Erezii:

Triteiştii (TRITHEITES).

                                         

                        

Sunt eretici care divid esenţa Trinităţii binecuvântate.

 (1)   Cei care de obicei sunt numiţi astfel au fost o diviziune a Monofisitiştilor care au influenţat foarte mult perioada a 2-a a secolului al 6-lea, dar care nu au lăsat vreo urmă cu excepţia unor informaţii incomplete lăsate la John din Efes,  Photus şi Leontius, etc. Se spune că fondatorul diviziunii a fost un anume John Ascunages, conducătorul şcolii Sofiste din Antiohia. Însă scriitorul principal a fost John Philoponus, marele commentator Aristotelian. Lideri erau 2 episcopi, Conon din Tarsus şi Eugenius din Seleucia, Isauria, care au fost destituiţi de către concetăţenii lor şi care s-au refugiat în Constantinopole. Acolo au găsit un convertit hotărât dar şi un protector în Athanasius Călugărul, un nepot de-al împărătesei Theodora. Philoponus i-a dedicat acestuia o carte despre Trinitate. Bătrânul filosof a acuzat  că  este bolnav atunci când a fost chemat la Tribunal de către împăratul Iustinian ca să dea socoteală pentru învăţăturile lui. Dar Conon şi Eugenius au avut o dispută în timpul lui Iustinian al II-lea (565-78) în prezenţa patriarhului Catolic, John Scholasticus (565-77), cu doi partizani ai diviziunii mai moderate a Monofiziţilor, pe nume Stephen şi Paul, ultimul din aceştia ajungând mai târziu Patriarh al Antiohiei. Episcopii triteişti au refuzat să-l blesteme pe Philoponus şi a adus dovezi prin care acesta se arăta de accord cu Severus şi Theodosius. Ei au fost izgoniţi în Palestina, iar Philoponus a scris o carte împotriva lui John Scholasticus care a dat verdictul în favoarea adversarilor lui. Însă şi-a dezvoltat o teorie propie, în ce priveşte Învierea (vezi Eutychianismul) în baza căreia Coon şi Eugenius au scris un tratat împotriva lui, în colaborare cu Themistus, fondatorul Agnoctae, şi în care ei au afirmat că opiniile lui sunt în totalitate necreştine. Cei doi episcopi îpreună cu un altul imoral pe nume Theonas au continuat să-şi consacre episcopi  pentru secta lor pe care şi-au stabilit-o în Corint şi Atena, Roma şi Africa, precum şi în Patriarhatul de Vest, în timp ce oamenii lor călătoreau prin Siria şi Cilicia, Isaura şi Capadocia, convertind regiuni întregi şi ordinând preoţi şi diaconi în diverse oraşe şi sate, precum şi în mănăstiri. Eugenius a murit în Pamfilia; Conon s-a reîntors la Constantinopole. Leontius ne spune că Aristotelianismul lui Philoponus a fost cel care l-a determinat să-i înveţe pe alţii că există trei esenţe parţiale/incomplete în Sfânta Treime (merikai ousiai, ikikai theotetes, idiai physeis) şi una comună tuturor celor trei. Originea ereziei a fost explicată pentru prima dată pe vremea Monofiziţilor, când s-a găsit o relatare privitoare la scrierile lui Philoponus şi a celor lui Stephen Gobarus (un alt membru al sectei).

(2)   În Evul Mediu, Roscellin of Compiegne, fondatorul Nominalismului, a argumentat (exact ca şi Philoponus) că dacă cele trei Persoane sunt trei fiinţe, atunci întreaga Trinitate trebuie să fi fost întrupată. A fost combătut de St. Anselm.

(3)   Dintre scriitorii catolici, Pierre Faydit care a fost dat afară din Oratoriu la Paris în anul 1671 pentru neascultare şi care a murit în 1709 este cel care a alunecat în eroarea triteismului în lucrarea sa intitulată "Eclaireissements sur la doctrine et Phistoire ecclésiastiqes des deux premiers siecles"(Paris, 1696), prin care încearcă să demonstreze că înaintaşii noştri patriarhi au fost triteişti. Răspunsul l–a primit de la Louis-Charles Hugo în lucrarea sa intitulată ("Apologie du systčme des Saints Pčres sur la Trinité," Luxemburg, 1699). Un preot din Treves numit Oembs care a fost infectat cu doctrinele Iluminismului a atribuit şi el Patriarhilor opinia sa proprie despre existenţa a trei naturi similare în Trinitate, numind unitatea numerică a lui Dumnezeu drept o invenţie a Scolasticilor. Cartea lui, "Opuscula de Deo Uno et Trino" (Mainz, 1789), a fost condamnată de Pius VII într-un rezumat scris în data de 14 Iulie, 1804. Gunther e acuzat şi el de Triteism.

(4)   Printre protestanţi, este citat şi Heinrich Nicolai (d. 1660), professor la Dantzig, şi Elbing ( a nu fi confundat cu întemeietorul Familisten). Însă, cel mai cunoscut e William Sherlock, vicar la St. Paul, a cărui lucrare intitulată "Vindication of the Doctrine of the Trinity" ( “Răzbunarea Doctrinei Trinităţii, London, 1690) scrisă împotriva lui Socinians a fost atacată de Robert South în lucrarea lui "Animadversions on Dr. Sherlock's Vindication" (1693). Se spune că lucrarea lui Sherlock l-a făcut pe Manning un Soinian şi pe Thomas Emlyn un Arian, iar discuţiile au fost ridiculizate printr-o satiră intitulată “Bătălia Regală”, atribuită lui William Pittis (1694?) şi care a fost tradusă în limba latină la Cambridge. Joseph Bingham, autorul lucrării “Antiquities” a predicat la Oxford în anul 1695 o predică ce a fost considerată că-i reprezintă pe Patriarhi ca Triteişti şi a fost condamnat de Consiliul Hebdomadal ca fiind  falsa, impia et haeretica, acesta fiind izgonit din Oxford.

 

( courtesy of http://www.newadvent.org/cathen/15061b.htm  )

 

ARTICOLE LA SUBIECT:

 

 Modalism, triteism sau revelaţia pură a Dumnezeului Triunitar conform Bibliei - Scopul acestui articol este de a oferi publicului creştin, în general, o prezentare simplă şi clară a trei puncte de vedere asupra Dumnezeului Triunitar: modalismul, triteismul şi pura revelaţie a Dumnezeului Triunitar conform Bibliei. Având o elementară înţelegere asupra modalismului şi triteismului şi văzând revelaţia pură a lui Dumnezeu cel triunitar  în Scriptură, oamenii Domnului ar trebui să fie capabili să discearnă şi să evite extremele eretice ale modalismului şi triteismului, să dezvăluie întregul adevăr al revelaţiei lui Dumnezeu din Scripturi şi să fie mai pregătiţi să urmeze calea lui Dumnezeu Triunitarul potrivit ţelului său nepieritor.

 Triteismul şi credinţa creştină - Deşi cuvântul „triteism” este adesea folosit fără a fi definit, de fapt el are mai mult decât un înţeles în folosirea teologică. O definiţie atentă a termenului este importantă, în special în atmosfera curentă a teologiei de pe internet unde cuvântul este folosit mai degrabă în mod promiscuu. Desigur, de vreme ce am fost acuzat că susţin vederi care tind spre triteism, am un interes special în a chema la atenţie spre definiţia cuvântului. În acest eseu, voi introduce felurite noţiuni de triteism şi voi indica cum propriile mele credinţe diferă, demonstrând că singurul sens în care pot fi acuzat de triteism este sensul în care Karl Barth ar putea acuza teologia lui Van Til cu iniţierea sau triteism implicit. De asemenea voi argumenta că chiar în acest sens cuvântul nu este aplicat în mod corect lui Van Til.