Pneumatologie:

   DUHUL SFÂNT

  Thomas Paul Simmons

 

Există multă confuzie şi eroare în prezent referitor la personalitatea, operaţiile şi manifestările Duhului Sfânt. Conştienţi dar călăuziţi greşit, scolasticii au susţinut păreri greşite despre această doctrină. „Este o chestiune vitală credinţei fiecărui creştin pentru ca învăţătura sa Scripturală să fie văzută în adevărata sa lumina şi să fie susţinută în proporţiile ei drepte” (Bancrof, Teologie Elementară).

 

I.                  PERSONALITATEA DUHULUI SFÂNT

 

În a atribui personalitate Duhului vrem să spunem că El nu este o energie impersonală, influenţă sau emanaţie. El este o inteligenţă auto-conştientă, auto-determinată, voită, care simte. „Despre personalitate se poate spune că există acolo unde se găseşte unită într-o inteligenţă de singură combinare, emoţie, şi voinţă, sau auto-conştientă şi auto-determinată” (Idem).

 

Faptul că Duhul Sfânt este o persoană este dovedit de următoarele lucruri –

 

1.     Menţionarea Lui printre ceilalţi membrii ai Trinităţii.

Matei 28:19; 2 Corinteni 13:14.

 

2.     Asocierea Lui cu alte persoane în relaţie personală.

Fapte 15:28.

 

3.     Atribuirea Lui a emoţiei şi voinţei.

1 Corinteni 12:11; Efeseni 4:30.

 

4.     Atribuirea lui a actelor personale

(1)            El cercetează lucrurile adânci ale lui Dumnezeu.

1 Corinteni 2:10.

 

(2)            E vorbeşte.

Matei 10:20; Fapte 10:19, 20; 13:2; Apocalipsa 2:7. Vezi şi pasajele de la inspiraţie unde se spune despre Duh că a vorbit prin profeţi şi alţi scriitori ai Scripturii.

 

(3)            El învaţă.

Luca 12:12; Ioan 14:26; 1 Corinteni 2:13.

 

(4)            El conduce şi călăuzeşte

Ioan 16:13; Romani 8:14.

 

(5)            El mijloceşte.

Romani 8:26.

 

(6)            El acordă daruri.

1 Corinteni 12:7-11.

 

(7)            El îi cheamă pe oameni în slujire.

Fapte 13:2 şi 20:28.

 

5.     Reprezentarea Lui ca fiind afectată ca persoană prin actele altora.

(1)            Împotriva lui se împotrivesc, sau ofensează ori întristează oamenii.

Isaia 63:10; Efeseni 4:30.

 

(2)            El poate fi blasfemiat.

Matei 12:31.

 

(3)            El poate fi minţit.

Fapte 5:3.

 

6.     Folosirea pronumelui masculi cu referire la El

În Ioan 16: 13, 14, pronumele masculin grecesc „ekeinos” este folosit cu referire la Duhul Sfânt. Acesta este foarte semnificativ din moment ce cuvântul grecesc „duh” (pneuma) este neutru. Astfel vedem că ideea personalităţii Duhului este aşa de puternică încât ia precedent peste ordinea gramaticală. În Romani 8:16, 26, într-o construcţie mai apropiată, ordinea gramaticală este permisă să aibă avantaj. Acest lucru este adevărat şi în alte locuri. Cu toate acestea el nu anulează, ci slujeşte mai degrabă pentru a accentua, punerea deoparte a ordinii gramaticale în cazul anterior.

 

7.     Aplicarea pronumelui masculin „parakletos” Duhului.

Acesta este cuvântul grecesc pentru „Mângâietor” în Ioan 14:26; 15:26; 16:7.

„Numele de parakletos nu poate fi tradus prin confort, sau să fie luat ca nume a oricărei influenţe abstracte. Mângâietorul, Instructorul, Patronul, Ghidul, Avocatul, pe care acest termen le aduce înaintea noastră, trebuie să fie o persoană” (Strong, Teologie Sistematică).

 

II.              RELAŢIA RUSALIILOR CU DUHUL SFÂNT

 

1.     Duhul Sfânt era în existenţă înainte de Rusalii.

Geneza 1:2; Neemia 9:20; Psalmul 51:11; Isaia 63:10; 2 Petru 1:21. Am văzut că Duhul Sfânt, ca membru al Trinităţii, este co-etern cu Tatăl.

 

2.     El a avut acces la pământ şi a operat în om înainte de Rusalii

Vezi toate pasajele care urmează după primul pasaj.

 

3.     El a venit în ziua de Rusalii într-o capacitate specială

Aceasta explică promisiunea lui Hristos de a trimite Duhul. Această capacitate a fost:

(1)            Poate un ante-tip al lui Shekinah.

Numeri 9:15-22; 2 Cronici 7:1-3. Shekinah, în cazul tabernacolului, era pentru conducere, şi în cazul templului aceasta era un simbol al deţinerii şi al posesiunii. Venirea Duhul Sfânt la Rusalii a însemnat ambele lucruri pentru biserică.

 

(2)            În împlinirea profeţiei şi a promisiunii.

Ioel 2:28; Matei 3:11. Noi nu susţinem, totuşi, că ziua de Rusalii a marcat împlinirea completă şi ultimă a profeţiei lui Ioel. Această zi a văzut doar o împlinirea parţială şi spirituală a acestei profeţii. Într-adevăr cuvintele lui Petru trebuiesc a fi înţelese ca însemnând nimic mai mult decât lucrul mărturisit în acea zi care era acelaşi cu cel pe care l-a prezis Ioel. Împlinirea literală, ultimă şi completă a lui Ioel 2:28-32 va avea loc la convertirea naţiunii evreilor la a doua venire a lui Hristos. Vezi Zaharia 12:9-11; 13:8, 9; Romani 11:26.

 

(3)            Pentru a împuternici biserica.

Fapte 1:4, 8.

 

(4)            Ca mângâietorul şi învăţătorul care rămâne cu credincioşii.

Ioan 14:16, 17; 1 Ioan 2:20, 27.

 

În Ioan 14:17 notaţi că Isus a spus ucenicilor Săi că Duhul „rămâne CU voi, şi va fi ÎN voi”. Aici cele două timpuri – prezent şi viitor, şi cele două prepoziţii – cu şi în sunt semnificative. Aşa cum am notat, Duhul Sfânt avea acces la pământ înainte de Rusalii. El era agentul lui Dumnezeu în creaţie. El i-a inspirat pe profeţi. El a venit chiar şi peste oameni aşa de răi ca Saul şi Balaam. El a regenerat pe oameni. Dar o uniune inseparabilă dintre sufletul credinciosului şi Duhul Sfânt nu a fost formată aşa cum este acum. (Această uniune inseparabilă aşa cum este formată acum este clar arătată în Ioan 7:37-39; Romani 8:26; Efeseni 1:13, 14; 4:30.) În timp ce, prin speciala dispensarea a lui Dumnezeu, Duhul era în profeţi (1 Petru 1:11); totuşi, ca regulă, El era doar CU poporul lui Dumnezeu până la ziua Rusaliilor. Aceasta este arătat mai departe în Ioan 7:37-39. Notaţi explicaţia lui Ioan că binecuvântarea promisă de Hristos putea fi împlinită doar atunci când avea să fie dat Duhul Sfânt, făcând aluzie clară la Rusalii. Chiar şi prezenta Duhului CU poporul lui Dumnezeu înaintea de Rusalii nu era necesar permanentă. Prezenţa Lui putea fi pierdută atunci prin păcat. Astfel s-a rugat David: „Nu lua Duhul Tău Sfânt de la mine” (Psalmul 51:11). Înaintea zilei de Rusalii, credincioşii puteau avea Duhul Sfânt prin rugăciune. Luca 11:13. Dar după ziua Rusaliilor, după cum vom observa mai târziu, nu este nici o indicaţie a faptului că credincioşii ar trebui sau că au cerut Duhul Sfânt. El rămâne acum constant şi inseparabil în credincioşi. (Ioan 20:21, 22 trebuie considerat drept o excepţie, deoarece cei care au primit Duhul erau apostolii, sau anticipatorii Rusaliilor.)

 

(5)            De a convinge lumea de păcat, neprihănire şi judecată

Ioan 16:8-11. Noi susţinem acest pasaj ca referindu-se în principal la o lucrare indirectă a Duhului. Pentru diferenţa dintre lucrarea directă şi indirectă a Duhului vezi notele de la paragraful cu felul Lui de tratare a lucrării Lui în cei pierduţi.

 

4.     Venirea Sa la Rusalii a fost dispensaţională şi finală

Nu există absolut nimic pentru a justifica crezul că Rusaliile trebuiesc să se repete în experienţa fiecărui credincios. Aceasta a venit în împlinirea profeţiei definite şi particulare cât şi a promisiunii Aceasta a marcat începutul dispensaţiei speciale a Duhului.

 

Penticostalismul este cel mai absurd nonsens. Cineva ar putea foarte bine să vorbească despre o repetare a învierii şi a înălţării lui Hristos ca şi cum ar vorbi despre o repetare a Rusaliilor. Rusaliile nu au mai fost şi nici nu vor mai fi repetate. Ceea ce s-a întâmplat în casa lui Corneliu a fost doar ceva suplimentar Rusaliilor (Faptele Apostolilor 10:44-47) şi a fost adus ca Petru să cunoască faptul că şi neamurile erau reconciliate cu Dumnezeu pe acelaşi fundament ca şi credincioşii evrei.

 

5.     De la Rusalii Duhul Sfânt intră în fiecare credincios la convertire şi nu se depărtează niciodată.

Ioan 7:38, 39; Fapte 19:2; Romani 8:9; Galateni 3:2; 4:6; Efeseni 1:13; 4:30; Iuda 19-20.

 

Este o nebunie pentru un credincios să se roage pentru Duhul Sfânt, deşi s-ar ruga pentru puterea şi plinătatea Sa. Credinciosul nu are nevoie să se roage ca Dumnezeu să nu ia Duhul Sfânt de la el, căci, chiar dacă credinciosul l-ar întrista pe Duhul şi l-ar stinge (1 Tesaloniceni 5:19) – refuză impulsurile Lui, cu toate acestea, credinciosul este permanent sigilat de prezenţa Duhului (Efeseni 1:13; 4:30).

 

6.     Prin urmare, credinciosul nu ar trebui să caute nici prezenţa şi nici botezul Duhului Sfânt, ci plinătatea Lui.

Efeseni 5:18.

 

Am arătat că fiecare credincios are Duhul. Rămâne doar să remarcăm faptul că nu este nici o garanţie în Scriptură de a afirma un botez al Duhului astăzi nici în sau după regenerare. Scriptura tace în privinţa noţiunii unui botez cu Duhul pentru această zi. Pasajul la care se face referinţă de obicei, pentru a dovedi un botez al Duhului în regenerare (1 Corinteni 12:13) se referă la botezul în apă. Vezi tratarea acestuia de la paragraful cu botezul în apă.

 

Credinciosul are tot Duhul Sfânt, dar Duhul nu are de obicei tot credinciosul. Prezenţa lui este una expansivă. El umple atâta din credincios cât este el golit de egoism şi păcat. Astfel îndemnul de a fi plini cu Duhul este un îndemn de predare completă Lui. Cu cât mai complet ne umple El cu atât mai mare va fi manifestarea puterii Sale în vieţile noastre (Fapte 6:3-5; 11:24). Evidenţa plinătăţii Duhului va fi găsită în roada Duhului. Vezi Galateni 5:22, 23.

 

III.          LUCRAREA DUHULUI SFÂNT

 

  1. Lucrarea Lui în general.

(1)            El a fost agentul lui Dumnezeu în creaţie. Geneza 1:2.

 

(2)            El a inspirat pe scriitorii Scripturii. 2 Petru 1:21. Vezi şi celelalte pasaje de la paragraful inspiraţiei verbale.

 

(3)            El este, în general, agentul lui Dumnezeu în toate lucrările lui Dumnezeu. Iov 33:4; Psalmul 104:29, 30; Isaia 40:7; Luca 1:35; Fapte 10:38.

 

  1. Lucrarea lui în cei pierduţi.

(1)            Lucrarea Lui indirectă din cei pierduţi.

Prin lucrarea indirectă a Duhului în cei pierduţi înţelegem o lucrare pe care el o îndeplineşte în mod mediat prin Cuvânt şi nu în mod imediat prin impactul personal asupra sufletului. Orice lucrarea produsă de Cuvânt este o lucrarea a Duhului, căci El este autorul Cuvântului. Aceasta este dovedit de Fapte 7:51, 52, unde se spune că cei care se împotrivesc din lume faţă de cuvântul profeţilor se împotrivesc Duhului Sfânt.

 

În lucrarea indirectă a Duhului în cei pierduţi El –

 

  1. Rămâne cu ei.

Geneza 6:3. Această lucrare este făcută prin oameni, cum este Enoh şi Noe, în predicarea Cuvântului.

 

Pentru a folosi textul de mai sus, aşa cum fac mulţi predicatori, pentru a dovedi că Duhul Sfânt rămâne în mod direct şi imediat cu toţi păcătoşii astăzi şi că El poate fi constrâns să se retragă datorită refuzului omului de a-i ceda, este a folosi greşit aceasta în mod nejustificabil. Pasajul nu face nici o aluzie la lucrarea directă a Duhului, şi nu sugerează că un om poate să alunge pe Duhul. Pasajul pur şi simplu prezintă lucrarea indirectă a Duhului pentru acea generaţie care avea să continue doar pentru 120 de ani; aceasta fiind lungimea de timp care avea să se scurgă înaintea distrugerii acelei generaţii prin potop.

 

  1. El îi convinge de păcat, neprihănire şi judecată.

Ioan 16:8-11. Prezenţa şi operaţiile Duhului în lume, ca unul care a venit să ia locul şi să continue lucrarea unui Hristos respins şi crucificat, constituie o convingere potenţială de păcat. Dacă Hristos era un impostor, promisiunea Sa despre Duhul Sfânt nu ar mai fi fost împlinită. Este ca şi când fantoma (duhul) unui om ar revenit înapoi să-i bântuie pe ucigaşii lui şi să continue lucrarea pe care ucigaşii au încercat în zadar să o sfârşească. Aceasta ar tinde să-i convingă pe ucigaşi de vina lor şi de a se mărturisi faţă de neprihănirea omului pe care l-au ucis.

 

La fel este şi cu Duhul Sfânt. Duhul lui Hristos (Romani 8:9; Galateni 4:6). Şi astfel Duhul Sfânt aduce evidenţă de neprihănirea lui Hristos prin a manifesta faptul că El s-a dus la Tatăl şi că El este astfel văzut ca triumfător peste satan, care a căutat în oricare fel să prevină scopul lui Dumnezeu prin Hristos. Prin aceste mijloace El îi convinge pe oameni de păcatul respingerii lui Hristos, şi de certitudinea judecăţii tuturor acelora care rămân în ligă cu satan, deoarece satan este deja judecat (Ioan 12:31). „Această judecare a lui satan a fost asigurată la cruce şi el a fost lăsat în mod potenţial fără de putere” (Bancroft).

 

Să fie notat faptul că Duhul Sfânt în lucrarea Sa de convingere, „convinge nu în principal de păcatul încălcării legii, ci de păcatul necredinţei, ‚de păcat pentru că ei nu cred în mine’ (Fapte 2:36-37). Şi tot păcatul îşi are rădăcina în necredinţă, aşa că cea mai agravată formă de necredinţă este respingerea lui Hristos. Duhul, totuşi, în declararea acestui adevăr asupra conştiinţei, nu îl stinge, ci din contra, consumă şi intensifică sensul tuturor celorlalte păcate” (Idem, Teologie Elementară).

 

Referitor la cele spuse mai sus, mulţi susţin că necredinţa este singurul păcat distrugător. Unii ar spune că oamenii o să sufere în iad doar pentru asta. O astfel de noţiune este total contrazisă de Biblie. Vezi Romani 2:5, 6; 7:7-11; Galateni 3:10, 24; 1 Ioan 3:4; Apocalipsa 20:12. Duhul nu convinge doar de păcatul necredinţei, ci de păcat din cauza necredinţei. Adică, El îi arată omului condiţia sa păcătoasă prin a-l face să vadă că îl respinge pe Hristos ca Dumnezeu, astfel arătând rebeliune faţă de Dumnezeu. Necredinţa este simptomul principal al bolii păcatului, a cărui esenţă este nelegiuirea.

 

Lucrarea indirectă a Duhului, nu numai că i se poate aduce opunere, ci este rezistată în mod constant de păcătoşi. Păcătoşii nu fac nimic decât să se împotrivească Duhului până ce Acesta, prin impactul direct şi personal asupra sufletului, trezeşte pe mortul păcătos spre viaţă. Aşa cum am mai indicat, aceasta este explicată de Faptele Apostolilor 7:51, 52.

 

(2)            Lucrarea Lui directă în cei pierduţi.

Ne referim aici la regenerare; ea este instantanee. Nu poate fi altfel, căci nu se poate să existe un om parţial viu şi parţial mort din punct de vedere spiritual. Pentru acest motiv punem convingerea înaintea regenerării.

 

Păcătoşii arată evidenţa de grade diferite a convingerii prin perioade de lungime variată. De sigur, aceasta este doar în momentul regenerării în care convingerea atinge intensitatea ei cea mai înaltă. Lucrarea indirectă a Duhului în convingere este adusă la completarea instantanee în momentul în care sufletul mort este trezit la viaţă. Dar convingerea există înaintea trezirii. Vezi experienţa lui Pavel, Faptele Apostolilor 26:14; compară cu 2:37. Notaţi faptul că în pilda oaselor uscate din vale (Ezechiel 37:1-10) a fost un efect produs prin predicare înainte ca Duhul (simbolizat prin suflare) să vină peste ele. Aceasta ilustrează lucrarea indirectă a Duhului în convingere anterioară trezirii.

 

Lucrarea directă a Duhului în regenerare este irezistibilă. Aceasta nu înseamnă că Duhul violează voinţa. El pur şi simplu lucrează în spatele voinţei. Regenerarea are lor în „regiunile sufletului de sub conştiinţă” (Strong). Aceasta este mijlocul prin care voinţele noastre sunt conformate cu voia lui Dumnezeu în acord strict cu legile voinţei şi ale acţiunii. Vezi capitolul despre liberul agent al omului. Regenerarea este irezistibilă deoarece ea este o lucrarea a lui Dumnezeu, şi nu depinde de voinţa omului (Ioan 1:12, 13). În cadrul regenerării Dumnezeu permite oamenilor să vină la Hristos (Ioan 6:65). În aceste fel El îi dă lui Hristos pe aleşii Săi (Ioan 6:37). Regenerarea este atragerea la care se face referire în Ioan 6:44, 45, în împlinirea ei. Oamenii nu pot face nimic pe placul lui Dumnezeu în timp ce sunt morţi spirituali, fiind în carne (Romani 8:7, 8). Dar atunci când el este trezit la viaţă el este sigur să acţioneze în armonie generală cu voia lui Dumnezeu (1 Ioan 5:4; 3:9). Astfel regenerarea este irezistibilă.

 

  1. Lucrarea lui în cei mântuiţi.

Am văzut deja că Duhul locuieşte în fiecare credincios. Aceasta este pentru realizarea unei lucrări în credincioşi. Această lucrare constă din –

 

(1)            Oferirea asigurării mântuirii.

Romani 8:16; 2 Corinteni 1:22; Efeseni 1:14. Duhul nu numai că aduce mărturie de starea de fiu prezentă, ci şi oferă asigurare a mântuirii finale. În acest ultim sens lucrarea Duhului este o „arvună”, care înseamnă o pledare, o parte a preţului plătit în avans drept garanţie că tranzacţia va fi completată. Prezenţa Duhului în inimile noastre ne permite să avem o degustarea a Cerului şi este o garanţie a primirii moştenirii „o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteţi păziţi de puterea lui Dumnezeu, prin credinţă, pentru mântuirea gata să fie descoperită în vremurile de apoi” (1 Petru 1: 4, 5). 

 

(2)            Mângâierea, învăţarea şi iluminarea.

Ioan 16:7; 1 Corinteni 2:9-12; Efeseni 1:17; 1 Ioan 2:20, 27.

 

(3)            Călăuzirea în ascultare şi slujire.

Romani 8:14; Galateni 5:16; Faptele Apostolilor 8:27, 29; Evrei 8:10.

 

(4)            Chemarea la serviciu special.

Fapte 13:2, 4. „Duhul Sfânt nu numai conduce cursul general al vieţii creştine, ci El îi cheamă pe oameni pentru lucrare specială, cum ar fi misiunile, predicarea, învăţarea, etc. Acest pasaj nu ne spune cum cheamă Duhul pe oameni, poate pentru că El nu îi cheamă pe oameni în acelaşi fel. Noi trebuie să fim voitori să fim chemaţi, să dorim aceasta, şi apoi să aşteptăm ca Duhul Sfânt să ne cheme. El nu îi cheamă pe toţi la lucrarea de misiune străină, deşi fiecare creştin ar trebui să dorească să răspundă acestei chemări. Totuşi, el îi cheamă pe fiecare dintre creştini la un anumit câmp de lucru, şi îi va călăuzi, dacă ei cedează, spre acel câmp specific” (Bancroft).

 

(5)            Distribuirea darurilor spirituale.

1 Corinteni 12:4-11. Notaţi că „fiecăruia (adică la fiecare om mântuit) i se dă arătarea Duhului spre folosul altora” (1 Corinteni 12:7). Nici un om mântuit nu ar putea să spună, prin urmare, că lui îi lipseşte abilitatea spirituală în serviciul Domnului.

 

(6)            Împuternicirea în slujire.

Fapte 1:8; 1 Corinteni 2:4; 1 Tesaloniceni 1:5.

 

(7)            A face roditor.

Galateni 5:22-25

 

(8)            Însufleţirea rugăciunii şi mijlocirii.

Romani 8:26, 27; Galateni 4:6.

 

(9)            Călăuzirea spre închinare.

Filipeni 3:3. S-a spus, „În rugăciunile noastre suntem cuprinşi de nevoile noastre, în recunoştinţa noastră de binecuvântări, dar în închinarea noastră suntem cuprinşi de însăşi Dumnezeu”.

 

(10)       În fine, învierea trupului credinciosului.

Romani 8:11-23.