Erezii:

KENOSIS   

 

 De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Kenosis este un cuvânt grecesc pentru golire, folosit ca termen teologic.

Fiind un cuvânt grecesc vechi, κένωσις kénōsis înseamnă o "golire", de la κενός kenós "gol".

În orice caz, cuvântul este folosit în special într-un context teologic creştin, de exemplu Filipeni 2:7, "Isus S-a făcut pe Sine nimic (κένωσε ekénōse) ..." (NIV) sau "...S-a golit pe Sine..." (NRSV), folosind verbul care provine de la κενόω kenóō "a goli".

Cuprins

bullet

1 Kenosis în cristologie

bullet

2 Misticismul ortodox răsăritean  

bullet

3 Etica kenotică

bullet

4 Kenosis în estetica literară  

bullet

5 Legături externe

Kenosis în cristologie

În teologia creştină, Kenosis reprezintă conceptul 'golirii de sine' de voinţa proprie devenind în întregime receptiv faţă de Dumnezeu şi voia Lui desăvârşită. Este folosit atât ca o justificare a întrupării, cât şi ca un simbol al naturii activităţii şi bunăvoinţei lui Dumnezeu.

O dilemă evidentă apare atunci când teologia creştină pretinde un Dumnezeu aflat dincolo de timp şi spaţiu, care pătrunde în timp şi spaţiu pentru a deveni uman (întrupat). Doctrina kenosis-ului încearcă să explice la ceea ce Fiul lui Dumnezeu a ales să renunţe din punct de vedere al atributelor Sale divine, sau naturii divine, pentru a lua asupra Sa natura umană. Întrucât Isus cel întrupat este în mod simultan pe deplin uman şi pe deplin divin, kenosis susţine că aceste schimbări au fost atribuite temporar de Dumnezeu în întruparea Lui, şi că atunci când Isus S-a înălţat înapoi la ceruri după înviere, El şi-a însuşit din nou în mod desăvârşit toate atributele Sale originale şi caracterul divin.

În mod specific, se referă la atribute ale lui Dumnezeu care nu sunt considerate ca fiind compatibile cu preluarea unei forme pe deplin umane. De exemplu, omnipotenţa, omniprezenţa, omniscienţa lui Dumnezeu precum şi independenţa, eternitatea, infinitatea, impasibilitatea şi imanenţa Lui. Teologii care susţin această doctrină apelează adesea la citarea textului din Filipeni 2:5-8. Criticii teologiei kenosis-ului afirmă că în contextul din Filipeni 2:5-8 Isus preia în mod voluntar forma unui rob pentru a ascunde gloria Sa divină (revelată temporar în transfigurarea Sa), sau a renunţa la locul şi poziţia Sa în ceruri pentru a locui printre oameni, spre deosebire de a renunţa la atributele sau natura Sa divină.

Cristologia kenotică se concentrează asupra anumitor pasaje din Evanghelii în care Isus nu permite să fie numit bun, şi asupra dovezilor că El nu era omniscient în ce priveşte data celei de-a doua veniri. A devenit o problemă importantă în dezbaterile protestante din secolul şaisprezece şi a revenit în secolul nouăsprezece pentru a reinterpreta doctrinele clasice ale întrupării.

Misticismul ortodox răsăritean

Teologia ortodoxă mistică din Orient accentuează urmarea exemplului lui Cristos. Kenosis este posibilă doar prin umilinţă şi presupune că individul caută unirea cu Dumnezeu. Kenosis nu este doar o chestiune cristologică în teologia ortodoxă, ci are de a face mai mult cu pneumatologia, şi anume cu Duhul Sfânt. Kenosis, referitor la natura umană, înseamnă epiklesis-ul continuu şi abnegaţia de propria voinţa şi dorinţă umană. Referitor la Cristos, există un kenosis al Fiului lui Dumnezeu, o condescendenţă şi sacrificiu de sine pentru răscumpărarea şi mântuirea întregii umanităţi. Umanitatea poate de asemenea participa în lucrarea de salvare a lui Dumnezeu prin theosis; devenind sfântă prin har.

De aceea, în ortodoxismul răsăritean, theosis nu se referă la a deveni asemenea lui Dumnezeu în natură sau în esenţă, ceea ce înseamnă panteism; în schimb, se referă la a deveni una cu Dumnezeu prin har, prin Energiile Lui. Teologia ortodoxă face distincţie între Esenţa divină şi Energiile divine. Prin urmare, kenosis este un paradox şi o taină din moment ce “golirea de sine” umple de fapt persoana cu har divin şi duce la unirea cu Dumnezeu.

O altă perspectivă este ideea că Dumnezeu este Cel care se goleşte pe Sine. El S-a revărsat pe Sine pentru a crea cosmosul şi universul, şi tot ce îl cuprinde. De aceea, este obligaţia noastră să ne dăruim pe noi înşine. (Aceasta este similar cu afirmaţia lui C.S. Lewis în Mere Christianity (Creştinismul redus la esenţe) şi anume că un pictor îşi revarsă ideile în lucrarea sa şi totuşi rămâne o fiinţă complet distinctă faţă de pictura sa.) Procedând astfel, devenim deificaţi asemena lui Dumnezeu. Un alt termen pentru acest proces este theosis.

Etica kenotică

Etica kenotică este etica lui Isus, considerată ca fiind etica sacrificiului. Pasajul din Filipeni îi îndeamnă pe credincioşi să urmeze exemplul golirii de sine a lui Cristos. În această interpretare, Pavel nu a susţinut în primul rând o teorie despre Dumnezeu în acest pasaj, ci mai degrabă el a folosit smerenia lui Dumnezeu manifestată în evenimentul întrupării ca o chemare pentru creştini să fie în mod asemănător folositori altora.

Kenosis în estetica literară

Kenosis este afectul (sentimentul) experimentat de cel care citeşte versuri sau stiluri de poezie. Este experienţa golirii de ego-ul personalităţii cititorului spre manipularea senzorială directă a poeticii. În acest sens, kenosis produce o experienţă a veşniciei asupra cititorului. Comparaţi catarsis care reprezintă sentimentul creat de dramă şi kairosis care este sentimentul creat de roman.

Legături externe

bullet

http://speakingoffaith.publicradio.org/programs/2004/06/24_scienceandhope/

bullet

George Ellis interview – de la NPR

bullet

Kenosis.info – eseuri anti-Kenosis

    (courtesy of http://en.wikipedia.org )