Istorie Baptistă – De la fondarea biserici creştine până la finalul secolului al 18 lea (continuare)

6
views

J. M. Crampde J. M. Cramp, D.D. (1796-1881)

CAPITOLUL VI
Perioada Agitată, din anul 1567 până în anul 1688
SECŢIUNEA VI
Istoria Bisericii Broadmead, din Bristol

Poate vom reuşi să obţinem o imagine şi mai clară a condiţiei reale a baptiştilor în perioada domniei lui Charles al II-lea, privind mai degrabă la istoria unei biserici, decât la o altă sursă. Din fericire dispunem de astfel de date istorice.Consemnările bisericii din Broadmead, Bristol au fost publicate de Societatea Hanserd Knollys, dar şi mai recent în publicaţia „The Bunyan Library”. Vom oferi aici o secvenţă din acestea.

Această biserică a fost înfiinţată în anul 1640. Membrii ei se întâlneau în mod frecvent pentru închinare, şi chiar dacă nu era prezent un preot, cei înzestraţi ajutau prin rugăciune şi îndemnuri. În anul 1651, Domnul Ewins, care a fost preot în biserica Episcopală a devenit păstorul lor. Sub conducerea lui, biserica a prosperat. Pe lângă serviciile de Duminică, ei se mai întâlneau şi în serile de Joi, în case, pentru a învăţa din Scriptură şi pentru a se ruga unii pentru alţii. Şi-au dat seama că aceste întâlniri erau foarte folositoare.

Dar în anul 1661 au început necazurile. Pe 27 Iulie, Domnul Ewins a fost arestat în timp ce predica. A fost eliberat pe data de 25 Septembrie a aceluiaşi an, după care imediat şi-a reînceput actvitatea. Anul următor a îndurat o altă perioadă scurtă în închisoare. O încercare şi mai grea a venit peste ei în 1663 când, Domnul Ewins şi mulţi alţii au fost arestaţi pe 4 Octombrie, fiind acuzaţi de instigare la dezordine. Li s-au impus amenzi diferite (Domnul Ewins a fost amendat cu 50 de lire), iar pentru alţii s-a hotărât că trebuie să rămână în închisoare până ce-şi plătesc amenzile. Aşa, închisoarea a ajuns să fie o parohie până în anul următor, în luna Septembrie, când s-a făcut un compromis, adică, la achitarea unei părţi a amenzii, prizonierii au fost eliberaţi. Cu toate astea, Domnul Ewins nu a stat fără să facă nimic. Oamenii erau obişnuiţi să se adune în jurul închisorii, iar el, de la fereastra celulei pe are o ocupa, le predica, de la etajul patru. „Cuvântul Domnului era scump în acele zile.”

Până la acel moment obişnuiau să se întâlnească într-o capelă numită „The Friars” (Călugării), dar acum erau nevoiţi pentru o vreme, să se închine în case personale. Poliţiştii îi perturbau deseori, şi mulţi erau închişi şi amendaţi. Uneori când aflau că veneau ofiţerii, fugeau, refugiindu-se în pivniţă, iar alteori se ascundeau în mansardă. Dar chiar şi în astfel de condiţii, continuau să-şi ţină adunările. „În anul 1665”, consemnează ei, „am avut parte de multă tulburare, şi unii au fost închişi, însă Domnul ne-a ajutat să răzbatem.” Fermitatea lor s-a reflectat într-un mod remarcabil, într-o rezoluţie pe care-au aplicat-o, şi anume, cei ce din cauza fricii lipseau de la închinare, să fie consideraţi drept membri turbulenţi.” Numele tuturor membrilor era inscripţionat pe un pergament care era citit o dată pe lună, atunci când se întâlneau la Cina Domnului, şi aşa vedeau „cine îşi neglija datoria.” Nu mulţi erau dornci să se expună la o critică din partea bisericii; totuşi, uneori exista câte-un astfel de caz, i-ar cei în cauză era excluşi pentru că „şi-au neglijat datoria de-a se aduna, pe motiv de frică.”

Când a izbucnit plaga în Bristol, în anul 1666, persecuţia a încetat; şi timp de 4 ani a fost pace. În 1667, biserica a obţinut un alt „loc public de întânire.” Acesta era „o magazie spaţioasă, ce avea nişte trepte în faţă.” Domnul Ewins a murit în anul 1670, pe 26 Aprilie. În luna următoare, poliţia şi-a făcut din nou apariţia, ducând pe câţiva din membrii congregaţiei la magistraţii care i-au amendat. Acest lucru s-a repetat în câteva Duminici; dar ei, au încercat să-l protejeze pe păstor făcând o gaură în perete, aşa încât el să se poată adăposti într-o cameră a casei alăturate şi să predice fără să fie văzut. Astfel erau zădărnicite planurile urmăritorilor lor. Pe măsură ce opoziţia devenea din ce în ce mai violentă, ei au adoptat o nouă strategie. Au bătut în cuie uşile încăperii în care se întâlneau; iar „noi ne simţeam bine” consemnează ei, „să ne întâlnim pe uliţe şi drumuri timp de câteva luni.”

A urmat o altă perioadă de linişte de care ei s-au bucurat. L-au invitat pe Domnul Thomas Hardcastle, care la acea vreme predica de câtva timp în Londra, să le fie păstor. Acesta se afla în închisoare când i-a sosit invitaţia. După eliberarea lui a vizitat biserica şi le-a acceptat propunerea, devenind păstorul lor în anul 1671. În acelaşi an şi-au procurat „casa de adunare la capătul de jos al străzii Broadmead, acolo unde ereticii numiţi Quakers obişnuiau să se întâlnească înainte; casa avea patru camere mari transformate într-una singură de aproximativ 16 yarzi lungime şi 15 yarzi lăţime.” Acolo a predicat Domnul Hardcastle aprape 3 ani fără să întâmpine vreo problemă.

Dar în anul 1674, în Bristol a fost instalat un alt episcop, „unul pe nume Guy Carleton”-„care deşi bătrân şi cărunt, era un om dur cu cei buni care plecau de la ceea ce el numea Biserica.”…”Era hotărât să distrugă toate întâlnirile nostre, şi spunea că nu va lăsa nici urmă de congregaţie în Bristol; ci ne va determina pe toţi să venim la Biserică, cum obişnuia el s-o numească.” Cu el era aliat George Hellier, avocat, care a preluat funcţia de informator pe care a descoperit-o ca fiind mai rentabilă decât cea pe care-o avea. Îşi petrecea Duminicile mergând de la o casă de adunare la alta, în căutare de pradă. Princialul lui obiectiv era acela de-a prinde un păstor, parţial pentru a opri întâlnirile şi parţial de dragul banilor grei pe care-i aducea amenda. Domnul Hardcastle a fost arestat în 4 Februarie 1675 şi închis timp de 6 luni. Însă întâlnirile nu s-au oprit, chiar dacă arestările au continuat aproape în fiecare Duminică. Pentru a-l proteja pe păstor a fost instalată o perdea prin care o parte a încăperii era ascunsă. Aproape 50 de persoane puteau şedea în spatele perdelei, păstorul fiind şi el printre ele, tocmai ca să nu fie reperat. S-a avut în vedere ca un număr de „femei şi fete” să stea pe scări, aşa încât informatorii să nu poată da buzna înăuntru.” Prin această strategie, ori de câte ori Hellier şi acoliţii lui se apropiau, se dădea un semnal în urma căruia se trăgea perdeaua şi înceta serviciul, iar adunarea întreagă, în urma unui plan de dinainte ticluit, începea să cânte un psalm. Când informatorii ajungeau înăuntru erau foarte confuzi pentru că le era imposibil să spună cine anume predica; iar cântarea unui psalm nu era considerată o crimă. Însă „dreptatea se făcea pe străzi”, şi astfel, deseori reuşeau să-i târască pe câţiva în închisoare şi să îi sancţioneze cu amenzi.

Domnul Hardcastle a fost eliberat din închisoare după 6 luni; dar în a doua Duminică ce-a urmat eliberării lui, a fost surprins în timp ce predica, şi trimis din nou în închisoare. În timpul celei de-a doua lui detenţii a început să scrie o scrisoare săptămânală bisericii, care era citită Duminica la întâlniri. Aceste scrisori au fost păstrate. Ele sunt orientate într-un mod admirabil înspre mângâierea şi instruirea unor oameni încercaţi de astfel de circumstanţe. Cu adevărat era nevoie de ele. Către sfârşitul anului, întâlnirile ajunseseră „să fie foarte sărace şi fără putere din cauza amenzilor, închisorilor şi îngrijorărilr noastre constante, de fiecare zi.” La un moment dat, chiar episcopul însuşi făcea parte din echipa poliţiştilor!

Din anul 1676 până la mijlocul anului 1680 s-a făcut linişte în furtună. Domnul Hardcastle a murit în 1678 şi a fost succedat de Domnul Georges Fownes în Sepembrie, 1679.

Întreruperea întâlnirilor lor de închinare a încetat în Iulie 1680 şi a continuat uneori de-a lungul aceluiaşi an, dar şi în următorul. În Decembrie 1681, Domnul Fownes şi un mare număr de fraţi au fost prinşi şi trimişi în închisoare. El le predica acolo; 24 din ei au fost aduşi în faţa curţii şi obligaţi să dea cauţiune până vor fi rechemaţi să fie judecaţi pentru acuzaţia de tulburare a liniştii, cu care erau de cele mai multe ori ameninţaţi. Domnul Fownes a fost reţinut, însă fraţii au fost hotărâţi să verifice legalitatea detenţiei lui şi au făcut rost de documentul cu legea care prevede că o persoană poate fi reţinută în închisoare doar în urma deciziei curţii (habeas corpus), astfel, cazul lui a fost dus la Curtea King Bench din Londra, după care el a fost eliberat, dar interzicerea de-a mai predica în public i-a fost încă păstrată prin legea Five Mile ce era încă în vigoare.

Anii 1682 şi 1683 au fost cei mai întunecoşi pentru fraţii noştri. Îşi ţineau întâlnirile în case secrete, pe câmpuri sau în păduri, oriunde puteau cel mai bine să scape de atenţia autorităţilor. Primarul, consilierii principali şi poliţiştii nu mai aveau timp să meargă deloc la Biserică în anii aceştia pentru că tot timpul lor şi-l cheltuiau vânând întâlnirile „nonconformiştilor”. Câteva fragmente scurte din consemnările istorice vor arăta cum anume o duceau înaintaşii noştri.

29 Ianuarie, 1682—„Adunarea s-a făcut în trei locuri diferite. Mulţi din fraţi „mergeau după-masa pe strada Durdham Down, şi se adunau într-o peşteră din stânca către direcţia Clifton, acolo unde fratele Thomas Whinnell le predica.”

12 Martie—„Ne-am întâlnit pe câmpurile de lângă Barton Hundred şi Domnul Samuel Buttall din Plymouth a predicat în prima parte a zilei, iar fratele Whinnell seara. S-au estimat în jur de o mie de pesoane participante dimineaţa.”

19 Martie—„Ne-am întâlnit pe uliţele de dincolo de Baptist Mills (Morile Baptiste).”

13 Aprilie—„Ne-am întâlnit în ploaie, pe o ulicioară.”

20 Aprilie—„O zi de rugăciune, de la ora 9 până la 5 spre seară, acasă la Domnul Jackson, peste drum de Down, în linişte.”

4 Mai—„La o întrunire mică din Gloucestershire s-a anunţat că s-a făcut o acuzaţie împotriva fratelui Jennings, pentru că a predicat pe uliţe, şi că s-a emis un certifcat pentru încasarea unei amenzi de 5 lire, în caz neachitării, bunuri sau persoana.”

11 Iunie—„Fratele Fownes sosit de la Londra, însă neîndrăznind să vină în oraş din cauza Legii Corporaţiei, s-a întâlnit cu noi şi ne-a predicat în Kingswood, lângă Scruze Hole, sub un copac şi am îndurat ploaia.”

2 Iulie—„Păstorul nostru ne-a predicat într-un alt loc în pădure. Prietenii noştri s-au chinuit mult în ploaie, deoarece mulţi informatori au fost trimişi la vânătoare; dar noi eram liniştiţi, măcar că aproape 20 de bărbaţi şi tineri erau căutaţi.”

16 Iulie—„Mai întâi fratele Fownes, şi apoi fratele Whinnell ne-au predicat la adăpostul unui copac, fiindca ploua foarte tare.”

20 August—„Ne-am întâlnit deasupra la Scruze Hole, în locul nostru vechi, şi l-am auzit pe fratele Fownes predicându-ne de două ori în linişte. Fratele Terrill l-a rugat pe un muncitor să facă bănci pe partea unui deal ca să şedem pe ele, multe din ele ca o galerie; acolo ne-am întâlnit şi pe 27 August, în linişte. În ambele zile am cântat un Psalm sub cerul liber, în pădure.”

„În 7 Decembrie ne-am întâlnit pentru învăţătură acasă la Domnul Shuter, în Redcliffe Hill, în linişte, având mare grijă la plecare şi sosire, femeile nefiind îmbrăcate nici cu şorţuri albe, nici cu modele.”

21 Ianuarie, 1683—„Ne-am întâlnit la 8 dimineaţa, şi deşi erau 7 persoane călare şi 20 pe jos care ne vânau, am reuşit să scăpăm, împrăştiindu-ne şi făcând grupuri mai mici.”

Martie—„În această săptămână aproape 150 de „nonconformişti” au fost declaraţi vinovaţi pentru că nu au venit la biserică, şi amendaţi cu 20 de lire pe lună.”

25 Martie—„Domnul Fownes, deşi foarte bolnav a mers la întâlnirile din pădure; dar după trei sferturi de oră am fost înconjuraţi de cei ce ne urmăreau fie călare, fie pe jos, primii într-o ambuscadă.” Fratele Fownes a fost arestat şi trimis la închisoarea din Gloucester pentru 6 luni.

22 Aprilie—„Am ieşit afară la 4 dimineaţa, şi-am avut parte de linişte.”

14 Noiembrie—„O zi de rugăciune, câteva ore împreună în pădure, între Londra şi Sadbury Road: duşmanul a venit peste noi pe neaşteptate şi i-a prins pe 8 dintre noi; însă fraţii au scăpat, spre surpinderea lor. Tufişurile ne-au fost de mare folos.” Câteva surori au fost şi ele prinse: „a venit judecătorul Fitz-Herbert, dar în timp ce le interoga nu a putut să afle mare lucru, şi nici cine este predicatorul, aşa că au fost lăsate să plece.”

20 Decembrie—„Watkins, şeriful, şi alţii s-au dus cu garanţii de la judecătorul Herbert la fatele John Morgan, pe strada Temple, şi au luat ce bunuri au găsit pentru 7 lire şi 10 şilingi. Cu o zi înainte i-au luat şi lui Margaret Seymour cufărul şi hainele şi 30 de lire, pe 7 lire, pentru că a fost la întâlnirile noastre ţinute în câmp.”

30 Decembrie—„Pentru că era un ger cumplit şi zăpadă, ne-am întâlnit în pădure şi măcar că stăteam în zăpadă, soarele ne încălzea, şi eram liniştiţi.”

4 Martie, 1684—„Ne-am gândit la starea noastră jalnică; şi fratele Terrill ne-a amintit că datoria nostră stătea în trei lucruri:-1) Să veghem unii asupra altora, aşa încât niciunul să nu alunece înapoi în lume;-2) Fiecare să-şi aducă aminte de ziua de Duminică şi s-o sfinţească;-3) Să ne străduim să ne zidim unii pe alţii ca membri, şi pe lângă asta să facem ceea ce putem şi pentru salvarea altora din lume. Având în vedere cele de mai sus, şi că zilnic plutesc asupra noastră ameninţări cu sancţiuni de 20 de lire pe lună, sau 240 de lire pe an pe persoană, pentru că lipsim de la biserică, sau riscul de-a ajunge în închisoare în cazul în care nu plătim aceste amenzi, în prezenţa a 13 fraţi am convenit să ne întâlnim prin rotaţie în 5 locuri, unde fraţii cu diferite daruri să slujească, de 2 ori pe zi, la ora 9 dimineaţa şi la ora unu după-masa. Aceste cinci locuri erau: la fratele Dickson, sau la Davis, la fratele Clarck sau Robert Lewis, la fratele Whinnell, la fratele Ellis sau fratele Cornish si la fratele Terrill. Am căzut de acord şi cu trei locuri în care urma să ne adunăm pentru rugăciune şi repetiţie: fratele Gwilliam, fratele Bodenham şi fratele Reeve. Şi pentru că e posibil ca unii să se îmbolnăvească sau să fie închişi, ne-am gândit să facem grupuri de şase sau şapte într-un loc, patru să rămână înăuntru şi trei să meargă la repetiţii; aşa încât niciunul să nu meargă într-un loc decât o singură dată pe zi, şi nu în acelaşi loc în fiecare Dumnică; aceasta să se facă prin rotaţie, astfel că fiecare ajunge în locul de unde a început înainte cu 5 săptămâni. Prin această convenţie, aproape 100 ar putea auzi serviciile în fiecare Duminică, şi în câteva săptămâni să aibă beneficiul tuturor darurilor din biserică. Pe lângă asta, fratele Whinnell va repeta din nou predica în una din case, la serviciul de seară, şi în zilele săptămânii în alte locuri. Astfel rămânem în sfera legii, care permitea 4 persoane în afara celor din familie. Pe data de 9 Martie am început aceste întâlniri prin rotaţie.”

10 Aprilie—„Fratele Warren a fost amendat cu 10 lire pe motiv de tulburarea liniştii, el aflându-se la o întâlnire lângă Roe Gate, pe care a plătit-o în Gloucester. Dar Lugg a negat jurând că întâlnirea a fost în data de 27, când de fapt ea a fost în data de 29. Bătrânul frate Cornish a fost nevoit să vină din nou la următoarea şedinţă, împreună cu alţii. Unii au fost amendaţi cu 40 şilingi plus alte taxe şi eliberaţi. Surorile Fowles au fost închise la Gloucester. Unii au fost amendaţi cu 5 puncte, cum a fost cazul fratelui Jos. Wey; alţii cu 5 lire, după bunul plac al judecătorului, şi să rămână închişi până ce vor plăti amenzile. Cam în această vreme Pug Read a murit în condiţii mizerabile, fiind informator timp de 20 de ani; se spunea că unul din asociaţii lui i-a spart capul; el a fost acela care a dat buzna în casa fratelui Terrill.”

16 Septembrie—„Mai mulţi fraţi de-ai noştri, fratele Hunt, William Dickason şi ai lui, plus mulţi alţii au fost chemaţi la curtea episcopului, pentru că nu au luat cina Domnului.”

7 Octombrie—„Aproape încă 20 de fraţi de-ai noştri au fost puşi sub acuzaţie pentru că nu au fost la biserică.”….”Iar fratele Fownes odată adus la curtea de judecată, a fost acuzat de preşedintele Powel, pentru că a fost căpetenie, a fost turbulent şi aţâţător şi i s-a spus că dacă nu găseşte 600 de lire chezăşie pentru următoarea şedinţă de la Bristol, şi dacă nu va avea o purtare corespunzătoare, va zăce în închisoare.”

10 Octombrie—„Cu noul primar şi şerif ales, James Twyford-şeriful, ameninţă că va descoperi locul întâlnirilor noastre şi că nu va cruţa pe nimeni.”

13 Ianuarie,1685—„Fratele Fownes a fost tratat în acelaşi mod ca şi înainte, şi judecătorul Powell, preşedintele, a anunţat că din Bristol, Sir Richard Hart transmite că el, fratele este o persoană periculoasă. Aşa că l-au mai ţinut închis acolo la Gloucester.”

„Pe data de 29 Noiembrie, anul 1685, păstorul nostru, fratele Fownes, a murit în închisoarea din Gloucester, ţinut acolo mai bine de 2 ani şi 9 luni, în mod nedrept şi cu maliţiozitate, din cauza Evangheliei lui Isus şi pentru predicarea ei.” A fost iniţial condamnat la 6 luni, însă i-au spus că nu-l vor elibera dacă nu-şi va schimba comportamentul, adică dacă va promite că nu va mai predica, ceea ce fireşte nu a putut.

Asfel a învins duşmanul, şi astfel slujitorii Domnului au fost sărăciţi şi umiliţi. Cu adevărat, erau „vremuri grele”.