Erezii:

IDOLATRIA 
 

Este posibil să fiţi vinovat de vreo formă de idolatrie? Păcatul idolatriei este mai des întâlnit decât aţi crede. Iată următorul articol dintr-o serie dedicată celor Zece Porunci.

Idolatria sună aşa de a Vechiul Testament. Este posibil să ai un idol?

Înainte de a spune nu, ţineţi cont de aceste fapte. Idolatria a fost una din problemele majore ale anticului Israel. De fapt, a fost păcatul propriu care a dus la distrugerea şi captivitatea deopotrivă a regatului lui Israel şi a iudeilor.

Idolatria nu este doar un păcat străvechi descoperit de arheologie. Este de departe mai mult decât o problemă a Vechiului Testament. Pavel, apostolul dedicat al neamurilor creştine, a avertizat că idolatria este un adevărat necaz pentru credincioşii adevăraţi.

În prima epistolă către Corintieni, Pavel relatează tragica istorie a lui Israel. Este o istorie pe care orice fiinţă umană trebuie să o înveţe pentru a nu o repeta. Referindu-se cu precădere la Israel, el susţinea, “Aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde …. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei; după cum este scris, „Poporul a şezut să mănânce şi să bea; şi s-au sculat să joace.” (1 Cor. 10:6-7).

Pavel a vrut ca creştinii corintieni să fie preveniţi că idolatria este o problemă la care toţi trebuie să fie atenţi — îndeosebi cei cucernici. De ce? Acest păcat deschide larg porţile către o întreagă armată de alte păcate. Studiaţi pasajul din versetul 14. Pavel enumeră păcatul trupesc, al ispitirii (sau tentării) lui Hristos, şi pe cel al cârtelii —care înseamnă a cleveti împotriva celor cu autoritate. El repetă că aceste păcate au fost consemnate pentru noi, cei “peste care au venit sfârşiturile veacurilor” (v. 11). Apoi Pavel avertizează că trebuie să ne examinăm pe noi înşine pentru a ne lămuri dacă suntem vinovaţi de astfel de păcate (v. 12).

În versetul 13, Pavel ne previne că vom fi ispitiţi să comitem astfel de păcate —pentru că timpurile din urmă sunt timpuri fără de lege (vezi şi 2 Tim. 3:1-5). Pentru a sublinia, el repetă, “De aceea, preaiubiţii mei, fugiţi de idolatrie” (1 Cor. 10:14). Trebuie să privim acest subiect cu seriozitate.

Idolatria atrage după ea păcate fatale. Legile anticului Israel cereau ca idolatrii să fie executaţi. Chiar dacă conducătorii anticului Israel nu au aplicat chiar întotdeauna pedeapsa, Dumnezeu a făcut-o până la urmă — asupra a milioane. Ierusalim a fost efectiv ars din temelii pe timpul lui Nebuchadnezzar. Majoritatea locuitorilor săi fie au murit de foame, fie au fost măcelăriţi de sabie — inclusiv bătrânii şi copiii. Ceilalţi au fost duşi în captivitate, ca sclavi. Trebuie să învăţăm din această lecţie a istoriei sau o vom repeta!

Adevărul în această chestiune este că idolatria e un păcat comun în zilele noastre. Dacă nu va fi lepădată de toate naţiunile şi indivizii, efectul în zilele noastre va fi cu mult mai rău decât pentru strămoşii noştri. Ne este hărăzit să vedem un dezastru nemaipomenit! Din cauza idolatriei, Dumnezeu lasă omenirea să se aducă pe sine la un punct foarte apropiat de nimicire. Profeţiile Bibliei avertizează că chiar în faţa noastră pândesc seceta, foametea, inaniţia, boli epidemice şi distrugeri masive aduse de războiul nuclear. Dacă Isus Hristos nu opreşte Marea Nenorocire prin A Doua Sa Venire, nici un om nu va supravieţui (Mat. 24:21-22). Nu au mai fost astfel de timpuri pe Pământ —şi niciodată nu vor mai fi— din fericire!

Nimănui nu-i este necesar să sufere pedeapsa pentru idolatrie. Este timpul să-L aflăm pe adevăratul Dumnezeu. Este timpul să ne sfărâmăm idolii.

Învăţarea respectării Poruncilor

Nu trebuie să tratăm respectarea Poruncilor cu uşurinţă. Mulţi care îşi spun creştini cred că Hristos era scutit de cele 10 Porunci. Dar asta nu se potriveşte cu exemplul personal al lui Hristos. El spune: “Am ţinut Poruncile Tatălui Meu” (Ioan 15:10). Isus Hristos îi învăţa şi pe discipoli să respecte cele 10 Porunci. De fapt, Hristos a readus Legea lui Dumnezeu la locul slăvit pe care-l merita. Aşa trebuie să facem şi noi în lumea noastră modernă.

Reţineţi asta toţi - verset important: “Oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi şi va învăţa astfel pe alţii, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor. Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor” (Mat. 5:19-20). Prin această parte din Scriptură, adesea numită Predica de pe Munte, Isus Hristos a clarificat, a exemplificat şi a extins puterea Celor 10 Porunci.

El nu a lăsat loc de îndoială că adevăraţii slujitori ai lui Hristos deopotrivă se vor supune şi vor învăţa toate cele zece porunci ale lui Dumnezeu—nu doar vor alege câteva. În plus, El a clarificat că liderii întru Dumnezeu nu trebuie să modifice, să omită, să estompeze sau să dea o interpretare proprie a Legii lui Dumnezeu. Scribii şi Fariseii s-au făcut vinovaţi de astfel de acţiuni — aşa cum fac şi mulţi lideri religioşi astăzi.

Studiaţi toate versetele acestui pasaj cu atenţie. Hristos a arătat că nu este doar o aplicare fizică, ori litera legii, dar şi o adâncă dimensiune spirituală. De exemplu, ura faţă de orice fiinţă umană este un spirit al crimei (v. 22). Privirea pofticioasă către o femeie (sau un bărbat) este spiritul adulterului (v. 28).

Chiar dacă nu este special menţionat de Hristos în aceste pasaje, noi mai putem fi vinovaţi şi de spiritul idolatriei. Vorbind despre vremurile noastre, Profetul Ezechiel scria: “Fiul omului, aceşti oameni îşi poartă idoli în inimă …” (Ezechiel 14:3).

Luna trecută am discutat despre prima, marea poruncă. Ea stabileşte că există un singur Dumnezeu, Atotputernicul Creator al cerului şi Pământului. A te închina sau supune oricărei creaturi mai neînsemnate sau lucru este strict interzis. Atotputernicul Dumnezeu cere ca bărbaţii, femeile şi copii tuturor naţiilor să I se supună Lui. Dumnezeu se îngrijeşte de ocârmuirea nesfârşitului univers. El mai trebuie să ne vegheze şi gândurile, faptele şi dorinţele. Prima Poruncă este foarte strâns legată de rânduirea Împărăţiei lui Dumnezeu, sau de cârmuire, pe Pământ şi asupra factorului uman. Adevărata doctrină a lui Isus Hristos este în întregime despre cârmuire. (Scrieţi-ne pentru un exemplar gratuit din The Incredible Human Potential de Herbert W. Armstrong. Această carte explică pe de-a întregul despre ce e doctrina lui Isus Hristos.)

Când oamenii şi neamurile încalcă Prima Poruncă, ei se rup de adevăratul Dumnezeu—sursa lor primordială de viaţă, ocrotire, pace şi fericire. Oamenii rupţi de Dumnezeu sunt goliţi, frustraţi, mohorâţi—incompleţi. Ei duc vieţi fără rost. Ei îşi atrag asupră-le inevitabila pedeapsă a suferinţei.

Închinarea sinceră către adevăratul Dumnezeu îi susţine pe oameni în aflarea faptului că Dumnezeu are un scop pentru toţi oamenii. Împlinirea acestui scop face viaţa emoţionantă, palpitantă, antrenantă. “Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine” este porunca ce aduce cu sine răsplata minunată şi veşnică.

A Doua Poruncă

Continuându-ne istoria de la Exod, Preaputernicul Dumnezeu a tunat a doua oară, “Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ! Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam; Şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. ” (Exod. 20:4-6).

Prima Poruncă interzice punerea a orice sau a oricui în locul lui Dumnezeu cel adevărat. Ne putem face un idol din rândul familiei, al prietenilor, de la serviciu, din hobbiuri, interese—chiar şi celebrităţi. A Doua Poruncă ne arată cum să ne închinăm adevăratului Dumnezeu. Această Poruncă condamnă practicile religioase idolatre. Dumnezeu este marele Învăţător — El cere să ne închinăm Lui în felul pe care îl alege El. Dumnezeu iubitorul ne arată ce pericole să evităm la închinare. Şi tot El lămureşte ce pedepse şi ce binecuvântări vor reveni urmaşilor noştri ca rezultat al felului în care I ne închinăm Lui.

Cugetul firesc, trupesc al omului doreşte sprijin în închinarea către Dumnezeu. Amintiţi-vă că acest cuget carnal vrea să arate virtuos, nu neapărat vrea să şi fie virtuos (Rom. 8:7-8). Oamenii vor nişte obiecte fizice care să le amintească de Dumnezeu. Este exact ceea ce este interzis de această Poruncă. Nu trebuie niciodată să-L limităm pe atotputernicul Creator Dumnezeu făcând înfăţişări sau picturi ale Lui. Înfăţişările şi picturile ne creează o falsă concepţie despre adevăratul Dumnezeu. Această poruncă mai cere şi ca noi să băgăm de seamă pentru a nu-L adula pe Dumnezeu într-un mod greşit.

Dumnezeu îi caută pe adevăraţii cucernici. Hristos a spus, “Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte.” (Ioan 4:23). Hristos spune clar despre adevăraţii închinători. Logica ne spune, deci, că există şi închinători falşi. Adevăraţii cucernici se închină la Dumnezeu în spirit şi în adevăr. Asta înseamnă că doar oamenii cu adevărat convertiţi îl pot venera pe Dumnezeu aşa cum se cuvine. Ei trebuie să aibă duhul Lui Dumnezeu lucrând lăuntric. (Rom. 8:9). Nu au nevoie de ajutor pentru a se închina lui Dumnezeu. Acesta este spiritul şi adevărul acestei legi pe care o căutăm, înţelegeţi-l şi aplicaţi-l!

Hristos a continuat, “Dumnezeu este duh: şi aceia ce I se închină trebuie să I se închine în spirit şi adevăr” (v. 24). În momentul în care cineva ridică simboluri ale lui Dumnezeu, el sau ea neagă esenţa fiinţei lui Dumnezeu. Dumnezeul nostru însumează toate cunoştinţele, toată înţelepciunea, toată puterea şi dragostea. El este nemărginit. Când ne făurim o înfăţişare mentală sau fizică a lui Dumnezeu, practic îl limităm pe El în gândirea sau închinarea noastră . Dumnezeu ne-a poruncit să nu Îl limităm!


Încercarea Poruncii

Dumnezeu i-a promis lui Israel putere şi bogăţii nemaivăzute. Pentru a obţine aceste binecuvântări, le se cerea să se supună Decalogului lui Dumnezeu, celor Zece Porunci. Măreţul Creator Li s-a arătat El Însuşi oamenilor Săi. Nu au văzut nici o imagine, dar au auzit vocea Sa. Moise a amintit Israelului despre acest fapt. Le-a zis, “Iar Domnul v-a grăit de pe munte din mijlocul focului; şi glasul cuvintelor Lui l-aţi auzit, iar faţa Lui n-aţi văzut-o, ci numai glasul I l-aţi auzit. ” (Deut. 4:12).

Dumnezeu a avertizat încontinuu anticul Israel despre idolatrie. Niciodată nu li s-a îngăduit să făurească o înfăţişare a lui Dumnezeu. “Să nu vă faceţi idoli, nici chipuri cioplite; nici stâlpi să nu vă ridicaţi; nici pietre cu chipuri cioplite cu dalta să nu vă aşezaţi în pământul vostru, ca să vă închinaţi la ele, că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.” (Lev. 26:1). Aici Dumnezeu interzice expres oamenilor Săi să facă orice fel de idol sau înfăţişare “la care să se închine.” Dumnezeu vrea o venerare directă.

Dl. Armstrong explica, “Observaţi cu atenţie că două din Cele 10 Porunci are menţionate cu elocinţă. Acestea au fost principalele porunci de testare! Ele au fost testul de supunere, de credinţă şi loialitate către Dumnezeu” (The United States and Britain in Prophecy, p. 110). A Doua şi A Patra Poruncă sunt îndeosebi porunci de încercare. A Patra Poruncă abordează problema ţinerii celei de-a şaptea zile a lui Dumnezeu, Sabatul (vom reveni cu detalii într-un articol viitor). Respectarea celei de A Doua Porunci ne testează supunerea, credinţa şi loialitatea asupra modului în care Dumnezeu vrea să fie venerat.

Dar trecem oare acest test? Este timpul să ne examinăm mai profund.

Adevăraţilor oameni ai lui Dumnezeu li se cere să se supună glasului lui Dumnezeu. Suntem noi supuşi glasului lui Dumnezeu? Dumnezeu are un glas astăzi. El vine prin Cheia lui David postul de televiziune şi prin paginile acestei reviste. Auzim noi glasul lui Dumnezeu? El difuzează şi publică un mesaj de avertizare înainte de a fi prea târziu ca să-l luăm în seamă. Trecerea testului celei de A Doua Porunci aduce binecuvântări nemaipomenite. Nesupunerea va aduce însă suferinţe intense.

Cine are nevoie de o pictură sau de o statuie pentru a se închina lui Dumnezeu, pur şi simplu nu Îl cunoaşte pe Dumnezeu.

Recunoaşteţi că Dumnezeu este Părinte. Dumnezeu îşi rânduieşte o familie prin omenire (Ef. 3:14-15). Isus Hristos a venit pe Pământ pentru a ni-L mărturisi pe Tată (Ioan 1:18). Dumnezeu ar trebui să ne fie la fel de real precum propriul nostru tată. Trebuie să fim în contact cu Dumnezeu aşa cum o fiică sau un fiu iubitori sunt în legătură cu tatăl lor devotat. Isus Hristos L-a iubit pe Tatăl Său şi a comunicat mereu cu El prin rugăciuni. Trebuie să ne dezvoltăm acelaşi tip de legătură cu Dumnezeu.

Dumnezeu doreşte să ne dea orice dar bun (Iacob 1:17). Asta înseamnă că Dumnezeu doreşte să ne dăruiască lucrurile care sunt bune pentru dezvoltarea noastră spirituală. Dar noi trebuie să-l căutăm neîncetat şi într-un mod adecvat (Mat. 7:7-11). Dumnezeu ne-a promis răsplată pentru sârguinţa noastră când vom căpăta credinţă şi încredere în marea Sa lucrare, putere şi măreţie (Evrei 11:6).

Moise, un om extrem de apropiat de Dumnezeu, i-a spus lui Israel, “Aşadar, Israele, ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? Numai aceasta: să te temi de Domnul Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să-L iubeşti şi să slujeşti Domnului Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău; Să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului tău şi hotărârile Lui pe care ţi le spun eu astăzi, ca să-ţi fie bine.” (Deut. 10:12-13). Ce cere Dumnezeu cu adevărat de la noi este simplu de înţeles. Totuşi, trista istorie a umanităţii arată că puţini sunt cei ce şi-au lăsat ambiţiile pentru a se supune lui Dumnezeu. Da, există o procedură pentru mântuire (Faptele apostolilor 2:38). Şi totuşi foarte puţini au făcut deocamdată pasul. Foarte puţini au mers în continuare cu Dumnezeu. Foarte puţini l-au lăsat pe Dumnezeu să le conducă gândurile, vorbele şi faptele. Trebuie să învăţăm să ne dăruim întreaga viaţă lui Dumnezeu. Tatăl nostru este un Dumnezeu viu şi activ. El doreşte ca noi să-L iubim la fel de mult pe cât ne iubeşte El. Aceasta este adevărata închinare.

Dacă Dumnezeu ni se pare ireal, există ceva cu adevărat greşit la religia noastră. Folosirea ajutoarelor pentru închinare nu ne va aduce vreodată mai aproape de Dumnezeu. De fapt, aceste ajutoare ne îndepărtează de Dumnezeu. O atare practică arată o lacună a adevăratei închinări duhovniceşti şi este situată la păgânism!

Picturile cu Hristos

Să nu înţelegem greşit. Dumnezeu nu este împotriva artei şi sculpturii. Templul lui Dumnezeu era plin de lucrări frumoase, feerice. Dumnezeu doar spune să nu-L reprezentăm pe El sau vreun lucru creat (om, femeie, soare, lună, planetă, plantă ori animal) “la care să ne închinăm.” Asta este folosirea artei pentru ajutorare sau o formă a închinării care este condamnată.

Milioane de creştini practicanţi fac uz de picturi presupuse a-L reprezenta pe Isus Hristos în veneraţia lor. Mulţi aşează astfel de picturi în casele sau la treburile lor. Unii pun astfel de poze la oglinzile maşinilor. Recent, unele congregaţii bisericeşti au achiziţionat toate locurile din anumite cinematografe — oferind bilete gratuite — pentru a promova cea mai recentă ecranizare din Hollywood a lui Isus Hristos, interpretat de Jim Caviezel. Ce spune Biblia despre aşa ceva?

A Doua Poruncă interzice uzul a orice reprezintă pe Dumnezeu sau ar putea ajunge obiect de închinare. Isus Hristos este Dumnezeu (Evrei 1:8). Orice pictură, reprezentare sau sculptură a persoanei Sale este strict interzisă. Adevărul e că este imposibil să-l zugrăveşti pe Hristos cu acurateţe.

Unii pot afirma că ei nu se închină la astfel de obiecte. Însă, toate picturile şi reprezentările creează o falsă concepţie despre Hristos în mintea noastră, care ne provoacă la încălcarea acestei Porunci. Reţineţi: falsele picturi şi falsele concepte îl separă pe venerator de Hristos.

Celebrările idolatre păgâne

Israeliţilor antici li s-a poruncit să nu se închine la Dumnezeu în maniera păgână a neamurilor din jurul lor. A Doua Poruncă condamnă prin urmare astfel de obiceiuri.

Moise i-a învăţat pe oameni: „Atunci să te păzeşti ca să nu cazi în cursă şi să le urmezi lor, după ce le vei pierde de pe faţa pământului, şi să nu cauţi pe dumnezeii lor, zicând: Cum au slujit popoarele acestea dumnezeilor lor, aşa voi face şi eu. Să nu faci aşa Domnului Dumnezeului tău, căci aceia fac dumnezeilor lor toate de care se îndepărtează Domnul şi pe care le urăşte El; aceia şi pe fiii şi pe fiicele lor le ard pe foc înaintea dumnezeilor lor.
Toate câte vă poruncesc siliţi-vă să le împliniţi şi nici să adaugi şi nici Să laşi ceva din ele” (Deut. 12:30-32). Moise le-a arătat oamenilor că Dumnezeu însuşirea practicilor păgâne pentru închinarea la adevăratul Dumnezeu. Dumnezeu are o anume rânduială pentru închinare. Numai această rânduială trebuie urmată — aşa cum Dumnezeu doreşte.

Creştinătatea modernă a adoptat la închinarea sa sisteme pe care obiceiurile de bază ale Bibliei le condamnă. Orice enciclopedie bună va valida faptul că multe din sărbătorile noastre provin din perioada precreştină. Trebuie să ne îndreptăm către cuvintele lui Isus Hristos: “Dar în zadar Mă cinstesc, învăţând învăţături care sunt porunci omeneşti. . Căci lăsând porunca lui Dumnezeu, ţineţi datina oamenilor…” (Marcu 7:7-8). Închinarea la Hristos prin obiceiuri şi sărbători păgâne este o încălcare directă a Poruncii A Doua. Nu este nici o cunoaştere de Dumnezeu şi a planurilor Sale pentru om în aceste sărbători. Orice astfel de închinare este zadarnică, nefolositoare şi trebuie evitată.

Toate sărbătorile lui Dumnezeu, pe de altă parte, sunt o reamintire anuală a planului Său de mântuire. Ţinerea sărbătorilor lui Dumnezeu măreşte cunoştinţele spirituale ale unei persoane. Când sărbătorile lui Dumnezeu sunt ţinute adecvat, viaţa capătă un înţeles adânc. Pentru un studiu mai amănunţit al acestei chestiuni, vă rog să ne scrieţi pentru un exemplar gratuit din carticică dl. Armstrong’s Pagan Holidays or God’s Holy Days—Which?

Avertisment şi îndurare

Este un pas curajos să te îndepărtezi de tradiţiile păgâne. Adesea eşuăm să o facem din cauza familiilor sau prietenilor noştri. Chiar familia cuiva, biserica sau prietenii pot deveni o formă de idolatrie, dacă nu ne supunem lui Dumnezeu. Trebuie să învăţăm să ne temem de Dumnezeu mai mult decât de a arăta diferit sau ciudat în faţa lumii. Nu trebuie să ne conformăm acestei lumi (Rom. 12:2). Dacă muncim din greu pentru a ne integra în lume, suntem meniţi şi să suferim cu ea.

Luaţi aminte, Dumnezeu spune: „Să nu te închini lor, nici să le slujeşti, că Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce Mă urăsc pe Mine, până la al treilea şi al patrulea neam, şi Mă milostivesc până la al miilea neam către cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.” (Exod. 20:5-6). Dumnezeu este pe bună dreptate gelos pe oamenii Săi. Pentru propriul nostru bine, El ne interzice să cădem în falsa adulare. De ce? Pentru că face un rău şi o stricăciune incredibile.

Dacă ne încăpăţânăm să continuăm cu închinarea idolatră, Dumnezeu ne previne că va lăsa năpasta asupra copiilor, nepoţilor şi strănepoţilor noştri. Studiaţi Cartea Judecătorilor. A fost una din cele mai negre vremuri din istoria Israelului antic. Această carte, mai mult decât oricare alta din Biblie, dovedeşte că sunt cicluri repetitive în istorie. Este partea din Biblie ştiută ca foştii profeţi. Astfel că nu e doar o carte de istorie — conţine şi profeţii de actualitate!

Judecătorii arată ce li s-a întâmplat copiilor celor ce s-au închinat la idoli. Studiaţi capitolul 2—este un rezumat al întregii cărţi. Profetul Samuel scria: “Atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor Domnului şi s-au apucat să slujească baalilor. Au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor, Care îi scosese din pământul Egiptului şi s-au întors la alţi dumnezei, către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor şi au început să se închine acelora şi au mâniat pe Domnul. Au părăsit pe Domnul şi au început a se închina lui Baal şi Ashtaroth [rădăcina cuvântului Easter]” (Jud. 2:11-13). Aceste versete se referă specific la A Doua Poruncă.
Ce a făcut Dumnezeu ca rezultat al păcatului lor? Samuel continua: “ De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în mâinile jefuitorilor care i-au jefuit; i-a dat în mâinile vrăjmaşilor dimprejurul lor şi n-au mai putut să se împotrivească vrăjmaşilor lor. Ori încotro apucau, mâna Domnului pretutindeni era împotriva lor, ca să facă rău, cum le grăise Domnul şi cum li Se jurase. Şi erau foarte strâmtoraţi” (vv. 14-15). Pedeapsa dreaptă a lui Dumnezeu pentru idolatrie a durat câteva decenii.

Asta înseamnă că acei copii au suferit foamete, boală, opresiune, măcelărire şi captivitate.

Unii învăţaţi vor să spună că Judecătorii e un mit. Să nu ne amăgim cu motivaţii greşite. Judecătorii este o istorie adevărată pentru toţi cei ce şi-au pierdut credinţa. Este o carte care dovedeşte că nu se joacă cu oamenii Lui. Cel mai rău lucru pe care-l putem face copiilor noştri este să îi învăţăm obiceiuri idolatre. Este un lucru oribil să dăm copiilor noştri un fals concept despre Atotputernicul Dumnezeu. Trebuie să tratăm cu seriozitate acest avertisment. Perioada din vremurile Judecătorilor este pe cale să se repete.

Această poruncă ne dezvăluie şi că Dumnezeu este milostiv cu cei care se căiesc de idolatrie. Dumnezeu va arăta îndurare generaţiilor care îşi însuşesc “iubiţi-mă, şi păziţi-mi poruncile.” Când ne căim pentru încălcarea legii şi revenim la Dumnezeu, copiilor noştri le sunt promise îndurare şi binecuvântare. Judecătorii mai arată şi că atunci când oamenii s-au căit, Dumnezeu a schimbat condiţiile deplorabile din Israel (v. 16). Dumnezeu nu-Şi continuă pedeapsa la nesfârşit. Dumnezeu ne pedepseşte doar pentru a ne ajuta să facem schimbările care trebuie făcute.

A sosit timpul să ne trezim şi să dăm uitării căile idolatre. Haideţi să aprofundăm această A Doua Poruncă. Ce binecuvântare incredibilă este să ştim că Dumnezeu doreşte să îl venerăm direct. Toţi oamenii Îl pot în cele din urmă afla pe slăvitul Dumnezeu al acestui nesfârşit univers ca pe Tatăl lor personal. Dumnezeu a hărăzit ca toţi oamenii să poată, în timp, să aleagă a merge şi discuta zi de zi cu Dumnezeu cel viu.


(courtesy of http://www.thetrumpet.com )