Biografii: 


John Calvin (1509-1564)

Informaţii generale

Teologul francez John Calvin, născut în 10 iulie, 1509, mort in 27 mai, 1564, a fost după Martin Luther, spiritul conducător al Reformei Protestante. Dacă Luther a sunat trompeta pentru reformă, Calvin a orchestrat partitura prin care Reforma a devenit o parte a civilizaţiei vestice. Calvin a studiat în Paris, probabil între 1521 şi 1526, unde a fost introdus în şcolarizarea umanistă şi în apelurile pentru reformarea bisericii. Apoi el a studiat dreptul la porunca tatălui său din 1525 până în 1530. Când tatăl său a murit în 1531, Calvin s-a întors imediat la dragostea sa dintâi – studiul clasicilor şi a teologiei. Între 1526 şi 1531, el a experimentat o convertire Protestantă deosebită. „Dumnezeu,” a scris el mult mai târziu, „a întors în cele din urmă cursul meu în altă direcţie prin frâul secret al providenţei sale.” Prima lucrare publicată de Calvin a fost un comentariu asupra cărţii lui Seneca, De Clementia (1532). Apoi a urmat un belşug de comentarii influente asupra cărţilor Bibliei.

Poziţia sa în Franţa a devenit precară când în 1533 prietenul său Nicholas Cop, rector la Universitatea din Paris, a dat o adresă publică ce sprijinea reforma. În final Calvin a fost forţat să zboare în 1535 la Basel, Elveţia. Acolo el a făcut o carte mică despre crezurile sale reformate noi. Aceasta a fost proiectată pentru a oferi un rezumat scurt al credinţei creştine esenţiale şi pentru a-i apăra pe Protestanţii francezi, care treceau prin persecuţii serioase, ca moştenitori adevăraţi ai bisericii primare. Această primă ediţie a lui Calvin Institutes of the Christian Religion (Instituţii ale religiei creştine) (1536) conţinea doar şase secţiuni scurte. Prin ultima sa ediţie (1559), ea a crescut la 79 de capitole întregi. Institutes prezintă cu o claritate fără egal o viziune a lui Dumnezeu în maiestatea sa, a lui Hristos ca profet, preot, şi rege, a Duhului Sfânt ca şi dătător al credinţei, a Bibliei ca autoritate finală, şi a bisericii ca popor sfânt al lui Dumnezeu. Doctrina sa a predestinării este o deducere a lui Calvin din crezul său în păcătoşenia umană şi în harul suveran al lui Dumnezeu în Hristos.

După publicarea cărţii Institutes, Calvin a intenţionat să îşi dedice viaţa sa pentru un studiu ulterior. Totuşi, într-o călătorie la Strasbourg în iulie 1536, ea a fost forţat să ocolească prin Geneva unde a sperat că va sta doar o noapte. Însă aprigul Guillaume Farel, care a muncit mult pentru reforma acelui oraş, avea alte planuri.

Ameninţându-l pe Calvin cu un blestem de la Dumnezeu, Farel l-a convins să rămână. Următorii doi ani au fost dificili, deoarece planurile severe pentru reformarea bisericii şi a oraşului s-au ciocnit de indiferenţa morală de lungă durată a Genevei. În 1538, Calvin şi Farel au fost expulzaţi din oraş. Calvin a continuat să meargă spre Strasbourg unde şi-a petrecut cei mai fericiţi ani ai vieţii sale ca pastor al adunării de francezi din oraş. În timp ce era în Strasbourg, Calvin a alcătuit un comentariu influent asupra cărţii Romani, supraveghind pregătirea unei liturghii şi o carte de psalmi pe care o va folosi mai târziu în Geneva, şi s-a căsătorit cu văduva Idelette de Bure. Când prietenii lui Calvin au câştigat controlul asupra consiliului din Geneva în 1541, ei i-au cerut să se întoarcă, şi el a fost de acord şovăind. În următorii 14 ani reforma sa încă întâlneşte o rezistenţă aspră. Atunci unii din Geneva şi mai târziu mulţi critici, au considerat moralitatea lui Calvin absurd de severă, prin interzicerea pieselor de teatru şi încercările ei de a introduce pamfletele religioase şi cântecele psalmilor în tavernele Genevei.

Alţii au admirat curajul convingerii sale că toţi cei vii ar trebui să îl glorifice pe Dumnezeu. În final, libertinii au făcut o gafă în 1553 prin acordarea sprijinului indirect faţă de ereticul Michael Servetus. Servetus a fost condamnat la moarte prin ardere, şi în 1555 oraşul a aparţinut lui Calvin. Ordinul Bisericii Presbiteriene a fost că el a întemeiat un principiu al implicării laice care a avut un mare impact în toată Europa.

În timpul ultimilor ani ai lui Calvin, Geneva a fost casa multor refugiaţi religioşi care au dus cu ei dorinţa de a aplica o reformă Genevană în ţările lor. Scrisorile sale personale şi lucrările sale publicate au ajuns de la Insulele Britanice până în cele Baltice. Academia Genevei, întemeiată în 1559, a extins cercul influenţei sale. Folosirea strălucită a francezei lui a promovat mult acea limbă la fel cum lucrarea lui Luther a răspândit influenţa germanei. În ciuda personalităţii sale rezervate, până când a murit, Calvin a generat o dragoste profundă printre prietenii săi şi un dispreţ intens de la duşmanii săi. Influenţa sa, care s-a răspândit în toată lumea vestică, a fost simţită în mod special în Scoţia prin lucrarea lui John Knox.

Mark A Noll

Bibliografie

W J Bousma, Calvin (1987); Q Breen, John Calvin: A Study in French Humanism (1968); J Calvin, Institutes of the Christian Religion, 1559 ed.; H J Forstman, Word and Spirit: Calvin's Doctrine of Biblical Authority (1962); T H L Parker, John Calvin: A Biography (1975); R Stauffer, The Humanness of John Calvin (1971); F Wendel, Calvin: The Origin and Development of His Religious Thought (1963).