Erezii:

IDOLATRIA 
 


Gândind biblic despre
Idolatria - Exodul 20:4-6
 

de J. David Hoke

"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele." (Exodul 20:4-6)

Un prieten îi citea odată unei doamne, din Biblie, despre ce a spus Dumnezeu că le va face celor care s-au învinovăţit de păcat şi nu se căiesc. Ea a replicat: "Oh, Dumnezeul meu nu ar face niciodată aşa ceva!" El i-a răspuns: "Doamnă, ai dreptate! Dumnezeul tău niciodată nu ar face una ca asta. Problema este că dumnezeul tău există numai în mintea ta. Ţi-ai creat o imagine proprie despre Dumnezeu, aşa cum îţi place ţie, iar acum te-ai aplecat şi te-ai închinat la ea, în locul Dumnezeului din Biblie. Problema ta este că ai comis idolatrie!"

Ce este idolatria? Mai simplu spus, idolatria este fuga după năluci. Idolul este înfăţişarea  unui dumnezeu aşa cum ni-l închipuim noi. Este o imagine, nu realitate. Este o nălucă, nu substanţă. Este o reprezentare, dar întotdeauna mai puţin decât Dumnezeu sau altceva decât Dumnezeu. Idolatria este făurirea de năluci.

Nălucile nu sunt substanţă. Ele pot contura, reprezenta ceva anume, dar nu sunt ceea ce este zugrăvit. De ce să ne concentrăm asupra nălucii, când putem vedea adevăratul lucru? Suntem prea des dispuşi să vânăm năluci.

A Doua Poruncă este în întregime despre idolatrie. Este în întregime despre făurirea de năluci. Ea dezvăluie tendinţa din om de a-şi făuri zei după bunul său plac. Să nu fie tendinţe în om de a-şi crea proprii dumnezei, Domnul Dumnezeu n-ar fi dat niciodată o astfel de poruncă. Această tendinţă a existat în om de la începutul timpurilor.

Chiar şi cei mai luminaţi dintre noi, care sunt educaţi în sens biblic, care sunt sofisticaţi în filozofia vieţii sunt susceptibili de o astfel de tendinţă. Este tirania palpabilului. Prin asta vreau să spun că există o dorinţă de a materializa şi cuantifica toate aspectele realităţii, chiar şi pe Dumnezeu. Ne place să zugrăvim lucrurile în dimensiuni umane. Avem sentimentul că putem înţelege mai bine lucrurile în felul acesta. Dar, când vine vorba despre Dumnezeu, trebuie să fim cu băgare de seamă.

Dumnezeu nu poate fi captat de înţelegerea umană. Nici o lucrare teologică, ca atare, oricât de vastă şi măiastră, nu va reuşi să portretizeze adecvat Infinitul, pe Cel de-a Pururi  care umple eternitatea. În timp ce minţile noastre Îl pot cunoaşte, nu Îl pot şi înţelege. Dar tot încercăm, iar uneori pricepem şi mai puţin. Când o facem, suntem în primejdia idolatriei contemporane. Pentru că idolatria nu este doar practica nesăbuită a culturilor primitive. Este vie şi considerabilă chiar aici, în America. A Doua Poruncă este îndreptată  spre cei care vânează năluci. Sunteţi oare vinovaţi de fugă după năluci?

Textul nostru, Exodul 20:4-6, arată primejdiile idolatriei, în trecut şi prezent. Tot aici găsim şi ajutorul pentru cei care caută să evite să devină idolatri contemporani. Este posibil să fi unul dintre aceştia şi nici să nu ai habar. Cum? Sunt două căi majore.

Cu totul altceva decât Dumnezeu

Ne facem vinovaţi de idolatrie când ne închinăm la altceva decât la Dumnezeu. Domnul spune în Porunca A Doua,
"Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor, şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele."

La prima vedere, A Doua Poruncă este foarte asemănătoare cu Prima. Acolo Dumnezeu spune "Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine." Ambele sunt interdicţii împotriva închinării la altceva decât Dumnezeu. Când ne închinăm la altceva în afară de Dumnezeu, suntem vinovaţi de idolatrie. Acel lucru nu trebuie neapărat să fie un idol de lemn sau piatră. Poate fi orice – chiar obiecte religioase.

Pentru că, vedeţi, price lucru care devine mai important decât Dumnezeu, devine un idol. Aveţi idoli în viaţă? Cum puteţi spune? Ei bine, ar trebui să fie evident, dacă există ceva care vă captează atenţia, vă preocupă mintea, vă umple gândurile şi vă stârneşte dorinţele, am putea avea ceva ce considerăm a fi mai important decât Dumnezeu. Dar sunt şi idoli mai subtili.

Idolatria s-ar putea să nu sară în ochi de la început. Poate fi ceva pe care o puteţi numi  "idolatrie mocnită". Este o intruziune subtilă a altceva decât Dumnezeu, un lucru pe care îl lăsăm să devină mult prea important în viaţa noastră. Uneori cu greu ne dăm seama că este o problemă, până ce nu suntem puşi în faţa unei alegeri.

Gândiţi-vă împreună cu mine la următoarea afirmaţie, umpleţi locul liber. "Doamne, ţi-aş da orice, în afară de ..." CE anume aţi exclude de Dumnezeu? Cum rămâne cu această afirmaţie? " Doamne, ţi-aş da orice, în afară de ..." Este ceva ce pur şi simplu nu aţi face pentru Domnul? Cum vine asta? "Doamne, aş schimba orice în viaţa mea pentru tine, în afară de..." Aveţi obiceiuri la care nu aţi renunţa? Sunt locuri în care nu v-aţi duce? Există relaţii pe care nu ar trebui să le aveţi, la care nu aţi renunţa?

Lucrurile care vă reţin de la a vă supune poruncii Lui sunt candidaţi puternici pentru a deveni idoli. Un idol poate fi orice. Poate fi o posesiune materială: o maşină, o barcă, o casă de vacanţă, bijuterii, haine şi lucruri de genul acesta. Vă puteţi face un idol din stilul de viaţă, în care vă consumaţi toată energia pentru a vă menţine un anume nivel de prosperitate.

Să nu mă înţelegeţi greşit, nu e nimic greşit în a vă bucura de roadele muncii voastre, dar  când vă îndepărtaţi de lucrurile care contează cu adevărat pentru a avea o casă mai mare, o maşină mai luxoasă, şi toate celelalte lucruri de genul acesta, atunci aceste lucruri au devenit prea importante.

Sunt convins că copiii nu vor pur, şi simplu, lucruri mai mari şi mai bune. Ei nu sunt mulţumiţi cu mai multe activităţi şi tot ce e mai bun de cumpărat. Ceea ce vor copiii noştri suntem noi. Părinţi, daţi-le atât cât puteţi, dar nu uitaţi să vă daţi pe voi înşivă. Dumnezeu ne vrea.

Idoli mai pot fi şi lucrurile religioase – chiar şi conceptul de preoţie, sau felul de a ţine o slujbă. În unele slujbe poţi predica orice fel de erezie de la amvon, dar dacă se întâmplă să începi să cânţi la momentul nepotrivit, înainte de ofrandă, vei fi dat afară. În alte biserici, se acceptă să conteşti învierea lui Isus, însă dacă vei muta pianul din locul stabilit, vei fi aspru mustrat. În unele biserici poţi să îţi declari deschis convingerea despre Naşterea Fecioarei, însă dacă vei ridica mâinile pentru proslăvire, vor crede că ţi-ai pierdut minţile. În alte biserici înfăptuim greşit botezul, practicăm botezul ca metodologie în locul mesajului, iar astfel practicăm idolatrie. Putem adora obiecte religioase. Cineva spunea odată că dacă Chivotul şi Tabernaclul s-ar separa, să urmezi mereu Chivotul. Putem fi vinovaţi dacă urmăm Tabernaclul în locul Chivotului.

Închinarea înseamnă să te dăruieşti. Lucrul căruia i te dăruieşti este acela la care te închini. Te poţi închina la tine însuţi, te poţi închina altor oameni. Te poţi închina unor bunuri materiale. Te poţi închina unui stil de viaţă. Te poţi închina chiar unor obiecte religioase. Când ne închinăm la orice altceva în afară de Dumnezeu, ne facem vinovaţi de  idolatrie a zilelor noastre. Când ne închinăm la orice altceva în afară de Dumnezeu, ne închinăm la năluci. Suntem vinovaţi de fugă după năluci?

Ceva inferior lui Dumnezeu

Ne facem vinovaţi de idolatrie şi când ne închinăm la ceva inferior lui Dumnezeu. Este interesant că A Doua Poruncă este o interdicţie împotriva făuririi de chip cioplit. Această poruncă are în vedere ceva mai mult decât idolii reprezentând alţi zei. Această poruncă are în colimator chiar şi facerea unor imagini reprezentându-l pe Dumnezeu Însuşi.

Suntem cu toţii familiari cu istorisirea acordării Celor Zece Porunci pe Muntele Sinai. În timp ce Moise era pe culmea muntelui, primind Poruncile de la Dumnezeu, oamenii erau la poale, aşteptând impacientaţi. Văzând că Moise nu se întoarce de o bună bucată de vreme, ceva foarte interesant s-a petrecut. În relatările din Exodul 32, oamenii au început să-i ceară lui Aaron să le facă un dumnezeu care să meargă înaintea lor. Aaron a adunat bijuteriile lor, le-a topit şi le-a transformat într-un viţel de aur. De fapt, era un taur tânăr –o imagine obişnuită ce reprezenta un zeu. Interesantă este intenţia oamenilor şi a lui Aaron. Unii comentatori cred că, prin facerea unui viţel de aur, intenţia lor a fost să Îl abandoneze pe adevăratul Dumnezeu. Alţii, însă, cred că a fost o intenţie diferită. Aaron declara în versetul 5 al acelui pasaj: "Mâine va fi o sărbătoare a Domnului." El se referea la adevăratul Dumnezeu. E posibil ca Aaron, cel puţin în mintea lui, să le fi făurit o imagine palpabilă reprezentându-L pe adevăratul Dumnezeu al lor?

Robert Jamieson, în comentariul său, consideră că "Ei au cerut, ca nişte copii, să aibă ceva care să le mulţumească simţurile . . . un obiect material vizibil, ca simbol al prezenţei divine, care să meargă înaintea lor." Au încercat oamenii doar să-L reprezinte pe Dumnezeu şi nu să-L înlocuiască? Se pot descrie astfel de viţei de aur ca fiind făcuţi cu bune intenţii? Poate. Sau poate că nu. Însă chiar dacă intenţiile lor erau bune, Dumnezeu a fost ofensat.

Vedeţi voi, orice înfăţişare au creat, oricât de măiestrit lucrată, oricâte trăsături magnifice ar fi avut, rezultatul total obţinut ar fi fost întotdeauna mai puţin decât Dumnezeu. Nici o  imagine nu va putea vreodată să reflecte măreţia lui Dumnezeu. Ar fi doar o palidă reprezentare, o umbră – în cel mai bun caz.

Se prea poate ca acest tânăr taur să fi fost menit să redea firea puternică a Dumnezeului cel viu. Poate că a fost conceput pentru a ajuta la închinare. Poate un astfel de ajutor al închinării să devină idol? O altă pildă pare să indice acest lucru ca posibil.

În Numeri 21, citim povestea judecăţii şerpilor înspăimântători. Erau oameni care cârteau împotriva lui Dumnezeu şi a conducătorului pus de El, Moise. Pentru judecarea lor, Dumnezeu a trimis nişte şerpi teribili, care au muşcat oamenii, iar mulţi dintre ei au ajuns înveninaţi şi au murit. Oamenii, dându-şi seama de păcatul lor, i s-au plâns lui Moise, şi-au mărturisit păcatele şi l-au implorat să se roage. Astfel că Moise s-a rugat, iar Dumnezeu i-a vorbit. I-a grăit lui Moise să făurească un şarpe de bronz şi să-l atârne de un stâlp, iar oricine se va uita la acel şarpe va fi vindecat. Aşa că Moise a pus să fie făurit şarpele. Dar între timp, oamenii mureau.

Imaginaţi-vă ce s-a petrecut de s-a ajuns acolo. Oamenii sunt bolnavi, limbile le sunt umflate, sunt doborâţi de durere, ca un foc în trupurile lor. Peste tot în jur se aud gemete. Gândiţi-vă la o femeie îngrijindu-şi soţul în cortul lor, cu copiii împrejur privindu-i. El se zbate între viaţă şi moarte. Meşterii lucrează asiduu pentru a face şarpele de bronz. Îl vor termina la timp? Soţul ei este muribund. Ea îl încurajează cu frenezie să reziste. În sfârşit, şarpele e gata, gaura este săpată, şarpele de bronz este atârnat şi se aude îndemnul, "Priviţi-l, priviţi-l şi trăiţi!" Toţi se întorc către şarpe şi rânduiala Domnului Dumnezeu se transpune în faptă. Trupurile prind putere. Puterea tămăduitoare a Domnului străbate tabăra. Bărbaţi şi femei, băieţi şi fete, stau în picioare toţi, cu o nouă viaţă în trupuri. Acum e vremea bucuriei în toată tabăra. Jalea li se transformă în dănţuit. Au privit spre şarpele de bronz şi Dumnezeu a înfăptuit lucrarea miraculoasă. Luaţi aminte la acel şarpe!

Dumnezeu a folosit acel şarpe. Acesta le-a reamintit de puterea Sa. A fost un mijloc prin care slava Sa a fost etalată oamenilor. Dar nu a fost Dumnezeu. A fost o nălucă. Totuşi  au păstrat şarpele în preajma lor sute de ani. Îl putem vedea iarăşi în vremea lui Ezechia, în 2 Împăraţi 18. Oamenii încă mai ardeau tămâie la şarpe, până în timpul lui Ezechia. El a poruncit să fie spart în bucăţi, deoarece era doar un obstacol pentru oameni şi pentru că era numai o bucată de bronz.

Însă şarpele era un obiect pe care îl folosise Dumnezeu. Era un simbol religios. Era un ajutor la închinare. Dar deja devenise un idol. Vedeţi voi, chiar obiectele religioase  ajung înlocuitori ai lui Dumnezeu. Chiar dacă e vorba de o cruce sau crucifix, o statuie sau o pictură, moaşte sau un crez; nu trebuie niciodată să le conferim calităţi dumnezeieşti. Problema nu este în ceea ce vor aceste obiecte să înfăţişeze, ci în ce eşuează să înfăţişeze. Nimic făcut de mâinile omului nu poate vreodată să surprindă sfinţenia, maiestatea şi  transcendenţa lui Dumnezeu. Trăsăturile Sale sunt dincolo de o zugrăvire adecvată. Cineva spunea că aşa ceva este la fel de absurd precum "a cere unui scolastic să lămurească istoria lumii într-o propoziţie, ori unui sculptor să facă o replică a Muntelui  Rushmore pe un grăunte de nisip, ori unui muzician să interpreteze Simfonia a V-a a lui  Beethoven cu un fluier de arbitru. Lucruri care nu pot fi realizate. Este absurd chiar să le propui."

Trebuie să fim cu luare aminte să nu transformăm lucrurile religioase în idoli. Să fim atenţi să nu ne închinăm la întâmplări sau locuri, sau la lucruri, chiar lucruri religioase. Când ne închinăm la ceva inferior lui Dumnezeu, suntem vinovaţi de idolatrie. Nu alergaţi după năluci, când puteţi trăi lucrul adevărat.

Lucrul adevărat este o relaţie vie cu un Dumnezeu viu, care nu poate fi definit ori cuantificat. Lucrul adevărat înseamnă întâlnirea cu Domnul Isus şi să Îl laşi să-ţi umple viaţa. Deţinem privilegiul de a avea un Domn suveran, care este veşnic, pentru a împlini vieţile noastre. Este dincolo de orice explicaţie cum anume face El asta, dar o face. El vine spre această fărâmă de carne şi îi insuflă viaţă divină. Nemuritorul împlineşte pe cel muritor, iar noi devenim copiii lui Dumnezeu. Spiritul nostru limitat este în legătură cu  spiritul Lui nemărginit, putând astfel să atingem veşnicia. Cel care este mai mare decât  întregul univers poate sălăşlui în fiecare dintre noi. Nu puteţi explica asta, dar o puteţi trăi. Nu umblaţi după nimic altceva. Nu umblaţi după năluci când puteţi trăi adevăratul lucru.

    Used by Permission

Copyright © 1997 J. David Hoke. This data file is the sole property of the copyright holder and may be copied only in its entirety for circulation freely without charge. All copies of this data file must contain the above copyright notice.

This data file may not be copied in part (except for small quotations used with citation of source), edited, revised, copied for resale or incorporated in any commercial publications, recordings, broadcasts, performances, displays or other products offered for sale, without the written permission of the copyright holder. Requests for permission should be made in writing and addressed to J. David Hoke, Pastor, New Horizons Community Church, 2303 Evesham Rd. Voorhees, NJ. 08043.

(courtesy of  http://members.aol.com/twarren20/idol.htm )