Eclesiologie: 

Cum să distrugi o biserică

 

de Ray C. Stedman
 

 

Unul dintre cele mai populare imnuri din toate vremurile despre biserică este bine cunoscutul „Onward, Christian Soldiers, Marching As To War” (Înainte soldaţi creştini, mărşăluind ca spre război). A doua strofă este o măreaţă descriere, Biblică, a bisericii:

 

Ca o măreaţă armată se mişcă biserica lui Dumnezeu.

Fraţilor, noi păşim unde au păşit sfinţii.

Noi nu suntem divizaţi; toţi avem un trup,

Una în speranţă şi doctrină, una în caritate.

 

Cred că aceasta surprinde într-un mod minunat învăţătura Scripturilor despre biserică. Dar când ajungeţi la experienţa reală a bisericii, uneori acest lucru nu este atât de palpitant. Cu siguranţă nu era la Corint – unde era o biserică ce avea probleme; ei erau atât de divizaţi. Cineva ne-a dat o parodie a acelei a doua strofă din Onward, Christian Soldiers:

 

Ca o măreaţă ţestoasă se mişcă biserica lui Dumnezeu.

Fraţilor, noi păşim pe unde am păşit din totdeauna.

Suntem foarte divizaţi, suntem multe trupuri,

Puternici în credinţă şi doctrină, slabi în caritate.

 

Acea strofă poate descrie biserica – cel puţin pe cea pe care o cunoaştem noi – mai exact decât cealaltă. Ea descrie cu siguranţă biserica din Corint. Aici era o biserică ce avea posibilităţi superbe care stăteau nerealizate din cauza diviziunilor, lăudăroşiilor, geloziilor şi ambiţiilor carnale. Aşa cum scrie Apostolul Pavel corintenilor, el vede în spatele tuturor acestor simptoame la rădăcina cauză din spatele tuturor lucrurilor. Cred că este foarte important ca noi să înţelegem aceasta pentru că apostolul ne ia în spatele acestor manifestări superficiale la problema rădăcină. Care este aceasta? Este iubirea faţă de înţelepciunea umană, este mândria în abilitatea omului prin înţelepciunea sa seculară şi cunoştinţa din vremea sa de a rezolva problemele vieţii. Cred, fără nici o îndoială, că aceasta este problema majoră în biserica din America de azi, această tendinţă de a funcţiona ca şi lumea din jurul nostru, aducând ideile, atitudinile şi multe dintre sistemele lumii în biserică. Astfel că în loc să fie provocată lumea de către biserică, lumea este cea care are un impact asupra bisericii. Aceasta era problema din Corint.

 

Pentru a contracara aceasta, Pavel ne cheamă înapoi spre o viziune adevărată asupra bisericii. În pasajul din ultima săptămână am văzut că Dumnezeu priveşte biserica, ca o mare clădire care are o temelie pe care Pavel şi alţi apostoli au aşezat-o în primul secol în oferindu-ne mărturia lor apostolică referitoare la Isus Hristos. El este temelia. Scripturile pe care ni le-au dat apostolii, ne spun despre Isus – cine este el, ce face el, cum vine el în vieţile noastre azi prin intermediul Duhului, cum ne schimbă, cum el este gata să ne împuternicească. Aceasta este toată temelia pe care trebuie să fie clădită biserica.

 

De-a lungul secolelor mulţi au clădit pe acea temelie. Mari conducători, învăţători şi teologi, unii dintre marii oameni ai bisericii din trecut – Martin Luther, John Calvin, John Wesley, George Whitfield – o mare oştire de nume au clădit deasupra ei astfel că biserica s-a ridicat de-a lungul secolelor. Dar, aşa cum am văzut săptămâna viitoare, într-un anumit sens fiecare dintre noi care este posedat de Duhul lui Dumnezeu clădeşte pe această temelie. Noi toţi ne atingem unul pe altul; noi construim în vieţile altora; noi îi afectăm pe toţi prin felul în care trăim, prin felul în care gândim, apostolul ne-a chemat să fim atenţi la aceasta. Cum construieşti pe temelie? Ce materiale foloseşti? Lemnul, paiele şi neghina înţelepciunii umane, iubirea pentru statut, căutarea ambiţiei şi prestigiului prin care este caracterizată lumea? Cu acestea şi pentru acestea clădeşti? Sau cu adevărul revelat în acea taină secretă şi ascunsă a lui Dumnezeu, adevărul despre tine, despre umanitate, şi despre istorie? Pe aceasta clădeşti tu? Cu aceasta clădeşti? Aceasta este întrebarea. Acum, în clădirea acesteia, există un pericol implicat, şi aceasta este calea prin care apostolul îl indică din nou în versetul 16. El îl introduce printr-o întrebare:

 

Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi acel templu sunteţi voi (1 Corinteni 3:16-17).

 

Nu există nici o îndoială că Pavel se gândea la adunarea din Corint când spune aceasta. „Voi ca şi popor,” spune el, „funcţionând în lume, la locul vostru de muncă, oriunde sunteţi – voi sunteţi templul lui Dumnezeu.” Şi, într-un sens, aceasta se aplică fiecărui individ. În capitolul 6 Pavel va spune aceasta foarte clar. El spune: „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt în voi, pe care L-aţi primit de la Dumnezeu?” (1 Corinteni 6:19a).

 

Cu câteva săptămâni în urmă eram în Chattanooga, Tennessee, la Conferinţa Părtăşia Creştinilor care lucrează în cadrul Liniilor Aeriene şi un număr de piloţi şi de asistenţi de zbor ne-au împărtăşit unele dintre experienţele lor ca persoane creştine care lucrează în cadrul Liniilor Aeriene. O stewardesă foarte frumoasă a spus că într-o zi ea servea cafea într-un avion care tocmai decolase. În timp ce ea venea pe coridor, s-a oprit lângă un bărbat care s-a uitat la ea şi i-a captat atenţia. Apoi el şi-a deschis mâna lui şi i-a arătat un obiect sexual explicit şi ea a înţeles imediat implicaţia. Aceasta a zguduit-o, şi ea nu a ştiut ce să facă pe moment. Ea s-a întors, şi a mers în spatele avionului pentru a-şi reveni, şi ea s-a rugat şi I-a cerut lui Dumnezeu să îi arate ce să facă pentru că ea trebuia să meargă din nou la acel bărbat. Ea s-a întors şi a s-a aplecat alături de locul lui şi s-a uitat la el direct în ochi şi a spus, „Domnule, am văzut ceea ce mi-aţi arătat şi înţeleg ce vreţi să îmi spuneţi, dar trebuie să ştiţi un lucru. Eu sunt o creştină, şi trupul meu este templul Duhului Sfânt, şi Dumnezeu spune că îl va distruge pe oricine strică acest templu.” Bărbatul a început să se străduiască să îşi ceară iertare, şi ea a spus, „Înţeleg. Nu spuneţi mai mult. Vreau doar să ştiţi aceasta.” Mai târziu ea a adus lui Dumnezeu mulţumiri cu recunoştinţă pentru că Domnul a pus acel verset pe inima ei pentru că acesta i-a slujit să o scape deopotrivă de jena şi de ameninţarea acelei situaţii.

 

Acum acesta este un mare adevăr şi unul pe care apostolul îl subliniază cu adevărat în toată această scrisoare. Acest adevăr stă la baza a tot ceea ce fac creştinii. Trupurile lor sunt temple ale Duhului Sfânt, şi când creştinii, cu Duhul locuind în ei, se adună (aşa cum facem noi aceasta aici în această dimineaţă), întreaga adunare devine un mare templu al Duhului Sfânt, centrul prezenţei lui Dumnezeu. Centrul activităţii divine în această întreagă comunitate este chiar aici în această dimineaţă pentru că Dumnezeu Duhul este prezent când poporul său este adunat împreună. „Unde sunt doi sau trei adunaţi împreună acolo Eu sunt în mijlocul lor” (Matei 18:20), a spus Isus.

 

Dar, potrivit versetului, este posibil să „distrugi” templul lui Dumnezeu. (Cuvântul nu este a „distruge.” Noi de obicei ne gândim că acest cuvânt înseamnă „a elimina sau a rupe.” Dar cuvântul este tradus peste tot în altă parte tradus în Scripturi, „corupt”. Acesta înseamnă a strica, a răni, a face rău templului lui Dumnezeu.) Nimic nu poate distruge acel templu. Isus a spus, „Pe această piatră Eu îmi voi zidi biserica mea Isus porţile iadului nu o vor birui,” (Matei 16:18). Indiferent ce forţa care este adusă împotriva bisericii, cât de puternici ar putea fi adversarii ei, nimic nu poate distruge templul lui Dumnezeu în acel sens. Dar el poate fi rănit, afectat, şi aceasta este ceea ce spune aici Pavel. El spune că este un lucru periculos să distrugi sau să corupi templul (biserica lui Dumnezeu), şi Dumnezeu are o părere foarte slabă despre oricine face aceasta, astfel că el va face ceva cu privire la aceasta.

 

Avem un exemplu foarte dramatic al acestuia în al cincilea capitol din Fapte, unde Anania şi Safira s-au complăcut într-o mică ipocrizie personală. Ei au pretins un anumit nivel de dedicare şi angajament pe care ei nu l-au împlinit cu adevărat, şi când ei au venit înaintea lui Petru, acesta prin viziunea Duhului el i-a declarat vinovaţi, şi instantaneu ei au căzut morţi la picioarele lui Petru. Acesta nu era intenţionat să fie un model a ceea ce va face Duhul Sfânt de fiecare dată când există ipocrizie în biserică pentru că el nu a mai făcut aceasta de atunci. Dar acesta este intenţionat să fie un mesaj de la Dumnezeu despre ce se întâmplă din punct de vedere spiritual într-o biserică atunci când ipocriziei i se permite să umple gândirea adunării. Ceva moare; ceva se strică; se produce o rănire, şi Dumnezeu ia acest lucru foarte serios.

 

Ei bine, cum strici biserica? Cum corupi adunarea? Cred că răspunsul este clar din context – ne-am uitat tot timpul la acest lucru. Coruperea are loc atunci când cineva introduce înţelepciunea lumii în stilul de viaţă şi în practica adunării. Dacă cineva în mod individual alege să înceapă să trăiască potrivit înţelepciunii şi practicii lumii, el începe să corupă şi să strice biserica. El construieşte cu material inferior, cu lemn, paie şi neghină, care nu vor rezista la testul focului şi de aceea el strică procesul de clădire a bisericii. Când cineva caută să facă biserica impresionantă şi puternică prin metodele şi standardele lumii, el împlineşte chiar acest lucru – coruperea şi stricarea bisericii. Deci oricine sugerează un compromis cu duhul veacului împlineşte acest lucru periculos, în special când face aceasta cu costul învăţăturilor Domnului nostru însuşi.

 

Să vă dau câteva exemple practice ale acestui lucru. (Cred că trebuie să fac aceasta în mod practic şi să vedem ce se întâmplă în zilele noastre, pentru că aceasta se întâmpla de asemenea şi în secolul întâi.) Pentru un lucru biserica este rănită în acest fel când în cadrul adunării oamenii încep să se trateze unul pe altul în acelaşi fel în care s-ar trata unii pe alţii afară în lume – prin recunoaşterea distincţiilor dintre culori şi clase şi ducând acestea în viaţa bisericii.

 

Aici în această ţară noi am trecut printr-o teribilă bătălie pentru drepturile civile în care a devenit evident că bisericile, nu doar cele din sud ci în multe alte părţi ale ţării de asemenea, au eşuat să creadă Cuvântul lui Dumnezeu despre acei fraţi şi surori în Hristos care aveau o culoare diferită a pielii. Ei i-au tratat în acelaşi fel în care îi tratează lumea – făcând distincţii şi punându-i la un nivel mai jos al vieţii. Aceasta a afectat şi a rănit întreaga biserică pentru că biserica este chiar în centrul vieţii şi lumea din jur reflectă, la un grad mai mare, condiţia bisericii. Aceasta a produs acea situaţie explozivă în care naţiunea noastră a fost ruptă pentru că biserica a permis o filozofie lumească să vină şi să domnească în comportamentul creştinilor.

 

Aceasta se întâmplă când o biserică insistă să aibă o ierarhie în conducerea unei adunări – cineva în vârf, cineva în autoritate deasupra tuturor celorlalţi. Acest lucru este greşit, aşa cum a spus Domnul. „Printre Neamuri ei sunt în autoritate unul asupra celuilalt, dar să nu fie aşa printre voi,” a spus el (Matei 20:25-26). Totuşi cât de mult a fost această afirmaţie ignorată şi cât de multe biserici au adus încă şi azi au introdus în biserică structura ierarhică a conducerii lumii. Ca un rezultat biserica este rănită sever de aceasta. Acest lucru se întâmplă când o biserică permite standardelor morale neglijente ale lumii să intre nejudecate în cadrul adunării. (Pavel va trata mai mult acest aspect când ajunge la următoarele capitole.) Aceasta se întâmplă peste tot azi în jurul nostru. Practicile sexuale tolerate în mare măsură în lume sunt admise în biserică şi creştinii îşi permit să practice aceste lucruri. Aceasta strică biserica şi o rupe; aceasta distruge şi ruinează ceea ce face Dumnezeu.

 

Aceasta se întâmplă când tu înlocuieşti abordările seculare şi autoritatea seculară pentru călăuzire în chestiunea consilierii şi a problemelor de disciplină într-o biserică. Acest lucru este foarte răspândit în zilele noastre. Mare parte din consilierea seculară este construită pentru a întări carnea, pentru a-i face pe oameni să fie încrezători în sine. Întreaga afacere de Analiză Tranzacţională şi Meditaţie Transcedentală este bazată pe viziunea seculară despre viaţă, şi biserica uită că viziunea seculară este îngustă şi limitată. Aceasta nu introduce întregul factor al vieţii umane şi al construcţiei vieţii aşa cum Dumnezeu l-a făcut pe om să fie. Departe de acea înţelegere, operând numai pe acea viziune îngustă, limitată, se face un mare rău oamenilor în consiliere. Deşi ar putea fi un ajutor momentan sau temporar, ei sunt închişi într-un nivel din care ei nu pot ieşi la suprafaţă, şi acesta este un mod de a răni biserica. Cred că un mod larg răspândit de a răni biserica azi este de a permite unei adunări să alunece într-o închinare „mecanică”. Probabil nu este nimic mai mortal decât să le permiţi oamenilor un fel de ascultare exterioară cu chestiuni de închinare şi de slujire fără un angajament interior, simţit în inimă faţă de aceasta. Aceasta va distruge o biserică. Când Pavel a scris bisericii din Colose el a văzut că ei erau foarte grav ameninţaţi de trei lucruri care intrau în Biserică în închinarea lor împreună: Unul era formalismul. Ei treceau prin ceremonii şi ritualuri într-un mod stabilit ca şi când Dumnezeu cerea aceasta şi nu schimbarea inimii era ceea ce reprezentau acele lucruri. Acel model formalist de închinare este un lucru distructiv pentru viaţa bisericii pe care Dumnezeu caută să o clădească. Al doilea lucru era emoţionalismul. Mulţi dintre coloseni erau prinşi într-un fel de experienţă mistică. Ei vorbeau despre aceste lucruri şi de aceea ei au uitat să se ţină de Capul trupului, care este Isus însuşi. Aceasta distrugea biserica, aşa cum o face în multe locuri azi. Şi al treilea lucru era un ascetism, un duh legalist care se mândrea cu o inimă dedicată şi cu bunăvoinţa sa de a renunţa la atât de multe lucruri, de a posti şi de a bate trupul, şi de a nu atinge anumite lucruri. Ei se slăveau cu acest fapt. Apostolul a văzut că biserica este ameninţată, sufocată şi sabotată de aceste feluri de practici.

 

Acum, potrivit lui Pavel, Dumnezeu ia aceasta foarte serios, şi el face ceva în această privinţă. Ce face el? Ei bine, Pavel spune, „Dacă distruge cineva, sau strică, templul lui Dumnezeu, Dumnezeu îl va strica.” Ce vrea să spună el? Cred că acest lucru este arătat în versetul 15 pe care l-am citit săptămâna trecută: „Dacă lucrarea oricărui om este arsă, el va suferi pierdere,” (1 Corinteni 3:15). Am încercat să arăt că ceea ce se întâmplă este: Noi am ajuns la cunoştinţa că tot efortul pe care noi l-am depus pentru a-i impresiona pe oameni cu evlavia noastră, cu pietatea noastră, cu abilităţile noastre, etc., nu a dus la nimic. Ele sunt o pierdere de timp.

 

Am fost în Australia cu câţiva ani în urmă unde am predicat în biserica din Melbourne – o clădire care pe bună dreptate era cunoscută în tot oraşul pentru frumuseţea ei. Stăteam în casa unuia dintre membrii laici conducători ai adunării, un om care s-a dedicat pe sine acestei denominaţii căreia îi slujeam şi care era cunoscut în toată Australia ca un om conducător de biserică. El se dedicase pe sine multor programe pe care denominaţia le-a sponsorizat şi pe el se sprijineau din greu ca fiind un lider în acest domeniu. El era de asemenea un om foarte inteligent, şi, eu cred, că era un om foarte devotat în inimă. Am predicat în acea seară despre experienţa lui Pavel de a descoperi cum tot efortul său zelos pentru Dumnezeu a fost dat la o parte în partea timpurie a misiunii sale. Cât de dureros a trebuit el să înveţe că toate aceste lucruri pe care el s-a bazat din trecutul său – dedicarea sa, strămoşii săi, moralitatea sa, copilăria sa ca evreu dintre evrei etc., toate au fost înlăturate. El a trebuit să ajungă în final să înveţe că singurul lucru care contează este ceea ce Hristos era gata să facă prin el, după cum exprimă el aceasta în 2 Corinteni, „Nimic venind de la mine, totul venind de la Dumnezeu,” (2 Corinteni 3:5). În timp ce mă conducea cu maşina spre casă acest bărbat s-a întors spre mine şi a spus, „Şti, dacă ceea ce ai spus aseară este adevărat, şi cred că este, eu mi-am irosit toată viaţa mea.” Eu nu cred că acest lucru era adevărat pentru că deja îi cunoşteam inima sa, şi ştiam că erau lucruri prin care Dumnezeu îl folosise într-un mod măreţ. Dar el a prins, probabil pentru prima dată, o rază a faptului că efortul depus pentru a-i impresiona pe oameni a ceea ce este biserica şi puterea ei şi grandoarea în ochii lumii este un efort irosit – lemn, fân şi neghină care ajunge să fie nimic în standardele lui Dumnezeu.

 

Acum Pavel merge mai departe la răspunsul logic faţă de aceasta în versetul 18. Ce vei face tu? Care este cerinţa lui Dumnezeu faţă de tine dacă acesta este pericolul sub care trăim? Ei bine, Pavel spune,

 

Nimeni să nu se înşele: Dacă cineva dintre voi se crede înţelept în felul veacului acestuia, să se facă nebun, ca să ajungă înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este o nebunie înaintea lui Dumnezeu. De aceea este scris: „El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor.” Şi iarăşi: „Domnul cunoaşte gândurile celor înţelepţi. Ştie că sunt deşarte.” Nimeni să nu se fălească, deci, cu oameni (1 Corinteni 3:18-21a).

 

Sunt două lucruri pe care Pavel le spune să le faci dacă te prinzi pe tine în acest fel de lucru – şi toţi facem asta din când în când. Noi toţi gândim că noi facem o impresie pentru Dumnezeu, făcând lucruri mari pentru Dumnezeu, şi adânc în inimă, ascuns faţă de cei din jurul nostru, este o ambiţie, o dorinţă pentru afirmare, pentru recunoaştere, probabil pentru faimă. Pavel spune, „Opriţi-vă din neseriozitate. Să nu se înşele nimeni în aceasta. Voi poate că îi impresionaţi măreţ pe oameni, dar Dumnezeu este total ne impresionat. Voi puteţi crede că sunteţi un mare succes dar Dumnezeu dă trist din cap datorită lucrurilor pe care le vede. Dumnezeu nu poate fi prostit. El cunoaşte inima. Alţii pot să te aplaude fantastic şi să te recunoască, dar dacă aceasta nu vine din acel sens de dependenţă faţă de înţelepciunea şi puterea şi lucrarea Duhului Sfânt, totul este un efort irosit, care nu duce la nimic.”

 

Şi apoi, în al doilea rând, Pavel spune, „În mod deliberat alegeţi ceea ce lumea spune că este nebunie. Dacă cineva dintre voi crede că el este înţelept în această eră, crede că el a făcut acest lucru să funcţioneze, crede că el înţelege metodele de a mişca oameni şi de a-i motiva, fie ca el să devină un nebun pentru ca el să devină înţelept, „căci înţelepciunea lumii este nebunie pentru Dumnezeu.”

 

Am fost în statul Washington cu câteva zile în urmă, şi am întâlnit un pastor acolo care a fost aici cu noi la PBC şi el a expus câteva dintre practicile Vieţii Trupului în biserica sa. El mi-a spus că alt pastor din oraş l-a întrebat odată, „Ce faci acolo în biserică?” Deci el i-a spus, „Noi încercăm să împărtăşim problemele unul altuia. Ne rugăm unul pentru altul şi încercăm să venim în întâmpinarea nevoilor unul altuia. Avem o slujbă în care încercăm să vorbim deschis şi cinstit despre felul în care ne ruinăm în casă şi în căsnicie.” Celălalt pastor a spus, „Nu este nici o altă biserică din oraş care să acţioneze aşa. De ce faceţi aceasta?” Şi celălalt pastor a răspuns, „Pentru că Noul Testament ne spune să facem aşa.” Celălalt bărbat a spus, „Nu veţi ajunge nicăieri cu o astfel de abordare.” Dar primul pastor a spus, „M-am hotărât că voi merge tot aşa indiferent dacă voi ajunge undeva sau nu, pentru că aceasta este ceea ce Dumnezeu a spus să facem.” Acum aceasta este a deveni un nebun pentru ca să devii un înţelept. Aceasta înseamnă că ceea ce spune lumea şi biserica lumească este greşit, pentru că Domnul spune că este corect, fiind binevoitori să acţionăm astfel.

 

Mă gândesc la acel cuvânt din Evrei 11 despre Moise care a crescut la curtea lui Faraon. A venit o zi în care se spune, „El a socotit ocara lui Hristos ca fiind bogăţii mai mari decât toate comorile din Egipt,” (Evrei 11:26). A existat un moment în care el a renunţat la lume şi la tentaţia ei pentru ca să poată suferi pierderea cu poporul lui Dumnezeu pentru o vreme. Câtă bogăţie a câştigat el datorită acestui lucru. Nu voi uita niciodată în toată viaţa mea, ca tânăr creştin cu mulţi ani în urmă, auzindu-l pe George Beverly Shea cântând cuvintele pentru care el a devenit celebru. Ele au vorbit volume întregi inimii mele alături de această linie.

 

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât argint şi aur.

Mai degrabă L-aş avea pe El decât bogăţii nespuse.

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât case sau pământuri.

Mai degrabă aş fi condus de mâinile sale străpunse de cuie

Decât să fiu un împărat al unui vast domeniu

Şi să fiu ţinut sub influenţa terorii păcatului.

Mai degrabă L-aş avea pe Isus decât orice îşi permite azi această lume.

 

Despre aceasta vorbeşte Pavel. Să nu te intereseze niciodată ce gândeşte lumea, să nu te intereseze niciodată ce spune lumea, căci înţelepciunea lumii se va dovedi a fi o nebunie la final. Nu sunt ele remarcabile, lucrurile nebune pe care oamenii lumeşti şi creştinii lumeşti le vor face pentru a ţine pasul cu moda, chiar? Aţi citit această săptămână despre care este ultimul stil în moda la bărbaţi? Ştiţi cu ce trebuie să ţină pasul acum ca să fie în pas cu moda? Perucile pieptului! Dacă nu ai păr pe pieptul tău, poţi cumpăra o perucă pentru acesta. Stilul de azi este tricouri deschise cu păr vizibil şi unii bărbaţi nu îşi vor deschide tricourile pentru că ei nu au păr pe piept. Ei bine, puteţi remedia aceasta. Puteţi cumpăra o perucă pentru piept şi nimeni nu va cunoaşte diferenţa. Aceasta va sta pe dvs. chiar şi când înotaţi, aşa fac ei reclamă. Nimeni nu va mai râde de dvs. Nu este acest lucru minunat?

 

Cât de ridicol, cât de prosteşti sunt căile lumii. Aceasta este ceea ce spune Pavel. „Înţelepciunea acestei lumi este o nebunie pentru Dumnezeu,” spune el. Citând din Iov el spune, „Dumnezeu îi prinde pe cei înţelepţi în şiretenia lor,” (Iov 5:13). Şi apoi din Psalmul 94, „Domnul cunoaşte că gândurile celor înţelepţi sunt deşarte,” (Psalmul 94:11). Cu adevărat, lumea este o suflare, un curent de aer. Lucrările celor înţelepţi în lume sunt ca o suflare de aer, o răsuflare – s-a dus, instantaneu; aceasta se schimbă în altceva. Cei care se predau la aceasta nu doar strică biserica, dar se predau faţă de ceva care în final se dovedeşte a fi o viaţă irosită. Acum, în contrast cu aceasta, Pavel merge mai departe pentru a arăta ce se întâmplă când alegi înţelepciunea lui Dumnezeu şi căile lui Dumnezeu. El spune,

 

Căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viaţa, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, şi voi sunteţi ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu (1 Corinteni 3:21b-23).

 

Sfârşeşti câştigând toată lumea. Aceasta este ceea ce a spus Isus – „Cei blânzi vor moşteni pământul,” (Matei 5:5). Ce privelişte măreaţă şi largă se deschide pentru noi în aceste cuvinte! La urma urmei, problema cu lumea este, dacă lumea, sau biserica lumească, iţi oferă ceva, şi tu vrei aceasta suficient de mult – este faimă, plăcere, onoare, bogăţie, orice ar fi – probabil le vei lua. Dar aceasta este tot ceea ce vei câştiga.

 

Isus a spus că dacă iţi dai milosteniile ca să fi văzut de oameni ţi-ai primit răsplata (Matei 6:5). Aceasta este. Nu vei primi o alta: nu te aşteaptă nimic dincolo, nici o comoară pusă în cer. Dacă te rogi ca să fi auzit de oameni pentru ca să obţii o reputaţie de pietate şi evlavie, ei bine, vei obţine reputaţia, dar asta este tot ceea ce vei obţine. Lumea este îngustă: lumea este risipită şi limitată în toată abordarea ei. Dar, aşa cum descoperă aici Pavel, cei care îl aleg pe Dumnezeu nu pierd niciodată.

 

Acest lucru este exact în conformitate cu marele principiu al lui Isus, „Dacă iţi vei salva viaţa o vei pierde, dar dacă iţi dai viaţa ta de dragul meu o vei salva,” (Matei 16:25, Marcu 8:35). Pavel se uită în jur şi spune, „Cel care îl lasă pe Dumnezeu să aleagă, se alege cu totul. De ce împărţiţi voi între Pavel şi Apolo şi Chifa, şi alegeţi unul dintre ei? Îi puteţi avea pe toţi,” spune el. „Ei toţi sunt ai voştri. Pavel, care a sădit, întreaga lui slujire este a voastră. Apolo, cel care a udat, slujirea sa este a voastră; voi puteţi lua beneficiul din aceasta. Chifa, stânca, orice este de valoare în slujirea sa este al vostru. De fapt întreaga lume vă este deschisă. Conduşi de Duhul lui Dumnezeu, puteţi merge oriunde vreţi şi Dumnezeu vă va da lucruri pe care banii nu le pot cumpăra.”

 

Am avut această experienţă de multe ori de a mă bucura de lucrurile pe care le deţin milionarii, dar am ajuns să le folosesc – dar ei nu. Lumea este a voastră. Viaţa cu toate posibilităţile ei este deschisă înaintea voastră. Dumnezeu vă poate conduce unde este adevărata trăire. Chiar moarte cu ameninţarea ei deja este condusă; ea este deja a voastră. Când ea va ajunge la voi, ea vă va sluji – nu va lua de la voi. Ea vă va aduce în slavă. Prezentul, viitorul, toate lucrurile sunt ale voastre pentru că voi sunteţi ai lui Hristos, şi Hristos este al lui Dumnezeu şi de aceea toate lucrurile pe care le are el sunt ale voastre. Toate lucrurile vă aparţin vouă pentru că voi aparţineţi Celui a căruia îi aparţin toate lucrurile.

 

Aceasta este o privelişte incredibilă, nu-i aşa? Şi totuşi acele cuvinte sunt adevărate. Aceasta este ceea ce are în minte Dumnezeu pentru poporul său. În timp ce alegem stilul de viaţă pe care îl vom avea, avem noi credinţa şi curajul de a renunţa la stilul de viaţă pe care lumea din jur îl are, cu toate cerinţele sale pentru conformare, şi să umblăm cu Dumnezeu? Când facem aceasta, tot ceea ce are Dumnezeu devine al nostru. Noi devenim copiii unei Fiinţe cereşti care face totul disponibil nouă.

 

Rugăciune

 

Doamne, dă-ne harul de a vedea şi credinţa de a înţelege că aceste cuvinte sunt adevărate şi să avem curajul să acţionăm potrivit lor în toată această săptămână. Învaţă-ne, Doamne, că noi nu trebuie să avem tot ce toţi ceilalţi din jurul nostru au; că noi nu trebuie să trăim cum trăiesc ei; că valorile lor nu sunt valorile noastre; că noi nu trebuie să ne apărăm pe noi înşine aşa cum ei trebuie să se apere pe ei înşişi; că noi nu trebuie să devenim uniformi aşa cum simt ei că trebuie să devină uniformi; că noi putem să îi iubim pe cei greu de iubit şi să fim amabili cu cei egoişti şi că nu trebuie să fim aşa cum am fost odată şi încă suntem, Doamne, când noi dăm loc duhului lumii care vorbeşte despre noi. Iţi mulţumim că noi putem fi iertaţi şi restauraţi şi putem umbla cu tine, Doamne, în această privelişte deschisă a vieţii, în această nouă experienţă care străluceşte ca o lumină, ca o cale strălucitoare până la ziuă. Iţi cerem aceasta în numele lui Isus, Amin.

 

 

Titlu: Cum să distrugi o Biserică
De: Ray C. Stedman
Seria: Studii din 1 Corinteni
Pasaj Biblic: 1 Corinteni 3:16-23
Mesajul Nr: 10
Catalog Nr: 3580
Data: 11 iunie 1978