Desăvârșirea spirituală

98
views

Marian Ghitade Marian Ghiță

„Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Matei 5:48)

Conceptul desăvârșirii spirituale este un concept biblic. Adevărul însă este că problema desăvârșirii spirituale este prea puțin tratată și, de multe ori, greșit abordată. Vorbim mult despre evanghelizare, despre convertirea oamenilor, despre predicarea Cuvântului, despre ucenicie, despre lucrări de slujire în biserică și este foarte bine. Însă care este procesul prin care cineva convertit prin Evanghelie ajunge la punctul final al sfințirii sale, hotărât de Dumnezeu? Ce înseamnă să fii desăvârșit și ce implicații are acest concept pentru viața noastră spirituală? Ce înseamnă să fii matur spiritual? Privind la pasaje biblice de genul: „Vreau în adevăr să știți cât de mare luptă duc…pentru ca (tuturor credincioșilor) să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniți în dragoste și să capete toate bogățiile plinătății de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Cristos” (Col. 2:1-2), trebuie să ne punem întrebarea, ce înseamnă ca cineva să capete toate aceste bogății și cum le poate căpăta. Există vreo legătură între demersul apostolului Pavel, menționat mai sus, și conceptele desăvârșirii și maturității spirituale? Cum lucrează Dumnezeu în viața credincioșilor pentru ca ei să ajungă desăvârșiți și care trebuie să fie implicarea celor din biserică, a slujitorilor ei, pentru ca Dumnezeu să facă posibil acest lucru în viața credincioșilor? Trebuie oare ca acest proces să fie lăsat în voia lui Dumnezeu într-un asemenea mod încât, cei care conduc lucrarea lui Dumnezeu din biserică să considere că este doar problema lui Dumnezeu și nu a lor? Care sunt erorile care au fost făcute și se fac atunci când se vorbește despre desăvârșire? Cum pot fi ele evitate? Apostolul Pavel a avut o înțelegere clară asupra desăvârșirii spirituale și asupra modului cum ea poate fi realizată. El a afirmat că scopul lucrării sale spirituale este: „Pe El (pe Cristos) Îl propovăduim noi și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Cristos Isus. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine” (Col. 1:28-29). Tot ceea ce a întreprins el a fost marcat de perspectiva acestei finalități. Pavel a știut foarte bine cum lucrează Dumnezeu în cel credincios și care este partea pe care el, ca slujitor al lui Cristos și ca ispravnic al tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4:1-2; 1 Pet. 4:10; Efes. 4:11-16), o are în această lucrare.

Având în vedere că subiectul este foarte important pentru biserica Domnului, cât și pentru viața spirituală a credinciosului individual, ne dorim, prin harul Domnului, să cercetăm Sfânta Scriptură și să vedem ce ne spune ea despre desăvârșire și maturitate spirituală.

Desăvârșirea, vorbind despre domeniul spiritual, reprezintă atingerea unui statut ideal de întregire sau completare sprirituală. Definirea subliniază atingerea standardelor de excelență sau corespondența perfectă cu un arhetip. Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, dă ca model de desăvârșire imitarea lui Dumnezeu Însuși: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit” (Mat. 5:48).

În materialul de față, vom căuta să descoperim câteva aspecte exegetice ale conceptului desăvârșirii. Vom încerca să privim la terminologia folosită în Noul Testament, pentru a descoperi sensul conceptului desăvârșirii, prin cuvintele folosite.

Vocabularul Noului Testament pentru desăvârșirea religioasă poate fi împărțit în patru familii de cuvinte:

1. Familia substantivului grecesc „telos”.
Prin acesta este subliniată desăvârșirea în sensul că scopul dorit este realizat. Se accentuează ideea de „întreg, complet, maturitate sau deplină creștere”. Nimic din ceea ce reprezintă esența subiectului nu lipsește și orice potențial al său este pe deplin realizat. În contextul dezvoltării umane individuale, acest termen se aplică omului care a ajuns la maturitate. NT nu vorbește despre un ideal de desăvârșire etică care trebuie realizat prin etape. El semnifică întregirea nedivizată a unei persoane în străduința ei (Mat. 19:21; Iac. 1:4). De aceea, când este aplicat la om și etică, termenul grecesc nu subliniază calitatea punctului final al purtării umane ci anticiparea în timp a întregirii escatologice în trăirea prezentă (vezi 2 Pet. 1:3-11).

2. Familia substantivului „pleroma”.
Această familie de cuvinte subliniază desăvârșirea în sensul împlinirii și plinătății vieții spirituale. Ea are ideile: „a umple, a completa, a realiza, a împlini, a umple în mod adecvat (complet) o deficiență, a aduce o deplină măsură, a realiza în totalitate, a satisface pe deplin”. Are în spate ideea de „a umple un vas”, iar rezultatul este că vasul devine „plin”.

3. Familia adjectivului „artios”.
Cuvintele din această familie exprimă o purtare „potrivită, perfectă, adecvată, exactă, vrednică, demnă, cuvenită”, sau un statut „corespunzător, perfect”. Această familie de cuvinte conține ideea de „îndreptare, restaurare, echipare, pregătire” pentru un scop specific, care cere „adecvare, exactitate, utilitate, înzestrare”. În Efes. 4:12 este vorba despre pregătirea (echiparea) sfinților din biserică, în vederea lucrării de zidire a bisericii. În 2 Tim. 3:17 omul lui Dumnezeu este „desăvârșit (echipat)” prin cuvântul Scripturilor. De aceea el este „cu totul destoinic” pentru orice lucrare bună. Nu avem aici de-a face cu un creștin desăvârșit în mod absolut, fără păcat, ci cu unul deplin echipat pentru însărcinarea dată lui de Dumnezeu. Prin lucrarea desăvârșită a răbdării, sfinții devin întregi, în sensul că toate părțile ființei lor sunt în mod complet dezvoltate, desăvârșind întregul (vezi Iac. 1:4; 1 Tes. 5:23).

4. Familia adjectivului „amemptos”.
Cuvintele din această familie au sensul de „deplină curăție, puritate, lipsă a oricărei necurății, sau a oricărei impurități, a oricărei greșeli, fără vină, neprihănit, ireproșabil, fără cusur, fără a putea fi acuzat în cazul unei investigații”. Lucrarea deplină a sfințirii lui Dumnezeu va avea ca rezultat un caracter „fără prihană” pentru momentul revenirii Domnului (1 Tes. 3:13).

În concluzie,
Aspectele esențiale ale „desăvârșirii” în NT, redate prin terminologia folosită, sunt următoarele:

– Maturitate, deplină dezvoltare – Ajungerea tuturor sfinților „la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Cristos” (Rom. 8:29; Efes. 4:13).

– Plinătate – a tuturor sfinților, a fiecăruia în parte, cât și a trupului lui Cristos (biserica) ca întreg. Sfinții trebuie să fie plini de toate virtuțile și excelențele lui Cristos, cu întreaga Lui Persoană (Efes. 1:22-23; 4:13-16; Col. 2:9-10). Toată plinătatea Dumnezeirii este în Cristos și întreaga plinătate a bisericii este plinătatea lui Cristos (Col. 1:19; 2:9-10).

– Adecvare – echipare deplin adecvată (restaurare, echipare, pregătire) pentru orice lucrare a lui Dumnezeu. Echiparea tuturor sfinților din biserică, pentru ca biserica lui Dumnezeu să fie zidită și pregătită în vederea locuirii în ea a lui Dumnezeu Însuși, adecvată pentru El Însuși (Efes. 4:12; 2:21-22).

– Puritate – curățirea deplină a tuturor sfinților din biserică de orice impuritate, vinovăție, păcat, necurăție, de orice este nepotrivit; aceasta prin lucrarea de sfințire a lui Dumnezeu, în vederea înfățișării bisericii înaintea lui Cristos, a lui Dumnezeu, la revenirea Domnului (Efes. 5:25-27; 1 Tes. 5:23).

Desăvârșirea se aplică vieții fiecărui sfânt din biserică, dar și la întreaga Biserică. Aceasta va fi realizată pe deplin la revenirea în glorie a lui Cristos, deși în ceea ce privește statutul prezent, toți sfinții sunt deja desăvârșiți în Cristos (Filip. 3:10-16).