Apologetică:

Predică adventiştii o altă Evanghelie?

de Dale Ratzlaff

 

Există două extreme pe care Biserica trebuie să le confrunte în mod continuu, oricare dintre ele pot fi dovedite a fi fatale acesteia. La fel cum este în timp ce conduci maşina pe şosea formezi un număr de telefon la celular şi dintr-o dată îţi pierzi concentraţia şi apoi te trezeşti că ai virat în afara drumului. Eu aproape că am lovit curba mai alaltăieri făcând acelaşi lucru.

 

Prima extremă este atunci când bisericile încep să se critice între ele. Nu există biserică perfectă şi trebuie să ne amintim de rugăciunea Domnului Isus pentru unitate ca toate să fie una. Dacă ar fi fost vreo biserică perfectă, cred că nu ar fi fost perfectă dacă ne alăturam noi la ea. Astfel că a face argumente despre stilurile de închinare, muzică, cât de des se serbează Cina Domnului, sau cum o să decurgă evenimentele zilei anterioare sunt lucruri pe care le consider că rănesc biserica în calitate de întreg.

 

Cealaltă extremă în care au căzut mulţi creştini este că noi ne vedem doar de afacerile noastre. Nu ne pasă deloc de ceea ce învaţă biserica. În cele din urmă, cine suntem de fapt noi ca să judecăm? Slujba noastră este să predicăm adevărul şi să nu ne îngrijorăm de alţii. Corect? Această atitudine de neimplicare face loc învăţătorilor falşi pentru a-i trage pe mii, da, milioane în organizaţii cultice şi extra-cultice, care compromit evanghelia care a fost odată pentru totdeauna dată sfinţilor.

 

Prin urmare, pe de-o parte, trebuie să fim atenţi să nu condamnăm alte biserici care au un stil de închinare diferite şi diferenţe în cadrul crezurilor periferice ci, pe de altă parte, Scriptura este clară referitoare la faptul că noi trebuie să confruntăm falşii învăţători care compromit fundamentul de bază al Creştinismului – evanghelia lui Hristos.

 

Problema din Galatia

 

Mi s-a cerut să împărtăşesc cu dumneavoastră ceea ce eu consider a fi cea mai importantă, sau cel puţin una din importantele, probleme cu biserica Adventistă de Ziua a Şaptea. Adventiştii ţin multe valori şi practici. Accentul lor pe sănătate, educaţie, misiune, evanghelism, comunitate şi dăruire sunt de lăudat. Totuşi, cred că adventiştii au anumite doctrine false la care ţin şi că în inima Adventismului istoric există un compromis al evangheliei, ceea ce este foarte similar cu ceea ce era promovat bisericilor din Galatia din timpul lui Pavel.

 

Epistola către Galateni a fost scrisă aproximativ în anul 50 d. Hr. şi mulţi scolastici cred că aceasta este prima scrisoare pe care Pavel a scris-o tinerelor biserici dintre neamuri. Motivul pentru care s-a scris galatenilor era una dintre primele probleme cu care biserica Creştină avea să se confrunte. Ce relaţie trebuie să existe între legile vechiului legământ şi Creştinism? Această problemă continuă să fie o chestiune presantă în cadrul bisericii de astăzi.

 

Magnitudinea problemei din Galatia

 

Dacă se face o comparaţie între cartea Galateni şi alte cărţi ale lui Pavel, se poate evidenţia faptul că Pavel a considerat că problema galatiană avea o magnitudine mai mare decât orice altă problemă pe care a adresat-o în oricare dintre scrisorile lui.

 

Mai întâi, observăm că nu există cuvinte de afecţiune. Dacă compară cineva, de exemplu, scrisoare lui Pavel către corinteni se poate descoperi că el se adresează corintenilor ca „sfinţiţi în Hristos, chemaţi să fie sfinţi” (1 Corinteni 1:2). Pavel continuă prin a-i lăuda, „în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă” (1 Corinteni 1:5). „Nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos” (1 Corinteni 1:7, 8). Cu toate acestea ştim că biserica din Corint nu era prea „sfântă” în comportamentul ei. Existau partide, cu certuri şi gelozii (1 Corinteni 4). Exista „curvie şi încă o curvie de acelea, care nici chiar la păgâni nu se pomenesc, până acolo că unul din voi trăieşte cu nevasta tatălui său” (1 Corinteni 5) [traducerea Cornilescu, n. tr.]. Corinteni se judecau unul pe altul la tribunal (1 Corinteni 6). Exista învăţătură falsă despre căsătorie (1 Corinteni 6) şi lista poate continua. Cu toate acestea Pavel i-a putut numi „sfinţi în Isus Hristos”! De ce? Pentru că problema corintenilor era una legată de comportamentul cuiva, nematuritate şi înţelegerea greşită iar nu un compromis muşamalizat al evangheliei. Atunci când scrie galatenilor, totuşi, nu există cuvinte de asigurare sau de afecţiune. Nu există nici o menţiune de „sfinţi” în cartea Galateni. Există cuvinte de afecţiune în toate celelalte scrisori ale lui Pavel, dar nu şi aici. De ce? Datorită magnitudinii problemei! Putem în mod drept conclude faptul că pentru Pavel problema din Galatia era mult mai rea decât situaţia din Corint.

 

Pavel ajunge direct la punctul său şi le spune galatenilor că ei învăţau o evanghelie falsă.

 

Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. Nu doar că este o altă Evanghelie; dar Sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. (Galateni 1: 6,7)

 

Limba greacă evidenţiază foarte clar faptul că „evanghelia” pe care o promovau falşii învăţători galateni era o evanghelie total diferită de adevărata evanghelie a lui Hristos. Pavel merge mai departe în cel mai puternic limbaj pentru a condamna pe oricine care ar învăţa această falsă evanghelie.

 

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! Cum am mai spus, o spun şi acum: dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema! (Galateni 1:8, 9)

 

Pavel, de ce un astfel de limbaj puternic şi condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

 

Următorul lucru ce trebuie luat în considerare este confruntarea publică cu Petru din Galateni 2:11-14. Ne-am aştepta ca Pavel să-l trateze pe Petru cu mai multă atenţie decât să-l condamne în faţa adunării. În plus, nu era oare Petru cel care era capul echipei care a umblat şi a vorbit cu Hristos? Oare nu a fost Petru cel care a fost folosit într-un mod aşa de măreţ în ziua Cincizecimii, când 3.000 de oameni au fost convertiţi? Oare nu către Petru a fost direcţionat Corneliu de către îngerul lui Dumnezeu atunci când neamurile au primit darul Duhului Sfânt? De ce nu l-a luat Pavel pe Petru aparte şi să-l mustre în particular? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

 

Notaţi care sunt cuvintele folosite de Pavel pentru a descrie pe aceşti falşi învăţători.

 

O, Galateni nechibzuiţi! Cine v-a fermecat, pe voi, înaintea ochilor cărora a fost zugrăvit Isus Hristos ca răstignit? (Galateni 3:1)

 

Aici Pavel îi numeşte „ridicoli” şi „fermecaţi”. Acesta este într-adevăr un limbaj pasionant. El a făcut-o pentru a-i şoca faţă de seriozitatea acţiunilor lor. Astăzi, am putea spune ceva de acest gen, „Voi idioţilor prostiţi, de ce aţi lăsat ca simpla evanghelie a harului prin credinţa în Hristos pentru o falsă evanghelie? Nătângilor!” De ce a folosit Pavel un astfel de limbaj pasionant? De ce? Datorită magnitudinii problemei.

 

Pavel merge chiar mai departe. Erezia din Galatia, spune Pavel, i-a făcut să fie „despărţiţi de Hristos” şi că „au căzut din har” (Galateni 5:1-4). O! Pavel, de ce eşti aşa de condamnator? De ce? Datorită magnitudinii problemei!

 

Apoi, de parcă cititorii săi nu ar fi simţit încă întreaga enormitate a problemei, Pavel atinge culmea.

 

Şi, schilodească-se odată cei ce vă tulbură! (Galateni 5:12)

 

Începem să vedem magnitudinea problemei din Galatia. Aceasta a făcut apel la cea mai puternică dintre confruntările lui Pavel. Motivul pentru care problema din Galatia se contura aşa de mult în mintea lui Pavel a fost faptul că învăţătorii falşi promovau o evanghelie falsă care a subminat temelia de bază pe care stă Creştinismul.

 

Natura problemei din Galatia

 

Care a fost această pervertire a evangheliei? În cadrul bisericii Adventiste există o grămadă de controversă referitor la care a fost problema din Galatia. Unii au încercat să limiteze afirmaţiile despre lege din Galateni în favoare aşa numitei „legi ceremoniale” excluzând astfel aşa zisa „lege morală” a celor Zece Porunci. Făcând aceasta ei pot ţine Sabatul de ziua a şaptea datorită problemei din Galatia. Unii au încercat să spună că problema din Galatia era de natura unei erezii gnostice. Personal, sunt convins, dincolo de orice umbră de îndoială, că cei din Galatia amestecau credinţa cu faptele. Ei îşi puneau atât credinţa în Hristos şi ascultarea de lege ca temelie a mântuirii. Ei spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuie să aibă credinţă în Hristos, da, dar trebuie să ţină şi legea. Şi aşa au mers cu un pas înainte şi promovau ritualurile vechiului legământ drept semn că cineva era ascultător de lege. Următoarele texte ne duc la această concluzie.

 

Neprihănirea Noului Legământ nu vine prin lege (Galateni 2:21); aceasta este învăţătura consistentă a lui Pavel. În Filipeni 3:8, 9 citim următoarele:

 

Mai mult decât atât Ba încă, şi acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca un gunoi, ca să câştig pe Hristos, şi să fiu găsit în El, nu având o neprihănire a mea, pe care mi-o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credinţa în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă.

 

Neprihănirea vechiului legământ, totuşi, este bazată pe ascultarea de lege.

 

Vom avea parte de îndurarea Lui, dacă vom împlini cu scumpătate toate aceste porunci înaintea Domnului, Dumnezeului nostru, cum ne-a poruncit El (Deuteronom 6:25) [Versiunea Cornilescu foloseşte cuvântul „îndurarea”, iar versiunea din limba engleză este folosit cuvântul „neprihănire”, n. tr.]

 

Pavel îi întreabă pe Galateni,

 

„Iată numai ce voiesc să ştiu de la voi: prin faptele Legii aţi primit voi Duhul, ori prin auzirea credinţei?” (Galateni 3:2)

 

Apoi El spune:

 

Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sunt sub blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”… Însă Legea nu se întemeiază pe credinţă; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele” (Galateni 3:10, 12).

 

 

Pavel afirmă foarte clar că dominaţia legii a fost de la Moise la Hristos. El afirmă aceasta de câteva ori în feluri diferite.

 

1. Legea a apărut la 430 de ani după Avraam (Galateni 3:17).

 

2. El spune că legea a fost „adăugată” până când avea să vină sămânţa (Hristos) (Galateni 3:19). Atunci când cineva adaugă ceva, înseamnă că aceasta nu a fost acolo anterior. Cuvântul „până” înseamnă că ceea ce a fost adăugat a fost mai apoi luat.

 

3. Legea era un îndrumător pentru a ne conduce la Hristos (Galateni 3:24, 25). Acum însă de odată ce a venit credinţa nu mai suntem sub îndrumarea legii (v. 25).

 

4. Să nu trecem cu privirea semnificaţia textului din Galateni 3:28, 29.

 

Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă. (Galateni 3:28, 29)

 

Această mărturisire a faptului că noul legământ nu face nici o distincţie dintre Iudeu şi Grec, rob sau slobod, bărbat sau femeie, este o afirmaţie de mari proporţii pentru cineva care este versat în legea vechiului legământ! Aceasta taie exact prin inima legii vechiului legământ. Există multe legi în cadrul vechiului legământ care îi separau pe Iudei de Neamuri1, pe robi de cei liberi2, bărbaţi de femei3. Aceste două versete anulează complet legile vechiului legământ care se referă la alimentele curate şi necurate, circumcizie, Sabat, zilele de lună plină, festivalurile fixate şi toate legile care îi separau pe Iudei de Neamuri.

 

Pavel arată că creştinul noului legământ este direct legat de promisiunea de Neprihănire prin credinţă care i-a fost dată lui Avraam, înlăturând complet toate legile Sinaitice4. Pavel este neabătut în a sublinia ideea despre dominaţia legii.

 

5. În Galateni 4:3-5 Pavel afirmă că Iudeii au fost robi ţinuţi în sclavie sub lege până a venit Hristos ca să îi răscumpere pe cei ce se aflau sub lege.

 

Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram supt robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:3-5)

 

El continuă prin a le spune vestea bună.

 

Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu. (Galateni 4:7)

 

Având în minte aceste lucruri clare am ajuns la inima problemei. Ce făceau de fapt galatenii încât să provoace o aşa puternică confruntare din partea lui Pavel?

 

1. Ei obligau circumcizia ca ingredient necesar pentru dreptul de a sta cu Dumnezeu (Galateni 5:3)

 

2. Ei forţau separarea Iudeilor de Neamuri în cadrul mesei de părtăşie. Neamurile aduceau la masa de părtăşie altceva şi nu un picior de miel! Aceasta i-a determinat pe Iudei să se depărteze de Neamuri, care prin urmare l-a determinat pe Pavel să-l confrunte în pe Petru în mijlocul celor adunaţi.

 

3. Ei decretau zilele sfinte ale calendarului vechiului legământ.

 

Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu, sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuţi de Dumnezeu, cum vă mai întoarceţi iarăşi la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreţi să vă supuneţi din nou? Voi păziţi zile, luni, vremi şi ani. Mă tem să nu mă fi ostenit degeaba pentru voi. (Gal 4:9-11)

 

Există unii care merg până acolo încât ar face orice ca să se scoată din învăţătura clară a acestui verset. Ei vor încerca să aducă o părere nouă faţă de discuţia lui Pavel despre legea vechiului legământ şi să afirme că ceea ce se întâmplă de fapt aici se referă la anumite festivaluri păgâne antice. Totuşi, este clar că Pavel foloseşte „lucrurile elementare” pentru legea vechiului legământ în câteva locuri şi este în definitiv în vedere şi aici5. Prin urmare, trebuie să concludem faptul că textul de mai sus se referă la „timpul potrivit al Domnului”6 al zilelor de Sabat, luni noi, cele şapte sărbători de anotimp şi anii sabatici. În Coloseni 2:16, 17 Pavel a afirmat clar faptul că aceste lucruri (în calitate de grup) au fost doar o simplă umbră însă Hristos este esenţa.

 

Galateni 5:18 o spune foarte clar,

 

Dacă sunteţi călăuziţi de Duhul, nu sunteţi supt Lege. (Galateni 5:18)

 

 

Sumarul problemei din Galatia

 

Învăţătorii falşi spuneau că pentru a fi mântuit cineva trebuia să aibă credinţă în Hristos şi să ţină şi legea, inclusiv legile despre hrană, ritualurile de circumcizie, Sabatul, lunile noi, festivalurile stabilite şi anii sabatici. Pavel a spus că această învăţătură era o evanghelie falsă care a atras din el cea mai puternică formă de condamnare.

 

Există două formule pentru mântuire care erau promovate.

 

Credinţa + faptele legii = Mântuire

Ascultarea noastră este un component necesar pentru mântuire.

 

Sau

 

Credinţa = Mântuire + roadele Duhului

Ascultarea noastră nu este o componentă necesară mântuirii ci doar o evidenţă imperfectă a acesteia.

 

Aici se află cea mai importantă afirmaţie. Faptele ascultării care provin în urma mântuirii nu sunt faptele legii şi nu includ orice ritualuri din cadrul legii vechiului legământ cum sunt cele legate de curat şi necurat, circumcizia, Sabatele, sărbătorile de lună nouă, sărbătorile de sezon sau anii sabatici (Marcu 7:14–23; Romani 14:5, 14; Evrei 10:1; Galateni 4:10; Coloseni 2:16, 17).

 

Galatenii vroiau să fie sub legea vechiului legământ; ei promovau ritualurile vechiului legământ. Pavel a spus că aceasta era o evanghelie falsă şi a condamnat această învăţătură în termenii cei mai puternici posibili!

 

Problema adventiştilor

 

Adventiştii, de asemenea, vor să fie sub lege şi o promovează în mod viguros. Şi ei silesc ritualul vechiului legământ al Sabatului precum şi al legii lucrurilor curate şi cele necurate. Problema adventistă este cu mult asemenea cu problema galatiană. Adventiştii învaţă că cineva poate fi mântuit doar prin credinţă dar pentru a se menţine mântuit acesta trebuie să ţină legea, în special Sabatul.

 

Ei învaţă că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu şi că cei care se închină Duminica vor primi Semnul fiarei, făcând astfel din Sabat o chestiune strâns legată de mântuire.

 

În cadrul fundamentelor lor de credinţă oficiale #17 citim următoarele: „Unul din darurile Duhul Sfânt este profeţia. Acesta este un semn de identificare al bisericii rămăşiţă şi a fost manifestat în lucrarea lui Ellen G. White. În calitate de mesager al Domnului, scrierile sale sunt o sursă continuă şi autoritară de adevăr…” Mai jos sunt unele dintre afirmaţiile ei „autoritare ale adevărului”.

 

Numele de Adventist de Ziua a Şaptea este o mustrare deschisă pentru lumea Protestantă. Aici se află linia de distincţie dintre închinătorii la Dumnezeu şi cei care se închină fiarei şi primesc semnul ei… [EGW, Spiritual Gifts (Daruri Spirituale, n. tr.), Vol. 4, p. 54]

 

Apoi mi s-a arătat o mulţime care striga în agonie. Pe hainele lor era scris cu litere mari: „Ai fost cântărită în balanţă şi ai fost găsită vrednică”. Am întrebat cine era această mulţime. Îngerul mi-a spus: „Aceştia sunt cei care au ţinut odinioară Sabatul şi au renunţat…” [EGW Early Writings (Scrieri Timpuri ale lui EGW), p. 37]

 

Am descoperit a fi instructiv la o Convenţie recente să învăţ faptul că multe învăţături false ale zilelor moderne îşi au originea din comunicarea cu un „înger”. Pavel, sub îndrumarea Duhului Sfânt, cred că a prevăzut acest lucru atunci când a scris următoarele lucruri:

 

Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema! (Galateni 1:8)

 

Ellen White continuă:

 

Am văzut că Sfântul Sabat este, şi va fi, zidul de despărţire dintre adevăratul Israel al lui Dumnezeu şi necredincioşi. [EGW Early Writings, p. 3]

 

Aceste afirmaţii declară cu claritate dincolo de orice umbră de îndoială că în Adventism Sabatul este o chestiune legată de mântuire. Totuşi, Sabatul nu este o lege morală; acesta este o lege rituală7. Nu există nici o distincţie clară în lege (cărţile lui Moise) între ritual şi moral. Ei sunt adesea, dacă nu de obicei, amestecate laolaltă. Sabatul este menţionat de două ori cu legile morale în Exod 20 şi Deuteronom 5 pentru că acesta este semnul legământului Sinaitic dintre Dumnezeu şi Israel (Exod 31:16,17), iar documentele de tratative din Orientul Apropiat aveau întotdeauna semnul legământului în centrul documentului de legământ8. Acesta este menţionat de multe ori împreună cu legile rituale ale vechiului legământ cum sunt lunile noi, festivalurile specifice, etc.

 

În cel mai bun caz, adventiştii învaţă că „faptele” care rezultă în urma mântuirii sunt „faptele legii” cu un accent pe ţinerea Sabatului, un ritual al vechiului legământ, ca evidenţă a mântuirii. În cel mai rău caz, adventiştii învaţă că mântuirea este credinţa în Hristos + faptele legii cu accent pe ţinerea Sabatului. Atâta timp cât Adventismul învaţă că Sabatul este o chestiune legată de mântuire va exista o mare asemănare între aceia care predicau „o altă evanghelie” din Galatia şi cei din Adventism. Pentru Pavel orice compromis al simplei evanghelii al credinţei în Hristos avea de a face cu cea mai puternică condamnare. Să fim noi mai prejos?

 

Să ne rugăm pentru liderii adventişti. Sunt mulţi în cadrul Adventismului care nu cred doctrina istorică Adventistă. Mulţi din Adventism vor să se schimbe, însă o fac fără a admite eroare din trecut. A admite eroare în aceste puncte înseamnă a submina întreaga structură a Adventismului pentru că Adventismul stă pe aceste trei picioare: Autoritatea lui Ellen White, Sabatul din Ziua a Şaptea şi teologia lor din 1844 despre sanctuar. Dacă ei elimină oricare dintre acestea trei, şi sunt consistenţi în raţiunea şi în învăţătura lor, şi celelalte vor cădea pentru că ele nu sunt doctrine biblice. Tocmai de aceea mulţi pastori adventişti şi membrii de biserică părăsesc Adventismul. Mai devreme sau mai târziu ei vor descoperi că una dintre aceste trei picioare este putred şi că întreaga lor structură cade la pământ.

 

Personal am vorbit cu mulţi pastori adventişti care nu cred că Ellen White este o sursă de autoritate, ei nu cred că Sabatul este sigiliul lui Dumnezeu, ei nu cred că închinarea în ziua de Duminică va deveni semnul fiarei, ei nu cred că biserica Adventistă este biserica rămăşită din profeţia Bibliei. Ei nu cred în teologia Adventistă din 1844 a sanctuarului. Nu numai că am vorbit cu pastori, ci şi cu mulţi membrii şi scolastici şi administratori adventişti care în particular mi-au spus aceleaşi lucruri.

 

Mulţi dintre liderii adventişti ştiu că Adventismul istoric învaţă un număr de doctrine nebiblice, false. Rugaţi-vă să aibă loc o reformă în cadrul Adventismului faţă de adevărul biblic şi faţă de simpla evanghelie care a fost dată odată pentru totdeauna sfinţilor.

 

Probabil că sunt anumiţi cititori ai publicaţiei adventiste Proclamation! [Proclamaţie, n. tr.] care încă mai cred că poziţia înaintea lui Dumnezeu, cel puţin la un anumit grad, este determinată de ţinerea Sabatului. Voi fi destul de îndrăzneţ în acest punct şi îţi voi spune că nu vei putea tine niciodată Sabatul conform tuturor legilor biblice despre Sabat şi, dacă eşti un adventist şi crezi că scrierile lui Ellen White sunt „o sură continuă şi autoritară a adevărului”, vei descoperi că este imposibil să îi urmezi toate regulile ei restrictive despre ţinerea Sabatului care sunt legiune.  Aminteşte-ţi că Scriptura este clară atunci când spune că dacă eşti sub lege trebuie să ţii toată legea. „Blestemat este oricine nu stăruieşte în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă” (Galateni 3:10).

 

Citeşte cartea Galateni de la cap la coadă într-o singură citire şi fă-o pentru 30 de zile. Îţi va aduce claritate gândirii tale şi pace în viaţa ta. Citeşte de asemenea şi Romani şi Efeseni. Aceste cărţi sunt ca apele răcoritoare – apă vie – într-o zi înfocată de vară. Ele te conduc în umbra Stâncii Atotputernice într-un tărâm bătătorit în care vei găsi adevărata odihnă pentru sufletul tău. „Noi care am crezut am intrat în acea odihnă” (Evrei 4:3).

 

Apelez la tine să recunoşti cu smerenie că nu poţi fi destul de bun şi că nu poţi tine Sabatul destul de perfect ca acesta să aibă un loc în asigurarea mântuirii tale. Mai degrabă, întinde-ţi mâna credinţei şi apucă darul graţios oferit de bunul nostru Dumnezeu. Lasă-L pe Dumnezeu să te declare El neprihănit bazat doar pe neprihănirea lui Hristos. Lasă-L pe Duhul Sfânt să-ţi regenereze viaţa în interior aşa încât roada Duhului să curgă în mod natural din centrul fiinţei tale. Acceptă simpla evanghelie a credinţei în Hristos plus nimic altceva.

 

Cine crede are viaţa veşnică. (Ioan 6:47)

 

Căci Hristos este sfârşitul Legii, pentru ca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea. (Romani 10:4)

 

Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. (Romani 10:9)

 

Fiindcă oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit. (Romani 10:13)

 

(Avram) A crezut pe Domnul şi Domnul i-a socotit lucrul acesta ca neprihănire. (Geneza 15:5)

 

Da, evanghelia este vestea bună, nu sfatul bun. Este simplă, este povestirea a ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos Isus şi se merită să o apărăm cu fiecare fibră a fiinţei noastre.

 

 

NOTE DE SUBSOL

 

1. Ex. 12:43 Lev. 22:25; Deut. 14:21; Deut. 15:3; Deut. 17:15; Deut. 23:20; Deut. 29:22, etc.

 

2. Ex. 12:44; 21:2,5,7,20;26, 27, 32; 23:12; Lev. 19:20; 20:11; Deut. 5:12; 15;18; 16:12,15.

 

3. Lev. 6:29; Lev. 7:6; 12:2, 5, 7; 7:6; 27:3-7

 

4. Gal. 3:29 cf. 4:9–16.

 

5. Compară Gal. 4:3, 4; Evrei 5:12.

 

6. Vezi Lev. 23; 2 Cronici 31:3 şi cartea Sabbath in Christ [Sabatul în Hristos], p. 78–80.

 

7. Vezi cartea Sabbath in Christ, p. 103–111; 150–161,331–350 pentru o documentare mai aprofundată în acest punct.  

 

8. Meredith G. Kline, Treaty of the Great King [Tratatul Marelui Rege] (Wm. B. Eerdmans Publishing Company, Grand Rapids, MI, 1963), pp. 13, 14, 18, 19; vezi de asemenea şi cartea Sabbath in Christ, p. 41 şu.