Scrierile Primelor Secole:

 FÂNTUL IUSTIN, MARTIRUL, ÎN DIALOG CU TRYPHO

CAPITOLUL I – INTRODUCERE

Pe când mergeam într-o dimineaţă pe drumurile din Xystus, m-am întâlnit cu un anumit om, însoţit de alţii, care mi-a spus: „Salutare, o, filozofule!” După ce a spus aceasta, s-a întors de îndată şi a mers împreună cu mine, iar prietenii lui l-au urmat. La rândul meu, m-am adresat lui şi i-am spus: „Ce este atât de important?”

Iar el mi-a replicat: „Eu am fost învăţat”, a spus el, „de către adeptul lui Socrate, Corinthus din Argos, că nu se cuvine să îi dispreţuiesc sau să îi tratez cu indiferenţă pe cei ce poartă astfel de veşminte, ci să le arăt toată bunăvoinţa, să mă întovărăşesc cu ei, căci s-ar putea ca, dintr-o asemenea relaţie, să izvorască unele foloase pentru un astfel de om sau pentru mine însumi. În plus, este bine pentru amândoi dacă fie unul, fie altul este avantajat. Aşadar, de aceea, ori de câte ori văd pe cineva îmbrăcat astfel, mă apropii bucuros de el; acum, din acelaşi motiv v-am abordat spontan şi aceştia mă însoţesc aşteaptă ei înşişi să audă din partea ta ceva ce le va fi de folos”.

„Dar cine eşti tu, om prea-luminat?” i-am replicat eu în glumă.

Atunci, el mi-a spus direct numele şi familia din care venea. „Trypho mă numesc;” a spus el „sunt un evreu tăiat împrejur, am scăpat din războiul care are loc în ţara mea şi îmi duc zilele în Grecia şi, în cea mai mare parte, în Corint”.

„Şi cum”, am spus eu, „se poate ca filozofia să-ţi fie de folos ca şi legiuitorii şi profeţii tăi?”

„De ce nu?” a răspuns el. „Nu se învârt filozofii în fiecare discurs în jurul lui Dumnezeu? Şi nu îşi pun continuu întrebări despre unitatea şi providenţa Lui? Nu aceasta este cu adevărat datoria filozofiei – să investigheze Divinitatea?”

„Cu siguranţă”, am spus eu, „aşa am crezut şi noi. Dar cei mai mulţi nu s-au gândit dacă există unul sau mai mulţi dumnezei, dacă aceştia ne acordă importanţă fiecăruia dintre noi sau nu, ca şi cum cunoaşterea acestor lucruri nu ar contribui cu nimic la fericirea noastră; nu, ci ei mai degrabă încearcă să ne convingă că Dumnezeu are grijă de univers, cu soiurile şi speciile sale, dar nu de mine şi de tine individual, din moment ce astfel nu e nevoie să ne rugăm Lui zi şi noapte. Dar nu este dificil să înţelegem care este consecinţa acestui lucru, căci cutezanţa şi libertinajul în vorbire determină păstrarea unor asemenea opinii, făcându-i pe aceşti oameni să acţioneze şi să spună ce vor, fără să se teamă de pedeapsă sau să spere la vreun beneficiu din partea lui Dumnezeu. Căci cum ar putea să o facă? Ei afirmă că se vor întâmpla aceleaşi lucruri întotdeauna şi că eu şi cu tine vom trăi din nou în acelaşi fel, fără a fi devenit nici mai buni, nici mai răi. Există şi alţii, care, presupunând că sufletul este nemuritor şi imaterial, cred că, deşi au săvârşit răul, nu vor fi pedepsiţi (căci ceea ce este imaterial este insensibil) şi că sufletul, ca urmare a nemuririi lui, nu are nevoie de nimic din partea lui Dumnezeu”.

Iar el, zâmbind blând, a spus: „Spune-ne care este părerea ta cu privire la aceste lucruri, care este ideea ta referitoare la Dumnezeu şi care este filozofia ta”.

CAPITOLUL II – IUSTIN DESCRIE STUDIILE SALE ÎN DOMENIUL FILOZOFIEI

„Vă voi spune,” am zis eu, „care este părerea mea; căci filozofia este, de fapt, cea mai mare posesiune şi este demnă de cinste înaintea lui Dumnezeu, către care ne conduce şi pe care ni-L recomandă. Cei care au acordat atenţie filozofiei sunt cu adevărat oameni sfinţi. Cei mai mulţi nu au înţeles însă ce este filozofia şi motivul pentru care ea a fost trimisă oamenilor; altfel, nu ar fi nici platonicieni, nici stoici, nici peripatetici, teoreticieni sau pitagorei, dat fiind că această cunoaştere este una. Doresc să vă spun de ce s-a ramificat ea. Cei care s-au ocupat mai întâi de ea [de filozofie] şi care, prin urmare, au fost consideraţi oameni iluştri, au fost urmaţi de unii care nu au făcut nici o investigare cu privire la adevăr, ci doar au admirat perseverenţa şi auto-disciplina înaintaşilor, precum şi noutatea doctrinelor. Şi fiecare a crezut că ceea ce a învăţat de la maestrul lui era adevărat; apoi, aceşti oameni au transmis succesorilor lor aceste lucruri şi altele asemănătoare. Iar acest sistem a primit numele celui care a fost denumit părintele doctrinei. La început, fiind dornic să discut personal cu un astfel de om, m-am dat pe mâna unui stoic; după ce am petrecut un timp considerabil cu el, văzând că nu am dobândit mai multe cunoştinţe despre Dumnezeu (căci el nu Îl cunoştea şi spunea că o asemenea învăţătură nu era necesară), am plecat şi m-am îndreptat spre un altul, numit peripatetic şi care, după cum îşi închipuia el, era iscusit. Acest om, după ce a petrecut cu mine câteva zile, mi-a cerut să stabilesc o taxă, ca relaţia noastră să nu fie nerentabilă pentru el. Din acest motiv l-am părăsit şi pe el, convins că nu era câtuşi de puţin un filozof. Dar când sufleul meu dorea cu nerăbdare să audă caracteristicile şi partea cea valoroasă a filozofiei, m-am dus la un pitagoreu, un om foarte vestit, care învăţa pe alţii din înţelepciunea lui. Când am avut o discuţie cu el, dorind să devin ascultătorul şi discipolul lui, el a spus: „Ce vei face? Ai cunoştinţe de muzică, astronomie şi geometrie? Te aştepţi să poţi înţelege vreunul din lucrurile care duc la o viaţă fericită dacă nu te-ai informat mai întâi cu privire la acele lucruri care dezobişnuiesc sufletul de obiectele perceptibile şi îl fac apt pentru cele aparţin minţii, pentru a putea contempla lucrurile demne de cinste şi cele bune în esenţa lor?” După ce mi-a recomandat multe din aceste ramuri ale ştiinţei, spunându-mi că sunt necesare, m-a concediat când i-am mărturisit ignoranţa mea. Prin urmare, am acţionat cu nerăbdare, după cum era de aşteptat când eşuasem în speranţa mea, cu atât mai mult cu cât socotisem că omul avea anumite cunoştinţe; dar reflectând din nou cu privire la timpul în care ar fi trebuit să zăbovesc asupra acelor ramuri ale ştiinţei, nu am putut să mai rabd întârzierea. În starea mea neajutorată, mi-a trecut prin minte să am o întâlnire cu platonicienii, căci aceştia au un mare renume. Prin urmare, am petrecut cât de mult timp posibil cu unul care s-a stabilit de curând în oraşul nostru – un om ager, care deţinea o poziţie înaltă printre platonicieni – şi am progresat, făcând zilnic îmbunătăţiri majore. Perceperea lucrurilor imateriale m-a copleşit iar contemplarea ideilor a dat aripi minţii mele, aşa încât, în scurtă vreme se poate spune că am ajuns înţelept; am fost însă atât de nechibzuit încât mă aşteptam ca imediat să abordez subiectul cu privire la Dumnezeu, căci acesta este finalul filozofiei lui Platon.

CAPITOLUL III – IUSTIN RELATEAZĂ MODUL ÎN CARE S-A CONVERTIT

„Şi pe când eram într-o asemenea stare de spirit, dorind la un moment dat să fiu umplut cu o mare pace şi să evit să întâlnesc alţi oameni, am mers pe un câmp anume, nu departe de mare. Şi când eram aproape de acel loc, unde doream să fiu singur, un om vârstnic, a cărui înfăţişare nu era câtuşi de puţin vrednică de dispreţ, dând dovadă de un comportament blând şi venerabil, m-a urmat la mică distanţă. Când m-am întors spre el, oprindu-mă, l-am privit ţintă.”

El mi-a spus: „Mă cunoşti?”

I-am răspuns că nu.

„Atunci de ce”, mi-a zis el, „mă priveşti astfel?”

„Sunt uimit”, am spus eu, „pentru că s-a întâmplat să fii în compania mea în acelaşi loc, căci nu mă aşteptam să văd vreun om aici”.

Iar el mi-a spus: „Sunt îngrijorat pentru unii din casa mea, care m-au părăsit şi, de aceea, am venit să îi caut eu însumi, dacă, din întâmplare, vor apărea undeva. Dar tu de ce eşti aici?” mi-a zis el.

„Îmi fac plăcere astfel de plimbări”, am spus eu, „unde nu îmi este distrasă atenţia şi unde conversaţia cu mine însumi este neîntreruptă; astfel de locuri sunt cele mai potrivite pentru filozofie.”

„Atunci, eşti filozof”, a spus el, „şi nu un iubitor al faptelor şi al adevărului? Şi nu urmăreşti să fii un om pragmatic, ci mai degrabă un sofist?”

„Ce lucrare mai mare”, am spus eu, „ar putea realiza cineva afară de acesta – să arate care este raţiunea care guvernează toate lucrurile şi, după ce a găsit-o, să urce pe ea şi să privească în jos, spre erorile şi căutările altora? Dar fără filozofie şi adevărata raţiune, prudenţa nu ar fi întâlnită la nici un om. De aceea este necesar ca fiecare om să filozofeze şi să considere că aceasta este cea mai mare şi mai onorabilă faptă, în vreme ce alte lucruri sunt de o importanţă secundară sau terţă, deşi, dacă ar depinde de filozofie, ar avea o valoare moderată şi demnă de a fi acceptată. Dar separate de filozofie, neînsoţind-o, ele sunt vulgare şi grosolane pentru cei ce le urmăresc.”

„Atunci, filozofia aduce fericirea?” a spus el, întrerupându-mă.

„Cu siguranţă”, am spus eu „şi numai ea singură o poate face.”

„Atunci, ce este filozofia?” spuse el, „şi ce este fericirea? Rogu-te, spune-mi, dacă nu te împiedică nimic.”

„Filozofia”, am spus eu, „este cunoaşterea lucrurilor care există cu adevărat şi percepţia clară a adevărului; iar fericirea este răsplata unei asemenea cunoaşteri şi înţelepciuni.”

„Dar ce numeşti tu Dumnezeu?” a spus el.

„Ceea ce îşi menţine întotdeauna aceeaşi natură, în acelaşi mod şi care este cauza tuturor celorlalte lucruri – acesta, într-adevăr, este Dumnezeu.” Aşa i-am răspuns, iar el m-a ascultat cu plăcere şi m-a întrebat din nou:

„Nu este cunoaşterea un termen comun diferitelor domenii? Căci în variatele tipuri de arte, cel ce le cunoaşte pe toate este numit un om priceput în arta strategiei, a conducerii sau a vindecării deopotrivă. Dar în ce priveşte lucrurile divine şi umane, nu este la fel. Există vreo cunoaştere care permite înţelegerea lucrurilor divine şi umane şi, apoi, o cunoştinţă deplină în legătură cu divinitatea şi neprihănirea?”

„Cu siguranţă,” am replicat eu.

„Atunci cum stau lucrurile? Îl cunoaştem pe om şi pe Dumnezeu în acelaşi fel în care cunoaştem muzica, aritmetica, astronomia sau vreo altă ramură asemănătoare?”

„Sub nici o formă,” am răspuns eu.

„Nu mi-ai răspuns corect, atunci”, a spus el, „căci unele [ramuri ale cunoaşterii] au ajuns la noi prin învăţare, prin întrebuinţare, iar pe altele le cunoaştem prin văz. Acum, dacă ţi-ar spune cineva că în India există un animal a cărui natură diferă de a celorlalte, fiind aşa şi aşa, cu o formă multiplă şi variată, nu l-ai cunoaşte înainte să-l vezi; nici nu ai fi competent să îl descrii dacă nu ai avea informaţii de la cineva care l-a văzut.”

„Cu siguranţă că nu”, am spus eu.

„Atunci”, a spus el, „cum ar putea filozofii să aibă o judecată corectă cu privire la Dumnezeu sau să spună adevărul, în condiţiile în care nu au nici un fel de cunoştinţe despre El, nici nu L-a văzut şi nici nu L-au auzit vreodată?”

„Dar, părinte”, am spus eu, „zeitatea nu poate fi văzută doar cu ochii, asemeni altor fiinţe, ci poate fi percepută numai de minte, după cum spune Platon, iar eu îl cred.”

CAPITOLUL IV – PRIN SINE, SUFLETUL NU ÎL POATE VEDEA PE DUMNEZEU

„Atunci”, spuse el, „există o putere atât de mare în mintea noastră? Sau nu poate cineva să-L perceapă mai degrabă prin intermediul simţurilor? Îl poate vedea mintea omului pe Dumnezeu oricând, fără a fi pregătită de Duhul Sfânt?”

„Platon spune, într-adevăr”, am replicat eu, „că ochiul minţii este de o asemenea natură şi fost dat pentru acest scop, ca să putem vedea chiar acea Fiinţă, atunci când mintea însăşi este pură. Această Fiinţă este cauza tuturor lucrurilor percepute de minte, nu are culoare, formă, mărime – într-adevăr, nimic la care să privească ochiul trupesc; ci felul Ei de a fi, continuă el, depăşeşte întreaga esenţă, nu poate fi rostit şi explicat, dar Ea este singura onorabilă şi bună, venind dintr-o dată în sufletele receptive, pe baza afinităţii şi a dorinţei lor de a o vedea.”

„Dar ce afinitate”, a replicat el, „există între noi şi Dumnezeu? Este şi sufletul divin şi nemuritor şi parte a acelei minţi regeşti? Şi potrivit acestui mod de a-L vedea pe Dumnezeu, putem percepe divinitatea în mintea noastră, aşa încât să devenim fericiţi?”

„Cu siguranţă”, am spus eu.

„Şi toate sufletele făpturilor vii Îl înţeleg pe El?” a întrebat el, „sau sufletele oamenilor sunt de un fel, iar cele ale cailor şi ale măgarilor de alt fel?”

„Nu, ci sufletele tuturor sunt asemănătoare”, am răspuns.

„Atunci”, a spus el, „caii şi măgarii Îl vor vedea sau L-au văzut la un moment dat pe Dumnezeu?”

„Nu”, am spus; „căci majoritatea oamenilor nu Îl vor vedea, cu excepţia celor care trăiesc o viaţă dreaptă, purificată prin neprihănire şi prin toate celelalte virtuţi.”

„Prin urmare”, a spus el, „un om nu Îl vede pe Dumnezeu în virtutea afinităţii sale şi nu pentru că are raţiune, ci pentru că este cumpătat şi neprihănit?”

„Da”, am spus eu, „şi pentru că are aceste lucruri Îl percepe pe Dumnezeu.”

„Şi atunci? Fac oile şi caprele vreun rău cuiva?”

„Nu fac rău nimănui, în nici o privinţă”, am spus.

„Prin urmare, aceste animale Îl vor vedea [pe Dumnezeu], potrivit relatării tale”, spuse el.

„Nu, pentru că trupul lor are o asemenea natură încât le împiedică să Îl vadă.”

El a ripostat: „Dacă aceste animale şi-ar putea însuşi vorbirea, fii sigur că mai degrabă ele ne-ar ridiculiza trupul, pe bună dreptate; dar să lăsăm deoparte acest subiect, să facem o concesie şi să spunem că este aşa cum zici. Totuşi, spune-mi un lucru: Îl vede sufletul [pe Dumnezeu] câtă vreme este în trup, sau după ce a fost îndepărtat din trup?”

„Atâta vreme cât sufletul se află în om, el poate”, am continuat eu, „să ajungă să Îl vadă prin mijloacele minţii, dar în special după ce a fost eliberat din trup, fiind singur, intră în posesia a ceea ce obişnuia să iubească pe deplin şi continuu.”

„Atunci, îşi aminteşte acesta [imaginea lui Dumnezeu] când se află din nou în om?”

„Se pare că nu”, am spus.

„Atunci, care este avantajul celor care L-au văzut [pe Dumnezeu]? Şi ce are în plus cel care a văzut mai mult decât cel ce nu a văzut, dacă nu îşi aminteşte faptul că a văzut?

„Nu aş putea spune”, am răspuns.

„Şi ce trebuie să îndure cei socotiţi nevrednici de acest spectacol?” a spus el.

„Sunt întemniţaţi în trupurile anumitor animale sălbatice şi aceasta este pedeapsa lor.”

„Atunci, ei ştiu că din acest motiv se găsesc în astfel de forme şi că au săvârşit vreun păcat?”

„Nu cred.”

„Atunci se pare că ei nu culeg nici un fel de beneficiu în urma pedepsei lor; mai mult, aş spune că ei nu sunt pedepsiţi dacă nu sunt conştienţi de pedeapsă.”

„Într-adevăr.”

„Aşadar, sufletele nici nu Îl văd pe Dumnezeu, nici nu migrează în alte trupuri, căci ele ar cunoaşte dacă ar fi pedepsite astfel şi s-ar teme apoi să comită şi cel mai neînsemnat păcat. Dar sunt de acord cu tine că ele pot percepe faptul că Dumnezeu există şi că neprihănirea şi pietatea sunt lucruri onorabile”, a spus el.

„Ai dreptate”, am răspuns.

CAPITOLUL V – SUFLETUL NU ESTE NEMURITOR PRIN PROPRIA SA NATURĂ

„Prin urmare, aceşti filozofi nu cunosc nimic în ce priveşte aceste lucruri, căci ei nu pot spune ce este sufletul.”

„Nu pare să fie aşa.”

„Sufletul nici nu ar trebui să fie numit nemuritor, căci dacă este nemuritor, în mod clar nu are început.”

„Sufletul este deopotrivă fără început şi nemuritor, potrivit unora dintre cei numiţi platonicieni.”

„Tu spui că nici lumea nu are început?”

„Unii spun aşa. Însă eu nu sunt de acord cu ei.”

„Ai dreptate; căci ce motiv ar avea cineva să presupună că un trup atât de solid, înzestrat cu rezistenţă, complexitate, supus schimbării şi putrezirii, care este reînnoit zilnic, nu a apărut ca urmare a unei cauze? Dar dacă lumea are un început, atunci şi sufletele, în mod necesar, au un început. Probabil că la un moment dat ele nu veniseră încă în existenţă, căci ele au fost făcute din pricina oamenilor şi a altor creaturi vii, dacă vrei să spui că ele au fost făcute separat şi nu deodată cu trupurile lor.”

„Pare corect.”

„Atunci, nu sunt ele nemuritoare?”

„Nu, din moment ce spunem că lumea are un început.”

„Dar eu nu spun că toate sufletele mor; căci aceasta ar fi un mare noroc pentru rău. Şi atunci? Sufletele celor pioşi rămân într-un loc mai bun, iar sufletele celor nedrepţi şi răi se află în unul mai rău, aşteptând vremea judecăţii. Astfel, cei care s-au arătat vrednici de Dumnezeu nu mor niciodată, dar alţii sunt pedepsiţi câtă vreme vrea Dumnezeu ca ei să existe şi să fie pedepsiţi.”

„Atunci, ceea ce spui tu se aseamănă cu sugestia lui Platon din scrierea lui, „Timoeus”, cu privire la lume, când spune că ea este într-adevăr, supusă deteriorării, întrucât a fost creată, dar că nu va fi distrusă, nici nu va întâlni soarta morţii, din pricina voii lui Dumnezeu? Ţi se pare că se poate spune la fel despre suflet şi, în general, despre toate lucrurile? Căci acele lucruri care există după Dumnezeu sau care vor exista vreodată, au o natură supusă degradării, pot fi distruse sau pot înceta să existe, căci numai Dumnezeu este fără început şi nepieritor şi, de aceea, El este Dumnezeu, în vreme ce toate lucrurile de după El sunt create şi pieritoare. De aceea, sufletele deopotrivă mor şi sunt pedepsite: căci, dacă nu ar avea început, nici nu ar păcătui, nici nu ar fi umplute de nebunie, de laşitate sau ferocitate, nici nu s-ar transforma de bună voie în porci, şerpi sau câini şi nu ar fi drept să fie constrânse dacă nu ar avea început. Căci lucrurile care nu au început sunt similare, egale şi identice cu ceea ce nu are început şi unele nu ar trebui să fie preferate altora în ce priveşte puterea sau cinstea acordată. De aceea, nu sunt multe astfel de lucruri, căci, dacă ar exista vreo diferenţă între ele, nu ai descoperi cauza ei, chiar dacă ai căuta-o; dar după ce îţi laşi mintea să rătăcească spre infinit, în cele din urmă, epuizat, vei opta pentru unul Nenăscut şi vei spune că acesta este cauza tuturor. A scăpat aceasta observaţiei lui Platon şi Pitagora, acei oameni înţelepţi”, am spus, „care au fost pentru noi asemeni unui zid şi unei fortăreţe a filozofiei?”

CAPITOLUL VI – ACESTE LUCRURI AU FOST NECUNOSCUTE LUI PLATON ŞI ALTOR FILOZOFI

„Nu are nici o importanţă pentru mine”, a spus el, „dacă Platon, Pitagora sau, pe scurt, orice alt om a avut astfel de păreri. Căci acesta este adevărul şi îţi vei da seama de aceasta din următoarele: cu siguranţă că sufletul este sau are viaţă. Deci, dacă el este viaţă, ar da viaţă altcuiva, nu sieşi, aşa cum mişcarea mişcă altceva decât pe sine. Acum, nimeni nu ar nega faptul că sufletul trăieşte. Dar dacă trăieşte, nu o face pentru că este viaţă, ci ca părtaş la viaţă, iar cel ce ia parte la ceva diferă de lucrul la care ia parte. Sufletul ia parte la viaţă, din moment ce Dumnezeu doreşte ca el să trăiască. Astfel, el nu va lua parte nici măcar [la viaţă] dacă Dumnezeu nu doreşte ca el să trăiască. Căci a trăi nu este atributul sufletului, ci al lui Dumnezeu. Dar omul nu trăieşte pentru totdeauna şi sufletul nu este reunit cu trupul veşnic, din moment ce, ori de câte ori această armonie trebuie să se rupă, sufletul părăseşte trupul, iar omul nu mai există. Chiar şi aşa, atunci când sufletul trebuie să-şi înceteze existenţa, duhul de viaţă este îndepărtat de la el şi sufletul nu mai există, ci se întoarce în locul de unde a fost luat.”

CAPITOLUL VII – CUNOAŞTEREA ADEVĂRULUI TREBUIE CĂUTATĂ NUMAI ÎN PROFEŢI

„Atunci, ar trebui ca cineva să angajeze un învăţător”, am spus eu, „sau nu poate fi cineva ajutat dacă nici aceştia nu deţin adevărul?”

„Cu mult timp în urmă, au trăit anumiţi oameni, înainte de toţi cei ce sunt apreciaţi drept filozofi – iar aceşti oameni au fost deopotrivă neprihăniţi şi preaiubiţi de Dumnezeu, au vorbit prin Duhul Divin şi au prevestit lucrurile care se vor întâmpla şi care au loc acum. Ei sunt numiţi profeţi. Numai aceştia au văzut şi au anunţat oamenilor adevărul, fără să venereze sau să se teamă de vreun om, fără a fi influenţaţi de dorinţa de glorie, ci spunând numai acele lucruri pe care le-au văzut şi pe care le-au auzit, fiind umpluţi de Duhul Sfânt. Scrierile lor există încă şi cel ce le-a citit este ajutat să cunoască începutul şi sfârşitul lucrurilor şi acele probleme pe care filozofii s-ar cuveni să le ştie, cu condiţia ca cel ce le citeşte să le şi creadă. Căci ei nu au folosit demonstraţia în tratatele lor, văzând că ei sunt martori ai adevărului aflat mai presus de orice demonstraţie şi demn de încredere. Evenimentele care s-au petrecut şi cele care au loc te constrâng să îţi dai consimţământul la cele afirmate de ei, deşi, într-adevăr, ei erau îndreptăţiţi la recunoaştere din partea oamenilor pe baza miracolelor pe care le-au săvârşit, din moment cei ei Îl glorificau pe Creatorul, pe Dumnezeul tuturor lucrurilor şi Îl proclamau pe Fiul Lui, pe Cristosul [trimis] de El. Profeţii falşi, care sunt umpluţi de un duh mincinos şi necurat, nu au făcut şi nu fac aceasta, ci îndrăznesc să facă anumite fapte miraculoase, cu scopul de a-i uimi pe oameni şi de a slăvi duhurile şi demonii erorii. Dar roagă-te ca, dincolo de toate lucrurile, să ţi se deschidă porţile luminii, căci aceste lucruri nu pot fi percepute sau înţelese de către toţi, ci numai de acel om căruia Dumnezeu şi Cristosul Lui i-au dat înţelepciune.”

CAPITOLUL VIII – PRIN CONVERSAŢIA LUI, IUSTIN SE APRINDE DE IUBIREA PENTRU CRISTOS

„După ce a spus aceste lucruri şi multe altele, pe care nu este timp să le menţionăm acum, s-a îndepărtat, rugându-mă să le dau atenţie. Şi nu l-am mai văzut de atunci. Dar o flacără s-a aprins de îndată în sufletul meu şi m-a luat în stăpânire dragostea pentru profeţi şi pentru acei oameni care sunt prietenii lui Cristos. În vreme ce răsuceam în minte cuvintele lui, am descoperit că numai această filozofie este sigură şi de folos. Astfel, din acest motiv sunt un filozof. Mai mult, aş dori ca toţi, luând o hotărâre ca şi a mea, să nu rămână departe de cuvintele Mântuitorului. Căci ele au în ele însele o putere nemaipomenită şi sunt suficiente pentru a inspira evlavie celor care părăsesc calea dreptăţii, în vreme ce aceia care le practică sârguincios au parte de cea mai dulce odihnă. Atunci, dacă eşti preocupat cât de puţin de tine însuţi, dacă eşti însetat după mântuire şi dacă crezi în Dumnezeu, poţi – dacă nu eşti indiferent cu privire la acest subiect – să ajungi să Îl cunoşti pe Cristosul lui Dumnezeu şi, după ce ai fost iniţiat, să trăieşti o viaţă fericită.”

După ce am spus aceasta, preaiubiţii mei, cei care erau cu Trypho, au râs; dar el, zâmbind, a spus: „Sunt de acord cu celelalte remarci ale tale şi admir zelul cu care studiezi lucrurile divine; dar ar fi fost mai bine pentru tine să rămâi încă în filozofia lui Platon sau a altui om, cultivând răbdarea, auto-controlul şi moderaţia decât să fii amăgit de cuvinte false şi să urmezi părerile unui om care nu are nici o reputaţie. Dacă rămâi în această cale a filozofiei şi duci o viaţă fără de pată, îţi rămâne speranţa unui destin mai bun; dar dacă L-ai uitat pe Dumnezeu şi ţi-ai pus încrederea într-un om, ce siguranţă te mai aşteaptă? Dacă eşti gata să mă asculţi (căci eu te-am considerat deja prieten), mai întâi circumcide-te, apoi ia aminte la poruncile decretate cu privire la Sabat, la sărbători, la lunile noi ale lui Dumnezeu – într-un cuvânt – fă toate lucrurile scrise în lege: poate atunci vei obţine mila lui Dumnezeu. Dar Cristos, dacă s-a născut cu adevărat şi trăieşte undeva, este necunoscut, nici măcar nu se cunoaşte pe sine şi nu are nici o putere până nu vine Ilie să îl ungă şi să îl facă tuturor cunoscut. Iar voi, care aţi acceptat o relatare neîntemeiată, inventaţi un Cristos pentru voi înşivă şi, de dragul lui, pieriţi în mod nechibzuit.”

CAPITOLUL IX – CREŞTINII NU AU CREZUT POVESTIRI NEÎNTEMEIATE

„Te scuz şi te iert, prietene”, i-am spus. „Căci nu ştii ce spui, ci ai fost convins de învăţători care nu înţeleg Scripturile şi vorbeşti ce îţi trece prin minte, ca un augur. Dar dacă eşti dispus să asculţi o relatare despre El, a felului în care noi nu am fost înşelaţi şi nu încetăm să Îl mărturisim – deşi reproşurile oamenilor se îngrămădesc asupra noastră şi cel mai teribil tiran ne constrânge să ne lepădăm de El – îţi voi dovedi, aşa cum stai înaintea mea, că noi nu am crezut fabule goale sau cuvinte fără fundament, ci cuvinte pline de Duhul lui Dumnezeu, care au mare putere şi abundă de har.”

Atunci, cei care erau în compania lui au râs din nou şi au strigat în mod necuviincios. Atunci m-am ridicat şi eram gata să plec, dar el, prinzându-mă de haină, mi-a spus că nu ar trebui să plec până când nu îmi împlineam promisiunea. „Atunci însoţitorii tăi să nu fie atât de gălăgioşi şi să nu se poarte atât de scandalos”, am spus. „Dacă vor, să asculte în linişte sau, dacă îi împiedică ceva, să plece, în vreme ce noi, retrăgându-ne într-un loc şi odihnindu-ne acolo, vom încheia discursul”. Lui Trypho i s-a părut că este bine aşa şi, prin urmare, dându-ne acordul în această privinţă, ne-am retras în zona de mijloc a Xystus-ului. Doi dintre prietenii lui, care ne-au ridiculizat şi au râs de zelul nostru, au plecat. Când am ajuns în acel loc unde se află scaune de piatră pe ambele părţi, cei ce erau cu Trypho s-au aşezat pe o parte, conversând între ei iar unul a făcut o remarcă referitoare la războiul purtat în Iudea.

CAPITOLUL X – TRYPHO ÎI ACUZĂ PE CREŞTINI NUMAI DE NERESPECTAREA LEGII

Când ei au încetat, m-am adresat lor din nou, astfel:

„Mai este vreun lucru, prieteni, de care suntem acuzaţi, în afară de faptul că nu trăim după lege, că nu suntem circumcişi în carne, aşa cum au fost înaintaşii voştri şi că nu respectăm sabaturile ca şi voi? Sunt şi vieţile şi obiceiurile noastre defăimate printre voi? Vă întreb: aţi crezut şi voi că noi mâncăm oameni şi că, după acel ospăţ, stingem luminile şi ne angajăm în relaţii de concubinaj promiscue? Sau ne condamnaţi numai pentru că aderăm la astfel de doctrine şi credem o părere pe care voi o consideraţi neadevărată?”

„Aceste lucruri ne uimesc”, a spus Trypho, „dar lucrurile despre care vorbeşte mulţimea nu sunt demne de crezare, căci ele repugnă cu totul naturii umane. Mai mult, sunt conştient de faptul că preceptele voastre din aşa-numita Evanghelie sunt minunate şi atât de mari, încât mă îndoiesc de faptul că le poate ţine cineva. Eu le-am citit cu atenţie. Dar iată cu privire la ce lucru suntem în încurcătură: voi, care practicaţi pietatea şi care vă credeţi mai buni decât alţii, nu sunteţi separaţi de ei în vreun fel, nici nu vă schimbaţi modul de viaţă, ci rămâneţi ca şi celelalte popoare – nu respectaţi sărbătorile şi sabaturile, nu aveţi ritualul circumciziei şi, mai mult, vă puneţi speranţele într-un om care a fost răstignit şi aşteptaţi totuşi să primiţi ceva bun de la Dumnezeu, în vreme ce voi nu Îi ascultaţi poruncile. Nu ai citit că sufletul acelora din poporul Lui care nu au fost circumcişi în a opta zi va pieri? Iar acest lucru a fost instituit deopotrivă pentru străini şi pentru sclavi. Dar voi, dispreţuind cu nesăbuinţă acest legământ, respingeţi îndatoririle subsecvente lui şi căutaţi să vă convingeţi că Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu, când voi nu îndepliniţi nici unul din lucrurile pe care le fac cei ce se tem de Dumnezeu. Prin urmare, dacă te poţi apăra cu privire la aceste lucruri şi dacă poţi arăta în ce fel speraţi voi ceva, deşi nu respectaţi legea, te vom asculta cu mare bucurie şi vom face şi alte investigaţii asemănătoare.”

CAPITOLUL XI – LEGEA A FOST ABROGATĂ; NOUL TESTAMENT PROMIS ŞI DAT DE DUMNEZEU

„Nu este un alt Dumnezeu, o, Trypho, nici nu a existat altul din veşnicie” (m-am adresat lui astfel), „decât Cel ce a făcut şi a orânduit întregul univers. Noi nici nu credem că există un Dumnezeu pentru noi şi altul pentru voi, ci că singurul Dumnezeu este Cel care i-a condus pe părinţii voştri din Egipt, cu mână tare şi cu braţ întins. Noi nici nu ne-am încrezut în altul (căci nu există un altul) decât în Cel în care v-aţi încrezut şi voi, Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi Iacov. Dar încrederea noastră nu este prin Moise sau prin lege, căci altminteri am face la fel ca voi. Dar acum – (căci am citit că va fi o lege finală şi un legământ, mai presus de toate şi este de datoria tuturor oamenilor care caută moştenirea lui Dumnezeu să îi dea atenţie. Căci legea promulgată pe Horeb este veche acum şi vă aparţine doar vouă, dar aceasta este universală, adresată tuturor. O lege confruntată cu o altă lege o abrogă pe cea dinaintea ei şi, în acelaşi fel, un legământ ulterior pune capăt celui dinaintea lui; o lege eternă şi ultimă – şi anume Cristos – ne-a fost dată şi legământul este demn de încredere; după el nu va mai fi nici o lege, nici o poruncă, nici un ordin. Nu ai citit ceea ce spune Isaia: „Ascultă-Mă, ascultă-Mă, poporul Meu; voi, împăraţilor, plecaţi urechea la Mine: căci de la Mine va ieşi o lege şi judecata Mea va fi o lumină a neamurilor. Neprihănirea Mea se apropie grabnic, mântuirea Mea înaintează şi popoarele se vor încrede în braţul Meu”? Iar prin Ieremia, El spune astfel cu privire la acelaşi nou legământ: „Iată că vin zile, zice Domnul, când voi face un legământ nou cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda, un altfel de legământ decât cel pe care l-am încheiat cu părinţii lor, când i-am apucat de mână şi i-am scos din ţara Egiptului). Aşadar, dacă Dumnezeu a proclamat un nou legământ, care avea să fie instituit ca lumină a neamurilor, vedem şi suntem convinşi că oamenii se apropie de Dumnezeu, părăsindu-şi idolii şi lipsa de evlavie, prin numele Celui ce a fost răstignit, Isus Cristos, şi ei îşi păstrează mărturisirea chiar până la moarte, menţinându-şi pietatea. Mai mult, prin faptele şi minunile ce L-au însoţit, toţi pot înţelege că El este noua lege, noul legământ şi nădejdea acelora care, din fiecare popor, aşteaptă lucrurile bune ale lui Dumnezeu. Căci Israel cel adevărat şi spiritual şi descendenţii lui Iuda, Iacov, Isaac şi Avraam (care, deşi nu era circumcis, a fost acceptat şi binecuvântat de Dumnezeu pe baza credinţei lui şi numit tatăl multor neamuri), suntem noi, cei care am fost conduşi la Dumnezeu prin acest Cristos crucificat, aşa cum vom demonstra mergând mai departe.

CAPITOLUL XII – IUDEII ÎNCALCĂ LEGEA ETERNĂ ŞI O INTERPRETEAZĂ GREŞIT PE CEA A LUI MOISE

Am mai citat un alt pasaj în care Isaia exclamă: „Ascultaţi cuvintele mele şi sufletul vostru va trăi şi voi face cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc faţă de voi îndurările lui David. Iată că L-am dat ca martor pentru popor: neamurile care nu Te cunosc Te vor chema; popoarele care nu Te ştiu îşi vor căuta scăparea la Tine, din pricina Dumnezeului tău, Sfântul lui Israel; căci El Te-a glorificat”. Voi aţi dispreţuit această lege, aţi nesocotit noul Lui legământ sfânt şi acum nici nu îl primiţi, nici nu vă pocăiţi de faptele voastre rele. „Căci urechile vă sunt astupate, ochii orbiţi şi inima împietrită” a strigat Ieremia; totuşi, nici aşa nu ascultaţi. Dătătorul legii este prezent, totuşi voi nu Îl vedeţi. Evanghelia este predicată celor săraci, orbii văd şi voi tot nu înţelegeţi. Voi aveţi nevoie acum de o a doua circumcizie, deşi vă mândriţi cu cea în trup. Noua lege vă cere să ţineţi un sabat continuu, iar voi, pentru că leneviţi o zi, credeţi că sunteţi pioşi, fără să discerneţi motivul pentru care acesta v-a fost poruncit. Dacă mâncaţi pâine nedospită, spuneţi că voia lui Dumnezeu a fost împlinită. Domnul, Dumnezeul nostru nu Îşi găseşte plăcerea în asemenea datini: dacă sunt printre voi oameni care şi-au călcat jurământul sau hoţi, să înceteze să mai facă astfel; dacă sunt adulteri, să se pocăiască; atunci ţineţi sabaturile dulci şi adevărate ale lui Dumnezeu. Dacă mâinile cuiva nu sunt curate, să şi le spele şi să fie curat”.

CAPITOLUL XIII – ISAIA ARATĂ CĂ PĂCATELE SUNT IERTATE PRIN SÂNGELE LUI CRISTOS

„Căci Isaia nu v-a trimis să vă îmbăiaţi şi să spălaţi astfel uciderile şi alte păcate, pe care nici măcar toată apa mării nu le-ar putea curăţa. După cum era de aşteptat, aceasta era acea spălare mântuitoare din vremurile străvechi, pe care o practicau cei ce se pocăiau şi care nu mai erau purificaţi prin sângele ţapilor şi al oilor sau prin cenuşa unui viţel, prin jertfe de floarea făinii, ci prin credinţa în sângele lui Cristos şi prin moartea Lui, căci El a murit tocmai pentru acest motiv, aşa cum a spus Isaia însuşi: „Domnul Îşi va arăta braţul Lui cel sfânt sub ochii tuturor popoarelor şi toate neamurile şi marginile pământului vor vedea mântuirea Domnului. Îndepărtaţi-vă, îndepărtaţi-vă, ieşiţi de acolo, nu vă atingeţi de nimic necurat, ieşiţi din mijlocul lor, fiţi curaţi voi, cei ce purtaţi vasele Domnului, căci nu veţi pleca în grabă; Domnul va merge înaintea voastră şi Domnul, Dumnezeul lui Israel vă va strânge laolaltă. Iată că robul Meu va lucra cu înţelepciune, va fi înălţat şi glorificat. Mulţi au fost uimiţi de felul în care înfăţişarea şi gloria Ta au fost coborâte mai jos decât ale oamenilor. Multe neamuri vor fi uimite de El şi împăraţii îşi vor închide gurile, căci vor vedea ce nu li se spusese despre El şi se vor gândi la ceea ce nu auziseră. Doamne, cine a crezut vestirea noastră? Cui a fost descoperit braţul Domnului? Noi L-am vestit ca pe un prunc înaintea Lui, ca pe un rădăcină într-un pământ uscat. El nu avea farmec şi când L-am privit nu am văzut frumuseţe, ci înfăţişarea Lui era lipsită de cinste şi mai prejos decât a fiilor oamenilor. El este un om apăsat şi obişnuit să poarte suferinţele, căci Şi-a întors faţa. A fost dispreţuit şi noi nu L-am preţuit. El poartă păcatele noastre şi este supus suferinţelor pentru noi. L-am supus apăsării, trudei şi ne-am purtat rău ce El. Dar El a fost rănit pentru fărădelegile noastre, a fost lovit pentru nedreptăţile noastre, pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El. Prin rănile Lui suntem vindecaţi. Noi toţi rătăceam ca nişte oi. Fiecare îşi vedea de drumul lui şi Domnul a pus asupra Lui nedreptăţile noastre; din pricina apăsării, nu şi-a deschis gura. El a fost dus ca o oaie la măcelărie şi ca un miel mut înaintea celor ce îl tund, aşa nu şi-a deschis gura. În umilinţa Lui, judecata I-a fost luată. Şi cine poate spune de unde a venit El? Căci viaţa Lui a fost luată de pe pământ. El a murit din pricina păcatelor poporului Meu. Mormântul Lui a fost pus la un loc cu cel rău şi cu cel bogat, deşi nu săvârşise nici o nelegiuire şi nu se găsise vreun vicleşug în gura Lui. Domnul doreşte să Îl purifice prin apăsare. Dacă El a fost dat pentru păcat, sufletul tău va vedea o sămânţă care va dăinui. Iar Domnul doreşte să Îi scoată sufletul din necaz, să Îi arate lumina, să Îl modeleze în pricepere şi să Îl îndreptăţească pe Cel neprihănit, care a slujit multora. Şi El va purta păcatele noastre, de aceea mulţi vor fi partea Lui de moştenire, va împărţi prada cu cel puternic, căci sufletul Lui a fost dat la moarte, a fost pus în numărul celor nelegiuiţi, a purtat păcatele multora şi i-a eliberat de nelegiuirea lor. Cântă tu, care eşti stearpă şi nu zămisleşti, înaintează şi strigă cu glas tare tu, care nu ai durerile naşterii: căci sunt mai mulţi fiii celei părăsite decât ai celei măritate. Căci Domnul a spus: ‚Lărgeşte locul cortului tău şi al învelitoarelor locuinţei tale; fixează-le, nu te opri, lungeşte-ţi funiile şi întăreşte-ţi ţăruşii; întinde-te spre dreapta şi spre stânga ta, sămânţa ta va moşteni neamurile şi vei locui cetăţile pustii. Ne te teme, căci nu vei fi dată de ruşine, nici nu vei fi luată drept alta din pricina ruşinii tale. Căci vei uita ruşinea cea veşnică şi nu-ţi vei aminti de reproşurile văduviei tale, pentru că Domnul Şi-a făcut un nume şi Cel ce te-a răscumpărat va fi chemat pe întregul pământ Dumnezeul lui Israel. Domnul te-a chemat ca pe o femeie părăsită şi cu duhul mâhnit, ca pe o femeie urâtă de alţii din tinereţe’”.

CAPITOLUL XIV – NEPRIHĂNIREA NU STĂ ÎN RITUALURILE IUDAICE, CI ÎN CONVERTIREA INIMII, DATĂ DE CRISTOS PRIN BOTEZ

„De aceea, din pricina acestei scăldători a pocăinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu, care a fost instituită din cauza nelegiuirilor poporului lui Dumnezeu, aşa cum strigă Isaia, noi am crezut şi mărturisim că acest botez pe care l-a anunţat el este singurul care îi poate purifica pe cei care s-au pocăit – şi acesta este cel al apei vieţii. Dar bazinele săpate de voi sunt sparte şi nu vă sunt de nici un folos. Căci care este folosul acelui botez care curăţă numai carnea şi trupul? Botezaţi-vă sufletul de mânie, pizmă, invidie şi ură şi iată că şi trupul este curat. Căci aceasta este semnificaţia simbolică a pâinii nedospite – faptul că voi nu mai săvârşiţi vechile fapte ale aluatului celui rău. Dar voi aţi înţeles toate lucrurile într-un sens carnal şi credeţi că sunteţi pioşi dacă faceţi astfel de lucruri, în vreme ce sufletele voastre sunt pline de amăgire şi, pe scurt, de orice răutate. Prin urmare, după şapte zile în care se mănâncă pâine nedospită, Dumnezeu le-a poruncit să o amestece cu un aluat nou, care reprezintă săvârşirea altor fapte, nu imitarea celor vechi şi rele. Pentru că aceasta este ceea ce acest legiuitor cere de la voi; mă voi referi din nou la cuvintele pe care le-am citat şi la altele peste care am trecut. Ele sunt relatate de Isaia astfel: „Ascultaţi cuvintele mele şi sufletul vostru va trăi şi voi face cu voi un legământ veşnic, întărind faţă de voi îndurările lui David. Iată că L-am dat ca martor pentru popor, drept conducător şi cârmuitor al neamurilor. Neamurile care nu Te cunosc Te vor chema; popoarele care nu Te ştiu îşi vor căuta scăparea la Tine, din pricina Dumnezeului tău, Sfântul lui Israel; căci El Te-a glorificat. Căutaţi-L pe Dumnezeu, iar când Îl găsiţi, chemaţi-L câtă vreme este aproape. Cel rău să uite de căile lui şi cel nedrept de gândurile lui; să se întoarcă la Domnul şi va primi îndurare, pentru că El vă va ierta din belşug păcatele. Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi nici căile Mele nu sunt căile voastre, ci, cât sunt de departe cerurile de pământ, aşa este de departe calea Mea de căile voastre şi gândurile voastre de ale Mele. După cum zăpada sau ploaia coboară din cer şi nu se întoarce până când nu udă pământul şi îl fac să înmugurească, dau seminţe semănătorului şi pâine ca hrană, la fel va ieşi cuvântul Meu din gura Mea: nu se va întoarce până când nu va îndeplini tot ce am dorit şi voi face ca poruncile Mele să se împlinească. Voi veţi înainta cu bucurie şi veţi învăţa cu încântare. Căci munţii şi dealurile vor sări înaintea voastră şi toţi copacii de pe câmp vor bate din palme cu ramurile lor: în locul spinilor vor creşte chiparoşi şi mirt în locul mărăcinilor. Şi Domnul va fi un nume şi un semn veşnic şi El nu va da greş!” Cu privire la aceste cuvinte şi la altele asemănătoare, scrise de profeţi, o, Trypho, am spus eu că unii fac trimitere la prima venire a lui Cristos, în care El S-a arătat lipsit de glorie, obscur, cu înfăţişarea unui muritor, dar alţii fac referire la cea de-a doua venire, când El va veni în slavă, deasupra norilor; şi naţiunea voastră Îl va vedea şi Îl va cunoaşte pe Cel pe care L-a străpuns, aşa cum au prevestit Daniel şi Osea, unul din cei doisprezece profeţi.”

CAPITOLUL XV – ÎN CE CONSTĂ ADEVĂRATUL POST

„De aceea, învăţaţi să ţineţi adevăratul post al lui Dumnezeu, aşa cum spune Isaia, ca să fiţi plăcuţi Lui. Isaia a strigat astfel: ‚Strigă cu glas tare, nu te opri: ridică-ţi glasul ca o trâmbiţă şi arată poporului Meu nelegiuirile sale şi casei lui Iacov păcatele ei. Ei Mă caută zilnic şi doresc să ştie care sunt căile Mele, ca şi cum ar fi un popor care a săvârşit neprihănirea şi care nu a uitat judecata lui Dumnezeu. Îmi cer judecăţi drepte şi vor să se apropie de Dumnezeu, spunând: ‚De ce postim şi Tu nu vezi? De ce ne sunt sufletele apăsate şi Tu nu ştii?’ Pentru că în ziua postului vostru voi vă împliniţi plăcerile voastre şi îi asupriţi pe cei ce vă sunt supuşi. Iată că voi postiţi pentru lupte şi certuri şi îl loviţi cu pumnii pe cel umil. De ce postiţi astăzi pentru Mine, ca glasul să vi se audă tare? Nu acesta este postul pe care L-am ales, o zi în care omul să-şi chinuiască sufletul. Nici dacă vă curbaţi grumazul ca un inel sau dacă vă îmbrăcaţi în sac şi cenuşă să nu numiţi acesta post şi o zi plăcută Domnului. Nu acesta este postul pe care l-am ales, spune Domnul, ci dezlegaţi toate legăturile nedrepte, rupeţi înţelegerile legămintelor strâmbe, daţi drumul celor asupriţi şi feriţi-vă de orice înţelegere inechitabilă. Împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi du-l în locuinţa ta pe săracul fără adăpost; dacă vezi pe cineva gol, îmbracă-l şi nu te ascunde de cei ce sunt carne din carnea ta. Atunci va străluci lumina ta ca zorile şi acoperământul tău se va ridica repede: neprihănirea ta va merge înaintea ta şi gloria lui Dumnezeu te va îmbrăca. Atunci tu vei striga şi Domnul te va auzi: pe când încă vei vorbi, El va spune: ‚Iată-Mă, sunt aici.’ Dacă îndepărtezi din mijlocul tău jugul, asuprirea şi cârtirea, dacă îţi vei da cu bucurie pâinea celui flămând, dacă vei sătura sufletul apăsat, atunci va răsări lumina ta în întuneric, întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare, Dumnezeul tău va fi cu tine continuu, dorinţele sufletului tău vor fi satisfăcute, oasele tale se vor întări şi vei fi ca o grădină udată, ca o fântână cu apă sau ca un pământ unde apa nu lipseşte’. ‚Aşadar, tăiaţi-vă împrejur inimile’, aşa cum cer cuvintele lui Dumnezeu în toate aceste pasaje.”

CAPITOLUL XVI – CIRCUMCIZIA A FOST DATĂ CA SEMN, PENTRU CA IUDEII SĂ POATĂ FI ATRAŞI DE LA FAPTELE LOR RELE CĂTRE CRISTOS ŞI CĂTRE CREŞTINI

„Dumnezeu Însuşi a proclamat prin Moise, spunând astfel: ‚Tăiaţi împrejur împietrirea inimilor voastre şi nu vă mai înţepeniţi grumazul. Căci Domnul, Dumnezeul vostru este deopotrivă Domnul Domnilor şi un Dumnezeu mare, puternic şi înfricoşător, care nu are în vedere faţa omului şi care nu poate fi răsplătit’. În Levitic spune: ‚Pentru că au păcătuit împotriva Mea, M-au dispreţuit şi s-au ridicat împotriva Mea şi Eu M-am ridicat împotriva lor şi îi voi nimici în ţara vrăjmaşilor lor. Atunci se va întoarce inima lor netăiată împrejur’. Căci tăierea împrejur în trup, care a început cu Avraam, a fost dată ca semn, ca să puteţi fi separaţi de celelalte neamuri şi de noi şi ca numai voi să suferiţi ceea ce suferiţi acum pe drept – faptul că ţara vă este pustie, oraşele voastre arse în foc, străinii vă mănâncă roadele în prezenţa voastră şi nici unul din voi nu poate merge la Ierusalim. Căci nu puteţi fi recunoscuţi între ceilalţi oameni după alt semn decât după circumcizia trupului vostru. Presupun că nici unul dintre voi nu va îndrăzni să spună că Dumnezeu nu prevede evenimentele viitoare şi nu stabileşte dinainte ceea ce merită fiecare. Prin urmare, aceste lucruri care vi s-au întâmplat vouă au avut loc în mod corect şi drept, căci voi L-aţi ucis pe Cel Sfânt şi pe profeţii Lui înainte de El, iar acum îi respingeţi pe cei ce nădăjduiesc în El şi în Cel ce L-a trimis – Dumnezeul cel Atotputernic şi Creatorul tuturor lucrurilor – blestemându-i în sinagogile voastre pe cei ce cred în Cristos. Căci voi nu aveţi puterea să puneţi mâna pe noi, din pricina celor ce stăpânesc acum. Dar aţi făcut aceasta ori de câte ori aţi putut. De aceea, prin Isaia, Dumnezeu vă cheamă şi vă spune: ‚Iată cum a pierit cel neprihănit şi nimănui nu îi pasă. Căci omul neprihănit este luat dinaintea nedreptăţii. El îşi va găsi mormântul în pace şi este luat din mijlocul acestor lucruri. Apropiaţi-vă, copii ai fărădelegii, sămânţă de adulteri şi copii din curvie. Pe cine aţi batjocorit, împotriva cui v-aţi deschis gura şi împotriva cui v-aţi dat drumul limbii?’”

CAPITOLUL XVII – IUDEII AU TRIMIS ÎN ÎNTREAGA LUME OAMENI CARE SĂ ÎMPRĂŞTIE CALOMNII CU PRIVIRE LA CREŞTINI

„Alte popoare nu ne-au pricinuit nouă şi lui Cristos acest rău în măsura în care voi aţi făcut-o, căci voi sunteţi autorii prejudecăţilor rele împotriva Celui Sfânt şi a noastră, a celor care nu ne lăsăm de El. Căci după ce L-aţi răstignit pe singurul om nevinovat şi neprihănit – prin ale cărui lovituri sunt vindecaţi cei ce se apropie prin El de Tatăl– când aţi aflat că a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, aşa cum au prevestit profeţii că va face, nu numai că nu v-aţi pocăit de ticăloşia comisă, ci aţi ales oameni şi i-aţi trimis din Ierusalim pretutindeni, să spună că a apărut erezia nelegiuită a creştinilor şi ei au declarat împotriva noastră lucruri pe care toţi cei ce ne cunosc nu le spun. Prin urmare, voi sunteţi pricina nu doar a lipsei voastre de cucernicie, ci a tuturor celorlalţi oameni. Şi Isaia strigă pe bună dreptate: ‚Din pricina voastră este vorbit de rău numele Meu printre neamuri’ şi ‚Vai de sufletul lor! Căci au pus la cale un plan rău împotriva lor înşişi, spunând: ‚Să-l legăm pe cel neprihănit, căci nu ne este pe plac’. De aceea vor mânca roadele faptelor lor. Vai de cel nelegiuit, căci i se va întoarce răul, potrivit lucrării mâinilor lui’. Din nou, cu alte cuvinte spune: ‚Vai de cei ce târăsc după ei nedreptatea, ca şi cum ar fi legată cu o funie lungă şi păcatele lor ca şi cu hamul jugului unui viţel: Iuţeala lui să se apropie şi să vină sfatul Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaştem. Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, de cei ce înlocuiesc lumina cu întunericul şi întunericul cu lumina, care iau ceea ce e amar drept dulce şi drept dulce ceea ce este amar!’ În consecinţă, voi aţi depus un mare zel în a declara pretutindeni lucruri pline de amărăciune, întunecate şi nedrepte împotriva singurei Lumini fără pată şi neprihănite trimise de Dumnezeu.

Căci El nu v-a fost pe plac atunci când a strigat printre voi: ‚Este scris: ‚Casa Mea este o casă de rugăciune, dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari!’’ El a mai răsturnat mesele schimbătorilor de bani din templu şi a exclamat: ‚Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Căci voi daţi zeciuială din mentă şi mărar, dar nu respectaţi iubirea de Dumnezeu şi dreptatea. Voi, morminte văruite! Arătaţi frumos pe dinafară dar înăuntru sunteţi plini de oasele morţilor’. Iar cărturarilor le-a zis: ‚Vai de voi, cărturarilor! Căci voi aveţi cheile dar voi înşivă nu intraţi şi îi împiedicaţi pe cei care intră; călăuze oarbe!’”

CAPITOLUL XVIII – CREŞTINII AR RESPECTA LEGEA DACĂ NU AR ŞTI DE CE A FOST INSTITUITĂ

„Din moment ce ai citit, o, Trypho, aşa cum ai mărturisit tu însuţi, doctrinele propovăduite de Mântuitorul nostru, nu cred că am procedat nechibzuit adăugând câteva lucruri scurte pe care El le-a rostit cu privire la afirmaţiile profetice. Spălaţi-vă deci şi fiţi curaţi, îndepărtaţi nedreptatea din sufletele voastre, după cum Dumnezeu vă cere să vă spălaţi în această albie şi să fiţi circumcişi cu adevărata circumcizie. Căci şi noi am respecta circumcizia în trup, sabaturile şi toate sărbătorile, dacă nu am şti din ce cauză v-au fost poruncite – şi anume, din pricina păcatelor şi a împietririi inimilor voastre. Căci dacă noi îndurăm cu răbdare toate lucrurile născocite împotriva noastră de oamenii răi şi de demoni, aşa încât chiar în mijlocul unor cruzimi de nespus, al morţii şi al chinurilor, ne rugăm cerând îndurare pentru cei ce ne pricinuiesc astfel de lucruri şi nu dorim câtuşi de puţin să ne răzbunăm pe vreunul din ei, aşa cum ne-a poruncit noul Legiuitor, cum nu am respecta acele ritualuri care nu ne fac nici un rău, Trypho, precum circumcizia trupească, sabaturile şi sărbătorile?”

CAPITOLUL XIX – CIRCUMCIZIA NU A FOST CUNOSCUTĂ ÎNAINTE DE AVRAAM. LEGEA A FOST DATĂ DE MOISE DIN PRICINA ÎMPIETRIRII INIMILOR LOR

„În această privinţă nu ştim ce să spunem, pe bună dreptate, pentru că, în vreme ce înduraţi asemenea lucruri, voi nu respectaţi toate celelalte obiceiuri despre care discutăm.”

„Cu toate acestea, circumcizia nu este necesară pentru toţi oamenii, ci numai pentru voi, pentru ca, după cum am spus deja, să suferiţi aceste lucruri pe care le înduraţi acum pe drept. Noi nici nu primim acel botez inutil în bazine, care nu are nimic de-a face cu acest botez al vieţii. De aceea Dumnezeu a anunţat că voi L-aţi uitat pe El, fântâna vie, şi v-aţi săpat puţuri crăpate, care nu ţin apă. Chiar voi, care sunteţi circumcişi în trup, aveţi nevoie de circumcizia noastră, dar noi, care o avem pe aceasta din urmă, nu o mai cerem pe prima. Căci dacă ar fi fost necesară, aşa cum credeţi voi, Dumnezeu nu l-ar fi creat pe Adam necircumcis, nu ar fi primit darurile lui Abel care, nefiind circumcis, I-a adus jertfe şi nu ar fi fost mulţumit de lipsa circumciziei lui Enoh, care nu a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Lot, care nu era circumcis, a fost salvat din Sodoma şi îngerii înşişi şi Domnul l-au scos afară. Noe a reprezentat începutul rasei noastre; totuşi, a intrat în corabie cu copiii lui, nefiind circumcis. Melhisedec, preotul Celui Prea Înalt, nu era circumcis şi Avraam, primul care a primit circumcizia în trup, i-a dat zeciuială şi Melhisedec l-a binecuvântat: după cele spuse de el a declarat Dumnezeu, prin gura lui David, că Îl va aşeza pe preotul cel veşnic. Prin urmare, numai pentru voi a fost necesară această circumcizie, pentru ca poporul să nu fie un popor şi naţiunea să nu fie o naţiune, aşa cum declară Osea, unul din cei doisprezece profeţi. Mai mult, toţi acei oameni neprihăniţi menţionaţi deja, deşi nu au ţinut nici un fel de sabaturi, au fost plăcuţi lui Dumnezeu, fiind urmaţi de Avraam şi de toţi descendenţii lui, până la Moise, sub conducerea căruia poporul vostru s-a arătat nedrept şi nemulţumitor faţă de Dumnezeu, făcându-şi un viţel în pustiu: de aceea, Dumnezeu, adaptându-Se naţiunii voastre, le-a poruncit să aducă jertfe, în numele Lui, pentru ca ei să nu slujească idolilor. Totuşi, voi nu aţi respectat acest precept, nu, ci v-aţi jertfit copiii demonilor. Şi vi s-a poruncit să ţineţi sabaturile ca să-L păstraţi pe Dumnezeu în amintirea voastră. Căci cuvântul Lui anunţă astfel: ‚Ca să ştiţi că Eu sunt Dumnezeul care v-a răscumpărat’”.

CAPITOLUL XX – DE CE A FOST PRESCRISĂ ALEGEREA CĂRNII

„În plus, vi s-a poruncit să vă abţineţi de la anumite feluri de mâncare, ca să-L păstraţi pe Dumnezeu înaintea ochilor voştri atunci când mâncaţi şi beţi, întrucât voi eraţi înclinaţi şi gata să vă îndepărtaţi de cunoaşterea Lui, aşa cum afirmă şi Moise: ‚Poporul a mâncat şi a băut şi s-a ridicat să joace.’ La fel: ‚Iacov a mâncat, a fost mulţumit şi s-a îngrăşat; cel ce era preaiubit a dat din picior: s-a îngrăşat, s-a mărit, s-a înmulţit şi L-a uitat pe Dumnezeu, care l-a făcut.’ Căci vi s-a spus prin Moise, în cartea Geneza, că Dumnezeu i-a dat voie lui Noe, care era un om neprihănit, să mănânce din orice animal, dar nu carne cu sânge, adică animale moarte.” Şi pentru că el era gata să spună: „ca şi iarba verde,” eu am anticipat: „De ce nu primiţi această declaraţie – ‚şi iarba verde’ – în sensul în care a fost făcută de Dumnezeu, adică aşa cum Dumnezeu a dat ierburile pentru întreţinerea omului, la fel a dat şi animalele pentru hrana trupului? Dar voi spuneţi că, după Noe, a fost făcută o distincţie, pentru că noi nu mâncăm anumite ierburi. Este incredibil felul în care interpretaţi voi lucrurile. Nu mă voi ocupa de aceasta, deşi pot spune şi pot susţine că orice vegetale reprezintă hrană şi pot fi mâncate. Deşi noi facem distincţie între ierburi şi nu le mâncăm pe toate, ne abţinem de la unele nu pentru că sunt folosite de toţi sau pentru că sunt necurate, ci pentru că sunt amare, otrăvitoare sau au ţepi. Dar mâncăm şi ne punem mâinile peste toate acele ierburi care sunt dulci, foarte hrănitoare şi bune, fie că ele cresc în apă sau pe uscat. Astfel, Dumnezeu v-a poruncit de asemenea, prin gura lui Moise, să vă abţineţi de la a mânca animalele necurate, nepotrivite şi sălbatice: când voi, deşi mâncaţi mană în deşert şi vedeaţi toate faptele minunate pe care Dumnezeu le-a făcut pentru voi, aţi făcut şi v-aţi închinat unui viţel de aur. De atunci El strigă fără încetare şi pe bună dreptate: ‚Ei sunt nişte copii nesăbuiţi, în care nu este credinţă’”.

CAPITOLUL XXI – SABATURILE AU FOST INSTITUITE DIN PRICINA PĂCATELOR POPORULUI, NU CA O FAPTĂ A NEPRIHĂNIRII

„Am spus deja faptul că Dumnezeu v-a poruncit să respectaţi sabatul şi v-a impus alte precepte drept semne, din pricina lipsei voastre de evlavie şi a părinţilor voştri – după cum El declară că, de dragul neamurilor, ca numele Lui să nu fie profanat printre ele, a îngăduit ca unii dintre voi să rămână în viaţă – iar acest fapt poate fi dovedit de cuvintele Lui, narate astfel de Ezechiel: ‚Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău; umblă în legile Mele, păzeşte judecăţile Mele şi nu lua parte la obiceiurile Egiptului; sfinţeşte sabaturile Mele şi ele vor fi un semn între Mine şi tine, ca să ştii că Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău. Cu toate acestea, voi v-aţi răzvrătit împotriva Mea şi copiii voştri nu au umblat în legile Mele, nici nu au păstrat judecăţile Mele, ca să le împlinească; dacă vreun om împlineşte aceste judecăţi, va trăi prin ele. Dar ei Mi-au întinat sabaturile şi am spus că-Mi voi turna mânia asupra lor în pustiu, ca să-Mi vărs furia asupra lor. Totuşi, nu am făcut-o, ca numele Meu să nu fie profanat cu totul printre păgâni. I-am condus înaintea ochilor lor şi Mi-am întins mâna spre ei în pustiu, ca să-i împrăştii printre păgâni şi să-i dispersez în diferitele ţări, pentru că nu au împlinit judecăţile Mele, ci au dispreţuit legile Mele, Mi-au pângărit sabaturile şi ochii lor au urmat planurile părinţilor lor. De aceea le-am dat şi Eu legi care nu erau bune şi judecăţi prin care nu vor trăi. Şi Eu le voi pângări darurile, ca să distrug tot ce iese din pântece, atunci când trec printre ei.’

CAPITOLUL XXII – LA FEL AU FOST ŞI SACRIFICIILE ŞI JERTFELE

„Ca să aflaţi că sacrificiile v-au fost poruncite din pricina păcatelor naţiunii voastre şi din pricina idolatriei ei, nu pentru că erau necesare, ascultaţi modul în care El vorbeşte despre aceasta prin Amos, unul din cei doisprezece, spunând: ‚Vai de voi, cei care doriţi ziua Domnului! Care va fi scopul acestei zile pentru voi? Ea este întuneric şi nu lumină, ca atunci când un om fuge din faţa unei leu şi dă peste un urs, intră în casă, îşi sprijină mâinile de perete şi îl muşcă un şarpe. Nu va ziua Domnului întuneric şi nu lumină, chiar un întuneric gros, fără nici un fel de strălucire? Am urât, am dispreţuit zilele voastre de sărbătoare şi nu voi primi mireasma adunărilor voastre solemne: aşadar, deşi Îmi aduceţi arderi de tot şi jertfe, nu le voi primi, nici nu voi ţine cont de jertfele împăciuitoare ale prezenţei voastre. Îndepărtaţi de Mine mulţimea cântecelor şi a psalmilor voştri; nu voi auzi instrumentele voastre. Să coboare judecata, năpustindu-se ca apa şi neprihănirea ca un torent de neoprit. Mi-aţi adus jertfe şi sacrificii în pustiu, o, casă a lui Israel? spune Domnul. Aţi luat cortul lui Moloh şi steaua zeului vostru, Rafan, chipurile pe care vi le-aţi făcut pentru voi înşivă? Vă voi duce în robie dincolo de Damasc, spune Domnul, al cărui nume este Dumnezeul Atotputernic. Vai de cei stau fără grijă în Sion şi care se încred în muntele Samariei: cei se sunt numiţi printre conducători au cules întâile roade ale naţiunilor – casa lui Israel a intrat ea însăşi. Treceţi cu toţii pe la Calne şi vedeţi; de acolo, mergeţi până la Hamatul cel mare şi de acolo coborâţi-vă la Gat, unde locuiesc străinii, cea mai nobilă dintre toate aceste împărăţii, să vedeţi dacă hotarele lor sunt mai mari decât ale voastre. Voi, care veniţi în ziua cea rea, care vă apropiai, care ţineţi sabaturi false, vă culcaţi în paturi de fildeş şi staţi întinşi în tihnă în aşternuturi, mâncaţi mieii turmei şi viţeii ce sug din mijlocul cirezii; ei aplaudă în sunetul instrumentelor muzicale, se cred statornici şi nu trecători, beau vin din cupe şi se ung cu cel mai bun untdelemn, dar nu se întristează de asuprirea lui Iosif. De aceea vor merge în robie, printre cei dintâi dintre nobilii prinşi în război şi casa celor ce fac răul va fi îndepărtată şi nechezatul cailor va fi luat din Efraim’. Din nou, prin Ieremia spune: ‚Adunaţi-vă trupurile şi jertfele şi mâncaţi, căci nu am poruncit părinţilor voştri nici sacrificii, nici daruri în ziua în care i-am luat de mână ca să-i scot din Egipt’. Prin David, în psalmul patruzeci şi nouă, El spune astfel: ‚Dumnezeul dumnezeilor, Domnul a vorbit şi a chemat pământul de la răsăritul soarelui până la apusul lui. Din Sion iese desăvârşirea frumuseţii Lui. Dumnezeu, Dumnezeul nostru va veni făţiş şi nu va tăcea. Înaintea Lui arde focul şi împrejurul Lui va fi o furtună puternică. El va striga spre ceruri, sus, şi spre pământ, ca să-Şi judece poporul. Adunaţi-i pe sfinţii Lui, pe cei care au făcut un legământ cu El prin jertfe. Şi cerurile vor declara neprihănirea Lui, căci Dumnezeu este judecătorul. Ascultă, o, poporul Meu, şi îţi voi vorbi; ascultă, Israele, şi voi mărturisi că Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău. Nu te condamn pentru jertfele tale, căci arderile tale de tot sunt necurmat înaintea Mea. Nu voi lua tauri din casa ta, nici ţapi din staulele tale: căci ale Mele sunt toate fiarele câmpului şi berbecii munţilor. Eu cunosc toate păsările cerului şi frumuseţea câmpului este a Mea. Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie, căci a Mea este lumea şi tot ce cuprinde ea. Oare mănânc Eu carnea taurilor sau beau sângele ţapilor? Adu lui Dumnezeu jertfa laudei şi împlineşte-ţi jurămintele înaintea Celui Prea Înalt. Cheamă-Mă în ziua necazului şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei glorifica’. Dar Dumnezeu spune celui rău: ‚De ce declari tu legile Mele şi ai în gură legământul Meu, când tu urăşti poveţele Mele şi arunci cuvintele Mele înapoia ta? Când vezi un hoţ te uneşti cu el şi te însoţeşti cu adulterii. Gura ta rosteşte răul şi limba ta îmbrăţişează înşelăciunea. Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău, îl bârfeşti chiar pe fiul mamei tale. Ai făcut aceste lucruri şi Eu am tăcut; te-ai gândit că Eu sunt ca tine, în răutatea ta. Te voi condamna şi îţi voi pune păcatele sub ochi. Luaţi aminte voi, cei care Îl uitaţi pe Dumnezeu, ca nu cumva să vă sfâşii în bucăţi şi să nu aibă cine să vă scape. Jertfa laudei Mă va glorifica şi celui ce face astfel îi voi arăta mântuirea Mea’. Prin urmare, El nu primeşte de la voi jertfe, nici nu a poruncit la început să fie aduse pentru că avea El nevoie de ele, ci din pricina păcatelor voastre. Într-adevăr templul din Ierusalim este numit de El casa sau curtea Lui, nu pentru că El avea nevoie de templu, ci pentru ca voi, considerându-l casa lui Dumnezeu, să vă daţi Lui şi să nu vă închinaţi la idoli. De aceea spune Isaia astfel: ‚Ce casă Mi-aţi construit? zice Domnul. Cerul este tronul Meu şi pământul este aşternutul picioarelor Mele’”.

CAPITOLUL XXIII – PĂREREA IUDEILOR CU PRIVIRE LA LEGE ESTE O JIGNIRE LA ADRESA LUI DUMNEZEU

„Dacă nu recunoaştem aceasta, văzând că Moise a impus asemenea datini, suntem predispuşi să adoptăm opinii nechibzuite, ca şi cum nu am avea acelaşi Dumnezeu care a existat în vremea lui Enoh şi a celorlalţi, care nici nu erau circumcişi în trup, nici nu respectau sabaturile sau alte ritualuri; sau putem crede că Dumnezeu nu a dorit ca fiecare neam de oameni să săvârşească aceleaşi fapte neprihănite continuu, iar a admite aşa ceva pare ridicol şi absurd. De aceea trebuie să recunoaştem că El, care este mereu acelaşi, a poruncit aceste instituţii şi altele asemănătoare din pricina oamenilor păcătoşi şi trebuie să declarăm că El este binevoitor, preştient, nu are nevoie de nimic, este neprihănit şi bun. Dar dacă nu este aşa, spuneţi-mi, domnilor, ce credeţi despre acele probleme pe care le investigăm?” Când nu mi-a răspuns nimeni, am zis: „Prin urmare, Trypho, voi proclama înaintea ta şi a celor care doresc să devină prozeliţi mesajul divin pe care l-am auzit de la acel om. Vezi că elementele naturii nu sunt inutile şi că ele nu ţin sabaturile? Rămâi aşa cum te-ai născut. Căci dacă nu era nevoie de circumcizie înainte de Avraam sau de datina sabaturilor, de sărbători şi de sacrificii înainte de Moise, nici acum nu sunt ele mai necesare, după ce, potrivit voii lui Dumnezeu, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel fără păcat S-a născut dintr-o fecioară din tulpina lui Avraam. Atunci când Avraam însuşi nu era circumcis, el era îndreptăţit şi justificat pe baza credinţei lui în Dumnezeu, aşa cum spune Scriptura. În plus, Scripturile şi faptele însele ne forţează să recunoaştem că El a primit circumcizia ca semn, nu în vederea neprihănirii. Aşadar, cu privire la popor s-a consemnat, pe bună dreptate, că sufletul care nu va fi circumcis în a opta zi va fi nimicit din familia lui. Mai departe, inabilitatea sexului feminin de a primi circumcizia trupească demonstrează că aceasta a fost dată ca un semn şi nu ca o faptă a neprihănirii. Căci Dumnezeu a dat şi femeilor abilitatea de a respecta toate lucrurile neprihănite şi virtuoase, dar vedem că forma trupească a bărbatului a fost făcută diferită de cea a femeii. Totuşi, ştim că nici un om nu este neprihănit sau lipsit de evlavie numai din cauza aceasta, ci [este considerat neprihănit] din pricina pietăţii şi a dreptăţii”.

CAPITOLUL XXIV – CIRCUMCIZIA CREŞTINILOR ESTE MULT MAI BUNĂ

„Acum, domnilor”, am spus, „putem arăta că a opta zi – care a fost promulgată de Dumnezeu prin aceste rituri – avea o anumită contribuţie misterioasă, pe care nu o poseda cea de-a şaptea zi. Ca să nu par că divaghez spre alte subiecte, înţelegeţi ceea ce spun: sângele acelei circumcizii este învechit şi noi ne încredem în sângele mântuirii. Acum există un alt legământ şi din Sion a ieşit o altă lege. Isus Cristos îi circumcide pe toţi cei care doresc – după cum am declarat mai sus – cu cuţite de piatră, ca să fie un popor neprihănit, un neam care ţine credinţa, care păstrează adevărul şi menţine pacea. Veniţi deci cu mine toţi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, care doriţi să vedeţi binele Ierusalimului. Veniţi, haideţi să mergem spre lumina Domnului, căci El Şi-a eliberat poporul, casa lui Iacov. Veniţi, toate popoarele, să ne adunăm împreună la Ierusalim, care nu va mai fi lovit de război pentru păcatele poporului. ‚Căci Eu M-am arătat celor ce nu Mă căutau, am fost găsit de cei ce nu întrebau de Mine’; El exclamă prin Isaia: ‚Am zis: ‚Iată-Mă’ unor neamuri care nu erau chemate după numele Meu. Mi-am întins toată ziua mâinile spre un popor neascultător şi răzvrătit, care umblă pe o cale rea, în voia păcatelor lor. Este un popor care se răscoală împotriva Mea’.

CAPITOLUL XXV – IUDEII SE LAUDĂ ÎN ZADAR CĂ SUNT FIII LUI AVRAAM

„Cei ce se îndreptăţesc pe ei înşişi şi spun că sunt fiii lui Avraam vor dori, măcar într-o mică măsură, să primească moştenirea împreună cu voi, după cum strigă Duhul Sfânt, prin gura lui Isaia, spunând astfel în vreme ce îi personifică: ‚Întoarce-Te din cer şi priveşte din locuinţa sfinţeniei şi gloriei Tale. Unde este râvna şi tăria Ta? Unde este mulţimea îndurărilor Tale? Căci Tu ne-ai sprijinit, o, Doamne. Căci Tu eşti Tatăl nostru, fiindcă Avraam nu ne ştie şi Israel nu ne recunoaşte. Dar Tu, o, Doamne, Tatăl nostru, Tu ne izbăveşti: numele Tău este asupra noastră de la început. O, Doamne, de ce ne-ai făcut să ne rătăcim de la calea Ta şi ne-ai împietrit inimile, ca să nu ne temem de Tine? Întoarce-Te de dragul slujitorilor Tăi, al seminţiilor moştenirii Tale, ca să moştenim muntele Tău cel sfânt. Am ajuns ca la început, când Tu nu stăpâneai peste noi şi numele Tău nu era chemat asupra noastră. Dacă vei deschide cerurile, munţii vor tremura înaintea Ta şi se vor topi ca ceara înaintea focului; focul îi va mistui pe duşmani şi numele Tău va fi făcut cunoscut printre vrăjmaşi; neamurile se vor învălmăşi la vederea feţei Tale. Munţii vor tremura înaintea Ta când vei face lucruri glorioase. Încă de la început, nu am auzit despre un alt Dumnezeu, nici ochii noştri nu au văzut un alt Dumnezeu în afară de Tine; noi am văzut lucrările Tale şi mila pe care o vei arăta celor ce se pocăiesc. El va ieşi înaintea celor ce împlinesc dreptatea şi aceştia îşi vor aminti căile Tale. Iată că Tu eşti plin de mânie şi noi păcătuim. De aceea, toţi am greşit şi am ajuns necuraţi; toată neprihănirea noastră este ca o cârpă pe care o femeie o lasă deoparte: suntem ofiliţi, din pricina nelegiuirilor noastre şi ne va lua vântul. Nu este nimeni care să cheme numele Tău sau care să-şi amintească să se alipească de Tine, căci Ţi-ai întors faţa de la noi şi ne-ai părăsit din cauza păcatelor noastre. Întoarce-Te acum, o, Doamne, căci noi toţi suntem poporul Tău. Cetatea sfinţeniei Tale a ajuns pustiită. Sionul a devenit o pustietate, Ierusalimul un blestem; casa noastră, sfinţenia noastră şi slava pe care o binecuvântau părinţii noştri a fost arsă în foc şi toate neamurile cele slăvite au căzut o dată cu ea. Pe lângă aceste [nenorociri], o, Doamne, Te-ai ascuns, taci şi ne-ai smerit adânc.’”

Şi Trypho a remarcat: „Ce vrei să spui? Că nici unul din noi nu va moşteni nimic pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu?”

CAPITOLUL XXVI – NU EXISTĂ MÂNTUIRE PENTRU IUDEI DECÂT PRIN CRISTOS

Iar eu i-am răspuns: „Eu nu spun asta; dar cei care L-au persecutat şi Îl persecută pe Cristos, nu vor moşteni nimic pe muntele cel sfânt dacă nu se pocăiesc. Dar neamurile care au crezut în El şi s-au pocăit de păcatele pe care le-au comis vor primi moştenirea împreună cu patriarhii, cu profeţii şi cu urmaşii lui Iacov care au înfăptuit dreptatea, deşi neamurile nici nu ţin sabaturile, nici nu sunt circumcise, nici nu respectă sărbătorile. Cu siguranţă ei vor primi moştenirea cea sfântă a lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu vorbeşte astfel prin Isaia: ‚Eu, Domnul Dumnezeu, Te-am chemat în neprihănire, Te voi lua de mână şi Te voi întări, căci Te-am dat ca un legământ al poporului şi ca o lumină pentru neamuri, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi în lanţuri şi pe cei ce stau în întuneric.’ El spune din nou: ‚Ridicaţi un steag pentru popor, căci, iată, Domnul a făcut să se audă până la marginile pământului cuvintele Lui. Spuneţi fiicelor Sionului: ‚Iată că Mântuitorul tău vine, aducând cu El răsplata şi faptele Lui stau înaintea feţei Lui: El îi va numi un popor sfânt, răscumpărat de Domnul. Şi tu vei fi numită o cetate căutată şi nu una părăsită. Cine este acesta care vine din Edom, în haine roşii din Boţra, cu straie frumoase, înaintând cu mare tărie? Eu rostesc dreptatea şi judecata mântuirii. De ce sunt veşmintele tale roşii şi straiele tale ca ale celui ce calcă în teasc? Eşti plin de struguri zdrobiţi. Eu singur am călcat în teasc şi nici un om din popor nu este cu Mine; i-am zdrobit în mânia Mea, i-am strivit la pământ şi le-am vărsat sângele pe pământ. Căci i-a ajuns ziua răzbunării şi a venit anul răscumpărării. M-am uitat şi nu era nimeni care să Mă ajute; am cumpănit şi nu M-a sprijinit nimeni: şi braţul Meu Mi-a venit în ajutor, furia Mea a venit peste ei, i-am zdrobit în mânia Mea şi le-am vărsat sângele pe pământ.’”

CAPITOLUL XXVII – DE CE A ÎNVĂŢAT DUMNEZEU PRIN PROFEŢI ACELEAŞI LUCRURI CA ŞI PRIN MOISE

Şi Trypho a spus: „De ce alegi şi citezi numai ceea ce doreşti din scrierile profetice, dar nu faci referire la cele ce poruncesc expres păzirea sabatului? Căci Isaia vorbeşte astfel: ‚Dacă îţi vei opri piciorul în ziua de sabat, ca să nu-ţi împlineşti plăcerile tale în ziua cea sfântă, dacă vei numi sabaturile desfătările sfinte ale Dumnezeului tău, dacă nu îţi vei ridica piciorul să lucrezi, dacă gura ta nu va rosti vreun cuvânt, atunci te vei încrede în Domnul şi El va face să urci spre lucrurile bune ale ţării, El te va hrăni cu moştenirea tatălui tău, Iacov: căci gura Domnului a vorbit.’”

Şi eu am răspuns: „Am trecut peste ele, prieteni, nu pentru că aceste profeţii îmi erau potrivnice, ci pentru că aţi înţeles şi înţelegeţi că, deşi Dumnezeu vă porunceşte prin toţi profeţii să faceţi aceleaşi lucruri pe care le-a poruncit şi prin Moise, El continuă să le proclame din pricina împietririi inimilor voastre şi a nerecunoştinţei voastre faţă de El, pentru ca, dacă vă pocăiţi chiar în felul acesta, să puteţi să Îi fiţi pe plac, să nu vă jertfiţi copiii demonilor, să nu fiţi părtaşi hoţilor, să nu iubiţi darurile, să nu vânaţi răzbunarea, să nu daţi greş în a face dreptate orfanilor, nici să nu fiţi fără băgare de seamă cu privire la dreptatea datorată văduvei, nici să nu aveţi mâinile pline de sânge. ‚Căci fiicele Sionului umblă cu gâtul întins, se etalează clipind din ochi şi plimbându-se în rochiile lor. Toate s-au abătut din drum.’ El exclamă: ‚Toţi au ajuns nefolositori. Nu este nimeni care să înţeleagă, nici unul măcar. Cu limba lor spun înşelăciuni, gâtlejul lor este un mormânt deschis, sub buzele lor este venin de aspidă, în căile lor e nimicire şi mizerie şi nu cunosc calea păcii.’ După cum, la început, aceste lucruri v-au fost poruncite din pricina răutăţii voastre, apoi din pricina statorniciei voastre cu privire la ele şi a înclinaţiei crescânde spre ele, El vă cheamă prin aceleaşi precepte să vi le amintiţi şi să le cunoaşteţi. Dar voi sunteţi un popor împietrit şi fără pricepere, deopotrivă orb şi olog, copii în care nu este credinţă, aşa cum El Însuşi spune, oameni care Îl cinstesc doar cu buzele, dar care sunt departe de El cu inimile, propovăduind doctrinele voastre, nu pe ale Lui. Căci, spuneţi-mi: a dorit Dumnezeu să păcătuiască preoţii care aduc jertfe în sabat sau cei ce circumcid – şi care o fac în sabat, din moment ce El porunceşte ca în a opta zi, chiar dacă se întâmplă să fie de sabat, cei născuţi să fie întotdeauna circumcişi? Sau nu puteau copiii să fie tăiaţi împrejur cu o zi înainte sau după sabat, dacă El ştia că este un păcat săvârşirea acestui act în sabat? Sau de ce nu i-a învăţat pe cei care sunt numiţi neprihăniţi şi plăcuţi Lui, care au trăit înainte de Moise şi de Avraam şi care nu au fost circumcişi în trupul lor şi care nu au respectat sabaturile, să păzească aceste porunci?”

CAPITOLUL XXVIII – ADEVĂRATA NEPRIHĂNIRE SE PRIMEŞTE PRIN CRISTOS

Trypho a răspuns: „Te-am auzit aducând acest argument puţin mai înainte şi i-am acordat atenţie, căci, ca să spun adevărul, este demn de atenţie şi răspunsul care-i mulţumeşte pe cei mai mulţi – şi anume că aşa i s-a părut lui Dumnezeu că este bine – nu mă satisface. Căci la acesta recurg cei care nu pot răspunde la întrebare”.

Atunci am spus: „Din moment ce aduc din Scripturi şi din faptele însele dovezile şi insuflarea lor, nu întârziaţi şi nu ezitaţi să vă puneţi încrederea în mine, chiar dacă nu sunt tăiat împrejur, căci v-a rămas puţin timp în care să deveniţi prozeliţi. Dacă venirea lui Cristos v-o va lua înainte, vă veţi pocăi şi veţi plânge în zadar, căci El nu vă va auzi. ‚Desţeleniţi pământul vostru necultivat’, a strigat Ieremia către popor, ‚şi nu semănaţi între spini. Circumcideţi-vă pe voi înşivă pentru Domnul şi circumcideţi-vă inima’. Prin urmare, nu semănaţi între spini, într-un pământ necultivabil, unde nu puteţi obţine roade. Cunoaşteţi-L pe Cristos şi iată că pământul nedesţelenit, bun şi roditor este în inimile voastre. ‚Căci iată că vin zile, zice Domnul, când voi trece pe la toţi cei tăiaţi împrejur în trup: Egiptul, Iuda, Edomul şi fiii lui Moab. Căci toate neamurile sunt netăiate împrejur, dar toată casa lui Israel este netăiată împrejur cu inima’. Vedeţi că Dumnezeu nu se referă la tăierea împrejur dată ca semn? Căci ea nu era de folos egiptenilor, fiilor lui Moab sau ai lui Edom. Dar chiar dacă un om este scit sau persan, dacă are cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Cristos şi respectă decretele cele veşnice şi drepte, el e tăiat împrejur cu tăierea împrejur cea bună şi folositoare, este un prieten al lui Dumnezeu şi Dumnezeu se bucură de darurile şi de ofrandele lui. Dar vă voi pune înainte, prieteni, chiar cuvintele lui Dumnezeu, care a spus poporului, prin Maleahi, unul din cei doisprezece profeţi: ‚Nu găsesc nici o plăcere în voi, zice Domnul, şi nu voi primi jertfele din mâinile tale; de la răsăritul soarelui, până la apusul lui numele Meu va fi glorificat printre neamuri şi pretutindeni se aduc jertfe în numele Meu, jertfe curate, căci numele Meu este cinstit printre neamuri, spune Domnul, dar voi îl necinstiţi’. El a spus prin David: ‚Un popor pe care nu l-am cunoscut M-a slujit şi, atunci când urechea lor M-a auzit, M-a ascultat’.

CAPITOLUL XXIX – CRISTOS NU ESTE DE NICI UN FOLOS CELOR CARE RESPECTĂ LEGEA

„Să Îl glorificăm pe Dumnezeu, toate neamurile strânse împreună, căci şi El S-a coborât la noi. Să Îl glorificăm pe El, Regele slavei şi Domnul oştirilor. Căci El Şi-a arătat harul şi faţă de neamuri şi preţuieşte sacrificiile noastre mai mult decât pe ale voastre. Atunci, ce nevoie am eu de circumcizie, când Dumnezeu depune mărturie în favoarea mea? Ce nevoie am de celălalt botez eu, care am fost botezat cu Duhul Sfânt? Cred că, menţionând aceasta, îi voi convinge şi pe cei a căror înţelegere este limitată. Căci aceste cuvinte nici nu au fost pregătite de mine, nici nu au fost înfrumuseţate de arta omului, ci David le-a cântat, Isaia le-a predicat, Zaharia le-a proclamat şi Moise le-a scris. Eşti familiarizat cu ele, Trypho? Ele se găsesc în Scripturile voastre, sau mai degrabă nu în ale voastre, ci în ale noastre. Căci noi le credem, dar voi, deşi le citiţi, nu observaţi spiritul lor. Nu fiţi jigniţi sau nu ne reproşaţi absenţa circumciziei cu care ne-a creat Dumnezeu şi să nu vi se pară ciudat faptul că noi bem apă fierbinte în zilele de sabat, din moment ce Dumnezeu direcţionează conducerea universului în ziua de sabat ca şi în toate celelalte zile, iar preoţilor li s-a poruncit să aducă jertfe în această zi ca şi în celelalte şi există atât de mulţi oameni neprihăniţi, care nu au oficiat nici una din aceste ceremonii ale legii şi totuşi Dumnezeu a confirmat că I-au fost plăcuţi.”

CAPITOLUL XXX – CREŞTINII POSEDĂ ADEVĂRATA NEPRIHĂNIRE

„Numai răutăţii voastre i se poate reproşa faptul că Dumnezeu poate fi acuzat de cei fără pricepere că nu i-a învăţat aceleaşi porunci drepte pe toţi oamenii. Căci asemenea instituţii nu li s-au părut rezonabile şi demne de Dumnezeu multor oameni, care nu au primit harul să ştie că poporul vostru a fost chemat la convertire şi la pocăinţa duhului, în vreme ce ei se găseau într-o stare păcătoasă, trudiţi sub apăsarea unor boli spirituale şi că profeţia anunţată după moartea lui Moise este veşnică. Iar acest fapt este menţionat în Psalmi, prieteni. Faptul că noi, cei care am ajuns înţelepţi prin ei, mărturisim că poruncile Domnului sunt mai dulci decât mierea şi decât fagurul de miere, este dovedit prin faptul că, deşi suntem ameninţaţi cu moartea, noi nu ne lepădăm de numele Lui. Mai mult, toţi pot vedea că noi, cei care credem în El, ne rugăm ca El să ne păzească de duhuri străine, rele şi înşelătoare – după cum declară în mod figurat cuvântul profeţiei, personificându-l pe unul din cei ce cred în El. Căci noi Îl rugăm continuu pe Dumnezeu, prin Isus Cristos, să ne ferească de demoni, care sunt ostili închinării înaintea lui Dumnezeu, şi pe care i-am slujit în trecut, pentru ca, după convertirea noastră prin El, la Dumnezeu, să putem fi fără pată. Noi Îl numim pe El Sprijinitor şi Răscumpărător şi chiar şi demonii se tem de puterea acestor nume. Şi acum, ei sunt învinşi când sunt exorcizaţi în numele lui Isus Cristos, care a fost crucificat în timpul lui Pilat din Pont, guvernatorul Iudeii. Şi astfel este vădit pentru toţi că Tatăl Lui I-a dat o putere atât de mare, încât demonii sunt supuşi numelui şi suferinţelor Lui”.

CAPITOLUL XXXI – DACĂ PUTEREA LUI CRISTOS ESTE ATÂT DE MARE ACUM, CU CÂT MAI MARE VA FI LA A DOUA LUI VENIRE!

„Dar dacă o putere atât de mare a urmat şi încă urmează suferinţelor Lui, cât de mare va fi cea care va urma venirii Lui în slavă! Căci El va veni pe nori ca Fiu al omului, cum a prevestit Daniel, şi îngerii Lui vor veni împreună cu El. Acestea sunt cuvintele lui: ‚M-am uitat până s-au aşezat nişte scaune de domnie şi Cel Îmbătrânit de zile a şezut jos; veşmintele Lui erau albe ca zăpada şi părul capului Lui alb ca lâna curată. Tronul Lui era ca nişte flăcări de foc şi roţile lui ca un foc aprins. Un râu de foc curgea şi venea dinaintea Lui. Mii de mii Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile. Am auzit glasul marilor cuvinte rostite de corn şi fiara a fost înfrântă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o prelungire a vieţii până la o vreme şi la un timp anumit. Într-o viziune din timpul nopţii am văzut pe unul ca Fiul omului venind pe norii cerului. El a venit la Cel Îmbătrânit de zile şi a stat înaintea Lui. Cei ce stăteau în jur L-au adus mai aproape şi I S-a dat putere şi cinste împărătească şi toate neamurile de pe pământ, după familiile lor, şi toată slava Îl slujesc. Stăpânirea Lui este veşnică şi nu va trece niciodată; împărăţia Lui nu va fi nimicită. Duhul meu s-a înfiorat înăuntrul meu şi viziunile din capul meu m-au tulburat. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am întrebat care era înţelesul exact al acestor lucruri. Drept răspuns, el mi-a vorbit şi mi-a arătat înţelesul lor: aceste fiare mari sunt patru împărăţii, care vor fi distruse de pe pământ şi nu vor primi o stăpânire veşnică. Atunci am dorit să aflu întocmai despre cea de-a patra fiară, care le distrusese pe toate [celelalte] şi era cumplită, cu dinţii de fier şi cu gheare de aramă, care devora, distrugea şi călca în picioare ceea ce rămânea; doream să ştiu ce însemnau cele zece coarne de pe capul ei, dintre care unul a ieşit deasupra şi a făcut să cadă trei din cele dinainte. Şi acel corn avea ochi şi o gură care rostea cuvinte mari, iar înfăţişarea lui o întrecea pe a celorlalte. Şi iată că acel corn a făcut război împotriva sfinţilor şi i-a învins, până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Prea Înalt. Şi a venit vremea ca sfinţii Celui Prea Înalt să ia în stăpânire împărăţia. Cu privire la cea de-a patra fiară, mi s-a spus: pe pământ va exista o a patra împărăţie, care va învinge toate aceste împărăţii, va înghiţi întregul pământ, îl va distruge şi îl va pustii cu totul. Cele zece coarne sunt zece împăraţi care se vor ridica şi unul se va ridica după ei; îi va întrece pe primii în fapte rele şi îşi va supune trei împăraţi. Va rosti cuvinte împotriva Celui Prea Înalt, îi va da la o parte pe restul sfinţilor Celui Prea Înalt şi va căuta să schimbe vremurile şi timpurile. Sfinţii vor fi daţi în mâinile lui o vreme, vremi şi o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata şi ei îi vor lua stăpânirea, care va fi distrusă şi nimicită pentru totdeauna. Iar împărăţia, puterea şi locul împărăţiilor de sub ceruri au fost date poporului sfânt al Celui Prea Înalt, să le stăpânească într-o împărăţie veşnică. Şi toate puterile Îi vor fi supuse şi Îl vor asculta. Acesta este finalul lucrurilor. Eu, Daniel, am fost cuprins de o mare uimire şi mi s-a schimbat glasul; totuşi, am păstrat aceste lucruri în inima mea’”.

CAPITOLUL XXXII – IUSTIN FACE DISTINCŢIA ÎNTRE CELE DOUĂ VENIRI ALE LUI CRISTOS, ÎNTRUCÂT TRYPHO NU ESTE DE ACORD CU FAPTUL CĂ DANIEL ÎL DESCRIE PE CRISTOS CA FIIND CEL PLIN DE GLORIE

Când am încheiat, Trypho a spus: „Aceste pasaje scripturale şi altele, domnule, ne silesc să Îl aşteptăm pe Cel care, ca Fiu al omului, primeşte împărăţia veşnică de la Cel Îmbătrânit de zile. Dar acest aşa-numit Cristos al vostru a fost lipsit de cinste şi glorie, aşa încât cel din urmă blestem din legea lui Dumnezeu a căzut peste El, căci a fost crucificat”.

Atunci i-am răspuns: „Domnule, dacă nu ar fi spus Scriptura, pe care am citat-o deja, că înfăţişarea Lui a fost lipsită de glorie şi cei din vremea Lui nu L-au cunoscut, că va fi îngropat la un loc cu cei bogaţi, că prin rănile Lui noi suntem vindecaţi, că va fi dus ca un miel şi dacă nu aş fi explicat că sunt două veniri ale Lui – una în care L-aţi străpuns şi a doua, cea în care Îl veţi cunoaşte pe cel pe care L-aţi străpuns şi toate seminţiile voastre se vor jeli, fiecare seminţie în parte, femeile separat şi bărbaţii separat – ar fi însemnat că am spus lucruri îndoielnice şi obscure. Dar acum, prin intermediul conţinutului acelor pasaje din Scriptură pe care voi le consideraţi sfinte şi profetice, caut să demonstrez tot [ceea ce am citat], în speranţa că unii dintre voi fac parte din rămăşiţa lăsată spre mântuirea veşnică prin harul Domnului Savaot. De aceea, pentru ca problema cercetată să vă fie mai clară, voi menţiona alte cuvinte spuse de binecuvântatul David, din care veţi vedea că Domnul este numit Cristos, de către Duhul Sfânt al profeţiei şi că Domnul, Tatăl tuturor, L-a luat de pe pământ, aşezându-L la dreapta Lui, până îi va pune pe vrăjmaşii Lui aşternut picioarelor Lui. Acest fapt are loc, într-adevăr, din vremea în care Domnul nostru, Isus Cristos, S-a înălţat la cer, după ce a înviat din morţi. Acum, vremurile se apropie de sfârşit. Iar cel despre care prezice Daniel că va avea stăpânire pentru o vreme, vremuri şi o jumătate de vreme, este deja la uşă, gata să rostească hule şi lucruri îndrăzneţe împotriva Celui Prea Înalt. Dar voi, care nu cunoaşteţi câtă vreme va avea stăpânirea, sunteţi de altă părere. Căci voi interpretaţi termenul ‚vreme’ ca însemnând o sută de ani. Dar dacă este aşa, omul păcatului ar trebui să domnească cel puţin trei sute cincizeci de ani, dacă socotim ceea ce spun sfântul Daniel – ‚vremuri’ – ca fiind numai două vremuri. V-am spus toate aceste lucruri ca pe o digresiune, ca să vă convingeţi, în cele din urmă, de ceea ce a declarat Dumnezeu împotriva voastră: că sunteţi fii nechibzuiţi şi de următoarele: ‚De aceea, iată că voi duce acest popor în robie, aşa voi face; îi voi dezbrăca pe înţelepţi de înţelepciunea lor şi voi ascunde priceperea de cei chibzuiţi’; încetaţi să vă înşelaţi pe voi înşivă şi pe cei ce vă ascultă şi învăţaţi de la noi, care am primit înţelepciunea prin harul lui Cristos. Cuvintele spuse de David sunt acestea: ‚Domnul a zis Domnului Meu: Şezi la dreapta Mea, până voi pune pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale. Domnul va trimite din Sion toiagul tăriei Tale: Stăpâneşte în mijlocul duşmanilor Tăi! Căpetenia puterii Tale va fi cu Tine ziua, în frumuseţea sfinţilor Tăi. Te-am născut din pântecele dimineţii, înaintea luceafărului. Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec. Domnul este la dreapta Ta: El a zdrobit împăraţi în ziua mâniei Lui; El va judeca printre păgâni şi totul va fi plin [de] trupuri moarte. El va bea din pârâu în timpul mersului; de aceea Îşi va înălţa capul’”.

CAPITOLUL XXXIII – PSALMUL 110 NU VORBEŞTE DESPRE EZECHIA. EL DOVEDEŞTE CĂ, MAI ÎNTÂI, CRISTOS VA FI SMERIT ŞI APOI VA FI PLIN DE SLAVĂ

„Şi”, am continuat, „nu sunt în necunoştinţă cu privire la faptul că voi îndrăzniţi să explicaţi acest psalm ca şi cum s-ar referi la Ezechia; dar voi dovedi că vă înşelaţi, chiar prin următoarele cuvinte: ‚Domnul a jurat şi nu-I va părea rău’ – este scris apoi: ‚Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec’, cu ceea ce precedă şi succede acest pasaj. Nici chiar voi nu veţi îndrăzni să obiectaţi că Ezechia a fost fie un preot, fie este preotul cel veşnic al lui Dumnezeu. Dar aceste expresii arată că este vorba despre Isus. Dar urechile voastre sunt închise şi inimile voastre insensibile. Căci prin această declaraţie: ‚ Domnul a jurat şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec’, Dumnezeu a arătat printr-un jurământ (din pricina necredinţei voastre), că El era Mare Preot, după rânduiala lui Melhisedec. După cum Melhisedec a fost descris de Moise drept preot al Celui Prea Înalt, a fost preot al celor necircumcişi şi l-a binecuvântat şi l-a circumcis pe Avraam, care i-a dat zeciuială, la fel a arătat Dumnezeu că Preotul Lui cel veşnic, pe care Duhul Sfânt Îl numeşte şi Domn, va fi preotul celor necircumcişi. De asemenea, El îi va primi şi îi va binecuvânta pe cei necircumcişi care se apropie de El, adică pe cei care cred în El şi care caută binecuvântările Lui. Aceste cuvinte de la sfârşitul psalmului arată că, mai întâi, El va fi smerit ca om şi apoi va fi înălţat: ‚El va bea din pârâu în timpul mersului,’ şi ‚de aceea Îşi va înălţa capul’”.

CAPITOLUL XXXIV – NICI PSALMUL 72 NU SE APLICĂ LUI SOLOMON, DE ALE CĂRUI GREŞELI CREŞTINII SE CUTREMURĂ

„Mai departe, ca să vă conving că voi nu aţi înţeles nimic din Scripturi, vă voi aminti alt psalm, dictat lui David de Duhul Sfânt, psalm despre care voi spuneţi că se referă la Solomon, care a fost şi el regele vostru. Dar psalmul se referă tot la Cristos. Însă voi vă înşelaţi pe voi înşivă prin formulări ambigue. Căci acolo unde se spune: ‚Legea Domnului este desăvârşită’, voi nu înţelegeţi că este vorba de legea care avea să vină după Moise, ci de cea dată de Moise, deşi Dumnezeu a declarat că va stabili o nouă lege şi un nou legământ. Iar acolo unde s-a spus: ‚Doamne, dă judecata Ta împăratului’, voi spuneţi că psalmul vorbeşte despre Solomon, din moment ce acesta era rege, deşi cuvintele afirmă expres faptul că referirea este făcută cu privire la Regele cel veşnic, la Cristos. Căci Cristos este Rege, Preot, Dumnezeu, Domn, înger şi om, conducător, piatră, Fiul cel născut, cel dintâi supus suferinţelor, care S-a întors apoi în cer, urmând să vină în slavă şi despre El s-a propovăduit că are împărăţia cea veşnică: eu dovedesc aceasta pe baza întregii Scripturi. Dar ca să înţelegeţi ce am spus, vă citez cuvintele psalmului; ele sunt acestea: ‚O, Dumnezeule, dă judecata Ta împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului, ca să judece pe poporul Tău cu dreptate şi pe săracii Tăi cu nepărtinire. Munţii vor aduce pace poporului şi dealurile dreptate. El va face dreptate săracilor din popor, va scăpa pe copiii celor nevoiaşi şi va umili pe cel defăimător. El va dăinui cât soarele şi mai mult decât luna, pentru toate generaţiile. El va coborî ca ploaia din nori, ca stropii de apă ce cad pe pământ. Neprihănirea va înflori în zilele Lui, pacea va fi îmbelşugată, până când luna nu va mai fi. El va stăpâni de la o mare la alta şi de la râuri până la marginile lumii. Etiopienii vor cădea cu faţa la pământ înaintea Lui şi duşmanii Lui vor linge ţărâna. Împăraţii Tarsisului şi ai insulelor vor aduce daruri; la fel şi împăraţii din Arabia şi din Seba, toţi împăraţii pământului se vor închina Lui şi toate popoarele Îi vor sluji: căci El l-a izbăvit pe sărac din mâna celui puternic şi pe nevoiaşul care nu avea nici un ajutor. Va avea milă de sărac şi de nevoiaş şi va scăpa sufletele celor lipsiţi: El le va răscumpăra sufletele de la plata cametei şi din faţa nedreptăţii şi numele Lui va fi cinstit de ei. El va trăi şi I Se va da din aurul Arabiei şi se vor ruga necurmat pentru El: Îl vor binecuvânta toată ziua. Va exista o temelie pe pământ, care va fi înălţată pe vârfurile munţilor: roadele Lui vor fi în Liban şi oamenii din cetăţi vor înflori ca iarba pământului. Numele Lui va fi binecuvântat în veci. Numele Lui va dăinui mai mult decât soarele şi toate seminţiile pământului vor fi binecuvântate în El, toate neamurile Îl vor numi binecuvântat. Binecuvântat fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, singurul care face lucruri minunate şi binecuvântat fie numele Lui slăvit în veac şi în veci de veci; şi întregul pământ va fi umplut de slava Lui. Amin, amin’. Iar la încheierea acestui psalm pe care l-am citat, este scris: ‚Imnurile lui David, fiul lui Isai, s-au încheiat’. Ştiu că Solomon a fost un rege mare şi renumit, care a construit templul din Ierusalim, dar este evident că nici unul din lucrurile menţionate în psalm nu i s-au întâmplat lui. Căci nici nu i s-au închinat lui toţi regii, nici nu a stăpânit până la marginile pământului, nici vrăjmaşii lui nu i-au căzut înainte, lingând ţărâna. De asemenea, risc să repet ceea ce este scris în cartea Regilor ca fiind săvârşit de el, şi anume felul în care, sub influenţa unei femei, s-a închinat idolilor din Sidon, ceea ce nici cei dintre neamuri, care Îl cunosc pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor prin Isus Cristos cel răstignit, nu îndrăznesc să facă, ci mai degrabă rabdă orice tortură şi răzbunare, chiar până la moarte, decât să se închine la idoli sau să mănânce din carnea oferită idolilor.”

CAPTOLUL XXXV – ERETICII CONFIRMĂ CREDINŢA CATOLICĂ

Trypho a spus: „Totuşi, mi se pare că mulţi din cei ce spun că Îl mărturisesc pe Isus şi sunt numiţi creştini mănâncă din carnea oferită idolilor şi declară că, drept urmare, ei nu sunt afectaţi în vreun fel”. Eu am răspuns: „Faptul că există astfel de oameni, care se declară creştini şi Îl recunosc pe Isus drept Domn şi Cristos, însă nu învaţă doctrinele Lui, ci pe cele ale duhurilor greşelii, ne face pe noi, care suntem ucenici ai doctrinei adevărate şi curate a lui Isus Cristos, să fim mai credincioşi şi mai statornici în nădejdea anunţată de El. Căci lucrurile pe care El le-a prevestit că vor avea loc în numele Lui le vedem împlinindu-se sub ochii noştri. Căci El a spus: ‚Vor veni mulţi în numele Meu, îmbrăcaţi pe dinafară ca nişte oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori’. Apoi ‚Vor fi schisme şi erezii’ şi ‚feriţi-vă de profeţii mincinoşi, care vor veni la voi îmbrăcaţi ca nişte oi, dar care sunt pe dinăuntru nişte lupi răpitori’. Şi ‚Se vor ridica mulţi Cristoşi şi apostoli mincinoşi şi îi vor amăgi pe mulţi din cei credincioşi’. Prin urmare, există şi au existat, prietenii mei, mulţi care au venit în numele lui Isus, dar care au învăţat pe alţii să spună şi să facă lucruri lipsite de cucernicie şi blasfemiatoare. Noi îi numim după numele omului de la care a pornit fiecare doctrină şi fiecare opinie. (Căci unii într-un fel, alţii în altul propovăduiesc blasfemii la adresa Creatorului tuturor lucrurilor, Cristos, despre care Dumnezeu a prezis că va veni şi la adresa Dumnezeului lui Avraam, Isaac şi Iacov; noi nu avem nimic în comun cu aceşti oameni, căci ştim că ei sunt atei, lipsiţi de pietate şi de evlavie, sunt păcătoşi şi Îl mărturisesc pe Isus numai cu numele, fără să fie închinători ai Lui. Totuşi, ei se numesc creştini, la fel cum unii dintre neamuri scriu numele lui Dumnezeu pe lucrările mâinilor lor şi iau parte la rituri infame şi necuviincioase.) Unii sunt numiţi marcieni, alţii valentinieni, alţii basilidieni, saturnilieni sau poartă alte nume, fiecare după numele celui ce a iniţiat o opinie anume, la fel cum şi cei ce se consideră filozofi, aşa cum am spus înainte, cred că trebuie să poarte numele filozofiei pe care o urmează, după numele părintelui unei doctrine anume. Ca urmare a acestor lucruri, noi ştim că Isus cunoştea dinainte ce avea să se întâmple după El, datorită multelor evenimente despre care a prevestit că se vor întâmpla celor ce cred în El şi Îl mărturisesc pe El, Cristosul. Căci El a prezis tot ceea ce suferim noi, chiar faptul că vom fi ucişi de prieteni; este limpede, deci, că nici un cuvânt sau vreo acţiune de-a Lui nu dă greş. De aceea, noi ne rugăm pentru voi şi pentru toţi ceilalţi oameni care ne urăsc, pentru ca voi să vă pocăiţi împreună cu noi şi să nu mai rostiţi blasfemii la adresa Celui care, prin lucrările Lui, prin faptele măreţe împlinite chiar acum în numele Lui, prin cuvintele învăţate şi prin profeţiile anunţate cu privire la El, este fără vină şi mai presus de orice reproş în toate lucrurile, Cristos Isus. Dorim ca voi, crezând în El, să fiţi salvaţi la a doua Lui venire în slavă, ca să nu fiţi condamnaţi de El la foc.”

CAPITOLUL XXXVI – EL DOVEDEŞTE CĂ ISUS CRISTOS ESTE NUMIT DOMNUL OŞTIRILOR

Atunci el a răspuns: „Să zicem că aceste lucruri sunt aşa cum spui tu – şi anume că a fost prezis cu privire la Cristos faptul că El va suferi, că va fi numit o piatră şi că, după prima Lui venire, când se spusese că El va suferi, se va întoarce în slavă şi va fi Judecătorul tuturor, Rege veşnic şi Preot. Acum arată dacă acest om este Cel cu privire la care s-au făcut aceste profeţii”.

Eu am spus: „Fie cum doreşti, Trypho, mă voi apropia de aceste dovezi pe care le cauţi la locul potrivit; dar acum, permite-mi să relatez profeţiile, ca să demonstrez că acest Cristos este numit deopotrivă Dumnezeu, Domnul oştirilor şi al lui Iacov, de către Duhul Sfânt. Interpreţii voştri sunt nechibzuiţi, după cum spune Dumnezeu, din moment ce ei spun că această referinţă îl priveşte pe Solomon, nu pe Cristos, când a adus chivotul mărturiei în templul pe care l-a construit. Psalmul lui David este acesta: ‚Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi toţi cei ce o locuiesc. El l-a întemeiat pe mări şi l-a întărit pe râuri. Cine se va sui pe muntele Domnului? Cine va sta în locul Lui cel sfânt? Cel ce are mâinile nevinovate şi inima curată, cel ce nu a primit suflet în zadar şi care nu jură cu viclenie faţă de aproapele său. Acesta va primi binecuvântare de la Domnul şi îndurare de la Dumnezeu, Mântuitorul lui. Acesta este neamul celor care Îl caută pe Domnul, care caută faţa Dumnezeului lui Iacov. Voi, conducători, ridicaţi porţile; ridicaţi-vă, porţi veşnice, să intre Împăratul slavei. Cine este acest împărat al slavei? Domnul oştirilor, El este împăratul slavei’. Prin urmare, se vede că Solomon nu este Domnul oştirilor, ci atunci când Cristos al nostru a înviat din morţi şi S-a înălţat la cer, căpeteniilor din ceruri, sub conducerea lui Dumnezeu, li se porunceşte să deschidă porţile cerului, ca să intre Cel ce este Împăratul slavei şi să stea la dreapta Tatălui, până când acesta îi va face pe vrăjmaşii Lui aşternut picioarelor Lui, aşa cum s-a arătat în alt psalm. Căci atunci când căpeteniile cerului au văzut înfăţişarea Lui lipsită de frumuseţe, de glorie şi de cinste, nu L-au recunoscut şi au întrebat: ‚Cine este acest Împărat al slavei?’ Şi Duhul Sfânt, fie de la Tatăl, fie de la El Însuşi, a răspuns: ‚Domnul oştirilor, El este Împăratul slavei’. Căci toţi vor recunoaşte că nici unul din cei ce păzeau porţile templului din Ierusalim nu ar fi îndrăznit să spună, cu privire la Solomon, deşi acesta a fost un rege atât de glorios, sau cu privire la chivotul mărturiei: ‚Cine este acest Împărat al slavei?’

CAPITOLUL XXXVII – ACELAŞI LUCRU ESTE DOVEDIT DE ALŢI PSALMI

„Mai mult, în psalmul 46 se face referire la Cristos astfel: ‚Dumnezeu înaintează cu un strigăt şi Domnul cu glasul unei trâmbiţe. Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi; cântaţi Împăratului nostru, cântaţi; căci Dumnezeu este Împărat peste tot pământul: cântaţi cu pricepere. Domnul împărăţeşte peste popoare, El stă pe tronul Lui cel sfânt. Conducătorii naţiunilor s-au adunat împreună cu Dumnezeul lui Avraam, căci vitejii lui Dumnezeu sunt înălţaţi pe pământ’. Iar în psalmul 98, Duhul Sfânt vă mustră şi prezice că Cel pe care voi nu Îl doriţi ca rege este Rege şi Domn, atât al lui Samuel, cât şi al lui Aaron, al lui Moise şi, pe scurt, al tuturor celorlalţi. Şi cuvintele psalmului sunt următoarele: ‚Domnul împărăţeşte, să se mânie popoarele: El [este] Cel ce stă pe heruvimi; să se clatine pământul. Să mărturisească numele Tău cel mare, căci este sfânt şi înfricoşat şi cinstea Împăratului iubeşte dreptatea. Tu ai pregătit echitatea şi ai îndeplinit judecata şi neprihănirea în Iacov. Înălţaţi pe Domnul, Dumnezeul nostru, închinaţi-vă înaintea aşternutului picioarelor Lui, căci El este sfânt. Moise şi Aaron sunt printre preoţii Lui şi Samuel printre cei ce cheamă numele Lui. Ei L-au chemat pe Domnul (spune Scriptura) şi El i-a ascultat. El le-a vorbit în stâlpul din nor, căci ei au păzit mărturia Lui şi porunca pe care le-a dat-o. O, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu i-ai ascultat: o, Dumnezeule, Tu le-ai arătat bunăvoinţă şi [totuşi] Te-ai răzbunat pentru toate plăsmuirile lor. Înălţaţi pe Dumnezeu, Dumnezeul nostru şi închinaţi-vă pe muntele Lui cel sfânt, căci Domnul, Dumnezeul nostru este sfânt’”.

CAPITOLUL XXXVIII – ESTE SUPĂRĂTOR PENTRU IUDEI FAPTUL CĂ SE SPUNE DESPRE CRISTOS CĂ TREBUIE SĂ FIE ADORAT. TOTUŞI, IUSTIN CONFIRMĂ ACEASTA POTRIVIT PSALMULUI 45

Şi Trypho a spus: „Domnule, era bine pentru noi dacă am fi ascultat de învăţătorii noştri, care au stabilit o lege, potrivit căreia noi nu trebuie să avem nici un fel de relaţii cu voi şi nici să comunicăm cu voi cu privire la aceste întrebări. Căci voi rostiţi multe blasfemii, prin faptul că încercaţi să ne convingeţi că acest om răstignit a fost cu Moise şi cu Aaron şi le-a vorbit în stâlpul din nor, apoi că a devenit om, a fost răstignit, s-a înălţat la cer, că va veni din nou pe pământ şi că i se cuvine închinarea’.

Atunci i-am răspuns: „Eu ştiu că, aşa cum spune cuvântul lui Dumnezeu, această mare înţelepciune a lui Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor şi Cel Atotputernic, este ascunsă de voi. De aceea, din compasiune pentru voi, mă străduiesc din răsputeri să vă fac să înţelegeţi aceste probleme care vi se par paradoxale, iar dacă nu o veţi face, eu voi fi nevinovat în ziua judecăţii. Căci veţi auzi cuvinte care vi se vor părea chiar mai paradoxale, dar nu fiţi încurcaţi, ci mai degrabă rămâneţi ascultători plini de râvnă şi cercetători, dispreţuind tradiţia învăţătorilor voştri, pe care Duhul Sfânt îi condamnă pentru incapacitatea lor de a înţelege adevărurile lui Dumnezeu şi pentru preferinţa lor pentru predicarea propriilor doctrine. Prin urmare, în psalmul 44 [45], aceste cuvinte se referă în acelaşi fel la Cristos: ‚Inima mea a scos la iveală un lucru bun; voi spune Împăratului lucrările mele. Limba mea este pana unui scriitor pregătit. Eşti mai frumos decât fiii oamenilor: harul este turnat pe buzele Tale, de aceea Dumnezeu Te-a binecuvântat pe vecie. Încinge-Ţi sabia pe coapse, Tu, Cel plin de putere. Grăbeşte-Te în frumuseţea Ta, propăşeşte şi împărăţeşte, din pricina adevărului, a blândeţii şi a neprihănirii şi dreapta Ta Te va conduce în chip minunat. Săgeţile Tale sunt ascuţite, oamenii vor cădea sub Tine; în inima duşmanilor Împăratului [se înfig săgeţile]. Tronul Tău dăinuie în veci de veci: sceptrul împărăţiei Tale este unul de dreptate. Tu ai iubit neprihănirea şi au urât nedreptatea; de aceea, Dumnezeul Tău Te-a uns cu un untdelemn de bucurie, mai presus de tovarăşii Tăi. [El Te-a uns] cu mir, cu untdelemn şi casia pe veşmintele Tale, în palatele Tale de fildeş, unde Te înveselesc. Fiicele împăraţilor sunt aduse în cinstea Ta. Împărăteasa a stat la dreapta Ta, înveşmântată în haine împodobite cu aur. Ascultă, o, fiică, ia aminte şi pleacă-ţi urechea; uită pe poporul tău şi casa tatălui tău: şi Împăratul va dori frumuseţea ta. Pentru că El este Domnul tău, să te închini şi tu înaintea Lui. Fiica Tirului [va veni acolo] cu daruri. Şi cele mai bogate din popor se vor pleca înaintea feţei tale. Fiica Împăratului este plină de slavă, îmbrăcată în veşminte brodate cu mâna. Fecioarele care o urmează vor fi aduse înaintea Împăratului şi însoţitoarele ei sunt aduse la Tine. Ele vor fi aduse cu bucurie şi veselie, vor fi conduse în casa Împăratului. În locul părinţilor Tăi Ţi s-au născut fii, pe care îi vei numi stăpânitori peste întregul pământ. Îmi voi aminti numele Tău în fiecare generaţie: de aceea poporul Te va mărturisi în veac şi în veci de veci’”.

CAPITOLUL XXXIX – IUDEII ÎI URĂSC PE CREŞTINII CARE CRED ASTFEL. CÂT DE MARE ESTE DIFERENŢA DINTRE UNII ŞI ALŢII!

„Acum, nu este surprinzător”, am continuat eu, „faptul că voi ne urâţi pe noi, cei care avem aceste păreri şi care dovedim că sunteţi vinovaţi de o continuă împietrire a inimii. Într-adevăr, Ilie, vorbind cu Dumnezeu despre voi, spune astfel: ‚Doamne, i-au ucis pe profeţii Tăi, au surpat altarele Tale: am rămas numai eu singur şi caută să-mi ia viaţa’. Şi El îi răspunde: ‚Mai am încă şapte mii de bărbaţi care nu şi-au plecat genunchiul înaintea lui Baal’. De aceea, după cum Dumnezeu nu Şi-a revărsat mânia datorită celor şapte mii