Antropologie:

O COMPARAŢIE ÎNTRE CONCEPTUL REFERITOR LA CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM DIN TEOLOGIA EVANGHELICĂ A ANILOR ’80 ŞI ’90 ŞI O INTERPRETARE STRICT BIBLICĂ

Teza proiectului profesional
Prezentată la Grace Theological Seminary
Winona Lake, Indiana

Proiect realizat ca parte a cerinţelor referitoare la lucrarea de grad Doctor of Ministry
Specializare: pastorală de Benjamin Cocar
Mai 1999

Nici o parte a acestei lucrări nu poate fi reprodusă fără permisiunea scrisă a Comitetului pentru studii doctorale de la Grace Theological Seminary
Winona Lake, Indiana


GRACE THEOLOGICAL SEMINARY
OF
WINONA LAKE, INDIANA



Cu recomandarea Directorului programului D. Min.,
Această teză de proiect este acceptată ca parte a cerinţelor
Pentru gradul
Doctor of Ministry
______________________________________________________
MENTOR

______________________________________________________
Director al programului Doctor of Ministry
_________________________________________
Data

ABSTRACT
Titlu: O COMPARAŢIE ÎNTRE CONCEPTUL REFERITOR LA CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN OM DIN TEOLOGIA EVANGHELICĂ A ANILOR ’80 ŞI ’90 ŞI O INTERPRETARE STRICT BIBLICĂ

Autor: Benjamin Cocar
Grad: Doctor of Ministry
Data: Mai 1999
Îndrumător: Thomas J. Edgington

Acest studiu a abordat conceptul referitor la chipul lui Dumnezeu în omenire

CUPRINS

LISTĂ OF ABREVIERI
PREFAŢĂ

Capitolul

1. INTRODUCERE
Scopul acestui studiu
Definiţii
Delimitări
Structura studiului

2. REFLECŢII TEOLOGICE
Introducere
Geneza 1:26-28
Geneza 5:1-3
Geneza 9:6
1 Corinteni 11:7
Iacov 3:9
Afirmaţii finale şi concluzii


3. LITERATURA EVANGHELICĂ
Introducere
O scurtă comparaţie a perspectivei pelagiene, romano-catolice,
luterane şi reformate
O serie de perspective cu privire la chipul lui Dumnezeu
Patru perspectiva majore referitoare la chipul lui Dumnezeu
Perspectiva ontologică/substanţială
Dimensiunea morală
Perspectiva funcţională
Perspectiva relaţională
Contribuţii ştiinţifice referitoare la chipul lui Dumnezeu

4. EFECTELE PĂCATULUI ASUPRA CHIPUL LUI DUMNEZEU
Pierdut, deteriorat, vătămat?

5. CHIPUL LUI DUMNEZEU ÎN PROCESUL DE SFINŢIRE
Un nou chip în Cristos

6. REZUMAT, CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Concluzii

APENDICE 1 – SCRISOARE DE LA PROFESORUL GIDDENS

APENDICE 2 – SCRISOARE DE LA PROFESORUL CUTHBERTSON

APENDICE 3 – SCRISOARE DE LA PROFESORUL AINSWORTH

APENDICE 4 – SCHIŢA CURSULUI
INTRODUCERE ÎN CONSILIEREA BIBLICĂ

BIBLIOGRAFIE

LISTĂ DE ABREVIERI

BAGD A Greek-English Lexicon of the NT and Other Early Christian Literature

BEB Baker Encyclopedia of the Bible

BEPC Baker Encyclopedia of Psychology and Counseling

BJRL Bulletin of the John Roylands University Library of Manchester

BibSac Bibliotheca Sacra

ConBOT Coniectanea Biblica- Old Testament Series

BDB A Hebrew-English Lexicon

EBC The Expositor's Biblical Commentary

EDBT Evangelical Dictionary of Biblical Theology

EDT Evangelical Dictionary of Theology

EDNT Exegetical Dictionary of the New Testament

HBD Holman Bible Dictionary

ISBE International Standard Bible Encyclopedia

JBL Journal of Biblical Literature

JETS Journal of Evangelical Theological Society

JPT Journal of Psychology & Theology

NAC New American Commentary

NDT New Dictionary of Theology

NICNT New International Commentary of the New Testament

NICOT New International Commentary on the Old Testament

NIDOTTE New International Dictionary of Old Testament Theology & Exegesis

NIDNTT The New International Dictionary of New Testament Theology
SBET Scottish Bulletin of Evangelical Theology

SJT Scottish Journal of Theology

TDNT Theological Dictionary of the New Testament

TDOT Theological Dictionary of Old Testament

TrinJ Trinity Journal

TWOT Theological Wordbook of the Old Testament

TynBul Tyndale Bulletin

WBC Word Biblical Commentary

WTJ Westminster Theological Journal

PREFAŢĂ

Încep prin a-mi exprima recunoştinţa faţă de îndrumătorul meu, Dr. Thomas Edgington, care m-a încurajat, m-a ajutat şi m-a sprijinit de-a lungul întregului proces. Întotdeauna a văzut în mine mai mult decât am văzut eu însumi şi îi mulţumesc pentru încrederea acordată în timpul multelor luni în care s-a desfăşurat acest proces. În acelaşi timp, îi sunt recunoscător lui Dr. Kenneth Bickel pentru ajutorul preţios, oferit cu amabilitate, în ce priveşte planul de cercetare şi evaluarea proiectului de lucrare. De asemenea, el m-a încurajat de numeroase ori în cursul acestui proces. Dr. Gordon Ainsworth de la Biserica Baptistă Highland Park, din Southfield, Michigan, a fost un ajutor nepreţuit în timpul lucrării. Aceleaşi mulţumiri se cuvin şi colegilor mei de la Colegiul William Tyndale, din Farmington Hills, Michigan, care au fost parte, de asemenea, la acest proiect. La rândul lor, ei mi-au acordat un timp valoros pentru abţinerea cunoştinţelor necesare. Personalul librăriei a constituit un sprijin uriaş pentru mine în multele luni ale acestui proiect. Vă mulţumesc! Cu smerenie îmi exprim marea iubire şi recunoştinţă faţă de soţia mea, Daniela, care s-a sacrificat, m-a încurajat şi a muncit alături de mine în cursul acestui proiect. Ea şi-a îndeplinit cu adevărat rolul de „ajutor” prevăzut pentru ea în Geneza 2:18 şi a reflectat cea mai bună parte a chipului lui Dumnezeu în om. Fiul meu a petrecut multe ore citind şi corectând-mi exprimarea în limba engleză şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru el. În final, Îi mulţumesc lui Dumnezeu, care m-a făcut după chipul Său, care m-a mântuit şi, prin Duhul Lui, transformă viaţa mea potrivit chipului Fiului Său cel iubit, Domnul Isus Cristos.


CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Ce este omul? Întrebarea pusă de Iov, omul neprihănit din Uţ (Iov 7:17), prin David, cântăreţul lui Israel (Ps. 8:4; 144:3), întrebare al cărei ecou se regăseşte în epistola către Evrei (Evrei 2:6), este pusă şi astăzi şi i se răspunde în diferite feluri. Psalmistul declară că noi suntem făcuţi în chip „înfricoşător şi minunat” (Ps. 139:13-14). Omul este cea mai înaltă creaţie de pe această planetă şi pentru păcatul lui, Cristos, Fiul lui Dumnezeu, S-a făcut om şi a murit pe cruce. Înseamnă că omul este preţios pentru Dumnezeu dacă El a plătit un preţ atât de mare pentru răscumpărarea lui. Fiind creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, omul este atât de important în ochii lui Dumnezeu, încât acesta a fost gata să facă un asemenea sacrificiu pentru a-l restaura pe om din starea lui căzută. Întrebările puse în Biblie cu privire la ce este omul pot găsi un răspuns mult mai bun dacă răspundem corect întrebării: „Care este chipul lui Dumnezeu în om?” Dat fiind faptul că Dumnezeu este Fiinţa supremă, creştinii cred că numai prin El îşi pot găsi adevărata identitate. Astfel, noi trebuie să căutăm la Dumnezeu întreaga noastră tărie. În ce priveşte greşelile noastre, noi trebuie să privim înapoi, spre locul unde ne-am îndepărtat de chipul Lui. Numai când înţelegem adâncimea lui Dumnezeu şi felul în care omul se relaţionează la El, putem începe să ne înţelegem umanitatea.

David Turner a spus:
„Ar fi greu de exagerat caracterul central al chipului lui Dumnezeu ca temă crucială în teologia biblică. De la începutul sfârşitului, din Geneza (protologie), până la sfârşitul începutului, în Apocalipsa (escatologie), chipul lui Dumnezeu este esenţial pentru înţelegerea cursului istoriei răscumpărării. Dumnezeu creează oameni după chipul Lui, îi pedepseşte după dreptate pentru răzvrătirea lor, asigură apoi, prin har, răscumpărarea din acea rebeliune şi, în final, încheie istoria răscumpărării prin transformarea întregii creaţii în ceruri noi şi un pământ nou”.
Teologii şi cercetătorii biblici continuă să dezbată natura chipului lui Dumnezeu în umanitate. Alan F. Johnson şi Robert Webber au afirmat că „în vremea noastră, natura persoanei umane este una dintre cele mai captivante probleme ale vieţii”.

Acest capitol reprezintă o introducere a întregului proiect. El conţine scopul proiectului, afirmarea problemei şi a întrebărilor supuse cercetării şi o privire de ansamblu asupra metodologiei şi a procedurii întrebuinţate în acest proiect. Acestea sunt urmate de definiţii ale termenilor importanţi din acest proiect, limitările care au fost alese pentru acesta, supoziţiile cheie care au călăuzit acest proiect şi o prezentare a modului de organizare al capitolelor 2-6.

Scopul acestui studiu

Ray Stedman a declarat că „cel mai mare mister al lumii este cel legat de ce este omul”. El a continuat, spunând: „rădăcina tuturor problemelor noastre, atât internaţionale, cât şi individuale, este ignoranţa noastră în această privinţă”. Noi nu ştim cum am fost creaţi să fim. Suntem orbi faţă de propriile scopuri, aproape cu totul ignoranţi cu privire la scopul pentru care ne aflăm pe pământ. Întrucât ne-am pierdut direcţia, suntem implicaţi în probleme uimitor de complicate şi comitem cele mai atroce greşeli, atât personal, cât şi în cadrul diferitelor segmente sociale. Prin urmare, este extrem de important să ne implicăm în găsirea unei înţelegeri clare a ceea ce Scriptura învaţă cu privire la om. Este esenţial ca noi, în calitate de creştini, să cunoaştem acest lucru, căci dacă ştim ce am fost creaţi să fim, atunci ştim că, în Cristos, putem într-adevăr să fim astfel. Dallas Willard a scris că: „fără o înţelegere a naturii şi a scopului nostru, nu putem avea o înţelegere corectă a răscumpărării”. David Smith, scriind despre importanţa studierii aşa-numitei imago Dei, afirmă că „atunci când imago Dei este înţeleasă biblic, aşa încât bărbaţii şi femeile să îşi recapete judecata sănătoasă numai când intră într-o relaţie de iubire şi ascultare cu creatorul lor, atunci teologia creştină are în mâini un mesaj care are potenţialul de a înnoi speranţa şi de a aduce viaţă nouă într-o epocă a disperării”.

În ciuda evidenţei aparente, că definirea corectă a umanităţii prin descoperirea relaţiei ei cu chipul lui Dumnezeu este fundamentală pentru lucrare, pare să existe o lipsă de atenţie şocantă cu privire la acest subiect. Un domeniu de slujire unde aceasta este cu precădere esenţială este consilierea. Deşi literatura referitoare la chipul lui Dumnezeu este bogată, mulţi scriitori evanghelici din ultimele două decenii nu au încorporat perspectiva lor cu privire la chipul lui Dumnezeu în om în procesul de consiliere. Citind multe din cărţile de consiliere din ultimele două decenii, autorul acestei lucrări nu a găsit prea multe discuţii legate de natura omului. Cum putem consilia oameni dacă nu avem o înţelegere clară privitoare la ceea ce conţine chipul lui Dumnezeu din om? Trebuie să urmăm „nevoile resimţite” de omul post-modern în modul nostru de abordare a consilierii? Dacă nu urmăm ceea ce Dumnezeu are de spus vizavi de om, cum îi putem ajuta cu adevărat pe cei care au nevoie de sprijin?

Acest proiect caută să cerceteze strict perspectiva biblică asupra chipului lui Dumnezeu şi să o compare cu concluziile scriitorilor evanghelici din ultimii douăzeci de ani, în mod specific în domeniul consilierii. Pentru a fi capabil să consilieze oameni cu probleme personale, consilierul trebuie să aibă anumite cunoştinţe pe baza cărora el sau ea să poată ajuta persoana în nevoie. Gary Collins afirma: „felul în care privim oamenii face parte din perspectiva de ansamblu care ne călăuzeşte pe fiecare din noi în modul nostru de gândire şi care determină modul în care vom consilia”. În manualul „Consiliere creştină”, o lucrare voluminoasă (de peste 500 de pagini), nu există nici o definiţie a umanităţii, nici vreo examinare a chipului lui Dumnezeu în om. John MacArthur, popularul pastor-învăţător din Biserica Grace Community, din Sun Valley, California, a colaborat cu profesorul Wayne Mack, de la Master’s Seminary, pentru a oferi „o alternativă la psihologia seculară”. Lucrarea este de mare folos pentru consilierea creştină, însă nu cuprinde nici un fel de studii cu privire la chipul lui Dumnezeu în om. Un singur articol face aluzie la păcătoşenia omului, dar nici acesta nu se referă la problema foarte importantă legată de ce este omul. În 1992, David Benner a observat că există „în curs de tipărire peste trei sute de cărţi diferite, în limba engleză, în domeniul îngrijirii pastorale şi al consilierii”. Lucrarea sa („Consiliere pastorală strategică”) a mai adăugat una la acest număr; încă una în care nu există nici o menţiune despre natura umanităţii şi despre chipul lui Dumnezeu în creaţia Sa.

Ar trebui ca unul din elementele fundamentale ale consilierii creştine să fie acela de a-i ajuta pe oameni să reflecte mai bine chipul lui Dumnezeu într-o lume căzută. Omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi consilierea poate ajuta la dezvăluirea acelui chip. Evident, în gândirea evanghelică, aceasta se poate întâmpla numai prin crucea lui Isus Cristos. Din păcate, în ultimele două decenii, în consilierea creştină există o lipsă a concentrării asupra chipului lui Dumnezeu în om. Aceasta nu înseamnă că subiectul nu a fost tratat deloc, dar se pare că autorii l-au ocolit. Lumea în care trăim este cu adevărat un loc bolnav şi păcătos, care are nevoie de crucea lui Cristos. Cei mântuiţi trebuie să crească în har şi să ducă o viaţă al cărei scop este acela de a se conforma pe deplin chipului lui Cristos. Nevoia de consiliere este imensă în biserica acestor zile. Pentru o lucrare adevărată de consiliere, o înţelegere elementară cu privire la cine suntem este de extremă importanţă. Susţinătorii avortului şi ai eutanasiei trebuie să fie confruntaţi cu natura omului. Dacă omul este numai „o maimuţă” evoluată sau doar o maşinărie, moralitatea avortului sau a eutanasiei este pur şi simplu o problemă de alegere personală. Pe de altă parte, dacă omul este creat de Dumnezeu după chipul Lui, atunci omul este responsabil să Îl reprezinte pe Dumnezeu pe această planetă. Îndeosebi este esenţial pentru creştini să cunoască acest fapt, pentru că, dacă noi ştim ce am fost creaţi să fim, atunci ştim ce putem deveni în Cristos. Pentru atât de mulţi oameni din această lume viaţa este ieftină. Oamenii se ucid unii pe alţii fără prea mare consideraţie pentru viaţa celeilalte persoane. Milioane de copii sunt avortaţi în fiecare an numai în această ţară. Peste treizeci şi cinci de milioane de copii au fost avortaţi în Statele Unite de când această procedură a devenit legală, cu douăzeci şi şase de ani în urmă. Alte ţări acceptă „uciderea din milă” a celor vârstnici. Este necesară restaurarea credinţei în ceea ce spune Biblia – şi anume în faptul că noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu.

În totalitatea gândurilor evanghelicilor în curs de tipărire, consilierea şi terapia ocupă puţin spaţiu. În această producţie scăzută, există o şi mai mică dezbatere cu privire la chipul lui Dumnezeu în om. Din pricina ispitirii din partea diavolului şi a alegerilor păcătoase ale lui Adam şi ale Evei în grădină, omul nu mai prezintă chipul desăvârşit al lui Dumnezeu (adică noi nu Îl reprezentăm bine pe Dumnezeu). Oamenii trebuie consiliaţi pe baza unei înţelegeri a chipului lui Dumnezeu. Acest proiect va fi o unealtă pentru înţelegerea mult mai bună a omului şi a problemelor sale. Scopul meu în acest proiect va fi de a cerceta ce s-a scris în cursul anilor ’80 şi ’90 cu privire la chipul lui Dumnezeu în om şi de a răspunde la această cercetare printr-o disertaţie menită să promoveze schimbarea în vieţile oamenilor şi să restaureze înţelegerea lor cu privire la chipul lui Dumnezeu din ei.

Acest proiect va căuta să submineze unele metode false de consiliere şi, prin întoarcerea teologiei noastre din domeniul consilierii spre chipul lui Dumnezeu în om, Duhul Sfânt va putea lucra tot mai mult, ca Vindecător al vieţilor în colegiul meu, în biserica mea şi oriunde altundeva se extinde influenţa acestui proiect. Scopul principal al acestui proiect este acela de a culege toate textele din Biblie care au de-a face cu chipul lui Dumnezeu în om, de a le analiza în ordine, pentru a ajunge la o concluzie mai solidă, şi de a compara apoi cele descoperite cu perspectivele evanghelice din ultimele două decenii.

Definiţii

Dat fiind scopul acestui studiu, cuvântul care desemnează „chipul” (tselem – chip în ebraică şi εικωv, eikoon – chip în greacă) şi cuvântul pentru „asemănare” (demuth – asemănare în ebraică şi oμoιωις homoioos – în greacă) vor fi folosite sinonimic. Deşi în trecut unii scriitori au făcut o diferenţiere între cei doi termeni, acum există un consens că ei sunt interschimbabili şi complementari. În Geneza 1:26-27, „tselem” (chip) şi „demuth” (asemănare) sunt folosiţi complementar, iar în Geneza 5:1 găsim numai termenul „tselem”, tradus drept asemănare şi nu chip. Cei mai mulţi scriitori evanghelici consideră că cei doi termeni descriu aceeaşi idee. În poezia ebraică, fiecare gând este deseori exprimat de două ori, prin fraze extrem de asemănătoare. Apoziţia în cazul celor două cuvinte – „chip” şi „asemănare”, este un exemplu tipic de paralelism ebraic. În cadrul protestantismului, aceste două cuvinte au fost, în general, considerate drept sinonime. Imago Dei este corespondentul latin pentru „chipul lui Dumnezeu” şi va fi folosit în mod interschimbabil cu expresia „chipul lui Dumnezeu”. „Chipul lui Dumnezeu înainte de cădere” se va referi la crearea originară a omului după chipul lui Dumnezeu, înaintea neascultării lui Adam şi a Evei de Dumnezeu, în grădina Eden.

„Chipul lui Dumnezeu după cădere” se referă la ceea ce a rămas din chipul lui Dumnezeu după căderea umanităţii. Chipul a fost „deteriorat” sau „stricat”, dar nu pierdut cu desăvârşire. Geneza 9:6 confirmă că Dumnezeu încă Îşi vede chipul în umanitatea căzută.

„Chipul înnoit” şi „noua creaţie” se referă la creştinul care este o nouă creaţie în Cristos (2 Cor. 5:17; Col. 3:10). „Isus Cristos, ca adevăratul chip al lui Dumnezeu” se referă la faptul că Isus reprezintă chipul desăvârşit al Tatălui. Isus a spus că „cine L-a văzut pe El, L-a văzut pe Tatăl (Ioan 14:9)”. Scriitorul Epistolei către Evrei declară că Isus era „replica fidelă” a Tatălui (1:3). Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu este asemenea omului, dar Fiul Său, Isus Cristos, a revelat umanităţii caracterul lui Dumnezeu.

Delimitări

Analiza „chipului lui Dumnezeu” în teoria consilierii evanghelice se va limita la cercetarea ultimilor douăzeci de ani ai gândirii evanghelice în acest domeniu, deşi vor fi consultate şi unele texte mai vechi, de dragul comparării perspectivei lor cu publicaţiile mai recente. Doctrina păcatului şi a sfinţirii nu vor fi tratate în întregime, ci numai acele secţiuni care afectează concluzia scriitorului acestui studiu cu privire la chipul lui Dumnezeu în om, înainte şi după căderea omului. Întregul subiect al „hamartiologiei” depăşeşte scopul acestei lucrări. În acelaşi fel, doctrina sfinţirii nu va fi prezentată în întregime, ci numai ceea ce are legătură cu chipul lui Dumnezeu în noua creaţie, în omul nou în Cristos (2 Cor. 5:17).

Structura studiului

Capitolul al doilea dezvoltă mai pe larg baza biblică şi problemele teologice care conferă cadrul acestui proiect. Mai multe pasaje biblice vorbesc despre doctrina chipului lui Dumnezeu. Geneza 1:26-27 reprezintă cel mai cunoscut text referitor la chipul lui Dumnezeu în om. Dumnezeu nu i-a descoperit lui Moise în ce constă acest chip; El a declarat simplu că ceea ce a creat El era „după chipul Lui”. În acest capitol, autorul se va ocupa în principal de pasajele biblice. Pentru a putea trage o concluzie solidă cu privire la chipul lui Dumnezeu în om, vor fi analizate următoarele texte: Geneza 1:26-27; 5:1-3; 9:6- 7; 1 Corinteni 11:7 şi Iacov 3:9. Pe baza acestor pasaje, autorul va formula o definiţie a chipului lui Dumnezeu în noi. Atât Adam, cât şi Eva au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu şi semănau cu Creatorul. În starea lor de nevinovăţie, primii oameni au fost declaraţi de către Creatorul Însuşi ca fiind „după chipul şi asemănarea Noastră”. Ambii termeni vor fi examinaţi pentru a afla care este adevăratul lor înţeles. Voi încerca să clarific ideea „chipului deteriorat”, a „chipului distrus” sau a „pierderii totale” a chipului, cauzate de cădere.

Relaţia dintre aceste texte şi proiect va constitui o încercare de a dobândi o înţelegere mai adâncă în ce priveşte chipul lui Dumnezeu în om, aşa cum este văzut în Biblie. Deşi acestea sunt singurele versete în care Biblia vorbeşte despre acest subiect, ele sunt înţesate cu idei care trebuie învăţate şi înţelese. Faptul că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu înseamnă că, aşa cum Dumnezeu se bucură de reverenţă, la fel şi omul trebuie să primească o fracţiune din reverenţa datorată Celui Atotputernic. Unele dintre aceste texte dezvoltă această temă, prezentând anumite reguli sau implicaţii subsecvente – din pricina acestei reverenţe, oamenii nu trebuie să se ucidă unii pe alţii sau să se blesteme, pentru acest motiv simplu: umanitatea este oglindirea lui Dumnezeu! Vor fi examinate, de asemenea, şi numeroasele versete care arată cum trebuie să creştem în asemănarea cu Cristos, creştere care nu se va încheia până când vom fi ca El, atunci când Îl vom vedea. După ce vor fi analizate fiecare dintre aceste versete şi pasaje în parte, va fi realizată o sinteză. Dat fiind faptul că Dumnezeu l-a creat pe om cu toate trăsăturile morale, El se aşteaptă ca omul să se ridice la înălţimea lor. Omul trebuie să îşi dea seama că a căzut din starea sa de nevinovăţie, chipul lui Dumnezeu a avut de suferit într-o anumită măsură şi că singura cale de întoarcere la acea stare de fericire desăvârşită este prin Cristos şi prin mântuirea Lui. Acei oameni care sunt consiliaţi au nevoie să fie asiguraţi că toată lumea, nu numai ei înşişi, este lipsită de slava lui Dumnezeu. Cei mai mulţi dintre oamenii care au nevoie de ajutor pentru a-şi reface vieţile frânte au trecut prin vreo formă de abuz sau au fost răniţi. S-ar putea să fi fost bătuţi, violaţi sau abuzaţi în copilărie sau să fi trecut prin certuri îngrozitoare cu partenerul lor. (Rezultatul unor certuri este, de regulă, traumatizant pentru ambele părţi implicate). Cunoaşterea faptului că noi nu am fost destinaţi unor tratamente abuzive este foarte utilă în vremuri tulburi. Capitolul al doilea se încheie cu afirmaţii şi cu concluzii recapitulative, care constituie fundamentul teologic şi justificarea acestui proiect.
Capitolul trei prezintă, compară şi discută temelia extra-biblică a teoriei acestui proiect. Se acordă atenţia cuvenită şi opiniilor relevante ale diferiţilor autori. Numeroşi autori evanghelici au scris despre chipul lui Dumnezeu şi vom încorpora şi perspectivele lor referitoare la chipul lui Dumnezeu în om.
Capitolul trei include categoriile în care cei mai mulţi dintre evanghelicii contemporani plasează chipul lui Dumnezeu:

a. Perspectiva ontologică/substanţială. Deşi această perspectivă nu mai este susţinută de mulţi teologi contemporani, îi vom acorda atenţia cuvenită, întrucât conţine informaţii pertinente. Potrivit acestei perspective, duhul este parte a chipului lui Dumnezeu. Dumnezeu este duh (Ioan 4:24), prin urmare, chipul lui Dumnezeu în om trebuie să fie de natură spirituală.

b. Dimensiunea morală. Potrivit pasajului din Romani 2:14, fiinţele umane sunt morale, capabile să distingă între bine şi rău.

c. Perspectiva funcţională. Această perspectivă consideră chipul ca fiind ceva ce face omul, în opoziţie cu ceea ce constituie omul.

d. Dimensiunea relaţională. Această perspectivă nu vede chipul ca o calitate a naturii umane înseşi, ci ca o experimentare a relaţiilor, fie între sine şi Dumnezeu, fie între oameni. Omul a fost creat ca bărbat şi femeie, pentru că „nu era bine ca bărbatul să fie singur”. Dumnezeu este un Dumnezeu „social” în Fiinţa Sa trinitară, astfel că omul seamănă acestui aspect prin chipul din el.
Acest capitol va include părerile multor autori din ultimele două decenii. Ele vor fi clasificate potrivit rubricilor de mai sus.

Capitolul al patrulea va analiza impactul pe care păcatul l-a avut asupra chipului lui Dumnezeu în om. Voi căuta să răspund la întrebarea: după ce păcatul a întrerupt părtăşia dintre Dumnezeu şi om, acest chip a rămas intact? Devastarea păcatului în viaţa primului om şi apoi, imputarea păcatului lui Adam asupra posterităţii vor fi analizate pentru a descoperi ce s-a păstrat din chipul lui Dumnezeu în om. Din pricina păcatului, omul s-a rătăcit de la părtăşia cu Dumnezeu. Omul a început să-şi urască semenul şi să-şi ucidă fratele (Gen. 4:8). Omul a ajuns stricat în toate căile lui (Gen. 6:5-6). Dumnezeu încă iubea omul şi, deşi a nimicit aproape întreaga populaţie, El a ocrotit familia lui Noe. Omenirea era încă după chipul lui Dumnezeu.

Capitolul al cincilea va aborda sfinţirea progresivă şi impactul acesteia asupra chipului lui Dumnezeu în om. Va fi analizat procesul sfinţirii credinciosului, pentru a afla cum reprezintă creştinii chipul lui Dumnezeu. Chipul lui Dumnezeu în om s-a păstrat în urma căderii, dar capătă o nouă dimensiune în noua creaţie din 2 Corinteni 5:17. Noua „creaţie” nu este creată independent, ci „în Cristos”, cel despre care se declară că este „chipul lui Dumnezeu”. Aceasta implică faptul că a fost creat un nou chip, sau a fost restaurat cel „vechi”? Pavel spune că toate lucrurile vechi s-au făcut noi şi, în acest proces lung al sfinţirii, noi suntem înnoiţi după chipul Lui (2 Cor. 3:18).

Capitolul final rezumă şi prezintă concluziile. De asemenea, el sugerează consilierilor implicaţiile vizibile în lumina descoperirilor acestui proiect. În final, sunt sugerate recomandări pentru studii viitoare, legate de domeniul asupra căruia s-a concentrat acest studiu.

Ataşate structurii principale a acestui studiu se găsesc anexele următoare:

1) Scrisori de la doi profesori de la Colegiul William Tyndale, din Farmington Hills, Michigan, care au fost de acord să citească proiectul şi să scrie concluziile lor.
2) O scrisoare de la un pastor teolog, care a citit proiectul şi şi-a formulat concluziile. Perspectivele acestor trei profesori vor fi încorporate în forma finală a proiectului.
3) Un plan de curs pe care acest autor intenţionează să îl predea la Colegiul William Tyndale, din Farmington Hills, Michigan. Planul cursului include perspectivele referitoare la chipul lui Dumnezeu în om şi impactul acestor consideraţii asupra lucrării contemporane de consiliere.

CAPITOLUL 2

REFLECŢII TEOLOGICE

Introducere

Acest capitol caută să îndeplinească două scopuri principale. Primul este acela de a explora afirmaţia biblică potrivit căreia omenirea este creată după chipul lui Dumnezeu. Cel de-al doilea scop este de a compara diferitele interpretări referitoare la chipul lui Dumnezeu în om. Concluziile trase vor dezvolta fundamentul teologic al acestui proiect.

Ce este „chipul lui Dumnezeu în om”?

Venind din mâna marelui Artizan, natura umană a fost declarată ca fiind „foarte bună” (Gen. 1:31). Vechiul Testament vorbeşte despre natura distinctă a omenirii în sensul că aceasta a fost creată după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:26). Deşi acest concept nu apare frecvent în Vechiul Testament, acesta este, cu siguranţă, un caz în care „textele ar trebui cântărite, nu numărate”. 1
D.A. Carson a afirmat: „chipul lui Dumnezeu nu este termen tehnic folosit frecvent, cu delimitări semantice ferme, ci o expresie aflată la începutul firului povestirii biblice şi folosită rareori după aceea”.2 Deşi nu este utilizată frecvent, expresia este foarte importantă, pentru că ea separă omul de restul creaţiei animale. Carson nu a intrat în detalii, dar a spus:
„Pe lângă personalitatea umană, limbajul referitor la chipul lui Dumnezeu nu sugerează numai faptul că făpturile umane nu sunt simple maimuţe fără păr, cu capacităţi craniene care le depăşesc pe cele ale celorlalte primate, ci că ni s-a acordat o demnitate uimitoare, aceea că fiinţele umane sunt creaturi morale”. 3

A spune că imago Dei avea puţină semnificaţie printre iudei, din pricina numărului mic de referinţe din Vechiul Testament, înseamnă „ a fi mărginit”, a afirmat Matthews, „căci Geneza 1:26-28 este baza înţelegerii binecuvântării promise de Dumnezeu părinţilor lui Israel şi a împlinirii ei în viaţa naţiunii”. 4 John M. Frame a spus că „ideea primară este simplă: un ‚chip’ este un desen sau o statuie; autorul Genezei folosea un concept familiar cititorilor săi”. 5 El era convins că cititorii iniţiali ai Genezei cunoşteau ceea ce scria Moise. El a continuat: „cu siguranţă, termenii ebraici elementari pentru „chip” şi „asemănare” erau bine cunoscuţi, după cum indică alte contexte”. 6 Deşi Geneza 1:26-27 spune cine a fost creat după chipul lui Dumnezeu (adică atât bărbatul, cât şi femeia), nu descrie în ce consta acest „chip”. 7 Caracterul iniţial al omului, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, este desemnat de fraza „după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. Această frază apare în aceeaşi formă sau cu mici variaţii în patru versete din Vechiul Testament şi în trei versete din Noul Testament (Gen. 1:26,27; 5:1,3; 9:6; 1 Cor. 11:7; Iacov 3:9).

Geneza 1:26-28

„Atunci Dumnezeu a zis: ‚să facem om după chipul Nostru şi după asemănarea Noastră; ei să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ’. Astfel, Dumnezeu a creat pe om după chipul Său, l-a creat după chipul lui Dumnezeu; i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască. Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: ‚Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ’”. 8

Afirmaţiile sunt „subliniate din punct de vedere gramatical, lexical şi narativ. La apogeul creaţiei se află o făptură care seamănă cu Dumnezeu în mod impresionant”. 9 Structura primului capitol din Geneza este una crescătoare. După ce Dumnezeu crease toate celelalte lucruri, era gata pentru a-Şi realiza capodopera. Structura din Geneza 1:26-28 este piramidală. Versetele 26 şi 28, cu secţiunile lor similare cu privire la stăpânirea omului asupra restului creaţiei, serveşte drept bază geamănă pentru vârful triunghiului din versetul central. 10 Biblia nu defineşte ce este chipul lui Dumnezeu, ci doar afirmă că Dumnezeu l-a creat pe om după „chipul lui Dumnezeu şi după asemănarea Lui”.
Cei doi termeni ebraici folosiţi de Moise în Geneza 1:26-27 sunt:   , „tselem” şi  , „demuth.” Versiunea LXX traduce cei doi termeni cu εικωv („eikon”) şi oμoιωις („homoioois”). Traducerea de bază a termenului ebraic ,   , „tselem” se întâlneşte în DBD şi anume, „imagine, ceva modelat; imagini ale unor umflături sau şoareci de aur; imagine, asemănare a creării omului de către Dumnezeu după propriul chip”. 11 Grecescul eikon exprimă aceeaşi idee de „imagine concretă” şi, fără îndoială, a fost privit drept corespondentul potrivit pentru tselem, în Septuaginta. 12

Experţii par să fie de acord în ce priveşte sensul lui tselem; Dicţionarul Teologic al Vechiului Testament afirmă că acest termen este folosit de şaisprezece ori în Vechiul Testament şi că înţelesul lui principal este acela de „reprezentare, asemănare”. 13 În descrierea acestui cuvânt, ei spun că „este folosit de cinci ori cu privire la om, ca fiind creat după chipul lui Dumnezeu. De două ori este utilizat în legătură cu copiile de aur ale şoarecilor şi ale umflăturilor care i-au cuprins pe filisteni (1 Sam. 6:5, 11)”. 14 James D. Price a definit în acelaşi fel termenul tselem, adică „statuie, model, imagine”.15 Wenham spune că „Au fost făcute două sugestii legate de etimologia lui tselem: că provine dintr-o rădăcină care înseamnă ‚a tăia’ sau ‚a ciopli’, atestată în arabă, sau dintr-o rădăcină atestată în acadiană sau arabă: ‚a deveni întunecat’”.16

În Geneza 1:26-27, tselem se referă clar la imago Dei, dar în multe alte texte se referă la un idol (Deut. 32:21; Ier. 8:19). Tselem vizează chipul ca reprezentare a divinităţii. Dumnezeu, Creatorul, este non-material sau „Duh” (Deut. 4:15-19). Ca şi Dumnezeu, noi suntem spirituali, însă nu Îl reflectăm pe Dumnezeu ca atunci când am fost creaţi, din pricina păcatului. De mai multe ori tselem descrie un chip idolatru, care trebuie nimicit (Numeri 33:52; 2 Împăraţi 11:18; 2 Cronici 22:17; Ezechiel 7:20; 16:17; 23:14; Amos 5:26). Două texte din Psalmi par să implice un sens mai puţin concret pentru tselem. Astfel, în Psalmi 39:7, tselem este sinonim cu hebel şi este tradus prin „nălucă” sau „deşertăciune”. În Psalmi 73:30, tselem este sinonim cu halom şi se traduce prin „vis”.
Cel de-al doilea cuvânt,  „demuth”, este definit în BDB ca însemnând „asemănare, similitudine, analogie”.17 Traducerea lui este mai puţin directă decât cea a lui tselem. Cuvintele greceşti folosite pentru a-l traduce pun accent pe asemănarea vizuală, dând astfel greutate consensului exegezei nou-testamentale, potrivit căreia demuth nu poate fi considerat o entitate distinctă, prin sine însuşi. 18 A. H. Konkel dă patru definiţii ale lui „demuth” în Noul dicţionar internaţional de teologie şi exegeză a Vechiului Testament: „Demuth poate să denote întreaga gamă de similitudini, de la o asemănare deplină până la una vagă, potrivit cerinţelor comparaţiei. Tipul de asemănare desemnat de demuth poate fi stabilit numai prin luarea deplină în calcul a conceptelor implicate”. 19 După analiza celor patru perspective, el a afirmat că „una dintre funcţiile teologice cele mai semnificative ale lui demuth este asocierea acestuia cu chipul, cu tselem”. 20 Demuth are o mai mare flexibilitate decât tselem. Este folosit într-un sens concret, aproape sinonim cu tselem în 2 Împăraţi 16:10, 2 Cronici 4:3, Isaia 40:18, Ezechiel 10:1 şi desemnează o asemănare abstractă în Ezechiel 10:10. Deşi calitatea abstractă este prezentă, demuth este folosit în mod uniform în legătură cu reproducerea tangibilă şi vizuală a altceva. 21

În Ezechiel 23:14, atât „chip”, cât şi „asemănare” sunt folosite pentru a o descrie pe femeia cea desfrânată, care vede tselmy (chipurile) unor caldeeni gravate pe un zid, fiecare fiind îmbrăcaţi „demuth” (asemănător) căpeteniilor din Babilon. O asemenea asemănare fizică poate fi indicată de observaţia că Adam a născut un fiu după „chipul şi asemănarea lui” (Gen 5:3). Tselem este folosit în Geneza 5:1, pentru a indica faptul că omul a fost creat după asemănarea lui Dumnezeu („asemănarea” îl traduce pe tselem, nu pe demuth). Demuth este transparent în ce priveşte sensul său, are o formă verbală (tselem nu are o astfel de formă) şi înseamnă „a fi ca, a semăna”. 22 Demuth apare de treizeci de ori în ebraica biblică şi de două ori în aramaica biblică (Daniel 3:25; 7:5). În rădăcina Qal, verbul este folosit mai cu seamă cu referire la om şi de către om, fie sub forma unei afirmaţii directe (Ps. 144:4; 102:6 [H7]; Isaia 1:9), fie sub forma unei întrebări retorice (Ezechiel 31:2,18; compară v. 8, în legătură cu faraonul egiptean). O întrebare cu o structură similară se găseşte în Isaia 46:5, în care Dumnezeu Îşi exprimă caracterul incomparabil. În rădăcina Piel, verbul are semnificaţia „a compara, a imagina, a gândi, a intenţiona”. Ca substantiv, este folosit numai de douăzeci şi şase de ori în Vechiul Testament. 23 Demuth apare, de asemenea, în secţiunea teofanică din Ezechiel (1:5, 10, 13, 16, 22, 26, 28; 10:1, 10, 21, 22) şi destul de des apare prin juxtapunere cu kemare, „ca înfăţişare a” ceva.

Ezechiel a fost foarte atent să nu spună niciodată că L-a văzut pe Dumnezeu, ‚Elohim’ (cum a făcut-o şi Isaia în profeţia lui, Isaia 6:1; obiectul sau conţinutul viziunii lui Isaia este ‚Adonai’), ci numai că a văzut asemănarea lui Dumnezeu sau a celor ce Îl înconjoară. Ezechiel se aseamănă cu Daniel în ce priveşte astfel de practici (Daniel 10:16), cu Ioan, în Apocalipsa (Apocalipsa 1:13) şi, poate, cu Evrei 7:3 (introducerea lui Melhisedec). Toate referinţele de mai sus, din Ezechiel, se referă la similitudini vizuale, dar Isaia 13:4 arată că demuth poate fi folosit şi pentru similitudini auzibile şi pentru unele structurale, în sensul de tipar sau model (2 Împăraţi 16:10). Cele mai importante locuri unde este folosit demuth sunt Geneza l:26; 5:1 şi un pasaj în care Adam a dat naştere unui fiu, Set, „după asemănarea sa” (Gen. 5:3). Niciunde altundeva în Vechiul Testament nu apar aceste două substantive (tselem şi demuth) în paralel sau în legătură unul cu altul. 24

Expresia ebraică   ( btselemenu kidemutenu) „după chipul nostru, potrivit asemănării noastre” este formată din cele două substantive, tselem („chip”) şi demuth („asemănare”), cu prepoziţia „be”, care îl prefixează pe tselem, iar „ke” pe demuth. Sufixul pronominal la plural  (nu), „noastră”, este ataşat la sfârşitul fiecărui cuvânt. 25 Folosirea pluralului „noastră” nu indică politeismul, dar poate indica majestatea lui Dumnezeu. „Elohim” este „utilizarea specializată a formei de plural pentru Dumnezeu”. 26 „Elohim se încheie cu “  ” (iod-mem), care este finalul obişnuit al substantivelor ebraice la plural, însă nu indică simpla pluralitate. Ross enumeră patru posibilităţi: (1) titlu onorific (pluralul respectului); (2) pluralul intensităţii, o concentrare asupra caracteristicilor rădăcinii; (3) pluralul majestăţii, care însumează caracteristicile multiple care ţin de această idee, pe lângă deţinerea unui al doilea sens al unei intensificări a ideii originale; (4) pluralul potenţial, indicând bogăţia potenţialului fiinţei divine”. 27 Toate cele patru perspective reprezintă interpretări valabile, care se armonizează cu întregul mesaj al Scripturilor.

Geneza 1:26-27 este primul loc din Biblie unde cele două substantive, „tselem” şi „demuth”, apar în această ordine. În Geneza 5:3, „chip” şi „asemănare” apar într-o altă ordine. În Ezechiel 23:14-15 ordinea este aceeaşi ca în Geneza 1:26.28. Expresia „să facem oameni după chipul Nostru” introduce punctul culminant al activităţii creatoare a lui Dumnezeu. Modelul divin este cel potrivit căruia viaţa umană, a bărbatului şi a femeii, este „chipul lui Dumnezeu”. 29 Omul este ultima dintre creaturile pe care Dumnezeu le-a adus în fiinţă şi el reprezintă coroana sau culmea creaţiei. Numai omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi prin această caracteristică esenţială el este unic între creaturile Sale.

Karl Barth a spus cu privire la cele două prepoziţii că „omul nu a fost creat să fie chipul lui Dumnezeu – ca în versetele 26 şi 27, sau în Gen. 5:1 (precum şi în cazul poruncii de a nu vărsa sânge Gen. 9:6) – ci el este creat potrivit chipului lui Dumnezeu”. 30 Însă John Piper spune că „aceasta seamănă foarte mult a pripă teologică”. 31 Demuth este folosit cu prepoziţia ke în Gen. 1:26-27, dar în Gen. 5:5 este însoţit de prepoziţia ‚be’, pe care autorul a folosit-o cu tselem în Gen. 1:26. 32 Prepoziţia ‚be’ echivalează mai degrabă cu „ca” decât cu „în”. 33 D. J.A. Clines aduce argumente pentru poziţia sa legată de prepoziţia ‚be’, însemnând „ca”, „asemenea”.34 Deşi Clines aminteşte Exod 6:3 ca o ilustraţie clasică în sprijinul părerii sale, Hamilton a adus două argumente împotriva acestei interpretări. El a afirmat că „în Pentateuh, cea mai apropiată paralelă de Geneza 1:26, în care ceva pământesc este modelat după ceva nepământesc, este Exod 25:40”. 35 În acest context, Dumnezeu i-a spus lui Moise să fie atent şi să realizeze cortul şi toate uneltele sale „potrivit [be] modelului care ţi s-a arătat pe munte”. Hamilton îşi continuă argumentul, afirmând că, „atunci când ‚be’ este ‚bet’ essantiae, în mod normal, indică o proprietate a subiectului şi nu a obiectului verbului. Desigur, Geneza 1:26 foloseşte tselem, „chip”, ca proprietate a lui Adam, „omul”, care este obiectul direct al lui „bara”, a crea”. 36 În comentariul său asupra Genezei, Matthews a scris că „nu trebuie făcută nici o distincţie specială între diferitele prepoziţii ebraice – „după [be] chipul Său” şi „potrivit [ke] asemănării Sale”, întrucât şi prepoziţiile sunt interschimbabile în 5:3”. 37 O exegeză atentă a acestui text duce la o înţelegere clară a faptului că ambii termeni, tselem şi demuth, definesc aceeaşi idee şi că cele două prepoziţii, de asemenea, nu au două înţelesuri, ci numai unul. Ralph Martin a scris: „pare clar că cele două concepte, ‚chip’ şi ‚asemănare’ trebuie luate drept sinonime”. 38

James Garrett şi-a încheiat studiul celor doi termeni cu cuvintele:
„Mulţi exegeţi şi teologi au privit cei doi termeni ca reprezentând două realităţi diferite, în vreme ce mulţi alţii i-au considerat sinonimici. Printre cercetătorii zilelor noastre în domeniul ebraicii şi al Vechiului Testament, marea majoritate pare să susţină paralelismul sinonimic ebraic”. 39

John Piper a folosit Geneza 5:1 şi 9:6 în sprijinul ideii că nu există o diferenţă reală între cei doi termeni – ‚chip’ şi ‚asemănare’. 40 Nu am nici o îndoială că cele două cuvinte ebraice care descriu chipul şi asemănarea şi cele două prepoziţii folosite de autor în Geneza comunică acelaşi lucru, şi anume că bărbatul şi femeia au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu. Nu există nici un motiv pentru a face o distincţie între cei doi termeni, pentru că Biblia demonstrează limpede că aceşti termeni au fost folosiţi în mod interschimbabil şi că ambii se referă la ideea că omenirea a fost creată după chipul lui Dumnezeu. Cel de-al doilea text din Vechiul Testament care abordează ideea chipului lui Dumnezeu în oameni este Geneza 5:1-3. Acest text continuă aceeaşi idee prezentată în Geneza 1:26-28: omenirea a fost creată după chipul lui Dumnezeu şi acest chip continuă să se găsească în fiecare persoană.

Geneza 5:1-3
Aceasta este lista descendenţilor lui Adam. Atunci când Dumnezeu a creat omenirea, El i-a făcut pe oameni după asemănarea lui Dumnezeu. El le-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat şi le-a dat numele de oameni atunci când au fost creaţi. Când Adam avea o sută treizeci de ani, a devenit tatăl unui fiu după asemănarea lui, potrivit chipului lui, şi l-a numit Set.

În Geneza 5:1 3, Adam, care este creat după asemănarea lui Dumnezeu, dă naştere unui fiu după asemănarea lui. Continuitatea chipului lui Dumnezeu în omenire este evidentă în această a doua referinţă unde Moise a scris că omul este creat de Dumnezeu după asemănarea Lui. Asemănarea cu Dumnezeu rămâne sensul central al chipului lui Dumnezeu. Autorul textului biblic nu introduce crearea omului după chipul lui Dumnezeu pentru a explica mai departe ideea de imago Dei din Gen. 1:26-27, ci pentru a-i asigura pe cititori că Adam este cel creat de Dumnezeu după asemănarea Lui. El dă cititorilor informaţii cu privire la copiii lui Adam, care sunt născuţi după asemănarea cu tatăl lor şi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. 41 Adam se află într-o stare căzută, dar chiar şi „într-o lume blestemată, oamenii sunt după chipul lui Dumnezeu”. 42 Aceste versete reiterează punctul central al celor afirmate înainte, şi anume că bărbaţii şi femeile au fost creaţi după acel „chip şi asemănare”.

Prezentând „generaţiile” lui Adam, Moise nu foloseşte cuvântul demuth, ci tselem. Tselem este tradus ca ‚asemănare’ şi nu ‚chip’ în acest verset. Acest mod de utilizare întăreşte concluzia că cei doi termeni, tselem şi demuth, sunt folosiţi interschimbabil şi afirmă că omul încă poartă chipul lui Dumnezeu şi după cădere. Din nou, Moise nu explică ce este acest chip, însă se pare că nu era necesar, pentru că cititorii lui ştiau ce însemna. „Chipul şi binecuvântările divine continuă în familia umană, fără întrerupere se pare”. 43 Moise a scris în prima lui carte, Geneza, că după potop, oamenii încă păstrează chipul lui Dumnezeu. Geneza 9:6 este următorul text care va fi analizat.

Geneza 9:6
„Dacă cineva varsă sângele omului şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui”.
În Geneza 9:5 7, omul – în calitate de chip al lui Dumnezeu – este protejat de Dumnezeu în contextul reconstrucţiei postdiluviene, prin instituirea pedepsei capitale pentru crimă. Tocmai pentru că omul este chipul lui Dumnezeu, Dumnezeu pedepseşte ruperea definitivă a relaţiilor umane prin sancţiunea supremă. 44 „Pentru că omul este reprezentantul lui Dumnezeu, viaţa lui este sacră: orice atac asupra omului este un afront la adresa creatorului şi merită pedeapsă supremă”. 45 Demnitatea omenirii sub aspectul imago Dei este ideea celei de-a treia referinţe din Vechiul Testament cu privire la acest chip. După zilele potopului, Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe şi cu familia lui. În stipulaţiile acelui legământ, Dumnezeu a interzis omului să verse sângele altei fiinţe umane, întrucât omul este creat după chipul lui Dumnezeu. Creaţia lui Dumnezeu s-a îndepărtat de El din pricina păcatului lui Adam, însă Dumnezeu interzice uciderea omului pe baza faptului că acesta a fost creat „be tselem Elohim”, după chipul lui Dumnezeu. Demuth lipseşte din acest context. Autorul a folosit numai termenul tselem pentru a descrie aceeaşi idee găsită în Geneza 1:27-27 şi 5:3. Se pare că tselem şi demuth sunt folosiţi ca să denote aceeaşi idee de bază: omul este creat după chipul lui Dumnezeu şi acest chip nu s-a pierdut în urma păcatului omului. Erickson a afirmat următoarele:

„Deşi acest pasaj nu spune că oamenii încă poartă chipul lui Dumnezeu, ci numai că Dumnezeu i-a creat după chipul Său, este limpede că ceea ce Dumnezeu a făcut mai devreme are încă efecte, chiar în acest moment de după cădere”. 46

Discutând despre trinitate, Erickson a scris: „chipul lui Dumnezeu este universal, fiind dat lui Adam care, în acel moment, constituia întreaga rasă umană (Gen. 1:26-27) şi este încă prezent în oameni şi după cădere (Gen 9:6)”.47 Deţinerea acestui chip înseamnă că viaţa umană este sacră. Uciderea unui om înseamnă pierderea propriei vieţi, căci negarea chipului din altcineva reprezintă o negare a celui propriu. Această valoare este reiterată în Iacov 3:9, unde blestemarea altora este echivalată cu nerecunoaşterea corespunzătoare a chipului lui Dumnezeu în ei. 48 Dumnezeu i-a creat pe oameni după chipul Său, „de aceea, crima este un atac direct la adresa suveranităţii lui Dumnezeu. Crima este un păcat împotriva lui Dumnezeu (Gen. 4); acest fapt este valabil pentru întreaga omenire. Caracterul extraordinar al acestei atrocităţi este recunoscut chiar de lumea seculară”. 49
Există un consens general printre scriitorii evanghelici ai ultimelor două decenii că tselem şi demuth sunt folosiţi pentru a descrie aceeaşi idee principală potrivit căreia oamenii sunt creaţi după chipul lui Dumnezeu. În toate cele trei texte din Geneza (1:26-27; 5:1; 9:6), cele două cuvinte sunt folosite cu un sens interschimbabil şi desemnează acelaşi adevăr: omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu şi, cumva, acest chip este încă prezent în om şi după cădere. În trecut, părinţii Bisericii au încercat să facă o distincţie între cei doi termeni, arătând că numai chipul s-a păstrat, în vreme ce asemănarea s-a pierdut o dată cu căderea lui Adam. Este de preferat să recunoaştem că aceşti doi termeni reprezintă simple expresii paralele, care indică faptul că „prin creaţie, omul poartă un chip care corespunde efectiv originalului divin”. 50 John Piper a folosit Geneza 5:1 şi 9:6 în sprijinul părerii sale că nu există nici o diferenţă între cei doi termeni, ‚chip’ şi ‚asemănare’. 51

Ne vom îndrepta acum atenţia spre textele din Noul Testament care abordează problema chipului lui Dumnezeu în omenire. Primul text care va fi analizat este 1 Corinteni 11:7.

1 Corinteni 11:7
„Bărbatul nu este dator să îşi acopere capul, pentru că el este chipul şi slava lui Dumnezeu.”

Bărbatul este chipul (εικώv) şi slava (δoξα) lui Dumnezeu, în vreme ce femeia este slava (δoξα) bărbatului. Cuvântul εικώv înseamnă ‚ceva care este asemănător’ sau ‚ca altcineva’. A fi după chipul cuiva înseamnă a fi o reprezentare a acelei persoane .52 Pe de altă parte, doxa înseamnă ‚strălucire’, ‚splendoare’ sau ‚cinste’. 53 Femeia aduce cinste bărbatului prin îndeplinirea rolului ei de subordonare funcţională şi de vice-regenţă alături de el, în vreme ce bărbatul aduce slavă lui Dumnezeu, prin îndeplinirea rolului funcţional de conducător în creaţia lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a folosit termenii εικωv şi δoξα pentru a descrie ideea că bărbatul este „chipul şi slava lui Dumnezeu”. Eikn este cuvântul din LXX pentru tselem şi BAGD îl traduce prin ‚chip, asemănare’. 54 De fapt, eikn este folosit pentru „cinci cuvinte ebraice diferite, inclusiv pesel (Isaia 40:19f.), tebunah (Osea 13:2), demuth (Gen. 5:1), semel şi smel (Deut. 4:16; 2 Cronici 33:7), dar apare îndeosebi pentru tselem (Gen. 1:26f; 5:1, 3; 9:6; 1 Sam. 6:11; 2 Regi 11:18; Ps. 39 [38]”6; 73 [72]:20; Ezechiel 7:20; 16:17; 23:14; Dan. 2:31) şi tselm (Dan. 2:31, 34f.; 3:1-18)”. 55

Termenul eikon este folosit cu privire la Isus Cristos în 2 Corinteni 4:4 şi Coloseni 1:15 17, în vreme ce Evrei 1:2f vorbeşte despre ‚strălucirea’ slavei lui Dumnezeu şi despre chipul sau caracteristica substanţei Sale. Se pare că eikon este un termen foarte flexibil, care acoperă o arie extinsă, însă principalul său sens este cel de „chip, asemănare”. În Noul Testament, eikon este folosit în Matei 22:20, Marcu 12:16 şi Luca 20:24, pentru a descrie chipul împăratului de pe dinar. 56 Termenul chip apare de douăzeci şi trei de ori în Noul Testament. „În Evangheliile sinoptice apare numai o dată, într-o secvenţă paralelă (Marcu 12:16, Matei 22:20, Luca 20:24), în vreme ce frecvenţa cea mai mare se întâlneşte la Pavel (fiecare termen apare de două ori în Romani, în 2 Corinteni şi Coloseni, o dată în Evrei). Cea mai mare frecvenţă absolută şi relativă se întâlneşte în Apocalipsa, cu un număr de zece menţiuni”. 57 Pavel a folosit acest termen „în trei moduri metaforice: a) omenirea ca şi chip al lui Dumnezeu; b) Cristos drept chip al lui Dumnezeu; c) credincioşii în relaţia lor cu chipul lui Cristos”. 58 Referindu-se la chipul împăratului de pe monedă, eikon reflectă aspectul fizic al chipului, dar în 1 Corinteni 11:7 este limpede că Pavel nu se referă la ceva fizic, dat fiind faptul că următoarele lui cuvinte, care îl descriu pe om, nu includ nici un element fizic. Kuhli spune că prin folosirea termenului eikon în legătură cu Geneza 1:26, dar nu la plural, Pavel „limitează termenul eikon la bărbat şi astfel, indirect, nu îl atribuie şi femeii”. 59 Hurley nu este de acord cu această idee, sunând că Pavel nu leagă 1 Corinteni 11:7 de Geneza 1:26, ci de „tema stăpânirii din Geneza 1 ca întreg, din Vechiul Testament ca întreg şi de ideea conducerii exprimată în 1 Corinteni 11:3, ca element de bază în ce priveşte rolul bărbatului ca şi chip din 1 Corinteni 11:7”.60 Gordon Fee este de acord că Pavel „cu siguranţă face aluzie la Geneza 1:26-28, însă el nu încearcă să interpreteze textul”. 61 Pavel nu neagă faptul că femeia este chipul lui Dumnezeu, căci el „nu spune că ea este chipul bărbatului”. 62 În 1 Corinteni 11:3 7, această secţiune complexă poate fi înţeleasă astfel: bărbatul este chipul şi slava lui Cristos, iar femeia este slava bărbatului; există o relaţie între cele două şi între ele şi Cristos. Guthrie a văzut în acest text faptul că „Pavel subliniază că cele două sexe se completează reciproc (1 Cor.11:11-12) în Domnul; bărbatul şi femeia depind unul de altul”. 63

Următorul cuvânt din 1 Corinteni 11:7 care îl descrie pe bărbat este doxa, tradus de BAGD drept „reflectarea lui Dumnezeu”. 64 Apostolul Pavel a adăugat doxa lui eikon şi Meredith Kline a afirmat că „expunerea biblică a chipului lui Dumnezeu este consecventă sub aspectul slavei întocmai sa slava lui Dumnezeu”.65 Comentând în continuare acest text, Kline a arătat:

„Pavel nu expune relaţia bărbat-femeie ca un exemplu al modelului chip-slavă. Totuşi, el nu interpretează relaţia bărbat (soţ) – femeie (soţie) ca pe cea care constituie chipul-asemănarea omului (a omenirii) cu Dumnezeu, ci, din contră (şi excluzând această posibilitate), ca pe un exemplu care conţine o analogie a chipului lui Dumnezeu în om”. 66

Garrett a afirmat că „probabil Pavel a considerat că imago Dei se aplică bărbaţilor, nu şi femeilor, chiar dacă o asemenea distincţie nu a fost făcută în Geneza 1:26-27”.67 Guthrie a apreciat că faptul că femeia este „slava bărbatului” are „o legătură directă cu interpretarea chipului”. 68 Deşi ‚slavă’ şi ‚chip’ sunt lucruri distincte, ele trebuie „să fie strâns legate”. 69 Slava a fost pierdută din pricina păcatului, însă „chipul nu a fost şters în întregime”. 70

Doxa se regăseşte de 165 de ori în Noul Testament şi în 1 Corinteni 11:7 se referă la slava primului om. 71 În înţelepciunea Lui infinită, Dumnezeu a creat omenirea după chipul Său şi i-a „îmbrăcat” pe oameni cu glorie. Nu este de mirare faptul că autorul Psalmului 8 îşi exprimă uimirea atunci când vede măreţia lui Dumnezeu în ce priveşte crearea omului „cu puţin mai prejos decât Dumnezeu” (Psalmi 8:4-10).

Pavel le-a spus bărbaţilor să nu îşi acopere capul pentru că bărbatul a fost creat înaintea femeii şi el este chipul şi slava lui Dumnezeu; „el trebuie să se supună lui Dumnezeu şi să Îl reprezinte cu autoritate. În schimb, femeia este slava bărbatului, adică ea trebuie să se supună bărbatului şi să îl reprezinte pe aceasta cu autoritate”.72 John MacArthur a interpretat acest text ca fiind o comunicare a faptului că bărbatul a fost creat după „chipul moral, mintal şi spiritual al lui Dumnezeu. El a fost creat cu intelect, voinţă, emoţii, cunoaştere şi sfinţenie; el este ajunge din nou la acest nivel prin Isus Cristos” (Efeseni 4:24). 73 Pavel nu este atât de mult interesat de om în calitate de chip al lui Dumnezeu cât de faptul că omul este slava lui Dumnezeu, idee care nu este prezentă în relatarea despre creaţie.74

Pe baza textului din Romani 3: 23, autorul acestei lucrări crede că slava a fost parte a creaţiei originale a întregii omeniri. Când omul a păcătuit, el „a fost lipsit de slava lui Dumnezeu”, însă în noua creaţie, omul este schimbat din slavă în slavă (2 Cor. 3:18). Guthrie a adus un argument bun pentru a susţine ideea legăturii dintre ‚slavă’ şi ‚chip’. În 2 Corinteni 4:4, se spune despre Isus că este chipul sau asemănarea lui Dumnezeu şi „conceptul de slavă apare clar în obiectiv”. 75 John Piper a scris: „cuvântul slavă este deseori folosit în Scriptură pentru a exprima manifestarea, emanaţia sau comunicarea slavei interne. Aşadar, slava reprezintă adesea o strălucire sau o splendoare sclipitoare prin emanarea unor raze de lumină”. 76 Pavel a vorbit în 1 Corinteni 15:41 despre strălucirea soarelui, a lunii şi a stelelor în slava lor. Ezechiel şi Isaia deopotrivă descriu strălucirea revelaţiilor lor ca fiind „slava lui Dumnezeu” (Ezechiel 1:28; 10:4; 43:2; Is. 6:1-3; 24:23).

Cel din urmă text pe care îl vom analiza este Iacov 3:9.

Iacov 3:9.
„Cu limba binecuvântăm pe Domnul, Tatăl nostru, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.”

Iacov 3:9 12 ne avertizează cu privire la blestemarea aproapelui în vreme ce-L lăudăm pe Dumnezeu, căci omul este chipul lui Dumnezeu. Avem responsabilităţi în relaţia cu aproapele şi ele izvorăsc din faptul că el reprezintă chipul lui Dumnezeu. Oamenii nu ar trebui să-şi blesteme semenii, căci imago Dei se află în umanitate prin creaţie. Iacov a folosit cuvântul „omoiosis”, un cuvânt grecesc folosit în Septuaginta pentru a traduce ebraicul „demuth” şi înseamnă „similitudine, asemănare”. 77 Acest substantiv se găseşte numai aici în întregul Nou Testament şi înseamnă „asemănare” sau „similitudine”. 78 „Aceasta este una dintre cele mai importante referinţe la natura umană din Noul Testament, căci oamenii sunt după imago Dei, creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. 79 Profesorul Kurt Richardson găseşte interesant faptul că Iacov se referă la om ca fiind chipul lui Dumnezeu, în vreme ce Noul Testament „face de obicei referire la Cristos Însuşi în acest sens: El este chipul lui Dumnezeu” (2 Cor 4:4, Col. 1:15, etc.).80 Dumnezeu l-a făcut pe om pentru Sine, l-a modelat aşa încât să Îl cunoască şi să Îi reflecte atributele în calitatea lui de creaţie, iar amprenta asemănării cu Dumnezeu este încă prezentă în om. A-l necinsti pe om înseamnă, într-un fel, a-L necinsti pe Dumnezeu. 81 Deşi „deteriorat” de păcat, acel chip încă este o realitate. 82

Iacov nu a dezvoltat, însă el a exprimat ceva ce cititorii lui acceptau ca fiind o realitate – faptul că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Faptul că Iacov menţionează acest concept „ne aminteşte că, deşi păcatul a deteriorat chipul lui Dumnezeu în om, acest chip nu a fost şters cu totul. Prin urmare, viaţa umană este sacră şi, într-o anumită măsură, orice om încă poartă chipul lui Dumnezeu”. 83

Donald Guthrie a afirmat că „Iacov nu menţionează deteriorarea chipului din cauza păcatului, dar nu se îndoieşte de realitatea păcatului”. 84 El a mai concluzionat:

„În Iacov nu există nici un suport al perspectivei potrivit căreia fiecare om poartă chipul Fiului omului cel ceresc sau că omul este, în mod natural, asemenea lui Dumnezeu, pentru că ar aparţine Omului Arhetipal ceresc”. 85

Anthony Hoekma a afirmat că Iacov a folosit timpul trecut al verbului „ginomai” pentru a descrie „o acţiune trecută cu rezultatele subsecvente”. 86 Chiar şi în pasajele pauline, unde accentul cade pe noua umanitate în Cristos (Efeseni 4:24, Coloseni 3:10), forma etică a limbajului paulin ar trebui văzută într-un context relaţional. Responsabilităţile noastre morale faţă de alţii şi, mai presus de toate, faţă de Dumnezeu, constituie centrul învăţăturii lui Pavel în ambele secţiuni (Efeseni 4:17 6:9; Coloseni 1 4:6). Potrivit literaturii recente referitoare la aceste cinci texte (Gen. 1:26-27; 5:1-3; 9:6; 1 Cor. 11:7, Iacov 3:9), putem trage concluzia că semnificaţiile semantice ale lui tselem şi demuth sunt larg acceptate în cercurile evanghelice ale ultimelor două decenii. 87 David Turner a scris: „este îndoielnic faptul că trebuie forţate anumite distincţii între sensurile acestor două cuvinte. Mai degrabă, această pereche de cuvinte redă o singură idee printr-un mecanism literar cunoscut drept hendiadă”.88 D. J.A. Clines a respins această părere în articolul său „Chipul lui Dumnezeu”. De fapt, el a respins deopotrivă opinia tradiţională – potrivit căreia tselem se referă la asemănarea naturală cu Dumnezeu, la raţiune, liber arbitru, iar demuth vizează asemănarea supranaturală, perfecţiunea morală – şi opinia care neagă existenţa vreunei distincţii între cei doi termeni. 89 Sugerând că există o diferenţă între tselem şi demuth, Clines nu afirmă că „termenii au conţinuturi total diferite şi că se referă la elemente distincte ale chipului”. 90 El sugerează faptul că demuth se referă în întregime la tselem şi că nu are un sens propriu prin sine însuşi, „ci numai specifică tipul de chip, adică chipul figurativ”. 91 Cele două prepoziţii folosite în Geneza 1:26-27, be şi ke sunt, de asemenea, folosite în sens interschimbabil. Există un consens general printre scriitorii evanghelici că nu este nici un motiv lingvistic sau gramatical pentru a considera că cele două prepoziţii au înţelesuri diferite.

Concluzii

Vechiul Testament nu spune care este natura chipul lui Dumnezeu din omenire. El afirmă simplu că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, fără a explica acest concept. Calitatea omului, ca şi chip al lui Dumnezeu, constă într-o egalitate ontologică deplină, care ia forma unei ordini care include o relaţie de autoritate. Şi bărbatul şi femeia sunt chipul lui Dumnezeu în relaţie unul cu altul şi cu Dumnezeu. Ambii sunt egali ontologic. După cum Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt participanţi co-eterni într-o singură esenţă divină nedivizată, la fel bărbatul şi femeia sunt egali în mod intrinsec. Nu se poate pune problema superiorităţii sau a inferiorităţii. Bărbatul nu este superior femeii, nici femeia bărbatului.

Statutul şi valoarea femeii nu sunt mai puţin legate de bărbat decât sunt cele ale Fiului sau ale Duhului Sfânt legate de Tatăl. Prin urmare, orice înjosire sau exploatare a femeii este un păcat împotriva bărbatului la fel cum este şi împotriva femeii şi, chiar mai mult, este un păcat împotriva lui Dumnezeu. În mod similar, după cum co-egalitatea Tatălui, a Fiului şi a Duhului Sfânt în unitatea singurului Dumnezeu ia forma unei ordini a subzistenţei, la fel şi unitatea şi co-egalitatea bărbatului şi a femeii îşi găseşte expresia într-o ordine a autorităţii. Însă această autoritate nu trebuie să ia forma unei relaţii şef-angajat sau stăpân-slujitor, structuri care există într-o lume căzută. Ea trebuie exercitată într-o părtăşie plină de iubire.

O problemă majoră ridicată de aceste discuţii este reprezentată de comparaţia cu structurile tiranice care au rezultat în urma păcatului omenesc. Prin contrast, modelul relaţiei bărbat-femeie, în general, şi al celei soţ-soţie, în particular, este cel al ordinii subzistenţei într-o unitate co-egală, inerent eternă în Dumnezeu. Desigur, aşa cum subliniam mai sus, unitatea în ordine în ce-L priveşte pe Dumnezeu nu este identică cu cea a omului. Omenirea este creatura, în vreme ce Dumnezeu este Creatorul. Bărbatul şi femeia sunt persoane separate, în vreme ce „persoanele” trinităţii nu sunt independente şi nu există de unele singure, dat fiind faptul că Dumnezeu este una. 92

Noul Testament vorbeşte mult despre noua natură în Cristos şi face aluzie la faptul că omul este chipul lui Dumnezeu, dar nu face explicit legătura între aceasta şi Vechiul Testament. Noul chip este strâns legat de Cristos, care este, prin excelenţă, chipul lui Dumnezeu.

În ce consta această imago Dei? Lăsând deoparte varietatea interpretărilor istorice referitoare la imago Dei, care variază de la un chip fizic la unul funcţional (sfera stăpânirii asupra creaţiei, care este într-adevăr un rezultat al acestui chip), se pare că Scriptura susţine opinia potrivit căreia chipul lui Dumnezeu conţine două aspecte: (1) aspectul natural sau esenţial al chipului, care este permanent şi care constă în personalitatea raţională a omului şi (2) aspectul moral sau neesenţial al chipului, care s-a pierdut la cădere şi care consta într-o tendinţă creată spre sfinţenie. 93 Când Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său, El i-a transmis naturii esenţiale a omului calităţile următoare: intelectul, sensibilitatea şi voinţa – calităţi care sunt eterne în cadrul dumnezeirii. Totuşi, omul a fost creat ca o făptură finită, care trebuia să îşi exercite aceste abilităţi într-o relaţie pozitivă cu Dumnezeu, Creatorul infinit. O astfel de rânduire păstra deopotrivă transcendenţa Creatorului şi integritatea creaturii, divinitatea lui Dumnezeu şi umanitatea creaţiei Sale. Potrivit textelor biblice, oamenii nu reprezintă un accident evoluţionist, ci o creaţie specială. Oamenii au fost creaţi intenţionat de către Dumnezeu, pentru a îndeplini un rol prestabilit în lumea Lui. Ei au calităţi caracteristice care reflectă oarecum natura lui Dumnezeu Însuşi şi care îi aşază deoparte şi mai presus de toate celelalte făpturi create. 94

Geneza 1:26-26 declară foarte clar că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. În momentul creaţiei, Dumnezeu Şi-a imprimat chipul în om într-un asemenea mod încât păcatul nu l-a putut eradica. Geneza 5:1-3, 9:6, 1 Corinteni 11:7 şi Iacov 3:9 atestă faptul că şi după cădere chipul lui Dumnezeu este în om. Geneza 6:3 spune că Duhul lui Dumnezeu nu se va lupta, nici nu va rămâne pururi în om. Acest Duh, care nu va rămâne pentru totdeauna în om, reprezintă chipul lui Dumnezeu în om. Omul este muritor fără acest Duh, spune Dumnezeu în Geneza 6:3. Câtă vreme Duhul lui Dumnezeu este în om, omul este un suflet viu (Gen.2:7), dar fără Duh, omul este „numai carne”. Trupul omului face parte din ideea complexă de imago Dei, însă Duhul lui Dumnezeu este cel care ne-a făcut asemenea lui Dumnezeu. Viaţa omului este sacră (Gen.9:6) pentru că Duhul lui Dumnezeu este prezent. Omul reflectă slava lui Dumnezeu pentru că Duhul este în el (1 Cor.11:7). Omul are demnitate pentru că Dumnezeu i-a dat Duhul Său (Iacov 3:9). Asemeni unei oglinzi sparte, omul păcătos încă reflectă chipul lui Dumnezeu şi Marele Maestru a venit să „repare” această oglindă spartă. Prin moartea Sa pe cruce, Isus Cristos a făcut ca oamenii să poată fi o creaţie nouă şi în această creaţie nouă Dumnezeu va pune Duhul Său (Efeseni 1:13).

CAPITOLUL 3

LITERATURA EVANGHELICĂ

O privire de ansamblu asupra principalelor opinii din anii 1980 şi 1990, referitoare la chipul lui Dumnezeu în om

Acest capitol va acoperi principalele opinii formulate de scriitorii evanghelici ai ultimelor două decenii. Autorul acestei lucrări va enumera principalele perspective referitoare la chipul lui Dumnezeu în om şi apoi îi va reuni în jurul fiecărei păreri pe cei care o împărtăşesc.

O scurtă comparaţie a perspectivei pelagiene, romano-catolice, luterane şi reformate

Înţelegerea pelagiană cu privire la chipul lui Dumnezeu în omenire pune accentul principal pe „factorul liber al raţiunii”. Cu alte cuvinte, acest chip a fost interpretat ca reprezentând abilitatea omenirii de a alege liber, fără ajutorul harului lui Dumnezeu, direcţia pe care o va lua viaţa unei persoane. Perspectiva pelagiană consideră că nu a existat o pierdere a chipului lui Dumnezeu la cădere, ci că, mai degrabă, toţi se nasc aşa cum a fost Adam, alegând viaţa sau moartea ca rezultat al ascultării lor .1

Poziţia romano-catolică cu privire la acest subiect este aceea potrivit căreia, la creaţie, Dumnezeu a dat omului un dar al neprihănirii care avea rolul de a ţine sub control senzualitatea şi poftele trupului. Romano-catolicii preferă descrierea de „inocenţă desăvârşită”, în care omenirea era lipsită de neprihănirea pozitivă. 2 Atunci când Adam a păcătuit, darul neprihănirii s-a pierdut. Aceasta duce la concluzia că rezultatele căderii constau numai într-o tendinţă de a păcătui şi nu într-o cădere şi o corupere totală a naturii umane. Baker a explicat de ce romano-catolicii postulează această „tendinţă naturală de rebeliune împotriva puterilor mai înalte ale omenirii, pentru că ei încearcă să explice de unde a venit păcatul şi acest lucru este greu de realizat dacă Adam era desăvârşit”. 3 Această perspectivă este în mare măsură dualistă, fiind bazată pe ideea că materia este rea. Această idee nu este în armonie cu învăţătura Scripturii.

Perspectiva luterană, opusă cele catolice, spune că omul, la creaţie, a posedat neprihănirea ca pe un dar din partea lui Dumnezeu. Acest chip al lui Dumnezeu constă „exclusiv în desăvârşirea morală a omului şi nu în natura lui ca om”. 4 Aceasta s-a pierdut o dată cu căderea şi astfel, chipul lui Dumnezeu în omenire s-a pierdut, de asemenea.

Punctul de vedere reformat poate fi abordat din două perspective. În mod tradiţional, reformaţii aveau o opinie similară celei luterane, în sensul că ei considerau că omenirea a pierdut ceva, şi anume chipul lui Dumnezeu. Însă mai recent, reformaţii şi (alţi) teologi consideră că omenirea însăşi este „chipul lui Dumnezeu”. 5 Astfel, omenirea încă poartă chipul lui Dumnezeu, deşi este căzută.

Opiniile mai multor scriitori evanghelici

O trecere în revistă a celor mai proeminente perspective, din vechime şi până în 1967 se găseşte în articolul lui D. J. A. Clines, „Chipul lui Dumnezeu în om”. Perspectiva lui Cline cu privire la acest chip este una reprezentativă. El a afirmat:

„Omul nu este creat după chipul lui Dumnezeu, dat fiind faptul că Dumnezeu nu are un chip propriu, ci mai degrabă l-a creat ca şi chip al Lui sau pentru a fi chipul Lui, adică pentru a-L reprezenta în lumea creată pe Dumnezeul transcendent, care rămâne în afara ordinii pământeşti. Faptul că omul este chipul lui Dumnezeu înseamnă că el este reprezentantul vizibil trupesc al unui Dumnezeu invizibil şi imaterial; el este mai degrabă un reprezentant decât o reprezentare, dat fiind faptul că ideea de portretizare este secundară în ce priveşte semnificaţia chipului. Oricum, termenul „asemănare” ne asigură că omul este un reprezentant potrivit şi credincios al lui Dumnezeu pe pământ. În întregime omul este chipul lui Dumnezeu, fără vreo distincţie între duh şi trup. Chipul nu trebuie înţeles atât de mult ontologic cât existenţial: el se exprimă nu atât de mult prin natura omului cât prin activitatea şi funcţia lui. Această funcţie este cea de a reprezenta stăpânirea lui Dumnezeu în faţa nivelurilor mai joase ale creaţiei. Stăpânirea omului asupra creaţiei poate fi cu greu exclusă din conţinutul chipului însuşi. Omenirea, care desemnează deopotrivă rasa umană şi omul ca individ, nu încetează să fie chipul lui Dumnezeu câtă vreme oamenii rămân oameni; a fi om şi a fi chipul lui Dumnezeu sunt lucruri inseparabile. 7

Anthony A. Hoekma a cercetat studiile despre chipul lui Dumnezeu de la Irineu până la
Berkouwer. 8 Aproape toţi scriitorii evanghelici care au scris despre omul făcut după chipul lui Dumnezeu, după 1986, fac referire la lucrarea lui Hoekma.

În disertaţia sa de doctorat, Johnson A. Gunnlaugur a prezentat un istoric al celor mai recente exegeze ale textului din Geneza 1:26-28.9. El a examinat şcoala „Wellhauseniană” şi dominaţia ei din 1882 până la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial (1918). În anul 1882 a început „o schimbare de paradigmă” care a provocat istorisirile despre începutul lumii. Această schimbare s-a datorat parţial teoriilor lui Julius Wellhausen. El a introdus teoria „Codului preoţesc”, identificând o sursă distinctă (P) pentru o parte din Pentateuh. El a considerat că P este cea mai recentă dintre toate sursele Pentateuhului (J, E, D, P) şi a plasat istoria creaţiei în cadrul acestei surse.10 Jonsson i-a supravieţuit lui Franz Delitzsch, August Dillmann, Samuel Rolles Driver, Teodor Noldeke, Herman Gunkel şi Johannes Hehn.

Cea de-a doua perioadă examinată de Jonsson este cea dintre anii 1919–1960. El înţelege că această perioadă se află sub influenţa „teologiei dialectice”. Karl Barth şi Emil Brunner au dominat această perioadă. Jonsson i-a inclus pe următorii autori: Otto Procksch, Walter Eichrodt, Harold H. Rowley, Gerhard von Rad, Paul Humbert, Ludwig Kohler, Friedrich Horst, Theodorus C. Vriezen, Ivan Engnell şi „Şcoala scandinavă”. Ultima perioadă acoperită de Jonsson este cea dintre 1961–1982, o perioadă etichetată drept „o vreme a reevaluării metodologice”. Autorii analizaţi în această secţiune sunt: Werner H. Schmidt, Hans Widerberger, James Barr, Tryggve N. D. Mettinger, Walter Gross, Claus Westermann şi Moshe Weinfeld. 11

Cercetarea lui Jonsson a depăşit scopul acestui proiect, însă reprezintă un document important pentru toţi cei care doresc să investigheze istoria acestui subiect crucial în antropologie. Deşi Jonsson şi-a scris iniţial disertaţia în suedeză, a tradus-o în engleză şi o serie de scriitori evanghelici fac referire la lucrarea lui atunci când analizează chipul lui Dumnezeu. El a scris că „literatura care vizează acest subiect este aproape infinită, indiferent de disciplină, fie ea teologie sistematică, istoria gândirii sau exegeză”. 12 El a menţionat descoperirea unei statui importante, „cu o inscripţie bilingvă, asiriano-aramaică, la Tell Fekheriyeh, în Siria, inscripţie care include două cuvinte: tslm şi dmt”. 13 Deşi nu şi-a exprimat punctul de vedere despre imago Dei, se poate observa că el susţine mai degrabă „perspectiva stăpânirii”. 14

O a treia carte importantă pentru acest subiect este cea a lui David Cairns, „Chipul lui Dumnezeu în om”, scrisă în 1953 şi revizuită în 1973. 15 În lucrarea sa, el s-a ocupat de perspectiva lui Irineu asupra chipului, precum şi de cele ale lui Aquino, Luther, Calvin, Brunner şi Barth. Cairns a analizat şi perspective lui Karl Marx, Freud şi Teilhard de Cardin. 16 El a afirmat: „chipul trebuie găsit mai degrabă în om ca făptură spirituală decât în natura fizică a omului. În Vechiul Testament nu există nici o menţiune directă cu privire la o asemenea reflectare fizică”. 17

În ultima vreme, nimeni nu a influenţat dezbaterea în aceeaşi măsură ca şi Karl Barth. După cel de-al doilea Război Mondial, nu există vreun cercetător care să fi fost citat mai mult în ce priveşte dezbaterea despre imago Dei ca şi teologul sistematic Karl Barth. Deşi cercetarea Vechiului Testament şi eforturile în domeniul teologiei sistematice de după 1961 în mare parte nu au ţinut cont de abordarea bartiană în favoarea unei perspective funcţionale despre imago Dei ca reprezentând stăpânirea asupra creaţiei, singura interpretare care poate pretinde să rivalizeze cu interpretarea funcţională dominantă este interpretarea relaţională sau bartiană. 18 În cartea sa „Ce înseamnă a fi uman”, Ray S. Anderson a scris că imago Dei înseamnă „a experimenta libertatea în dependenţă, responsabilitatea prin auzire şi diferenţierea în unitate”. 19 Chipul lui Dumnezeu este extrinsec, nu intrinsec umanităţii create. 20 El a afirmat: „abandonarea oricărei baze ontologice a chipului în favoarea unei funcţii existenţialiste sau sociologice nu este numai nebiblică, ci şi lipsită de etică”. 21
Ronald B. Allen, în cartea sa „Majestatea omului”, a scris despre următorii factori legaţi de imago Dei: (1) bărbatul (şi prin extensie, şi femeia) a fost creat din ţărâna pământului (Gen. 2:7) demonstrând astfel continuitatea sa cu lumea fizică; (2) omenirii i s-a înfăţişat pe larg viaţa animală în toate formele ei variate (Gen 2:19-20); (3) peste omul abia creat, Yahweh a „suflat” şi el a devenit astfel o făptură vie (Gen 2:7); (4) omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu (Gen 1:27) şi aceasta este „ceea ce îl diferenţiază, este definiţia lui”. Chipul descrie întreaga fiinţă a omului (inclusiv trupul), în relaţiile dintre bărbat şi femeie, în potenţialul lui relaţional cu Dumnezeu, Creatorul lui şi în rolul lui de regent al lui Yahweh în lumea făcută de Dumnezeu; (5) chipul lui Dumnezeu descris în Psalmul 8 este descris cu un efect şi mai izbitor. Omul a fost creat aşa încât să îi lipsească numai puţin din Dumnezeu; (6) umanismul biblic se bazează pe revelarea chipul lui Dumnezeu în om. 22

William H. Baker a recapitulat opiniile majore legate de ceea ce reprezintă chipul. El le-a clasificat astfel: (1) chipul drept calitate interioară; (2) chipul ca relaţie Dumnezeu-om; (3) chipul stăpânirii; (4) chipul ca reprezentant al lui Dumnezeu; (5) chipul văzut ca filiaţie. 23

Beisner E. Calvin, într-un articol despre populaţia lumii şi despre chipul lui Dumnezeu în om identifică aceste trei caracteristici ale imago Dei: elementul moral, cel raţional şi cel creativ, sau sfinţenia, cunoaşterea şi creativitatea. 24

Harry R. Boyer a scris: „părerea mea personală este că trăsătura centrală a omului, în calitatea sa de chip al lui Dumnezeu este calitatea personalităţii”. 25 El a afirmat în acelaşi capitol:

„Dumnezeu a creat omul ca să existe într-o structură de relaţii. Din punct de vedere formal, această structură este neschimbabilă. Material însă, ea este întru totul schimbabilă. Creând omul, Dumnezeu l-a aşezat în cadrul a patru relaţii durabile: cu Dumnezeu, cu semenul, cu lumea înconjurătoare şi cu sine”. 26

Stanley Baldwin a sugerat să privim împreună cu Iacov în „oglinda” lui Dumnezeu (Iacov 1:25) care sunt trăsăturile care reies proeminent din reflectarea divină a ceea ce suntem: (1) suntem făcuţi după chipul lui Dumnezeu (Gen. 1:27). Întreaga relatare despre lucrarea de început a lui Dumnezeu cu privire la om evidenţiază valoarea noastră unică. Când omul a căzut, Dumnezeu nu a ales să scape de el şi să facă o nouă creatură. (2) Noi, personal, suntem importanţi pentru Dumnezeu (Luca 12:6-7). (3) Noi suntem moştenirea lui Dumnezeu (Efeseni 1:18). 27

D. A. Carson a descoperit că faptul că oamenii au fost creaţi după chipul lui Dumnezeu implică o profundă capacitate de a-L cunoaşte în mod intim pe Dumnezeu. El a mai observat că demnitatea umană depinde deopotrivă de importanţa a ceea ce suntem şi a ceea ce facem. Răspunderea omului în faţa Creatorului stabileşte importanţa acţiunilor noastre şi, în final, a identităţii noastre de sine. Carson a descoperit şi faptul că acest chip din omenire face ca fiinţele umane să fie veşnic fără odihnă dacă ele oprimă sau neagă acest adevăr. Faptul că oamenii au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu stabileşte o perspectivă responsabilă cu privire la lumea „naturii”. Carson a mai observat că Adam cel creat după chipul lui Dumnezeu îl anticipează pe noul Adam, care este chipul Dumnezeului cel nevăzut (Col. 1:15). 28

Larry Crabb a identificat patru perspective acceptate în cercuri diferite cu privire la imago Dei. În cartea sa „Înţelegându-i pe oameni”, Crabb a analizat aceste perspective: „chipul ca stăpânire/ reprezentare; chipul ca virtute morală; chipul văzut ca o capacitare amorală şi chipul ca asemănare”. 29

Collins a enumerat următoarele caracteristici ale chipului lui Dumnezeu în om: (1) înrudire, (2) gen, (3) stăpânire, (4) responsabilitate. 30 Omul are „personalitate, auto-transcendenţă, inteligenţă, moralitate, sociabilitate sau capacitatea de a se socializa, şi creativitate. 31

David S. Dockery a afirmat că Dumnezeu „Se revelează pe Sine în experienţele bărbaţilor şi femeilor care sunt făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu”. 32 Chipul lui Dumnezeu nu este un concept singular, ci unul foarte complex:

„Oamenii, în calitate de creaţie directă a lui Dumnezeu, Îl oglindesc şi Îl reflectă pe Dumnezeu. Oamenii sunt creaţia unică a lui Dumnezeu. Această unicitate se evidenţiază prin stăpânirea omului peste restul creaţiei, prin capacitate lui de a raţiona, de a simţi şi de a-şi imagina, prin libertatea omului de a acţiona şi de a răspunde, prin noţiunea omului de bine şi rău (Gen. 1:8; Rom. 2:14-15). În special prin acest simţ moral Se revelează Dumnezeu pe Sine în conştiinţa bărbaţilor şi a femeilor”. 33

Erickson a scris că există „trei moduri generale de a vedea natura chipului: perspectiva substanţială, cea relaţională şi cea funcţională”. 34 El a examinat fiecare perspectivă şi apoi le-a evaluat. În concluzie, el a scris:

„(1) chipul lui Dumnezeu este universal în cadrul rasei umane; (2) chipul lui Dumnezeu nu s-a pierdut ca rezultat al păcatului sau, specific, al căderii; (3) nu există nici un indiciu că acest chip ar fi prezent într-o persoană într-o măsură mai mare decât în alta; (4) chipul nu este corelat cu nici o variabilă, fiind anterior oricărei activităţi umane; (5) chipul ar trebui văzut cu precădere ca fiind substanţial sau structural; (6) chipul se referă la acele elemente constitutive ale omului care permit îndeplinirea destinului uman. 35

În „Teologia integrării”, Gordon Lewis şi Bruce Demarest au identificat aspectele metafizice, intelectuale, morale, emoţionale, voliţionale şi relaţionale ale chipului. 36 Sub aspectul metafizic al chipului lui Dumnezeu în om, ei spun că oamenii nu sunt ceea ce fac. Oamenii sunt (1) reali, (2) distincţi de fiinţa lui Dumnezeu, (3) distincţi de alţi oameni, (4) un întreg. 37 Ei au subliniat faptul că o fiinţă umană este un întreg – nu „o abstracţie matematică, ci o unitate care implică o multitudine de factori”. 38 Potrivit lui Lewis şi Demarest, oamenii au (1) un trup exterior material şi un duh interior imaterial. (2) Trupul uman în sine nu oglindeşte chipul lui Dumnezeu. (3) Înăuntrul unui om se află un duh după chipul lui Dumnezeu; ca şi Duhul lui Dumnezeu, duhul oamenilor este invizibil, personal, indivizibil, viu şi activ. (4) Oamenii dau socoteală pentru acţiunile lor şi sunt capabili de auto-transcendenţă. 39 Aspectul intelectual al oamenilor reprezintă „capacitatea duhului omului (1) de a se cunoaşte pe sine; (2) de a cunoaşte evenimente istorice; (3) de a deveni conştient de Dumnezeu (4) şi de a cunoaşte principiile morale neschimbate şi planurile şi scopurile Sale liber alese”. 40

Din punct de vedere moral, oamenii sunt „agenţi capabili să distingă sfatul normativ al lui Dumnezeu de sfaturile înşelătoare ale fiinţelor rele şi de rezultatele ambigue ale examinărilor descriptive ale comportamentului uman”.41 Din punct de vedere emoţional, oamenii „sunt capabili să Îl iubească pe Dumnezeu şi binele şi să deteste răul”.42 Capacitatea voinţei umane implică alegerea unui scop şi abilitatea de a acţiona pentru îndeplinirea lui. Oamenii sunt „agenţi care îşi determină singuri soarta, responsabili să decidă şi să acţioneze cu înţelepciune, dragoste şi virtute”. 43

Cea din urmă categorie a umanităţii chipului lui Dumnezeu în creatura Sa este cea relaţională. Oamenii sunt capabili de relaţii reale pentru că ei sunt fiinţe spirituale şi fizice. Oamenii au „trei niveluri ale relaţiilor conştiente: cu Dumnezeu, cu alţii şi cu lumea fizică”. 44

În lucrarea lor „Chipul lui Dumnezeu în omenire”, R. Ward Wilson şi Craig L. Blomberg se deosebesc puţin de Lewis şi Demarest. Ei nu sunt siguri că „Scriptura foloseşte toate aceste cinci categorii cu referire specifică la imago Dei, chiar dacă toate sunt dimensiuni importante ale persoanei umane”. 45 Ei au propus o perspectivă „moral-interpersonală” asupra chipului lui Dumnezeu, bazându-se pe Exod 33:12-34:7 şi în special pe 34:6-7. 46

În „Adevăratul chip”, Philip E. Hughes a prezentat chipul ca fiind „clar perceptibil ca personalitate, spiritualitate, raţiune, moralitate, autoritate şi creativitate”. 47 Wayne Grudem a dezbătut în a sa „Teologie sistematică” aspectele specifice asemănării noastre cu Dumnezeu: „aspectele morale, spirituale, mentale, relaţionale, fizice şi măreaţa noastră demnitate, în calitate de purtători ai chipului lui Dumnezeu”. 48 Aspectul moral al chipului ne face răspunzători înaintea lui Dumnezeu şi ne dă un discernământ interior cu privire la bine şi rău. Aspectul spiritual al chipului ne face conştienţi de faptul că nu avem numai trupuri fizice, ci şi duhuri imateriale. Având o parte spirituală, ne putem raporta la Dumnezeu ca persoane şi avem nemurirea. Aspectul mintal ne dă abilitatea de a raţiona şi de a folosi un limbaj abstract. De asemenea, suntem conştienţi de existenţa unui viitor îndepărtat (Ecles. 3:11). Emoţiile noastre diverse şi complexe ne aseamănă cu Dumnezeu. Potrivit aspectului relaţional al chipului, noi avem abilitatea de a ne raporta la Dumnezeu, la comunitatea noastră, la partenerul de căsătorie şi la restul creaţiei. 49

James Montgomery Boice a prezentat trei elemente incluse în conceptul de imago Dei: „personalitate, moralitate şi spiritualitate”. Personalitatea semnifică faptul că noi posedăm acele atribute ale personalităţii pe care le are şi Dumnezeu Însuşi, dar pe care animalele, plantele şi materia nu le au. Moralitatea include elementele libertăţii şi responsabilităţii. Libertatea noastră nu este absolută; ea nu ne conferă autonomia. După cădere, libertatea noastră a fost şi mai mult supusă restricţiilor. Spiritualitatea implică faptul că noi existăm pentru comuniunea cu Dumnezeu, care este Duh. 50 James L. Garrett a analizat interpretările trecute şi prezente referitoare la imago Dei. El a examinat următoarele interpretări majore:

1) Poziţia verticală a omului; această perspectivă consideră că tselem se referă la forma/ poziţia omului. Susţinătorii acestei perspective văd caracterul distinct al chipului în poziţia fizică verticală a oamenilor, în contrast cu cea a patrupedelor. Mormonii cred că acel chip din Geneza 1:26-27 şi 5:3 presupune natura fizică sau trupească a lui Dumnezeu Tatăl.

(2) Stăpânirea sau conducerea omului peste natură şi peste creaţia aflată mai jos de el. Această perspectivă a fost susţinută pe o bază integral legată de chipul din Geneza 1:26-30 şi exprimată în mod clasic în Psalmul 8:5-8.

(3) Raţiunea umană sau facultatea intelectuală. Această perspectivă a localizat chipul, nu asemănarea, în raţiunea umană sau facultatea intelectuală.

(4) Inocenţa umană spirituală şi morală sau neprihănirea originară, prelapsariană a omenirii. Această perspectivă vede chipul ca fiind inocenţa originară netestată a omenirii sau ascultarea ori perfecţiunea dinaintea căderii lui Adam şi a Evei şi a posterităţii lor.

(5) Capacităţile sau puterile fiinţelor umane în calitatea lor de creaturi morale şi spirituale. Chipul este considerat de această perspectivă ca fiind mănunchiul acelor capacităţi sau puteri care aparţin fiinţelor umane în calitatea lor de creaturi ale lui Dumnezeu.

(6) Confruntarea juxtapusă a bărbatului şi femeii, în special în căsătorie, ca analogie pentru I/Thou nature of God. Această perspectivă este clădită pe asocierea apropiată a chipului/asemănării cu natura masculină/feminină din textele din Geneza.

(7) Sensul chipului în Vechiul Testament (creaturi responsabile) şi în Noul Testament (conformitate spirituală şi morală cu Dumnezeu). (8) Mixtură a perspectivelor selectate despre chipul lui Dumnezeu în omenire. Unii teologi nu preferă o singură idee referitoare la chip, ci un număr selectat al unor perspective compozite. 51

Alan Johnson şi Robert Webber, în cartea lor despre crezurile creştine au afirmat că oamenii sunt: (1) Fiinţe pe deplin teocentrice. Originea, natura şi scopul existenţei omului sunt toate întreţesute cu Dumnezeu. (2) De asemenea, oamenii sunt împăraţi-păstori ai pământului. Eu nu trebuie să stăpânească peste lumea creată cu duritate, ci să slujească, să fie agenţii lui Dumnezeu, cărora li s-a dat mult şi li se cere mult (Luca 12:48). (3) Oamenii sunt fiinţe sexuale, reprezentând chipul în solidaritatea socială şi în individualitate. Bărbatul şi femeia sunt parteneri, se completează reciproc, dar sunt egali în cadrul relaţiei. (4) Oamenii sunt înrudiţi cu pământul. (5) Ei sunt fiinţe libere, morale”. 52

Meredith Kline a sugerat că slava fizică teofanică a Duhului Sfânt din Geneza 1:2 servea drept model divin pentru crearea omului. În expunerea acestor teme, autorul a dezvoltat un sistem al unei tipologii în care cortul, templul, preotul şi profetul sunt cu toţii modelaţi după forma arhetipală a Dumnezeului-Duh, care este deseori cuplat cu prezenţa divină a lui Dumnezeu Fiul, de asemenea. 53 El a provocat perspectivele non-corporale ale imago Dei, considerându-le neadecvate, şi a prezentat o tipologie bogată şi o analiză scripturală în efortul de a portretiza un „chip de slavă” întreit, care corespunde funcţional, etic şi formal „Slavei arhetipale”. 54 Asemănarea funcţională a omului în ce priveşte slava constă în exercitarea stăpânirii şi a autorităţii oficiale. Slava etică reflectă sfinţenia, adevărul şi neprihănirea lui Dumnezeu, în vreme ce asemănarea formal-fizică a slavei este reflectarea escatologică trupească a omului cu privire la Slava teofanică şi întrupată. 55 Kline a folosit teofaniile din Vechiul Testament pentru a explica natura chipului lui Dumnezeu în om. Kline a afirmat că, de-a lungul Vechiului Testament, forma glorioasă pre-întrupată a lui Cristos a fost văzută în teofanii, iar în cazurile cele mai clare din Vechiul Testament, El a avut un trup asemănător celui omenesc. Atunci când Cristos l-a creat pe Adam în Geneza, l-a creat să fie chipul lui Dumnezeu. Kline a sugerat că acest chip al lui Dumnezeu a început mai întâi ca o asemănare fizică cu teofania care a precedat întruparea. Apoi ideea de chip al lui Dumnezeu s-a lărgit pentru a include lucruri precum stăpânirea omului asupra animalelor. 56 Pare evident că trupul uman, sub aspect intern şi extern deopotrivă a fost proiectat ca să funcţioneze tocmai în această lume creată. A sugera că forma lui fizică este un model al lui Dumnezeu pare în cel mai bun caz o speculaţie. Ar fi posibil, însă textul nu pare să spună sau măcar să sugereze acest lucru. Forma lui Cristos anterioară întrupării probabil că era asemănătoare celei a unui trup uman, ca o acomodare care să faciliteze comunicarea şi restaurarea relaţiei.

În „Teologie pentru comunitatea lui Dumnezeu”, Stanley Grenz a examinat perspectivele clasice despre chipul lui Dumnezeu şi a concluzionat că există „perspectiva structurală, cea relaţională şi cea dinamică”, 57 expunând apoi perspectiva sa referitoare la chipul lui Dumnezeu în om. Grenz a recunoscut că imago Dei este un complex cu multiple faţete în ce priveşte conotaţiile sale, însă „în miezul chipului divin este o referinţă la destinul nostru uman, aşa cum a fost modelat de Dumnezeu”. 58 Acest chip este „o permanenţă specială, o părtăşie specială, o realitate escatologică şi o comunitate specială”. 59 Permanenţa specială aduce rasei umane „o dragoste specială a lui Dumnezeu, o valoare specială în ochii lui Dumnezeu şi o responsabilitate specială”. 60

Stanley A. Leavy, în cartea sa „După chipul lui Dumnezeu: o perspectivă psihoanalitică”, a comparat perspectiva creştină despre imago Dei cu cea a unui psihoanalist. Din punct de vedere psihoanalitic, imago Dei se exprimă prin luptele, conflictele şi anxietăţile omului. 61 Richard Lints a afirmat că „scopul principal al discuţiei despre chip este de a-l înălţa pe om”. 62 Creând omul după chipul Său, Dumnezeu a dat omenirii „o obligaţie absolută şi o demnitate irevocabilă. Prin aceste două părţi ale aceleiaşi monede, caracterul desăvârşit al lui Dumnezeu se manifestă în istoria creaţiei”. 63 Lints a adăugat trei aspecte ale chipului lui Dumnezeu. El a spus că imago Dei vorbeşte despre însăşi existenţa omenirii, din pricina ataşamentului lui Dumnezeu faţă de omenire în urma actului creaţiei. În al doilea rând, Lints a declarat că imago Dei asigură o punte teologică între oamenii din culturi, vremuri şi chiar locuri aparent diferite din istoria răscumpărării. De asemenea, potrivit lui Lints, imago Dei conferă întregii omeniri un caracter comun în ce priveşte experienţa, care îi aparţine doar ei în toată creaţia. Identitatea noastră fundamentală de fiinţe umane nu stă în particularitatea noastră culturală sau istorică, ci în originea noastră comună, care este activitatea creatoare a lui Dumnezeu. 64

Aubrey Malphurs a considerat chipul lui Dumnezeu ca fiind „esenţa sexualităţii noastre”. 65 El a continuat: „natura bărbatului şi a femeii, înţeleasă biblic, este prin creaţie o reflectare a chipului lui Dumnezeu”. 66 Bărbatul şi femeia pot da naştere vieţii, deţin stăpânirea şi ei sunt părtaşi caracterului lui Dumnezeu. 67 Malphurs a afirmat şi el:

„Dumnezeu a creat sexualitatea umană ca aceasta să aibă multe atribute în comun cu El. Acestea includ o serie de calităţi ale caracterului precum sensibilitatea, integritatea, tăria, tandreţea, grija, dragostea necondiţionată, cinstea, credincioşia, răbdarea, amabilitatea, bunătatea, autenticitatea, iertarea, caracterul accesibil şi altele”. 68

Dale Moody a scris că imago Dei include „motivul catolicismului, însă dubla relaţie cu Dumnezeu şi cu omul (şi cu întreaga creaţie) însumează chipul lui Dumnezeu în om de la creaţie”. 69 Norskov V. Olsen a afirmat că omul este chipul lui Dumnezeu datorită „naturii sale spirituale, a capacităţii mintale, a responsabilităţii morale şi a abilităţilor relaţionale (sociale), nu numai în raport cu semenul său, dar şi cu Creatorul cel nevăzut”. 70 Pentru Pannenberg, omul nu este chipul lui Dumnezeu, ci este numai făcut după acest chip. Omul este doar o copie a originalului. Chipul lui Dumnezeu în om este „destinul şi părtăşia noastră cu Dumnezeul cel veşnic”. 71

În cartea sa „Teologie elementară”, Charles Ryrie a respins perspectivele corporale şi non-corporale ale chipului lui Dumnezeu, bazându-se pe faptul că Dumnezeu este duh şi că nu are un trup; şi animalele au trupuri, dar nu sunt create după chipul lui Dumnezeu. El a propus o „perspectivă combinată”. În această „combinaţie”, trupul fizic este văzut drept parte a chipului lui Dumnezeu. De asemenea, omul este o fiinţă vie, ca şi Dumnezeu, având deopotrivă inteligenţă şi voinţă. Cel de-al patrulea aspect al perspectivei combinate este acela că omul e capabil să aibă părtăşie cu Dumnezeu. 72

John Piper a propus această definiţie a chipului: „imago Dei este acel lucru din om care îl face să fie cel-pe-care-Dumnezeu-îl-iubeşte. Chipul este ceva intrinsec omului”. 73

Geoffrey Wainwright a afirmat că acest chip al lui Dumnezeu trebuie înţeles numai în relaţie cu închinarea noastră înaintea lui Dumnezeu. În cartea sa „Doxologie: Lauda lui Dumnezeu în închinare, doctrină şi viaţă”, el a spus că imago Dei trebuie înţeleasă ca fiind „vocaţia umană a comuniunii cu Dumnezeu, sarcina omului pe pământul lui Dumnezeu, constituirea omenirii ca fiinţă socială”. 74 Cornelius Plantinga a limitat chipul lui Dumnezeu la „stăpânire, părtăşie şi fertilitate”. 75

Gordon J. Spykman a negat perspectiva ontologică, spunând că „imago Dei este un concept relaţional, referenţial”. El a sugerat să privim în exterior şi nu în interiorul nostru pentru a descoperi chipul lui Dumnezeu. Imago Dei nu creează introvertiţi ci extravertiţi. 76

David Turner a enumerat trei abordări pentru identificarea chipului lui Dumnezeu. Mai întâi, spune el, oamenii sunt purtătorii chipului datorită structurii lor intelectuale superioare. Apoi, oamenii Îl întruchipează pe Dumnezeu prin funcţia lor de stăpâni şi administratori ai creaţiei (Gen. 1:26-28; Ps. 8:5-8). În al treilea rând, relaţiile create ale oamenilor Îl reflectă pe Dumnezeu prin felul în care ei se raportează la El, unii la alţii şi la creaţie. 77

În Geneza 1-15, Wenham a enumerat principalele cinci soluţii propuse în legătură cu chipul lui Dumnezeu în om:

(a) „chip” şi „asemănare” sunt distincte. Potrivit exegezei creştin tradiţionale (de la Irineu, circa 180 d.Hr.), chipul şi asemănarea sunt două aspecte diferite ale naturii omului. Chipul se referă la calităţile naturale ale omului (raţiune, personalitate, etc.), care îl fac să semene cu Dumnezeu, în vreme ce asemănarea se referă la harurile supranaturale, etice, care îl fac pe răscumpărat asemeni lui Dumnezeu. Deşi aceste distincţii pot fi utile din punct de vedere omiletic, este evident că ele nu exprimă înţelesul iniţial. Caracterul interschimbabil al termenilor „chip şi asemănare” (vezi 5:3) arată că această distincţie este străină de Geneza şi că, probabil, „asemănarea este adăugată numai pentru a indica nuanţa precisă a „chipului” în acest context”.
(b) Chipul se referă la facultăţile mintale şi spirituale pe care omul le împărtăşeşte cu Creatorul lui. Intrinsec, această perspectivă pare probabilă, dar sunt greu de găsit calităţile intenţionate.
(c) Chipul constă într-o asemănare fizică, adică omul arată ca Dumnezeu. În favoarea acestei interpretări vine faptul că înfăţişarea fizică este sensul cel mai frecvent al lui tselem şi că în Geneza 5:3, se spune că Adam l-a născut pe Set „după chipul său”, ceea ce se referă, cel mai probabil, la înfăţişarea asemănătoare a tatălui şi fiului. P. Humbert insistă că Geneza a intenţionat să exprime numai acest lucru, iar Gunkel şi von Rad că aceasta era cel puţin o parte a semnificaţiei din Geneza. În orice caz, accentul pus în Vechiul Testament pe caracterul incorporal şi invizibil al lui Dumnezeu face ca această perspectivă să fie întrucâtva problematică (vezi Deut. 4:15-15).
(d) Chipul face din om reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ. Faptul că omul este făcut după chipul divin şi că, astfel, este reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ era o perspectivă orientală obişnuită cu privire la rege. Atât textele egiptene cât şi cele asiriene îl descriu pe rege ca fiind chipul lui Dumnezeu. Mai mult, aici omului i se porunceşte să stăpânească şi să supună restul creaţiei, evident o sarcină regească (vezi 1 Regi 5:4 [4:24], etc.); şi Psalmul 8 vorbeşte despre omul care a fost făcut cu puţin mai jos decât îngerii, încoronat cu slavă şi creat pentru a cârmui lucrările mâinilor lui Dumnezeu. Un alt fapt care sugerează că omul este reprezentantul divinităţii pe pământ provine chiar din ideea de chip. Chipurile zeilor şi ale regilor erau considerate ca reprezentând divinitatea sau regele. Vechiul Testament afirmă că fiecare bărbat şi femeie poartă chipul lui Dumnezeu şi că este reprezentantul Lui pe pământ.
(e) Chipul este capacitatea de a ne raporta la Dumnezeu. Chipul divin al omului înseamnă că omul poate intra într-o relaţie personală cu El, Îi poate vorbi şi poate face legăminte cu El. Această perspectivă, expusă extrem de elocvent de către Karl Barth („Dogmatica bisericii” III. 1. 183-87), este preferată şi de Westerman. El susţine că fraza „după chipul Nostru” modifică verbul „să facem” şi substantivul „om”. Există o activitate creatoare specială implicată în modelarea omului, care îl aşază pe acesta într-o relaţie unică cu Creatorul său şi, prin urmare, îl face capabil să Îi răspundă. Însă „chipul lui Dumnezeu” nu este atât de mult o parte a alcătuirii omului cât este o descriere a procesului de creaţie care l-a făcut pe om diferit. 78 El a afirmat că cercetarea lui indică „dificultatea de a stabili ceea ce înţelege Geneza prin chipul lui Dumnezeu. Nici una dintre aceste sugestii nu pare pe deplin satisfăcătoare, chiar dacă există elemente adevărate în multe dintre ele”. 79
Analiza lui Wilson şi Blomberg cu privire la perspectivele majore a concluzionat că „datele biblice nu indică niciunde că Scriptura ar oferi o definiţie sau o descriere directă a ceea ce implică acest chip al lui Dumnezeu”. 80 Deşi recunosc faptul că Exod 34:6-7 nu reprezintă „o listă exhaustivă a calităţilor care compun chipul pe care Dumnezeu îl creează şi îl recreează în oameni”, 81 ei prezintă o amplă analiză a acestor calităţi: „(1) milos; (2) îngăduitor; (3) încet la mânie; (4) plin de dragostea care se dăruieşte pe sine; (5) abundă în sinceritate; (6) păstrează dragostea jertfitoare; (7) iartă orice rău; (8) practică dreptatea”. 82 Ei propun această perspectivă ca bază pentru consilierea creştină:
Creştinii implicaţi în lucrări de consiliere fie ele oficiale sau nu, pot ajunge şi ei să lupte cu implicaţiile determinate de o teorie moral-interpersonală referitoare la chipul lui Dumnezeu. O terapie adecvată nu este întotdeauna (sau deseori) posibilă între limitele relaţiilor profesionale client-terapeut. Sunt încă necesare oportunităţi pentru o interacţiune pozitivă şi utilă între terapeuţi şi clienţii lor într-o varietate de locaţii din viaţa obişnuită. Esenţial poate fi rolul grupurilor mici, deseori numite grupuri de creştere, şi în special rolul celor care au în centru obiective relaţionale. Fie că este rezultatul unei biserici locale, fie al unei lucrări para-bisericeşti, trăirea sănătoasă după modelul lui Cristos ar trebui să fie situaţia obişnuită, fiind exemplificată de creştinii mai maturi, cu atât mai mult cu cât, în societatea modernă, un număr crescând de bărbaţi şi femei provin din medii distructive şi disfuncţionale. 83

Patru perspective majore referitoare la chipul lui Dumnezeu

A. Interpretarea ontologică sau substanţială. Aceasta este poziţia susţinută pe larg în teologia clasică şi contemporană. Se pare că textele biblice sprijină această perspectivă mai mult decât pe oricare alta. De exemplu, Au