NUMELE

UNDE ŞI CÂND

CE

Primul Conciliu Ecumenic

Nicea, 325 d. Hr.

Sub Împăratul Constantin cel Mare

DEZBATERE: A fost Isus Dumnezeu, om sau ambele?

Mişcarea Ariană socotită ca erezie. Arius îl definea pe Isus ca uman. Conciliul la socotit pe Isus ca fiind una în esenţă „homoousios” cu Dumnezeu.

Definiţia Credinţei: Prima Parte a Crezului care a definit natura lui Hristos.

Al Doilea Conciliu Ecumenic

Constantinopole 381 d. Hr.

Sub Împăratul Theodosius cel Mare

Patriarhul de Constantinopole Sf. Grigore de Nazianzus, Teologul a prezida.

DEZBATERE: Era Duhul Sfânt o persoană sau o putere a lui Dumnezeu?

Mişcarea Macedonius considera Duhul o putere a lui Dumnezeu. Ei recunosc două persoane: Tatăl şi Fiul.

Conciliul a condamnat pe Macedoniani drept eretici şi a decretat pe Dumnezeu ca 3 persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul.

Completarea Părţii 2 a Crezului.

Al Treilea Conciliu Ecumenic

Efes, Asia Mică 431 d. Hr.

Sub Împăratul Theodosius II

Sf. Cyril de Alexandria, Doctor al Bisericii (m. 444), a fost episcopul care a prezidat.

DEZBATERE:  Care este natura lui Isus, şi apoi ce parte joacă Maria Mama sa?

Nestorius şi urmaşii săi Nestorianii au văzut pe Maria că dădea naştere unui om. Ei l-au socotit pe Hristos „Logosul” ca locuind în Omul Isus. Aşa că Maria este Christotokos, Purtătoarea lui Hristos.

Conciliul a socotit pe Nestoriani drept eretici. Conciliul l-a considerat pe Isus ca fiind atât Dumnezeu complet cât şi om complet într-o singură persoană.

Maria este „theotokos”, „Purtătoare de Dumnezeu” deoarece ea a dat naştere atât la Dumnezeu cât şi la Om.

Conciliul a declarat Părţile 1 şi 2 ale Crezului complete şi finale.

Al Patrulea Conciliu Ecumenic

Calcedon, Asia Mică 451 d. Hr.

Sub Împăratul Marcian

DEZBATERE: Cum poate Isus să fie şi Dumnezeu şi Om?

Monofiziţii învăţau că umanitatea lui Isus s-a dizolvat în prezenţa divinităţii sale. Aşa că Isus era numai divin.

Conciliul a condamnat această învăţătură şi a proclamat că Isus este Dumnezeu complet şi om complet.

Al Cincilea Conciliu Ecumenic

Constantinopole, 553 d. Hr.

Sub Împăratul Iustinian cel Mare

DEZBATERE: Isus ca Dumnezeu şi Om

Conciliul a confirmat cele două naturi ale lui Isus (Divină şi Umană).

Iustinian a profesat această Ortodoxie prin imnul „Singurul Fiu Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu”.

Al Şaselea Conciliu Ecumenic

Constantinopole 680 d. Hr.

Împăratul Constantin IV

DEZBATERE: Dacă Isus era cu 2 naturi, care dintre ele făcea deciziile?

Monofiziţii învăţau că natura divină era în control şi că natura umană numai îndeplinea ordinele.

Conciliul a condamnat aceasta. Ei au considerat că ambele naturi acţionau în mod liber şi în concert. Ele sunt unite „în mod mistic” într-o singură persoană.

Conciliul Qinisext (Trullo)

Constantinopole 692 d. Hr.

În Palatul Dome (Trullo)

A completat al 5lea şi al 6lea Ecumenic. Conciliu pur administrativ. A ratificat canoanele.

Al Şaptelea Conciliu Ecumenic

Nicea, 787 d. Hr.

Controversa Iconoclastă

DEZBATERE: Ce este de făcut cu imaginile lui Dumnezeu?

Iconoclaştii au cerut prin forţă ca Biserica să distrugă toate zugrăvelile lui Dumnezeu şi Isus, Icoanele, Picturile, sculpturile. Mulţi au fost ucişi dintre cei care protejau lucrările de artă religioasă.

Conciliul a decis că este adecvat să se venereze astfel de imagini, dar adevărata Închinare este doar pentru Dumnezeu.

S-a numit „Duminica Ortodoxiei”

CONCILIILE BISERICII ROMANE APUSENE

Al Optulea Conciliu Ecumenic

Constantinopole

869 – 87 d. Hr.

Papa Hadrian II,

Împăratul Basil, 867 – 886

Conciliul a condamnat şi l-a destituit pe Patriarhul de Constantinopole PHOTIUS (820 - 891).

PHOTIUS a atacat celibatul silit asupra clericilor, adăugirea de Apus a lui „FILIOQUE” la Crez, şi încoronarea lui Charlemagne în Apus.

Al Nouălea Conciliu Ecumenic – Lateran I

Roma, Biserica Sfântului John Lateran 1123  d. Hr.

Sub Papa Callistus II

DEZBATERE: Rolul Împăraţilor Germani în alegerea Episcopilor

Acest conciliu a confirmat Acordul de la Worm (1122) dintre Împăratul Henry V şi Papa Callistus II, care s-a asigurat că toate alegerile de Episcopi şi Stareţi să fie făcute în mod liber de către autorităţile eclesiastice adecvate (alegătorii). 

Conciliul a socotit că împăratul putea să prezideze peste alegerea episcopilor săi.

S-a decis de asemenea ca nici un preot ordinat fie din ritul din apus fie din răsărit nu putea să se căsătorească.

Al Zecelea Conciliu Ecumenic – Lateran II

Roma, Biserica Sfântului John Lateran

1139 d. Hr.

Papa Innocent II

DEZBATERE: Schisma Papală şi Variantele Apusene de Creştinism

Acest conciliu a anulat actele decedatului antipapă, Anacletus II (m. 1138), încheind schisma Papală a vremii. Acesta a condamnat ereziile lui: 1) Peter Bruys (Bruis) şi a NEO-MANICHEANILOR, care denunţau Masa ca un „spectacol deşert”, opus Eucharistului, căsătoriei, şi botezului copiilor – toate acestea ducând la Albigensianism („Lucrurile materiale sunt rele în ele insele”);

2) Arnold de Brescia, care s-a luptat cu ideea că Biserica era un „trup invizibil”, nu al acestei lumi, şi nu ar trebui să deţină nici o proprietate.

Al Unsprezecelea Conciliu Ecumenic – Lateran III

Roma, Biserica Sfântului John Lateran

1179 d. Hr.

Papa Alexander III

DEZBATERE: Cum să alegem un Papă?

Acest conciliu a regulat alegerea papilor (două treimi de vot majoritar de Colegiul de Cardinali era necesitat pentru ca Papa să fie ales, şi împăratul era exclus din votare). Acesta a anulat actele a trei antipapi: ANTIPAPA VICTOR IV (1159) şi 2 succesori.

Al Doisprezecelea Conciliu Ecumenic – Lateran IV

Roma, Biserica Sfântului John Lateran

1215 d. Hr.

Papa Innocent III

Acest conciliu a considerat că „Există doar o singură Biserică Universală a credincioşilor, în afară căreia nimeni nu este mântuit”, Luteran IV a prescris cel puţin confesarea anuală şi comuniunea pentru toţi credincioşii şi a făcut oficială folosirea cuvântului „TRANSUBSTANŢIERE”.

A numit a Patra Cruciadă.

Aceasta a reformat disciplina şi a condamnat ereziile lui: 1) ALBIGENSIANISMUL (NEO-MANICHEANISMUL), care se opunea căsătoriei şi tuturor sacramentelor şi crezul în învierea trupului; 2) WALDENSIANISMUL (erezie anti-clerică), care pretindea că laicii care trăiau o viaţă apostolică puteau ierta păcatele, în timp ce un preot în starea de păcat nu putea să absolve. Waldensianismul susţinea de asemenea că facerea de juruinţe şi desemnarea pedepselor cu moarte erau socotite drept păcate de moarte. Ei mai susţineau că Consiliul Evanghelic de sărăcie era un ordin, astfel ei au interzis toată deţinere privată de proprietate.

Al Treisprezecelea Conciliu Ecumenic – Lyons I

Lyons, Franţa

1245 d. Hr.

Papa Innocent IV

Acest conciliu l-a excomunicat pe Împăratul Frederick II, nepot al lui Frederick Barbarossa, pentru încercarea sa nesupusă de a face Biserica doar un departament de stat. Lyons I a îndreptat spre o nouă cruciadă (a 6a) sub comanda Regelui St. Louis IX (1226 - 1270) al Franţei împotriva Saracenilor şi Mongolilor

Al Paisprezecelea Conciliu Ecumenic – Lyons II

Lyons, Franţa

1274 d. Hr.

Papa Binecuvântatul Gregory X

Acest conciliu a declarat procesiunea dublă a Duhului Sfânt de la Tatăl şi Fiul: "Qui ex Patre Filioque procedit."

A adăugat „de la Tatăl şi fiul” la Crezul Nicean. Aceasta era în opoziţie completă faţă de părerea Răsăritului.

Întoarcerea Bisericii Răsăriteane la uniunea cu Roma, căutată de papi, a eşuat în totalitate.

Al Cincisprezecelea Conciliu Ecumenic – Vienne

Vienne (La sud de Lyons), Franţa

1311 - 1312

Papa Clement V

Numit şi ratificat de Papa Clement V, primul din Papii Avignon ("Captivitatea Avignon" a durat din 1305 până în  1377, când Papa Gregory XI a înapoiat Sfânta Eparhie Romei), acest conciliu i-a reprimat pe Cavalerii Templari (Stăpânul: Jacques de Molay) pentru crimele acuzate de Regele Philip IV al Franţei. Proprietatea lor confiscată a fost dată Ospitalierilor sau, în Spania, ordinelor naţionale care s-au luptat împotriva Moorilor. Conciliul a declarat de asemenea că oricine susţine cu încăpăţânare „că sufletul raţional sau intelectual nu este forma trupului numai în sine şi esenţial, trebuie privit ca eretic”. (Denz. 481) Conciliul a condamnat şi Beghardism (bărbaţii) si Beguines (femeile), care accentua aşa de mult „uniunea interioară cu Dumnezeu”. Chietismul, rugăciunea şi postul a devenit neimportant. Chietismul învăţa că persoana „spirituală” este aşa de perfectă încât poate să dea domnie liberă la dorinţele trupeşti.

În Bula sa din 1302 UNAM SANCTAM Papa Boniface VIII (1294 - 1303), a declarat ex cathedra adică „… absolut necesară pentru mântuirea fiecărei creaturi umane de a se supune Pontifului Roman”.

Al Şaisprezecelea Conciliu Ecumenic – Constance

SITE:

Constance, Germania

1414 - 1418

PAPI:

Gregory XII

Martin V

Numit de Împăratul Sigismund şi Papa Gregory XII care a autorizat convocarea în timp ce el abdica Papalitatea. Antipapii Benedict XIII (Avignon) şi John XXIII (Pisa) au fost şi ei de acord să „abdice” în interesele sale de unitate. Conciliul l-a înălţat pe Martin V la Scaunul lui Petru pentru a încheia confuzia Schismei Apusene. Papa Martin a ratificat conciliul… cu excepţia decretelor care propuneau conciliarismul. În adiţie faţă de încheierea Schismei Apusene, Constance a condamnat şi ereziile lui: 1) John Wycliffe, care a respins Sfântul sacrificiu al Masei, a accentuat scriptura ca regulă de credinţă, a subscris la Donatism, a afirmat că Papa nu este capul Bisericii, şi că episcopii nu au nici o autoritate; şi, 2) John Huss, care a predicat cele de mai sus după moartea lui Wycliffe.

Al Şaptesprezecelea Conciliu Ecumenic – Florence  

Basel (Elveţia, lângă Franţa), 1431 - 1437; Ferrara (Italia, la nord de Bologna sud-vest de Venice), 1438; Florenţa (Italia, la sud de Bologna, a nord de Roma),

1439 -1445

Papa Eugene IV

Acest conciliu a fot numit în 1431 în Basel, Elveţia, de Papa Martin V, care a murit în acel an. Papa Eugene IV a confirmat acest decret pentru Basel, şi prima sesiune a fost ţinută pe 14 decembrie 1431. Crezând că acesta va deveni gălăgios, Eugene IV a dizolvat conciliul la 4 zile, mâniindu-i pe episcopii de la Basel, care au început să reafirme decretele eretice de la Constance că „un conciliu general este superior faţă de Papă”. În ianuarie 1438, Papa a ordonat un început proaspăt la Ferrara. (Unii episcopi au rămas în schismă deschisă la Basel, chiar alegând un antipapă, Felix V – doi „Papi”, două „concilii” deodată). O ciumă a venit peste Ferrara, şi Papa a mutat Conciliul la Florenţa.

Pe 8 iunie 1439, grecii au acceptat dubla procesiune a Duhului Sfânt şi prin 5 iulie, au agreat cu privire la alte puncte, dar uniunea de durată a eşuat: „Mai bun turbanul Profetului decât tiara Papei”. Pe 29 mai 1453, Constantinopole a ajuns în mâinile mahomedanilor. Cantate Domino a decretat.

(Autoritatea Papală Mult mai Ferm Stabilit): ex cathedra: Aceasta [Biserica Romano-Catolică] crede în mod ferm, profesează şi proclamă că nici unul din cei care nu sunt în cadrul Bisericii Catolice nu numai păgânii, ci şi evreii şi ereticii şi schismaticii nu pot să devină participanţi în viaţa veşnică, dar se vor duce „în focul cel veşnic care a fost pregătit pentru diavolul şi îngerii săi” (Matei 25:41), dacă nu înainte de finalul vieţii lor aceiaşi au fost adăugaţi la turmă; şi că unitatea trupului Eclesiastic este aşa de puternică că doar acelora ce rămân în acesta sunt de un beneficiu Sacramentele Bisericii pentru Mântuire, şi postirea, milosteniile, şi alte funcţii de pietate şi exerciţii de serviciu creştin produc răsplată eternă, şi că nimeni, orice fel de milostenii ar fi practicat, chiar dacă a vărsat sânge pentru numele lui Hristos, nu poate fi salvat, decât dacă a rămas în sânul şi unitatea Bisericii Catolice. [Papa Eugene IV, Bula Cantate Domino, 1441, Denzinger 714]. Reconcilierea temporară cu grecii Re: Filioque.

Al Optsprezecelea Conciliu Ecumenic – Lateran V

Roma, Biserica Sfântului John Lateran

1512 - 1517 (Martie). (Tezele lui Luther postate în 31 octombrie 1517)

Julius II

Leo X

Acest conciliu s-a deschis pe 10 mai 1512; în februarie 1513 Papa Julius moare şi conciliul a fost reconvocat de Papa Leo X în aprilie 1513 şi ratificat de el.

Cele mai importante discuţii referitoare la „Sancţiunea Pragmatică a lui Bourges." În 1438 Regele Franţei, Charles VII, a enunţat acest edict, declarând un conciliu general superior faţă de Papă şi a negat dreptul lui de a numi episcopi în Franţa. Un rege de mai târziu, Louis XI, a abolit acest decret în 1461, dar Louis XII (1498 - 1515) a încercat să-l reintroducă. Acest conciliu a respins în mod clar învăţătura conţinută în edict. (Apelul pentru o altă Cruciadă împotriva Turcilor nu a avut nici un entuziasm, iar situaţia din Europa a clasat o astfel de aventură uitării.)

Al Nouăsprezecelea Conciliu Ecumenic – Trent

Trent, Italia

1545 - 1549

Paul III

Julius III

Pius IV

Acesta a emis decrete despre Eucharist, Sfântul Sacrificiu al Masei, Sacramentele (notabil Botezul şi Sfintele Ordine) şi învăţături despre căsătorie, purgatoriu, indulgenţe şi folosirea imaginilor, reformarea lui Missal şi a Brieviary.

Al Douăzecilea Conciliu Ecumenic – Vatican I

Vaticanul (Biserica Sf. Petru din Oraşul de Stat al Vaticanului, Roma).

1869 - 1870

Pius IX

A convenit şi a fost ratificat de Papa Pius IX, Primul Conciliu de la Vatican a definit INFAILIBILITATEA Papei când, în calitate de Pontif Suprem, el vorbeşte din Scaunul lui Petru (ex cathedra), într-o chestiune despre Credinţă şi Morale, pronunţând o doctrină ce trebuie crezută de întreaga Biserică.

Al Douăzeci şi unu Conciliu Ecumenic – Vatican II

Vaticanul (Biserica Sf. Petru din Oraşul de Stat al Vaticanului, Roma).

1962 - 1965

Papa John XXIII

Papa Paul VI

Al Doilea Conciliu de la Vatican a fost un Conciliu Pastoral (nu dogmatic) cu 16 documente accentuând ecumenismul înţeles ca părtăşie religioasă, mai degrabă decât accentuarea întreprinderea misionară Catolică pentru convertirea la Credinţă. În 1960 Papa John XXIII a declinat să dezvăluie al treilea secret al lui Fatima, a cărui mesaj trebuia să fie în acel an, declarând că acesta nu susţinea pontificatul său.

Apoi în 1962 Papa John XXIII a intrat într-un acord între Vatican şi Moscova. În acest acord se stipula ca pentru ca Ortodoxia Rusă să fie prezentă la acest Conciliu, nici o condamnare a Comunismului nu trebuia să fie admisă acolo. 1968 – Papa Paul VI a enunţat enciclicul său, Humanae Vitae, împotriva măsurilor contraceptuale artificiale. 1969 - Papa Paul VI a promulgat Novus Ordo Missae.