Acoperirea Capului:

Acoperământul capului pentru femei 

de Profesor Jeremy Rosen  

Femeile ortodoxe evreieşti nu mai pot folosi părul în stilul hindus. Acesta era un titlu care a apărut prima dată în Israel şi a mers în jurul globului pe prima pagină a New York Times.

Acest articol se relatează obiceiului evreiesc tradiţional vechi de cel puţin 2400 de ani în urmă care le cerea femeilor căsătorite să se îmbrace în mod modest şi să-şi acopere părul. Părul era pe atunci o potenţială afişare exterioară a sexualităţii femeii. Conform Talmudului femeile îşi acopereau părul lor cu un fel de eşarfă largă care slujea adesea în diferite capacităţi de urgenţă, un prosop de faţă ad hoc sau cârpă de şters vasele! Femeile sărace îşi acopereau adesea părul cu un coş mai slab ca o pălărie care slujea ca bază pentru purtarea poverilor şi desigur că femeile mai bogate purtau eşarfe foarte de fantezie.

Întrucât majoritatea evreilor trăiau în Europa Răsăriteană sau sub Islam ei urmau obiceiurile locale în tipurile de acoperăminte ale capului pe care le purtau ei. Doar în Apus lucrurile vechi au început să se schimbe şi majoritatea femeilor s-au oprit din a-şi acoperi părul lor. Aceasta s-a infiltrat mai apoi către comunităţile mai bogate ale răsăritului unde occidentalizarea a făcut acoperământul capului pentru femei ca ceva demodat. Acum de sigur că acolo unde decadentul Apus reprezintă anti-religia cel mai mult oamenii foarte religioşi par că se întorc la modurile timpurii de îmbrăcăminte.

Aceasta este una din ironiile hărţii curente politicile din lumea Apuseană că femeile musulmane anti-americane care poartă Chador vor mărşălui alături de femeile seculare de Aripă Dreaptă care abia dacă poartă haine pe ele.

Acoperământul capului pentru bărbaţii a trecut şi el prin schimbări. Acesta nu avea în original nimic de făcut cu modestia ci era considerat ca un simbol de recunoaştere a prezenţei lui Dumnezeu de sus, deşi acoperământul capului era şi el norma practică din Orientul Mijlociu unde îşi are originea practica evreiască. Un bărbat important din Orient nu mergea mai puţin cu capul descoperit decât o femeie. În Creştinism ţăranul era cel care mergea descoperit şi în Biserică oficianţii purtau ceva pe cap chiar dacă ceilalţi oameni nu purtau.

În timpul secolului 18 noi variaţii s-au dezvoltat în Europa centrală care i-a dus pe bărbaţi să nu mai poarte pălărie pe cap decât afară aşa că noi forme de acoperământ al capului pentru folosirea în interior s-au dezvoltat pentru bărbaţi. Perucile care mai târziu au fost aproape obligatorii pentru majoritatea bărbaţilor de stat (în Germania de exemplu doar evreilor de la Curtea cea mai înaltă li s-a permis să poarte peruci dar fără să fie pudrate) au ieşit încet din modă dau au rămas la modă pentru femei. Doar în vremurile Victoriane perucile femeilor au ieşit din favoarea Apusului.

Dar folosinţa cea mai larg răspândită pentru părul uman din perucile femeilor au lansat o idee nouă în practica religioasă evreiască. Dacă trebuia ca părul unei femei să fie acoperit, probabil că o perucă făcea aceasta. Într-adevăr probabil că aceasta s-ar fi aplicat şi bărbaţilor dar mai putini bărbaţi chei purtau peruci decât femeile.

Iniţial autorităţile evreieşti au respins această idee. Aparenţele erau cruciale şi dacă părul fals părea ca cel real şi acesta trebuia să fie acoperit. Drept rezultat anumite comunităţi din răsărit au insistat ca perucile să fie acoperite în public. Alţii din Apus au mers în partea cealaltă şi au argumentat că atâta timp cât o femeie era îmbrăcată modest şi părul ei era pieptănat şi aranjat aceasta era suficient pentru a face faţă cerinţelor legii evreieşti. Şi într-adevăr majoritatea femeilor din Apus şi din Europa Centrală, chiar şi soţiile de rabini, nu îşi acopereau în mod normal părul decât dacă ieşeau afară şi ele foloseau pălării.

Pe măsură ce comunităţile Apusene au fost asimilate tot mai putini evrei au păstrat vreo religie dacă Ortodoxia şi acoperământul capului nu dispăreau.

Aceasta s-a schimbat atunci când Evreii din Europa Centrală au fost distruşi în majoritate de Nazişti şi a fost rămăşiţa din Răsărit care a supravieţuit pentru a construi viaţa Ortodoxă Evreiască în jurul lumii după cel de-al Doilea Război Mondial. Femeile lor toate purtau acoperământ pe cap dar cele mai bogate, în particular din Ungaria, erau devotate către ‚sheitel’ aşa cum era numită peruca şi a fost făcută o revenire dramatică. Cu toate acestea cei mai ortodocşi chiar şi de astăzi nu aprobă sheitel şi insistă că dacă se poartă o perucă aceasta trebuie să fie acoperită.

Dar într-un exemplu frumos de putere feminină cererile grupării de femei a învins într-adevăr scrupulele bărbaţilor lor.

Pe măsură ce Iudaismul Ortodox renăştea şi devenea mai bogat tot mai multe femei doreau perucile la modă ca o nouă industrie ce s-a dezvoltat în oferirea şi îngrijirea pentru părul uman foarte scump frumos coafat şi menţinut. Cele mai sărace dintre femeile mai idealiste poartă baticuri sau plase pe cap. Mai există un număr semnificativ de femei ortodoxe care nu-şi acoperă capul deloc precum şi cea mai mare grupare religioasă nu aderă la toate severităţile de practică religioasă.

Acum a apărut o problemă nouă nu doar cu perucile foarte seducătoare fabricate în mod sintetic dar şi cu cele mult mai scumpe din păr uman. Dacă părul provine de la un ateu, star porno din Rusia, rabinii nu sunt prea preocupaţi cu aceasta. Dar dacă provine de la scumpă doamnă hindusă care şi-a dedicat părul ei lui Vishnu sau Lakshmi aceasta este socotită drept închinare la idoli aparentă şi conform legii evreieşti cineva nu poate beneficia de nimic din ceea ce este folosit ca parte a unei ceremonii de închinare la idoli. Unul dintre cei mai reverenzi rabini şi cel mai mare expert din legea iudaică tocmai a emis o interdicţie formală asupra părului Hindus!

Oferirea părului ca un act religios este restrâns acum către un cult specific din statul Indian din Andhra Pradesh într-un oraş numit Tirupati. În centrul acestui oraş de circa 100.000 de rezidenţi, se află Templul Sri Venkateswara. Cu o medie de 50.000 de vizitatori în fiecare zi, acesta este unul din templele Indiei cel mai mult vizitat. Aceasta are mai mulţi vizitatori decât Mecca sau Basilica Sf. Peter. Acesta este dedicat zeului hindus cu patru braţe Venkateswara, care se presupune că este o reîncarnare a similarului înzestrat Domnul Vishnu, consorţiul zeiţei Lakshmi. Acesta este probabil cel mai bogat templu din India datorită exportului său de comoditate: părul uman. În fiecare zi un procentaj dintre pelerinii care vizitează locul oferă ceea ce oamenii de acolo numesc „cea mai frumoasă parte a trupului uman”. Ca sacrificiu lui Dumnezeu. Liderii templelor o numesc „o predare a egoului lui Dumnezeu”. Acest păr este colectat şi folosit pentru diferite scopuri dar printre ele este piaţa de peruci feminine şi aşa de multe sheitel provin astăzi din India.

Problema este că Iudaismul pentru ultimii 1000 de ani a fost redefinirea a ceea ce biblia spune de fapt prin idolatrie şi o interzice în orice lucru asociat cu aceasta. Marele rabin şi filozof din secolul al 12lea Maimonides a argumentat faptul că Creştinismul era idolatru deoarece există imagini în casele lor de închinare şi cei devotaţi pun adesea bani în faţa lor. Islamul pe de altă parte nu era pentru că Allah nu are nici o reprezentare. Cu toate acestea autorităţile europene începând cu Meiri în Provence au argumentat că dacă o religie are un cod moral şi credea în Intervenţia Divină atunci metodele sale de închinare erau irelevante. Prin urmare creştinii nu ar fi trataţi ca închinători la idoli. Dacă cine aplică acelaşi test şi la Hinduism atunci ei cu certitudine că nu sunt mai mult închinători la idoli mai decât evreii. Din contra, s-ar argumenta faptul că ateismul multor evrei este mult mai ofensiv pentru credincioşi decât sincretismul Hindus.

Dorinţa mea este ca religiile de tot felul să se oprească să se mai flecărească reciproc. Nimic nu este calculat pentru a înjosi religia mai mult de cât a avea pe cineva să îl invoce pe Dumnezeu sau pe Allah cu dorinţa de a-l distruge pe celălalt. Închinarea la idoli este un lucruri şi masochismul Divin este altul. În calitatea mea de evreu sunt îngrozit la insulta implicată de unii dintre co-religioşii mei faţă de Hinduism şi îl privesc ca o trădare a sistemului nostru de valori.

Dar mai este o altă problemă aici, aceea de scoatere din cultură. Sheitel ilustrează felul cum evreii din ţările Apusene au alterat sau modificat cerinţele lor religioase pentru a se adapta. Purtarea de sheitel în toate aparenţele exterioare ii permite unei femei să arate exact ca oricare alta. Cineva nu poate spune diferenţa decât dacă se uită foarte atent sau dacă atinge. Adesea sheitel face pe femeie să arate mult mai atractivă şi seducătoare decât părul ei răvăşit. Dacă ideea este de a realiza modestia cu siguranţă că eşuează pe această bază. Apărătorii ei argumentează pentru părerea ultimă mai degrabă decât spiritul legii.

Modul curent al religiei Islamice nu face o astfel de acomodare. Nu cunosc nici un Mullah care să aprobe perucile ca înlocuitoare pentru acoperământul capului. În aceasta mi se pare că lumea Islamică este mult mai consistentă în refuzul său de a se acomoda cu valorile Apusene dar consistenţa nu este în mod necesar întotdeauna cea mai bună soluţie de termen lung. Pe de altă parte standardul dublu a multor musulmani care poartă haine acceptabile în ţara lor nativă şi modele apusene din exterior sunt pur şi simplu necinstite, aşa cum este obiceiul unor evrei religioşi de a fi ortodocşi în exterior dar nu la fel şi în spatele uşilor închise.

Întreaga chestiune a îmbrăcămintei religioase simbolizează luptele pe care le avem noi pentru a putea găsi o balanţă dintre tradiţiile noastre şi cererile trăirii într-o lume Apuseană a-religioasă. Nu există neapărat o contradicţie între cele două ci o luptă de a găsi un echilibru care necesită convingere grozavă şi mai presus de toate onestitate.