Manual de Teologie (continuare)

135
views

John Leadley Daggde John Leadley Dagg, D. D.

Partea a doua – Tratat despre ordinea bisericească (continuare)

SECȚIUNEA IV – CINA DESCHISĂ

Am văzut că Cina Domnului a fost poruncită bisericilor locale ca poruncă și perpetuitate și dacă bisericile locale sunt organizate după Scripturi, conțin doar botezați. deci botezul este o condiție a participării la Cina Domnului. Aceasta determină prioritatea botezului față de celelalte porunci. Aceasta este doctrina pedobaptiștilor. Nu contrazicem principiul. Diferim ca părere însă în practică, pentru că noi considerăm botezul prin imersiune, în urma mărturiei de credință și excludem pe mulți pe care ei îi admit. Dar sunt baptiști care resping principiul că botezul este necesar înainte de Cină și susțin că nimic nu trebuie să condiționeze Cina, care nu este o condiție a salvării. Ei susțin că toate persoanele pioase, botezate și nebotezate, au dreptul la cina Domnului. Practica lor se numește Cină deschisă sau mixtă și argumentele apărării ei ne cer atenția.

Argumentul 1.—Cina Domnului, când a fost instituită de Hristos, a fost dată persoanelor care nu fuseseră botezate și deci botezul nu este o condiție.

Prima Cină a fost administrată apostolilor. Unii fuseseră botezați de Ioan și deoarece ucenicii personali ai lui Isus era botezați, concludem că toți apostolii erau botezați. dacă se neagă botezul lui Ioan și se consideră botez creștin cel administrat de Hristos, cerem dovezi. Până ce se stabilește distincția, argumentul nu are bază.

Dar mai este o cale de a întâmpina argumentul. Avem certitudinea că apostolii nu erau botezați după instituirea Cinei. De aici până la Pentecost, când au intrat deplin în lucrare, este exclusă probabilitatea botezării lor atunci și dacă erau calificați pentru a intra în lucrare deplin, fără alt botez, înseamnă că acesta nu era necesar. D. Hall, apărătorul Cinei deschise, spune: opinia mea este că în sensul creștin al termenului, nu erau botezați deloc.24 Când Pavel a fost făcut apostol, înainte de a intra în lucrare, i s-a poruncit să se boteze. Ceilalți apostoli nu au avut această obligație. Vedem diferența și presupunem că erau deja botezați cu același botez ca Pavel. Dacă greșim, este adevărat că cei 11 nu aveau obligația botezului și cazul lor diferă radical de al persoanelor obligate să se boteze și neglijează datoria aceasta. Botezul este necesar pentru a-L mărturisi pe Hristos, după porunca Lui, înainte de a fi admis în biserică și la Cină, dar cei 11 apostoli nu au avut această obligație dintr-un motiv sau altul. Cazurile nu sunt paralel și deci argumentul cade.

Argumentul 2.—argumentul Cinei stricte, din poziția botezului din trimitere, dovedește prea mult. Dacă dovedește că nu trebuie să învățăm pe cei nebotezați să nu ia Cina, dovedește și că nu trebuie să-i învățăm preceptele morale ale lui Hristos din cuvintele „tot ce v-am poruncit”.

Apostolilor li s-a poruncit să predice evanghelia la orice făptură. În împlinirea poruncii, era datoria lor să instruiască ignoranții. și-au adaptat instruirea la caracterul fiecărui om și la circumstanțe. celor nepocăiți le spunea: pocăiți-vă și botezați-vă. Celor nebotezați le spuneau: de ce amânați? ridicați-vă și fiți botezați. pe ucenicul botezat îl îndemnau să păzească tot ce a poruncit Hristos. Nepocăiții nu trebuiau să păzească toate lucrurile poruncite de Hristos. Apărătorii Cinei deschise neagă că ar avea dreptul la botez sau la Cină, dar de ce? Aceleași precepte morale care sunt pentru botezați sunt și pentru nepocăiți. Dacă exclud nepocăiții de la botez și Cină, rațiunea lor e prea mult, și îi exclud și de la instruire. Dacă este doar pentru a susține diferit ordinea prescrisă în trimitere, că botezul aparține doar celor ce sunt ucenici, ordinea aceasta dovedește că botezații doar trebuie învățați să păzească tot ce a poruncit Hristos. Unele lucruri poruncite de Hristos pot fi învățate de nepocăiți și de nebotezați, dar păzirea deplină a poruncilor aparține ucenicilor botezați. dacă trimiterea era: faceți ucenici din toate națiunile și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit, atunci botezul și cina erau incluse și nu interfera cu ordinea potrivită. Dar separarea botezului îi conferă o relație specială cu celelalte lucruri poruncite de Hristos și ordinea în care este introdus semnifică ordinea potrivită a supunerii noastre.

Argumentul 3.—în vremurile primare doare botezații luau parte la Cină, aceasta nu este o regulă pentru noi, care avem circumstanțe diferite. Convertiții de atunci nu înțelegeau eronat obligația de a se boteza. Dacă refuza botezul, refuzul îl excludea din ucenicie. și nimic nu exclude de la cină decât ce exclude de la ucenicie.

Argumentul admite că dacă toți ar înțelege datoria, botezul precede cina , ca în vremea apostolică. Până unde putem tolera nesupunerea față de poruncile lui Hristos și să producem o ordine bisericească necunoscută în vechime, pentru a ne acomoda erorilor sau slăbiciunii credinței?

Argumentul 4.—cina comemorează moartea lui Hristos, botezul reprezintă îngroparea și învierea. Ordinea lucrurilor semnificate este inversă. Deci porunca nu este necesară.

Botezul reprezintă îngroparea lui Hristos, dar nu exclude moartea: cânți am fost botezați în Hristos, am fost botezați în moartea Lui. Suntem îngropați cu El prin botez, în moarte. Cina reprezintă moartea lui Hristos, dar nu exclude îngroparea și învierea. Fără înviere, jertfa nu era primită și amintirea nefolositoare. Cina duce gândurile la a doua venire a lui Hristos, deci presupune învierea. Ambele ritualuri semnifică aceste fapte. Nici un argument valid nu se poate extrage pentru a determina ordinea potrivită.

Ambele ritualuri ne duc credința la acceptata jertfă a lui Hristos, dar ele nu semnifică relația cu aceasta în aceeași manieră. Botezul reprezintă moartea credinciosului față de păcat și ridicarea la viața nouă. Semnifică schimbarea prin care devine o făptură nouă. Cina reprezintă hrănirea continuă a credinciosului cu Hristos și presupune schimbarea denotată de botez. Deci semnificația subiectivă a ritualurilor determină prioritatea botezului.

Dacă ar fi vreo bază pentru argumentul că cina precede botezul, ar stabili aceasta universal, nu ocazional.

Argumentul 5.—Cina este simbolul dragostei frățești. A o refuza unui ucenic al lui Hristos este contrar spiritului dragostei frățești și poruncii lui Hristos.

Hristos a poruncit să iubim ucenicii adevărați, dar nu să dăm simbolul acesta. Nici legea și nici duhul dragostei frățești nu ne cer să tratăm frații altfel decât este porunca. Le dăm dragostea, nu simbolul, în supunere față de aceeași autoritate și în exercitarea aceluiași spirit fraternal. Dacă participarea corectă la Cină aducea salvarea și dacă botezul era necesar acestei participări, ar fi manifestarea cea mai înaltă a dragostei frățești să menținem ferm practica cinei stricte. Fermitatea noastră poate corecta o eroare a fratelui, care ar ruina interesele eterne. O dragoste falsă ne poate înclina spre a nu le tulbura încrederea , dar adevărata dragoste creștină ne va îndruma în direcția opusă. Trebuie să împlinim datoriile cu aceeași grijă față de voia divină, ca și când salvarea ar depinde de acesta, și adevăratul spirit al dragostei creștine ne va face să păzim pe fratele nostru de ce este păcat. Deci argumentul cu dragostea frățească pentru justificarea cinei mixte eșuează, dacă practica este contrară minții lui Hristos.

Argumentul acesta trebuie să fie inconclusiv, până se dovedește că dragostea frățească nu subzistă fără participarea la Cină. Dar sunt multe căi de mărturie și oferire a afecțiunii față de frați, fără a lua parte la erorile lor. Putem fi gata în supunere față de Hristos să ne dăm viața pentru frați – deși putem alege să murim, decât să încălcăm poruncile din dragoste falsă.

Argumentul 6.—o anumită biserică diferă de biserica universală, cum o parte diferă de întreg. Pedobaptiștii creștini sunt o parte a adevăratei biserici, deci trebuie admiși ca membrii și la cină în bisericile particulare.

Diferența bisericilor locale de cea universală ca parte din ea este presupusă de Mr. Hall, în apărarea cinei mixte. Presupunerea fără dovadă este eroarea fundamentală a acestei scheme. Nu susținem că cina unei biserici este negată celor cu drepturi depline de membru.

Am văzut că biserica universală nu este agregatul bisericilor locale și nu este strict omogenă cu ele. De aici presupunerea fundamentală cinei mixte este eronată.

Argumentul 7.—a exclude un frate Pedobaptist de la cină înseamnă a-l pedepsi cu excomunicarea, ca pe păcătoși. nu acesta este tratamentul potrivit unui ucenic a cărui eroare de judecată este iertată de Domnul. Când un apărător al cinei deschise exclude de la Cină un frate care nu dă dovadă de convertire, excluderea nu este privită ca pedeapsă. Nici excluderea celor nebotezați de către noi nu este corectă ca a unor păcătoși. bisericile nu au o scală de pedepse pentru diferite grade de crime. Când excomunică, își retrag părtășia și aceasta se poate face pentru greșeli diferite. Nu este necesară clasificarea erorilor pedobaptiștilor la fel ca păcatele. Biserica care îl exclude de la cină nu vrea să îl pedepsească, ci să își facă datoria poruncită. Scopul este împlinirea poruncii Domnului.

Argumentul 7.—a respinge de la Cină un Pedobaptist, frate pe care Domnul îl primește, înseamnă încălcarea legii toleranței din Romani xiv. 1-3.

Aplicarea acestei reguli la chestiunea primirii persoanelor nebotezate ca membrii a fost cercetată la p. 96. Rezultatul examinării a fost defavorabil admiterii acestor persoane și motivele care exclud persoanele din biserică, le exclud și de la Cină. Privirea Cinei Domnului ca o poruncă dată bisericilor locale face ca întrebarea cine poate lua parte la ea să fie ușor decisă de un principiu. Nu sunt admiși decât membrii bisericii.

Argumentul nu susține că persoanele fac bine când iau cina cu nebotezații, dar pledează toleranța erorii lor. Pe această pledoarie se bazează apărătorii cinei deschise, deci trebuie să o examinăm.

Este greu de păstrat puritatea religioasă, când ne amestecăm cu oamenii lumii și exercităm bunăvoința și răbdarea față de ei, cerute de evanghelie. Datoria noastră față de omenire cere ca să nu ne retragem din lume, nici să fim morocănoși și mizantropi. Evitând aceste erori, suntem în pericolul de a cădea în cel opus și a deveni prea conformi cu lumea. Viciul nu este așa de mare în cei pe care îi iubim și vederea frecventă a sa nu îl face așa de diform. Se ridică deci o mare nevoie de veghere și rugăciune în cei care practică religia neîntinată, care le cere să viziteze văduva și orfanul, să facă bine la toți oamenii și să nu se păteze cu lumea.

Mai este o încercare a principiului creștin. O găsim în relațiile cu frații, care îl iubesc pe Domnul Isus și se supun în general poruncilor Lui, dar umblă dezordonat în chestiuni văzute ca minore. Dacă acești frați au mai multă cunoaștere spirituală decât noi, este un mare pericol, ca să nu fim trădați de erorile lor, în dragostea frățească și în a-i vedea mai buni ca noi, cum se cere. Dacă încălcările lor ar fi fost mari , suspiciunea cu privire la pietatea lor s-ar fi trezit și am fi fost în gardă. Omul lui Dumnezeu, care a proorocit împotriva altarului la Betel, nu a putut fi determinat de regele rău al Israelului să mănânce pâine sau să bea apă, dar profetul care a venit la el în numele Domnului a câștigat ușor. Dacă îi propunea o faptă păcătoasă în sine, adevărul presupusului mesaj de la Dumnezeu ar fi fost pus la îndoială. Dar a mânca pâine ș a bea apă erau în sine lucruri legale și omul lui Dumnezeu a cedat repede în fața profetului, ca superior în cunoștința voii divine și a mâncat și a băut, încălcând interdicția lui Dumnezeu.

Dacă vrem să veghem pentru a nu fi duși în eroare în relația noastră cu oamenii buni, când nu se suspectează nimic rău, , cu atât mai mult trebuie să veghem când suspectăm prezența răului. Dar toleranța implică greșeala, și dacă cina deschisă este apărată de toleranță, chiar apărarea sugerează eroarea undeva. Trebuie să fin atenți, ca să nu ne implicăm în rău. Numele de toleranță, îngăduință ne sunt date de toleranța și îngăduința Domnului față de noi și motivele existenței lor sunt irezistibile când obiectul este un frate în Hristos. Cum să fim altfel față de el? să îl persecutăm? Doamne ferește. Mai bine murim pentru el. Să fim plini de amărăciune sau nemiloși? îl vom iubi cu inimă pură. Să îl oprim de la închinare? Departe gândul de noi. E treaba Stăpânului dacă stă în picioare sau cade. și noi suntem slabi și ne rugăm ca harul care ne iartă pe noi, să îl ierte și pe el.

Când biserica primește o persoană nebotezată, se face mai mult decât tolerarea erorii acestei persoane. Sunt două părți implicate. Intrarea în biserică și părtășia la Cină sunt ale sale, pentru care e responsabilă. Biserica acționează și când admite membrii și autorizează participarea la cină. Biserica, ca și trup organizat, cu puterea de a primi și exclude membrii după regulile date de Hristos, este responsabilă pentru exercitarea puterii.

Fiecare ucenic al lui Hristos trebuie să se supună perfect voii Stăpânului. Orice toleranță s-ar exercita față de erorile altora, nu trebuie să tolereze nici una la sine însușii. Poate vedea o singură greșeală în fratele lui, trebuie să imite ce face bine fratele și să evite greșeala. Poate nu neglijează zeciuiala, deși găsește exemple de neglijare însoțite de supunerea perfectă a oricărui precept moral.

Fiecare biserică trebuie să se conformeze voii divine. Cât de mult respectă bisericile vecine, care excelează spiritual, dar nu trebuie să le imite, dacă neglijează sau corup poruncile creștine. Nu este nevoie de limpezire aici.

Membrii unei biserici care înțeleg legea lui Hristos, trebuie să respecte strict , indiferent de ignoranța și erorile altora. A admite persoane nebotezate care sunt spirituale în rest, întrebarea pentru biserică este: ordinea ei se stabilește după voia lui Dumnezeu sau nu?

Se poate întreba dacă persoanele admise ca membrii și la Cină nu sunt vinovate de multe ori de omiterea datoriilor mai importante decât botezul. Dacă biserica acoperă acestea, se face părtașă la vina lor. Trebuie atunci, pentru a scăpa de vina mai mare, să asume voluntar ce este mai puțin? Dacă Hristos a dat o lege pentru organizarea bisericilor, nu avem dreptul să o înlocuim cu alta pentru că ar fi mai conformă cu acțiunile morale estimate de noi. Dacă membrii bisericii universale se adună în societăți mici, după instinctele lor spirituale și nu după lege, aceste societăți pot rămâne să determine cine este admis pe baza excelenței morale. Dar pentru că a părut bine legiuitorului creștin să prescrie reguli pentru organizațiile bisericești, aceste reguli trebuie respectate. Fiecare biserică ar trebui să vrea să arate în ordinea sa un model de perfecțiune lumii, deși membrii săi sunt conștienți de perfecțiunile personale. Ei trebuie să vrea, ca indivizi, să ajungă la măsura deplină a responsabilității individuale și să arate un model de supunere perfectă. Dacă organizația și disciplina bisericească nu sunt perfecte, aceasta nu face mai mică obligația disciplinei și supunerii perfecte.

Dar nu trebuie fiecare individ lăsat la propria conștiință și responsabilitate? El poate și trebuie să fie , fără a implica conștiințele și responsabilitățile altora. Dacă fiecare este lăsat u sine, disciplina bisericii ar fi nimic și puterea de exercitare ar fi fără responsabilitate. Dar biserica este obligată să regleze organizația și să disciplineze conform Cuvântului lui Dumnezeu, care este tolerant față de cei slabi și să păzească poruncile lui Dumnezeu așa cum sunt ele revelate .

Argumentul pentru toleranță este în cuvintele: cel slab în credință, primiți-l…căci Dumnezeu l-a primit. Este o replică la acest argument, că primirea celor slabi în credință de către Dumnezeu furnizează regula ca și motivul primirii lor. Dacă Dumnezeu primește un om nu este un motiv ca noi să îl primim diferit. Dumnezeu primește un credincios slab și nebotezat ca membru al bisericii spirituale și noi trebuie să îl primim la fel. Trebuie să îl vedem ca frate în Hristos și moștenitor împreună cu noi. Interesele lui trebuie să fie aproape de inima noastră și trebuie să îl primim bine la cina spirituală care aparține membrilor trupului lui Hristos. Când Dumnezeu primește un credincios slab botezat la o biserică locală, trebuie să îl primim la fel și să stea cu noi la masa Domnului, privilegiu care prin imperfecțiunea disciplinei bisericii poate fi obținut de cel mai rău ipocrit. Dacă nu suntem atenți să aplicăm regula aceasta toleranței, vor admite credincioșii slabi și nebotezați la Cină și ipocriții la comuniunea spirituală.

Argumentul 9.—Apărătorii cinei restrânse sunt obișnuiți să invite pedobaptiști lucrători să predice la amvoanele lor. A păstra unitatea amvonului și a le nega totuși un loc la masa Domnului, este o inconsistență.

Dacă admitem concluzia acestui argument, nu dovedește cina restrânsă a fi greșită. Unii baptiști admit validitatea argumentului și evită acuzația de inconsistență, refuzând să invite pedobaptiști la amvoanele lor. Vederile lor vor fi examinate în cap. 10, secț. 5 și vom încerca să arătăm că ceea ce s-a numit Cina amvonului poate fi consistentă cu principiile pe baza cărora Cina restrânsă se menține.

Argumentul 10.—Cina este a Domnului și a exclude de la ea pe oamenii lui Dumnezeu, copiii Lui, este o ofensă adusă comunității creștine.

Este o masă pusă de Domnul la care fiecare copil al familiei Lui are dreptul. Este o masă bogată în hrană spirituală, o masă plină de grăsime , măduvă, vin. Masa aceasta, Domnul a întins-o copiilor Lui și îi invită: mâncați prieteni, beți, iubiților. Cine interzice apropierea ofensează comunitatea copiilor lui Dumnezeu. Oaspeții la această masă au părtășie specială, o părtășie ce aparține de drept fiecărui membru al bisericii universale.

Mai este o masă pe care Domnul a poruncit-o la ai Să, în fiecare biserică locală. Nu este plină de bunătăți spirituale ca cealaltă, ci cu pâine și vin. Nu este ca cealaltă desemnată tuturor din familia Domnului, ci unui trup aparte, biserica locală, prin care s-a răspândit, în supunere față de voia divină. Mâini omenești au pus masa, dar masa este a Domnului, pentru că este în slujba Lui și pregătită la porunca Lui și voia Domnului trebuie să determine cine ia parte. El știe scopul pentru care a poruncit acest lucru și oricare ar fi sentimentele oaspeților, nu au dreptul să invite la masa Lui pe cine Domnul nu a invitat.

Suntem conștienți de practica cinei stricte care este considerată ofensivă de o mare parte a comunității creștine. Deplângem acest fapt. Și dacă argumentele care au fost aduse în apărarea practicii noastre nu au reușit să producă convingerea, dorim din partea fraților îngăduința și toleranța pe care ei le doresc pentru cei slabi în credință. credem că facem voia Domnului și am invita bucuroși pe orice copil al lui Dumnezeu la Cină, dacă am avea aprobarea divină. Dar credem că scopul instituirii poruncii și voia divină prin care trebuie reglată, necesită restricția sub care acționăm.

Ofensa față de actul nostru nu indică estimarea prea ușoară a părții ofensate despre ceremonialul Cinei? Ne bucurăm să primim la bogata masă spirituală a Domnului pe fiecare copil al lui Dumnezeu și acceptăm cu bucurie locul umil împreună cu ei. Când îi primim cu inimi și mâini deschise, de ce se ofensează că nu le dăm o fărâmă de pâine și o picătură de vin? Dacă elementele au o proprietate sacramentală, ar fi un motiv aparent pentru plângerea lor, dar dacă sunt privite ca un simbol al uniunii într-o organizație biserică, la care frații obiectează și e nu vor să intre, plângerea lor nu are temei.

Când Pedobaptiștii se plâng de cina strictă, le amintim că au un principiu comun cu noi pe care îl practică în felul lor. Dacă obiectează, s-o facă cu privire la ceva diferit și nu la ceva ce suntem de acord. Cursul contrar nu produce unitatea opiniei, nici nu promovează armonia sentimentului creștin care trebuie să subziste între urmașii Domnului.

Când baptiștii obiectează la Cina restrânsă întrebăm dacă nu dau o importanță nepotrivită euharistiei, în comparație cu botezul. Mr. Hall numește euharistia o funcție spirituală principală.25 În acest sens, se plânge că privilegiul de a lua parte la ea ar trebui să ni se nege. Este mai spirituală decât botezul? Dacă nu, de ce botezul este călcat în picioare, pentru a deschide calea spre euharistie? Când ambele ceremonii se presupune că posedă o eficacitate salvatoare, ordinea potrivită a respectării lor este menținută încă, cu atât mai mult ar trebui menținută dacă ambele sunt doar ceremonii. Dacă botezul era doar o ceremonie și euharistia o funcție spirituală principală, argumentele Cinei deschise ar avea o forță pe care acum nu o au: dar frații noștri nu apără această poziție.

Note de subsol:
24. Hall, Vol. i., p. 303.
25. Vol. i. p. 322.

VA URMA