Resurse Baptiste

 

Cum aş putea sa înteleg, daca nu ma va calauzi cineva?
Fapte 8:30


 

Meniu site

 

Concilii Ecunemice

 

Sinoade si Concilii Ortodoxe

 
Resurse Baptiste
 
 ISTORIE CREŞTINĂ:
Lista Sinoadelor şi a Conciliilor Bisericii Ortodoxe
 

Informaţii generale

 

Primele 7 Concilii (în albastru) sunt parte a tradiţiilor de dogmă atât a Răsăritului cât şi a Apusului. Cele mai fundamentale aspecte ale Creştinismului, crezul despre Isus ca Dumnezeu şi Uman, sunt codificate în aceste dezbateri.

 

Conciliile care au urmat după aceia (în verde) sunt cele conduse în mod exclusiv de Biserica Romană Răsăriteană.

 

 

Conciliul de la Ierusalim - (nu este numărat între Concilii) 48-51 d. Hr.

Despre Iudaizatori. Sfinţii Iacov, Petru, Pavel şi Barnaba au fost implicaţi. Descris în Faptele Apostolilor [15:6-29]. Condus de Sfântul Iacov („fratele Domnului”), episcop de Ierusalim. A determinat că convertiţii dintre neamuri nu trebuie să îmbrăţişeze Iudaismul pentru a fi creştini.

 

Conciliul de la Cartagina - Conciliu local, 251 d. Hr.

Despre cei căzuţi. Novaţianismul a fost apărat de Novatius, condamnat de Sfântul Ciprian. A pus cerinţe pentru readmiterea în Biserica a acelora care au căzut în timpul persecuţiilor. A declarat botezurile ereticilor ca fiind fără valoare (nici un „botez” în afara Bisericii). A cerut botezul pentru intrarea în Biserică a acelora „botezaţi” de eretici (în afara Bisericii). A interzis re-botezarea acelora care au primit botezul creştin, care mai apoi au căzut în erezie şi care căutau readmiterea.

 

252 d. Hr. – A redus cerinţele pentru readmiterea celor căzuţi care prezentau o penitenţă serioasă. A repetat deciziile referitoare la botez ca din anul anterior.

 

255 d. Hr. – A repetat deciziile despre botez din 251 şi 252. A determinat că clericii care cad în erezie să fie primiţi în Biserică drept laici.

 

256 d. Hr. – A respins deciziile lui Papa Stephen referitoare la „botezul” în afara Bisericii. A reafirmat deciziile anterioare despre botez.

 

256 d. Hr. – A repetat deciziile făcute mai devreme în an, respingând învăţătura Papei Stephen. A declarat că nu sunt sacramente în afara Bisericii.

 

Conciliul din Elvira – Conciliu local, niciodată acceptat de Ortodocşi, 300-306 d. Hr.

A impus celibatul asupra clericilor. A stabilit interzicerea prin canon a convertiţilor de la erezie ca să nu devină deloc clerici.

 

Conciliul din Ancyra – Conciliu local, 314 d. Hr.

Despre cei căzuţi. Primul sinod care a urmat după sfârşitul persecuţiilor. A condamnat drept mincinoşi pe cei care au proclamat public aderenţa faţă de religia naţională (păgânismul) pentru a primi un document oficial care le permitea să evite persecuţia. A stabilit pedepse pentru cei căzuţi. De asemenea a impus pedepse pentru diferite tipuri de imoralitate sexuală.

 

Conciliul de la Neo-Cezarea – Conciliu local, c. 315 d. Hr.

A stabilit pedepse pentru diferite tipuri de imoralitate sexuală. A stabilit calificări pentru clerici.

 

Primul Conciliu de la Nicea – Primul Conciliu Ecumenic (Imperial), 325 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Arianism, Paulianism, apărate de Arius, condamnate de Sfântul Athanasius. A condamnat învăţătura lui Arius care pretindea că Domnul Isus Hristos era creat de Dumnezeu, negându-i divinitatea Lui. În fond toţi cei adunaţi au fost şocaţi de auzirea învăţăturii lui Arius, dar dezbaterea a apărut cu privire la terminologie. În ciuda rezistenţei pentru că acesta era un cuvânt nebiblic, Părinţii au îmbrăţişat termenul filozofic homoousios (‚de aceiaşi esenţă’) ca fiind singurul termen pe care Arianii nu l-au putut deforma în compatibilitate cu erezia lor. A stabilit Simbolul de Credinţă (Crezul Nicean).

 

A determinat formula pentru Pască (Paşte). A condamnat celibatul obligat pentru toate rangurile de clerici. A stabilit reguli cu privire la chestiunile morale şi disciplina bisericii. A cerut Paulianiştilor să fie botezaţi la intrarea în Biserică, chiar dacă au fost botezaţi de Paulianişti. A determinat ca rugăciunile de duminica să fie făcute în picioare.

 

Crezul Nicean

Cred într-unul Dumnezeu. Tatăl Atotputernic, Făcătorul cerului şi al pământului, şi al tuturor lucrurilor vizibile şi invizibile. Şi într-unul Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, singurul născut, născut din Tatăl înaintea tuturor erelor. Lumină din Lumină; Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut nu făcut; de o singură esenţă cu Tatăl, prin care toate lucrurile au fost făcute. Care pentru noi oamenii şi mântuirea noastră a venit din ceruri, s-a întrupat din Duhul Sfânt şi Fecioara Maria, şi a devenit om. Şi El a fost crucificat sub Pontius Pilat, şi a suferit, şi a fost îngropat. Şi a treia zi a înviat conform Scripturilor. Şi s-a înălţat la ceruri, şi şade la dreapta Tatălui, şi va veni din nou cu slavă să judece pe cei vii şi pe cei morţi, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.

 

Sinodul din Gangra – Conciliu local, 340 d. Hr.

Sinodul din Gangra a tratat un grup sectant local. Grupul condamna căsătoria în totalitate (ca şi Cathari, cu câteva secole mai târziu). Ei au condamnat şi mâncarea de carne, au refuzat să fie ascultători de autorităţile legale (au considerat propria lor autoritate ca fiind singurul lucru de care să asculte), au încurajat pe femei să se îmbrace ca bărbaţii (haine şi tunsori), au încurajat pe părinţi să-şi abandoneze copiii (ca să trăiască viaţa ‚pură’) şi copiii să-şi abandoneze părinţii (pentru acelaşi motiv). Acest grup l-a condamnat sinodul. Celălalt lucru notabil pe care l-a făcut sinodul a fost de a condamna postul duminica (care a devenit o chestiune majoră mai târziu).

 

Conciliul din Antiohia – Conciliu local, 341 d. Hr.

A reîntărit porunca de la Nicea I despre Pască. A stabilit reguli cu privire la cler, organizarea bisericilor locale, disciplina bisericii, şi folosirea de scrisori canonice (folosite de creştinii călători ca dovadă că erau creştini în poziţie bună).

 

Conciliul de la Sardica – 347 d. Hr.

A stabilit canoane referitoare la ordinea în biserică şi la disciplină. A reafirmat Simbolul de Credinţă de la Nicea I.

 

Conciliul de la Laodicea – Conciliu local, 364 d. Hr.

A stabilit canoanele referitoare la ordinea în biserică şi la disciplină.

 

Primul Conciliul Ecumenic de la Constantinopole – Al Doilea Conciliul Ecumenic (Imperial), 381 d. Hr.

Convocat cu privire la Macedonianism, Apollinarieni, Eunomieni, Eudoxieni, Sabellieni, Marcellieni, Photinieni.

 

Macedonius a apărat problemele, şi Sfântul Grigore Teologul (cunoscut şi ca Sf. Grigore din Nazianzus) şi Sfântul Grigore din Nyssa au fost campioni ai Ortodoxiei.

 

A condamnat Arianismul. A condamnat Macedonianismul care nega divinitatea Duhului Sfânt. A definit Sfânta Treime ca un Dumnezeu în Trei Persoane, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt fiecare Dumnezeu deplin din aceiaşi esenţă. A lărgit Simbolul de Credinţă de la Nicea I în ceea ce acum este denumit de obicei ‚Crezul Nicean’ dar este mult mai adecvat cunoscut drept Crezul Niceano-Constantinopolitan. Acest Simbol de Credinţă a rămas proclamarea de bază a Credinţei Creştine. A condamnat Apollinarianismul care învăţa că Domnul Isus Hristos poseda Logosul divin în locul unei minţi umane şi era prin urmare total divin, dar nu uman pe deplin. A condamnat pe Eunomieni (ca formă extremă de Arianism), Eudoxienii (semi-Ariani), Sabellianii (care învăţau că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt trei moduri de manifestare ale unui singur Dumnezeu, negând distincţia celor Trei Persoane), Marcellienii (care învăţau că Logosul era o putere divină impersonală care provenea din Dumnezeu şi intra într-o relaţie cu Isus pentru a-l face să fie Fiul lui Dumnezeu), şi Photinienii (care învăţau că Isus era un simplu om în care se odihnea Logosul).

 

A nivelat importanţa relativă a cinci patriarhi cu Vechea Romă prima şi Noua Romă (Constantinopole) a doua. A stabilit reguli pentru disciplina bisericii, incluzând statul în picioare în timpul rugăciunii duminica şi în zilele de Cinzecime. A stabilit maniera în care ereticii trebuiau să fie primiţi în Biserică.

 

Adăugiri la Crezul Nicean

 

Şi în Duhul Sfânt, Domnul, Dătătorul de Viaţă, care purcede de la Tatăl, care împreună cu Tatăl şi Fiul este adorat şi glorificat; care a vorbit prin profeţi. Într-una Sfântă, Catolică şi Apostolică Biserică. Recunosc Un singur Botez pentru iertarea păcatelor. Privesc spre învierea morţilor şi viaţa ce va să vină. Amin.

 

Conciliul din Constantinopole – Conciliu local, 394 d. Hr.

A stabilit diferite reguli, inclusiv cerinţa de a fi cel puţin trei episcopi la ordinarea unui episcop.

 

Conciliul din Cartagina – Conciliu local, 419-424 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Pelagianism şi Donatism, care au fost apărate de Pelagius, Celestius şi Donatus. Ortodoxia a fost apărată de Episcopul Aurelius.

 

A stabilit reguli pentru cler, incluzând excomunicarea clericilor mai mici decât episcopul care făceau apel la decizii din afara Africii (în special menţionarea ‚de dincolo de mare’, adică papa Romei). A negat jurisdicţia papei de la Roma în biserica Africană. A enumerat canonul Scripturii (VT şi NT). A pur cerinţe pentru Donatiştii care erau primiţi în Biserică, inclusiv interzicerea rebotezării acelora botezaţi ca Donatişti.

 

A stabilit canonul care cerea botezul acolo unde dovada botezului anterior nu era valabilă. A condamnat crezurile Pelagienilor: că Adam a fost creat muritor, că pruncii nu trebuiesc să fie botezaţi deoarece ei nu sunt supuşi consecinţelor păcatului lui Adam, că nu e nevoie de har pentru a se evita păcatul, şi că doar harul ne permită să recunoaştem păcatul dar nu ne asistă în evitarea lui.

 

Conciliul de la Efes – Al Treilea Conciliu Ecumenic (Imperial), 431 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Nestorianism, apărat de Nestorius, şi a fost condamnat de Sfântul Cyril de Alexandria.

 

A condamnat Nestorianismul care învăţa o separare între divinitatea şi umanitatea Domnului Isus Hristos. Nestorianismul a manifestat aceasta în respingerea termenului tradiţional ‚Theotokos’ (literal, ‚dătătoare prin naştere a lui Dumnezeu’), pretinzând că Maria a dat naştere doar la umanitatea Domnului şi că ar trebui să fie numită ‚Christotokos’. A definit că Domnul Isus Hristos era o singură persoană care era Dumnezeu pe deplin şi uman pe deplin şi că din moment ce mamele dau naştere la persoane (nu la naturi), Maria ar trebui să fie cunoscută drept ‚Theotokos’, astfel insistând asupra unităţii celor două naturi dintr-o singură persoană a lui Hristos. A susţinut Hristologia Sfântului Cyril din Alexandria. Simbolul Credinţei (Crezul Niceano-Constantinopolitan) a fost afirmat şi schimbările la acesta au fost interzise cu pedeapsa de destituire pentru clerici şi excomunicarea pentru laicii prescrişi. A stabilit că drepturile pentru fiecare provincie ar trebui să fie păstrate şi necălcate (adică episcopii dintr-o provincie nu aveau nici un drept peste alte provincii).

 

Conciliul de la Constantinopole – local, 448 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Eutychianism (Monofizitism), care a fost apărat de Eutyches şi condamnat de Sfântul Flavian. Eutyches, care respinge ‚uniunea’ celor ‚două naturi’ într-o ‚singură persoană’ este condamnat.

 

Conciliul de la Efes – eretic (cunoscut istoric drept ‚Conciliul Tâlhar’), 449 d. Hr.

După ce Eutyches apelează la patriarhul Alexandriei (Dioscorus) care îl dezvinovăţeşte (deşi era contra legii canonice să facă aşa), un conciliu este numit care restrânge numărul suporterilor lui Flavian să fie admişi să fie prezenţi în timp ce măreşte numărul suporterilor lui Eutyches, este înscăunat de Dioscorus care refuză să-l lase pe Flavian să vorbească în propria sa apărare, refuză să asculte Volumul lui Leo a Sf. Leo din Roma (răspunsurile lui la raporturile Sinodului din 448). Eutyches este dezvinovăţit, Sf. Flavian demis (şi la scurt timp bătut până la moarte de suporterii lui Eutyches), toţi care mărturisesc ‚două naturi’ în Persoana Domnului Isus Hristos sunt declaraţi anatema.

 

Conciliul de la Calcedon – Al Patrulea Conciliu Ecumenic (Imperial), 451 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Eutychianism (Monofizitism), care a fost apărat de Eutyches şi Dioscorus, şi condamnat de Sfântul Leo (cel Mare) al Romei. A anulat şi invalidat ‚Conciliul Tâlhar’ din 449 de la Efes. A condamnat pe Eutyches şi Dioscorus. A afirmat canoanele celorlalte 3 anterioare Concilii Ecumenice (Imperiale). A condamnat Monofizitismul. După examinarea Volumului lui Leo l-a afirmat drept ‚credinţa Părinţilor’. A afirmat caracterul complet al celor două naturi a Domnului Isus Hristos: divinitatea şi umanitatea (Dumnezeu perfect şi om perfect). A condamnat Nestorianismul şi pe cei ‚care divizează pe unul şi singurul născut Fiu’. A condamnat simonia, a reafirmat interzicerile episcopilor care acţionează în afara teritoriului lor, a reafirmat Noua Romă (Constantinopole) ca a doua în onoare (după Vechea Romă) a patriarhatelor.

 

Declaraţie

 

Prin urmare, urmându-i pe Sfinţii Părinţi, noi îi învăţăm pe toţi oamenii cu un singur acord să recunoască unul şi acelaşi Fiu, Domnul nostru Isus Hristos, deodată complet în Dumnezeire şi complet în umanitate, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, constând de asemenea dintr-un suflet raţional şi un trup, de aceiaşi substanţă cu Tatăl în ceea ce priveşte Dumnezeirea sa, şi în acelaşi timp de o singură substanţă cu noi în ceea ce priveşte umanitatea sa; ca noi în toate privinţele, aparte de păcat; în ceea ce priveşte Dumnezeirea sa, născut din Tatăl înaintea erelor, dar totuşi în ceea ce priveşte umanitatea sa născut, pentru noi oamenii şi mântuirea noastră, din Maria Fecioara, Theotokos, unul şi acelaşi Hristos, Fiul, Domnul, singurul născut, recunoscut în două naturi, fără confuzie, fără schimbare, fără diviziune, fără separare; distincţia naturilor nefiind în nici un fel anulate de uniune, ci mai degrabă caracteristicile fiecărei naturi fiind păstrate şi venind laolaltă dintr-o singură persoană şi subzistenţă, nu ca despărţit sau separat în două persoana, ci unul şi acelaşi Fiu şi singurul născut Dumnezeu Cuvântul, Domnul Isus Hristos; aşa cum au vorbit profeţii din vremurile timpurii despre El, şi Domnul nostru Isus Hristos ne-a învăţat, şi crezul Părinţilor a transmis acesta către noi.

 

Conciliul de la Orange – Conciliu local, niciodată acceptat în Răsărit, 529 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Pelagianism. A condamnat variatele sale crezuri: că oamenii nu sunt afectaţi de păcatul lui Adam, că mişcarea unei persoane către Dumnezeu poate începe fără de har, că o creştere de credinţă poate fi realizată aparte de har, că mântuirea poate fi atinsă aparte de Duhul Sfânt, că voinţa liberă a omului poate fi restaurată de la distrugerea ei aparte de botez, că ‚meritul’ poate preceda harul, că omul poate face bine şi atinge mântuirea fără ajutorul lui Dumnezeu.

 

Declaraţie

 

… noi trebuie, sub binecuvântarea lui Dumnezeu, să predicăm şi să credem astfel. Păcatul primului om a slăbit atât de mult voinţa liberă încât nimeni nu poate nici să-l iubească pe Dumnezeu aşa cum ar trebui şi nici să creadă în Dumnezeu sau să facă bine de dragul lui Dumnezeu, decât dacă harul milei divine l-a precedat …

 

Conform credinţei catolice noi credem de asemenea că după ce harul a fost primit prin botez, toate persoanele botezate au abilitatea şi responsabilitatea, dacă doresc să lucreze în mod credincios pentru a îndeplini cu ajutorul şi cooperarea lui Hristos ceea ce este de importanţă esenţială în privinţa mântuirii sufletului. Noi nu numai că nu credem că cineva ar fi pre-ordinat de rău prin puterea lui Dumnezeu, dar chiar declarăm cu totală aversiune că dacă e cineva care vrea să creadă un astfel de lucru rău, ei să fie anatema. Noi credem de asemenea spre beneficiul nostru că în fiecare lucrarea bune nu noi suntem cei care luam iniţiativa şi suntem apoi asistaţi prin mila lui Dumnezeu, ci însăşi Dumnezeu ne inspiră mai întâi atât credinţa în el cât şi dragostea pentru el fără fapte bune anterioare ale noastre care să merite răsplată, aşa încât noi să căutăm în mod credincios sacramentul botezului, şi după botez să fim capabili prin ajutorul său să facem ceea ce este pe placul lui.

 

Fundalul complicat faţă de Constantinopole II

Domenii mari din Imperiu erau sub influenţa Monofizitismului. Monofiziţii au respins puternic pe Theodore de Mopsuestia, Theodoret de Cyrus, şi Ibas de Edessa drept eretici Nestorieni. Împăratul ortodox, Justinian, căutând să împace pe Monofiziţi, a emis un edict care condamna persoana şi scrierile lui Theodore de Mopsuestia, anumite scrieri ale lui Theodoret de Cyrus şi scrisoarea lui Ibas către Maris. Hristologia edictului lui Justinian a fost perfect de ortodoxă.

 

Din moment ce acei trei scriitori erau de mult morţi şi scrierile lor au fost condamnate de Conciliul de la Calcedon, a fost o mare aversiune în a fi de acord cu edictul lui Justinian. Mai mult, nu era nici o erezie care să reiasă din aceste scrieri şi condamnarea lor a fost a fi parte cu Monofiziţii care erau opuşi faţă de Calcedon. După o nu prea mică constrângere, episcopii din Răsărit nu au fost de acord cu Justinian şi au condamnat pe cei trei scriitori.

 

Papa Vigilus nu a voit să accepte edictul lui Justinian pentru aceleaşi motive cu care a fost respins în Răsărit. Justinian a convocat pe Vigilus la Constantinopole. Pentru că a învăţat mai multe de scrierile condamnate de edictul lui Justinian şi/sau constrângerea / convingerea lui Justinian, Vigilus a fost de acord să accepte edictul. Această schimbare radicală a convocat imediat un sinod în Africa de Nord pentru a-l excomunica pe Vigilus, pentru metropolitanatele din Aquileia şi Milano pentru a rupe comuniunea cu Roma, şi pentru criticele emise de episcopii din Gaul. Confruntat cu astfel de opoziţie puternică în Apus, Vigilus şi-a retras acordul faţă de edictul lui Justinian. Această a doua schimbare radicală a lui Vigilus a creat mare confuzie şi l-a silit pe Justinian să numească un Conciliu Ecumenic (Imperial). Iniţial, Vigilus a respins legitimitatea conciliului, dar mai apoi s-a îmbunat, a acceptate condamnarea celor trei scriitori, şi a fost reconciliat faţă de Biserică.

 

Al Doilea Conciliu Ecumenic de la Constantinopole – Al Cincilea Conciliu Ecumenic (Imperial), 553 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Monofizitism (Nestorianism) şi Origenism. Nestorius, Theodore de Mopsuestia, Eutyches şi Origen au apărat subiectele, care au fost condamnate de Împăratul (Sfânt) Justinian (cel Mare).

 

A condamnat persoana şi scrierile lui Theodore de Mopsuestia, care a fost învăţătorul lui Nestorius şi a declarat că Logosul era un Dumnezeu diferit decât cel numit Hristos şi care a învăţat că Domnul Isus Hristos a fost tulburat de dorinţele trupului uman şi pasiunile sufletului uman. A condamnat scrierile lui Theodore de Cyrus care a respins Hristologia Sfântului Cyril de Alexandria. A condamnat scrisoarea lui Ibas de Edessa către Maris persanul pentru tonul ei Nestorian. A condamnat scrierile lui Diodorus de Tarsus drept Nestorian. A repetat condamnările conciliilor anterioare a lui Arius, Eunomius, Macedonius, Apollinaris, Nestorius şi Eutyches. L-a condamnat pe Origen, Didymus şi Evagrius pentru că învăţau pre-existenţa sufletelor, reîncarnarea, mântuirea ultimă a demonilor, şi că trupurile cereşti au suflete, şi alte erori.

 

Nici un canon nu a fost produs de acest Conciliul.

 

Conciliul de la Toledo (Spania) – eretic, Conciliu local, 589 d. Hr.

Într-un efort de a combate Arianismul în Spania prin a face pe Fiul ca şi Tatăl în toate lucrurile (mai specific, fiind o sursă a procesiunii Duhului Sfânt deşi aceasta îl subordona pe Duhul Sfânt), a adăugat fraza adiţională ‚şi Fiul’ (Filioque) la Crezul Niceano-Constantinopolitan în ciuda declaraţiilor Conciliilor Ecumenice (Imperiale) anterioare că nici o schimbare să nu se facă în caracterul perpetuu. Aceasta era crezul într-o ‚dublă procesiune’ a Duhului Sfânt şi a dus la eventuala separare dintre Ortodoxia din Răsărit şi Catolicismul Roman din Apus.

 

Al Treilea Conciliul de la Constantinopole – Al Şaselea Conciliu Ecumenic (Imperial), 680-681 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Monothelitism, reprezentat de Sergius, Pyrrhus, Paul, Peter, Papa Honorius şi Cyrus.

 

A condamnat Monothelitismul (un crez că Domnul Isus Hristos avea doar o singură voinţă şi o singură energie). A condamnat drept eretici Monotheliţi pe Sergius, Pyrrhus, Paul şi Peter (Patriarhi de Constantinopole), Papa Honorius; Patriarhul Cyrus de Alexandria şi alţii. A afirmat că Domnul Isus Hristos, deşi era doar o singură persoană, după întruparea sa a posedat două voinţe şi energii naturale, tot aşa cum El poseda două naturi. Nu s-a produs nici un canon la acest Conciliul.

 

Conciliul din Trullo (Constantinopole) – Concluzia Conciliul al Şaselea (altfel cunoscut ca ‚Quinsext’ pentru a indica o însumare a Conciliilor Cinci şi Şase), 692 d. Hr.

Acest Conciliul a fost ţinut în Constantinopole (adică în Trullo, literal, ‚sub cupolă’ datorită clădirii folosite). Acesta a fost convocat datorită lipsei de canoane din partea Conciliilor Ecumenice 5 şi 6, numit de Împărat pentru a promulga canoanele necesare pentru a corecta chestiunile încă remarcabile din Conciliile anterioare. A profesat credinţa în toate Conciliile Ecumenice anterioare şi i-a anatemizat pe aceia care nu ‚susţineau şi îmbrăţişau’ dogma promulgată de aceste concilii. A interzis ordinarea unui om care era căsătorit mai mult de odată sau căsătorit cu femeia cu care a mai fost odată căsătorit; destituirea oricărui cleric găsit a fi vinovat de aceleaşi lucruri sau dacă se căsătorea după ordinare (deşi a aprobat căsătoria înaintea ordinării pentru diaconat sau preoţie şi a ordinat ca diaconii sau preoţii care s-au separat de la soţia lor să fie destituiţi). A declarat că patriarhul Noii Rome (Constantinopole) ar trebui să aibă privilegii egale ca cel al Vechii Rome. A stabilit reguli monastice. A emis canonul care permitea doar Liturghia Prea-Sfinţită (un serviciu de vecernie în care comuniunea e primită din ceea ce s-a consacrat anterior) în zilele Postului Mare datorită zilelor de post (sâmbetele, duminicile, şi Postul Anunţării a fost exclus). A emis canoane referitoare la post (interzicerea postului sâmbăta şi duminica, cu excepţia Sfintei Sâmbete; a interzis ouăle şi brânza). A emis canoane care poruncea excomunicare pentru o săptămână pentru laicii care administrau Misterele Divine atunci când un episcop, preot sau diacon era prezent. A condamnat prezicerea, ghicirea norocului, aruncarea de vrăji, superstiţia, etc. A interzis căsătoria cu ereticii. A făcut asistarea la avort sau avortul în sine echivalent cu crima. A stabilit proceduri pentru acceptarea ereticilor în Biserică.

 

Conciliul din Constantinopole – Conciliu eretic, 754 d. Hr.

După mulţi ani de persecuţie prin Împăratul Iconoclast Leo III şi fiul său Constantine V, un conciliu a fost numit pentru a ‚determina’ dacă imaginile erau adecvate. Patriarhatele din Roma, Antiohia, Alexandria şi Ierusalim au refuzat să participe. Episcopi care au fost constrânşi să participe, au acceptat erezia Iconoclasmului sub presiunea împăratului. Acest fals conciliu a anatemizat pe Sfântul John de Damascus şi Sfântul Germanus de Constantinopole pentru idolatria de imagini.

 

Al Doilea Conciliu Ecumenic de la Nicea – Al Şaptelea Conciliu Ecumenic (Imperial), 787 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Iconoclasm. Deciziile conciliului din 754 nu au fost niciodată acceptate de cei credincioşi şi s-au opus mănăstirile (în ciuda persecuţiei aprinse din partea guvernului). La moartea Împăratului Iconoclast Leo IV (fiul lui Constantine V, nepotul lui Leo III) şi începutul domniei Împărătesei Irene, domnia Iconoclasmului a ajuns la un sfârşit. Acest conciliu a anulat conciliul din 754 şi a condamnat Iconoclasmul. A afirmat venerarea (dar nu adorarea, care era doar pentru Dumnezeu) a imaginilor. Germanus şi John de Damascus au fost proclamaţi sfinţi. A condamnat simonia. A decretat că cei care ţineau în secret obiceiuri evreieşti (adică ţinerea Sabatului) dar care pretindeau să fie creştini ar trebui să trăiască în mod deschis ca evrei, să fie excluşi din Biserică. A stabilit reguli monastice.

 

Declaraţie

 

Noi definim că sfintele icoane, fie că sunt în culoare, mozaic, sau oricare alt material, ar trebui să fie expuse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe vasele sacrei şi vesmintele liturgice, pe pereţi, mobilă, şi în case şi în drumuri, anume icoanele Domnului Dumnezeului nostru şi Mântuitorul I, şi cea a Doamne Theotokos, acele ale venerabililor îngeri şi a întregului popor de sfinţi. Oricând sunt contemplate aceste reprezentări, ele vor determina pe cei ce le privesc să comemoreze şi să iubească prototipul lor. Definim de asemenea că ele ar trebui să fie pupate şi că sunt un obiect de veneraţie şi onoare [timitiki proskynisis], dar nu de închinare reală [latreia], care este rezervată pe Acela care este subiectul credinţei noastre şi este adecvat pentru Natura Divină. Veneraţia acordată unei icoane este în efect transmisă prototipului; cel ce venerează icoana, l-a venerat în realitate pe cel pentru care stă ea.

 

Conciliul din Frankfurt – eretic, Conciliu local, 794 d. Hr.

S-a opus discuţiilor de la Nicea II, negând că ar fi un conciliu ecumenic. Papa Hadrian a fost condamnat pentru susţinerea lui Nicea II. Închinarea la imagini, sub termenul de închinare, adorare şi serviciu de orice fel, a fost interzisă. Distrugere imaginilor a fost de asemenea opusă, în măsura în care sinodul nu a condamnat zugrăvirile ca decorări sau unelte pentru ilustrare a celor analfabeţi, doar închinarea sau adorarea zugrăvelilor.

 

Conciliul din Aachen – eretic, Conciliu local, 809 d. Hr.

A decretat că crezul în Filioque a fost necesar pentru mântuire.  

 

Conciliul din Constantinopole – Conciliu local, 861 d. Hr.

A stabilit reguli pentru monasticism, inclusiv cererea din partea episcopului local pentru construirea mănăstirii. A condamnat castrarea. A stabilit reguli pentru cler.

 

Conciliul din Constantinopole – Conciliu local, 867 d. Hr.

Tensiunea a început prin misionarii franci în Bulgaria, acţionând ca emisari ai Papei Nicholas, care au început să introducă Simbolul de Credinţă cu adăugirea lui Filioque. A fost extins prin dorinţa din partea Romei şi a Constantinopolului de a avea jurisdicţie în Bulgaria. Iniţiat de Papa Nicholas, care în 865 care a expus pentru prima dată pretenţia neauzită niciodată până atunci că Papa ava autoritatea ‚peste pământ, adică peste fiecare Biserică’. Acest conciliu a fost convocat de Sfântul Photius şi i-a inclus pe arhiepiscopii de Treves, Cologne şi Ravena din Apus, l-a excomunicat şi l-a anatemizat pe Papa Nicolas.

 

Conciliul de la Constantinopole – considerat un Conciliu eretic de Biserica Ortodoxă, 869-870 d. Hr.

Doar 12 episcopi au fost prezenţi la început, şi numărul total nu a depăşit deloc 103. Împuterniciţii Papei Adrian II au prezidat. Sfântul Photius a fost condamnat personal, fără audiere, la un sinod roman şi Papa Adrian, având avantaj al schimbărilor politice din Constantinopole, a fost pentru un conciliu. Apărarea Sfântului Photius a fost retezată repede, şi atunci când el a refuzat să îşi semneze condamnarea, a fost excomunicat. Rezultatele acestor concilii a fost intensificarea amărăciunii dintre Răsărit şi Apus. Nefiind văzut ca ‚Ecumenic’ de către Catolicismul Roman până în secolul 11 sau 12, acesta nu a fost niciodată acceptat de Ortodoxie.

 

Al Patrulea Conciliu Ecumenic din Constantinopole – Al Optulea Conciliu Ecumenic (Imperial), 879-880 d. Hr.

A rezolvat scandalurile dintre Răsărit şi Apus cu privire la Bulgaria. I-a exclus pe cei care nu au recunoscut Nicea II ca al Şaptelea Conciliul Ecumenic. Conciliile locale din Roma şi Constantinopole au fost scoase în afara legii şi repudiate împotriva Sfântului Photius. A stabilit că Simbolul de Credinţă de la Constantinopole I (Crezul Niceano-Constantinopolitan) trebuia să fie pentru totdeauna ‚ne-inovat’ şi ‚neschimbat’. A cerut ca celor excomunicaţi de Roma să fie trataţi prin urmare de către Constantinopole şi vice vers (Acceptat de toate cele cinci patriarhate, inclusiv Papa John VIII).

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1082 d. Hr.

A fost convocat cu privire la John Italus. A condamna pe cei care doreau să descopere exact felul cum Cuvântul s-a unit cu substanţa Sa umană; doctrinele greci despre suflet, cer, pământ şi creaţie, distrugerea sufletului după moarte, pe cei ce spun că creaţia este veşnică sau de neschimbat; cei care nu acceptă miracolele lui Hristos, Theotokos, şi toţi sfinţii săi; cei ce cred că filozofa greacă este adevărată; că creaţia nu e un rezultat al voinţei libere a lui Dumnezeu; pre-existenţa sufletelor; cei care neagă că creaţia este creată ex nihilo; cei care spun că iadul este temporar sau că toată creaţie va fi restaurată; şi cei care înţeleg Împărăţia Cerului ca ceva temporar.

 

Sinodul de la Blachernae, în Constantinopole – Sinod local, 1157 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Basilakes şi Soterichus. A condamnat pe cei ce spuneau că Hristos a oferit sacrificiul Său doar Tatălui, şi nu către sine şi Duhului Sfânt; cei ce spun că sacrificiul Divinei Liturghii este doar figurativ sacrificiul trupului şi sângelui lui Hristos; cei care neagă că sacrificiul din Liturghie este unul şi acelaşi ca cel al lui Hristos pe cruce; cei care spun că oamenii sunt reconciliaţi faţă de Fiul prin întrupare şi faţă de Tatăl prin suferinţă; cei ce cred că divinizarea umanităţii lui Hristos a distrus natura sa umană; cei care neagă că natura sa umană divinizată este vrednică de închinare; cei care spun că, din moment ce natura umană a lui Hristos a fost înghiţită în Divinitatea sa, suferinţa sa a fost o iluzie; cei ce spun că acele caracteristici ale naturii umane a lui Hristos (calitate de creatură, circumcizia, mortalitatea şi suferinţele fără vină) există doar ipotetic, când cineva consideră natura umană a lui Hristos în abstracţie, şi nu reală şi adevărată.

 

Conciliul din Constantinopole – Conciliu local, 1166 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Constantine Bulgarul. A condamnat pe cei care susţineau că ‚Tatăl meu e mai mare decât mine’ se referă doar la natura umană a lui Hristos, luată în abstracţie şi care explică afirmaţia în feluri variate, una dintre care este că declaraţia se referă la faptul că natura umană a lui Hristos a reţinut proprietăţile sale în uniunea hipostatică.

 

Al Doilea Conciliul de la Lyons – O eşuare de ‚Conciliu de reuniune’, 1274 d. Hr.

A fost motivat de o dorinţă a papilor de a câştiga recunoaşterea primatului şi de o dorinţă a împăraţilor de a primi ajutor material şi marţial. Împăratul Michael a silit în fond pe puţinii episcopi ortodocşi prezenţi să ştampileze pretenţiile papale. Respins de Răsărit şi privit ca fără sens. Sora împăratului Michael a spus: ‚Mai bine ca imperiul fratelui meu să piară decât puritatea credinţei Ortodoxe’. A fost repudiat de succesorul lui Michael.

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1285 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Procesiunea Duhului Sfânt. A clarificat învăţătura despre originea Duhului Sfânt.

 

Declaraţie

 

Este recunoscut că însăşi Paraclete străluceşte şi se manifestă pe Sine etern prin intermediul Fiului, aşa cum lumina străluceşte din soare prin intermediul razelor …; dar aceasta nu înseamnă că El vine în fiinţă prin Fiul sau din Fiul.

 

Conciliul de la Constantinopole Al Nouălea Conciliul Ecumenic (Imperial), 1341, 1349, 1351 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Barlaam Calabrianul şi Acidynus. I-a condamnat pe aceştia. A condamnat şi pe cei care credeau că lumina Transfigurării lui Hristos era o apariţie, sau esenţa lui Dumnezeu şi cei ce nu cred că lumina divină este harul şi energia creată a lui Dumnezeu care purcede din esenţa lui Dumnezeu; cei care nu recunosc distincţia nedivizată dintre esenţa şi energia lui Dumnezeu; cei care neagă că energia lui este necreată; cei care spun că distincţia dintre energie şi esenţă implică faptul că Dumnezeu nu este simplu şi necompus; cei care pretind că termenul de ‚Dumnezeire’ ar trebui să fie aplicat doar esenţei lui Dumnezeu şi nu energiei divine; şi cei care susţin că Esenţa Divină poate fi comunicată.

 

Conciliul din Constance – Conciliu Catolic Roman, 1414-1418 d. Hr.

Acesta l-a destituit pe John XXIII şi Benedict XIII în timp ce al treilea papă, Gregory XII, a demisionat. Aceasta a rezolvat diviziunea de pretendenţi la papalitate şi a clarificat calea pentru alegerea Conciliului a lui Martin V. A învăţat că un conciliu general era cea mai înaltă autoritate (mai înaltă decât papa) şi a cerut întâlnirea regulată a episcopilor în conciliul general.

 

Conciliul din Basel – Conciliu Catolic Roman, 1431 d. Hr. şu.

S-a întâlnit în acord cu decretul lui Constance. A reafirmat că un conciliu general era superior în autoritatea faţă de un papă. Papa a cerut ca conciliul să fie transferat la Ferrara, dar numai o minoritate de episcop s-au supus cu majoritatea întâlnindu-se în Basel.

 

Conciliul din Ferrara – Eşuatul ‚Conciliu de reuniune’, 1438 d. Hr.; mutat la Florence, 1438-1443

A fost motivat de o dorinţă a papilor de a câştiga recunoaşterea primatului şi o dorinţă ca împăraţii să primească asistenţă materială şi militară. A început în Ferrara, şi ulterior a fost transferat în Florence. Scopul principal: Filioque. S-a încheiat cu majoritatea episcopilor Ortodocşi acceptând adăugirea de Filioque, pretenţiile de primat papal şi acceptarea noţiunii latine de Purgatoriu. La întoarcerea în Răsărit, majoritatea episcopilor au renunţat la acordul la care au fost forţaţi de către Împăratul John. A fost respins în mod clar de credincioşii Ortodocşi din Imperiul Roman şi zonele Slavice. A fost repudiat oficial de Patriarhatul din Constantinopole în 1472. A slujit ca model pentru Uniatele Catolicismului Roman.

 

Finalul din Ferrara-Florence în Roma, 1433-1444 d. Hr.

Concluderea lui Ferrara-Florence după plecarea Ortodoxă (1439)

 

Sinodul din Ierusalim – Conciliu Pan-Ortodox, 1583 d. Hr.

A fost convocat cu privire la diferite crezuri Romano-Catolice.

 

Sinodul de la Ierusalim din 1583 a condamnat următoarele: 1. pe cei ce nu cred că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl doar în esenţă şi de la Tatăl şi Fiul în timp; 2. pe cei ce cred că Domnul Isus Hristos a folosit pâine nedospită la Cina Domnului; 3. pe cei ce cred în Purgatoriu; 4. pe cei ce cred că papa, mai degrabă decât că Domnul Isus Hristos este capul Bisericii; 5. pe cei care folosesc calendarul Gregorian şi noul său Paschalion.

 

În adiţie, acest sinod a reafirmat aderenţa faţă de deciziile de la Nicea I (Ecumenic / Imperial # 1, 325 d. Hr.)

 

Conciliul de la Iaşi (România) – Conciliu local, 1642 d. Hr.

A reafirmat ca ‚părţi autentice din scriptură’ pe 1 Esdras (3 Esdras în Vulgata), Tobit, Iudit, trei cărţi ale Macabeilor, Înţelepciunea, Ecclesiasticus (Ben Sira), Baruch şi Scrisoarea lui Ieremia. A aprobat revizuirea versiunii Confesiunii lui Petru Movilă corectată pentru erorile sale Romano-Catolice (purgatoriu, pretenţia că schimbarea din pâinea şi vinul eucharistic au loc la ‚cuvintele de instituire’).

 

Conciliul de la Ierusalim – Conciliu Pan-Ortodox, 1672 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Cyril Lukaris. A Condamnat Calvinismul lui Cyril Lukaris. A reafirmat procesiunea Duhului Sfânt doar din Tatăl, A condamnat ‚justificarea numai prin credinţă’. A listat în mod explicit Înţelepciunea, Iudit, Tobit, Istoria Dragonului, Susana, Macabeii şi Sirach ca ‚părţi autentice ale Scripturii’. A negat că omul neregenerat este total depravat.

 

Declaraţia

 

Noi credem că un om nu poate fi justificat simplu doar prin credinţă, ci prin credinţă care lucrează prin dragoste, adică prin credinţă şi fapte….

 

Dar noi privim faptele nu ca o mărturie care certifică chemarea noastră, ci ca fiind roade în sine, prin care credinţa devine eficace, şi în ele insele merituoase, prin promisiunile Divine, ca fiecare dintre cei credincioşi să poată primi ceea ce este făcut prin propriul său trup, fie că este bun sau rău.

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1755 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Botez. A decretat că toţi Apusenii – latini sau protestanţi – aveau sacramente invalide şi trebuiau să fie admişi în Biserica Ortodoxă doar prin Botez.

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1772 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Purgatoriu. A condamnat inovaţia purgatoriului.

 

Declaraţie

 

Noi cei evlavioşi, urmând adevărul şi întorcându-ne de la inovaţii, mărturisim şi acceptăm două locuri pentru sufletele celor morţi, paradis şi iad, pentru cei neprihăniţi şi pentru păcătoşi, aşa cum ne învaţă sfânta Scriptură. Noi nu acceptăm un al treilea lor, un purgatoriu, în nici un caz, din moment ce nici Scriptura şi nici sfinţii Părinţi nu ne-au învăţat aşa ceva. Totuşi, noi credem că aceste două locuri au multe locaşuri…

 

Nici unul din învăţătorii Bisericii nu a transmis sau învăţat un astfel de purgatoriu, ci toţi au vorbit de un singur loc de pedeapsă, hades, aşa cum învaţă ei despre locul luminos şi deschis, paradisul. Dara atât sufletele celor sfinţi cât şi a celor neprihăniţi merg indiscutabil spre paradis şi cele ale păcătoşilor spre hades, unde cei profani şi cei care au păcătuit fără să poată să fie iertaţi sunt pedepsiţi pentru totdeauna şi cei care au ofensat în mod iertător şi moderat speranţa de a câştiga libertatea prin mila de nerostit a lui Dumnezeu. Căci în dreptul a astfel de suflete, adică a păcătosului moderat şi de iertate, există în Biserică rugăciuni, mijlociri, liturghii, precum şi servicii memoriale şi pomeni, ca aceste suflete să poată primi favoare şi confort. Astfel când Biserica se roagă pentru sufletele acelora care sunt adormiţi, noi sperăm că va fi confort pentru ei de la Dumnezeu, dar nu prin foc şi purgatoriu, ci prin dragostea divină pentru omenire, prin care bunătatea infinită a lui Dumnezeu este văzută.

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1819 d. Hr.

A sprijinit învăţătura călugărilor Kollyvades (comuniunea frecventă, experienţa empirică a hesychasmului împotriva speculaţiilor metafizice şi a raţionalismului, etc).

 

Conciliul de la Constantinopole – Conciliu local, 1872 d. Hr.

A fost convocat cu privire la Phyletism pe care l-a condamnat, erezie că organizaţia Bisericii ar trebui să fie în linii de rasă (etnice) în aceiaşi zonă geografică.

 

Conciliul de la Constantinopole – Congres Inter-Ortodox, 1923 d. Hr.

A autorizat bisericile locale să folosească calendarul Iulian Revizuit în timp ce menţinea Paschalionul tradiţional.

 

 

Informaţii oferite de T. R. Valentine.

 

sus

Ce este nou?
Pe pagina de Resurse Baptiste a site-lui...
Versetul Zilei

Calendar


Copyright © 2003 Vox Dei Ministries. Toate drepturile rezervate