Erezii:

EBIONIŢII
 

  

Ebioniţii (din ebr. Ebionim, “cei săraci”) au fost o sectă a ucenicilor iudei ai lui Ioan Botezătorul şi mai târziu ai lui Isus (Yeshua în aramaică) care a existat în Iudeea şi în Palestina în timpul primelor secole ale erei noastre.

 Istorie

Aproape nici o scriere de-a Ebioniţilor nu a supravieţuit (vezi mai jos), cu excepţia fragmentelor din scrierile teologilor ortodocşi creştini, ca Irineus, Hippolite şi Tertullian, care îi considerau pe Ebioniţi drept ”eretici”. Creştinii paulini făceau adesea distincţie între Ebioniţi şi Nazarineni, autorii depinzând unul de altul pentru aprecierile lor. În lipsa unor texte, nu este uşor acum pentru noi să stabilim exact baza distincţiei lor.

Toate aceste surse din ramura principală a creştinismului paulin sunt de acord că Ebioniţii negau divinitatea lui Isus, doctrina Trinităţii şi naşterea lui Isus dintr-o fecioară.

Ebioniţii accentuau umanitatea lui Isus ca fiu muritor al Mariei şi al lui Iosif, care a fost „adoptat” ca fiu al lui Dumnezeu când a fost uns de Duhul Sfânt la botezul său, şi care, de aceea, ar fi putut să devină mesianicul preot-împărat al lui Israel (şi în virtutea de a fi fost descendent al regelui David prin tatăl său şi al marelui preot Aaron prin mama sa), dar a fost ales să fie ultimul şi cel mai mare dintre profeţi.

Se pare că Ebioniţii de asemenea respingeau doctrina ispăşirii pentru păcat prin moartea lui Isus şi considerau că arătările postume ale lui Isus au fost experienţe spirituale, ca vise şi viziuni, şi nu dovada unei învieri fizice reale.

Ebioniţii aveau o reverenţă specială pentru Desposyni (un nume sacru rezervat doar rudelor de sânge ale lui Isus), mai ales pentru Iacov Dreptul, ca succesori legitimi apostolici ai lui Isus, şi nu pentru Petru. Epifanie, Părinte al Bisericii şi Episcop de Salamis în secolul al IV-lea, afirmă (Panarion 30.16.6-9) că ei îl criticau pe Pavel ca fiind un grec care s-a convertit la iudaismul saducheilor cu scopul de a se căsători cu fiica Marelui Preot şi care apoi, după ce ea l-a respins, a căzut în apostazie. De aceea, ei respingeau declaraţia lui Pavel din epistola către Filipeni 3:5 sub motivul că e o minciună, şi anume că el a fost „circumcis în ziua a opta, din poporul lui Israel, din tribul lui Beniamin, evreu dintre evrei; în ce priveşte legea, fariseu.”

Dintre toate cărţile Noului Testament Ebioniţii acceptau doar versiunea aramaică a Evangheliei după Matei, la care se refereau cu „Evanghelia după evrei”, ca scriptură. Această versiune a Evangheliei după Matei omitea primele două capitole (despre naşterea lui Isus dintr-o fecioară) şi începea cu botezul lui Isus de către Ioan.

Ebioniţii credeau că toţi ucenicii lui Isus, fie ei evrei sau dintre Neamuri, tre
buie să adere la Legile Noahide şi la legea mozaică, printr-o interpretare şi ţinere a lor fie mai restaurativă (Essenii), fie mai progresivă (Fariseii), temperate de înţelepciunea învăţăturilor lui Isus.

Unii Ebioniţi, asemenea lui Cerinthus, au adoptat credinţe gnostice, dar sunt identificaţi mai bine cu termenul de Elchesaiţi şi erau priviţi ca eretici de către Ebioniţii tradiţionali.

Secta nu a exercitat mare influenţă asupra creştinismului paulin şi, treptat, s-au scufundat în obscuritate. In orice caz, Ebioniţii sunt reprezentaţi în istorie ca fiind secta întâlnită de istoricul musulman Abd al-Jabbar aproape 500 de ani mai târziu decât admit majoritatea istoricilor creştini ca dată a supravieţuirii Ebioniţilor, de vreme ce Abd al-Jabbar a scris despre ei în jurul anului 1000. O altă posibilă menţionare a unor comunităţi de Ebioniţi care au supravieţuit în ţinuturile din est, Theyma şi Thilmes, în jurul secolului al XI-lea, se spune că există în „Cartea călătoriilor”, Sefer Ha’masaoth, a rabinului Benjamin din Tudela sau Benyamin Bar-Yonnah, un rabin sefardic al Spaniei.

Scrierile Ebioniţilor

Enciclopedia catolică, 1908, menţionează patru clase de scrieri ebionite:

Evanghelia Ebioniţilor. Ebioniţii foloseau doar Evanghelia după Matei (conform lui Irineus). Eusebiu (Historia Ecclesiae IV, xxi, 8) menţionează o evanghelia după evrei, care este adesea identificată cu originalul aramaic după Matei, scris cu litere ebraice. O astfel de lucrare le era cunoscută lui Hegesippus (conform lui Eusebiu, Historia Eccl.), Origene (după Jerome, De vir., ill., ii) şi lui Clement din Alexandria (Strom., II, ix, 45). Epifanie le atribuie această evanghelie Nazarinenilor şi susţine că Ebioniţii aveau doar o copie incompletă, falsificată şi trunchiată (Adversus Haer., xxix, 9). Întrebarea care rămâne este dacă Epifanie era în stare să facă o distincţie genuină între Nazarineni şi Ebioniţi.

Apocrifele: Călătoriile lui Petru (Periodoi Petrou) şi Faptele Apostolilor, între care este cartea de obicei intitulată Genealogia lui Iacov (Anabathmoi Iakobou). Primele cărţi sunt substanţial conţinute în Homiles ale lui Clement sub titlul Compendiumul lui Clement la itinerariul predicilor lui Petru şi, de asemenea, în Recognitions atribuite lui Clement. Ele formează o ficţiune didactică creştină timpurie care exprimă vederile Ebioniţilor, ca de exemplu supremaţia lui Iacov, conexiunea lor cu Roma şi antagonismul lor faţă de Simon Magul şi faţă de doctrinele gnostice.

Operele lui Symmachus Ebionitul, de exemplu eleganta traducere grecească a Vechiului Testament, folosită de Jerome, din care încă mai există fragmente, şi Hypomnemata care s-a pierdut şi care a fost scrisă să contracareze canonica Evanghelie după Matei. Aceasta din urmă, Hypomnemata, care s-a pierdut în totalitate (Eusebiu, Hist. Eccl., VI, xvii; Jerome, De vir. Ill., liv) este probabil identică cu „De distinctione preceptorum”, menţionată de Ebed Iesu (Assemani, Bibl. Or., III, 1). 

Cartea lui Elchesai (Elxai) sau „Puterea ascunsă”, care se spune că a fost scrisă în jur de 100 AD şi adusă la Roma în jur de 217 AD de către Alcibiades din Apamea. Cei care i-au acceptat doctrinele şi noul botez pe care îl susţinea s-au numit Elchesaiţi. (Hipp., Philos., IX, xiv-xvii; Epifanie., Adv. Haer., xix, 1; liii, 1.) Se speculează de asemenea că inima Evangheliei lui Barnaba, dincolo de polemica influenţă musulmană medievală, e posibil să fi fost un document ebionit.


Ebioniţii moderni

În 1995, fostul lucrător baptist Shemayah Phillips a început o revigorare modernă ebionită prin formarea comunităţii iudaice ebionite virtuale ale cărei obiective sunt promovarea Yahwism-ului şi a unei forme conservatoare de Talmidaism pentru Neamuri, restaurarea lui Yahushua (Isus) ca profet iudeu prin deconstrucţia „miturilor cristice” şi dovedirea faptului că creştinismul nu este o religie care are vreo legătură cu Biblia.

 (prin bunăvoinţa siteului http://www.nationmaster.com)