De ce sunt un calvinist – partea 2

39
views

de Phil Johnson

… şi de ce fiecare creştin este un fel de Calvinist.

Partea 2: Spurgeon: „Calvinismul ESTE Evanghelia”

În zilele acestea, există Calviniști auto-intitulați care nu sunt de acord cu afirmaţia mea despre Arminianism şi insistă că Arminianismul impune o negare absolută a unor adevăruri fundamentale evanghelice. Cei care doresc să susțină acel argument vor cita neîncetat un citat faimos al lui Spurgeon, luat din capitolul din autobiografia lui, intitulat „O apărare a Calvinismului” în care Spurgeon a spus aceasta:

Am propria mea opinie particulară, că nu există un astfel de lucru precum predicarea lui Cristos şi a Lui răstignit, decât dacă predicăm ceea ce este numit în zilele noastre Calvinism. Este o poreclă să o numim Calvinism; Calvinismul este evanghelia, şi nimic altceva. Eu nu cred că putem predica evanghelia, dacă nu predicăm îndreptățirea prin credinţă, fără fapte; nici dacă nu predicăm suveranitatea lui Dumnezeu în dispensația Lui a harului; nici dacă nu înlățăm iubirea neschimbătoare, veşnică, imuabilă, biruitoare a lui Iehova; nici nu gândesc că putem predica evanghelia, decât dacă o bazăm pe răscumpărarea particulară şi specială a poporului Său ales pe care Cristos a lucrat-o pe cruce; nici nu pot înțelege o evanghelie care îi lasă pe sfinţi să cadă după ce ei sunt chemați, şi suferă ca să fie arși în focurile condamnării copiii lui Dumnezeu după ce ei au crezut odată în Isus. O astfel de evanghelie o detest.

Cu siguranţă sunt de acord cu ceea ce spune Spurgeon aici, în sensul în care el a vrut să o spună. Şi contextul acelei afirmaţii explică în mod clar ceea ce a vrut el să spună. El sublinia că principiul din inima întregului adevăr al evangheliei este acelaşi principiu care conduce Calvinismul: „Mântuirea este a Domnului.” Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu; nu este ceva care noi facem pentru noi înșine. Acesta este adevărul pe care el îl apăra.

Spurgeon nu spunea că noi ar trebui să folosim cele cinci puncte ale Calvinismului în felul în care oamenii de la Campus crusade (gruparea Cruciada Universitară, n. tr.) folosesc „Patru Legi Spirituale.” El nu spunea că tot ceea ce trebuie să vorbești vre-odată sunt doctrinele alegerii şi dezaprobării dacă predici cu credincioşie evanghelia şi întregul sfat al lui Dumnezeu. Din nefericire, aceasta este ceea ce mulți Calviniști neatenți gândesc că a vrut să spună Spurgeon când el a spus „Calvinismul este evanghelia.”

Dar dacă citești întregul articol al lui Spurgeon despre Calvinism, el clarifică foarte bine ceea ce a vrut să spună. De fapt, la începutul aceluiaşi paragraf – după cum remarcă prefața lui că, „Calvinismul este evanghelia” – el a scris aceasta:

„Mântuirea este a Domnului.” [Iona 2:9.] Acesta este doar un rezumat al Calvinismului; este suma şi substanța lui. Dacă cineva m-ar întreba ce vreau să spun prin cuvântul Calvinist, eu ar trebui să răspuns, „El este unul care spune, Mântuirea este a Domnului.” Eu nu pot găsi în Scriptură nici o altă doctrină decât aceasta. Ea este esenţa Bibliei. „El este stânca şi mântuirea mea.” Spune-mi orice altceva contrar acestui adevăr, şi aceasta va fi o erezie; spune-mi o erezie, şi voi găsi esenţa ei aici, că aceasta s-a îndepărtat de la acest măreț, acest fundamental, acest adevăr stâncos, „Dumnezeu este stânca mea şi mântuirea mea.”

A crezut Spurgeon că Arminianismul era în eroare? Categoric. Şi eu cred la fel.

A crezut el că acesta era o eroare condamnabilă? Cu siguranţă nu, şi el a clarificat aceasta, de asemenea.

La culmea Controversei Declinului, unii dintre criticii lui Spurgeon l-au acuzat că este condus de o agendă doctrinară Calvinistă. De fapt nu este realmente Modernismul ceea ce Spurgeon urăște, au spus ei. Este orice altceva care se depărtează de la Calvinismul său de modă veche. Această întreagă controversă este o campanie secretă împotriva Arminianismului. Aceasta l-a obsedat cu adevărat pe Spurgeon. El gândește că creştinii moderni nu sunt destul de Calviniști.

Spurgeon a răspuns în Sabia şi Mistria cu un paragraf care a spus aceasta:

Anumiți antagoniști au încercat să reprezinte controversa Declinului ca o trezire a gâlcevei vechi între Calvinişti şi Arminiani. Nu este nimic de acest fel. Mulți Arminiani evanghelici sunt la fel de serioși de partea noastră atât cât pot fi oamenii. Noi nu ascundem deloc Calvinismul nostru; dar acest conflict este pentru adevăruri care sunt comune tuturor credincioşilor.

În alt loc, el a fost chiar mai explicit:

Nouă ne pasă mult mai mult de adevărurile evanghelice centrale decât ne pasă de Calvinism ca sistem; dar noi credem că, Calvinismul are în el o forță conservatoare care ajută să țină oamenii spre adevărul vital, şi de aceea ne pare rău să vedem pe oricare renunțând la el odată ce l-a acceptat.

Astfel că el a fost în dezacord cu oamenii care odată au afirmat doctrinele harului şi acum au abandonat Calvinismul în favoarea unoi noi idei care au amintit de Socinianism. Dar el i-a considerat pe Arminianii evanghelici ca fiind frații lui adevărați şi soldați prieteni – atâta vreme cât ei au afirmat doctrina îndreptățirii prin credinţă, principiul de sola fide (numai credinţa, n. tr.), autoritatea absolută a Scripturii, aspectul penal al ispășirii lui Cristos, şi alte adevăruri esenţiale evanghelice.

Vorbind despre Arminiani în special, el a spus:

Cei care susțin adevărurile veşnice ale mântuirii, şi totuşi nu văd tot ce noi credem şi îmbrățișăm, şi în nici un caz nu sunt obiectele opoziției noastre: lupta noastră este cu oamenii care renunță la jertfa ispășitoare, negând inspirația Sfintei Scripturi, şi aruncă insulte peste îndreptățirea prin credinţă. Lupta actuală nu este o dezbatere referitoare la chestiunea de Calvinism sau Arminianism, ci despre adevărul lui Dumnezeu contra invențiilor oamenilor. Toţi cei care cred evanghelia ar trebui să se unească împotriva „gândirii moderne” care este duşmanul său mortal.

Deci Spurgeon nu i-a considerat pe Arminiani ca fiind eretici legați de iad. El i-a considerat ca frați. A gândit el că ei erau în eroare? Da? Erau ei vinovați de nepotrivire grosolană în teologia lor? El ar fi răspuns apăsat, da. A fost eroarea lor principală semnificativă? Spurgeon nu s-a dat înapoi din a se referi la ea ca o „erezie” – însemnând doctrină neortodoxă, eterodoxie, eroare gravă. Dar el a fost foarte atent să clarifice faptul că el nu a considerat Arminianismul în sine ca o erezie groaznică sau apostazie totală de la creştinismul esenţial. Aproape toţi Calviniştii din curentul principal de la timpul Sinodului din Dort şi până acum ar fi de acord cu el în fiecare punct.

De exemplu, Gordon Clark, unul dintre cei mai înalți dintre Calviniştii înalți, a spus aceasta cu referire la întrebarea dacă Arminianii sunt creştini autentici sau nu:

„Un Arminian poate fi un creştin cu adevărat regenerat; de fapt, dacă el este cu adevărat un Arminian şi nu un Pelagian care se întâmplă că aparține unei biserici Arminiane, el trebuie să fie un om mântuit. Dar el nu este de obicei, şi nu poate fi consecvent asigurat de mântuirea lui. Locurile în care crezul lui diferă de Mărturisirea noastră aduc confuzie minții, diluează Evanghelia, şi slăbește proclamarea ei.”

Ceea ce vrea să spună că Arminianismul este în mod inerent discordant. Arminianii afirmă tehnic adevărurile fundamentale, esenţiale ale evangheliei. Apoi ei încearcă să clădească o teologie deasupra a ceea ce este total discordant cu temelia solidă pe care ei au afirmat-o.

Eu sunt de acord cu evaluarea Arminianismului. Este o încercare de a reconcilia suveranitatea lui Dumnezeu cu responsabilitatea umană – şi metoda Arminiană de a împăca acele două adevăruri implică o viziune a liberului arbitru care este în mod inerent discordantă cu anumite adevăruri pe care fiecare Arminian de fapt le afirmă.

În câteva articole care vor urma, voi explcia mai departe de ce cred eu că aşa stau lucrurile.