Scrierile Primelor Secole:

Fragmente din Quadratus din Atena

Introducerea de Wace

Quadratus este autorul unei apologii în favoarea creştinilor, prezentată lui Hadrian (care a domnit între anii 117-138). Eusebiu (H. E. iv. 3) spune că lucrarea aceasta încă circula în vremea lui şi el însuşi luase cunoştinţă de ea. El citează o propoziţie care demonstrează, după cum observă el, vechimea remarcabilă a lucrării. Quadratus remarcă faptul că miracolele Mântuitorului nu erau minuni vremelnice, ci aveau efecte durabile. Cei care fuseseră vindecaţi sau înviaţi din morţi nu au dispărut, ci au rămas pentru o perioadă de timp considerabilă şi după plecarea Mântuitorului, unii chiar până în vremea lui Quadratus însuşi. În consecinţă, Quadratus este numit un ucenic al apostolilor de către Eusebiu, în Cronica lui, în al optulea an al lui Hadrian, după calendarul armean şi în al zecelea după cel latin.

Sfântul Ieronim îl identifică de două ori (de Vir. III. 19; Ep. 70, ad Magnum) pe apologet cu Quadratus, episcopul Atenei şi afirmă că apologia a fost prezentată atunci când Hadrian a vizitat Atena şi a fost iniţiat în misterele eleusiene. Pe temeiuri cronologice însă, trebuie să respingem această identificare, căci este improbabil ca vreunul dintre contemporanii celor care au fost obiectul minunilor Domnului să supravieţuiască până în anul 170. Ne putem îndoi, de asemenea, şi de faptul că apologetul a locuit la Atena. Un scriitor anti-montanist (ap. Eus. H. E. v. 17) opune comportamentul profeteselor montaniste celui al persoanelor recunoscute ca profeţi în biserică – de exemplu – fiicele lui Filip, Ammia şi Quadratus. Evident, Eusebiu a înţeles că aceasta era o referire la Quadratus despre care vorbeşte el (H. E. iii. 37), plasându-l în timpul domniei lui Traian şi care, aparent, este apologetul menţionat.

Dar, dat fiind faptul că autorul pe care îl citează Eusebiu a scris în Asia Mică, probabil că acolo s-a bucurat Quadratus de reputaţia de profet, ca şi fiicele lui Filip în Hierapolis şi Ammia în Filadelfia.

Apologia lui pare să fi supravieţuit până în secolul al VI-lea, întrucât mai multe pasaje au fost citate în controversa dintre călugărul Andrei şi Eusebiu (Phot. Cod. 162). Cf. Zahn, Forschungen (1900), vi. 41; Harnack; Gesch. der Alt.-Chr. Lit. i. 95; ii. 1, 269-271.
[G.S.]

Quadratus, Episcopul Atenei.
 

[126 d.Cr.] Quadratus este prezentat de Eusebiu ca fiind „un om cu înţelepciune şi cu o credinţă apostolică”. El îl comemorează şi pe Aristide ca fiind un om cu acelaşi fel de caracter. Aceştia au fost cei dintâi apologeţi; ambii au adresat scrierile lor lui Hadrian, scrieri care existau şi erau preţuite în biserici în timpul lui Eusebiu.

Din Apologia pentru religia creştină.

„Mai mult, lucrările Mântuitorului nostru au fost mereu prezente, căci ele erau reale, constând în cei care fuseseră vindecaţi de bolile lor, cei care fuseseră înviaţi din morţi, care nu au fost văzuţi numai când s-au petrecut aceste lucruri, ci au fost prezenţi în mod constant şi după aceea. Ei nici nu au trăit doar în timpul şederii Mântuitorului pe pământ, ci şi o vreme considerabilă după plecarea Lui; şi, într-adevăr, unii dintre ei au supravieţuit chiar până în vremea noastră.”