Acoperirea Capului:

Acoperirea capului femeii – un punct de vedere Mesianic

 


Introducere

În timpurile biblice, femeile îşi acopereau capul cu voalurile lor sau cu eşarfe ca un semn al castităţii şi modestiei. Descoperirea părului unei femei era considerată o umilire şi pedepsire (Numeri 5:18, Isaia 3:17, 2 Macabei 4:6, Sus. 32). În orient, capul era acoperit ca un gest al respectului, în prezenţa unui notabil, un bătrân sau un cărturar. De la aceasta a urmat practica acoperirii capului în prezenţa lui Dumnezeu în închinare, practica a devenit un semn al evlaviei.

Boneta era un ornament. Buclele lungi ale Sulamitei erau admirate (Cântarea Cântărilor 4:1, 6:5, 7:5 compară cu Ezechiel 16:7). Era dedicată multă artă în înfăşurare (Isaia 3:24, 2 Samuel 14:2, 6, Judecători 13). O femeie suspectată de adulter era ciufulită şi învelitoarea ei era înlăturată de preot (Numeri 5:18 – comparat cu Levitic 21:10). Tunderea părului era insulta unei femei captive (Ieremia 7:29, 1 Corinteni 11:15).

În vremurile Talmudice, femeile îşi acopereau întotdeauna capul lor (Ned. 30b; Num. R-9:1 6). Unele surse agade interpretează acest obicei ca un semn al ruşinii unei femei şi simţirea vinovăţiei păcatului lui Eva. Dacă o femeie umbla cu capul gol pe stradă, soţul ei putea să divorţeze de ea fără să îi plătească înapoi zestrea ei. (În Ket. 7:6, termenul „dat Yehudit” înseamnă că o femeie nu ar trebui să îşi învârtească părul sau să aibă părul descoperit pe stradă.) În secolul şaisprezece, rugăciunea cu capul descoperit era considerat un obicei păgân.

Fetele nu trebuiau să îşi acopere părul lor până la ceremonia de nuntă (Ket 2:1). Totuşi, în unele comunităţi Sephardice, este obiceiul ca fetele necăsătorite să îşi acopere capul lor.

Unii rabini au comparat expunerea părului unei femei căsătorite cu expunerea părţilor ei private de vreme ce ei simţeau că părul unei femei putea fi folosit pentru excitaţie erotică (Ber 24a). Ei interzic recitalul oricărei binecuvântări în prezenţa unei femei cu capul gol. Femeile evlavioase aveau grijă chiar în casa lor să nu îşi descopere părul lor. Acest lucru este adevărat în special despre Kimhit, mama a câtorva mari preoţi (Yoma 47A, Lev. R 20:11).

Obiceiul general era să apară în public în prezenţa unor bărbaţi străini cu părul acoperit. În mod gradat a devenit acceptat a fi obiceiul general tradiţional pentru toate femeile evreice să îşi acopere părul lor (Sh. Ar. EH 21.2).

Spre sfârşitul secolului al optsprezecelea, unele cercuri de femei au început să poarte o perucă, numită în Yiddish, o shaytl, care era făcută din păr uzat real sau artificial, potrivit unei practici evreieşti vechi a femeilor evlavioase ca un semn al modestiei. „Femeile evlavioase nu îşi împărtăşesc niciodată părul lor în public şi îl acoperă frecvent cu o perucă.” Această inovaţie a fost respinsă de anumite autorităţi precum Moses Sofer.
Literatura rabinică învaţă că este păcătos pentru o femeie evreiască să fie văzută de orice bărbat altul decât soţul ei, sau să asculţi recitalul rugăciunilor fără ca, capul ei să fie acoperit. Unele femei evreice foarte evlavioase obişnuiau să îşi taie părul în ziua nunţii lor şi să îşi ţină capul acoperit cu o batistă, un obicei încă observat în unele comunităţi evreieşti deşi acesta a fost îndepărtat pentru majoritatea.

În timpuri moderne, doar cei strict ortodocşi insistă ca femeile să îşi acopere părul lor tot timpul. Totuşi rămâne practica în unele sinagogi Reformate ca femeile să îşi acopere părul lor. Majoritatea evreilor îşi acoperă capul la rugăciune, studiu sau ritualuri religioase. Această practică nu se bazează pe nici o lege din Biblie sau Talmud, ci pe o prim ordin din Codurile Medievale Evreieşti.

Există locuri în Statele Unite în care principalele distincţii separatoare dintre evreii Reformaţi şi cei Ortodocşi sunt bunăvoinţa sau sila congregaţiilor de a se închina cu capetele descoperite.

II. Europa de est

Prima intervenţie a autorităţilor în această practică a apărut în secolul al treisprezecelea când un consiliu ţinut în Breslav în timpul anului 1266 a ordonat evreilor din Polonia de vest să poarte o pălărie galbenă. Regimul Piotrkow din 1538 i-a mustrat pe evrei pentru adoptarea veşmintelor creştine şi i-a constrâns să poarte şi aceasta.

Regulamentul lituanian din 1566 cât şi Regulamentele poloneze din sud în 1595 au dat specificarea limitării somptuozităţii îmbrăcămintei şi bijuteriilor femeii. Regulamentul lituanian a poruncit pălării galbene pentru bărbaţi şi baticuri pentru femei.

Deşi îmbrăcămintea femeii era mai colorată, găteala ei nu avea menirea de a fi arătată afară din casă bazat pe Psalmul 45:14. Îmbrăcămintea femeilor evreieşti era în general moda perioadei dar mai supusă.

În Polonia de vest, în timpul secolului optsprezecelea, era un obicei de a purta o bonetă în sabat făcută din brocart îngrijit cu dantele şi cusătură de argint. În est, inclusiv Lituania şi părţi din Rusia, cea mai timpurie formă de acoperire a capului consta în dantelă îngrijită cu panglici colorate, bijuterii de sticlă şi mărgele. În timp, perlele şi diamantele au înlocuit treptat ornamentele populare.

În Polonia centrală, Galitia şi Ungaria, acoperirea capului era făcută din trei părţi: harband care acoperea părul de pe frunte; grint care servea ca un fundal şi kupke pentru sabat care era un fel de diademă. Peruca sau shaytl nu a fost niciodată considerată potrivită pentru cei mai Ortodocşi.

III. Femeile căsătorite

Obiceiul acoperirii feţei miresei cu un voal astfel ca ea să nu fie văzută nici măcar de soţul ei până nu se termina ceremonia de căsătorie ca în Geneza 24:65 cât şi la Rebeca şi Lea (Geneza 29:23-25). Mishnah Keith 2:1 afirmă că acest obicei a fost împiedicat de evrei în tot timpul Evului Mijlociu. Căsătoria a început cu învăluirea miresei în casă şi era considerată un simbol al obligaţiei sale de castitate.

Aşa cum am menţionat mai devreme, printre cauzele pentru divorţul de o soţie era umblarea pe stradă cu capul ei descoperit. Este enumerat printre aceste cauze: adulterul, relaţiile cu soţul ei în timpul menstruaţiei, expunerea antebraţelor ei şi comportamentul frivolă cu alţi bărbaţi.

Funcţia principală a femeilor era cea a prezidării genului şi gardianul casei. Aceasta era considerat templul său: educaţia copiilor ei, serviciul ei divin; familia sa, adunarea sa. Era datoria ei să supravegheze toate chestiunile casnice incluzând: păstrarea Kashrut, sărbătorirea acasă a sabatului şi a festivalurilor, educaţia timpurie a fiilor ei cât şi o bună măsură din educarea fiicelor ei. Soţia îl încuraja pe soţ să studieze Tora (Midrash Geneza 17:12).

Talmudul nu considera demn ca femeile să fie expuse grosolăniei din viaţa zilnică din afara casei (Psalmul 45:14, Yeb 77a). Prin natură, funcţia principală a femeii era să acţioneze ca un ajutor potrivit pentru soţul ei, „O soţie frumoasă, frumoasă fără cosmetice, dublează zilele soţului ei şi măreşte mângâierea sa mintală.” (Yeb 63b, Ber 57b)

Era datoria soţului ei să încerce, cu orice preţ, să evite ca ea să verse lacrimi, „căci Dumnezeu numără lacrimile femeilor.” Talmudul s-a opus de asemenea faţă de sprijinul soţului pe venitul soţiei sale. Era interzis ca el să recite rugăciuni în faţa oricărei femei care nu era îmbrăcată total şi aceasta includea învelirea capului soţiei sale.

În ultima parte a Evului Mijlociu, potrivit obiceiului evreiesc vechi, femeile căsătorite, de dragul modestiei, îşi acopereau părul lor în prezenţa oamenilor străini datorită efectului erotic al părului. Precauţiile Talmudului ca femeile să nu iasă afară cu capul lor descoperit, chiar laudă acoperirea părului femeii în casă. Midrash 9:16 afirmă că doar femeile păgâne au mers cu capul lor descoperit. Era interzis să te rogi în prezenţa unei femei necăsătorite cu părul descoperit (Ber 25A). Zohar numea părul acoperit al capului soţiei, „Castitatea casei.”

În timpuri Mishanice era o practică universală pentru femei să îşi acopere părul lor, încălcarea acesteia era considerată motivul pentru divorţ fără plătirea kethubah. Obiceiul mai târziu a devenit mai îngăduitor faţă de femeile necăsătorite. Era un obicei inviolabil evreiesc ca femeile să nu fie văzute pe străzi cu părul lor descoperit (Ket 7:6).

În Septuaginta, Legea Mozaică cu privire la Numeri 5:18 este considerată de rabini a însemna, „Preotul va descoperi capul femeii.” Aşa cum se afirmă în Midrash Rabbah despre Numeri 5:18:

În locul în care el a pus-o să înceapă cu acolo el o pune după aceea (Cu alte cuvinte, ea s-a mutat din loc în loc.) înaintea „Domnului”: Nu este deja scris mai sus că el trebuie să o pună înaintea „Domnului”?

Da, dar repetiţia este pentru a indica faptul că el trebuie să o pună înaintea celui în faţa căruia ea stă, înaintea „Domnului”. Şi părul capului ei să fie dezlegat. Aceasta se poate compara cu un preot care intra într-un cimitir în timp ce robul lui rămânea aşteptând afară pentru a evita să fie murdărit. Ca şi când nu era suficient pentru cea din urmă să fie ca stăpânul ei! În acelaşi fel pentru ca preotul să nu iasă în afara unui obiect de mândrie pus într-un loc nepotrivit: „Oare să descopăr eu capul unei femei? El spune, înaintea „Domnului,” şi ... dezleagă părul. Şi dezleagă părul ei (ib); de ce? Pentru că este obişnuit pentru fiicele Israelului să îşi acopere capul lor. De aceea, când el descoperă părul capului ei, el îi spune: „Tu te-ai depărtat de calea fiicelor lui Israel, a căror obicei este să aibă capul lor acoperit, şi tu ai umblat în căile femeilor idolatre, care merg cu capul lor descoperit.”

Rabinul Ishmael derivă din aceasta, legea le interzice femeilor să umble cu părul descoperit (Ket. 32a; Sifre Numeri 11).

Obiceiul tradiţional aşa cum este interpretat de rabinii care provine din Numeri R. 28:20, „Distincţia kamlhit, care şi-a văzut şapte din fiii ei făcuţi mari preoţi şi doi oficiau în aceeaşi zi, unul dintre ei fiind Simon ben Kamlhit, menţionat de Josephus (Antichităţi 28. 2,2) ca „Simon fiul lui Camithous”, este atribuit de Rabini faptului că chiar tavanul casei sale nu a văzut părul capului ei.” Yer. Meg. 1.72a).

Înţelegerea Talmudică a văzut un cap descoperit ca un semn al goliciunii şi stimulentului pentru priviri nepotrivite. Este ilegal să reciţi Shema în prezenţa unei femei cu capul dezvelit.

Original, obiceiul era pentru femeile căsătorite şi necăsătorite (Ned. 30b). De asemenea, legea (B.K. 90a) era stabilită ca să se dea o amendă de 400 de drahme pentru sfâşierea pe stradă a acoperirii capului unei femei. Pavel, în 1 Corinteni 11:12-13, susţine de asemenea aceasta.

Pirke R. El. XIV a spus că, ca un rezultat al blestemului lui Eva, o femeie trebuie să meargă acoperită ca bocitoarele. Mai târziu în Talmud şi în ţările occidentale, există o menţionare a femeilor necăsătorite cu capul descoperit.

V. Comentarii moderne

Gablein afirmă că o femeie care se roagă şi prooroceşte trebuie să aibă capul ei acoperit sau o învelitoare pe cap. O învelitoare pe cap este un semn exterior de a fi în locul supunerii. Un alt motiv este dat când femeile rugătoare ar trebui să poarte în exterior, ca semn al supunerii, datorită îngerilor. Îngerii sunt observatori şi servitori ai moştenitorilor mântuirii. Biserica este cunoscută lor şi (Efeseni 3:10) astfel observă ei închinarea creştină. Îngerii în sine sunt supuşi şi produc ascultare.

1 Corinteni 11:10 afirmă, „De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Strong indică faptul că grecescul pentru femeie se referă la, „o femeie, propriu unei soţii; o femeie; a fi căsătorit.” (#1135 gune, sdginomai). Îngerii au un semn de întrebare şi este neclar (# 2465 sau 2432; issagelos similar lui înger / asemănător îngerului). Grecescul pentru voal este „katakalupetai” care sugerează un voal care atârnă.

Comentariul lui Wycliffe al Bibliei afirmă, „Cuvântul pentru îngeri din expresia „datorită îngerilor” nu se referă la bătrâni. Nici nu se referă la îngerii răi (Geneza 6:1-4). El se referă la îngerii buni care sunt prezenţi în întâlnirile de închinare de vreme ce ei trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu (1 Corinteni 4:9a; Luca 14:7,10l Efeseni 3:10; 1 Timotei 5:21; Psalmul 138:1). Nesupunerea femeilor în refuzarea să recunoască autoritatea soţilor lor care îi insultă pe îngerii care, sub Dumnezeu, păzesc universul creat (Coloseni 1:16, Efeseni 1:21) şi nu cunosc nici o nesupunere.” (Pg. 1247-1248)

Pentru sfatul în privinţa acoperirii femeilor în închinarea publică există trei motive: 1. motivul teologic, 2. motivul Biblic, 3. motivul fizic. „În analiza finală, pălăria sau voalul nu este lucrul important, ci supunerea pentru care el stă. Prezenţa celor două este ideală.”

Mattew Henry spune aceasta într-un semn pozitiv. Comentariul lui Adam Clarke al Întregii Biblii afirmă că el era un semn al umilinţei şi foarte femeiesc.

Pasajul este adresat „fiecărui bărbat” şi „fiecărei femei” indicând cea mai largă aplicare şi comunică idealul unui principiu universal, fără referire la căsătorie, eliminând conceptul că aceasta se leagă doar de cele căsătorite.

Paul W. Marsh scrie în privinţa tradiţiei durabile a femeilor învelite din Asia:

Un studiu al vieţii printre femeile învelite din Asia descoperă că amândouă aspectele cuvântului (autoritatea exousia) sunt adevărate. Un semn al a fi sub propria sa autoritate şi că în experienţă nu există nici o contradicţie. Conceptul fundamental pentru toate culturile care folosesc voalul este supunerea femeii faţă de bărbat. Totuşi în cadrul domeniului supunerii, femeia are un loc al autorităţii, demnităţii, respectului şi securităţii. Acest lucru este oferit de voalul în sine care păstrează demnitatea ei în contrast cu femeia descoperită a cărei faţă descoperită este dovada moralelor dezlegate, sau neruşinarea generală a obiceiurilor vestice. Multe femei Musulmane mărturisesc un sentiment de goliciune totală şi de ruşine de a fi văzute fără un voal; voalul este cel mai mare drept şi securitate a lor. Pavel argumentează dintr-un fond oarecum similar. Pentru o femeie din Corint a-şi arunca voalul ei în biserică nu era doar o negare a supunerii ei ci o abandonare a demnităţii ei.

Potrivit lui Detweiler, porunca are un scop împătrit: 1. Ea este o mărturisire a ascultării şi dedicării faţă de Dumnezeu şi Mesia, pentru că ea descoperă o dorinţă de a umple sfera vieţii indicată de ordinea lui Dumnezeu.

2. Ea este mărturisire a bărbatului care îl provoacă să îi umple locul lui.

3. Ea este o mărturisire în frăţietatea creştină, pentru spiritul şi atitudinea supunerii voluntare ea reprezintă femeile capacitate pentru a-şi împlini locul ei în biserică.

4. Ea este o mărturisire pentru lume, a unei societăţi care dispreţuieşte adevărul şi practica Scripturală, şi care nu recunoaşte ordinea lui Dumnezeu.

Este interesant că a doua parte a pasajului tratează comuniunea este practicată în mod universal dar prima jumătate a capitolului unsprezece este ignorată considerabil. Pavel scria nu doar celor din Corint, ci „tuturor bisericilor lui Dumnezeu”. 1 Corinteni 14:39 afirmă că toate învăţăturile lui Pavel de aici sunt porunci.

VI. Concluzii

Pentru cei care ar putea considera învelirea ca un simbol religios puţin bizar folosit doar de câteva secte legate cultural, trebuie să fie amintit că toate culturile abundă în simboluri, incluzând cultura noastră contemporană. De exemplu, există numeroase embleme deopotrivă a organizaţiilor religioase şi seculare.

Nu este o chestiune de validitate a unui simbol particular cu care cineva trebuie să fie preocupat, ci mai degrabă, este de o origine divină sau umană.

Dumnezeu este preocupat de atitudinea inimii noastre şi una din modurile în care ea a fost evidentă este menţionarea învelitorilor capului. Ea s-a conectat evident pe sine cu multe aspecte ale feminităţii şi a simbolizat modestia şi supunerea faţă de soţul acesteia, „ca să iţi aduci aminte de „Domnul” Dumnezeul tău.”

Dr. Enos Martin afirmă cu privire la tensiunea prezentă din relaţiile bărbat-femeie:

Grija din relaţiile bărbat-femeie de azi este frica de a „fi luat”. Mamele le avertizează pe fiice, „Fiţi atente, bărbaţii vor profita de voi.” Bărbaţii se avertizează unul pe altul, „Fiţi atenţi când vă apropiaţi de femeie sau ea vă va manipula.”

Biserica este un loc în lume unde noi ar trebui să fim liberi de frica de a fi luaţi; un loc în care speranţele şi temerile noastre sunt cunoscute şi respectate. Acoperirea unei femei creştine este un simbol că ea este într-o relaţie cu fraţii ei unde ea este protejată şi respectată, o relaţie unde ei nu trebuie să îi fie frică de a fi luată sau folosită, o relaţie în care ea nu are nevoie să îşi manipuleze fraţii ei ca să supravieţuiască, ci unde fraţii ei creştini se delectează să mărească viaţa ei.

Acoperirea înseamnă că femeia creştină este într-o relaţie unde fraţii ei îi poartă de grijă aşa cum Mesia a purtat de grijă bisericii. Atunci acoperirea ar trebui să fie un simbol atractiv al unei relaţii frumoase existente între fraţii şi surorile creştine.
Să fim atenţi cu priviri bune faţă de intenţiile inimii (Evrei 4:12). Noi nu trebuie să fim ca fariseii şi saducheii, care îşi etalau religia exterioară fără raţiune sau convingerea inimii. A fost aceasta un semn al originii divine de la începutul timpului? Era menţionat în toată Scriptura de la cel mai timpuriu timp, şi era un fir prin toată istoria fiecărei culturi. Cât de mult ar trebui să fim influenţaţi de stilurile şi moda culturii noastre? Responsabilitatea noastră este păstrarea, în proporţie, a noastră faţă de Cuvântul lui Dumnezeu şi în ascultare faţă de El.

Dacă acceptăm acoperirea capului pentru noi înşine, nu este ea un semn al libertăţii noastre şi un semn al logodnei noastre faţă de Mesia şi faţă de bărbat? Fiecare bărbat să fie convins în propria sa minte (Romani 14:5).

Noi trebuie să realizăm că suntem liberi când nu trebuie să ne supunem unei tendinţe interioare profane pentru a dovedi egalitatea noastră faţă de bărbaţi, ci mai degrabă să realizăm, „Cât de plăcute sunt poruncile lui Dumnezeu; cât de bune sunt normele sale.” (Psalmul 119).