Acoperirea Capului:

„Importanţa vitală a lungimii părului în tradiţia Paveliană timpurie”

GÂNDIREA K'BALIST RABINICĂ ÎN SCRIPTURILE MESIANICE

de  Les Aron Gosling, Rebbe

BRI Honors Bible Scholar David C. Whitaker
Copyright © BRI 2003 - All Rights Reserved Worldwide

PROLOG

BRI este lucrarea Mesianică a harului! Noi suntem în întregime înrădăcinaţi şi întemeiaţi în har. Harul este perspectiva noastră teologică şi intenţia noastră. Noi ne bazăm în întregime şi numai pe har pentru mântuirea noastră. Noi credem că Yeshua a venit din cer ca darul iubirii lui Dumnezeu pentru omenire, fie evrei fie neamuri. Noi ţinem la aprecierea biblică, că dragostea veşnică a lui Dumnezeu nu a fost niciodată modificată de la prima aprindere implozivă a singularităţii din care a provenit, prin lumină, universul nostru. Stăm uniţi aici prin marele fapt indiscutabil al mântuirii prin har prin credinţa LUI MASCHIAH (nu prin credinţa noastră!) exercitată în contul ucenicilor Săi, dintre care noi de aici suntem doar primii. Noi depindem în întregime pentru mântuirea noastră de zi cu zi, şi răscumpărarea noastră veşnică de puterea păstrătoare şi harul nemeritat al lui Yeshua Ha Maschiah, şi nu de ţinerea legii... nu de ţinerea Torei. Noi suntem convinşi de axioma fundamental biblică, că singura sursă de eliberare de păcat, iertarea păcatelor şi fărădelegilor, şi creşterea în har, este Mesia. Doar Yeshua, întruchiparea spiritului mereu prezent a formei sursă, memra, logosul lui Dumnezeu. Acestea sunt adevăruri pe care le susţinem a fi evidente în sine. Nu doar aşa, ele sunt dovedite în întregime din cuvântul scris al Scripturii şi nu sunt determinate de sentimente, emoţii, instantanee, dorinţe interioare sau cicălirile preţiosului Duh Sfânt din ele. În mod egal de netăgăduit este faptul că, comunitatea creştină evreică a credinţei a perceput că Tora era pentru oamenii harului lui Dumnezeu, o cale a harului.

Deci pentru a nu înţelege greşit ceea ce este scris în aceste pagini de lecturi vă rog să păstraţi aceste afirmaţii în primul plan al gândurilor voastre, şi niciodată nu uitaţi că noi nu învăţăm mântuirea prin fapte, sau prin ţinerea legii!

Rav Shaul (Pavel) a fost confruntat cu probleme şi chestiuni majore într-o adunare Mesianică de credincioşi din Corint, în Grecia. Acolo era gelozie şi conflicte care conduceau certuri intense printre fraţi, critica deschisă a conducerii (1 Corinteni 1:10-4:21), un caz flagrant de incest (5:1-13), procese civile unul cu altul (6:1-8), o atitudine general libertină faţă de templul prostituatelor (6:9-20), lupte şi dezbateri cu privire la chestiuni de căsătorie, celibat, divorţ, robie şi circumcizie (7:1-40), dispute legate de mâncarea cărnii jertfite de păgâni idolilor (8:1-13; 10:1-33), comportamentul de beţie şi lăcomie la „Cina Domnului” (11:17-34), manifestările mândriei asupra darurilor spirituale care conduceau la confuzie în întâlnirile lor (capitolele 12-14), şi dezbinările doctrinale cu privire la interpretarea învierii (15:1-58). Pavel chiar a trebuit să îşi accentueze autoritatea sa ca apostol pentru a-i face pe credincioşi să susţină misiunea şi lucrarea sa (9:1-27). Şi apoi, exista o chestiune specifică în privinţa lungimii părului (11:1-16).

Ceea ce vom încerca să facem, în această lucrare, este să discutăm importanţa părului şi a învelitorilor părului în primul secol de gândire K’balistă. Păstraţi în minte în timp ce citim ce a scris Rav Shaul, că el scria într-adevăr la convertiţi dintre neamuri din Mişcarea Mesianică („creştinism”). El nu scrie aici specific evreilor. El scrie neamurilor.

Studenţi BRI, lăsaţi-mă să fiu cinstit în privinţa altui lucru! Instrucţiunile lui Rav Shaul faţă de Corintenii dintre neamuri din primul secol despre lungimea părului erau aplicabile tuturor celorlalţi credincioşi dintre neamuri care au rămas în sfera influenţei învăţăturii Paveliene. Această problemă a lungimii părului nu era un fenomen localizat. Dacă ne întoarcem spre introducerea acestei epistole găsim scrisoarea rabbi clar şi apăsat adresată către „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi, şi către TOŢI cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru:” (1 Corinteni 1:2). Pavel porunceşte mai departe instrucţiunile sale cu privire la lungimea părului „FIECĂREI persoane care se roagă sau prooroceşte” (1 Corinteni 11:4). Preocupările ciudate ale lui Pavel cu privire la lungimea părului cranial nu sunt în nici un fel limitate la oamenii şi femeile din Corint. „Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:16).

Nu este nici o îndoială că acest pasaj din 1 Corinteni 11:2-16 a stimulat tulburare printre cărturarii din toate diviziunile bisericii istorice. Pentru că aici avem unul dintre cele mai misterioase pasaje din toată Biblia care are de a face cu lungimea părului membrilor Comunităţii timpurii Mesianice a Credinţei – şi NEAMURILE din ea! Şi aceste porunci ciudate ale emisarului Rav Shaul sunt de un interes crescând a multora în conducere şi la nivelul rădăcinilor din Mişcarea Mesianică care creşte rapid în prezent.

Pavel afirmă următoarele:

 „Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine, şi că ţineţi învăţăturile [grecescul paradosis este tradus greşit aici ca „hotărâri.” Mai bine, K'balah] întocmai cum vi le-am dat [cele tipic evreieşti joacă rolul dovedirii acestor „hotărâri” care erau tradiţiile evreieşti secrete]. Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. Orice bărbat, care se roagă sau prooroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său. Dimpotrivă, orice femeie care se roagă sau prooroceşte cu capul desvălit, îşi necinsteşte capul ei, pentru că este ca una care ar fi rasă. Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească. Bărbatul nu este dator să-şi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului. În adevăr, nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat; şi nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat. De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei. Totuş, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie. Căci dacă femeia este din bărbat, tot aşa şi bărbatul prin femeie, şi toate Sunt de la Dumnezeu. Judecaţi voi singuri: este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu desvălită? Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung, pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învălitoare a capului. Dacă iubeşte cineva cearta de vorbe, noi n-avem un astfel de obicei şi nici Bisericile lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 11:2-16)

Unii oameni (probabil MAJORITATEA oamenilor) care au citit această instrucţiune de la marele sol către naţiunile neamurilor au primit-o bolborosind. Şi fraţilor, dacă nu sunteţi specialişti în forma de gândire evreiască din primul secol aceasta este exact ceea ce este! Şi voi merge mai departe şi voi afirma categoric, că dacă nu suntem familiari cu K’balah evreiască (învăţături mistice asociate cu legile orale ale lui Dumnezeu) nici unul din aceste lucruri nu va avea nici un sens!

OBIECŢIILE MESIANICE ACTUALE

Există obiecţii puternice din partea unor conducători legalişti cu privire la faptul că părul femeii este „învelitoarea” în discuţia lui Pavel. Ei preferă să creadă că un „voal” este sub semnul întrebării. Majoritatea obiecţiilor pot fi însumate de această contribuţie despre care Pavel afirmă „dacă o femeie se roagă fără o învelitoare a capului – un voal – ea ar trebui să fie rasă” şi că de aceea „dacă ea putea să fie rasă ea nu putea să fie deja rasă. Este destul de greu să razi un cap ras – dacă ea nu avea păr (de exemplu, o învelitoare) ea trebuia să fie rasă. Dar cum poţi să razi capul, dacă nu este păr de ras?” (GSY la http://www.angelfire.com/wi/godseesyou/headcoverings.html).

Adevărul este că o citire atentă a lui 1 Corinteni 11 va arăta că Pavel nicăieri nu implică faptul că femeile fără o „învelitoare” sunt deja „rase.” În nici un caz. Dar Pavel vorbeşte despre unele femei din Corint care adoptau un stil de păr care a fost tăiat scurt sau tăiat în sensul masculin.

Din alt capăt al spectrului, Rebbetzin Penina Taylor (Asociaţia Mesianicilor atenţi la Tora) recunoaşte că în timp ce femeile evreieşti au purtat voaluri ca un „obicei continuu de mii de ani” ea admite corect că „noi nu găsim o poruncă directă în Tora care să poruncească ca femeile să îşi acopere capul lor.” Rebbetzin continuă apoi să argumenteze că Rav Shaul era împotriva părului femeii ca fiind esenţial un „aprinzător” referindu-se la opinia Talmudului că „Privirea părului unei femei constituie un stimul erotic” (Berakhot 24a). În timp ce nici un bărbat sănătos, normal, cu sângele fierbinte nu se poate îndoi că în anumite circumstanţe părul unei femei poate fi folosit ca un stimul erotic sau provocare, insistenţa lui Rebbetzin că aceasta este ceea ce stăpânea mintea lui Rav Shaul în acest caz este pur Tom Aiureală!

Cu siguranţă, Talmudul incorporează instrucţiuni cu privire la chestiuni de învelire sau neînvelirea capului. Aceste obiceiuri erau iniţiate în mare parte post-Babilon. „Femeile evreice, căsătorite sau nu, nu ar trebui să umble în piaţă cu părul descoperit” (Shulhan Arukh, Even haEzer 21:2). „Înţelepţii comentează că, „Ieşind în public cu capul gol, o femeie (căsătorită sau nu) violează o interdicţie cu actul ei neruşinat.” „Este interzis să priveşti insistent asupra frumuseţii unei femei ... sau să priveşti insistent la femeile care spală haine... Nu ai voie să le auzi cântând sau să vezi părul lor (Even haEzer 21:2)” (R. Getsel Ellinson, Calea modestă: un ghid al izvoarelor rabinice). Atât de strictă este Ortodoxia Talmudică, încât Ramban a afirmat: „Dacă se uită cineva insistent asupra degetului mic al unei femei cu intenţia de a obţine plăcere el este considerat să s-a uitat la părţile ei private. Este interzis chiar să o auzi cântând dai să vezi părul ei.” Prin contrast, vederea părului unei femei, dacă ea este căsătorită, şi fără „insistenţă” este permisă (Sidrei Esh, 11,8).

Esenţialul halacha Talmudic este că bărbaţilor le este interzis să umble patru coţi (1,8 metri) cu capul neacoperit. În timp ce aceasta este afirmată în mod specific, alte autorităţi rabinice pretind că orice distanţă parcursă cu capul neacoperit este un lucru interzis. Într-adevăr, chiar doar a sta în casa cuiva fără o învelire a capului este inadmisibil.

În diferite yeshivot ortodoxe din Ierusalim femeile îşi acoperă părul pentru a indica faptul că sunt căsătorite: în lumea mai largă a neamurilor o verighetă este folosită pentru a simboliza starea de căsătorie a unei femei. Obiceiul păgân al verighetei reprezintă desigur vaginul în timp ce degetul reprezintă penisul. Aici este originea verighetei (şi ea are aprobarea întreagă a lui Dumnezeu, alături de anumite obiceiuri ambigue ale neamurilor, aş putea adăuga). Comunitatea evreică a acceptat de asemenea inelul ca un semn al kedoshin dar comunităţile ortodoxe continuă să urmeze obiceiul adiţional al femeilor căsătorite care îşi acoperă părul. Unele poartă eşarfe, pălării şi berete şi altele recurg la peruci. Mulţi evrei Reformaţi se îndreaptă acum spre un ritual mai aproape de tradiţie într-un număr de teritorii, inclusiv a purtării lui kippot.

În timpuri Talmudice, femeile erau cunoscute prin acoperirea întotdeauna a părului lor aşa cum femeile păgâne mergeau cu capul descoperit (Ned. 30b; Midrash Numeri 9:16). Dacă o femeie umbla cu capul descoperit pe străzi, soţul ei avea dreptul să divorţeze de ea cu replătirea zestrei ei. În Ketuvim 7:6 termenul „dat Yehudit” înseamnă că o femeie nu ar trebui să îşi răsucească sau să aibă părul descoperit în public. Tradiţionalismul bisericii creştine uzual a influenţat foarte mult sinagogile aşa cum se poate vedea în faptul că în secolul 16, rugăciunea cu capul descoperit era considerată a fi un obicei păgân. În jurul secolului nouăsprezece unele femei evreieşti au început să poarte o shaytl – Yiddish pentru perucă – dar unele autorităţi rabine au văzut direct ipocrizia şi s-au opus inovaţiei.

Nici una dintre aceste circumstanţe interzise de Talmud nu acoperă actele specifice a „rugăciunii sau proorociei” enoriei care sunt în focarul primar al dezbaterilor lui Pavel din 1 Corinteni 11.

OPINII „NOBILE” CREŞTINE ALE NEAMURILOR

Unii cărturari creştini, fantezând în poruncile lui Pavel o dorinţă pentru credincioasele din Corint să se întoarcă la datoria lor corectă faţă de soţii lor ca femei pretind că ei au ajuns sub puterea învăţătorilor falşi (deşi Pavel nu menţionează nimic în acest context despre învăţătorii falşi).

Ei afirmă: „Aceşti învăţători falşi învăţau că atunci când o femeie devine creştină, ea era egală cu un bărbat în fiecare fel.” Apoi îl citează pe Marcus Dods (1890): „Punerea deoparte a voalului era astfel o expresie din partea femeilor creştine că fiinţa lor era presupusă ca membră a trupului lui Hristos înviat care le-a ridicat din această poziţie de dependenţă şi subordonare.”

Nu doar Marcus Dods a „ratat semnul.” Consideraţi aceste nestemate...

„A înlătura la voal însemna să renunţe la pretenţia lor la modestie, şi a refuza să îşi recunoască subordonarea ei... Dacă voalul era înlăturat ca un simbol al subordonării, el trebuie să fi fost înlăturat ca simbol al modestiei” (Charles Hodge).

„Tăierea părului, care este principalul ornament natural al femeilor, era fie un semn al supărării, fie o pedeapsă ruşinoasă. Ea presupune semnul caracteristic al unei femei rău famate” (Hodge din nou).

„Acest principiu este că ordinea şi subordonarea pătrunde tot universul, şi ea este esenţială pentru existenţa ei. Capul bărbatului este Hristos; capul femeii este bărbatul; capul lui Hristos este Dumnezeu. Dacă această înlănţuire [ordine de lucruri] ar fi tulburată în oricare dintre părţile ei, ruina trebuie să fie rezultatul” (Încă mai mult Hodge).

„Pretutindeni era privit ca un lucru dezonorant şi nepotrivit pentru o femeie să pună deoparte simbolul potrivit al sexului ei, şi emblema subordonării, şi a fi descoperit în prezenţa unui bărbat... dacă ea punea deoparte emblema potrivită a sexului ei şi a condiţiei sale subordonate, ea ar fi putut la fel de bine să îşi despartă părul, ceea ce toţi ştiau că ar fi dezonorant şi nepotrivit, că femeia a fost creată pentru o condiţie subordonată, şi ar trebui să o observe... Şi acea natură cu privire la acest subiect a fost un bun instructor, şi a arătat că era neatrăgător pentru o femeie să se roage cu capul ei descoperit, că părul ei i-a fost dat ca un ornament şi pentru frumuseţe, şi că, aşa cum ar fi nepotrivit ca ea să îşi înlăture voalul ei era să îşi taie părul, natura în sine cere ca acest simbol al subordonării ei să nu fie pus deoparte în public” (Albert Barnes).

„Şi capul femeii este bărbatul. Sensul este că ea este subordonată lui; şi în toate circumstanţele – în atitudinile ei, îmbrăcămintea ei, în public, şi în cercul familiei – ar trebui să recunoască subordonarea ei faţă de el” (mai mult Barnes).

[Atunci, în veşmintele zilnice ale femeii, nu doar în închinare, ea ar trebui să poarte ceea ce este potrivit pentru condiţia sa creată, altfel ea] „arată o nevoie [neglijenţă] a respectului adecvat bărbatului – faţă de soţul ei, faţă de tatăl ei, faţă de sex în general. Voalul este un semn al modestiei şi al subordonării... este semnul uzual al sexului ei, şi cel prin care ea dovedeşte modestia şi simţul subordonării ei. A îndepărta acesta, înseamnă a îndepărta semnul corespunzător al unei astfel de subordonări, şi este un act public prin care ea arată astfel dezonoare faţă de bărbat. Şi aşa cum este propriu ca, chiar sub pretextul religiei, şi de a fi angajat în slujba lui Dumnezeu, aceste semne să fie puse la o parte” (încă mai mult Barnes).

Aceşti bărbaţi nobili şi sfinţi (şi ignoranţi porci) – aceşti nobili Talmudici dintre neamuri care au influenţat milioane de credincioşi (şi continuă să facă astfel, deşi sunt de mult timp morţi) au indicat faptul că Pavel indica că femeile din Corint ar trebui să îşi pună învelitoarea (voalul) în spate şi să se întoarcă la „condiţia lor frumos creată.”

„În toată istoria,” ucenicii lui Dods, Barnes şi Hodge notează, „până la sfârşitul secolului, unele forme de acoperire [de către femei] au fost purtate. Era un simbol înţeles şi purtat în toate timpurile în public. Această argumentare a venit din înţelegerea clară a condiţiilor universal predestinate [şi că de aceea] învelitoarea nu ar trebui să fie văzută ca cerută doar pentru serviciile de închinare. Femeia trebuie să rămână sub autoritate [veşnică] şi reflectă condiţia sa adecvată în toate vremurile.” Mai departe, „Dacă ea îşi dă jos acoperirea ei [simbolul ei de subordonare], când pleacă de la biserică, ea ar trebui să îşi arunce simbolul ei al modestiei.” Apoi ei citează autoritatea lor finală: „Astfel, el [Pavel] a concluzionat că femeile care se arată în public şi în adunările clerice fără semnul şi simbolul subordonării lor, adică, descoperite, să le fie ruşine. Concluzia: Femeile trebuie să fie acoperite, pentru a arăta prin acest semn exterior, supunerea lor, o acoperire care este un simbol al supunerii” (Biblia Geneva, 1602 - note).”

Aceşti cărturari isteţi ai Bibliei îşi rezumă gândurile lor cu aceste aclamări finale: „Din nefericire, lumea noastră s-a rătăcit departe de ... Creatorul nostru.”

Nu destul de departe, îi aud pe unii oameni spunând. Această imagine coruptă a Dumnezeului Creator a ajuns să fie aruncată din gândirea noastră o dată şi pentru totdeauna.

LUNGIMEA PĂRULUI ŞI CAPETE... NU VOALURI!

Vă rog să observaţi că în contextul său lungimea părului este chestiunea majoră şi primară aici, nu baticurile, pălăriile sau voalurile. Baticurile, pălăriile sau voalurile sunt implicate doar în principiu. Într-adevăr, obiceiul creştin al lungimii părului (despre care Pavel vorbeşte atât de insistent) i-a încurcat mult pe comentatorii Bibliei, cărturarii şi interpreţii amatori la fel.

De fapt, feminiştii au insistat că bazat doar pe acest text, Pavel este „de neînţeles, neclar şi neconsecvent” când comparând ceea ce avea de spus despre bărbaţi şi femei în celelalte scrisori ale sale. Şi, fără o înţelegere potrivită a condiţiilor lui Pavel în aducerea înainte a acestor puncte de vedere, feminiştii au într-adevăr un caz.

Acum noi toţi ştim că deopotrivă în natură şi în Biblie există o distincţie făcută între sexe, şi tot ceea ce pot spune este trăieşte diferenţa! Aşa ar trebui să fie. Dar DE CE este pentru Pavel lungimea părului o asemenea chestiune? Ce spune de fapt Pavel despre capetele acoperite?

Această chestiune este într-adevăr foarte importantă. Şi aceasta devine evidentă când privim la unele culte şi secte moderne ale creştinismului care şi-au creat „Talmudul” lor specific faţă de care mulţi dintre susţinătorii lor au devenit sclavi totali. Deja am menţionat scrierile odată populare ale lui Dods, Barnes şi Hodge. Apoi era Armstrong.

O sectă particulară (cu adevărat, un cult) ajunge imediat în minte. Fără VREO înţelegere a ceea ce discuta Pavel, fără a lua în considerare atitudinile sociale şi culturale din primul secol, „apostolul şef” al acestui cult Sabbatarian modern a impus o politică strict necompromiţătoare a aderenţei şi încuviinţării calităţii sale de membru. Aceste porunci ale lui Pavel au devenit o problemă a mântuirii. Bărbaţii trebuiau să poarte părul lor SCURT în spate şi pe lateral şi bărbile absolut „afară.” Femeile trebuiau să îşi lase părul să crească cel puţin până la umeri şi cu cât era părul mai lung cu atât ea era considerată mai dreaptă de această ierarhie ignorantă. Aceşti oameni interziceau de asemenea purtarea machiajului, împodobirea cu cercei, lungimea rochiei era interzis să fie mai scurtă decât genunchiul, etc.

Noi chiar am cunoscut un tânăr stabilit în Sydney, Australia, care a lucrat pentru o companie germană de profil înalt care era specializată în chimicale şi casete de calitate VCR. Într-o zi, el a fost chemat pe neaşteptate dintr-o întâlnire de afaceri la nivel înalt implicând reprezentanţi europeni din străinătate pentru că trei „păstori” seniori ai cultului au venit la locul său de muncă şi i-au cerut atunci şi acolo să îl vadă. El a fost escortat din premisele afacerii (ca şi când ar fi păzit – imaginaţi-vă impresia asupra colegilor săi de lucru şi a reporterilor de peste hotare) şi a fost grăbit într-o maşină mare neagră. Ei au condus până la cel mai apropiat parc şi i s-a spus în termeni nesiguri că viitoarea sa căsătorie cu un membru al bisericii urma să fie pusă în aşteptare DACĂ NU îşi tăia perciunii. Mai mult, dacă nu şi-i tăia la sfârşitul săptămânii, el ar fi fost dat afară din „biserica adevărată,” botezul său va fi declarat invalid de către ei, şi urma să înfrunte să fie „marcat” public de la amvon. Aceasta însemna că furia aprinsă a iadului îl aştepta. Aşa cum erau, acei perciuni ofensatori îngrijiţi puşi la punct au coborât (aşa a pretins el faţă de noi) nicăieri aproape de capătul lobilor urechilor sale! Când el s-a întors la birou, cam după o jumătate de oră, Directorul General l-a chemat în apartamentul său de lux, destul de preocupat, pentru a discuta dacă angajatul său avea nevoie de vre-un sfat despre chestiuni legate de lege. Întregul birou, inclusiv managementul de la nivelul înalt, au crezut că vizitatorii săi impozanţi cu costume închise erau nişte detectivi!

Înţelegerea poruncilor lui Rav Shaul este într-adevăr foarte importantă!

ÎNVĂŢĂTURA LUI PAVEL DESPRE „CONDUCERE” – ADEVĂRUL REAL!

Înainte de a încerca să dezbatem chestiunea lungimii părului, consideraţi din nou că Pavel

            I-a învăţat pe NEAMURI din Tora (care – ca Neamuri – nu au cunoscut-o în mod natural),

            A dat ilustraţii din profeţi (care – ca Neamuri – nu i-au cunoscut în mod natural),

            Şi i-a instruit din Scrieri (care – ca Neamuri – nu le-au cunoscut în mod natural).

Neamurile trebuie să fi avut acces prin Pavel la Scripturile evreieşti sau nu ar fi avut nici o idee despre ceea ce vorbea Pavel... şi Tora trebuie să fi fost (cel puţin în mintea lui Pavel) importantă în mod vital pentru neamuri, pentru ca el să petreacă atât de mult timp educându-i în modele biblice de înţelegere şi cuprindere intelectuală.

Deci, el trebuie de asemenea să îi fi instruit să aibă acces la sinagogile locale unde aceste texte erau în mod evident disponibile. Nu aceasta este ceea ce găsim înregistrat de Luca în „Fapte”? Desigur! Amintiţi-vă, dacă neamurile din biserica timpurie au fost învăţate să ţină sabatul sfânt, şi să respecte restul poruncilor, ei TREBUIE SĂ FI RESPECTAT şi Tora – şi au fost învăţaţi de Pavel să facă aşa! Şi, întreb din nou, de ce să menţioneze aceste lucruri din Scripturile evreieşti neamurilor dacă ele nu erau importante pentru ei?

Acum, în acest context, Pavel menţionează lungimea părului în relaţie cu ceea ce se referă el la „natură” ci când noi vizităm grădina zoologică şi privim la urangutani observăm că masculii au părul lung, şi leii au coame. Mai mult, în împărăţia păsărilor din nou masculii sunt împodobiţi glorios cu pene, nu femelele. De fapt, în ceea ce priveşte omenirea, unii dintre cei mai viteji şi cei mai masculini luptători ai oamenilor aşa numiţi primitivi au purtat părul lung ca un standard emblemă al curajului şi cruzimii în bătălie. Triburile germanice antice şi unii Britoni şi Gauli au apărut imediat raţionale, ca şi triburile Amerindiene. Nu, natura ca natură NU învaţă că este „o ruşine pentru un bărbat să aibă părul lung.” În nici un caz.

Ce spune Rav Shaul ESTE că „ordinea naturală” a lumii civilizate, culturale – Pavel nu are în vedere triburile semi-barbare germanice aici, ci acele popoare ale lumii civilizate din Pax Romana – este pentru bărbaţii care au o tunsură a bărbaţilor asociată în mod normal cu cea a bărbaţilor culturalizaţi şi civilizaţi, şi pentru femeile care au o tunsură asociată în mod normal cu cea a femeilor culturalizate şi civilizate. Păstraţi în minte că Juvenal a ridiculizat părul lung pentru bărbaţi ca „potrivit” în societatea sa. Tot astfel, Josephus este citat de Eusebius ca remarcând că evreii erau observaţi în special pentru „părul lor aproape cules” (Prep. Evang. IX,9,412). Relevanţa acestei învăţături va deveni evidentă mai departe în această lucrare.

Lăsaţi-mă să vă spun aceasta: CAPETELE în acest pasaj sunt cele mai importante când analizăm învăţătura lui Rav Shaul (şi aceasta este adevărată în special când ne uităm la învăţăturile sale mai timpurii). Şi, într-adevăr, „capetele” sunt de asemenea importante când citim orice literatură care poartă un accent primitiv evreu-creştin. Aproape nu mai este nevoie să spunem, dacă capetele sunt importante atunci de asemenea este şi părul.

Acum priviţi candid (şi sincer) la ce a scris Pavel despre „capete.” Rav Shaul ne spune clar că

            Dumnezeu este CAPUL lui Mesia

            Mesia este CAPUL bărbatului

            Bărbatul este CAPUL femeii

Acest cuvânt „cap,” întâmplător, înseamnă „autoritate” şi NU „sursă.” Cu aceasta în minte, mai întâi trebuie să facem un punct din anumiţi factori care ar putea să nu fie chiar evident pentru majoritatea cititorilor noştri.

Observaţi (1) că ni se spune că aceste instrucţiuni sunt poruncile lui Pavel (1 Corinteni 14:37). Ele nu sunt limitate la Corint ci au o legătură enormă cu credincioşii Mesianici pretutindeni care l-au avut pe Pavel Rabinul lor (învăţător). Toate Adunările Mesianice ale Credinţei erau aşteptate să adere la ele (1 Corinteni 11:16). Acest lucru este destul de clar.

Observaţi (2) că problema este cu lungimea părului bărbaţilor şi femeilor în general, NU a soţilor şi soţiilor exclusiv. Aceste instrucţiuni pot include poziţii conjugale, pentru că Pavel MENŢIONEAZĂ soţii şi soţiile destul de puţin în această secţiune, dar apoi el continuă să vorbească despre bărbaţi şi femei în general. Pasajul este adresat „fiecărui bărbat” şi „fiecărei femei.” Unii comentatori au eşuat să aprecieze acest factor în învăţătura lui Pavel.

Observaţi (3) că avem de a face cu DOUĂ probleme: (a) închinarea parohiei şi (b) o problemă care implică „SLAVA.” În acest pasaj Pavel a menţionat 3 slăvi:

            Slava lui Dumnezeu

            Slava bărbatului şi

            Slava femeii.

Acum Pavel afirmă specific că slava lui Dumnezeu trebuie să fie VĂZUTĂ în închinarea parohiei. Putem citi acest fapt destul de clar. Chestiunea este deschisă. „Vă dau aceste învăţături, dar nu vă laud pentru că vă adunaţi [strângeţi] laolaltă nu ca să vă faceţi mai buni, ci ca să vă faceţi mai răi. Mai întâi de toate, aud că atunci când veniţi [vă strângeţi] la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred,” (1 Corinteni 11:17, 18).

Nimeni nu poate argumenta împotriva acestei propoziţii. Pavel discută despre închinarea în adunare.

            Şi el este implacabil că doar slava lui Dumnezeu trebuie să fie descoperită în serviciul de închinare.

Sunteţi de acord? Ar fi bine ca egoul uman să nu fie o parte a serviciului de închinare. Desigur, acest principiu ar putea acoperi de asemenea închinarea privată, dar textul nu clarifică aceasta.

            Nu putem citi prea mult din aceasta aşa cum stă pentru că nu există nici o calificare. Într-adevăr, Pavel rămâne tăcut cu privire la aceasta.

Cu siguranţă, Rav Shaul este conştient pe deplin că Dumnezeu nu îşi împarte SLAVA Sa cu altul (Isaia 48:11). Dar cine este „slava” lui Dumnezeu? Pavel răspunde, bărbatul. Dar „slava” bărbatului trebuie să fie acoperită. „Slava” bărbatului este femeia (v7). „Slava” femeii este părul ei (v15).

„Dacă o femeie nu-şi acoperă capul, să se şi tundă. Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se acopere.” (1 Corinteni 11:6)

Consideraţi versetul 6, „acoperirea” este kaluma de la katakalupto = „a acoperi” (grecescul a înveli). Comparaţi acest verset cu versetul 15. „pe când pentru o femeie este o podoabă să poarte părul lung? Pentru că părul i-a fost dat ca învelitoare a capului.” (1 Corinteni 11:15)

În acest verset găsim din nou „învelitoare” dar este un cuvânt foarte diferit, peribolaiou = „broboadă împrejur, sau şal.” „Slava” bărbatului, care ESTE femeia, trebuie să fie „acoperită”; „slava” femeii care este părul ei, trebuie să o acopere de asemenea.

O aducere aminte este potrivită acum! Şi aceasta este că noi avem de a face cu Corinteni foşti păgâni NEAMURI, nu cu evrei. Totuşi,

Această întreagă secţiune a scrisorii lui Pavel către Corinteni stabileşte că sub termenii şi condiţiile Legământului Reînnoit neamurile trebuie să fie ascultătoare faţă de învăţăturile Torei în privinţa închinării. Nu este nici o chestiune aici care să implice „o lumină ulterioară” sau „clarificare” în chestiune. AICI ESTE O CHEIE UITATĂ care deschide o înţelegere a ceea ce discută Pavel. Lungimea părului este o chestiune ce implică Tora. Dar nu la CODUL SCRIS apelează Rav Shaul. Mai degrabă, Tora orală este cea care se află în faţa minţii lui Rav Shaul (şi K’balah este o parte integrală din Tora ORALĂ).

Şi ACUM Pavel începe să îi înveţe pe convertiţii dintre neamuri despre Yeshua, nu doar din Tora, Profeţi şi Scrieri, ci le dă o informaţie mistică importantă direct din K'BALAH!

Nicăieri în Tora scrisă nu găsim o singură poruncă pentru bărbaţi şi femei să îşi acopere capul lor în timp ce se roagă lăsaţi singuri chiar când proorocesc. Cheia învăţăturii misterioase a lui Pavel despre „capete” şi „învelitori” poate fi localizată bine în acest pasaj care este în curând avut în considerare. Pentru că în versetul 4 Pavel scrie, „Orice bărbat, care se roagă sau proroceşte cu capul acoperit, îşi necinsteşte Capul său.” (1 Corinteni 11:4).

Ceea ce scrie de fapt Rabinul evreiesc neamurilor din Corint, când privim la transcrierea strictă de mai sus a textul grec este, „având ceva atârnând în jos de la capul său.”

Nu poate fi nici o ceartă că el discută Tallith. Despre aceasta nu există nici un dubiu. Versiunile moderne mai noi ştiu că acesta este cazul pentru că acum ele tratează de asemenea cu forma de gândire evreiască. Translatorii iau acum această informaţie în socoteală pentru o durată lungă. Şi, poate fi o mică îndoială că neamurile care s-au privit ca o parte integrală din relaţia Legământului Reînnoit cu Mashiach ar fi purtat Tallith. Dovada? Priviţi la sutele de mii de neamuri de azi care constituie o proporţie majoră a calităţii de membru a adunărilor moderne Mesianice răspândite în lume. Poartă aceste neamuri Talliths? Oh da! Absolut, ele poartă!

Observaţi câteva adevăruri despre Tallith pe care Domnul Nostru Yeshua Însuşi l-a purtat!

SEMNIFICAŢIA LUI TALLITH

În Numeri 15:38, 39 citim, „Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure [Tzitziot] la colţurile veşmintelor lor şi să pună un fir albastru [Evreiescul „un fir de albastru”] peste ciucurele [Tzitzis] acesta din colţurile veşmintelor. Când veţi avea ciucurele acesta, sã vă uitaţi la el [Evreiescul „să vă prindeţi ochiul vostru.” Ca un Semitism, aceasta implica faptul că el trebuia să fie păstrat pentru închinarea în timpul zilei] şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie.”

            Aceşti Tzitzis [franjuri, ciucuri] sunt menţionaţi în Ezechiel 8:3 indicând o buclă de păr.

Acest lucru este cel mai important de observat aşa cum vom descoperi în timp ce continuăm. De asemenea, pentru evreii mistici, culoarea albastru indica în primul rând Divinitatea. În mod similar, susţinătorii Hinduşi antici îşi imaginau despre Dumnezeul absolut ca o divinitate care avea culoarea albastră. Firul albastru, sunt de acord rabinii, „seamănă cu marea, marea seamănă cu cerurile, şi cerurile seamănă cu Tronul Slavei.” Mai departe, „Tzitzis sunt o amintire constantă pentru un evreu a tuturor datoriilor sale faţă de Dumnezeu, şi a relaţiei speciale în care un evreu stă faţă de Dumnezeu, a cărui „culori” el le purta” (Dr J.H. Hertz, The Pentateuch and Haftorahs, 1961, 634). Mai mult, firul albastru, care este înfăşurat în jurul altor şuviţe de 7, 8, 11 şi 13 ori (şi care au noduri duble între ele) este denumit Shamash – SERVITOR.

            Shamash indică spre Robul Suferind al lui Dumnezeu, spre Cel care poartă în Sine dreptul la culoarea albastră care este purtată de regii estici antici: culoarea sângelui, sângele albastru.

Numerele 7 şi 8 adunate = 15, care este echivalentul evreiesc a lui vav şi hey, ultimele două litere ale Numelui lui Dumnezeu. Numărul 13 este echivalent cu evreiescul echad care reprezintă UNITATEA („Unul”). Tallith strigă tare, „YHWH Echad” – „DOMNUL este Unul.” Aceasta nu este totul! Adunaţi numerele 7, 8, 11 şi 13 şi ajungeţi la cifra 39. Pentru mântuirea noastră [„vindecarea, sau sănătatea, lui YHWH”] Yeshua a primit 39 de lovituri de bici. 39 este un multiplu al lui 13, şi 13 (şi multiplii de 13) este pretutindeni în toată Biblia numărul care înseamnă rebeliunea şi apostazia: natura umanităţii, adică, omenirea fără călăuzirea (şi prin respingerea) instrucţiunii lui Dumnezeu de mântuire, Tora cea vie (Yeshua). Există 5 noduri într-o serie de răsuciri, şi ni se aminteşte de cele 5 cărţi care cuprind Tora – Geneza, Exod, Levitic, Numeri şi Deuteronom. Uimitor, Tzitzit este 600 în numerologia evreiască şi dacă adunăm cu cele 8 fire şi 5 noduri avem 613 mitzvot (poruncile) lui Dumnezeu. Da, tivul Tallith este cuprins din 613 fire de care se agaţă. Aceste 613 reprezintă bisericile dintre neamuri care au respins Tora!

Evreii reverenţioşi în timpul închinării, cu excepţia Kol Nidrei (când şalul de rugăciune este purtat zi şi noapte), poartă Tallith de lână (sau mătase) în timpul zilei – ciucurii au menirea, potrivit poruncii, „să capteze ochiul nostru,” implicând folosirea sa în timpul zilei – şi recită Psalmul 36 în timp ce el se înconjoară pe sine în şalul rugăciunii: „cât de scumpă este bunătatea Ta, Dumnezeule! La umbra aripilor Tale găsesc fiii oamenilor adăpost. Se satură de belşugul Casei Tale, şi-i adapi din şivoiul desfătărilor Tale. Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.”

            Ciucurii din îmbrăcăminte sunt cei care dau importanţa sfinţitoare a Tallithei.

Există patru colţuri pe Tallith, şi acestea indică spre cele patru colţuri ale pământului, „căci întregul univers este plin de Slava lui Dumnezeu.” Fiecare dintre cele 4 colţuri au 8 Tzitzit. Numărul 4 simbolizează toată creaţia în sine – există patru litere ale Numelui personal al lui Dumnezeu, YHWH – în timp ce 8 simbolizează slava Divinităţii (şi mai specific „SLAVA Cuvântului” – Mashiach). În evreieşte numărul 8 stă pentru chaim, VIAŢĂ. CUVÂNTUL are VIAŢĂ în SINE. „CUVÂNTUL s-a făcut trup şi noi am văzut SLAVA sa,” a scris trimisul Ioan în Ioan 1:14. Există 22 Tzitzit esenţiale pe cele două margini ale lui Tallith – există 22 de litere în alfabetul ebraic. Toată cunoştinţa lui Dumnezeu pentru omenire este însumată în 22 de litere. Într-adevăr, cele 22 de litere „sunt temelia tuturor lucrurilor” (Sefer Yetzirah).

Acum unii dintre cititorii noştri îşi pot aminti o morală pe care am dat-o odată despre cărţile Bibliei în care am afirmat că Scripturile oficiale ale Templului erau 22 în număr (acele Suluri din Templu corespundeau în timpuri antice celor 22 de obiecte de mobilier din Templu cât şi din alfabetul evreiesc). Acest număr 22 este de asemenea foarte important deoarece Adam (primul Om făcut după imaginea lui Dumnezeu şi OBIECTUL întregii creaţii) a fost al 22 act creator al lui Dumnezeu (Geneza 1). Nu doar acesta este cazul, ci generaţia a 22-a de la Adam ne duce la Iacov (a cărui nume a fost schimbat în Israel) care a fost părintele seminţiilor lui Israel, Naţiunea Ideală şi Completă prin care oamenii specifici restul lumii – goyim – urmau să audă CUVÂNTUL Domnului.

Deoarece Biblia este o carte evreiască – şi eu includ de asemenea Scripturile noastre Mesianice – noi avem cele 22 suluri din Templul pre – Yeshua, apoi cele 5 volume care mărturisesc despre Mesia (Matei, Marcu, Luca, Fapte, Ioan – aceste aranjamente corespund Torei lui Moise) şi apoi noi avem 22 de volume mai multe înainte. Aceasta rezultă 22+22+5=49 (7x7) sau desăvârşirea. Nu poate fi nici o îndoială că 22 înseamnă dorinţa intensă a lui Dumnezeu de a comunica intim cu bărbaţii şi femeile.

Menţionarea istorică biblică a lui Tallith este cea mai lămuritoare şi datorită lucrării de traducere coruptă această informaţie este adesea trecută cu vederea, sau interpretată greşit. Ca un prim exemplu al acesteia, consideraţi-l pe proorocul Ilie. El folosea Tallith, în puterea simbolică, pentru a despărţi râul Iordan (2 Împărăţi 2:8). Cel mai mare prooroc al lui Israel apoi a dat Tallith-ul său ucenicului său dornic, Elisei, care a continuat să înfăptuiască exact aceeaşi faptă măreaţă cu şalul Rabinului său (2 Împărăţi 2:13, 14). Într-adevăr, Elisei a fost recrutat de prooroc prin înfăşurarea în veşmântul lui Ilie (2 Împărăţi 19:19-21). Elisei, ca un rezultat al întâlnirii sale iniţiale cu Tallith-ul lui Ilie, a devenit în final investit ci autoritatea şi duhul lui Ilie.

IMPORTANŢA VITALĂ A LUI TALLITH PENTRU „BISERICĂ”

Domnul nostru Yeshua a dat o indicaţie profetică a faptului că El nu se aştepta ca Credinţa adevărată să existe în vre-un fel considerabil înainte de a doua Sa Venire. El a meditat la auzirea talmidim-ului Său, şi nu fără motiv, „Dar când va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18:8).

Această viziune descurajatoare a Domnului pare să fie dovedită într-o pildă pe care el o împărtăşeşte cu privire la „Strigătul de la miezul nopţii,” sau „Cele zece fecioare.” Ea se găseşte în Matei 25. În versetele 5 şi 6 citim, „Fiindcă mirele [Mesia] zăbovea, au aţipit toate şi au adormit. [starea bisericii” timp de cel puţin ultimii 1700 ani.] La miezul nopţii, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieşiţi-i în întâmpinare!”

Biserica universală este azi într-un necaz mare.

            Ea l-a pierdut pe Mesia,

            Ea a pierdut mesajul Harului,

            Ea a pierdut toată cunoaşterea despre Tatăl despre care Yeshua a spus că El a venit să îl descopere. Astfel că ea nu posedă inima Tatălui faţă de o omenire pierdută şi nenorocită.

O strigare „de la miezul nopţii” va fi lansată într-o zi în curând pentru lume. Yeshua ne-a dat o cunoştinţă că această situaţie în întregime negativă va fi răsturnată.

În corpul „Noului Testament” o femeie este reprezentativă pentru o biserică (Marcu 5:21). În Marcu 5 relatarea despre o femeie cu scurgere menstruală, şi tânărul copil care este înviat din morţi, amândouă identităţile din text sunt legate împreună prin numărul 12. 12 în numerologia evreiască este „începuturi noi organizate” şi poartă cu sine un sens al autorităţii „guvernamentale”: o autoritate suverană care este legată de importanţa teocratică a lui Tallith.

La o recentă întrunire BRI Yeshiva am spus că noi credincioşii Mesianici (deopotrivă evrei şi neamuri) suntem ambasadori al Mashiach, şi că Rav Shaul a aplicat terminologia curentă de guvernare – chiar guvernarea Romană – la structura Trupului lui Mashiach, că Trupul mistic care a fost (din nefericire) denumit „biserică.” Azi, în acest acelaşi Trup mistic al lui Mashiach, Guvernarea iubitoare de Păstor a lui Dumnezeu este restaurată cu durere la locul ei potrivit printre talmidimul lui Yeshua. Cu siguranţă, NU există nici o ierarhie. Noi toţi ne supunem UNEI Autorităţi – Yeshua – şi apoi fraţilor şi surorilor noastre în dragoste când suntem motivaţi clar de Ruach haKodesh, în cele mai bune scopuri ale noastre.

Când examinăm cele două minuni ale Domnului Nostru care sunt descrise în textul din Marcu 5:21-43, găsim femeia („biserica,” sau adunarea) întinzându-se să atingă poalele lui Mashiach's Tallith – pentru vindecarea ei personală după 12 ani lungi de afecţiune internă uterină! Ea realizează că mântuirea sa este în acea Tallith care este purtată de evreul Mesia. El o poartă dar mulţi dintre noi eşuăm să prindem semnificaţia acelei Tallith – şalul rugăciunii este ceea ce reprezintă Dumnezeul VINDECĂTOR din Iudaism mai mult decât orice alt simbol. Rugăciunea şi vindecarea merg ca mâna în mănuşă. Maleahi a afirmat, „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii şi tămăduirea va fi sub aripile [kanafei] Lui; veţi ieşi şi veţi sări ca viţeii din grajd.” (Maleahi 4:2).

Femeia chinuită cu tulburări uterine nu ajunge până la haine. Ea îi atinge poalele ei – Tzitziot al Tallith (conform Luca 8:44; Marcu 9:20). Tallith reprezenta autoritatea în Tora pe care Mesia Yeshua al ei îl întrupa! Ea s-a întins pentru a atinge Tzitziot, ştiind foarte bine că, atât de necurată cum era, ea avea nevoie disperată să se angajeze în tot ceea ce ESTE Dumnezeu şi în tot ceea ce Dumnezeu a promis – pentru a fi adăpostită sub aripile Sale! Ca o consecinţă a realizării contactului cu Tzitzit Dumnezeu a vindecat acea femeie. Şi după dialogul lui Yeshua cu ea aceasta trebuie să fi plecat din prezenţa Sa săltând de bucurie – ca viţeii din grajdul lui Zaharia. Observaţi de asemenea din relatare, că această femeie disperată, necurată nu a cerut permisiunea să se apropie de Mashiach, dar atunci când ea a atins Tzitziot ea a fost cutremurată de PUTEREA LUI DUMNEZEU care dădea energie Tallithei Domnului. Mai mult despre aceasta mai târziu.

Amintiţi-vă că în Numeri 15:38 Dumnezeu a poruncit „Faceţi Tzitzit la colţurile hainelor voastre.” Cuvântul evreiesc pentru „colţuri” de aici este transcris askana'fei. Acest cuvânt poate fi transcris în mod egal ca ARIPI. Şi astfel, „„Aţi văzut ce am făcut Egiptului şi cum v-am purtat pe aripi [Ebraicul kana'fei] de vultur şi v-am adus aici la Mine.” (Exod 19:4). Din nou, „Aş vrea să locuiesc pe vecie în cortul Tău: să alerg la adăpostul aripilor [kana'fei] Tale.” (Psalmul 61:4).

Profetul Zaharia a fost luat la sfârşitul timpului „Zilei Domnului” unde a văzut neamurile care „vor apuca pe un Iudeu de poala hainei (Tzitzit Ha'Kanaf) [ciucurii culiselor Tallith], şi-i vor zice: Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!” (Zaharia 8:23).

„Faceţi Tzitzit pe colţurile hainelor voastre,” (Numeri 15:38). Micul cuvânt „pe” este plin de semnificaţie. „Pe” este de la natan, „a da.” Yeshua HaMashiach A FOST DAT DE TATĂL pentru a împlini desăvârşit toate poruncile pentru fiecare dintre noi. Nici unul din noi nu ar fi putut vre-odată să le observe perfect aceste 613, nimeni nu a dobândit vre-odată neprihănirea perfectă în prezenţa unui Dumnezeu Sfânt. Dar Yeshua a făcut aceasta!

Doar Mashiah ÎN NOI poate observa potrivit Tora lui Dumnezeu. El a DOBÂNDIT descendenţa Sa Regală ca ÎMPĂRAT AL NEPRIHĂNIRII.

Biserica S-A OPRIT DIN CREŞTERE în 1967, chiar anul în care evreii au luat Ierusalimul de la arabi. Da, adunările Mesianice din jurul lumii sunt ridicate conform programului. Şi în măsura în care BRI este preocupat, neamurile încep să vină la ACEST evreu Mesianic cu refrenul „Părinţii noştri n-au moştenit decât minciună...” (Ieremia 16:19). Nu pot vorbi pentru celelalte adunările din Mişcarea Mesianică.

Această vindecare a „scurgerii de sânge” are loc, în succesiune, în timp ce Mesia se îndrepta spre casa lui Iair, unde fiica sa de 12 ani deja trecuse dincolo. Iair se întâmplă să aibă un nume semnificativ (ebraicul Ya’Ir = „pe care Dumnezeu îl luminează”) şi el se întâmplă în mod semnificativ să fie un oficial al sinagogii. Mesia Yeshua binevoitor o aduce pe ea la o viaţă nouă prin gingaşa sa atingere şi porunca puternică.

Înţelesul ascuns, sau semnul, acestor evenimente legate ne conduce spre sfârşitul veacului când adunările Mesianice vor veni la viaţă, apărând ca adevăratul Măslin al lui Dumnezeu. În momentul viitoarei Revoluţii a lui Yeshua în Statul Israel, oficialilor din sinagogi li se va da viaţă învierii – Israel va înţelege în final, şi va accepta pe Yeshua ca Mesia şi Rege al lor.

Fără orice îndoială, biserica (istorică) modernă a fost declarată MOARTĂ de Dumnezeu în mod precis pentru că ea a avut o scurgere de sânge timp de prea multe secole.

Sângele este realmente „problema.”

Sângele preţios al lui Mashiach a fost vărsat pentru toată omenirea, şi după învierea sa, rămăşiţa lui a fost stropită peste Chivotul lui Dumnezeu şi în tot sanctuarul interior din sfânta sfintelor din Templul ceresc! Aceasta a avut loc pentru a curăţa cerurile şi pentru împăcarea lor cu Tatăl. După ce aceasta a fost realizată cerurile au fost pregătite (de acel eveniment) pentru scopul final al lui Dumnezeu cu privire la Univers – UNIREA cu El ca DUH aşa cum El, Dumnezeu este Duh.

Astfel în viziunea lui Rav Shaul întregul univers va trece printr-un reviriment complet (ca să spun aşa) de la o materie „căzută” spre Duh aşa cum Dumnezeu este Duh. De îndată ce acest eveniment are loc Dumnezeu spune „Iată am creat ceruri NOI şi un pământ NOU, în care locuieşte dreptatea!”

Voi nu vom mai vedea universul din nou în acelaşi fel.

„Iată! Eu fac toate lucrurile Noi!”

Şi aceasta începe aici cu noi.

SIMBOLISM PUTERNIC DESPRE TALLITH & UN SEMN AL SFÂRŞITULUI

Practica strecurării firului albastru în Tallith a încetat după distrugerea Templului. Aceasta se datorează faptului că vopseaua albastră – purpuriul regal – pentru colorarea firului era obţinută dintr-o moluscă specială localizată în adâncurile Mării Mediteraneene şi care iese la suprafaţă odată la 70 de ani. După Risipire practica folosirii vopselei a fost permisă să treacă în primul rând datorită nedisponibilităţii moluştei, şi în al doilea rând, şi în fine, datorită dispariţiei sale ciudate.

Despre simbolismul lui Tallith, învăţatul Rabin Brash a scris, „În ciuda ... deprecierii şi înlocuirii temporare, Tallith-ul în sine a păstrat întotdeauna simbolismul lui puternic... Nici o deteriorare să îl detracteze din misiunea sa. Azi, când evreul îşi pune Tallith, felurite gânduri şi mesaje tăioase îi stârnesc şi îi provoacă mintea... Bătălia evreului nu este cea a măcelului. El îl slujeşte pe Împăratul Împăraţilor. Lupta sa este cu atât mai puternică cu cât luptă nu pentru cuceriri palpabile, ci pentru valorile duhului. Pentru a se identifica pe sine ca soldat al lui Dumnezeu şi pentru a se face pe sine recunoscut astfel faţă de lumea de afară, el se înveşmântă cu uniforma sa, Tallith. Mărturia sa simbolizează puritatea misiunii sale. Tallith ... marchează dragoste lui Dumnezeu pentru Israel şi determinarea lui Israel pentru a se lupta pentru idealurile lui Dumnezeu, amintindu-şi să împlinească toate poruncile Sale şi să fie sfânt pentru Domnul. Pentru că haina cu ciucuri era „uniforma” specifică a evreilor, legea interzicea vânzarea acestuia către un neam, decât dacă ciucurii săi erau înlăturaţi... Când se îmbracă cu Tallith-ul său evreul nu doar împlineşte o lege, ci împlineşte un act al credinţei. Simbolic, el se pune pe sine sub dragostea protectoare a lui Dumnezeu, ştiind că în mijlocul furtunilor şi tensiunilor vieţii umane el poate găsi acolo un cer de siguranţă şi pace. „El te va acoperi cu penele Lui şi te vei ascunde sub aripile Lui. Căci scut şi pavăză este credincioşia Lui! Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost!” şi faci din Cel Prea Înalt turnul tău de scăpare.” Pentru evreu Domnul nu este un Dumnezeu îndepărtat ci un Tată, adică aproape, la îndemână. El nu este doar „Domnul,” ci „Dumnezeul meu.” Punându-şi Tallith, evreul pe punea pe sine credincios şi încrezător sub tutela lui Dumnezeu” (Steaua lui David, 1955, 161, 164).

Evreii rămân Martorii „veşnici” şi apărătorii Providenţei lui Dumnezeu. Evreiescul Tallith rămâne simbolul dragostei implacabile a lui Dumnezeu, şi un devotament nemuritor al poporului faţă de toată revelaţia biblică reprezentată. Evreiescul Tallith este un tip al lui Ruach HaKodesh (Duhul Sfânt) care descoperă CUVÂNTUL lui Dumnezeu pentru noi – Cuvântul Scris (Tora) şi Cuvântul Viu (Yeshua).

Pentru fiecare închinător al lui Dumnezeu trebuie să fie important să afle că evreii Ortodocşi folosesc încă o dată vopseaua albastră în al lor Tzitzit. Ei se întorc la „Firul Albastru” datorită unei bruşte reapariţii a moluştei, care a ajuns din nou la suprafaţă exact în timpul actualei readunări a Poporului Ales în Eretz Yisrael.

Acum toate aceste informaţii sunt importante pentru înţelegere profundă biblică a ceea ce spune Pavel când a dat aceste instrucţiuni importante cu privire la păr neamurilor din Corint cu multă vreme în urmă.

Totuşi, înainte să ne întoarcem la direcţiile lui Pavel, mai întâi trebuie să înţelegem...

FORMA DE GÂNDIRE EVREIASCĂ, TRADIŢII & OBICEIURI DE ÎNCHINARE DIN PRIMUL SECOL

Dacă frecventaţi o sinagogă vei vedea rabinii care îşi acoperă feţele lor în timp ce cântă rugativ Sh’ma. Ei fac aceasta din respect pentru Sh'kinah SLAVA lui Dumnezeu. În privinţa închinării observăm că chiar îngerii îşi acoperă feţele lor în timp ce cântă în prezenţa intimă a lui Dumnezeu.

„Serafimii stăteau deasupra Lui şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele şi cu două zburau.” (Isaia 6:2)

Tot aşa închinătorii lui Dumnezeu sunt arătaţi în multe locuri din Biblie căzând pe faţă lor înaintea lui Dumnezeu şi aceasta îl include pe Yeshua însuşi (Matei 26:39). Musulmanii de azi încă urmează această practică. Unii oameni din anumite „cercuri” cad pe spate deşi noi nu am recomanda adoptarea unui astfel de comportament.

În adunările Mesianice din primul secol citim despre îngeri fiind aşezaţi în autoritatea din vârf sau în conducere printre credincioşii Mesianici (Apocalipsa 2:1, 8, 12, 18; 3:1, 7, 14). Astfel ei au fost asociaţi cu rugăciunea şi închinarea din adunările locale. De fapt, chiar citim despre lucrarea de mijlocire a îngerilor asociată cu adevăraţii credincioşi, sau cel puţin găsim menţionarea unui anumit înger mai târziu în Apocalipsa lui Ioan (Apocalipsa 8:3). Voi reveni la aceasta după un scurt moment.

În mod obişnuit, în timp ce este adevărat că bărbaţii evrei trebuiau să poarte părul scurt dar li se permitea să îşi lase barba netăiată, rabinii din secolul 1 din era noastră se aşteptau ca bărbaţii să poarte o acoperitoare a capului în timp ce se rugau sau se închinau. Acest lucru este cel mai important de notat.

Singurele excepţii de la această regulă de comportare erau trei la număr:

Cei care făcuseră un jurământ de Nazireat.

Domnul nostru Yeshua nu a făcut acest jurământ pentru că citim că el a făcut în continuu lucruri pe care un Nazireu nu le putea face – el a ajuns în mai multe ocazii în prezenţa unui mort, el a atins mortul, el a dat mâna cu cei consideraţi de ordinele Mozaice a fi necuraţi, a participat la petreceri („să nu mănânce miere”) şi a băut vin. Într-adevăr, Yeshua a fost cunoscut ca un „mâncăcios” şi un „beţiv” de duşmanii săi. Deci, evident, el s-a bucurat de o anumită măsură de toleranţă personală.

A doua excepţie la regula părului erau Nazarinenii care erau un ordin al comunităţii Eseniene (secta de la Marea Moartă a cărei centru era la Qumran) care îşi purtau părul relativ scurt (aşa cum presupunea legea orală – şi Cezar a pus imaginea) dar aveau o coadă de porc care se întindea până la mijlocul toracelui.

Acesta era un semn al ascultării absolute faţă de Dumnezeu, şi – aşa cum cercetările vor descoperi într-o zi – un semn al celei mai înalte realizări în dezvoltarea spirituală. Acei ucenici bărbaţi care erau într-o ascultare atât de strictă faţă de DOMNUL purtau de asemenea cercei care indicau supunerea.

Adunările Mesianice timpurii erau cunoscute ca şi „Calea” şi „Nazarinenii.” Pavel a fost numit „mai marele partidei Nazarinenilor” (Fapte 24:5). Yeshua a fost denumit „Nazarineanul” (şi nu datorită unui sat mitic al „Nazaretului” – o adăugare târzie Romano Catolică la Evanghelii)

Cealaltă excepţie pare să fi fost printre cei dintr-un grup de oameni nomazi cu legături cu ilegalii Sicarii (Tsa'ra-gi – o aripă de fanatici Esenieni) care gravitau în vecinătatea Masadei la jumătatea primului secol din era noastră. Ei erau vestiţi în special pentru părul lor împletit. Aceasta devine o curiozitate când considerăm că Amerindienii de nord Cherokee (Tsa'rag-gi) pretind a fi descendenţii lor. Aceasta s-ar putea să nu fie ceva cam exagerat cum ar putea gândi unii. Noi avem, la urma urmei, dovada arheologică a evreilor şi a prezenţei Romane în America datând din primul secol CE şi legendele orale Cherokee care pretind că strămoşii lor s-au refugiat dintr-o regiune, sau un loc numit „Masada” (Beverly Baker Northup). Cu siguranţă Josephus menţionează evadaţiii din Masada (Războaiele, V11. X. 1).

Oricare ar fi cazul, întorcându-ne în primul secol al aşteptărilor culturale evreieşti, aşa cum se aştepta de la bărbaţii evrei să poarte o acoperitoare a capului în timpul rugăciunii, aşa se aştepta ca femeile Evlavioase evreice să aibă capul lor acoperit cu păr lung sau un voal. Astfel, în adunările Mesianice, neamurile (în termenii Legământului Reînnoit – ca evrei spirituali, descendenţi ai lui Avraam acum, altoiţi în Măslin) trebuie să îşi acopere capul lor:

Bărbaţii NU la rugăciune;

Femeile la rugăciune.

Aici avem din condeiul solului către naţiuni, Rav Shaul, dovada absolută că neamurile aveau să se conformeze unor modele specifice sinagogii dacă ar fi fost să se considere membri ai Familiei Credinţei! Atât despre ideea absurdă că dacă eşti unul credincios dintre neamuri legea nu este aplicabilă! Nimic nu ar mai putea să fie spus mai departe din adevărul acestei chestiuni.

Obiceiul era că dacă o femeie îşi tăia părul scurt ca şi bărbaţii atunci întreg capul (a poruncit Pavel) urma să fie ras pentru că ea arăta lipsă de respect faţă de „capul” ei = bărbatul sau capul real (aici este un joc de cuvinte evreieşti).

Imixtiunea Gnosticismului

Închinarea la îngeri era punctul focal al religiilor păgâne în literatura scrisă şi Manualele de Studiu BRI. Gnosticii erau în mod deosebit respectuoşi faţă de puterile angelice, şi literatura lor existentă este plină de referinţe şi menţionarea unor felurite Principate şi Puteri îngereşti care au primit adoraţie de la naţiuni, şi care ca magistraţi au condus cosmosul.

Este suficient să spunem, atât cât este preocupată această lectură, creştinii au fost înălţaţi pe povestea lui Moise ce a primit cele Zece Porunci de la Dumnezeu pe Muntele Sinai. Tot astfel au făcut şi evreii moderni. Tot astfel şi păgânii moderni care au fost expuşi la extravaganţe costisitoare de la Hollywood. Astfel noi stăm într-o manieră similară de credinţă cu anticii care de asemenea au crezut că

Minos, întemeietorul lui Knossos, a primit de la un zeu pe un munte sfânt, acoperit de nori legea Cretană (Dionysius din Halicarnassus, Antichităţi Romane 2.61)

Şi cu siguranţă împreună cu anticii babilonieni care au acceptat pe faţă că Hammurabi, de asemenea pe un munte, şi-a primit faimoasele sale legi pe table de piatră  chiar din mâna zeului asirian cu aripi-disc Shamash (Robert Graves [Introducere], Noua Enciclopedie Larouse a Mitologiei, 1959, p.53). O stelă recent descifrată care a fost dezgropată la Babilon zugrăveşte paralela Mozaică aşa cum este ea notată în Biblia Clarendon (Oxford University Press).

Tot astfel Lycurgus a primit legea din Sparta de la Zeus (Diodorus Siculus, Bibliotheca Historica, 126.23,25; Herodotus, Istoria 1.65)

În timp ce Zoroastru pe Muntele Sabalan a obţinut legile persane de la Ahura-Mazda (Joseph Gaer, Cum au început marile religii, 1929, p.127).

Psalmul şaizeci şi opt în versetul patru se bucură, „Cântaţi lui Dumnezeu [evreiescul, elohim – zei, îngeri], lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii. Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui!” Puţin mai târziu, Psalmistul adaugă, „Carele Domnului [elohim] se numără cu douăzecile de mii, cu mii de îngeri.” Un text alternativ citeşte „Carele Domnului [elohim] se numără cu douăzecile de mii, cu mii şi mii” (Psalmul 68:17).

Textele Ugaritice se referă la Ba’al ca „Călăreţ al norilor” (Gleason L. Archer Jnr, Un studiu al introducerii Vechiului Testament, 1964, 1974, p.168, n.2).

Scripturile din Comunitatea de la Qumran menţionează „Paznicii” şi „Cei Sfinţi” coborând din ceruri pentru a se amesteca în planurile muritorilor (conform Daniel 4:13, 17, 23; Strong's Exh.Conc., Heb #5894 „un paznic, adică, un înger ca păzitor”).

Faptul că extratereştrii sunt asociaţi cu darea legilor feluritor popoare pe munţi pustii sfinţi în mituri şi legende ale antichităţii şi raselor antice nu ar trebui să ne surprindă pe nici unul dintre noi. Cartea lui

Daniel asociază angelici-elohim distincţi cu naţiuni ca Persia, Grecia şi Israel (Daniel 10.13,20; 12.1).

Şi Moise, potrivit revelaţiei biblice, a avut un fel de relaţii sociale cu Dumnezeul nostru YHWH pe Sinai, primind legea scrisă cu degetul antropomorfic al lui Dumnezeu! Sau aşa face impresie la început.

Totuşi, atât de uluitor precum ar putea fi pentru unii din „familia credinţei” a Domnului Dumnezeu al lui Avraam, Isaac şi Iacov în mod decis nu a dat legea lui Moise pe munţii din Sinai – sau oriunde altundeva pentru această chestiune!

Să ne întoarcem atenţia spre Galateni capitolul patru. Pavel scrie, „Ci [Israel] este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său.” (Galateni 4:2). Israel, potrivit lui Pavel, era „sub tutori şi gardieni.” Trimisul către neamuri pare să deducă în această afirmaţie că Israel era guvernat de ceea ce el numeşte „gardieni.” Rav Shaul sugerează de asemenea că ajutorul acestor „gardieni” era o parte integrantă a unui „acord global.” Tutorii şi gardienii sunt menţionaţi desigur împreună. Există vre-o sursă extra-biblică care poate identifica aceşti „gardieni,” faţă de care Israel a fost în sclavie în timpul conducerii Mozaice, cu îngerii [zeii] din ceruri?

Aristides (circa 120 CE), un creştin scriind spre apărarea credinţei sale, ne spune: „De asemenea evreii s-au rătăcit de la cunoştinţa exactă. Ei presupun că îl slujesc pe Dumnezeu, dar în metodele acţiunilor lor slujirea lor este faţă de îngeri” (Aristides, Iertare, XIV).

Acest Aristides din Atena se referă la sine ca un „filozof.” Cartea sa Iertare, menţionată de istoricul bisericii Eusebius, a fost redescoperit în 1889 într-o versiune Siriacă care în final a întemeiat faptul că volumul lucrării sale a fost inclusă în Bizantina Viaţa lui Barlaam şi Josaphat care a fost atribuită mai înainte lui „Sf Ioan din Damasc... Două fragmente de papirus al originalului au fost găsite şi de asemenea un fragment al unei versiuni armeniene” (J. Stevenson, ed., Un nou Eusebiu, 1957, p.397).

Mărturia sa era atât de importantă că Dumnezeu a păstrat lucrarea sa în ciuda devastărilor acelui timp. El a pretins că evreii din zilele sale din timpuriul secol al doilea slujeau creaturilor angelice. Această recunoaştere aruncă lumină asupra revelaţiei biblice. Pentru Rav Shaul, mai timpuriu a întărit această credinţă în recunoaşterea sa că în totalitate Legământul de la Sinai a fost de fapt menit în Israel de ÎNGERI şi nu în mod direct de Dumnezeu.

Observaţi ce ne spune el în epistola sa (compusă) către Galateni.

„Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină „Sămânţa” [Mesia] căreia îi fusese făcută făgăduinţa; şi a fost dată prin îngeri, prin mâna unui mijlocitor.” (Galateni 3:19).

Fără a intra în argumente cu privire la care lege este sub corectare care este inclusă în fraza „prin urmare slujeşte legea [care] a fost adăugată DATORITĂ fărădelegilor,” şi toate opiniile populare evreieşti şi comentariile biblice ale neamurilor aparte, acest „mediator” la Sinai nu a fost YHWH.

La urma urmei, întărirea atacului său verbal asupra adepţilor galateni a unui decret Iacovian atunci curent popular – este atribuit (azi) ca 4QMMT (Miqsat Ma`ase haTorah „Câteva Fapte [reguli/norme] din Tora”: Pavel foloseşte termenul grec romanizat, ergoon nomou, „fapte ale legii”) – Pavel adaugă următorul gând, „Dar mijlocitorul nu este mijlocitorul unei singure părţi, pe când Dumnezeu, este unul singur.” (Galateni 3:20).

Uimitor, punctul de vedere al lui Pavel este trecut cu vederea sau ignorat de povestitori, dar este clar că mijlocitorul care i-a dat lui Moise legea pe muntele Sinai nu era Dumnezeu. Cum ar fi putut Dumnezeu să îi dea legea lui Moise şi să acţioneze în acelaşi timp ca un mijlocitor între Sine şi Moise? Şi mijlocitorul nu putea fi Moise, altfel Pavel ar fi fost tare pleonast în afirmaţia sa! Tot Israelul ştia că Moise nu era Dumnezeu!

Dar acum, aici este un punct important. Comunitatea timpurie Mesianică era cuprinsă din evrei care erau consideraţi „evrei” şi evrei orientaţi spre greci care erau cunoscuţi ca „elenişti” (Pentru un tratament interesant a lui Ştefan şi a partidei eleniste din biserică, vezi F.F. Bruce, Bărbaţi şi mişcări din biserica primară: studii ale creştinismului timpuriu non-Pavelian, 1979, pp.49-85). Luca mai degrabă introduce brusc eleniştii în povestirea din Fapte în 6:1. Ştefan, un elenist progresiv şi primul martir creştin înregistrat, ne spune explicit cine era mijlocitorul. Vorbind despre Moise, Ştefan mărturiseşte:

„El este acela care, în adunarea Israeliţilor din pustie, cu îngerul, care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.” (Fapte 7:38).

Apoi într-o confirmare ulterioară el exclamă, „voi, care aţi primit legea dată prin îngeri şi n-aţi păzit-o!” (Fapte 7:53).

Nu este această mărturie de acord cu Pavel şi Aristides? Legea Mozaică, potrivit elenistului Ştefan, a fost dată Israelului antic de îngeri (extra-tereştri, dacă preferaţi). Mai devreme, relatând istoria lui Moise, Ştefan face remarca că Fiinţa care i-a apărut lui Moise în rugul aprins nu era YHWH. Mai degrabă, el a spus că acesta era îngerul lui Dumnezeu!

„Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustia muntelui Sinai, în para focului unui rug.” (Fapte 7:30).

Da, nu poate fi nici un dubiu că Ştefan a înţeles că economia Mozaică a fost extinsă la Israel prin puteri angelice. Evreii din zilele lui au acceptat cu siguranţă acest fapt aşa cum se mărturiseşte despre faptele acelei perioade. De asemenea, autorul scrisorii către Evrei menţionează acelaşi eveniment al intervenţiei angelice în afacerile lui Israel. „Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit şi dacă orice abatere şi orice neascultare şi-a primit o dreaptă răsplătire...” (Evrei 2:2).

Puterea scrisorii către Evrei, este desigur, să arate evreilor că „Vechiul” a fost înlocuit de „Înnoitul,” şi în paginile ei găsim de-accentuarea completă a oştilor angelice anunţate (Evrei 1:1-2:16). Superioritatea lui Mesia peste conducerea angelică este menţionată timpuriu în această comunicare şi în timp ce epistola progresează în argumentele sale scriitorul petrece mai mult din timpul său detaliind schimbări relative faţă de Legământul Sinai scriind cu durere inferioritatea acestuia faţă de Mesia însuşi care este numit în Isaia „Legământul.”

Când înţelegem că îngerii au dat legea lui Moise deopotrivă pentru beneficiul Israelului putem aprecia mai bine de ce structura scrisorii ia forma aceasta. Întregul Legământ Sinai cu sabaturile sale, lunile noi, restricţiile de dietă, circumcizia, ritualurile de spălare, jertfele, ceremoniile externe, şi doctrinele superiorităţii naţionale şi separarea rasială a fost înlocuită (în măsura în care se doreşte accentuarea) cu principiile non-ceremoniale ale duhului şi adevărului (Ioan 4:23,24 conform Galateni 5:22,23; 1 Corinteni 13:13). Aceasta nu înseamnă că restricţiile de dietă, sărbătorirea sabatului etc. sunt GREŞITE, ci că ele NU AU NICI UN LOC în mântuire. Respectarea Torei nu ne va mântui pe nici unul dintre noi. Noi respectăm Tora exact pentru că noi suntem deja mântuiţi.

IMPLICAŢIILE LEMNULUI CRUCIFICĂRII PENTRU ISRAELUL NAŢIONAL

Cu siguranţă vor fi obiecţii autentice faţă de orice considerare a unei conduceri angelice a perioadei Sinaitice. La urma urmei, nu era personajul care a dat legea lui Israel numit „Dumnezeu” – nu purta El chiar Numele YHWH? Priviţi la înregistrare: „Iată, Eu trimit un Înger înaintea ta ca să te ocrotească pe drum şi să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.” (Exod 23:20, 21).

Îngerul prezenţei Domnului (Isaia 63:9) purta numele sfânt al lui YHWH, Dumnezeul lui Israel, în Sine. Cu alte cuvinte el a fost folosit de Dumnezeu pentru a vorbi în locul Său la persoana întâi ca şi când el ar fi Dumnezeu însuşi (pentru dovezi abundente, consideraţi următoarele: Geneza 16:7-11; 21:17; 22:11, 15; 24:7, 40; 31:11-13; 32:24-30; Exod 3:2; 14:19 cu 13:21, 22; 33:11; Numeri 22:22; Iosua 5:14; 6:2; Judecători 2:1-5; 6:11-14; 13; 1 Cronici 21:15, 18, 27; 2 Samuel 24:16; Zaharia 1:9-17). Amintiţi-vă că paidagogos, în timp ce îngrijea un copil evreu, avea de asemenea „numele” sau „autoritatea” părintelui masculin „pusă în el.” Nu poate fi nici o îndoială că această „prezenţă a Îngerului Domnului” era o formă a gândirii lui Dumnezeu, într-adevăr o extensie (într-un mod angelic) a Personalităţii Divine (conform Geerhardus Vos, Teologia biblică a Vechiului şi Noului Testament, 1948, p.106).

Totuşi, trebuie să avertizăm cu privire la de orice confuzie asupra chestiunii nemuririi originale. Un înger, indiferent de cât de înălţat ar părea să fie, este doar o energie creată gândită de Dumnezeu Însuşi. Doar Divinitatea în Sine are nemurirea originală intrinsecă (1 Timotei 6:15, 16). Nu au vorbit proorocii pentru Dumnezeu la persoana întâi (Isaia 10:5-19)? Ei erau muritori experimentând „pasiuni ca şi noi” după o bază zilnică de trudă (Iacov 5:17).

Mijlocitorul în afacerile Israelului antic era un înger al lui Dumnezeu, o creatură angelică specială autorizată pentru sarcină. Acest înger specific alături cu nenumăraţi alţi extra-tereştrii au mijlocit în realitate legea lui Moise. Dar acea lege era inferioară Realităţii, care era tipificată de sărbătorile şi sistemul de jertfe. Îngerii au dat legea (Deuteronom 33:2 LXX) pe munţii din Sinai în mâna dreaptă a Mesagerului superior al lui Dumnezeu în timpul unei perioade furtunoase şi haotice care aproape a eclipsat rasa umană (vezi Înregistrări antice reconsiderate care subliniază distrugerea parţială a planetei noastre care a avut loc în timpul exodului Israelit din dependenţa şi sclavia Egipteană). Şi Pavel a scris că legea a fost dată lui Moise în mâna angelică a acelui mijlocitorului (Galateni 3:19). Acesta a fost o hotărâre aprinsă (Deuteronom 33:2) de Principatele şi Puterile îngereşti (Coloseni 2:14, 15) care au creat o listă de acuzaţii împotriva fiecăruia dintre noi. Această listă de acuzaţii a fost pironită de lemnul crucificării (Coloseni 2:14 Noul Testament evreiesc). În ciuda faptului cât de repetat ar putea fi principiile de bază, avem nevoie să ni se amintească de faptul că Yeshua a făcut în esenţă trei lucruri pe acel lemn de crucificare.

Azi, creştinii (fie evrei fie dintre neamuri) nu au nici o nevoie spirituală de „tutori şi gardieni” care slujeau în primul rând ca mijlocitori între Dumnezeu şi om. Barierele nu mai există. Noi suntem privilegiaţi să avem revelaţia directă a lui Mashiach în sine (Efeseni 2:13, 14). Şi deşi credincioşii evrei Mesianici s-au concentrat în general pe o misiune angelică de mijlocire continuă (înaintea distrugerii Ierusalimului şi a Templului în 70 CE – vezi Apocalipsa 8:1-4). Domnul nostru Yeshua este singurul Mijlocitor recunoscut azi de Inteligenţa Infinită pe care o slujeşte toată creaţia (1 Timotei 2:5).

Profesorul F.F. Bruce comentează: „În erezia colosenilor ţinerea legii era considerată ca un tribut al ascultării datorată acelor îngeri, şi călcarea legii atrăgea nemulţumirea lor şi îl făcea pe călcătorul de lege să fie în datorie şi în sclavie faţă de ei... Îngerii prin care legea a fost dată sunt descrişi ca „fiinţe elementare” (stoicheia)... ei nu sunt doar fiinţe elementare ci de asemenea unele dominante – principate şi puteri, domni ai sferelor planetare, părtaşi ai plenitudinii divine... şi intermediari între cer şi pământ.” Bruce enumeră faptul că aceste aceleaşi puteri angelice, într-adevăr „domni ai sferelor planetare,” controlau „liniile de comunicare dintre Dumnezeu şi om, toată revelaţia de la Dumnezeu spre om, şi toată închinarea de la om faţă de Dumnezeu ar putea să îşi atingă scopul doar prin mijlocirea lor şi cu permisiunea lor” (F.F. Bruce, Pavel: Apostol al Duhului Liber, 1977, p.414).

Conducerea paidagogos a stabilit. Termenul său de slujbă ca asistent-sclav este completat, acum că Învăţătorul a venit. „Învăţăturile elementare” ale paidagogos (Coloseni 2:8, 20 cu Galateni 4:3) a făcut ca Israel să fie de fapt „contrar tuturor oamenilor” (1 Tesaloniceni 2:15). Datorită acestui motiv întregul TRECUT este desfiinţat de realitatea prezenţei lui Mashiach (2 Corinteni 5:14-17). Iudaismul, pe lângă Legământul (Contractul) Sinai şi legea lui Moise cu sistemul de jertfe, era fără doar si poate o religie a puterilor angelice (Coloseni 2:18) faţă de care Israel ca naţiune era supus. Gnosticii din primele două secole ale erei noastre moderne erau orientaţi de asemenea în jurul închinării faţă de mijlocitorii angelici. Cu apariţia Mişcării New Age, lumea este acum un martor al învierii interesului angelic în anumite fiinţe umane, multe dintre ele având origine evreică. Aceşti îngeri vor începe în curând într-o zi să conducă Israelul spre o recunoaştere şi o acceptare a lui Yeshua ca Mesia al lor şi Duhul lui Dumnezeu se va întoarce să viziteze poporul evreu. Intre timp, totuşi,

            Tutela angelică-elohim a fost eclipsată de paternitatea lui Dumnezeu din împrejurimile sfinţite ale inimii convertite.

Înţelegerea structurii de conducere a Divinităţii

Femeia este supusă bărbatului aşa cum Mesia este supus Tatălui. Aceasta este doctrina marelui trimis către naţiuni, Pavel. Acesta este de asemenea un truism care este sprijinit vehement de fundamentalişti ultra-religioşi care pretind supunere elementelor aripii extreme drepte a bisericii creştine universale apostate. Feminiştii detestă fără doar şi poate conceptul.

Dar să ne uităm din nou la acea afirmaţie.

                   Femeia este supusă bărbatului AŞA cum Mesia este supus Tatălui.

Totul este o chestiune a cuvântului mic „precum,” vedeţi. Pentru că Mesia al nostru este egal cu Tatăl (Ioan 1:1).

Dar pentru scopurile lui Dumnezeu Mesia este supus Tatălui în toate lucrurile. Este o subordonare pe care El o ia de bună voie asupra Sa.

În K'balah, Metatron (Adam Kadmon, Creatorul real, în care există universul) este întotdeauna supus lui Dumnezeu (Eyn Sof). Versetul cheie cu privire la această problemă este versetul 3: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii, precum Dumnezeu este capul lui Hristos.”

            În mod uimitor, acesta pune femeia în paralelă cu Mashiach.

Acesta este exact MOTIVUL pentru care mişcarea timpurie Mesianică avea prorociţe femei (care erau cele mai importante pentru ucenici în transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu), şi diaconi (corelativ la „episcop” care umplea şi menţinea o slujbă fizică cu darurile lor de a dărui şi a împărtăşi, de a organiza întâlniri de închinare, şi de a distribui ajutor financiar membrilor nevoiaşi – printre alte lucruri planificate), şi APOSTOLI (putem întemeia fără nici o îndoială indiferent dacă femeile au fost ordinate ca apostoli în zilele lui Pavel, şi cu aprobarea sa clară). Mai degrabă decât excluderea femeilor din anumite câmpuri ale misiunii, precum majoritatea bisericilor istorice sunt înclinate să facă aceasta, Rav Shaul confirmă de fapt dreptul femeilor nu doar de a sluji interesele poporului lui Dumnezeu în capacităţile deja menţionate, ci şi să vorbească legitim în întruniri de biserică.

            adunării („profeţie”)

            către Dumnezeu („se roagă”)

Observaţi ordinea propoziţiilor în 1 Corinteni 11:3. „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.”

Ordinea logică a propoziţiilor trebuie să fi fost:

Dumnezeu – Mesia

Mesia – bărbat

Bărbat – femeie.

Dar aceasta nu este aşa cum este prezentat în învăţăturile bisericii apostate din Corint. Nu este un indiciu al rangului, ordinului şi autorităţii ierarhice în această primă învăţătură a trimisului Pavel. Pavel nu indică Dumnezeu>Mesia>Bărbat>Femeie>Câine>Pisică>Canar, ca şi când femeia sau chiar canarul ar fi la capătul unui morman – ferească Dumnezeu.

Deşi fiecare bărbat îl are pe Mesia ca şi cap al său, femeia are bărbat ca şi cap EGAL CA Mesia care îl are pe Dumnezeu ca şi cap. Este o paralelă, între femeie şi Mesia, de supunere faţă de rolul de conducere, pentru scopurile cerului în istoria umană.

            Din nou: Aceasta nu este subordonarea femeii, ci femeia este SLAVA bărbatului (1 Corinteni 11:7).

Deci despre ce este vorba? Să ne uităm din nou la 1 Corinteni 11:2.

„Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi învăţăturile [grecescul paradosis] întocmai cum vi le-am dat.”

Aşa cum am subliniat mai înainte, Rav Shaul foloseşte cuvântul grec paradosis care din nefericire a fost tradus greşit în unele versiuni ale Bibliei ca „hotărâri.” Nu este hotărâri ci mai corect „tradiţia.” Şi trebuie să vă spun acum că este un fel particular de tradiţie. El foloseşte un „joc de cuvinte” subtil pentru că el este evreu. El le dă ceea ce i s-a dat lui. În timp ce toţi cărturarii greci acceptă aceasta la valoarea adevărată ei eşuează (pentru că ei sunt ignoranţi cu privire la forma de gândire evreiască din primul secol şi practica religioasă) să înţeleagă ceea ce spune cu adevărat Pavel neamurilor din biserica Corintenilor.

Aş vrea să înregistrez ce ne dă o traducere ebraică a afirmaţiilor de deschidere ale lui Pavel în această secţiune a Scripturii.

„Vă laud că în toate privinţele vă aduceţi aminte de mine şi că ţineţi K'balah întocmai cum le-am primit şi vi le-am dat.”

Da, aşa este - K'balah [tradiţia/primită/tramsmisă] (vezi Mayer Schachter-Haham, Compuşi din ebraică în o mie de cuvinte originare: dicţionar etimologic ebraic-englez, 1982, 589)!

Tradiţiile orale antice ascunse evreieşti de la Părinţi! Pavel era un K'balist aşa cum am arătat din condeiul său în textele extrase din scrisorile sale din lecturile anterioare.

            K'balah! Vedeţi, paradosis este exact echivalentul grec pentru evreiescul K'balah! (plural k'balot = primit, sau transmis). Este exact cuvântul grec pe care evreii îl foloseau să se refere la tradiţiile lor sacre înţelepte ascunse.

Rabinul evreu al Legământului Reînnoit informează credincioşii Mesianici dintre neamuri din Corint (necăjiţi cu tot felul de confuzie doctrinară şi natură umană carnală) că ei aveau nevoie să crească în cunoaşterea secretă a lui Dumnezeu aşa cum se găseşte în scrierile sacre ale înţelepţilor şi rabinilor. Singura cale prin care ei urma să înţeleagă acel adevăr era să urmeze o anumită ordine. Această K'balah a format o parte din tradiţiile orale (paradosis) ale poporului evreu. Aceasta nu poate sta bine cu unii dintre noi dar este adevărul total al lui Dumnezeu.

            Şi NU veţi găsi un răspuns la regulile lui Pavel de lungime a părului în altă parte decât în K'balah – dovada pur şi simplu ne sare în faţă. Pentru că nici un creştin modern nu poate explica satisfăcător ce a vrut să spună Pavel în această secţiune a Scripturii sacre. Timp de 2000 de ani lungi comentatorii biblici s-au certat cu privire la înţelesurile posibile ale acestui text fără a se ajunge la vre-un acord!

În 1 Corinteni 11:15 Pavel afirmă că o femeie trebuie să îşi acopere capul cu părul ei lung în timp ce se roagă sau prooroceşte – din cauza „îngerilor” sau a „mesagerilor.”

CE înseamnă aceasta?

Încă nu am citit nici o explicaţie satisfăcătoare de la NICI un interpret biblic, altul decât David Whitaker, cu privire la acest verset al lui Rav Shaul. Dar răspunsul se găseşte în K'balah evreiască mistică – aşa cum spune Whitaker: „locul exact unde ne spune Pavel să ne uităm.” Îmi amintesc bine că le-am dat unor anumiţi pastori dintr-o denominaţie anterioară căreia i-am aparţinut, informaţii detaliate şi bine-documentate cu privire la anumite aspecte ale K'balah care aruncă lumină asupra unui număr de pasaje din Scriptură aşa-numite „NT”, şi ele au fost ignorate. De fapt, ca o consecinţă directă, am devenit foarte suspect pentru bătrânii acestei denominaţii datorită faptului că gândeam pentru mine şi am refuzat să aşez calitatea mea de evreu pe altarul lor pentru Ba’al. Soţia mea a refuzat de asemenea dreptul de a învăţa religia copiilor dintr-o şcoală primară seculară datorită refuzului ei de a se alătura unei misiuni frăţeşti locale. Mai mult, ei i s-a cerut să nu participe la un studiu biblic Anglican pentru că ea îşi întreba colegii prea multe întrebări la care ei nu aveau răspunsuri pregătite.

            K'balah atribuie o putere mistică bărbii şi părului.

Exact! Credeţi sau nu credeţi, credincioşii timpurii Mesianici (şi asociaţii lor evrei din alte secte ale Iudaismului de atunci) credeau învăţătura că Dumnezeu a comunicat cu omenirea prin PĂRUL lor. De fapt, Dumnezeu este referit ca „Atika Kadisha – Bătrânul Cel Sfânt,” şi K'balaiştii au simbolizat „cea mai transcendentă manifestare a lui Dumnezeu ca O BARBĂ CU 13 BUCLE, reprezentând atributele milei divine (Exod 34:6-7)” (Enciclopedia simbolurilor evreieşti, „Barba,” 18). Aceasta apare în relaţie cu Omul Ceresc, sau Adam cel Ceresc, Spiritul Adam, Metatron – Ad'am Kad'mon: Omul Arhetipal în care TOATĂ creaţia este manifestat! Esenienii mistici din Qumran a proclamat acest concept în timpul anilor de misiune a lui Yochanan Botezătorul. Metatron este de asemenea Pilonul de mijloc (vezi aspecte ale acestei învăţături în Apocalipsa 3:11) al Triunicului – NU Trinitarian – Divin în învăţătura K'balistică.

Mesia era Adam cel Ceresc ORIGINAL din care Adam cel fizic a fost copiat: Cuvântul „al doilea” în ebraică [sheniy=shaynee] poate într-adevăr însemna „dublu.” Ne vom uita la doctrina „dublelor” în următoarea noastră lucrare. Mai târziu, Pavel în aceeaşi epistolă către Corinteni introduce o învăţătura mai departe din tradiţia mistică evreiască (K'balah).

„Şi după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos... De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă. Dar întâi vine nu ce este duhovnicesc, ci ce este firesc; ce este duhovnicesc, vine pe urmă. Omul dintâi este din pământ, pământesc; omul al doilea este din cer.” (1 Corinteni 15:22, 45-47).

Să nu ne oprim acolo pentru că Whitaker indică faptul că Pavel continuă să spună că ucenicii lui Yeshua vor deveni „copii” ale Omului Ceresc prin învierea dintre morţi (1 Corinteni 15:47-49). Din nou, nu mai este nevoie să spunem, aceasta este învăţătura şi aşteptarea K'balah.

K'baliştii erau filozofi a căror lucrare este denumită acum „fizica cuantică.” Ei înţelegeau

Exact în momentul creării dimensiunii spaţiu-timp (când spaţiul şi timpul au venit prima dată în existenţă) Dumnezeu a emanat SLAVA Sa ca Sefirot [inteligenţă divină şi dragoste] şi a creat creaţia din Sine. În SLAVA Sefirot erau conţinute alte forme de gândire numite sefirot inferioare [inteligenţe, influenţe, mesageri ai lui Dumnezeu] care se manifestau în creaţie din Sefirot-ul original care la început a fost cu Dumnezeu şi era Dumnezeu neîmpărţit. El şi Tatăl erau Una. Una cu siguranţă din veşnicie şi UNA în SLAVĂ.

Vă sună familiar? Ar trebui! Ioan, ca şi Rav Shaul, a înţeles K'balah.

„La început era Cuvântul [Memra/Logos] şi Cuvântul [Memra/Logos] era cu Dumnezeu şi Cuvântul [Memra/Logos] era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor... Şi Cuvântul [Memra/Logos] s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. (Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.) El Şi-a arătat slava Sa şi ucenicii Lui au crezut în El. Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea. Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi suntem una. Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit, cum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 1:1-4; 2:11; 17:5, 22, 23).

Whitaker recunoaşte că K'balah învaţă cele 10 Sefirot [inteligenţe] – atributele divine ale lui Dumnezeu – incluzând cele 13 atribute ale milei lui Dumnezeu (schiţate în Exod 34:6, 7) sunt „canalizate în această lume joasă” (sau dimensiunea-vis a realităţii lui Dumnezeu) din Eyn Sof [Nemărginitul; Cel Bătrân dintre Bătrâni] „unde trăim noi în prezent.” Ele sunt canalizate „PRIN BARBA Omului Ceresc.”

„Fiecare păr din barba divină,” insistă corect Whitaker, „era privit ca un canal de energie prin care Dumnezeu oferea energie spirituală şi fizică prin care el susţine creaţiile Sale spirituale şi fizice.”

Whitaker continuă: „Aşa cum toate lucrurile care sunt fizice există pentru scopul spiritual fiecare păr din barbă oferea o formă necesară de energie pentru omenire şi lumea în care trăim.”

În primul secol cel puţin „barba era considerată o condiţie necesară pentru a primi inspiraţie divină, în exact aceeaşi manieră ca realizarea unei băi de purificare ritualice era necesară înainte ca trupul uman să poată intra în Prezenţa divină în cort sau în Templu.” Şi, mai mult, Dumnezeu poruncea bărbaţilor Israeliţi să poarte un Tallith cu „TZITZIT” (ciucuri) pe margini. Aceşti ciucuri erau priviţi „ca acţionând ca receptori adiţionali ai energiei şi inspiraţiei spirituale” (David Whitaker).

Din nou, David Whitaker: „A se ruga cu capetele lor descoperite era pentru ca ei să nu oprească curgerea energiilor divine spirituale.” Întrebăm, dar în privinţa femeilor?

Părul lung al femeii îi este dat ei pentru o acoperire. Aceasta a spus Pavel. O femeie este specială – ea nu are nevoie ca bărbaţii de un şal de rugăciune. „Părul ei lung,” notează Whitaker, „este Tallith-ul ei natural şi Tzitzit-ul dat ei de la Dumnezeu” ca un dar special.

Se considera că părul ei lung deja acţiona ca un receptor spiritual (nu este un adevăr că bisericile şi alte instituţii sunt de obicei dominate de femei – şi nu este un adevăr că femeile sunt considerate în multe feluri mai spirituale decât bărbaţii?)

Pentru că ei i s-a dat păr lung ca darul special al lui Dumnezeu pentru ea, ei nu i s-a poruncit să poarte Tallith şi Tzitzit ca bărbaţilor. De vreme ce părul lung acţiona ca un receptor, senzor sau primitor pentru energii spirituale, ea era într-adevăr „un ajutor intuitiv perfect potrivită pentru bărbat – pentru a-l ajuta în viaţa sa spirituală” (D.C.W.).

În special acest caz cu privire la „inspiraţie – îngeri, mesageri – pe care o femeie o primea prin părul ei nu dubla energiile şi inspiraţia spirituală pe care un bărbat o primea prin barba sa şi Tzitzit de pe Tallith-ul său” (D.C.W.).

De aceea putem privi în perspectivă 1 Corinteni 11:8, 9 în lumina celor anterioare: „Căci bărbatul nu este [derivat fizic] din femeie; ci femeia este [derivată fizic] din bărbat. Nici bărbatul nu era creat [spiritual] pentru femeie; ci femeia [era creată spiritual] pentru bărbat.”

Versetul 10: „De aceea [de vreme ce femeia a fost original creată să îl ajute pe bărbat în chestiuni spirituale, pentru a fi ajutorul spiritual al bărbatului] trebuie [în greceşte „este obligatoriu”] femeia să aibă putere [exhousia = privilegiu, forţă, influenţă, libertate] din pricina îngerilor [„mesageri” ai încurajării inspirate şi a intuitivităţii divine].”

David Whitaker este de acord: „De vreme ce Dumnezeu nu îi dă unui bărbat părul de pe cap pentru Tzitzit, el nu ar trebui să încerce să batjocorească poziţia spirituală a unei femei îngăduind ca părul său să crească lung ca şi când ar încerca să mimeze Tzitzit-ul natural al unei femei care este părul ei lung – acesta este înţelesul contextual al lui 1 Corinteni 11:14 „Nu vă învaţă chiar şi firea că este ruşine pentru un bărbat să poarte părul lung?” ... Este o ruşine pentru un bărbat să încerce să umple poziţia spirituală a femeii în loc să asculte de responsabilităţile sale ca bărbat înaintea lui Dumnezeu.”

BRI este de acord din toată inima cu studiosul David C. Whitaker cu privire la K'balah, şi noi amândoi recunoaştem această problemă a „părului” şi a „capetelor” nu a fost înţeleasă corect niciodată de când Augustin şi Thomas Aquinas a de-evreizat Scripturile Mesianice în favoarea propriei lor interpretări ca neamuri a unei cărţi evreieşti.

Unele dintre credinţele şi ideile credincioşilor Mesianici timpurii pot părea ciudate pentru noi azi care trăim în lumea modernă care acum a îmbrăţişat acest secol 21.

Cu toate acestea, rămâne faptul că nici unul dintre noi nu poate pretinde o înţelegere corectă şi o apreciere a sfintei Scripturi fără o acceptare deplină şi cu toată inima a formei de gândire a primului secol evreiesc, care – datorită cărturarilor a fost timp de secole îndepărtata „Carte” ca evreiască, şi astfel irelevantă pentru creştinii dintre neamuri – face Cuvântul lui Dumnezeu să vină la viaţă cu un înţeles nou şi bogat. Cu alte cuvinte, aceasta ajută cu adevărat când ştim ce a avut în minte un autor evreiesc în timp ce a scris Scripturile evreieşti.

Ioan însumează aceasta astfel: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te poată cunoaşte progresiv pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi Y’Shu haMashiach, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:3 greacă).

Slava bărbatului, slava femeii. Fie ca Yeshua – Viul K'balah – să aibă ultimul cuvânt: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una [în Unitatea Sh’ma], cum şi noi suntem una [în Unitatea Sh’ma]” (Ioan 17:22).