Iată-mă! (continuare)

58
views

de Ardelean Viorel

3.) ATRIBUTELE LUI DUMNEZEU. Pentru a înţelege măcar parţial cum este cum este Dumnezeu[16] ne vom folosii de o mărturisire de credinţă care descrie în mod succint cum este şi cine este Dumnezeu. Biblia[17] îl prezintă pe Dumnezeu ca şi Spirit Infinit şi Perfect (Ps. 104) în care toate lucrurile, materiale şi fiinţele vii îl au ca şi sprijin şi susţinere, sursa existenţei lor, dar şi sfârşitul lor tot prin Dumnezeu. Dumnezeu în relaţia Sa cu timpul este etern, pentru că El l-a creat, iar în relaţia Sa cu spaţiul, este dincolo de El şi nu-l poate cuprinde. Acelaşi lucru se poate spune şi despre universul spiritual, material, materie și energie, iar acest lucru arată un Dumnezeu Transcendent[18] dar și Imanent în același timp. Dumnezeu se descopere oamenilor prin Revelaţia Generală în creaţie (Ps.19:1-2; Romani 1:20), în conştiinţa omului (Romani 1:18-32) și prin Revelația Specială, cea mai completă formă a fost atunci când Cristos sa făcut om. Astfel Dumnezeu nu este o putere cosmică ci o Persoană care deţine puterea la modul absolut. Puterea şi personalitatea lui Dumnezeu este exprimată în mod convingător prin atributele sau calităţile pe care le posedă. Ele sunt „conştienta de sine (Exod. 3:14), auto-determinare (Efeseni1:11), Dumnezeu poseda viata (Tim.4:10), inteligența (Fapte 15:18), scop (Isaia 14:26-27), acţiune (Ioan 5:17), libertate (Efes. 1:11), sentimente (Ioan 3:16), voinţa (Ioan 6:38-39)”. Aceste atribute se împart în două mari categorii. (1) Atribute naturale sau legate de măreţia Sa, şi (2) Atribute morale legate de bunătatea Sa. „Din atributele naturale fac parte: atotputernicia (Apoc 19:6), atotştiinţa (Ps. 147:5), atotprezenţa (Ps. 139:7-10), veşnicia (Deut. 33:27), infinitatea (Ps. 147:5), imutabilitatea sau neschimbarea (Iacov 1:17; Ps. 33:11). Din atributele morale fac parte: sfinţenia (Ps. 99:9; 1 Pet. 1:15-16), neprihănirea (Ps. 11:7), dreptatea (Rom. 2:6), adevărul (1 Ioan 3:33; 1 Sam. 15:29), harul (Efes. 1:7; Rom. 5:17), dragostea (1 Ioan 4:8,16), mila (Efes. 2:4)”. Atributele morale sunt date în mod parţial şi omului la modul relativ, iar la modul absolut ni se prezintă un Dumnezeu Imanent. De asemenea în conceptul de Trinitate Dumnezeu există din eternitate împreună cu Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Matei 28:19 „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Persoanele din Trinitate sunt egale în esenţa lor, ele există în mod simultan şi veşnic. Prin dragoste Dumnezeu comunică cu Sine, cu persoanele Treimi şi este o perfecţiune a naturii divine. În aspectul [19] „ economiei lui Dumnezeu” Dumnezeu hotăreşte tot ce se întâmplă în univers. Există o subordonare în lucrare în care Tatăl decide, Fiul şi Duhul sfânt realizată lucrarea. La modul foarte comprimat Dumnezeu creează, alege şi cheamă, Fiul răscumpără, iar Duhul sfânt, sfinţeşte. De asemenea se poate aminti voia lui Dumnezeu povăţuitoare, care îndeamnă omul la mântuire şi voia Sa hotărâtoare care se împlineşte indiferent de poziţia oamenilor. Atributele lui Dumnezeu sunt în armonie unele cu altele, totuşi în relaţia Sa cu omul, dragostea iese cel mai mult în evidenţă. Dragostea este un atribut transmisibil, o experimentăm şi noi, dar la nivel uman şi este o poruncă (Matei 22 : 37). Prin dragostea lui Dumnezeu înţelegem că El se dă pe Sine altora. Dragostea slujeşte, iar Dumnezeu e dragoste (1Ioan 4 :8). Acest lucru printre altele ne defineşte ca şi creştini Ioan 13 35 „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că Sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii”. Dragostea şi justiţia lui Dumnezeu sunt un punct de tensiune pentru credincios, pentru înţelegerea sa cu privire la Persoana şi caracterul lui Dumnezeu. De asemenea Isus Cristos şi Crucea, este în contrast cu Iadul veşnic ca şi loc de pedeapsă. La judecată dreptatea, justiţia lui Dumnezeu îşi va spune cuvântul. Deşi Persoana Duhului Sfânt este la fel de importantă ca şi celelalte Persoane din Trinitate, nu ne vom ocupa de Ea, specificând doar faptul că Duhul Sfânt este prezent şi în Dumnezeu Tatăl şi în Dumnezeu Fiul.

4).1. DUMNEZEU CHEAMĂ PE OAMENI – IATĂ –MĂ – ” HINNEN. – Avram. Geneza 22:1 După aceste lucruri, Dumnezeu a pus la încercare pe Avraam şi i-a zis: „Avraame!” „Iată-mă” a răspuns el. 2 Dumnezeu i-a zis: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune Eu.”. Capitolul 22 este din Geneza[20] este unul dintre cele mai pasaje, pentru că reprezintă o anticipare și o prefigurare a ceea ce urma să se întâmple cu Isus Hristos pe Cuce la Golgota. Avram este gata să-l asculte pe Dumnezeu și să-l aducă ca și jertfă pe Isac. Este un loc, sau moment spiritual în care Dumnezeu dorea să îl aducă pe Avram. De asemenea este o lecție cu privire la felul cum Dumnezeu privește la jertfele umane pe care popoarele păgâne le aduceau zeităților la care se închinau, în care erau sacrificați oameni, în special copii pentru a face pe placul zeilor și practică cu care Dumnezeu este de acord. Un alt lucru pe care trebuie să îl înțelegem este faptul că păcatul trebuia plătit, și era necesară o Jertfă pentru păcat. Prin conținut Psalmul 22 este comparativ cu Isaia 53, pentru că unul prefigurează Jertfa lui Isus Hristos, iar celălalt este o prorocie și o imagine a Jertfei de pe Calvar. Ascultarea lui Avram a demonstrat credința lui în Dumnezeu în ascultare și a fost socotit neprihănit de Dumnezeu pentru acest lucru (Romani 4:3). Atunci când ne uităm la cele două versete se pot observa câteva lucruri importante. În primul rând Dumnezeu încearcă pe Avram, iar Isac se pare că avea 13 – 14 ani când mergeau spre munte sau poate ceva mai mult fapt ce reiese din discuția avută cu tatăl său. Dumnezeu îi spune ” ia pe singurul tău fiu” și face ca inima lui Avram să ardă iar el și-a pus nenumărate întrebări pe parcursul celor trei zile de drum, dar a oferit și o imagine a ceea ce urma să simtă Dumnezeu când Fiul lui era pe cruce. Dacă unul dintre atributele lui Dumnezeu este dragostea, durerea poate fi a fel de profundă, iar teologii parcă uită acest lucru. Isus Hristos are poziția de Fiu în Trinitatea, ” Sigurul Fiu născut”, iar aici nu este vorba de cruzime, ci de durere și aceasta este imaginea pe care Dumnezeu dorește să o facă cunoscută. Se pare că muntele Moria la care a fost trimis Avram era același pe care mai târziu se vor construi temple, iar mai târziu va fi Crucificat Isus Hristos. Dealul Golgotei face parte din același masiv muntos. Chiar dacă referințele nu pot fi exacte ele sunt aproape de adevăr. Avram a adus jertfe pe altar înainte de Legea Mozaică, aducând ca jertfă dar de animale, iar această cerință era complet neobișnuită și era un păcat. După darea Legii mozaice la muntele Sinai (Exod 20) apar cinci tipuri de jertfe din care una este arderea de tot care reprezintă pe Domnul Isus Hristos, Jertfa și Persoana lui cu inplicațiile de rigoare. Filistenii aduceau jertfe umane lui Moloch ”treceu copii prin foc”, care era un păcat înaintea Domnului. La modul concret Avram nu avea nici o explicație pentru momentul acela, dar știa că Dumnezeu este Atotputernic și poate să învieze și morții. Avram face ce îi spune Domnul și pleacă spre muntele Moria, cu lemne tăiate pentru jertfă, cu slugi și cu fiul său Isac. La poalele muntelui după călătoria de trei zile, poruncește slugilor, să rămână pe loc, ”ne vom întoarce”, iar de aici înainte este o problemă între tată și fiu. Exact așa s-a întâmplat când Isus Hristos a murit pe Cruce, întunerecul s-a lăsat peste întregul pământ, iar oamenii nu figurau în scenă. Era o problemă între Tată și Fiu, iar pământenii nu aveau practic ce să caute acolo. Păcatele omenirii întregi erau peste Fiul lui Dumnezeu, iar Biblia nu relatează ce s-a întâmplat în timpul celor trei ore de întuneric, iar noi trebuie să păstrăm tăcerea cu respect față de acele momente. Dacă ne reîntoarcem la Avraam, Isac pune întrebarea cheie ”unde este mielul pentru arderea de tot ?”, iar Avram răspunde ” Domnul va purta de grijă”. Paralela dintre Isac care a dus lemnele pentru jertfă și Isus Hristos care și-a purtat Crucea este evidentă. De asemenea Biblia ne spune că că Dumnezeu a făcut ca un berbec să – și prindă coarnele într-un tufiș. Dumnezeu nu a trimis un miel pentru că Mielul urma să fie jertfit după secole de istorie când Isus Hristos va fi Jertfit pe Golgota, pentru a ridica păcatele lumii întregi, și tot ce s-a jertfit până la Hristos, iar berbecele era ceva temporar și a fost jertfit în contul Jertfei lui Hristos. Avram vorbește profetic când spune că ”Domnul va purta de grijă”. Acolo Avram mai face un lucru și pune un Nume lui Dumnezeu – IEHOVA IIRE – Domnul va purta de grijă, Yahweh Iireh (Geneza 22:14). El este gata să facă ce îi spune Dumnezeu chiar dacă nu înțelege în mod precis voia lui Dumnezeu. Versetele nouă și zece din text ne înfățișează cele mai dramatica momente din viața lui Avram. El face un altar, pune lemnele și a legat pe Isac deasupra lor. Apoi pune mâna pe cuțit gata să facă să înjunghie pe Isac. Interesant este faptul că Isac nu se opune, deși ar fi avut puterea să facă acest lucru, fiind un copil care ascută de tatăl lui. Paralela cu Isus Hristos care ascultă voia Tatălui este izbitoare. Hristos se duce de bună voie la Cruce în ascultare și supunere față de Dumnezeu. Faptul că a ezitat în Grădina Ghestimane, și cere să nu ” bea paharul”, ne arată pe de o parte umanitatea lui Isus Hristos, față de suferințele fizice, dar în același timp iese în evidență divinitatea lui Hristos, sfânt, curat, care în mod instinctiv face un pas înapoi în fața muntelor de păcate care urmau să fie puse pe El, și asupră căruia avea să se reverse mânia lui Dumnezeu. Credința lui Avraam este testată la maxim până la un punct critic, în care numai Dumnezeu poate să oprească acțiunea lui. Avram a mai trecut prin momente grele, a ieșit din Ur, ar fi trebuit să părăsească toată familia acolo, dar îl ia pe tatăl lui și pe Lot, pe care mai târziu trebuie să îl salveze când a fost luat ca rob. Următorul test este legătura lui cu Agar, iar Avram cere lui Dumnezeu ca Ismael să fie binecuvântat pentru că îl iubea. Până aici avem o ascultare parțială a lui Avram față de Dumnezeu, dar acum este vorba de ceva deosebit. Când Avram a avut fiul promis Dumnezeu cere ceva ieșit afară din comun ca să fie jertfit. Acesta este punctul în care dorea Dumnezeu să îl aducă pe Avram, la o ascultare totală. Din nou Dumnezeu strigă pe Avram iar acesta răspunde prompt cu formula Iată-mă. Îngerul oprește acțiunea de jertfire a lui Isac. Prin această ascultare ”nu a cruțat” Dumnezeu pe lângă credință, vede că Avram ascultă și se teme de El. Pentru o mai bună precizare este necesar să specificăm faptul că înainte de faptele lui Avram este vorba despre credința lui, apoi de fapte prin care este considerat neprihănit. Avram trece cu succes testul credințe, iar aici trebuie să fim atenți pentru că la un moment dat fiecare credincios este testat de Dumnezeu conform cu voia Sa și este suficient să ne uităm în Cartea Evrei 11: 33-40 în care vedem două categorii de credincioși, unii biruitori, alții aparent învinși dar pe care Dumnezeu, Isus Hristos, prin Pavel îi privește la fel. Testul are ca și scop întărirea credinței noastre, în vederea slujirii. Avram în urma intervenției Îngerului vede berbecele încurcat în desiș pe care îl aduce ca și jertfă. Dacă ne uităm mai târziu în istoria poporului evreu este foarte clar că Dumnezeu este împotriva jertfelor umane (2 Împăraţi 17:31). Doar Crucea a fost altarul unde Mielul lui Dumnezeu ca Om și Dumnezeu avea să ridice păcatele lumii întregi. Așa cum am amintit mai sus Avram pune locului respectiv un Nume, care este unul din Numele compuse ale lui Dumnezeu ”Iehova Iire”. După acest eveniment domnul reînnoiește Legământul cu Avraam. Binecuvântarea din cadrul Legământului vizează sămânța lui Avraam, și neamurile pământului. Pavel amintește acet lucru în Galateni 3:8, iar sămânța în sine este Isus Hristos. De fapt acest lucru este o vestire a Evangheliei în termenii Vechiului Testament. Cu toată tehnologie de astăzi oamenii știu mai puțin despre Dumnezeu, iar Avraam a știut mult mai mult. Apoi cuvântul ne spune că Avram s-a întors la slugile sale, și au călătorit mai departe la Beer – Șeba, și continuă viața călătorind prin credință împreună cu Dumnezeu. Biblia ne spune că Avraam a murit după o bătrânețe fericită și sătul de zile (Geneza 25:8). Dumnezeu reânnoiește Legământul cu Isac și Iacov. Iacov răspunde și el la chemarea lui Dumnezeu prompt cu aceeași formulă Iată-mă (Gen. 31:11, 46:2). Felul în care omul îi răspunde lui Dumnezeu, reflectă relația omului cu Dumnezeu pe verticală și anume relația eu – TU. Un alt personaj din Biblie care este gata să răspundă chemării lui Dumnezeu prin aceași promtitudine și formulă este Moise și vom face un scurt rezumat despre viața lui.

4). 2.IATĂ –MĂ – ” HINNEN[21]. – Moise v.4 Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l-a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!“ El a răspuns: ,,Iată-mă!“ . Moise stă 40 de ani în pustie în condiții destul de vitrege și ce a fost greu pentru el a însemnat binecuvântare pentru alții. De obicei în postura de credincioși ne grăbim să dăm verdicte, iar unele lucruri le considerăm binecuvântări, iar pe altele încercări pentru noi, dar excludem din ecuație alte persoane și în unele cazuri chiar ne supărăm pe Dumnezeu. Au fost oameni care s-au întărit în încercări sau au ajuns atei. Exemplu creștinilor și a evreilor din lagărele de exterminare nazistă ca Auschwtz – Birkenau, Terblinca, Sobibor[22] și altele, sunt relevante. Dar dacă ne raportăm la Persoana lui Isus Hristos, El nu a avut parctic parte de fericire pe acest pământ. Dezbrăcat de Slava cerească, om ca și noi, umanitatea Lui a cunoscut întregul palier al suferințelor umane, culminând cu Moartea prin Crucificare. El a suferit pentru ca oamenii să fie eliberați de păcat pentru ca să fie fericiți. Moise a avut și el multe de îndurat, dar Dumnezeu l-a călit pentru a avea calități deosebite în vederea scoaterii poporului evreu din robia Egiptului. Moise la poalele muntelui Horeb păstor la oi, obișnuit cu semideșertul și cu micile incendii de vegetație, a văzut un arbust care arde dar nu se mistuia. Acest lucru era ceva neobișnuit și Moise se întoarce să constate cauza din care nu se mistuia copăcelul. Acolo în mijlocul focului era îngerul Domnului și s-a arătat lui Moise într-o flacără de foc. Îngerul avea un mesaj pentru Moise și Domnul îl cheamă pe Moise din mijlocul focului iar El răspunde prin formula Iată-mă, dar Îngerul îi dă porunca să scoată încălțămintele din picioare pentru că locul este sfânt. Moise înțelege faptul că ceva este neobișnuit și se supune, cu picioarele goale și capul plecat. La chemare lui Dumnezeu omul trebuie să fie smerit iar familiaritatea nu își are locul: ” Amy Carmichael, care spunea cam aşa: “În fiecare arbust arde Dumnezeu, dar numai acei care au ochii deschişi, îşi scot încălţămintea din picioare!” Acest aspect este exemplu pentru fiecare dintre noi când suntem în fața Domnului sau a Cuvântului Său. El este Creatorul universului și a ființei umane, iar noi suntem lutul. Dumnezeu se prezintă ca fiind Dumnezeul lai Avram, Isac și Iacob, iar Moise își ascunde față (de frică). Oamenii nu pot să privească la fața lui Dumnezeu din cauza sfințeniei Sale. Există o incompatibilitate între natura păcătoasă a omului și sfințenia lui Dumnezeu, iar Moise conștientizează acest lucru. Dumnezeu a auzit strigătele poporului evreu apăsat de robia egipteană și a hotărât să îl scoată de acolo și să-l aducă într-o țară bogată. Așa cum Dumnezeu ia auzit pe ei, tot așa ne aude și pe noi atunci când strigăm către El. Avem cazuri în care Dumnezeu intervine imediat, sau după un anume timp cu răspuns la rugăciunile noastre. Avem exemplu lui Daniel în groapa cu lei (Daniel 6:16), iar urmarea se știe. Rugăciunile sunt ascultate și răspunsul nu este neapărat ce dorim noi ce aceea ce dorește să facă Dumnezeu. De asemenea ca răspuns la rugăciune Dumnezeu dacă te eliberează de ceva, El te și îndreaptă într-o direcție așa cum a făcut cu poporul evreu. Dintr-o stare de păcat nu poți să te îndrepți decât către sfințire. Nu este suficientă doar iertarea păcatelor pentru că sfințenia este o stare dar și un proces în viața credinciosului. Sfințirea se produce în măsura în care lăsăm ca Duhul Sfânt să controleze viețile noastre. Dumnezeu salvează de la și către ceva, iar acest lucru presupune și acceptarea noastră. Poporul evreu a fost salvat din robia egipteană și s-a îndreptat spre țara promisă. Noi fiind salvați din ghearele păcatului ne îndreptăm spre Ierusalimul ceresc. Dumnezeu îl anunță pe Moise că s-a hotărât să îi scape pe evrei din mâna egiptenilor și că îl trimite pe Moise la Faraon pentru a realiza acest lucru. Acest lucru a vrut Moise să îl facă cu 40 de ani înainte pe când era prinț la curtea faraonului, dar a ajuns în pustie ca să învețe lecțiile de smerenie date de Dumnezeu. Moise era total schimbat, și de la aroganță a trecut la o atitudine umilă, respectoasă, modestă și plină de cuvință față de Dumnezeu. De multe ori așa suntem și noi, care nu spunem cine este Dumnezeu ci ne scoatem în evidență pe noi înșine. Problema lui Moise era nu de identitate, cine este el, sau puterea sa, ci de o lecție a umilinței, dar acum Dumnezeu este acela care îl trimite și este de partea lui. Dumnezeu îi face o promisiune ” Eu voi fi negreşit cu tine”, care este o încredințare și o promisiune fermă. De fapt solicitarea lui Moise ține de aspectul credinței. Pavel amintește acest lucru în Evrei 11:27 Prin credinţă a părăsit el Egiptul, fără sã se teamã de mânia împăratului; pentru cã a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut. Dar Moise mai are întrebări cu privire la identitatea lui Dumnezeu. Experiențele trecutului uneori nu ne sunt de mare folos în unele cazuri, iar cu Moise s-a întâmplat la fel. Problema lui Moise este momentul când va ajunge în fața bătrânilor lui Israel, care este Numele lui Dumnezeu. La această întrebare Dumnezeu își prezintă Numele de bază prin Eu Sunt – Eu Sunt Cel ce sunt. Numele[23] de bază este EL- Dumnezeu, și este o formă înrudită cu alte limbi semitice. De fapt se folosesc trei Nume de bază atunci când se vorbește de Dumnezeu. Numele Lui este prea sacru pentru a fi pronunțat fiind YHWH, (Exod 20:7), iar evreii îl înlocuiau cu Domnul Dumnezeu. Găsim trei Nume de Bază a lui Dumnezeu ca : Elohim – Creatorul, Iehova Domnul – și Adonai – Stăpânul, iar celelalte Nume ale lui Dumnezeu sunt Nume compuse. În Revelația dată de Dumnezeu lui Moise, El se prezintă sub denumirea de Elohim, nume sub care s-a prezentat patriarhilor Avram Isac și Iacob. Numele de Iaheveh a lui Dumnezeu este sinonim cu Elohim, nume suprem a lui Dumnezeu. Dumnezeu îi spune lui Moise să se prezinte înaintea bătrânilor lui Israel ca Dumnezeul patriarhilor, Avaram Iasac și Iacob, Nume care are un caracter veșnic. Dumnezeu reafirmă faptul că a văzut suferințele evreilor fin Egipt, în contras cu țara promisă ”lapte și miere” și a hotărât să îi scoată de acolo, misiune pe care o dă lui Moise. De fapt Dumnezeu reînoiește Legământul făcut cu Avram Isac și Iacob, dar acum îl pune în practică. Dumnezeu știa că faraon nu va lăsa poporul să iasă din Egipt, decât forțat de o mână tare și puternică. Dumnezeu promite că va lovi Egiptul cu tot felul de minuni, după care faraonul îi va lăsa să plece. Este suficient să ne amintim de cel 10 urgii abătute asupra Egiptului, culminând cu moartea întâilor născuți. Mai mult poporul va primi ”trecere” în fața egiptenilor, și vor ieși din Egipt cu mari bogății, lucru care s-a și întâmplat. Planul lui Dumnezeu se împlinește în cele mai mici detalii. Semnificația acestor experiențe pe care Moise le-a avut cu Dumnezeu, trebuie să fie un exemplu pentru noi în viața de credincios. În viața spirituală a credinciosului este nevoie de credință, așa cum a avut și Moise, pentru a percepe un Dumnezeu puternic. Dumnezeu prin Moise scoate cu mână tare poporul evreu din Egipt pornește spre țară făgăduinței. Datorită necredinței poporului acesta rătăcește 40 de ani în pustie, o întreagă generație piere în pustiu cu exepția lui Iosua și Caleb, dar nici Moise nu intră în țara promisă, ci doar o vede de pe muntele Nebo și moare acolo sus pe munte (Deuteronomul 34:1-7). De remarcat faptul că după ce Moise a răspuns chemării lui Dumnezeu prin formula iată-mă, și-a dus misiunea îndeplinită până la capăt.

4). 3. IATĂ –MĂ – ” HINNEN [24] – Samuel 1 Samuel 3:4 ”Atunci Domnul a chemat pe Samuel. El a răspuns: „Iată-mă!”. – v.10 Domnul a venit, S’a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: ,,Samuele, Samuele!“ Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă“. Lucrările lui Dumnezeu sunt minunate dar vedem și cât este de importantă chemarea lui Dumnezeu față de o persoană care trăiește în ascultare față de El. În cele mai multe cazuri oamenii au tendința de a abuza de binecuvântările lui Dumnezeu, dar El în majoritatea cazurilor are alte planuri. Dacă ne uităm la text avem de fapt patru chemări pe care Dumnezeu le face lui Samuel, primele două au fost chemări la mântuire (ver7), iar celelalte două au fost chemări la slujire (vers 10). Paradigma se schimă prin trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie, funcția de preot are rolul ei, dar apare și oficiul de proroc al Domnului, iar Dumnezeu nu va vorbi direct împăratului, ci prin profeți. Samuel are o funcție dublă de preot și profet și am amintit deja și indicat prin faptul că Samuel la porunca Domnului a uns ca împărat pe Saul și pe David. Domnul îl cheamă pe Samuel la o vrâstă tânără. El slujea la ușa Cortului, deci nu era prea mic, unii comentatori (Josephus) estimează vrâsta lui cam la 12 ani, iar în vremea aceea era o mare sărăcie și întuneric spiritual și Cuvântul Domnului, vedeniile erau rare în perioada respectivă. Legea dată de Dumnezeu lui Moise exista, dar mai trebuia ca oamenii să și o îndeplinească, lucru care în perioada Judecătorilor, a fost cel mai puțin împlinită. De fapt majoritatea comentatorilor afirmă că a fost cea mai neagră perioadă din istoria poporului evreu, iar ca argument este suficient versetul din Judecători 21:25 ”Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”. Astfel prin trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie, profetul este cel prin care Dumnezeu vorbește împăratului și poporului. De asemenea tot profetul este acela care cere un răspuns de la Dumnezeu pentru împărat sau popor. Preotul Eli era bătrân, nu mai vedea bine și Cuvântul ne spune că stătea culcat, fapt ce indică o stare de sănătate precară. O datorie a preoților era aceea de a se îngriji de candela din Templu Domnului, fiindcă ea trebuia să ardă tot timpul. Domnul cheamă un alt slujitor, care să se îngrijească de lucrul acesta, pe Samuel. În altă ordine de idei candela[25], este o lumină aprinsă și are la bază și tradiția evreiască ”suflarea omului este o lumină a lui Dumnezeu” (Prov. 20, 27). Dar în primul rând era o poruncă a Domnului cu privire la regulile din Cort. Lumina (în idiş, iarţait- liht) trebuia să ardă 24 de ore din 24, iar mai târziu după reîntoarcerea poporului din exil când apar sinagogile ”nerot zikaron” se aprinde cu ocazia sărbătorilor, sau când se citesc rugăciuni de pomenire. Atunci[26] când Domnul cheamă pe Samuel el răspunde cu formula iată-mă și merge la preotul Eli, care îi spune că nu l-a chemat. Chemarea se repetă, Samuel răspunde și aleargă din nou la Eli și episodul se repetă. Se pare că cele două chemări făcute de Dumnezeu lui Samuel au fost chemări la mântuire. Se poate afirma acest lucru fiindcă doar cei care sunt mântuiți pot cu adevărat să fie în slujba lui Dumnezeu. Un fapt curios este că deși Samuel slujea la ușa cortului Cuvântul afirmă că ”nu îl cunoștea pe Domnul”. Este mai degrabă o problemă de responsabilitate și discernământ, ia momentul în care este chemat de Domnul Samuel avea vârsta respectivă. Dacă ne întoarcem în cartea Numeri, tinerii care plecau la război trebuiau să aibă 20 de ani, leviții pentru a intra în slujbă trebuiau să aibă 25 de ani și ca să fii preot trebuia să ai 30 de ani. Puțin probabil ca Dumnezeu să îl fi chemat în slujba de profet la o vrâstă necuvenită. De asemenea Dumnezeu își descopere voia la momentul când consideră faptul că credinciosul este pregătit pentru cunoaște planurile Sale. Așa s-a întâmplat și cu Avram în episodul în care a fost nimicită Sodoma și Gomora Geneza 18:17 ”Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?…”. Același lucru se întâmplă și cu David, care a avut experiențe cu Dumnezeu cu referire la Moise și poporul evreu. Psalmi 103:7 ” El Şi-a arătat căile Sale lui Moise, şi lucrările Sale copiilor lui Israel”. Aici se pune problema cunoașterii lui Dumnezeu, care este ceva progresiv în relația credinciosului cu Dumnezeu, și abia la un moment dat, apreciat de Domnul, noi ajungem să cunoaștem voia Sa. Imaturitatea spirituală se reflectă în mediile creștine și atunci când se face botezul la o vrâstă foarte fragedă, sau unii credincioși se grăbesc să intre în lucrarea Domnului, nechemați sau imaturi spirituali, iar în cel mai bun caz noi spunem despre persoanele respective că au râvnă fără pricepere, și oricum ei nu pot fi folosiți eficienți în lucrare și de multe ori mai mult dărâmă decât zidesc. De asemenea numărul de chemări pe care Dumnezeu îl face lui Samuel considerăm că este limitat. Există un timp în care Dumnezeu cheamă omul la mântuire și apoi la lucrare, iar dacă credinciosul ratează chemarea nu există o garanție că aceasta se va repeta. Vine o zi în care omul nu se mai poate întoarce la Dumnezeu pentru mântuire, iar pentru lucrare nici nu poate fi vorba. Inima omului ajunge atât de împietrită de păcat încât nu mai există șanse de pocăință. Un exemplu îl avem în Proverbele lui Solomon care spune Proverbe 29:1 ”Un om care se împotriveşte tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată şi fără leac”. Știm[27] faptul că sunt doar trei păcate care nu se iartă pe care le enumerăm. Primul[28] este Păcatului împotriva Duhului Sfânt în care se cunoaște contextul când Isus vindecă pe îndrăcitul mut și orb, și este acuzat de farisei că ”scoate draci cu ajutorul lui Belzebut”, iar Isus le răspunde Matei 12:31 ”De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată”. Al doilea este desprins din Cartea Evrei și este vorba despre păcatul cu voia din capitolul 3. Evrei 3:10 ”De aceea M-am desgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele!11 Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!”, iar acest lucru înseamnă călcarea în mod deliberat și de nenumărate ori a voii lui Dumnezeu, iar al treilea este păcatul care duce la moarte și este dificil de interpretat 1 Ioan 5:16 ”Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte. Este un păcat care duce la moarte; nu-i zic să se roage pentru păcatul acela”. De remarcat faptul că în fiecare secol datorită faptului că este doar un singur verset, acesta a fost interpretat în mod diferit, și cred că este mai bine să ne abținem, de la interpretări eronate. În cazul de față nu se neagă Harul lui Dumnezeu ci de oameni a căror conștiință nu mai poate răspunde sau a lua atitudine atunci când Dumnezeu le vorbește. Avem exemple biblice de genul acesta ca ”Cain, Balaam, Samson, Core, Ahab”. La fel se întâmplă atunci când Pavel stă în fața lui Felix și Agripa (Fapte 24:25, Fapte 26:28). Hristos a salvat tâlharul de pe Cruce, nu oameni care se îngâmfă. Dumnezeu[29] îl cheamă din nou pe Samuel iar acesta răspunde la fel prin formula iată-mă. Preotul Eli înțelege faptul că Domnul îl cheamă pe Samuel. Această[30] ultima chemare a lui Samuel, a patra, este o chemare la slujire. Domnul îi face cunoscut lui Samuel ce se va întâmpla cu ”casa lui Eli”, un lucru care îngrozește și o hotărâre a lui Dumnezeu care afirmă faptul că ”ce a rostit împotriva lui Eli, va începe și va isprăvi”. Planul lui Dumnezeu este dus la îndeplinire indiferent de voința omului și acest lucru se încadrează în voia Sa hotărâtoare, care s-a împlinit atât în perioada Vechiului Testament cât și în Noul Testament. Acesta este ceva profetic sau ”timpul profetic”, care vorbește și despre timpul viitor. Fiindcă Dumnezeu este Transcendent, dincolo de timp în cazul de față, El poate vorbi despre evenimente care încă nu s-au întâmplat, ca și cum deja au avut loc. Samuel este sincer și cinstit față de preotul Eli, și nu a încercat să slăbească, compromită și zădărniceacă autoritatea preotului. Astfel el povestește în întregime ce ia spus Dumnezeu preotului Eli. Nici în creștinism nimeni nu poate fi loial lui Dumnezeu și să fie neloial lui Isus Hristos. Acest lucru este o aberație cruntă, o erezie care din păcate există. De asemenea dacă cineva slujește sub conducerea unui om lui Dumnezeu trebuie să fie devotat și fidel omului respectiv, pentru că și el la rândul lui este slujitorul lui Dumnezeu. Mai mult ca oricând în secolul XXI, este nevoie de loialitate. Versetele 19-21 descriu starea spirituală a lui Israel și cum Dumnezeu începe să își pună planul în aplicare. ”Samuel creștea, Domnul era cu el”, poporul a cunoscut faptul că este prorocul Domnului și se descoperea lui Samuel la Șilo prin Cuvânt. Se poate face o paralelă cum se descopere Domnul prin Cuvânt în ziua de astăzi și există o anumită progresie și pași în descoperirea voii lui Dumnezeu, un lanț de Revelație a lui Dumnezeu în Biblie care conține Persoana lui Dumnezeu, Revelația Generală și Specială, Inspirația, Recunoașterea, Canonizarea, Păstrarea, Traducerea, Observarea, Iluminarea, Interpretarea și Aplicarea ei în viața credinciosului și a bisericii. Dumnezeu face afirmația asupra faptului că voia Sa se îndeplinește în privința casei lui Eli, și nimic nu ne face să credem că astăzi se întâmplă în alt fel. Dumnezeu[31] este imuabil neschimbător, El nu se schimbă în ființa Sa. O dovadă din Scriptură este Psalmul 102 : 25-27, dar și cu referință la Isus Hristos care este Evrei 13:8 ”Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci”! De asemenea Dumnezeu avem exemplu în Noul Testament ”Iacov 1:16 Nu vă înşelaţi prea iubiţii mei fraţi: 17 orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare. La fel spune și prorocul Maleahi 3:6 „Căci Eu Sunt Domnul, Eu nu Mă schimb; de aceea, voi, copii ai lui Iacov, n-aţi fost nimiciţi. Aici vedem contrastul dintre Creator și ființa creată, care este o devenire continuă, spre bine sau spre rău. Dumnezeu este Imuabil și în promisiunile Sale pe tot parcursul eternității (Matei 13:35…Apoc 13:8). Dacă ne întoarcem la Samuel[32] vedem că fiii lui Eli nu au intenția de a se întoarce către Domnul. Domnul își aduce la îndeplinire planul prin războiul poporului evreu cu filistenii. Evreii nu cer sfatul lui Samuel se luptă cu filistenii și sunt înfrânți, și mai fac și greșeala de a duce Chivotul Domnului pe câmpul de luptă. Aici se vede foarte bine orbirea spirituală a poporului care nu mai face deosebirea dintre calea prin care comunică Dumnezeu cu omul, și Persoana și voia lui Dumnezeu. Se poate face o paranteză și prezentăm Chivotul Legământului[33], (Deutr.10.8) denumit și chivotul Domnului”, „chivotul lui Dumnezeu”, „chivotul legământului Domnului” (Deuteronom 10:8) şi „chivotul mărturiei” (edut = termenii legământului: *MĂRTURIE)”. Chivotul era o cutie de lemn dreptunghiulară placată cu aur, și era purtată cu ajutorul a patru bare de lemn ce treceau prin inele. În interior se afla capacul, „scaunul îndurării” pe care erau 2 heruvimi care aveau aripile întinse, aşezaţi la capete opuse. „Heruvimii[34] au cea mai înaltă funcţie şi frumuseţe iar scopul lor este proclamarea şi protecţia glorioasă a lui Dumnezeu (Gen. 3:24, Exod 25: 17-22), şi în soţesc Slava lui Dumnezeu cu privire la judecată. (Ezekil 1). Serafimii „cei arzători” ( Isaia 6:2) sunt descrişi ca având şase aripi. Ei proclama Slava lui Dumnezeu „ sfânt, sfânt, sfânt” (Isaia 6:3) şi recunosc un Dumnezeu extrem perfect şi sfânt”. În Chivot[35] se aflau cele două table ale Decalogului ( Deuteronom 10:1-5), un vas cu mană şi toiagul lui Aron (Evrei 9:4-5). Chivotul era locul unde Dumnezeu şi făcea prezenţa şi îşi descoperea voia Sa lui („Moise, Exod 25:22; Aaron, Levitic 16:2; Iosua 7:6). El era şi un simbol al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului evreu. Chivotul era la Şilo pe timpul judecătorilor, fiind capturat de filisteni, dar prin prezenţa lui acolo a provocat răni filistenilor timp de 7 luni, după care ei l-au trimis înapoi la Chiriat-Iearim, unde a stat 20 de ani (1 Samuel 5:1-7:2). El dispare din mijlocul poporului evreu la căderea Ierusalimului în 587, B.C, iar la reconstrucţia celui de al doilea Templu Chivotul nu exista (Josephus, BJ 5.219). Chivotul Legământului este unic în felul lui pentru că avea în interior tablele Legământului pe care erau scrise „prevederile legământului” (‘edut)”. Aici este vorba[36] și de superstiție păgână care credea în obiecte și în care se crede că cineva poate manipula pe Dumnezeu, iar Chivotul este capturat de filisteni. Chivotul nu avea putere pentru simplu fapt că Dumnezeu nu era în el deși componentele fizice existau inclusiv Heruvimi. Fii lui Eli au fost uciși, iar preotul Eli a murit când a aflat ce s-a întâmplat. Și astăzi în multe biserici se încearcă ”prinderea lui Dumnezeu”, în diferite cutii, metode sau altceva, care se par bune credinciosului, dar sunt tot un fel de superstiție. Abordarea este departe de a fi spirituală, iar meritul succesului în lucrare este a lui Isus Hristos prin Duhul Sfânt. Contează foarte mult relația credinciosului și a bisericii cu Dumnezeu. În 1 Samuel capitolul patru narațiunea continuă. Se observă cum ritualul este o simplă închinare la idoli, iar Slava lui Dumnezeu se îndreaptă spre o cutie și se neglijează Persoana lui Dumnezeu. Și noi mulți dintre credincioșii de astăzi de multe ori punem accent pe ritualuri sau ceremonii în biserică și poate dăm slavă omului, unei metode, sau serviciu de închinare, și nu dăm Slavă lui Dumnezeu. În luptă se produce tulburare și se aude bocet din partea filistenilor și interesant este faptul că și filistenii se tem de Chivotul Domnului, dar totuși câștigă lupta. Eli în ciuda greşelilor lui se interesează de lucrurile lui Dumnezeu. La aflarea veştii despre înfrângerea lui Israel şi capturarea Chivotului, el cade şi moare. Nora lui Samuel a spus un adevăr de mare importanță, ia trebuia să nască, a început travaliul și pe când era pe moarte la aflarea veștilor rele a pus nume copilului I – Cabod, care înseamnă nu mai este Slavă Eli a fost judecător în Israel patruzeci de ani. ”Moartea lui Eli îl aduce pe Samuel în poziţia de purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, iar Samuel și-a continuat lucrarea mai departe”. De la răspunsul prin formula iată-mă, Samuel rămâne credincios până la moarte.

Note de subsol:

[16] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
[17] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
[18] Imanența și Transcenența sunt două concepte teologie contrare cu privire la Persoana lui Dumnezeu, atunci când se aplica la aceaiași persoană, Transcendența susține că Dumnezeu nu se implică în creație pe când Imanența susține contrariul, ambele având susținere biblică
[19] Ardelean Viorel
[20] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[21] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[22] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Soluția finală
[23] Dicționar Biblic pag 359 – 360
[24] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[25] Enciclopedia Iudaismului. Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine editia2012
[26] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[27] Ardelean Viorel
[28] Ardelean Viorel
[29] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[30] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[31] TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM pag 168-170
[32] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[33] Dicționar Biblic pag 229
[34] Sait http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_mai15.htm
[35] Dicționar Biblic pag 229
[36] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

VA URMA