Acoperirea Capului:

Un comentariu asupra 1 Corinteni 11:2-16

de Norman E. Anderson

CUPRINS

Introducere. PAGEREF _Toc115839909 \h 1

1 Corinteni 11:2-16 în Versiunea Autorizată (1611) PAGEREF _Toc115839910 \h 3

Comentarii asupra pasajului PAGEREF _Toc115839911 \h 3

O traducerea proaspătă a lui 1 Corinteni 11:2-16. PAGEREF _Toc115839912 \h 17

Structura chiastică a 1 Corinteni 11:1-17 expusă. PAGEREF _Toc115839913 \h 18

Note despre chiasm.. PAGEREF _Toc115839914 \h 20

Remarci conclusive. PAGEREF _Toc115839915 \h 22

Introducere

1 Corinteni 11:2-16 este atribuit Apostolului Pavel şi lui Sosten, „fratele” (1:1)*, dar se crede a fi compunerea doar a lui Pavel (notaţi persoana întâia singular din versetele 11:2-3), adică, doar dacă autoritatea Paulină nu este totodată provocată. Acesta este notoriu pentru a fi unul din cele mai dificile pasaje din Biblie de interpretat, dar nu cel din urmă deoarece la fiecare câteva puncte acesta poate însemna ceva total diferit, chiar opus faţă de lucruri. totodată este scris răspândit şi plin de joc de cuvinte (mai ales jocuri de sensuri de cuvinte, uneori chiar peste limbi); acesta este plin de aluzii, obscur din punct de vedere retoric, destul de interactiv cu o audienţă specifică a cărei părţi de conversaţie este pierdută, şi rezistentă faţă de încercările de a produce un sens din acesta, fie datorită unui sens coerent sau a unuia corespunzător realităţii, cel puţin după cum se interpretează în mod obişnuit. În plus, acesta este şi a fost de mult susceptibil în mod specific faţă de citirile anacronice, mai ales din partea supremaţiei masculine; şi acesta este interpretat adesea, chiar şi astăzi, sub stăpânirea schimbărilor seismice din atitudinile faţă de femei şi sexualitate care au avut loc în generaţiile ulterioare de după Apostoli. Atitudinile moderne şi post-moderne faţă de culturi, obiceiuri şi tradiţii complică lucrurile; căci autorul fără îndoială că a cântărit astfel de lucruri conform preocupărilor lor – grija lor cu legea provincială romană, de exemplu – care nu este în conformitate cu grijile noastre destul de diferite.

Acest comentariu este desemnat să scoată la iveală dificultăţile, mai ales cele care au alunecat sub traduceri şi alte comentarii, şi de a explora opiniile interpretative. Centrul nu este aşa mult asupra autorului şi a criticismului textual precum este asupra structurii gramaticale şi retorice şi a contextului cultural precum şi al posibilităţilor de înţeles. Legat de acest comentariu este şi o digresiune despre îngerii din versetul 10. Ţelul ultim al acestui comentariu este de a vedea dacă sensul coerent poate fi extras din pasaj, mai ales un sens care se comportă cu ceea ce de altfel cunoaştem drept părerile lui Pavel şi spusele lui Isus pe care s-a bazat acesta – cel puţin pentru a face o contribuţie în această direcţie.

Comentariul începe cu Versiunea Autorizată din 1611 (a Bibliei în engleză, se va folosi prescurtarea AV aici, n. tr.), nu printr-un proiect ci printr-un accident fericit, din moment ce comentariul şi-a primit dezvoltarea sa într-un alt context Glosarul Termenilor despre Relaţii (sub titlul „capul femeii”) unde se foloseşte AV s-a folosit doar pentru termenii săi familiari. Spun „fericit” nu pentru cât de bună este traducerea, ci pentru că acesta reprezintă un text împodobit şi o interpretare tradiţională aşadar serveşte cu atât mai bine scopului meu de scoatere la iveală a dificultăţilor nu doar a textului ci şi a interpretării acestuia.

După comentarii urmează proaspăta mea traducere apropiată de text a acestui pasaj, care, cu curaj, arată cursul pasajului în măsura în care l-am putut prelucra şi care, în acelaşi timp, este desemnat să expună cele mai semnificative întrebări. În aspectul ulterior acesta diferă de majoritatea traducerilor, în măsura în care acestea urmează deciziile despre cum este interpretat textul.

Apoi urmează acea traducere prezentată în acord cu structura retorică a pasajului aşa cum îl percep eu, cu opţiunile expuse.

Am scris acest comentariu şi digresiunea de după el nu doar pentru cercetătorii şi educaţii teologici, dar şi pentru cititorul inteligent. Aşadar termenii tehnici şi neclari în general sunt ori evitaţi ori explicaţi. Astfel, de exemplu, traducerea greacă antică a Bibliei (fără să cuprindă Noul Testament) este numită Septuaginta mai degrabă decât LXX; o tratare a Talmudului, decât a fi precedat de un b sau de un y este în schimb precedat de „Talmud Bavli” (acesta este Talmudul Babilonian) sau „Talmud Yerushalmi” (acesta este Talmudul Palestinian sau din Ierusalim, cunoscut şi sub numele de Talmud al Ţării Israel); în locul citării doar a LCL, aşa cum este practica comună de studiu, eu dau în schimb o citare deplină a volumului The Loeb Classical Library, oricând citez din acesta; şi în locul oferirii unui citat abia suficient faţă de o sursă antică, eu ofer adesea câteva din căile cum putea fi citat acesta, cel puţin prima dată este menţionat. Subiectul este destul de dificil, aşa că am încercat să fac restul să fie uşor, deşi sunt anumite contrapartide, din moment ce explicarea şi plinătatea tind să se aglomereze.

În special pentru identificarea şi localizarea surselor citate, cititorul poate găsi folositor să aibă la mână câteva cărţi de referinţă precum The Anchor Bible Dictionary (1992), The Oxford Classical Dictionary (3rd ed. 1996), The Oxford Dictionary of the Christian Church (3rd ed., 1997), şi The Encyclopedia of the Jewish Religion (1965).

Un ultim punct înainte de a purcede: Acest comentariu este atât de bun precum evidenţa pe care o prezintă. Acesta nu se bazează pe nici o „autoritate” a autorului ei. Eu văd fiecare comentariu în acest fel, şi recomand abordarea generală, mai ales când sursa este internetul.

* Referitor la Sosten, vezi Fapte 18:17. Era acelaşi Sosten ca cel menţionat în 1 Corinteni 1:1? Era aceste Sosten din Faptele Apostolilor un creştin sau unul dintre evreii care se opunea creştinilor? Era el acelaşi Crisp din Fapte 18:8 (cf. 1 Corinteni 1:14), care a fost descris ca un credincios, sau era altcineva acesta? Dacă era ultimul, atunci sinagoga din Corint avea mai mult de un singur bătrân (archisynagögos)? Notaţi menţiunea lui Eusebius despre Sosten:

„Acum numele apostolilor Mântuitorului nostru sunt clare pentru toată lumea din evanghelii, dar nicăieri nu există lista celor şaptezeci… Şi se spune că şi Sosten, care a scris cu Pavel către Corinteni, era unul dintre ei” (Ekklësiastikës Historias = Historia Ecclesiastica = Ecclesiastical History 1.12.1). [Din: The Ecclesiastical History, [by] Eusebius; cu traducerea în engleză de Kirsopp Lake (Cambridge, Mass.: Harvard University Press): v. 1 (1926, 1965 printing), p. 83. Regarding the Seventy, vezi Luca 10:1-20]

Dacă Sosten era într-adevăr unul dintre cei şaptezeci, e posibil ca rolul său primar cu privire la 1 Corinteni să fi fost oferirea unui sens de ancorare în viaţa şi învăţăturile lui Isus şi astfel să prevină orice încercare de a se săpa învăţăturile lui Pavel împotriva celor a lui Isus (cf. 1:12).

1 Corinteni 11:2-16 în Versiunea Autorizată (1611)

2 Vă laud acum, fraţilor¹, că vă amintiţi de mine în toate lucrurile şi că ţineţi ritualurile^2-3, aşa cum vi le-am transmis eu.

3 Dar vreau să ştiţi că capul fiecărui bărbat este Hristos, şi că capul femeii este bărbatul⁴; şi capul lui Hristos este Dumnezeu.

4 Oricare bărbat ce se roagă ori profeţeşte cu capul acoperit⁵, îşi dezonorează capul.

5 Dar orice femeie care se roagă ori profeţeste⁶ cu capul descoperit⁷ îşi dezonorează capul: căci atunci ar fi ca şi când ar fi rasă^8-9.

6 Căci dacă femeia nu este acoperită, să-şi taie şi părul¹⁰: dar dacă¹¹ acesta este o ruşine¹² pentru o femeie să fie tunsă sau rasă¹³, aceasta¹⁴ să fie acoperită¹⁵.

7 Căci un bărbat nu ar trebui să-şi acopere capul, întrucât el este imaginea şi slava lui Dumnezeu: dar femeia este slava bărbatului.

8 Căci bărbatul nu este din [ek] femeie, ci femeia este din [ex] bărbat.

9 Şi nici n-a fost creat bărbatul pentru [dia] femeie, ci femeia pentru [dia] bărbat.

10 Pentru această cauză femeia trebuie să aibă putere^16-17 deasupra capului¹⁸ ei, din cauza¹⁹ ingerilor²⁰.

11 Totuşi²¹, nici bărbatul nu este fără femeie, şi nici femeia fără de bărbat, în Domnul²².

12 Căci după cum femeia este din [ek] bărbat, tot aşa este şi bărbatul pentru [dia] femeie²³; dar toate lucrurile din [ek] Dumnezeu.

13 Judecaţi-vă singuri: este bine²⁴ ca femeia să se roage lui Dumnezeu cu capul descoperit²⁵?

14 Oare nu învaţă chiar şi natura că, dacă un bărbat are părul lung, acesta e o ruşine pentru el²⁶?

15 Dar dacă o femeie are părul lung, aceasta este o slavă²⁷ pentru ea: căci părul ei îi este dat acesteia²⁸ pentru²⁹ o acoperire³⁰.

16 Dacă vreun bărbat³¹ este certăreţ³², noi³³ nu avem un astfel de obicei³⁴, şi nici bisericile lui Dumnezeu.

Comentarii asupra pasajului

[Înainte de a începe, această notă: citatele din parantezele pătrate trebuiesc verificate.]

¹ Referitor la cuvântul „fraţi [adelphoi]” (v. 2): Cuvântul grecesc este absent din cele mai bune manuscrise. Prezenţa cuvântului în alte manuscrise poate fi un exemplu al unei acumulări contextuale de masculinizare.

² Deoarece pasajul este intercalat aici, pe de-o parte, o menţiune a tradiţiilor (paradoseis în 11:2) şi, pe de altă parte, o mentione a obiceiului (synëtheian în 11:16), în timp ce este înzestrat peste tot prin apeluri către sentimentele subiective şi judecată, care pot fi condiţionate cultural, acesta este scos în afară cu uşurinţă într-o eră când tradiţiile şi obiceiurile sunt adesea tratate în mod relativist şi cazual, deşi biserica timpurie şi adversarii ei au luat uneori o astfel de extremă în mod serios. Notaţi:

Cu alte cuvinte, cei mai moderni tind să cântărească pasajul mult mai uşor decât cititorii săi originali, nu doar în termeni de aplicare de către cei care încearcă să trăiască conform Bibliei, dar şi în termenii de interpretare a studiului.

Nu e vorba că ceva care aproximează anumite atitudini moderne erau necunoscute anticilor. De exemplu, contrarul şi filozoful cinic, Diogenes (ca. 412/403 – ca. 324/321 î. Hr.), care, apropo, a murit şi a fost ulterior onorat la Corint, a dispreţuit ceea ce era conform convenţiei (nomos) relativ faţă de ceea ce este natural (Diogenes Laertius, Biön = De vitis = Lives 6.71; regarding Diogenes' death, see 6.76-79). Dar probabil mult mai caracteristic al erei era abordarea formulată mai târziu de avocatul roman, Julian (fl. 131-168 d. Hr.), care se pare că s-a adresat legii obiceiului din provinciile romane:

„în materiile în care nu avem legi scrise, ar trebui să fie observat ceea ce s-a introdus prin folosire şi obicei” – (Justinian, Digest 1.3.32, as translated in: "The Glossators' Views on Custom," in The Oracles of the Law, by John P. Dawson (Ann Arbor: University of Michigan Law School, 1968; in series: Thomas M. Cooley Lectures; 1959): pp. 128-134, specifically p. 128).

În ciuda acestora, Pavel nu vorbea despre obiceiurile unui oraş sau provincie ci de tradiţiile şi practicile unei mişcări religioase sectante, adică, o sectă creştină din cadrul cursului mai larg de Iudaism. Referitor la toleranţa romană şi la validarea obiceiurilor evreieşti, vezi în special:

Pentru un sumar folositor, vezi: "The Policy of the Early Roman Emperors towards Judaism," by Vincent M. Scramuzza," being Note XXV, in: The Beginnings of Christianity. Part I, The Acts of the Apostles, edited by F. J. Foakes Jackson and Kirsopp Lake. Vol. V, Additional Notes to the Commentary, edited by Kirsopp Lake and Henry J. Cadbury (London: Macmillan, 1933): pp. 277-297. Pentru politicile romane faţă de evreii din Diaspora, vezi în special a doua secţiune.

³ Referitor la „ritualuri” (v. 2): Termenul grecesc este tas paradoseis, care înseamnă „tradiţiile” ori „învăţăturile transmise”. Aceste învăţături erau posibil să fie anumite învăţături despre şi ale lui Isus. Cf. 1 Corinteni 7:12, 25; 11:23; 15:1-3; 2 Tesaloniceni 2:15; 3:6. Se presupune că acest pasaj este răspunsul lui Pavel la întrebările ridicate din interacţiunea cu anumite învăţături despre şi ale lui Isus.

⁴ În cadrul acestui pasaj, cu excepţia versetului 16, cuvântul grec pentru „bărbat” este anër (sau o formă flexibilă din acesta). Anër este tradus adesea ori ca „bărbat” ori ca „soţ” şi ambele sensuri pot fi în joc în acest pasaj; adiţional, în acest pasaj, anër se referă uneori la omul primordial care funcţionează ca arhetip.

În plus, cuvântul grecesc pentru femeie folosit aici este gynë (sau o formă flexibilă din acesta). Gynë este tradus adesea ori prin „femeie” sau „soţie”, tipic ca „soţie” atunci când gynë este împerecheat cu anër. Ambele sensuri pot fi în discuţie în acest pasaj. Adiţional, în acest pasaj gynë se referă uneori la femeia primordială care funcţionează ca arhetip.

Cu privinţa la ambele termene anër şi gynë, Pavel modifica sensurile dintre acestea în acest pasaj. Întrebarea din cadrul fiecărei instanţe este care sens l-a utilizat el.

Apropo, argumentarea lui Tertulian De Virginibus Velandis = On the Veiling of Virgins 7 (Despre învăluirea fecioarelor) pare să presupună faptul că creştinii timpurii au înţeles 1 Corinteni 11:2-16 că se referă la soţii, în timp ce el vroia ca principiile enunţate să acopere şi pe fecioare.

Comparaţi celălalt pasaj Paulin „capul soţiei”, din Efeseni 5:21-33. (Pentru câteva comentarii la acest pasaj, vezi articolul în engleză de la "head of the wife" in the Glossary of Relationship Terms)

⁵ Referitor la fraza „cu capul său acoperit” (v. 4): Redat în mod literal, aceste cuvinte spun: „de la cap în jos”. Fraza kata kephalës echön este în mod evident o expresie idiomatică pentru purtarea a ceva care atârnă în jos de la cap. Totuşi, se pare ciudat că acel ceva nu este numit. Comparaţi şi contrastaţi Plutarch, Moralia 200F = Römaiön apophthegmata = Sayings of Romans 13: kata tës kephalës echön to himation („având roba de pe capul”).

⁶ Referitor la fraza „fiecare femeie care se roagă sau profeţeşte” (v. 5): Una din cele mai vechi enigme este felul în care acest pasaj, care se pare că o aprobă pe o femeie să profeţească într-un serviciu de biserică, să se potrivească cu 1 Corinteni 14:34-35, care spune ca femeile să tacă în biserici şi adaugă că aceasta este nepotrivit pentru o femeie să vorbească într-o adunare numită. Verbul de acolo este lalein, care are un sens primar, „a sporovăi”. Deci parte a enigmei este rezolvată prin a realiza faptul că Pavel spunea că conversaţia obişnuită era ieşită din comun într-o adunare numită. Vorbirea profetică era diferită şi se pare să fi fost exprimată în tonuri distinctive (cf. Apuleius, Metamorphoses = The Golden Ass 8:28 = 8:36 in the William Adlington numeration = 12 in The Robert Graves numeration).

Apropo, profeţia din partea femeilor nu era un fenomen ciudat pentru creştini. Vezi, de exemplu, Pausanius, Hellados Periëgëseös = Description of Greece 2.24.1.

⁷ Referitor la fraza „cu capul ei descoperit” (v. 5): Acesta este un dativ de manieră. Totuşi, este posibil ca un alt fel de dativ să fie intenţiona, precum cel de dezavantaj, caz în care fraza s-ar putea traduce: „împotriva capului descoperit”.

⁸ Referitor la fraza „căci atunci ar fi ca şi când ar fi rasă” (v. 5): Acesta ar fi redat mai precis în acest fel: „Căci ea [sau el] este una cu [sau ca] ea care a fost rasă”. Precizia aduce la iveală două pete – aşa cum s-a indicat în parantezele pătrate – care face apel la decizia interpretativă.

Un cap ras şi înfăţişările cu agrafe semnificau multe lucruri diferite în lumea greco-romană şi cea iudaică. Uneori aceasta avea o semnificaţie religioasă, cum se poate să fi fost şi aici. Vezi, de exemplu:

În Iudaism un cap ras uneori semnifica completarea jurământului de Nazireat. Vezi, de exemplu:

Aceasta nu era doar din partea bărbaţilor, dar şi a femeilor (vezi Numeri 6:2 şi, de exemplu, Mishnah, Nazir 3:6; 4:1-5; 9:1).

⁹ Versetele 4 şi 5 pot fi redate ca o serie de întrebări retorice, în acest fel:

Oare fiecare bărbat [sau soţ] care se roagă sau profeţeşte cu capul împodobit îşi dezonorează capul său?

Tot aşa fiecare soţie [sau femei] care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit [sau împotriva capului descoperit] îşi dezonorează capul ei?

Oare nu este ea [sau el] cu siguranţă la fel cu [sau ca] cea care a fost rasă?

Dacă e să fie sau nu folosită punctuaţia interogativă aceasta este o chestiune de interpretare, din moment ce punctuaţia textului este oferită de editori.

De sigur, în locul unei serii ori de întrebări ori de afirmaţii, am putea avea o anumită combinaţie de întrebări şi afirmaţii.

Redarea versetelor 4 şi 5 cel puţin în parte în formă interogativă nu este mai puţin justificată decât atribuirea versetelor 14-15a ca o întrebare (sau ca două întrebări), şi nici nu are un sens mai mic. Totuşi, redarea ambelor segmente ca afirmaţii şi nici în formă interogativă ar fi probabil o greşeală, din moment ce logica uzuală a lui Pavel se pare să se fi contrazis în mod strigător în acelaşi pasaj.

În contextul antic, versetul 4 are un sens mai bun ca o întrebare decât ca o afirmaţie, din moment ce se pare că face apel la răspuns, „De sigur că nu! De sigur că nu e nici o dezonoare la un bărbat care se roagă sau profeţeşte cu un cap acoperit”. A spune lucrurile altfel ar fi fost contrar Legii şi al Profeţilor (Exod 28:4, 36-40; 29:6; 39:28; Levitic 8:9; 10:6; 16:4; 21:10; Ezechiel 44:18; Zaharia 3:5, notaţi prezenţa angelică; 6:11), aceasta ar fi ofensat pe creştinii evrei care erau „zeloşi pentru Lege” şi pe care Pavel căuta să-i potolească la porunca lui Iacov (Fapte 21:20-26), şi aceasta ar fi fost şi o insultă faţă de practica romană de pietate. Vezi, pentru începători:

1.8.2: „Dumnezeul [Saturn] are şi un altar în faţă la Sanaculum, şi ritualurile sunt îndeplinite acolo cu capul descoperit, în conformitate cu folosirea greacă, deoarece se crede că aceasta era practica originală, mai întâi a Pelasgianilor şi apoi a lui Hercules”.

1.10.22: „Philochorus spune că Cecrops a fost primul care să clădească în Attica, un altar lui Saturn şi Ops, închinându-se acestor zeităţi ca lui Jupiter şi Pământ, şi să ordone ca, atunci când roadele şi fructele erau strânse, capul gospodarului ar trebui să mance pretutindeni cu robii cu care a purtat truda cultivării terenului, căci era plăcerea zeului ca să se acorde cinste sclavilor în consideraţie faţă de truda lor. Şi de aceea noi urmăm practica unei ţări străine şi oferim sacrificii lui Saturn cu capetele descoperite”. (din The Saturnalia [de] Macrobius; tradus cu o introducere şi note de Percival Vaughan Devies (New York: Columbia University Press, 1969): pp. [63], 73)

Deşi obiceiurile corintene erau diferite de cel romane, se merită să amintim faptul că Corintul era capitala Ahaiei, o provincie romană (Apuleius, Metamorphoses 10:18 = Adlington 10:45 = Graves 16), şi că acesta a fost recolonizat de romani doar pentru 11 decade sau aproximativ mai devreme, circa 44 î. Hr. (Pausanius, Description of Greece 2.1.2).

Apropo, obiceiul fiecărui  evreu care purta o acoperire pe cap – în zilele de acum ori o pălărie ori un kippah – în închinarea din sinagogă în mod evident că nu era cunoscut în zilele lui Pavel. Una din primele indicaţii că un astfel de obicei era în formare provine din câteva secole ulterioare (Talmud Bavli, Kiddushin 31a).

¹⁰ Prima parte pare a versetului 6 poate fi descrisă ca o întrebare. Totuşi, în acest caz, prin a face astfel se poate introduce mai multă neîndemânare decât claritate:

Dacă, de fapt, o soţie [sau femeie] nu este acoperită, să se şi radă în cap?

Referitor la imperativele de la persoana a treia puse ca întrebări, vezi Greek Grammar, by Herbert Weir Smyth; revised by Gordon Messing (Cambridge, Mass: Harvard University Press, c1956): §1838.

¹¹ Fiecare dintre dacă-urile din versetul 6 indică o condiţie de primă clasă (greaca are patru clase de propoziţii condiţionale). Aceasta la rândul ei indică faptul că protasis (clauza „dacă”) este presupus a fi cazul

Cu alte cuvinte, Pavel a presupus că cel puţin câteva femei din biserica din Corint se rugau şi profeţeau cu capetele descoperite, care este un punct destul de special din moment ce este clar că cel puţin o practică creştină timpurie era ca femeile să se roage şi să profeţească cu capetele descoperite. Pavel a presupus de asemenea că cel puţin câteva femei au privit a fi cu capetele rase drept ruşinos şi hidos.

¹² Referitor la „ruşine [aischron]” (v. 6): Cuvântul grecesc înseamnă hidos sau ruşinos.

Pe de-o parte, Pavel putea să afirme că pentru o femeie a avea capul ras era o ruşine sau ceva hidos – deşi, notaţi de asemenea, nu aceasta a spus el de fapt în această propoziţie. Pe de altă parte, el putea să laude pe femei pentru sensul lor de mândrie faţă de chestiuni aşa de nesemnificative precum părul, mai ales dacă raderea acestuia avea în minte o semnificaţie religioasă; căci ce loc are vanitatea înaintea lui Dumnezeu? (Cf. "smerirea," tapeinountes, înaintea zeilor din Plutarch, Moralia 266D = Roman Questions 10) Moraliştii primului secol au văzut dincolo de păr (vezi, de exemplu, Dio Chrysostom, Orationes = Discourses 35:3, 11). S-ar părea a fi straniu dacă Pavel, care era aşa de forţat asupra relaţiilor interioare şi corecte (vezi, de exemplu, Romani 6:17 şi 2 Corinteni 3:6), nu vedea nici el dincolo de păr.

¹³ Referitor la fraza „ras sau tuns [to keirasthai ë xurasthai]” (v. 6): Keirasthai este un aorist 1, infinitivul de mijloc al keirö. Xurasthai este un infinitiv pasiv prezent al lui xuraö. Aşadar fraza poate fi tradusă: „să se fi ras sau să fie tunsă”. Articolul to, indică că aceste infinitive sunt substantive; aşa că fraza ar putea fi în schimb tradusă în felul insuportabil de stângaci ca acesta: „după rasul ei sau tunsul ei”.

În Septuaginta, keirein (pentru a folosi infinitivul) traduce câteva cuvinte evreieşti diferite. Acesta are aceste înţelesuri de bază:

În Noul Testament, cuvântul apare de trei ori, aici în 1 Corinteni 11:6 şi de două ori în Fapte, unde odată (în 8:32), ca un participiu, acesta înseamnă „frizer (de oi)” şi odată (în 18:18) înseamnă „a rade (capul unui Nazireat)”.

În Septuaginta, xuran (ca să folosim din nou infinitivul) traduce trei cuvinte evreieşti şi are următoarele înţelesuri de bază:

În Noul Testament, cuvântul apare într-un alt loc pe lângă 1 Corinteni 11:5-6, anume, Fapte 21:24, unde înseamnă „a rade (capul unui Nazireat)”.

Din moment ce Pavel foloseşte o pereche de sinonime, ar fi înţelept să urmărim apariţia acestor perechi ori în Biblia Ebraică sau în Septuaginta. Aşa am nota:

În Septuaginta, ultimul pasaj menţionat mai sus, Mica 1:16, este unica instanţă unde cele două termene din 1 Corinteni 11:6 apar laolaltă: Xurësai kai keirai. Totuşi, Pavel nu se pare că ar vorbi despre doliu, mai degrabă despre ruşinea sau urâţenia dintr-un context de închinare; şi aşa se pare că nu este nici o aluzie nici la Mica 1:16 şi nici la pasajele despre „doliu”.

Folosirea lui Pavel a sinonimelor poate fi explicată mai bine ca un caz al generalului şi al specificului. Termenul mai larg, kerasthai (pentru a-l oferi într-o formă flexibilă), a fost folosit ori pentru că acesta era larg cuprinzător ori pentru că era folosit uneori, ca mai târziu de Luca în Fapte 18:18, ca să însemne ceva mult mai specific. Pavel a folosit termenul mai îngust, xurasthai, ori pentru că sensul mai îngust era înţeles aici ori pentru că acesta îl folosea ca să ancoreze termenul mai larg folosit uneori într-un sens mai îngust. În mod cinstit, se poate face un caz şi se poate lua aparte oricare dintre primele patru sensuri ale lui xuran oferite mai sus. În referire faţă de:

Fără alte indicaţii clare ulterioare, probabil că este cel mai bine să lăsăm sensul la „a rade” în timp ce am putea implica ceva mai mult decât acest sens.

¹⁴ Referitor la fraza „să se acopere” (v. 6): Acesta traduce un singur cuvânt, katakaluptesthö, care poate însemna şi „să fie acoperit” sau „el să fie acoperit”, „Femeia” este antecedentul cel mai aproape posibil. Totuşi, „capul” este subiectul principal. Şi este posibil ca şi capul la care se referă aici să fie „bărbatul”. Aşa că se poate face un argument pentru oricare dintre pronume.

¹⁵ Versetul 6 pare să sugereze că femeia profet are una din două opţiuni: ori să se acopere ori să se radă în cap. Prima, amintiţi-vă că aceasta este o referinţă la femeia care se roagă sau profeţeşte. A doua, notaţi că Pavel nu se plimba înainte şi înapoi între aceste două opinii, ignorând-o pe cea mai evidentă, nici rasă şi nici acoperită. De ce? Cel mai simplu răspuns este că ele erau oarecum complementare. Daţi-mi voie să sugerez două teorii, una Corinteană şi una de Ierusalim:

Nici una dintre teorii nu este bine potrivită, dar undeva pe lângă aceste linii trebuieşte explicat mecanismul.

¹⁶ Referitor la cuvântul „putere [exousian]” (v. 10): Aceasta este citirea celor mai bune manuscrise, totuşi, există o variantă. Redarea antică a acestui text în anumite manuscrise ne-greceşti (latine, coptice şi armeane) şi discuţia acestui tex de către anumiţi creştini timpurii sugerează că unii au lucrat cu un text care avea kalumma („voal”) în loc de exousian.

Cea mai semnificativă instanţă este găsită în menţinea lui Irineu (ca. 130 - ca. 200), Episcop de Lyons, despre folosirea Velentinianilor a 1 Corinteni 11:10 (aceştia erau o sectă gnostică). Menţiunea se găseşte în lucrarea sa Elenchos kai Anatropë tës Pseudonomou Gnöseös = Adversus Haereses = Against Heresies 1.8.2.

Totuşi, varianta kalumma este uşor explicată ca un luciu (o notă tipică în margine sau între linii) care s-a strecurat în text, un luciu care se potrivea bine atât cu ceea ce se aştepta din punct de vedere natural cât şi cu tendinţele de masculinizare din istoria ambelor texte şi a interpretării epistolelor Pauline. Cu alte cuvinte, kalumma este totodată prea uşor de explicat ca o deviaţie de la textul original, în care exousian sau ceva apropiat acestuia poate fi cu greu explicat ca fiind altceva decât originalul.

¹⁷ Încă o dată referitor la cuvântul „putere [exousian]” (v. 10): Se presupune că Pavel făcea un joc de cuvinte cu cuvântul aramaic shiltonayah, care înseamnă ceva de genul „bandă de cap” sau „voal” ([Talmud Yerushalmi, Shabbath 6, 8b, 48]). Shiltonayah poate fi derivat din shalat, care înseamnă „a avea putere peste” (sau în schimb acesta poate fi o variantă dialectică din silbonayah, adică „benzi împletite” purtate în păr). Aceasta nu înseamnă că Pavel folosea cuvântul exousian ca să însemne „voal” sau „acoperire de cap”, care ar fi fost un sens necunoscut al termenului. Acesta ar putea însemna că el avea în minte acelaşi fel de asociere, sau chiar un contrast, dintre o acoperire de cap şi putere ori autoritate (pentru o idee de alternativă posibilă îndepărtată cu privire la cuvântul de cuvinte dintre limbi, vezi digresiunea - în engleză, n. tr.).