Scrierile Primelor Secole:

CARTEA ÎNTÂI A LUI IRINEU

--------

Prefaţă.

1. Deoarece1 unii oameni au lăsat adevărul deoparte, şi au adus cuvinte mincinoase şi genealogii deşarte, despre care apostolul a spus:2 „dau naştere mai degrabă la certuri decât aduc zidire duhovnicească celor care cred,” şi prin plauzibilitatea lor vicleană distrag minţile celor ne-experimentaţi şi îi înrobesc, [m-am simţit constrâns, dragă prietene, să alcătuiesc acest tratat pentru a demasca şi a contracara intrigile lor.] Aceşti oameni falsifică prezicerile lui Dumnezeu, şi se dovedesc a fi ei înşişi a fi traducători răi al cuvântului bun al revelaţiei. Totodată, ei răstoarnă credinţa multora, trăgându-i de o parte, sub pretextul unei cunoştinţe [superioare], de la El care a rotunjit şi a împodobit universul; ca şi când, într-adevăr, ei au ceva mai minunat şi mai sublim de a revela, decât Dumnezeu care a creat cerul şi pământul, şi toate lucrurile din ele. Prin intermediul unor cuvinte amăgitoare şi plauzibile, prin viclenie ei îi atrag pe cei naivi să cerceteze sistemul lor; dar ei le distrug într-un mod neîndemânatic, în timp ce le iniţiază în opiniile lor cârtitoare şi profane cu privire la Demiurg;3 şi astfel, cei simpli nu pot să distingă falsul de adevăr.

2. Într-adevăr, eroarea nu e arătată in urâţenia ei goală, pentru că dacă ar expusă astfel, ar fi descoperită imediat. Ci este împodobită cu şiretenie într-o rochie atractivă, pentru ca, prin forma sa exterioară, să apară celui ne experimentat (ridicolă cum ar putea să pară şi expresia) mai adevărată decât însuşi adevărul. Unul4 care este cu mult mai superior faţă de mine mi-a spus cu referire la acest punct că: „O imitaţie inteligentă în sticlă aruncă sfidare, ca şi când ar fi, pe acea bijuterie preţioasă de smarald (care este foarte stimată de unii oameni), numai dacă este văzută de unul care o poate testa şi expune falsul. Sau, din nou, care persoană ne experimentată poate detecta cu uşurinţă prezenţa alamei când ea a fost amestecată cu argint?” Ca nu cumva, din acest motiv, prin neglijenţa mea, unii ar putea fi înstrăinaţi, chiar ca şi oile sunt duse de lupi, în timp ce ei nu disting adevăratul caracter al acestor oameni, - pentru că în exterior ei sunt acoperiţi cu haine de oaie (de care Domnul ne-a poruncit5 să ne păzim), şi deoarece limbajul lor se aseamănă cu al nostru, în timp ce sentimentele lor sunt foarte diferite, - am socotit că este datoria mea (după ce am citit ceva din Comentariile, aşa cum ei sunt numite ele, ale ucenicilor lui Valentinus, şi după ce m-am informat despre dogmele lor prin înâlniri personale cu unii din ei) să-ţi desfăşor, prietene, aceste mistere monstruoase şi profunde, care nu cad în rândul fiecărui intelect, deoarece nu toate şi-au curăţat6 suficient creierul. Fac aceasta pentru ca aflând aceste lucruri, să poţi să le explici tuturor celor cu care eşti înrudit, şi să îi îndemni să evite un astfel de abis de nebunie şi de blasfemie împotriva lui Hristos. Apoi, intenţionez cu toată abilitatea mea, cu concizie şi claritate să lămuresc opiniile celor care răspândesc acum erezia. Mă refer în special la ucenicii lui Ptolemaeus, a cărui şcoală poate fi descrisă ca un mugur al lui Valentinus. De asemenea, mă străduiesc potrivit cu capacitatea mea, să ofer mijloacele de derâmare a lor, prin a arăta cât de absurde şi de inconsecvente cu adevărul sunt afirmaţiile lor. Nu că mă antrenez sau că aş fi în compunere sau elocvenţă; ci sentimentele mele de afecţiune mă îndeamnă să iţi fac de cunoscut ţie şi tuturor tovarăşilor tăi acele doctrine care au fost tăinuite până acum, dar care, prin bunătatea lui Dumnezeu, sunt în sfârşit aduse la lumină. „Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit, şi nici un secret care să nu va fi cunoscut.”7

3. Să nu te aştepţi la mine, care sunt locuitor printre Keltae,8 şi sunt obişnuit în mare parte să folosesc un limbaj barbar, vre-o prezentare a retoricii, pe care nu am învăţat-o niciodată, vre-o desăvârşire a compunerii, pe care nu am practicat-o niciodată, sau vre-o frumuseţe sau convingere a stilului, la care nu am nici o pretenţie. Dar vei accepta într-un duh binevoitor ceea ce vreau să iţi scriu cu simplitate, în adevăr, şi în felul meu de acasă; în timp ce tu însuţi (fiind mai capabil decât mine) vei dezvolta acele idei pe care ţi le trimit, ca şi când ar fi, doar principiile germinatoare; şi în inteligenţa înţelegerii tale, vei dezvolta în totalitate punctele pe care le voi atinge pe scurt, pentru ca să arăţi cu putere înaintea tovarăşilor tăi acele lucruri pe care le-am exprimat slab. În fine, (pentru a satisface dorinţa ta pentru a avea informaţii despre dogmele acestor persoane) nu m-am ferit de durere, nu numai pentru a te face să cunoşti aceste doctrine, ci şi să ofer mijloace prin care să arăt falsitatea lor; aşa şi tu, prin harul pe care l-ai primit de la Domnul, să dovedeşti că eşti un slujitor sincer şi eficient pentru alţii, pentru ca oamenii să nu mai fie duşi în lături de sistemul plauzibil al acestor eretici, pe care îl voi descrie acum.9

Capitolul I. Idei absurde ale ucenicilor lui Valentinus cu privire la origine, nume, ordine şi producţiile lor conjugale a eonilor lor imaginaţi, cu pasaje din Scripturi care ei le adaptează la părerile lor.

1. Ei susţin faptul că în înălţimile invizibile şi intangibile există un Eon (veşnicie) perfect, preexistent,10 pe care ei îl numesc Proarche, Propator, şi Bythus, şi îl descriu ca fiind invizibil şi de ne înţeles. Veşnic şi ne născut, el a rămas prin nenumărate cicluri de ere într-o linişte şi un calm profund. Alături de el a existat Ennoea, care mai este numit şi Charis şi Sige.11 În fine, acest Bythus s-a hotărât să trimită din el începutul tuturor lucrurilor, şi a depozitat această producţie (pe care a rezolvat să o producă) în contemporana lui Sige, la fel cum o sămânţă este depozitată într-un pântece. Apoi ea a primit această sămânţă, a devenit gravidă, l-a născut pe Nous, care a fost şi asemănător şi egal cu cel care l-a produs, şi el era singurul care era capabil să înţeleagă măreţia tatălui său. Acest Nous pe care ei îl mai numesc şi Monogenes, Tatăl şi Începutul tuturor Lucrurilor. Împreună cu el a fost produsă şi Aletheia; şi aceşti patru au constituit primul şi primul născut Pythagorean Tetrad, denumit şi rădăcina tuturor lucrurilor. La început este Bythus şi Sige, apoi Nous şi Aletheia. Şi Monogenes, înţelegând de ce a fost produs, şi el a trimis pe Logos şi Zoe, fiind tatăl tuturor celor care urmau să vină după el, şi începutul şi modelatorul întregii Pleroma. Prin unirea lui Logos cu Zoe, s-au născut Anthropos şi Ecclesia; şi astfel a fost format primul născut Ogdoad, rădăcina şi substanţa tuturor lucrurilor, numiţi printre ei cu patru nume, şi anume, Bythus, Nous, Logos, şi Anthropos. Pentru fiecare dintre aceştia există masculo-feminini, după cum urmează: Propator s-a unit cu Ennoea; apoi Monogenes, adică Nous, cu Aletheia; Logos cu Zoe, şi Anthropos cu Ecclesia.

2. Aceşti Eoni au fost produşi pentru gloria Tatălui, şi dorind prin eforturile lor proprii să impresioneze acest obiect, au trimis emanaţii prin mijloacele unirii. Logos şi Zoe, după ce l-au produs pe Anthropos şi Ecclesia, au mai trimis alţi zece Eoni care au următoarele nume: Bythius şi Mixis, Ageratos şi Henosis, Autophyes şi Hedone, Acinetos şi Syncrasis, Monogenes şi Macaria.12 Aceştia sunt cei zece Eoni despre care ei declară că au fost produşi de Logos şi Zoe. Apoi, ei adaugă că Anthropos şi Ecclesia au produs doisprezece Eoni, cărora le-au dat următoarele nume: Paracletus şi Pistis, Patricos şi Elpis, Metricos şi Agape, Ainos şi Synesis, Ecclesiasticus şi Macariotes, Theletos şi Sophia.

3. Aceştia sunt cei treizeci de Eoni în sistemul eronat al acestor oameni; ei sunt descrişi ca fiind ascunşi în tăcere, şi nu sunt cunoscuţi de nimeni [cu excepţia acestor pretinşi profesori]. Pe lângă aceasta, ei afirmă că acest Pleroma invizibil şi spiritual al lor este tripartit, împărţindu-se în Ogdoad, Decad şi Duodecad. Din acest motiv ei afirmă că „Mântuitorul” – pentru că lor nu le place să îl numească „Domnul” – nu a lucrat în public în timpul celor treizeci de ani,13 astfel a trimis taina acestor Eoni. De asemenea, ei afirmă că aceşti Eoni sunt foarte clar arătaţi în pilda14 lucrătorilor trimişi în vie. Unii sunt trimişi la prima oră, alţii la ora trei, alţii la ora şase, alţii la ora nouă şi alţii la ora unsprezece. Acum, dacă adunăm numerele orelor menţionate aici, suma va fi treizeci: căci unu, trei, şase, nouă şi unsprezece, când sunt adunate formează treizeci. Prin aceste ore, ei afirmă că sunt indicaţi Eonii, în timp ce susţin că aceştia sunt mari şi minunaţi, şi până în zilele noastre funcţia lor este să dezvolte mistere; şi tot aşa procedează ei atunci când găsesc ceva în multitudinea15 lucrurilor conţinute în Scripturi pe care ei le pot adopta şi le potrivesc speculaţiilor lor neîntemeiate.

Capitolul II. Propator a fost cunoscut numai lui Monogenes. Ambiţia, tulburarea şi pericolul în care a căzut Sofia; Urmaşul ei amorf: ea este restaurată de Horos. Producerea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, pentru a completa Eonii. Modalitatea de producere a lui Isus.

1. Ei continuă să ne spună că Propatorul schemei lor a fost cunoscut numai de Monogenes, care a izvorât din el; cu alte cuvinte, numai lui Nous, în timp ce pentru ceilalţi el era invizibil şi de neînţeles. Şi, potrivit lor, numai Nous şi-a găsit plăcerea în contemplarea Tatălui, şi jubilând în considerarea nemăsuratei lui măreţii; în timp ce el a meditat şi cum ar putea să comunice celorlalţi Eoni măreţia Tatălui, descoperindu-le cât de vast şi de puternic este el, şi cum era el fără început, - dincolo de înţelegere, şi pe deasupra fiind imposibilă vederea lui. Dar, potrivit cu voia Tatălui, Sige l-a restrâns, deoarece era planul lui era să îi conducă pe toţi spre cunoaşterea lui Propator, şi să creeze în ei o dorinţă să cerceteze natura sa. În felul acesta, şi restul Eonilor, într-un fel tăcut, au vrut să îl vadă pe Autorul lor, şi să contemple Prima Cauză care nu a avut un început.

2. Dar acolo ei s-au grăbit în progresul odihnei Eonului care era printre ultimii, şi era cel mai tânără Duodecad care a izvorât din Anthropos şi Ecclesia, pe nume Sophia, care a suferit pasiunea în afara îmbrăţişării soţului ei Thelotos. Această pasiune, într-adevăr, s-a născut între cei care au fost înrudiţi cu Nous şi Aletheia, dar a venit ca o boală contagioasă peste această Eonă, care a acţionat sub pretextul dragostei, dar în realitate a fost influenţată de pripeală, pentru că ea nu s-a bucurat ca Nous de părtăşia cu Tatăl perfect. Ei spun că această pasiune consta dintr-o dorinţă de a căuta în natura Tatălui; căci ea şi-a dorit, ca şi ei, să înţeleagă măreţia lui. Când ea nu a putut să realizeze aceasta, deoarece ea a ţintit imposibilul, şi astfel a devenit implicată într-o agonie extremă a minţii, în timp ce datorită profunzimii vaste şi a naturii impenetrabile a Tatălui, şi datorită dragostei pe care ea o purta faţă de el, ea s-a lungit spre el, era pericolul ca nu cumva să fie în cele din urmă absorbită de farmecul lui, şi s-a resorbit în esenţa sa absolută, dacă nu s-ar fi întâlnit cu acea Putere care susţine toate lucrurile, şi le păstrează în afara măreţiei de negrăit. Această putere este pentru ei Horos; prin care, ei spun că ea a fost restrânsă şi susţinută; şi că atunci, fiind cu dificultate adusă înapoi la ea însăşi, ea a fost convinsă că Tatăl este de neînţeles, şi astfel a renunţat la design-ul ei original, împreună cu acea pasiune care s-a ridicat în ea din influenţa copleşitoare a admiraţiei sale.

3. Dar alţii în mod fabulos descriu pasiunea şi restaurarea lui Sophia astfel: Ei zic că ea, angajându-se într-o încercare irealizabilă, a produs o substanţă amorfă, aşa cum i-a permis natura ei feminină să producă.16 Când ea s-a uitat la aceasta, primul ei sentiment a fost de durere, din cauza imperfecţiunii creaţiei ei, şi apoi sentimentul de frică, că aceasta ar putea pune capăt17 existenţei ei. Apoi şi-a pierdut, ca să spun aşa, tot autocontrolul, şi a fost în cea mai mare încurcătură când s-a străduit să descopere care este cauza acestor lucruri, şi în ce fel ar putea să ascundă ceea ce s-a întâmplat. Fiind hărţuită foarte tare de aceste pasiuni, în cele din urmă s-a răzgândit, şi s-a străduit să se întoarcă din nou la Tatăl. Totuşi, când într-o anumită măsură a încercat aceasta, au lăsat-o puterile şi ea a devenit o rugătoare către Tatăl. Ceilalţi Eoni, în special Nous, şi-au prezentat rugăciunile lor alături de ea. Şi de aici în colo ei afirmă că substanţa materială18 a început să aibă ignoranţă şi mâhnire.

4. După aceea, Tatăl a produs, după asemănarea sa, prin Monogenes, pe Horos cel menţionat mai sus, fără unire,19 masculo-feminină. Ei susţin că uneori Tatăl acţionează în unire cu Sige, dar alteori el se arată independent de bărbat sau femeie. Ei îl denumesc pe acest Horos şi Stauros sau Lytrotes, Carpistes, Horothetes, sau Metagoges.20 Prin acest Horos ei afirmă că Sophia a fost purificată şi stabilită, în timp ce ea a fost restaurată la unirea sa potrivită. Căci entimema (ideea înnăscută) după ce a fost luată de la ea, împreună cu pasiunea care a intervenit, ea a rămas cu siguranţă în Pleroma; dar entimema cu pasiunea ei, a fost separată de ea de Horos, împrejmuind-o cu un gard,21 excluzând-o din acel cerc. Această entimemă a fost, fără îndoială, o substanţă spirituală, care avea unele tendinţe naturale ale unui Eon, dar era în acelaşi timp fără formă şi chip, deoarece nu a primit nimic.22 Şi cu această ocazie ei spun că aceasta a fost o producere feminină stupidă.23

5. După ce această substanţă a fost pusă înafara Pleromei Eonilor, şi mama ei a fost restaurată la unirea ei potrivită, ei spun că Monogenes, acţionând potrivit prevederii calculate a Tatălui, a dat origine unui alt cuplu conjugal, numit Hristos şi Duhul Sfânt (ca nu cumva vreunul dintre Eoni să nu mai cadă într-un dezastru asemănător cu cel al lui Sophia), cu scopul de a sprijini moral şi de a întări Pleroma, care în acelaşi timp au completat numărul de Eoni. Apoi Hristos i-a învăţat despre natura unirii lor, şi i-a învăţat că cei care au o înţelegere a celui Nenăscut sunt suficienţi lor înşişi.24 De asemenea, El i-a înştiinţat cu privire la cunoaşterea Tatălui, şi anume, că el nu poate fi înţeles şi nici priceput, nici văzut sau auzit, cu excepţia lucrurilor în care este cunoscut numai de Monogenes. Motivul pentru care restul Eonilor care au o existenţă veşnică, este găsit în acea parte a naturii Tatălui care este de neînţeles; dar motivul originii şi formării lor se găseşte în ceea ce poate fi înţeles cu privire la el, şi anume, în Fiul.25 Apoi, Hristos care a fost produs a făcut aceste lucruri printre ei.

6. Dar Duhul Sfânt26 i-a învăţat să mulţumească pentru că au fost făcuţi egali între ei, şi i-a condus la o stare de odihnă adevărată. Apoi, ei ne spun că Eonii au fost constituiţi în mod egal unul faţă de celălalt în formă şi în sentiment, pentru ca toţi să devină ca Nous, Logos, Anthropos şi Christus. De asemenea, femeile Eone devin toate ca Aletheia, Zoe, Spiritus, şi Ecclesia. Apoi, totul fiind astfel stabilit, şi adus într-o stare perfectă de odihnă, apoi ei ne spun că aceste făpturi au cântat laude cu o mare bucurie către Propator, care a participat el însuşi la slăvirea abundentă. Apoi, din recunoştinţă pentru marele câştig care le-a fost conferit, întreaga Pleromă a Eonilor, cu un singur scop şi cu o dorinţă, şi cu potrivirea lui Hristos şi a Duhului Sfânt, cu Tatăl lor punându-şi sigiliul aprobării Sale asupra comportării lor, şi-au adus unul altuia orice a avut în sine din cea mai mare frumuseţe şi ce au avut mai scump; şi unind aceste contribuţii atât de îndemânatic pentru a amesteca totul, ei au produs, spre onoarea şi gloria lui Bythus, o fiinţă care avea cea mai perfectă frumuseţe, chiar steaua Pleromei, şi fructul perfect [al ei], numit Isus. El mai este numit şi Mântuitorul, Hristos, pe nume Logos şi Totul, deoarece El a fost făcut din contribuţiile tuturor. Apoi ni se spune că, în semn de onoare, îngeri cu aceeaşi natură ca şi El au fost produşi simultan, pentru a acţiona ca şi gardă personală a Sa.

Capitolul III. Texte din Sfânta Scriptură folosite de aceşti eretici pentru a-şi susţine părerile lor.

1. Astfel, iată cum relatează ei ceea ce s-a întâmplat cu Pleroma; aşa cum calamităţile care au curs din pasiunea care a prin Eonul care a fost numit, şi care a fost aproape de a pieri prin a fi absorbită de substanţa universală, prin cercetarea ei curioasă după Tatăl; tot aşa este şi consolidarea27 [a acelei Eone] din condiţia sa de agonie prin Horos, Stauros, Lytrotes, Carpistes, Horothetes, şi Metagoges.28 Tot aşa este şi povestea generaţiei Eonilor ulteriori, şi anume din primul Hristos şi din Duhul Sfânt, care amândoi au fost produşi de Tatăl după pocăinţa29 [lui Sophia], şi a celui de-al doilea30 Hristos (pe care ei îl mai numesc şi Salvator), care îşi datorează existenţa contribuţiilor comune [ale Eonilor]. Totuşi, ei ne spun că această cunoştinţă nu a fost divulgată în mod deschis, deoarece nu toţi o pot primi, ci a fost descoperită mistic de Mântuitor prin pilde pentru cei calificaţi să le înţeleagă. Aceasta s-a făcut după cum urmează. Cei treizeci de Eoni sunt indicaţi (aşa cum am observat deja) de cei treizeci de ani în care ei spun că Mântuitorul nu a făcut nici un act public, şi de pilda lucrătorilor în vie. Ei spun că Pavel afirmă şi el foarte clar şi frecvent despre aceşti Eoni, şi merge atât de departe în cât le păstrează ordinea, când spune: „Către toate generaţiile Eonilor a Eonului.”31 Ba mai mult, noi înşine, când mulţumim,32 pronunţăm cuvintele: „Către Eonii Eonilor” (din veci în veci), expunem aceşti Eoni. Şi, în fine, oriunde apar cuvintele Eon sau Eoni, ei se referă la aceste făpturi.

2. Din nou, producerea Duodecadului de Eoni, este indicată de faptul că Domnul avea doisprezece33 ani când a discutat cu învăţătorii legii, şi prin alegerea apostolilor, căci şi aceştia erau doisprezece.34 Ceilalţi optsprezece Eoni sunt arătaţi astfel: Domnul [potrivit lor,] a vorbit cu ucenicii Săi optsprezece luni35 după învierea Sa din morţi. Ei mai afirmă că acei optsprezece Eoni sunt indicaţi în mod extraordinar de primele două litere ale numelui Său ['Ihsou=j], numit Iota36 şi Eta. Şi astfel, ei declară că cei zece Eoni sunt indicaţi prin litera Iota, cu care începe numele Lui; în timp ce din acelaşi motiv, ei spun că Mântuitorul a spus: „O Iota, sau un titlu, nu va trece până nu se vor împlini toate.”37

3. Mai departe ei susţin că pasiunea care a avut loc în cazul celui de-al doilea Eon este indicată de apostazia lui Iuda, care a fost cel de-al doisprezecelea apostol, şi prin faptul că Hristos a suferit în luna a doisprezecea. După părerea lor, El a continuat să predice doar un an după botezul Său. Acelaşi lucru este cel mai clar indicat de cazul femeii care a suferit de o scurgere de sânge. Pentru că după ce ea a fost îndurerată astfel timp de doisprezece ani, ea a fost vindecată prin venirea Mântuitorului, când ea a atins marginile hainei Lui; şi cu această ocazie Mântuitorul a spus: „Cine m-a atins?”38 – învăţându-i pe ucenicii săi misterul care a avut loc între Eoni, şi vindecarea acelei Eone care a fost implicată în suferinţă. Căci cea care a fost îndurerată doisprezece ani reprezenta acea putere a cărei esenţă, aşa cum povestesc ei, se întindea, şi curgând în nemărginire; şi dacă ea nu ar fi atins haina Fiului,39 adică Aletheia a primului Tetrad, care este marcată prin tivul ei, ea ar fi fost dizolvată în esenţa generală40 [la care ea a participat]. Ea s-a oprit scurt, şi a încetat să mai sufere. Căci puterea care a venit de la Fiul (pe care ei o numesc Horos) a vindecat-o şi a depărtat pasiunea de la ea.

4. Ei mai afirmă că Mântuitorul41 este arătat că este derivat din toţi Eonii, şi în El sunt toate prin următorul pasaj: „Fiecare bărbat care deschide pântecul.”42 Căci El, fiind totul, a deschis pântecele43 entimemei Eonei suferinde, când aceasta a fost exclusă din Pleroma. Astfel stilizează al doilea Ogdoag, despre care vom vorbi acum. Şi eu afirmă că aceasta a fost clar atunci când Pavel a spus: „Şi El Însuşi este toate lucrurile;”44 şi din nou: „Toate lucrurile sunt pentru El şi din El sunt toate lucrurile;”45 şi mai departe: „În El locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii;”46 şi iarăşi: „Toate lucrurile sunt strânse împreună de Dumnezeu în Hristos.”47 Astfel interpretează ei acestea şi orice pasaj asemănător care se găseşte în Scriptură.

5. În continuare, ei arată că Horos al lor, pe care ei îl numesc folosind o varietate de nume, are două aptitudini, - cea a susţinerii, şi cealaltă a separării; şi câtă vreme el sprijină şi susţin, el este Stauros, în timp ce atunci când împarte şi separă, el este Horos. Apoi ei îl reprezintă pe Salvatorul că a indicat cele două aptitudini: în primul rând, puterea susţinerii, când El a zis: „Oricine nu îşi duce crucea sa (Stauros), şi mă urmează, nu poate fi ucenicul meu;”48 şi din nou: „Să îşi ia crucea şi să mă urmeze;”49 dar este puterea separatoare când El a spus: „Nu am venit să aduc pacea, ci o sabie”50 Ei mai susţin că Ioan a indicat acelaşi lucru când a spus: „Lopata este în mâna Lui, şi El va curăţa în întregime podeaua, şi va aduna grâul în grânarul Său, dar pleava o va arde în focul care nu se stinge.”51 Prin această declaraţie el a menţionat aptitudinea lui Horos. Ei explică faptul că acea lopată este crucea (Stauros), care consumă, fără îndoială, toate obiectele materiale,52 aşa cum focul consumă pleava, dar îi purifică pe toţi cei care sunt mântuiţi, aşa cum se ia grâul cu lopata. Mai mult, ei afirmă că însuşi apostolul Pavel a menţionat despre această cruce în următoarele cuvinte: „Doctrina crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi care suntem mântuiţi este puterea lui Dumnezeu.”53 Şi din nou: „Să mă ferească Dumnezeu să mă laud cu altceva54 decât cu crucea lui Hristos, prin care lumea este crucificată faţă de mine şi eu faţă de lume.”

6. Astfel, în povestirea pe care toţi o dau despre Pleroma, şi despre formarea55 universului, luptându-se să potrivească cuvintele bune ale revelaţiei cu invenţiile lor rele. Şi nu numai din scrierile evangheliştilor şi a apostolilor se străduiesc ei să obţină dovezi pentru părerile lor prin intermediul interpretărilor perverse şi a expunerilor înşelătoare: tot aşa tratează şi cu legea şi profeţii, care conţine multe pilde şi alegorii care în mod frecvent pot fi interpretate în mai multe sensuri, în funcţie de exegeza la care sunt supuse. Şi alţii56 dintre ei, cu o mare şiretenie, au potrivit astfel de părţi din Scriptură la minciunile lor, ademenindu-i în robie de la adevăr pe cei care nu şi-au păstrat o credinţă statornică într-unul Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, şi într-un Domn Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Capitolul IV. Povestea ereticilor despre formarea lui Achamoth; Originea lumii vizibile din tulburările ei.

1. În continuare, iată tranzacţiile povestite de ei că au avut loc în afara Pleromei: entimema acelei Sophia care locuieşte sus, pe care ei o mai numesc Achamoth,57 care a fost înlăturată din Pleroma, împreună cu pasiunea ei, ei istorisesc că, aşa cum era de aşteptat, ea a devenit foarte tulburată în acele locuri ale întunericului şi ale vidului [în care ea a fost exilată]. Ea a fost exclusă din lumină58 şi din Pleroma, era fără formă sau figură, ca un copil născut prematur, pentru că nu a primit nimic59 [de la un tată]. Dar Hristos care locuia în înălţime a avut milă de ea; şi extinzându-se prin şi dincolo de Stauros,60 el i-a dat o figură, doar ca o substanţă respectată, şi nu pentru a exprima inteligenţă.61 După ce a făcut aceasta, şi-a retras influenţa şi s-a întors, lăsând-o singură pe Achamoth pentru ca ea, devenind sensibilă de suferinţa sa cauzată de Pleroma ca fiind serioasă, să fie influenţată de dorinţa după lucruri mai bune, în timp ce poseda între timp un fel de mireasmă a nemuririi pe care Hristos şi Duhul Sfânt a lăsat-o în ea. De aceea, ea are două nume – Sophia după tatăl ei (căci se spune că Sophia este tatăl ei), şi Duhul Sfânt de la Duhul care este împreună cu Hristos. După ce a obţinut o formă, alături de inteligenţă, şi fiind imediat părăsită de Logos care a fost invizibil prezent cu ea – aceasta fiind prin Hristos – ea s-a silit să descopere acea lumină care a părăsit-o, dar nu a putut să-şi realizeze scopul, deoarece a fost împiedicată de Horos. Şi în timp ce Horos a împiedicat astfel dezvoltarea ei mai departe, el a exclamat Iao,62 de unde, afirmă ei, de unde a provenit acest nume Iao. Şi când ea nu a putut să treacă pe lângă Horos cu ocazia acelei pasiuni în care ea a fost implicată, şi pentru că numai ei i-a fost luată pasiunea, s-a resemnat cu orice fel de pasiune variată la care ea a fost supusă; şi astfel ea a suferit amărăciune pe de o parte pentru că nu a obţinut obiectul dorinţei sale, şi pe de altă parte frica, ca să nu se năruie chiar viaţa sa, cum lumina a făcut-o deja, în timp ce, în plus, ea era în cea mai mare nedumerire. Toate aceste sentimente au fost asociate cu ignoranţa. Şi această ignoranţă a sa nu a fost ca cea a mamei sale, prima Sophia, un Eon, datorită degenerării prin pasiune, ci una [înnăscută] opusă [ca natură a cunoaşterii].63 Mai mult, un altfel de pasiune a căzut peste ea (Achamoth), anume, dorinţa de a se întoarce la cel care i-a dat viaţă.

2. Ei afirmă că această colecţie [de pasiuni] a fost substanţa materiei din care a fost formată această lume. Din [dorinţa sa] de a se întoarce [la cel care i-a dat viaţă], fiecare suflet care aparţine acestei lumi, şi din dorinţa a însuşi Demiurgului,64 şi-a dobândit originea. Toate celelalte lucruri îşi datorează începutul terorii şi tristeţii sale. Căci din lacrimile ei s-a format tot ce are o natură lichidă; şi din zâmbetul ei tot ce este luminos; şi din tristeţea şi din nedumerirea sa s-au format toate elementele materiale din lume. Căci uneori, după cum afirmă ei, ea plânge şi se lamentează din cauza faptul că a fost lăsată singură în mijlocul întunericului şi al golului; în timp ce, altă dată, meditând la lumina care a părăsit-o, ea este plină de bucurie şi râde; apoi, din nou, ea este lovită de groază, sau, alteori, se scufundă în consternaţie şi în tulburare.

3. Acum ce urmează din toate acestea? Nici o muză tragică nu iese de aici, aşa cum explică pompos fantezia fiecăruia din ei, unul într-un fel, altul în alt fel, din ce tip de pasiune şi din ce element şi-a dobândit originea. Mi se pare că ei au un motiv bun pentru care nu se simt înclinaţi să înveţe aceste lucruri tuturor în public, ci numai celor care pot plăti un mare preţ pentru cunoştinţa unor mistere atât de profunde. Căci aceste doctrine nu sunt deloc asemănătoare cu cele despre care Domnul nostru a zis: „Liber aţi primit, liber să daţi.”65 Ele sunt din contră, neînţelese, şi monstruoase, şi mistere profunde, care pot fi obţinute cu mare trudă de cei ce sunt îndrăgostiţi cu falsitatea. Căci cine nu şi-ar cheltui liniştea pe care o are, dacă ar putea învăţa în schimb, că lacrimile entimemei Eonilor implicaţi în pasiune, sunt la originea apelor, fântânilor, râurilor şi a tuturor substanţelor lichide; că lumina a izbucnit din zâmbetul ei; şi că din tristeţea şi din nedumerirea sa s-au format toate elementele materiale din lume?

4. Într-un fel mă simt înclinat să contribui cu câteva sugestii cu privire la dezvoltarea sistemului lor. Când am distins că apele sunt în parte dulci, cum sunt fântânile, râurile, ploile, şi aşa mai departe, şi în parte sunt sărate; aşa ca cele din mare, m-am gândit că nu toate apele pot fi derivate din lacrimile ei, deoarece ele au doar o calitate sărată. De aceea, este clar că numai apele sărate sunt cele derivate din lacrimile ei. Dar probabil că în agonia şi nedumerirea ei intensă, ea era transpirată. Şi de aici, urmărind noţiunea lor, putem concepe că fântânile şi râurile, şi toată apa proaspătă din lume, sunt datorate acestei surse. Pentru că este dificil, de vreme ce ştim că toate lacrimile au aceeaşi calitate, să credem că şi apele sărate şi cele dulci au provenit de la ele. Cea mai plauzibilă presupunere este că unele sunt din lacrimile ei, iar altele sunt din transpiraţia sa. Şi de vreme ce în lume există anumite ape care în natura lor sunt înţepătoare, atunci trebuie să ghiceşti care este originea lor, cum şi de unde au apărut. Acestea sunt unele din rezultatele ipotezelor lor.

5. Ei merg mai departe afirmând că, atunci când mama Achamoth a trecut prin tot felul de pasiuni, şi a scăpat cu greu de ele, ea s-a întors pentru a se ruga luminii care a părăsit-o, adică lui Hristos. Totuşi, El s-a întors în Pleroma şi probabil ne mai dorind să coboare din aceasta, a trimis spre ea pe Paraclete, adică pe Mântuitorul.66 Această fiinţă a fost înzestrată cu toată puterea de Tatăl, care a pus totul sub autoritatea sa, Eonii67 au făcut la fel, astfel că „prin el au fost create toate lucrurile, vizibile şi invizibile, tronuri, divinităţi, domnii.”68 Apoi, El a fost trimisă către ea împreună cu îngerii săi contemporani. Ei relatează că Achamoth plină de reverenţă, s-a acoperit la început din modestie, dar aceasta în curând, când ea s-a uitat la el cu toate înzestrările lui, şi a dobândit tărie din înfăţişarea lui, a alergat înainte ca să-l întâlnească. Apoi El i-a dat formă ca o inteligenţă stimată, şi i-a adus vindecare pasiunilor ei, separând-o de ele, dar fără să le scoată cu desăvârşire din ea. Căci nu era posibil ca ele să fie anihilate, ca în cazul anterior,69 deoarece ele deja au prins rădăcină şi au dobândit tărie [ca să aibă o existenţă indestructibilă]. Tot ce a putut el să facă a fost să le separe şi să le pună de o parte, şi apoi să le amestece şi să le comprime, ca să le transforme din pasiune imaterială în materie ne organizată.70 Apoi, prin acest proces El le-a conferit o potrivire şi o natură pentru a deveni structuri materiale concrete, pentru ca să se formeze două substanţe, - una rea, rezultată din pasiuni, şi cealaltă fiind supusă suferinţei, dar care provine din transformarea ei. Şi cu această ocazie (adică, cu ocazia acestei întrupări a materiei ideale) ei spun că în mod virtual71 Mântuitorul a creat lumea. Dar când Achamoth a fost eliberată de pasiunea ei, ea s-a uitat cu încântare la uluitoarea viziune a îngerilor care erau cu el; şi în extaz, născând prin ei noi fiinţe, o parte după propria sa imagine, şi o parte progenituri după imaginea slujitorilor Mântuitorului.

Capitolul V. Formarea Demiurgului; O descriere a Lui. El este Creatorul tuturor celor din afara Pleromei.

1. Apoi, potrivit lor, s-au format trei feluri de existenţă: unul din pasiune, care este materia, al doilea din conversie, care sunt animalele; şi al treilea, pe care ea (Achamoth) l-a făcut este spiritual, - apoi ea s-a adresat sieşi cu sarcina de a le da formă acestora. Dar ea nu a reuşit să facă aceasta respectând existenţa spirituală, pentru că aceasta avea aceeaşi natură cu ea. Astfel, ea s-a dedicat să dea formă substanţei animale care a purces din schimbarea ei, şi să aducă la lumină indicaţiile Mântuitorului.72 Ei spun că mai întâi ea a format din substanţa animală pe el care este Tatăl şi Împărat al tuturor lucrurilor, pe cei care sunt de aceeaşi natură cu el, adică, substanţele animalice, pe care ei le mai numesc de dreapta, şi pe cele care au izvorât din pasiune şi din materie, ei le numesc de stânga. Căci ei afirmă că el a format toate lucrurile care au venit în existenţă după el, fiind în secret îndemnate la aceasta de mama lui. Din această circumstanţă ei l-au modelat Metropator,73 Apator, Demiurge, şi Tatăl, spunând că el este Tatăl substanţei în mâna dreaptă, adică, a animalului, dar este Demiurg al celor din stânga, adică, a celor materiali, în timp ce este în aceeaşi timp împăratul tuturor. Căci ei spun că acest Enthymesis, dorind să facă toate lucrurile ca să îi onoreze pe Eoni, a format imagini ale lor, sau mai degrabă pentru că Mântuitorul74 a făcut aceasta prin intermediul ei. Şi ea, după chipul75 Tatălui invizibil, s-a ascuns de Demiurg. Dar el era după chipul singurului Fiu născut, şi îngerii şi arhanghelii creaţi de el au fost după chipul celorlalţi Eoni.

2. Astfel, ei afirmă că el a fost numit Tatăl şi Dumnezeu tuturor din afara Pleromei, fiind creatorul tuturor substanţelor animale şi materiale. Căci el este cel care a diferenţiat cele două forme de existenţă care până în zilele noastre sunt confundate, şi a făcut substanţele materiale din substanţele imateriale, a modelat lucrurile cereşti şi pământeşti, şi a devenit Organizatorul (Demiurgul) lucrurilor materiale şi animale, a celor de la dreapta şi de la stânga, a celor uşori şi a celor grei, şi a celor care tind în sus şi a celor care tind în jos. El este creat şi şapte ceruri, deasupra cărora ei spun că el, Demiurgul, există. Şi cu această ocazie ei îl denumesc Hebdomas, iar pe mama lui o numesc Achamoth Ogdoads, păstrând numărul primului născut şi prim Ogdoad ca şi Pleroma. Mai mult, ei afirmă că aceste şapte ceruri sunt inteligente, şi vorbesc despre ele ca fiind îngeri, în timp ce se referă la Demiurg ca fiind un înger care poartă asemănarea lui Dumnezeu; şi în aceeaşi încurcătură, ei afirmă că Paradisul, situat deasupra celui de-al treilea cer, este un al patrulea înger care are puterea din care Adam şi-a derivat anumite calităţi în timp ce vorbea cu el.

3. Ei merg până acolo încât afirmă că Demiurgul şi-a imaginat că a creat toate aceste lucruri el însuşi, în timp ce, în realitate el le-a făcut în unire cu puterea productivă a lui Achamoth. El a făcut cerurile, şi totuşi era ignorant faţă de ceruri; el l-a modelat pe om, şi totuşi nu îl cunoştea pe om; el a adus lumina pe pământ, şi totuşi nu cunoştea pământul; şi, într-un mod asemănător, ei afirmă că el era ignorant faţă de toate pe care le-a făcut, şi nu a cunoscut nici măcar despre existenţa mamei sale, dar şi-a imaginat că el însuşi era toate lucrurile. În continuare ei afirmă că mama sa a fost la originea acestei păreri din mintea lui, deoarece ea a dorit să îl nască cu un asemenea caracter că el trebuie să fie capul şi sursa existenţei sale, şi conducătorul absolut peste orice fel de acţiune [aceasta s-a încercat mai târziu]. Pe această mamă ei o mai numesc Ogdoad, Sophia; Terra, Ierusalim, Duhul Sfânt, şi, cu o referinţă masculină, Domnul.76 Locul unde locuieşte ea este unul intermediar, într-adevăr mai sus de Demiurg, dar sub şi înafara Pleromei, chiar la sfârşit.77

4. Apoi, ei reprezintă toate substanţele materiale ca fiind formate din trei pasiuni, şi anume, frica, mâhnirea şi nedumerirea, iar povestirea pe care ei o dau este aceasta: Substanţele animale au avut originea în frică şi în transformare; ei îl descriu pe Demiurg că şi el îşi datorează originea transformării; dar existenţa tuturor celorlalte substanţe animale ei o atribuie fricii, cum ar fi sufletele animalelor iraţionale şi a celor sălbatice, şi oamenii. Cu această ocazie, el (Demiurgul), fiind incapabil să recunoască vre-o esenţă spirituală, şi-a imaginat că este singurul Dumnezeu, şi a declarat prin profeţi: „Eu sunt Dumnezeu, şi în afară de mine nu este altul.”78 Mai departe, ei învaţă că spiritele răutăţii şi-au derivat originea din tristeţe. De aici, diavolul, pe care ei îl numesc Cosmocrator (conducătorul lumii), demonii, îngerii, şi fiecare fiinţă spirituală rea care există, şi-au găsit sursa existenţei lor. Ei îl reprezintă pe Demiurg ca fiind fiul acelei mame a lor (Achamoth), şi pe Cosmocrator ca fiind creatura Demiurgului. Cosmocrator are cunoştinţa a ceea ce este deasupra lui, deoarece el este un duh al răutăţii; dar Demiurgul este ignorant faţă de astfel de lucruri, deoarece el este doar un animal. Mama lor locuieşte în locul care este mai presus de ceruri, adică, în reşedinţa intermediară; Demiurgul în locul ceresc, adică în săptămână; dar Cosmocrator în lumea aceasta. Elementele fizice ale acestei lumi, au izvorât, aşa cum am observat anterior, din tulburare şi nedumerire, având o sursă mai modestă. Astfel pământul s-a ridicat din starea ei de stupoare; apa din agitaţia cauzată de frica ei; aerul din consolidarea tristeţii sale; în timp ce focul, producând moarte şi descompunere, a fost inerent în toate aceste elemente, chiar dacă ei învaţă că ignoranţa se ascundea în aceste trei pasiuni.

5. După ce a format astfel pământul, el (Demiurgul) a creat şi [partea] pământească a omului, nu luându-l din pământul uscat, ci dintr-o substanţă invizibilă ce constă din materie fuzibilă ci fluidă, şi după aceea, aşa cum definesc ei procesul, a suflat în el partea animală a naturii sale. Acesta a fost cel care a fost creat după chipul şi asemănarea sa. Într-adevăr, partea materială era foarte aproape de Dumnezeu, cât era chipul său, dar nu de aceeaşi substanţă cu el. Animalul, pe de altă parte, era în ceea ce priveşte asemănarea; şi de vreme ce substanţa lui era numită spiritul de viaţă, deoarece s-a ridicat dintr-o scurgere spirituală. După toate acestea, ei spun că el era cuprins de jur împrejur cu un acoperământ de piele; prin aceasta ei înţeleg exteriorul cărnii sensibile.

6. Dar ei afirmă în continuare că însuşi Demiurgul a fost ignorant în ce priveşte acel urmaş al mamei sale Achamoth, pe care ea l-a născut ca o consecinţă a contemplării ei a acelor îngeri care l-au aşteptat pe Mântuitorul, şi care era, ca şi ea, de o natură spirituală. Ea a profitat de această ignoranţă pentru a depune aceasta (producţia ei) în el fără cunoştinţa lui, pentru ca, fiind insuflat prin intermediul lui în acel suflet animal care purcedea din el, şi fiind astfel dus într-un pântece în acest trup material, în timp ce creştea treptat în tărie, să poată deveni în cursul timpului potrivit pentru percepţia raţiunii perfecte.79 Astfel, după cum afirmă ei, s-a întâmplat că, fără ca Demiurgul să ştie ceva, omul format prin inspiraţia sa era în aceeaşi timp, printr-o providenţă indiscriptibilă, a dat un om spiritual prin inspiraţia simultană primită de la Sophia. Căci, aşa cum era ignorant faţă de mama sa, tot aşa nu a recunoscut urmaşul ei. Acest [urmaş] ei îl mai numesc Ecclesia, o emblemă a acelei Ecclesia care este sus. Acesta este felul de om pe care ei şi-l imaginează: el era sufletul animal din Demiurg, trupul său de pe pământ, partea trupească din materie, şi omul său spiritual din mama Achamoth.

Capitolul VI. Felul întreit de om prefăcut de aceşti eretici: faptele bune sunt inutile pentru ei, deşi sunt necesare pentru alţii: principiile lor morale abandonate.

1. Astfel, există trei feluri de substanţe, afirmă ei, din tot ce este material (pe care ei le descriu ca fiind „de stânga”) care trebuie să piară din necesitate, deoarece acestea sunt incapabile să primească vre-o inspiraţie de incoruptibilitate. Cât despre existenţa fiecărui animal (pe care ei le mai numesc „de dreapta”), ei susţin că, deoarece ea este o cale de mijloc între spiritual şi material, ea trece de partea spre care este atrasă. Din nou, ei descriu substanţa spirituală că a fost trimisă pentru acest sfârşit, ca, fiind unită aici cu ceea ce este animal, să poată prelua forma, cele două elemente fiind supuse simultan la aceeaşi disciplină. Şi ei declară că aceasta este „sarea”80 şi „lumina lumii”. Pentru că substanţa animală a avut nevoie de antrenament prin intermediul simţurilor externe; şi cu ocazia aceasta ei afirmă că a fost creată lumea, precum şi că Mântuitorul a venit în substanţă animală (care avea liber arbitru), ca El să o asigure pentru mântuire. Căci ei afirmă că El a primit primele roade ale celor care trebuia să îi mântuiască [după cum urmează], de la Achamoth care era spirituală, în timp ce ea a fost investită de Demiurg cu Hristosul animal, dar a fost înconjurată81 printr-o voie [specială] cu un trup înzestrat cu o natură animală, şi totuşi construit cu o dibăcie indiscriptibilă, pentru ca acesta să fie vizibil şi tangibil, şi capabil de a îndura suferinţa. În acelaşi timp, ei neagă faptul că El a preluat ceva material [în natura Sa], de vreme ce într-adevăr materia este incapabilă de mântuire. În continuare ei susţin că desăvârşirea tuturor lucrurilor va avea loc atunci când tot ce este spiritual a fost format şi desăvârşit de Gnosis (cunoaştere); şi prin aceasta ei vor să spună oameni spirituali care au ajuns la deplina cunoaştere a lui Dumnezeu, şi au fost iniţiaţi în aceste mistere de Achamoth. Şi ei se reprezintă a fi aceste persoane.

2. Oamenii animale, din nou, sunt învăţate în lucrurile animale; astfel de oameni sunt stabiliţi prin faptele lor, şi printr-o credinţă simplă, în timp ce nu au o cunoaştere perfectă. Noi cei din Biserică, afirmă ei, suntem aceste persoane.82 De aceea, ei susţin că faptele bune sunt necesare pentru noi, căci altfel este imposibil ca noi să fim mântuiţi. Dar cât despre ei, ei susţin că vor fi mântuiţi în întregime şi fără îndoială, nu prin comportarea lor, ci pentru că ei sunt spirituali prin natură.83 Căci, la fel cum este imposibil ca substanţa materială să aibă parte de mântuire (de vreme ce ei susţin că ea este incapabilă să o primească), tot aşa este imposibil ca substanţa spirituală (prin care ei înţeleg că sunt ei) nu va veni niciodată sub puterea descompunerii, indiferent de ce fel de acţiuni se răsfaţă ei. Căci ca şi aurul, când este scufundat în gunoi, nu îşi pierde valoarea frumuseţii sale, ci îşi păstrează calităţile ei native, gunoiul nu are putere să afecteze aurul, astfel ei afirmă că ei nu pot suferi în vre-o măsură rănirea, şi nici nu îşi pierd substanţa lor spirituală, indiferent de acţiunile materiale în care ar fi implicaţi.

3. De aceea, va veni momentul când „cei mai perfecţi” dintre ei se vor droga fără frică cu toate felurile de fapte interzise despre care Scriptura ne asigură că „cei care fac astfel de lucruri nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.”84 De exemplu, ei nu au nici o remuşcare atunci când mănâncă carnea oferită ca sacrificiu idolilor, imaginându-şi că nu pot contracta în acest fel nici o pângărire. Din nou, la fiecare festival păgân care este sărbătorit în onoarea idolilor, aceşti oameni sunt primii care se adună; şi se duc într-o arenă, şi unii din ei nici măcar nu stau la distanţă faţă de acel spectacol sângeros care este odios şi pentru Dumnezeu şi pentru oameni, în care gladiatorii sau se luptă cu animale sălbatice, sau un gladiator se luptă cu un animal sălbatic. Alţii se predau poftelor cărnii cu o lăcomie extremă, susţinând că lucrurile carnale ar trebui să fie permise naturii carnale, în timp ce lucrurile spirituale sunt oferite pentru spiritual. Mai mult, unii din ei au obiceiul să pângărească acele femei cărora ei le-au învăţat despre doctrina superioară, aşa cum au mărturisit frecvent acele femei care au fost rătăcite de unii din ei, în întoarcerea lor către Biserica lui Dumnezeu, şi au mărturisit aceasta împreună cu restul greşelilor lor. Alţii din ei, la fel, în mod deschis şi fără ruşine, devenind ataşaţi pasionat de unele femei, le-au sedus departe de soţii lor, şi s-au căsătorit cu ele. Alţii, care au pretins la început că trăiesc cu toată modestia cu ele ca şi cu nişte surori, şi-au descoperit în cursul timpului adevăratele lor culori, atunci când sora a descoperit că are un copil cu fratele ei [pretins].

4. Comiţând multe alte josnicii şi lucruri păgâne, ei ne-au făcut să alunecăm (pe cei care din frică de Dumnezeu ne păzim să nu păcătuim nici măcar în gând sau cu cuvântul) ca nişte persoane ignorante şi cu totul vrednice de dispreţ, în timp ce se laudă pe sine şi pretind că sunt perfecţi şi că sunt sămânţa aleasă. Căci ei afirmă că noi primim har doar pentru a-l folosi, de aceea el va fi luat din nou de la noi; dar cei care au harul ca pe un lucru special pe care îl posedă, şi care a coborât de sus printr-o unire de ne descris şi de nespus; şi cu această ocazie lor le va fi dat mai mult har.85 Aşadar, ei susţin că prin orice modalitate este întotdeauna necesar ca ei să practice misterul unirii. Pentru a-i convinge pe cei nepăsători să creadă aceasta, ei obişnuiesc să folosească aceste cuvinte: „Oricine fiind în această lume care nu iubeşte o femeie astfel încât să o posede, nu este din adevăr, şi nici nu va ajunge la adevăr. Dar oricine fiind din86 lumea aceasta are relaţii sexuale cu o femeie, nu va ajunge la adevăr pentru că a acţionat sub puterea senzualităţii.” Cu această ocazie, este necesar ca noi pe care ei ne numesc oameni animale, şi ne descriu ca fiind din lume, să practicăm abstinenţa (sexuală) şi să facem fapte bune, pentru ca prin aceste mijloace să ajungem la lungimea locuinţei intermediare, dar cei dintre ei care sunt numiţi „spirituali şi perfecţi” nu este necesară deloc o astfel de comportare. Căci nu comportarea de orice fel este cea care conduce în Pleroma, ci germenul trimis de acolo într-o stare plăpândă şi imatură, şi care este adus aici la perfecţiune.

Capitolul VII. Mama Achamoth, când toţi germenii ei sunt perfecţionaţi, va trece în Pleroma, acompaniată de acei oameni care sunt spirituali; Demiurgul, cu oamenii animal, va trece în locuinţa intermediară; dar toţi oamenii materiali se vor descompune. Opiniile lor cârtitoare împotriva adevăratei încarnări a lui Hristos prin fecioara Maria. Opiniile lor cu privire la profeţii. Ignoranţa stupidă a Demiurgului.

1. Când toţi germenii vor fi desăvârşiţi, ei afirmă că mama lor Achamoth va trece din locuinţa intermediară, şi va intra în Pleroma, şi îl va primi ca soţ al ei pe Mântuitorul, care a izvorât din toţi Eonii, pentru ca astfel să se realizeze o unire între Mântuitor şi Sophia, adică, Achamoth. Aceştia sunt mirele şi mireasa, în timp ce camera nupţială este întinderea deplină a Pleromei. Din nou, sămânţa spirituală fiind dezbrăcată de sufletele ei animale,87 şi devenind spirite inteligente, vor intra într-un mod irezistibil şi invizibil în Pleroma, şi vor fi dedicate ca mirese pentru acei îngeri care îl aşteaptă pe Mântuitor. Demiurgul însuşi va trece în locul mamei sale Sophia;88 adică în locuinţa intermediară. De asemenea, în acest loc intermediar se vor odihni şi sufletele celor drepţi; dar nimic de natură animală nu va avea permisiunea să intre în Pleroma. Când aceste lucruri se vor întâmpla aşa cum au fost descrise, atunci acel foc care stă ascuns în lume va izbucni şi va arde; şi în timp ce distruge toată materia, va fi stins împreună cu ea, şi nu va mai exista. Ei afirmă că Demiurgul nu a fost informat despre nici unul dintre aceste lucruri înaintea venirii Mântuitorului.

2. Mai există unii care susţin faptul că el l-a produs şi pe Hristos ca pe propriul său fiu, dar dintr-o natură animală, şi acest lucru a fost89 menţionat despre el de către profeţi. Acest Hristos a trecut prin Maria90 la fel cum apa curge printr-un tub; şi acolo s-a coborât peste el în forma unui porumbel în timpul botezului său, acel Mântuitor care aparţinea de Pleroma, şi a fost format de eforturile combinate ale tuturor furnicilor care locuiau acolo. De asemenea, în el a existat şi acea sămânţă spirituală care a purces din Achamoth. Ei susţin că Domnul nostru în timp ce păstra tiparul primului născut şi a primului tetrad, a fost compus din aceste patru substanţe, - din ceea ce este spiritual, în măsura în care El a fost cu Achamoth; şi în ceea ce este animal, fiind din Demiurg printr-o voie specială, în măsura în care a fost format [fizic] cu un talent de negrăit; şi din Mântuitor, în privinţa acelui porumbel care a coborât peste El. El a continuat liber de toată suferinţa, de vreme ce nu era posibil ca El să sufere, El care a fost odată de neînţeles şi invizibil. Din acest motiv Duhul lui Hristos, care a fost pus în El, a fost luat când El a fost adus înaintea lui Pilat. Ei susţin în continuare că nici măcar sămânţa pe care El a primit-o de la mama [Achamoth] nu a fost supusă la suferinţă; pentru că, tot aşa, era imposibil că era spiritual şi invizibil chiar şi faţă de Demiurg. Atunci, potrivit lor, urmează ca animalul Hristos, şi ceea ce a fost format misterios printr-o voie specială, a îndurat suferinţa, ca mama să poată expune prin el un tipar al lui Hristos de sus, şi anume, a lui care a s-a extins prin Stauros,91 şi i-a dat formă lui Achamoth, în măsura în care era implicată materia. Căci ei afirmă că toate aceste tranzacţii erau duplicatele celor care au avut loc sus.

3. Ei mai susţin că acele suflete care au sămânţa lui Achamoth sunt superiori celorlalţi, şi sunt iubiţi mai mult de Demiurg decât alţii, în timp ce el nu cunoaşte cauza reală a acesteia, ci îşi imaginează că sunt ceea ce sunt prin graţia lui faţă de ei. De aceea, ei mai spun că el le-a împărţit profeţi, preoţi, şi regi; şi ei afirmă că multe lucruri au fost rostite92 prin această sămânţă prin profeţi, în măsura în care aceasta a fost înzestrată cu o natură transcendentă semeaţă. De asemenea, ei spun că mama a vorbit mult despre lucrurile de sus, şi prin el şi prin sufletele care au fost formate de el. Apoi, ei împart profeţiile [în clase diferite], menţinând faptul că o porţiune a fost rostită de mamă, a doua de sămânţa ei, şi a treia de Demiurg. În acelaşi fel, ei susţin că Isus a rostit unele cuvinte sub influenţa Mântuitorului, alţii spun că ele au fost rostite sub influenţa mamei, şi alţii sub influenţa Demiurgului, aşa cum vom arăta mai încolo în lucrarea noastră.

4. Demiurgul, în timp ce ignora aceste lucruri care erau mai sus decât el, a fost foarte emoţionat de anunţurile făcute [prin profeţi], dar le-a tratat cu dispreţ, atribuindu-le uneori unei cauze iar alteori altei cauze; sau spiritului profetic (care el însuşi are puterea auto-emoţionantă), sau omului [ne ajutat], sau că acestea erau doar un procedeu şiret al celor inferiori [şi ordinii de bază a oamenilor].93 Astfel el a rămas ignorant până la apariţia Domnului. Dar ei relatează că atunci când a venit Mântuitorul, Demiurgul a învăţat toate lucrurile de la El, şi de bucurie s-a unit cu toată puterea de El. Ei susţin că el este centurionul menţionat în Evanghelie, care s-a adresat Mântuitorului cu aceste cuvinte: „Căci şi eu am soldaţi şi servitori sub stăpânirea mea; şi ei fac orice le poruncesc.”94 Mai departe ei susţin că el va continua să administreze afacerile lumii atâta timp cât aceasta este necesară şi potrivită, şi în special că el poate să îngrijească de Biserică; şi în acelaşi timp el este influenţat de cunoaşterea răsplăţii pregătită pentru el, şi anume, că el va putea să ajungă în locul unde locuieşte mama sa.

5. Apoi, ei îşi imaginează trei feluri de oameni spirituali, materiali, şi animalici, reprezentaţi prin Cain, Abel şi Set. Aceste trei naturi nu se mai găsesc într-o persoană,95 dar constituie diferite feluri [de oameni]. Cel material, merge cum era de aşteptat, în descompunere. Cel animal, dacă ia hotărârea părţii celei mai bune, găseşte odihnă în locul intermediar; dar dacă ia hotărârea rea, va fi şi el nimicit. Dar ei declară că principiile spirituale care au fost semănate de Achamoth, fiind disciplinate şi hrănite aici de atunci şi până acum în sufletele drepte (pentru că atunci când ele au fost oferite de ea ei erau încă slabi), ajungând în cele din urmă la desăvârşire, vor fi date ca mirese îngerilor Mântuitorului, în timp ce este necesar ca sufletele lor animalice să se odihnească pentru totdeauna cu Demiurg în locul intermediar. Împărţind din nou sufletele animalice, ei spun că unele au natură bună, şi altele au o natură rea. Cele bune sunt cele care devin capabile pentru a primi sămânţa [spirituală]; iar cele rele prin natura lor sunt cele care nu sunt în stare să primească acea sămânţa niciodată.

Capitolul VIII. Cum Valentinienii pervertesc Scripturile pentru a-şi susţine opiniile lor pioase.

1. Astfel este sistemul lor, pe care nici unul dintre profeţi nu l-a anunţat, nici Domnul nu l-a învăţat, nici apostolii nu l-au dat, dar ei se laudă mai presus de toţi că ei au o cunoaştere perfectă. Ei îşi adună punctele lor de vedere din altă sursă decât Scripturile;96 şi ca să folosim un proverb obişnuit, ei tind să lege frânghii de nisip, în timp ce se străduiesc ca să adapteze pildele Domnului, zicerile profeţilor şi cuvintele apostolilor, având un aer de probabilitate cu propriile lor afirmaţii ciudate, pentru ca planul lor să nu pară a fi fără suport. Făcând astfel, ei ignoră ordinea şi legătura Scripturilor, şi încearcă pe cât posibil să mutileze şi să distrugă adevărul. Mutând pasajele, şi îmbrăcându-le din nou, făcând un lucru din altul, ei reuşesc să înşele pe mulţi prin înşelătoria lor rea în adaptarea prezicerilor Domnului cu opiniile lor. Maniera lor de a acţiona este ca a celui care, atunci când imaginea frumoasă a unui rege a fost alcătuită din bijuterii preţioase de un artist talentat, ar trebui să ia atunci această imagine a omului cu toate piesele ei şi apoi să re-aranjeze pietrele preţioase, şi să le potrivească laolaltă ca să le facă sub forma unui câine sau a unei vulpi şi să execute slab lucrarea; şi apoi să susţină şi să afirme că aceasta era imaginea frumoasă a regelui care a fost alcătuită de artistul talentat, arătând spre bijuteriile care au fost potrivite laolaltă în mod admirabil de primul artist care a făcut imaginea regelui, dar au fost transferate cu un rezultat greşit de cel din urmă în forma unui câine, şi expunând astfel bijuteriile, îl va înşela pe ignorantul care nu are nici cea mai vagă idee cum arăta regele, şi îi conving că asemănarea mizerabilă a vulpii a fost, de fapt, cea mai frumoasă imagine a regelui. Tot aşa, aceşti oameni cârpesc laolaltă fabulele vechi ale soţiilor, şi apoi se străduiesc, dând la o parte cu violenţă cuvinte, expresii şi pilde din legătura lor potrivită, oricând le găsesc, pentru a adapta profeţiile lui Dumnezeu cu ficţiunile lor neîntemeiate. Am afirmat deja cât de departe ei au continuat astfel referitor la interiorul Pleromei.

2. Apoi, cât despre lucrurile din afara Pleromei lor, următoarele lucruri sunt câteva specimene a ceea ce ei încearcă să adapteze din Scripturi la părerile lor. Ei afirmă că Domnul a venit în vremurile din urmă ale lumii pentru a îndura suferinţa, pentru acest sfârşit, pentru ca El să poată arăta pasiunea care a apărut la ultimul dintre Eoni, şi că prin sfârşitul Lui ar putea anunţa sfârşitul acelei tulburări care s-a iscat printre Eoni. Mai departe, ei susţin că fiica de doisprezece ani, fiica conducătorului sinagogii,97 de care Isus s-a apropiat şi a înviat-o din morţi, a fost un tipar a lui Achamoth, căreia Hristosul lor, prin extinderea sa, i-a dat formă, şi pe care el a condus-o din nou spre perceperea acelei lumini care a părăsit-o. Şi că Mântuitorul i s-a arătat când ea stătea în afara Pleromei ca un fel de avort, ei afirmă că Pavel a declarat în Epistola către Corinteni [în aceste cuvinte], „Şi în cele din urmă, El mi s-a arătat şi mie, ca unei stârpituri.”98 Din nou, venirea Mântuitorului cu slujitorii Săi la Achamoth este declarată de el la fel în aceeaşi Epistolă, când spune: „Femeia ar trebui să aibă un văl pe cap, din pricina îngerilor.”99 Acum, că Achamoth s-a acoperit cu un văl pe cap din pricina modestiei atunci când Mântuitorul a venit la ea, este exprimat de Moise atunci când şi-a pus un văl pe faţă. De asemenea, ei spun că pasiunile pe care ea le-a îndurat au fost indicate de Domnul pe cruce. Astfel, când El a spus: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?”100 El pur şi simplu a arătat că Sophia a fost părăsită de lumină, şi a fost împiedicată de Horos să meargă mai departe. Din nou, chinul ei este indicat când El a spus: „Sufletul meu este plin de o întristare de moarte;”101 frica ei de cuvintele: „Tată, dacă este cu putinţă, fă ca acest pahar să treacă de la Mine;”102 şi nedumerirea, ei când El a spus: „Şi nu ştiu ce voi spune.”103

3. Ei învaţă că El a indicat cele trei feluri de oameni după cum urmează: materialul, când a spus celui care L-a întrebat: „Să Te urmez?”104 „Fiul omului nu are unde să îşi pună capul;” – animalul, când a spus celui care a declarat: „Te voi urma, dar lasă-mă mai întâi să îmi iau rămas bun de la cei din casa mea,” „Nici un om care pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este vrednic de împărăţia cerurilor”105 (căci acest om, spun ei, era de o clasă intermediară, chiar dacă ei fac ca şi celălalt care, deşi pretindea că a înfăptuit multă dreptate, şi totuşi a refuzat să îl urmeze pe El, şi astfel a fost biruit de [iubirea de] bogăţii, şi nu a ajuns niciodată la desăvârşire) – pe acesta lor le place să îl situeze în clasa animală; - cel spiritual, din nou, când a zis: „Lasă morţii să îşi îngroape morţii, dar tu du-te şi propovăduieşte împărăţia lui Dumnezeu,”106 şi când El i-a spus vameşului Zacheu: „dă-te jos de grabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta.”107 – despre aceştia ei au afirmat că aparţin clasei spirituale. De asemenea, pilda aluatului pe care o femeie l-a ascuns, ei spun că sunt o dovadă clară pentru cele trei clase. Căci, potrivit învăţăturii lor, femeia o reprezintă pe Sophia; cele trei măsuri de aluat, sunt cele feluri de oameni – spiritual, animal şi material; în timp ce aluatul îl indică pe Însuşi Mântuitorul. De asemenea, Pavel, lămureşte foarte simplu pe cel material, animal şi spiritual, spunând într-un loc: „Cum este cel pământesc, aşa sunt şi cei lumeşti;”108 şi în alt loc: „Dar omul animalic nu primeşte lucrurile Duhului;”109 şi din nou: „El care este spiritual judecă toate lucrurile.”110 Şi aceasta: „Omul animalic nu primeşte lucrurile Duhului,” ei afirmă că ele au fost spuse în legătură cu Demiurgul, care, fiind animal, nu a cunoscut-o nici pe mama sa care era spirituală, şi nici sămânţa sa, nici pe Eoni în Pleroma. Şi că Mântuitorul a primit primele roade ale celor pe care El trebuia să-i mântuiască, Pavel a declarat atunci când a spus: „Şi dacă roadele dintâi sunt sfinte, şi grămada lor este sfântă,”111 învăţând că expresia „primele roade” denotă ceea ce este spiritual, dar acea „grămadă” înseamnă Biserica animală, grămada despre care ei spun că El şi-a însuşit-o, şi a amestecat-o cu El Însuşi, deoarece El este „aluatul.”

4. Mai mult, faptul că Achamoth a rătăcit dincolo de Pleroma, şi a primit formă de la Hristos, şi Mântuitorul a avut grijă de ea, ei afirmă că a fost indicat atunci când El a spus că a venit după oaia care s-a rătăcit.112 Ei explică faptul că oaia rătăcitoare înseamnă mama lor, prin care ei reprezintă Biserica ce a fost semănată. Însăşi rătăcirea în sine denotă faptul că ea a stat înafara Pleromei într-o stare de pasiuni felurite, din care ei susţin că materia şi-a derivat originea. Din nou, femeia care mătură casa şi găseşte o monedă, ei declară că o reprezintă pe Sophia de sus, care, pierzându-şi entimema, şi apoi şi-a recuperat-o, în toate lucrurile fiind purificaţi de venirea Mântuitorului. De aceea, afirmă ei, şi această substanţă a fost restabilită în Pleroma. Ei mai spun că Simeon, „L-a luat în braţe, a binecuvântat pe Dumnezeu, şi a zis: „Acum, slobozeşte în pace pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău.”,113 a fost un tipar al Demiurgului, care, cu ocazia sosirii Mântuitorului, a învăţat să îşi schimbe locul, şi i-a mulţumit lui Bythus. Ei mai declară că prin Ana, despre care se vorbeşte în evanghelie114 ca fiind o proorociţă, şi care, după ce a trăit cu soţul ei timp de şapte ani, şi-a petrecut tot restul vieţii ei în văduvie până când l-a văzut pe Mântuitorul, şi recunoscându-L, a vorbit tuturor despre El, şi a fost foarte simplu indicat de Achamoth, care s-a uitat puţin la Mântuitorul împreună cu asociaţii Săi, şi a locuit în restul timpului în locul intermediar, L-a aşteptat până când El ar trebui să se reîntoarcă, şi să o restaureze cu soţul potrivit ei. Numele ei a fost şi el indicat de Mântuitorul când El a spus: „Totuşi, înţelepciunea a fost îndreptăţită de copiii ei.”115 Aceasta a făcut şi Pavel în aceste cuvinte: „Dar noi vorbim înţelepciune printre cei desăvârşiţi.”116 Ei mai afirmă că Pavel s-a referit şi la unirea din Pleroma, arătându-le aceasta printr-un lucru; căci atunci când a scris despre unirea conjugală în viaţa aceasta, el s-a exprimat astfel: „Taina aceasta este mare, vorbesc despre Hristos şi despre Biserică.”117

5. Mai departe, ei învaţă că Ioan, ucenicul Domnului, l-a indicat pe primul Ogdoag, exprimându-se cu aceste cuvinte: Ioan, ucenicul Domnului, dorind să lămurească originea tuturor lucrurilor, în aşa fel încât să explice cum Tatăl a făcut întregul, pune fundamentul unui anumit principiu, - că anume, ceea ce a fost întâiul născut al lui Dumnezeu, acea Făptură este denumită şi singurul Fiu născut şi Dumnezeu, în care Tatăl, după un fel seminal, a dat naştere la toate lucrurile. Prin El a fost produs Cuvântul, şi în el toată esenţa Eonilor, cărora însuşi Cuvântul le-a dat formă. De aceea, de vreme ce el tratează prima origine a lucrurilor, el continuă în mod corect în învăţătura sa de la început, şi anume, de la Dumnezeu şi Cuvânt. El se exprimă astfel: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu.”118 După ce a distins pe aceştia trei – Dumnezeu, Începutul şi Cuvântul – el îi uneşte din nou, ca să poată expune producerea fiecăruia dintre ei, adică a Fiului, şi a Cuvântului, şi să poată arăta în acelaşi timp unirea unuia cu celălalt, şi cu Tatăl. Căci „începutul” este în Tatăl, şi este al Tatălui, în timp ce „Cuvântul” este la început, şi din început. Foarte potrivit, el spune: „La început era Cuvântul,” pentru că El era în Fiul; „şi Cuvântul era cu Dumnezeu,” pentru că El era începutul; „şi Cuvântul era Dumnezeu,” desigur, pentru că ceea ce este născut din Dumnezeu este Dumnezeu. „El era la început cu Dumnezeu” – această clauză dezvăluie ordinea producerii. „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El;”119 căci Cuvântul a fost autorul formei şi a începutului tuturor Eonilor care au venit în existenţă după El. Dar „ceea ce a fost făcut în El,” spune Ioan, „este viaţă.”120 Aici el indică din nou unirea; căci toate lucrurile, el a spus, au fost făcute prin El, dar în El era viaţa. Aceasta care este în El, este mai apropiată de El decât acele lucruri care sunt doar făcute de El, pentru că aceasta există împreună cu El, şi este dezvoltată de El. Iar atunci când el adaugă „şi viaţa era lumina oamenilor,” în timp ce o menţionează pe Anthropos, el o indică şi pe Ecclesia prin acea expresie, pentru ca, folosind un singur nume, să poată dezvălui părtăşia lor unul cu celălalt, în virtutea unirii lor. Pentru că Anthropos şi Ecclesia izvorăsc din Logos şi Zoe. Mai mult, el a stilizat viaţa (Zoe) ca fiind lumina oamenilor, deoarece ei sunt luminaţi de ea, adică, sunt formaţi şi clarificaţi. Şi Pavel spune aceasta cu următoarele cuvinte: „pentru că ceea ce scoate totul la iveală, este lumina.”121 De aceea, de când Zoe s-a manifestat şi a născut-o şi pe Anthropos şi pe Ecclesia, ea este numită lumina lor. Apoi, astfel a descoperit Ioan prin aceste cuvinte a scos la iveală alte lucruri şi al doilea Tetrad, Logos şi Zoe, Anthropos şi Ecclesia. Şi mai departe, el îl mai indică pe primul Tetrad. Căci, în discursul Mântuitorului şi în afirmaţia că toate lucrurile dincolo de Pleroma au primit formă de la El, el spune că El este rodul întregii Plerome. Pentru că el îl stilizează pe El ca „lumina care luminează în întuneric, şi care nu a fost biruită”122 de acesta, în măsura în care, când El a dat formă tuturor acelor lucruri care îşi au originea în pasiune, El nu a fost cunoscut de aceasta.123 El îl mai stilizează pe El ca Fiu, şi Aletheia şi Zoe, şi „Cuvântul întrupat, a cărui glorie,” el spune că „noi o vedem; şi gloria Sa a fost ca cea a Singurului născut (ce i-a fost dată Lui de Tatăl), plin de har şi de adevăr.”124 (Dar ceea ce spune cu adevărat Ioan este aceasta: „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.”125) Astfel, apoi, el [potrivit lor] expune distinct primul Tetrad, când el vorbeşte de Tatăl, Charis, Monogenes, şi Aletheia. În acest fel, Ioan spune despre primul Ogdoad, care este mama tuturor Eonilor. Căci el îi menţionează pe: Tatăl, Charis, Monogenes, Aletheia, Logos, Zoe,  Anthropos şi Ecclesia. Astfel sunt opiniile lui Ptolemaeus.126

Capitolul IX. Respingerea interpretărilor profane ale acestor eretici.

1. Vezi prietene, metoda pe care aceşti oameni o întrebuinţează pentru a se înşela pe ei înşişi, în timp ce abuzează de Scripturi străduindu-se să-şi susţină propriul lor sistem din ele. Din acest motiv, am prezentat modurile prin care ei se exprimă, pentru ca astfel tu să înţelegi înşelăciunea procedeului lor, şi răutatea erorii lor. Pentru că în primul rând, dacă a fost intenţia lui Ioan ca să-l prezinte pe acel Ogdoad de sus, în mod sigur el ar fi păstrat ordinea producţiei lui, şi fără îndoială că l-ar fi aşezat pe primul Tetrad mai întâi ca fiind, potrivit lor, cel mai venerabil şi apoi l-ar fi anexat pe al doilea, pentru ca, prin secvenţa numelor, ordinea Ogdoad să fie expusă, şi nu după un interval aşa de mare de timp, ca şi când ar fi uitat pe moment şi apoi îşi aminteşte aceasta din nou, el, în ultimul rând, a menţionat despre primul Tetrad. În locul următor, dacă a vrut să menţioneze unirea lor, în mod sigur nu ar fi omis numele lui Ecclesia; în timp ce, cu respect faţă de celelalte uniri, el fie ar fi fost satisfăcut cu menţiunea masculinului [Eoni] (de vreme ce alţii [ca Ecclesia] ar fi putut fi de înţeles), pentru a păstra o uniformitate peste tot; sau dacă el a enumerat unirile celorlalţi, ar fi anunţat-o şi pe soţia lui Anthropos, şi nu ne-ar fi lăsat să aflăm numele ei prin ghicire.

2. Eroarea acestei expoziţii este limpede. Căci atunci când Ioan, proclama un Dumnezeu, Cel Preaînalt, şi un Isus Hristos, Singurul născut, prin care toate lucrurile au fost făcute, afirmă că el era Fiul lui Dumnezeu, acest Unic născut, acest Creator al tuturor lucrurilor, această Lumină adevărată care  luminează pe fiecare om, acesta este Creatorul lumii, El a fost cel care a venit la ai Săi, El care a luat trup şi a locuit printre noi, - aceşti oameni, printr-un fel plauzibil de expunere, pervertesc aceste afirmaţii, susţinând că a fost un alt Monogenes, potrivit producerii, din care l-au stilat şi pe Arche. Ei mai susţin că a mai existat un alt Mântuitor, şi alt Logos, fiul lui Monogenes, şi alt Hristos făcut pentru re-înfiinţarea Pleromei. Aceasta este acea denaturare de la adevăr a fiecărei expresii care a fost citată, şi profitând în mod greşit de nume, ei le-au transferat în sistemul lor propriu; astfel ca, potrivit lor, în toţi aceşti termeni Ioan nu face nici o menţiune la Domnul Isus Hristos. Căci dacă el l-a numit pe Tatăl, pe Charis, Monogenes, Aletheia, Logos, Zoe, Anthropos, şi Ecclesia, potrivit ipotezei lor, astfel el a vorbit despre primul Ogdoad, în care încă nu era nici un Isus şi nici Hristos, învăţătorul lui Ioan. Dar este evident că apostolul nu a vorbit despre unirile lor, ci despre Domnul nostru Isus Hristos, despre care el mărturiseşte că este Cuvântul lui Dumnezeu. Însumând afirmaţiile sale cu privire la Cuvântul menţionat anterior, el declară mai departe: „Şi Cuvântul s-a întrupat, şi a locuit printre noi.” Dar, potrivit cu ipotezele lor, Cuvântul nu s-a întrupat deloc, deoarece El nu a ieşit din Pleroma niciodată, ci Mântuitorul [a devenit trup] care a fost format prin voia [tuturor Eonilor], şi a fost înaintea Cuvântului.

3. Învăţaţi, voi oameni nebuni, că Isus care a suferit pentru noi, şi care a locuit printre noi, este El Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu. Căci dacă oricare dintre Eoni s-ar fi întrupat pentru mântuirea noastră, este posibil ca apostolul să fi vorbit despre altul. Dar dacă Cuvântul Tatălui care a coborât este acelaşi cu cel care s-a ridicat, El, adică, Singurul născut al singurului Dumnezeu, care, potrivit cu buna plăcere a Tatălui, s-a întrupat de dragul oamenilor, în mod sigur apostolul nu vorbeşte despre altul, sau despre vre-un Ogdoad, ci despre Domnul nostru Isus Hristos. Căci, potrivit lor, Cuvântul nu s-a întrupat original. Căci ei susţin că Mântuitorul a preluat un trup animal, format potrivit voii de o providenţă nespusă, pentru a deveni vizibil şi palpabil. Dar trupul este ceea ce a făcut Dumnezeu pentru Adam din ţărână, şi aceasta este ceea ce Ioan a afirmat că a devenit Cuvântul lui Dumnezeu. Aşa este primul şi primul născut al Ogdoad-ul lor adus din nimic. Căci, de vreme ce Logos, Monogenes, Zoe, Phoµs, Sorer, Christus, Fiul lui Dumnezeu, şi El care s-a încarnat pentru noi, s-au dovedit a fi la fel, Ogdoad pe care ei l-au construit imediat s-a destrămat. Şi când acesta este distrus, întregul lor sistem se cufundă în ruină, - un sistem pe care ei l-au visat în mod greşit că ar exista, şi aşa ei produc leziuni Scripturilor, în timp ce îşi clădesc ipotezele lor.

4. Apoi, din nou, colectând un set de expresii şi de nume risipite aici şi acolo [în Scriptură], ei le răsucesc, aşa cum am mai spus, de la un sens natural la unul ne-natural. Făcând astfel, ei acţionează ca cei care prezintă orice fel de ipoteză pe care ei şi-o închipuie, şi se străduiesc să le susţină127 din poeziile lui Homer, astfel că cel ignorant îşi imaginează că Homer chiar a compus versurile care susţin acea ipoteză, care de fapt abia a fost construită; şi mulţi alţii sunt conduşi atât de departe de secvenţele formate regulat de versuri, încât se îndoiesc dacă Homer nu ar fi putut să le compună. De acest fel128 este următorul pasaj, unde unul îl descrie pe Hercule că a fost trimis de Eurystheus la câinele din regiunile infernului, făcând aceasta cu ajutorul acestor versuri Homerice, - căci nu poate fi nici o obiecţie faţă de citarea acestora ca mijloc al ilustrării, de vreme ce acelaşi fel de încercare apare în ambele:

„Astfel vorbind, a fost trimis acolo din casa sa cu gemete profunde.” Od., x. 76.

„Eroul Hercule este familiarizat cu fapte măreţe.” Od., xxi. 26.

Eurystheus, fiul lui Sthenelus a coborât din Perseus.” Il., xix. 123.

„Pentru ca el să poată să aducă de la Erebus câinele întunecatului Pluto.” Il., viii. 368.

„Şi el a înaintat ca un leu crescut în munţi încrezător în tăria sa.” Od., vi. 130.

„Rapid prin oraş, în timp ce toţi prietenii săi l-au urmat.” Il., xxiv. 327.

„Şi fecioarele şi tinerii şi bătrânii care au suferit mult.” Od., xi. 38.

„Jelindu-l cu amărăciune ca pe unul care merge spre moarte.” Il., xxiv. 328.

„Dar Mercur şi Minerva cea cu ochii albaştri l-au condus.” Od., xi. 626.

„Căci ea cunoştea mintea fratelui ei, cum aceasta a trudit cu amărăciune.” Il., ii. 409.

Acum, întreb care om naiv ar putea să fie dus de astfel de versuri ca acestea ca să se gândească la faptul că Homer chiar le-a aranjat aşa cu referinţă la subiectul indicat? Dar cel care cunoaşte scrierile lui Homer într-adevăr va recunoaşte versurile lui, dar nu şi subiectul cu care ele sunt aplicate, cunoscând că unele dintre ele sunt spuse despre Ulise, altele despre însuşi Hercule, altele despre Priam, şi altele sunt despre Menelaus şi Agamemnon. Dar dacă el le ia şi le pune înapoi pe fiecare în poziţia lor potrivită, atunci distruge imediat naraţiunea în chestiune. În acelaşi fel, cel care reţine neschimbată129 regula adevărului pe care a primit-o prin botez în inima sa, va recunoaşte fără îndoială numele, expresiile şi pildele luate din Scripturi, dar în nici un caz nu va recunoaşte folosirea acestora într-un mod hulitor de către aceştia. Căci, deşi va recunoaşte pietrele preţioase, cu siguranţă că nu va primi vulpea în locul asemănării cu împăratul. Dar când el a refăcut fiecare dintre expresiile citate în poziţia lor corectă, şi acestea s-au potrivit cu trupul adevărului, va demasca şi va dovedi că minciuna acestor eretici este fără nici un fundament.

5. Dar de vreme ce ceea ce ar putea dovedi o lovitură finală130 acestei expoziţii este ne-corespunzătoare, astfel că oricine, urmărind farsa lor până la sfârşit, ar putea imediat să adauge un argument care o va răsturna, am judecat-o bine pentru a sublinia, în primul rând, că în ceea ce priveşte creatorii acestei născociri ei diferă între ei, ca şi când ar fi fost inspiraţi de duhuri de eroare diferite. Căci chiar acest lucru formează o dovadă a priori că adevărul proclamat de Biserică este neclintit,131 şi că teoriile acestor oameni sunt doar un ţesut de falsităţi.

Capitolul X. Unitatea credinţei Bisericii din toată lumea.

1. Biserica, deşi a fost dispersată în toată lumea, chiar până la capătul pământului, a primit de la apostoli şi de la ucenicii lor aceasta credinţă: [Ea crede] într-un Dumnezeu, Tatăl Atotputernic, Creatorul cerului, a pământului, a mării şi a tuturor lucrurilor care sunt în ele; şi într-unul Hristos Isus, Fiul lui Dumnezeu, care s-a întrupat pentru mântuirea noastră; şi în Duhul Sfânt, care a proclamat prin profeţi voile132 lui Dumnezeu, venirile, naşterea dintr-o fecioară, patimile, şi învierea din morţi, înălţarea la cer în trup a iubitului Hristos Isus, Domnul nostru, [viitoarea] Sa manifestare din cer în slava Tatălui „ca să adune toate lucrurile într-un,”133 ca să învie din nou în trup toată rasa umană, pentru ca în faţa lui Hristos Isus, Domnul nostru, Dumnezeu, Mântuitor şi Împărat, potrivit cu voia Tatălui invizibil, „să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de supt pământ, şi orice limbă să mărturisească”134 Lui, că El îi va judeca drept pe toţi; pentru că El îi va trimite „răutatea spirituală,”135 şi pe îngerii care au păcătuit şi au devenit apostaţi, împreună cu cei ne-evlavioşi, nedrepţi, răi şi păgâni dintre oameni, în focul veşnic; dar, exercitându-şi harul Său, va acorda nemurirea celor drepţi, sfinţi, şi celor care au păzit poruncile Sale şi au perseverat în dragostea Sa, unii de la începutul [cursului lor creştin], şi alţii de la [data] pocăinţei lor, şi îi va înconjura cu o slavă veşnică.

2. Aşa cum am observat deja, Biserica, primind această predică şi această credinţă, deşi a fost răspândită în lumea întreagă, totuşi, ca şi când ar ocupa o singură casă, a păstrat-o cu grijă. Ea mai crede şi aceste puncte [de doctrină] ca şi când ar avea un singur suflet, şi una şi aceeaşi inimă, şi ea le proclamă, le învaţă, şi le lasă ca moştenire, cu o armonie perfectă, ca şi când ar avea o singură gură. Căci chiar dacă limbile lumii sunt diferite, totuşi importul tradiţiei este acelaşi. Căci Bisericile care au fost plantate în Germania nu cred sau nu transmit ceva diferit, nici cele din Spania, nici cele din Gaul, nici cele din est, nici cele din Egipt, nici cele din Libia, nici cele care au fost întemeiate în regiunile136 centrale ale lumii. Dar la fel ca şi soarele, care este o creatură a lui Dumnezeu, care este unul şi acelaşi în întreaga lume, tot aşa şi predicarea adevărului străluceşte peste tot, şi îi luminează pe toţi oamenii care vor să vină la cunoştinţa adevărului. Nici unul dintre conducătorii Bisericilor, oricât de talentat ar fi din punct de vedere al elocvenţei, nu va învăţa doctrine diferite de acestea (căci nimeni nu este mai mare decât Stăpânul); pe de altă parte, nici cel a cărui putere de expresie este insuficientă nu va leza tradiţia. Căci credinţa fiind peste unul şi acelaşi, nici cel care poate să ţină un mare discurs despre ea, nu face vre-o adăugare la ea, nici care spune puţine despre ea nu o diminuează.

3. Aceasta nu va urma să se întâmple deoarece oamenii sunt dotaţi cu un grad mai mare sau mai mic de inteligenţă, pentru ca ei să schimbe chestiunea subiect în sine [a credinţei], şi să îşi imagineze un alt Dumnezeu în afara Lui care este Elaboratorul, Creatorul şi Păstrătorul acestui univers, (ca şi când El nu ar fi suficient137 pentru ei), sau un alt Hristos, sau un alt Unic-născut. Dar acest lucru se referea la faptul că înseamnă ca cineva poate [mai clar decât altcineva] să clarifice înţelesul acelor lucruri care au fost spuse în pilde şi să le adapteze la schema generală a credinţei; şi explică [folosind o claritate specială] acţiunea şi voia lui Dumnezeu în legătură cu mântuirea oamenilor; şi arată că Dumnezeu şi-a manifestat îndelunga răbdare cu privire la apostazia îngerilor care au păcătuit, şi cu respect faţă de neascultarea omului; şi a lămurit de ce acelaşi Dumnezeu care a făcut unele lucruri temporale şi altele veşnice, unele cereşti şi altele pământeşti; şi să înţelegem din ce motiv Dumnezeu, deşi este invizibil, S-a manifestat profeţilor nu sub o formă, ci în mod diferit unor persoane diferite; şi arată de ce au fost date omenirii mai multe legăminte; şi ne învaţă care era caracterul special al fiecărui dintre aceste legăminte; şi aflăm din ce motiv „Fiindcă Dumnezeu138 a închis pe toţi oamenii139 în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi;” şi descrie cu recunoştinţă140 cu ce ocazie Cuvântul lui Dumnezeu a devenit trup şi a suferit; şi povesteşte de ce venirea Fiului lui Dumnezeu a avut loc în aceste vremi din urmă, adică, la sfârşit, şi nu la începutul [lumii]; şi dezvăluie ceea ce este cuprins în Scripturi cu privire la sfârşit [în sine], şi la lucrurile care vor urma; şi nu păstrează tăcere despre cum a făcut Dumnezeu Neamurile, a căror mântuire a fost dispersată între urmaşi şi acelaşi trup, şi părtaşi cu sfinţii; şi expune cum se face că „trupul acesta supus putrezirii, se va îmbrăca în ne putrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire;”141 şi proclamă în ce sens Dumnezeu spune: „Acesta este un popor care nu a fost un popor; şi ea care este iubită nu era iubită;”142 şi în ce sens El spune: „copiii celei părăsite sunt mai mulţi decât cei ai celei care are un soţ.”143 Căci cu referire la aceste puncte, şi la altele care au aceeaşi natură, apostolul a exclamat: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sînt judecăţile Lui, şi cît de neînţelese sînt căile Lui!”144 Dar [îndemânarea superioară despre care se vorbeşte] nu se găseşte în aceasta, pentru ca oricine, dincolo de Creatorul şi Elaboratorul [lumii], să poată să-şi imagineze despre Entimemă ca fiind un Eon greşit, mama lor şi a lui, ar ajunge la o astfel de blasfemie; şi nici nu constă în aceasta, pentru ca el să îşi imagineze din nou în mod fals, ca fiind mai presus de această [făptură imaginată], o Pleroma despre care se presupune uneori că ea conţine treizeci, şi alteori un trib nenumărat de Eoni, aşa cum susţin aceşti învăţători care sunt lipsiţi de adevărata înţelepciune divină; în timp ce Biserica Catolică are una şi aceeaşi credinţă în toată lumea, aşa cum am mai spus. 

Capitolul XI. Opiniile lui Valentinus, cu cele a ucenicilor săi şi ale altora.

1. Să ne uităm acum la opiniile inconsecvente ale acestor eretici (căci există două sau trei), cum ei nu sunt de acord în tratarea unor puncte, dar care tot aşa, şi cu lucrurile şi numele creează opinii mutual discordante. Primul145 dintre ei, Valentinus, care a adaptat principiile ereziei numită „Gnosticism” caracterului ciudat al propriei sale şcoli, învăţată după cum urmează: El a menţinut faptul că există o anumită Dyad (o fiinţă duală), care este inexprimabilă prin orice nume, şi o parte a ei se numeşte Arrhetus (indiscriptibilă), şi cealaltă Sige (linişte). Dar acest Dyad s-a produs un al doilea, o parte al lui el o numeşte Pater iar cealaltă Aletheia. Din acest Tetrad, din nou s-au născut Logos şi Zoe, Anthropos şi Ecclesia. Aceştia constituie Ogdoad-ul primar. Apoi el afirmă că din Logos şi Zoe au fost produse zece puteri, aşa cum am menţionat mai înainte. Dar din Anthropos şi Ecclesia au purces doisprezece, unul care s-a separat de restul şi a căzut din condiţia sa originală, a produs restul146 universului. El a mai presupus şi două fiinţe cu numele Horos, cel care are locuinţa între Bythus şi restul Pleromei, şi desparte Eonii creaţi de Tatăl ne-creat, în timp ce alţii o separă pe mama lor de Pleroma. Nici Hristos nu a fost produs din Eonii din Pleroma, ci a fost născut de mama care a fost exclusă din aceasta, în virtutea aducerii ei aminte a lucrurilor bune, fără nici o urmă de îndoială. Într-adevăr, el fiind masculi, şi-a despărţit umbra de sine, şi s-a întors în Pleroma; dar mama sa a fost lăsată fără umbră, fiind lipsită de substanţa sa spirituală, a născut un alt fiu, adică pe Demiurg, din care el îl înfăţişează de asemenea ca stăpânitor al tuturor lucrurilor care îi sunt supuse. El mai afirmă că împreună cu Demiurg, a fost produsă o putere de stânga, prin aceasta el este de acord cu acei numiţi greşit gnostici, despre care deja am vorbit. Uneori el susţine că Isus a fost produs din cel care a fost separat de mama sa, şi s-a unit cu ceilalţi, adică, din Theletus, uneori ca izvorând din cel care s-a întors în Pleroma, adică din Hristos; iar alteori ca derivat din Anthropos şi Ecclesia. El declară că Duhul Sfânt a fost produs de Aletheia147 pentru inspectarea şi fertilizarea Eonilor, intrând în mod invizibil în ei, şi pentru ca, prin acest fel, Eonii au produs plantele adevărului.

2. Secundus afirmă din nou că Ogdoad-ul primar constă dintr-un Tetrad de dreapta şi unul de stânga, şi învaţă că una din cele două părţi este numită lumină iar cealaltă este numită întuneric. Dar el susţine că puterea care s-a separat de restul şi s-a diminuat, nu a purces direct din cei treizeci de Eoni, ci din roadele lor.

3. Mai este altul,148 care este un învăţător renumit printre ei, şi care, străduindu-se să ajungă la ceva mai sublim, şi să atingă un fel de cunoaştere mai înalt, a explicat primul Tetrad după cum urmează: Există [spune el] un anumit Proarche care a existat înaintea tuturor lucrurilor, care întrecea orice gând, vorbire şi denumire, pe care îl numesc Monotes (unitate). Împreună cu acest Monotes există o putere pe care din nou eu o numesc Henotes (identitate). Acest Henotes şi Monotes, fiind una, au produs, dar nu ca şi când ar fi născut [în afara lor, ca o emanaţie] începutul tuturor lucrurilor, o fiinţă inteligentă, ne născută, invizibilă, care se numeşte „Monad.” Cu acest Monad co-există o putere care are aceeaşi esenţă, pe care o voi numi Hen (Unul). Aceste puteri iar apoi – Monotes, Henotes,  Monas, şi Hen – au produs restul companiei Eonilor.

4. Iu, Iu! Pheu, Pheu! – pentru a putea exprima aceste exclamaţii tragice cu un asemenea grad de îndrăzneală în inventarea numelor aşa cum el a făcut aceasta fără nici o ruşine, în inventarea unei nomenclaturi pentru sistemul sau falsitatea sa. Căci atunci când el afirmă: Există un anumit Proarche care este înaintea tuturor lucrurilor, care întrece orice gând, pe care eu îl numesc Monotes; şi din nou, cu acest Monotes acolo co-există o putere pe care tot eu o numesc Henotes, - este foarte evident că el mărturiseşte lucrurile despre care s-a zis că sunt propria lui invenţie, şi că el însuşi a dat nume schemei sale de lucruri, care nu a mai fost niciodată sugerată de altcineva. Este clar că el însuşi este cel care a avut suficientă îndrăzneală să inventeze aceste nume; pentru ca, dacă el nu a apărut în lume, adevărul ar fi fost lipsit de un nume. Dar în cazul acesta, nimic nu îi deranjează pe vreunul, în tratarea aceluiaşi subiect, să adauge nume după următoarea modă: Există149 un anumit Proarche, regal, depăşind orice gândire, o putere care a existat înaintea oricărei alte substanţe, care s-a extins în spaţiu în fiecare direcţie. Dar alături de aceasta există o putere pe care eu o numesc Tigvă; şi alături de acest Tigvă există o putere pe care eu o numesc Goliciune-Totală. Această Tigvă şi Goliciune de vreme ce sunt una, au produs (şi totuşi nu doar au produs, ca şi când aceasta ar fi înafara lor) un fruct, vizibil peste tot, care se poate mânca, este delicios, şi care în limbajul fructelor se numeşte Castravete. Alături de acest Castravete există o putere de aceeaşi esenţă pe care tot eu o numesc Pepenele galben. Aceste puteri, Tigva, Goliciune-Totală, Castravetele şi Pepenele galben, au dat naştere la multitudinea celorlalţi pepeni galbeni ai lui Valentinus.150 Pentru că se potriveşte ca limbajul care este folosit cu privire la univers să fie transformat în Tetrad-ul primar, şi dacă oricine poate da nume după cum îi place, cine ne va împiedica să adoptăm aceste nume, ca fiind mult mai credibile [decât altele], ca şi în uzul general şi care este înţeles de toţi?

5. Oricum, alţii şi-au numit pe Ogdoad-ul lor primar şi întâi născut prin următoarele nume: primul, Proarche; apoi Anennoetos; al treilea, Arrhetos; şi al patrulea, Aoratos. Apoi, de la primul, Proarche a fost produs în primul şi al cincilea loc, Arche; din Anennoetos în al doilea şi al şaselea loc, Acataleptos; din Arrhetos în al treilea şi al şaptelea loc, Anonomastos; şi din Aoratos, în al patrulea şi al optulea loc, Agennetos. Aceasta este Pleroma primului Ogdoad. Ei susţin că aceste puteri au fost anterioare lui Bythus şi Sige, pentru ca ei să apară mai perfecte decât perfectul, şi mai cunoscătoare chiar decât Gnostici. Către aceste persoane cineva ar putea pe drept să exclame: „O sofişti mofturoşi!” de vreme ce, chiar în privinţa respectului faţă de Bythus, există multe opinii discordante printre ei. Căci unii afirmă că el nu are o consoartă, şi nu este nici bărbat şi nici femeie, şi, de fapt, nu este nimic; în timp ce alţii afirmă că el este masculo-feminin, atribuindu-i natura unui hermafrodit; alţii, din nou, o atribuie pe Sige ca fiind soţia sa, şi că astfel s-a format prima unire.

Capitolul XII. Doctrinele urmaşilor lui Ptolemeu şi Colorbasus.

1. Dar urmaşii lui Ptolemeu spun151 că el [Bythos] are două consoarte, pe care ei le mai numesc Diatheses (sentimente), şi anume, Ennoae şi Thelesis. Căci, după cum afirmă ei, prima a conceput gândul de a produce ceva, şi apoi a dorit acel efect. Astfel, din nou aceste două sentimente sau puteri, Ennoae şi Thelesis, având relaţii sexuale, ca să spun aşa, între ele, au produs pe Monogenes şi Aletheia în urma acestei uniri. Acestea au apărut ca tipare şi imagini ale celor două sentimente ale Tatălui, - reprezentări vizibile a celor care sunt invizibili, - Nous (adică, Monogenes) din Thelesis, şi Aletheia din Ennoea, şi astfel imaginea care a rezultat din Thelesis a fost masculină,152 în timp ce cea din Ennoae a fost feminină. Astfel Thelesis (va) deveni, ca să spun aşa, o aptitudine a lui Ennœa (un gând). Căci Ennoae a tânjit continuu după un urmaş; dar ea nu a putut să nască ceea ce a dorit. Dar când puterea lui Thelesis (aptitudinea voinţei) a venit peste ea, atunci ea a născut ceea ce a meditat.

2. Aceste fiinţe153 închipuite (cum ar fi Jove a lui Homer, care este reprezentat154 ca trecând printr-o îngrijorătoare noapte nedormită inventând planuri pentru onorarea lui Ahile şi pentru distrugerea numerelor greceşti) nu iţi vor părea ţie, dragul meu prieten, ca fiind posedate de o înţelepciune mai mare decât cea a Celui care este Dumnezeu al universului. El, tot atât de repede cât gândeşte, înfăptuieşte ceea ce El a dorit; şi cât de repede vrea, El şi gândeşte ceea ce El a dorit; gândind când vrea El, şi apoi dorind atunci când se gândeşte, de vreme ce El este toată gândirea, [toată voinţa, toată mintea, toată lumina,]155 tot ochiul, toată urechea, fântâna întreagă a tuturor lucrurilor bune.

3. Totuşi, acei dintre ei care sunt socotiţi a fi mai îndemânatici decât persoanele pe care tocmai le-am menţionat, spun că primul Ogdoad nu a fost produs gradat, astfel că un Eon a fost trimis de altul, dar toţi156 Eonii au fost aduşi la existenţă dintr-odată de Propator şi a sa Ennoea. El (Colorbasus) afirmă aceasta încrezător ca şi când ar fi asistat la naşterea lor. De aceea, el şi urmaşii săi susţin că Anthropos şi Ecclesia nu au fost produşi,157 aşa cum susţin alţii, din Logos şi Zoe; ci dimpotrivă, Logos şi Zoe au fost din Anthropos şi Ecclesia. Dar ei exprimă aceasta într-o altă formă, după cum urmează: Când Propator a născut gândul de a produce ceva, el a primit numele de Tatăl. Dar pentru că ceea ce el a produs era adevărat, aceasta a fost numită Aletheia. Din nou, când el a vrut să se descopere pe sine, aceasta a fost denumită Anthropos. În încheiere, când el a produs pe cei despre care s-a gândit mai înainte, aceştia au fost numiţi Ecclesia. Anthropos, vorbind l-a format pe Logos: acesta este primul fiu născut. Dar Zoe l-a urmat pe Logos; şi astfel a fost completat primul Ogdoad.

4. Între ei există o mare controversă cu privire la Mântuitor. Căci unii susţin că el a fost format din toţi; prin urmare el mai este numit Eudocetos, deoarece întreaga Pleromă a fost foarte mulţumită prin el pentru a-l glorifica pe Tatăl. Dar alţii afirmă că el a fost produs doar din acei zece Eoni care au izvorât din Logos şi Zoe, şi că din cauza aceasta el a fost numit Logos şi Zoe, păstrând astfel numele străbun.158 Alţii afirmă că el îşi are fiinţa din cei doisprezece Eoni care au fost urmaşii lui Anthropos şi Ecclesia; şi cu această ocazie el a fost produs de Hristos şi de Duhul Sfânt, care au fost născuţi pentru securitatea Pleromei; şi cu ocazia aceea el a fost numit Hristos, păstrând astfel denumirea Tatălui, prin care el a fost produs. Şi totuşi mai sunt alţii dintre ei care afirmă că Propatotul tuturor, Proarche şi Proanennoetos este numit Anthropos; şi că acesta este cel mai mare şi mai neînţeles mister, adică, faptul că Puterea care este mai presus de ceilalţi şi conţine totul în îmbrăţişarea ei, este numită Anthropos; de aici Mântuitorul îşi zice că este „Fiul omului.”

Capitolul XIII. Artele înşelătoare şi practicile infame ale lui Marcus.

1. Dar159 mai există printre aceşti eretici, unul numit Marcus, care se laudă că şi-a îmbunătăţit stăpânul. El este un adept perfect al înşelătoriilor magice, şi prin aceste mijloace el rătăceşte mulţi bărbaţi, şi nu puţine femei, şi i-a convins să se alăture lui, ca de unul care posedă o mare cunoştinţă şi perfecţiune, şi care a primit cea mai mare putere de la regiunile invizibile şi inexprimabile de sus. Astfel se pare că parcă el ar fi precursorul lui Anticrist. Pentru că, unind bufoneriilor lui Anaxilaus160 cu înşelătoriile magilor, cum sunt ei numiţi, el este privit de către urmaşii săi fără simţire şi cu creierul ţăcănit ca unul care face minuni prin aceste mijloace.

2. Pretinzând161 că sfinţeşte cupele amestecate cu vin, si extinzând foarte mult cuvântul de descântec, el a reuşit să le dea o culoare purpurie roşiatică, pentru ca Charis,162 care este unul dintre aceia care sunt superiori tuturor lucrurilor, şi pentru ca astfel cei care sunt prezenţi să fie conduşi pentru a se bucura să guste din cupa aceea, pentru ca, făcând aşa, Charis, care este expusă de magician, să poată să curgă în ei. Din nou, dând cupe amestecate femeilor, le porunceşte să fie sfinţite în prezenţa lui. După ce a fost făcută aceasta, el însuşi produce o altă cupă (care este mult mai mare decât cea cu care au fost sfinţite femeile înşelate,) şi turnând din cupa mai mică sfinţită de femeia în cea pe care a adus-o el, în acelaşi timp pronunţă aceste cuvinte: „Fie ca Chaffs care este înaintea tuturor lucrurilor, şi care depăşeşte toată cunoştinţa şi vorbirea, să umple omul tău interior, şi să înmulţească în tine cunoştinţa ei, semănând sămânţa de muştar în tine ca în pământul bun.” Repetând anumite cuvinte asemănătoare, strămutând-o astfel pe femeia mizerabilă [în nebunie], apoi el apare ca un lucrător de minuni atunci când se vede că, cupa mare a fost umplută de cea mică, astfel că ea dă pe deasupra prin ceea ce a fost obţinut din ea. Săvârşind mai multe alte lucruri asemănătoare, el a înşelat în întregime pe mulţi, şi i-a dus departe după el.

3. Este foarte probabil ca acest om să posede un demon ca şi spiritul său familiar, prin care el se pare că poate profeţi,163 şi care le dă posibilitatea celor care sunt consideraţi a fi vrednici de a se împărtăşi cu Charis-ul său să profeţească. El se dedică în special femeilor, şi celor care sunt bine educaţi, care au veşminte elegante, şi care au o avere mare, pe care în mod frecvent caută să îi ducă după el, adresându-le următoarele cuvinte ispititoare: „Sunt nerăbdător să te fac părtaş Charis-ului meu, de vreme ce Tatăl tuturor priveşte continuu îngerul tău în faţa Sa. Acum locul îngerului tău este printre noi:164 el vrea ca noi să devenim una. Mai întâi primeşte de la mine şi prin mine [darul lui] Chaffs. Împodobeşte-te ca o mireasă care îşi aşteaptă mirele, ca tu să poţi să fi ceea ce sunt eu, şi eu să fiu ceea ce eşti tu. Întemeiază germenul luminii în camera ta nupţială. Primeşte de la mine un soţ şi devino receptivă faţă de el, în timp ce eşti primită de el. Iată Charis s-a coborât peste tine; deschide-ţi gura şi profeţeşte.” Dacă femeia răspunde: „Nu am mai profeţit niciodată, şi nici nu ştiu cum să profeţesc;” atunci el fermecând pentru a doua oară cu anumite descântece, pentru a-şi ului victima sa înşelată, el îi spune: „Deschide-ţi gura şi vorbeşte orice iţi vine, şi vei profeţi.” Atunci ea răsuflând încurajată de orgoliu prin aceste cuvinte, şi fiind foarte emoţionată în suflet de perspectiva că ea va profeţi, cu inima bătându-i foarte tare [din cauza emoţiei], ajunge la înălţimea necesară a îndrăznelii, şi fără nici un temei şi în mod obraznic rosteşte ceva fără sens aşa cum îi vine ei, aşa cum s-ar putea aştepta de la cineva care a fost încălzită de un spirit gol. (Referindu-se la aceasta, unul care îmi este superior mie a observat că sufletul este şi îndrăzneţ şi obraznic când este încălzit cu aer gol.) De aici în colo ea se recunoaşte pe sine ca fiind o proorociţă, şi îi mulţumeşte lui Marcus pentru că i-a dat din Chaffs-ul lui. Apoi ea se străduieşte să îl răsplătească, dar nu numai dăruindu-i din posesiunile ei (în acest fel el a colectat o avere foarte mare), ci şi îşi predă lui persoana ei, dorind în orice fel să fie unită cu el, pentru ca ea să devină întru totul una cu el.

4. Dar deja unele din cele mai credincioase femei, având frică de Dumnezeu, şi ne fiind înşelate (pe care, totuşi, el a făcut tot ce a putut el mai bine pentru a le seduce ca şi pe celelalte poruncindu-le să profeţească), detestându-l şi având oroare faţă de el, s-au retras din o astfel de companie josnică de cheltuitori. Aceasta au făcut ele, fiind bine conştiente că darul profeţiei nu este acordat prin oameni ca Marcus, magicianul, ci numai cei peste care Dumnezeu îşi trimite harul Său de sus au puterea de a profeţi care le-a fost acordată în mod divin; şi apoi ei vorbesc unde şi când vrea Dumnezeu, şi nu când Marcus le porunceşte să facă aceasta. Pentru că cel ce porunceşte este mai mare şi are o autoritate mai mare decât cel căruia i se porunceşte, în măsura în care cel dintâi stăpâneşte, în timp ce ultimul este într-o stare de supunere. Atunci, dacă Marcus sau oricine altcineva, porunceşte, - căci aceştia sunt obişnuiţi continuu la petrecerile lor să joace la tragerea la sorţi, şi [potrivit cu sorţul căzut] să poruncească unul altuia să profeţească, fiind ca nişte oracole ceea ce este în armonie cu propriile lor dorinţe, - va rezulta că cel care porunceşte este mai mare şi are o mai mare autoritate decât duhul profetic, deşi el nu este decât un om, ceea ce este imposibil. Dar astfel de duhuri care sunt comandate de aceşti oameni, şi care vorbesc când ei vor aceasta, sunt pământeşti şi slabi, îndrăzneţe şi obraznice, trimise de Satan pentru a-i seduce şi a-i distruge pe cei care nu stăruie în acea credinţă bine compactată pe care ei au primit-o la început prin Biserică.

5. Mai mult, acest Marcus compune philtere şi băuturi de dragoste, pentru a insulta persoanele unora dintre aceste femei, şi dacă nu pe toate, atunci pe cele care s-au întors spre Biserica lui Dumnezeu – un lucru care se petrece frecvent – au recunoscut mărturisind că ele au fost întinate de el, şi că ele au fost umplute de o pasiune arzândă pentru el. Un exemplu trist s-a întâmplat în cazul unui anumit asiatic, unul din diaconii noştri, care l-au primit pe acesta (pe Marcus) în casa sa. Soţia sa, o femeie de o frumuseţe remarcabilă, a căzut victimă şi cu mintea şi cu trupul acestui magician, şi, pentru o perioadă de timp mai lungă, a călătorit cu el. În cele din urmă, cu greu, fraţii au convertit-o, ea şi-a petrecut tot timpul ei în exerciţiul mărturisirii publice,165 plângând şi bocind pângărirea pe care a primit-o de la acest magician.

6. Unii din ucenicii săi, fiind şi ei166 stăpâniţi de aceleaşi practici, au înşelat multe femei prostuţe şi le-au întinat. Ei declară că sunt „perfecţi”, pentru ca nimeni să nu se poată compara cu ei cu respect faţă de imensitatea cunoaşterii lor, nici măcar dacă îi menţionezi pe Pavel sau Petru, sau oricare dintre apostoli. Ei afirmă că ei cunosc mai mult decât toţi ceilalţi, şi că numai ei s-au saturat cu măreţia cunoaşterii acelei puteri care este de negrăit. Ei mai susţin că au ajuns la o înălţime mai presus de toată puterea, şi că de aceea ei sunt liberi în orice aspect ca să acţioneze aşa cum le place, ne temându-se de nimeni. Ei afirmă că din cauza „Răscumpărării”167 s-a întâmplat că ei nu pot fi înţeleşi şi nici nu pot fi judecaţi. Dar chiar dacă s-ar întâmpla ca ei să fie prinşi, atunci ei pur şi simplu ar repeta aceste cuvinte, în timp ce stau în prezenţa sa împreună cu „Răscumpărarea:” „O tu, care stai lângă Dumnezeu168 şi mistica eternă Sige, tu pe care îngerii (tărie), care văd continuu faţa Tatălui, te au pe tine ca ghid şi iniţiator, obţii formele169 lor de sus, pe care ea în măreţia îndrăznelii sale însufleţită cu mintea din cauza bunătăţii lui Propator, ne-a făcut imaginile lor, având mintea atentă asupra lucrurilor de sus, ca într-un vis, - iată, judecătorul este aproape, şi crainicul îmi porunceşte să mă apăr. Dar tu, cunoscând relaţiile celor doi, prezintă cauza noastră judecătorului, în măsura în care în realitate este doar o cauză.”170 Acum, cât de curând Mama aude aceste cuvinte, ea îşi pune coiful Homeric171 al lui Pluto peste ei, astfel ca ei să poată scăpa în mod invizibil de judecată. Şi apoi imediat ea îi prinde, îi conduce în camera de nuntă, şi îi dă pe mâna consoartelor lor.

7. Acestea sunt cuvintele şi faptele prin care, în sectorul nostru din Rhone, ei au înşelat multe femei, care îşi au conştiinţa uscată de un fier fierbinte.172 Într-adevăr, unii din ei îşi mărturisesc în public păcatele lor; dar la alţii le este ruşine să facă aceasta, şi într-un mod tacit, disperând [că vor mai ajunge] la viaţa lui Dumnezeu, unii din ei au devenit apostaţi împreună; în timp ce alţii ezită între două căi, şi se expun la ceea ce este implicat de proverbul: „nici fără şi nici cu;” având aceasta ca un rod al seminţei copiilor cunoştinţei.

Capitolul XIV. Feluritele ipoteze ale lui Marcus şi ale altora. Teorii cu privire la litere şi silabe.

1. Acest Marcus173 a declarat că el este singurul care este matca şi recipientul lui Sige a lui Colorbasus, în măsura în care el a fost primul născut, a dat naştere unora în aşa fel cum urmează ceea ce i-a fost încredinţat lui din Entimema imperfectă. El declară că Tetrad-ul înălţat infinit a coborât peste el din locurile invizibile şi care nu se pot descrie în forma unei femei (pentru că lumea nu ar fi putut suporta venirea sa în forma ei bărbătească), şi i-a explicat numai lui natura ei, şi originea tuturor lucrurilor, care nu a mai fost descoperită niciodată vreunui zeu sau om. Aceasta s-a făcut în următorii termeni: Când primul fără origine, Tatăl de neînţeles, care nu are esenţă materială,174 şi care nu este nici bărbat şi nici femeie, a vrut să nască ceea ce este indiscriptibil pentru El, şi să înzestreze cu formă ceea ce este invizibil, El şi-a deschis gura, şi a trimis Cuvântul asemănător cu El, care, stând aproape, i-a arătat ceea ce era El, în măsura în care El s-a manifestat sub forma a ceea ce este invizibil. Mai mult, pronunţarea numelui Său a avut loc astfel: - El a vorbit primul cuvânt din el, care a fost începutul175 [celorlalte], şi acea pronunţare consta din patru litere. El l-a adăugat pe al doilea, şi acesta consta din patru litere. Apoi el a pronunţat pe cel de-al treilea, şi acesta avea zece litere. În final El a pronunţat pe cel de-al patrulea, şi acesta avea doisprezece litere. Astfel a fost enunţat tot numele, care constă din treizeci de litere, şi patru rostiri distincte. Fiecare dintre aceste elemente îşi are propriile lui litere, caractere, pronunţie, forme şi imagini specifice şi nu este vreunul din ei care percepe forma acelei [rostiri] din care este un element. Şi nimeni nu cunoaşte176 aceasta, şi nu ştie care este pronunţia vecinilor săi, dar fiecare îşi imaginează că după propria lui afirmaţie este pronunţat tot numele. Căci în timp ce fiecare dintre ele este o parte din întreg, îşi imaginează că propriul lui sunet este întregul nume, şi nu se opreşte din vorbit până când prin propria pronunţare a ajuns la ultima literă a fiecăruia dintre elemente. Acest învăţător declară că restaurarea tuturor lucrurilor va avea loc atunci când toate acestea se vor amesteca într-o literă, se va rosti acelaşi sunet. El îşi imaginează că emblema acestei rostiri este găsită în acel Amin, pe care noi îl pronunţăm în concert.177 Sunetele diverse (pe care le adaugă) sunt cele care dau formă acelui Eon care este fără substanţă materială şi este ne născut, şi acestea sunt formele prin care Domnul a numit îngerii, care văd mereu faţa Tatălui.178

2. Acele nume ale elementelor care pot fi numite şi sunt obişnuite, el le-a numit Eoni, şi cuvintele, rădăcinile, seminţele, plinătatea, şi fructele. El afirmă că fiecare dintre acestea şi tot ce este caracteristic fiecăruia trebuie să fie înţeles ca fiind conţinut în aceeaşi Ecclesia. Dintre aceste elemente, ultima literă a ultimului element şi-a rostit vocea, şi acest sunet179 mergând mai departe şi-a generat propriile lui elemente după imaginea [celorlalte] elemente, prin ceea ce el afirmă, că şi lucrurile aici jos au fost aranjate în ordinea pe care o ocupă, şi cele care le-au precedat au fost chemate în existenţă. El mai susţine că litera în sine, sunetul care l-a urmat pe sunetul de jos, a fost primit sus din nou prin silaba de care el a aparţinut, pentru a completa întregul, dar sunetul a rămas jos ca şi când a fost alungat afară. Dar elementul în sine din care litera cu pronunţarea ei specială a coborât spre acel loc de jos, el afirmă că acesta constă din treizeci de litere, şi fiecare dintre aceste litere, din nou, conţine alte litere în sine, prin care numele literei este exprimat. Şi astfel, din nou, alţii sunt numiţi după alte litere, şi altele după altele, astfel că multitudinea de litere creşte într-un infinit. Poţi înţelege mai clar ceea ce vreau prin următorul exemplu: - Cuvântul Delta conţine cinci litere, şi anume, D, E, L, T, A: din nou aceste litere sunt scrise prin alte litere,180 şi altele încă de altele. Dacă întreaga compunere a cuvântului Delta [ar fi astfel analizată] s-ar ajunge la un infinit, literele generând în continuu alte litere, şi urmând una după alta într-o succesiune constantă, cu cât mai mult raster decât [un] cuvânt este [întregul] ocean de litere! Şi chiar dacă o literă ar fi astfel infinită, consideraţi imensitatea literelor din întregul nume; din care Sige a lui Marcus ne-a învăţat că Propator este compus. Pentru ce motiv Tatăl, cunoscând natura Sa de neînţeles, a atribuit elementelor pe care El le mai numeşte Eoni, [puterea] fiecăruia este rostită în enunţarea lui proprie, pentru că nici unul dintre ei nu a fost capabil prin el însuşi să rostească întregul.

3. Mai mult, Tetrad-ul i-a explicat mai deplin aceste lucruri lui spunându-i: Aş vrea să-ţi arăt ţie Aletheia (Adevărul) însuşi; căci am adus-o jos din locuinţa sa de sus, pentru ca tu să o poţi vedea fără văl, şi să înţelegi frumuseţea ei - pentru ca să poţi auzi vorbind, şi să admiri înţelepciunea ei. Iată, capul ei de sus, Alpha şi Omega; gâtul ei, Beta şi Psi; umerii cu mâinile ei, Gamma şi Chi; pieptul ei, Delta şi Phi; diafragma ei, Epsilon şi Upsilon; spatele ei, Zeta şi Tau; burta ei, Eta şi Sigma; coapsele ei, Theta şi Rho; genunchii ei, Iota şi Pi; picioarele ei, Kappa şi Omicron; gleznele ei, Lambda şi Xi; picioarele ei, Mu şi Nu. Astfel este trupul Adevărului, potrivit acestui magician, astfel este figura elementului, astfel este caracterul literei. Şi el numeşte acest element Anthropos (Om), şi spune că acesta este o fântână a întregului limbaj, şi începutul tuturor sunetelor, şi expresia a tot ce este indiscriptibil, şi gura tăcutei Sige. Acesta este într-adevăr trupul Adevărului. Dar tu, care iţi ridici gândurile minţii tale sus, ascultă din gura Adevărului către Cuvântul care s-a născut pe sine, care este şi distribuitorul darului Tatălui.

4. Când ea (Tetrad-ul) a vorbit despre aceste lucruri, Aletheia s-a uitat la el, şi-a deschis gura, şi a scos un cuvânt. Acel cuvânt era un nume, şi acelaşi nume a fost cel pe care nu îl cunoaştem şi vorbim despre el, şi anume, Hristos Isus. Când ea a rostit acest nume, dintr-odată a revenit la tăcere. Şi cum Marcus a aşteptat cu speranţa că ea va spune ceva mai mult, Tetrad a venit din nou şi a spus: „Tu ai recunoscut şi ai contemplat acel cuvânt pe care l-ai auzit din gura lui Aletheia. Aceasta ce tu cunoşti şi pari să posezi, nu este un nume vechi. Căci tu ai doar sunetul acestuia, în timp ce eşti ignorant faţă de puterea lui. Căci Isus ('Ihsou=j) este un nume simbolic aritmetic,181 care constă din şase litere, şi este cunoscut de toţi aceia care aparţin celor chemaţi. Dar ceea ce este între Eonii din Pleroma constă din multe părţi, şi este de altă formă şi alt chip, şi este cunoscut de acei [îngeri] care sunt uniţi în afinitate cu El, şi a căror figuri (puteri) sunt prezente mereu cu El.”

5. Să cunoşti că cele douăzeci şi patru de litere pe care voi le aveţi sunt emanaţii simbolice ale celor trei puteri care conţin numărul întreg al elementelor de sus. Căci trebuie să recunoaşteţi că astfel – cele nouă litere mute182 sunt [imaginile] lui Pater şi Aletheia, deoarece ele sunt fără voce, adică, de o asemenea natură că nu pot fi rostite sau pronunţate. Dar semi-vocalele183 reprezintă pe Logos şi Zoe, deoarece ei sunt, ca să spun aşa, la mijlocul dintre consoane şi vocale, împărtăşind184 din natura amândoura. Din nou, vocalele sunt reprezentative pentru Anthropos şi Ecclesia, în măsura în care o voce venind de la Anthropos le-a dat naştere tuturora; căci sunetul vocii le-a împărţit forma lor. Astfel Logos şi Zoe posedă opt [dintre aceste litere]; Anthropos şi Ecclesia şapte; şi Pater şi Aletheia nouă. Dar de vreme ce numărul alocat pentru fiecare era inegal, Cel care a existat în Tatăl a venit jos, fiind trimis în mod special de El de care El a fost separat, pentru rectificarea a ceea ce a avut loc, pentru ca unitatea Pleromelor, fiind înzestrat cu egalitate, să poată dezvolta în toţi acea unică putere care curge din toţi. Astfel, acea divizare care avea doar şapte litere, a primit puterea a opt,185 şi cele trei seturi au fost date asemenea în punctul numărului, toţi devenind Ogdoadi; ei trei când au fost fost aduşi împreună, au constituit numărul douăzeci şi patru. De asemenea, cele trei elemente (despre care el declară că există în unire cu trei puteri,186 şi astfel formează şase din care au apărut cele douăzeci şi patru de litere), fiind împătrite de cuvântul inexprimabilul Tetrad, au dat naştere la acelaşi număr cu ele; şi aceste elemente pe care el susţine că aparţin Lui care nu poate fi numit. Din nou, aceştia au fost înzestrate de aceste trei puteri cu o asemănare cu El care este invizibil. Şi el spune că acele litere pe care noi le numim duble187 sunt imaginile imaginilor acelor elemente; şi dacă acestea vor fi adăugate la cele douăzeci şi patru de litere, prin forţa analogiei ei formează numărul treizeci.

6. El afirmă că fructul acestui aranjament şi analogie s-a manifestat asemenea unei imagini, adică, El care după şase zile s-a urcat188 pe munte împreună cu alţi trei, şi apoi a devenit unul din cei şase (al şaselea),189 şi în acest caracter El s-a coborât şi a fost conţinut în Hebdomad, deoarece El era strălucitul Ogdoad,190 şi conţinea în Sine numărul întreg de elemente, pe care coborârea de sus (care este Alfa şi Omega) le-a manifestat clar, când El a venit ca să fie botezat; căci numărul porumbelului este opt sute unu.191 Şi din acest motiv Moise a afirmat că omul a fost făcut în ziua a şasea; şi apoi, din nou, potrivit aranjamentului, a fost în ziua a şasea, care este a pregătirii, când ultimul om a apărut, pentru regenerarea primului, fin acest aranjament, au fost formate deopotrivă începutul şi sfârşitul la ora a şasea, la care El a fost crucificat. Căci acea fiinţă perfectă Nous, ştiind că numărul şase avea şi puterea formării şi cea a regenerării, a declarat copiilor luminii că regenerarea care a fost elaborată de Cel care a apărut ca Episemon cu privire la acel număr. De unde el a declarat că literele duble192 conţin numărul Episemon; căci acest Episemon când s-a alăturat celor douăzeci şi patru de elemente, a completat cele treizeci de litere.

7. El a întrebuinţat ca instrument al său, cum declară Sige a lui Marcus, puterea celor şapte litere,193 pentru ca fructul voii independente [a lui Achamoth] să fie descoperită. „Consideraţi-l pe acest Episemon,” spune ea -„El care a fost făcut după [originalul] Episemon, ca fiind, ca să spun aşa, împărţit sau tăiat în două părţi, şi a rămas afară; care, prin propria Sa putere şi înţelepciune, prin mijloacele produse de El Însuşi, a dat viaţă acestei lumi, constând din şapte puteri,194 după asemănarea şi puterea lui Hebdoman, şi aşa l-a format, încât este sufletul a tot ce este vizibil. El într-adevăr foloseşte această lucrare ca şi când ar fi fost făcut din propria Sa voinţă; dar restul, ca fiind imagini care nu pot fi [în întregime] imitate, sunt folositoare Entimemei mamei. Primul cer se pronunţă într-adevăr Alpha, următorul după acesta fiind Epsilon, al treilea Eta, al patrulea, care este şi în mijlocul celui de-al şaptelea, rosteşte sunetul lui Iota, al cincilea Omicron, al şaselea Upsilon, al şaptelea, care este şi al patrulea de la mijloc, rosteşte elegantul Omega,” – ca şi Sige a lui Marcus, vorbind lucruri fără sens, fără să rostească vre-un cuvânt al adevărului, declară cu încredere. „Şi aceste puteri,” adaugă ea, „toate fiind îmbrăţişate simultan una de către cealaltă, răsună gloria Celui prin care au fost produse; şi gloria acelui sunet este transmisă sus spre Propator.” Ea declară mai mult, că „sunetul acestei laude exprimate, fiind purtată spre pământ, a devenit Formatorul şi Părintele acelor lucruri care sunt pe pământ.”

8. Pentru a dovedi aceasta el oferă exemplul acelor copii care tocmai au fost născuţi, a căror plâns, de îndată ce au ieşit din pântece, în conformitate cu fiecare din aceste elemente. Aşa cum spun ei, cele şapte puteri glorifică Cuvântul, tot aşa face şi sufletul care plânge al copiilor.195 Din acest motiv, şi David a spus: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug;”196 şi din nou: „Cerurile declară slava lui Dumnezeu.”197 De vreme ce se întâmplă ca atunci când sufletul este implicat în dificultăţi şi tristeţe, pentru uşurarea sa el spune „Oh” (W), în onoarea literei în chestiune,198 pentru ca sufletul său înrudit de sus să poată recunoaşte [tristeţea lui] şi să-i trimită jos uşurare.

9. Astfel, cu referire la întregul nume,199 care constă din treizeci de litere, şi Bythus, care şi-a primit creşterea de la literele acestui [nume], şi mai mult, trupul lui Aletheia, care este compus din doisprezece elemente, fiecare din ele constând din două litere, şi vocea pe care ea a rostit-o fără ca să fi spus ceva, şi cu privire la analiza acelui nume care nu poate fi exprimat în cuvinte, şi sufletul lumii şi al omului, potrivit cu felul în care ei posedă acel aranjament, care este după imaginea [lucrurilor de sus], el a rostit opiniile sale fără sens. Mai rămâne să povestesc cum Tetrad i-a arătat din nume o putere egală în număr; astfel că nimic, prietene, din ce am primit ca fiind vorbit de el, să nu rămână necunoscut ţie; şi ca astfel cererea pe care mi-ai făcut-o adesea să fie împlinită.

Capitolul XV. Sige îi povesteşte lui Marcus generaţiile celor douăzeci şi patru de elemente ale lui Isus. Demascarea acestor absurdităţi.

1. Atot-înţelepta Sige i-a anunţat producerea celor douăzeci şi patru de elemente astfel: Alături de Monotes au coexistat Henotes, din care au izvorât două producţii, aşa cum am observat mai sus, Monas şi Hen, care, adăugaţi celorlalţi doi, fac patru, căci de două ori doi face Patru. Din nou, doi şi patru adunaţi fac şase. Şi mai departe, aceşti şase fiind împătriţi, dau naştere la douăzeci şi patru de forme. Şi numele din primul Tetrad, care sunt înţelese ca fiind cele mai sfinte, şi care nu pot fi exprimate în cuvinte, sunt cunoscute numai de Fiul, în timp ce tatăl cunoaşte şi ce sunt ele. Celelalte nume care trebuie să fie rostite cu respect, credinţă şi cu veneraţie, sunt potrivit lui, Arrhetos şi Sige, Pater şi Aletheia. Acum întregul număr al acestui Tetrad este de douăzeci şi patru de litere; pentru că numele Arrhetos conţine în el şapte litere, Seige200 cinci, Pater cinci, şi Aletheia şapte. Dacă toţi aceştia sunt adunaţi – de două ori cinci, şi de două ori şapte – ei completează numărul douăzeci şi patru. În acelaşi fel, de asemenea, al doilea Tetrad, Logos şi Zoe, Anthropos şi Ecclesia, dezvăluie acelaşi număr de elemente. Mai mult, acel nume al Mântuitorului care poate fi pronunţat, şi anume, Isus ['Ihsou=j, constă din şase litere, dar numele său care nu poate fi rostit conţine douăzeci şi patru de litere. Numele Hristos Fiul201 (ui9o\ j Xreisto/j) conţine doisprezece litere, dar cel care nu poate fi pronunţat în Hristos conţine treizeci de litere. Şi din acest motiv el declară că acesta este Alpha şi Omega, pentru ca să poată indica porumbelul, în măsura în care acea pasăre are numărul acesta [în numele ei].

2. Dar Isus, afirmă el, are următoarea origine de negrăit. Din mama tuturor lucrurilor, adică primul Tetrad; de acolo a provenit al doilea Tetrad, după felul unei fiice; ai astfel a fost format un Ogdoad, din care, din nou, a continuat un Decad: astfel a fost format un Decad şi un Ogdoad. Decad fiind unit cu Ogdoad, multiplicându-l de zece ori, a dat naştere numărului optzeci; şi din nou, înmulţind optzeci cu zece, a fost produs numărul opt sute. Astfel, întregul număr al literelor care au continuat de la Ogdoad [multiplicate] în Decad, este opt sute optzeci şi opt.202 Aceasta este numărul lui Isus; pentru că acest nume, dacă socoteşti valoarea numerică a literelor, rezultă opt sute optzeci şi opt. Apoi, ai o afirmaţie clară a afirmaţiei opiniei lor cu privire la originea super-cerescului Isus. De aceea, şi alfabetul grecilor conţine opt Monads, opt Decads şi opt Hecatads203 , care prezintă numărul opt sute optzeci şi opt, adică, Isus, care este format din toate numerele; şi cu această ocazie El este numit Alpha şi Omega, indicând originea Sa din toţi. Din nou, ei pun chestiunea astfel: Dacă primul Tetrad este adunat potrivit progresiei numărului, apare numărul zece. Căci unu cu doi cu trei şi cu patru când sunt adunaţi formează zece; şi aceasta, aşa cum o vor avea, este Isus. mai mult, Chreistus, spune el, fiind un număr format din opt litere, îl indică pe primul Ogdoad şi aceasta, când este înmulţit cu zece, dă naştere lui Isus (888). El spune că se spune că Hristos Fiul este o referire la Duodecad. Căci numele Fiu, (ui9o\ j) conţine patru litere, şi Hristos (Chreistus) opt, ceea ce fiind combinat, arată măreţia Duodecadului. Dar el pretinde că înainte de a apărea Epistemologia acestui nume, adică Isus Fiul, omenirea a fost implicată într-o mare eroare şi ignoranţă. Dar când acest nume de şase litere a fost manifestat (persoana care îl purta era îmbrăcat într-un trup, pentru ca El să poată să fie înţeles de simţurile omului, şi având în El aceste şase şi douăzeci şi patru de litere), apoi, cunoscându-L, ei au încetat să mai fie ignoranţi şi au trecut de la moarte la viaţă, acest nume servind ca un ghid al lor către Tatăl adevărului.204 Căci Tatăl tuturor a rezolvat cum să pună capăt ignoranţei şi să distrugă moartea. Dar această abolire a ignoranţei a fost cunoscută numai de El. Şi de aceea acel om (Anthropos) a fost ales potrivit voii Lui, fiind format după imaginea puterii [similare] de sus.

3. Cât despre Eoni, ei au continuat de la Tetrad şi în acel Tetrad erau Anthropos şi Ecclesia, Logos şi Zoe. Apoi, el declară că puterile care au emanat din acestea, l-au generat pe acel Isus care a apărut pe pământ. Îngerul Gabriel a luat locul lui Logos, Duhul Sfânt cel al lui Zoe, Puterea celui mai Înalt a lui Anthropos, în timp ce Fecioara a indicat locul lui Ecclesia. Şi astfel, printr-o voie specială, a fost generat de către El prin Maria, acel om care în timp ce a trecut prin pântece, Tatăl tuturor a ales [să obţină] cunoştinţa despre El Însuşi prin Cuvânt. Cu ocazia venirii Sale la apa [botezului], acolo a coborât peste El sub forma unui porumbel, acea Fiinţă care mai înainte s-a înălţat sus, şi a completat numărul doisprezece, în care a existat sămânţa celor care fost produşi contemporani cu El, şi care au coborât şi s-au înălţat împreună cu El. Mai mult, el susţine că acea putere care a coborât a fost sămânţa Tatălui, care a avut-o în sine şi Tatăl şi Fiul, cât şi acea putere a lui Sige care este cunoscută din pricina lor, dar care nu poate fi exprimată într-un limbaj, şi de asemenea, toţi Eonii. Şi acesta era Duhul despre care a vorbit prin gura lui Isus, şi care a mărturisit că El era fiul Mariei şi tot aşa l-a revelat şi pe Tatăl, şi care, coborându-se în Isus, a fost făcut una cu El. Şi el spune că Mântuitorul format printr-o voie specială a distrus într-adevăr moartea, dar acel Hristos l-a făcut cunoscut pe Tatăl.205 De aceea, el susţine că Isus este numele acelui om format printr-o voie specială, şi că El a fost făcut după forma şi asemănarea acelui Anthropos [ceresc], care urma să coboare peste El. După ce El a primit acel Eon, El l-a posedat pe însuşi Anthropos şi pe Logos, Pater, Arrhetus, Sige, Aletheia, Ecclesia şi Zoe.

4. Putem să spunem acum foarte bine că astfel de aiureli merg dincolo de Iu, Iu, Pheu, Pheu, şi de orice fel de exclamaţie sau rostire a unei mizerii.206 Căci cine nu ar detesta pe unul care este un născocitor mizerabil care spune cu îndrăzneală astfel de falsităţi, când el percepe adevărul schimbat de Marcus într-o simplă imagine, şi care a găurit peste tot literele alfabetului? Grecii mărturisesc că la început ei au primit şaisprezece litere de la Cadmus, şi că recent, în comparaţie cu începutul, [vasta antichitate este implicată] în proverbul obişnuit: „Ieri şi înainte;”207 şi apoi, în cursul timpului, ei apoi le-au inventat ei înşişi într-o perioadă de aspiraţie, şi la un alt moment literele duble, în timp ce, în final, ei spun că Palamedes a adăugat literele lungi la cele anterioare. Atunci cum se face că până să aibă loc aceste lucruri printre greci, adevărul nu a existat? Pentru că potrivit lui Marcus, trupul adevărului este ulterior lui Cadmus şi cei care l-au precedat pe el – sunt şi ei posteriori celor care au adăugat restul literelor posterioare chiar şi ţie! Pentru că numai tu singur ai format ceea ce este numit de tine adevăr într-o imagine [exterioară, vizibilă].

5. Dar cine va tolera nonsensul tău Sige, care îl numeşte pe El care nu poate fi numit, şi explică natura Lui care este inexprimabilă, şi îl cercetează pe Cel care este de ne cercetat, şi declară că El despre care tu susţii că este lipsit de trup şi formă, şi-a deschis gura şi a trimis Cuvântul, ca şi când El ar fi inclus printre fiinţele organizate; şi că Cuvântul Său, deşi era ca şi Autorul Său şi purta imaginea celui invizibil, totuşi consta din treizeci de elemente şi patru silabe? Atunci, rezultă din teoria ta că Tatăl tuturor, potrivit cu asemănarea cu Cuvântul, constă din treizeci de elemente şi patru silabe! Sau, cine te va tolera în judecata ta cu forme şi numere, - uneori treizeci iar alteori douăzeci şi patru, şi altă dată, din nou, numai şase, - în timp ce tu închizi [în acestea] Cuvântul lui Dumnezeu, Fondatorul, Formatorul şi Creatorul tuturor lucrurilor; şi apoi, din nou, tăindu-l pe El bucată cu bucată în patru silabe şi treizeci de elemente; şi îl cobori pe Domnul tuturor care a fondat cerurile la numărul opt sute optzeci şi opt, pentru ca El să fie similar cu alfabetul; şi îl subdivizi pe Tatăl, care nu poate fi conţinut, dar conţine toate lucrurile, într-un Tetrad, şi un Ogdoad, şi un Decad, şi un Duodecad; şi prin astfel de înmulţiri, explici natura Tatălui care este indiscriptibilă şi de neînţeles, aşa cum tu declari că este? Şi arătându-te un Daedalus pentru o invenţie rea, şi arhitectul rău al puterii supreme, tu construieşti o natură şi o substanţă pentru Cel pe care tu îl numeşti imaterial şi spiritual, dintr-o mulţime de litere, generate una din alta. Şi puterea despre care tu afirmi că este indivizibilă, tu o împarţi în consoane, vocale şi semi-vocale; şi în mod fals atribui aceste litere care sunt mute Tatălui tuturor lucrurilor, şi lui Ennœa (gând), tu l-ai scos din acel loc al încrederii în tine spre cel mai înalt punct al blasfemiei, şi al celei mai grosolane necuviinţe.208

6. Din acest motiv care se potriveşte foarte bine cu referire la încercarea ta grăbită, divinul bătrân209 şi predicator al adevărului a izbucnit împotriva ta după cum urmează: „Marcus, care alcătuieşti idoli, inspector al prevestirilor, Priceput în consultarea stelelor, şi adâncit în artele negre ale magiei, Întotdeauna faci trucuri prin care iţi confirmi doctrinele eronate, Furnizând semne celor implicaţi de tine în decepţie, Minuni ale puterii care afirmă despărţirea de Dumnezeu şi apostazia, Pe care Satan, tatăl tău adevărat, te face în stare să le săvârşeşti, Prin intermediul lui Azazel, acel înger puternic care a căzut, - Aşa tu te faci precursorul acţiunilor sale păgâne.” Acestea sunt cuvintele unui bătrân sfânt. Şi mă voi strădui să specific restul sistemului lor mistic, care este foarte mare, cuprinzând pe scurt, şi aducând la lumină ceea ce a fost tăinuit multă vreme. Căci în felul acesta astfel de lucruri vor deveni uşor susceptibile de a fi demascate de toţi.

Capitolul XVI. Interpretări absurde ale Marcosianilor.

1. Amestecând producţia Eonilor lor cu rătăcirea şi găsirea oii [despre care se spune în Evanghelie210], aceste persoane se străduiesc să expună lucrurile într-un mod mai mistic, în timp ce referă totul la numere, susţinând că universul a fost format dintr-un Monad şi un Dyad. Apoi, socotind de la unitate la patru, ei generează Decad-ul. Căci dacă adunăm unu, doi, trei şi patru, rezultă numărul de zece Eoni. Din nou, Dyad avansând din sine [cu doi] până la şase – doi, cu patru, şi cu şase – face Duodecad. Încă o dată, dacă socotim la fel până la zece, apare numărul treizeci, în care sunt găsite numerele opt, zece, şi doisprezece. De aceea ei l-au numit Duodecad – deoarece el conţine Episemon,211 şi pentru că Episemon [să spunem aşa] o aşteaptă – pasiunea. Din acest motiv, deoarece a apărut o eroare în legătură cu numărul doisprezece,212 oaia a săltat afară şi s-a rătăcit; căci ei declară că a avut loc o defecţiune în Duodecad. Tot aşa ei declară profetic, că o putere care s-a depărtat de Duodecad a pierit; şi aceasta a fost reprezentată de femeia care şi-a pierdut drahma,213 şi aprinzând o lampă, a găsit-o din nou. Astfel, numărul celor care au rămas, şi anume, nouă monede, şi unsprezece în privinţa oii,214 când sunt înmulţite, dau naştere la nouăzeci şi nouă, căci de nouă ori unsprezece face nouăzeci şi nouă. De aceea ei susţin că cuvântul „Amin” conţine acest număr.

2. Totuşi, nu te voi obosi povestindu-ţi alte interpretări de-ale lor, pentru ca să poţi distinge rezultatele peste tot. De exemplu ei susţin că litera Eta (h) alături de Episemon (ő\) constituie un Ogdoad, în măsura în care aceasta ocupă al optulea loc după prima literă. Apoi, din nou, fără Episemon, socotind numărul literelor, şi adunându-le până ajungem la Eta, ei arată clar Priacontad. Căci dacă cineva începe cu Alpha şi sfârşeşte cu Eta, omiţându-l pe Episemon, şi adună valorile literelor din succesiune, va afla că numărul lor total este treizeci. Căci până la Epsilon (e) sunt cincisprezece formate; apoi adaugă şapte la acel număr, şi se ajunge la suma de douăzeci şi doi. Apoi, Eta fiind adăugat la acestea, de vreme ce valoarea lui este opt, este completat cel mai minunat Triacontad. Şi de aici în colo, ei afirmă că Ogdoad este mama a treizeci de Eoni. De vreme ce numărul treizeci este compus din trei puteri [Ogdoad, Decad, şi Duodecad], când este înmulţit cu trei, rezultă nouăzeci, pentru că de trei ori treizeci face nouăzeci. Tot aşa, acest Triad, când s-a multiplicat prin sine, a dat naştere la nouă. Astfel Ogdoad generează prin aceste mijloace, nouăzeci şi nouă. Şi de vreme ce al doisprezecelea Eon, prin defecţiunea ei, a lăsat unsprezece în înălţimile de sus, ei susţin că de aceea poziţia literelor este o coordonată adevărată a metodei lor de calcul215 (căci Lambda este a unsprezecea literă şi reprezintă numărul treizeci), şi mai formează o reprezentare a treburilor de sus, de vreme ce, începând cu Alpha şi omiţând Episemon, numărul de litere până la Lambda, când sunt adunate împreună potrivit valorilor succesive ale literelor, inclusiv şi pe Lambda, dă suma de nouăzeci şi nouă; dar faptul că acest Lambda, fiind al unsprezecelea din serie, a coborât să caute unul egal cu sine, pentru a completa numărul de doisprezece litere, şi când l-a găsit, numărul a fost completat, şi se vede chiar din configuraţia literei, căci Lambda fiind angajat, ca să spun aşa, în căutarea unuia similar cu sine, şi după ce l-a găsit, l-a fixat de sine, şi astfel a umplut locul al doisprezecelea, litera Mu (M) fiind compusă din doi de Lambda (LL). De aceea, ei prin intermediul „cunoaşterii,” lor evită locul nouăzeci şi nouă, adică, defecţiunea – un tipar al stângii,216 - dar se străduiesc să asigure încă unul, care, atunci când este adăugat celor nouăzeci şi nouă, are efectul de a schimba socoteala lor în dreapta.

3. Cunosc bine, prietene dragă, că atunci când vei termina de citit toate lucrurile acestea, te vei răsfăţa cu un râs din inimă faţă de aceste nebunii umflate cu înţelepciune! Dar aceşti oameni sunt cu adevărat vrednici de a fi jeliţi, cei care răspândesc o astfel de religie, şi care atât de frigid şi de pervers sfâşie în bucăţi măreţia adevăratei puteri de nespus şi voile lui Dumnezeu în ei înşişi atât de frapant, prin Alpha şi Beta şi cu ajutorul numerelor. Dar toţi câţi se despart de Biserică şi ţin seama de astfel de fabule băbeşti ca acestea, sunt cu adevărat auto-condamnaţi; şi despre aceşti oameni Pavel ne-a poruncit: „după prima sau a doua mustrare, să îi evitaţi.”217 Şi Ioan, ucenicul Domnului a intensificat condamnarea lor, când el doreşte nici măcar să nu le spunem salutul „succes;” deoarece el spune: „Cel care le urează succes este părtaş cu faptele lor rele;”218 şi din acest motiv, „nu există succes pentru cei păcătoşi,”219 spune Domnul. Într-adevăr, aceşti oameni sunt necuviincioşi dincolo de orice necuviinţă, cei care afirmă că, Creatorul cerului şi al pământului, singurul Dumnezeu Atotputernic, în afara căruia nu există alt Dumnezeu, a fost produs datorită unui defect, care a izvorât din alt defect, pentru ca, aşa cum spun ei, El a fost produsul celui de-al treilea defect.220 Ar trebui să detestăm o astfel de opinie, în timp ce ar trebui să fugim foarte departe de cei care o susţin; şi în mod proporţional faţă de felul în care ei susţin vehement şi se bucură în doctrinele lor născocite, ar trebui să fim convinşi că ei sunt sub influenţa duhurilor rele ale Ogdoad-ului, - tocmai când aceste persoane au un atac de furie, tot mai mult râd şi îşi imaginează că ei sunt bine, şi fac toate lucrurile ca şi când ar fi sănătoşi [mental şi trupeşte], da, unele lucruri le fac mai bine decât cei care sunt într-adevăr sănătoşi, şi prin aceasta ei arată doar cât de gravă este boala lor. În acelaşi fel, aceşti oameni cu cât par mai mult că îi întrec pe alţii în înţelepciune, şi îşi irosesc tăria lor strângând arcul prea tare,221 cu atât mai nebuni se arată a fi. Căci atunci când duhul de nebunie a plecat, şi după aceea îi găseşte că ei nu îl aşteaptă pe Dumnezeu, ci sunt ocupaţi cu chestiuni lumeşti, apoi, „ia alte şapte duhuri mai rele decât el,”222 şi umflându-le mintea acestor oameni cu noţiunea că ei sunt în stare să priceapă ceva dincolo de Dumnezeu, şi după ce i-a pregătit bine pentru a recepţiona înşelăciunea, el implantează în ei Ogdoad-ul duhurilor ridicole ale răutăţii.

Capitolul XVII. Teoria Marcosianilor, că lucrurile create au fost făcute după imaginea lucrurilor invizibile.

1. Vreau să iţi explic teoria lor cu privire la felul în care creaţia a fost făcută prin mama Demiurgului (ca să spun aşa fără cunoştinţa lui), după imaginea lucrurilor invizibile. Ei susţin că în primul rând cele patru elemente, focul, apa, pământul, aerul, au fost produse după imaginea primului Tetrad de sus, şi că, noi adăugăm operaţiilor lor, şi anume, cald, rece, uscat şi umed, o asemănare exactă cu Ogdoad este prezentată. Apoi ei socotesc zece puteri astfel: Există şapte trupuri sferice, pe care ei le mai numesc ceruri; apoi trupul sferic care le conţine pe acestea, pe care ei îl mai numesc al optulea ce; şi în plus faţă de acestea, soarele şi luna. Acestea, fiind zece la număr, ei le declară a fi tiparul Decad-ului invizibil, care a purces de la Logos şi Zoe. Cât despre Duodecad, acesta este indicat de cercul zodiacal, după cum este numit; căci ei afirmă că cele doisprezece semne arată limpede umbra de la Duodecad, fiica lui Anthropos şi Ecclesia. Şi de vreme ce cel mai înalt cer, bate deasupra sferei extreme [din al şaptelea cer], care a fost legat cu cea mai rapidă precesiune din întregul sistem, ca o verificare, şi echilibrând acel sistem cu propria sa gravitaţie, astfel că acesta încheie ciclul de la un semn la altul în treizeci de ani, - ei spun că aceasta este imaginea lui Horus, încercuind-o pe mama lor numită treizeci.223 Şi apoi, în timp ce luna călătoreşte prin spaţiul alocat ei din cer în treizeci de zile, ei susţin că prin aceste zile ea exprimă numărul celor treizeci de Eoni. De asemenea, şi soarele care aleargă pe orbita sa în doisprezece luni, şi apoi se întoarce în acelaşi punct în cerc, face ca Duodecad-ul să se manifeste prin aceste doisprezece luni; şi zilele, fiind măsurate de doisprezece ore, sunt un tipar al Duodecad-ului invizibil. Mai mult, ei afirmă că ora, care este a doisprezecea parte a zilei, este compusă224 din treizeci de părţi, pentru a arăta imaginea lui Triacontad. Şi circumferinţa cercului zodiacal în sine conţine trei sute şaizeci de grade (conţine treizeci pentru fiecare din semnele sale); şi astfel ei afirmă că prin intermediul acestui cerc este păstrată imaginea acelei legături care există între cei doisprezece şi cei treizeci. Mai departe, afirmând că pământul este împărţit în doisprezece zone, şi că în fiecare zonă acesta primeşte putere din ceruri, potrivit cu [poziţia soarelui de deasupra lui] care este perpendiculară, născând producţii în funcţie de puterea care îşi trimite influenţa sa peste el, ei susţin că acesta este cel mai evident tipar al Duodecad-ului şi al descendentului său. 

2. În plus faţă de lucrurile acestea, ai afirmă că Demiurgul, dorind să imite infinitul, eternitatea, nemărginirea şi libertatea faţă de toată măsurarea timpului a lui Ogdoad-ul de sus, fiind rodul unui defect, ne putând să îşi exprime permanenţa şi eternitatea sa, a recurs la avantajul răspândirii eternităţii acesteia în timpuri, anotimpuri, şi într-un mare număr de ani, imaginându-şi că prin multitudinea unor astfel de timpuri el ar putea să imite imensitatea acesteia. Ei mai afirmă că adevăr a scăpat de el, şi el a urmat ceea ce este fals, şi din acest motiv, când se împlinesc vremurile, lucrarea sa va pieri.

Capitolul XVIII. Pasaje ale lui Moise, pe care ereticii le pervertesc pentru a-şi susţine teoriile.

1. În timp ce ei afirmă astfel de lucruri cum ar fi acestea în legătură cu creaţia, fiecare dintre ele generează ceva nou, zi după zi, potrivit abilităţii ei; căci nimeni nu este socotit „perfect”, care să nu dezvolte printre ei anumite ficţiuni măreţe. Totuşi este necesar mai întâi să indicăm ce lucruri metamorfozează ei [pentru folosul lor] din scrierile profetice, şi apoi să le respingem. Moise, declară ei, prin felul lui de a începe povestirea creaţiei, la început a indicat mama tuturor lucrurilor când a spus: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul;”225 ei susţin că prin numirea acestor patru, - Dumnezeu, început, cer şi pământ, - el a arătat Tetrad-ul lor. Indicând şi natura sa invizibilă şi ascunsă, el a spus: „Acum pământul era invizibil şi fără formă.”226 Mai mult, ei spun că el a vorbit despre al doilea Tetrad, urmaşul primului, în acest fel – prin numirea unui abis şi unei întunecimi, în care au fost apa şi Duhul care se mişca pe deasupra apei. Apoi, continuând să menţioneze Decad-ul, el numeşte lumina, ziua, noaptea, întinderea, seara, dimineaţa, pământul uscat, marea, plantele şi în al zecelea loc, copacii. Astfel, prin intermediul acestor zece nume, el a indicat cei zece Eoni. Puterea Duodecad-ului a fost umbrită de el astfel: - El numeşte soarele, luna, stelele, anotimpurile, anii, balenele, peştii, reptilele, păsările, patrupedele, animalele sălbatice, şi după toate acestea, în locul al doisprezecelea, omul. Astfel ei învaţă că Moise a vorbit prin Duhul Sfânt despre Triacontad. Mai mult, omul fiind format după imaginea puterii de sus, avea în sine acea abilitate care provine dintr-o singură sursă. Această abilitate era situată în regiunea creierului din care continuă facultăţile noastre după imaginea Tetrad-ului de sus, şi acestea sunt numite: prima, vederea, a doua, auzul, a treia, mirosul, şi a patra,227 gustul. Ei spun că Ogdoad este indicat de om astfel: el are două urechi, tot atâţia ochi, două nări, şi un gust dublu, adică, amar şi dulce. Mai mult, ei învaţă că omul întreg conţine întreaga imaginea a lui Triacontad după cum urmează: În mâinile sale, prin degetele sale, el poartă Decad-ul; şi în tot trupul pe Duodecad, în măsura în care trupul său este împărţit în doisprezece membre; ei îl împart tot aşa cum trupul Adevărului este împărţit de ei – un lucru despre care deja am vorbit.228 Dar Ogdoad, fiind invizibil şi indiscriptibil, este înţeles ca fiind ascuns în intestine.

2. Din nou, ei afirmă că soarele, marele dătător de lumină, a fost format a patra zi, cu o referire la numărul lui Tetrad. Tot aşa, potrivit lor, curţile229 cortului făcut de Moise, care erau alcătuite din pânză de in subţire, albastră, purpurie, stacojie, arăta spre aceeaşi imagine. Mai mult, ei susţin că roba lungă a preotului care îi acoperea picioarele, fiind împodobită cu patru rânduri de pietre preţioase,230 îl indică pe Tetrad; şi dacă mai există alte lucruri în Scriptură din care se poate scoate numărul patru, ei afirmă că acestea sunt aşa ca o imagine a lui Tetrad. Din nou, Ogdoad, a fost arătat după cum urmează: - Ei afirmă că omul a fost făcut în ziua a opta, iar uneori ei spun că el a fost făcut în ziua a şasea, şi alteori în a opta, numai dacă, din întâmplare, ei vor să spună că această parte pământească a fost făcută în ziua a şasea, dar partea sa carnală a fost făcută în ziua a opta, căci cele două lucruri sunt distincte pentru ei. Unii din ei mai susţin că omul a fost format după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, masculo-feminin, şi că acesta a fost omul spiritual; iar celălalt om a fost făcut din pământ.

3. Mai departe, ei afirmă că aranjamentul făcut cu privire la arca Potopului, prin care opt persoane au fost salvate,231 afirmă foarte clar faptul că Ogdoad aduce mântuire. David a arătat şi el acelaşi lucru, fiind al optulea ca vârstă dintre fraţii lui.232 Mai mult, circumcizia care avea loc în ziua a opta,233 reprezintă circumcizia lui Ogdoad de sus. Într-un cuvânt, orice găsesc ei în Scriptură cu referire la numărul opt, ei declară că împlineşte misterul lui Ogdoad. Ca respect faţă de Decad, ei susţin că acesta este indicat de acele zece naţiuni pe care Dumnezeu i le-a promis lui Avraam că vor fi ale lui.234 Aranjamentul făcut de Sara când, după zece ani, ea i-a dat235 lui pe slujnica sa Hagar, pentru ca prin ea el să poată avea un fiu, a arătat acelaşi lucru. Mai mult, slujitorul lui Avraam care a fost trimis la Rebeca şi i-a dăruit la fântână zece brăţări de aur, şi fratele ei care a reţinut-o zece zile;236 şi Ieroboam care a primit cele zece domnii237 (triburi), şi cele zece intrări238 ale cortului, şi coloanele de zece coţi239 (4,5m înălţime), şi cei zece fii ai lui Iacov care au fost trimişi prima oară în Egipt ca să cumpere porumb,240 şi cei zece apostoli cărora Domnul li s-a arătat după învierea Sa, - Toma241 fiind absent, - reprezintă, potrivit lor pe Decad cel invizibil.

4. Cât despre Duodecad, în legătură cu care s-a petrecut misterul pasiunii celui defect, din care ei susţin că au fost întocmite toate lucrurile, ei afirmă că acesta se găseşte extraordinar de clar peste tot [în Scriptură]. Căci ei declară că cei doisprezece fii ai lui Iacov,242 din care au izvorât cele doisprezece triburi, platoşa marelui preot, care avea doisprezece pietre preţioase şi doisprezece clopoţei,243 – cele doisprezece pietre care au fost puse de Moise la baza muntelui,244 - acelaşi număr de pietre care au fost puse de Iosua în râu,245 şi din nou, pe cealaltă parte, purtătorii chivotului legământului,246 acele pietre care au fost puse de Ilie când juncana a fost adusă ca o ardere de tot;247 de asemenea, numărul apostolilor, şi, în fine, fiecare eveniment care cuprinde în el numărul doisprezece, - îl indică pe Duodecad al lor. Şi apoi unirea tuturor acestora, care este numit Triacontad, ei se străduiesc cu zel să îl demonstreze prin arca lui Noe, care avea o înălţime de treizeci de coţi;248 prin cazul lui Samuel, care i-a dat lui Saul locul de şef printre treizeci de oaspeţi;249 prin David, când el s-a ascuns timp de treizeci de zile în câmp;250 prin cei care au intrat împreună cu el în peşteră; şi prin faptul că lungimea (înălţimea) sfântului cort era de treizeci de coţi;251 şi dacă ei întâlnesc astfel de numere, ei încă le aplică lui Triacontad al lor.

Capitolul XIX. Pasaje din Scriptură prin care încercăm să dovedim că Tatăl Suprem a fost necunoscut înainte de venirea lui Hristos.

1. Judec că este necesar să adaug la aceste detalii ceea ce ei, prin deformarea pasajelor din Scriptură, încearcă să ne convingă că Propator, cel care a fost necunoscut lor înainte de a veni Hristos. Obiectul lor în aceasta este să arate că Domnul nostru a anunţat un alt Tată şi nu pe Creatorul acestui univers, despre care aşa cum am spus mai înainte, ei declară în mod necuviincios că a fost rodul unui defect. De exemplu, când profetul Isaia a spus: „Dar Israel nu M-a cunoscut, şi poporul Meu nu m-a înţeles,”252 ei pervertesc aceste cuvinte pentru a însemna ignoranţa invizibilului Bythus. Şi ceea ce a fost spus de Osea: „Nu este adevăr în ei, şi nici cunoştinţă de Dumnezeu,”253 ei tind să dea aceeaşi referinţă. Şi, „Nu este nici unul care să înţeleagă sau care să îl caute pe Dumnezeu: toţi s-au rătăcit, şi au devenit nefolositori,”254 ei susţin că aceasta se spune despre ignoranţa lui Bythus. De asemenea, ceea ce a fost spus de Moise: „Nici un om nu poate să-l vadă pe Dumnezeu şi să trăiască,”255 are, cum ar vrea ei să ne convingă, aceeaşi referinţă.

2. Ei susţin în mod greşit că Creatorul a fost văzut de profeţi. Dar acest pasaj: „Nici un om nu poate să-l vadă pe Dumnezeu şi să trăiască,” ei îl interpretează că ar spune despre măreţia Sa care nu este văzută şi cunoscută de toţi; şi faptul că aceste cuvinte: „Nici un om nu poate să-l vadă pe Dumnezeu” sunt spuse în legătură cu Tatăl invizibil, Creatorul universului, este evident pentru noi toţi; dar faptul că ele nu sunt folosite cu privire la acel Bythus pe care ei îl invocă în existenţă, ci cu privire la Creator (şi El este Dumnezeul invizibil), vom arăta în continuare. Ei susţin că şi Daniel a folosit acelaşi lucru când i-a implorat pe îngeri să-i explice pildele, ca fiind el însuşi ignorant faţă de ele. Dar îngerul, ascunzând de el marele mister al lui Bythus, i-a spus: „Du-te Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până la vremea sfârşitului. Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi.”256 Mai mult, ei se laudă că sunt cei albi şi oameni care înţeleg bine.

Capitolul XX. Apocrifele şi Scripturile contrafăcute ale Marcosianilor, cu pasajele din Evanghelii pe care ei le pervertesc.

1. În plus faţă de [interpretările greşite] de mai sus, ei citează un număr mare de apocrife şi de scrieri contrafăcute, pe care ei înşişi le-au falsificat, pentru a zăpăci mintea oameni proşti, şi a celor care sunt ignoranţi faţă de Scripturile adevărului. Printre alte lucruri, ei prezintă acea poveste257 rea şi falsă care afirmă că Domnul nostru, când era băiat şi învăţa literele Lui, când profesorul i-a spus Lui, aşa cum este normal, „Pronunţă Alpha,” a spus [după cum i s-a poruncit], „Alpha.” Dar când din nou profesorul i-a poruncit să spună „Beta,” Domnul i-a răspuns: „Mai întâi să îmi spui ce este Alpha, şi apoi eu iţi voi spune ce este Beta.” Ei explică că aceasta înseamnă că numai El l-a cunoscut pe cel Necunoscut, pe care El l-a revelat sub tipul său Alpha.

2. Unele pasaje, care se găsesc în Evanghelii au primit de la ei o culoare de acelaşi fel, ca şi răspunsul pe care El l-a dat mamei Sale când El avea doisprezece ani: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”258 Astfel, ei spun că El i-a anunţat despre Tatăl faţă de care ei erau ignoranţi. Cu această ocazie, El i-a trimis pe ucenici la cele doisprezece seminţii, ca ei să le vestească pe Dumnezeul necunoscut. Iar persoanei care i-a spus Lui „Bunule Învăţător,”259 El i-a mărturisit că Dumnezeu este într-adevăr bun, spunându-i: „Pentru ce Mă numeşti bun: Nimeni nu este bun decât Unul singur: Dumnezeu;”260 şi ei susţin că în acest pasaj Eonii au primit numele cerurilor. Mai mult, prin faptul că nu a răspuns celor ce îi spuneau „Cu ce putere faci lucrurile acestea?”261 doar printr-o întrebare de-a Sa, i-a pus într-o confuzie totală; prin faptul că nu le-a răspuns, potrivit cu interpretarea lor, El a arătat natura indiscriptibilă a Tatălui. Mai mult, când El a spus: „Adesea am dorit să aud unul din aceste cuvinte, şi nu era nimeni care să poată să le rostească,”262 apoi ei susţin că prin această expresie „unul” El a înfăţişat pe singurul Dumnezeu adevărat pe care ei nu l-au cunoscut. Mai departe, când El s-a apropiat de Ierusalim, El a plâns şi a zis: „Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi,”263 prin cuvântul „ascunse” El a arătat natura neînţeleasă a lui Bythus. Şi din nou, când El a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă, şi învăţaţi de la Mine,”264 El l-a anunţat pe Tatăl adevărului. Căci ceea ce ei nu cunoşteau, aceşti oameni spun că El le-a promis că îi va învăţa.

3. Dar ei citează următorul pasaj ca fiind cea mai mare mărturie,265 şi, ca să spun aşa, coroana sistemului lor: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor. Da, Tată, Te laud, pentru că aşa ai găsit Tu cu cale! Toate lucrurile Mi-au fost date în mâini de Tatăl Meu; şi nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul, şi acela căruia vrea Fiul să i-l descopere.”266 În aceste cuvinte ei afirmă că El a arătat cu claritate că Tatăl adevărului, invocat în existenţă de ei, nu a fost cunoscut de nimeni înainte de venirea Sa. Ei doresc să interpreteze pasajul ca şi când acesta ar învăţa că Făcătorul şi Formatorul [lumii] a fost din totdeauna cunoscut de toţi, în timp ce Domnul a vorbi aceste cuvinte cu referire la Tatăl care este necunoscut pentru toţi, pe care acum ei îl proclamă.

Capitolul XXI. Punctele de vedere asupra răscumpărării întreţinute de aceşti eretici.

1. Se întâmplă ca tradiţia lor cu privire la răscumpărare267 să fie invizibilă şi de neînţeles, ca fiind mama lucrurilor care sunt invizibile şi de neînţeles; şi cu această ocazie, de vreme ce ea fluctuează, este imposibil să cunoşti în mod simplu şi dintr-odată natura ei, căci fiecare dintre ei transmite mai departe aşa cum îl îndeamnă înclinaţia sa. Astfel, există atât de multe scheme de „răscumpărare” câţi profesori există care au aceste opinii mistice. Şi când îi respingem, vom arăta în locul potrivit, că această clasă de oameni au fost instigaţi de Satan ca să nege botezul care este o regenerare pentru Dumnezeu, şi astfel să renunţe la întreaga credinţă [creştină].

2. Ei susţin că cei care au ajuns la cunoştinţa perfectă în mod necesar trebuie să fie regeneraţi în acea putere care este mai presus de toţi. Căci altfel este imposibil să intri în Pleroma, de vreme ce această [regenerare] este cea care îi conduce în jos în adâncurile lui Bythus. Căci botezul instituit de Isus cel vizibil era pentru iertarea păcatelor, dar răscumpărarea adusă prin acel Hristos care a coborât peste El, era pentru desăvârşire; şi ei pretind că primul este animal, dar ultimul este spiritual. Iar botezul lui Ioan a fost proclamat în vederea pocăinţei, dar răscumpărarea prin Isus268 a fost adusă de dragul desăvârşirii. Şi la acesta se referă El când spune: „Am un botez cu care trebuie să fiu botezat, şi cît de mult doresc să se îndeplinească!”269 Mai mult, ei afirmă că Domnul a adăugat această răscumpărare fiilor lui Zebedei, când mama lor a cerut ca ei să stea unul la dreapta Lui şi altul la stânga Lui, în împărăţia Lui, spunând: „Puteţi să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?”270 Ei afirmă că şi Pavel a descris răscumpărarea care este în Hristos Isus; şi aceasta era la fel cu ceea ce au transmis ei în forme variate şi divergente.

3. Căci unii dintre ei pregătesc o canapea nupţială, şi execută un fel de ritual mistic (pronunţând anumite expresii) cu cei care sunt iniţiaţi, şi afirmă că ei sărbătoresc o căsătorie spirituală, care se aseamănă cu unirile de sus. Alţii îi conduc într-un loc unde este apă şi îi botează rostind următoarele cuvinte: „În numele Tatălui necunoscut al universului – în adevăr, mama tuturor lucrurilor – în El care a coborât peste Isus – în unire, şi răscumpărare, şi comuniune cu puterile.” Alţii repetă anumite cuvinte evreieşti, pentru a-i zăpăci pe deplin pe cei care sunt iniţiaţi, astfel: „Basema, Chamosse, Baoenaora, Mistadia, Ruada, Kousta, Babaphor, Kalachthei.271 Interpretarea acestor termeni este următoarea: „Invoc ceea ce este mai presus de orice putere a Tatălui, care este numit lumină, şi Duh bun, şi viaţă, pentru că Tu ai domnit în trup.” Alţii, prezintă răscumpărarea astfel: Numele care este ascuns de orice zeitate şi stăpânire şi adevăr cu care Isus din Nazaret a fost îmbrăcat în vieţile272 luminii lui Hristos – a lui Hristos, care trăieşte prin Duhul Sfânt, pentru răscumpărarea îngerească. Numele restaurării este astfel: Messia, Uphareg, Namempsoeman, Chaldoeaur, Mosomedoea, Acphranoe, Psaua, Isus Nazaria.273 Interpretarea acestor cuvinte este următoarea: „Nu împart Duhul lui Hristos, şi nici inima sau puterea super-cerească, care este milostivă; să fiu în stare să mă bucur de numele Tău, O Mântuitor al adevărului!” Astfel sunt cuvintele inţiatorilor; dar cel care este iniţiat, răspunde: „Sunt înfiinţat, şi sunt răscumpărat; îmi răscumpăr sufletul din această eră (lume), şi din toate lucrurile unit cu acesta în numele lui Iao, care şi-a răscumpărat sufletul său în răscumpărarea lui Hristos care trăieşte.” Apoi martorii oculari adaugă aceste cuvinte: „Pacea să fie peste toţi peste care se odihneşte acest nume.” După aceasta ei îl ung pe cel iniţiat cu balsam; căci ei afirmă că acest unguent este un prototip al acelei miresme dulci care este mai presus de toate lucrurile.

4. Dar există unii din ei care afirmă că este un lucru inutil să aduci persoane la apă, dar amestecând uleiul şi apa împreună, ei aşează acest amestec pe capetele celor care vor fi iniţiaţi, folosind anumite expresii care au fost deja menţionate, Şi astfel ei susţin că este răscumpărarea. De asemenea, ei sunt obişnuiţi să ungă cu balsam. Totuşi, alţii resping toate aceste practici şi susţin că misterul puterii invizibile şi indiscriptibile nu ar trebui să fie împlinit de creaturi vizibile şi coruptibile, şi nici de către acele [fiinţe] care sunt inimaginabile şi imateriale şi dincolo de orice sens, [să fie înfăptuite] de cei care sunt obiecte ale simţului, şi care au un trup. Aceştia susţin că acea cunoştinţă a Măreţiei de nespus este în sine răscumpărarea perfectă. Căci de vreme ce şi defecţiunea şi pasiunea s-au scurs din ignoranţă, întreaga substanţa a ceea ce s-a format astfel este distrusă de cunoaştere; şi de aceea cunoştinţa este răscumpărarea omului interior. Totuşi, aceasta nu este de o natură fizică, căci trupul este coruptibil; nici nu este animală, de vreme ce sufletul animal este rodul unui defect, şi este, ca să spun aşa, locuinţa duhului. De aceea, răscumpărarea trebuie să fie de natură spirituală; pentru că ei afirmă că omul interior este răscumpărat prin intermediul cunoaşterii, şi că ei, dobândind cunoştinţa tuturor lucrurilor, nu mai au nevoie de nimic de aici încolo. Aceasta este adevărata răscumpărare.

5. Mai sunt încă alţii care continuă să răscumpere persoane până în momentul morţii, punând pe capul lor ulei şi apă, sau ante-menţionata ungere cu apă, folosind în acelaşi timp invocaţiile menţionate mai sus, pentru ca persoanele la care se face referire să devină incapabile de a fi prinse sau văzute de căpetenii şi puteri, şi pentru ca omul lor interior să poată să se înalţe în sus într-o manieră invizibilă, ca şi când trupul lor ar fi fost lăsat printre lucrurile create din lumea aceasta, în timp ce sufletul lor este trimis înainte spre Demiurg. Şi ei îi instruiesc cu privire la ajungerea lor la căpetenii şi puteri, să folosească aceste cuvinte: „Sunt un fiu din Tatăl – Tatăl care a avut o preexistenţă, şi un fiu în El care este preexistent. Am venit să văd toate lucrurile, şi cele care îmi aparţin şi ale altora, deşi, strict vorbind, ele nu aparţin altora, ci lui Achamoth, care este o femeie în natură, şi care a făcut aceste lucruri pentru ea. Căci eu provin din El care este preexistent, şi vin din nou în locul meu de unde am plecat.” Şi ei afirmă că, spunând aceste lucruri, el scapă de puteri. Apoi el avansează spre tovarăşii Demiurgului, şi se adresează lor astfel: „Eu sunt un vas mai preţios decât femeia care v-a făcut. Dacă mama voastră este ignorantă de propria ei coborâre, eu mă cunosc pe mine, şi sunt conştient de unde sunt, şi o invoc pe incoruptibila Sophia, care este în Tatăl, şi care este mama mamei tale, care nu are tată, şi nici soţ; ci o femeie care îşi are originea într-o femeie ai făcut tu, în timp ce fiind ignorantă de mama ei, şi-a imaginat că numai ea există; dar o invoc pe mama ei.” Ei declară că atunci când tovarăşii Demiurgului aud aceste cuvinte, ei sunt foarte agitaţi şi îşi reproşează originea şi rasa mamei lor. Dar el merge în locul lui, după ce şi-a aruncat lanţul, adică, natura sa animală. Apoi aceştia sunt exact cei care au ajuns la noi în ceea ce priveşte „răscumpărarea.”274 Dar de vreme ce ei diferă atât de considerabil între ei cu privire la doctrină şi tradiţie, şi de vreme ce aceia dintre ei care sunt recunoscuţi ca fiind cei mai moderni se străduiesc zilnic să inventeze noi păreri, şi să publice ceea ce nimeni nu s-a mai gândit mai înainte, este o chestiune dificilă să descrii toate părerile lor.

Capitolul XXII. Devierile ereticilor de la adevăr.

1. Domnia275 adevărului pe care noi îl păstrăm, este, că există un Dumnezeu Atotputernic, care a făcut toate lucrurile prin Cuvântul Său, a făcut şi a modelat din ceea ce nu exista, toate lucrurile care există. Astfel spune Scriptura despre acel efect: „Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului, şi toată oştirea lor prin suflarea gurii lui.”276 Şi din nou: „Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El;”277 Nu există nici o excepţie sau vre-o deducţie afirmată; dar Tatăl a făcut toate lucrurile prin El, fie vizibile fie invizibile, obiecte cu sens sau cu inteligenţă, temporale, cu ocazia dată lor de un anumit caracter, sau veşnice; şi aceste lucruri veşnice278 El nu le-a făcut prin îngeri, sau prin puteri separate de Ennoea a lui. Căci Dumnezeu nu are nevoie de nici unul dintre aceste lucruri, ci este Cel care, prin Cuvântul şi Duhul Său, face, şi aranjează, şi guvernează toate lucrurile, şi porunceşte toate lucrurile în existenţă, - El care a format lumea (căci lumea este a tuturor), - El care l-a modelat pe om, - El [care]279 este Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, deasupra căruia nu există alt Dumnezeu, nici principiu iniţial, nici putere, nici pleroma, - El este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, aşa cum vom dovedi. De aceea, păstrând această regulă, vom arăta cu uşurinţă în ciuda marii varietăţi şi multitudini a părerilor lor, că aceşti oameni au deviat de la adevăr; căci aproape toate sectele diferite de eretici recunosc faptul că există un singur Dumnezeu; dar apoi, prin doctrinele lor dăunătoare, ei schimbă [acest adevăr în eroare], chiar aşa cum fac neamurile prin idolatrie, - dovedindu-se astfel a fi nerecunoscători Celui care i-a creat. Mai mult, ei dispreţuiesc lucrarea lui Dumnezeu, vorbind împotriva mântuirii lor, devenind cei mai amari acuzatori ai lor înşişi, şi fiind martori mincinoşi [împotriva lor înşişi]. Totuşi, cât de şovăitori ar fi, aceşti oameni vor învia odată în trup, pentru a mărturisi puterea Lui care îi învie pe ei dintre cei morţi; dar ei nu vor fi număraţi printre cei neprihăniţi din cauza necredinţei lor.

2. De aceea, de vreme ce detectarea şi convingerea tuturor acestor eretici este o sarcină complexă şi multiformă, şi de vreme ce proiectul nostru este să le răspundem tuturor potrivit caracterelor lor speciale, am considerat că este necesar în primul rând, să iţi povestesc despre sursa şi rădăcina lor, pentru ca dobândind cunoaştere celui mai înălţat al lor Bythus, să poţi înţelege natura copacului care a produs astfel de fructe.

Capitolul XXIII. Doctrinele şi practicile lui Simon Magul şi Menander.

1. Simon samariteanul era acel magician despre care Luca, ucenicul şi urmaşul apostolilor, spune: „În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea şi punea în uimire pe poporul Samariei. Toţi, de la mic până la mare, îl ascultau cu luare aminte, şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”. Îl ascultau cu luare aminte, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.”280 Acest Simon, apoi a simulat credinţa, presupunând că apostolii înşişi săvârşeau vindecările prin arta magiei, şi nu prin puterea lui Dumnezeu; şi cu respect faţă de umplerea lor cu Duhul Sfânt, prin punerea mâinilor, cei care au crezut în Dumnezeu prin El care a fost predicat prin ei, adică, Hristos Isus – bănuind că chiar şi aceasta era săvârşită printr-un fel de cunoaştere sau magie mai mare, oferind bani apostolilor, s-a gândit că şi el va primi această putere de a da Duhul Sfânt oricui ar fi vrut, – Petru i-a spus următoarele cuvinte: „Banii tăi să piară împreună cu tine, pentru că ai crezut că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani! Tu n-ai nici parte, nici sorţ în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăieşte-te dar de această răutate a ta, şi roagă-te Domnului să ţi se ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putinţă; căci văd că eşti plin de fiere amară, şi în lanţurile fărădelegii.”281 Atunci, el nici măcar un pic nu şi-a pus credinţa în Dumnezeu, şi s-a întors cu ardoare să lupte împotriva apostolilor, pentru ca el însuşi să pară a fi o fiinţă minunată, şi s-a dedicat cu un mai mare zel ca să studieze întreaga artă a magiei, ca să zăpăcească mai bine şi să învingă mulţimi de oameni. Astfel era procedeul său în timpul domniei lui Claudiu Cezar, despre care se spune că a fost onorat cu o statuie, din pricina puterii sale magice.282 Acest om a fost glorificat de mulţi ca şi când ar fi fost un zeu; şi el a crezut că el însuşi a apărut printre evrei ca Fiu, dar a coborât în Samaria ca Tatăl în timp ce a venit la alte naţiuni sub rolul Duhului Sfânt. El s-a reprezentat pe sine, într-un cuvânt, ca fiind ca cea mai înaltă dintre puteri, adică, Fiinţa care este Tatăl peste toţi, şi a permis să fie numit cu orice fel de titlu pe care oamenii doreau să i se adreseze.

2. Acest Simon din Samaria, de la care au provenit tot felul de erezii, şi-a format secta din următoarele materiale: - Răscumpărând din sclavie pe o femeie numită Helena, din Tir, un oraş din Fenicia, el avea obiceiul să o ducă cu sine, declarând că această femeie a fost prima concepere a minţii sale, mama tuturor, prin care, la început, el a conceput în mintea sa [gândul] formării îngerilor şi a arhanghelilor. Căci această Ennoea a acţionat pripit din cauza lui şi înţelegând voia tatălui ei, a coborât în regiunile de jos [ale spaţiului], şi a generat îngeri şi puteri, prin care el declară că a fost formată lumea aceasta. Dar după ce ea le-a produs, ea a fost deţinută de ele din motive de gelozie, deoarece ele nu doreau să fie privite ca fiind progeniturile unei alte fiinţe. Cât despre el, ei nu îl cunoşteau deloc, dar Ennoea a sa a fost deţinută de acele puteri şi acei îngeri care au fost produşi de ea. Ea a suferit tot felul de insulte de la ei, astfel că nu s-a putut întoarce sus la tatăl ei, şi a fost închisă chiar într-un trup uman, şi timp de câteva ere a trecut succesiv dintr-un trup femeiesc în altul, dintr-un vas în altul. De exemplu, ea a fost în acea Helen din cauza căreia a pornit războiul Troian; de dragul căreia şi Stesichorus283 a fost orbit, pentru că el a blestemat-o în versurile ei, dar apoi, pocăindu-se şi scriind ceea ce este numit palinodes, în care el îi cânta laude, el şi-a recăpătat vederea. Astfel, trecând dintr-un trup în altul, şi suferind insulte în fiecare din ele, în cele din urmă a devenit o prostituată; şi ea este cea la care se face referire prin oaia pierdută.284

3. Din acest motiv, el a ajuns la concluzia că ar putea să o câştige mai întâi pe ea, şi să o elibereze de sclavie, în timp ce el acorda mântuire tuturor oamenilor, făcându-se cunoscut lor. Căci de când îngerii au condus greşit lumea deoarece fiecare a râvnit să aibă pentru sine puterea principală, el a început să îndrepte lucrurile, şi a coborât, transfigurat şi asimilat de puteri, căpetenii şi îngeri, pentru ca să apară între oameni că este un om, în timp ce el nu era un om; şi astfel s-a crezut despre el că a suferit în Iudea, când de fapt nu a suferit. Mai mult, profeţii au rostit prezicerile lor sub inspiraţia acelor îngeri care au format lumea; din acest motiv cei ce se încred în el şi Helena nu l-au mai privit cu respect, ci fiind liberi ei trăiesc cum le place; căci oamenii sunt mântuiţi prin harul său, şi nu datorită faptelor lor bune. Căci astfel de fapte nu sunt drepte în natura lucrurilor, ci doar accidente, ca şi acei îngeri care au făcut lumea, li s-a părut potrivit să le constituie, urmărind prin astfel de precepte să îi aducă pe oameni în sclavie. Cu această ocazie, el a promis că lumea nu va fi dizolvată, şi că cei care sunt ai săi ar trebui să fie eliberaţi de conducerea celor care au făcut lumea.

4. Astfel, preoţii mistici care aparţin de această sectă duc o viaţă depravată şi practică magia, fiecare în măsura abilităţii sale. Ei folosesc exorcismul şi vrăjile. De asemenea, şi băuturile de dragoste, farmecele, ca acele făpturi care sunt numite „Paredri” (familiari) şi „Oniropompi” (cei care trimit vise), şi oricare alte arte ciudate la care a recurs, sunt doritoare să intre în servirea lor. Ei au şi o imagine a lui Simon care este modelată după asemănarea lui Jupiter, şi alta a lui Helena în forma lui Minerva; şi aceste lucruri ei le venerează. În fine, ei au un nume derivat de la Simon, autorul celor mai profane doctrine, şi acesta este Simonianii; de la ei „cunoştinţa, în mod fals numită aşa,”285 a început să existe, aşa cum oricine poate învăţa din afirmaţiile lor.

5. Succesorul acestui om a fost Menander, care a fost şi el un samaritean prin naştere, şi el a fost un adept desăvârşit al practicării magiei. El afirmă că prima Putere continuă necunoscută de nimeni, dar el este persoana care a fost trimisă din prezenţa fiinţelor invizibile ca un mântuitor, pentru eliberarea oamenilor. Lumea a fost făcută de îngeri care, ca şi Simon, el susţine că au fost produşi de Ennoea. Prin intermediul magiei pe care el o predă, el a cunoscut acest efect, pentru ca cineva să îi învingă pe acei îngeri care au făcut lumea; căci ucenicii săi obţin învierea fiind botezaţi în el, şi ei nu mai pot muri, ci rămân în posesia tinereţii veşnice.

Capitolul XXIV. Doctrinele lui Saturninus şi Basilides.

1. Dintre aceşti oameni, Saturninus (care era din acel Antioch care este aproape de Daphne) şi Basilides au apucat anumite oportunităţi favorabile şi au propagat diferite sisteme de doctrină – unul în Siria şi altul în Alexandria. Saturninus ca şi Basilides au făcut de cunoscut un tată necunoscut pentru toţi, care a făcut îngerii, arhanghelii, puterile şi autocraţii. Lumea şi lucrurile din ea au fost făcute de o anumită companie de şapte îngeri. Şi omul a fost lucrarea îngerilor, o imagine strălucitoare care izbucneşte în jos din prezenţa puterii supreme; şi el spune că atunci când ei nu au mai putut păstra aceasta, deoarece aceasta a ţâşnit imediat în sus din nou, ei s-au sfătuit unul cu altul şi au spus: „Haideţi să facem un om după chipul şi asemănarea noastră.”286 El a fost făcut astfel dar nu putea să stea ridicat, prin incapacitatea îngerilor de a-i transmite această putere, el se zvârcolea [pe pământ] ca un vierme. Atunci puterii de sus i s-a făcut milă de el de vreme ce acesta era făcut după asemănarea sa, şi a trimis o scânteie de viaţă, care i-a dat omului o poziţie ridicată, a condensat încheieturile sale, şi l-a făcut să trăiască. De aceea, el afirmă că după moartea omului, această scânteie de viaţă se întoarce la acele lucruri care au aceeaşi natură cu el, şi restul trupului se descompune în elementele lui originale.

2. El a mai întocmit ceva ca un adevăr, faptul că Mântuitorul era fără origine, fără trup şi fără chip, dar era, prin presupunere, un om vizibil; şi el a susţinut că Dumnezeul evreilor era unul al îngerilor; iar cu această ocazie, deoarece toate puterile au vrut să îl anihileze pe tatăl său, Hristos a venit să-l distrugă pe Dumnezeul evreilor, dar să îi mântuiască pe cei ce cred în el; adică, pe cei care au scânteia vieţii lui. Acest eretic a fost primul care a afirmat că prin îngeri au fost formaţi două feluri de oameni, - unii răi şi alţii buni. Şi de vreme ce demonii îi ajută pe cei mai răi, Mântuitorul a venit pentru distrugerea oamenilor răi şi a demonilor, şi pentru mântuirea celor buni. Ei mai afirmă că, căsătoria şi creaţia sunt de la Satan.287 Mulţi dintre cei care aparţin şcolii lui se abţin de la hrana animală şi întorc mulţimile de oameni printr-o astfel de cumpătare. Ei mai susţin că unele din profeţii au fost rostite de acei îngeri care au făcut lumea, şi unele de către Satan; pe care Saturninus l-a reprezentat ca fiind un înger, duşmanul creatorilor lumii, dar în special al Dumnezeului evreilor.

3. Basilides a dezvoltat foarte mult doctrinele sale pentru ca el să apară că ar fi descoperit ceva mai subtil şi mai plauzibil. El afirmă că Nous a fost primul născut din tatăl ne născut şi din el s-a născut Logos, din Logos Phronesis, din Phronesis, Sophia şi Dynamis, şi din Dynamis şi Sophia, puterile, căpeteniile şi îngerii, pe care el îi numeşte şi primii; şi afirmă că prin ei a fost făcut primul cer. Apoi alte puteri fiind formate de emanaţii ale acestora, au creat alt cer asemănător cu primul; şi în acelaşi fel, când altele s-au format din emanaţii ale lor, similar cu cele care sunt mai sus de ele, acestea şi ele au întocmit al treilea cer; şi apoi din al treilea, în ordine crescătoare, a urmat o a patra succesiune de descendenţi; şi tot aşa, după acelaşi model, ei afirmă că au fost formate tot mai multe căpetenii şi îngeri, şi trei sute şaizeci şi cinci de ceruri.288 De aceea anul conţine acelaşi număr de zile în conformitate cu numărul cerurilor.

4. Acei îngeri care ocupă cel mai jos cer, adică, cel care este invizibil nouă, au format toate lucrurile care sunt în lume, şi şi-au repartizat între ei pământul şi naţiunile care sunt pe el. Se crede că şeful lor este Dumnezeul evreilor; şi în măsura în care el a dorit să predea celelalte naţiuni să se supună poporului său, adică evreilor, toţi ceilalţi prinţi i s-au opus şi au rezistat. De aceea, toate celelalte naţiuni au fost în duşmănie cu naţiunea sa. Dar tatăl ne născut şi fără nume, pricepând că ei vor fi distruşi, l-a trimis pe singurul său născut Nous (el este numit Hristos) pentru a-i elibera pe cei care cred în el, de puterea celor care au făcut lumea. Apoi el a apărut pe pământ ca om, naţiunilor acestor puteri, şi a înfăptuit minuni. De aceea nu el a suferit moartea, ci Simon, un anume om din Cyrene, fiind obligat să poarte crucea în locul lui; pentru ca cel din urmă să fie transfigurat de el, pentru ca ei să creadă că el este Isus, a fost crucificat, prin ignoranţă şi eroare, în timp ce Isus a primit forma lui Simon, şi, stând alături a râs de ei. Căci de vreme ce el era o putere imaterială, şi Nous (mintea) tatălui ne născut, el s-a transfigurat după cum i-a plăcut, şi astfel s-a înălţat la cel care l-a trimis, râzând de ei, în măsura în care nu a putut să fie apucat, şi a fost invizibil faţă de toţi. Apoi, cei care cunosc aceste lucruri au fost eliberaţi de căpeteniile care au format lumea; astfel că nu a fost obligat faţă de noi ca să mărturisească cine a fost crucificat, ci cel care a venit având forma unui om, şi s-a crezut că a fost crucificat, şi a fost numit Isus, şi a fost trimis de tatăl, pentru ca prin această voie să poată distruge lucrările creatorilor lumii. De aceea, spune el, dacă cineva îl mărturiseşte pe cel crucificat, acel om este încă un sclav, şi este sub puterea celor care au format trupurile noastre; dar cel care îl neagă a fost eliberat de aceste lucruri, şi cunoaşte voia tatălui ne născut.

5. Mântuirea aparţine numai sufletului, căci trupul este prin natura sa supus corupţiei. El mai afirmă că profeţiile au fost derivate din acele puteri care au făcut lumea, dar legea a fost dată special de şeful lor, care a condus poporul afară din ţinutul Egiptului. El nu adaugă nici o importanţă [chestiunii referitoare la] cărnurile jertfite idolilor, şi crede că ele nu au nici o consecinţă, şi le foloseşte fără nici o ezitare; el ţine la folosirea altor lucruri, şi la practicarea oricărui fel de pofte trupeşti, un fel de indiferenţă desăvârşită. Mai mult, aceşti oameni practică magia; şi folosesc imaginile, vrăjile, descântecele, şi fiecare fel de artă curioasă. Inventând anumite nume ca şi când ele ar fi cele ale îngerilor, ei declară că unele din ele aparţin primului cer şi ale altora celui de-al doilea cer; şi apoi ei se sforţează să ofere numele, domniile, îngerii şi puterile celor trei sute şaizeci şi cinci de ceruri presupuse. Ei mai afirmă că numele sălbatic în care Mântuitorul s-a înălţat şi s-a coborât, este Caulacau.289

6. Cel care a învăţat [aceste lucruri], şi i-a cunoscut pe toţi îngerii şi cauzele lor, este invizibil şi de neînţeles pentru îngeri şi pentru toate puterile, chiar aşa cum a fost şi Caulacau. Şi de vreme ce fiul era necunoscut pentru toţi, tot aşa şi ei nu trebuie să fie cunoscuţi de cineva; dar în timp ce ei îi cunosc pe toţi, şi trec printre toţi, ei rămân invizibili şi necunoscuţi pentru toţi; căci ei spun „Să îi cunoşti pe toţi dar nimeni să nu te cunoască.” Din acest motiv, persoanele care au o astfel de convingere sunt gata să-şi retracteze [opiniile lor], mai degrabă este imposibil ca ei să sufere din cauza unui nume simplu, de vreme ce ei sunt ca toţi. Totuşi, mulţimea nu poate să înţeleagă aceste chestiuni, ci doar unul dintr-o mie, sau doi din zece mii. Ei afirmă că ei nu mai sunt evrei şi că încă nu sunt creştini; şi că nu este potrivit să vorbeşti deschis despre misterele lor, ci este corect să le păstrezi secrete păstrând liniştea cu privire la ele.

7. Ei înţeleg poziţia locală a celor trei sute şaizeci şi cinci de ceruri la fel ca matematicienii. Căci acceptând teoremele celor din urmă, ei i-au transferat în propriul lor tip de doctrină. Ei susţin că şeful lor este Abraxas290 şi cu această ocazie, acel cuvânt conţine în sine suma de trei sute şaizeci şi cinci.

Capitolul XXV. Doctrinele lui Carpocrates.

1. Carpocrates si urmaşii săi susţin că lumea si lucrurile din ea au fost create de îngerii care sunt cu mult inferiori Tatălui ne născut. Ei mai susţin că Isus a fost fiul lui Iosif, şi a fost ca orice alt om, cu excepţia faptul că el a fost diferit faţă de ei în măsura în care sufletul lui a fost statornic şi curat, el şi-a amintit perfect acele lucruri la care a fost martor291 în sfera Dumnezeului ne născut. Cu această ocazie, peste el a coborât o putere de la Tatăl, pentru ca prin aceasta el să poată scăpa de creatorii lumii; ei spun că după ce a trecut de toţi, şi a rămas liber s-a înălţat din nou la el, şi la puterile292 care l-au îmbrăţişat ca pe un lucru. Ei declară mai departe că sufletul lui Isus deşi a fost educat în obiceiurile evreieşti, le-a privit cu dispreţ, şi că din acest motiv el a fost înzestrat cu aptitudinile prin care el a distrus acele pasiuni care locuiau în om ca o pedeapsă [pentru păcatele lor].

2. De aceea, sufletul care este ca cel al lui Hristos îi poate dispreţui pe acei conducători care au fost creatorii lumii, şi tot în acelaşi fel el primeşte putere pentru a săvârşi acelaşi rezultate. Această idee i-a ridicat la un grad de mândrie atât de mare încât unii din ei se declară a fi ei înşişi asemenea lui Isus; în timp ce alţii, încă şi mai puternici, susţin că ei sunt superiori ucenicilor săi cum ar fi Petru şi Pavel, şi restul apostolilor, pe care ei nu îi consideră că au fost mai inferiori faţă de Isus. Căci sufletele lor, coborând din aceeaşi sferă cu a sa, şi dispreţuind la fel pe creatorii lumii, sunt socotiţi vrednici de aceeaşi putere, şi au plecat în acelaşi loc. Dar dacă cineva va dispreţui lucrurile în această lume mai mult decât a făcut-o el, astfel se dovedeşte a fi superior lui.

3. Ei practică şi artele magiei şi descântecele; philtere şi băuturi de dragoste; şi au recurs la spirite familiare, demoni care trimit vise şi alte orori, declarând că ei au puterea de a stăpâni chiar acum peste prinţii şi creatorii acestei lumi; şi nu numai asupra lor, ci asupra tuturor lucrurilor care sunt în lume. Aceşti oameni ca şi neamurile au fost trimişi de Satan293 pentru a aduce dezonoare Bisericii, pentru ca, într-un fel sau în altul, oamenii care aud aceste lucruri pe care ei le spun, şi imaginându-şi că noi toţi suntem ca ei, să poată să îşi întoarcă urechile de la predicarea adevărului; sau, văzând lucrurile pe care ei le practică să poată să ne vorbească de rău pe toţi, care de fapt nu avem nici o părtăşie cu ei, nici în doctrină sau în morală sau în comportarea noastră zilnică. Dar ei duc o viaţă imorală294 şi pentru a-şi ascunde doctrinele lor profane, ei abuzează de numele [lui Hristos], cu scopul de a-şi ascunde răutatea lor; pentru că „condamnarea lor este dreaptă”295 când vor primi de la Dumnezeu o recompensă potrivită cu faptele lor.

4. Nebunia lor este atât de ne strunită, încât ei afirmă că ei au în puterea lor toate lucrurile care sunt ne religioase şi profane, şi ei sunt liberi să le practice; pentru că ei susţin că lucrurile sunt rele sau bune, doar în virtutea opiniei umane.296 Ei consideră că este necesar ca prin transmigraţia de la un trup la altul, sufletele trebuie să aibă experienţa fiecărui fel de viaţă cât şi a fiecărui fel de acţiune (cu excepţia faptului când printr-o singură reîncarnare, cineva ar putea împiedica vre-o nevoie pentru alţii, într-o ocazie pentru toate, şi cu o întregire egală, făcând toate acele lucruri despre care noi nici măcar nu îndrăznim să vorbim sau să ascultăm, ba mai mult, despre care nici măcar nu trebuie să ne gândim, nici să le credem, dacă vre-un astfel de lucru este contestabil printre acele persoane care sunt concetăţenii noştri), pentru ca, aşa cum scrierile lor exprimă aceasta, sufletele lor, încercând orice fel de viaţă, să nu mai aibă nevoie de nimic la plecarea lor. Este necesar297 să insistăm asupra acestui lucru, ca nu cumva, cu ocazia unui lucru care lipseşte pentru eliberarea lor, să fie constrânşi încă odată să se încarneze. Ei afirmă că din acest motiv Isus a vorbit despre următoarea pildă: „Caută de te împacă degrabă cu pârâşul tău, câtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pârâşul să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul să te dea pe mâna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă. Adevărat îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ.”298 Ei mai declară că „adversarul” este unul din acei îngeri care sunt în lume, pe care ei îl numesc Diavolul, susţinând faptul că el a fost făcut pentru acest scop, pentru ca să conducă acele sufletele care au pierit din lume la Conducătorul Suprem. Ei îl descriu ca fiind şef printre creatorii lumii, şi susţin că el eliberează astfel de suflete [cum a fost menţionat] altui înger, care îi slujeşte, pentru ca să le poată închide în alte trupuri; căci ei declară că trupul este „închisoarea”. Ei interpretează aceste expresii: „nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti cel din urmă bănuţ,” ca însemnând că nimeni nu poate să scape de puterea acelor îngeri care au făcut lumea, ci că trebuie să treacă din trup în trup, până când are experienţa fiecărui fel de acţiune care poate fi practicată în această lume, şi când nu mai îi lipseşte nimic, atunci sufletul său eliberat se va înălţa spre Dumnezeu care este mai sus de îngeri, creatorii lumii. În acest fel sunt mântuite toate sufletele, fie cele ale lor care, păzindu-se de orice întârziere, participă la tot felul de acţiuni în timpul unei încarnări, sau, cei care trec din trup în trup, sunt eliberaţi pentru a împlini ceea ce este necesar în fiecare formă de viaţă în care sunt trimişi, pentru ca în cele din urmă să nu mai fie [închişi în trup].

5. Şi aşa, dacă acţiuni păcătoase, ilegale, şi interzise sunt comise printre ei, nu mai am nici un temei să cred că ei sunt aşa.299 În scrierile lor putem citi interpretarea pe care ei o dau [din punctul lor de vedere], afirmând că Isus a vorbit într-un mister în particular cu ucenicii şi apostolii Săi, şi că ei i-au cerut şi au obţinut permisiunea de a transmite lucrurile pe care el i-a învăţat, altora care vor fi vrednici şi vor crede. Noi suntem mântuiţi într-adevăr prin credinţă şi dragoste; dar toate celelalte lucruri, în timp ce în natura lor indiferentă sunt recunoscute prin părerea oamenilor – unele bune iar altele rele, ele nu sunt rele cu adevărat prin natura lor.

6. Alţii din ei folosesc însemne exterioare, marcându-şi ucenicii lor în interiorul lobului urechii drepte. Din aceştia s-a ridicat Marcellina, care a venit la Roma sub [episcopatul lui] Anicetus, şi prin respectarea acestor doctrine ea a rătăcit mulţimile. Ei se numesc pe ei înşişi gnostici. Ei au şi imagini, unele din ele sunt pictate, şi altele sunt făcute din diferite feluri de material; în timp ce susţin că o asemănare a lui Hristos a fost făcută de Pilat în timpul acela în care Isus a trăit printre ei.300 Ei încoronează aceste imagini, şi le pun alături de imaginile filozofilor lumii, adică Pitagora, Plato, Aristotel şi alţii. Ei au şi alte moduri de a onora aceste imagini, în acelaşi fel ca şi neamurile.

Capitolul XXVI. Doctrinele lui Cerinthus, Ebioniţii şi Nicolaiţii.

1. Cerinthus, un om care a fost educat301 în înţelepciunea egiptenilor, învăţa că lumea nu a fost făcută de Dumnezeul primar, ci de o anumită Putere separată de el, şi la distanţă de acel Stăpânitor care este suveran în univers, şi care este ignorant faţă de cel care este deasupra tuturor. El l-a reprezentat pe Isus nu ca fiind născut dintr-o fecioară, ci ca fiind fiul lui Iosif şi Maria conform cursului normal al generaţiilor umane, în timp ce cu toate acestea a fost mai drept, mai precaut şi mai înţelept decât alţi oameni. Mai mult, după botezul său, Hristos a coborât peste el sub forma unui porumbel de la Stăpânitorul Suprem, şi că atunci când el l-a proclamat pe Tatăl necunoscut, şi a făcut minuni. Dar la sfârşit Hristos a plecat de la Isus, şi că apoi Isus a suferit şi a înviat, în timp ce Hristos a rămas liniştit, în măsura în care el era o fiinţă spirituală.

2. Cei care sunt numiţi Ebioniţi sunt de acord că lumea a fost creată de Dumnezeu; dar părerile lor cu privire la Domnul sunt asemănătoare cu cele ale lui Cerinthus şi Carpocrates. Ei folosesc numai Evanghelia după Matei şi îl resping pe Apostolul Pavel susţinând că el era un apostat al legii. Cât despre scrierile profetice, ei se străduiesc să le explice într-o manieră singulară: ei practică circumcizia, perseverează în observarea acelor obiceiuri care sunt poruncite de lege, şi sunt atât de iudaici în stilul lor de viaţă încât, ei chiar adoră Ierusalimul ca şi când acesta ar fi casa lui Dumnezeu.

3. Nicolaiţii sunt urmaşii acelui Nicolae care a fost unul din primii şapte diaconi ordinaţi de apostoli.302 Ei trăiesc vieţi de o toleranţă nestăpânită. Caracterul acestor oameni este foarte clar arătat în Apocalipsa lui Ioan, [unde ei sunt reprezentaţi] că învăţau că este o chestiune de indiferenţă practicarea adulterului şi mâncarea lucrurilor jertfite idolilor. Prin urmare Cuvântul a mai spus astfel despre ei astfel: „Ai însă lucrul acesta bun: că urăşti faptele Nicolaiţilor, pe cari şi Eu le urăsc.”303

Capitolul XXVII. Doctrinele lui Cerdo şi Marcion.

1. Cerdo a fost unul care şi-a luat sistemul său de la urmaşii lui Simon şi a venit să trăiască în Roma în timpul lui Hyginus, care a ocupat al nouălea loc în succesiunea episcopală după apostoli. El învăţa că Dumnezeul proclamat de lege şi profeţi nu era Tatăl Domnului nostru Isus Hristos. Căci primul era cunoscut, dar ultimul era necunoscut; în timp ce unul era drept, iar celălalt era binevoitor.

2. Marcion din Pontus l-a succedat şi i-a dezvoltat doctrina sa. Făcând aceasta, el a avansat cea mai îndrăzneaţă blasfemie împotriva Lui care este proclamat ca Dumnezeu de lege şi profeţi, declarând că El este autorul relelor, că îşi găseşte plăcerea în război, că este neputincios în scop, fiind chiar contradictoriu cu Sine Însuşi. Dar Isus fiind derivat din acel tată care este mai presus de Dumnezeu care a făcut lumea, şi a venit în Iudeea în timpul guvernatorului Pilat din Pont, care a fost procuratorul lui Tiberiu Cezar, s-a manifestat sub forma unui om celor care erau în Iudeea, desfiinţând profeţii şi legea, şi toate lucrările acelui Dumnezeu care a făcut lumea, pe care el îl numeşte Cosmocrator. În afară de aceasta, el mutilează Evanghelia după Luca, scoţând tot ce este scris despre genealogia Domnului, şi respinge o mare parte din învăţăturile Domnului, în care Domnul este înregistrat cel mai minunat când mărturiseşte că cel care a făcut acest univers este Tatăl Său. Tot aşa el şi-a convins ucenicii că el era mai vrednic de încredere decât acei apostoli care ne-au transmis Evanghelia, fără a le oferi Evanghelia ci doar un fragment din ea. În acelaşi fel, el a dezmembrat Epistolele lui Pavel, înlăturând tot ceea ce a fost spus de apostol în legătură cu Dumnezeu care a creat lumea, cu efectul că El este Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, şi acele pasaje din scrierile profetice pe care apostolul le citează, pentru a ne învăţa că ei au anunţat mai dinainte venirea Domnului.

3. Mântuirea va fi obţinută numai de acele suflete care au învăţat doctrina sa; în timp ce trupul deoarece a fost luat din pământ, este incapabil să împărtăşească mântuirea. În plus faţă de blasfemia sa împotriva lui Dumnezeu Însuşi, el a avansat şi aceasta, în adevăr vorbind cu gura diavolului, spunând toate lucrurile în directă opoziţie cu adevărul, - acel Cain, şi cei ca el, şi sodomiţii, egiptenii şi alţii ca ei, şi, în fine, toate naţiunile care au umblat în toate felurile de orori, au fost salvate de Domnul, când El a coborât în Hades, şi ei au alergat la El, şi pe care ei L-au întâmpinat cu bucurie în împărăţia lor. Dar şarpele304 care era în Marcion a declarat că Abel, Enoh, Noe şi ceilalţi oameni drepţi care s-au născut305 din patriarhul Avraam, împreună cu toţi profeţii, şi cei care îi plăceau lui Dumnezeu, nu au avut parte de mântuire. Căci de vreme ce aceşti oameni, spune el, ştiau că Dumnezeul lor îi ispitea constant, astfel că acum ei bănuiau că El îi ispitea, şi nu au alergat la Isus, şi nici nu au crezut în anunţul Său: din acest motiv el a declarat că sufletele lor au rămas în Hades.

4. Dar de vreme ce acest om este singurul care a îndrăznit să mutileze Scripturile în mod deschis, şi fără ruşine mai presus de alţii l-a criticat pe Dumnezeu, mi-am propus în mod special ca să îl resping, condamnându-l prin scrierile sale; şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, îl voi răsturna dintre acele306 discursuri ale Domnului şi ale apostolilor, care au autoritate peste el, şi pe care el le foloseşte. Dar deocamdată doar am fost condus ca să îl menţionez, pentru ca tu să îi cunoşti pe toţi cei care în orice fel corup adevărul, şi în mod nedrept afectează predicarea Bisericii, ei sunt ucenicii şi succesorii lui Simon Magul din Samaria. Deşi ei nu mărturisesc numele stăpânului lor, pentru a-i seduce şi pe alţii, totuşi ei învaţă doctrinele sale. Într-adevăr ei expun numele lui Hristos Isus ca un fel de momeală, dar în feluri variate ei introduc păgânismul lui Simon; şi astfel ei distrug mulţimile, răspândind cu răutate propria lor doctrină folosind un nume bun, şi prin frumuseţea şi dulceaţa acestuia, întinzând spre ascultătorii lor otrava amară şi vătămătoare a şarpelui, marele autor al apostaziei.307

Capitolul XXVIII. Doctrinele lui Tatian, a Encratiţilor şi ale altora.

1. Mulţi vlăstari ai unor numeroase erezii au fost deja formate din acei eretici pe care i-am descris. Aceasta apare din faptul că un număr dintre ei am putea spune cu toată dorinţa că erau profesori, şi să îi desprindem de erezia particulară în care au fost implicaţi. Formarea unui set de doctrine dintr-un sistem de opinii total diferit, şi apoi din nou altele din altele, ei insistă să înveţe ceva nou, declarându-se a fi inventatorii oricărei fel de opinie pe care ei au putut să o cheme în existenţă. Pentru a da un exemplu: Izvorând din Saturninus şi Marcion, cei care sunt numiţi Encratiţi (auto-control) predică împotriva căsătoriei, punând deoparte astfel creaţia originală a lui Dumnezeu, şi învinovăţindu-l indirect pe El care a făcut bărbatul şi femeia pentru propagarea rasei umane. Unii dintre ei au introdus şi abstinenţa de la hrana animală, dovedindu-se a fi nerecunoscători faţă de Dumnezeu, care a făcut toate lucrurile. Ei neagă şi salvarea celui care a fost primul creat. Totuşi, mai târziu a fost inventată şi această opinie printre ei. Un anumit om numit Tatian a introdus primul blasfemia. El era un ascultător a lui Justin, şi atâta vreme cât el a continuat cu el ea nu a exprimat astfel de puncte de vedere; dar după martirizarea lui el s-a separat de Biserică, şi, emoţionat şi lăudându-se exagerat gândindu-se că ar putea fi un învăţător, ca şi când el ar fi superior altora, el a compus propriul său tip de doctrină specific. El a inventat un sistem a unor anumiţi Eoni invizibili, ca şi urmaşii lui Valentinus; în timp ce, ca şi Marcion şi Saturninus, el a declarat că, căsătoria nu era nimic altceva decât corupţie şi concubinaj.308 Dar negarea de către el a mântuirii lui Adam a fost o opinie datorată în întregime lui însuşi.

2. Alţii, urmându-i pe Basilides şi Carpocrates, au introdus relaţiile sexuale imorale şi o pluralitate de soţii, fiind indiferenţi cu privire la mâncarea cărnurilor jertfite idolilor, susţinând că Dumnezeu nu consideră astfel de lucruri ca fiind de o atenţie deosebită. Dar de ce să continui? Căci este o încercare irealizabilă să îi menţionez pe toţi care, într-un fel sau în altul, s-au rătăcit de la adevăr.

Capitolul XXIX. Doctrinele unor felurite secte gnostice, şi în special cele ale lui Barbeliotes sau ale Barborianilor.

1. Totuşi, în afară de aceştia, printre aceşti eretici care sunt Simoniani, şi despre care deja am vorbit, au izvorât o mulţime de gnostici, şi s-au manifestat ca ciupercile care cresc din pământ. În continuare descriu principalele păreri susţinute de ei. Unii dintre ei fac de cunoscut un anume Eon care nu îmbătrâneşte niciodată, şi care există într-un spirit virgin: ei îl numesc Barbelos.309 Ei afirmă că undeva există un anume tată care nu poate fi numit, şi că el era doritor ca să se arate pe sine lui acest Barbelos. Apoi acest Ennoea a mers înaintea feţei sale şi i-a cerut Prognosis (preştiinţă). Dar când Prognosis [aşa cum a fost cerut] a apărut, aceştia doi au întrebat de Aphtharsia (ne coruptibila) care a apărut şi ea şi după acea Zoe Aionios (viaţa veşnică). Mândrindu-se cu acestea, Babelos a contemplat măreţia lor în concepere310 [astfel formate], s-a bucurat în această măreţie, şi a generat lumina asemănătoare cu aceasta. Ei afirmă că aceasta a fost deopotrivă începutul luminii şi a generării tuturor lucrurilor; şi că Tatăl, văzând această lumină, a uns-o cu blândeţea sa, pentru ca să poată fi exprimată perfect. Mai mult, ei susţin că acesta era Hristos, care, potrivit lor, a cerut ca Nous să îi fie dat ca un ajutor; şi Nous s-a născut potrivit cu aceasta. În afară de acestea, Tatăl l-a trimis pe Logos. Unirile dintre Ennoea şi Logos, dintre Aphtharsia şi Hristos, s-au format astfel; în timp ce Zoe Aionios era unită cu Thelema, şi Nous cu Prognosis. Apoi aceştia au mărit marea lumină şi pe Barbelos.

2. Ei mai afirmă că Autogenes a fost după aceea trimis din Ennoea şi Logos, pentru a fi o reprezentare a marii lumini, şi pentru că el a fost foarte onorat, toate lucrurile s-au predat supuse lui. Alături de el a fost trimisă Aletheia, şi s-a format o unire între Autogenes şi Aletheia. Dar ei afirmă că din Lumina, care este Hristos, şi din Aphtharsia, au fost trimişi patru luminători pentru a-l înconjura pe Autogenes; şi din nou din Thelema şi Zoe Aionios au avut loc alte patru emisiuni, pentru a-i aştepta pe aceşti patru luminători; şi pe aceştia ei îi numesc Charis (har), Thelesis (voinţă), Synesis (înţelegere), şi Phronesis (prudenţă). Dintre aceştia, Chaffs este conectat cu cel mai mare şi primul luminător: pe el ei îl reprezintă ca Sorer (Mântuitor), şi îl numesc Armogenes.311 Thelesis este unit cu cel de-al doilea luminător, pe care ei îl mai numesc Raguel; Synesis este al treilea, pe care ei îl numesc David; şi Phronesis al patrulea, pe care ei îl numesc Eleleth.

3. Toţi aceştia fiind stabiliţi astfel, Autogenes în plus a produs un om perfect şi adevărat, pe care ei îl mai numesc Adamas, în măsura în care el însuşi nu a fost vreodată cucerit, şi nici cei din care s-a născut el; el a fost alături de prima lumină, despărţit de Armogenes. Mai mult, cunoştinţa perfectă a fost trimisă de Autogenes alături de om, şi a fost unit cu el; de vreme ce el a ajuns la cunoştinţa lui care este mai presus de toţi. Puterea invincibilă i-a fost acordată lui de către spiritul virgin; şi toate lucrurile s-au odihnit în el, pentru a-i cânta laude marelui Eon. De vreme ce ei mai declară că au fost manifestate mama, tatăl, fiul; în timp ce din Anthropos şi Gnosis că Tree a fost produs pe care ei îl mai numesc Gnosis.

4. Apoi ei susţin că de la primul înger care stă lângă Monogenes, Duhul Sfânt a fost trimis, pe care ei îi mai numesc Sophia şi Prunicus.312 Apoi el percepând faptul că toţi ceilalţi au însoţitoare, în timp ce el a fost lipsit de una, a căutat o fiinţă cu care să poată să se unească; şi ne găsind una, el s-a străduit şi s-a extins cel mai departe şi s-a uitat jos în regiunile joase, aşteptând să găsească acolo o consoartă; şi ne găsind una, a sărit [din locul său] într-o stare de mare nerăbdare, [care a venit peste el] deoarece el a încercat aceasta fără acordul favorabil al tatălui său. După aceea, sub influenţa credulităţii şi a bunătăţii, el a produs o lucrare în care s-au găsit ignoranţa şi îndrăzneala. Această lucrare a sa ei o declară a fi Protarchontes, creatorul acestei creaţii [joase]. Dar ei povestesc că o mare putere l-a dus departe de mama sa, şi că el s-a stabilit departe de ea în regiunile de jos, şi a format firmamentul cerului, în care ei mai afirmă că el locuieşte. Şi în ignoranţa sa el a format acele puteri care sunt inferioare lui – îngerii, şi firmamentele, şi toate lucrurile pământeşti. Ei afirmă că el, fiind unit cu Authadia (îndrăzneala), a produs Kakia (răutatea), Zelos (emularea), Phthonos (invidia), Erinnys (furia), şi Epithymia (pofta). Când aceştia au fost generaţi, mama Sophia adânc întristată, a zburat departe, în regiunile de sus, şi a devenit ultimul Ogdoad, calculând descendent. În plecarea sa el şi-a imaginat că el era singura fiinţă în existenţă; şi cu această ocazie el a declarat: „Sunt un Dumnezeu gelos, şi în afară de mine nu este altul.”313 Astfel sunt falsurile pe care aceşti oameni le-au inventat.

Capitolul XXX. Doctrinele lui Ophiţilor şi ale Sethianilor.

1. Alţii, în mod monstruos declară că există în puterea lui Bythus o anumită lumină primară, binecuvântată, incoruptibilă şi infinită: aceasta este Tatăl tuturor, şi este denumit primul om. Ei mai susţin că Ennoea a lui plecând de la el, a făcut un fiu şi acest fiu este fiul omului – al doilea om. Sub acestea, este Duhul Sfânt, şi sub acest spirit superior elementele au fost separate una de cealaltă, şi anume, apa, întunericul, abisul, haosul, deasupra cărora ei declară că Duhul a fost purtat, numindu-l prima femeie. După aceea, ei susţin că primul om împreună cu fiul său, desfătându-se de frumuseţea Duhului – adică a femeii – revărsând lumină peste ea, a născut prin ea o lumină incoruptibilă, al treilea bărbat, pe care ei îl numesc Hristos, - fiul primului şi al celui de-al doilea om, şi a Duhului Sfânt, prima femeie.

2. Astfel tatăl şi fiul au avut relaţii sexuale cu femeia (pe care ei o mai numesc mama celor vii). Când totuşi,314 ea nu a putut suporta şi nici să primească în ea măreţia luminilor, ei declară că ea a fost umplută până la saturare şi a devenit exuberantă pe partea stângă; şi astfel singurul lor fiu Hristos, aparţinând de partea dreaptă, şi îndreptându-se spre ceea ce era mai înalt, a fost prinsă imediat cu mama sa pentru a forma un Eon incoruptibil. Aceasta constituie adevărata şi sfânta Biserică, care a devenit denumirea, adunarea laolaltă, şi unirea tatălui tuturor, a primului om, a fiului, a celui de-al doilea om, a lui Hristos fiul lor, şi a femeii care a fost menţionată.

3. Totuşi ei învaţă că puterea care a provenit din femeie prin exuberanţă, fiind stropită cu lumină, a căzut în jos din locul ocupat de precursorii ei, totuşi stăpânind propria sa voinţă acea stropire de lumină; şi aceasta ei o numesc Sinistra, Prunicus, şi Sophia, cât şi masculo-feminină. Aceasta, în simplitatea sa, fiind coborâtă în ape în timp ce ei erau încă într-o stare de imobilitate, şi le-a împărţit mişcare şi lor, acţionând jucăuş asupra lor chiar în cele mai joase adâncuri, şi a preluat de la ele un trup. Căci ei afirmă că toate lucrurile s-au grăbit şi s-au legat de acea stropire de lumină, şi au început aceasta în jurul ei. Dacă nu ar fi avut aceea, probabil ar fi fost absorbită total în ea, şi ar fi fost copleşită de substanţa materială. De aceea, fiind legată de un trup care era compus din materie, şi fiind foarte împovărată de aceasta, această putere a regretat cursul pe care aceasta l-a urmat, şi a făcut o încercare de a scăpa de ape şi să se înalţe la mama sa: totuşi nu a putut efectua aceasta din cauza greutăţii trupului care stătea întins peste ea şi în jurul ei. Dar simţindu-se foarte bolnavă, s-a străduit cel puţin să tăinuiască acea lumină care a venit de sus, temându-se că ar putea să fie rănită de elementele inferioare, după cum i s-a şi întâmplat. Şi când a primit puterea din acea stropire de lumină care o avea, a izvorât înapoi din nou, şi a fost purtată în sus; şi fiind sus, s-a extins, a acoperit [o parte din spaţiu], şi a format cerul vizibil din trupul ei; şi totuşi a rămas sub cerul care l-a făcut încă posedând forma unui trup fluid. Dar când a născut o dorinţă pentru lumina de sus, şi a primit puterea prin toate lucrurile, şi-a întins acest trup, şi a fost eliberat de el. Acest trup despre care ei vorbesc că acea putere l-a aruncat, ei îl numesc femeie de la o femeie.

4. Mai departe ei declară că fiul ei a avut el însuşi o anumită adiere de ne corupţie lăsată în el de mama sa, şi aceasta prin intermediul acesteia el lucrează; şi devenind puternic, el însuşi, după cum afirmă ei, a trimis din ape un fiu fără o mamă; căci ei nu îi dau voie lui ca să cunoască o mamă. Fiul său, după exemplul tatălui său, a trimis un alt fiu. Al treilea, şi el a generat pe al patrulea; al patrulea a generat şi el un fiu: ei susţin că din nou un fiu a fost generat de al cincilea; şi al şaselea a generat şi el pe al şaptelea. Astfel, potrivit lor, a fost completat Hebdomad, mama având al optulea loc; şi în cazul generaţiilor lor, de asemenea şi cu privire la demnităţi şi puteri, ei le preced una după alta.

5. Ei au dat nume [unor anumite persoane] în sistemul lor de falsităţi, după cum urmează: cel care a fost primul descendent al mamei este numit Ialdabaoth;315 el, care a fost descendentul său este numit Iao; iar din acesta, cel numit Sabaoth; al patrulea este numit Adoneus; al cincilea, Eloeus; al şaselea, Oreus; şi al şaptelea şi ultimul dintre toţi, Astanphaeus. Mai mult, ei reprezintă aceste ceruri, autocraţi, puteri, îngeri, şi creatori, ca stând în ordinea lor potrivită în cer, potrivit generaţiei lor, şi în mod invizibil domnind peste lucrurile cereşti şi terestre. Primul dintre ei, numit Ialdabaoth, îşi dispreţuieşte mama sa, în măsura în care el a făcut fii şi nepoţi fără permisiunea vreunuia din ei, da, chiar îngeri, arhangheli, puteri, autocraţi şi stăpâniri. După ce au fost făcute aceste lucruri, fii săi s-au luptat şi s-au certat cu el cu privire la puterea supremă, - comportament care l-a necăjit adânc pe Ialdabaoth, şi l-a condus la disperare. În aceste circumstanţe, el şi-a îndreptat atenţia sa spre inferioarele resturi de materie, şi şi-a fixat dorinţa sa asupra acesteia, despre care ei declară că fiul său îşi datorează originea sa. Acest fiu este însuşi Nous, învârtit sub forma unui şarpe;316 şi de aici au fost derivate spiritul, sufletul şi toate lucrurile lumeşti: din aceasta au fost generate toate uitările, răutăţile, emulaţiile, invidiile, şi moartea. Ei declară că tatăl i-a dat317 o necinste şi mai mare acestui şarpe şi l-a răsucit pe Nous al lor, când el a fost cu tatăl lor în cer şi în Paradis.

6. Cu această ocazie, Ialdabaoth, înălţându-se în spirit, s-a lăudat cu privire la toate acele lucruri care erau sub el şi a exclamat: „Eu sunt tată şi Dumnezeu, şi mai sus de mine nu este altul.” Dar mama sa auzindu-l că a spus aceasta, a strigat împotriva lui: „Nu minţi Ialdabaoth: căci tată a tuturor, primul Anthropos (om), este mai presus de tine; şi aşa este Anthropos fiul lui Anthropos.” Apoi după ce toţi au fost tulburaţi de această nouă voce, şi de neaşteptata proclamare, în timp ce se întrebau de unde a venit acest zgomot, pentru a-i ademeni şi a-i atrage spre el, ei afirmă că Ialdabaoth a exclamat: „Haideţi să ne facem un om după chipul nostru.”318 Cele şase puteri, auzind aceasta, şi mama lor dându-le ideea unui om (pentru ca prin intermediul lui ea să poată să îi golească de puterea lor originală), au format în comun un om de o dimensiune imensă, şi ca lărgime şi ca lungime. Dar cum el de-abia se chircea pe pământ, ei l-au dus la tatăl lor; Sophia s-a străduit în această chestiune, pentru ca să îl poată goli (pe Ialdabaoth) de lumina cu care el a fost stropit, pentru ca deşi fiind încă puternic, să nu mai poată să se ridice împotriva puterilor de sus. Ei declară apoi că prin suflarea în om a duhului de viaţă el a fost golit în mod secret de puterea sa; şi că de aici omul a devenit un posesor de nous (inteligenţă) şi entimemă (gând); şi ei afirmă că acestea sunt aptitudinile care împărtăşesc mântuirea. El [afirmă ei mai departe] i-a mulţumit dintr-o dată primului Anthropos (om), uitându-i pe cei care l-au creat.

7. Dar Ialdabaoth, simţindu-se invidios de aceasta, a fost mulţumit să formeze planul din nou golindu-l pe bărbat prin intermediul femeii, şi a produs o femeie din propria lui entimemă, din acel Prunicus [menţionat mai sus] apucându-l, şi golind-o imperceptibil de putere. Dar ceilalţi au venit şi admirând frumuseţea ei, au numit-o Eva, şi îndrăgostindu-se de ea, a avut fii cu ea, pe care ei îi declară a fi îngeri. Dar mama lui (Sophia) în mod viclean a alcătuit o schemă pe a o seduce pe Eva şi pe Adam, prin intermediul şarpelui, ca să calce porunca lui Ialdabaoth. Eva a ascultat de acesta ca şi când ar fi venit de la un fiu al lui Dumnezeu, şi a renunţat la o credinţă uşoară. Ea l-a convins şi pe Adam ca să mănânce din copacul din care Dumnezeu le-a spus să nu mănânce. Apoi ei afirmă că, atunci când ei au mâncat, ei au ajuns la cunoştinţa acelei puteri care este mai presus de toţi, şi s-au depărtat de cei care i-au creat.319 Când Prunicus a perceput că astfel puterile au fost zăpăcite de propria lor creatură, ea s-a bucurat foarte mult, şi a strigat din nou, şi de vreme ce tatăl era incoruptibil, el (Ialdabaoth) care mai înainte spunea că tatăl este un mincinos; şi aceasta, în timp ce Anthropos şi prima femeie (Duhul) a existat anterior, aceasta una (Eva) a păcătuit săvârşind adulter.

8. Totuşi, Ialdabaoth, prin acea uitare în care ea a fost implicată, şi deoarece nu a dat atenţie acestor lucruri, i-a alungat pe Adam şi pe Eva afară din Paradis, deoarece ei au călcat porunca sa. Căci el a dorit să aibă fii de la Eva, dar nu şi-a împlinit dorinţa sa, deoarece mama sa i s-a opus în fiecare punct, şi în mod secret l-a golit pe Adam şi pe Eva de lumina cu care ei au fost stropiţi, pentru ca spiritul care a purces din puterea supremă să nu poată participa nici în cursul nici în ocara [cauzată de încălcarea poruncii]. Ei mai învaţă că fiind astfel goliţi de substanţa divină, ei au fost blestemaţi de el, şi au fost aruncaţi jos din cer în această lume.320 Dar şi şarpele care acţiona împotriva tatălui, a fost aruncat jos de el în această lume joasă; totuşi, el a redus sub puterea sa îngerii aici, şi a născut şase fii, el însuşi formând cea de-a şaptea persoană, după exemplul acelui Hebdomad care îl înconjoară pe tatăl. Mai departe ei afirmă că aceştia sunt cei şapte demoni lumeşti, care întotdeauna se opun şi rezistă rasei umane, deoarece din cauza lor tatăl lor a fost aruncat în această lume de jos.

9. Adam şi Eva au avut mai înainte lumină şi erau clari, şi ca şi când ar fi trupuri spirituale, aşa au fost ei la crearea lor; dar când au venit în lumea aceasta, acestea s-au schimbat în trupuri mai opace, grosolane şi leneşe. Sufletul lor era slab şi apatic, în măsura în care ei au primit de la creatorul lor o inspiraţie pur lumească. Aceasta a continuat să fie aşa până când Prunicus, mişcat de compasiune faţă de ei, le-a redat acea aromă dulce a stropirii luminii, prin care ei pot să-şi amintească despre ei înşişi, şi au ştiut că sunt goi, ca şi când acel trup era o substanţă materială, şi astfel ei au recunoscut că poartă în ei moartea. Apoi ei au devenit răbdători, ştiind că numai pentru un timp ei vor fi cuprinşi în trup. De asemenea, ei au descoperit hrana, prin călăuzirea lui Sophia; şi când ei au fost satisfăcuţi, ei s-au cunoscut carnal unul pe altul şi l-au născut pe Cain, pe care şarpele, care a fost aruncat împreună cu fii săi, a pus mâna pe el imediat şi l-a distrus umplându-l cu uitarea lumească, şi îndemnându-l spre nebunie şi îndrăzneală, astfel că prin junghierea fratelui său Abel, el a fost primul care a adus la lumină invidia şi moartea. După acestea, ei afirmă că prin prevederea lui Prunicus, a fost născut Seth şi apoi Norea,321 din care ei reprezintă că s-ar fi născut restul omenirii. Ei au fost îndemnaţi la tot felul de feluri de răutate prin inferiorul Hebdomad, şi la apostazie, idolatrie şi la un dispreţ general pentru toate lucrurile de către sfântul superior Hebdomad,322 de vreme ce mama era în secret opusă lor, şi în mod grijuliu au păstrat ceea ce era particular ei, adică, stropirea cu lumină. Ei susţin mai mult, că sfântul Hebdomad este cele şapte stele pe care ei le numesc planete; şi ei afirmă că şarpele care a fost aruncat jos are două nume, Michael şi Samael.

10. Ialdabaoth fiind iritat de oameni, deoarece ei nu i s-au închinat sau nu l-au onorat ca tată sau Dumnezeu, a trimis un potop peste ei, pentru ca să poată să îi distrugă dintr-odată pe toţi. Dar Sophia i s-a opus şi în acest punct, şi Noe şi familia sa au fost salvaţi în arcă prin stropirea acelei lumini care a purces de la ea, şi prin aceasta lumea a fost umplută din nou cu rasa umană. Ialdabaoth însuşi a ales un anumit om numit Avraam dintre aceştia şi a făcut un legământ cu el, care avea ca rezultat că, dacă sămânţa sa continua să îl slujească, el le-ar fi dat pământul ca moştenire. După aceea, prin Moise, el a scos din Egipt pe descendenţii lui Avraam, şi le-a dat legea, şi i-a făcut evrei. Printre acei oameni el a ales şapte zile,323 pe care ei le mai numesc sfântul Hebdomad. Fiecare dintre aceştia primesc propriul lor vestitor cu scopul de a-l glorifica şi de a-l proclama pe Dumnezeu; astfel că atunci când restul aude aceste laude, şi ei să poată să îi slujească pe cei care sunt anunţaţi ca şi zei îi încearcă pe profeţi.

11. Mai mult, ei îi împart pe profeţi astfel: Moise, şi Iosua fiul lui Nun, şi Amos, şi Habacuc, au aparţinut lui Ialdabaoth; Samuel, şi Natan, şi Iona, şi Mica, lui Iao; Ilie, Ioel, şi Zaharia lui Sabaoth; Isaia, Ezechiel, Ieremia, şi Daniel, lui Adohai; Tobia şi Hagai lui Eloi; Mica şi Naum lui Oreus; Ezra şi Ţefania lui Astanphaeus. Fiecare dintre aceştia îşi glorifică propriul tată şi Dumnezeu, şi ei susţin că Sophia, ea însăşi a vorbit multe lucruri prin ei cu privire la primul Anthropos (om),324 şi despre Hristos care este sus, avertizând şi amintindu-le oamenilor de lumina incoruptibilă, primul Anthropos, şi despre coborârea lui Hristos. [Celelalte] puteri fiind îngrozite de aceste lucruri, şi minunându-se de noutatea acestor lucruri care au fost anunţate de profeţi, Prunicus a adus prin Ialdabaoth (care nu a ştiut ce a făcut), acele emisiuni ale doi oameni au avut loc, una din stearpa Elisabeta şi cealaltă din Fecioara Maria.

12. Şi de vreme ce ea însăşi nu a mai avut odihnă nici în cer nici pe pământ, a invocat-o pe mama sa ca să o ajute în tristeţea sa. Cu privire la aceasta, mama sa, prima femeie a fost mişcată de compasiune faţă de fiica ei, când ea s-a pocăit, şi l-a implorat pe primul om ca Hristos să fie trimis ca să o ajute, şi care, fiind trimis s-a coborât la sora lui şi la stropirea cu lumină. Când el a recunoscut-o (pe Sophia de jos), fratele ei a coborât la ea, şi şi-a anunţat venirea sa prin Ioan, şi a pregătit botezul pocăinţei, şi l-a adoptat pe Isus mai dinainte, pentru ca prin coborârea peste Hristos să găsească un vas pur, şi ca prin fiul lui Ialdabaoth femeia să poată fi anunţată prin Hristos. Ei declară mai departe că el a coborât prin şapte ceruri, preluând asemănarea fiilor ei, şi în mod gradat i-a golit de puterea lor. Căci ei susţin că întreaga stropire de lumină s-a grăbit spre el, şi că Hristos, coborând în această lume, mai întâi a îmbrăcat-o pe sora sa Sophia [cu aceasta], şi că amândoi au jubilat în înviorarea reciprocă pe care ei au simţit-o fiecare în cealaltă societate: această scenă ei o descriu ca fiind referitoare la mire şi mireasă. Dar Isus, în măsura în care el a fost născut din Fecioară prin intermediul lui Dumnezeu, a fost mai înţelept şi mai pur şi mai drept decât toţi ceilalţi oameni: Hristos unit cu Sophia s-a coborât în el, şi astfel Isus Hristos a fost produs.

13. Ei afirmă că mulţi dintre ucenicii săi nu erau conştienţi de coborârea lui Hristos în el; ci că atunci când Hristos a coborât peste Isus, apoi el a început să înfăptuiască minuni, şi vindecări, şi l-a anunţat pe Tatăl necunoscut, şi în mod deschis să mărturisească că el însuşi este fiul primului om. Puterile şi tatăl lui Isus au fost mânioşi cu privire la aceste proceduri, şi s-au străduit să îl distrugă; şi când el era ademenit cu acest scop, ei spun că Hristos însuşi alături de Sophia s-au depărtat de la el în forma unui Eon incoruptibil, în timp ce Isus a fost crucificat. Totuşi, Hristos nu a uitat de Isus al său, ci a trimis o anumită energie în el de sus, care l-a înviat din nou în trup, pe care ei îl numesc deopotrivă animal şi spiritual; căci el a trimis părţile lumeşti înapoi în lume. Când ucenicii săi au văzut că el a înviat, ei nu l-au recunoscut – nu, nici măcar pe Isus însuşi, prin care el a înviat din morţi. Şi ei susţin că această mare eroare a predominat printre ucenicii săi, că ei şi-au imaginat că eş a înviat într-un trup lumesc, ne ştiind că „carnea325 şi sângele nu pot atinge împărăţia lui Dumnezeu.”

14. Ei s-au străduit să întemeieze coborârea şi înălţarea lui Hristos, prin faptul că nici înainte de botezul său, şi nici după învierea sa din morţi, ucenicii săi declară că el nu a făcut vre-o faptă măreaţă, ne fiind conştienţi că Isus era unit cu Hristos, şi cu Eonul incoruptibil al lui Hebdomad; şi ei declară că trupul său lumesc avea aceeaşi natură cu cea a animalelor. Dar după învierea sa el a zăbovit [pe pământ] optsprezece luni; şi cunoştinţa s-a coborât peste el de sus, el a învăţat ceea ce era clar. El i-a instruit pe câţiva din ucenicii săi, despre care el ştia că sunt capabili să înţeleagă mistere aşa de mari, în acele lucruri, şi apoi a fost primit în cer, Hristos stând la dreapta tatălui său Ialdabaoth, pentru ca să poată primi la sine sufletele celor care le-au cunoscut,326 după ce ei şi-au lăsat deoparte carnea lor lumească, îmbogăţindu-l pe el însuşi fără cunoştinţa sau perceperea tatălui său; pentru ca, în proporţia în care Isus s-a îmbogăţit cu sufletele sfinte, la o astfel de întindere tatăl său suferă pierderea şi este micşorat, fiind golit de puterea sa de aceste suflete. Căci acum el va poseda suflete sfinte pentru a le trimite din nou în lume, cu excepţia celor care sunt din substanţa sa, adică, cei în care el a suflat. Dar desăvârşirea [tuturor lucrurilor] va avea loc, când întreaga stropire a spiritului de lumină este adunat laolaltă, şi este îndepărtat pentru a forma un Eon incoruptibil.

15. Astfel sunt opiniile care predomină între aceste persoane, prin care, ca şi Lernaean hydra o bestie cu multe capete a fost generată din şcoala lui Valentinus. Căci unii din ei susţin că Sophia însăşi a devenit şarpele; şi cu această ocazie ea a fost ostilă creatorului lui Adam, şi a implantat cunoştinţă în oameni, din care motiv şarpele a fost numit mai înţelept decât toţi ceilalţi. Mai mult, prin poziţia intestinelor noastre, prin care mâncarea este transportată, şi prin faptul că ei au o astfel de figură, aranjarea327 noastră internă sub forma unui şarpe descoperă creatorul nostru ascuns.      

Capitolul XXXI. Doctrinele Cainiţilor.

1. Alţii declară că, Cain şi-a derivat fiinţa sa din Puterea de sus, şi recunosc faptul că Esau, Korah şi Sodomiţii şi toate persoanele de acest fel sunt înrudite cu ei. Cu această ocazie, ei adaugă că eu fost asaltaţi de Creator, deşi nici unul dintre ei nu a fost rănit. Căci Sophia avea obiceiul să îndepărteze ceea ce îi aparţinea de la ei la ea. Ei afirmă că Iuda trădătorul ştia în întregime aceste lucruri, şi că numai el, ştiind adevărul cum alţii nu l-au ştiut, a îndeplinit misterul trădării; prin el toate lucrurile, cele pământeşti şi cele cereşti, au fost astfel aruncate în confuzie. Ei au făcut o istorie fictivă de acest fel, pe care ei o numesc Evanghelia lui Iuda.

2. Am făcut şi o colecţie a scrierilor lor în care ei sprijină anularea acţiunilor lui Hystera.328 Mai mult, ei o numesc pe această Hystera creatorul cerului şi a pământului. Ei mai susţin ca şi Carpocrates că oamenii nu pot fi mântuiţi până când nu au trecut prin toate felurile de experienţe. Un înger, susţin ei, îi însoţeşte în fiecare dintre acţiunile lor păcătoase şi dezgustătoare, şi îi îndeamnă să se aventureze cu îndrăzneală şi să se expună la poluare. Oricare ar putea fi natura329 acţiunii, ei declară că ei o fac în numele îngerului, spunând: „O tu înger, folosesc lucrarea ta; O puterea ta, împlinesc acţiunea ta!” Şi ei susţin faptul că aceasta este „cunoştinţa perfectă,” fără a se contracta în a se grăbi în astfel de acţiuni despre care nu este permis nici măcar să fie rostite.

3. A fost necesar ca să dovedesc că, chiar propriile lor opinii şi regulamentele lor îi arată pe cei care sunt de la şcoala lui Valentinus îşi trag originea din astfel de mame, taţi, şi strămoşi, şi din care îşi au doctrinele de la ei, cu speranţa că probabil unii din ei, exersând pocăinţa şi întorcându-se la singurul Creator, Dumnezeu şi Făcătorul universului, ar putea obţine mântuirea, şi pentru ca alţii să nu mai fie duşi în rătăcire de acum înainte de către convingerile lor rele dar plauzibile, imaginându-şi că vor obţine de la ei cunoaşterea unor mistere mai mare şi mai sublime. Dar lasă-i mai degrabă să înveţe cu un efect bun de la noi dogmele rele ale acelor oameni, privind cu dispreţ asupra doctrinelor lor, în timp ce în acelaşi timp ei îi compătimesc pe cei care încă se lipesc de aceste povestiri mizerabile şi fără bază, au ajuns la un astfel de grad al aroganţei până acolo că se recunosc superiori tuturor celorlalţi din cauza unei astfel de cunoştinţe, sau, aşa cum ar trebui să fie numită, ignoranţă. Acum ei au fost pe deplin expuşi; şi dacă doar le expui sentimentele, obţii o victorie asupra lor.

4. Prin urmare m-am străduit să pun în lumină şi să dovedesc în mod clar starea rea a acestei mizerabile vulpi mici.330 Căci nu va fi nevoie de multe cuvinte pentru a răsturna sistemul lor de doctrină, atunci când ea a fost arătată tuturor. Este la fel ca şi cu o bestie care se ascunde în pădure, şi grăbindu-se să iasă din ea are obiceiul să distrugă mulţimile, unul care străbate pădurea şi o explorează în întregime, încât constrânge animalul să iasă din ascunzătoare, nu se sforţează ca să îl captureze, văzând că este într-adevăr o bestie feroce; ci cei prezenţi pot urmări şi evita atacurile sale, şi poate arunca săgeţi din toate părţile, şi o pot răni, şi în final junghie bruta aceea distrugătoare. Deci, în cazul nostru, de vreme ce am adus misterele lor ascunse la lumină, pe care ei le păstrează sub tăcere între ei, acum nu vor fi necesare multe cuvinte pentru a le distruge sistemul lor de opinii. Căci acum el este în puterea ta, şi în puterea tuturor asociaţilor tăi, să te familiarizezi tu însuţi cu ceea ce a fost spus, pentru a răsturna doctrinele lor rele şi crude, şi să oferi doctrine agreabile adevărului. De vreme ce cazul stă astfel, mă voi strădui potrivit cu promisiunea făcută, şi după cum mă vor sluji capacităţile mele, să le răstorn, respingându-le pe toate în cartea următoare. Chiar şi povestirea lor este o chestiune plictisitoare, după cum vezi.331 Dar voi oferi mijloace pentru răsturnarea lor, indicând toate opiniile lor în ordinea în care ele au fost descrise, pentru ca nu numai să expun animalele sălbatice, ci să le produc răni de fiecare parte.