Aspecte teologice ale conceptului desăvârșirii

60
views

Marian Ghitade Marian Ghita

Atunci când se analizează starea spirituală a credincioșilor și a bisericilor lui Cristos, lucrurile esențiale pe care Noul Testament le are în vedere în această analiză sunt: credința, dragostea și nădejdea acestora (vezi 1 Cor. 13:13; 1 Tes. 1:3). Aceste trei componente ale vieții spirituale sunt cele la care ar trebui să ne uităm, atunci când analizăm succesul sau insuccesul spiritual al unei biserici sau al unui credincios individual. Atunci când privim în epistolele apostolului Pavel noi putem remarca, de exemplu, rugăciunile sale privind credința, dragostea și nădejdea sfinților. El mulțumește Domnului pentru că acea biserică are toate aceste trei componente (sau unele dintre ele) în viața sfinților ei. Ele trebuie să se manifeste în biserică, dacă vrem să spunem că Biserica aceea este vie. Pavel însă continuă, desigur în mod diferențiat de la biserică la biserică, să se roage lui Dumnezeu pentru ca sfinții Domnului să crească maturi în plan spiritual, spre desăvârșire spirituală (Rom. 1:8-12; 1 Cor. 1:4-10; 2 Cor. 1:3-11; Efes. 1:15-23; Filip. 1:3-11; Colos. 1:3-12; 1 Tes. 2-3; 3:10-13; 2 Tes. 1:3-12). Pavel înțelege că, fără creșterea spre maturitate spirituală a credinței, nădejdii și dragostei, viața spirituală a bisericii respective se va atrofia până la moarte spirituală.

Să privim la câteva referințe ale Noului Testament care ne vorbesc despre desăvârșirea spirituală, în contextul credinței, dragostei și nădejdii creștine.

1. Romani 8:18-30 – Aici avem culminarea discuției privind lucrarea cosmică a mântuirii prin Cristos, discuție consemnată în 1:16-8:39. La început omul este prezentat ca fiind decăzut, sub mânia lui Dumnezeu (1:18), cât și lipsit de slava lui Dumnezeu din cauza păcatului (3:23). Dar, în 8:18-30 omul apare în punctul culminant al acestei mântuiri. Copiii lui Dumnezeu, datorită celor „dintâi roade ale Duhului” așteaptă „înfierea, adică răscumpărarea trupului lor” (v. 23). De asemenea, Dumnezeu lucrează în ei conform planului Său (v. 28). Toate lucrurile, inclusiv suferințele și suspinele credincioșilor, lucrează în ei împlinirea planului de răscumpărare a lui Dumnezeu – asemănarea lor cu Fiul lui Dumnezeu, deci glorificarea lor (v. 28-30). Gloria viitoare a copiilor lui Dumnezeu va declanșa restaurarea întregii creații. Așadar, scopul răscumpărării lui Dumnezeu este de a-i duce pe sfinți de la deșertăciune la gloria viitoare. Duhul Sfânt îi ajută pe aceștia în suferințele lor de acum, ca să trăiască în așteptarea împlinirii speranței din inimile lor.

2. 1 Cor. 2:6-3:4 – În acest pasaj Pavel aduce în discuție înțelepciunea care vine de la Dumnezeu. Deși el a afirmat că nu a venit în Corint ca să vestească evanghelia prin „vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii” (2:4), totuși, el predică printre cei desăvârșiți (teleioi – v. 6), o înțelepciune care este a lui Dumnezeu, adică Evanghelia. Evanghelia reprezintă „taina lui Dumnezeu” (Col. 1:26-27; 2:2; 4:3; Efes. 3:3,4,9), taină care este ascunsă de ochii oamenilor firești, dar descoperită celor care au Duhul lui Dumnezeu (v. 10). Cei desăvârșiți nu sunt o clasă selectă de creștini, ci toți creștinii, pentru că toți au Duhul lui Dumnezeu (2:6-13). Spiritualitatea adevărată nu trebuie gândită în termeni de extaz și experiență. Cei din Corint, care promovau o asemenea spiritualitate, erau de fapt „lumești (carnali)”, ca și cei din lume; erau „prunci” în gândire. Oamenii care au Duhul Sfânt și sunt călăuziți de El, sunt oameni spirituali, desăvârșiți prin poziția lor în Cristos. Ei au înțelepciunea lui Dumnezeu.

3. 1 Cor. 13:8-13 – 1 Cor. 13 ne oferă o imagine a dragostei care depășește concepția umană. Acest capitol trebuie citit în context (despre darurile spirituale – 1 Cor. 12-14). Credincioșii din Corint aveau o părere incorectă despre „spiritualitate”. Ei aveau o spiritualitate a tehnicilor religioase, dar abandonaseră etica creștină veritabilă (în care dragostea este supremă). De aceea, Pavel le vorbește despre dragoste. El spune că „dragostea nu va pieri niciodată” (v. 8). El arată, de asemenea, că darurile nu au nici o valoare fără dragostea creștină. Darurile sunt „parțiale”, în timp ce dragostea este desăvârșită (teleios). Darurile sunt potrivite vieții prezente ale bisericii (12:7-11), dar sunt total nepotrivite existenței finale a ei. Dragostea nu va avea sfârșit. Acum cunoaștem în parte (v. 9), dar atunci vom cunoaște deplin (v. 12). Este vorba aici despre cunoașterea finală, escatologică (completă). Pavel ne spune că ceea ce acompaniază dragostea aici pe pământ este credința și nădejdea (nu este vorba aici despre darurile spirituale). Dragostea însă rămâne pentru veșnicie. Dragostea este legătura desăvârșirii” (Col. 3:14 – teleiotes). Dragostea este supremă iar darurile sunt subordonate ei. Ea este calea „nespus mai bună” de zidire a bisericii (12:31) și de aceea, ea trebuie urmărită în primul rând (14:1). Darurile nu trebuie neglijate, dar trebuie exprimate în cadrul dragostei.

4. 1 Cor. 15:20-28 – Pavel tratează în 1 Cor. 15 problema învierii celor credincioși. Pasajul din 1 Cor. 15:20-28 reprezintă o argumentare a învierii în trup a credincioșilor pe baza faptului incontestabil că Cristos a înviat în trup. Pentru Pavel, moartea și învierea lui Cristos, cât și darurile Duhului Sfânt sunt realități escatologice. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a pus în mișcare evenimentele sfârșitului într-un asemenea mod încât ele trebuie, din necesitate divină, să fie aduse la împlinire. Faptul că învierea lui Cristos a avut loc deja în istorie înseamnă că sfârșitul a fost pus în mișcare în mod clar și irevocabil. Învierea lui Cristos garantează în mod absolut învierea tuturor celor care sunt „în Cristos”. Învierea lui Cristos și înălțarea Lui înseamnă că El conduce acum. Dar este clar că, în ciuda lucrării Sale, dușmanul (moartea) este încă la lucru. Astfel, pentru Pavel, învierea din morți a credincioșilor este o necesitate divină, pentru că aceasta evidențiază finala biruință asupra morții. Când aceasta se va întâmpla, Dumnezeu devine „totul în toți” (v. 28). Când Pavel spune că „în urmă va veni sfârșitul (telos)”, el vrea să spună că scopul pentru care s-a întâmplat învierea s-a realizat. Desigur, acesta reprezintă un „final” al istoriei. În final moartea va fi distrusă (Col. 1:16; 2:10,15; Efes. 3:10; 6:12) și apoi Cristos va încredința Împărăția lui Dumnezeu-Tatăl (v. 24), pentru ca El să fie „totul în toți” (v. 28) pentru veșnicie.

5. Efes. 1:15-23 – Epistola lui Pavel către Efeseni se concentrează asupra a ceea ce Dumnezeu a făcut prin lucrarea istorică a lui Isus Cristos și asupra a ceea ce face El, prin Duhul Sfânt astăzi în scopul zidirii bisericii Sale. În Efes. 1:15-23 Pavel se roagă pentru ca Dumnezeu să dea sfinților Lui „un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui” (v. 17-18). Pavel nu se roagă pentru ca ei să primească o „a doua binecuvântare”, ci ca să aprecieze la cel mai înalt grad posibil implicațiile binecuvântării pe care au primit-o deja. Creșterea în cunoaștere este indispensabilă creșterii în sfințenie. Această cunoaștere nu înseamnă doar cunoaștere intelectuală, ci o relație vie și personală cu Dumnezeu Însuși în Cristos (Ioan 17:3). Isus Cristos este aici prezentat ca fiind Căpetenie peste toate lucrurile (v. 22) din univers. De asemenea, Cristos este dat de Dumnezeu ca și Căpetenie peste Biserică (v. 22-23). Biserica este aici descrisă ca și trup al lui Cristos, și, în această calitate, ca și plinătate a „Celui ce împlinește totul în toți”. Cuvântul „plinătate (pleroma)” are aici un sens pasiv, adică ca și „cel care este împlinit” (nu conținutul, ci recipientul care a fost umplut). Cristos Își împlinește biserica Sa. Și El, Cristos, cel care o împlinește, este descris ca Cel umplut cu Dumnezeu (Col. 1:19; 2:9), în timp ce trupul Său (biserica) este umplută cu Cristos (vezi și Efes. 3:19). Biserica are un statut special în cosmos, pentru că, deși Cristos împlinește tot cosmosul, în prezent doar biserica este cea care poate fi numită plinătatea Lui (3:10). Deci, credincioșii au nevoie, pentru edificarea lor spirituală, de o cunoaștere, prin Duhul lui Dumnezeu, a ceea ce ei au în Cristos.

6. Efes. 3:4-21 – Aici, după ce apostolul Pavel prezintă taina lui Dumnezeu, adică faptul că neamurile împreună cu cei din Israel sunt moștenitori ai binecuvântărilor lui Dumnezeu, formând împreună Biserica (trupul lui Cristos – 3:2-13), el își continuă gândul arătând că este copleșit de măreția planului lui Dumnezeu. Pavel se roagă pentru patru lucruri: (1) Ca Dumnezeu să-i întărească pe sfinți în putere (v. 16) în ființa lor interioară. Scopul întăririi în putere este ca Cristos să locuiască în inimile celor credincioși, prin credință. Este vorba aici de stabilirea lui Cristos într-o locuință permanentă, opusă celei temporare, și are în vedere atât plinătatea Dumnezeirii care rămâne în Cristos (Col. 2:9) cât și plinătatea lui Cristos în inimile credincioșilor (v. 17). (2) Ca să fie înrădăcinați și întemeiați în dragoste (v.17). Dragostea este considerată a fi solul în care credincioșii trebuie să se înrădăcineze și să crească, cât și temelia pe care trebuie să-și zidească viața. (3) Să cunoască dragostea lui Cristos (v. 19). Credincioșii au nevoie de o pricepere specială pentru a o cunoaște și de aceea este nevoie de intervenția lui Dumnezeu. (4) Să ajungă plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. Noi trebuie să continuăm să fim umpluți de Duhul Sfânt (5:18), iar biserica, deși este deja plinătatea lui Cristos (1:23), trebuie încă „să crească în El”, până când va atinge plinătatea Lui (4:13-16). Plinătatea sau perfecțiunea lui Dumnezeu devine standardul sau nivelul până la care noi trebuie să fim umpluți. Aceasta este perspectiva escatologică care explică cum biserica, care este deja plinătate (1:23; Col. 2:10) trebuie încă să fie umplută și să atingă plinătatea. Dumnezeu așteaptă ca noi să creștem zilnic spre acea plinătate finală pe măsură ce suntem transformați de Duhul Sfânt în asemănarea cu Cristos (2 Cor. 3:18). Scopul final al lui Dumnezeu, în ceea ce face El în biserică, este slava Lui (v. 21). Dumnezeu va fi perfect glorificat în Biserică, atunci când ea va împărtăși pe deplin gloria Lui (3:13; 5:27).

7. Efes. 4:7-16 – Aici, Pavel arată că harul lui Cristos dă diferite daruri, prin care Dumnezeu echipează pe copiii Lui pentru slujire, în vederea zidirii bisericii Sale. Cristos S-a înălțat la dreapta lui Dumnezeu ca învingător. Deși, El s-a coborât în adâncimea umilinței (Fil. 2:5-11), Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult (1:20), deasupra cerurilor, pentru a „umple toate lucrurile” (v. 10). Ca rezultat al înălțării Sale Cristos a turnat peste biserica, în care El domnește, atât Duhul Sfânt cât și darurile Duhului; aceasta în vederea zidirii ei, a maturizării ei. Pavel arată că Domnul a dat bisericii Sale apostolii și proorocii care au așezat temelia Bisericii (2:20; 3:6). Noi astăzi avem Sfânta Scriptură ca și revelație directă scrisă de la Dumnezeu, prin mijlocirea apostolilor și profeților. La Sfânta Scriptură noi nu mai putem adăuga nimic (Apoc. 22:18-19), pentru că în ea noi avem tot ceea ce privește cunoașterea planului lui Dumnezeu pentru mântuire și învățătura care ne poate echipa în vederea trăirii și slujirii lui Dumnezeu (2 Tim. 3:14-17). Evangheliștii sunt cei prin care Evanghelia este vestită și explicată pentru toți oamenii. Ei au existat și există în toată istoria bisericii. Păstorii și învățătorii sunt chemați să păstorească și să hrănească turma lui Dumnezeu. Astfel, apostolii și proorocii au așezat temelia bisericii, evangheliștii extind biserica înspre afară, iar păstorii și învățătorii o zidesc și o consolidează înăuntru. Scopul darurilor spirituale este, în primul rând, desăvârșirea sfinților (v. 12). Apare aici termenul „desăvârșire” în sens de echipare a lor. În al doilea rând, scopul darurilor este slujirea în biserică. Desăvârșirea (echiparea) sfinților are în vedere lucrarea de slujire a lor. Nu este o slujire doar a păstorilor (a conducătorilor bisericii), ci este vorba despre slujirea tuturor sfinților din biserică. În al 3-lea rând, scopul slujirii este zidirea bisericii (2:21; 1 Cor. 14:3-5,12,26). Iar în al 4-lea rând, scopul final al zidirii bisericii este maturitatea și unitatea ei, care rezultă din cunoașterea lui Cristos (3:18-19; 4:13-15). Conform Col. 1:28 se are în vedere (în cadrul zidirii întregii biserici) zidirea (desăvârșirea) fiecărui credincios. Biserica, aici în Efeseni, este văzută ca un singur organism, ca trup al lui Cristos. Scopul zidirii bisericii este deci ajungerea la maturitatea și plinătatea lui Cristos (v. 13; 1:23; 3:19). Maturitatea întregii biserici depinde însă de maturitatea fiecărui membru în parte (v. 14-15). În contrast cu instabilitatea doctrinară (semn al lipsei de maturitate), noi ar trebui să fim „credincioși adevărului în dragoste” (v. 15). Relația Cristos – biserică (cap-trup – conf. Col. 2:19) are în vedere ideea că Cristos este scopul și sursa creșterii bisericii.

8. Efes. 5:25-27 – Aici, ni se arată că relațiile dintre soți în familie exprimă relația dintre Cristos și Biserică. Cristos Și-a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea. Scopul sacrificiului lui Cristos, pentru Biserica Lui, a fost: (1) Ca să o sfințească, după ce a curățit-o (v. 26). Sfințirea implică o punere de o parte pentru a realiza puritatea morală. Sfințirea este realizată prin „spălarea cu apă prin Cuvânt” și apoi prin transformarea caracterului și comportamentului bisericii prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în ea. (2) Ca să „înfățișeze înaintea Lui această Biserică…” (v. 27). Aceasta va avea loc atunci când se va întoarce Cristos ca să o ia la Sine, în glorie. Aici, gloria cu care Biserica este văzută ca mireasă împodobită este elaborată în termeni de perfecțiune morală. Frumusețea ei trebuie să fie bine proporționată și neumbrită, nemurdărită de nimic. Conform 4:1-16, Biserica este deja sfântă și fără prihană, dar ea crește în aceste calități, devenind glorioasă în ceruri. Acesta este finalul spre care Cristos a început să lucreze și continuă să lucreze.

9. Filip. 3:4-16 – Aici, Pavel se ridică împotriva oponenților lui, împotriva celor care proclamau mesajul neprihănirii personale și a perfecțiunii care era atinsă „acum” prin circumcizie și prin împlinirea unor legi ceremoniale. El îi avertizează pe credincioșii din Filipi să nu accepte modul de gândire al oponenților lui, a căror sfârșit va fi „pierzarea” (v. 19). Pavel a acceptat să socotească ca un gunoi toate lucrurile cu care se lăudase în viața sa fără Cristos. Pavel a socotit toate avantajele trecute ca o pierdere și continuă și în prezent să le socotească așa. Motivul este „prețul nespus de mare al cunoașterii (al câștigării) lui Cristos Isus (v. 8). Pavel vrea să-L câștige pe Cristos, și să-L câștige în mod deplin (v. 9-11). Pentru Pavel viața este o alergare spre a cunoaște tot mai mult maiestatea lui Cristos. El afirmă că în prezent nimeni nu este încă „desăvârșit”; nici măcar el nu a ajuns încă desăvârșit (v. 12). A cunoaște măreția de necuprins a lui Cristos cere o viață care depășește cadrul acestei vieți. Pavel, este însă hotărât să alerge „înainte” (v. 12). De aceea, și credincioșii din biserică trebuie să facă la fel ca și Pavel. Este interesant să vedem că Pavel vorbește despre o „desăvârșire” prezentă (v. 15 – acesta este statutul tuturor care sunt „în Cristos”). În același timp, el vorbește despre procesul „desăvârșirii” care se va încheia la sfârșitul vieții de credință a sfinților Domnului – de aceea, toți trebuie să ne înscriem în această alergare spre împlinirea desăvârșirii noastre spirituale, în Cristos (v. 13-16).

10. Colos. 1:15-20 – Pentru că în biserica din Colose a apărut o învățătură care cerea credincioșilor să atingă plinătatea lui Dumnezeu prin umilire voluntară (prin practici ascetice – 2:18-21), prin închinare la îngeri (ca intermediari între Dumnezeu și om (2:18), prin reținere de la anumite mâncăruri și băuturi, cât și prin respectarea anumitor sărbători și zile ceremoniale (2:16), Pavel răspunde acestei erezii, în Colos. 1:15-20, printr-o prezentare pozitivă a persoanei lui Cristos. El a arătat că toate filozofiile, puterile spirituale, ceremoniile și restricțiile Legii, sunt de importanță secundară în comparație cu poziția de superioritate absolută a lui Cristos. Cristos este „Domn” în creație și răscumpărare. El este „chipul Dumnezeului celui nevăzut” (v. 15). El este „Capul trupului, al Bisericii” (v. 18). În El locuiește trupește „toată plinătatea Dumnezeirii” (v. 19; 2:9). Deci, Cristos, este suprem peste toată creația, peste Biserică și peste întreaga lucrare răscumpărătoare.

11. Colos. 1:21-23 – Aici, se continuă linia gândirii din pasajul anterior, în ceea ce privește sfera răscumpărării. Sfinții din Colose erau străini și vrăjmași, în afara armoniei și voii lui Dumnezeu (v. 21; Efes. 2:1-3). Erau ostili față de Dumnezeu, prin faptele lor rele. Dar, Dumnezeu, prin moartea lui Cristos, i-a scos din această stare și i-a împăcat cu El și unii cu alții. Scopul împăcării lor este acela ca ei să fie prezentați „sfinți, fără prihană și fără vină” înaintea Lui. Aceasta se va întâmpla în viitor „în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos” (1 Cor. 1:8). Înfățișarea înaintea lui Dumnezeu sfinți, fără prihană și fără vină, necesită rămânerea lor în continuare în credința evangheliei. Evanghelia are origine și putere divină (Rom. 1:16-17). Aceasta stă în puternic contrast cu învățătura eretică care a apărut în biserica din Colose.

12. Colos. 1:24-2:5 – Pavel arată, în continuare, care este misiunea lui în lucrarea lui Dumnezeu. El afirmă că „împlinește ce lipsește suferințelor lui Cristos” pentru biserica Domnului (1:24). Isprăvnicia lui are de-a face cu planul lui Dumnezeu, adică taina Sa (Efes. 1:10; 3:2,9-10). Scopul lui Dumnezeu pentru Pavel este să întregească Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că el trebuie să vestească taina lui Dumnezeu. Este vorba despre o taină escatologică, care a fost ținută ascunsă din veșnicii și în veacurile trecute, dar acum Dumnezeu a descoperit-o sfinților Lui. Conținutul acestei taine, revelată acum, este „Cristos în voi, nădejdea slavei”. Ea a fost făcută cunoscută prin propovăduirea Evangheliei tuturor sfinților Domnului. Este vorba despre întreaga lucrare a lui Dumnezeu în Cristos și binecuvântările escatologice pentru comunitatea Lui care derivă din aceasta. Scopul întregii instruiri în Evanghelia lui Cristos este „ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Cristos” (1:28). Când Pavel vorbește despre desăvârșire are în vedere viitorul escatologic. Toți sfinții, fără nici o excepție, trebuie să atingă desăvârșirea. Aceasta va fi realizată complet, însă numai în final (1 Tes. 3:13; 5:23). Toată energia lui Pavel este canalizată spre acest scop (1:29). Pavel dorește ca credincioșii din Colose „să capete toate bogățiile plinătății de pricepere”, pentru a cunoaște taina lui Dumnezeu „adică pe Cristos” (2:2). În Cristos sunt depozitate toate comorile înțelepciunii și științei (2:3; Prov. 8). De aceea, ei nu trebuie să dea crezare învățătorilor falși.

13. Colos. 2:6-15 – Aici, Pavel spune că antidotul pentru erezia apărută în biserica din Colose este Cristos în toată plinătatea Lui. „În Cristos” este motivul principal al pasajului. El le amintește celor sfinți din Colose că ei l-au primit pe Cristos prin credință. Astfel că ei tot prin credință în El trebuie să umble în continuarea vieții lor. Acest lucru este posibil prin înrădăcinarea, zidirea și întărirea lor prin credință în Cristos, după învățăturile care le-au fost date și sporind în credință cu mulțumiri către Dumnezeu. Dumnezeu este astfel la lucru în viața lor. De aceea, sfinții trebuie să nu dea voie niciunei filozofii omenești, niciunei tradiții de-ale oamenilor ca să-i amăgească. Sfinții au totul deplin în Cristos (v. 9-10).

14. 1 Tes. 3:11-13 – În acest pasaj, Pavel îi încurajează pe credincioșii din Tesalonic arătându-le că Dumnezeu va asigura răscumpărarea tuturor celor care au crezut în El. Ei trebuie să vegheze în perspectiva revenirii glorioase a Domnului. Pavel dorește să ajungă în biserica din Tesalonic pentru a putea împlini ce mai lipsește credinței lor, să contribuie la desăvârșirea acesteia. În procesul creșterii lor spirituale, Pavel înțelege că ei au nevoie de implicarea lui Dumnezeu dar și de implicarea sa pastorală. Dragostea, care este „legătura desăvârșirii” (Col. 3:14), este cadrul în care se poate realiza zidirea spirituală a fiecăruia dintre ei cât și a bisericii ca întreg. Revenirea Domnului Isus Cristos nu este doar evenimentul de la sfârșitul istoriei care aduce satisfacție credincioșilor, ci este și o puternică motivație la o viață sfântă și la o slujire plină de credincioșie.

15. 1 Tes. 5:23-24 – Aici, avem o rugăciune a lui Pavel către Dumnezeu, în vederea desăvârșirii spirituale a credincioșilor. Pavel se roagă ca Dumnezeu să-i sfințească pe deplin pe cei credincioși. Avem aici sfârșitul (completarea) procesului sfințirii. Pavel dorește ca procesul sfințirii să fie pe deplin realizat și să atingă toate zonele vieții. Pavel ar vrea ca întreaga personalitate a credincioșilor (duhul, sufletul și trupul lor) să fie păzite întregi, fără prihană la revenirea Domnului (deci sfințire completă – vezi și Iac. 1:4). Pavel este convins că Dumnezeu va asigura și harul necesar pentru ca sfințirea să fie realizată (vezi și Filip. 1:6). Conformarea cu chipul lui Cristos este scopul și culminarea sfințirii.

16. 2 Tim. 3:14-17 – În acest ultim pasaj, menționat aici, Pavel se adresează ucenicului său mai tînăr, Timotei. Timotei este îndemnat să fie altfel decât oamenii răi și păcătoși din vremurile din urmă. El trebuie să rămână în învățătura Sfintelor Scripturi. Sfintele Scripturi reprezintă pentru toți ucenicii lui Cristos o mărturie plină de tărie și autoritate pe care ei își pot baza viața, în cele mai dificile condiții chiar. De asemenea, Sfintele Scripturi pot asigura înțelepciunea „care duce la mântuire prin credința în Cristos Isus”. Pe de altă parte, ele pot conduce pe credincios în trăirea în neprihănirea lui Dumnezeu. Toată Scriptura a fost insuflată (inspirată) de Dumnezeu. Scopul procesului de instruire (v. 16) este acela ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit (deplin matur, deplin echipat și abilitat) în vederea îndeplinirii oricărei lucrări bune, la care Dumnezeu îl cheamă. Așadar, Sfânta Scriptură este în măsură să ofere o echipare desăvârșită pe toate planurile, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie pe deplin realizată în cel credincios.

O privire de ansamblu a tuturor textelor prezentate mai sus ne oferă o înțelegere cuprinzătoare a elementelor desăvârșirii din gândirea lui Pavel.

– Cristos este desăvârșirea lui Dumnezeu pentru cei credincioși. El este nu numai scopul acesteia ci și generatorul și împlinitorul ei. El este măsura deplinei maturități spre care trebuie să tindă toți credincioșii (Efes. 4:13; Rom. 8:29; 2 Cor. 3:18; 1 Ioan 3:1-3).

– Cei care sunt „în Cristos” sunt deja desăvârșiți prin poziția lor, în sensul că au „totul deplin în El” (Col. 2:9-10). În același timp, ei nu au ajuns încă desăvârșiți. Există un proces al desăvârșirii care începe din momentul convertirii lor și va fi finalizat la revenirea lui Cristos în toată gloria Lui.

– Pavel vorbește despre o desăvârșire personală a fiecărui credincios și, în același timp, el vorbește despre o desăvârșire corporativă (a întregii biserici a lui Cristos).

– Pavel vorbește, de asemenea, despre un proces al desăvârșirii în care este implicată întreaga biserică împreună cu toate mădularele ei. În acest proces este implicat în mod direct Dumnezeu Însuși prin Duhul Său. De asemenea, sunt implicați toți oamenii împuterniciți de Dumnezeu și fiecare credincios în parte. Realizarea acestui proces al desăvârșirii presupune un plan conceput de Dumnezeu și care se află consemnat în Cuvântul Evangheliei; o intervenție a Dumnezeirii în echiparea credincioșilor și direcționată conform cuvântului Scripturii, cât și un cadru de dragoste sfântă.

– Pavel arată că cei credincioși sunt chemați să-și pună toată încrederea în Dumnezeu pentru desăvârșirea lor. Nu există nici o altă cale spre desăvârșire în afară de Cristos. Doar „în Cristos” se poate realiza desăvârșirea spirituală a credincioșilor.

NOTA: Acest material este parte dintr-o serie de lucrari despre desavarsire, in numerele urmatoare continuam cu o alta parte.