Articole:

Prezbiterii în bisericile baptiste – idee examinată la conferinţă

De Gary D. Myers

NEW ORLEANS (BP) – Prezbiterii şi congregaţionalismul. Pentru mulţi baptişti, aceşti termeni par a fi opuşi. Totuşi, potrivit unor vorbitori de la conferinţa legată de „Chestiunea organizării baptiste”, cei doi termeni nu se exclud reciproc neapărat.

Chestiunea prezenţei crescânde a prezbiterilor în bisericile baptiste a fost una din discuţiile principale din cadrul sesiunilor din 5-7 februarie, de la Centrul Baptist pentru Teologie şi Lucrare al Seminarului Teologic Baptist din New Orleans.

Mark Dever, pastor al Bisericii Baptiste Capitol Hill din Washington, D.C., a argumentat că un grup de prezbiteri constituie modelul nou-testamental al structurii bisericii. El a făcut o distincţie clară între conducerea prezbiterilor şi guvernarea lor, respingând categoric modelul prezbiterian care face o distincţie între prezbiterii care dau învăţătură şi cei care guvernează. În schimb, Dever a prezentat un argument biblic în favoarea unei forme de congregaţionalism condusă de prezbiteri, în care congregaţia are rolul unei „curţi de apel supreme”, în procesul de luare a deciziilor.  

Invocând pasajele din Fapte, 1 Timotei, Filipeni, Iacov şi 1 Petru, Dever şi-a construit argumentul că biserica nou-testamentală avea o pluralitate de prezbiteri în cadrul fiecărei congregaţii. Într-o serie de cazuri, scriitorii Noului Testament se referă la prezbiteri (plural) atunci când se adresează unei biserici (singular). El a citit verset după verset.
 
„Pot spune numai că dovezile Noului Testament par să indice faptul că practica obişnuită, chiar cea aşteptată, era cea a pluralităţii prezbiterilor în fiecare congregaţie locală”, a spus Dever.

Pe lângă argumentul biblic, Dever a încercat să dovedească faptul că, în istoria baptiştilor, nu lipsesc congregaţiile conduse de prezbiteri. El a citat o serie de documente baptiste timpurii care menţionează o pluralitate de prezbiteri. Printre acestea, se număra şi o scrisoare a lui W.B. Johnson, primul preşedinte al Convenţiei Baptiste de Sud, care se referă la o pluralitate de prezbiteri în cele mai multe biserici baptiste din sud. Dever a mai citat corespondenţa bisericilor baptiste din Anglia, Philadelphia şi Virginia drept dovadă.

„Modelul biblic este cel al congregaţionalismului direcţionat sau condus de prezbiteri”, a spus Dever. „Este un model biblic şi baptist.”

Deşi au existat susţinători ai congregaţionalismului condus de prezbiteri, majoritatea vorbitorilor de la conferinţa NOBTS referitoare la organizare au respins conducerea prezbiterilor în bisericile baptiste de sud. În cazul modelului conducerii prezbiterilor, congregaţia are puţine de spus sau chiar nimic în ce priveşte problemele bisericii. Un grup select conduce şi controlează toate sau cele mai multe decizii ale bisericii.
 
În contrast, diferiţi prezentatori au fost cel puţin deschişi faţă de ideea unui model condus de prezbiteri, ca formă de congregaţionalism. Acest fapt s-a datorat, în parte, consensului lor în ce priveşte învăţătura biblică despre numărul slujbelor din biserică.
 
„Toţi sunt de acord că în Noul Testament nu există trei funcţii distincte în biserică, ci numai două – cea de diacon şi cea de prezbiter/supraveghetor/pastor”, a spus David Dockery, preşedinte la Union University în Jackson, Tenn. „Dumnezeu a intenţionat ca în fiecare congregaţie să existe cel puţin un lider sau, probabil, o echipă de lideri.”

Dockery a explicat că, începând din Fapte 14, prezbiterii sunt de obicei menţionaţi la plural în Noul Testament, iar contextul sugerează că existau mai mulţi prezbiteri în fiecare biserică.

Funcţionarea bisericii, a spus Dockery, este mult mai importantă decât forma, câtă vreme forma corespunde învăţăturii scripturale. Din perspectiva lui Dockery, domnia lui Cristos asupra bisericii poate fi experimentată cel mai bine în biserici care au o organizare congregaţională. Totuşi, el observa că „o conducere a prezbiterilor corespunde în mare măsură organizării congregaţionale.”

Paige Patterson, preşedinte la Southwestern Baptist Theological Seminary, în Texas, a abordat chestiunea prezbiterilor în congregaţiile baptiste în cadrul unei discuţii care i-a avut în prim plan pe Dever, Richard Land şi James Leo Garrett. El şi-a exprimat preocuparea faţă de tendinţa crescândă spre „conducerea prezbiterilor” în bisericile baptiste de sud.

Un susţinător al congregaţionalismului, Patterson a spus că el crede că unele biserici adoptă conducerea prezbiterilor pentru a repara unele forme nebiblice de congregaţionalism. O formă „detestabilă” de congregaţionalism, a spus el, îl consideră pe pastor drept sclavul bisericii. În loc să se îndrepte spre un model biblic de congregaţionalism, unele biserici aleg conducerea prezbiterilor. Patterson a sugerat că acel gen de „reparare” poate fi mai rău decât problema în sine.

„Nu îmi place sugestia unei ‚conduceri a prezbiterilor’. Cred că vom pierde unul dintre elementele distinctive ale noastre, ca baptişti, dacă renunţăm la organizarea congregaţională a bisericii”, a spus Patterson. „Nu am nimic împotriva numărului mare de prezbiteri în cadrul congregaţionalismului."

Patterson a spus că modelul găsit în Noul Testament este mai degrabă cel al congregaţionalismului în care există mai mulţi prezbiteri, între care unul are întâietate, decât un congregaţionalism reprezentat de un singur prezbiter.

Garrett, un distins profesor emerit la Southwestern Seminary, a spus că practica unei conduceri a prezbiterilor în bisericile baptiste constituie o eroziune serioasă a organizării congregaţionale. El crede că această organizare este respinsă de unele biserici baptiste de sud pentru că necesită mult timp şi este, uneori, dificilă.

 „Cerinţa de a permite unui grup mic din congregaţie să ia deciziile pentru biserică echivalează cu a cere cetăţenilor să renunţe la dreptul lor de vot şi la democraţia participativă, lăsând conducerea în mâinile experţilor”, a spus Garrett. „Luarea deciziilor referitoare la viaţa, lucrarea şi misiunea bisericii nu ar trebui să fie separată în mod rigid de viaţă, lucrare şi misiune. Membrii care sunt implicaţi în una, ar trebui să fie implicaţi şi în cealaltă.”

Garrett a spus că o congregaţie poate delega anumite probleme unui grup mai mic din cadrul bisericii. El a insistat că aceste lucruri ar trebui să fie de o importanţă mai mică, în vreme ce chestiunile esenţiale sunt supuse votului congregaţiei.
 
Aşa se întâmplă la Capitol Hill Baptist Church, care deleagă deseori anumite probleme grupului de prezbiteri; totuşi, congregaţia continuă să joace un rol cheie în luarea deciziilor, prin votarea chestiunilor importante. Numirea unui pastor sau alegerea prezbiterilor, de exemplu, trebuie aprobată de biserică, a spus Dever.

„Cred că această conferinţă a lărgit pentru mulţi semnificaţia pe care baptiştii de sud o acordă termenului de ‚organizare congregaţională’”, a spus Stan Norman, asistent la teologie la NOBTS, directorul BCTM şi organizatorul conferinţei. „Sunt deschis pentru discuţii şi studii viitoare în ce priveşte problema ‚conducerii prezbiterilor’ ca formă viabilă de congregaţionalism, însă la ora actuală nu sunt pe deplin convins.”