Filip – Evanghelistul care folosește ușile deschise de Domnul (ultima parte)

110
views

de Ghita Marian

  1. Valul oamenilor evanghelizaţi

Filip a fost, de asemenea, implicat şi în convertirea unui famen etiopian, care, după toate probabilităţile, era un prozelit (un păgân, nu un evreu, dar care a aderat la religia iudaică) care venea regulat la Ierusalim să se închine lui Dumnezeu. Acest om avea o funcţie înaltă în Etiopia – era ministrul de finanţe al împărătesei Candace a etiopienilor. Îngerul Domnului a fost acela care l-a dirijat pe Filip spre acest om pentru a-i vesti Evanghelia. A fost, deci, un plan special al lui Dumnezeu, cel pus în aplicare în acest fel – convertirea famenului făcea ca Evanghelia să fie dusă până în Etiopia. Drumul din Samaria la Gaza era un drum pe coasta Mării Mediterane, un drum comercial foarte folosit în vremea aceea, şi care conducea spre Egipt (vezi Exod 13:17). Evanghelizarea famenului etiopian ne arată cum trebuie abordaţi oamenii în evanghelizare. Ce lucruri trebuie cunoscute despre oameni, atunci când îi evanghelizăm, pentru ca evanghelizarea să aibă succes?

  • Filip, de data aceasta, a fost condus de un înger al Domnului, prin Duhul lui Dumnezeu Însuşi, spre acest om (8:26-29). Nu Filip s-a orientat, ci Dumnezeu l-a dirijat în mod precis. Nu totdeauna se întâmplă aşa. Dar, acest fapt ne arată că evanghelizarea este lucrarea lui Dumnezeu înainte de a fi un demers al evanghelistului. Filip a fost supus lui Dumnezeu în totalitate în acest demers evanghelistic (2 Cor. 5:20; Fap. 16:6-10). Trebuie să existe o colaborare între Dumnezeu şi omul Său, în vederea evanghelizării. Noi trebuie să ne rugăm Domnului ca El să ne călăuzească în evanghelizare şi să fim deschişi voii Sale. Dacă El nu este cu noi nu vom putea face nimic (Ioan 15:5; Fil. 4:13). Pe de altă parte, din moment ce Dumnezeu ne conduce într-un mod special spre anumiţi oameni ca să-i evanghelizăm, aceasta înseamnă că acei oameni sunt pregătiţi de Domnul pentru a primi Evanghelia (vezi Fap. 16:14; 13:48). Aşa cum Samaritenii erau în acel moment al venirii lui Filip în Samaria pregătiţi pentru primirea Evangheliei, aşa a fost şi acest famen etiopian. Este foarte important să ne lăsăm direcţionaţi în evanghelizare spre cei pregătiţi de Domnul, să dăm atenţie în primul rând acestora. Este bine, desigur, să vestim tuturor Evanghelia, dar vom vedea pe parcurs cine este interesat de lucrurile lui Dumnezeu şi cine nu. Să ne rugăm pentru evanghelizarea tuturor oamenilor, dar să dăm o atenţie specială celor care, ca şi famenul, sunt deschişi Evangheliei; să-i lăsăm deocamdată pe cei care în acel moment nu vor vrea să-şi deschidă inima Domnului. Domnul va şti când şi cum să lucreze disponibilitate pentru Evanghelie în inima lor. Aşa au făcut toţi evangheliştii (vezi Pavel, vezi Fap. 16:6-10).
  • Famenul etiopian, aşa cum s-a spus, era un prozelit. El era adept al iudaismului, venea să se închine lui Dumnezeu la Ierusalim (8:27), citea din cartea lui Isaia, şi citea exact pasajul din cap. 53 despre mielul jertfit (8:30-34). Interesul lui pentru Cuvântul Domnului şi pentru înţelegerea lui era mare. Filip s-a folosit de aceste elemente în evanghelizare. El i-a predicat într-o manieră potrivită situaţiei şi aspiraţiilor lui. Dar famenul, deşi era prozelit, nu înţelegea Scriptura (8:30-31). Nu este vorba aici despre o neînţelegere a lui proprie, doar pentru că era etiopian. Era neînţelegerea pe care iudaismul o avea despre Isus Cristos. Toţi fariseii, cărturarii, învăţătorii legii au falimentat în a-L înţelege pe Domnul Isus Cristos. Famenul a moştenit o neînţelegere care era caracteristică întregului iudaism. Dar, diferenţa dintre mulţii iudei şi famen, era că famenul îşi dorea sincer să înţeleagă Scripturile. El recunoaşte nevoia unui călăuzitor (8:31), pe când liderii religioşi ai lui Israel şi mulţi din Iudeea considerau o înjosire să se lase învăţaţi de nişte oameni care păreau simpli în ochii altora (4:13). Mai mult, era interesat de mântuirea lui Dumnezeu. El efectiv recunoştea că nu înţelege sensul cap. 53 din Isaia. Aici este vorba într-un mod clar despre mântuirea pe care o oferă Domnul prin jertfa mielului Său. Desigur, atunci când el citea din acest pasaj, inima lui ardea de dorinţa după mântuirea lui Dumnezeu şi după înţelegerea acesteia (vezi Lc. 24:32). Trebuie să ne fie foarte clar: iudaismul, sau Legea lui Moise, nu aduc mântuire omului. Acestea pot fi elemente bune de pornire în evanghelizare, însă doar atât. Oamenii au nevoie disperată de Evanghelia lui Cristos pentru a fi mântuiţi (vezi Evr. 5:11-6:3). Toate acestea au fost luate în calcul de Filip în evanghelizarea famenului.
  • Famenul etiopian era un om de rang înalt în Etiopia. Era ministru de finanţe la împărăteasa Candace a etiopienilor. De ce este important acest aspect pentru Evanghelizare? Doar Pavel evidenţiază faptul că în Biserica Domnului nu sunt mulţi de neam ales (1 Cor. 1:25-31). Explicaţia este următoare: În demersurile evanghelistice de pionierat (când se deschid noi câmpuri de evanghelizare) evangheliştii au acordat o atenţie specială personalităţilor vremii (vezi Fapte). Motivul a fost că aceşti oameni, prin valoarea lor socială şi prin funcţiile lor, accelerau de fapt demersul evanghelistic. Când Pavel vorbeşte despre mulţi din Biserică care nu sunt de neam ales, sau valori recunoscute ale societăţii, el scoate în evidenţă faptul că mântuirea oricărui om nu este posibilă prin înţelepciunea omenească ci prin „nebunia” planului lui Dumnezeu, care este mai înţeleaptă decât toată înţelepciunea lumii la un loc. Oamenii (toţi) trebuie să se smerească înaintea lui Dumnezeu şi să accepte planul Lui „nebunesc” de mântuire – prin crucea lui Cristos. Famenul s-a umilit şi el înaintea Evangheliei, înaintea lui Filip. Dar pentru o evanghelizare eficientă Domnul a folosit oameni de valoare, importanţi, în societate. Aceştia au devenit unelte potrivite în misiunea de pionierat a evanghelizării (vezi Pavel, dregătorul Sergius Paulus din Cipru – 13:7, 12; temnicierul din Filipi – 16:29-34; Sosten, fruntaşul sinagogii din Corint – 18:17; Publius, mai marele din Malta – 28:7-10; etc.). Un lucru la care trebuie să medităm foarte serios în evanghelizare este acela al orientării demersului evanghelistic în mod deosebit spre personalităţile vremii. Desigur trebuie vestită Evanghelia oricărui om, dar este important să ne propunem să-i evanghelizăm pe oameni sus puşi. În acelaşi timp, important este să vizăm în evanghelizare, în mod deosebit, bărbaţii din familie, capii familiilor, şi prin aceştia evanghelizarea să atingă întreaga lor familie. Toate acestea ţin de strategie, dar toate aceste elemente de strategie le găsim în Cuvântul lui Dumnezeu, când este nevoie de evanghelizare şi de extinderea demersului evanghelistic.
  • Cum s-a apropiat Filip de famen? Într-un mod foarte personal, foarte cald, delicat chiar, dar intrând direct în discuţie cu el într-un mod apropiat. El îl întreabă pe famen: „Înţelegi tu ce citeşti?” Desigur, este importantă apropierea de om în aşa fel ca el să se poată deschidă în mod normal (nu trebuie să forţăm lucrurile), dar este important să se ajungă cât mai repede la o abordare deschisă, directă şi apropiată. Chiar dacă Filip, în privinţa cunoaşterii evangheliei, îi era superior famenului, totuşi el nu se dă mare în faţa acestuia. Plin de respect şi de consideraţie faţă de famen, Filip se aşează lângă el în car (după ce a fost invitat de acesta în carul lui) şi-i explică Evanghelia. Vedem la Filip mult bun simţ în relaţia lui cu famenul. Noi trebuie să ştim că oamenii ştiu foarte bine să aprecieze o purtare amabilă, plină de bun simţ. Ei se vor închide imediat, şi nu ne vor mai asculta dacă ne vom da mari, sau vom avea o purtare nepotrivită, chiar dacă ceea ce vom spune noi va fi Cuvântul lui Dumnezeu, expus foarte bine în faţa lor.
  • Cum a vestit Filip Evanghelia famenului? Ni se spune că el a pornit de la pasajul pe care famenul îl avea în faţă (Isaia 53). Şi pornind de la „Scriptura aceasta”, „i-a propovăduit pe Isus” (8:35). (1) Filip a pornit în vestirea lui Cristos de unde era famenul. De la ceea ce îl preocupa pe el în mod foarte serios în plan spiritual. Noi trebuie să pornim în evanghelizare de la aspiraţiile cele mai profunde ale omului respectiv. Poate el se interesează de cum să-şi asigure pâinea din ziua de mâine. Noi trebuie să pornim de aici, dar trebuie să-i direcţionăm omului gândirea spre nevoile adânci spirituale ale lui, apoi spre Dumnezeu care este izvotul vieţii sale şi apoi spre Cristos, prin care el poate ajunge la Dumnezeu şi la binecuvântarea Lui. (2) Filip L-a propovăduit pe Isus. Este folosit aici numele pământesc al Domnului. De ce? Filip vrea să-i arate că Mielul despre care vorbeşte Scriptura este de fapt o Persoană reală, palpabilă, şi care a trăit în mijlocul nostru: Isus din Nazaretul Galileii. Acel Isus a fost de fapt Fiul Omului (Mesia), Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1:29), a fost şi este Fiul lui Dumnezeu – Cuvântul întrupat al lui Dumnezeu, Cel care a murit şi a înviat în locul nostru, pentru a da tuturor celor ce cred în El iertare de păcat şi viaţa veşnică. Filip a predicat famenului o Persoană reală care este un Mântuitor real, şi nu o idee abstractă despre mântuire. Filip i-a predicat pocăinţa şi iertarea păcatelor în Numele lui Isus, care este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu (Lc. 24:45-47). Este aici arătată o Evanghelie Scripturală. Filip i-a arătat famenului că Vechiul Testament, pe care iudaismul îl accepta ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu, este începutul revelaţiei lui Dumnezeu, dar ea s-a desăvârşit în persoana lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Filip nu a prezentat creştinismul ca fiind o cale diferită de cea arătată în VT ci i-a arătat calea mântuirii anunţată în VT şi împlinită în Cristos (vezi felul cum Pavel îi predică împăratului iudeu Agripa – 26:6-20). Filip nu i-a spus famenului să arunce cartea lui Isaia, ca nemaifiind valabilă, ci pornind de la Scriptura aceasta (de la VT ca şi început al revelaţiei divine) culminând cu Isus în care această revelaţie este deplină (Evr. 1:1-4). În El (Isus Cristos), este mântuirea oricăruia care crede, inclusiv a famenului care nu era deloc iudeu (Rom. 10:13). Acesta este modul corect de a predica Evanghelia mântuirii.
  • Predicarea nu este completă dacă nu este prezentată şi chemarea la a crede în Domnul Isus şi a mărturisi această credinţă prin botez. Nu apare aici în mod explicit invitaţia lui Filip către famen de a crede şi a se boteza (Mc. 16:15-16); dar nici nu trebuie să tragem concluzia că aceasta nu i-a fost lansată famenului. Apare aici faptul că Domnul i-a vorbit în mod direct şi personal inimii famenului prin Evanghelia lui Filip. Pentru că famenul înţelege foarte bine implicaţiile Evangheliei pentru el: el trebuie să creadă şi să se boteze. De aceea el este gata să asculte de Dumnezeu şi să facă ceea ce trebuia să facă. Este ca o reacţie firească, normală a lui la provocarea Evangheliei – vrea să se boteze imediat ce se poate (când a văzut apă, el a cerut să se boteze – 8:36-38). Dar nici Filip nu a forţat lucrurile, ci l-a avertizat de importanţa unei credinţe din toată inima (v. 37). Famenul a trebuit să-şi mărturisească credinţa personală în mod clar şi deschis; el a afirmat: „Cred că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu” (v. 37). Apoi Filip l-a botezat. Toate acestea arată importanţa chemării de a răspunde Evangheliei lui Cristos printr-o credinţă a inimii şi printr-o mărturie cu propria gură, prin botezul în apă (vezi şi Rom. 10:8-11). Dar răspunsul la Evanghelie trebuie dat sub impulsul Duhului Sfânt, care comunică Evanghelia inimii omului într-un mod viu, puternic şi personal. Este important să-i facem pe oameni să răspundă Evangheliei prin propria lor credinţă şi prin mărturia gurii lor în botez.
  • Convertirea famenului etiopian a fost reală. El a primit o deplină bucurie în inima lui (v. 39) şi aşa a ajuns în Etiopia. Cu siguranţă, famenul a vestit Evanghelia şi împărătesei Candace şi multora din Etiopia. Nu ştim cine a crezut Evanghelia, dar cu siguranţă Evanghelia şi-a arătat puterea mântuitoare în vieţile multora (Rom. 1:16-17). Toate acestea ne arată că Filip a ştiut să predice Evanghelia; a ştiut să se supună Domnului în a-l contacta pe famen, a ştiut să se apropie de el în mod potrivit, a ştiut cum să-i predice Evanghelia şi a ştiut să cum să-l provoace la răspunsul potrivit, care trebuia dat Evangheliei. Rezultatul a fost cel scontat de Dumnezeu. Un lucru care merită subliniat la evanghelizarea lui Filip este tocmai faptul că elementele evanghelizării se leagă între ele parcă de la sine. Domnul îl dirijează pe Filip spre famen; acesta tocmai citea din Scripturi şi căuta un călăuzitor în cunoaşterea Scripturilor; acesta tocmai apare în persoana lui Filip; Filip porneşte predicarea lui de la un text extraordinar de potrivit pentru a-L vesti pe Isus; predica lui Filip atinge inima famenului, încât el imediat îşi doreşte să creadă în Domnul Isus şi să-L mărturisească prin botez; tocmai atunci apare o apă; Filip, neforţând lucrurile dar arătându-i clar implicaţiile Evangheliei, îl botează pe famen; el, famenul, se umple de bucuria mântuirii şi aşa pleacă în Etiopia. Totul parcă merge şnur. O asemenea evanghelizare presupune o colaborare deplină între Domnul Evangheliei şi evanghelist. Evanghelistul îşi face partea sa cu credincioşie, dar şi Domnul îşi face partea Lui în evanghelizare („Eu, Pavel, am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească” – 1 Cor. 3:6). Evanghelizarea reprezintă o lucrare de parteneriat a evanghelistului, în colaborare și cu alţii, şi cu Dumnezeu (1 Cor. 3:6-9).
  1. Valul intervenţiilor divine speciale (miraculoase)

Fap. 8 conţine câteva intervenţii divine speciale şi care sunt factori importanţi în evanghelizare. Fără asemenea intervenţii speciale ale lui Dumnezeu evanghelizarea n-ar fi avut nici un succes. Nu înseamnă că în toate demersurile evanghelistice Dumnezeu manifestă toate aceste intervenţii exclusiv Dumnezeieşti, dar trebuie să înţelegem că dacă evanghelizarea este o lucrare a lui Dumnezeu înainte de a fi o lucrare omenească, şi noi trebuie să o percepem la fel şi acum. Noi trebuie să fim unelte potrivite în mâna lui Dumnezeu în vestirea Evangheliei. Oamenii trebuie să-L vadă pe Dumnezeu la lucru în vieţile lor şi să-L vadă la lucru în vieţile şi în lucrarea evangheliştilor (1 Cor. 3:5-9; 2 Cor. 5:20). Ce diferenţă ar trebui să fie între adevăraţii evanghelişti şi falşii evanghelişti (de ex., martori ai lui Iehova, mormoni, etc.)? Diferenţa trebuie să fie în Evanghelia vestită şi în demersul evanghelistic – sunt ele de la Dumnezeu, sau nu? Filip a fost un vestitor al adevăratei Evanghelii şi un evanghelist care s-a lăsat antrenat în mod deplin de Dumnezeu prin intervenţiile Sale miraculoase (divine, speciale). Noi trebuie să fim astfel de oameni ai lui Dumnezeu; vestitori ai Evangheliei lui Cristos (nu ai altei evanghelii) şi vestitori sub directa îndrumare a lui Dumnezeu, oameni prin care El îşi face deplin lucrarea Sa în alţii. Iată care sunt intervenţiile divine speciale (miraculoase) care apar în cap. 8, în lucrarea lui Filip şi semnificaţia lor.

  • Intervenţii ale Domnului favorizante evanghelizării. Prigoana creştinilor din Ierusalim – nu este, zicem noi, o intervenţie miraculoasă a Domnului; este însă o intervenţie care arată suveranitatea Domnului asupra istoriei, intervenţie favorizantă pentru evanghelizare. Din cauza acestei prigoane, creştinii din Ierusalim s-au împrăştiat peste tot şi au putut duce astfel Evanghelia în foarte multe locuri (8:4; 11:19-21). Din cauza aceasta şi Filip a plecat în Samaria şi a propovăduit aici pe Cristos (8:5). De ce asemenea intervenţii pot fi considerate favorizante evanghelizării? Ele nu au nimic favorizant pentru evanghelizare în ele însele. Aşa este. Dar, faptul că Dumnezeu în suveranitatea Lui, se implică în aceste evenimente, intervenţia Lui Însuşi reprezintă mişcarea divină, dătătoare de viaţă, care favorizează evanghelizarea (vezi Gen. 1:2 – mişcarea Duhului de aici a fost o mişcare spre creaţia lumii). Trebuie să studiem cu atenţie pasajele din Mat. 24:1-14; Evr. 1:1-2; Rom. 13:11-14; Efes. 5:15-17. Ce au ele în comun? Elementul timp (vreme, veac). Ni se spune că prin Fiul (Isus Cristos), Dumnezeu a făcut veacurile (Evr. 1:2), sau istoria. În Mat. 24 Isus arată că vor fi multe evenimente dureroase în istorie, dar ele nu vor fi decât începutul durerilor. El a vrut să spună că nimic din toate aceste dureri nu vor finaliza istoria; nu acestea vor însemna sfârşitul lumii. Dar ce va determina sfârşitul? În Mat. 24:14 se spune că „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul”. Ce a vrut Domnul să ne arate? Vestirea Evangheliei lui Cristos reprezintă firul roşu al istoriei; coloana vertebrală a ei. Ceea ce ţine istoria aceasta în fiinţă este Cuvântul Evangheliei lui Cristos (vezi 2 Pet. 3:5-7; Mat. 24:35). Tot ce Domnul îngăduie să se întâmple în istorie sunt tocmai acele lucruri care favorizează mărturia Evangheliei. Martorii Evangheliei trebuie să ştie că, dacă vor fi credincioşi însărcinării date lor de Domnul, ei vor fi protejaţi, vor exista, atâta timp cât Domnul are de îndeplinit lucrarea dată lor (vezi Filip. 1:20-26; 2 Tim. 4:6-8; Fap. 12; Ioan 21:18-22; Ioan 3:30; Mat. 4:12-17 – priveşte la personajele de aici şi caută să vezi de ce au fost ei ocrotiţi şi de ce s-au întâmplat în viaţa lor evenimentele descrise în aceste texte). În cadrul lucrării de mărturie, un martor al lui Cristos are siguranţa deplină a protecţiei Domnului, sau, dacă se va sfârşi cu viaţa lui, El va avea pacea lui Cristos în el, sentimentul împlinirii în viaţa lui. În afara cadrului stabilit de Domnul pentru om (cadrul mărturiei Evangheliei) orice altceva în viaţa acelui om, orice altă protecţie care o are, orice altă împlinire care şi-o doreşte în viaţă, sau orice altă realizare a vieţii lui, îi va aduce doar nesiguranţă, frustrare, pierderi ireparabile, sentimentul neîmplinirii; aceasta indiferent cât de liniştită va fi vremea lui, cât de prosperă va fi viaţa lui. De ce? Pentru că numai Domnul împlineşte cu adevărat pe un om şi numai voia Lui dă conţinut şi substanţă vieţii. Filip a înţeles aceasta şi a răspuns chemării Domnului pentru el, de a se implica în lucrarea de evanghelizare, şi atunci când a venit prigoana el a fugit, dar a făcut asta pentru a evangheliza în Samaria. De asemenea trebuie să înţelegem că situaţiile, de criză chiar, din istorie sunt de asemenea manieră încât doar Cristosul Evangheliei dă valoare şi substanţă acestora. Filip a ştiut aceasta şi de aceea el a acţionat ca unul care a trăit pe baza motto-ului următor: „Singura binecuvântare pentru samariteni este Cristos şi singura modalitate de a trăi ca o binecuvântare între samariteni, şi de fi eu însumi binecuvântat, este să vestesc acestora Evanghelia lui Cristos. Nu pot fi împlinit altfel în Samaria, nu pot fi o reală binecuvântare aici decât prin vestirea Evangheliei lui Cristos”. Dacă şi noi vom trăi în vremea noastră în acest fel, şi dacă vom căuta acele elemente care favorizează evanghelizarea prin mărturia vieţii noastre în vremea în care trăim, atunci vom avea cu adevărat sentimentul utilităţii şi împlinirii. Dumnezeu va fi cu noi şi-I vom vedea mâna în istorie şi în viaţa noastră.
  • Intervenţii ale Duhului Sfânt care întăresc mărturia Evangheliei. Filip a predicat Evanghelia în puterea Duhului Sfânt. Lucrarea sa era însoţită de semne şi minuni, în aşa fel încât mesajul Evangheliei sale să fie întărit (bine argumentat) ca venind de la Dumnezeu (Evr. 2:3-4; Mc. 16:15-20), şi mărturia sa să întreacă în putere lucrările demonice ale lui Simon (8:5-13). S-a arătat mai sus cum lucrează Duhul lui Dumnezeu şi cum administrează El semnele şi minunile (nu manipulându-L noi pe Duhul Sfânt, ci lăsându-ne noi controlaţi de Duhul Sfânt – El este suveran şi în acest domeniu El va face ce va voi, când şi cum va voi). Cert este că noi trebuie să ne supunem în totalitate Duhului Sfânt şi să vestim Evanghelia în puterea Lui. Îndemnul de a fi plini de Duhul Sfânt este şi pentru noi astăzi (Efes. 5:18; vezi şi Rom. 8:6-9; Fap. 1:8). Cert este că Domnul va depune El mărturie în faţa oamenilor pentru a întări mărturia Evangheliei pe care o predicăm (Vezi Ştefan – 6:15; 7:55-56; vezi Mat. 10:18-20; 1 Pet. 3:15-16; 4:12-14).
  • Intervenţii ale Duhului Sfânt în vederea mântuirii celor care primesc Evanghelia. Prin mâna apostolilor, cei din Samaria au primit Duhul Sfânt (8:14-17). S-a arătat de ce s-a întâmplat în Samaria astfel. Important este faptul că această lucrare a Duhului Sfânt este esenţială pentru mântuire. Dacă celelalte intervenţii divine se petrec sau nu (într-o măsură mai mare sau mai mică), această intervenţie a Duhului Sfânt determină mântuirea omului care primeşte Evanghelia prin credinţă. Duhul Sfânt îl pecetluieşte pe acel om pentru moştenirea mântuirii (Efes. 1:13-14; vezi şi Rom. 8). Sunt două lucruri care devin evidente prin această lucrare a Duhului Sfânt: (1) Evanghelia care s-a predicat (de Filip, aici) este adevărata Evanghelie – Evanghelia lui Cristos, cea care Îl are în centrul ei pe Cristos şi lucrarea Lui (Rom. 1:1-6; 1 Cor. 15:1-11). Orice lucru care ar fi diferit de conţinutul Evangheliei Scripturii, care nu-L onorează pe Cristosul Bibliei, care nu este în acord cu deplina revelaţie a Scripturilor VT şi a NT, va aduce compromiterea mânturii cuiva. Evanghelia este una singură şi nu poate fi schimbată (Gal. 1:6-9). (2) Mântuirea celor care sunt pecetluiţi de Duhul Sfânt este pe deplin garantată pentru ei (Efes. 1:13-14; Fap. 10:44-48; 11:15-18). Samaritenii au primit mântuirea lui Dumnezeu pentru că au primit Duhul Sfânt. Aceasta a însemnat faptul că ei au acceptat să se supună tiparului stabilit de Dumnezeu pentru mântuire („Mântuirea vine de la iudei” – Ioan 4:22) şi, desigur, ei s-au pocăit cu adevărat de păcatele lor, lăsându-L pe Duhul Sfânt să le înnoiască pe deplin inima, să-i transforme în lăuntrul lor, şi acceptând ca ei să fie controlaţi de Duhul Domnului, nu să fie manipulatorii puterii Duhului Sfânt (ca Simon – nu ştim ce s-a mai întâmplat cu el, dar, desigur, în momentul punerii mâinilor apostolilor peste el, acesta nu a fost pecetluit cu Duhul Sfânt – vezi 8:21). Desigur, samaritenii au primit mântuirea prin har, recunoscându-şi nevrednicia şi neputinţa lor de a fi mântuiţi prin ei înşişi. Toate acestea ne arată că Filip a predicat o Evanghelie corectă şi i-a condus în mod corect pe cei din Samaria spre mântuirea prin Cristos, chiar dacă nu el s-a implicat în toate elementele convertirii lor, sau tocmai de aceea (lăsând ca fiecare – Filip, apostolii – să-şi facă partea de lucrare, conform chemării primite de la Dumnezeu). Filip nu şi-a depăşit mandatul stabilit lui de Dumnezeu, ci a lucrat în limitele stabilite lui prin acest mandat, acceptând colaborarea în lucrare cu cei chemaţi să completeze ceea ce el a început (Rom. 12:3-8). În acest fel Domnul a dat mântuirea Sa celor din Samaria; Duhul Sfânt, prin lucrarea Lui, a confirmat că lucrarea lui Filip a fost bună.
  • Intervenţia Domnului pentru evanghelizarea unor oameni speciali Filip a fost condus în mod miraculos de un înger al Domnului, de Duhul Sfânt, spre famenul etiopian. Arătarea drumului pe care acesta mergea şi a carului în care el era, au fost intervenţii divine. De obicei când apar asemenea intervenţii în lucrarea lui Dumnezeu, înseamnă că acea lucrare (în cazul nostru, evanghelizarea famenului) are o importanţă, o semnificaţie, deosebite. Am discutat de ce a fost importantă evanghelizarea famenului. Famenul era un om important (în plan social) şi a cărui evanghelizare reprezenta o direcţie majoră în lucrarea de evanghelizare (evanghelizarea spre Etiopia, spre Africa; evanghelizarea fiilor lui Ham). După evanghelizarea celor din Ierusalim, a urmat o direcţie majoră în istoria Bisericii: perioada de tranziţie de la iudei la neamuri. În această perioadă de tranziţie, o direcţie majoră de evanghelizare a fost spre Africa printr-un prozelit etiopian (un om care era aproape de iudaism, şi de africani, dar şi de cercurile înalte ale societăţii din Africa). Toate acestea arată cât de importantă a fost evanghelizarea acestui famen. Aşadar, Filip a fost direcţionat într-un mod cu totul excepţional spre a-l evangheliza pe famen. Ce desprindem de aici? (1) Lucrarea de evanghelizare nu este un demers omenesc. Noi trebuie să înţelegem că Domnul Însuşi, prin emisarii Săi divini, îşi conduce evanghelizarea în istorie. El este prezent în toate etapele acesteia, şi intervine fie direct, fie indirect în tot demersul evanghelistic. Se împlineşte astfel promisiunea Domnului din Mat. 28:18-20, că va fi cu noi „în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Noi trebuie să ştim aceasta, să ne supunem pe deplin autorităţii Sale şi să ne încredem pe deplin în promisiunea Lui. (2) Intervenţiile speciale, de genul celor din v. 26,29, ne arată că Domnul are în vedere o lucrare specială, generatoare de alte lucrări. Noi suntem chemaţi să fim sensibili la asemenea atenţionări speciale. Nu trebuie să pierdem asemenea oportunităţi, chiar dacă ele ne duc în necunoscut. Trebuie să avem în vedere că Domnul ştie de ce lucrează aşa, El ştie de ce ne cheamă în acest fel. Noi trebuie să-L ascultăm pe Domnul. Noi trebuie să nu ne facem probleme cu privire la ce vom face, ce vom vorbi, cum vom acţiona. Duhul Sfânt va fi la lucru şi, dacă vom fi ascultători, vom vedea cât de frumos se vor lega lucrurile, cât de bine vom face ceea ce trebuie să facem – aceasta pentru că Domnul a pregătit totul dinainte şi noi nu trebuie altceva să facem decât să ne lăsăm conduşi de val. Succesul lucrării va fi extraordinar pentru că El este la lucru (aşa cum am văzut).
  • Intervenţii speciale, miraculoase, în viaţa evangheliştilor Domnului În 8:39 ni se spune ceva de-a dreptul incredibil: „Când au ieşit afară din apă, Duhul Domnului a răpit pe Filip. Şi famenul nu l-a mai văzut”. Asta da, intervenţie! Care a fost rostul acestei „teleportări” a lui Filip. Nu ni se spune, dar putem intui răspunsul. (1) Se pare că rostul acestei minuni a fost pentru famen, mai întâi. Famenul a înţeles atunci că mesajul pe care l-a primit de la Filip (mesajul Evangheliei) nu a fost un mesaj omenesc. Era efectiv Cuvântul lui Dumnezeu. Famenul trebuia să depună mărturie în Etiopia despre Evanghelia primită. El putea spune că Dumnezeu Însuşi i-a dat acest mesaj al lui Cristos prin mesagerul Lui. În original cuvântul „mesager” este similar cu cuvântul „înger”. Un mesager din partea lui Dumnezeu este de fapt un înger al Lui. Famenul putea spune că el a primit mesajul prin îngerul Domnului. Aceasta conferea autoritate mesajului famenului. De asemenea el, în acest fel, era păzit de tentaţia de a modifica mesajul Evangheliei după gândirea lui. Este interesant de văzut că Filip nu a mai avut posibilitatea de a-l învăţa pe famen mai multe despre viaţa spirituală pe care deja a primit-o. Filip nu a reuşit decât să-l boteze pe famen şi apoi a dispărut dinaintea lui. Ca prozelit, famenul aşa cum obişnuia, urma să vină şi în alte dăţi la Ierusalim să se închine Domnului (8:27). Orice iudeu credincios, dar şi orice prozelit, venea la Ierusalim de 3 ori pe an să se închine la Templu (vezi Lev. 23). În acest fel, famenul putea, venind în Ierusalim, să ia legătura cu apostolii Domnului, poate şi cu Filip şi să înveţe mai mult din Cuvântul Domnului. Oricum, famenul a primit doar adevărul Evangheliei. Urma ca el să primească din partea Domnului ceea ce el avea nevoie. Şi dacă prin întâlnirea cu Filip, famenul a văzut că Domnul Însuşi i-a dat adevărul de care avea nevoie (tocmai atunci când el avea nevoie de un îndrumător – 8:31), el a înţeles, desigur, într-un mod clar de data aceasta, că Domnul va purta de grijă să primească în continuare adevărul de care urma să aibă nevoie ( nu se ştie cum dar Domnul nu Îl va lăsa – acum ştia bine acest lucru). (2) Rostul acestei minuni a fost şi pentru Filip. Ca evanghelist itinerant ce era (8:40), el a înţeles acum că, dacă era nevoie de predicarea lui în vreun alt loc, el urma să fie „dus (teleportat)” de Domnul în acel loc imediat. Ca evanghelist era nevoie să meargă în multe locuri. Nu înseamnă că Domnul urma să procedeze mereu aşa, dar acesta a fost un semn pentru Filip că Domnul nu este limitat de nimic, atunci când este vorba de a duce undeva Evanghelia. Aceasta ne îndreaptă atenţia spre multe intervenţii miraculoase ale Domnului în viaţa şi lucrarea evangheliştilor. Toate ne arată că Domnul este alături de mesagerii Lui şi-i va ocroti, îi va călăuzi, dacă este necesar chiar şi într-un mod miraculos. Iată, deci, ce Dumnezeu avem! El va fi cu noi întotdeauna (Mat. 28:18-20). Dar poate că Domnul îi comunica lui Filip şi faptul că el trebuie să fie rapid şi în alte locuri; şi alţii aveau nevoie de propovăduirea lui. Evanghelizarea trebuie să se facă răscumpărând vremea (Efes. 5:16). Intervenţia miraculoasă a Domnului poate fi considerată şi o „răscumpărare a vremii”, dacă Domnul consideră necesar acest lucru.

Concluzii

Filip a fost un excelent evanghelist. De la el putem învăţa multe lucruri:

  • Evanghelizarea este un demers divino-uman. Dumnezeu este Cel care trebuie să conducă evanghelizarea şi avem obligaţia să lucrăm în voia Lui în evanghelizare şi misiune;
  • De aceea, trebuie să ne lăsăm purtaţi de valurile pe care Domnul le stârneşte în vederea unei evanghelizări şi a unei misiuni binecuvântate de El;
  • Din acest motiv noi trebuie să fim oameni echipaţi de Domnul pentru o evanghelizare şi o misiune eficiente după standardele Lui; oameni cu o mărturie ireproşabilă, plini de Duhul Sfânt, care ştiu ce înseamnă să umble cârmuiţi de Duhul Sfânt, astfel ca evanghelizarea să-şi atingă obiectivul: mântuirea oamenilor. Altfel, mântuirea lor poate fi compromisă (fie prin vestirea unei Evanghelii nebiblice, fie printr-o evanghelizare care dă speranţe înşelătoare în ceea ce priveşte mântuirea celor evanghelizaţi, fie prin formarea unor oameni care zic că sunt mântuiţi dar nu au o inimă curată (potenţiali emisari ai lui Anticrist, ca Simon – 1 Ioan 2:18-19);
  • În evanghelizare şi misiune noi trebuie să înţelegem că nu mai suntem ai noştri ci ai Domnului. El îşi are strategia Lui de evanghelizare (noi trebuie doar să o descoperim şi să o aplicăm). Dacă facem evanghelizare şi misiune după gândirea noastră şi după resursele noastre, noi de fapt încurcăm planurile lui Dumnezeu şi consecinţele vor fi teribile, incalculabile. El are un plan extraordinar şi resurse nelimitate în vederea evanghelizării;
  • Singura alternativă pentru noi, ca Biserică care vrem să facem lucrarea Domnului, ca oameni ai Lui, este cea a lui Isaia: să ne deschidem fiinţele pentru a auzi chemarea şi însărcinarea lui, şi apoi să spunem „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6:8). Apoi să fim într-o relaţie de ascultare deplină faţă de Domnul pentru ca să fim pe fază în îndrumările concrete pe care El ni le va da pe parcurs (Isaia 6:9-13; Fap. 8:26, 29).