Iată-mă! (ultima parte)

112
views

de Viorel Ardelean

7). HRISTOS[52] –  CRISTOLOGIE  – despre Isus Cristos. Pentru a înţelege la modul parţial Persoana Fiului ne vom folosi tot de o mărturisire de credinţă scrisă într-un mod comprimat. Astfel Isus Hristos este prezentat de Biblie ca o Persoană din Trinitate (Ioan1:1). În Evanghelia după Matei 28:19, ne  este înfăţişat ca Fiul care vine din eternitate, egal în esenţă cu Dumnezeu şi cu Duhul Sfânt. Prin naşterea din fecioară Fiul s-a întrupat şi a devenit om ca şi noi (Mat. 1:18-25; Luca 1:26-38). Fiul şi-a păstrat cele două naturi disctinte de Om şi Dumnezeu (Coloseni 2:9; 1 Tim 2:5). Aceste două naturi sunt unite într-o singură persoană (Rom. 1:3-4; Fil. 2:6-8). El a fost ispiti de Satan ca şi noi, dar nu a păcătuit Evrei 4:15  „Căci n-avem un Mare Preot, care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre; ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. Isus Hristos de bună voie a renunţat la folosirea parţială şi independentă a atributelor divine, dar şi-a păstrat personalitatea (Fil. 2:6-8).  El s-a supus voinţei lui Dumnezeu (Ioan 10:18) şi în unele cazuri Duhului Sfânt (Matei 4:1). Dezbrăcare de Sine a Fiului a fost voluntară, ca ulterior Dumnezeu  la înălţat şi mai mult (Fil. 2:9-10).  Întruparea era necesară în procesul de mântuire a omului pentru că în postură divină Isus Hristos nu putea să moară, iar ca să moară a trebuit să devină Om, dar fără să renunţe la divinitatea Sa. Ambele naturi au fost necesare, pentru că moartea unui om simplu nu avea nici o valoare soteorologică, iar ca Dumnezeu Jertfa Sa a avut un caracter universal şi infinit. Deci Hristos trebuia să fie şi Om şi Dumnezeu sub aspect mântuitor. Isus Hristos a murit pentru păcatele omului (1 Ioan 1:1-2). Moartea lui a fost ceva real şi a avut un caracter de ispăşire a păcatelor (Ioan 19:30). De asemenea Moartea lui Isus Hristos a fost în planul veşnic a lui Dumnezeu şi nu se poate cântări (Fapte 2:23). Astfel moartea lui Isus Hristos „este : răscumpărătoare (Matei 20:28), ispăşitoare (1 Ioan 2:22),  de împăcare (2 Cor. 5:18)  si înlocuitoare (Is. 53:6)”.  Isus Hristos a fost înviat în trup după trei zile şi  învierea a fost o lucrare a Trinităţii (Fapte 2:24; 1 Pet 3:18; Ioan 2:19). Astfel Isus Hristos  a fost înviat  (Luca 24:39), şi a validat sacrificiul pentru păcat şi este o nădejde a credincioşilor. Învierea înseamnă cea dintâi roadă a învierii credincioşilor (1Cor. 15:23), dă valoare credinţei, mântuirii şi predicării Evangheliei (1 Cor. 15:14-17). Întruparea Moartea şi Învierea lui Isus Hristos sunt stâlpii de bază ai creştinismului. Isus Hristos s-a înălţat la cer (Fapte 1:9-11),  unde stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere, iar în calitate de Mare Preot, este Avocat, şi Mijlocitor (Evrei 7:25; 4:15). El urmează să revină pentru aşi lua Biserica Sa (1 Tes. 4:16), apoi în calitatea de judecător Matei 25:31-33 (parousia,), şi în final pentru a stabili Împărăţia cerurilor (Apoc. 19:11). Isus Hristos este Dragoste iar  dragostea lui Isus Cristos  ne învaţă jertfa de Sine.  Dragostea este motivul cel mai înalt din univers pentru acţiunea Fiului şi implicit pentru acţiunile noastre. Rezultatul real al dragostei  este salvarea vieţii altora sub aspect spiritual (Ioan 17 : 24). Pilda fiului risipitor, pilda cu  oaia pierdută sau cu leul pierdut exprimă infinitatea dragostei divine. Cel mai elocvent verset este  Ioan 3 :16 „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” şi este o aplicaţie a dragostei divine.  Isus Cristos şi-a arătat dragostea pe tot parcursul vieţii, chiar şi pe Cruce, s-a rugat pentru cei care îl răstigneau. Luca 23 34 Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!”……….”. De remarcat faptul că există un paradox care trece dincolo de înţelegerea noastră. Din dragoste Isus Hristos a venit pe pământ, oamenii l-au omorât, ca prin El, ei, tot oamenii  care cred să aibă viaţă veşnică.

8). DUMNEZEU CHEAMĂ PE FIUL – IATĂ –MĂ – ” HINNEN”  – Isus  Hristos  –  Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” Apocalipsa 5:1  „Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi”. Apocalipsa 5:5  „Şi unul din bătrâni mi-a zis: „Nu plânge: Iată că Leul din seminţia lui Iuda, Rădăcina lui David, a biruit ca să deschidă cartea, şi cele şapte peceţi ale ei”. Am menţionat aceste versete care se referă în mod foarte clar la Isus Hristos şi a fost gata să răspundă cu formula Iată-mă. Păcatul[53] a fost săvârşit în prezenţa lui Dumnezeu, iar soluţionarea lui trebuia făcută tot în prezenţa lui Dumnezeu. Atunci când se face comparaţie între cele două legăminte, zădărnicia primului legământ aronic era faptul că ceea ce se făcea pe pământ nu se putea face sus în cer. În contextul primului legământ problema era rezolvată pentru oamenii care erau şi se conformat legământului, dar problema nu era rezolvată în dreptul lui Dumnezeu, fiindcă exista o dimensiune cerească a ispăşirii (Exod 25:9). Cartea Evrei este mai explicită în acest sens, Evrei 8:4  „Dacă ar fi pe pământ, nici n-ar mai fi preot, fiindcă Sunt cei ce aduc darurile după Lege. 5  Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă cortul: „Ia seama” i s-a zis „să faci totul după chipul care ţi-a fost arătat pe munte”.  Primul legământ avea un imperfecţiune în sensul că era limitat la coordonatele pământului, Marii Preoţi trebuiau să fie înlocuiţi la moartea lor, plus răzvrătirea poporului evreu care a călcat  Legământul mozaic cu consecinţele de rigoare, ia Legământul cel Nou avea valabilitate sus în cer, şi înlocuirea Vechiului Legământ  se face prin  împlinirea lui prin Noul Legământ. Dacă ne gândim la relaţia dintre cele două legăminte avem aspectul abrogării, înlocuirii, continuităţii şi a împlinirii prin Noul Legământ. În Vechiul Legământ găsim pe Marele Preot, preoţia levitică plus sistemul jertfelor şi preoţia lui Israel, pe când în Noul Legământ avem pe Marele Preot care este Isus Hristos şi preoţia Biserici. Dumnezeu[54] a decretat că „plata păcatului este moartea”(Romani 6.23), dar a promis că cel neprihănit va trăi prin credinţă (Evrei 10:38), iar El îşi ţine promisiunile. Dumnezeu a păstrat un echilibru cu privire la credincioşii din perioada Vechiului Testament în sensul că iertarea era în contul Jertfei lui Hristos, iar creştini erau declaraţi neprihăniţi tot în contul Jertfei lui Cristos, cât despre Satana, acesta nu mai avea nici un argument sau pâră împotriva păcatelor oamenilor, pentru că rezolvarea lor a fost în Cristos. Ruperea Vechiului Legământ este un act hotărât definitiv, nerevocabil pentru faptul că evreii nu au respectat condiţiile Legământului Mozaic au fost aspru pedepsiți. Domnul foloseşte termenul de divorţ „ pecetluit printr-o carte de despărţire” în relaţia Sa cu poporul evreu Dumnezeu a folosit termenul cel mai intim de „soţ”, dar evreii au nesocotit această relaţie. El face referire la „necredincioasa Israel, şi Iuda, care deşi a văzut pedeapsa a continuat să păcătuiască ( Ieremia 3:6:11). Noul Legământ este unilateral în sensul că Dumnezeu nu pune nici o condiţie şi se obligă să îl respecte. Un aspect este jertfa pe care o duce Avram din Geneza 15, Domnul a trecut singur printre animalele despicate tocmai pentru faptul că ştia că oamenii nu au capacitatea de a ţine legământul. Anularea Vechiului Legământ a făcut ca atât evreii cât şi neamurile să aibă posibilitatea de a intra în Noul Legământ. Cartea Evrei care ne spune ce face Domnul Isus[55] sus în cer. Capitolul 9 este cel mai semnificativ şi ne arată slujba preotului pe pământ şi a lui Hristos în cer. Aici există aspectul închinării în faţa lui Dumnezeu a preoţilor pe pământ, şi a fost prezentat Cortul închinării. Preoţii intră  în toată vremea, mereu necontenit în partea dintâi a Cortului o dat pe an Marele Preot intră în Sfânta Sfintelor, pentru faptul că latreia nu era încheiată. În contrast Hristos a intrat o singură dată în Locul prea Sfânt. Aici se face referire la o închinare adevărată, nu la un ritual creştin în cadrul serviciilor divine. Isus Hristos este vrednic de închinarea noastră, care va implica şi slujire. Matei 4:10  „. …„Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.” Un ritual nu ne va aduce niciodată în prezenţa lui Dumnezeu, iar adevărata închinare implică şi slujire. Când Marele preot de Ziua ispăşirii  la sărbătoarea Yom Kippur intră în Sfânta Sfintelor, pentru a mijloci pentru popor aducând o jertfă de sânge, care trebuia reluată peste un an.  Tradiţia afirmă că Marele preot era legat de picioare în cazul în care jertfa nu va fi primită. Aici există şi un tipar al  rugăciunilor de mijlocire în creştinism în sensul că Marele Preot aducea Jertfă prima dată pentru el şi abia apoi pentru popor, iar creştinul trebuie să se roage pentru el prima dată şi apoi pentru alţi. Dacă[56] se ia ca şi referinţă textul din 1Ioan 5 :  2-2, păcatul trebuie mărturisit altfel nu există iertare. Nu poţi pretinde că ai părtăşie cu Dumnezeu dacă trăieşti în păcate  dosite şi nemărturisite. Pavel pune accent pe cuvântul astăzi, care este un imperativ Evrei 3:15  câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile, ca în ziua răzvrătirii.” Marele Preot[57] Isus Hristos a intra în Sfânta Sfintelor în prezenţa lui Dumnezeu şi El este acolo în timpul când noi suntem în lume. El va venii pe nori atunci când îşi va lua Biserica sus în cer. Isus Hristos trebuie să fie prezent în inimile noastre. Superioritate Lui Isus Hristos ca Mare Preot este evidentă, iar noi deşi avem un anume ritual în biserică închinarea adevărată se face în duh şi adevăr. (Ioan 4:23)  „Dar vine ceasul, şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl”.  Isus Hristos este cale prin care  credinciosul poate să aibă părtăşie cu Dumnezeu. Azi noi avem dreptul de a ne închina lui Isus Hristos cel Înviat. Închinarea în Cort era un model care ne spunea că încă nu era deschisă calea pentru ca omul să ajungă direct în prezenţa lui Dumnezeu. Isus Hristos este uşa,  Duhul Sfânt este acela care ne învaţă cum să ajungem în prezenţa lui Dumnezeu. Efeseni 2:18  „Căci prin El şi unii şi alţii avem intrare la Tatăl, într-un Duh”. În Vechiul Testament posibilitatea de a ajunge în prezenţa lui Dumnezeu era blocată de trei intrări. Poporul ajungea doar la intrarea Cortului şi acolo se aducea jertfa conform ritualului de jertfă din Legea mozaică. În locul Sfânt intrau doar preoţii, iar în Sfânta Sfintelor, intra doar Marele Preot odată pe an, aceste lucruri fiindcă date doar pentru un anumit timp, fiind un aranjament trecător şi provizoriu. Astăzi Isus Hristos ne poate aduce în prezenţa lui Dumnezeu „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6). Astfel locul de închinare la Cort era făcut de mâini omeneşti, a fost o umbră a lucrurilor care armau să vină, poporul nu avea acces acolo și de multe ori era ineficient pentru schimbarea inimi omului (Warren Wiersbe). Din păcate mulţi aşa zişi credincioşi se joacă de biserica,  sunt activi în formaţii muzicale, predau la şcoala duminicală, au o mulţime de activităţi şi din păcate doar îşi închipuie că îl slujesc pe Dumnezeu dar cu inima sunt departe de El. Matei 12:7  „Dacă aţi fi ştiut ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfe” n-aţi fi osîndit pe nişte nevinovaţi”.  Aici  este o problemă de prioritate între omul de  afară şi ce anume este în inima omului. Închinarea nu trebuie să aibă un aspect superficial (1Corinteni 8:8)  „Dar nu carnea ne face pe noi plăcuţi lui Dumnezeu: nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu perdem nimic dacă nu mâncăm”. Isus Hristos este un Mare Preot al „ bunurilor viitoare”, iar Sanctuarul din cer nu este făcut de mâinile oamenilor, iar persoanele care nu au o relaţie cu Isus Hristos neavând capacitatea de a comunica cu Creatorul, vor apela la tot felul de surogate în serviciile de închinare ca picturi, lumânări, cruci în miniatură, pentru satisfacerea spirituală. Dar adevărata închinare este în duh şi adevăr (Ioan 4:24) în faţa lui Dumnezeu şi a Marelui Preot care este Isus Hristos. Decorul contează mai puţin sau deloc. Răscumpărarea veşnică este oferită prin Isus Hristos. 1 Petru 1:18  „căci ştiţi că nu cu lucruri peritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, 19  ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană”.  Jertfa lui Hristos[58] este superioară tuturor jertfelor aduse până atunci  şi vine în contrast cu jertfele practicate în Vechiul Testament. Hristos a intrat o singură dată în Locul preasfânt, pe când preoţii  din vremea Vechiului Testament intrau în mod repetat pentru că răscumpărarea era trecătoare şi provizorie. De remarcat faptul că Moartea Domnului Isus Hristos ne-a mântuit. Răscumpărarea este oferită de Hristos Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt”. În Vechiul Testament când un om era declarat necurat, preotul amesteca cenuşa unei vaci (roşii) şi stropea pe cel în cauză. Era un ritual de curăţire, iar  nelegiurile noastre vin din slăbiciunea noastră.  Sunt amintiţi tauri şi ţapi şi sângele lor, dar este demn de remarcat vaca roşie. Roşul şi negrul sunt culori care reprezintă păcatul. Isaia 1:18 „Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roşii ca purpura, se vor face ca lâna,” lucru realizat  prin Isus Hristos care s-a făcut păcat pentru noi. Pe de altă parte animalul adus pentru jertfă trebuia să fie fără nici un defect, iar Isus Hristos nu a fost sub robia păcatului, chiar dacă s-a făcut păcat pentru noi pe Cruce. Isus Hristos a fost în acelaşi timp şi  jertfă şi Mare Preot, lucrarea Sa fiind încheiată, El a răscumpărat întreaga creaţie inclusiv cerul. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”, pentru că păcatul a început acolo odată cu răzvrătirea lui Satana. Cuvântul apă în Biblie este simbolul Cuvântului lui Dumnezeu, care are puterea de a descoperii păcatul din viaţa omului. Jertfa lui Hristos a însemnat răscumpărarea celor din timpul Vechiului Testament, mântuiţi prin credinţa lor, care au dus ca jertfe un miel, care prefigura pe Mielul Isus Hristos, care  prin Jertfa lui a acoperit păcatele omenirii întregi trecute prezente şi viitoare, a celor care cred în El. Epistola către  Evrei are ca şi scop de a convinge destinatari, în special poporul evreu faptul că închinarea în Domnul Isus Hristos este superioară celei din Legea Mozaică. Dar din păcate și în mediul creştin de astăzi multe activităţi  devin repede ritualuri moarte. Există o promisiune a curăţirii de păcate (Tit 3:5)  „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”, care se realizează prin Sângele lui Hristos. Curăţirea este un proces exemplificat în Numeri 9 (vaca roşie) şi este un simbol pentru faptul că omul credincios are nevoie de o curăţire constantă. Curăţirea este de ordin spiritual (1Ioan 1:9)  „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Conştiinţa omului[59] este alertată de păcat prin intermediul Duhului Sfânt şi când ducem păcatul înaintea lui Isus Hristos el este curăţat. Mulţi credincioşi nu au siguranţa mântuirii pentru faptul că nu conştientizează păcatul şi nu îl aduc înainte Mântuitorului pentru a primi iertare. Faptele bune nu sunt un garant al mântuirii ci ele sun rezultatul faptului că creştinul este mântuit. Închinarea şi slujirea nu se pot despărţii, iar dacă cineva este leneş nu se pune la îndoială „închinarea” ci mântuirea persoanei respective. Isus Hristos este mijlocitorul Legământului cel Nou.  Coloseni 1:20  „şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui”. Dumnezeu[60] a mântuit toţi oameni, sau mai corect le-a facilitat accesul la mântuire în contul Jertfei lui Hristos. El a trecut cu vederea păcatele de la Adam până la Cruce. (Romani 3: 25)  „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu”, iar de atunci şi până azi şi în viitor fiecare om poate să vină la Isus Hristos prin Credinţă. Un alt aspect este Testamentul lăsat de Isus Hristos care a fost valabil după moartea Lui. Aşa cum primul Legământ a fost sfinţit prin sânge şi Legământul cel Nou a fost sfinţit prin Sângele lui Hristos şi tot prin El se primeşte iertarea. Acestea sunt imperative şi nu există compromis. În cartea Apocalipsa biruinţa a fost câştigată prin Sângele Mielului, nu prin altceva.  Isus Hristos a Înviat și s-a înălţat la cer 1 Petru 3:21  „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul, care nu este o curăţire de întinăciunile trupeşti, ci mărturia unui cuget curat înaintea lui Dumnezeu, prin învierea lui Isus Hristos, 22  care stă la dreapta lui Dumnezeu, după ce s-a înălţat la cer, şi Şi-a supus îngerii, stăpânirile şi puterile”. Isus Hristos stă la dreapta Tatălui într-o poziţie de autoritate şi putere şi mijloceşte pentru noi (Evrei 12:24)  „……Mijlocitorul legământului celui nou, şi de sângele stropirii, care vorbeşte mai bine decât sângele lui Abel”. Atunci când Biblia vorbeşte despre „sfârşitul veacurilor”  nu se referă la sfârşitul lumii ci la prima venire a lui Hristos care a venit la sfârşitul timpului Legii, şi a început perioada Harului. (Matei 28:20)  „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu Sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin”. Oamenii se sperie de moarte pentru că  din punct de vedere ontologic, omul nu a fost creat să moară ci să trăiască de aceea moartea este ceva străin şi necunoscut pentru om. Dar există și reversul, (2 Corinteni 5:4)  „Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim dezbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celălalt peste acesta, pentru ca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă”, iar apostolul Pavel sesizează corect acest lucru.  Biblia afirmă că trăim o singură dată (nu vieţi anterioare) şi urmează judecata. În succesiunea evenimentelor moartea este ultimul eveniment, după aceea omul  nu mai are şansă la pocăinţă după care umanitatea se prezintă la judecată în faţa lui Dumnezeu. Hristos va venii a doua oară,  „parousia” ca să judece omenirea (Matei 25:32), dar cine va şti lucrul acesta ? (2 Petru 3:10)  „Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde”. La a doua venire a lui Hristos El va aduce mântuirea aşteptată de credincios. (1 Ioan 3:2). “Preaiubiţilor, acum suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar ştim că atunci când Se va arăta El, vom fi ca El; pentru că Îl vom vedea aşa cum este.” Există[61] o „teologie” a legământului, ce este mai concret un mod de interpretare a Scripturii care intră în conflict cu „Teologia dispensaţionalistă” interpretare populară în bisericile evanghelice din America între secolele 19 şi 21, derivată din convingeri protestante reformate calviniste. Există 7 dispensaţii  prin care Dumnezeu foloseşte relaţia Sa cu omul, ea poate fi definită şi ca şi ca o perioadă specifică în istoria răscumpărării. Teologia legământului percepe şi defineşte Legământul faptelor şi Legământul Harului, iar al treilea legământ este menţionat ca şi Legământul răscumpărării. Teologia Legământului este o acţiune şi manifestare a Legământului Faptelor şi a Legământul Harului, iar Istoria răscumpărării este percepută încă din faza ontologică (Geneza 3:15), cu împlinire în Hristos. Unii teologi văd în teologia legământului faptul că  Biserica că este despărţită de poporul Israel, (teologia înlocuiri), în care Biserica înlocuieşte poporul ales, dar nu este adevărat prin faptul că spre deosebire de dispensaţionalim biserica este formată din evrei şi neamuri. Galateni 3:28  „Nu mai este nici Iudeu, nici Grec; nu mai este nici rob nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi Sunteţi una în Hristos Isus”. Evreii[62] văd invers problema în sensul că deşi poporul Israel a fost lăsat în aşteptare într-o zi Dumnezeu va restaura Israelul prin Legământul făcut cu Avaram, Isaac, Iacov și urmașii lor printr-un legământ etern. Există azi evrei care recunosc pe Mesia, dar creştinii neevrei nu au înlocuit Israelul. Dar în viziunea evreilor „De fapt, se creează un om nou, evreu și ne-evreu la un loc, care au o credință comună în Isus. Este o nouă creație, nu o înlocuire”. Argumentul este adus din epistola lui Pavel către romani (Romani 11:26) Teologia[63] Legământului este doar o modalitate de înţelegere şi interpretare a Scripturilor. Dispenţionalismul şi Teologia Legământului au multe diferenţe între ele fapt ce duce la concluzii diferite, dar ambele au puncte esenţiale în creştinism ca mântuirea prin Har, prin credinţă în Isus Hristos şi gloria este a lui Dumnezeu.  În Noul Legământ creştinii aşteaptă „ parousia” cu nădejde şi speranţă”.

9). HRISTOS CHAMĂ PE OAMENI –  IATĂ –MĂ – ” HINNEN” – Pavel Fapte 9:10  „În Damasc era un ucenic numit Anania. Domnul i-a zis într-o vedenie: „Anania!” „Iată-mă Doamne” a răspuns el”. Anania[64], era un credincios din biserica din Damasc, iar forma greacă a numelui era Hananiah („Iahve a lucrat cu milostivire”). În Fapte 9:10, ne este prezentat ca „un om neprihănit după Lege”, la care Saul după convertire îşi recapătă vederea, şi îl înştiinţează pe Saul misiunea pe care o primeşte de la Hristos. De asemenea îl botează pe Saul[65]. El este condus în Damasc  de Anania  un ucenic al Domnului, care are o vedenie şi răspunde cu formula iată-mă şi face ce îi spune Domnul. Este fantastic ca şi într-o vedenie să rămâi credincios. Pe de altă parte este un legătură şi împlinire majoră între Isus Hristos şi Noul Legământ în care sunt incluși și oamenii[66]. Domnul Isus a câştigat o slujbă mai înaltă în Noul legământ având ca bază promisiuni mai bune în contrast cu cortul întâlnirii care era o umbră a lucrurilor viitoare. Cartea Evrei vorbeşte în special de Noul Legământ. Dacă ne uităm în capitolele opt şi nouă vom observa câteva aspecte. Isus Hristos a primit o slujbă mai înaltă, El este mijlocitorul unui legământ mai bun care are ca şi temelie promisiuni mai bune. Isus Hristos are întâietate Apocalipsa 1:11  „care zicea: „Eu Sunt Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă. ……..” .  Slujba ui Aron şi a urmaşilor lui era doar o umbră a lucrurilor viitoare, dar adevăratul cort este în cer unde locuieşte Hristos şi ne garantează mântuirea. Noul Legământ  pe de o pare vine în contras cu Vechiul Legământ dar este şi o împlinire a lui fiindcă Jertfa lui Hristos este mai bună. El este Mere Preot şi slujeşte în cortul ceresc pentru noi, pentru că şi-a dat sângele pentru păcatele noastre. Creştinii suntem parte a acestui legământ, dar Dumnezeu  nu şi-a dus încă la îndeplinire planul cu poporul ales, iar acele făgăduinţe mai bune,  se vor împlini prin poporul evreu. Poporul Israel încă nu s-a întors în ţara lui (Ieremia 31:8), iar prorocul face referire la un alt legământ diferit de cel pe care l-a făcut la Sinai. Ieremia 31:31  „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou”. Autorul face diferenţa dintre cele două legăminte în care Dumnezeu face precizarea faptului că avea drept de soţ asupra lor, iar în legământul dintâi omul nu a avut puterea să îl ducă la îndeplinire. „“Le-am dat legea scrisă pe table de piatră rece – şi nu au putut s-o împlinească,” în contrast cu Legământul cel Nou în care „Voi pune Legea Mea înlăntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.” (Ieremia 31:31-33). Dacă ne uităm în secolul XXI  nu se poate afirma că există o întoarcere în masă a poporului evreu la Hristos. Primul legământ era imperfect prin faptul că se desfăşura în timp şi era prevăzut înlocuirea lui cu un legământ etern. Evrei 9:23  „Dar, deoarece chipurile lucrurilor care Sunt în ceruri, au trebuit curăţite în felul acesta, trebuia ca înseşi lucrurile cereşti să fie curăţite cu jertfe mai bune decât acestea”. Mustrare nu se referă la Vechiul legământ, ci la faptul că oamenii nu au avut capacitatea spirituală de a-l respecta. Domnul reaminteşte faptul că a scos evreii din robia egipteană, dar nu au respectat legământul de vasalitate făcut între Dumnezeu şi poporul evreu la Sinai şi a urmat pedeapsa (Romani 1:31-32). Domnul reaminteşte poporului evreu faptul vă va scrie legea în inimile oamenilor, astfel ca oamenii să aibă capacitatea să-l ducă la îndeplinire, iar Dumnezeu va avea un popor a Lui. 1 Petru 1:13  „De aceea, încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji, şi puneţi-vă toată nădejdea în harul, care vă va fi adus, la arătarea lui Isus Hristos”. Acest aspect vizează  viitorul, fiindcă încă se face evanghelizare şi misiune, iar domnul promite o iertare deplină a păcatelor, o promisiune a îndurării. Creştinii nu sunt incluşi în legământul mozaic ci în Noul Legământ care este făcut prin Domnul Isus Hristos care este mântuitorul nostru.  Pavel recunoaşte faptul că legea mozaică nu avea posibilitatea să producă un lucru bun în om. Romani 7:18  „Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Acest lucru este valabil şi în creştinism la fiecare creştin în parte şi la biserică. Doar înnoirea prin Duhul Sfânt oferă această posibilitate. Credinciosul trebuie să renunţe la „regimul cu lapte” şi să se hărănească cu bucate tari. Locul Prea Sfânt din cer este superior sanctuarului pământesc, deci şi creştinul trebuie să aspire spre o relaţie mai înaltă cu Domnul. De fapt asistăm la sfârşitul legii ceremoniale Evrei 7:17  „Fiindcă iată ce se mărturiseşte despre El: „Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melhisedec”. Convertirea lui Saul[67] a avut loc în praful de pe drum pe drumul Damascului. Deşi el nu răspunde cu formula iată-mă, felul în care se raportează la întâlnirea cu Isus Hristos înseamnă acelaşi lucru. Persecuţia a început în Ierusalim, Biserica se ascundea în catacombele romane, sau alte locuri tainice, apostolii au rămas în capitală, dar mulţi credincioşi s-au împrăştiat în imperiul Roman. Saul din Tars, numit mai târziu apostolul Pavel nu a fost mulţumit de prigoana pe care a dezlănţuit-o în Ierusalim ci a cerut scrisori de la Marele Preot, ca să meargă în Damasc, şi să aducă creştinii la Ierusalim pentru a fi exterminaţi, de fapt el voia să distrugă creştinismul. Fără ştirea lui Pavel se opunea planului lui Dumnezeu Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, iar Isus Hristos i se arată într-o vedenie şi pune întrebarea crucială  „Saule, Saule, pentruce Mă prigoneşti?“, eveniment pe care Saul îl relatează în cartea Faptele Apostolilor şi epistola către Filipeni. La întâlnirea cu Isus, Pavel, un om învăţat în religia iudaică nu îl cunoaşte pe Isus Hristos, deşi ar fi trebuit să nu fie aşa de neştiutor. Una este „litera legii”, şi altceva înseamnă să îl cunoşti pe Dumnezeu. Căderea lui Saul cu faţa la pământ ne indică o convertire reală şi este gata să facă orice pentru Hristos „Doamne, ce vrei să fac?“. Isus prezice acest lucru Matei 7:20  „Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. 21  Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. Cei care îl însoţeau pe Pavel au auzit dar nu au înţeles și nu au văzut nimic. După această întâlnire, Saul era surprins şi uluit, iar trei zile nu a mâncat şi nu a băut nimic. El avea nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt  şi de Harul lui Dumnezeu. Efeseni 3:5  „care n-a fost făcută cunoscut fiilor oamenilor în celelalte veacuri, în felul cum a fost descoperită acum sfinţilor apostoli şi prooroci ai lui Hristos, prin Duhul”. De asemenea Saul recunoaşte în Isus pe Mesia Întrupat. Evrei 10:5  „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup”. Saul era uimit şi în confuzie iar în acest context este trimis Anania. Deşii la început Anania este gata să facă ce spune Domnul când aude despre ce este vorba protestează. El ştia cine este Saul şi cât rău a făcut creştinilor. Dar Dumnezeu face afirmaţia că Saul este „un vas, pe care l-am ales” ca să ducă Evanghelia înaintea neamurilor şi a împăraţilor şi suferinţa prin care va trece. El trebuie să „poarte Numele lui Isus, înainte neamurilor”, iar pe timpul lui Pavel avem trei mari categorii de oameni în contextul nostru care sunt neamurile, împăraţii şi copiii lui Israel. La întâlnirea lui Saul cu Isus pe drumul Damascului Duhul Sfânt era la lucru. El Mă va proslăvi, pentru că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi. Tot ce are Tatăl este al Meu; de aceea am zis că va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi” (Ioan 16:14-15). Pavel[68] era din seminţia lui Beniamin, născut din Tars şi era cetăţean roman. El era un membru plin de râvnă pentru partida fariseilor (Romani 11:1;  Faptele Apostolilor 23:6), Pavel afirmă că Tarsul „ nu era o cetate fără însemnătate”, era un centru în care se învăţa sisteme filozofice greceşti, şi diferite culte religioase. De asemenea ştim că a crescut „la picioarele lui Gamaliel „ Rabban – bătrânul”. (Fapte 22:3). Lui Pavel i se dă puterea oficială de a persecuta pe creştini din partea Sinedriului, şi Pavel recunoaşte „îmi dădeam şi eu votul împotriva lor”, (Fapte 26:10). Se pare că familia lui a fost înstărită Fapte  23:16, 20). Aspectul fizic al lui Pavel lăsa de dorit (1 Corinteni 2:3 … 2 Corinteni 10:10). Apocrifa lui Pavel, „Faptele lui Pavel şi Tecla”  îl descrie mic de statură, picioare strâmbe, spătos, iar după întâlnirea cu Isus pe drumul Damascului a avut probleme şi cu ochii. Convertirea[69] lui Pavel pe drumul Damascului, ne asigură ca el a fost un act miraculos şi Pavel era stăpân pe facultăţile sal mintale. Deşii nu avem date exacte că s-a întâlnit cu Isus Hristos înainte de convertire, la uciderea lui Ştefan cu pietre a asistat (Fapte 8:1) şi se pare că acest lucru a avut un puternic impact asupra lui. După convertire Pavel predică trei ani în Damasc (Gal.1:7, Fapte 9:19), iar datorită unor iudei care voiau să-l omoare a fugit la Ierusalim unde Barnaba l-a prezentat fraţilor. Împreună cu Barnaba merge la Antihohia, unde pentru prima dată ucenicii au primit numele de creştini, biserica din Antiohia   era centru misionar care a ajuta la răspândirea Evanghelilei printre neamuri (Gal. 1:17, Fapte 11:20). Cam după un an de zile Pavel şi Barnaba au fost trimişi în Iudeea să ajute fraţii de acolo, unde era foamete. Pavel se întoarce la Ierusalim şi este trimis cu Barnaba  de la Antiohia în călătorie misionară în Cipru şi Galatia. Prima dată începe să predice în sinagogă unde un număr mic de iudei au acceptat mesajul lui Pavel, dar fiindcă majoritatea resping pe Hristos Pavel se întoarce să predice neamurilor (Fapte 13:46 ş.urm.). El predică Evanghelia în Antiohia Pisidiei, în Iconia, Listra, Derbe şi probabil şi la Perga. Din cauză că multe neamuri au pătruns în biserică, mulţi s-au împotrivit legilor şi obiceiurilor evreilor, plus iudaizatorii care cereau circumcizia au apărut schisme. Era prima criză în creştinism de tip doctrinar şi teologic în creştinism cam prin anul 50 d. Cr. Biserica din Ierusalim trimite pe Pavel şi Barnaba la Antiohia la  „apostolii şi  prezbiterii” pentru îndrumare, îndemnare, consultare şi a rezolva problemele ivite acolo. Această întâlnire este de fapt primul Conciliu din creştinism (Fapte 15). S-a luat hotărârea să nu se pună alte greutăţi peste neamuri decât abţinerea de la lucrurile jertfite idolilor, să nu consume sânge, sau animale sugrumate, şi să se ferească de curvie  şi căsătorie incestuoasă, pentru ca să fie o bună înţelegere între creştinii iudei şi cei dintre neamuri. Pavel se desparte de Barnaba, mai  există nenţelegeri şi între creştini, (Fapte 15:40; 18:22) şi împreună cu Sila au mers la bisericile din Sudul Galatiei, iar în Listra îl au tovarăş de misiune şi pe Timotei. Interesant este faptul că Duhul Sfânt le-a interzis apostolilor să meargă în Asia. Fapte 16:6  „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei”. Pavel are o vedenie la Troa în care vede „ un om din Macedonia”, care l-a chemat în ajutor. Aşa începe evanghelizarea în Grecia, iar în Macedonia s-au înfiinţat grupuri de credincioşi în „Filipi, la Tesalonic şi la Berea în Ahaia, sau sudul Greciei”. Sunt vizitate oraşele Atena şi Corint unde Pavel rămâne aproape 2 ani şi plantează o biserică, care va fi o pricină de bucurie dar şi de încercare. Tot la Troa doctorul Luca devine colaborator a lui Pavel. Apostolul ţine legătură cu bisericile formate prin scrisori, numite mai târziu epistole. Din Corint Pavel merge la Efes să se întâlnească cu Acuila şi Priscila. Pavel face o scurtă călătorie spre Antiohia, prin Ierusalim şi astfel se încheie cea de a doua călătorie misionară apostolului. Misiunea[70] pe coasta mării Egee a fost importantă pentru apostolul Pavel (Fapte 18:23; 20:30) pentru că acolo se aflau plantate biserici creştine. În perioada aceea el a scris scrisori către biserica din Corint, din Roma şi se pare că şi câteva din epistolele pe timpul când era la închisoare, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Filimon. Pavel a avut o perioadă agitată între succes şi înfrângere, în care s-a confruntat cu tot felul de erezii care au ameninţat biserica. De la Antiohia, Pavel merge la Efes, unde se întâlneşte cu Apolo (Fapte 18:24 ş.urm.) El se confruntă cu răscoala argintarului Dimitrie, care făcea idoli, şi oamenii care se închinau zeiţei Artemis, care s-au răsculat împotriva lui. Apoi Pavel înştiinţat de Duhul a plecat spre Ierusalim, ştiind că va fi arestat. Aşa s-a şi întâmplat, el a mers la Cesarea cu ajutoare pentru săraci şi a ajuns la Ierusalim la Rusalii (Faptele Apostolilor 21:23 ş.urm, 2 Corinteni 9; Romani 15:25 şi mai departe..).  Pavel a fost  recunoscut de iudeii din Efes şi acuzat că spurcă Templul care au întărâtat norodul împotriva lui şi este prins. De pe treptele Templului Pavel încearcă să vorbească mulţimii dar nu este ascultat. Pentru a fi ferit de furia mulţimii Pavel este dus la Cesarea unde Felix îl ţine în închisoare doi ani. Succesorul lui Felix vrea să-l de pe Pavel în mâinile iudeilor pentru a fi judecat. Pavel ca şi cetăţean roman cere să fie judecat de Cezar, astfel este trimis sub pază la Roma, și așa  se împlineşte visul apostolului, în care s-a spus trebuie să mă „mărturiseşti şi în Roma” (Fapte 23:11). După o serie de peripeţii, cu o escală în insula Malta unde vesteşte Evanghelia doi ani, ajunge apoi la Roma, unde deşi în lanţuri are libertatea de a vesti Cuvântului lui Dumnezeu timp de doi ani. Aici se termină expunerea vieţii lui Pavel, unul din motive s-ar putea că cel care a scris să nu mai aibă posibilitatea de a scrie, s-au nu a mai avut ce să scrie, fiindcă din surse secundare se ştie că apostolul Pavel a fost martirizat la Roma în timpul primului val de prigoană din timpul lui Nero anul 63 – 67 D.C. Există şi alte variante care susţin faptul că Pavel a avut un timp de răgaz între două arestări, când a vizitat Spania şi regiunea din apropierea mării Egee, rearestat din nou şi martirizat, fapt susţinut de  (1 Clement (5.5-7; 95 d.Cr.), Canonul Muratorium (cca. 170 d.Cr.) şi lucrarea apocrifă (Vercelli), Faptele lui Petru (1.3; cca. 200)”. Pavel simte că va trece la Domnul aşa cum a afirmat în 2 Timotei 4:7  „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”, şi îl aşteptă cununa. El este un exemplu pentru fiecare evanghelist, misionar şi credincios, un model uman care poate să fie demn de urmat. Toate acţiunile lui Pavel au fot animate de dragostea lui faţă de Isus Hristos şi faţă de oameni. După ce Saul mai târziu Pavel răspunde prin formula Iată-mă, el rămâne consecvent în credinţa lui pe care o duce până la capăt prin martiraj. Viaţa lui Pavel este demnă de a fi urmată de orice creştin.

CONCLUZII.

În relaţia omului cu Dumnezeu, Biblia  ne oferă destui de puţin credincioşi din Vechiul Testament, sau Noul Testament care sunt gata să răspundă răspund fără întârziere prin formula iată-mă, dar un lucru foarte important este că Isus Hristos, înaintea tuturor oamenilor a fost gata să răspundă prin această formulă, dar şi mai mult motivaţia  Sa a fost dragostea. Am prezentat aspecte din cartea Geneza, o carte a începuturilor, Creaţie, Cădere, Răscumpărare, autorul cărţii fiind Moise care răspunde la chemarea lui Dumnezeu. În Geneza avem prima promisiune a răscumpărării, dar şi atenţionarea faptului că în paralel cu închinarea adevărată va exista şi una falsă, o realitate dureroasă în istoria trecută prezentă şi viitoare. În Geneza ni se prezintă planul lui Dumnezeu cu privire la salvarea oamenilor din păcat, contrastul dintre primul Adam şi al doilea Adam care este Isus Hristos,  „jertifirea lui Isac” care prefigurează Jertfa lui Hristos. În carte ni se arată evenimente şi persoane importante, iar numele lui Avram iese în evidenţă pentru că din el descinde poporul Israel care îl aduce pe scenă pe  Unsul, Mesia, Hristosul.  Biblia începe cu Geneza  şi se termină cu Apocalipsa. Cartea ne arată eternitatea lui Dumnezeu, puterea lui creatoare, facerea omului, dezastru din Grădina Eden şi  faptul că numai prin Harul lui Dumnezeu avem şanse la mântuire. Pentru a înţelege mai bine am prezentat atributele lui Dumnezeu, care este Spirit Infinit şi Perfect, dar se prezintă omului şi ca o Persoană, prin care omul are posibilitatea să aibă o relaţie cu Creatorul de tipul eu – Tu. Primul om care răspunde chemării lui Dumnezeu este Avram ales de Dumnezeu care răspunde prin formula iată-mă, iese la promisiunea lui Dumnezeu din mijlocul unui popor idolatru la promisiunea lui Dumnezeu şi pleacă spre ţara promisă. Poate cel mai important episod din viaţa lui Avaram este momentul când Dumnezeu îi cere să-şi jertfească fiul pe Isac. Avram a avut trei zile de frământare şi durere în care inima lui a ars şi nu înţelegea de ce Dumnezeu îi cere să facă acest lucru, iar acesta a fost cel mau greu test al credinţei.   Când Iasac întrebă de miel Avram răspunde prin formula ”Domnul va purta de grijă”, şi pune Numele lui Dumnezeu IEHOVA IIRE. În paralel iese în evidenţă adevăratul Miel de jertfă Unsul, Mesia, Hristosul, care se duce la Cruce gata să facă voia Tatălui, dar în care se dă o luptă între umanitate şi divinitatea lui Hristos şi cere să nu ” bea paharul”, dar totuşi face voia Tatălui. Pe Cruce asupra Fiului s-a revărsat mânia Tatălui, ca prin El oamenii să aibă mântuire. După acest eveniment Dumnezeu reînnoieşte Legământul cu Avram, iar acesta îşi continuă viaţa în aşteptarea promisiunii lui Dumnezeu, şi moare de bătrâneţe fericită şi sătul de zile. Un alt om al Vechiului Testament este Moise, care este gata să răspundă prin formula iată-mă.  De remarcat că Moise a fost ales de Dumnezeu, chemat să facă o lucrare,  a avut experienţe deosebite iar în drum spre ţara promisă, el se interpune între mânia lui Dumnezeu, şi poporul evreu şi îşi dă seama că nu îl cunoaşte pe Dumnezeu şi cere să vadă Slava lui Dumnezeu, care parafrazat înseamnă cum este Domnul care se prezintă Exod 34:6  „Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, 7  care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” 8  Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat.!” De remarcat că sfinţenia lui Dumnezeu nu se împacă cu natura păcătoasă a omului iar locul acela era sfânt prin prezenţa lui Dumnezeu iar Moise trebuia să se smerească. El avea şi alte probleme după ce Dumnezeu i se prezintă prin numele Său : Eu Sunt, sau Eu Sunt Cel ce Sunt  – YHWH – nume sacru, înlocuit cu Domnul și avem cele trei nume de bază a lui Dumnezeu, Iehova, Elohim şi Adonai, celelalte nume fiind compuse. Dumnezeu permite unor persoane din Vechiul Testament care sunt în relaţie cu El să îi de Nume. Dar Moise în afara problemei identităţii mai dorea şi promisiunea că Dumnezeu va fi cu el şi Domnul îi face această făgăduință. El se prezintă ca Dumnezeul lui Avarm Isac şi Iacob, cu promisiunea că va scoate pe evrei din ţara promisă şi este suficient să ne gândim la cele zece urgii abătute asupra Egiptului şi ieşirea poporului din robie care culminează cu moartea întâilor născuţi. După aşa de multe experienţe cu Dumnezeu cel mai trist lucru este momentul de îndoială  a lui Moise (Numeri 20:12), fapt pentru care nu intră în ţara promisă ci doar o vede de pe muntele Nebo. Oare câţi dintre creştini nu se îneacă la mal ? Un alt om al lui Dumnezeu ales din copilărie este Samuel care răspunde prin  aceeaşi formulă iată-mă, învăţat de Preotul Eli care înţelege faptul că Samuel era chemat la slujire, până atunci avea grijă de candelă să nu se stingă. Poporul vede şi el și înţelege că Dumnezeu este cu Samuel, care este chemat în lucrare, raportând acest lucru la timpul nostru ne putem întreba, dacă lucrarea unor credincioşi este rezultatul chemării lui Isus Hristos. Poporul avea legea lui Moise, dar trăia în întuneric spiritual, aşa cum trăiesc unii dintre creştini cu Biblia în mână, dar nu şi în inimă. Perioada judecătorilor a fost  cel mai negru interval de timp din istoria poporului evreu. Judecători 21:25 „Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”, ca şi azi când se asistă la o „babilonizare” a creştinismului. În timpul lui Samuel s-a trecut de la perioada judecătorilor la Monarhie, dar schimbarea la nivel spiritual nu s-a schimbat în bine. Samuel a avut dubla funcţie de Preot şi Proroc, şi Dumnezeu se adresa poporului nu în mod direct ci prin proroci.  De remarcat că în perioada  şi istoria poporului evreu din Vechiul Testament, numărul prorocilor falşi întrecea numărul prorocilor adevăraţi. La fel prorocul era ultimul avertisment al lui Dumnezeu înainte de a arma pedeapsa pentru păcat. Fiii lui Eli nu făceau voia Domnului şi în războiul purtat cu filistenii, crezând că Domnul poate fi manipulat au trimis în mijlocul bătăliei Chivotul care a fost capturat de vrăşmaşi, dar fii lui Eli au murit în bătălie, la fel şi Eli când primeşte vestea aceasta. Aşa cum „credinţa” evreilor a fost îndreptată spre Chivot, tot aşa şi astăzi accentul se pune pe clădire ca biserică sau alte materiale „simbolistice”, neglijând aspectul spiritual. Istoria curge mai departe şi Samuel unge ca împărat peste Israel pe Saul , iar mai târziu pe David, cu toate frământările ce vor urma. Nu se poate trece peste Legămintele divine dinaite de Sinai şi după ce Legământul  mozaic dintre poporul evreu şi Dumnezeu este realizat și doar atunci se poate înţelege Noul Legământ realizat prin Hristos. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”  Am amintit Legământul Edenic, Legământul cu  Avram,  Legământul cu David şi  Noul Legământ din cele opt legăminte majore din Biblie. În cartea Evrei  este prezentat Noul Legământ împlinit în Hristos şi funcţiile pe care le are Isus Hristos sus în cer, acelea de  Împărat, Profet și Mare Preot  Mijlocitor şi Rege şi poziţia pe care o are la dreapta Tatălui, o poziţie de autoritate şi putere. Abordând doctrina despre Isus Hristos precizarea faptului că Unsul Mesia Hristosul trebuia să fie atât om cât şi Dumnezeu a fost absolut necesară, ca om s-a identificat cu omenirea, dar Jertfa era valabilă şi universală numai dacă  era şi divin, astfel a fost indispensabil și trebuincios Întruparea  Moartea ispăşitoare de pe Cruce  Învierea şi Înălţarea la cer, care certifică şi este o garanţie a învierii şi mântuirii credincioşilor. Dumnezeu chemă pe Fiul  care răspunde prin formula iată-mă, iar acest eveniment este atemporal făcând parte din planul lui Dumnezeu. În cartea Evrei Hristos este prezentat fiind mai bun  şi superior rânduilelor levitice din Vechiul Testament, profeţilor, ca îngerii, este superior lui Moise şi Aron este un Mare Preot care face o slujbă mai bună într-un Cort mai bun, Jertfa Sa fiind perfectă, sub aspect soteorologic. Lucrarea Sa este în contrast şi în acelaşi timp mai bună împlinind Vechiul Legământ prin Noul Legământ prin care avem acces direct la Tatăl. Pavel ne prezintă şi aspecte ale credinţei, eroii credinţei (Evrei Capitolul 11), cu implicaţiile de rigoare. Jertfa lui Hristos este o finalitate şi o împlinire a jertfelor din Vechiul Testament cât şi a legămintelor divine prin Noul Legământ arătând în acelaşi timp slăbiciunea oamenilor. La fel aici găsim înfăţişarea lui Hristos Evrei 12:2  „Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu”. De asemenea a fost necesar să privim doctrina despre Cristos pentru a înţelege mai bine lucrarea  făcută de El. Cristos face parte din Trinitate este în esenţă şi coetern cu Tatăl iar lucrarea sa este de ispăşire a păcatelor omenirii. O divinitate nu poate să moară, pentru acest lucru a fost necesară Întruparea, dar Isus şi-a păstrat divinitatea, ambele naturi fiind în El. Ca  şi om a avut posibilitatea să moară, iar prin Jertfa de pe Cruce, fiind divin, Jertfa Sa a avut un caracter universal şi permanent. Învierea a fost un act efectuat de Trinitate şi a dat valoare Jertfei lui Hristos, dar este şi convingerea credincioşilor în învierea de apoi spre viaţă veşnică. Învierea şi Înălţarea la cer sunt temelia de bază a creştinismului, iar noi aşteptăm a doua venire a lui Hristos. Ce a făcut Isus Hristos este în planul lui Dumnezeu, iar El răspunde prin formula iată-mă. Evrei 10:7  Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărţii este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!”. Problema legămintelor divine era că pe de o parte arăta neputinţa omului, dar operau numai la nivel terestru, pentru că „ plata păcatului este moartea”, dar era necesară o rezolvare în cer  datorită răzvrătirii şi căderii lui Satan. Noul Legământ este hotărât de o singură Persoană, având caracter unilateral, iar Dumnezeu nu pune nici o condiţie omului pentru a fi respectat pentru că Dumnezeu ştia că oamenii nu au capacitatea de a respecta prevederile Legământului cel Nou. (Avram – Geneza 15). Cristos a intrat o singură dată în Locul prea sfânt, l-a sfinţit cu Sângele Lui. Adevărata împlinire a Noului Legământ este sus în cer prin Isus Hristos, legămintele divine fiind doar o prefigurare a Noului Legământ prin care noi avem intrare liberă la tatăl. Noi suntem declaraţi neprihăniţi prin Jertfa lui Hristos, iar închinarea se face în Duh şi Adevăr care din concepte devine Persoane. Aici  se pune accentul pe fond nu pe aspectul exterior al ritualului  de închinare. Evreii nu au reuşit să respecte Legământul făcut la muntele Sinai şi au suportat pedeapsa drastică a lui Dumnezeu. Noul Legământ ne indică faptul că Hristos este superior îngerilor, lui Moise sau Iosua, a profeţilor din Vechiul Testament, rânduielilor aronice, este superior preoţiei levitice,   El este Mare Preot pe care Melhisedec îl prefigurează, El se bazează pe promisiuni mai bune, iar Hristos slujeşte în Sanctuarul ceresc, fiind o Jertfă mai bună, iar credincioşii  au credinţă, speranţă, dragoste şi moştenire în Noul Legământ.  Biblia ne prezintă pe Hristos care are trei slujbe ca Împărat, Profet şi Mare Preot. Credinţa şi iertarea prin mărturisirea păcatelor este de neconceput pentru că şi victoria finală este realizată tot prin Sângele Mielului. Aici nu îşi au loc diferite surogate prin care omul are impresia că poate să – l manipuleze pe Dumnezeu. Slujba preoţilor din Vechiul Testament era temporară în contrast Slujba de Mare Preot lui Hristos în cer care are un aspect atemporal şi universal. Noul Legământ are şi un aspect juridic de testament, iar Învierea a dat valoare Evangheliei. La fel numai prin mărturisirea păcatelor se primeşte iertarea, iar accentul se pune pe „ astăzi”, pentru că viitorul nu ne aparţine. Hristos merită pe deplin închinarea noastră care trebuie să fie în  „duh şi advăr”,  dincolo de aspectul exterior al închinării. Prin El avem intrare liberă la Tatăl: Evrei 10:19  „Astfel, deci, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea Sfânt, 20  pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său”.  Un creştin adevărat nu se hărăneşte cu tot felul de surogate, ca diferite activităţi în biserică, ierarhii bisericeşti, elemente intermediare în închinare, sau altele şi cad în ce a spus Isus în Matei capitolul 7, fiindcă nu conştientizează cele mai importante lucruri „Milă voiesc, iar nu jertfe”. Petru pune un accent deosebit prin ce anume am fost răscumpăraţi,  în consecinţă prin Sângele Mielului. Până la Hristos păcatele era iertate tot în contul Jertfei lui Isus Hristos  în Vechiul Testament, iar de atunci în viitor fiecare om are posibilitatea prin credinţă să vină la Hristos pentru a primii mântuirea. Legea s-a terminat şi începe epoca Harului, care de fapt a exista şi în vechime dar sub alte denumiri. Oamenii se tem de moarte, fiindcă nu au fost creaţi ca să moară ci să aibă viaţă veşnică, iar Pavel vede acest lucru. Omul trăieşte o singură dată şi apoi merge la judecată, după care nu mai are posibilitatea de iertare. Hristos va veni să judece omenirea şi unii vor merge la moarte veşnică iar alţii la viaţă veşnică.  În Apocalipsa Hristos iese biruitor tot prin Sângele Lui şi va avea biruinţă completă asupra lui Satan. Dacă în cer păcatul este rezolvat, aici pe pământ este o rezolvare a lui la modul concret dacă ai fost Născut din Nou, Efeseni 1:13  „Şi voi, după ce aţi auzit cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El, şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit”. Aici se pune problema dacă ai intrat cu adevărat în Noul Legământ,  în plus apar probleme ca predestinarea, siguranţa mântuirii, căderea sfinţilor din Har aspecte pe care majoritatea teologilor nu le finalizează. Dacă se merge în Geneza la scopul creării omului, istoria binecuvântării reprezintă acelaşi scop, adică restabilirea Ymago Dey în fiecare credincios.  Dumnezeu cheamă în continuare pe oameni cel mai bun exemplu fiind  viaţa apostolului Pavel. De fapt sunt două persoane care răspund prin formula iată-mă unul este  Anania „ un om neprihănit după lege”, un credincios din Damasc,  iar al doilea este apostolul Pavel, care răspunde printr-o formulă asemănătoare Fapte 9:6  „Tremurând şi plin de frică, el a zis: „Doamne, ce vrei să fac?” Saul după convertire îşi recapătă parţial vederea, este botezat şi introdus în cercul ucenicilor, şi este înştiinţat de misiunea primită de la Domnul. El a fost ales de Dumnezeu pentru lucrare. Convertirea lui Saul s-a produs pe drumul damascului în praful drumului şi face o întoarcere de 180 d grade de la iudaism la creştinism. Deşii trebuia să îl cunoască pe Isus Hristos, nu s-a întâmplat în felul acesta, a prigonit creştinismul cu mult zel, iar un lucru înseamnă să cunoşti „litera legii” şi cu totul altceva înseamnă să ai o relaţie mântuitoare cu Dumnezeu.  Convertirea lui Saul a fost reală, dovada fiind cuvintele pe care le spune „Doamne, ce vrei să fac”, dar ulterior desprinderea de învăţătura iudaică şi trecerea la creştinism a fost un proces atât în gândirea apostolului Pavel cât şi a creştinismului în general care a avut nevoie de timp pentru aşi clarifica învăţăturile. Se consideră că spre sfârşitul secolului I învăţătura creştină era bine conturată. Pavel avea nevoie de iluminarea Duhului Sfânt lucru care s-a întâmplat. El recunoaşte în Persoana lui Isus pe  Unsul, Mesia Hristosul şi se dedică predicării Evangheliei, la evrei, neamurilor şi împăraţilor. Fiind cetăţean roman, un om învăţat, obişnuit filozofia greacă, cu învăţătura evreilor, sau alte culte religioase era omul potrivit pentru a face faţă diferitelor împrejurări din misiunea de Evanghelizare, dar fără să fie scutit de necazuri mari. Se pare că a asista la uciderea lui Ştefan cu pietre fapt care  l-a impresionat. Începe lucrarea de misiune cu Barnaba şi se duc în Ierusalim la primul Conciliu pentru a clarifica problemele apărute. Fiindcă iudeii nu credeau în Cristos decât în număr mic, Pavel predică neamurilor în case, sinagogă şi alte locuri. În cele trei călătorii misionare el plantează biserici, rânduieşte bătrâni şi diaconi, le trimite scrisori de încurajare sau de mustrare în plus clarifică învăţătura creştină. El se desparte de Barnaba şi ia ca tovarăş de misiune pe Sila şi o parte din timp pe Timotei, şi i se alătură şi evanghelistul Luca. Opriţi de Duhul Sfânt să predice în Asia Pavel se orientează spre alte zone geografice printre care şi Macedonia. Dacă se ia în calcul credinţa musulmană din Orient, prigonirea creştinilor din ziua de astăzi lucrul acesta ar trebui să ne de  gândit. Viaţa lui Pavel a fost agitată, s-a confruntat cu tot felul de erezii interne sau eterne care ameninţau biserica, în plus suferă pentru Hristos de nenumărate ori (2 Corinteni 11:20-33), apoi merge la Ierusalim unde este arestat la Cesarea şi apoi ajunge în faţa Cezarului la Roma unde este judecat. El simte că va murii aşa cum scrie în cartea lui Timotei.  Se pare că martirizat în timpul prigoanei dezlănţuite de Nero anul 63 – 67 d.Cr. Tradiţia afirmă că Petru şi Pavel au fot episcopi la biserica din Ierusalim, dar nu există date în sensul acesta. El la început răspunde prin formula „Doamne, ce vrei să fac?” – sinonimă cu iată-mă şi rămâne statornic şi credincios lui Hristos până la capăt. Exemplul lui Pavel şi a celorlalte personaje biblice amintite anterior sunt demne de urmat de fiecare om care poartă numele de creştin. Am exemplificat mai mult sau mai puţin aspecte importante ale credincioşilor din Vechiul şi Noul Testament, pentru a arăta că răspunsul imediat la Glasul lui Dumnezeu prin formula iată-mă a continuat cu o viaţă de sacrificiu şi credincioşie până la capăt.

BIBLIOGRAFIE:

STUDIU INTRODUCTIV ÎN LEGEA ISTORIA ŞI POEZIA VECHIULUI TESTAMENT de VASILE TALPOŞ ETITURA DIDACTICĂ ŞI PEDAGOGICĂ, R. A. BUCUREŞTI 1999
SCURTĂ INTRODUCERE  BIBLICĂ de ERNEST AEBI  Editura Lumina Lumii
INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ŞI NUME DIN BIBLIE. Bucureşti 2003
DICŢIONAR BIBLIC   SOCIETATEA  MISIONARĂ ROMÂNĂ,     Editura  “Cartea Creştină”  Oradea  1995.
Epistola către Evrei, vol. 2 de Biniamin Fărăgău Cluj Napoca risoprint 2004
TEOLOGIE SISTEMATICĂ de WAYNE GRUDEM, Editura Făclia, Oradea 2004
Sait www.theophilos.3x.ro
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/cartea-geneza.html
Enciclopedia Iudaismului. Sait https://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012
Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Soluția finală
Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pentateuh.html
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-genesa.html
O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine editia2012
Sait http://publicatia.voxdeibaptist.org/apologetica_mai15.htm
Sait ROBOAM http://www.roboam.com/
Sait  http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/legamant-alianta.html
Explicaţii ale Bibliei pe Noul Testament Saitul  http://www.theophilos.3x.ro
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/cartea-evrei.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistola-catre-evrei.html
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
URL http://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX
Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/anania.html

Note de subsol:

[52] O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
[53] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 9 -23
[54] Epistola către Evrei  vol 2 de Beniamin Fărgău pag 27 – 45
[55] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[56] Epistola către Evrei de Biniamin Fărăgău vol 2 pag 65
[57] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[58] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[59] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[60] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[61] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
[62] URL http://alfaomega.tv/israel/123-sectiuni-tematice/israel/2306-teologia-inlocuirii#ixzz4B3AxVcHX
[63] Sait http://www.gotquestions.org/Romana/teologia-legamantului.html
[64] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/anania.html
[65] INDEDEX TEMATIC DE TERMNEI ŞI NUME DIN BIBLIE. pag 17
[66] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[67] Sait Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[68] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pavel_29.html
[69] Dicţionar Biblic pag 975
[70] Dicţionar Biblic pp  976-977