Erezii:
SF. ATANASIE: APĂRAREA ÎMPOTRIVA ARIANILOR, PARTEA II
APĂRAREA ÎMPOTRIVA ARIANILOR
CAPITOLUL V.
Documente legate de acuzaţiile Meletianilor împotriva lui S. Atanasie.
59. Peter a fost Episcop printre noi înaintea persecuţiei, şi în timpul acesteia el a suferit martirajul. Când Meletius, care a deţinut titlul de episcop în Egipt, a fost condamnat de multe delicte, şi printre ele oferirea jertfei la idoli, Peter l-a demis într-un Consiliu general al episcopilor. Drept care Meletius nu a apelat la un alt Consiliu, sau să încerce să se justifice înaintea celor care trebuia să vină după aceea, ci a făcut o schismă, astfel că aceia care s-au dedicat cauzei lui sunt chiar numiţi Meletiani în loc de creştini [1]. El a început imediat să îi ocărască pe episcopi, şi a făcut acuzaţii false, mai întâi împotriva lui Peter însuşi, şi împotriva succesorului său Achillas, şi după Achillas, împotriva lui Alexander [2]. Şi el a acţionat astfel cu viclenie, urmând exemplul lui Absalom, cu scopul ca, aşa cum a fost dezonorat prin depoziţia sa, să poată prin calomniile sale să îi inducă în eroare pe cei simpli. În timp ce Meletius era folosit astfel, a apărut de asemenea şi erezia Ariană. Dar în Consiliul din Niceea, în timp ce erezia a fost anatemizată, şi Arianii au fost alungaţi, Meletianii au fost primiţi din diverse motive [3] (căci nu este necesar acum să menţionez motivul). Totuşi cinci luni nu au trecut [4] când, binecuvântatul Alexander a murit, Meletianii, care trebuia să fi rămas tăcuţi, şi să fie recunoscători că au fost primiţi în orice termeni, ca şi câinii nefiind în stare să uite vărsătura lor, ei au tulburat din nou Bisericile.
Aflând aceasta, Eusebiu, care avea conducerea ereziei Ariane, trimite şi îi cumpără pe Meletiani cu promisiuni mari, devine prietenul lor secret, şi plănuieşte cu ei asistenţa lor cu orice ocazie pe care el şi-ar dori-o. La început el a trimis după mine, îndemnându-mă să îl admit pe Arius şi prietenii săi la comuniune [5], şi m-a ameninţat în comunicările sale verbale, în timp ce în scrisorile sale el [de abia] a făcut o cerere. Şi când am refuzat, declarând că nu este corect ca aceia care au inventat o erezie contrară adevărului, şi au fost anatemizaţi de Consiliul Ecumenic [6], să fie admişi la comuniune, el l-a făcut pe Împăratul Constantin, de o binecuvântată amintire, să îmi scrie, ameninţându-mă, în cazul în care nu îl primesc pe Arius şi prietenii săi, cu acele chinuri, prin care am mai trecut, şi de care încă mai sufăr. Următoarea este o parte a scrisorii sale. Syncletius şi Gaudentius, demnitarii palatului [7], au fost purtătorii ei.
O parte din scrisoarea de la Împăratul Constantin.
De aceea având cunoştinţă despre voia mea, acordă liberă admitere tuturor celor care vor să între în Biserică. Căci dacă aflu că ai împiedicat sau exclus pe oricine pretinde a fi admis în comuniune cu Biserica, voi trimite imediat pe cineva care te va demite prin porunca mea, şi te va înlătura din locul tău.
60. Când la aceasta am scris şi m-am străduit să îl conving pe Împărat, că erezia anti-creştină nu are nici o comuniune cu Biserica Catolică, Eusebiu imediat, folosindu-se de ocazia în care el s-a înţeles cu Meletianii, le scrie şi îi convinge să inventeze un pretext, pentru ca, aşa cum ei au practicat împotriva lui Peter şi Achillas şi Alexander, să realizeze şi să răspândească rapoarte împotriva noastră de asemenea. Astfel, după ce au căutat multă vreme, şi nu au găsit nimic, în final ei au fost de acord împreună, cu sfatul lui Eusebiu şi al tovarăşilor săi, şi au născocit prima lor acuzaţie prin intermediul lui Ision, Eudaemon, şi Callinicus [8], cu privire la veşmintele de în [9], cu efectul că eu am impus o lege asupra egiptenilor, şi am cerut mai întâi de la ei păzirea acesteia. Dar când anumiţi Prezbiteri de-ai mei au fost găsiţi prezenţi, şi Împăratul a luat cunoştinţă despre problemă, ei au fost condamnaţi (Prezbiterii erau Apis şi Macarius), şi Împăratul a scris, condamnându-l pe Ision, şi poruncindu-mi să apar înaintea lui. Scrisorile lui au fost după cum urmează [1].
Eusebiu, având această ştire, i-a convins să aştepte; şi când am sosit, apoi ei l-au acuzat pe Macarius de spargerea potirului, şi au adus împotriva mea cea mai ticăloasă acuzaţie posibilă, şi anume, că fiind un duşman al Împăratului, am trimis o geantă de aur către unul Philumenus. Împăratul ne-a ascultat în această acuzaţie de asemenea în Psammathia [2], când ei, ca de obicei, au fost condamnaţi, şi scoşi afară din prezenţa lui; şi, în timp ce m-am întors, el a scris următoarea scrisoare către oameni.
Constantin, Maximus, Augustus, către oamenii din Biserica Catolică din Alexandria.
61. Iubiţi fraţi, vă salut, chemându-l pe Dumnezeu, care este principalul martor al intenţiei mele, şi pe Singurul-născut, Autorul Legii noastre, care este Suveran peste vieţile tuturor oamenilor, şi care urăşte neînţelegerile. Dar ce să vă spun? Că sunt sănătos? Nu, ci ar trebui să fiu capabil să mă bucur de o sănătate şi o tărie mai bună, dacă voi aţi fi avut dragoste mutuală unul faţă de celălalt, şi aţi fi scăpat de duşmăniile voastre, prin care, în consecinţa furtunilor stârnite de oameni certăreţi, noi am părăsit limanul dragostei divine. Vai! Ce perseverenţă este aceasta! Ce consecinţe rele sunt produse în fiecare zi de tumultul invidiei care a fost stârnită printre voi! De aici s-au pus rapoarte rele asupra poporului lui Dumnezeu. Încotro s-a depărtat credinţa celor neprihăniţi? Căci noi suntem atât de implicaţi în ceţurile întunericului, nu doar prin multe erori, ci prin greşelile oamenilor nerecunoscători, că îi suportăm pe cei care favorizează nebunia, şi deşi suntem conştienţi de ei, nu acordăm nici o importanţă celor care pun de o parte bunătatea şi adevărul. Ce nepotrivire ciudată este aceasta! Noi nu îi condamnăm pe duşmanii noştri, ci urmăm exemplul pe care ei l-au stabilit, prin care cele mai periculoase erori, negăsind pe nimeni care să li se opună, în mod uşor, dacă pot vorbi aşa, îşi fac o cale pentru ei înşişi. Nu înţelege nimeni dintre noi, pentru încredinţarea naturii noastre comune, de vreme ce astfel noi neglijăm hotărârile legii?
Dar unii vor spune, că dragostea este un lucru destăinuită de natură. Dar, întreb eu, cum se face că noi care am primit legea lui Dumnezeu ca ghid el nostru în plus faţă de avantajele noastre naturale, tolerăm astfel tulburările şi dezordinea provocată de duşmanii noştri, care par aprinşi, ca şi când ar fi artificii? Cum se face că, având ochi, noi nu vedem, nici nu înţelegem, deşi suntem înconjuraţi de inteligenţa legii? Ce toropeală a prins viaţa noastră, că suntem atât de neglijenţi faţă de noi înşine, şi că deşi Dumnezeu ne avertizează, nu este un rău insuportabil? Şi nu ar trebui să socotim astfel de oameni ca duşmani ai noştri, şi nu familia şi oamenii lui Dumnezeu? Căci ei sunt înfuriaţi pe noi, ne-au abandonat aşa cum sunt ei: ei ne acuză de delicte dureroase, şi ne atacă acum ca şi când am fi duşmani.
62. Şi aş vrea ca voi înşivă să vă gândiţi cu ce nebunie excesivă fac ei aceasta. Oamenii nebuni îşi poartă răutatea pe vârful limbii lor. Ei poartă cu ei un fel de mânie adâncă, astfel că ei se lovesc unul pe altul, şi ne implică prin creşterea pedepsei lor. Bunul învăţător este socotit un duşman, în timp ce el care se îmbracă pe sine cu viciul invidiei, contrar întregii dreptăţi câştigă din temperamentul blând al oamenilor; el sfâşie, şi consumă, el se împodobeşte, şi se recomandă pe sine cu laude false; el corupe adevărul, şi corupe credinţa, până când găseşte o gaură şi un loc de ascunziş pentru conştiinţa sa. Astfel perversitatea lor îi face nenorociţi, în timp ce în mod neobrăzat preferă locurile de onoare, oricât de nevrednici ar fi. Ah! Ce ticăloşie este aceasta! Ei spun „Acesta este prea bătrân; acesta este doar un băiat; slujba îmi aparţine mie; ea se datorează mie, de vreme ce ea este luată de la el. Voi câştiga toţi oamenii de partea mea, şi mă voi strădui cu puterea mea să îl ruinez.” Într-adevăr clară este această declaraţie a nebuniei lor faţă de toată lumea; vederea companiilor, şi adunărilor, şi a barcagiilor sub poruncă [3] în politica lor ofensive. Vai! Ce ridicol este comportamentul nostru, dacă pot să spun aceasta! Îşi arată ei nebunia lor în Biserica lui Dumnezeu? Şi nu le este ruşine de ei înşişi? Nu se blamează ei înşişi? Nu sunt ei loviţi în conştiinţa lor, pentru ca acum să arate că întreţin un sens potrivit al înşelăciunii şi a pornirii lor spre ceartă? A lor este doar forţa invidiei, sprijinită de acele influenţe otrăvitoare care aparţin ei în mod natural. Dar aceşti nenorociţi nu au nici o putere împotriva Episcopului vostru. Credeţi-mă, fraţilor, strădaniile lor nu vor avea alt efect decât acesta, după ce au epuizat zilele noastre, să nu lase pentru ei înşişi nici un loc pentru pocăinţă în viaţa aceasta. De aceea vă îndemn, ajutaţi-vă; primiţi cu blândeţe dragostea noastră, şi cu toată tăria voastră înlăturaţi-i pe cei care doresc să şteargă dintre noi harul unanimităţii; şi privind spre Dumnezeu, iubiţi-vă unul pe altul. L-am primit cu bucurie pe Episcopul Atanasie, şi m-am adresat lui astfel, ca fiind convins că era un om al lui Dumnezeu. Voi trebuie să înţelegeţi aceste lucruri, nu pentru mine să le judec. M-am gândit că este potrivit ca prea-cucernicul Atanasie însuşi să vă transmită salutul meu către voi, cunoscând grija sa cordială pentru voi, care, într-o manieră vrednică de acea credinţă paşnică pe care eu însumi o profesez, este angajată continuu în lucrarea bună de a proclama cunoştinţa mântuitoare, şi voi fi în stare să vă îndemn după cum este potrivit, fie ca Dumnezeu să vă păstreze, iubiţi fraţi. Astfel a fost scrisoarea lui Constantin.
63. După aceste întâmplări Meletianii au rămas tăcuţi o vreme scurtă, dar după aceea şi-au arătat ostilitatea din nou, şi au născocit următorul complot, cu scopul de a fi pe placul celor care au angajat serviciile lor. Mareotis este un ţinut din Alexandria, în care Meletius nu a fost în stare să facă o schismă. Acum în timp ce Bisericile încă existau în limitele lor numite, şi toţi Prezbiterii aveau congregaţii în ele, şi în timp ce oamenii trăiau în pace, o anumită persoană numită Ischyras [4], care nu era un cleric, ci de o mentalitate inutilă, s-a străduit să îi rătăcească pe oamenii din satul său, declarându-se a fi un om din cler. Aflând aceasta, Prezbiterul din acel loc m-a informat de aceasta când mergeam în vizită la Biserici, şi l-am trimis pe Prezbiterul Macarius cu el să îl cheme pe Ischyras. Ei l-au găsit bolnav şi întins într-o celulă, şi i-au poruncit tatălui său să îşi mustre fiul să nu continue în astfel de practici cum au fost raportate împotriva lui. Dar când el şi-a revenit din boala sa, fiind împiedicat de prietenii săi şi de tatăl său să urmeze acelaşi curs, el a fugit la Meletiani; şi ei comunică cu Eusebiu şi tovarăşii săi, şi în final acea calomnie este inventată de ei, că Macarius a spart un potir, şi că un anumit Episcop numit Arsenius a fost ucis de mine. Arsenius a fost ascuns de ei, pentru ca să se pară că el a fost omorât, când el nu a mai apărut; şi ei au dus o mână, pretinzând că el a fost tăiat în bucăţi. Cât despre Ischyras, pe care ei nici măcar nu-l cunosc, ei au început să răspândească un raport că el era un Prezbiter, pentru ca ceea ce a spus el despre potir să îi poată induce în eroare pe oameni. Totuşi, Ischyras fiind cenzurat de prietenii săi, a venit la mine plângând, şi a spus că nici un astfel de lucru precum au raportat ei nu a fost făcut de Macarius, şi că el însuşi a fost mituit de Meletiani pentru a inventa această calomnie. Şi el a scris următoarea scrisoare.
Către Binecuvântatul papă [5] Atanasie, Ischyras trimite sănătate în Domnul.
64. Ca atunci când am venit la tine, Domnul meu Episcop, dorind să fie primit în Biserică, tu mi-ai reproşat ceea ce am spus mai înainte, ca şi când astfel fi acţionat aşa din propria mea voinţă liberă, de aceea îţi încredinţez această apărare a mea în scris, pentru ca tu să poţi înţelege, că a fost folosită violenţa împotriva mea, şi mi-au fost date lovituri de Isaac şi Heraclides, şi Isaac din Letopolis, şi cei din partida lor. Şi eu declar, şi îl iau pe Dumnezeu ca martor al meu în această chestiune, că nici unul dintre lucrurile pe care ei le-au afirmat ei, nu ştiu ca tu să fii vinovat. Căci nici spargerea unui potir nici răsturnarea Sfintei Mese nu a avut vre-odată loc, ci ei m-au forţat prin violenţă să afirm toate acestea. Şi această apărare o fac şi ţi-o încredinţez în scris, dorind şi pretinzând pentru mine a fi primit printre membrii congregaţiei tale. Mă rog să ai sănătate în Domnul.
Încredinţez acest scris de mână al meu ţie Episcop Atanasie în prezenţa Prezbiterilor, Ammonas din Dicella, Heraclius din Phascos, Boccon din Chenebri, Achillas din Myrsine, Didymus din Taphosiris, şi Justus din Bomotheus [6]; şi Diaconilor, Paul, Peter, şi Olympius, din Alexandria, şi Ammonius, Pistus, Demetrius, şi Gaius, din Mareotis.
65. În ciuda acestei afirmaţii a lui Ischyras, ei au răspândit din nou aceleaşi acuzaţii împotriva mea pretutindeni, şi de asemenea le-au raportat şi Împăratului Constantin. Noi am auzit de asemenea înainte despre treabăa potirului în Psammathia [7], când am fost acolo, şi am detectat falsurile duşmanilor mei. Dar acum el a scris la Antioh la Dalmatius [8] Cenzorul cerându-i să instituie o anchetă juridică referitoare la crimă. În concordanţă, Cenzorul mi-a trimis o notă pentru a mă pregăti pentru apărarea mea împotriva acuzaţiei. La primirea scrisorii lui, deşi la început nu am avut nici un regret pentru că ştiam că tot ce era spus nu era adevărat, totuşi văzând că Împăratul a fost mişcat, am scris prietenilor mei slujitori din Egipt, şi am trimis un diacon, dorind să aflu ceva de la Arsenius, căci nu l-am mai văzut pe acest om de cinci sau şase ani. Ei bine, pentru a nu povesti pe larg chestiunea, Arsenius a fost găsit în ascunziş, mai întâi în Egipt, şi după aceea prietenii mei l-au descoperit din nou în ascunziş de asemenea în Tir. Şi ceea ce a fost cel mai remarcabil, chiar când el a fost descoperit el nu a vrut să mărturisească faptul că este Arsenius, până când a fost condamnat în tribunal înaintea lui Paul, care era atunci Episcop în Tir, şi în final din ruşine nu a putut nega aceasta.
El a făcut aceasta pentru a-şi împlini contractul său cu Eusebiu şi tovarăşii săi, ca nu cumva dacă era descoperit, jocul pe care îl jucau ei să fie distrus; ceea ce de fapt s-a întâmplat. Când am scris cuvânt Împăratului, că Arsenius a fost descoperit, şi i-am amintit de ceea ce el a auzit în Psammathia referitor la Macarius Prezbiterul, el a oprit dezbaterile tribunalului Cenzorului, şi a scris condamnând dezbaterile împotriva mea ca fiind calomnioase, şi a poruncit ca Eusebiu şi tovarăşii săi, care veneau în est să apară împotriva mea, să se întoarcă. Acum pentru a arăta că ei m-au acuzat că l-am ucis pe Arsenius (pentru a nu aduce înainte scrisorile multor persoane despre acest subiect), va fi suficient doar să aduc una de la Alexander Episcopul din Tesalonica, din care sensul general al celorlalte se poate deduce. El fiind atunci familiarizat cu rapoartele pe care Archaph, care este numit de asemenea John, le-a răspândit împotriva mea cu privire la subiectul crimei, şi auzind că Arsenius era viu, a scris după cum urmează.
Scrisoarea lui Alexander.
Către iubitul său fiu şi prieten slujitor cu aceleaşi idei, domnul Atanasie, Alexander Episcopul trimite sănătate în Domnul.
66. Îl felicit pe excelentul Sarapion, că se străduieşte atât de serios să se împodobească cu obiceiuri sfinte, şi astfel avansând la o laudă mai înaltă memoria tatălui său. Căci, aşa cum Sfânta Scriptură spune undeva, „chiar dacă moare tatăl său, totuşi el este ca şi când el nu ar fi mort [9]:” căci el a lăsat în urma sa un memorial al vieţii sale. Care au fost sentimentele mele faţă de veşnicul memorabil Sozon, tu însuţi, domnul meu [10], nu eşti ignorant, căci tu şti caracterul sacru al amintirii sale, cât şi bunătatea celui tânăr atunci. Am primit doar o scrisoare de la reverenţa ta, pe care am primit-o de la acest tânăr. Menţionez aceasta ţie, domnul meu, pentru ca tu să cunoşti aceasta. Preaiubitul nostru frate şi diacon Macarius, mi-a oferit o mare plăcere prin faptul că mi-a scris din Constantinopol, că falsul acuzator Archaph l-a întâlnit cu ruşine, pentru că a răspândit înaintea tuturor oamenilor faptul că un om viu a fost ucis. Pentru că el va primi de la Judecătorul cel drept, împreună cu tot tribul asociaţilor săi, acea pedeapsă, pe care o merită ofensele lui, ne asigură Scripturile care nu greşesc. Fie ca Domnul să vă păstreze pe toţi pentru mulţi ani, domnul meu, în fiecare fel cel mai binevoitor.
67. Şi cei care au trăit cu Arsenius poartă mărturie, că el a fost ţinut în ascunzătoare pentru acest scop, pentru ca ei să poată pretinde moartea sa pentru că în căutarea lui noi am găsit persoana [care a făcut astfel], şi el în consecinţă a scris următoarea scrisoare către John, care a jucat rolul principal în această acuzaţie falsă.
Către fratele său drag iubit John, Pinnes, Prezbiter al Mănăstirii din Ptemencyrcis, în casa lui Anteopolis, te salut.
Vreau să cunoşti, că Atanasie şi-a trimis diaconul său în Thebais, pentru a-l căuta pretutindeni pe Arsenius; şi Pecysius Prezbiterul, şi Silvanus fratele lui Helias, şi Tapenacerameus, şi Paul călugărul din Hypsele, pe care el l-a doborât primul, a mărturisit că Arsenius era cu noi. La aflarea acestui lucru noi l-am făcut să fie pus la bordul unei corăbii, şi să călătorească către ţările de jos cu Helias călugărul. După aceea diaconul s-a întors din nou subit cu alţii, şi a intrat în mănăstirea noastră, în căutarea aceluiaşi Arsenius, şi ei nu l-au găsit, pentru că, aşa cum am spus mai înainte, noi l-am trimis departe în ţările de jos; dar ei m-au transportat împreună cu Helias călugărul, care l-a înlăturat din drum, la Alexandria, şi ne-a adus înaintea Ducelui [1]; când nu am fost în stare să neg, ci am mărturisit că el trăia, şi nu a fost ucis: călugărul pe care ei l-au înlăturat din drum a mărturisit la fel. De aceea te informez cu privire la aceste lucruri, Părinte, ca să nu îl acuzi pe Atanasie; căci eu am spus că el trăia, şi a fost ascuns cu noi, şi toate acestea au devenit cunoscute în Egipt, şi nu mai pot fi ţinute în secret.
Eu, Paphnutius, călugăr din aceeaşi mănăstire, care a scris această scrisoare, te salută din inimă. Mă rog pentru sănătatea ta.
De asemenea următoarea este scrisoarea pe care Împăratul a scris-o când a aflat că Arsenius a fost găsit viu.
Constantin, Victor, Maximus, Augustus, către papa Atanasie.
68. Citind scrisorile înţelepciunii tale, am simţit înclinaţia de a scrie ca răspuns la curajul tău, şi să te îndemn ca să te străduieşti să restaurezi poporul lui Dumnezeu la calm, şi la sentimente milostive. Căci în mintea mea ţin aceste lucruri a fi de cea mai mare importanţă, pentru ca noi să cultivăm adevărul, şi mereu să păstrăm dreptatea în gândurile noastre, şi avem plăcere în special în cei care umblă în modul corect de vieţuire. Dar referitor la cei care merită toată oroarea, mă refer la cei mai pervertiţi şi mai păcătoşi Meletiani, care s-au ridiculizat în final prin nebunia lor, şi acum nasc tulburări iraţionale prin invidie şi tumult, arătând astfel dispoziţiile lor păcătoase, voi spune doar atât. Tu vezi că aceia despre care ei au pretins că au fost junghiaţi cu sabia, încă sunt printre noi, şi se bucură de viaţă. Acum ce ar putea fi o presupunere mai puternică împotriva lor, şi una atât de clar tinzând spre condamnarea lor, ca aceea că aceia despre care ei au declarat că ar fi fost ucişi, încă sunt în bucuriile vieţii, şi astfel vor putea fi în stare să vorbească pentru ei înşişi?
Dar această acuzaţie în plus a fost înaintată de aceeaşi Meletiani. Ei au afirmat pozitiv că tu, gonind înăuntru cu o violenţă nelegitimă, ai apucat şi ai spart un potir, care era pus în cel mai Sfânt Loc; ceea ce, cu siguranţă nu ar putea exista o acuzaţie mai gravă, nici o ofensă mai dureroasă, dacă s-a comis de fapt un astfel de delict. Dar ce de acuzaţie este aceasta? Care este înţelesul acestei schimbări şi variaţii şi diferenţa în circumstanţele acesteia, încât ei transferă acum aceeaşi acuzaţie unei alte persoane [2], un fapt care este mai clar, ca să spun aşa, decât lumina în sine, că ei au alcătuit un complot pentru înţelepciunea ta? După aceasta, cine ar mai vrea să îi urmeze, pe aceşti oameni care au născocit astfel de acuzaţii pentru rănirea altuia, văzând de asemenea că se grăbesc spre ruină, şi sunt conştienţi că te acuză de delicte false? Cine atunci, aşa cum am spus, îi va urma, şi astfel să meargă alături de ei pe calea distrugerii; în felul acela în care se pare că doar ei presupun că au speranţa siguranţei şi ajutorului? Dar dacă ei doreau să meargă potrivit unei conştiinţe curate, şi să fie conduşi de cea mai bună înţelepciune, şi să meargă pe calea unei minţi sănătoase, ei puteau înţelege uşor că nu le poate veni nici un ajutor de la Providenţa Divină, în timp ce au renunţat la aceste fapte, şi ispitesc propria lor distrugere. Nu ar trebui să numesc aceasta o aspră judecată asupra lor, ci doar simplul adevăr.
Şi în final, voi adăuga, că doresc ca această scrisoare să fie citită frecvent de înţelepciunea ta în public, pentru ca aceasta să ajungă la cunoştinţa tuturor oamenilor, şi în special să ajungă la urechile celor care au acţionat astfel, şi astfel au creat tulburări; căci judecata care este exprimată de minte potrivit dictatelor dreptăţii este confirmată de asemenea de faptele reale. De aceea, văzând că într-un astfel de comportament există o ofensă atât de mare, fă-i pe ei să înţeleagă că am judecat astfel; şi că am ajuns la această hotărâre, că dacă ei vor mai stârni vre-o gălăgie de acest fel, eu în persoană voi lua la cunoştinţă despre problemă, şi nu potrivit clerului, ci potrivit legilor civile, şi aşa voi afla despre ei în viitor, pentru că ei în mod clar sunt jefuitori, ca sa spun aşa, nu doar împotriva omenirii, ci împotriva doctrinei divine în sine. Fie ca Dumnezeu să te păstreze mereu, iubite frate!
69. Dar pentru ca răutatea calomniatorilor să poată fi arătată pe deplin, iată că Arsenius mi-a scris de asemenea după ce a fost descoperit în locul său de ascunziş; şi aşa cum scrisoarea pe care a scris-o Ischyras a mărturisit falsitatea acuzaţiei lor, tot astfel cea a lui Arsenius a dovedit răutatea lor încă mai deplin.
Către binecuvântatul Papă Atanasie, Arsenius, Episcop al celor care au fost anterior sub Meletius în oraşul din Hypselites, împreună cu Prezbiterii şi Diaconii, vă doreşte multă sănătate în Domnul.
Dorind sincer pacea şi unirea cu Biserica Catolică, peste care prin harul lui Dumnezeu tu oficiezi, şi dorind să ne supunem Canonului Bisericii, potrivit regulii străvechi [3], îţi scriem, dragă iubitule Papă, şi declarăm în numele Domnului, că nu vom mai ţine comuniune cu cei care continuă în schismă, şi care încă nu sunt împăcaţi cu Biserica Catolică, fie ei Episcopi, Prezbiteri, fie Diaconi. Nici nu vom lua parte cu ei dacă doresc să stabilească ceva într-un Consiliu; nici nu vom trimite scrisori de pace [3a] către ei nici nu vom primi acestea de la ei; nici chiar fără consimţământul tău, episcopul metropolei, vom publica orice hotărâre referitoare la Episcopi, sau despre orice altă întrebare clericală generală; dar vom asculta de toate canoanele care au fost rânduite anterior, după exemplul Episcopilor [4] Ammonian, Tyrannus, Plusian, şi restul. De aceea noi implorăm bunătatea voastră să ne scrie repede în răspuns, şi tot astfel către prietenii noştri slujitori referitor la noi, informându-i că de pe viitor noi vom locui după hotărârea menţionată anterior şi vom fi în pace cu Biserica Catolică, şi în unitate cu prietenii noştri slujitori din [felurite] districte. Şi suntem convinşi că rugăciunile voastre, fiind acceptabile înaintea lui Dumnezeu, îşi vor atinge ţinta la El, că această pace va fi fermă şi indisolubilă până la sfârşit, potrivit voii lui Dumnezeu Domnul tuturor, prin Isus Hristos Domnul nostru.
Misiunea sfântă care este sub voi, noi şi cei care sunt cu noi o salutăm. Foarte scurt, dacă permite Dumnezeu, vom continua să vizităm bunătatea voastră. Eu, Arsenius, mă rog pentru sănătatea voastră în Domnul pentru mulţi ani, mult binecuvântate Papă.
70. Dar o dovadă mai puternică şi mai clară a calomniei împotriva noastră este retractarea lui John, la care preaiubitul de Dumnezeu, Împăratul Constantin de o amintire binecuvântată este o mărturie, căci ştiind cum John s-a acuzat pe sine, şi primind scrisorile de la el care exprimă pocăinţa lui, el i-a scris după cum urmează. Constantin, Maximus, Augustus către John. Scrisorile pe care le-am primit de la înţelepciunea ta au fost extrem de plăcute pentru mine, pentru că am aflat din ele ceea ce am dorit foarte mult să aud, că tu ai lăsat de o parte fiecare sentiment meschin, te-ai alăturat Comuniunii Bisericii aşa cum ţi se cuvine, şi ai fost acum în armonie desăvârşită cu prea cucernicul Episcop Atanasie. De aceea, fii asigurat că până acum eu aprob în întregime comportamentul tău; pentru că, renunţând la toată hărţuiala, tu ai făcut ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, şi ai îmbrăţişat unitatea Bisericii Sale. De aceea, pentru ca să poţi obţine realizarea dorinţelor tale, m-am gândit că este drept să îţi acord permisiunea să intri în mijloacele de transport public [5], şi să vii la curtea [6] clemenţei mele. Atunci fie grija ta să nu întârzii; ci aşa cum această scrisoare îţi dă autoritatea de a folosi mijloacele de transport public, vino la mine imediat, pentru ca dorinţele tale să fie împlinite, şi prin apariţia în prezenţa mea să te poţi bucura de acea plăcere care este potrivit pentru tine să o primeşti. Fie ca Dumnezeu să te păstreze continuu, drag iubite frate.
CAPITOLUL VI.
Documente legate de Consiliul din Tir.
71. Astfel s-a sfârşit complotul. Meletianii au fost respinşi şi acoperiţi de ruşine dar cu toate acestea, Eusebiu şi tovarăşii săi nu au rămas tăcuţi, pentru că ei nu s-au îngrijit de Meletiani ci de Arius şi tovarăşii săi, şi le-a fost frică, ca dacă procedurile celor dintâi vor fi oprite, nu vor mai găsi persoane care să joace rolul lor [1], prin a căror ajutor ei să poată introduce acea erezie. De aceea ei i-au stârnit din nou pe Meletiani, şi l-au convins pe Împărat ca să dea ordine ca să fie ţinut din nou un Consiliu la Tir, şi Contele Dionysius a fost trimis acolo, şi a fost dată o gardă militară lui Eusebiu şi tovarăşilor săi. Macarius de asemenea a fost trimis ca un prizonier la Tir sub o gardă de soldaţi; şi Împăratul mi-a scris, şi mi-a poruncit categoric, ca oricât de refractar aş fi, să vin. Întregul complot poate fi înţeles din scrisorile pe care le-a scris Episcopii din Egipt; dar va fi necesar să povestesc cum aceasta a fost născocită de ei de la început; nici unul dintre Prezbiteri nu a găsit nici o greşeală în mine; nici unul din oamenii care într-o anumită măsură au vorbit împotriva mea; ci Meletianii au fost cei care au fost scoşi afară de Peter, şi Arianii, care au împărţit între ei complotul, în timp ce acea partidă a pretins că ei au dreptul de a mă acuza, iar cealaltă a pretins dreptul de a sta în judecată în caz. Am obiectat faţă de Eusebiu şi tovarăşii săi ca fiind duşmani datorită ereziei; apoi, am arătat în felul următor că persoana care a fost numită acuzatorul meu nu era deloc un Prezbiter. Când Meletius a fost admis în comuniune (aş fi vrut ca el să nu fi fost admis niciodată [2] !) binecuvântatul Alexander care a cunoscut şiretenia lui i-a cerut acestuia un program al Episcopilor despre care el a spus că îi avea în Egipt, şi al prezbiterilor şi diaconilor care erau în Alexandria, şi dacă avea vre-unul în regiunea de la ţară. Aceasta a făcut Papa Alexander, l-a testat pe Meletius, primind libertatea Bisericii, momind [3] pe mulţi, şi aceasta în mod continuu, prin procedură necinstită, impunând asupra noastră pe oricine i-a plăcut. Astfel el a alcătuit următorul program al celor din Egipt.
Un program prezentat de Meletius către Episcopul Alexander.
Eu, Meletius din Lycopolis, Lucius din Antinopolis, Phasileus din Hermopolis, Achilles din Cusae, Ammonius din Diospolis. În Ptolemais, Pachymes din Tentyrae. În Maximianopolis, Theodorus din Coptus. În Thebais, Cales din Hermethes, Colluthus din Cynopolis de Sus, Pelagius din Oxyrynchus, Peter din Heracleopolis, Theon din Nilopolis, Isaac [4] din Letopolis, Heraclides din Niciopolis [4], Isaac din Cleopatris, Melas din Arsenoitis.
În Heliopolis, Amos din Leontopolis, Ision din Athribis. În Pharbethus, Harpocration din Bubastus, Moses din Phacusae, Callinicus [5] din Pelusium, Eudaemon din Tunis [5], Ephraim din Thmuis.
În Sais, Hermaeon din Cynopolis şi Busiris, Soterichus din Sebennytus, Pininuthes din Phthenegys, Cronius din Metelis, Agathammon din districtul din Alexandria.
În Memphis, John care a fost ordinat de Împărat pentru a fi cu Arhiepiscop [6]. Aceştia sunt cei din Egypt. Şi Clerul pe care el îl avea în Alexandria era Apollonius Prezbiterul, Irenaeus Prezbiterul, Dioscorus Prezbiterul, Tyrannus Prezbiterul. Şi Diaconi; Timotheus Diaconul, Antinous Diaconul, Hephaestion Diaconul. Şi Macarius Prezbiter al Parembole [7].
72. Pe aceştia Meletius de fapt i-a prezentat în persoană Episcopului Alexander, dar nu a făcut nici o menţionare a persoanei numită Ischyras, şi niciodată nu a susţinut că avea vre-un Cler în Mareotis. Cu toate acestea, duşmanii noştri nu au încetat încercările lor, dar totuşi cel care nu era Prezbiter a stăpânit ca un prezbiter, căci acolo era Contele gata să folosească constrângerea faţă de noi, şi soldaţii ne grăbeau. Dar chiar atunci harul lui Dumnezeu a biruit: căci ei nu au putut să îl condamne pe Macarius în chestiunea potirului; şi Arsenius, despre care ei au raportat că a fost ucis de mine, a stat înaintea lor viu şi a arătat falsitatea acuzaţiei lor. De aceea când nu au fost în stare să îl condamne pe Macarius, Eusebiu şi tovarăşii săi, care au fost înfuriaţi că au pierdut prada pe care au urmărit-o, l-au convins pe Contele Dionysius, care este unul de-al lor, să trimită în Mareotis, pentru a vedea dacă nu pot găsi acolo ceva împotriva Prezbiterului, sau mai degrabă pentru a-şi petici complotul lor la distanţă aşa cum le-a plăcut în absenţa noastră: căci acesta era scopul lor. Totuşi, - când noi am afirmat că acea călătorie către Mareotis a fost o încercare inutilă (căci ei nu trebuiau să pretindă că afirmaţiile pe care le-au folosit atât de mult erau deficiente, şi nu trebuiau să amâne chestiunea acum; căci ei au spus orice puteau spune, şi acum neştiind ce să facă, ei alcătuiau pretexte); sau dacă ei trebuiau să meargă la Mareotis, trebuia, cel puţin ca părţile suspectate să nu fie trimise, - Contele a fost convins de raţionamentul meu referitor la persoanele suspectate, dar au făcut orice altceva decât ceea ce am propus eu, căci chiar acele persoane faţă de care am obiectat datorită ereziei Ariane, ei eu fost cei care au plecat repede, şi anume, Diognius, Maris Theodorus, Macedonius, Ursacius, şi Valens. Din nou, au fost scrise scrisori către Prefectul din Egipt şi a fost oferită o gardă militară; şi, ceea ce a cel mai remarcabil şi mai suspicios, ei au făcut ca partida acuzată a lui Macarius să rămână în spate sub o gardă de soldaţi, în timp ce l-au luat cu ei pe acuzator [9]. Acum cine după ce face aceasta nu vede un complot? Cine nu înţelege clar răutatea lui Eusebiu şi a tovarăşilor săi? Căci dacă o anchetă juridică trebuie să aibă loc în Mareotis, cel acuzat trebuia de asemenea să fie trimis acolo. Dar dacă ei nu au mers cu scopul unei astfel de anchete, de ce l-au luat pe acuzator? A fost suficient că el nu a fost în stare să dovedească faptul. Dar ei au făcut aceasta pentru a-şi putea realiza planurile lor împotriva Prezbiterului absent, pe care ei nu l-au putut condamna când era prezent, şi să poată născoci un plan aşa cum le-a plăcut. Căci când Prezbiterii din Alexandria şi din întregul district le-a găsit o greşeală pentru că au fost acolo doar ei înşişi, şi au cerut ca şi ei să poată fi prezenţi la dezbaterile lor (căci ei au spus că ştiu deopotrivă circumstanţele cazului, şi istoria persoanei numite Ischyras), ei nu le-au dat voie; şi deşi l-au avut cu ei pe Philagrius Prefectul Egiptului [1], care era un apostat, şi soldaţi păgâni, în timpul unei anchete la care nu s-ar fi cuvenit nici Catehumenilor să fie martori, ei nu au permis Clerului să participe, pentru ca să nu fie acolo cei care i-au descoperit în Tir.
73. Dar în ciuda acestor precauţii ei nu au fost în stare să scape de a fi descoperiţi: căci Prezbiterii din Oraş şi din Mareotis, înţelegând planurile lor rele, le-au adresat următorul protest.
Către Theognius, Maris, Macedonius, Theodorus, Ursacius, şi Valens, Episcopii care au venit din Tir, aceştia dintre Prezbiterii şi Diaconii din Biserica Catolică din Alexandria sub prea cucernicul Episcop Atanasie.
Se cuvenea ca atunci când aţi venit încoace şi l-aţi adus cu voi pe acuzat, să îl aduceţi de asemenea pe Prezbiterul Macarius; căci procesele sunt rânduite prin Sfânta Scriptură să fie constituite astfel, ca acuzatorul şi acuzatul să poată sta împreună. Dar de vreme ce voi nu l-aţi adus nici pe Macarius, nici pe prea cucernicul Episcop Atanasie să vină cu voi încoace, noi pretindem pentru noi înşine dreptul de a fi prezenţi la investigaţie, pentru a vedea că investigaţia a fost condusă imparţial, şi să putem fi convinşi noi înşine de adevăr. Dar când voi aţi refuzat să ne permiteţi aceasta, şi aţi dorit, în companie doar cu Prefectul din Egipt şi acuzatorul, să faceţi orice vă place, noi mărturisim că am văzut o suspiciune de rău în treabă, şi am înţeles că venirea voastră a fost doar actul unei intrigi şi a unui complot. De aceea ne adresăm vouă în această scrisoare, pentru a fi o mărturie înaintea unui Consiliu autentic, pentru ca să fie cunoscut tuturor oamenilor, că voi aţi întreprins o dezbatere ex parte şi pentru scopurile voastre, şi nu aţi dorit altceva decât să formaţi o conspiraţie împotriva noastră. O copie a acesteia, ca nu cumva să fie ţinută secretă de către voi, am înmânat-o lui Palladius şi de asemenea Controlorul [2] lui Augustus. Căci ceea ce voi deja aţi făcut ne face să vă suspectăm, şi să vă evaluăm după comportamentul vostru din viitor.
Eu Prezbiterul Dionysius am înmânat această scrisoare. Alexander Prezbiterul, Nilaras Prezbiterul, Longus Prezbiterul, Aphthonius Prezbiterul, Atanasie Prezbiterul, Amyntius Prezbiterul, Pistus Prezbiterul, Plution Prezbiterul, Dioscorus Prezbiterul, Apollonius Prezbiterul, Sarapion Prezbiterul, Ammonius Prezbiterul, Gaius Prezbiterul, Rhinus Prezbiterul, AEthales Prezbiterul.
Diaconi: Marcellinus Diaconul, Appianus Diaconul, Theon Diaconul, Timotheus Diaconul, al doilea Timotheus Diaconul.
74. Aceasta este scrisoarea, şi acestea sunt numele Clericilor din oraş; şi următoarele a fost scrise de Clerul din Mareotis, care cunosc caracterul acuzatorului, şi a celor care au fost cu mine în vizita mea.
Către sfântul Consiliu al binecuvântaţilor Episcopi ai Bisericii Catolice, toţi Prezbiterii şi Diaconii din Mareotis trimite sănătate în Domnul.
Cunoscând ceea ce a fost scris, „Vorbeşte ce au văzut ochii tăi,” şi „Un martor mincinos nu va trece nepedepsit [3],” „noi mărturisim ceea ce am văzut, în special de când complotul care a fost alcătuit împotriva Episcopului nostru Atanasie a făcut necesară mărturia noastră. Ne întrebăm cum Ischyras a ajuns să fie recunoscut printre numărul celor dintre Slujitorii Bisericii, acesta este primul lucru pe care ne-am gândit că este necesar să îl menţionăm. Ischyras nu a fost niciodată un Slujitor al Bisericii; ci când mai înainte s-a prezentat a fi un Prezbiter al lui Colluthus, el nu a găsit pe nimeni care să îl creadă, cu excepţia doar a rudelor sale [4]. Căci el nu a avut niciodată o Biserică, nici nu a fost vre-odată considerat un Cleric de către cei care au trăit la o scurtă distanţă de satul său, cu excepţia doar, aşa cum am spus mai înainte, a rudelor sale. Dar, în ciuda faptului că el şi-a asumat această denumire, el a fost demis în prezenţa Tatălui nostru Hosius la un Consiliu care s-a întrunit la Alexandria [5], şi a fost admis la comuniune ca un laic, şi aşa a continuat ulterior, căzând din acest rang fals celebru de Prezbiter. Gândim că nu este necesar să vorbim despre caracterul său, deoarece toţi oamenii au în puterea lor să devină familiarizaţi cu el. Dar de vreme ce el a acuzat în mod fals pe Episcopul nostru Atanasie de a fi spart un potir şi a fi răsturnat o masă, suntem necesar obligaţi să ne adresăm ţie în acest punct. Deja am spus că el nu a avut niciodată o Biserică în Mareotis; şi noi declarăm înaintea lui Dumnezeu ca martor al nostru, că nu a fost spart nici un potir, nici o masă nu a fost răsturnată de Episcopul nostru, nici de vre-unul care l-a însoţit; ci toate lucrurile care sunt pretinse referitor la această treabă este doar o simplă calomnie. Şi noi spunem aceasta, nu ca fiind absenţi din prezenţa Episcopului, căci noi suntem cu el când vizitează în Mareotis, şi el nu merge niciodată singur, ci este însoţit de toţi dintre noi Prezbiteri şi Diaconi, şi de un număr considerabil de oameni. De aceea noi facem aceste afirmaţii ca fiind prezenţi cu el în fiecare vizită pe care a făcut-o printre noi, şi mărturisim că nu a fost spart nici un potir niciodată, nici nu a fost răsturnată o masă, ci întreaga poveste este falsă, aşa cum acuzatorul însuşi mărturiseşte sub mâna sa [6]. Căci atunci când, după ce acesta a mers cu Meletianii, şi a raportat aceste lucruri împotriva Episcopului nostru Atanasie, el a dorit să fie admis la comuniunea noastră, el nu a fost primit, deşi el a scris şi a mărturisit sub mâna sa că nici unul dintre aceste lucruri nu erau adevărate, ci că el a fost mituit de anumite persoane să spună astfel.
75. De aceea de asemenea Theognius, Theodorus, Maris, Macedonius, Ursacius, Valens, şi tovarăşii lor au venit în Mareotis, şi când au descoperit că nici unul dintre aceste lucruri nu era adevărat, ci era posibil să fie descoperit că ei au înscenat o acuzaţie falsă împotriva Episcopului nostru Atanasie, Theognius şi tovarăşii săi fiind duşmanii săi, i-au făcut pe rudele lui Ischyras şi pe anumiţi nebuni Ariani să spună orice şi-au dorit. Căci nici unul dintre oameni nu a vorbit împotriva Episcopului; ci aceste persoane, prin frica faţă de Philagrius Prefectul Egiptului, şi prin ameninţările şi cu sprijinul nebunilor Ariani, au realizat tot ceea ce şi-au dorit. Căci atunci când noi am ajuns să infirmăm calomnia, ei nu ne-au permis aceasta, ci ne-au dat afară, în timp ce au admis pe orice le-a plăcut la o participare la uneltirile lor, şi au aranjat chestiunile împreună cu ei, influenţându-i prin frica de Prefectul Philagrius. Prin intermediul lui ei ne-au împiedicat să fim prezenţi, pentru că am fi putut descoperi dacă cei care au fost mituiţi de ei erau membrii Bisericii sau dintre nebunii Ariani. Şi voi de asemenea, dragi iubiţi Părinţi, ştiţi, aşa cum ne învăţaţi, că mărturia duşmanilor nu foloseşte la nimic. Faptul că ceea ce spunem noi este adevărul o dovedeşte scrisul de mână [7] al lui Ischyras, aşa cum de asemenea o fac faptele despre ei, pentru că atunci când noi am fost conştienţi că nici un astfel de lucru după cum a fost pretins a avut loc, ei l-au luat cu ei pe Philagrius, pentru ca prin frica de sabie şi prin ameninţări ei să poată înscena orice comploturi au dorit. Noi mărturisim aceste lucruri în prezenţa lui Dumnezeu; noi facem aceste afirmaţii cunoscând că se va face o judecată de către Dumnezeu; dorind într-adevăr ca noi toţi să venim la tine, dar fiind mulţumiţi cu un anumit număr dintre noi, pentru ca scrisorile să fie în locul prezenţei celor care nu au venit.
Eu, Ingenius Prezbiterul, mă rog pentru sănătatea voastră în Domnul, iubiţi fraţi. Theon Prezbiterul, Ammonas P., Heraclius P., Boccon P., Tryphon P., Peter P., Hierax P., Sarapion P., Marcus P., Ptollarion P., Gaius P., Dioscorus P., Demetrius P., Thyrsus P.
Diaconii; Pistus Diaconul, Apollos D., Serras D., Pistus D., Polynicus D., Ammonius D., Maurus D., Hephaestus D., Apollos D., Metopus D., Apollos D., Serapas D., Meliphthongus D., Lucius D., Gregoras D.
76. Aceleaşi către Controlor, şi către Philagrius, în acelaşi timp Prefect de Egipt.
Către Flavius Philagrius, şi către Flavius Palladius, Ducenary [8], Demnitar al Palatului, şi Controlorul, şi către Flavius Antoninus, Ofiţer cu Aprovizionarea, şi Centenarul domnilor mei prea iluştrii Prefecţi din sfântul PrAEtorium, aceştia dintre Prezbiterii şi Diaconii din Mareotis, un cămin al Bisericii Catolice care este sub prea Cucernicul Episcop Atanasie, noi adresăm această mărturie prin cei a căror nume sunt scrise dedesubt: -
Întrucât Theognius, Maris, Macedonius, Theodorus, Ursacius, şi Valens, ca şi când au fost trimişi de toţi Episcopii care s-au adunat la Tir, au venit în Dioceza noastră susţinând că au primit ordine să investigheze anumite treburi clericale, printre care ei au vorbit despre spargerea unui potir al Domnului, despre care au primit informaţii de la Ischyras, pe care ei l-au adus cu ei, şi care spune că este un Prezbiter, deşi el nu este, - căci el a fost ordinat de Prezbiterul Colluthus care a candidat pentru Episcopat, şi după aceea a fost ordinat de un întreg Consiliu, de Hosius şi de Episcopii care erau cu el, pentru a lua locul unui Prezbiter, după cum era înainte; şi în consecinţă toţi care au fost ordinaţi de Colluthus şi-au păstrat rangul pe care îl deţineau anterior, astfel că Ischyras însuşi s-a dovedit a fi un laic, - şi biserica despre care el spune că exista, nu a fost niciodată o biserică, ci o casă particulară destul de mică aparţinând unui băiat orfan numit Ision; - din acest motiv noi am oferit această mărturie, implorându-vă prin Atotputernicul Dumnezeu, şi prin Domnii noştri Constantin Augustus, şi cel mai ilustru dintre fiii săi Caesars, să aduceţi aceste lucruri la cunoştinţa pietăţii lor. Căci el nu este nici Prezbiterul Bisericii Catolice nici nu are o biserică, nici un potir nu a fost vre-odată spart, ci întreaga poveste este falsă şi este o invenţie.
Datată în Consulatul lui Julius Constantius cel mai ilustru Nobil [9], fratele celui mai religios Împărat Constantin Augustus, şi a lui Rufinus Alibinus, cel mai ilustru bărbat, în a zecea zi a lunii Thoth [10]. Acestea au fost scrisorile Prezbiterilor.
77. Următoarele sunt de asemenea scrisorile şi protestele Episcopilor care au venit cu noi la Tir, când au devenit conştienţi de conspiraţie şi complot.
Către Episcopii adunaţi la Tir, prea onoraţi Domni, cei din Biserica Catolică, venind din Egipt cu Atanasie vă trimit saluturi în Domnul.
Presupunem că acel complot care a fost alcătuit împotriva noastră de Theognius, Maris, Theodorus, Patrophilus, şi de tovarăşii lor nu mai este nesigur. Chiar de la început noi toţi am şovăit, prin prietenul nostru slujitorul Atanasie, faţă de efectuarea investigaţiei în prezenţa lor, cunoscând că prezenţa chiar a unui singur duşman, cu mult mai mult a mai multora, este în stare să tulbure şi să afecteze auzirea unei cauze. Şi voi înşivă de asemenea cunoaşteţi duşmănia pe care ei o întreţin, nu doar faţă de noi, ci faţă de toţi ortodocşii, cum de dragul nebuniei lui Arius, şi a doctrinei sale păcătoase, ei şi-au direcţionat atacurile lor, au format comploturi împotriva tuturor. Şi când, fiind încrezători în adevăr, noi am dorit să arătăm falsitatea lor, pe care Meletianii au folosit-o împotriva Bisericii, Eusebiu şi tovarăşii săi s-au străduit să întrerupă relatările noastre, şi s-au luptat fierbinte pentru a înlătura mărturisirea noastră, ameninţându-i pe cei care au datorită judecată cinstită, şi insultându-i pe alţii, cu singurul scop de a-şi duce la îndeplinire planul pe care îl au împotriva noastră. Pietatea voastră evlavioasă, prea onoraţi Domni, probabil aţi fost ignoranţi cu privire la complotul lor, dar noi presupunem că acesta s-a făcut de cunoscut limpede. Căci într-adevăr ei înşişi l-au dezvăluit în mod clar; căci ei au dorit să-i trimită la Mareotis pe cei din partida care este suspectată de noi, pentru ca, în timp ce noi eram absenţi şi am rămas aici, ei să poată tulbura pe oameni şi să realizeze ce şi-au dorit. Ei au ştiut că nebunii Ariani, şi Colluthianii [1] şi Meletianii, erau duşmani ai Bisericii Catolice şi de aceea au fost nerăbdători să îi trimită, pentru ca în prezenţa duşmanilor nostru ei să poată născoci împotriva noastră orice fel de uneltiri după cum au poftit. Şi cei dintre Meletiani care, sunt aici, chiar patru zile anterior (deoarece ei ştiau că această investigaţie urma să aibă loc), au trimis seara pe unii din partida lor, ca şi curieri, cu scopul de a-i aduna pe Meletiani din Egipt în Mareotis, pentru că nu era nici unul din ei acolo, şi Colluthiani şi nebunii Ariani, din alte părţi, şi să îi pregătească să vorbească împotriva noastră. Căci tu ştii de asemenea că Ischyras însuşi a mărturisit înaintea ta, că el nu a avut mai mult de şapte persoane în adunarea sa. Când noi am auzit aceasta, după ce ei au făcut ce pregătiri le-a plăcut împotriva noastră, şi i-au trimis pe aceste persoane suspectate, ei mergeau la fiecare dintre voi, şi cerându-vă semnăturile voastre, pentru ca să pară că aceasta a fost făcut cu consimţământul vostru tuturor; din acest motiv ne-am grăbit să vă scriem, şi să vă prezentăm această mărturie a noastră; declarând că noi suntem obiectele unui complot sub care suferim prin ei, şi cerând ca având frica lui Dumnezeu în minţile voastre, şi condamnând comportamentul lor în trimiterea acelora cum le-a plăcut lor fără consimţământul nostru, voi să refuzaţi să semnaţi, să testaţi lucrurile pe care ei pretind că ar fi fost făcute de voi, pe care ei le născocesc doar printre ei. Cu siguranţă se cuvine ca aceia care sunt în Hristos, să nu considere motivele umane, ci să prefere adevărul înaintea tuturor lucrurilor. Şi nu vă temeţi de ameninţările lor, pe care ei le folosesc împotriva tuturor, nici de comploturile lor, ci mai degrabă temeţi-vă de Dumnezeu. Dacă era necesar ca să fie trimise persoane către Mareotis, noi trebuia să fim acolo cu ei, pentru ca să putem să-i condamnăm pe duşmanii Bisericii, şi să îi arătăm pe cei care erau străini, şi pentru ca investigaţia chestiunii să fie imparţială. Căci ştiţi că Eusebiu şi tovarăşii săi au născocit ca să fie prezentată o scrisoare, ca venind de la Collutiani, Meletiani şi Ariani, şi îndreptată împotriva noastră: dar este evident că aceşti duşmani ai Bisericii Catolice nu vorbesc nimic adevărat referitor la noi, ci spun totul împotriva noastră. Şi legea lui Dumnezeu îi interzice unui duşman să fie un martor sau un judecător. De aceea, deoarece va trebui să daţi socoteală în ziua judecăţii, primiţi această mărturie, şi recunoscând complotul care a fost înscenat împotriva noastră, fiţi atenţi, dacă vi se cere de către ei, să faceţi ceva împotriva noastră, şi de a lua parte la planurile lui Eusebiu şi ale tovarăşilor săi. Căci ştiţi, aşa cum am spus mai înainte, că ei sunt duşmanii noştri, şi sunteţi conştienţi de ce Eusebiu din Cezarea a devenit astfel în ultimul an [2]. Ne rugăm pentru ca să fiţi sănătoşi, prea iubiţi Domni.
78. Către cel mai ilustru Conte Flavius Dionysius, de la Episcopii Bisericii Catolice din Egipt care au venit la Tir.
Presupunem că acel complot care a fost alcătuit împotriva noastră de către Eusebiu, Theognius, Maris, Narcissus, Theodorus, Patrophilus şi tovarăşii lor, nu mai este nesigur. Chiar de la început noi toţi am şovăit, prin prietenul nostru slujitorul Atanasie, faţă de efectuarea investigaţiei în prezenţa lor, cunoscând că prezenţa chiar a unui singur duşman, cu mult mai mult a mai multora, este în stare să tulbure şi să afecteze auzirea unei cauze. Căci duşmănia pe care ei o întreţin este evidentă nu doar faţă de noi, ci faţă de toţi ortodocşii, pentru că ei îşi îndreaptă atacurile lor, ei formează comploturi împotriva tuturor. Şi când, fiind încrezători în adevăr, noi am dorit să arătăm falsitatea pe care Meletianii au folosit-o împotriva Bisericii, Eusebiu şi tovarăşii săi s-au străduit să întrerupă relatările noastre, şi s-au luptat fierbinte pentru a înlătura mărturisirea noastră, ameninţându-i pe cei care au datorită judecată cinstită, şi insultându-i pe alţii, cu singurul scop de a-şi duce la îndeplinire planul pe care îl au împotriva noastră. Bunătatea voastră a fost probabil ignorantă cu privire la complotul pe care ei l-au alcătuit împotriva noastră, dar noi presupunem că acesta s-a făcut de cunoscut limpede. Căci într-adevăr ei înşişi l-au dezvăluit în mod clar; căci ei au dorit să-i trimită la Mareotis pe cei din partida care este suspectată de noi, pentru ca, în timp ce noi eram absenţi şi am rămas aici, ei să poată tulbura pe oameni şi să realizeze ce şi-au dorit. Ei au ştiut că nebunii Ariani, şi Colluthianii [1] şi Meletianii, erau duşmani ai Bisericii, şi de aceea au fost nerăbdători să îi trimită, pentru ca în prezenţa duşmanilor nostru ei să poată născoci împotriva noastră orice fel de uneltiri după cum au dorit. Şi cei dintre Meletiani care, sunt aici, chiar patru zile anterior (deoarece ei ştiau că această investigaţie urma să aibă loc), au trimis seara pe doi indivizi din partida lor, ca şi curieri, cu scopul de a-i aduna pe Meletiani din Egipt în Mareotis, pentru că nu era nici unul din ei acolo, şi Colluthiani şi nebunii Ariani, din alte părţi, şi să îi pregătească să vorbească împotriva noastră. Şi bunătatea ta ştie de asemenea că Ischyras însuşi a mărturisit înaintea ta, că el nu a avut mai mult de şapte persoane în adunarea sa. De aceea, când noi am auzit aceasta, după ce ei au făcut ce pregătiri le-a plăcut împotriva noastră, şi i-au trimis pe aceste persoane suspectate, ei mergeau la fiecare dintre Episcopi şi cerându-le semnăturile acestora, pentru ca să pară că aceasta a fost făcut cu consimţământul lor al tuturor; din acest motiv ne-am grăbit să îţi înaintăm chestiunea onorii tale, şi să îţi prezentăm această mărturie a noastră; declarând că noi suntem obiectele unui complot sub care suferim prin ei, şi cerând ca având frica lui Dumnezeu în mintea ta, şi pioasele porunci ale celui mai religios Împărat al nostru, tu să nu mai tolerezi aceste persoane, ci să condamni comportamentul lor în trimiterea acelora după cum le-a plăcut fără consimţământul nostru.
Eu Adamantins Episcopul am subscris această scrisoare, Ischyras, Ammon, Peter, Ammonianus Tyrannus, Taurinus, Sarapammon, AElurion, Harpocration, Moses, Optatus, Anubion, Saprion, Apollonius, Ischyrion, Arbaethion, Potamen, Paphnutius, Heraclides, Theodorus, Agathammon, Gaius, Pistus, Athas, Nicon, Pelagius, Theon, Paninuthius, Nonnus, Ariston, Theodorus, Irineu, Blastammon, Philippus, Apollos, Dioscorus, Timotheus din Diespolls, Macarius Heraclammon, Cronius, Myis, Jacobus, Ariston Artemidorus, Phinees, Psais, Heraclides.
Altă scrisoare de la aceeaşi.
79. Episcopii Bisericii Catolice care au venit din Egipt la Tir, către cel mai ilustru Conte Flavius Dionysius.
Înţelegând că au fost făcute multe conspiraţii şi comploturi împotriva noastră prin uneltirile lui Eusebiu, Narcissus, Flacillus, Theognius, Maris, Theodorus, Patrophilus, şi tovarăşii lor (împotriva cărora noi am dorit mai întâi să obiectăm, dar nu ni s-a permis), suntem constrânşi să recurgem la următorul apel. De asemenea observăm marele zel care este exercitat în favoarea Meletianilor, şi că s-a făcut un complot împotriva Bisericii Catolice din Egipt faţă de persoanele noastre. De aceea îţi prezentăm această scrisoare, implorându-te să păstrezi în minte Atotputernica Putere a lui Dumnezeu, care apără împărăţia celui mai religios şi evlavios Împărat Constantin, şi să ne păstrezi auzirea treburilor care ne privesc de dragul celui mai religios Împărat însuşi. Căci este doar rezonabil, de vreme ce ai fost confirmat de Maiestatea sa, ca să păstrezi chestiunea pentru el prin apelarea la pietatea sa. Noi nu mai putem suporta mai departe să fim obiectele planurilor înşelătoare ale lui Eusebiu şi ale tovarăşilor săi menţionaţi mai înainte, şi de aceea îţi cerem ca această cauză să fie păstrată pentru cel mai religios şi de Dumnezeu iubit Împărat, înaintea căruia noi vom fi în stare să expunem pretenţiile noastre drepte şi pe cele ale Bisericii. Şi suntem convinşi că atunci când pietatea ta va auzi caza noastră, el nu ne va condamna. De aceea noi te implorăm din nou prin Atotputernicul Dumnezeu, şi prin cel mai religios Împărat al nostru, care, împreună cu copiii pietăţii sale, a fost astfel victorios şi prosper în aceşti mulţi ani, ca să nu mai continui mai departe, nici să nu te mai implici în Consiliu în relaţie cu treburile noastre, ci să păstrezi audierea lor pentru pietatea sa. Astfel am făcut aceleaşi expuneri către Domnii mei Episcopii ortodocşi.
80. Alexander [4], Episcop de Tesalonica, la primirea acestor scrisori, i-a scris Contelui Dionysius după cum urmează.
Episcopul Alexander către stăpânul meu Dionysius.
Văd că s-a format în mod evident un complot împotriva lui Atanasie; căci ei au hotărât, nu ştiu din ce motive, să îi trimită pe toţi faţă de care el a obiectat, fără a ne da nici o informaţie, deşi se stabilise că noi ar trebui să hotărâm împreună cine ar trebui să fie trimis. De aceea, ai grijă ca nimic să nu fie făcut în grabă (căci ei au venit la mine foarte alarmaţi, spunând că fiarele sălbatice s-au stârnit deja, şi că vor da buzna peste ei; căci ei au auzit raportat, că John a trimis unele rapoarte [5]), ca să nu fie pripiţi cu noi, şi să născocească orice intrigi doresc. Căci ştii că Colluthianii sunt duşmanii Bisericii, şi Arianii, şi Meletianii, sunt toţi dintre ei în cârdăşie împreună, şi sunt în stare să facă mult rău. De aceea chibzuieşte ce este cel mai bine de făcut, ca să nu apară ticăloşii, şi noi să fim supuşi la cenzură, ca nejudecând în mod corect chestiunea. Mari suspiciuni sunt întreţinute de asemenea despre aceste persoane, ca nu cumva, fiind devotaţi faţă de Meletiani, ei să meargă prin acele Biserici a căror Episcopi sunt aici [6], şi să îi alarmeze, şi astfel să tulbure întregul Egipt. Căci ei văd că aceasta deja are loc într-o mare măsură.
Astfel Contele Dionysius i-a scris lui Eusebiu şi tovarăşilor săi după cum urmează.
81. Aceasta este ceea ce deja v-am menţionat domnii mei, Flacillus [7] şi tovarăşii săi, că Atanasie a venit şi s-a plâns că tocmai faţă de acele persoane care au fost trimise el a obiectat; şi strigând că i s-a greşit şi a fost înşelat. Alexander domnul sufletului meu [7a] de asemenea mi-a scris despre subiect; şi pentru ca tu să poţi înţelege că ceea ce Bunătatea sa a spus este rezonabil, am anexat scrisoarea sa să fie citită de tine. Aminteşte-ţi de asemenea ce ţi-am scris înainte: Recurg la Bunătatea voastră, domnii mei, ca persoanele care au fost trimise trebuia să fie autorizate printr-un vot general şi decizia tuturor. Aveţi grijă de aceea ca nu cumva dezbaterile noastre să cadă sub cenzură, şi noi oferim motive drepte de reproş celor care sunt dispuşi să găsească greşeli la noi. Pentru că la fel cum partea acuzatorului nu ar trebui să sufere nici o persecuţie, tot astfel nici partea apărătorului. Şi eu cred că nu există nici cel mai mic motiv de reproş împotriva noastră, când domnul meu Alexander dezaprobă evident ceea ce noi nu am făcut.
82. În timp de chestiunile înaintau astfel noi ne-am retras de la ei, ca fiind o adunare de oameni înşelători [8], căci ei au făcut orice le-a plăcut, în timp ce nu există nici un om în lume care să nu ştie că dezbaterile ex parte nu pot sta bine. Această lege divină determină pentru că atunci când binecuvântatul Apostol suferea sub un complot similar şi a fost adus la un proces, el a cerut, spunând, „Evreii din Asia trebuiau să fie aici înaintea ta, şi să obiecteze, dacă au în vre-o privinţă ceva împotriva mea [9].” Cu acea ocazie Festus de asemenea, când evreii au dorit să întindă un complot împotriva lui, aşa aceşti oameni au întins împotriva mea, a spus, „Nu este modul Romanilor să îl dea la moarte pe orice om, înainte ca acela care este acuzat să îl aibă pe acuzator faţă în faţă, şi să aibă ocazia să răspundă referitor la delictul pus împotriva lui [10].” Dar Eusebiu şi tovarăşii săi deopotrivă au avut îndrăzneala de a perverti legea, şi s-au dovedit mai nedrepţi chiar faţă de rău-făcători. Căci ei nu au procedat mai întâi în particular, ci atunci când datorită faptului că noi eram prezenţi ei s-au descoperit a fi slabi, atunci ei au plecat imediat, ca evreii, şi s-au sfătuit singuri, cum ar putea să ne distrugă şi să ne aducă în erezia lor, ca aceia alţii care l-au cerut pe Baraba. Pentru acest scop, aşa cum ei înşişi au mărturisit, ei au făcut aceste lucruri.
83. Deşi aceste circumstanţe erau suficient de ample pentru apărarea noastră, totuşi pentru ca răutatea acestor oameni şi libertatea adevărului să poată fi arătată mai deplin, nu am fost împotrivă să le repet din nou, pentru a arăta că ei au acţionat într-o manieră inconsecventă cu ei înşişi, şi ca uneltitori în întuneric s-au certat cu prietenii lor, şi în timp ce au dorit să ne distrugă s-au rănit ca nişte persoane nebune. Căci în investigaţia lor a subiectului Tainelor, au chestionat evrei, au examinat Catehumeni [1], „Unde ai fost,” au spus ei, „când Macarius a venit şi a răsturnat Masa?” Ei au răspuns, „Noi eram înăuntru;” în timp ce nu putea fi o împărtăşanie dacă erau prezenţi Catehumeni. Din nou, deşi ei au scris cuvânt pretutindeni, că Macarius a venit şi a răsturnat totul, în timp ce Prezbiterul stătea şi sărbătorea Tainele, totuşi când ei au chestionat pe oricine le-a plăcut, şi i-au întrebat, „Unde era Ischyras când Macarius a dat buzna?” acele persoane au răspuns că el zăcea întins bolnav într-o celulă. Ei bine, atunci, el era întins nu stătea în picioare, nici nu era el care era întins şi bolnav în celula sa oferind împărtăşania. De asemenea, întrucât Ischyras a spus că anumite cărţi au fost arse de Macarius, ei care au fost mituiţi au oferit dovada, au declarat că nimic de acest fel nu a fost făcut, dar că Ischyras a vorbit fals. Şi ce este cel mai remarcabil, deşi ei au scris cuvânt pretutindeni, că aceia care au fost în stare să dea o dovadă au fost ascunşi de către noi, totuşi aceste persoane şi-au făcut apariţia, şi ei i-au chestionat, şi nu le-a fost ruşine când au văzut că aceasta a dovedit din toate părţile că ei erau calomniatori, şi că acţionau în acest fel în mod clandestin, şi potrivit cu plăcerea lor. Căci ei au provocat martorii prin semne, în timp ce Prefectul i-a ameninţat, şi soldaţii i-au înţepat cu săbiile lor; dar Domnul a descoperit adevărul, şi i-a arătat a fi calomniatori. De aceea ei au tăinuit minute din dezbaterile lor, pe care le-au reţinut ei înşişi, şi i-au acuzat pe cei care le-au scris să fie înlăturaţi, şi să nu vorbească cu nici unul. Dar în aceasta ei au fost dezamăgiţi; căci persoana care le-a scris era Rufus, care acum este călău public în prefectura Augustallan [2], şi este capabil să mărturisească faptul că acest lucru este adevărat; şi Eusebiu şi tovarăşii săi i-au trimis la Roma prin mâinile propriilor lor prieteni, şi Julius Episcopul i-a expediat spre mine. Şi acum ei sunt furioşi, pentru că noi am obţinut şi am citit ceea ce ei au dorit să ascundă.
84. Astfel a fost caracterul uneltirilor lor, astfel că foarte curând ei au arătat clar motivele comportamentului lor. Căci atunci când ei au plecat, ei i-au luat pe Ariani cu ei la Ierusalim, şi acolo i-au admis la comuniune, trimiţând o scrisoare referitoare la ei, o parte [3] din aceasta, şi începutul, este aşa cum urmează.
Sfântul Consiliu prin harul lui Dumnezeu adunat la Ierusalim, către Biserica lui Dumnezeu care este în Alexandria, şi către Episcopi, Prezbiteri, şi Diaconi, în tot Egiptul, Thebais, Libia, Pentapolis, şi în toată lumea, trimite sănătate în Domnul.
Venind împreună din diferite Provincii la o mare întâlnire pe care am ţinut-o pentru consacrarea Martirajului [3a] Mântuitorului, care a fost rânduită spre serviciul lui Dumnezeu Împăratul tuturor şi al Hristosului Său, prin zelul celui mai iubit de Dumnezeu Împăratul nostru Constantin, harul lui Dumnezeu ne-a permis să ne bucurăm mai mult din inimă; ceea ce al nostru cel mai iubit de Dumnezeu Împărat însuşi ne-a oferit ocazia prin scrisorile lui, în care el ne-a stârnit să facem ceea ce este corect, îndepărtând toată invidia de la Biserica lui Dumnezeu, şi îndepărtând de la noi toată răutatea, prin care membrii lui Dumnezeu până acum au fost sfâşiaţi în bucăţi, şi ca noi cu minţi simple şi împăciuitoare să îl primim pe Arius şi pe tovarăşii săi, pe care invidia, acel duşman al oricărei bunătăţi, a determinat excluderea pentru o vreme din Biserică. Cel mai religios Împărat al nostru a mărturisit de asemenea în scrisoarea sa de corectitudinea credinţei lor, pe care el a descoperit-o de la ei, el însuşi primind profesia acesteia prin cuvântul gurii, şi acum s-a descoperit înaintea noastră prin anexarea la scrisorile sale opinia ortodoxă a oamenilor în scrierea sa.
85. Oricine aude aceste lucruri trebuie să vadă prin trădarea lor. Căci ei nu au tăinuit nimic din ceea ce făceau; în afara de cazul în care probabil au mărturisit adevărul fără a-l dori. Căci dacă eu eram piedica pentru admiterea lui Arius şi a tovarăşilor săi în Biserică, şi dacă ei au fost primiţi în timp ce eu sufeream din comploturile lor, la ce altă concluzie putem ajunge, decât că aceste lucruri au fost făcute datorită lor, şi că toate procedurile lor împotriva mea, şi povestea pe care ei au născocit-o despre spargerea potirului şi uciderea lui Arsenius, au fost doar cu scopul de a introduce impietatea în Biserică, şi pentru a împiedica faptul de a fi condamnaţi ca eretici? Căci aceasta a fost ceea ce Împăratul m-a ameninţat anterior în scrisorile sale către mine. Şi lor nu le-a fost ruşine să scrie în maniera în care au scris, şi să afirme că acele persoane pe care întregul Consiliu Ecumenic le-a anatemizat au sentimente ortodoxe. Şi aşa cum au încercat să spună şi să facă orice fără scrupule, tot aşa nu le-a fost frică să ne întâlnim împreună „într-un colţ,” pentru a răsturna, atât cât era în puterea lor, autoritatea unui Consiliu atât de mare.
Mai mult, preţul pe care ei l-au plătit pentru mărturia falsă arată mai deplin răutatea lor şi intenţiile lor păcătoase. Mareotis, aşa cum am spus deja, este un district de ţară din Alexandria, în care nu a fost niciodată un Episcop sau un Coepiscop [4]; ci Bisericile din tot districtul sunt supuse Episcopului din Alexandria, şi fiecare Prezbiter are în sarcina sa unul dintre cele mai mari sate, care sunt cam zece sau mai multe la număr. Acum satul în care trăieşte Ischyras este unul foarte mic, şi are atât de puţini locuitori, că nu s-a clădit nici o biserică acolo, ci doar în satul vecin. Cu toate acestea, ei au hotărât, contrar obiceiului antic [6], să numească un Episcop pentru acest loc, şi nu doar atât, ci chiar au numit unul, care nu era ca un Prezbiter. Cunoscând natura neobişnuită a unei astfel de practici, totuşi fiind constrânşi de promisiunile pe care le-au dat în schimb pentru acuzarea falsă a mea, ei s-au supus chiar la aceasta, ca nu cumva persoana abandonată, dacă el ar fi fost tratat nerecunoscător de ei, să destăinuiască adevărul, şi prin aceasta au arătat răutatea lui Eusebiu şi a tovarăşilor săi. În ciuda faptului că el nu are nici o biserică, nici un popor care să îl asculte, ci este iscodit de ei toţi, ca un câine [7], deşi ei chiar l-au determinat pe Împărat să scrie Primitorului - General (căci totul este în puterea lor), poruncind ca să fie clădită o biserică pentru el, pentru că fiind în posesia ei, această afirmaţie să apară credibilă referitor la potir şi masă. Ei au făcut ca el să fie numit imediat Episcop de asemenea, pentru că dacă el ar fi fără o biserică, şi nici măcar un Prezbiter, el ar părea a fi un acuzator fals, şi un făcător al întregii chestiuni. În orice caz el nu are nici un popor, şi chiar rudele sale nu sunt ascultătoare faţă de el, şi deoarece numele pe care el îl reţine este unul gol, tot astfel următoarea scrisoare este ineficace, pe care el îl păstrează, arătând prin el o expunere a profundei răutăţi a lui şi a lui Eusebiu şi a tovarăşilor lui.
Scrisoarea către Primitorul – General [8].
Flauvius Hemerius trimite sănătate către colectorul de taxe din Mareotis.
Ischyras Prezbiterul solicitând pietatea Domnilor noştri, Augusti şi Cezari, ca o Biserică să poată fi construită în districtul din Irene, aparţinând lui Secontarurus [9], demnitatea lor a poruncit ca aceasta să se facă cât mai curând posibil. De aceea, ai grijă, de îndată când primeşti copia sfântului Decret, care cu toată veneraţia este pusă mai sus, şi Rapoartele care au fost alcătuite înaintea devoţiunii mele, pentru ca tu să faci un rezumat din ele, şi să le transferi în cartea Ordinelor, pentru ca porunca sfântă să poată fi executată.
86. În timp ce ei complotau şi unelteau astfel, eu am mers sus [10] şi am înfăţişat Împăratului comportamentul nedrept al lui Eusebiu şi al tovarăşilor lui, căci el a fost cel care a poruncit să se ţină Consiliul şi Contele său l-a prezidat. Când el a auzit raportul meu, el a fost profund mişcat, şi le-a scris după urmează. Constantin, Victor [1], Maximus, Augustus, către Episcopii adunaţi la Tir.
Nu ştiu la ce decizii aţi ajuns în Consiliul vostru printre zgomot şi zarvă: dar se pare că într-un fel adevărul a fost pervertit în consecinţă a unor anumite confuzii şi tulburări, în care voi, prin pornirea voastră spre ceartă reciprocă, pe care le-aţi rezolvat ar trebui să biruie, au eşuat să înţeleagă ce este plăcut lui Dumnezeu. Totuşi, va rămâne Providenţei Divine să împrăştie vătămările care se ridică evident din acest duh de ceartă, şi să ne arate clar, fie vouă, în timp ce eraţi adunaţi în acel loc, aţi fi avut vre-o consideraţie pentru adevăr, şi dacă aţi luat deciziile voastre fără a fi influenţaţi de favoare sau de duşmănie. De aceea doresc ca voi toţi să vă adunaţi cu toată viteza înaintea pietăţii mele pentru ca să puteţi reda în persoană o relatare adevărată a dezbaterilor voastre.
Motivul pentru care am gândit că este bine să vă scriu astfel, şi de ce vă convoc înaintea mea prin scrisoare, îl veţi afla din ceea ce voi spune. În timp ce intram odată mai recent în prea fericita noastră casă din Constantinopol, care poartă numele nostru (întâmplător mă aflat atunci pe cal), când dintr-odată Episcopul Atanasie, cu alţii pe care îi avea cu el, apropiindu-se de mine în mijlocul drumului, atât de neaşteptat, încât aceasta m-a făcut să mă uimesc foarte mult. Dumnezeu, care ştie toate lucrurile, este martorul meu, că trebuia să fiu incapabil la prima vedere să îl recunosc, dacă unii dintre însoţitorii mei nu m-ar fi informat când i-am întrebat în mod natural cine era, şi de ce nedreptate suferea. Totuşi nu am intrat în nici o conversaţie cu el la acea vreme, nici nu i-am acordat un interviu; dar când el a cerut să fie auzit eu refuzam, şi doar am dat ordine pentru înlăturarea sa; când cu o îndrăzneală crescândă el a pretins doar această favoare, ca tu să fi convocat să apari, pentru ca el să poată avea ocazia să se plângă înaintea mea în prezenţa voastră, de tratamentul rău pe care l-a întâlnit. În timp ce acesta a apărut a fi o cerere rezonabilă, şi potrivită cu vremurile, în mod voit am ordonat ca să îţi fie scrisă această scrisoare, pentru ca voi toţi, care alcătuiţi Consiliul care a fost ţinut la Tir, să vă grăbiţi fără întârziere la Curtea [2] clemenţei mele, pentru a dovedi prin fapte că aţi dat o judecată imparţială şi pură. Spun aceasta, voi trebuie să o faceţi înaintea mea, pe care nici măcar voi nu veţi nega că sunt un adevărat slujitor al lui Dumnezeu.
Căci într-adevăr prin devoţiunea mea faţă de Dumnezeu, pacea este păstrată pretutindeni, şi Numele lui Dumnezeu este adorat cu adevărat chiar de către barbari, care până acum au fost ignoranţi faţă de adevăr. Şi aceasta este evident, că el care este ignorant faţă de adevăr nu îl cunoaşte nici pe Dumnezeu. Cu toate acestea, aşa cum am spus mai înainte, chiar barbarii au ajuns acum la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin intermediul meu, al slujitorilor Săi adevăraţi, şi au învăţat să se teamă de El pe care ei îl înţeleg din fapte reale a fi scutul şi ocrotitorul meu pretutindeni. Şi în principal de aceea ei au ajuns să îl cunoască pe Dumnezeu, de care ei se tem prin tema pe care o au faţă de mine. Dar noi, despre care se presupune că suntem rânduiţi pentru a arăta (căci nu voi spune pentru a păzi) sfintele taine ale Bunătăţii Sale, noi, spun eu, ne angajăm doar în ceea ce tinde spre ceartă şi ură, şi, pe scurt, în orice contribuie la distrugerea omenirii. Dar grăbiţi-vă, aşa cum am spus mai înainte, şi toţi dintre voi cu toată viteza veniţi la noi, fiind convinşi că mă voi strădui cu toată puterea mea să îndrept ce este greşit, pentru ca acele lucruri în special să fie păstrate şi ferm întemeiate în legea lui Dumnezeu, la care nu se poate ataşa nici o dezaprobare sau dezonoare; în timp ce duşmanii legii, care sub pretenţia Numelui Său sfânt aduc felurite şi diverse blasfemii, vor fi răspândiţi peste hotare, şi în întregime zdrobiţi, şi total distruşi.
87. Când Eusebiu şi tovarăşii lor au citit această scrisoare, fiind conştienţi de ceea ce au făcut, ei au împiedicat pe restul Episcopilor să meargă, şi doar ei înşişi au mers, şi anume, Eusebiu, Theognius, Patrophilus, celălalt Eusebiu, Ursacius, şi Valens. Şi ei nu au mai spus nimic despre potir şi despre Arsenius (căci nu au avut îndrăzneala de a face aceasta), ci inventând altă acuzaţie care îl privea pe Împăratul însuşi, ei au declarat înaintea lui, că Atanasie a ameninţat că el va reţine grâul care a fost trimis din Alexandria în casa lui [4]. Episcopii Adamantius, Anubion Agathammon, Arbethion, şi Peter, erau prezenţi şi au auzit aceasta. S-a dovedit de asemenea prin mânia Împăratului; căci deşi el a scris scrisoarea anterioară, şi a condamnat nedreptatea lor, de îndată ce a auzit o acuzaţie ca aceasta, el a fost aprins imediat, şi în loc să îmi acorde o audiere, el m-a trimis departe în Gaul. Şi aceasta arată din nou mai departe răutatea lor; căci atunci când Constantin cel tânăr, de o binecuvântată amintire, m-a trimis înapoi acasă, amintindu-şi ceea ce a scris tatăl său [5], el de asemenea a scris după cum urmează.
Constantin Cezar, către poporul Bisericii Catolice din oraşul din Alexandria.
Presupun că nu a scăpat de cunoştinţa minţilor voastre pioase, că Atanasie, interpretul Legii adorabile, a fost trimis departe în Gaul pentru o vreme, cu scopul ca, după cum sălbăticia duşmanilor săi însetaţi de sânge şi înrăiţi l-au persecutat periclitând viaţa sa sfântă, el să poată scăpa astfel de a suferi o nenorocire iremediabilă, prin atitudinea stricată a acelor oameni răi. De aceea, pentru a scăpa de aceasta, el a fost scos afară din colţii atacatorilor săi, şi s-a poruncit să treacă un anumit timp sub conducerea mea, şi astfel a fost aprovizionat din abundenţă cu toate cele necesare în acest oraş, unde a trăit, deşi într-adevăr virtutea sa sărbătorită bazându-se în întregime pe ajutorul divin, consideră ca fiind un nimic suferinţele destinului neprielnic. Acum văzând că era intenţia fixă a stăpânului nostru Constantin Augustus, Tatăl meu, de a-l restaura pe numitul Episcop în locul său, şi către mult iubita voastră pietate, dar el a fost luat departe de soarta care este obişnuită pentru toţi oamenii, şi a mers în odihna sa înainte de a putea îndeplini dorinţa sa; am gândit că este potrivit să împlinesc acea intenţie a Împăratului de o sfântă amintire pe care am moştenit-o de la el. Când el vine să se prezinte pe sine înaintea ta, vei afla cu ce respect a fost tratat. Într-adevăr nu este oare minunat, orice am făcut în numele lui; căci gândurile dorinţei voastre care tânjeşte după el, şi înfăţişarea unui om atât de măreţ, mi-a mişcat sufletul, şi m-a îndemnat la aceasta. Fie ca Providenţa Divină să continue să vă păstreze dragi fraţi.
Datat din 15 Treveri înainte de Calendele din 6 iulie.
88. Acesta fiind motivul pentru care am fost trimis departe în Gaul, cine, întreb din nou, nu înţelege clar intenţia Împăratului, şi spiritul criminal al lui Eusebiu şi al tovarăşilor săi, şi că Împăratul a făcut aceasta pentru a-i împiedica să alcătuiască o maşinaţie mai disperată? Căci el i-a ascultat în simplitate [7]. Astfel au fost practicile lui Eusebiu şi ale tovarăşilor săi, şi astfel au fost intrigile lor împotriva mea. Cine a fost martor la ele toate va nega că nu s-a făcut nimic în favoarea mea din parţialitate, ci că marele număr al Episcopilor deopotrivă individual şi colectiv au scris astfel în numele meu şi au condamnat falsitatea duşmanilor mei în mod drept, şi în acord cu adevărul? Cine a observat astfel de procedee ca acestea va nega faptul că Valens şi Ursacius au avut un motiv bun să se condamne, şi să scrie aşa cum au făcut-o, să se acuze pe ei înşişi când s-au pocăit, alegând mai degrabă să sufere ruşine pentru o scurtă vreme, decât să treacă prin pedeapsa de acuzatori falşi pentru totdeauna [9]?
89. Prin urmare şi binecuvântaţii mei prieteni slujitori, acţionând drept şi potrivit legilor Bisericii, în timp ce au afirmat cu siguranţă că al meu caz era fără îndoială, şi s-au străduit să îi constrângă să anuleze sentinţa care a trecut în favoarea ea, au îndurat tot felul de suferinţe, şi au ales mai degrabă să fie exilaţi decât să vadă judecata multor Episcopi inversată. Acum dacă acei Episcopi autentici s-au împotrivit prin cuvinte doar celor care au complotat împotriva mea, şi au dorit să dezlege ceea ce a fost făcut în numele meu; sau dacă ar fi fost oameni obişnuiţi, şi nu Episcopii unor oraşe ilustre, şi capetele unor mari Biserici, ar fi existat motive să suspecteze că în această ocazie şi ei au acţionat contradictoriu şi pentru a mă încânta pe mine. Dar când ei nu doar s-au străduit să convingă prin raţiune, ci de asemenea au îndurat exilarea, şi unul dintre ei este Liberius, Episcop de Roma, (căci deşi el nu a suportat (10) până la sfârşit suferinţele exilării, totuşi el a rămas în exilul său timp de doi ani, fiind conştient de conspiraţia formată împotriva noastră), şi de vreme ce de asemenea este şi marele Hosius, împreună cu Episcopii din Italia, şi din Gaul, şi alţii din Spania, şi din Egipt, şi Libia, şi toţi aceia din Pentapolis (căci deşi pentru o scurtă vreme, prin frica de ameninţările lui Constantius, el se pare că nu a rezistat la acestea totuşi marea violenţă şi puterea tiranică exercitată de Constantius, şi multele insulte şi lovituri de bici aplicate asupra lui, au dovedit nu că deoarece a renunţat la cauza mea, ci prin slăbiciunea vârstei sale înaintate, fiind incapabil să suporte biciuirile, că cedat lor pentru o vreme), de aceea eu spun, aceasta este în întregime corect că toţi, ca fiind pe deplin convinşi, ar trebui să urască şi să deteste nedreptatea şi violenţa pe care ei au folosit-o faţă de mine; în special de vreme ce este bine cunoscut că am suferit aceste lucruri doar datorită impietăţii Ariane.
90. Acum dacă cineva doreşte să se familiarizeze cu cazul meu, şi falsurile lui Eusebiu şi ale tovarăşilor săi, fie ca el să citească ceea ce a fost scris în numele meu, şi fie ca el să asculte martorii, nu unul, sau doi, sau trei, ci marele număr de Episcopi; şi din nou să participe la mărturiile acestor dezbateri, Liberius şi Hosius, şi prietenii lor, care atunci când au văzut încercările făcute împotriva noastră, au ales mai degrabă să suporte tot felul de suferinţe decât să renunţe la adevăr, şi judecata care a fost pronunţată în favoarea noastră. Şi aceasta ei au făcut-o cu o intenţie onorabilă şi dreaptă, căci ceea ce ei au suferit dovedeşte la ce strâmtorări au fost reduşi ceilalţi Episcopi. Şi ele sunt memoriale şi înregistrări împotriva ereziei Ariane, şi a răutăţii acuzatorilor falşi, şi oferă un model pentru cei care vin după aceea, pentru a se lupta pentru adevăr până la moarte (2), şi să deteste erezia Ariană care se luptă împotriva lui Hristos, şi este un înainte mergător al lui Anticrist, şi să nu îi creadă pe cei care încearcă să vorbească împotriva mea. Căci apărarea expusă, şi sentinţa dată, de atât de mulţi Episcopi de un înalt caracter, sunt vrednice de încredere şi o mărturie suficientă din partea noastră.
NOTĂ ADIŢIONALĂ LA APĂRAREA CONTRA ARIANILOR, 50.
Lista Episcopilor prezenţi la Sardica.
[Materialele pentru o listă autentică sunt (1) numele date de Atanasie, Apărare contra Arianilor, 50, înaintea listelor de episcopi din felurite provincii care au semnat scrisoarea Consiliului când circulau. Aceste nume, date fără nici o specificare a episcopiilor lor, sunt 77 la număr. (2) Lista semnăturilor la scrisoarea Consiliului către Julius, dată de Hilary, Fragmentul ii., 59 la număr. Semnăturile la scrisorile descoperite de Maffei şi tipărite în Migne, Pair. Gr. xxvi. 1331 şi următoarele. Dintre acestea, 26 semnează (3) scrisoarea Consiliului către Bisericile Mareotice, şi 61, în parte aceeaşi, semnează (4) scrisoarea lui Atanasie către aceeaşi (Scrisoarea 46 în acest volum). Aceste semnături cuprind 30 de nume care nu sunt date de Hilary, în timp ce aceia din (1) adaugă şase care sunt absenţi din (2) şi (3) de asemenea. Aceasta le ridică la un total de 95. Noi adăugăm (5) Grains din Carthage, prezent potrivit textului grecesc al Canoanelor, deşi el a semnat după aceea scrisoarea într-un Consiliu local al său, ca Maximin din Treveri, Verissimus din Lyons, şi Arius din Palestina, care de aceea sunt daţi de Atanasie în a doua sa listă (cei doi de mai înainte fiind omişi din prima listă): de asemenea Euphrates din Cologne, care a fost trimis de Constans la Antioh cu deciziile Consiliului (Prolegg, capitolul ii. 6), şi de aceea este foarte probabil să fi fost prezent la Consiliul în sine. Astfel obţinem în total 97.
Acest total este confirmat dacă scădem din „170 mai mult sau mai puţin” din Istoria Arianilor 15 pe cei 76 care s-au retras la Philippopois (Sabinus în Socr. ii. 16), 73 dintre cei care semnează scrisoarea lor, daţi de Hilary. Aceasta lasă 94 „mai mult sau mai puţin,” astfel că lista este acum oferită, în elucidarea listei lui Atanasie, care are pretenţii puternice pentru a le înşira aproximativ corect. Numerele după nume se referă la surse (1, 2, 3, 4, 5) specificate mai sus. 1. Adolius (1), Vezi necunoscut; 2. Aetius (1, 3), Tesalonica în Macedonia; 3. Alexander (1, 4), Cypara (i.e. Cyparissus?) în Achaia; 4. Alexander (2), Montemnae (?) în Achaia; 5. Alexander (1, 2, 3), Larissa în Thessaly; 6. Alypius (1, 2, 3), Megara în Achaia; 7. Amantius (1, 4), Viminacium, prin delegat; 8. Ammonius (4), Vezi necunoscut ; 9. Anianus (1, 2, 4), Casiulo în Spania; 10. Antigonus (1, 4), Pella, sau Pallene în Macedonia; II. Appianus (4), Vezi necunoscut; 12. Aprianus (1, 4), Peiabio (Petovio) în Pannonia; 13. Aprianus (4), Vezi necunoscut; 74. Arius (1, 2, 3), din Palestina, Vezi necunoscut (Vezi nota din Hist. At. 18); 15. Asclepas (1, 2, 4), Gaza; 16. Asterius (1, 2, 3), [Petra în] Arabia; 17. Atanasie (1, 2, 3, 4), Alexandria; 18. Athenodorus (1, 2, 3, 4), Plat'a în Achaia; 19. Bassus (1, 2, 3), Diocletianapolis "în Macedonia" (de fapt în Thrace); 20. Calepodius (1, 2, 3), din Campania (? Naples); 21. Calvus (2, 4), Castrum Martis în Dacia Ripensis; 22. Caloes sau 'Chalbis' (1, 4), 23. Castus (1, 2, 4), Saragossa în Spania; 24. Cocras (2), Asapofebiae în Achaia (= Asopus), probabil 'Socrates' din (1); 25. Cydonius (4), Cydon în Crete; 26. Diodorus (1, 2, 4), Tenedos; 27. Dionysius (1, 2, 3), Elida (Elis?) în Achaia; 28. Dioscorus (1, 2, 3), Thrace, Vezi necunoscut; 29. Dometius (sau Domitianus) (1, 4), Acaria Constantias (posibil Castra Constantia = Coutances); 30. Domitianus (1, 2, 3), Asturica în Spania; 31. Eliodorus (1, 2, 3), Nicopolis; 32. Eucarpus (1, 4), Opus în Achaia; 33. (4), Vezi necunoscut; 34. Eucissus (4), Cissamus în Creta; 35. Eugenius (4 = Euagrius în 2?), (în Lucania? Textele sunt foarte deformate); 36. Eugenius (1?, 4), Vezi necunoscut; 37. Eulogius (1, 4), Vezi necunoscut Euphrates, vezi mai jos (97); 38. Eutasius (2), Pannonia, Vezi necunoscut; 39. Euterius (1, 2), 'Procia de Cayndo' (text deformat); 40. Eutychius (1, 4), Methone în Achaia; 41. Eutychius (1, 2), Achia, Vezi necunoscut; 42. Florentius (1, 2, 4), Emerita în Spania; 43. Fortunatianus (1, 2), Aquileia; Galba (vezi mai sus (22); 44. Gaudentius (1, 2, 4), Naissus; 45. Gerontius (1, 2, 3, 4), Macedonia în Brevi(?) în Hil.; Gratus, vezi mai jos (96); 46. Helianus (1, 4), Tyrtana (?); Heliodorus, vezi mai sus (31); 47. Hermogenes (1, 4), Sicyai(?); 48. Hymenaeus (1, 2, 4), Hypata în Thessaly; 49. Januarius (1, 2, 4), Beneventum în Campania; 50. John (3), Vezi necunoscut; 51. Jonas (1, 2, 3), Particopolis în Macedonia; 52. Irineu (1, 2, 4), Scyros 53. Julianus (1, 2, 4), din Thebes în Achaia (sau Thera? Vezi nota la Scrisoarea 46); 54. Julianus (1, 4), Vezi necunoscut; Julius, vezi mai jos (95); Lerenius (2), vezi mai sus (52); 55. Lucius (l, 2, 3, 4), Hadrianople în Thrace; 56. Lucius ('Lucillus' Ath. De două ori) (1, 2, 4), Verona; 57. Macedonius (1, 2, 4), Ulpiana în Dardania 58. Marcellus (2, 4, Marcellinus in I), Ancyra; 59. Marcus (1, 2, 4), Siscia în Save; 60. Martyrius (2, 4), Naupactus în Achaia; 61. Martyrius (1, 4), Vezi necunoscut; 62. Maximus (1, 2), Luca în Tuscany; 63. Maximus (i.e. Maximinus) (4), Treviri; 64. Musonius (1, 4), Heraclea în Creta; 65. Moyses (sau Musaeus, 1, 2), Thebes în Thessaly; 66. Olympius (4), Aeni în Thrace; 67. Osius (Hosius), (1, 2, 3), Cordova; 68. Palladius (1, 2, 4), Dium în Macedonia; 69. Paregorius (1, 2, 3, 4), Scupi în Dardania; 70. Patricius (I), Vezi necunoscut; 71. Peter (I), Vezi necunoscut; 72. Philologius (1), Vezi necunoscut; 73. Plutarchus (1, 2, 3), Patrae în Achaia; 74. Porphyrius (1, 2, 3, 4), Philippi în Macedonia; 75. Praetextatus (1, 2, 4), Barcelona; 76. Protasius (1, 2, 4), Milan; 77. Protogenes (1, 2, 4), Sardica; 78. Restitutus (1, 3), Vezi necunoscut; 79. Sapricius (1), Vezi necunoscut; 80. Severus (4), Chalcis în Thessaly (Euboea); Sf. Severus (1, 2, 3), Ravenna; Socrates (1), vezi mai sus, no. 24; 82. Spudasius (1), Vezi necunoscut; 83. Stercorius (1, 2, 4), Canusium în Apulia; 84. Symphorus (1, 4), Hierapythna în Creta; Titius (2), vezi mai sus (40); 85. Trypho (1, 2, 4), Achaia (Vezi nesigur datorită deformării textului); 86. Valens (1, 2, 3), 'Scio' în Dacia Ripensis; 87. Verissimus (2, 4, text de mai târziu îl redă pe 'Broseus' deformat), Lyons; 88. Vincentius (1, 2, 3), Capua; 89. Vitalis (1, 2), Aquae în Dacia Ripensis; 90. Vitalis 1, 3, 4), Vertara în Africa; 91. Ursacius (1, 2, 4), Brixia în Italia; 92. Zosimus (1, 2, 4), Lychnidus sau Lignidus în Dacia; 93. Zosimus (1, 4), Horrea Margi în Moesia; 94. Zosimus (1, 4), Vezi necunoscut; 95. Julius (l, 4), Roma (prin delegaţi); 96. Gratus (5), Carthage; 97. Euphrates (5), Cologne.
Numele, deopotrivă a episcopilor şi a episcopiilor, au suferit mult în transcriere, şi lista de mai sus este rezultatul confruntării erorilor diferite ale feluritor liste. Detaliile celor din urmă se vor găsi şi în discuţia despre Bellerini, pe a cărui lucrare (în Leonis M. Opp. vol. iii. pp. xlii. şi următoarele) se bazează. În unele cazuri numele episcopiilor sunt clar deformate dincolo de orice recunoaştere. Semnăturile adăugate la canoane în colecţia de consilii, sunt luate (cu anumite adaptări indulgente) din lista Hilariană, cu adăugarea, în unele copii, a lui Alexander (3 supra), a cărui nume, probabil a ieşit din textul Hilarian în cursul transmiterii sale.]