Erezii:

EBIONIŢII
 

  

După conciliul de la Ierusalim, în Fapte 15, unii s-au depărtat refuzând să accepte rezoluţia conciliului. Aceştia îl vedeau pe Isus ca Mesia dar învăţau următoarele: (Istoria Bisericii a lui Eusebius, 6:17 şi Împotriva Ereziilor a lui Irineu, 1:26, 3:11, 5:1)

 

1.   Negau divinitatea şi naşterea din fecioară a lui Isus. Maria şi Iosif au fost părinţii lui.

2.   Isus nu este fiul lui Dumnezeu.

3.   Observarea legii ceremoniale era totodată necesară pentru mântuire.

4.   Nu poţi fi mântuit doar prin credinţa în Hristos şi printr-o viaţă sfântă.

5.   Practicarea circumciziei, şi observarea legii lui Moise, şi stilul Iudaic de viaţă.

6.   Au refuzat să recunoască faptul că el a pre-existat, fiind Dumnezeu, Cuvântul.

7.   Observarea strictă a închinării trupeşti a legii.

8.   Reproşarea creştinilor care mâncau mâncăruri necurate.

9.   Eu foloseau doar aşa-zisa Evanghelia după Evrei (unii spun versiunea ebraică a lui Matei). Rareori s-au folosit de alte evanghelii.

10. Declarau că profeţia lui Isaia despre „fecioara care va rămâne însărcinată” ar trebui să fie tradus în loc cu o femeie tânăra.

11. Au respins toate epistolele apostolului Pavel, pe care l-au numit un apostat faţă de lege.

 

Apostolul Ioan nu intra deloc într-o casă de băi unde Gnosticul Cerinthus era pentru că Cerinthus învăţa că Isus era doar om, născut din Iosif şi Maria (Contra Tuturor Ereziilor de Irineu, 3:11). Eusebius spune că doctrinele lor erau depuse de demoni răi. Cei care cred doctrina Ebionită nu sunt creştini. Ignatius în Smyraens 7 spunea că cei care cred că Pastele nu se referă la Isus şi la moartea sa pe cruce nu sunt creştini şi nici măcar nu ar trebui să vorbim cu ei.

 

Un subgrup s-a dezvoltat care au adăugat la cele de sus următoarele:

 

1.   Nu au negat că Domnul a fost născut dintr-o fecioară şi din Duhul Sfânt, însă au negat divinitatea lui Isus.

2.   Ei observau Sabatul şi restul stilului de viaţă evreiesc, dar celebrau şi ziua Domnului ca un memorial al învierii Salvatorului.

3.   Unii practicau şi jurăminte de sărăcie şi vegetarianism.

 

Mai târziu s-a dezvoltat o sectă Gnostică (Contra Tuturor Ereziilor de Irineu, 1:26, 3:11, 5:11 şi Pseudo-Clementines):

 

1.   Au respins orice distincţie dintre Iehova demiurgul şi Supremul Dumnezeu Bun.

2.   Materia este eternă şi o emanaţie a Divinităţii.

3.   Acest Fiu al lui Dumnezeu este Hristos, o fiinţă de mijloc dintre Dumnezeu şi creaţie, nu o creatură, deşi nu egal, şi nici măcar de comparat cu Tatăl.

4.   Omul este mântuit prin cunoaştere (gnosis), prin a crede în Dumnezeu Învăţătorul, şi prin a fi botezat spre iertarea păcatelor.

5.   Acest sistem de Panteism, Dualism Persan, Iudaism şi Creştinism s-au topit laolaltă.

 

Ebioniţii păreau să fi murit în jurul secolului cinci.

 

Referinţe:

 

1.           Irenaeus Against Heresies 1.26

2.           Irenaeus Against Heresies 4.21

3.           Irenaeus Against Heresies 5.1

4.           Tertullian Against Marcion 1.33

5.           Hippolytus Against Heresies 7.22

6.           Origen Comm. Matthew 6.12

7.           Origen Cel. 5.61

8.           Origen Cel. 5.65

9.           Irenaeus Against Heresies 3.11

 

Numele de Ebionit poate fi tradus prin sărac. Unii sugerează că acesta s-a aplicat grupului lui Iacov în Ierusalim, deşi în scriptură se foloseşte un cuvânt diferit. Dacă aceasta este adevărat s-ar putea să se refere doar la Creştinii din Ierusalim care au făcut juruinţe de a trăii în sărăcie. Aceasta se poate referi în acelaşi timp şi la cei care erau săraci.

 

Tertulian declară că fondatorul sectei era numit Ebion. Epipanius trasează originea din creştinii care au fugit spre Pella după distrugerea templului de la Ierusalim, 69-70 d. Hr.; tot el adaugă că unii dintre ei deţineau crezul că Adam era o întrupare a lui Isus. Ebioniţii s-au găsit pretutindeni în Israel şi în regiunile din jur, Cipru, Asia Mică şi chiar şi până la Roma.

 

ADDITIONAL ARTICLES ON THE SUBJECT:

Ebioniţii - (din ebr. Ebionim, “cei săraci”) au fost o sectă a ucenicilor iudei ai lui Ioan Botezătorul şi mai târziu ai lui Isus (Yeshua în aramaică) care a existat în Iudeea şi în Palestina în timpul primelor secole ale erei noastre. (prin bunăvoinţa siteului http://www.nationmaster.com)

Ebionismul şi Ebioniţii - Denumirea de Ebionit apare pentru prima dată la Irineus (c. 180-190). A fost preluat, probabil de la acesta, de către Hippolite (c. 225- 235) şi Origene (? AD 254), care au introdus pentru prima dată şi o explicaţie a denumirii. Unii scriitori au oferit diverse explicaţii (de ex., Eus ?c. 340); în timp ce alţi scriitori au inventat un lider, „Ebion”, după care ar fi fost numită secta (cf. Philastrius, Pseudo-Tertullian, Pseudo-Jerome, Isidor al Spaniei, etc.) (courtesy of http://www.ccel.org)

CRISTOLOGIA ÎN BISERICA PRIMARĂ - Viziunea adopţionistă asupra lui Isus a Bisericii Ebionite. În cristologia lor [Ebioniţii creştini iudei] îl vedeau pe Isus ca prorocul asemenea lui Moise, care fusese profeţit în Deuteronom 18:15-18. Deşi unii acceptau credinţa că Isus s-a născut prin fecioara Maria, nu credeau însă că acest fapt îi garanta lui Isus un statut divin special.... Credinţa predominantă se pare că era aceea că viaţa pământească a lui Isus era pur umană. Conform unor documente, El nu a comis nici un păcat conştient, însă nu a fost fără păcate inconştiente, fără voie. În calitate de al doilea Moise, el a împlinit şi a purificat instituţiile mozaice, inclusiv Tora. (courtesy of http://www.central.edu)

Fenomenul istoric şi teologia Nazarinenilor şi Ebioniţilor - Partea I, Nazarinenii şi Ebioniţii ca fenomen. Nazarinenii şi Ebioniţii sunt două grupuri care apar ca entităţi clar definite în secolul al II-lea în cadrul fenomenului numit de obicei „creştinism iudaic”. Folosirea termenului creştinism iudaic este problematică datorită unei multitudini de înţelesuri care îi sunt asociate. În vederea împlinirii scopurilor acestei lucrări, „creştinism iudaic” nu este folosit pentru a desemna originea, ci pentru a desemna punctul de vedere al unui grup. (courtesy of http://www.giveshare.org)

Fenomenul istoric şi teologia Nazarinenilor şi Ebioniţilor - Partea II, Nazarinenii şi Ebioniţii ca fenomen.
Se face adesea referinţă la Nazarineni cu sinonimul de Ebioniţi. Jean Danielou este cel mai cunoscut pentru acest lucru. Referirea aceasta este adecvată numai dacă defineşti Ebionismul drept numele întregii mişcări creştine iudaice din care făceau parte Nazarinenii. S. G. F. Brandon crede că existau evrei creştini (Ebioniţi) care locuiau în Siria şi Transiordania înainte de 70 AD. Existau, e adevărat, Ebioniţi care au îmbrăţişat gnosticismul (inclusiv respingerea unor secţiuni ale Vechiului Testament şi trecerea la vegetarianism), noţiuni essenice, amprenta teozofică a Elkesaites, în care găsim lucrările de bază ale sistemului clemetin (P. Schaff, Istoria Bisericii Creştine, Grand Rapids, 1950, p. 434), misterele mandeenilor etc. (courtesy of http://www.giveshare.org)