De ce sunt un calvinist – partea 4

27
views

de Phil Johnson

… şi de ce fiecare creştin este un fel de Calvinist.

Partea 4: Încă o recomandare, şi o explicație de ce această chestiune este importantă pentru mine

Aici este o recomandare pentru iPod-ul vostru: Dacă eşti cineva care este rezistent la Calvinism, sau nu simți că înțelegi pe deplin destul despre acesta, şi vrei o singură, simplă privire generală despre substanța şi istoria Calvinismului, am oferit un mesaj către studenții noștri la colegiu în urmă cu aproximativ doi ani, intitulat „The Story of Calvinism” („Istoria Calvinismului,” n. tr.), în care m-am străduit cât de bine am putut ca să acopăr tot terenul dintr-o lovitură. Mesajul este pe internet împreună cu restul predicilor mele, şi îl puteți descărca în mod gratuit. Adresa de internet este TheGraceLifePulpit.com, şi căutați titlul „The Story of Calvinism”.

În acel mesaj, am explicat că nu am fost din totdeauna un Calvinist. Am crescut într-o familie care a fost compusă din Metodiști Wesleyani timp de generații – şi chiar după ce am devenit creştin, au trecut mai mulți ani înainte ca în final să ajung la punctul în care am putut afirma doctrina biblică a alegerii fără a încerca să o explic.

Unul dintre lucrurile care m-au făcut prima dată să mă gândesc serios cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu a fost un incident într-o clasă de Școală Duminicală din colegiu, într-o Biserica Baptistă de Sud, în Durant, OK, unde am avut un învățător de școală Duminicală care a urât Calvinismul cu pasiune şi nu a pierdut nici o ocazie ca să facă o ceartă cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu. Şi accentul lui continuu asupra subiectului m-a făcut să mă gândesc mult la acesta.

Apoi, într-o duminică, în timp ce acest individ lua cererile de rugăciune, o fată din clasă şi-a ridicat mâna şi a întrebat, „Oare chiar ar trebui să ne rugăm pentru mântuirea rudelor noastre pierdute? Se pare că este un efort irosit să ne rugăm lui Dumnezeu pentru mântuirea lor dacă El nu poate face nimic mai mult decât El a făcut deja pentru a-i mântui.”

Îmi amintesc cu însuflețire privirea de pe fața învățătorului de Școală Duminicală. Aceasta a fost în mod clar o întrebare care niciodată nu i-a venit lui. Deci el s-a gândit pentru un moment, şi puteai vedea roțile din capul său rotindu-se în timp ce el a încercat să se gândească la un motiv bun de a ne ruga pentru mântuirea celor pierduți. Şi în final, el a spus, „Ei bine, da, cred că tu ai dreptate.” Din acea duminică încolo, el niciodată nu a mai acceptat mai departe cereri de rugăciune pentru cei pierduți ai celor dragi.

Aceasta nu mi s-a părut corect. Tocmai am făcut un studiu Biblic la Romani 10:1, unde Pavel spune, „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru israeliţi este să fie mântuiţi.” Nu doar că am început să mă întreb de ce ar trebui să ne rugăm cu privire la orice în domeniul relaţiilor umane dacă Dumnezeu niciodată nu intră nechemat în sfinţenia liberului arbitru al omului. Știți: de ce ar trebui să mă rog lui Dumnezeu să o miște pe profesoara mea de engleză să privească favorabil peste lucrarea mea când ea a dat nota pe hârtia mea dacă ea este ultimul suveran peste propria ei inimă? Acestea erau întrebări la care nu am putut răspunde, şi într-adevăr m-am luptat cu întrebări ca acestea.

Dar cu cât am citit mai mult Biblia, cu atât mai mult aceasta a părut că îmi provoacă ideile mele despre liberul arbitru şi despre suveranitatea lui Dumnezeu. Una după alta în decursul unei perioade de mai mult de 10 ani, doctrinele alegerii, şi suveranităţii lui Dumnezeu, şi depravarea totală a păcătoșilor mi-au devenit tot mai clare din Scriptură.

De fiecare dată când unul din argumentele mele împotriva doctrinelor Calviniste ar cădea, şi aș îmbrățișa o anumită doctrină împotriva căreia încercam cu disperare să argumentez, niciodată nu s-a simțit că eu treceam printr-o schimbare majoră de model. Aceasta a fost mai mult precum rezolvam un conflict cicălitor din mintea mea. Pentru că am continuat să descopăr că ideile majore de dedesubtul doctrinelor harului erau adevăruri pe care eu le-am afirmat din totdeauna: Dumnezeu este suveran, Cristos a murit pentru mine, Dumnezeu m-a iubit înainte ca eu să Îl iubesc, El m-a căutat şi m-a atras şi a inițiat împăcarea mea în timp ce eu eram încă duşmanul Lui. Acestea erau adevărurile pe care le-am crezut chiar când eram în rangul Arminian. Îmbrățișarea Calvinismului era naturală – şi inevitabilă – pentru că tot ceea ce făceam era să scap mintea mea de idei greșite şi presupuneri deficiente despre liberul arbitru uman şi alte noțiuni ca acestea, care nici măcar nu sunt învățate în Biblie – astfel că am putut afirma cu toată inima că oricum eu am crezut: că Dumnezeu este Dumnezeu, şi El face toată plăcerea Lui bună, şi nimeni nu Îl poate face să facă altfel, şi EL este în control şi responsabil indiferent de cât de mult zgomot încearcă să facă rău făcătorii. Şi nu doar că El este responsabil, El lucrează toate lucrurile pentru binele meu şi pentru slava Lui.

© 2008 de Phil Johnson
Director Executiv
Har vouă