Istorie Creştină:

Rădăcinile Purgatoriului


Toţi creştinii sunt de acord cu faptul că noi nu vom mai păcătui în rai. Păcatul şi glorificarea finală sunt total incompatibile. Prin urmare, între păcătoşenia acestei vieţi şi slăvile cerului, noi trebuie să fim făcuţi puri. Între moarte şi slavă există o purificare.

 

Astfel, Catehismul Bisericii Catolice declară: „Toţi cei care mor în harul şi prietenia lui Dumnezeu, dar încă purificaţi în mod imperfect, sunt într-adevăr asiguraţi de mântuirea veşnică; dar după moarte ei trec printr-o purificare, aşa încât să realizeze sfinţirea necesară pentru a intra în bucuria cerului. Biserica dă numele de purgatoriu acestei purificări finale a celui ales, care este în întregime diferit de pedeapsa celor condamnaţi” (CCC 1030-1).

 

Conceptul unei purificări de păcat de după moarte precum şi consecinţele păcatului sunt declarate în Noul Testament în pasaje precum 1 Corinteni 3:11-15 şi Matei 5:25-26, 12:31-32.

 

Doctrina purgatoriului, sau purificarea finală, a fost parte a credinţei adevărate încă înainte de vremea lui Hristos. Evreii credeau deja aceasta înainte de venirea lui Mesia, aşa cum s-a revelat în Vechiul Testament (2 Mac. 12:41-45) precum şi în lucrările evreieşti pre-creştine, precum cea care înregistrează că Adam va fi în doliu „până în ziua împărţirii pedepsei în ultimii ani, când îi voi transforma durerea în bucurie” (Viaţa lui Adam şi Eva 46-7). Evreii ortodocşi până în această zi cred în purificarea finală, şi pentru 11 luni după moartea celui iubit, ei spun o rugăciune numită Kaddish-ul Îndoliatului pentru purificarea celor iubiţi ai lor.

 

Evreii, Catolicii şi Ortodocşii Răsăriteni au proclamat întotdeauna în mod istoric realitatea purificării finale. Până în vremea Reformei Protestante din secolul 16 nu a negat nimeni această doctrină. După cum arată citatele de mai jos din cadrul Părinţilor timpurii ai Bisericii, purgatoriul a fost parte a credinţei creştine încă de la început.

 

Unii îşi imaginează faptul că Biserica Catolică are o făurită doctrină elaborată despre purgatoriu, dar există de fapt doar trei componente esenţiale ale doctrinei: (1) că o purificare după moarte există, (2) că aceasta implică o anumită durere, şi (3) că o purificare poate fi asistată de rugăciunile şi ofrandele celor vii către Dumnezeu. Alte idei, precum faptul că purgatoriul este un „loc” particular în viaţa de apoi sau că necesită timp pentru a fi realizat, sunt speculaţii mai degrabă decât doctrine.

 

Faptele lui Pavel şi Tecla

„Şi după manifestare, Trifena a primit-o din nou [pe Tecla]. Căci fiica ei Falconila murise, şi i-a spus într-un vis: ‚Mamă, să o primeşti pe străina aceasta Tecla în locul meu, ca ea să se roage cu privire la mine, ca eu să fiu transferată spre locul celor drepţi’” (Faptele lui Pavel şi Tecla [160 d. Hr.]).

 

Abercius

„Cetăţenii unui oraş proeminent, eu am ridicat aceasta în timp ce trăiam, ca eu să am un loc de odihnă pentru trupul meu. Abercius este numele meu, un ucenic al castului Păstor care îşi hrăneşte oile pe munţi şi în câmpuri, care are ochi mari ce privesc peste tot, care m-a învăţat scrierile credincioase ale vieţii. Stand în aşteptare, eu, Abercius, am poruncit să se înscrie aceasta: Într-adevăr, aveam 72 de ani. Fie ca toţi cei care sunt în acord cu aceasta şi care o înţeleg să se roage pentru Abercius” (Epitaf al lui Abercius, [190 d. Hr.]).

 

Martirajul lui Perpetua şi Felicity

„În aceiaşi noapte, aceasta mi s-a arătat într-o viziune: Eu [Perpetua] am văzut pe Dinocrates ieşind dintr-un loc întunecos, unde mai erau şi alţii, şi el era uscat şi foarte însetat, cu o arătare urată şi de culoare palidă, şi rana de pe faţa lui atunci când a murit. Acest Dinocrates a fost fratele meu după trup, de şapte ani, care a murit mizerabil într-o boală. . . . Pentru el am făcut eu rugăciune, şi între mine şi el a fost un mare interval, aşa că nici unul dintre noi nu ne puteam apropia unul de altul. . . şi eu am ştiut că fratele meu era în suferinţă. Am avut nădejde că rugăciunea mea poate aduce ajutor suferinţei lui; şi m-am rugat pentru el în fiecare zi până ce a trecut în temniţa taberei, căci noi trebuia să ne luptăm în tabără. Apoi. . . am făcut rugăciune pentru fratele meu zi şi noapte, suspinând şi plângând ca să îmi fie dat mie. Apoi, în ziua când el a rămas în lanţuri, aceasta mi s-a arătat: am văzut locul pe care l-am observat anterior în întuneric şi acum era luminat; şi Dinocrates, cu un trup curat bine îmbrăcat, găsea împrospătare. . . Şi el a ieşit din apă ca să se joace cu bucurie, după maniera copiilor, şi apoi m-am trezit. Apoi am înţeles că el a fost mutat din locul de pedeapsă” (Martirajul lui Perpetua şi Felicity 2:3-4, [202 d. Hr.]).

 

Tertulian

„Noi aducem ofrande pentru cei morţi în aniversările lor [data morţii – naşterea în viaţa veşnică]” (Coroana 3:3 [211 d. Hr.]).

 

„O femeie, după moartea soţului ei. . . se roagă pentru sufletul său şi cere ca el, în timp ce aşteaptă, să găsească odihnă; şi ca el să fie parte din prima înviere. Şi în fiecare an, în aniversarea morţii lui, ea aduce o ofrandă” (Monogamia 10:1-2 [216 d. Hr.]).

 

Ciprian din Cartagina

„Tăria celor într-adevăr credincioşi rămâne nezguduită; şi cu cei care se tem şi iubesc pe Dumnezeu cu întreaga lor inimă, integritatea lor continuă stabilă şi puternică. Căci pentru curvari chiar şi un timp de pocăinţă li se acordă de către noi, şi pacea [adică reconcilierea] este dată. Cu toate acestea virginitatea nu este prin urmare deficientă în Biserică, şi nici designul glorios de o abstinenţă de lâncezire prin păcatele altora. Biserica, încoronată cu aşa de multe virgine, înfloreşte; şi castitatea şi modestia păstrează tendinţa slavei lor. Nici vigoarea abstinenţei nu este frântă deoarece pocăinţa şi iertarea sunt facilitate către curvar. Este un lucru să stai pentru iertare, un altul să tinzi spre glorie; e un lucru, când eşti aruncat în temniţă, să nu ieşi de acolo decât atunci când cineva a plătit bănuţul cel din urmă; un alt lucru e să primeşti plata credinţei şi a curajului. Este un lucru, torturat fiind de lunga suferinţă pentru păcate, să fi curăţit şi de mult epurat de foc, un altul să ai toate păcatele curăţate prin suferinţă. Este un lucru, în final, să fi în suspans până la sentinţa lui Dumnezeu la ziua de judecată, un altul să fi deodată încoronat de Domnul” (Scrisori 51[56]:20 [253 d. Hr.]).

 

Cyril de Ierusalim

„Apoi menţionăm şi pe cei care au adormit deja: mai întâi, patriarhii, profeţii, apostolii şi martirii, şi prin rugăciunile şi mijlocirile lor Dumnezeu ar primi petiţia noastră; apoi, menţionăm şi pe sfinţii părinţi şi episcopii care au adormit deja, şi, ca să o punem simplu, pe toţi cei dintre noi care au adormit, căci noi credem că va fi de mare beneficiu pentru sufletele acelora pentru care sunt făcute mijlociri, în timp ce aceste sfânt şi cel mai solemn sacrificiu este expus” (Lecturări Catehetice 23:5:9 [350 d. Hr.]).

 

Grigore de Nyssa

„Dacă un om distinge în sine ceea ce este specific uman de ceea ce este iraţional, şi dacă el va veghea pentru o viaţă de urbanitate mai mare pentru sine, în această viaţă prezentă se va purifica de tot răul contractat, învingând iraţionalul prin raţiune. Dacă el a fost înclinat către presiunea iraţională a pasiunilor, folosind pentru pasiuni ascunderea cooperativă a lucrurilor iraţionale, el ar putea fi într-o manieră chiar diferită foarte mult interesat în ceea ce este mai bine, apoi, după plecarea sa din trup, el câştigă cunoaşterea diferenţei dintre virtute şi viciu şi găseşte că nu poate participa în divinitatea până ce nu s-a purificat de contagiunea murdară a sufletului său prin focul purificator” (Predică despre morţi [382 d. Hr.]).

 

John Chrysostom

„Să-i ajutăm şi să-i comemorăm. Dacă fiii lui Iov au fost purificaţi de sacrificiul tatălui său [Iov 1:5], de ce ne-am îndoi noi că ofrandele noastre pentru morţi să le aducă vreo consolare? Să nu ezităm să-i ajutăm pe cei care au murit şi să aducem rugăciunile noastre pentru ei” (Omilii din 1 Corinteni 41:5 [392 d. Hr.]).

 

„Plângeţi pentru cei care mor în bogăţia lor şi care cu aceasta n-au pregătit nici o consolare pentru sufletele lor, care au avut puterea de a-şi spăla păcatele lor şi nu au voit să o facă. Să plângem pentru ei, să-i ajutăm în extinderea abilităţii noastre, să ne gândim la vreun ajutor pentru ei, oricât de mic ar fi, şi totuşi să-i asistăm oarecum. Dar cum, şi în ce fel? Prin a ne ruga pentru ei şi prin a-i implora şi pe alţii să se roage pentru ei, prin a da constant milostenii către cei săraci în numele lor. Nu s-a decretat în zadar de către apostoli că în misterele minunate să se aducă aminte de cei care au murit. Ei ştiau că aici era mult câştig pentru ei, mult beneficiu. Când întregul popor stă cu mâinile ridicate, o adunare preoţească, şi acea măreaţă Victimă de sacrificiu este desfăşurată, când îl chemăm pe Dumnezeu, nu ar trebui noi să purcedem în apărarea lor? Dar aceasta se face pentru cei care au murit în credinţă, în timp ce chiar şi catehumenii nu sunt socotiţi drept vrednici de această consolare, dar sunt lipsiţi de fiecare mijloc de asistenţă în afară de unu. Şi care este acela? Noi putem da milostenii către săraci în dreptul lor” (Omilii din Filipeni 3:9-10 [402 d. Hr.]).

 

Augustin

„Există o disciplină eclesiastică, aşa cum ştiu cei credincioşi, când numele martirilor sunt citite tare în acel lor la altarul lui Dumnezeu, unde nu se aduce rugăciune pentru ei. Rugăciunea, totuşi, este oferită pentru ceilalţi morţi care sunt comemoraţi. E greşit să ne rugăm pentru un martir, faţă de ale cărui rugăciuni noi ar trebui să fim trimişi” (Predici 159:1 [411 d. Hr.]).

 

„Dar prin rugăciunile sfintei Biserici, şi prin sacrificiul salvific, şi prin milosteniile care sunt date pentru spiritele lor, nu este nici o îndoiala că cei morţi sunt ajutaţi, şi Domnul i-ar trata mai cu milă decât ar merita păcatele lor. Întreaga Biserică observă această practică care a fost transmisă de Părinţi: ea se roagă pentru cei care au murit în comuniunea Trupului şi a Sângelui lui Hristos, când ei sunt comemoraţi în locul lor în sacrificiu în sine; şi sacrificiul este oferit în memoria lor, în dreptul lor. Dacă, deci, lucrările milei sunt sărbătorite de dragul celor care sunt comemoraţi, cine ar ezita să le recomande acestora, în dreptul cărora rugăciunile către Dumnezeu nu sunt oferite în zadar? Nu trebuie să ne îndoim că astfel de rugăciuni sunt de profit pentru cel mort; dar pentru aceia dintre ei care au trăit înaintea morţii lor într-un fel care face ca aceste lucruri să fie folositoare pentru ei după moarte” (ibid.  172:2).

 

„Pedepsirile temporare sunt indurate de unii doar în această viaţă, de unii după moarte, de unii atât aici cât şi dincolo, dar fiecare dintre ei înaintea acelei ultime şi celei mai stricte judecăţi. Dar nu toţi cei care suferă pedepsirile temporare după moarte vor veni la osândirile eterne, care vor urma după acea judecată” (Oraşul lui Dumnezeu 21:13 [419 d. Hr.]).

 

„Că ar trebui să existe ceva foc chiar după această viaţă nu este ceva incredibil, şi se poate cerceta sau să se descopere ori să se lase ascuns dacă unii dintre cei credincioşi vor fi salvaţi, unii mult mai încet şi unii mult mai repede într-un grad mai mare sau mai mic în care ei au iubit lucrurile bune care pier, printr-un anumit foc purgatorial” (Manual despre credinţă, speranţă şi caritate 18:69 [421 d. Hr.]).

 

„Timpul care se interpune între moartea unui om şi învierea finală tine sufletele în locaşuri ascunse, aşa cum merită fiecare spre odihnă sau spre dificultate, în vederea a ceea ce este menţionat când era viu în trup. Nici nu se poate nega că sufletele celor morţi găsesc uşurare prin pietatea prietenilor şi a rudelor lor care sunt încă în viaţă, când Sacrificiul Mediatorului [Massa] este oferită pentru ei, sau când se dă milostenie în Biserică. Dar aceste semne sunt de profit pentru cei care, când ei erau vii, au meritat ca ei să poată fi mai apoi ajutaţi de aceste lucruri. Există o anumită manieră de trăire, nici aşa de bună încât să nu fie nevoie de aceste ajutoare după moarte, nici aşa de rele încât aceste ajutoare să nu fie de nici un folos după moarte” (ibid. 29:109).

 

NIHIL OBSTAT: Am dedus că materialele prezentate în această lucrare sunt lipsite de erori doctrinare ori morale. Bernadeane Carr, STL, Censor Librorum, August 10, 2004


BUN DE TIPAR:
În acord cu permisiunea 1983 CIC 827 de a publica această lucrare este astfel oferită.

 

+ Robert H. Brom, Episcop de San Diego, August 10, 2004