TEOLOGIE SISTEMATICA / COSMOLOGIE

O Cosmologie U

de Robert A. Hermann Ph. D.

În cadrul ştiinţei creaţioniste există un conflict între conceptul de „intervenţie Divină” şi anumite construcţii umane (imaginaţii), caz în care astfel de construcţii sunt pretinse a fi „felul în care le-a făcut Dumnezeu”. Astăzi, evoluţia teistă precum şi conceptul de „Promotor” al lui Aristotel sunt aproape echivalente. Din această noţiune, am putea construi o scară relativă către gradul pe care comportamentul sistemului natural urmează modelele asociate cu imaginaţiile umane care declară că „aşa le-a făcut Dumnezeu” contra comportamentului de sistem natural produs de intervenţia Divină (procesele miraculoase).

O astfel de scală nu ar fi avut prea mare înţeles pentru comportamentul sistemului natural care nu este discutat în cadrul scripturilor (adică acolo unde scripturile tac într-o astfel de materie), unde speculaţia necontradictorie este de obicei permisă. Există multe modele pentru creaţie care pretind că urmează relatarea scripturală. DAR, astfel de descrieri minimalizează direct intervenţia Divină. Intervenţia Divină în aceste modele nu urmează declaraţiile scripturale care, pentru mine, indică faptul că s-a aplicat intervenţia Divină. Ceea ce fac aceste modele este să solicite intervenţia Divină doar la punctul în care imaginaţiile umane eşuează în a oferi o explicaţie semnificativă. Personal, eu resping această abordare de teologie/ştiinţă în acord cu directivele scripturale. Următoarea cosmologie U nu înlocuieşte imaginaţiile umane cu intervenţia Divină directă ci mai degrabă reţine intenţia scripturală acolo unde Biblia nu este tăcută în materia respectivă. Personal sper că aceasta glorifică scenariul creaţiei lui Dumnezeu.

Există un mod de a simplifica terminologia ştiinţifică oferită în următoarea descriere atunci când o interpretarea teologică este considerată. Ceea ce atinge această simplificare este o substituţie pentru astfel de termeni seculari precum „ultracuvânt, ultralogică şi subparticule” şi altele asemenea, expresia „procesele supranaturale”. Este foarte important să notăm faptul că o astfel de substituţie trebuie să fie considerată dacă nu se foloseşte de altfel o interpretare teologică. Modelul MA poate genera universuri fără vreo astfel de interpretare. Toată materia anterioară secţiunii 7 poate fi înlăturată în acest proces de simplificare. Simplificarea începe cu această secţiune. Anumite speculaţii sunt făcute în secţiunea 10. Unii ar putea chiar să înceapă de la paragraful patru de la 10. Există în cadrul acestei secţiuni alte speculaţii care folosesc materialul luat din cartea „Einstein Corrected” (Einstein Corectat). Aceste procese pot fi re-descrise în mod simplu ca, încă o dată, supranaturale în caracter. Termenul „supranatural” înseamnă „ceea ce este superior faţă de forţele recunoscute sau de legile naturii, unde aceste forţe recunoscute sau legi sunt relative faţă de comportamentul sistemelor naturale conţinute în cadrul universului nostru”. DAR, atunci când interpretarea teologică este considerată, cineva ar include o cerinţă adiţională ca aceste procese sunt considerate acelea care sunt utilizate în mod specific de Dumnezeul descris în cadrul Scripturilor.

1. Ceea ce urmează este o cosmologie literală Scripturală bazată pe deducţie raţională ştiinţifică. Aspectele tehnice ale acestei cosmologii sunt bazate pe o interpretarea teologică a modelului matematic numit modelul metamorfic-anamorfoză (modelul MA). Termenii utilizaţi apar în monograful pe care eu îl numesc „Soluţiile…” monograf care oferă soluţiile seculare faţă de ceea ce s-a spus a fi „cele mai semnificative întrebări din cartea de fizică” (parafrazarea lui John Wheeler). Termenii sunt mult mai profund trataţi în monograful (cartea în mod posibil) intitulat „Ultralogici şi altele. . . .” Mai departe, pentru cei care ar pune la îndoială unde sau nu abordarea modelului MA este „ştiinţă”, eu spun că modelul MA secular foloseşte exact aceiaşi filozofie de ştiinţă folosită în cosmologia teoretică şi în logica cuantică. Pentru câteva aspecte generale ale acestei cosmologii, o mică porţiune a materialului din cartea „Einstein Corectat” este utilizată. Logica folosită pentru a argumenta pentru concluzii este una ştiinţifică (adică predicatul de calcul de prim-ordin). Deşi există câteva predicate care sunt interpretate în mod teologic, pentru aceste motive logice, consider că aceasta este, cel puţin, o descriere raţională. Aceasta este un fapt important că modelul MA poate fi folosit să genereze toate cosmologiile seculare cunoscute precum şi multe lucruri teologice ca acelea care utilizează conceptele asociate cu evoluţia teistă (scara macroscopică şi largă).

2. [Notă: Porţiunea metamorfică a acestui model, cerurile secunde, firmamentul de bază ca porţiune a substratului, şi majoritatea tuturor celorlalte concepte cu excepţia descrierii zilei a patra mult mai detailată au fost pentru prima dată discutate în lucrarea „Universul metamorfic” prezentat înaintea Convenţiei despre Creaţie de la Baltimore, 6 iunie 1987.] Cele mai fundamentale concepte Biblice sunt afirmaţiile despre creaţie „Şi Dumnezeu a spus . . .” din Geneza 1 şi cele corespunzătoare găsite în astfel de locuri precum Psalmul 33:9, „Căci el a vorbit şi s-a făcut . . . „, 148:5 „. . . căci el a poruncit şi ele au fost create”, etc. În cadrul modelului MA secular, creaţia entităţilor naturale ale lumii este iniţiată de anumite condiţii iniţiale cuplate cu legile ultranaturale din cadrul lumii fizice neacceptate (lumea SFN), unde din punctul de vedere secular acest substrat poate fi considerat ca fiind întotdeauna prezent. Modelul declară în mod explicit faptul că este raţional să asumi că astfel de condiţii iniţiale există, dar modelul mai declară de asemenea că omenirea nu putea avea nici o pricepere detaliată a condiţiilor acestora după cum ar fi descrise acestea în orice limbaj uman. Una din substituirile teologice care sunt făcute, după creaţia temeliei, este înlocuirea acestei condiţii iniţiale care iniţiază mecanismul cu un proces de selecţie Divin. Această osmologie foloseşte metoda teoretică de ştiinţă numită metoda de „simplicitate”. Aceasta înseamnă că atunci când două descrieri sau concepte distincte duc la aceiaşi concluzie, atunci ceea ce este mai simplist din punct de vedere conceptual este folosit. Aceasta nu înseamnă că procesul de modelare actual este simplist. Într-adevăr, poate fi mult mai dificil să modelăm cel mai simplu dintre cele două concepte. Cu cât sunt mai puţine premise, cu atât mai dificil poate fi pentru a modela un concept.

Într-un anumit sens, modelul MA – în mod automatic – îşi dezvoltă propria sa filozofie de ştiinţă. Modelul declară în mod specific că speculaţia ar trebui să fie reţinută. Aceasta declară că, în timp ce noi ne aflăm în starea noastră prezentă căzută, putem ştii doar anumite aspecte generale a felului cum a creat Dumnezeu. Modelul declară că există răspunsuri complete şi detaliate pentru fiecare întrebare care ar putea apărea din aceste proceduri de creaţie generală; dar, pentru prezent, mintea umană nu este capabilă să priceapă răspunsurile. Modelul MA în mod specific formează afirmaţia lui Pavel din 1 Corinteni 13:12 în faptul că noi, într-adevăr, vedem ca printr-o oglindă întunecată.

3. Prima afirmaţie din Geneza 1 indică creaţia „cerurilor secundare” în care lumea naturală va fi înrădăcinată. Aceste „ceruri secundare” sunt modelate de lumea SFN şi, în particular, lumea naturală va fi înrădăcinată în cadrul unei lumi de fundal sau substrat compusă dintr-un câmp de subparticule dense, până la un grad infinit, de tipuri variate. [Notă: acest câmp modelează „vidul” de fizică de particule.] Modelul MA arată faptul că se poate cunoaşte foarte puţin despre „cerurile secundare”. Toate entităţile naturale sunt create din entităţi nenaturale dar create în acest proces de modelare. Procesele care cedează faţă de entităţile naturale sunt cu toate modelate de operatori care pot fi clasificaţi din punctul de vedere teologic drept procese Divine asemenea celor mintale. Toate entităţile create ale lumii naturale ar putea să aibă loc prin combinaţii hiperfinite de un singur tip de subparticulă – ultrasubpartucula. [Folosirea unui singur tip de subparticulă pentru toată creaţia naturală a lui Dumnezeu poate fi o semnătură divină care indică unicitatea lui Dumnezeu.] Apoi subparticulele intermediate sunt în mod finit combinate laolaltă pentru a produce entităţi ale lumii naturale. Procesul de bază care oferă aceste două „procese de combinare laolaltă” este obţinut prin construirea unui model neacceptat pentru procesul uman de selectare al simbolurilor, cuvintelor, precum şi pentru scopul construirii unei descrieri lingvistice. De aici, aceste procese pot fi descrise în mod teologic ca o selecţie divină asemenea celei mintale şi procesul de combinare care oferă entităţi de bază ale lumii naturale.

4. Zilele actuale de creaţie urmează secvenţa din Geneza „Şi Dumnezeu a spus. . .”. Există un ultracuvânt ultim care atunci când operatorul ultralogic *S este aplicat produce o secvenţă de şase ultracuvinte intermediate. Atunci când se aplică ultralogica *S la fiecare dintre aceste ultracuvinte intermediate pentru o zi de creaţie, atunci toate ultracuvintele sistemului natural de dezvoltare sunt produse. Aceste ultracuvinte emit regulile cerute în general pentru dezvoltarea sistemelor specifice naturale peste acea o zi de creaţie. Apariţia oricărui sistem natural în timpul fiecărei zi de creaţie foloseşte porţiunea metamorfică a modelului şi poate fi priceput de mintea umană prin a spune că aparenţa era abruptă sau bruscă. În plus, după cum este stabilit în mod tehnic, setul de legi naturale cerute pentru a susţine (Evrei 1:3) şi a păstra (Neemia 9:6) creaţia lui Dumnezeu sunt şi ele create în acelaşi moment de către un ultracuvânt.

5. Pe măsură ce secvenţa biblică progresează, numărul şi complexitatea sistemelor naturale necesare creste. Fiecare ultracuvânt intermediat conţine ultracuvintele adecvate care continuă dezvoltarea cerută a sistemelor create natural anterior, dar în mod posibil sub legi naturale alterate sau adiţionale. Dacă legile naturale au nevoie să fie alterate, atunci este aplicată porţiunea ultracontinuă anamorfoză a modelului MA.

6. Datorită posibilei schimbări de caracter al legilor naturale în sine, nu voi specula cu privire la conţinutul lor în cadrul primelor câteva zile de creaţie. Voi specula doar atunci când legile naturale create par să corespundă mult mai îndeaproape cu acelea care sunt prezente astăzi şi despre care mintea umană poate avea, cel puţin, o pricepere parţială.

7. Din Geneza 1:1, avem faptul că pământul a apărut în mod brusc. În cadrul Bibliei, cu excepţia lui Geneza 1:1-2, termenul de „pământ”, atunci când acesta se referă la obiectul material actual, se pare că nu este niciodată folosit pentru o anumită entitate care este în mod semnificativ mai mare decât pământul nostru din prezent. Astfel, în această cosmologie, pământul din Geneza 1 are masa aproximativă a structurii prezente din zilele noastre după separarea unei cantităţi mici de apă care are loc în Geneza 1:6. Mai departe, aşa cum este indicat în Geneza 1:2, oricare ar fi compoziţia şi mărimea sa în Geneza 1:1, acesta are o suprafaţă de apă atunci când este privit din substrat. Substratul invadează de asemenea toate obiectele create în sensul că obiectele create sunt înrădăcinate în mod dens în substrat. Din Geneza 1:2, traducerea mai literală „pământul a devenit un haos şi (era) vacant şi întunericul era pe suprafaţa haosului inundat” este folosită. În cel puţin trei pasaje scripturale termenul „lumină” este folosit pentru a numi o entitate care este distinctă faţă de alte entităţi pe care le producem noi acum precum radiaţia. Acestea sunt Geneza 1:3, Psalmul 74:16; Eclesiastul 12:2. Creaţia bruscă a luminii (spectrul electromagnetic întreg) pare să aibă loc în Geneza 1:2. Aceasta este „bună” şi aşa cum se arată în „Einstein Corectat” proprietăţile electromagnetice sunt o parte integrală a TUTUROR proceselor fizice. O mică speculaţie ar putea duce la presupunerea că creaţia „luminii” se poate să fi avut efectul „calmant” corespunzător asupra „haosului inundat” în acea că la acest moment acea radiaţie electromagnetică devine o parte integrală a tuturor sistemelor naturale. Într-adevăr, radiaţia electromagnetică, caracterizată de fotoni, pare să se relateze faţă de aproape toate evenimentele naturale semnificative. Dumnezeu se pare că a separat în mod specific, pentru folosirea ulterioară, porţiunea vizibilă a spectrului din alte porţiuni. Singurul spaţiu din lumea naturală utilizat până acum este cel ocupat de combinaţia de pământ şi „lumină”. (Sfârşitul zilei întâi.)

8. În Geneza 1:6, procesele de ultracuvânt, ultralogică şi subparticul produc o separare de o cantitate necunoscută de apă din suprafaţa pământului din Geneza 1:2. Aceasta este o separare largă – firmamentul – ca cea care poate fi înţeleasă de geometria dimensiunii a treia şi din moment ce apele „de sus” sunt separate de apele „de jos” există, prin măsurătorile din prezent, un larg spaţiu între cele două suprafeţe de apă. Apa din exterior, nu contează în ce condiţie este aceasta sau cât de rarefiată poate fi ea, reprezintă o graniţă exterioară pentru universul natural care avea să fie creat adiţional la scurt timp. Această expansiune, în acest punct, nu conţine nici o altă entitate naturală pentru că acest motiv nu este considerat complet din moment ce această creaţie nu este urmată, în cadrul a multe translatări, de fraza de desăvârşire „aceasta era bun”. Din punctul de vedere al substratului, acest firmament este o porţiune a vidului fizicilor de particule şi este compus dintr-o porţiune a câmpului dens de subparticule. Vă rog să notaţi faptul că Dumnezeu numeşte acest firmament ca un cer. Într-adevăr, acesta este acelaşi firmament care va conţine creaţiile din ziua a patra a lui Dumnezeu. În plus, creaţiile din ziua a patra par să indice indirect faptul că pământul de la ziua întâi poate să se rotească încet în ceea ce priveşte acest substrat. Mai departe, nu speculez referitor la ideea dacă pământul combinat şi lumina includ un anumit fel de sursă de lumină din moment ce aceasta este inutil pentru entităţile create în timpul zilei a treia. (Sfârşitul zilei a doua.)

9. Toate entităţile produse în ziua a treia sunt obţinute de apariţia bruscă într-o formă matură adecvată sau complexă prim aplicarea proceselor de formare de ultracuvinte, ultralogici şi subparticul. Dacă sau nu este necesară o sursă de lumină pentru a susţine obiectele depinde de legile naturale care sunt produse alături de sistemele naturale necesare. (Sfârşitul zilei a treia.)

10. Înainte de a discuta creaţiile din ziua a patra, este necesar să ne reamintim câteva fapte care apar în „Einstein Corectat”. Anumite alterări în comportamentul sistemului natural sunt controlate de diferite elemente de linie. Dar atunci când un astfel de element este folosit pentru presiunea liniară sau alterările câmpului gravitaţional argumentele arată faptul că doar o porţiune de element de linie este folosit. Această porţiune este una care implică alteraţii în coordonarea infinitezimală dintre lumină şi ceasuri. Toate variaţiile sunt făcute într-o manieră consistentă folosind conceptele unor funcţii separatorii şi universale.

Există două timpuri de procese de care este nevoie pentru a deriva aceste alteraţii. Procesul unu este o viteză actuală care poate fi măsurată în ceea ce priveşte substratul. Celălalt nu este o viteză actuală, ci mai degrabă o forţă potenţială din cadrul universului natural. Pentru cazul lui Robinson-Walker elementul de tip linie din care este obţinut conceptul de expansiune structurală a substratului (firmamentul), o afirmare de forţă actuală în termenii unui substrat d este folosit. Aceasta apare la paginile 100-103 unde ecuaţia (28) în anumite copii ar trebui aibă c^2 care îi lipseşte şi care să fie pus în două locuri. Dar, nici un tip pur potenţial de forţă pentru d nu a fost încă considerat. Pentru consistenţă, ca un tip potenţial de forţă ar trebui să existe şi pentru expresia d. Presupun că în cadrul substratului mai există o altă posibilitate simplă. Aceasta este un timp de tensiune care este măsurată ca o forţă potenţială. Folosind această idee de tensiune, aceleaşi derivaţii duc la alteraţiile câmpului gravitaţional pentru că comportamentul fizic va duce la alterări de tensiune în procesele fizice printr-o interacţiune electromagnetică cu substratul, unde direcţia este un substrat pentru interacţiunea naturală a lumii. Cu cât este mai mică tensiunea dintr-o regiune, cu atât mai mici vor fi alteraţiile de măsuri fizice din cadrul acelei regiuni. Cu cât este mai mare tensiunea, cu atât mai mare vor fi aceste alteraţii. Cu certitudine, tensiunea dintr-un teren este o proprietate de terne foarte simplă.

Descrierea pentru activităţile din ziua a patra se lovesc cap în cap cu cosmologia modernă pe bază de observaţie. Geneza 1:14 pare să indice ceea ce va fi pus în cadrul firmamentului şi scopul pentru obiectele create. Acelaşi lucru se întâmplă în prima parte din Geneza 1:15. O pauză în activităţile dintr-o zi sau o descriere mai explicativă sau mai detaliată are loc odată cu fraza „şi aşa a fost”. Geneza 1:16 oferă o descriere mai detaliată, numeşte anumite entităţi şi oferă o secvenţă pentru producerea obiectelor specifice. Primul soare, apoi luna (şi speculez că şi toate celelalte membre ale sistemului solar original) sunt făcute, şi apoi „stelele”. Geneza 1:17 declară, pentru mine, că Dumnezeu a produs aceste entităţi în ordinea declarată. Dificultatea de bază este odată cu producerea „stelelor”.

Speculez faptul că soarele, luna şi toate componentele sistemului solar original sunt făcute în forma matură şi complexă prin aplicarea proceselor de combinaţie de ultracuvânt, ultralogică şi subparticul. Dar, speculez faptul că „după” aceste evenimente, porţiunea ce a mai rămas din firmament este răspândită printr-o combinaţie densă de radiaţie şi materie într-una din cele mai simple forme combinate ale sale. Această formă este forma uzuală asociată cu conceptul de echilibru termal sau a unei supe din materie de radiaţie la 3.000 K aşa cum este măsurată de instrumentele de astăzi. De sigur, aceasta nu trebuie să fie starea exactă a lucrurilor. Multe „stări” ar fi de ajuns. Pentru ca această combinaţie de radiaţie-materie să degenereze într-un univers dominat de materie, toate legile prezente şi cele naturale necesare sunt imprimate asupra firmamentului. Aceasta include conceptul expansiunii de structură al relativităţii firmamentului faţă de forţa actuală d asociată cu elementul de linie al lui Robinson-Walker. Totuşi, rata de expansiune d este dependentă de poziţia de substrat şi de coordonatele timpului natural. Aceasta ar admite un control foarte simplu asupra cerinţelor greoaie pentru formarea stelelor. Diferenţele actuale în ratele de expansiune trebuie doar să fie minuscule.

Din nefericire, prezenţa supei acesteia de radiaţie-materie ar afecta obiectele produse anterior. Ni se spune în Neemia 9:6 că Dumnezeu va păstra creaţia Sa. O porţiune din această protecţie poate veni dintr-un mecanism deja creat. Acesta este conceptul de forţă potenţială – tensiunea de câmp – asociată cu d (v = 0) şi coordonata sferică generală a elementelor de linie care apare la pagina 86 din „Einstein Corectat”. Prin creşterea tensiunii de teren, la un grad extrem, în oricare punct dintr-o regiune imediată şi necesară a substratului care conţine fiecare entitate a sistemului solar produs anterior, aceste efecte ar putea fi minimalizate spre efecte atât de distructive încât sunt propagate prin firmament. Când sunt comparate cu aceleaşi procese din cadrul firmamentului, multe procese fizice ar încetini în cadrul fiecărei entităţi de sistem solar original până la punctul în care să fie aproape zero. Eu accentuez faptul că procesele nu se opresc şi aceasta este doar o „încetinire” comparativă. Recunosc contribuţiile lui Humphreys prin a spune că lumina stelelor şi efectele de timp discutate de Humphreys vor avea loc în această cosmologie din moment ce universul exterior faţă de regiunea tensiunii înalte îmbătrâneşte la o rată care permite o percepută eră de milioane şi milioane de ani standard în timp ce vârstele regiunii interioare, în comparaţie, doar uşor. Voi numi acestea efectele lui Humphreys. [De sigur, nici un mecanism de gaură neagră cvasi-albă nu este întrebuinţat în cosmologia U.] Dacă există vreo radiaţie care trece în regiunea tensiunii înalte, atunci metodele din „Einstein Corectat” arată faptul că energia asociată cu o astfel de radiaţie ar coborî aproape de zero şi, într-adevăr, entităţile ar fi absorbite în substrat. Acest aspect este interesant din moment ce aceasta ar putea cauza faptul ca tensiunea să devină mai mică la o rată corespunzătoare şi automatic să reducă această tensiune pentru obiectele create ale sistemul solar original la ceea ce ar exista prin întregul firmament în această epocă prezentă.

Dacă această reducere de tensiune gradată nu este parte din scenariul de creaţie, atunci folosirea expresiei „le-a pus pe firmament” ca o condiţie iniţială, noi am putea conclude că după ce se producea colectarea adecvată de stele următoarea putea să aibă loc. Pentru ca următoarea cerere secvenţială să aibă loc, nevoia ca aceste stele să „domnească peste zi şi peste noapte”, care este o referinţă clară la felul cum ele vor fi privite de pe pământ, tensiunea din substrat ar fi redusă în mod rapid aşa încât ultima afirmaţie citată ar fi adevărată. Procesele sunt apoi încheiate de folosirea afirmaţiei „aceasta era bun”. [Sfârşitul zilei a patra.]

11. Toate celelalte lucruri create, entităţi făcute sau formate urmează acelaşi model de producţie aşa cum este detaliat în secţiunea 9 pentru ziua a treia. În ceea ce priveşte lungimea actuală a creaţiei celor şase zile fiind măsurate după standardele de astăzi, aceasta trebuieşte determinată de alte mijloace. Această cosmologie nu depinde de aceste lungimi. Evident, fiecare creaţie ar putea fi standardul de 24 de ore în durată.

12. Citind descrierea mai rafinată şi mai continuată pentru dezvoltarea pământului aşa cum este declarat în Geneza 2, se pare că pământul şi probabil sistemul solar original au fost create sau făcute într-o formă specială matură. Ele nu au fost produse prin mijloacele vreunui proces de evoluţie începând de la vreo compoziţie primitivă excesivă. În următoare secţiunea, următoarele concluzii vor fi mult mai formal prezentate. Speculaţia este că folosirea comportamentului perceput de diferite sisteme naturale care există astăzi nu va duce la o determinare concluzivă a datelor actuale când diferitele entităţi mature au fost create în original, făcute, sau formate. Într-adevăr, anomaliile vor avea loc probabil doar atunci când mijloacele seculare sunt utilizate. Astfel de confuzii pot fi desemnate ca să „… confuze pe cel înţelept” 1 Corinteni 1:27; în special, înţelepţii seculari care folosesc doar procedurile lumeşti. O complicaţie ulterioară în determinarea complexităţii (sau vârsta) reiese din definitiva prezicere a modelului MA că aspectele proceselor naturale aşa cum au fost ele concepute în original puteau fi uşor alterate în timpul săptămânii de creaţie sau acolo după procesele modelului MA, şi aceasta ar putea produce aşa numitele procese naturale pe care noi le percepem astăzi. Determinarea stărilor actuale de maturitatea sau complexitate pentru originalul creat, făcut, sau a sistemelor naturale formate, şi eliminarea anomaliilor poate veni doar prin cercetarea direcţionată cuplată cu călăuzirea scripturală şi spirituală. O astfel de călăuzire este prezentată în următoarea secţiune.

13. Lumea pământească aşa cum este descrisă ea prin scenariul potopului este de un tip foarte special. De exemplu, sistemele naturale sunt diferite în mod distinct faţă de cele pe care le observăm astăzi. Se pare că ploaia nu avusese loc. Dumnezeu a folosit un fel de ceaţă şi râuri pentru a „uda roadele”, ca să spunem aşa. Se pare că în această lume imaculată multe din procesele naturale pe care le asociem noi cu degenerarea sistemului natural ori nu a avut loc ori a avut loc cu mult mai încet decât astăzi.

Ni se spune în Geneza 6 că omenirea nu numai că s-a corupt pe sine ci a corupt şi întregul pământ. Dumnezeu trebuia să distrugă toate lucrurile vii, cu câteva excepţii, prin intervenţia directă. Şi aceasta avea să includă pământul. „Iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul” Geneza 6:13. Dar cu certitudine că pământul nu a fost anihilat. Este probabil că în timpul potopului pământul şi sistemele sale naturale de sprijin au fost foarte alterate încât să se elimine caracterul special cu care ele erau acordate în original.

În toată descrierea de mai sus pentru cosmologia U, diferite procese ultranaturale ca cele create de Dumnezeu sunt folosite de Dumnezeu să producă toate entităţile şi procesele create. Ele pot să fie de asemenea folosite să producă toate alterările bruşte în comportamentul sistemului natural. Folosind conceptul de tensiune în cadrul substratului dar lăsând ca acesta să fie măsurat de un simplu d real mai degrabă decât de un complex pur di, elementul de linie şi abordarea de derivare din „Einstein Corectat” duce la o „creştere a vitezei” a multor procese naturale. Aplicând aceasta la diferite sisteme naturale în timpul potopului ar da aparenţa „îmbătrânirii” rapide aşa cum se poate măsura prin astfel de sisteme naturale. Într-adevăr, aceasta putea să fie făcut astfel încât caracterul special al pământului era distanţat, cu anumite excepţii posibile, şi sistemele sale naturale acum indică acelaşi comportament ca sistemele naturale din cadrul universului exterior. Din fericire, Dumnezeu nu a alterat anumite sisteme naturale specifice ca un fel de „semnătură” a puterii Sale divine. Biblia pare a fi tăcută în ceea ce priveşte porţiunile rămase ale sistemului solar original. Poate că aici se vor găsi anomaliile. După potop, multe din sistemele naturale „tinere” actuale, ca să spunem aşa, dau acum aparenţă de vârstă înaintată; acum ele par a fi diferite decât alte porţiuni ale universului. Majoritatea sistemelor naturale se degenerează acum la aproximativ aceiaşi rată ca şi astăzi. Toată această degenerare va continua până ce Dumnezeu face toate lucrurile noi din „lucrurile anterioare care au trecut”.

14. Ceea ce s-a discutat mai sus este o cosmologie literală din punct de vedere Scriptural. Această cosmologie este în conflict direct cu diferitele modele teiste evoluţionare. Aceasta este unul din infinitatea a multor cosmologii posibile consistente cu procesele de model MA. Aproape toate astfel de cosmologii nu pot să fie diferenţiate una faţă de alta prin mijloace ştiinţifice. Aşa cum s-a menţionat în secţiunea 13, dacă nu se prezintă anumite anomalii, cosmologia U nu poate să se diferenţieze faţă de cele mai seculare cosmologii discutate în cadrul literaturii ştiinţifice din prezent. Selecţia unei cosmologii specifice de către un individ nu se poate baza pe metoda ştiinţifică aşa cum este folosit de omul de ştiinţă fizică datorită existenţei modelului MA. Selecţia poate să fie bazată doar pe alte considerente. Într-adevăr, nu există nici un mijloc „supranatural” pentru a decide care cosmologie este cea corectă, atunci cosmologia corectă nu poate să fie determinată. (Versiunea finală completată pe 20 ianuarie 1996)

Math. Dept., US Naval Academy, 572 Holloway Rd., Annapolis, MD 21402-5002