Escatologie:

O scurtă analiză teologică a hiper-preterismului

 Kenneth L. Gentry, Jr.  

 

Din când în când primesc scrisori de la oameni care se pretind pe ei înşişi a fi „Reconstucţionişti” şi „preterişti consistenţi”. „Preteristul consistent” crede că toată profeţia s-a împlinit în anul 70 d. Hr. la distrugerea Templului, incluzând a Doua Venire, învierea morţilor, şi marea Judecată, şi aşa mai departe. Datorită lucrării mele primare de scriere împotriva schimbării rapide a dispensaţionalismului, nu am avut timp să mă ocup extensiv cu subiectul acesta, însă acum am câteva gânduri pe care le voi face publice în acest articol. Aceste gânduri sunt bazate pe citiri din publicaţiile şi cărţile lor lunare, din care am un mare număr.

 

Daţi-mi voie să încep prin a nota, în primul rând, că nu ştiu cum ar putea cineva să pretindă în mod credibil de a fi postmilenial şi hiper-preterist, şi nici nu înţeleg cum ar putea să pretindă a fi Reconstrucţionist, în timp ce-şi menţine hiper-preterismul său. Dacă toată profeţia a fost împlinită în evenimentele din secolul întâi, atunci cine trebuie să spună că este voia lui Dumnezeu ca evanghelia să exercite o victorie mondială? Nu mai rămâne nici un cuvânt de profeţie care să ne informeze de aşa ceva. În plus, poziţia hiper-preteristă nu poate fi teonomică în faptul că în părerea sa Legea a ajuns la împlinire în trecerea ordinii evreieşti (Matei 5:17-19). Aşa că un hiper-preterist nu poate fi un Reconstrucţionist (postmilenialist teonomic) pe motive exegetice (deşi inima sa ar dori perspectiva Reconstrucţionistă).

 

În plus, există numeroase probleme exegetice şi teologice pe care eu le am cu punctul de vedere hiper-preterist. Îmi consider preterismul meu istoric, ortodox a fi un preterism exegetic (deoarece găsesc pasaje specifice care fac apel la evenimente specifice preteriste); consider părerile lui Max King şi De Stevens a fi preterism teologic sau preterism comprehensiv (ei aplică concluzii exegetice trasate din diferite pasaje escatologice faţă de toate pasajele escatologice, datorită paradigmei lor teologice). Daţi-mi voie să listez repede câteva din obiecţiile mele prezente; sper că voi descoperii mai târziu ceva timp să stau jos şi să lucrez la întregul subiect (din moment ce dispensaţionalismul este într-o tranziţie aşa de radicală şi eu am o lucrare faţă de dispensaţionalişti, am tins să concentrez fiecare timp liber pe care mi-l permit pentru dispensaţionalism).

 

Eşec al crezului

 

Mai întâi, hiper-preterismul este heterodox. Acesta este în afara crezului ortodox al Creştinismului. Nici un cred nu admite o a doua Venire în anul 70 d. Hr. Nici un crez nu admite oricare alt tip de înviere decât una trupească. Crezurile istorice vorbesc despre judecata personală, universală a tuturor oamenilor, nu a unei judecăţi reprezentative în anul 70. Ar fi cel mai remarcabil dacă întreaga biserică care a ajuns la anul 70 să fi pierdut înţelegerea adecvată a escatonului şi nu a realizat că membrii săi au fost înviaţi! Şi că următoarele generaţii nu aveau nici o aluzie a marii transformări care au avut loc! Oare întreaga biserică creştină a pierdut contururile de bază ale escatologiei creştine pentru primii ei 1900 de ani?

 

Perspicacitate Biblică

 

În al doilea rând, hiper-preterismul are implicaţii serioase pentru perspicacitatea Scripturii. Acest punct de vedere nu numai că are implicaţii pentru crezurile de mai târziu, ci şi pentru abilităţile instructive ale apostolilor: nimeni din istoria bisericii nu a cunoscut problemele majore de care au vorbit ei – până foarte recent! Sunt Scripturile aşa de impenetrabile într-un subiect de o astfel de semnificaţie? Clement din Roma a trăit până în anul 70 d. Hr. şi nu avea nici o idee că el fusese înviat! El a continuat să caute o înviere fizică (Clement 50:3). Nepoţii lui Iuda (presupus) încă mai căutau o înviere fizică hiper-preterismul. Oricine ar fi fost aceşti oameni, ei au provenit din prima generaţie şi în ţara lui Israel – cu absolut nici o iluzie a vreunei învieri din anul 70 sau a unei post a doua Veniri. Vezi şi Didache 10:5; 16:1ff (first century); Ignatius; Trallians 9:2; Smyrnaens 2:1; 6:1; Letter to Polycarp 3:2 (early second century); Polycarp 2:1; 6:2; 7:1. See also Papias, Irenaeus, Justin Martyr.

 

Berkower notează în mod corect că motivul pentru care învierea şi-a găsit acceptarea de crez timpurie a fost datorită accentului clar al Noului Testament. Părerea hiper-preteristă are implicaţii serioase şi jenante pentru perspicacitatea Scripturii – şi în ciuda faptului că noi suntem acum (presupus) în stările noastre înviate şi avem Duhul Sfânt cel revărsat şi darul său de învăţătură cine are să ne protejeze pe noi de orice val de doctrină (Efeseni 4)!

 

Nici un canon

 

În al treilea rând, sistemul hiper-preterist lasă pe creştinul Noului Legământ (din era noastră post-70 d. Hr.) fără nici un canon. Dacă toată profeţia a fost împlinită anterior de anul 70 şi dacă întregul Nou Testament a vorbit subiectelor din cadrul de timp pre-70 d. Hr., noi nu avem nici un pasaj direct de relevant pentru noi. Întregul Nou Testament trebuie să fie transpus înainte ca să-l putem folosi.

 

Eşecul hermeneutic

 

În al patrulea rând, hiper-preterismul suferă din erori serioase în metodologia sa hermeneutică. Când un pasaj definit din punct de vedere contextual se aplică la evenimentul din anul 70, hiper-preteristul va lua toate pasajele cu limbaj similar şi le va aplica la anul 70, de asemenea. Dar similaritatea nu implică identitatea; Hristos a curăţat templul de două ori şi în fond în feluri identice; dar cele două evenimente nu sunt la fel. În plus, trebuie să distingem sensul de referent; sunt câteva tipuri de „înviere” în Scriptură: oasele uscate din Ezechiel 37; răscumpărarea spirituală în Ioan 5:24; răscumpărarea fizică de la mormânt în Ioan 5:28; reînnoirea lui Israel în Hristos în Romani 11:15; şi a Fiarei în Apocalipsa 13:3. Eu susţin că pasajele care delimitează cadrul-timp prin indicatorii temporali (precum „această generaţie”, „curând”, „aproape”, şi altele similare) trebuiesc aplicate la anul 70 d. Hr., dar pasajele care sună similar pot sau nu pot să fie astfel aplicate.

 

Erori de înviere

 

În al cincilea rând, există o problemă serioasă cu eliminarea învierii fizice din teologia sistematică. Învierea lui Hristos este în mod expres declarată a fi paradigma învierii noastre proptii (1 Corinteni 15:20 şu). Totuşi ştim că aceasta a fost o înviere fizică, tangibilă (Luca 24:39), în timp ce a noastră este (presupus) spirituală. Ce se întâmplă cu analogia definită biblic dintre învierea lui Hristos şi a noastră în sistemul hiper-preterist?

 

Erori antropologice

 

În al şaselea rând, existe numeroase alte probleme teologice şi exegetice cu o înviere doar spirituală. Cu siguranţă, părerea hiper-preteristă tinde să diminueze semnificaţia implicaţiilor somatice ale păcatului: păcatul lui Adam a avut efecte fizice, precum şi juridice şi spirituale; unde sunt acestea rezolvate în sistemul hiper-preterist? Implicaţiile morţii nu sunt doar juridice şi spirituale, dar şi fizice (Geneza 3:14, 19; Romani 6:23). Dacă creştinii împlinesc acum aşteptarea învierii Scripturii, atunci gnosticii secolelor creştine timpurii erau corecţi! Lumea fizică ar părea să fie inutilă, în părerea hiper-preteristă. Antropologia hiper-preterismului este defectivă în aceasta, neadmiţând semnificaţia teologică a naturii trup/suflet a omului (Geneza 2:7). Aceasta poate avea implicaţii şi pentru persoana lui Hristos şi realitatea umanităţii sale. 

 

Întrebări străpungătoare

 

Al şaptelea, referitor la învăţătura lui Hristos şi a Apostolilor, trebuie să ne mirăm de ce Pavel a fost batjocorit de greci în Faptele Apostolilor 17 pentru că credea în înviere, dacă aceasta nu era o realitate fizică. Trebuie să ne mirăm de ce Pavel s-a îndreptat pe sine cu fariseii în subiectul învierii (Fapte 23:6-9; 24:15, 21). Trebuie să ne mirăm de ce creştinii încă se mai căsătoresc, din moment ce Hristos a spus că la înviere nu ne vom mai căsători (Luca 20:35). Trebuie să ne mirăm de ce apostolii nu au corectat niciodată larg răspândita noţiune a învierii fizice, care era aşa de curentă în Iudaism (cf. Josephus, Talmud, etc.). Trebuie să ne mirăm de ce creştinii „înviaţi” trebuie totuşi să moară; de ce să nu părăsim această lume ca şi Enoh şi Ilie? În plus, unde şi ce este învierea celor pierduţi (Ioan 5; Apocalipsa 20)? Pavel i-a luat în considerarea pe Imeneu şi Filet ca răsturnători ai credinţei oamenilor spunând că această înviere este trecută (2 Timotei 2:17-18). O părere greşită a învierii este o chestiune serioasă pentru Pavel.

 

Efecte ale învierii

 

Al optulea, practic mă mir de părerea hiper-preteristă despre ce diferenţă face învierea noastră în această viaţă? Noi ne îmbolnăvim şi suntem slabi pe aceiaşi scală ca cei de dinaintea învierii din 70 d. Hr. Dar învierea glorioasă a „trupului spiritual” nu are nici un impact în condiţia noastră prezentă? O analiză hiper-preteristă ne-ar putea lăsa să aşteptăm că Pavel a privit la anul 70 ca un agent de uşurare din durerile şi ispitele trupului (Romani 7:25), şi totuşi încă le mai avem – în ciuda presupusei învieri.

 

Implicaţii de Hristologie

 

Al nouălea, Fapte 1 defineşte în mod clar a doua Venire a lui Hristos în termenii înălţării sale, care a fost fizică şi vizibilă, de exemplu, în Fapte 1:8-11 Luca este atent să spună că ucenicii „îl priveau” în timp ce se înălţa; el a fost primit „din ochii lor” (v. 9b); ei „priveau” în timp ce el „mergea” (v. 10); ei „priveau” (v. 11); ei „au privit” (v. 11). În mod clar înălţarea sa a fost un fenomen vizibil şi glorios care implica trupul său tangibil înviat. Şi a fost un nor actual vizibil asociat cu aceasta (v. 10). Mesagerii angelici declară ferm „acest Isus” (adică acel Isus pe care ei l-au cunoscut pentru mai mult de 3 ani, care este acum într-un trup tangibil înviat) va „reveni în aceiaşi manieră după cum l-aţi văzut mergând la cer” (v. 11). Grecescul on tropon literal înseamnă „ce manieră”. Fraza greacă „nu indică niciodată mai multă certitudine sau similitudine vagă; dar oricând apare aceasta în Noul Testament, denotă identitatea de mod sau manieră” (A. Alexander, Acts, ad loc.). În consecinţă, avem garanţia biblică expresă de a aştepta o întoarcere vizibilă, trupească, glorioasă a lui Hristos paralel cu acest fel de înălţare. Poziţia hiper-preteristă merge contra faţă de această învăţătură clară a Scripturii.

 

Un mileniu rezumat

 

Al zecelea, dacă anul 70 încheie domnia Mesianică a lui Hristos (cf. părerii hiper-preteriste a 1 Corinteni 15:24, 28), atunci era Mesianică profeţită prin Vechiul Testament este redusă la un interval de 40 de ani, în care după toate relatările este o lungă, glorioasă eră. O problemă cu premilenialismul este că acesta reduce domnia lui Hristos la 1000 de ani literali; hiper-preterismul îl reduce mă mult la 40 de ani! Expresiile profetice ale împărăţiei tind să vorbească de o perioadă enormă de timp, chiar folosind termeni ce sunt adesea folosiţi despre eternitate. Este împărăţia lui Hristos paralelă cu cea a lui David care să dureze aceiaşi cadru de timp?

 

Istoria şi erorile bisericii

 

Al unsprezecelea, hiper-preteriştii eternizează timpul, prin a admite ca istoria să continue pentru totdeauna. Aceasta nu este doar contra afirmaţiilor exprese ale Scripturii, dar îl pune şi pe Dumnezeu să se ocupe cu un univers în care păcatul va domni pentru totdeauna şi în vecii vecilor. Nu este nici o concluzie finală faţă de materia rebeliunii omului; nu există nici o socoteală finală cu păcatul. Hristos ne spune că judecata va fi împotriva rebelilor în trupurile lor, nu trupuri „spirituale” (Matei 10:28). Sistemul hiper-preterist nu atinge prea departe (la Cădere şi la blestemarea lumii fizice) pentru a putea să înţeleagă semnificaţia răscumpărării pe măsură ce ea merge spre o finală, consumare conclusivă, debarasând lumea de păcat. Întregul eşec al Primului Adam trebuie să fie învins de deplinul succes al celui de-al Doilea Adam.

 

Trudă eclesiastică

 

Al doisprezecelea, hiper-preterismul are implicaţii negative serioase pentru truda eclesiastică. Este oare Marea Comisie delimitată la era pre-70 d. Hr., datorită interpretării „sfârşitului” de către hiper-preterişti (Matei 28:20)? Este oare Cina Domnului inutilă astăzi, fiind împlinită în Hristos (presupus) A Doua Venire în anul 70 d. Hr. (1 Corinteni 11:26)?

 

Despre autor

 

Kenneth L. Gentry deţine câteva grade în teologie, inclusiv Th. D. de la Whitefield Seminary. El este pastor la Reedy River Presbyterian Church in Conestee, South Carolina, şi a scris câteva cărţi şi numeroase eseuri. Poate fi contactat la 46 Main St., Conestee, SC 29636 or KennethGentry@CompuServe.COM.