Măreția lui Dumnezeu

48
views

de Ioan Cocîrțeu

Nu ne putem imagina ceva mai mare decât Dumnezeu, dar în același timp, nu există absolut nimic în Universul acesta care să ne uimească mai mult ca Dumnezeul nostru.

Există nevoia unei înțelegeri corecte a lui Dumnezeu. Unii oameni Îl văd pe Dumnezeu ca pe un fel de polițist ceresc care caută prilejuri pentru a se dezlănțui împotriva persoanelor care greșesc și se abat de la drumul drept. Alții, Îl percep ca pe un bunic indulgent și drăguț, care nu are vrea cu nici un chip să diminueze plăcerea pe care o au în viață ființele omenești. Acestea și multe alte concepții false despre Dumnezeu se cer a fi corectate.

În mod cert, cercetarea naturii lui Dumnezeu nu ar trebui să fie nici efor speculativ prestat în zona care este dincolo de ceea ce a revelat Dumnezeu, și nici un salt mistic înspre un ceva nedeslușit ș nedefinit. Noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu doar așa cum S-a revelat El pe Sine. Deși revelația Lui de Sine este fără îndoială concordantă cu natura Lui deplină, și este exactă, ea nu este o revelație exhaustivă. În plus, noi nu înțelegem în întregime sau nu cunoaștem pe deplin ceea ce ne-a revelat El despre Sine. Din această cauză există, și va exista întotdeauna, o notă de mister în cunoașterea lui Dumnezeu.

Dumnezeu este duh; adică, El nu este alcătuit din materie și nu posedă o natură fizică. Lucrul acesta este afirmat cât se poate de clar de Domnul Isus în Ioan 4:24: „Dumnezeu este Duh; și cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh și adevăr.” El nu are limitările pe care le implică un trup fizic. În primul rând El nu este limitat la o anumită localizare geografică și spațială. Mai mult decât atât, Dumnezeu nu este destructibil, cum este materia.

Dumnezeu este personal, El este o ființă individuală, cu conștiență de sine și voință, capabilă să simtă, să aleagă și să aibă o relație reciprocă cu alte ființe personale și sociale. Faptul că Dumnezeu are personalitate este indicat în câteva moduri în Scriptură. Unul dintre acestea este că Dumnezeu are un nume. El are un nume pe care Și-l atribuie și prin care Se revelează. Când Moise se întreabă cum ar trebui să răspundă atunci când israeliții vor cere numele Dumnezeului ca l-a trimis, Dumnezeu Se identifică pe Sine ca „Eu sunt” (Exod 3:14). O altă dovadă în favoarea naturii personale a lui Dumnezeu este activitatea în care Se angajează. El este descris ca o ființă care posedă toate capacitățile asociate cu personalitatea: El cunoaște, El simte, El voiește, El acționează.

Dumnezeu este viu. El este caracterizat de viață. Acest lucru este afirmat în Scriptură în câteva moduri diferite. Ioan 5:26 vorbește despre Dumnezeu ca despre o ființă care are viață în Sine, iar 1 Tesaloniceni 1:9 prezintă diferența dintre idolii de la care s-au întors tesalonicenii și „Dumnezeul cel viu și adevărat”.

Nu numai că acest Dumnezeu are viață, dar El are un gen de viață diferit de cel al oricărei alte ființe vii. În timp ce toate celelalte ființe își au viața în Dumnezeu, El nu Își derivă viața din nici o altă sursă externă. El nu este niciodată înfățișat ca Unul care a fost adus în ființă. Mai mult decât atât, continuarea existenței lui Dumnezeu nu depinde de nimic din afara Lui. Toate celelalte creaturi, atâta timp cât sunt vii, au nevoie de ceva care să le susțină viața. Hrană, căldură, protecție, toate sunt necesare. În cazul lui Dumnezeu însă, nu există nici o indicație privitoare la o asemenea nevoie.

Dumnezeu este un Dumnezeu măreț. Realizarea acestui fapt i-a mișcat pe scriitorii bibilici, cum ar fi psalmiștii. Și această realizare îl mișcă pe credinciosul din zilele noastre, făcându-l să se alăture compozitorului și să proclame:

O, Doamne mare, când privesc eu lumea
Ce ai creat-o prin al Tău cuvânt,
Și ființele ce-mpodobesc natura,
Cum le-ntreții cu brațul Tău cel sfânt

Atunci Îți cânt, măreț Stăpânitor
Ce mare ești, ce mare ești!