Păcate care nu se iartă (partea 3)

45
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

5). PĂCATE CARE NU SE IARTĂ[1].  (efectuate pe Pământ) Biblia menţionează trei păcate care nu beneficiază de iertare, iar  ele sunt Hula împotriva Duhului Sfânt, Păcatul cu voia, şi Păcatul care duce la moarte.

5). 1.) HULA ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT –  Cuvântul hulă are mai multe înţelesuri pe acelaşi fond  şi înseamnă ocară, injurie; ponegrire, calomnie; blasfemie, etc. Matei 12:31 „De aceea vă spun: Orice păcat şi orice hulă vor fi iertate oamenilor; dar hula împotriva Duhului Sfânt nu le va fi iertată”. Acest păcat al   “blasfemiei sau păcatului împotriva Duhului Sfânt”, este menţionat în  Noul testament (Marcu 3:22-30, Matei 12:22-32), iar termenul care este folosit în esenţa lui înseamnă “ireverenţa defăimătoare”. El este asociat cu termenul de păcat ca blestemarea lui Dumnezeu, sau prezentare lui Dumnezeu în mod deliberat ca ceva rău şi ceva care degradează, umileşte şi înjoseşte lucrarea sau Persoana lui Dumnezeu. La fel se întâmplă când asociem lucruri rele cu Dumnezeu, sau lucruri bune pe care nu le atribuim Lui. Dar aici avem un caz specific numit ca “hula împotriva Duhului Sfânt” (Matei 12:31-32), în care fariseii deşi le-au fost prezentate mărturia faptului că Isus a făcut minuni prin putere Duhului Sfânt, ei au considerat în mod rău voitor că Isus  a fost stăpânit de un demon, Belzebul (Matei 12:24). În Evanghelia după Marcu Isus arătă în mod precis prin ce anume au comis fariseii „hula împotriva Duhului Sfânt” Marcu 3:30  „Aceasta, pentru că ei ziceau: „Are un duh necurat.”  Există şi alte moduri în care se poate ajunge la păcatul blasfemiei, dar acest tip de blasfemie nu poate fi iertat. Acest gen de păcat nu poate fi repetat pentru că sus Cristos s-a Înălţat la cer, dar cu toate acestea se poate aduce hulă împotriva Duhului Sfânt, pentru o persoană care moare în necredinţă. A respinge în mod constant şi deliberat îndemnul Duhului Sfânt la pocăinţă, sa ajunge la blasfemie care nu se poate ierta. Dacă se ia ca şi referinţă Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” situaţia în care cineva nu beneficiază de iertarea lui Dumnezeu este ca persoana respectivă  să nu facă parte din „pentru ca oricine crede în El”. Se poate să existe şi alte situaţii dar nu avem referinţe biblice.

5). 2. PĂCATUL CARE DUCE  LA MOARTE. 1 Ioan 5:16 „Dacă vede cineva pe fratele său săvârşind un păcat care nu duce la moarte, să se roage; şi Dumnezeu îi va da viaţa, pentru cei ce n-au săvârşit un păcat care duce la moarte nu-i zic să se roage pentru păcatul acela”. Păcatul respectiv este un păcat care duce la moarte  şi în fiecare secol “ păcatul care duce la moarte” a fost perceput diferit. Dacă se ia ca şi referinţă versetul cheie „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23), fiind un singur verset este foarte greu să ne dăm seama despre ce păcat care duce la moarte este vorba ne vom folosi de comentarii pe acest verset. Nu se poate afirma în mod categoric care este  păcatul care duce la moarte[2] şi se folosesc diferite interpretări, alegând opinia cea mai corectă din punct de vedere biblic. 1. Sunt persoane care cred că păcatul care duce la moarte este un păcat în care credinciosul îl face şi stăruie în continuare în păcatul respectiv care deja devine viciu. Au fost credincioşi care au murit pentru că au luat Cina Domnului şi nu s-au judecat singuri 1 Corinteni 11:29  ”Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osînda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului”. 2. Alţii cred  acest  păcat se referă la ucidere, iar pentru cel care face lucrul acesta nu avem libertatea de a ne ruga. 3. Unii  îl identifică cu păcatul blasfemiei, care nu se iartă, atunci când atribuie lucrările Duhului Sfânt lui Beelzebul, adică Satana. 4. Alte persoane cred că păcatul este o formă ”specială de fărădelege” şi se referă la un păcat făcut de Moise, Aron, Anania şi Safira şi Dumnezeu pedepseşte cu o judecată sumară. 5. O altă explicaţie este că se referă la păcatul apostaziei, care este cea mai adecvată interpretare în contextul respectiv. Apostatul a luat cunoştinţă de  adevărul credinţei, este convins în plan intelectual, a făcut şi o mărturie în sensul acesta, dar nu a fost în realitate mântuit. După ce a ”gustat”,  renunţă complet la Isus Cristos ca Mântuitor şi Domn personal şi îl respinge, desconsideră, îi negă divinitatea şi mai grav îl batjocoresc pe faţă şi cad în cea ce spune Pavel în Evrei cap 6, fiind imposibil de iertat, efectuând un păcat care duce la moarte. Un creştin nu mai are libertatea să se roage pentru asemenea persoană fiindcă Dumnezeu a arătat deja în Cuvântul Său că aceşti oameni nu mai pot să fie iertaţi. O altă perspectivă a pactului care duce la moarte[3], este de a compara cu ce s-a întâmplat cu Anania şi Safira  Faptele (Apostolilor 5.1-10, sau 1 Corinteni 11.30), un păcat care este comis în mod deliberat, comis cu voia, în mod continuu, şi fără să aibă loc procesul pocăinţei. În Harul Său Dumnezeu permite oamenilor să păcătuiască, fără să îi pedepsească imediat, dar, există un punct, o linie, pe care o cunoaşte doar Dumnezeu, iar dacă cel care păcătuieşte trece de punctul respectiv, nu mai se poate pocăii, iar Dumnezeu decide să pedepsească chiar şi un creştin, în viaţa de acum sau în eternitate. Acest lucru s-a întâmplat în biserica din Corint, alte biserici, şi în bisericile din zilele noastre. Pentru noi este dificil de a conştientiza momentul când nu mai trebuie să te rogi pentru o persoană, dar decizia este la Dumnezeu,  iar Duhul Sfânt ne va lumina şi în privinţa aceasta.

5). 3. PĂCATUL CU VOIA.  Păcatul cu voia este o întoarcere deliberată şi conştientă împotriva lui Dumnezeu…..se subînţelege, din contextul cărţii Evrei „1. Să luăm, dar, bine seama, că atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu. 2  Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit. 3  Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. (Evrei 4:1-3) Păcatul cu voia este expus de apostolul Pavel şi se arată şi pedeapsa care urmează.  Ele este un păcat conştient şi voluntar[4]. Ca şi terminologie cuvântul voit (gr.  Hekousiōs), este folosit de Petru (1 Petru 5:2) şi se traduce „ de bunăvoie”, care este opus păcatelor care se fac din neştiinţă sau slăbiciune. De asemenea termenul de cunoştinţă (gr. epignōsin), înseamnă o cunoaştere în sensul bun şi adânc al adevărului despre Cristos şi Evanghelia Sa. De asemenea avem termenul de împotrivitori” (gr. hypenantious), care arată natura acestui păcat şi înseamnă pus împotrivă, opus, ostil, adversar. Acest lucru înseamnă respingerea în mod deliberat, şi conştient al Evangheliei şi adevărului reprezentat în Ea. Ca şi definiţii ale păcatului cu voia se pot elabora câteva care se apropie de adevăr. 1. omul respinge în mod deliberat Cuvântul lui Dumnezeu, deşii acest a fost propovăduit corect 2. Acest păcat este făcut de către creştini, care deşi au fost în Biserică nu au avut parte de Naşterea din Nou. 3. Pedeapsa care arată că „nu mai rămâne jertfă pentru păcate” indică faptul că respingerea Jertfei lui Cristos (unicul mod de iertare), fiindcă nu mai există o altă variantă de mântuite şi ea se face în termenii lui Dumnezeu şi nu a omului. Evrei 10:26  „Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate”, 4. în contextul „cărnii” o parte dintre credincioşi, evrei sau neamuri (şi din cauza persecuţiei), au rămas nehotărâţi, iar unii au trecut în tabăra opusă şi s-au împotrivit Evangheliei. Urmează pedeapsa respingerii lui Cristos Evrei 10:26  … nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate, 27  ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi”. În mod clar este vorba despre creştinii din biserică, care au respins Evanghelia pedeapsa fiind dublă . Nu mai au nici o variantă pentru mântuire şi urmează să fie pedepsiţi în focul cel veşnic.  Ca şi termeni pentru păcat avem a călcat în picioare” (gr. katapatēsas”), (Matei 5:13, 7:6.. 12:1), iar semnificaţia este „a arunca mărgăritare porcilor”, încearcă să valorific ceva care nu mai poate fi folosit, sau nu are valoare în ochii unor oameni. Această stare este una dintre cele mai dispreţuitoare forme de respingere, şi problema  este tratată în mod neglijent şi insultător. Un alt termen folosit este a socotit „necurat” (gr. koinon), ca ceva comun  obişnuit, prin care Dumnezeu este „redus” de  la caracterul sacru la profan. În Vechiul Testament păcatul este exemplificat şi pedepsit „cine a disprețuit legea lui Moise moare fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori, cu cât mai rea pedeapsă gândiți că va fi socotit vrednic cel care L-a călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu și a socotit necurat sângele legământului prin care a fost sfințit și L-a insultat pe Duhul harului?” În acest caz păcatul este comparat cu „dispreţul” pe care cineva îl arată faţă de Legea dată de Dumnezeu prin Moise şi respinge binecuvântarea oferită de Dumnezeu, aspect valabil şi în Noul Testament Termenul „insultat” (gr. enybrisas) înseamnă a trata cu dispreţ şi aroganţă şi a batjocori pe Dumnezeu sau Evanghelia, şi are mai mult un aspect verbal insultat” Evrei 10:15  Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul Sfânt. Căci, după ce a zis: 16  „Iată legământul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor” 17  adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 18  Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat”, ce ne indică faptul că ambele Legăminte au fost  sfinţite prin sânge. Păcatul face[5] referire  dispreţ şi batjocorirea Jertfei lui sus Cristos. În Vechiul Testament cine călca Legea lui Moise era omorât, iar pentru cel care respinge şi dispreţuieşte Evanghelia pedeapsa este şi mai mare. Ca şi esenţă a pedepsei este faptul că ştim de păcatul respectiv. Deuteronomul 32:35  A Mea este răzbunarea şi Eu voi răsplăti, Când va începe să le alunece piciorul! Căci ziua nenorocirii lor este aproape, şi ceea ce-i aşteaptă nu va zăbovi.”  Un alt aspect este cunoaşterea caracterului şi promisiunilor lui Dumnezeu. Ca şi o mică concluzie este versetul din Evrei 10:31  Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!, atunci când faci păcatul în mod conştient repetat şi respingi Evanghelia. Ca şi o definiţie păcatul cu voia este o respingere voluntară a Evangheliei, şi acest lucru denotă că nu te poţi pocăi, iar Dumnezeu nu oferă o altă cale, iar dacă se continuă tot aşa omul va cădea sub pedeapsa lui Dumnezeu. Atunci când[6] păcătuim cu voia după ce am cunoscut adevărul, nu mai există decât o aşteptare înfricoşată a judecăţii lui Dumnezeu. O acuzaţie gravă este a călca în picioare „sângele legământului cu care a fost sfinţit”, (Evrei 6:6), cu referire la Jertfa lui Cristos, păcat care nu mai are iertare. Cunoaşterea creează responsabilitate, iar omul având liber arbitru decide, iar dacă după ce a auzit Evanghelia  refuză şi se întoarce şi luptă împotriva ei Dumnezeu dă verdictul iar omul respective merge în Iad. 1 Petru 4:17  “Căci Suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. Şi dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?”. Dumnezeu este Suveran peste acest univers şi va judeca lumea. Este un lucru groaznic să cazi sub judecata lui Dumnezeu. De asemenea potirul mâniei lui Dumnezeu se va revărsa asupra necredincioşilor “Al şaptelea a vărsat potirul lui în văzduh. Şi din Templu, din scaunul de domnie, a ieşit un glas tare, care zicea: „S-a isprăvit!” (Apocalipsa 16:17). În cazul acesta nu mai există nici o speranţă. Lepădarea de credinţă înseamnă apostazie  (gr  apostasia), apare ca şi substantiv Fapte 21:21, 2  Tesaloniceni 2.3 şi în Evrei 3:12  „Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”. 1. Lepădarea de credinţă[7] se aplică credincioşilor care au cunoscut adevărul şi l-au respins. Ea poate îmbrăca forme doctrinare, sau teologice, prin care se resping sau se neglijează în mod intenţionat învăţături biblice 1 Timotei 4:1  „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”, şi aspecte morale, care înseamnă trăirea în păcat. Romani 6:16  „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire”?. 2. Biblia avertizează de pericolul apostaziei care pândeşte pe cel necredincios în nenumărate versete din care cităm doar unul 1 Timotei 4:1  „Dar Duhul spune lămurit că, în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de credinţă, ca să se alipească de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”. Avem suficiente versete de lepădare de credinţă la modul real. Isaia 1:2  „Ascultaţi, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbeşte: „Am hrănit şi am crescut nişte copii, dar ei s-au răsculat împotriva Mea”, fiind vorba de poporul ales, sau  Galateni 5:4  „Voi, care voiţi să fiţi socotiţi neprihăniţi prin Lege, v-aţi despărţit de Hristos; aţi căzut din har”, verste care se aplică şi la nivel individual 2 Timotei 4:10  „Căci Dima, din dragoste pentru lumea de acum m-a părăsit, şi a plecat la Tesalonic. Crescens s-a dus în Galatia, Tit în Dalmatia.” 3. Există etape care conduc credinciosul la apostazie. Prin necredinţă credinciosul nu priveşte cu seriozitate îndemnurile şi avertizările din Biblie. Când în ochii lui realitatea lumii este mai mare ca şi realitatea cerului el nu se mai apropie de Dumnezeu. Este amăgit de păcat şi devine îngăduitor cu păcatele personale. Prin împietrirea inimi el respinge Glasul lui Dumnezeu şi ignoră mustrarea. Duhul Sfânt este întristat, şi „stins” şi se depărtează de credinciosul în cauză. Atunci când apostazia are o formă continuată, există un punct sau o linie pe care o cunoaşte numai Dumnezeu, iar dacă persoana în cauză trece de acel punct  nu mai are puterea de a se întoarce şi nu mai există iertare ( Evrei 6:4-5). În mod paradoxal ei se consideră creştini dar  Pavel îndeamnă la verificare  Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă. Pe voi înşivă încercaţi-vă. Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi lepădaţi. (2 Corinteni 13:5). Un om care este sincer ştie că Dumnezeu “ nu doreşte moartea păcătosului” (Ezechiel 18:23) şi primeşte pe toţi aceea care se căiesc şi se întorc la El. Matei 26:74  “Atunci el a început să se blastăme şi să se jure, zicând: „Nu cunosc pe omul acesta!” În clipa aceea a cântat cocoşul”. 75  “Şi Petru şi-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Isus: „Înainte ca să cânte cocoşul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Şi a ieşit afară şi a plâns cu amar”. Pentru a pune în contrast păcate care se iartă şi păcate care nu se iartă, vom pune în opoziţie Harul şi predestinarea din care iese în evidenţă libertatea omului de a alege, fiindcă Dumnezeu nu ne-a creat roboţi.

Note de subsol:

[1] Ardelean Viorel
[2] Comentariu biblic la N T de William MacDonald pag 1141
[3] Sait https://gotquestions.org/Romana/pacatul-care-duce-moarte.html
[4] Ce înseamnă păcatul cu voia – Evrei 10.26-31 by Andrei Croitoru
[5] Ce înseamnă păcatul cu voia – Evrei 10.26-31 by Andrei Croitoru
[6] Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

VA URMA