Iată-mă

49
views

de Ardelean Viorel

1). INTRODUCERE.

Dumnezeu există din veşnicii şi Biblia afirmă acest lucru în nenumărate locuri. Psalmi 90:2 „Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu”! Mai mult El este „A Se”, fapt care indică că nimic nu l-a obligat sau a simțit nevoia să aducă în fiinţă universul spiritual şi material ci acesta a fost planul Său. Efeseni 1:9 „căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi”, în plus Dumnezeu nu era singur şi relaţiile dintre Persoanele Trinităţii era în dragoste şi armonie. Nici la modul teoretic nici practic nu lipsea nimic. Unul dintre atributele lui Dumnezeu este Omnipotenţa, (Putere, Suveranitate), iar prin această calitate se înţelege că Dumnezeu îşi poate îndeplini întreaga Sa voie sfântă. Astfel El hotăreşte să aducă în fiinţă „ex nihilo”,[1] timpul, spaţiul, universul spiritual şi material cu tot ce conţin ele şi energia, care de fapt este Cuvântul Său. Ca şi coroană a creaţiei îl face şi pe om dar nu prin Cuvânt ci cu „palmele Sale”, din ţărâna pământului Geneza 1:26 „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Geneza 2:7 „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu”. Dumnezeu a creat omul pentru a-şi revărsa dragostea asupra lui. El l-a aşezat în Grădina Eden, a făcut un ajutor potrivit pentru om, pe Eva, le-a dat poruncă să lucreze grădina şi să o păzească dar şi interdicţia de a mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. Geneza 2:17 „dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” Dumnezeu dorea să aibă o relaţie de dragoste şi sfinţenie pe care să le reverse asupra lor respectiv Adam şi Eva, raportată și la întreaga rasa umană. Atunci când ne gândim la „ Chip şi Asemănare” – Ymago Dey, avem în minte trei lucruri. (1) Aspectul mintal, prin faptul că Adam şi Eva aveau capacitatea să comunice cu Dumnezeu, și între ei, erau dotaţi gândire şi cu limbaj articulat, Adam a pus nume tuturor animalelor, şi a înţeles interdicţia şi porunca primită de a nu mânca din pom, fapt care indică inteligenţă. (2) Aspectul moral, care indică faptul că Adam era curat (fără păcat Gen 1:31), fiind o reflectare a sfinţeniei lui Dumnezeu, iar conştiinţa noastră care ne mustră când facem răul este o mărturie cum a fost omul creat iniţial. (3) Aspectul social prin care se indică faptul că omul a fost creat cu posibilitatea de a avea relaţii de cu semenii, Adam şi Eva care a fost prima familie, şi cu urmașii lor, dar în primul rând au avut părtășie cu Dumnezeu (Geneza 3:8). Dumnezeu a creat fiinţe libere care au capacitate de alegere nu roboţi, iar Adam a ales să nu asculte de Dumnezeu şi a căzut în moarte fizică şi spirituală a fost blestemat de Dumnezeu şi alungat din Grădina Eden şi a transmis păcatul întregii rase umane (Romani 5:12). Dumnezeu a pus acolo pomul cunoştinţei binelui şi răului şi pomul vieţii, iar Adam şi Eva trebuiau să asculte să–şi recunoască statutul de fiinţe create şi să de ascultare acelui care le-a creat adică Dumnezeu. Nu ştim cât a durat această stare în care Adam şi Eva nu au păcătuit, dar vine ispita de la Satana prin Şarpe şi cei doi îşi întorc privirea de la Dumnezeu spre ei înşişi şi acesta este momentul când în mod deliberat mănâncă din pom. În momentul în care Adam şi Eva nu s-au mai uitat la Dumnezeu, ei şi-au întors privirea spre ei înşişi şi au dorit să fie ca Dumnezeu (Geneza 3:6). Acesta este momentul în care relaţia lor cu Dumnezeu s-a rupt, iar păcatul se numește idolatrie cu numeroase ramificații. De remarcat că Şarpele cel vechi ştia că oamenii nu pot să fie ca Dumnezeu, Satana a avut și el o experienţă personală negativă în sensul acesta, Dumnezeu ştia și El că nu se poate, de aceea ia şi avertizat, dar prima pereche de oameni doreau acest lucru deşi nu exista posibilitatea respectivă. Ei a făcut gestul fatal şi se ştie urmarea, care este descrisă în Geneza capitolul trei. Deşi Ymago Dey a fost puternic afectată a rămas urme ale chipului lui Dumnezeu în om. Tot Dumnezeu în dragostea Sa neţărmurită întinde mâna spre om şi prima referi biblică în care se reia relaţia dintre Dumnezeu şi oameni se găseşte tot în Geneza 4:26 „Lui Set i s-a născut şi lui un fiu şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului”. Istoria curge mai departe şi în mijlocul păcatului avem un Enoh care a umblat cu Dumnezeu, un Noe care este salvat de potop, iar în Geneza capitolul 12 Dumnezeu îl alege şi îl cheamă pe Avram din mijlocul păgânismului, face Legământ cu el, îl trimite spre ţara promisă și din Avram apare pe scena istoriei Isac, Iacob și poporul evreu din care descinde Unsul, Mesia Hristosul. De remarcat că la chemarea lui Dumnezeu, Fiul, Isus Histos care este atemporal răspunde primul prin formula iată-mă. Pentru a închide cercul trebuie să ne uităm la scopul pentru care a fost creat omul „IMAGO DEY”, căderea omului în păcat, istoria mântuirii care vizează în final refacerea Chipului lui Dumnezeu în om şi numai sub forma aceasta omul va avea posibilitatea să intre în cer şi să stea în preajma lui Dumnezeu. Pentru acest lucru am dat exemple din Vechiul Testament şi unul din Noul Testament, a unor credincioşi care au răspuns chemării lui Dumnezeu.

2). CARTEA GENEZA[2] este o carte a începuturilor şi încă de la început este folosit cuvântul „ bereşit”- care înseamnă la început. Cuvântul este potrivit pentru că în Geneza există multe lucruri care au început acolo cum ar fi „începutul lumii şi al creaţiei, (Geneza 1: 1:25), începutul fiinţei umane, bărbat şi femeia plus căsătoria (Geneza 1: 26, 2:18-25), începutul păcatului (Geneza 3:1-7), începutul promisiunii răscumpărării (Geneza 3: 8-24), începutul vieţii de familie (Geneza 4:1-15), începutul civilizaţiei umane (Geneza 4 :16, 9:29), începutul naţiunii (Geneza 10:11), începutul naţiunii alese (Geneza 12:50)”. Autorul[3] Genezei[4] a fost Moise, iar prin educaţia primită de el la curtea lui Faraon, el a fost capabil să scrie şi să citească (Exod 24:4; Deuteronom 31:9 etc.). Istoria Creaţiei provine direct de la Dumnezeu, ( Exod 33:11; Deuteronom 34:10), iar ce a scris despre familii şi genealogii, a venit pe cale orală, iar Moise a consemnat ce a fost primit din generaţiile trecute. Tema Cărţi ne prezintă începuturile, dezvoltă scopul acestora şi începe istoria omenirii. Atunci când se face referire la creaţie, se presupune un Creator care este Dumnezeu revelat în Scriptură. În Geneza 3:15, avem protoevanghelia, promisiunea lui Dumnezeu privind mântuirea omului, dar şi în Geneza 49:10 este prezisă şi faptul că cel care răscumpără va fi un om. Mesajul cărţi[5] ne prezintă puterea Domnului, planul lui Dumnezeu cu privire la mântuirea în ciuda eşecului, neascultării şi neputinţei omului de a-şi salva sufletul. Simbolismele se referă la persoana lui Adam care este antetipul lui Hristos, Adam este exponentul rasei umane pe când Hristos este primul dintre cei mântuiţi[6], Moartea a intrat în lume prin Adam, iar mântuirea prin al doilea Adam, adică Isus Hristos. Adam cade în ispită pe când Hristos învinge ispita în condiţii mult mai nefavorabile ( Romani 5:19). Adam a fost făcut un suflet viu (Geneza 2:7), dar a murit fizic şi spiritual, pe când Isus dă viaţă (1 Corinteni 45:15), Adam era făcut din ţărână pe când Isus Hristos om și divin în același timp era şi este și va fi în cer. Alte simbolisme sunt jertfirea lui Isac, muntele Moria, mielul de jertfă, credinţa în învierea morţilor şi găsim o serie de simbolisme şi în viaţa lui Iosif. Pentateuhul [7] sau legea lui Moise care cuprinde cinci cărţi şi de aici avem numele ebraic „Huma (“cinci”) sau hamia hume Tora (“cinci cãrţi ale Torei”), iar cuvântul grecesc folosit este pentateuhos. Ele au fost mai târziu numite Genesis, Exodos, Levitikon, Arithmoi, Deuteronomion, care sunt titluri elaborate, iar în ebraică numele lor sunt primele cuvinte din carte. În poporul israel Sefer Tora a devenit o valoare sacră și era citită în fața întregului popor, ca se exemplu în timpul reformei lui Iosia. Au mai fost adăugate patru cărți (Tetrateuh), după care aceste cărți s-au numit Pentateuh. El cuprinde istoria lui Israel de la origini până la Moise. Ca și scop pricipal Pentateuhul a avut și rolul de nara cum a fost scos poporul israel din Egipt, Legea de la Sinai și cum a ajuns în țara făgăduită. Pentateuhul a primit numele și de Hexateuh (șase cãrți) prin argumentata faptului că Pentateuhul se referă la moștenirea canaanului, pregătirea pentru a intra în țară, iar pentru acest lucru trebuia adăugată și carte lui Iosua. ”Pentateuhul începe cu facerea lumii, relatează descinderea descendenței lui Abraham într-un popor, eliberarea acestui popor evereu din Egipt și rătăcirea lui prin deșert și se încheie cu moartea lui Moise în ajunul pătrunderii israeliților spre pământul Făgăduit”. Evreii prin tradiție respectă în mod deosebit și prețuiesc Pentateuhul atât pentru relatarea istorică cât și pentru valoare literală. Textul este copiat cu grijă iar dacă există o literă în plus sau în minus manuscrisul nu mai este valabil, iar dacă un cuvânt nu are sens de vină este neștința omului și nu o greșeală din Tora afirmație făcută de învățători. Rabinii aveau foarte mare grijă de acest aspect. Numele cărţi[8] este în XXV, care este o traducere a Vechiului Testament în limba greacă între anii 285 şi 247 î. Hr, realizată de 72 de preoţi, (de aceea se numeşte aşa), câte 6 preoţi din toate cele 12 triburi a lui Israel. Şi Isus Hristos, şi Pavel citează din acesta traducere. Ea a fost tradusă în Alexandria la porunca lui Ptolemeu Philadelphus. Unul din scopurile cărţii este şi acela de a prezenta genealogiile, Adam a fost creat, dar i s-au născut fii şi fiice. Astfel avem urmașii lui Adam (Gen. 6:9- 9:29) urmaşii lui Noe (Gen.11:10-26), urmaşii fiilor lui Sem (Gen. 11:27- 25:11), urmaşii lui Terah (Gen. 25:12-18), urmaşii lui Ismael” şi aşa mai departe. De asemenea în ce priveşte creaţia Tablele babiloniene încep relatarea din haos pe când Biblia prezintă Universul ca şi perfecţiune (Gen 1:31) de asemenea în Tablele babiloniene se susţine faptul că corpurile cereşti sun dumnezei, exista o credinţă politeistă, zeitățile sunt caracterizate prin aspect pueril şi grotesc, pe când Biblia susţine faptul că corpurile cereşti sunt materie, există un Dumnezeu măreţ care a poruncit, a făcut şi a vorbit, plus avem aspectul mântuitor. Enumerăm evenimente şi nume importante din cartea Genezei cum ar fi CREAŢIA, CĂDEREA, POTOPUL, TURNUL BABEL, AVRAM, ISAAC, IACOV, IOSIF, Conţinutul cărţii[9] ne comunică informaţii despre cum a început lumea, într-o formă concentrică, la început foarte comprimată, ca pe parcurs să primim tot mai multe detalii, iar răspunsul cosmogonic ne dă răspuns la întrebările pa care şi le pune fiinţa umană, de unde vin, cine sunt, ce anume este lumea în care ne-am născut, care este raţiunea existenţei speciei umane şi care este destinul nostru. Geneza este o carte istorică şi se poate împărţii în mai multe feluri. Ea cuprinde protoistoria omenirii în două secţiuni distincte ca evenimente dinainte de cădere (Geneza 1:1 până la Geneza 3:24) şi întâmplări după căderea omului în păcat de la Geneza 4;1 până la Apocalipsa. O altă împărţire este Creaţie Cădere şi Răscumpărare. Biblia este o carte care se ocupă în primul rând de salvarea sufletului omului, dar cuprinde şi aspecte tangenţiale. Celelalte cărţi din Biblie nu se pot ignora fiindcă prezintă mântuirea oamenilor. Prin cele opt legăminte divine Dumnezeu îşi arată disponibilitatea să refacă un echilibrul dreptăţii. „Iată însă o listă completă a tuturor celor 8 Legăminte divine: (1) Legământul Edenic (Gen. 2:16), (2) Legământul Adamic (Gen. 3:15), (3) Legământul cu Noe (Gen. 9:16), (4) Legământul Avraamic (Gen. 12:2), (5) Legământul Mozaic (Gen. 19:5), (6) Legământul Palestinian (Deut. 30:3), (7) Legământul Davidic (2 Sam. 7:16) şi (8) Legământul cel Nou (Evrei 8:8; 1 Cor. 11:23-25)”. Revelaţia lui Dumnezeu în istorie este progresivă, prin Revelaţia Generala şi Revelaţia Specială în Hristos, şi în Biblie. De asemenea Dumnezeu deşi este Infinit şi Perfect, el nu poartă neapărat un nume, totuşi permite oamenilor să vorbească despre El în termeni umani cuvinte numite antropomorfisme. Se pot prezenta câteva din Numele lui Dumnezeu ca YHWH – Iehova, Elohim, Adonai, ca nume de bază, dar şi nume compuse ca „El-Elion: Dumnezeul Cel Prea înalt (Gen. 14:18), Iehova Elohim, Domnul Dumnezeu (15:2), El-Roi: Dumnezeul care mă vede (Gen. 16:13), Iehova-Iire: Domnul va purta de grijă (Gen. 22:14) El-Elohe-Israel, Domnul este Dumnezeul lui Israel (Gen.33:20)”. Lui Moise Dumnezeu i se prezintă sub forma de Eu sunt, Eu sunt cel ce sunt (Exod 3:11-15). Numele lui Dumnezeu fiind format numai din consoane YHWH, nume sacru şi greu de pronunţat a fost înlocuit de multe ori cu Domnul. Numele lui Dumnezeu de obicei se pronunţă Yahweh, iar astăzi ca Iehova care înseamnă „Stăpân” sau „Domn”. Prin Faptul că Dumnezeu la început Dumnezeu a făcut „Cerurile şi pământul, se neagă Ateismul şi Politeismul, Fatalismul, Evoluţionismul, Panteismul, Materialismul, sau alte forme aberante de necredinţă. Locul Genezei în Biblie. Cartea Genezei este o introducere, un prolog în drama mântuirii începând de la Avram ( Geneza 12), şi se termină cu epilogul din Apocalipsa. Prologul are a caracteristică universală, cu privire creaţie (Geneza 1), de la un păcat particular, la răzvrătirea omului (Geneza 2 -3), păcatul devine universal (Geneza 4 ), şi este pedepsit prin potop (Geneza 6-9), dar şi după Potop omul se întoarce la natura sa păcătoasă, dar totuși rămâne o rămăşiţă prin care neamul omenesc şi-a continuat viaţa. Vizavi de păcat Dumnezeu îşi arată Harul Său pentru că Adam şi Eva au fost izgoniţi dar nu nimiciţi, Cain a fost alungat, dar şi însemnat (Geneza 4), iar după Turnul Babel oamenii se împrăştie pe faţa pământului. Ca răspuns la păcat Dumnezeu îl alege pe Avram, din care va rezulta un popor al Domnului care va aduce pe scena istoriei pe Mesia Unsul Hristosul, care va mântui lumea de păcate. Geneza are şi un aspect teologic în sensul că nu trebuie să privim sau analizăm aspectele mai puţin importante cu ar fi dimensiunea corăbiei lui Noe semnificaţia teologică este mult mai importantă pentru că Geneza „vorbeşte despre păcat judecată, izbăvire şi o viaţă nouă”, iar semnificaţia teologică poate fi înţeleasă. În altă ordine de idei Pentateuhul[10] conține primele cinci cărți din Vechiul Testament (Geneza, Exod, Levitic, Numeri, Deuteronom), scrise de Moise și este partea ce mai importantă din Canonul evreilor. Ea este denumită de către evrei și (seper hattora,- Cartea Legii) sau „hattora” – Legea”, care la originea cuvântului înseamnă și învățătură sau instrucție. În greacă Pentateuhul (gr. pentateuchos, – cinci volume), este știut și cunoscut și ca ”cele cincimi ale Legii”. Secole întregi[11] iudeii și creștinii au acceptat autorul Pentateuhului ca fiind scris de Moise. ”Ben – Sira (Eclesiasticul 24:23), Filon în ” Viața lui Moise”3:39”, Jhosepus ( Ant 4. 326), Mișna (Pirqe Abăth 1.1) și Talmudul ( Baba Bathra 14 b)”, susțin acest lucru. Discuțiile asupra autorului și unității Pentateuhului apar abia mai târziu. În Vechiul Testament[12] referințele la Pentateuh se face sub alte forme în cartea Cronicilor care folosește alte nume ca și ”Legea (Ezra 10:3; Nemia 8:2, 7, etc), cartea Legii (Ezra 7:10, Neemia 8:3), cartea Legii lui Moise (Neemia 13:1; 2), Legea lui Moise, slujitorul lui Dumnezeu (Daniel 9:11; Maleahi 4:4)”. Nu știm exact dacă aceste referințe se aplică la întreg Pentateuhul sau la o parte din el, dar acest lucru este mai puțin important fiindcă Pentateuhul exista. În Noul Testament aveam aceleași nume similare pentru Pentateuh, care este un cuvânt mai actul, ca și ”Cartea Legii (Galateni 3:10); cartea lui Moise (Marcu 12:26), Legea (Matei 12:5; Luca 16:16; Ioan 7:19), Legea lui Moise (Luca 2:22; Ioan 7:23), Legea Domnului (Luca 2:23-24)”, iar felul în care este prezenta Pentateuhul în Vechiul Testament cât și în Noul Testament ne arată că autorul lui a fost atât Dumnezeu cât și omul. De asemenea autoritatea lui Dumnezeu și Legea Lui ne sunt prezentate într-o Carte, numită astăzi Biblia. Cuvântul ”Iată-mă- (hinneni)” este folosit în special ca răspuns atunci când Dumnezeu cheamă pe oameni, iar în Biblie avem numeroase cazuri de genul acesta. Cel mai important aspect al Pentateuhului din perspectiva evreilor în afară de creație, este actul prin care Dumnezeu scoate poporul Israel din Egipt prin care Dumnezeu se descopere ca și Domn și Suveran peste istorie, rolul pe care îl are poporul evreu în istorie și se descopere ca un Dumnezeu care izbăvește și mântuie. Poporul Israel are întipărit în minte această acțiune a lui Dumnezeu, denumit mai târziu și sărbătorit ca și Sărbătoarea Paștelui. Astfel prin Moise poporul evreu și-a reevaluat tradițiile și promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avram Isac și Iacob, care a fost într-un anume fel începutul Relevației Divine, ce culminează cu eliberarea din robia Egiptului, formare iudeilor ca și popor și Legământul Mozaic pe care Dumnezeu îl face cu poporul la muntele Sinai prin cele 10 porunci și încă 613 date prin Moise, cu privire la legi ceremoniale, civile și de igienă pe care poporul trebuia să le respecte având și o structură legalistă (cărțile Exod Numeri, Deuronom și Levetic). Noi considerăm că Pentateuhul este complet, iar religia poporul Israel se dezvoltă sub aspectul ei ceremonial dar și o înțelegere mai completă a lui Dumnezeu pornind de la Animism și Politeism la Monoteismul etic din vremea prorocilor secolul al – VII – lea B. C, până la conceptul de Domn Suveran din Isaia 40 (cam 700 de ani B.C.), și mai departe până în Noul Testament. Prin Pentateuh[13] poporului Israel i se oferă și etiologia vieți în plan material, dar mai ales spiritual. Ordinea în care evreii îl cunosc pe Dumnezeu este importantă începând de la Domn care izbăvește la Dumnezeu Creatorul și Suținătorul universului dar și conducătorul istoriei. De aici până la înțelegerea Harului lui Dumnezeu (în Vechiul Testament cuvântul folosit este milă și îndurare ”heșed”) nu a mai fost decât un pas dar foarte important. Pentateuhul are un conținut bogat și unitar, consemnează Revelația lui Dumnezeu în istorie, faptele Lui, dar și conducerea Lui. De asemenea în vechiul Testament avem răspunsul evreilor la cerințele lui Dumnezeu și Legământul Mozaic dintre Dumnezeu și evrei, dar și incapacitatea evreilor de a răspunde în mod pozitiv la exigența unui Dumnezeu iubitor. Răspunsul negativ al evreilor este în contrast cu sfințenia și dragostea lui Dumnezeu, fapt care arată incapacitatea omului de a se mântui singur. În mod foarte comprimat[14] se poate face afirmația cu privire la Sfânta Treime faptul că Dumnezeu creează, alege și cheamă, Fiul răscumpără, Iar Duhul Sfânt are rol de sfințire în viața credinciosului, printre alte lucrări pe care le face. Este un lucru deosebit ca un om atunci când este chemat de Dumnezeu să răspundă cu rapiditate punctualitate și cu promtitudine, care este o însușire ce ține de caracter cu formula Iată – mă – ” hinnen”. Noi de cele mai multe ori inversăm rolurile și apelăm la Dumnezeu prin rugăciunile noastre dar în necaz, dar atitudinea noastră trebuie să fie : roagă-te, crezi și așteaptă, iar atunci când Dumnezeu cheamă omul la o lucrarea, este minunat să înțelegem chemare Lui și să fim gata în a ne implica în lucrarea Sa. În Biblia ave exemple de oameni care au fost gată să răspundă chemării lui Dumnezeu, când oamenii au fost chemați de alți oameni, sau când sunt chemați de Duhul Sfânt în lucrare, dar cel mai important este faptul că Fiul a fost gata să răspundă prin această formulă Iată – mă : Evrei 10:7 Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Este potrivit să cunoaștem într-o oarecare măsură și persoanele care au fost gata să răspundă chemării lui Dumnezeu. Aplicaţia practică[15], este deosebită în sensul că Geneza ne indică existenţa din eternitate a lui Dumnezeu, şi faptul că a creat lumea şi pe om. Autorul nu apără ci afirmă existenţa lui Dumnezeu, iar toţi oamenii indiferent de cultură, naţionalitatea, limbă, timp istoric, sau alte elemente în care trăiesc, sunt responsabili în faţa Creatorului. Datorită păcatului din Geneza capitolul trei, suntem separaţi de Dumnezeu, dar dintr-o naţiune numită Israel Dumnezeu prin Hristos îşi duce planul de mântuire a tuturor oamenilor care este pus la dispoziţia întregii omeniri. Ne putem încrede într-un Dumnezeu care a creat Universul, cerul şi pământul, ca va avea grijă de noi şi avem nenumărate exemple în Biblie. Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Romani 8:28 „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său”. Acest lucru înseamnă încrederea credinciosului în Dumnezeu și în Isus Hristos.

Note de subsol:

[1] n a – din nimic
[2] STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT pag 60
[3] Sait www.theophilos.3x.ro
[4] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-geneza.html
[5] SCURTĂ INTRODUCERE BIBILICĂ de ERNEST AEBI pag 7-8
[6] n b. – acest lucru este impropriu spus pentru că Hristos a realizat mântuirea, dar se admite fiindcă a fost şi om.
[7] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
[8] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[9] Sait www.theophilos.3x.ro
[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html
[11] Dicționar Biblic pag 1001
[12] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html
[13] Dicționar Biblic pag 1006
[14] Ardelean Viorel
[15] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-genesa.html

VA URMA