Codexul Vaticanus (secolul al 4lea) are Înţelepciunea, Sirah, Iudit, Tobit, Baruch şi Scrisoarea lui Ieremia.

Lista Cheltenham (secolul al 4lea): lista are cele 4 evanghelii canonice, 13 epistole Pauline (cele canonice minus Evrei), Fapte, Apocalipsa, 1 Ioan şi 1 Petru.

Codexul Sinaiticus (secolul al 4lea): include cărţile evreieşti ale Vechiului Testament plus Tobit, Iudit, 1 şi 4 Macabei, Înţelepciunea şi Sirah, precum şi cele 27 de cărţi ale Noului Testament plus Păstorul lui Hermas şi Epistola lui Barnaba la sfârşit.

Codexul Alexandrinus (secolul al 5lea): are cărţile evreieşti ale Vechiului Testament pus Baruch, Scrisoarea lui Ieremia, Tobit, Iudit, 1-4 Macabei, Înţelepciunea şi Sirah, precum şi cele 27 cărţi ale Noului Testament plus 1 şi 2 Clement.

Codexul Claromontanus (secolul al 6lea): omite Filipeni, 1 şi 2 Tesaloniceni şi Evrei şi include Epistola lui Barnaba, Păstorul lui Hermas, Faptele lui Pavel şi Apocalipsa lui Petru (Hartono, „Canonul Noului Testament”).

Marcion (c. 150) a listat un „canon” care consta din Evanghelia după Luca (editată) şi 10 epistole Pauline la care el s-a referit ca Evanghelia Apostolului.

Evanghelia după Ioan a fost înceată în câştigarea acceptării universale deoarece prima sa Citare Patristică provine de la scriitorul gnostic Basilides şi primul comentariu asupra acesteia a fost scris şi popularizat de gnostici.

Evanghelia lui Petru a fost citită şi apreciată de creştini în secolul al 2lea şi citată de Iustin Martirul.

„Fragmentul Muratorian” (numit după L. A. Muratori care a publicat lista, copiată dintr-un codex din secolul al 7lea) oferă o listă de cărţi acceptate în Roma din c. 180-200 care includ cărţile Vechiului Testament plus Înţelepciunea lui Solomon. Noul Testament constă din cele 27 de cărţi ale noastre mai puţin Evrei, Iacov, 1 şi 2 Petru. Apocalipsa canonică a lui Ioan este pusă alături de Apocalipsa necanonică a lui Petru. Fragmentul atestă despre poziţia foarte favorabilă şi poate canonică a Păstorului lui Hermas la Roma, deşi conclude că aceasta poate fi citită însă nu dată la oameni. Fragmentul afirmă că Epistolele Pauline către laodiceni şi alexandrinieni sunt falsificate.

Tatian a citat din Evanghelia Evreilor ca o sursă de încredere referindu-se la o lumină care a strălucit la botezul lui Isus.

Diatesaronul (armonizarea cronologică a lui Tatian a celor patru Evanghelii canonice într-o ordine cronologică) a fost folosit ca un înlocuitor pentru evangheliile canonice din biserica siriană până devreme în secolul al 5lea când s-a renunţat la acesta (şovăitor) în favoarea celor 4 evanghelii separate.

Irineu a citate pe Hermas ca scriptură, la fel ca şi Origen şi Ciprian.

Conciliul provincial de la Laodicea (363) a exclus Apocalipsa, aşa cum a făcut şi Cyril la Ierusalim (m. 386) şi Grigore din Nazianzen.

Origen (185-2543) a listat doar Scrisoarea lui Ieremia din cărţile deuterocanonice în catalogul său al Vechiului Testament, deşi scrierile sale citează cărţile deuterocanonice ale Vechiului Testament ca Scriptură şi el a apărat inviolabilitatea lui Tobias, Iudit, şi fragmentele din Daniel în scrisoarea sa a lui Julius Africanus. El listează două categorii de cărţi ale Noului Testament: nedisputate (4 evanghelii, Fapte, epistolele Pauline, 1 Petru, 1 Ioan şi Apocalipsa) şi disputate în Biserică deşi el însuşi le-a acceptat ca Scriptură (Evrei, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan, Iacov, Iuda, Didache, Epistola lui Barnaba, Păstorul lui Hermas, şi probabil Evanghelia Evreilor). Origen a fost primul scriitor cunoscut care a menţionat 2 Petru.

Ciprian (secolul al 3lea) a inclus toate cele 27 cărţi ale noastre cu excepţia lui Evrei, 2 Petru, Iacov, şi Iuda. El a recunoscut şi Păstorul lui Hermas şi a considerat Didache o lucrarea apostolică autentică de asemenea.

Lucian din Samosata, un fondator al şcolii exegetice din Antiohia a exclus Apocalipsa, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan şi Iuda.

„Canonul lui Mommsen”, un manuscris din secolul al 10lea din Africa de Vest original din c. 360 conţine o listă cu cele 27 cărţi ale Noului Testament excluzând Evrei, Iacov şi Iuda.

Theodore de Mopsuestia a respins toate Epistolele Catolice.

Eusebius, episcop de Cezarea (314-339) a oferit trei liste: recunoscute universal (4 evanghelii, Fapte, 14 epistole Pauliniene incluzând Evrei, 1 Ioan, 1 Petru şi Apocalipsa), disputate de un fel superior (Iacov, Iuda, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan) şi disputate de un fel inferior (Faptele lui Pavel, Păstorul lui Hermas, Apocalipsa lui Petru, Epistola lui Barnaba, şi Didache). El personal a respins Apocalipsa necanonică.

Amphilochius de Iconium (secolul al 4lea) a oferit o listă a celor 27 de cărţi ale noastre, însă a declarat că Evrei, 2 şi 3 Ioan, 2 Petru, Iuda şi Apocalipsa erau toate contrafăcute.

John Chrysostom (Episcop de Constantinopole 397-407) a exclus 2 Petru, şi 2 şi 3 Ioan, Iuda şi Apocalipsa.

Tertulian a considerat cartea lui Enoh inspirată la fel cum o face şi Biserica Abysiană până în prezent (alături de Jubilee, Misterele Cerului şi ale Pământului, Lupta lui Adam şi Eva şi Înălţare lui Isaia).

Estera a fost respinsă de către Părinţii creştini conducători în secolul al 4lea: Melito (~170), Atanasie (367), şi Grigore de Nazianus (c. 330-390).

Până în secolul al 5lea, canonul Noului Testament al Bisericii siriene a inclus doar 4 evanghelii sau Diatessaron, Fapte şi cele 14 epistole Pauline (cu Evrei), plus 3 Corinteni. În perioada timpurie a secolul al 5lea, Iacov, 1 Petru şi 1 Ioan erau acceptate. În 508, parte din Biserica siriacă a acceptat întregul canon de 27 de cărţi.

Sf. Hipolit (m. 236) comentează asupra capitolului Susana, după ce citează Înţelepciunea ca lucrarea a lui Solomon, şi întrebuinţează ca Scriptură Sacră Baruch şi Macabeii.

În 367, o listă întocmită de Atanasie (Episcop de Alexandria) se potriveşte cu cele 27 de cărţi ale Noului Testament al nostru pentru prima dată, însă opinia sa era doar una din multe. În plus, el a inclus Baruch şi Scrisoarea lui Ieremia din cărţile deuterocanonice dar a omis Estera. El a mai listat drept cărţi rânduite pentru citire către catehumeni pentru edificare şi instruire: Înţelepciunea lui Solomon, Eclesiastul, Estera, Iudit, Tobias, Didache, Păstorul lui Hermas; toate celelalte sunt apocrifa şi eretice (Epistolele Festive). Grigore de Nazianzus (c. 330 – 390) a urmat această listă a Vechiului Testament a lui Atanasie.

Conciliul local de la Laodicea (c. 363) a inclus pe Baruch şi Scrisoarea lui Ieremia din cărţile deuterocanonice dar a inclus pe Estera şi a exclus Apocalipsa din cărţile acceptate ale Noului Testament.

Cyril (Episcop de Ierusalim, 348-386) a urmat lista lui Origen a Vechiului Testament însă a inclus Baruch şi a exclus Apocalipsa din Noul Testament.

Grigore din Nazianzen a exclus şi el Apocalipsa din Noul Testament.

Sf. Augustin a folosit cărţile deuterocanonice în cadrul scrierilor sale cu nici o diferenţiere de autenticitate şi în „De Doctrin, Christian”, listează Vechiul Testament Tridentin.

Sinodul de la Toledo (633) afirmă faptul că mulţi încă mai contestau autoritatea Apocalipsei lui Ioan, şi a considerat ca necesar să ordone ca această carte să fie citită în biserici sub durerea excomunicării.

Câţiva scolastici Catolici ai Renaşterii ca Erasmus şi Cardinalul Cajetan şi-au exprimat îndoiala cu privire la autenticitatea cărţilor deuterocanonice ale Vechiului Testament şi Iacov, Iuda, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan şi Apocrifa lui Ioan.

Luther, bazat pe motive dogmatice şi judecarea antichităţii, a considerat Evrei, Iacov, Iuda şi Apocalipsa ca fiind laolaltă necanonice; Luteranii din secolul al 17lea au exclus nu numai Evrei, Iacov, Iuda şi Apocalipsa, ci şi 2 Petru, 2 şi 3 Ioan;

Zwingli a considerat Apocalipsa lui Ioan drept apocrifă;

Oecolampadia a atribuit un statut inferior la Iacov, Iuda, 2 Petru, 2 şi 3 Ioan.

Până în prezent, Biserica Armeană include 3 Corinteni în canonul său al Noului Testament.

Până în prezent, Nestorienii Sirieni exclud patru Epistole Catolice mai mici (Iacov, 1 Petru, 1 Ioan şi <) şi Apocalipsa, ca şi Sirienii de Est.

Până în prezent, Biserica Copico-Arabă include 1 şi 2 Clement şi Constituţiile Apostolice în canonul său al Noului Testament.

Până în prezent, canonul Noului Testament al Bisericii Etiopiene conţine Constituţiile Apostolice.

Genealogiile din Geneza 6 diferă în LXX şi în ebraică (textul Masoretic).

În LXX şi Vulgata, Psalmii evreieşti 9/10 şi 114/115 sun grupate împreună şi evreiescul 116 şi 147 sunt împărţite în două. De aici şi numărătoarea, evreiască şi LXX: 1-9 la fel, 10 (9b), 11 (10)-114 (113), 115 (113b), 116 (114-115), 117 (116)-146 (145), 147 (146-147), 148-150 la fel.

Tobit

Iudit

Înţelepciunea lui Solomon. Menţionează viaţa de apoi. Destinul celor neprihăniţi şi ale celor răi; laudă pentru Înţelepciunea personificată; îi recheamă pe evreii din Egipt la Iudaismul separat de scepticism, idolatrie, închinarea la animale. Înţelepciunea conţine profeţiei mesianică: „Dar cei fără de dumnezeu vor striga… ‚Dacă omul virtuos este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu îi va lua partea lui şi-l va răscumpăra din strânsorile duşmanilor săi. . . . Să-l condamnăm la o moarte ruşinoasă’” (Înţelepciunea 1:16, 2:18, 20) prezice „Preoţii principali, învăţătorii legii şi bătrânii l-au ridiculizat. . . . ‚El se încrede în Dumnezeu. Să-l salveze Dumnezeu acum, dacă vrea, căci el a spus, ‚Eu sunt Fiul lui Dumnezeu’” (Matei 27:41, 43) („Complet” 2).

Ecclesiasticus (Înţelepciunea lui Sirah). Lauda din 44:1 şu folosită adesea în serviciile funerare. Apără interesul de sine iluminat şi face observaţii bazate pe experienţă. Scris în ebraică, tradus în greacă de nepot, probabil scris în circa 180 î. Hr. de către înţelepţii clasei de sus din Ierusalim. Sirah 3:3, 15, 17 sprijină puterea faptelor bune de a ispăşi pentru păcat. Sirah 31:29 şu laudă vinul.

1 Macabei: Mărturiseşte relatarea anilor 167-137 î. Hr., descriind revolta evreiască împotriva lui Antichus Epiphanes. Scris în ebraică.

2 Macabei: Relatare paralelă a revoltei Macabeilor; prescurtată din istoria în 5 volume a lui Jason de Cyrene şi acoperind istoria anilor 175-160 î. Hr. Mult mai propagandistă. 2 Mac. 12:45-46 sprijină purgatoriul şi rugăciunea pentru morţi. 2 Mac. 15:12-16 suportă mijlocirea sfinţilor. 2 Mac. 15:38 se încheie în mod interesant: „Dacă [această carte] este rebut şi mediocră, aceasta este tot ceea ce am putut produce”. Noul Testament face aluzie la 2 Mac. 6:18-7:41 în Evrei 11:35.

Baruch

Scrisoarea lui Ieremia (ataşată de Baruch în Vulgata; pusă după Plângeri în LXX). Mustră pe idolatrii.

Adăugările la Estere (în 6 locuri diferite). Deoarece textele din greacă şi ebraică ale lui Estera diferă, chiar şi în locurile neadăugite, scolasticii sunt divizaţi referitor la faptul dacă adăugirile sunt pur şi simplu adăugări greceşti sau traduceri dintr-o versiune mai timpurie evreiască a lui Estera.

Adăugirile la Daniel