Evanghelizarea printre romi (partea 5)

128
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

7). ŞI AZI SE PLĂTEŞTE UN PREŢ

În Africa, India şi Orientul Apropiat în majoritatea ţărilor de orientare religioasă musulmană sau ţări ateiste cum este China sau Corea şi Vietnam şi altele, creştinii sunt martirizaţi, dar acesta este un risc asumat pentru cei care au plecat acolo în misiune de evanghelizare, ei rămân acolo trăiesc sau mor, sunt aruncaţi în închisoare, sau pleacă dacă pot din ţările respective. Am ales [48] o singură ţară ca şi exemplu Pakistanul în care creştinii sunt prigoniţi şi se întâlnesc cu moartea. Ei au fost ameninţaţi de legile rigide ale blasfemiei, autorităţile închid ochii la abuzul pe care îl fac autorităţile locale, bisericile sunt închise, iar peste 65 de persoane au murit, iar mai mult de 200 au fost rănite în atentatul sinucigaş, produs de un terorist în parc public, oraşul Lahore, chiar în ziua de Paşti. Un bărbat creştin Nazeer Masih a fost ucis în mod brutal, fără ca poliţia să intervină. El a fost atacat de doi musulmani, lovit cu o rangă după care a fost decapitat. Cei doi erau musulmani erau traficanţi de droguri şi sa format o dispută pentru tinerii creştini din sat, iar Masih a intervenit pentru ca creştinii să fie lăsaţi în pace, afirmă un comunicat „al Asociaţiei Creştine Britanice – Pakistaneze (BPCA)” . în momentul în care localnicii au ajuns la locul faptei Masih era deja mort, incidentul a fost raportat poliţiei, care nu s-a implicat. Pastorul Alfred Azam, a spus că nu este singurul incident (dacă se poate numi aşa ceva) de genul acesta. „Înainte și după slujbele bisericii traficanții musulmani mișună prin împrejurimi cu scopul de a vinde droguri tinerilor noștri”. „Când bărbații în vârstă le spun acestora să-i lase pe tineri în pace, aceștia îi omoară”, a mai spus Azam”. Ca şi protest locuitori satului mai bine zis creştinii au purtat sicriul timp de câteva ore ca şi demonstraţie împotriva abuzurilor, iar în final poliţia a hotărât să investigheze crima (Christian Today). Problema începe încă din şcoală unde copiii sunt educaţi să atace minorităţile religioase, în special pe creştin” „Conform Comisiei pentru Libertate Religioasă Internaţională din Statele Unite”, în manualele[49] din şcoală creştinii sunt denumiţi „opresori colonialiţi, antipatrioţi, sau persoane străine şi inferioare”, etc. Acesta este o realitate deformată prin prezentarea modificată a unor evenimente istorice cu un anume scop „spune Robert George, preşedintele Comisiei”. În raportul comisie se afirmă modul radical şi intolerant în care sistemul de învăţământ promovează, susţine şi dezvoltă aceste idei. În manualele din şcoală se susţine că creştinii şi hinduşii sunt „persoane „nefaste, violente și tiranice prin propria lor natură”. (Christian Today). Din păcate acest gen de „incidente” nu sunt izolate, iar atacurile împotriva creştinilor a devenit mai puternic şi mai intens „Conform cu Open Doors”. Islamul a devenit mai radical prin legea jihadismului şi în Lahore anul trecut casele creştinilor au fost atacat, s-au făcut presiuni asupra politicienilor, judecătorilor, cazul lui Asia Bibi, condamnată la moarte pentru blasfemie. Cuvântul acesta (blasfemie) a fost şi este folosit în mod frecvent în istorie pentru atingerea unor scopuri deloc onorabile. În „Lista Mondială de Persecuție, ce elaborează anual Open Doors”, Pakistanul este pe locul 6, unde minoritatea creştină suferă din pricina unor grupări islamice radicale ca Daesh ISIS, sau din partea talibanilor. În timp ce creştinii îşi plâng morţii (în Lahore), musulmani făceau manifestaţie în Islamabad în care se cerea ca islamul să devină religie de stat, se mai cerea execuţia creştinilor şi impunerea legii numită Sharia. În Pakistan 99% populaţia este musulmană, dar minoritatea creştină ca număr este de peste 5 milioane de creştini (Protestante Digital). Din păcate nu este singura ţară care prigoneşte creştinismul Pakistanul fiind doar un exemplu

8). ORIGINEA ȘI RĂSPÂNDIREA BISERICII BAPTISTE.

Dacă[50] ne uităm la ”Reforma Protestantă din 1500 – 1600, baptiștii apar în Europa în anul 1609 în Olanda, la Amsterdam sub conducerea lui John Smyth, iar în Anglia în 1612, Thomas Helwys, John Murton şi adepţii lor au înfințat prima biserică baptistă engleză[51]. Existența anabaptiştilor este semnalată de încă dinainte de Reformă[52] de Schaff şi Hertzog, în Elveția și Germania. Benedict, un istoric baptist indică va înaintași ai anabaptiștilor și baptiștilor mișcări religioase ca Novaţienii, Donatiştii, Paulicienii, Paterinii, Catarii, Waldensii, Albigenzii, și așa se ajunge la Anabaptiștii din Germania, care constituie curente religioase care ajung până în secolul XVI.[53] Cuvântul anabaptist a fot dat de dușmanii lor și înseamnă a fi rebotezat, fiindcă ei se botezau din nou la convertire. Noi știm că reformatorii din Europa au fost prigoniți, și sub impactul persecuțiilor ei se răspândesc și așa Anabaptiștii ajung pe meleagurile Transilvanei. David Francisc din Cluj, se convertește și este condamnat la moarte în 1597 în Deva. [54] Prima Biserică baptistă din România apare în București 1856, și este înfiinţată de Carol de Augusta Scharscdmidt. La noi în Transilvania se înfiinţează biserici baptiste în Cluj, Salonta, Curtici între anii 1873-1887 prin Mihai Brumar din Bihor. În anii următori credința baptistă va ajunge și se va răspândii și în Județul Arad”

9). CREDINȚA BAPTISTĂ PE MELEAGURILE ARĂDENE

Baptiștii[55] ”apar în județul Arad la Curtici în 1887 iar ulterior în Şiria, Macea, Iratoş, Şofronea, Gyula – Vărşand, Pil, Sintea – Mare, Nădab, Socodor, Chişineu – Criş, Şiclău. Spre frontiera cu Ungaria apar biserici baptiste la Pecica, Şeitin, Nădlac, Turnu, Sederhat, Bodrogul – Vechi, iar raionul misionar era la Petriș, cu localitățile învecinate. Pe valea Crișului Alb se nasc biserici baptiste la Buteni, Sebiş, Ineu, Bârsa, Gurahonţ, Hălmagiu și altele. Cea mai veche referință cu privire la Bisericile de pe vale Crișului Alb din 1907 indică o cifră de 41 de biserici baptiste, 1023 de membri botezaţi iar în anul 1918 se arătă o cifră mai mare care include 69 de biserici cu 2010 membrii[56]. În orașul Arad prima Biserică Baptistă se înfiinţează în anul 1897 în cartierul Micalaca, și cam în același timp apare și prima Biserică Maghiară. Apar biserici și în celelalte cartiere ale Aradului în 1903, Pârneava, în anul 1923 cartierul Gai, iar în anul 1924 i-a fiinţă Biserica Baptistă din cartierul Şega. În anul 1929 i-a fiinţă Biserica Baptistă “Speranţa”. În perioada dintre cele două războaie mondiale este înfiinţată Biserica Baptistă “Credinţa” în cartierul Şega, prima biserică cu membrii de etnie romi. În anul 1969, cartierul Aradul Nou, se va deschide biserica baptistă Biruința, iar în anul 1974 se deschide Biserica baptistă Betel în Grădiște. Credința baptistă se extinde foarte mult astfel după statistica din 1942, erau 153 de biserici cu 15 946 de membri botezaţi, cu 18 964 de aparţinători, totalizând 16,9 procente din totalul baptiştilor din România [57]. Bisericile baptiste trec prin prigoană între anii 1942 -1944, apoi reintră în legalitatea și între anii 1944 – 1950 se bucură de prosperitate. Dar sub presiunea regimului comunist ulterior Statul a făcut abuzuri, s-au limitat numărul serviciilor divine săptămânale ale bisericilor, s-a limitat numărul de noi construcții de biserici, și demolarea unor clădiri bisericești existente. A fost cazul Sediului Comunităţii Baptiste, Episcopia baptistă, şi clădirea Bisericii Baptiste “Speranţa” din Arad, și alte clădirii noi neterminate, care arau proprietatea Cultului Baptist, demolate în anii 60. S-a limitat accesul slujitorilor la pregătire teologică superioară, nu s-a recunoscut Instituțiile de învățământ teologic superior, s-au interzis evanghelizările, și botezurile în aer liber, și destituirea unui mare număr de păstori. ”Dar bisericile sau menținut în ciuda prigoanei iar la Revoluție în 1989 în municipiu Arad existau 1942, erau 153 de biserici cu 15 946 de membri botezaţi, cu 18 964 de aparţinători, totalizând 16,9 procente din totalul baptiştilor din România” [58]. După 1989, în libertatea religioasă prezentă baptiștii s-a implicat în dotarea de clinici noi, spitale, relansarea unor tipografii și edituri creștine, emisiuni radio cu și TV, care au conținut religios. S-a înfiinţat un Liceu Baptist, școli post – liceale, sanitare, dar și grădinițe, azile, orfelinate, organizaţii caritabile și misionare. Aceasta este o reprezentare succintă a unui crâmpei din prezența baptistă pe meleagurile arădene.[59] De asemenea[60] după 1989 s-au construit numeroase biserici noi, în locul în care cele vechi au intrat într-un proces fizic de deteriorare, dar și clădiri noi motivate de o extindere a numărului de credincioși.

10). EVANGHELIZARE PRINTRE ROMI

Am ales ca etnie romii din oraşul Arad şi împrejurimi. Biserica Credința din Arad, a avut până în anul 1989 alte două biserici mai mici desprinse din biserica mamă Credința. Toate trei sunt biserici viabile ca să poată câştiga suflete pentru Hristos. Din aproximativ 5000 de romi din zonă, au auzit Evanghelia cam 3000 de suflete. Grupul etnic este parţial dispus la o schimbare religioasă, cam 20%, dar 80 % sunt mai mult interesaţi din punct de vedere material, pentru a obţine o viaţă mai bună. Matei 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţine la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. Mentalitatea lor este greu de penetrat în sensul că atunci când fură ceva, ei consideră că merg la cules, sau când se bat merg la război. Atitudinea lor faţă de creştinism este în general pasivă, pentru un grup restrâns, dar destul de rar este duşmănoasă. Speranţa era că o parte din acest grup etnic va accepta Evanghelia. Argumentul strategic esenţial pentru care fraţii s-au îndreptat spre el a fost că o mulţime de suflete merg în Iad. În afara acestui lucru primează şi libertatea religioasă de după 1989, Marea Trimitere din Mat 28: 18-20 dar şi faptul că sunt una din cele mai favorizate pături ale societăţii. Aceste trei argumente sunt destul de puternice pentru a recompensa o receptivitate scăzută. Nu trebuie uitat faptul că proclamare Evangheliei trebuie însoţită şi de aspectul social, dar fără o confruntare a omului cu păcatul, nici convertirea nu va fi una reală, şi aceasta este o lucrare a Duhului Sfânt. 1 Corinteni 2:15 Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul, şi el însuşi nu poate fi judecat de nimeni. Argumentele citate mai sus se află sub umbrela poruncii divine.

Grupul etnic[61] este de ţigani, dar nu au un nume specific. Numărul lor variază de la 200 /300, până la 1000 în acelaşi grup. Limba oficială la unele grupuri este limba ţigănească, cu dialectele şi specificul naţional utilizat în interiorul grupului, dar în afara grupului predomină limba Română şi o recunosc ca atare. Ei trăiesc în general la periferia oraşelor, sau a comunelor, în cartiere ţigăneşti, având atracţie în zonele care au cale ferată. De obicei nivelul lor de trai se situează pe trei straturi. Prima categorie sunt foarte săraci, ei trăiesc din cerşit şi furat. O altă categorie sunt tot săraci, dar lucrează ocazional, au un număr mare de copii, dar predomină cerşitul şi furtul ca mod de trai. A treia categorie sunt aceea care s-au îmbogăţit în urma afacerilor oneroase, făcute în ţară sau în Occident. Practic la romi nu există o clasă de mijloc. Grupurile care mai practică meserii de căldărar, aurari, argintari, cărămidari, etc, sunt din ce în ce mai puţine şi meseriile sunt pe cale de dispariţie. Situaţia lor economică este şi mai grea ca a românilor săraci. Ca trăsături culturale se pot enumera muzica ţigănească, jocul, portul specific, relaţiile tradiţionale de familie şi de clan. Sunt bine conturate obiceiurile pe care le au la nunţi, botezuri, şi înmormântări care sunt puternic legate de tradiţie.

Ei cred în Dumnezeu şi au o anumită frică, de El. Credinţa lor derivă din cea ortodoxă, dar este incompletă şi despre Isus Hristos au o idee vagă. Nu se poate vorbii de acest lucru în procente, iar unele persoane se ocupă şi cu vrăjitoria, iar majoritatea nu îşi practică religia. În general sunt mulţumiţi de felul lor de trai în care nu se pune problema păcatului şi au puţine restricţii în această privinţă. Problema morţii se pune în mod acut, au o mare teamă de moarte şi de judecata lui Dumnezeu. Cea mai mare nevoie spirituală pe care o poate satisface Evanghelia, este problema rezolvării păcatului, implicit obţinerea mântuiri. [62]

Nu există restricţii impuse de guvern după anul 1989 în ce priveşte vestirea Evangheliei, şi unele autorităţi locale au privit cu ochi buni intervenţia misionarilor, pentru că a scăzut procentul actelor antisociale din mijlocul lor. Apar totuşi în cazul lor unele tendinţe şi practici rămase din timpul guvernului comunist, dar ele tind să dispară. Tradiţia la romi este foarte puternică şi factorii sociologici, culturali, sau economici, pot să fie o frână pentru primirea Evangheliei. Uneori aceste împotriviri, pot să apară sub forma persecutării celor botezaţi, de către prieteni, sau familie. Gradul lor de implicare în acte sexuale este crescut, începând de la o vârstă foarte tânără, 11-13 ani, aspect care îşi spune cuvântul chiar şi în momentul în care sunt confruntaţi cu Evanghelia. În general romii nu sunt sinceri, ci cu două feţe, ei nu împing credinţa lor, eticul în sfera laicului în care trăiesc de zi cu zi, cu alte cuvinte rar se asistă la o pocăinţă adevărată cu schimbarea mentalităţii adică la Naşterea din Nou. Soţul este acela care decide felul de credinţă practicată de familie, având o destulă libertate în această privinţă. Soţia are puţine şanse să-şi decidă singură libertatea religioasă şi au fost femei care au riscat mult. Unele dintre surori au suferit pentru acest lucru. În general romii sunt sensibili la dragostea lui Dumnezeu. Mesajul Evangheliei[63] se predică la baza şi media piramidei, foarte rar la vârf. Romii se întorc uşor la Dumnezeu dar tot aşa de uşor renunţă, ei în general nu sunt stabili în credinţă. La predicarea Evangheliei răspund femeile mai în vrâstă, tinerii sunt mai puţin interesaţi. Nivelul grupului pe Scara Engel acopere o plajă cuprinsă între valorile de +2 şi – 2, şi se poate spune că avem o poziţie fără extreme. Distanţa culturală la care se află romii faţă de români este cam de tipul E – 2. În Arad de evanghelizarea romilor s-au ocupat Organizația Misionară Omiv, Biserica Șega la început și apoi Biserica Credința. Biserica de romi din Credinţă s-a ocupat cu vestirea Evangheliei în rândul romilor. În afara organizaţiei Misionară ”Omiv” nu se cunosc alte grupări misionare care au avut ca ţintă, etnia de romi. De asemenea nu există Biblie tradusă în limbă romilor cu excepţia Evangheliei după Matei. În această lucrare mai pot fi angajate şi alte borduri de misiune, dacă se orientează şi din alte zone ale ţării. Contribuţia oferită de noi constă în predicarea mesajului. Efortul misionar este sponsorizat de organizaţia ”Omiv”, pentru cei care sunt implicaţi cel puţin odată pe săptămână în lucrare. Obstacolele sunt de ordin financiar, transport, dar mai ales spiritual, luând în considerare forţele demonice, şi faptul că multe persoane practică vrăjitoria. Soluţia este grupurile de rugăciune care susţin lucrarea. Personalul este format majoritatea din tineri, care au o instruire medie. Structura de „conducere” a bisericii autohtone de romi, este ca şi aceea a bisericilor române. Finanţarea va fi mixtă, constând din autofinanţare, dar şi ajutor din partea organizaţiei misionare ”Omiv”.

Scopul este de a planta biserici în oraşe care au mulţi ţigani. Nu ne-am propus să operăm neapărat cu date şi cu cifre. Se încearcă totuşi ajungerea le biserici cu peste 100 de membrii, dar fără a neglija aspectul calităţii. Ca mod de abordare se foloseşte programe de muzică, programe pentru tineret şi copii, învăţarea limbii engleze. Se prezintă filme creştine, care ulterior sunt comentate şi discutate. Un film care a avut succes a fost filmul Isus, după care s-a făcut referire la Scriptură. De asemenea se întemeiază relaţii de prietenie, vizite acasă, discuţii în familii, ajutor financiar când este cazul, invitarea la domiciliul personal şi la Biserică. Se împart Biblii şi literatură creştină, dar în mai mică măsură ţinând cont de numărul redus a celor care ştiu să scrie şi să citească. În general parteneriatul cu alte grupuri de misiune este dificil se realizat, dar se reuşeşte totuşi susţinerea unor servicii divine care constau în predicare, învăţarea Cuvântului, şi cântări de laudă. Creşterea biserici se face prin Naştere de fii, în urma evanghelizării şi a lucrării Duhului Sfânt. Obiectivele în ordine cronologică sunt construirea de relaţii, evanghelizări, convertiri, botez şi creştere spirituală, pregătirea liderilor şi a lucrătorilor. Avem nevoie de resurse spirituale în primul rând, persoane care se implică prin post şi rugăciune, dar şi o bază materială. Încă ne rugăm ca şi alţi parteneri să intre în lucrare (Matei 21:22) Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.

11). CONCLUZII

Considerăm faptul că Marea Trimitere din Matei 28.18-20, nu se limitează doar la trimiterea celor 12 ucenici, ci este vizat fiecare creştin în parte bazându-ne pe preoţia tuturor credincioşilor din Epistola lui Petru care afirmă faptul că :1 Petru 2:9 „Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată”, dar care nu trebuie să fie înţeleasă în mod greşit. A face misiune de evanghelizare însemnă a fi trimis de către Duhul Sfânt şi de către Biserică în lucrarea de misiune. Acest lucru înseamnă – întoarcerea bisericii dinspre sine în afară – iar evanghelizarea porneşte din inima lui Dumnezeu, care a trimis pe Fiul, iar Isus Hristos şi Duhul Sfânt ne trimite pe noi. Se foloseşte modelul din Scriptură şi în secolul XXI, Fapte 1:8 „Ci voi veţi primi o putere, când Se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, şi până la marginile pământului.” Nu se inversează ordinea, prima dată trebuie „să ardă” biserica locală, „să aprindă” oraşul din care face parte, localităţile din jur şi aşa tot mai departe sub călăuzirea Duhului Sfânt. Multe biserici prin faptul că şi-au pierdut mărturia inversează ordine şi merg să facă evanghelizare departe de casă, sau există fraţi care nu sunt trimişi de biserică şi nu au suportul spiritual necesar dar merg în misiune. În cazul acesta chiar dacă vor fi succese, ele pot să aibă un aspect îndoielnic, sau convertirile să nu să nu fie de durată. Nu se poate nega faptul că există şi excepţii, dar este de folos să folosim modelul biblic. De asemenea trebuie în mod neapărat ca mandatul cultural să fie supus mandatului spiritual indiferent de circumstanţe. O altă problemă care se ridică este cine anume e aproapele nostru, pornind de la poruncile date de Isus Hristos. Matei 22:37 „Isus i-a răspuns: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.” 38 „Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 39 Iar a doua, asemenea ei, este: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Răspunsul este mai simplu decât ne imaginăm, iar aproapele este omul de lângă noi, din familia noastră, vecinul nostru, colegul de la şcoală, facultatea sau locul de muncă, locurile pe care le frecventă şi lista este lungă. De asemenea trebuie să ţinem seama de faptul că fiecare om are în el urme ale Ymago Dey, care este creaţia lui Dumnezeu şi acest lucru îi dă valoare în ochii lui Dumnezeu, pentru faptul că Isus Hristos a murit pentru toţi oamenii, Jertfa Sa fiind universală. Dacă pentru noi există oameni albi la faţă, sau negri, mulatri, asiatici, sau diferite clase sociale, viziunea lui Dumnezeu este cu totul alta. Ioan 3:16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. De aceea în lucrarea de misiune nu trebuie să dăm dovadă de şovinism, rasism, sau alte lucruri negative care ne despart de oameni ci să îi privim pe toţi la fel. Dacă un primar sau om de stat se întoarce la Dumnezeu se face mare vâlvă, un lucru total greşit, dar când ţiganii se întorc la Dumnezeu, acest lucru impresionează mai puţin. Cred că aici creştinii mai au de lucrat la propriul caracter prin post şi rugăciune, pentru a avea o percepţie corectă asupra tuturor oamenilor. Romii au aceeaşi valoare în ochii lui Dumnezeu, ca şi oricare om, iar ţiganii din România a fost şi este cea mai defavorizată clasă socială, dar Evanghelia a ajuns şi până la ei. Există principii de evanghelizare şi metode de misiune, iar conform modelului biblic nu se inversează ordinea în sensul că principiile nu pot fi schimbate, ci doar metodele care sunt o formă de adaptare pentru a vesti Evanghelia. Aşa au făcut apostoli, şi aşa trebuie să facem şi noi. Gândirea celui care face misiune trebuie să fie ancorată în Scriptură aşa cum a făcut Petru în ziua de Rusalii în care a demonstrat prin puterea Duhului Sfânt că Isus Hristosul a fost Mesia cel aşteptat de iudei, sau Pavel la Atena când creează o punte pentru a prezenta un Dumnezeu viu în mijlocul zeităţilor false, şi alţi apostoli şi creştini care au vestit Evanghelia. Se pune accent pe Jertfa lui Hristos, Evanghelia este exhaustivă, nimic în plus, nimic în minus, chiar dacă metodele se schimbă şi este greu de acceptat, dar în fond este o problemă e alegere şi primire a credinţei în Jertfa mântuitoare a lui Hristos. După acceptare şi convertire urmează un proces de înţelegere şi sfinţire a credinciosului. Metodele lui Pavel sunt un bun exemplu în sensul că a fost trimis de biserică, a lucrat în echipă, făcut trei călătorii misionare, a plantat biserici, a rânduit bătrâni şi prezbiteri, şi a reluat traseul, a trimis scrisori de încurajare sau de mustrare. Fără a fi un paradox există principii nou – testamentale de Evanghelizare care au fost valabile în Biserica Apostolică şi care trebuie să fie valabile şi în secolul XXI. Atunci când vorbim de principii, ele trebuie să fie biblice şi este necesară o bază de evanghelizare formată dintr-un grup de credincioşi motivaţi pentru acest gen de lucrarea. Evanghelizarea se face în mod personal de la om la om sau evanghelizarea în masă când creştinul vorbeşte în faţa unei mulţimi. Aşa a făcut Isus, apostolii, credincioşii din Biserica Primară şi ei trebuie să fi un model pentru noi. Evanghelizarea se face în dragoste, care este cerinţa principală ce se impune fiecărui misionar. Biserica are rolul să identifice persoanele care pot şi sunt calificate pentru misiunea de evanghelizare. Atunci când avem rezultate este necesar ca cei convertiţi să fie integraţi în biserică ca de la stadiu de copii să ajungă credincioşi maturi în credinţă. De asemenea pe baza principiilor se pot dezvolta metode noi de evanghelizare, dar care să nu afecteze mesajul Evangheliei. Metodele nu trebuie să fie normative în biserică ci principiile, iar bisericile care au răsturnat această ordine au probleme serioase în ceea ce priveşte aspectul spiritual în biserică. Misionarii au nevoie se susţinere materială şi spirituală în lucrarea de evanghelizare iar această necesitate vizează pe toţi membrii din biserică, caz în care ierarhia cade. Mesajul de evanghelizare trebuie să fie simplu şi clar concentrat asupra Mântuitorului a învăţăturilor Sale şi a Jertfei de pe Calvar şi se pune accentul pe păcat, pocăinţă, Naştere din Nou, o viaţă de sfinţenie şi intrarea în Noul Legământ prin Botez şi membralitatea într-o biserică locală. La această acţiune trebuie să fie implicată toată biserica începând de la păstor diaconi, comitate şi membrii bisericii. Preoţia tuturor credincioşilor este necesar a fi bine înţeleasă pentru a nu se face greşeli. Credincioşii care fac misiune trebuie să aibă calităţile necesare care într-un anume fel se cultivă şi se învaţă în biserică. Ei trebuie să fie dispuşi să plătească un preţ în atingerea obiectivelor pe care Dumnezeu le pune în faţă. Este necesar să iubească Cuvântul lui Dumnezeu şi pe oameni, cu inima gata de slujire şi să respingă firea pământească. Spiritul de independenţă trebui să fie absent. O viaţă disciplinată şi fără nemulţumiri mai vechi, guvernate de dragoste înseamnă mult. De asemenea cine face Evanghelizare trebuie să fie gata să plătească un preţ indiferent de circumstanţe. El trebuie să ia hotărâri biblice şi să trăiască după învăţăturile din Ea. Misionarul trebuie să fie în legătură cu oamenii care sunt în necazuri, să fie caracterizat de modestie, şi de dărnicie. De asemenea el trebuie să fie în armonie cu Creatorul şi inima să ardă pentru Hristos. De asemenea cumpătarea este absolut necesară şi este mai bine să tai punţile de retragere către lume, lucru care se face cu ajutorul Duhului Sfânt. Biserica Primară a plătit preţul uceniciei şi am dat exemplu ucenicii care majoritatea au murit martirizaţi şi creştinii car au urmat după ei în cele zece valuri de prigoană până la Constantin cel Mare. Adevărata biserică şi adevăratul creştin au avut şi au de suferit pentru credinţa lor de-a lungul secolelor până în ziua de astăzi şi am dat exemplu creştinii din ţările musulmane (Pakistan), sau ţările ateiste. Începând de la Biserica Apostolică, Biserica Catolică, apoi Ortodoxă, am prezentat în mod succint Reforma Protestantă din anii 1500 – 600 d. Cr, răspândirea credinţei batiste în Europa şi în România, respectiv Ardeal. Lucrarea printre romi în oraşul Arad a avut ca bază de evanghelizare organizaţia Omiv, iar ca biserici au fost implicate Biserica Şega şi Credinţa. După 1989 gradul de libertate a fost mai mare s-au plantat biserici de romi, s-au iniţiat programe pentru tineret, discuţii libere, ajutor financiar, iar serviciile divine au aceeaşi structură ca şi la români. Se împart Biblii şi literatură creştină, plus o serie de activităţi creştine. La fel şi conducerea bisericii este formată din pastor, diacon şi comitet, iar după convertire urmează botezul şi creşterea spirituală, maturizarea credinciosului. Lucrarea merge mai departe prin voia lui Dumnezeu. Romani 10:12 „În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toţi au acelaşi Domn, care este bogat în îndurare pentru toţi cei ce-L cheamă” Amin.

12). BIBLIOGRAFIE :

* Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară. Curs 1 de D. Hnatiuc
* Sait http://ro.wikipedia.org/wiki romii
* PRINCIPII DE EVANGHELIZARE ŞI MISIUNE ÎN BISERICA PRIMARĂ de Ardelean Viorel ( format electronic)
* “DINAMICA BISERICII” GENE A. GENTZ GHID DE STUDIU, BEE Internaţional
* “UCENICII SE FAC NU SE NASC” WALTER A. HENRICSHSEN, LOGOS Cluj 1992
* Tenney, C. Merrlill STUDIU AL NOULUI TESTAMENT , Imprimeria de Vest Oradea 1992
* LEWIS, DRUMMOND Mesajul Crucii, O Teologie Contemporană a Evanghelizării.Editura Institutului Biblic „Emanuel” Oradea 2001
* „DICŢIONAR BIBLIC” SOCIETATEA MISIONARĂ ROMÂNĂ, Editura “Cartea Creştină” Oradea 1995.
* Sait http://www.gotquestions.org/Romana/marea-insarcinare.html
* CÂŞTIGAREA SUFLETELOR | CHARLES SPURGEON ( format electronic)
* Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.word press.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
* Graiul martirilor creştini din primele secole de Petru Popovici „Apostoli şi evanghelişti martiri” Sait www.theophilos.3x.ro
* SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ de ERNEST AEBI Editura Lumina Lumii
* Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Veneția
* Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Biserica_Ortodoxă Română
* Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Michelangelo_Buonarroti
* Pentru Ştiri Creştine, Beni Drădici Citeşte mai mult pe www.stiricrestine.ro Preţul de a fi creştin în Pakistan – StiriCrestine.ro – Vio Pop
* Scurtă monografie a Baptiştilor de pe meleagurile arădene Coordonator Prof. Pastor Bozian Petru * Consultant istoric Pastor Andreican Mircea
* Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Editura Societatea Misionară Română, 1992, Oradea, p. 331
* Alexa Popovici, Istoria anabaptiştilor, 1527-1768, Editura Bisericii Baptiste, Chicago, 1980,
* Ioan Bunaciu – Otniel Bunaciu, Istoria răspândirii credinţei baptiste, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 1997
* Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România (1856-1919), Editura Bisericii Baptiste Chicago, 1980, vol. 1
* Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România(1919-1944), Editura Bisericii Baptiste Chicago, 1989, vol. 2.

Note de subsol:
[48] Pentru Ştiri Creştine, Beni Drădici Citeşte mai mult pe www.stiricrestine.ro Preţul de a fi creştin în Pakistan – Stiri Crestine.ro – Vio Pop
[49] Pentru Ştiri Creştine, Beni Drădici Citeşte mai mult pe www.stiricrestine.ro Preţul de a fi creştin în Pakistan – Stiri Crestine.ro – Vio Pop
[50] Scurtă monografie a Baptiştilor de pe meleagurile arădene Coordonator Prof. Pastor Bozian Petru Consultant istoric Pastor Andreican Mircea
[51] Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor, Editura Societatea Misionară Română, 1992, Oradea, p. 331
[52] Alexa Popovici, Istoria anabaptiştilor, 1527-1768, Editura Bisericii Baptiste, Chicago, 1980, pp. 9-14
[53] Ioan Bunaciu – Otniel Bunaciu, Istoria răspândirii credinţei baptiste, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 1997
[54] Alexa Popovici, Istoria anabaptiştilor, 1527-1768, Editura Bisericii Baptiste, Chicago, 1980, pp. 32-34
[55] Scurtă monografie a Baptiştilor de pe meleagurile arădene Coordonator Prof. Pastor Bozian Petru Consultant istoric Pastor Andreican Mircea
[56] Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România (1856-1919), Editura Bisericii Baptiste Chicago, 1980, vol. 1, p. 72
[57] Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România(1919-1944), Editura Bisericii Baptiste Chicago, 1989, vol. 2, p. 265
[58] Alexa Popovici, Istoria baptiştilor din România(1919-1944), Editura Bisericii Baptiste Chicago, 1989, vol. 2, p. 265
[59] Scurtă monografie a Baptiştilor de pe meleagurile arădene Coordonator Prof. Pastor Bozian Petru Consultant istoric Pastor Andreican Mircea
[60] Ardelean Viorel
[61] Sait http://ro.wikipedia.org/wiki roomii
[62] Scurtă monografie a Baptiştilor de pe meleagurile arădene Coordonator Prof. Pastor Bozian Petru Consultant istoric Pastor Andreican Mircea
[63] Întoarcerea Bisericii dinspre Sine în afară. Curs intern 1 de de D. Hnatiuc