Escatologie:

"Istoria Chiliasmului"

 

de William Masselink

 

Te întrebi: “Care este originea acestei ciudate doctrine?” Un studiu atent a istoriei bisericii ne va furniza un răspuns concludent. Premilenarismul este un descendent al Iudaismului antic. Găsim aici o asemănare izbitoare între copil şi părinte. Vechile concepţii iudaice despre un regat mesianic exterior şi-au găsit o întruchipare perfectă în teoria Chiliastică despre mileniu. Premilenarismul este o relicvă a Iudaismului. Dr. Hodge afirmă următoarele: “Este o doctrină iudaică. Principiile adoptate de avocaţii ei în interpretarea profeţiilor sunt la fel ca acelea adoptate de evrei în timpul lui Cristos şi au condus în mod substanţial la aceleaşi concluzii. Iudeii se aşteptau ca atunci când Mesia va veni, El să formeze o împărăţie pământească slăvită la Ierusalim. Astfel că cei care au murit în credinţă să fie înviaţi pentru a împărtăşi împărăţia mesianică astfel ca toate naţiunile şi oamenii de pe faţa pământului să le fie supuse lor şi fiecare naţiune care nu i-ar sluji să fie distrusă. Toate bogăţiile şi onorurile lumii trebuiau să fie la dispoziţia lor. Evenimentul a distrus aceste aşteptări şi principiile folosite pentru interpretările profetice s-au dovedit a fi greşite.” Hodge Systematic Theology (Teologie Sistematică) - Escatologie.

 

EXAMINAREA SCRIERILOR IUDAICE VECHI

 

Trăsăturile iudaistice ale chiliasmului pot fi uşor văzute prin examinarea scrierilor apocaliptice ale iudeilor. Începutul acestei doctrine se regăseşte în aceste scrieri care sunt datate în general din perioada pre-creştină. Iudeii au împărţit viitorul în două perioade separate. Prima era este considerată a fi de natură temporală şi este proiectată ca împărăţia lui Mesia. Cea de-a doua eră este de durată veşnică şi este numită împărăţia lui Dumnezeu. Perena împărăţie mesianică pregăteşte calea pentru aşezarea finală a împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu. Aceasta este exact poziţia premilenariştilor astăzi. Împărăţia mesianică a lui Cristos vine prima şi după acea împărăţia lui Dumnezeu. Faptul că chilianiştii au încorporat o parte din escatologia antică iudaică în schiţa lor despre viitor este evident. O sumară trecere în revistă a scrierilor iudaice este tot ceea ce trebuie pentru a stabili acest lucru. În cartea lui Enoh (cap. 91, 93) întregul curs al lumii este împărţit în zece săptămâni. La sfârşitul celei de-a zecea săptămâni începe perioada veşniciei. În a treia cartea a lui Sible împărăţia Mesianica este reprezentată ca fiind prima iar după ce aceasta a învins duşmanii, începe împărăţia lui Dumnezeu. Găsim aceeaşi distincţie în Psalmii lui Solomon unde regatul preliminar mesianic este descris ca ceva trecător. În Psalmul 17 şi 18, şi în Psalmul 3:12 citim despre învierea pentru viaţa veşnică.

 

Revenind la perioada creştină, regăsim ideea acestei împăraţii cu două parţi în Enohul Slavic  şi în Apocalipsa lui Ezra şi Baruch. În aceste scrieri durata perioadei mesianice este definită exact printr-un număr precis de ani. În Ezra 7:28 împărăţia lui Cristos durează patru sute de ani. După acest timp, Cristos împreună cu restul creaturilor Lui, moare. Pe urmă, morţii se trezesc şi judecata veşnică începe. De asemenea, în Baruch 40:3 regatul lui Cristos este reprezentat până când lumea ajunge la un sfârşit.

În multe scrieri iudaice, prezentarea acestor două etape dus la o confuzie dezordonată. În Asemănările cărţii lui Enoh şi în Testamentele celor Doisprezece Patriarhi este subliniat doar unul dintre cele două aspecte ale speranţei viitorului, celălalt, deşi nu este respins, este totuşi lăsat în obscuritate. Din acest motiv savanţii s-au gândit că pentru a fi făcută ordine în această confuzie diferite elemente au fost distribuite de-a lungul a două perioade succesive. Mesianismul a fost pus la început de către iudei din cauză că s-a crezut că speranţele politice vor fi primele care vor fi împlinite şi la care noua ordine a lucrurilor îşi va asuma stăpânirea sa eternă, cf. Pauline Eschatology, Vos.

 

Dacă Iudeii au împrumutat concepţiile lor materialiste cu privire viitorul regat de la escatologica babiloniană antică după cum susţine Dr. Bavick, Hoekstra şi alţii, sau dacă Dr. Vos este corect în a pune această viziune iudaică pe seama propriei lor interpretări trupeşti a profeţiilor Vechiului Testament, este o întrebare de prea mică importanţă pentru scopul nostru actual. Noi suntem de aceeaşi părere cu dr. Vos că aportul Babilonian nu trebuie pus împotriva Chiliasmului. Nu este foarte dificil de observat că Iudaismul cu legalismul său exterior şi cu aşteptările carnale a putut aduce o astfel de concepţie materialistă despre împărăţia Mesianică. Noi nu credem că Iudeii şi-au împrumutat părerile lor din escatologia păgână.

 

Escatologia iudaică următoare, scrisă în timpul perioadei apostolilor şi a bisericii primare este cu mult mai senzuală decât cea precedentă. Tipic pentru această culoare senzuală este Baruch. El vorbeşte despre distrugerea vrăşmaşilor la venirea lui Cristos. După ce forţele răului sunt subjugate va urma o perioadă de prosperitate şi de mare bucurie. Se spune că în acel timp o vie va avea o mie ramuri, fiecare ramură o mie de ciorchini, şi fiecare ciorchine o mie de struguri. De asemenea, citim, „În acele zile secerători nu vor trebui să se străduiască ei, şi cei care construiesc nu vor trebui să trudească ei, pentru toate lucrările însele vor progresa împreună cu cei care se ocupă de acestea.

 

Talmudul iudaic, care este datat ulterior, ne spune ca Mesia cel promis va distruge cel de-al patrulea regat mondial despre care vorbeşte Daniel. Israel va fi răscumpărat din robie şi va fi strâns din toate locurile de unde este împrăştiat în ţara lor. Mesia va învia morţii. Ierusalimul şi templul vor fi reconstruite, legea şi ceremoniile vor fi reintroduse şi o împărăţie slăvită va fi întemeiată. În acest timp Neamurile vor trăi în supunere faţă de Israel şi regii pământului îl vor onora pe Mesia cu daruri scumpe şi jertfe.

 

ORIGINEA IUDAICĂ VERIFICATĂ PRIN NOUL TESTAMENT

 

Despre această aşteptare a unei împărăţii Mesianice pământeşti se vorbeşte şi în Noul Testament. În acea perioadă iudeii sufereau sub jugul imperiului Roman ca un popor cucerit. Pierderea independenţei lor şi taxele mari care trebuiau să fie plătite guvernului Roman în acea perioadă a umplut fiecare Israelit adevărat de amărăciune. Ei doreau foarte mult eliberarea de sub jugul Romei. În primii ani, copiii lui Iacov au suferit sub o crudă robie egipteană. Asuprirea a fost lungă şi grea dar Dumnezeu a venit în ajutorul lor şi i-a izbăvit prin putere supranaturală. În acelaşi mod, ei aşteptau acum o eliberare divină. Marele Eliberator a fost promis în profeţiile Vechiului Testament. Odată cu venirea lui Mesia ei aşteptau emanciparea de sub Jugul Cezarului. Iudeii nu mai puteau fi descrişi ca fiind cu adevărat spirituali. De la idolatrie, ei s-au îndreptat spre legalism şi forme exterioare. După exilul Babilonian, toată viaţa lor religioasă şi-a pierdut spiritualitatea. Ei considerau că o ascultare de suprafaţă a legii era suficientă pentru a le aduce o răsplată atât vremelnică cât şi eternă. În loc să-L caute în primul rând pe Dumnezeu în vieţile lor, ei trăiau pentru ei înşişi. Gândurile lor erau îndreptate spre ei în loc să fie îndreptate spre Dumnezeu. Simţul păcatului şi a vinovăţiei înaintea dreptăţii lui Dumnezeu au fost aproape complet uitate. Faptul că Mesia va trebui să aducă marea răscumpărare din păcat prin jertfa Lui înlocuitoare aşa cum Isaia şi profeţii au spus înainte nu mai exista în mintea lor. Întreaga lor viaţă religioasă a atins un declin prea mare pentru o nădejde aşa de măreaţă. Ei erau preocupaţi doar de ei înşişi în timpul robiei lor. Faptul că promisul Mesia va trebui să aducă împărăţia veşnică a cerurilor, după cum a prezis profetul lor Daniel, era departe de gândurile lor. Ei erau absorbiţi cu lucrurile din această lume şi nu lăsau nici un fel de speranţe spirituale de felul acesta. Singurul lucru care-i satisfăcea era perspectiva unei împărăţii în care Iudeii să poată să conducă peste vrăşmaşii lor. Ei căutau pe cineva care să-i salveze din tirania unui monarh vremelnic mai degrabă decât pe un Salvator care săi elibereze din păcat şi de Satan. Cu o dorinţă arzândă ei aşteptau o venire rapidă a unui Mesia pământesc. Anticiparea venirii lui Cristos era o chestiune larg cunoscută printre cei care locuiau în Palestina. Chiar şi Irod a auzit de ea şi atunci când Cristos s-a născut a fost foarte dornic să afle de la marii preoţi informaţii cu privire la locul unde Cristos s-a născut. Vestea împăratului care s-a născut l-a umplut de nelinişte. El privea la Copilul care s-a născut ca la un rival pământesc la tronul lui. Informaţiile necesare le-a primit imediat de la marele preot şi de la cărturari Matei 2:4 şu.

 

Apostolul Ioan ne informează în capitolul şase al evangheliei lui că Iudei erau gata să-L ia pe Isus şi să-L facă rege cu forţa, după ce el a făcut minunea cu pâinile şi peştii. Isus, însă, s-a retras pe munte. Poporul a văzut semnul şi s-a convins că într-adevăr El este profetul care trebuia să vină în lume. Această aşteptare trupească devine foarte evidentă la sfârşitul capitolului când ei au murmurat pentru că El a spus că este Pâinea Vieţii. Scriitorul inspirat ne spune că aceasta a făcut ca mulţi din ucenicii Lui să se întoarcă şi să nu mai meargă cu El. Isus a greşit în a le împlini dorinţa după un împărat pământesc.

 

Când ulterior Fariseii L-au întrebat cu privire la timpul când va veni împărăţia lui Dumnezeu, Domnul le-a răspuns, „Împărăţia lui Dumnezeu nu vine în aşa fel ca să izbească privirile. Nu se va zice: „Uite-o aici” sau: „Uite-o acolo!” Căci iată că Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. Fariseii se gândeau la o împărăţie Mesianică pământească care trebuia să vină plină de faimă şi putere. Isus a corectat greşeala lor spunându-le  adevărului cu privire la natura spirituală a împărăţiei. Aceasta nu putea să fie observată de o minte neregenerată pentru că întreaga natură a acestei împărăţii era înălţată mult deasupra tărâmului gândurilor lor.

 

Isus şi-a învăţat ucenicii prin pilde pentru ca ei să poată cunoaşte „tainele împărăţiei cerurilor.” Contrastul este foarte bine conturat între adevăraţii Lui urmaşi şi Cărturarii şi Fariseii. Tainele împărăţiei cerurilor erau ascunde de Farisei şi Cărturari datorită gândirii lor fireşti. Marele dr. Warfield a spus odată: „Dacă Isus s-ar fi dezvăluit ca fiind Mesia unei împărăţii spirituale, nu ar mai fi trăit alte trei săptămâni. Ura duşmanilor lui creştea proporţional pe cum devenea mai evident că El era Cristosul promis. Învierea lui Lazăr din morţi a fost apogeul. Misiunea Lui Mesianică a devenit atunci aşa de evidentă încât s-au luat imediat măsuri împotriva Lui. Faptul că El a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut, şi să stabilească acel regat spiritual în care Dumnezeu să fie totul în toţi era mergea împotrivă felului lui de a raţiona. Ucenicilor însă au avut ocazia să înţeleagă tainele împărăţiei cu ajutorul pildelor Lui. Superlativul tainei acelei  împărăţii se află în bogăţia ei spirituală în contrast cu nădejdile materialiste ale iudeilor din acea vreme.

 

Gândul unui regat pe pământ a fost de asemenea predominant şi la Iuda Iscarioteanul. El l-a urmat pe Isus dintr-un motiv pur egoist. Iuda se aştepta să culeagă onoruri mari şi unele profituri temporale de pe Domnul. Când el vede că aşteptările lui lumeşti nu vor niciodată atinse se întoarce împotriva Stăpânului lui şi Îl trădează pentru 30 bănuţi de argint.

 

Perspectiva unui regat pe pământ este exprimată cu putere când a venit momentul crucificării lui Isus. Conducătorii împreună cu poporul care stătea aproape de El i-au reproşat zicând: „Dacă tu eşti împăratul Iudeilor, salvează-te.” Concepţia lor crudă despre împărăţia lui Isus nu putea fi armonizată cu suferinţa Lui pe Golgota. Aceasta din cauză că ei aşteptau un altfel de Mesia. Moartea Lui pe cruce a fost pentru ei un argument a faptului că Isus nu era regele promis pentru Iudei. Ei au protestat împotriva însemnării lui Pilat „Acesta este Împăratul Iudeilor” pentru că le-a fost ruşine să recunoască pe unul ca acesta ca împărat al lor.

 

Chiar şi ucenicii lui Isus nu au fost cu totul scutiţi de această greşeală cu privire la împărăţia Lui pământească. Mama fiilor lui Zebedei a venit cu acea cerere prostească ca unul din fii ei să stea la dreapta Lui şi celălalt la stânga Lui, atunci când El va veni în împărăţia Lui. Isus a mustrat-o zicând: „Voi nu ştiţi ce cereţi.” Ucenicii încă mai se ţineau de această speranţă după învierea Domnului. Luca ne spune în Faptele Apostolilor că ultima lor întrebare pentru El chiar înainte de înălţare a fost: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou Împărăţia lui Israel?” Isus corectează din nou concepţia lor greşită amintindu-le adevărata natură spirituală a acestei împărăţii. Aceasta va fi realizată prin propovăduirea evangheliei după ce Duhul Sfânt îi va pregăti pentru slujba supremă. Ei vor trebui să-I fie martori atât în Ierusalim şi Iudea şi Samaria şi până la marginile pământului. Ei nu trebuiau să cunoască timpul şi soroacele desăvârşirii acelei împărăţii cereşti pentru că pe acestea Tatăl le-a dat să fie sub autoritatea Lui proprie.

 

Speranţa Chiliastică a unui regat pământesc este importată din escatologia Iudeilor. Aceasta, credem, a fost făcut destul de clară prin referinţele anterioare la scrierile Apocaliptice ale Iudaismului precum şi din aşteptările iudeilor dezvăluite în timpul lucrării lui Isus pe pământ. Învăţătura lui Isus cu privire la natura şi dezvoltarea împărăţiei Sale poate fi înţeleasă doar în lumina acestui fapt. Această rămăşiţă a Iudaismului se afla încă în subconştientul celor care l-au urmat pe Isus până la turnarea Duhului Sfânt. Inima noastră este îndurerată când ne gândim că această aşteptare Iudaistică care a fost în repetate rânduri corectată şi chiar mustrată cu severitate de Stăpânul nostru, începe din nou să se dezvolte în zilele actuale printre bisericile Creştine.

 

O EXPUNERE ISTORICĂ SUCCINTĂ A PREMILENARISMULUI

 

Concepţia chiliastică a găsit imediat acceptare în biserica Creştină. Am depăşi cu mult graniţele aceste cărţi dacă am face o expunere istorică detaliată, de aceea în discuţia noastră ne vom limita la ceea ce considerăm noi a fi cele mai importante evenimente istorice ale dezvoltării acestei doctrine.

 

BISERICA PRIMARĂ

 

Istoria apostolică ne arată că mulţi din părinţii bisericii tindeau spre o astfel de punct de vedere. Spre exemplu Corinthes, care se crede că a fost contemporan cu Apostolul Ioan, credea că Cristos va avea o împărăţie pe pământ care va dura o mie de ani cu locul lui de Domnie la Ierusalim. Pe la mijlocul secolului al doilea papalitatea susţinea acelaşi punct de vedere. De asemenea, Iustin Martirul, (pe la 150 d. Hr.) spune că majoritatea Creştinilor din acel timp aşteptau un regat pământesc, dar el adaugă că  existau şi Creştini buni care aveau alte opinii. Irineu (în a doua jumătate a secolului al doilea) credea că după distrugerea Imperiului Roman, Cristos se va întoarce şi literalmente îl va lega pe Satan cu o frânghie.

 

Pe de altă parte, în multe din scrierile altor părinţi ai bisericii, nu găsim nici o urmă de Chiliasm; de exemplu nu găsim nici o menţiune despre asta în cele două scrisori ale lui Clemens din Roman, scrise bisericii din Corint, în anul 90 d. Hr. De asemenea nu găsim nimic despre ea în scrisorile lui Ignatius, Episcopul din Antiohia la aproape 100 d. Hr., nici în scrisorile din a doua jumătate a secolului al doilea prin Policarp, Episcopul din Smirna, nici în scrierile polemice ale lui Atenagoras şi Teofil din Antiohia.

 

DIN SECOLUL AL TREILEA PÂNĂ LA REFORMĂ

 

Din secolul al treilea înainte până la Reforma, Chiliasmul a făcut progrese foarte mici în biserica Creştină. Declinul poate fi pus în mare parte pe seama răspândirii Creştinătăţii printre ţările Neamurilor şi de asemenea prosperităţii neîntrerupte de care s-a bucurat biserica. Filozofia Gnostică a acestei perioade şi şcoala Alexandriană, prin modul alegoric de interpretare a Scripturii au contribuit de asemenea într-o mare măsură la detrimentul Chiliasmului. Dar de departe cea mai importantă figură a acestei perioade a fost marele părinte al bisericii, Augustin, a cărui influenţă a cunoscut o largă răspândire chiar şi după perioada Reformei, părerile lui în aceste lucruri fiind în mare acceptate de cei patru mari reformatori ai secolului al şaisprezecelea. Augustin credea că profeţia Vechiului Testament şi Apocalipsa 20 trebuiau să fie interpretate spiritual ca fiind un mod simbolic de exprimare a gloriei veşnice pe care biserica o va primi în cealaltă lume.

În perioada cruciadelor, s-a crezut din nou că venirea lui Cristos era aproape, astfel că mulţi închinători Creştini s-au întors în Palestina. Ori de cate ori războiul s-au persecuţia erau prezente, Chiliasmul primea impulsuri proaspete. În acest fel, a fost aprobat de un număr de secte în epoca medievală, dar este adevărat că din timpul lui Augustin până la Reformă Chiliasmul a avut o influenţă mică în biserica Creştină.

 

CHILIASMUL RESPINS DE MARII REFORMATORI

 

Chiliasmul s-a trezit din nou în timpul perioadei Reformei. Aceasta a fost în mare parte datorită degradării bisericii Romane din acel timp şi de asemenea persecuţiilor sângeroase pe care le-a suferit biserica atunci. Doctrina, după cum am menţionat şi mai înainte, a fost respinsă atât de Luther cât şi de ceilalţi reformatori atât de radical încât nu a apărut în nici una din mărturisirile lor. (Cf. Hoekstra’s “Bijdrage tot de Kennis en de beoordeeling van het Chiliasme” pp 29). Mărturia de la Augsburg afirmă în mod explicit că ei resping pe toţi aceia care împrăştie opinia Iudaică, că înainte de învierea morţilor cei pioşi vor primi administrarea lumii şi apoi îi vor aduce pe cei neevlavioşi la supunere, (Augsburg Confession  - Mărturisirea de la Augsburg, ultimul articol).

 

Hallazius a reprodus perspectiva Reformată şi Luterană asupra acestui subiect atunci când a spus: „Un regat milenar a lui Cristos, caracterizat printr-o pre-eminent cunoaştere a tainelor lui Dumnezeu, şi o prosperitate aici pe pământ pentru cei implicaţi, nu este dorită de copiii lui Dumnezeu în această lume” (Cf. Hase, Hutterus redivivus, Lpz. 1868, pp. 279).

 

Perspectiva bisericii Reformate asupra acestui subiect este exprimată în Confession Helvitica,— „Noi respingem fanteziile Iudaice cum că înainte de ziua judecăţii va fi o epocă de aur în care cei evlavioşi vor lua controlul lumii după ce vrăşmaşii lor neevlavioşi vor fi subjugaţi, pentru că Evangheliştii Matei şi Luca, după cum se vede în Matei 24-25 şi în Luca 18, şi de asemenea în învăţăturile apostolice aflate în 2 Tesaloniceni 2, şi 2 Timotei 2:4 ne dau o perspectivă destul de diferită.” (Articol despre Judecată, tradus din Olandeză). Aşa că nici în “Nederlandsche Geloofsbelijdenis” nu este făcută nici o menţiune despre vreo împărăţie glorioasă de pace şi prosperitate a lui Cristos şi a credincioşilor şi nici o dublă înviere după venirea lui Cristos. Ultimul articol din această confesiune afirmă foarte explicit că învierea şi judecata finală vor avea loc ambele loc în timpul venirii lui Cristos.

 

DEZVOLTAREA ULTERIOARA A CHILIASMULUI

 

Chiliasmul a fost de asemenea foarte proeminent printre Luteranii din Germania în această perioadă. El a înflorit în special datorită Pietiştilor sub influenţa piosului Johann Albrecht Bengel în 1750. Imediat după aceasta, suflarea rece a raţionalismului s-a năpustit asupra întregului continent. Aceasta a fost urmată de campaniile sângeroase ale lui Napoleon. În timp ce toate acestea se desfăşurau, Chiliasmul a progresat foarte mult. Practic toată gândirea teologică din Germania şi Olanda care nu era sub influenţa marii Reforme, era colorată de acesta. Acest fapt este adevărat în special cu privire la Vermittelungs - Teologie din Germania reprezentată de Peter Lange, Ebrard, Rothe, Hofmann, Delitzsch, Kurtz, şi alţii, în prima parte a secolului al nouăsprezecelea. Ei interpretau profeţiile lui Ezechiel despre noul templu într-o manieră materialistă şi aşteptau împlinirea la ce-a de-a doua venire a lui Cristos. Israel va fi atunci transformat şi e ceremoniile Levite vor fi reintroduse ca o comemorare retrospectivă a jertfei de ispăşire a lui Cristos.

 

Câţiva dintre ceilalţi teologi ai acestei vremi trebuie să fie numiţi semi-Chiliaşti. De exemplu, teologul olandez Van Oosterzee aştepta doar o reîntoarcere a lui Cristos. Aceasta urmă să fie urmată de împărăţia Lui pe pământ în timpul căreia o parte din umanitate va trăi într-o stare de glorie. Atunci va avea loc transformarea majorităţii Iudeilor şi a multora dintre Neamuri. După această va veni învierea şi judecata. Noi însă credem că numărul „o mie” din Apocalipsa 20 „nu este un număr aritmetic ci unul simbolic şi nimic nu trebuie să se aştepte de la acea perioadă care este o contradicţie de neîmpăcat cu principiile lăsate de Isus Însuşi în Ioan 4:21. Prezicerile profeţiilor cu  privire la restaurarea naţională a Israelului, nu trebuie să fie în luate în considerare singure, ci înţelese în potrivit cu regula lui Melanchton: evanghelia este interpretarea profeţiilor” citat din Christian Dogmatics  (Dogmatici Creştine) de Van Oosterzee, Vol. 2, p. 799.

 

În timpul nostru, mişcarea Evreiască numită Sionism merită o atenţie specială în această conexiune. Se fac eforturi deosebite de a aduce Evreii înapoi în Palestina. Este destul de natural ca această mişcare să fie observată cu simpatie de mulţi Creştini din zilele noastre care aşteaptă restaurarea Israelului în ţara promisă şi astfel grăbirea inaugurării împărăţiei de o mie de ani care presupun ei că va urma. Stimularea credinţei în această doctrină a fost influenţată şi de războiul mondial care a avut loc recent.

 

Această scurtă trecere în revistă ne arată că Chiliasmul a înflorit în timpuri de necaz şi greutate. Un important progres a fost de asemenea înregistrat în timpul marelui război.  

 

Acest articol este preluat din Capitolul III din cartea Why Thousand Years? (De ce o mie de ani) de William Masselink, publicat de Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, Michigan, 1930, pp. 20-30.