Erezii:

IDOLATRIA 

Idolatria – Blestemul religiei 

De Ernest L. Martin, Ph. D., Aprilie 1993

Editat şi adăugit de David Sielaff, Ianuarie 2007

 

Lăsaţi-mă să încep prin a pune o întrebare. Cum ar trebui să privească creştinul de azi chestiunea idolatriei? Chestiunea idolatriei este rareori auzită în cuvântările sau în literatura scoasă de diversele confesiuni religioase. Este ca şi cum problema idolatriei ar fi o practică antică şi arhaică care i-a deranjat numai pe oamenii din vechime, care abia ieşiseră din barbarism. Nu pare să fie relevantă în lumea noastră modernă, sofisticată. De ce unul din lucrurile de care un creştin nu poate fi niciodată acuzat – cum gândesc unii – este acela că au practicat acel vechi păgânism numit idolatrie. Chiar ultimul lucru despre care apostolul Ioan i-a avertizat pe creştini în prima sa epistolă a fost această chestiune a idolatriei.

Se spune în 1 Ioan 5:21: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli. Amin.” Apostolul Pavel a avut un avertisment asemănător. El a dedicat un capitol întreg chestiunii despre cum ar trebui creştinii să evite idolatria. Desigur, Pavel le vorbea corintienilor tocmai în secolul întâi, iar regiunea Corintului din Grecia era plină de practici idolatre. Pavel i-a avertizat pe corintienii ce trăiau la acea vreme că nu ar trebui să practice idolatria. Dacă noi facem acelaşi lucru astăzi, apostolul Pavel ar sugera că trebuie să evităm acelaşi tip de practici pe care vechii corintieni le făceau.

În 1 Corintieni 10:14, Pavel rezumă precedentele 13 versete când spune „De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.” El nu spune să va daţi înapoi, să vă uitaţi la ea, să nu aveţi de-a face cu ea, ci spune să fugiţi de ea. Când fugi, te întorci cu spatele şi alergi cât de repede poţi. Asta le-a spus el corintienilor. De fapt, în versetul 7 el face iarăşi un apel, în sensul pozitiv.

„Să nu fiţi [voi creştinii, corintienii] închinători la idoli, ca unii dintre ei [israeliţii din Exod]; după cum este scris: poporul a şezut să bea şi să mănânce, şi s-au sculat să joace.”

·         1 Corintieni 10:7

Există o referire la Exodul 32:6 care consemnează faptul că Aaron făcea un viţel de aur când Moise se afla pe munte. El era acolo de ceva vreme, iar Aaron a văzut oamenii devenind agitaţi şi dorind să „se închine” lui Dumnezeu. Unde era Moise? Aşa că Aaron, fratele lui Moise, a făcut un viţel, l-a ridicat, iar ei au început să mănânce, să joace şi să bea în jurul viţelului şi să petreacă pentru acest „zeu”. Aceasta este referirea despre care pomeneşte apostolul Pavel. Contextul istoric este acela al Exodului. Dacă te uiţi la 1 Corintieni 10:1, aici se află spusele lui către corintieni:

„Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor şi cu toţii au trecut prin mare.”

·         1 Corintieni 10:1

Marea este Marea Roşie; norul este Schechinah, gloria lui Dumnezeu, care era ca un nor ziua şi ca o coloană de foc noaptea. De 40 de ani acel nor plutea peste tabernaclu atâta timp cît era ridicat. Dacă tabernaclul avea să fie mutat, norul se muta întâi în acea direcţie. Atunci Moise, după ce aduna oamenii laolaltă şi puneau tabernaclul în căruţe, mergeau în direcţia norului, ori a coloanei de foc. Când norul se oprea, Moise reînălţa tabernaclul exact sub nor. Acolo a fost locul în care Dumnezeu a venit să îşi vadă copiii, israeliţii.

Despre asta vorbeşte apostolul Pavel aici. El zice „nu vreau ca voi, corintienii, să fiţi ignoranţi. Puteţi fi ne-evrei, dar aşa sunt lucrurile pentru noi astăzi, întru prevenirea noastră.” Părinţii:

„...au fost sub nor şi cu toţii au trecut prin mare; şi toţi au fost botezaţi întru Moise în nor şi în mare; şi toţi au mîncat aceeaşi mâncare duhovnicească; şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească.”

·         1 Corintieni 10:1-4

Acolo era hrana spirituală, „carnea” care era o mană ce le era dată zilnic. Trebuiau să aibă acea mană în sălbăticie pentru că acolo nu exista hrană pentru un număr atât de mare de oameni.1 Ei:

„...au băut toţi aceeaşi băutură duhovnicească: pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească [acea piatră, acea petra] ce venea după ei [îi însoţea]; şi acea stâncă era Hristos.”

1 Corintieni 10:4

Hristos este stânca

Acest punct este cel mai important din toată lectura. Înainte de a intra în detaliile legate de idolatrie şi despre spusele lui Pavel, trebuie să înţelegeţi că Isus Hristos a fost foarte prezent acolo în acea vreme. Evident că asta era înainte de naşterea Sa în Betleem, cu circa 14 secole înainte. Aici apostolul Pavel spune, pe cât de limpede posibil, că Hristos i-a însoţit pe israeliţi la Exod.

Luaţi aminte că apostolul Pavel, vorbind despre idolatrie, vrea ca toţi să ştie, îndeosebi corintienii, că Hristos, înainte de naşterea Sa, a fost acolo asigurându-le apă. Nu puteţi realiza cum anume au fost ei aprovizionaţi cu apă în pustietate.

Dacă priveşti problema cu luare aminte, apa a fost dată în mod miraculos. Este numită „băutură duhovnicească”, iar ea vine de la o „stâncă duhovnicească”, nu de la o anume stâncă, o stâncă spirituală, o piatră spirituală. Dar acea stâncă era foarte reală. Acea piatră, acea stâncă era Hristos. El a fost acolo mereu în timpul Exodului, chiar dacă cele 10 Porunci şi celelalte legi au fost date de îngeri, aşa cum vom vedea mai târziu, în acelaşi timp în care El supraveghea fiecare părticică a acestuia, Domnul nostru Însuşi, Isus Hristos înainte de naşterea Sa.2

Câtă vreme israeliţii erau îngrijoraţi, din vremea când au părăsit Egiptul, au trecut prin Marea Roşie, iar apoi toţi cei 40 de ani de călătorie cu gloria Shechinah conducându-i şi călăuzindu-i, iar oriunde gloriosul Shechinah se oprea, Sfântul Altar era aşezat chiar dedesubt. Dacă verificaţi cu multă atenţie, veţi găsi că Pavel vorbea de apa pe care o beau ei, nu de merindele pe care le mâncau, acestea fiind mană.

Ei trebuiau să aibă apă în pustietate. Apa venea de la Sfântul Altar din tabernaclu, de la acel nor care era deasupra Sfântului Altar. În acel nor se afla o stâncă duhovnicească, o piatră spirituală. Găsim în cartea lui Ezechiel şi în alte locuri despre aceea că stânca spirituală dădea apă curată, proaspătă, pe care ei o puteau bea. Ea ieşea din Sfântul Altar prin partea dreaptă, probabil, a altarului pentru ofrande, curgând în tabăra israeliţilor şi ei puteau bea din acea apă. Credeţi sau nu.

Asta se va întâmpla şi pe viitor, când va fi construit un templu în Palestina. În Cartea Apocalipsei se spune despre râul vieţii care dă apă şi hrăneşte copacul vieţii din care oamenii se pot hrăni şi de la care se pot tămădui şi obţine viaţă, viaţă spirituală. Acea apă vine şi de la tronul lui Dumnezeu în simbolismul Altarului Sfânt, această glorie Shechinah, acest nor de deasupra Altarului Sfânt. În acel nor şi deasupra Lăcaşului Îndurării (cum este numit în Versiunea King James) , unde Heruvimul era în tabernaclu , era o piatră simbolică, un tron simbolic. Acel tron era făcut dintr-o bucată masivă de safir. Acea piatră avea un personaj care stătea pe ea. Aceea era stânca, tronul, pe care Hristos Însuşi stătea. El a stat deasupra Heruvimului ca având mai multă autoritate divină decât Heruvimul. 

Cum se leagă asta de idolatrie? Idolatria în Vechiul Testament însemna facerea idolilor, a picturilor şi imaginilor de orice fel a diferitor Elohim sau zei care existau ca stăpâni ai diverselor neamuri pe care Dumnezeu le-a lăsat pe Pământ. Când Dumnezeu şi-a reafirmat făgăduiala către Israel prin Moise, le-a spus că de acum înainte să nu se mai necinstească întru alt Elohim. Asta era chiar evident. Să nu îţi faci idoli prin topire. Să nu ridici în nici un fel stâlpi, nici să nu alegi crânguri sau copaci sau astfel de lucruri, pentru că păgânii făceau astfel. Ei o făceau întru zeii lor, pentru Elohim-ii lor.

Aceşti Elohimi au fost reali. Cine erau ei? Ei erau puteri situate sub adevăratul Dumnezeu, Tatăl, şi desigur, sub Isus Hristos. Când Pavel scria despre fuga de idolatrie, el a dat exemplul lui Aaron care a pus viţelul la poalele Muntelui Sinai în timp ce Moise era pe munte. Când Moise a coborât cu cele două table de legi în braţe, a văzut ce s-a întâmplat. Şi a fost mânios. Dumnezeu l-a lăsat pe Moise să înţeleagă că neîndoielnic El era mânios. Viţelul pe care Aaron îl ridicase era simbolul unui Heruvim.

În Ezechiel capitolul 1, Heruvimii au uneori chip de om, alteori de leu, de acvilă sau chiar de viţel sau taur. Heruvimii din Apocalipsul, capitolele 4,5 şi 6 sunt descrişi în acelaşi fel. Ei sunt descrişi cu faţă de om cu unele prilejuri, alteori cu cap de acvilă de leu sau de taur. Uneori în Ezechiel şi în capitolul 5 din Cartea Apocalipsuluii deopotrivă, aceste 4 chipuri sunt toate laolaltă, o singură făptură cu aripi simbolice asociate lor. Dar fiecare din aceste simboluri denotă personalităţi heruvime care sunt forţe angelice sub autoritatea lui Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos. Ei nu sunt Dumnezeu în sensul de entitate dumnezeiască, parte a familiei lui Dumnezeu, ci sunt consideraţi Elohimi de oameni şi în Vechiul Testament.

Faptul idolatriei constă în aceea că cei mai mulţi canaaniţi au ridicat aceste imagini, acele lăcaşuri sau copaci, stâlpi sau idoli, idoli prelucraţi prin topire sau sculptaţi în lemn, făcuţi din piatră alteori. Ei au fost făcuţi pentru a înfăţişa puterile îngerilor care erau asupra lor în acea vreme. În Profeţi citim despre existenţa diferitor personalităţi care se regăseau ca puteri duhovniceşti pe care Dumnezeu le-a îngăduit peste diverse neamuri ale pământului. Chiar şi Israel a avut o putere angelică asupra sa. Acea putere angelică era Mihail (Daniel 10:13, 21, 12:1; Iov 1:9; Apocalipsul 12:7). (Mai avem încă o entitate duhovnicească, „îngerul Domnului”, înfăţişat în picturi, după cum vom vedea mai târziu.)

Isus Hristos are de departe mai multă autoritate şi putere decât orice înger. De aceea Pavel spune că piatra care le-a dat de băut în pustietate a fost Hristos. Reţineţi asta. Hristos era foarte mult prezent acolo în acea vreme.

„Totuşi cei mai mulţi dintre ei nu au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie. Şi aceste lucruri s-au întâmplat ca să ne slujească nouă drept pilde [sau exemple], pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei. Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei; după cum este scris: „Poporul a şezut să mănânce şi să bea, şi s-au sculat să joace.””

·         1 Corintieni 10:5-7

Există o referire, înapoi în Exod, unde Aaron a făurit un viţel de aur. Vă voi arăta cum a intrat in scenă idolatria şi um apostolul Pavel a folosit acest exemplu de principiu împotriva idolatriei. Este capitolul 32 al Exodului. Începând cu ultimul verset din capitolul 31.

„Când a isprăvit Domnul de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu [elohim]. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să pogoare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide, fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.” Iar Aaron le-a răspuns „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre şi aduceţi-i la mine”.

Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron. Iar el i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat [Aaron topeşte aurul şi modelează un idol]. Şi ei au zis: „Israele! Iată dumnezeii voştri, care v-au scos din ţara Egiptului!”. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui [a idolului] şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!” [YHWH, adevăratul Dumnezeu].”  

·         Exodul 31:18-32:5

Viţelul şi Heruvimii

Desfăşurarea acestei „sărbători în cinstea Domnului” ei au ţinut-o în faţa idolului prelucrat în formă de viţel. Aaron le spunea să se plece în faţa acestui viţel la serbare, dar aceasta [închinarea] să fie către YHWH. Asta este ca şi cum viţelul ar fi YHWH, sau viţelul ar fi dumnezeul care i-a condus spre ieşirea din Egipt. Nu este interesant că acest viţel singular, o singură figură făurită, este numită „iată dumnezeii voştri”  la plural?

Înseamnă că acest viţel reprezenta o creatură heruvimică care era puternică, angelică fiind trimisă de Dumnezeu. Aaron a gândit neîndoielnic că ar fi cu nimic mai prejos decât un înger al Domnului Însuşi, un trimis al Domnului. Evreii au înţeles asta ca şi cum un trimis al Domnului le vorbeşte în numele Domnului Însuşi. Dacă Dumnezeu trimite pe cineva în numele Lui, acea persoană are dreptul să vorbească la persoana întâi. Se menţionează de atâtea şi atâtea ori în Biblie.

Aaron a făurit un viţel şi a spus că „acesta este dumnezeul care v-a scos din Egipt”. De fapt, el s-a referit la mai mulţi dumnezei. „iată dumnezeii voştri,” reprezentând liderul unei cete, sau a unei armate. Aşa l-au privit ei. A doua zi a urmat timpul sărbătoririi.

„A doua zi s-au sculat dis de dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire; poporul a şezut şi a mâncat şi a băut, apoi s-au sculat şi au jucat.” 

·         Exodul 32:6

Acesta este versetul la care apostolul Pavel s-a referit în 1 Corintieni capitolul 10. Pavel a menţionat anumit acest eveniment. Ei au ţinut o sărbătoare pentru YHWH, dar o făceau către un viţel. Viţelul reprezenta o creatură angelică care de fapt nu era YHWH. Aaron credea că era un fel de trimis. Citiţi restul afirmaţiei:

„Iar Domnul [care era reprezentat la vremea aceea prin YHWH] i-a zis lui Moise: „Scoală şi pogoară-te, căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului s-a stricat. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu: şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis „Israele, iată pe dumnezeii tăi, care te-au scos din ţara Egiptului!”. Domnul i-a zis lui Moise: Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat; acum lasă-Mă, mânia mea are să se aprindă împotriva lor, şi-i voi mistui; dar pe tine [Moise] te voi face strămoşul unui neam mare.”

·         Exodul 32:7-10

Moise a intervenit pentru Israel şi mânia lui Dumnezeu a fost domolită până la urmă. Dar nu până ce „aproape 3000” (versetul 28) au fost răpuşi de sabie din cauza idolatriei lor. Înseamnă că dacă ridici un idol care arată ca un heruvim care te-a scos din Egipt (şi aşa se arată aici), asta este totuşi o greşeală. Moise şi întregul popor deja primiseră cele 10 Porunci prin însăşi vocea lui Dumnezeu din ceruri. 4 Aaron a crezut că este perfect nimerit să facă astfel. Dar a aflat foarte repede că nu era aşa. Ei au făurit imaginea unui înger, a unui heruvim. Chiar dacă acel heruvim i-ar fi scos din ţara Egiptului, dar el totuşi nu este Dumnezeu, care este singurul căruia i se cuvine închinare. Cele 10 Porunci [miezul Vechiului Testament] cu care oamenii deja fuseseră de acord şi spuneau că nu e îngăduită făurirea vreunui chip cioplit, fie el din ceruri, de pe pământ, de sub pământ asta incluzând şi apele mărilor.

Asta înseamnă că nu trebuie să îţi faci imagini de idoli, de îngeri, de puteri angelice sau celeste. Viţelul pe care Aaron l-a înfăţişat era simbolul unui heruvim, aşa cum este descris în Ezechiel 1:10, Apocalipsul 4:7. Heruvimii pot fi zugrăviţi doar în tabernaclu. Aaron a crezut că viţelul era îngerul numit YHWH, îngerul Domnului. Nu s-a îndoit de aceasta. Dar l-a înfăţişat pe YHWH eronat, iar lui YHWH nu i-a plăcut asta. Nici măcar îngerului Domnului nu i-a plăcut.

Revelaţia Legii către Israel

Cine a dezvăluit legile către Israel pe Muntele Sinai? Cu siguranţă că Dumnezeu, iar Hristos a fost acolo tot timpul. Însă Hristos a folosit un intermediar pentru a-I îndeplini lucrarea. Acest intermediar a dispus de o întreagă oaste de alte ajutoare, iar acestea au fost făpturi angelice. Acest heruvim sau înger al lui Dumnezeu, care a avut permisiunea de a folosi numele YHWH la persoana întâi, a avut mai multe ajutoare şi ei au fost de asemenea numiţi tot Elohim. Pentru că, vedeţi, aceştia erau „aceia puternici”, [asta şi înseamnă Elohim]. Israeliţii, când au văzut viţelul, au spus că acesta este conducătorul Elohimilor care îi vor conduce. De fapt, a fost un înger al Domnului care i-a condus pe copiii lui Israel, sub numele de YHWH, prin pustiu, şi chiar le-a dat cele 10 Porunci. 5

Aceste 10 Porunci şi celelalte legi, 612 în total, au fost date de fapt de către îngeri, de un înger important, acest înger al Domnului pe care Aaron a încercat să îl înfăţişeze. Dar a fost o greşeală din partea lor să aduleze acel înger. A fost greşeală până şi făurirea unui idol de orice fel întru adevăratul Dumnezeu. Dumnezeu a spus în capitolul 34 din Exod, două capitole mai târziu apoi, că ei nu ar trebui să se necinstească cu zei ai neamurilor, care nu sunt altceva decât puteri angelice pe care El le-a rânduit asupra acestor neamuri şi ele sunt sub puterea acelor puteri angelice. Dar ei trebuie să se închine numai la Dumnezeu cel adevărat, fără imagini, picturi, schiţe sau altele de felul acesta. Asta e calea pe care o vrea Dumnezeu.

Dar cine a fost cel ce i-a dezvăluit Legea lui Israel? Dacă priviţi cu atenţie, veţi găsi că a fost o putere duhovnicească importantă, un Elohim, care înseamnă un preaputernic, care i-a dat Legea lui Moise. Dacă citiţi scriptura cu atenţie, veţi descoperi că cel ce i-a dat legile lui Moise pe muntele Sinai nu a fost Dumnezeu Tatăl, nu a fost nici măcar Isus Hristos. Isus Hristos a fost acolo. El i-a condus pe israeliţi. El a îngăduit ca Legea să fie dată de mesagerul Său. Acel mesager a fost îngerul Domnului. Apostolul Pavel menţionează asta. Chiar şi în secolul întâi Iosephus, istoricul evreu, ştia aceste lucruri, iar ceilalţi şi-au dat seama şi ei că Dumnezeu foloseşte agenţi, intermediari, precum şi un intermediar principal (la singular), pentru a trimite cunoaşterea şi înţelegerea ei către oamenii lui Dumnezeu şi ai lui Israel. Oricum, dacă aceste mesaje sunt trimise în numele lui YHWH, e ca şi cum YHWH Însuşi le-a rânduit. Aceasta este situaţia.

Cine a fost această personalitate care i-a dat Legea lui Moise, care a avut abilitatea de a veni cu nume de Elohim, dar şi în numele lui YHWH Însuşi? A fost de fapt un înger. Acest lucru este clarificat din belşug în Vechiul Testament şi confirmat în Noul Testament de apostolul Pavel în Galateni 3:19 şi de Ştefan în Faptele apostolilor 7:53. Este pe deplin cunoscut de Iosephus, istoricul evreu. Dacă veţi deschide Noul Testament, veţi afla că acest puternic Elohim, sau un înger, precum şi ajutoarele sale angelice, erau cei care au cuvântat Legea către Moise, care a fost apoi imprimată pe acele tăbliţe, iar apoi într-o carte pentru celelalte părţi ale Legii, care urmau celor 10 Porunci.  

Această informaţie din Biblie face sigur faptul că acea entitate angelică nu era Isus Hristos înainte de întruparea Sa. Acest lucru este întărit în Cartea Evreilor. Autorul Evreilor, care îmi pare a fi apostolul Pavel, a rezervat primele două capitole pentru a arăta că Isus Hristos nu era un înger. Nu a fost înger atunci; nu este un înger acum şi El nu va fi vreodată înger.

Ştiţi cine este Isus Hristos? El este cineva cu mult mai puternic şi măreţ în slavă decât orice înger. Toţi îngerii au fost creaţi de Isus Hristos şi întru Isus Hristos înainte de crearea cerurilor şi a pământului. Veţi găsi asta în ultimele versete ale Psalmului 103 şi în continuare în Psalmul 104. Dar Isus Hristos nu a fost înger. Nu a fost vreodată şi nu va fi. El este mult mai puternic, mai măreţ ca autoritate şi pe o treaptă mai înaltă decât orice înger.Pavel a spus în Evrei 1:4-5:

„Ajungând cu atât mai presus de îngeri [vorbind de Hristos], cu cât a moştenit un nume mult mai minunat decât al lor. Căci, căruia dintre îngeri a zis El vreodată: „Tu eşti fiul Meu, astăzi Te-am născut”? [citând Psalmii 2:7] Şi iarăşi: ”Eu îi voi fi Tată, şi el Îmi va fi Fiu”?”

·         Evrei 1:4-5

Nici un înger nu a fost vreodată descris astfel. Dar Isus Hristos este descris în această manieră. El mai spune:

„Şi căruia din îngeri i-a zis El [Dumnezeu] vreodată: ”Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii tăi aşternut al picioarelor tale”?” 

·         Evrei 1:13 [citând Psalmul 110:1]

A zis El vreodată asta unui înger? Nu. I-a zis-o fiului Său, singurului Său fiu născut. Colosenii 3:1 spune că Isus Hristos stă la dreapta Tatălui chiar acum în ceruri. Tu şi eu stăm chiar acolo cu El. Dacă suntem îndreptăţiţi a fi cu El, stând la dreapta Tatălui în rai (şi aşa este scris în Coloseni 3:1 şi Efeseni 2:6), se înţelege de la sine că tu şi eu, cu Hristos, suntem mult mai presus decât toate puterile angelice ale universului în prezent. Şi asta include pe aceia care au dat cele 10 Porunci lui Israel.

Pavel spune că nici unui înger nu i s-a îngăduit vreodată să stea la dreapta Tatălui, ci lui Isus Hristos. Aşa apare în Evrei 1:13. Nu există polemică asupra acestei chestiuni, la scriitorii Cărţii Evreilor. Hristos nu a fost un înger deoarece El era cu mult mai presus ca putere şi slavă decât orice înger, indiferent cât de slăvit în rang poate fi acel înger.

Mai departe putem identifica îngerul arătat în Vechiul şi Noul Testament. Ceai mai sigură metodă de a-l identifica este să facem un rezumat al rolului avut de acest înger în diverse contexte istorice ale Vechiului Testament. Acest Înger al Domnului a fost foarte activ în treburile oamenilor, din vremea lui Avraam până în perioada Judecătorilor. El a fost îndeosebi activ în a-i ajuta pe cei drept credincioşi să afle adevărul lui Dumnezeu.

De fapt, în International Standard Bible Encyclopedia, noua ediţie, profesorul John Wilson ne dă, la pagina 125, într-un articol intitulat „Îngerul teofaniei” (care înseamnă înger al revelării lui Dumnezeu), o descriere a acestui înger al Domnului. Şi este foarte interesantă. Este o însumare a ceea ce a însemnat acest înger ce l-a reprezentat pe YHWH în Vechiul Testament din vremurile lui Avraam tocmai până la perioada Judecătorilor. 6 Acest înger al Domnului nu era Hristos. Era un heruvim pe care Aaron a încercat să-l înfăţişeze sub forma de viţel. Avea dreptate! Însă Aaron mai întâi a greşit, prin aceea că a făcut un idol, ceea ce este idolatrie.

Voi zăbovi acum asupra idolatriei reale de astăzi şi cum creştinii sunt foarte implicaţi în idolatrie, la fel cum israeliţii făceau în timpul lui Aaron, în vremea Exodului. Astăzi ei adulează creaturi angelice, deşi nu ar trebui să o facă. Actualmente ei zugrăvesc felul în care arată creaturile angelice, nu felul în care arată Dumnezeu. Asta este absolut condamnabil, deopotrivă în Vechiul şi Noul Testament.   

Nu este nici un mister în privinţa asta. Tot ce trebuie să ştim despre Familia lui Dumnezeu, despre Oastea Îngerilor care este orânduită asupra naţiunilor pământului, când punem toate astea la un loc devine limpede că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar noi suntem cu el şi, credeţi sau nu, suntem mai presus decât toţi îngerii atât timp cît stăm întru Hristos.

Ar trebui să acordăm atenţie numai lui Dumnezeu şi lui Dumnezeu Tatăl, atât timp cât veneraţia noastră îi priveşte, şi nu puterilor angelice, nu contează care ar putea fi ele. Are de-a face cu idolatria, dacă ne ducem în altă direcţie, iar oamenii lumii exact aşa au făcut. Ei au început să aduleze puterile angelice, spirite sub Dumnezeu Tatăl şi Isus Hristos, iar multe dintre ele sunt puteri malefice. Unele dintre ele sunt puteri ale binelui, dar nici binele nu trebuie adulat, slăvit şi cu siguranţă nu înfăţişat în vreun fel, pentru că sunt îngeri.

Nu suntem sortiţi să fim puteri angelice pe viitor. Ne este destinat să devenim Fii şi Fiicele lui Dumnezeu cel viu, ai Tatălui Însuşi, ai lui YHWH şi cu un frate mai mare în Isus Hristos. Suntem hărăziţi a fi într-o poziţie mult mai sus pusă decât cei mai măreţi îngeri. Într-adevăr, ne e destinat ca împreună cu Hristos să îi judecăm chiar şi pe îngeri în viitor, chiar şi pe cei mai sus puşi dintre ei (1 Corintieni 6:3).

Dar oamenii pământului sunt duşi către idolatrie. S-au dus către adularea naturii. S-au dus înspre închinarea la spirite diverse. Auzim despre „marile spirite” la care indienii nord-americani se roagă, iar ei o fac sincer şi cinstit. Uneori au primit ajutor în timpurile de demult, chiar şi astăzi. Dar ce fac ei este să asculte de spiritele ţinuturilor în care se regăsesc. Acelea sunt puteri angelice care sunt rânduite pe acele pământuri şi neamuri şi perioade de timp pe care Dumnezeu le-a îngăduit să existe. Dar ele nu sunt Dumnezeu. Sunt Elohimi, în sensul de a fi sub autoritatea lui Dumnezeu, şi au într-adevăr putere, dar nu sunt membri ai familiei apropiate a lui Dumnezeu.

Isus Hristos, oricum, este Fratele nostru mai vârstnic. Dumnezeu Tatăl este  Tatăl nostru şi aici se întâmplă să nu mai fie intermediari între noi şi Dumnezeu Tatăl decât Fratele nostru mai mare. Citiţi ce spunea Pavel: „Căci este un singur Dumnezeu, şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, Omul Isus Hristos” (1 Timotei 2:5). Acest lucru trebuie să-l avem mereu în minte. Suntem hărăziţi a fi membri ai familiei lui Dumnezeu şi ca fapt îndreptăţit, suntem chiar acum membri ai acestei familii chiar fiind în carne şi oase (1 Ioan 2:29-3:10).

Totuşi, noi nu avem puterea, nici compoziţia trupească a lui Dumnezeu Tatăl sau a lui Hristos. Vom căpăta deopotrivă puterea şi întruparea divină după învierea noastră din morţi. Dedicarea noastră, închinarea noastră, dacă le avem, trebuie îndreptate către Isus Hristos şi Dumnezeu Tatăl, fără nici un fel de îngeri interpuşi în vreun fel. Acum, în această scriptură clasică, în 1 Corintieni capitolul 10, vreau să lămuresc acest lucru, pentru că are de-a face cu esenţa idolatriei şi felul în care oamenii s-au îndreptat către ea astăzi.

În 1 Corintieni capitolul 10, apostolul Pavel le spune creştinilor, îndeosebi corintienilor, în versetul 14: „fugiţi de idolatrie”. În versetul 7 el zice: „nici să nu fiţi idolatri,” dat fiind faptul că în vremea lui Aaron era greşit să zugrăveşti făptura îngerească, aşa puternică şi slăvită cum era, dar totuşi o persoană angelică nefiind Dumnezeu, chiar dacă a venit şi a spus la persoana întâi că este, iar această persoană întâi în sensul de trimis al lui Dumnezeu, de intermediar.

Noi nu avem nevoie de intermediari angelici. Aşa a spus apostolul Pavel în Galateni, capitolul 3. El zicea în 1 Timotei 2:5 că noi avem drum deschis către Dumnezeu Tatăl Însuşi prin Isus Hristos şi deci nu ne mai trebuie nici un mijlocitor angelic, aşa cum au făcut vechii israeliţi.

În caz că cineva greşeşte asupra întregii chestiuni despre Dumnezeu din Vechiul Testament, să înţeleagă că Isus Hristos a fost foarte mult semnalat în întreaga perioadă a Vechiului Testament. Iar ca nu cumva cineva să creadă că Dumnezeu din Vechiul Testament era Îngerul Domnului, YHWH exclusiv, şi că Isus Hristos era doar pe undeva prin fundal, apostolul Pavel clarifică totul. Când israeliţii erau pe cale de a ieşi din Egipt, norul în care ei au fost botezaţi, care le-a asigurat hrana spirituală şi apa spirituală, venind de la acea stâncă duhovnicească care i-a însoţit tot drumul până la ieşirea din Egipt.

Ce a fost acea stâncă? Este tradusă „piatră” în Versiunea King James. Este foarte corect să spui astfel. Vine de la petra care înseamnă piatră sau stâncă. Cine a fost acea stâncă care i-a însoţit pe israeliţi afară din Egipt şi a fost grijulie cu ei, responsabilă în a le asigura hrana, mana, şi responsabilă în a le da apă, cum spune apostolul Pavel în sens literal? Acel personaj nu a fost nimeni altul decât Isus Hristos.

Citiţi 1 Corintieni 10:1 din nou pentru a intra în context. Vă voi explica ceva foarte interesant, ceva ce probabil că nu aţi realizat mai înainte.

„Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare, toţi au fost botezaţi în nor ţi în mare, pentru Moise.”

·            1 Corintieni 10:1–2

Norul deasupra Sfântului Altar

Ce este cu acest nor? Amintiţi-vă, în Vechiul Testament un nor i-a însoţit pe israeliţi oriunde au umblat în pustietate. Când el se muta, se mutau şi israeliţii. Când el se oprea, se opreau şi ei. Acest nor a plutit peste Sfântul Altar din tabernaclu tot timpul. Iar tabernaclul este un templu portabil.

Tabernaclul în sine este tipic Grădinii Edenului. Amintiţi-vă că un râu ieşea din Grădina Edenului în primele capitole din Geneză. Oricum ar fi fost acest nor, veţi găsi apa asociată cu el. Pe timpul nopţii, norul lua forma unui stâlp de foc. Aşadar, o coloană de foc noaptea şi o coloană de substanţă noroasă ziua, plutind exact deasupra Sfântului Altar.

Ce era în acest Altar Sfânt pe care Moise îl construise? Era Locaşul Milosârdiei (cum este numit în Versiunea King James). Acolo era vasul pentru mana, era toiagul care înmugurise. Mai erau şi doi heruvimi, unul de o parte şi altul de cealaltă, cu aripile deschise, faţă în faţă deasupra Locaşului Milosârdiei, care însemna o reprezentare fizică a tronului lui Dumnezeu.

De fapt, însuşi Dumnezeu i-a însoţit pe israeliţi prin persoana lui Hristos, iar în timp ce El se afla acolo, a plutit peste Locaşul Milosârdiei într-un tron, un tron spiritual care a fost descris de cei care l-au văzut. Vorbesc despre Ezechiel şi alţii; acest tron plutea peste heruvimii din tabernaclu, iar în acest nor, tronul arăta ca făcut dintr-un bloc masiv de piatră de safir. Safirul este una dintre cele mai frumoase pietre preţioase pe care vi le puteţi imagina.

Safirul este o piatră care este legată de regalitate. Când Ezechiel a văzut piatra care avea formă de tron, pe care heruvimii îl purtau oriunde se duceau, scopul lor fiind de a transporta acest tron şi pe Acela ce stătea în el oriunde ar fi dorit personajul întronat. În cazul tabernaclului, acesta se presupunea a fi casa lui Dumnezeu. Partea sa interioară, Locaşul Milosârdiei chiar deasupra locului unde heruvimii stăteau cu aripile deschise era o reprezentare a tronului lui Dumnezeu. Credeţi sau nu, chiar deasupra acelor heruvimi, în sensul propriu, dar şi în sensul spiritual, Ezechiel a putut vedea în slăvitul Shechinah, şi a putut vedea un alt tron deasupra aceluia. Era tronul de safir în care stătea cineva. El nu avea aripi; arăta ca un om. Heruvimii aveau aripi şi diverse alte lucruri ale animalelor asociate cu ei, simboluri ale puterii îngerilor.  

 

Ezechiel, Capitolul 1

Ezechiel a văzut heruvimii acţionând şi în primul său capitol. Cel mai interesant este că atunci când a văzut cum aceşti heruvimi pot transporta acest Personaj pe tronul de safir oriunde în univers. Când Ezechiel descrie trăsăturile acestor făpturi heruvime precum şi abilitatea lor de a transporta pe Dumnezeu pe tronul de safir oriunde, el menţionează că erau capabili să meargă în orice direcţie fără a abatere. Gravitaţia părea să nu aibă nici un efect asupra lor. Cu alte cuvinte, Ezechiel a văzut ceva ce era supranatural şi în dezacord cu legile naturii pe care le putem vedea noi pe pământ.

La începutul profeţiei sale, Ezechiel spune că Domnul a venit la el şi i-a dat o viziune. „M-am uitat, şi iată că a venit de la miază-noapte un vânt năprasnic” (Ezechiel 1:4).7 Apoi ce mai vede? „Vede ieşind din acest vânt un nor gros şi un snop de foc, care răspândea  în jur o lumină strălucitoare.” Un nor şi foc: exact ce au văzut şi israeliţii în pustietate. Au văzut un nor. Noaptea vedeau un foc, pentru că după lăsarea întunericului puteau vedea focul care cuprindea acel nor. Iată ce a văzut:

„... un nor gros şi un snop de foc, care răspândea în jur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieşea din mijlocul focului. Tot în mijloc [al norului de foc] se mai vedeau patru făpturi vii.”

·         Ezechiel 1:4–5

El mai lămureşte că făpturile aveau „întruchipare de om” în general, dar că aveau anumite trăsături de animale asociate. Versetul 10 arată trăsăturile simbolice ale chipurilor acestor patru creaturi: unul avea chip de om, altul de leu, altul de taur – care este şi viţel, iar al patrulea de acvilă. Acestea sunt explicate şi în Apocalips capitolele 4 şi 5, unde aceleaşi trăsături sunt menţionate. Aceste patru feţe reprezintă patru părţi diferite.8 Aceşti heruvimi au aripi şi formează un mijloc de transport cu roţi în interiorul altor roţi, care poate merge prin univers.9 Când aceste făpturi vor să se ducă undeva:

„mergeau şi roatele pe lângă ele. Şi când se ridicau şi făpturile vii de la pământ, se ridicau şi roatele. Unde le mâna duhul să meargă, acolo mergeau...”

·         Ezechiel 1:19–20

Asta înseamnă că pur şi simplu nu aveau obstacole în cale.

„Când se ridicau de pe pământ, se ridicau şi roatele; căci duhul făpturilor vii era în roate. Când mergeau făpturile, mergeau şi roatele; cînd se opreau ele, se opreau şi roatele...”

·          Ezechiel 1:21

Când voiau să se mişte, ei se ridicau de la pământ şi apoi se deplasau prin aer, către cer cum se spune, către slăvi. Heruvimii cărau totul. Ce anume cărau? Dacă vă duceţi la versetul 26 veţi afla ce cărau, pentru că dacă puteau zbura, puteau merge oriunde. Iată versetul 26: „Deasupra cerului [acele slăvi], care era peste capetele lor...” Făpturile heruvime sunt în acest transportor cu roţi care poate merge pretutindeni. Deasupra capetelor lor „era ceva în chipul unui scaun de domnie.” Asta este cel mai important. Deasupra capetelor heruvimilor:

„...era ceva ca o piatră de safir [o singură bucată mare de safir], în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el [pe tron].”

Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta [persoana care stătea pe tron], şi care strălucea de jur împrejur de la chipul rărunchilor lui până sus şi de la chipul rărunchilor lui până jos am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat de o lumină strălucitoare. [El era strălucitor în slava Sa.] Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare, care-L înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului.” 

·         Ezekiel 1:26–28

 Aceasta a fost descrierea acelei Shechinah care i-a însoţit pe israeliţi oriunde au mers. A fost norul, spune Pavel. În Cartea Exodului a fost norul; în Cartea Numerilor a fost norul. A fost foc noaptea şi nor ziua. A fost Shechinah, care înseamnă slava lui YHWH. Ezechiel spune:

„Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea. El mi-a zis: „Fiul omului, stai în picioare şi-ţi voi vorbi.””

·         Ezechiel 1:28–2:1

Acest personaj care stătea pe tronul Său, sculptat dintr-o singură piatră ce arăta ca un safir, arăta ca un om obişnuit. Nu se spune că ar fi avut aripi sau ceva de genul acesta. El arăta ca o persoană oarecare. Această persoană stătea pe acel tron făcut din piatră, în nor, în focul care umbla din loc în loc. Este o descriere potrivită a acelei Shechinah slăvite care i-a însoţit pe israeliţi la părăsirea Egiptului, despre care apostolul Pavel a spus că a mers cu dânşii. Aşadar această piatră, această rocă asociată cu norul acela,  venise pentru a da poporului lui Israel hrană pentru cei 40 de ani în pustietate. Asta în adăugire la mana care venea şi ea în fiecare dimineaţă, când israeliţii se adunau laolaltă. Iată în Ezechiel, capitolul 10. Avem în continuare o descriere făcută de profet.

„M-am uitat şi iată că pe cerul [asta înseamnă în atmosferă] care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.”

·         Ezechiel 10:1

Iată aici piatra de safir iarăşi. Era personajul despre care Pavel vorbeşte în 1 Corintieni capitolul 10. Era Hristos. Acel personaj nu era în forma vreunui viţel sau acvilă, leu sau orice altă creatură, ci avea întocmai forma unei fiinţe umane. Acela era Dumnezeu. Acela era Dumnezeul Dumnezeilor, care a creat cerurile şi pământul întru Tatăl. Acela a fost adevăratul personaj care i-a însoţit pe israeliţi oriunde heruvimii i-ar fi dus cu norul şi cu lăcaşul de flăcări noaptea.

Apă din piatră

Pavel spunea că din acea stâncă care îi însoţea, acea piatră (deopotrivă piatră propriu-zisă sau slăvita Shechinah) se aprovizionau cu apă. Priviţi şi la noile ceruri şi la noul pământ de după sfârşitul de mileniu, când Dumnezeu Tatăl se va coborî, apostolul Ioan a văzut ceva într-o viziune, întocmai cum a descris Ezechiel.

 „Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi [din scaunul de domnie] al Mielului.”

·         Apocalipsul 22:1

De unde anume venea acea apă? Izvora de dedesubtul tronului.

„În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului [apa ce iese de sub tron devine râu], era pomul vieţii [un singur pom, singular], rodind douăsprezece feluri de rod, şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea Neamurilor. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Iar scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii lui îl vor sluji.” 

·         Apocalipsul 22:2–3

Râul vieţii vine de la acel tron. Apa vine de la acel tron. Asta se va întâmpla şi în viitor. Dar acela nu este singurul loc în care vedem apă venind de la tronul lui Dumnezeu.

Prima dată pomul vieţii fusese pe malul râului care ieşea din Grădina Edenului din începuturi. Dar aici este acest tron descris ca având apă limpede precum cristalul ieşind direct din tronul lui Dumnezeu, iar acest tron, după descrierea lui Ezechiel, este făcut dintr-o singură bucată de piatră de safir. Pe acest tron era un personaj numit Fiul Omului. Cine este acest Fiu al Omului? Isus Hristos. Asta a spus apostolul Pavel.

În viitor, mai explică Ezechiel, va fi un templu înălţat aici pe pământ. Când templul spiritual va fi aşezat aici după revenirea lui Hristos, luaţi aminte ce se va întâmpla atunci.

„M-a adus înapoi [zice Ezechiel] la uşa casei [casa lui Dumnezeu, templul]. Şi iată că ieşea apă de sub pragul casei, dinspre răsărit.”  

·         Ezechiel 47:1

Apa iese din Altarul Sfânt întocmai cum se spune în cartea Apocalipsului, ea izvorând de asemenea şi din tron. Dar ce era în casa sfântă? Era Locaşul Milosârdiei, care reprezenta tronul lui Dumnezeu. Dar Ezechiel a văzut că deasupra Locaşului Milosârdiei, deasupra heruvimilor, era un tron adevărat făcut din piatră de safir, iar cineva stătea pe el înăuntrul locului sfânt.

Ezechiel merge în zona Altarului Sfânt şi ce vede? Apă ieşind „de sub prag”. Se îndrepta către răsărit, de sub partea dreaptă a casei, la sudul Altarului. Ezechiel era chiar lângă Altarul Sfânt, cu faţa spre est. A văzut această apă venind din spatele său dinspre zona tronului, ieşind din partea de sud a lui şi dinspre sudul altarului.

Cum se îndrepta către poarta de miazăzi, un om cu un fir cu plumb la capăt în mână s-a dus către răsărit şi a măsurat distanţa de-a lungul acestui râu ce izvora din tronul Altarului Sfânt. Întinderea măsura o mie de coţi (1 cot = 45 cm, n.trad.). Apoi, curgând înainte, devenea din ce în ce mai larg. În cele din urmă se revărsa în Marea Moartă. Ştiţi ce se întâmplă?  Această apă a purificat complet Marea Moartă, astfel încât pescuitul va fi posibil în viitor în Marea Moartă. Aşa este ddescris totul în Ezechiel, capitolul 47.

În Ioel 3:18 găsim din nou apa care vine de la Altarul Sfânt, sau de la locul unde este slăvita Shechinah. Şi vine din aceeaşi zonă ca atunci când tabernaclul era aşezat în pustietate.

„În vremea aceea [în viitor] va picura must din munţi, şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Iar un izvor va ieşi de asemenea din casa Domnului [templul] şi va uda valea Sitim [valea Iordanului].”

·           Ioel 3:18

 În Zaharia, după întoarcerea lui Hristos din ceruri, El calcă pe Muntele Măslinilor, iar pacea este în sfârşit instaurată aici, pe pământ. Luaţi aminte ce se întâmplă apoi. Este scris în Zaharia 14:8, ultimul capitol:

„În ziua aceea vor izvorî ape vii din Ierusalim; şi vor curge jumătate spre marea de răsărit [asta înseamnă Marea Moartă către Est], jumătate spre marea de apus; aşa va fi şi vara, şi iarna. Şi Domnul va fi împărat peste tot pământul; în ziua aceea Domnul va fi singurul Domn şi numele Lui va fi singurul Nume.”

·         Zaharia 14:8–9

Ce urmăresc spunând toate acestea? Simplu, şi anume că apa a fost asociată cu slava Shechinah, cu norul şi cu focul. În acel nor erau heruvimii care purtau o persoană pe un tron de safir. Din acea rocă ieşea apa care le-a astâmpărat nevoile israeliţilor câtă vreme ei s-au aflat în pustietate. Ezechiel a văzut acelaşi fel de apă venind din aceeaşi zonă. În Cartea Apocalipsului, Râul Vieţii izvorăşte din acel tron. Ceea ce observăm este că Isus Hristos a fost prezent foarte mult în pustiu în vremea când israeliţii erau acolo.

Închinarea îndreptăţită

Motivul pentru care voi discuta acest lucru este că Hristos este singurul căruia i se cuvine închinare. Oricine se îndreaptă către orice alt personaj, care este o creatură angelică sau o fiinţă duhovnicească, dacă procedăm astfel, ajungem de fapt pe tărâmul idolatriei, chiar dacă încercăm să adulăm un înger care este virtuos. Ceea ce au făcut păgânii străvechi a fost să îşi aduleze proprii zei. Au venerat duhurile ţinuturilor pe care se găseau. Acele duhuri sunt puteri angelice pe care Dumnezeu le-a orânduit şi le-a permis să fie aici, pe pământ, să conducă sub puterea Sa întru cauza cea dreaptă. Dar Israel are proprii săi îngeri, pe Mihail şi Gabriel, precum şi pe îngerul Domnului. Însă chiar dacă ei sunt în numele lui Israel, şi chiar fiecare din noi are un înger pentru a ne ajuta , ei sunt ajutoarele noastre sub Dumnezeu şi nu se cade să ne închinăm lor sau să comunicăm în vreun fel.

Noi suntem reprezentanţii ai nici mai mult, nici mai puţin decât familiei lui Dumnezeu, şi numai Fratele Mai Vârstnic al nostru, Hristos, este cel care intermediază între noi şi Tatăl. Aceasta este relaţia strânsă pe care o avem. Dar alte neamuri ale lumii au vrut să se îndrepte către spiritele care le-au condus, Elohimii lor. Au existat Elohimi străvechi pretutindeni, îngeri ai diferitor lucruri. Dumnezeu i-a spus lui Israel să nu se îndrepte către aceştia, precum străvechii păgâni.

În capitolul 34 din Exod, Dumnezeu are o învoială cu Israel pentru a doua oară. De astă dată, El se concentrează pe o altă chestiune importantă, aceea ca Israel să nu meargă întru adorarea duhurilor pământene, îngeri şi altele care se manifestă din când în când. Neavând de a face nimic cu ele, să ne închinăm doar adevăratului Dumnezeu din rai. Aproape toate idolatriile lumii străvechi adulau duhuri, îngeri, care de fapt au existat.   

„Domnul a spus: Iată, Eu fac un legământ. Voi face, în faţa întregului popor, minuni [spune Dumnezeu] care n-au avut loc în nici o ţară şi la nici un neam; tot poporul care este în jurul tău va vedea lucrarea Domnului [YHWH], şi prin tine voi face lucruri înfricoşate.”

·         Exodul 34:10

Prin lucruri „înfricoşate” El se referă la faptul că vor vedea puterea lui Dumnezeu acţionând.

„Ia seama la cea ce-ţi poruncesc azi [aici sunt poruncile lui Dumnezeu către vechii israeliţi]. Iată, voi izgoni dinaintea ta pe Amoriţi, Cananiţi, Hitiţi, Fereziţi, Heviţi şi Iebusiţi [acestea erau triburile cananite de atunci din ţinutul Canan]. Să nu cumva să faci legământ cu locuitorii ţării în care intri, ca să nu fie o cursă pentru tine, dacă vor locui în mijlocul tău.”

·         Exodul 34:11–12

Aici este ceea ce trebuiau să facă israeliţii care trăiau în acea vreme. „Să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idolatri şi să le trântiţi la pământ idolii.” [Exodul 34:13]. Aceste lucruri aveau scop religios. El nu spune să fie puse în muzee sau galerii pentru a le admira sau a le arăta cât de caraghioase sunt.

„Să le dărâmaţi altarele, să le sfărâmaţi stâlpii idolatri şi să le trântiţi la pământ idolii; să nu te închini înaintea unui alt dumnezeu; căci Domnul [YHWH] se numeşte gelos, este un Dumnezeu gelos.”

·         Exodul 34:14

El vrea ca doar El Însuşi şi întâiul Său Fiu să aibă închinare, nimeni altcineva; nu contează cine sunt ceilalţi, om sau orice fel de înger. El este un Dumnezeu gelos, unul al cărui nume este Gelozie.

„Fereşte-te să faci legământ cu locuitorii ţării, ca nu cumva ei [israeliţii] să se depraveze înaintea dumnezeilor lor.”

·         Exodul 34:15

Asta ar însemna concubinaj, în sensul spiritual, cu Elohimii lor. Dumnezeu spune prin Moise că neamurile au Elohimi asupra lor. Aceştia au puteri angelice în domeniile lor, dar sunt mai prejos de Dumnezeu şi nu se cuvine să fie adulaţi. Naţiunile străvechi le construiau altare şi zugrăveli, şi le înălţau stâlpi pe care îi decorau şi le puneau steluţe în vârf, şi le dedicau tot felul de lucruri. Să nu te închini la nici un alt dumnezeu, chiar dacă este un înger benefic. Aici a luat-o Aaron pe o cale greşită. El nu a înfăţişat un înger fals, un heruvim fals. A înfăţişat unul adevărat; însă a fost teribil de greşit să facă astfel.

Aici putem găsi pricina, pentru că Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Astăzi vedem că oamenii pun imagini cu Isus în bisericile lor, în cărţile pentru şcoala de duminică şi în cele pentru şcoala de Sabbath, fie că este vorba de o pictură, o icoană, o poză, o statuie sau altceva. Ce fel de dumnezeu au ei acolo? Pe cineva care niciodată nu va arăta ca acest Dumnezeu gelos din ceruri. Un bărbat, ne spune apostolul Pavel, trebuie să aibă părul scurt. Este o ruşine pentru un bărbat să aibă păr lung (1 Corintieni 11:14), deoarece membrul mascul al societăţii este imaginea lui Dumnezeu şi a lui Hristos. Dumnezeu nu le-ar permite preoţilor Lui din templu să poarte vreodată păr lung, pentru că ei îl reprezintă pe Dumnezeu.

Dar falşii îngeri, se arată în Apocalipsul capitolul 9, o să iasă din abisul fără fund cu părul asemenea femeilor, curgându-le pe umeri. Noi ce facem? Punem o înfăţişare a lui Isus, dar nu este imaginea cea adevărată deloc. Este a unui zeu fals, Zeus sau Serapis, şi începem să ne închinăm la ea. Nu credem că facem aşa ceva, dar o facem. Nu are importanţă dacă eşti catolic, ortodox sau protestant.

Se pare că toată lumea vrea această imagine a lui Isus cu păr lung, deşi aşa ceva nu e decât un zeu păgân, o creatură angelică păgână căreia i se închină; şi un înger eronat. Orice „dumnezeu” cu păr lung, în forma unui bărbat, este ceva ruşinos şi nu trebuie făcut. Dumnezeu le-a spus anticilor israeliţi că este „un Dumnezeu gelos”. Nu vă depravaţi întru alţi dumnezei. El a admis că acei zei existau. 10

Idolii în sine sunt nătângi; idolii făcuţi din lemn şi fier sau aur nu înseamnă nimic. Ei au reprezentat aceste puteri angelice, aceste duhuri care au fost cam pretutindeni în lume. Se cuvine să spunem că nu trebuie să le faceţi sacrificii, să nu îi invocaţi, să nu mâncaţi ofrandele lor, sau:

„...curvind înaintea dumnezeilor lor, să târască şi pe fii tăi să curvească înaintea dumnezeilor lor. Să nu-ţi faci un Dumnezeu turnat [ sau orice fel de înfăţişare].”   

·         Exodul 34:16–17

Observaţi că Moise le spune asta vechilor israeliţi. Nu le spune că nu erau zei păgâni, sigur că existau (şi există). Ei sunt în formă de făpturi angelice pe care Dumnezeu le îngăduie, însă tot Dumnezeu spune să nu le adulăm, pentru că trebuie să vă închinaţi doar Lui.

Profetul Mica

Duceţi-vă la Mica, capitolul 4. Este binecunoscut faptul că în vremurile Vechiului Testament existau mulţi zei pe lângă YHWH. Aceşti zei nu erau adevăratul Dumnezeu. Însă aceşti Elohim, nume care chiar înseamnă „zeu / dumnezeu”, erau forţe angelice cu o anumită autoritate, venită de la Dumnezeu Însuşi. Găsim în Mica, capitolul 4, referitor la un timp viitor:

„Ci fiecare va locui sub viţa lui şi sub smochinul lui; şi nimeni nu-l va mai tulbura. Căci gura Domnului oştirilor a vorbit. [Iar când acea vreme va fi venit:] Pentru că toate popoarele [în Versiunea King James] vor umbla [în Evrei: „acum umblă”] fiecare în numele dumnezeului său, noi vom umbla în numele lui YHWH, Domnul nostru, pentru totdeauna [în vecii vecilor].”

·         Mica 4:4–5

 

Mica admite aici, la fel şi Dumnezeu, că există şi alte zeităţi, în sensul de puteri îngereşti. Dar există numai o singură familie a lui Dumnezeu, unde YHWH este capul ei şi are un Fiu născut. Întâiul născut Fiu al Său este Acela ce stă pe tronul de safir, un tron care reprezintă slava Shechinah a lui Dumnezeu, în nor şi foc deasupra heruvimilor în Sfântul Altar. Acela de pe piatra din care izvora apă era nimeni altul decât Isus Hristos. Asta e cel mai important să înţelegem.

Apostolul Pavel în Efeseni şi Coloseni vorbeşte despre puteri şi întinderea lor, despre puterile angelice care s-au coborât prin Hristos, şi cum Hristos îşi exercită acum autoritatea către noi într-un fel direct şi personal. El nu mai cuvântă prin îngeri către noi. Asta nu înseamnă că El nu mai poate trimite îngeri care să ne ajute, ci că noi nu trebuie să ne mai îndreptăm atenţia spre îngeri.

 Noi formăm un popor care poate comunica direct cu Dumnezeu Tatăl numai prin Hristos. Nu mai avem nevoie de alţi mijlocitori, nici un fel de îngeri, oricât de importanţi ar fi ei. Asta spune şi apostolul Pavel în 1 Timotei 2:5. Singurul nostru mijlocitor este Hristos. Suntem deja în sânul lui Dumnezeu prin Hristos. Noi stăm, potrivit Colosenilor 3:1, de-a dreapta Tatălui întru Hristos, şi trebuie să corelaţi asta cu versetul din Efeseni 2:6. Noi stăm pe tronul lui Dumnezeu cel îndreptăţit în ceruri cu Hristos acum.

Aceste puteri angelice au fost mai prejos. Apostolul Pavel spunea că aceste puteri nici măcar nu înţeleg întreaga evanghelie din trecut – nici înainte de intrarea lui Isus Hristos în scenă, nici înainte ca apostolul Pavel şi alţii să dea un sens spiritual a ceea ce a fost misterul, marea taină. Această mare taină este că noi toţi vom deveni membri ai familiei apropiate a lui Dumnezeu, mai presus de toţi acei îngeri la un loc. Noi suntem copiii lui Dumnezeu, fiii şi fiicele lui Dumnezeu, iar îngerii, deşi au numele de Elohim, nu pot avea rolul de fii sau fiice de Elohim. Noi suntem fiii şi fiicele de Elohim, luând astfel parte la firescul lui Dumnezeu.

În Coloseni şi Efeseni aflăm că apostolul Pavel spunea că noi luptăm cu principatele şi puterile acum, în prezent, şi că ar trebui să le înfrângem, şi putem face asta prin Hristos. Vă daţi seama că îi putem cere lui Hristos să ne ajute să biruim toate puterile răului care există în acest univers? Nu avem putere de la noi înşine acum, dar tot ce trebuie să facem este să invocăm numele lui Isus Hristos. Vă voi spune că, dacă facem aşa, acele puteri angelice ( fie ele bune sau rele) trebuie să se supună.

Este ca un copil de vreo şase ani care are o bonă să-l supravegheze. Copilul trebuie să facă întocmai cum îi cere bona, şi nu poate nicidecum să facă altfel, decât dacă îi spune bonei. „Aş vrea să fac aia sau cealaltă”, iar dădaca îi spune „nu, nu ai deprinderea să faci aşa ceva.” Însă copilul spune „Am un bilet de la tata, cu data de azi, care spune că am voie să fac asta; iată, doamnă Bonă, priveşte biletul.” Bona vede biletul şi recunoaşte scrisul tatălui, trebuind să facă ceea ce tatăl spune.

Aşa e şi cu fiecare dintre noi. Trebuie să ne îndreptăm către Tatăl şi Hristos şi să le folosim numele pentru a fi ajutaţi dacă avem orice probleme cu aceste puteri angelice. Puterile acestea cărora Dumnezeu le îngăduie existenţa astăzi, unele dintre ele sunt rele.

În Vechiul Testament Dumnezeu era foarte mult implicat. Unii oameni cred că Dumnezeul din Vechiul Testament era de fapt un dumnezeu rău sau unul inferior lui Hristos sau Dumnezeu Tatălui. Asta este o prostie crasă. Dumnezeu însuşi face rău în Vechiul Testament. Cartea Apocalipsului vine chiar de la Isus Hristos însuşi şi El are puterea şi îndreptăţirea de a face cum doreşte El. Dacă El vrea să ţină în neştiinţă lumea, o poate face. De fapt, El va pune la încercare lumea chiar înainte de a doua Sa venire.

El este Dumnezeul Dumnezeilor, care domneşte asupra a toate. Nu lăsa pe nimeni să îţi spună că Dumnezeu cel din Vechiul Testament este un Dumnezeu inferior, sau că idolii pe care îi găsim astăzi în lume reprezintă pe acel Dumnezeu inferior. Aşa ceva nu este adevărat, nicidecum. Ce vedem noi la închinarea idolatră este că oamenii pun înfăţişări ale diferitor zeităţi pe care ei le numesc zei sau dumnezei, care există, însă sunt puteri angelice. Aceste puteri angelice nu ar trebui zugrăvite deloc, pentru că dacă le veţi pune în locul lui Dumnezeu cel gelos, care este YHWH, veţi intra în rândurile celor cu falşi dumnezei. 11

Idolatria din lumea de astăzi din bisericile noastre nu e altceva decât păgânism. Ştiţi e s-a întâmplat în secolul al patrulea, când oamenii au fost convertiţi la romano-catolicism sau ortodoxismul grecesc, cum îl numim? Ei îl aveau p Zeus împrejurul lor. Autorităţile l-au pus pe Zeus acolo, cu părul său lung, iar oamenii îl numeau Isus. Dar ştiţi la cine se gândeau? Se gândeau la Zeus.

Astăzi este vremea ca toate reprezentările lui Dumnezeu să fie strămutate, chiar şi acelea care [eronat] îl reprezintă pe Hristos. „Copilaşi, păziţi-vă de idoli” (1 Ioan 5:21).

                                         Ernest L. Martin, aprilie 1993
Editat de David Sielaff, ianuarie 2007

 

1 The exact number of people is covered in my book, 101 Bible Secrets That Christians Do Not Know. The great number of people had no food to eat ordinarily. They had to be supplied with manna, and with water to drink.  ELM

2 In Colossians chapter 1 the apostle Paul says that Christ, underneath the Father, created the heavens and the earth. He created the angels in the first place. That is why we have Him always coming into the picture here, because He created Adam and Eve. The God of the Old Testament, the real God of the Old Testament, with a whole bevy of angels underneath Him, is none other than Christ Jesus. Christ was the one who revealed the Father to people (Matthew 11:27; Luke 10:22). YHWH is the Father’s name, and Christ can bear it as well. But the one who really was in active charge of creating the heavens and the earth underneath the Father, according to Colossians 1:15–21 was Christ Jesus. John the apostle said that the Word, the Logos, was in the beginning with God and He was God. He had the rank of God upon Him. God (Elohim) is a name of a family. It means powerful ones. The name YHWH Elohim, shows who the powerful ones are governed by. YHWH, who is the Father and underneath Him is Christ the Son, they are one as far as power and authority and administration. They represent a single entity and yet they are distinct personalities, as we find in Scripture.  ELM

3 For the 40 years they had food miraculously supplied to them called angel’s food (Psalm 78:4–5) for that 40 years period. It was a bland diet. But at the same time they were nourished by it and they were able to carry on.  ELM

4 The Commandments were written down but the people had not seen them written on the stones yet. When Moses came with those stones written by the hand of God, he looked and saw all of this nonsense that was going on.  ELM

5 Even though the Angel of the Lord represented YHWH and spoke for Him (which is what angels do, “angel” means messenger), Israel was not allowed to represent the Angel of the Lord, or any angel, with an image.  DWS

6 See the review and discussion of Professor Wilson’s ISBE article in Chapter 2, “The Law Was Given by Angels” of Dr. Martin’s book Essentials of New Testament Doctrine (Portland, OR: ASK Publications, 2001), and online at http://www.askelm.com/essentials/ess003a.htm.  DWS

7 It is interesting that it comes from the north. When you read the scripture you will find that the north quarters is where God lives. It is simply an indication here that it comes from the presence of God, from the north.  ELM

8 If you look at it very carefully, they also represent the principle tribes of Israel, one side was in charge of 3 tribes, another was in charge of 3 tribes, another 3, and another 3 making four principle tribes in charge of the 12 tribes of Israel. The man represented Reuben, because he was the firstborn of Jacob. The lion was, as we say, Leo the lion, you know, of Judah. The ox was of Joseph, the calf. And eagle was of Dan. And you will find this same scheme in Revelation chapter 4 as well.  ELM

9 They can go anywhere throughout the firmament. While this was fantastic in the time of Ezekiel and John, today we now understand the principles of flight in the atmosphere, travel in space, and even in the universe as presented here.  DWS

10 God does not want His glory or any praise to Him to go to images of any kind. God says through Isaiah: “I am YHWH: that is my name: and my glory will I not give to another, neither my praise [praise due to Me] to graven images” (Isaiah 42:8, compare with Philippians 2:11).Read Isaiah 2:8, 42:17, 44:9–20, and 57:1–13, all of which deal with idolatry. This also applies to “pictures” of a long-haired Jesus. See Bible Secret #5 of 101 Bible Secrets That Christians Do Not Know at http://www.askelm.com/secrets/index.asp.  DWS

11 We have 6 presidents of the United States living at present [in 1993]. Each one of them has a different personality. Let us say you are a Republican and you like Reagan. If you put a picture of Reagan in your home and later find that someone has substituted a picture of Jimmy Carter or someone else, your emotions would be upset by that. Maybe you like Carter and you do not like Reagan, it is the same thing. Who you depict is very important to who you are in tune with. That is why God says I want none of these false gods or angels, or anything else depicting Him. Aaron picked the right angel, a Cherub, but you know, he actually got the people playing in the wrong way. God said it is not to be done.  ELM

   (courtesy of http://www.askelm.com )