Manual de teologie (ultima parte)

12
views

John Leadley Daggde John Leadley Dagg, D. D.

CONCLUZIE

DATORIA BAPTIȘTILOR

Ordinul bisericesc pe care acest tratat pretinde a-l extrage din Sfintele Scripturi nu se bazează pe autoritatea omenească. Secta care îl păstrează nu are o figură impozantă pe paginile istoriei ecleziastice și nu are un rang între denominațiile creștine, pentru a-i recomanda particularitățile acceptării generale a omenirii. Când Evanghelia a fost introdusă lumii pentru prima oară, doar puțini dintre cei înțelepți, puternici și nobili au sărit în apărarea ei. Dumnezeu s-a mulțumit cu cei slabi ai lumii, pentru a-i pune în dificultate pe cei puternici, deoarece nici o carne nu trebuie să se slăvească în prezența Sa. Evanghelia nu este un sistem al divizării umane și credința adevărată o primește ca pe înțelepciunea lui Dumnezeu, oricât de slabe sunt instrumentele promulgării ei. Adevăratul ucenic al lui Hristos nu trebuie să permită ca numele de anabaptist să-l distragă de la a se supune lui Dumnezeu și poruncilor Lui.

Deși adevărul lui Dumnezeu nu are nevoie de autoritatea umană sau de patronajul numelor mari, este o plăcere divină să se facă cunoscut lumii prin instrumente umane, și aceste instrumente trebuie adaptate scopului pentru care sunt angajate. Dacă Dumnezeu a trimis o sectă pretutindeni disprețuită să facă adevărul cunoscut, adevăr pe care cei înțelepți și învățați l-au trecut cu vederea, acea sectă trebuie să înțeleagă slujba la care a fost chemată și să împlinească datoria prescrisă, ferm, cu credință și teamă de Domnul. Așa cum oamenii sunt desemnați pentru o anumită treabă, să căutăm și noi prin efort constant să aflăm voia Celui sub a cărui autoritatea supunem toate puterile noastre, și să ne supune diligent acelei voințe, indiferent de reacția de laudă sau dispreț a oamenilor.

1. este datoria noastră să păstrăm poruncile lui Hristos și ordinul bisericesc instituit de El, strict conform cu Sfintele Scripturi.

Urmașii lui Hristos au stabilit organizații ecleziastice care nu sunt după voia Lui și au corupt ceremoniile de închinare instituite de El. Aceste erori sunt aprobate de oameni înțelepți. Menținerea particularităților noastre față de aceste influențe apare ca bigotism și minți înguste și dacă sunt particularități pe care cuvântul lui Dumnezeu nu le cere, trebuie să renunțăm la ele. Dar dacă am obținut cunoașterea voii Divine acolo unde majoritatea oamenilor s-au înșelat, este o datorie solemnă și o responsabilitate să ne ținem tare de ceea ce am primit și să apărăm adevărul dat nouă.

Sunt oameni buni în toate denominațiile și diferitele forme de religie au pietate și sunt preferințe individuale. Dacă nu admitem aceasta suntem văzuți ca negând faptul că pietatea se găsește și în afara noastră. Indiferent dacă oamenii ne înțeleg sau nu, trebuie să ne supunem lui Dumnezeu în toate. Nici o poruncă dată de El nu este mai puțin importantă și nu avem libertatea nesupunerii. Când Dumnezeu ne arată calea,nu mai există preferințe umane. și când cunoaștem voia lui Dumnezeu, trebuie să ne supunem și să învățăm și pe alții să se supună. Declarăm fără aroganță că suntem voia lui Dumnezeu și lăsăm pe toți la judecata Lui. Omul care nu se supune lui Dumnezeu pentru că porunca este minoră, nu are supunerea în inimă și omul care, știind voia lui Dumnezeu, nu o declară de teama autorității omenești, atunci îi este frică mai mult de oameni decât de Dumnezeu.

2. este datoria noastră să ne supunem poruncilor, să respectăm forma slujbelor religioase care nu sunt așa de importante ca adevărurile morale.

Una din primele coruperi ale creștinismului a fost mărirea importanței ceremoniilor și atribuirea puterii salvatoare ceremoniilor. Superstițioasa reverență față de formă a introdus tendința de a corupe forma și a înlocui poruncile lui Dumnezeu cu ceremonii omenești. Pentru restaurarea acestor porunci la puritatea lor inițială și pentru înțelegerea și învățarea faptului că ritualurile externe nu salvează, Dumnezeu a chemat baptiștii. Suntem adesea acuzați cu accentuarea importanței scufundării, dar noțiunea că botezul are o eficacitate sacră nu este apărată de noi. Botezul copiilor, la fel. Botezăm doar pe cei care sunt regenerați prin aceasta arătând că botezul nu regenerează. Accentuăm spiritualitatea și nu forma.

3. este datoria noastră să păstrăm și să arătăm sistemul doctrinei creștine în măsura sa adevărată.

Un pas mare s-a făcut în expunerea adevărului creștin, când ceremonia este inferioară spiritualității. Aceasta ne dă ocazia de a ajusta părți ale sistemului la armonia potrivită. Păstrarea doctrinei sănătoase se găsește în membrii convertiți ai bisericii. Biserica universală este stâlpul și baza adevărului, deoarece constă în cei care iubesc adevărul și bisericile locale sunt formate din același material și sunt gata să stea împotriva ereziei. Bisericile baptiste fac aceasta pentru cauza adevărului. Acordul general al bisericilor baptiste, ca doctrină și ordine bisericească, dă ocazia gratitudinii față de Dumnezeu. Să avem grijă să nu distorsionăm frumosul sistem al adevărului divin , accentuând doar o parte din el sau suprimând alta.

Deoarece nu suntem de acord cu anumiți învățători ai religiei cu privire la credința noastră și la practica cu privire la forma externă a religiei, suntem mereu tentați să facem prea mult caz de aceste forme externe. Trebuie să ne luptăm cu această tentație. Dacă mărim nepotrivit ceremonia, ne abandonăm principiile și nu mai le împlinim misiunea la care Capul bisericii ne-a chemat.

4. este datoria noastră să menținem viețile sfinte în supunere.

Mulți au doar o formă de evlavie, fără a-i cunoaște puterea. Ei pun supunerea la preceptele ceremoniale, dar neglijează chestiunile mai serioase de obligații. Respectarea ceremoniilor nu are o legătură cu retragerea din îndatoririle mai importante. Într-o familie plină de afecțiune, copiii care vor să-i mulțumească pe părinți și să le împlinească dorințele și se așteaptă să își facă datoria în lucrurile de moment. Copiii Tatălui ceresc sunt baptiștii. Pretindem că ne supunem deplin voii Lui în formele externe ale religiei. Consistența cere ca noi să fim mai supuși în chestiunile de fond. Este o ofensă la adresa lui Dumnezeu dacă neglijăm poruncile Lui, dar îl mulțumim la forma externă a slujbelor. Ochiul Lui omniscient detectează frauda și sfințenia Lui o detestă. Reputația religiei suferă din cauza necredinței noastre și oamenii care ne văd comportamentul își confirmă necredința, spre pierzania lor veșnică. Persoanele care nu se supun Domnului în toate lucrurile, pot neglija preceptele sfinte, dar baptiștii trebuie să fie sfinți în toate lucrurile. Mărturia noastră cere să fim cei mai buni oameni din lume și trebuie să depunem eforturi continue să umblăm conform cu mărturia.

5. este datoria noastră să umblăm cu credință și perseverență pentru a aduce toți oamenii la cunoașterea adevărului.

Susținem că împlinim trimiterea lui Hristos dată apostolilor ai mult ca alte denominații creștine. Trimiterea necesită ca noi să predicăm evanghelia la orice om și să o respectăm. Această obligație s-a simțit în ordinul și credința noastră și ar trebui să o simțim toți. baptiștii englezi au onoarea de a fi primii în lucrarea de misiune modernă și numele de Carey, și colegii lui care au fost pionierii acestei slujbe dificile, merită să fie amintiți. Numele lui Judson și Rice apar între primii din misiunea din America și convertirea acestor oameni la credința baptistă poate fi văzută ca o chemare specială a lui Dumnezeu pentru baptiștii americani de a munci la răspândirea evangheliei pe pământ. În Europa, Oncken și grupul lui nobil de asociați împlinesc prin eforturile lor pline de succes în cauza Răscumpărătorului, obligațiile pe care fiecare baptist ar trebui să le simtă. Devotamentul voluntar față de Hristos și responsabilitatea imediat față de El, sunt deosebite în distingerea particularităților și noi trebuie să fim diferiți între urmașii lui Hristos prin suferința pentru cauza Lui.

6. este datoria noastră să promovăm unitatea spirituală a bisericii universale, prin exercitarea dragostei frățești față de toți cei care poartă chipul lui Hristos.

S-au propus diferite scheme prin înțelepciunea omenească pentru amestecarea diferitelor denominații creștine. Acestea își au originea în concepția eronată că unitatea bisericii universale trebuie să fie în organizațiile externe. Pentru efectuarea uniunii sunt necesare compromisuri din partea părților și conștiința individuală trebuie să se supună judecății multora. Toate aceste scheme de amestecare sunt inconsistente cu credința baptistă. Noi căutăm unitatea spirituală. Rem ca fiecare să stea pe terenul Bibliei, să ia poziție acolo, în exercitarea propriei judecăți și conștiințe. acolo chemăm pe frații noștri din toate denominațiile să ne întâlnească. Renunțăm la tot ce nu este cerut de cuvântul lui Dumnezeu, dar ce se cere, nu facem compromisuri. Ne bucurăm să vedem în cei care nu au vederile noastre despre adevăr, dragostea pentru Hristos și cauza Lui. Îi iubim de dragul lui Hristos și vrem să ne unim cu ei în lauda Lui. Suntem una cu ei în duh, deși nu ne conformăm cu ceea ce ei deviază de la Biblie. Cu cât îi iubim mai mult, cu atât mai atenți suntem să umblăm înaintea lor în supunere față de poruncile Domnului. și dacă uneori ei înțeleg greșit motivațiile noastre și judecă greșit acțiunile noastre, ne consolăm că Domnul aprobă și ei vor aproba când ne vom întâlni în prezența Lui.

APPENDIX

SITUAȚIA LUI ENON

Deoarece a boteza înseamnă a scufunda, declarația scripturii că „Ioan boteza în Enon” este dovada că locul oferea apă destulă pentru scufundare. Dovezi adiționale sunt furnizate în declarația scriitorului inspirat , că Ioan a ales acest loc de botez „pentru că era multă apă acolo.” În remarcile pe subiect de la pag. 60, nu am intrat în detalii cu privire la poziția geografică a Enonului. Subiectul a fost considerat de Rev. G. W. Samson, în tratat, la pag. 63, și ajunge la concluzia: „în Iordan, unde Galileea și Samaria îl traversează, Ioan a ales locația favorită pentru botez. Înregistrările despre primii creștini, aprobate de NT arată că Enon era parte din Iordan. În această parte a fluviului, cursul este mare, lărgimea este de 45 de yarzi și adâncimea de patru picioare.

Tratatul dl. Samson a fost publicat în 194 de pagini, cu titlul „tratat despre botez pentru vremuri”. Cititorul care dorește să înțeleagă controversa botezului, va găsi subiecte importante discutate cu abilitate.

O situație diferită a fost atribuită Enonului într-o lucrare care abia a fost tipărită – cetatea marelui rege sau Ierusalimul cum a fost, cum este și cum va fi. Autorul lucrării, Dr. Barclay, misionar rezident în Ierusalim de trei ani și jumătate crede că a găsit locul antic de botez, la câteva mile de orașul sfânt. El o descrie „pe o rută încâlcită spre locul unde am început, de la Wady Farah, coborâm cu dificultate în valea încântării – acesta este sensul literal al cuvântului – și nu am văzut nimic mai încântător ca peisaj în toată Palestina. Urcând pe cursul învolburat, trecem de jumătate de duzină de ramificații ale fluviului, cel mai frumos și natural natatoria pe care l-am văzut, apa, rivalizând ca transparență cu aerul, cu adâncimi ce variază între câțiva inci și mult mai mult, umbrit de pomi pe margini, uneori în bazine naturale de marmură – o variație a calcarului. Aceste bazine sunt pline cu peste jumătate din izvoarele cu apa cea mai pură și rece, ce iese din crestături pietroase la intervale diferite. Am ajuns la Enon.” Această conjunctură – că Ain Farah era Aenon—trebuie stabilită pe baza câtorva sugestii ale momentului, dar o cunoaștere mai intimă cu geografia din vecinătate m-a asigurat că acest loc este ‘Enon lângă Salim, unde Ioan boteza, deoarece era multă apă acolo.'”

LOCUL BOTEZULUI FAMENULUI

Scriitorul Faptelor Apostolilor ne-a informat că famenul a fost botezat unde coboară drumul de la Ierusalim la Gaza, care este în deșert.1Termenul „deșert” sugerează unora ideea că botezul a avut loc într-o zonă aridă, în care nu se găsea destulă apă pentru scufundarea la botez. Gaza, deși era un oraș populat 2 acum era aproape fără locuitori, conform cu profeția 3 „voi trimite un foc în Gaza, care va arde totul”. 4 În limbajul scriptural, termenul deșert sau pustie este aplicat unei țări puțin locuite, cu cetăți la distanțe mari una de alta. Se aplica deci la Gaza și la drumul pe care famenul cobora din Ierusalim.

Dr. Barclay descrie o călătorie pe care a făcut-o de la Ierusalim, la Gaza. A găsit locul ce trecea printr-o țară fertilă, plină de apă. A căutat un loc pentru botezul famenului, dar starea rea a țării i-a oprit căutările. El spune: „vroiam mult să vizităm El-Hassy, pe baza informațiilor primite de la șeicul din Felluge, și confirmate la Burrier, că în Wady-el-Hassy, la 2-3 ore distanță, la Ras Kussahbeh și la Moyat es-Sid, în același wadi, apa este la fel de largă ca și cortul nostru și cu adâncimi diferite, până la 6-7 picioare – uneori apare și dispare. Aceasta este fără îndoială, (Moyat es-Sid), apa pe care o căutam, dar am fost constrânși să abandonăm ideea de a o vedea.”

Descrierea dl. Samson a țării prin care călătorea famenul este aceeași cu cea a Dr. Barclay. Sunt observate mai multe locuri pe drum, în care se putea face scufundarea. Cu privire la unul din acestea, el scrie: „în fața cetății este o fântână de apă dulce și trocuțe de piatră mari în care beau caii apă. Acest loc a fost fixat de Dr. Robinson ca Bethsur menționat de Eusebius și Jerome ca locul în care famenul a fost botezat. Terenul din fața fântânii și structura din spatele ei este așa de deschis și acoperit cu pietre, încât este greu de apreciat ce a fost odată aici. Este o gaură cu fund nisipos, acum. Greu se poate concepe că în zilele lui Irod, constructorul fântânii, acest izvor favorabil nu a fost făcut pentru a suplini un bazin în acest pământ cu așa structuri și acum este apă destulă pentru a umple un rezervor, ce curge din trocuțe și este absorbită de pământ; conform cu mențiunea lui Jerome, era la fel în zilele lui. Faptul că un drum de care trecea pe aici în vechime este perceput de călătorul observat în această călătorie. Dr. Robinson observă de două ori între Hebron și Ierusalim acest lucru, și noi am avut dovezi mai clare.

SCUFUNDAREA ÎN CLIMATELE RECI

La obiecția făcută la pag. 67, că scufundarea nu este potrivită în climatele reci, nu am răspuns. Prezint cu plăcere cititorului următoarele remarci pe acest subiect, scrise la cererea mea de Rev. Mr. Samson:

Ideea de scufundare, ca poruncă pentru biserica lui Hristos, este incompatibilă cu modelul lui că religia se va răspândi la toate națiunile și climele, și nu este aprobată nici de scripturi și de faptele istorice, cu privire la răspândirea creștinismului.

Când Isus a spus: învățați-i, faceți ucenici, El a adăugat: botezați-i în numele Tatălui, al Fiului și al DS. Termenul botez folosit de Hristos, cum arată orice învățat grec, însemna doar scufundare. Este imposibil de reconciliat cu înțelepciunea supremă a lui Isus, că fără calificarea limbajului, El a poruncit aceasta în această formă pentru națiuni din diferite clime, dacă era ceva inconsistent cu imersiunea și sănătatea.

În istoria apostolică a fost testat acest lucru. Apostolul era obișnuit cu botezurile, în vecinătatea Ierusalimului, la început, între oamenii simpli care făceau baie în Iordan și în bazinele Orașului Sfânt. El scrie o epistolă către Roma, centrul rafinamentului și luxului, unde unii membrii ai casei lui Cezar se alăturaseră bisericii creștine, într-o regiune cu zece grade la nord de Ierusalim, unde frigul iernii obliga pe martirul lepădat de sine să trimită până la Troia după o pelerină romană lăsată acolo, dar nu s-a modificat botezul nici pe baza rafinamentului oamenilor, nici pe baza iernii riguroase: „suntem îngropați cu El în botez, în moarte” 5 trebuie să ne amintim că vara este caldă în orice climat, baia este adesea practicată, ca în Roma, la fel și în țara noastră, mai mult de oamenii din nord, decât de cei din sud, și iarna sudică, la latitudinea Ierusalimului, unde zăpada se topește imediat după ce a căzut, este mai grea decât în nord, aerul fiind mai rece și apa mai friguroasă.

Istoria este mai convingătoare cu privire la aceste fapte apostolice. Biserica greacă estică, lângă care biserica romană vestică ocupă 3-4 țări mici în sudul Europei, are toate tipurile de climat și de clase umane. Începând cu Abisinia, în regiunile fierbinți ale Africii centrale, prin Egipt, în nordul Africii, pe lângă Asia de vest, jumătate din Europa, Siberia întreagă și Rusia de nord, cuprinzând astfel cele mai reci regiuni și cele mai fierbinți, în care omul poate trăi. În toate aceste climate, la acești oameni, botezul este administrat cu scufundare triplă. Fie copil care țipă și se zbate, este scufundat de trei ori în apa botezului. La jumătatea lui Aprilie, când apele Iordanului sunt reci încă, de zăpada ce se topește și care este pe vârful Hermonului și Libanului, din care iese izvorul, în fiecare an, între 5000-6000 de persoane de orice vârstă, sex, climat, condiție, merg în apa rece și se scufundă singuri sau sunt scufundați de alții. La St. Petersburgh este o exprimare mai interesantă, la jumătatea iernii, ca replică la obiecția că clima face scufundarea impracticabilă. Ziua aleasă pentru botez este de Crăciun, lângă anul nou, prin gheața de pe Neva. O capelă temporară este ridicată pe gheață, se taie o gaură în gheață și în ceremonie apa este sfințită de preot, când mamele aduc copiii la botez și oamenii maturi se botează acolo. Iarna, când prozeliții în regiunile nordice ale Rusiei se convertesc, sunt botezați prin gheață. cine vrea să verifice aceste afirmații, poate consulta lucrarea lui William Burder, Ceremonii religioase, publicată la Londra în 1841; sau poate fi martor ocular.

Biserica vestică, mai ales cea romană, s-a îndepărtat de modul original de botez, și nu din motive climatice. Partea nordică, nu sudică a Europei de vest, care inițial era pur creștină și nega autoritatea bisericii romane, care se depărtase cel mai puțin de credința în Isus în vremurile dinaintea coruperii, și a devenit doar nominal aliată cu biserica romană, și care a îmbrățișat prima reforma – cele mai reci regiuni ale Europei de vest au primit și menținut cel mai mult ritualul scufundării. Latitudinile calde au părăsit acest ritual.

Verificarea acestui fapt se face prin cronicile latine ale lui Alcuin și ale altor misionari, care în timpul domniei lui Alfred al Angliei și Charlemagne al Franței duceau creștinismul pur în Germania și câștigau triburile sălbatice la creștinism. Adevărul din Isus era predicat sălbaticilor și primit de ei și citim scrisoarea lui Alcuin către Charlemagne, poruncind fidelitatea față de trimiterea lui Hristos, sfătuindu-l să nu forțeze cu sabia pe acești oameni să se boteze, citând pe Jerome, comentariul despre Matei xxviii. 19, 20: “Primum eos doceant, deinde doctas intinquant aqua,” pentru a arăta că părinții bisericii spuneau că misionarii trebuie să învețe oamenii mai întâi, apoi să-i scufunde în apă. În Vistula nordică și rece, mii și mii, ne spun cronicile vremii, vara și iarna erau botezați, pe baza mărturiei sincere a credinței în Hristos.

Confirmarea acestui fapt, că oamenii din țările reci preferă scufundarea se găsește în lucrarea „Wheatly on the Book of Common Prayer of England,” ediția Bohn, pp. 337–350. El spune: „botezul se făcea la începutul creștinismului în izvoare sau fântâni…în vremurile vechi, erau mari și încăpătoare, pentru a se acomoda cu obiceiurile vremii: imersiunea și numărul mare de botezați, deodată. În mijlocul lor era o partiție, de o parte bărbații, de o parte femeile, pentru ca botezându-se împreună, să nu dea ocazia la sandal sau indecență.” Autorul citează pe Edward, când mulțimea era așa de mare încât nu încăpeau în biserică, ceea ce arată botezul se administra la adulți, prin scufundare și că se puteau boteza mai mulți deodată. Autorul spune: „cu excepția ocaziilor extraordinare, botezurile erau rar sau poate nu erau deloc administrate în primele patru secole decât prin scufundare. Nu se folosea stropirea, în țările care nu aparțineau de Papă, și între țările care se supun autorității lui, Anglia a fost ultima care a primit acest ritual, deși scufundarea a fost recomandată întotdeauna. Salisbury Missal, tipărit în 1530 ( ultimul în forță înainte de Reformă), expres cere și poruncește scufundarea. și în prima carte de rugăciuni a Regelui Edward VI, porunca generală a preotului este scufundarea în apă. Aici vedem că nu pe baza climei au avut loc schimbări, oamenii din nord au fost ultimii care au renunțat la modul original și nici autoritatea Papei nu i-a determinat să renunțe la Missal forma primită inițial în creștinism. Citim că din dragoste pentru porunca inițială, locurile de botez erau așezate în perioada papală în apropierea bisericilor. Autorul consideră că motivul pentru care scufundarea a fost înlocuită cu stropirea a fost – multe doamne, apoi oamenii de rând, au spus preotului că copiii lor sunt prea fragili pentru scufundare. Dar ceea ce a confirmat în principal practica a fost faptul că unii din bogații care u plecat din Anglia în Germania, Elveția, etc, în timpul domniei sângeroase a Reginei Mary, s-au întors de acolo cu obiceiurile acelor de dincolo de ape, unde au fost primiți și adăpostiți. au văzut că în Geneva și în alte locuri, botezul se făcea prin stropire, au crezut că fac un serviciu bisericii Angliei, introducând practica dictată de Calvin. În timpul reginei Elizabeth, și a regelui James și regelui Chrarles I, puțini copii mai erau scufundați. Așa pare că nu era sănătos, la 1500 de ani după ce a apărut creștinismul în Anglia, nici nu se menționase acest lucru, dar era o modă ce a dus la schimbare. Acești reformatori nu își mai aminteau că bazinele fuseseră folosite pentru botez înainte de papalitate, și obiceiul nu s-a întrerupt de la începutul creștinismului, doar în locurile unde Papa avea autoritate. Dar înțelegând puțin scripturile și antichitatea, se restaurează scufundarea. Deși aceasta este porunca din Cartea de rugăciune, autorul regretă că este ineficientă. Obiceiurile, moda triumfă peste statutul Angliei.

Lupta minții proprii de a fi satisfăcută cu apelul la climat ca și argument pentru stropire, vorbește în aceste două propoziții ale autorului. Ordinul prezent al Cărții de rugăciune cu privire la botez este păstrarea cât mai aproape de regulile primare despre botez, admițându-se uneori argumentul frigului din regiunea unde sunt botezați copiii. Deși Sir John Floyer, într-un discurs despre băile reci, a arătat că natura trupurilor noastre, din regulile medicinii, din experiența modernă și istoria antică, nimic nu duce mai mult la păstrarea sănătății unui copil ca scufundarea în apa botezului.”

Note de subsol:
1. Fapte viii. 26.
2. Juds xvi. 1-3.
3. Ier. xlvii. 5.
4. Amos i. 7.
5. Rom. vi. 4.