Un Mântuitor ni s-a născut

28
views

Marian Ghitade Marian Ghiță

Isaia 8:19-9:7

Una dintre profețiile remarcabile ale Scripturii sfinte, cu privire la nașterea Domnului Isus Cristos, este cea vestită de profetul Isaia, în Isaia 8:19-9:7. Trebuie să știm că această profeție a fost rostită  de profet cu aprox. 700 de ani înainte de nașterea pruncului Isus în Betleem. Isaia vorbeste aici, în acest pasaj, rămășiței evlavioase a lui Israel și este aici profeţia cu privire la venirea pe pământ a Domnului Isus Cristos și la misiunea Lui. Poate că ar fi bine să examinăm cu mare atenție profețiile din Vechiul Testament cu privire la naşterea lui Mesia, a lui Cristos Mântuitorul lumii. 

Scena venirii Mântuitorului – Isaia 8:19-22

Este important să cercetăm cadrul în care este făcută profeția lui Isaia și cadrul în care a fost împlinită ea. Vom vedea astfel că avem aici o paralelă foarte interesantă între zilele noastre și ziua în care Isaia a anunțat venirea lui Mesia. De asemenea, vremea nașterii Mântuitorului a fost, în multe privințe, asemănătoare cu zilele noastre şi lumina care a răsărit pentru întunericul zilelor lui Isaia este aceeaşi lumină care a fost anunţată pentru lumea întunecată de azi. De fapt, Isaia putea foarte bine să fie un predicator pentru secolul 21.

Acum, noi sărbătorim Crăciunul şi naşterea lui Hristos într-un context de veselie. Dar atunci, în vremea lui Isaia, când te uitai în lume, nu era nimic care era marcat de veselie. Şi chiar şi acum, când te uiţi la ceea ce se întâmplă de Crăciun, descoperi de fapt multă tristețe. Iar multe lucruri care se fac în numele Isus Hristos nu aduc deloc cinste Lui. De fapt, dacă este să analizăm Crăciunul în timpul nostru, ajungem la concluzia că, în multe cazuri, Isus este „gluma de Crăciun”. Isus a devenit un capriciu, și capriciile trec, în timp ce diavolul, care orchestrează întreaga manifestare de acest gen, știe foarte bine ce face. Lumea de fapt nu Îl onorează pe Isus, ci Îl batjocorește în acest fel.

Şi la Crăciun, atunci când noi vorbim despre adevărata cinstire a Mântuitorului, ipocrizia şi păcatul respingerii Lui sunt chiar mai evidente. Nevoia după realul Isus chiar aici, în lumea zis creștină, este la fel de mare ca și în vremea lui Isaia. Întunericul din inima omului nu s-a schimbat. De fapt, omul a devenit doar mai inteligent în demersurile sale şi Satan a învățat că cel mai bun lucru pe care îl poate face este să dilueze persoana și lucrarea lui Isus Cristos. Şi totuşi, este un lucru ciudat, deoarece pe tot parcursul istoriei omului în intunericul său şi în reticenţa sa de a răspunde lui Isus Hristos, el a dorit dintotdeauna un Mântuitor, un Eliberator. Fie că este vorba despre istoricul Israel, sau despre lumea modernă, omul a căutat întotdeauna un Mântuitor, pe Cineva care să poată să îndrepte cu adevărat lucrurile și să înlăture nedreptatea și răul. Oamenii din toate culturile au strigat după un Mântuitor, şi Dumnezeu a trimis un Mântuitor, dar oamenii au refuzat Mântuitorul pe care Dumnezeu L-a trimis. Şi este un lucru trist să vezi că pruncul din Betleem a fost Răscumpărătorul lumi, dar aşa cum spune Biblia, „Oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 3:19). 

Biblia ne spune că Dumnezeu L-a trimis pe Mântuitorul, exact la momentul potrivit, la „împlinirea vremii” (Gal. 4:4). Exact la momentul potrivit, în istorie, Isus Hristos a fost născut, a venit în lume.

Mântuitorul lumii a fost disponibil pentru oameni în orice moment de când El a sosit, acum două mii ani în urmă. Şi totuşi, oamenii continuă să-L respingă, să-L refuze. Scriptura spune că „El era în lume și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:10-11). Însă pentru cei câţiva care-L primesc, promisiunea lui Dumnezeu se demonstrează a fi adevărată.

Acum, întorcându-ne la Isaia, înțelegem că în vremea lui avem de-a face cu acelaşi tip de lume batjocoritoare. Dar, prin inspirația Duhului Sfânt, înțelegem și că avem de-a face cu venirea unui mare Răscumpărător. Şi în pasajul din Isaia, chiar începând din cap. 7, noi vedem patru caracteristici ale acestui Mântuitor. Vedem în primul rând scena care este aceeași cu cea din zilele noastre. Apoi, vedem mântuirea promisă, apoi pe Mântuitorul desăvârșit și apoi pacea suverană pe care El o aduce.

Să privim, așadar, mai întâi, la scena care a fost, care era pe vremea lui Isaia şi apoi să vedem dacă apar unele asocieri cu vremea de astăzi, în mesajul lui Hristos către lumea noastră. Acest lucru îl vedem în Isa. 8:19-22. Pasajul acesta este foarte important, deoarece ne dă cadrul profeţiei lui Isaia. Ni se arată astfel de ce Isaia s-a oprit să dea această profeţie; ce s-a întâmplat în Israel, și ce a determinat această profeție.

Răspunsul este că nu exista un astfel de întuneric şi o asemenea stare de păcat, care să impună anunţarea lui Mesia Răscumpărătorul din cauza celor evlavioşi care erau acolo. Totul era atât de întunecat şi atât de lipsit de speranţă că cei evlavioși aveau nevoie să fie siguri că Dumnezeu era încă pe tron (vezi Isa. 6).

Şi, de asemenea, cei nelegiuiţi aveau nevoie să fie asigurați că lumina era disponibilă și că mântuirea era de asemenea disponibilă în cazul în care ei erau dispuşi să o accepte. Şi astfel noi vom vedea o scenă a păcătoşeniei care este asemănătoare nu numai cu vremea în care Isus a venit, ci și cu vremea în care trăim acum. Această  scenă este cu adevărat portretizată pentru noi, în 2 Regi 16. Ahaz era atunci rege în Iuda şi el a fost un împărat rău. El a fost putred în lăuntrul ființei lui. El a introdus idolatria în Israel, a introdus închinarea la zeul Moloh, care a fost zeul barbar al amoniților. El a stabilit locul acestei închinări a lui Moloh în valea Hinom, aproape de Muntele Măslinilor care este la est de Ierusalim. Oraşul Ierusalim a ajuns înconjurat cu închinarea la Moloh. Ahaz a ridicat o statuie a acestui zeu şi a pus un cuptor la picioarele acestui zeu, pentru ca să fie aruncați în el copiii în foc ca jertfe la acest zeu. Aceasta s-a întâmplat în Israel. Superstiţia era peste tot, idolii de aur şi de argint erau venerați în casele evreilor. Ahaz a închis în cele din urmă templul. Sub el adevărata închinare a fost stinsă în totalitate.

Isaia l-a avertizat pe Ahaz şi l-a îndemnat să se întoarcă la Dumnezeu, dar Ahaz nu a ascultat şi a continuat în modul idolatru în care și-a început domnia. Ceea ce a rezultat din aceasta este atât de înspăimântător încât se poate spune că vremea lui este asemănătoare cu vremea de astăzi. Ceea ce a rezultat din aceasta a fost închinarea la demoni, la spirite rele.

Atunci când cineva se închină la un idol nu este vorba doar de închinarea la acel lucru mic oricare ar fi el, din piatră, sau din aur sau din argint sau din lemn. Când cineva se angajează să se închine unui dumnezeu fals, el de fapt se închină unui demon (unui spirit rău). Acel cineva venerează în realitate îngeri căzuţi, şi de aceea el ajunge dependent de îngerii căzuți, pentru că ei pot funcţiona cu adevărat în viaţa lor, şi pot vedea lucruri ciudate și supranaturale care se întâmplă. Astăzi nu este prea diferit de vremea lui Isaia. Vom găsi în lumea noastră de astăzi o preocupare stranie pentru închinarea la demoni, pentru vrăjitorie, pentru ocultism şi pentru toate asemenea lucruri. Pavel vorbește despre acest adevăr în 1 Cor. 10:14-22. El spune: „Fugiți de închinarea la idoli” (v. 14). De ce? În v. 19-21 el spune: „Un lucru jertfit idolilor este ceva? Sau că un idol este ceva? Dimpotrivă, eu zic că ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor și nu lui Dumnezeu. Și eu nu vreau ca voi să fiți în împărtășire cu dracii. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul dracilor; nu puteți lua parte la masa Domnului și la masa dracilor”. Pavel afirmă deci că trebuie să fugim de idolatrie pentru că idolatria este aducerea de jertfe și închinare demonilor, dracilor. De-a lungul Vechiului Testament de fiecare dată când o naţiune sau Israelul însuși a fost implicat în idolatrie, de fapt au fost implicate în închinare la demoni, la draci.

Psalm 96:5 spune: „Căci toți dumnezeii popoarelor sunt niște idoli”. Cuvântul pentru „idoli” în l. greacă este daimonia adică demoni. Toţi dumnezeii popoarelor sunt demoni. Dacă un om va fi suficient de nebun ca să se închine la ceva din piatră sau la un zeu fals inexistent, un demon va ajunge să stăpânească pe acel om. Şi astfel, psalmistul spune: „Toţi zeii popoarelor sunt demoni”. Şi aceasta este o declaraţie, fără excepţie. Toţi zeii la care se închină păgânii sunt demoni. În Leviticul noi vedem acelaşi adevăr (vezi Lev. 17:7). Din nou, idolatria este caracterizată ca fiind venerarea (închinare înaintea) diavolului. În Deut. 32:16-18 avem acelaşi lucru.  „Ei l-au provocat la gelozie prin dumnezei străini, L-au mâniat prin urâciuni” (v. 16). Ce fel de dumnezei străini?

 „Ei au adus jertfe dracilor, nu lui Dumnezeu; zeilor pe care nu i-au cunoscut”. Acești zei necunoscuți veneau din lumea de jos, pentru că lumea de jos se închina literalmente spiritelor demonice (dracilor). În Deut. 32:18-21 din nou se menționează cei care se închină demonilor (vezi și Ps. 106:37-39). Deci, idolatria este pur si simplu închinare la demoni, şi orice închinare la altceva decât închinare la adevăratul Dumnezeu este idolatrie. Fie că este vorba despre bani, sau la lucruri materiale, sau la oameni, orice închinare la așa ceva este idolatrie, pentru că nu te închini adevăratului Dumnezeu; o asemenea închinare nu este nimic mai puţin decât închinare la demoni.

Pavel a spus: „Ceea ce jertfesc neamurile, jertfesc dracilor și nu lui Dumnezeu” (1 Cor. 10:20). Oamenii spun, că este posibil să nu se închini lui Hristos și dacă ești sincer, asta nu înseamnă nimic. O asemenea sinceritate este ridicolă. Dacă iau o sticlă cu cianură și beau din ea, aș putea spune că, în mod sincer, m-am gândit că beau suc de fructe. Dar sinceritatea mea nu mă salvează de la moarte. Deci, ca şi astăzi, Israelul de atunci nu se închina adevăratului Dumnezeu. Prin urmare, ei se închinau demonilor. Asta este exact ceea ce se întâmplă în prezent în lumea noastră. Oamenii acceptă demonismul, invocarea duhurilor celor morţi, astrologie, horoscoape, caută supranaturalul într-un mod carnal, vrăjitorie, magie, și alte lucruri oculte. În acest context de intuneric, de josnicie, de păcat, oamenii sunt nu numai împotriva lui Dumnezeu, ci și de partea lui Satan. Ei bine, în acest context vorbește Isaia despre venirea glorioasă a Copilului care este Mântuitorul născut în lume. Acesta este mesajul pe care noi, credincioșii, trebuie să-l predicăm în lume. Noi nu suntem pe pământ ca să anunţăm că lumea merge spre fericire, că poziția ei față de Dumnezeu este cumva neutră. Noi trebuie să spunem că lumea „zace în cel rău”, este în întuneric și este preocupată cu demonismul şi cu venerarea diavolului. Mesajul nostru trebuie să fie ca și mesajul lui Isaia. De aceea, putem spune că Isaia ar fi putut fi foarte bine un predicator din secolul 21.

Cu aceasta în minte să privim la Isa. 8:19 și să vedem ce spune Isaia despre oameni. „Dacă vi se zice însă (aici el vorbeşte cu oamenii evlavioşi despre cei nelegiuiţi, care vor încerca să-i atragă în practicile lor întunecate): „Căutați pe cei ce cheamă morții și pe cei ce spun viitorul, care șoptesc și bolborosesc!” răspundeți: „Nu va căuta oare un popor pe Dumnezeul său? Va căuta el pe cei morți pentru cei vii?” Asta este vrăjitorie. Așa ceva se întâmpla în Israel. Bolborositorii erau cei care contactau pe cei morți. Asemenea oameni de fapt comunicau cu diavolii. Şi ca nu cumva să credeţi că nu se poate vorbi cu diavolii, gândește-te că asemenea spirite rele pot să bolborosească în tonuri înalte şi tonurile joase, iar cuvântul folosit pentru „spirite” este cuvântul care se traduce „ventriloc”.

Așadar, era atunci o preocupare în popor cu lumea demonilor și această preocupare este foarte obișnuită în lumea noastră de astăzi. Într-o astfel de lume apare anunțul nașterii unui Mântuitor. Uneori, creştinii pot deveni atât de descurajați cu privire la ceea ce se întâmplă în lume şi anunţarea Mântuitorului vine pentru noi ca și sigură, dar, de asemenea, vine la cei care nu-L cunosc pe Isus Hristos ca un răspuns la durerea din inima lor, din cauza capcanei pe care Satan le-a întins-o.

În lumea noastră de astăzi împărăţia întunericului se extinde tot mai mult. Se constată o creştere a criminalităţii, a poftei, a înşelăciunii, a depravării morale, a sinuciderii, a războiului, a homosexualității, a fricii, a ateismului, a bolii, a tulburărilor psihice, a apăsării demonice, a deţinerii de droguri, a dependențelor rele de tot felul și împreună cu spiritismul şi ocultismul. 

Apar tot mai frecvent cadouri „ideale” de Craciun pentru copii şi pentru adulţi, care sunt jocurile oculte (Ouija, Horoscop, ochiul mistic, Cabala şi Voodoo, etc.). Există o preocupare în lumea noastră pentru aceste lucruri întunecate, pentru că oamenii sunt în întuneric. Şi există un motiv pentru care oamenii sunt în întuneric, şi acesta îl vedem în Isa. 8:20.  Privind acest verset, observăm că el începe cu o încurajare. În l. ebraică avem un fel de încurajare, nu este aici o afirmație ci o îndemnare, așa cum am spune: „de trei ori ura pentru lege şi mărturie!” De fapt, oamenii au ajuns în întuneric spiritual deoarece ei au părăsit adevărul lui Dumnezeu. Dacă ei nu mai rostesc urări ca „La lege și la mărturie (sau: „de trei ori ura pentru lege și mărturie”), adică dacă ei nu trăiesc pe baza acestei urări („La lege și la mărturie”), motivul este tocmai faptul că nu există lumină în ei. Dacă un om nu va recunoaşte adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, el este în întuneric, şi el este înşelat de Satan.

Ce se întâmplă cu oamenii care sunt în această situaţie? Isa. 8:21-22 ne arată ce se întâmplă cu aceștia. Și este la fel ca în vremea de astăzi. Asemenea oameni vor rătăci în întuneric, vor fi flămânzi, se vor mânia, vor cârti împotriva conducătorilor și împotriva lui Dumnezeu. Aceștia vor fi într-o mare disperare. Ce se întâmplă atunci când un om Îl scoate afară pe Dumnezeu din existenţa lui? El nu mai are nici un suport lăuntric pentru că nu mai are nici o revelație a adevăratului Dumnezeu, a mărturiei despre El și nici un cuvânt de la El. Aceasta duce la disperare cumplită, la dezechilibre sufletești și trupești cumplite.

Oriunde va privi un asemenea om el vede numai întuneric și disperare. Asemenea oameni resping pe Dumnezeu și resping astfel mântuirea lui Dumnezeu și de aceea se confruntă cu blestemul lui Dumnezeu. Întunericul este astfel un întuneric beznă. La fel se întâmplă și în zilele noastre.

Anunțul venirii Mântuitorului și a mântuirii promise de Dumnezeu – Isaia 9:1-5

În Isa. 9:1 vine promisiunea divină. Versetul acesta trebuie citit corect. „Dar nu va mai fi nici o întristare pentru cei care erau în agonie”. Deși ceea ce tu experimentezi este într-adevăr mizerie și esti cu adevarat in agonie, totuși va veni o vreme când întunericul va fi înlăturat; când mizeria și agonia vor fi spulberate. Vine o vreme când primejdia se va termina, nu va mai fi nici o întristare pentru cei care erau în agonie, şi întunericul lui Israel se va încheia. Ce minunată profeţie! Mizeria se va dizolva şi lumina se va revărsa”. Mesajul pe care trebuie să-l predicăm azi nu este prea diferit faţă de mesajul lui Isaia. Deşi lumea poate să rămână întuneric, lumina vieţii şi a mântuirii pot fi aprinse în viaţa ta şi într-o zi lumea va fi luminată atunci când Isus se va întoarce.  Promisiunea este că nu întotdeauna va fi întuneric. În Isa. 9:1-2 citim: „După cum în vremurile de demult El a acoperit țara lui Neftali si Zabulon, cu dispreţ…”

În felul acesta Isaia aduce istoria  aproape de noi. Dumnezeu a reacţionat la păcatul poporului Său cu pedeapsa. Regele asirian Tiglath Pileser, cu puțin timp înainte de darea acestei profeţii, a venit în această zonă (a Zabulonului și a lui Neftali) și din vremea acestui împărat această zonă a devenit Galileea superioară și inferioară, adică zona din jurul Mării Galileii – țara lui Zabulon și a lui Neftali. Referința la acest loc din Israel are un motiv foarte specific. Aceasta este o profeţie extraordinară. Atunci, în acest loc special, Dumnezeu a adus pedeapsa din cauza păcatului. Şi Duhul Sfânt, subliniază acest teritoriu minuscul de pe întregul glob,  pentru că este zona minusculă din Galileea în care lumina gloriei lui Dumnezeu va creşte, și lumina va străluci aici.

„În acest mic loc de lângă mare, pe de cealaltă parte a Iordanului, în Galileea neamurilor” (un alt mod de a descrie Zabulon si Neftali), deși starea spirituală de aici era tragică din cauza păcatului, va avea parte de intervenția lui Dumnezeu şi mântuirea va veni în acest loc; așadar El va aduce glorie în acea zonă. Dar de ce Dumnezeu nu alege Ierusalimul pentru aceasta? De ce El alege Galileea pentru această declaraţie mare? Ei bine, Galileea stătea ca un exemplu al revărsării marii mânii a lui Dumnezeu şi astfel prin contrast, acest loc urma să fie un exemplu al marii îndurări a lui Dumnezeu. Galileea tocmai fusese şters de inamic în masacrul de aici, deoarece acesta a fost complet. Şi chiar cu 200 ani înainte zona a fost ştearsă, astfel încât aceasta a fost un exemplu clasic cu privire la modul în care Dumnezeu permite altor naţiuni să pedepsească poporul Lui, atunci când acesta este păcătos. Şi astfel Dumnezeu, pentru ilustrare, alege Galileea, pentru a exemplifica modul în care mânia lui Dumnezeu se transformă în milă a Lui.

Zona Galileii lângă Marea Galileii va fi locul unde marea mântuire va veni. Regele divin va veni în Galileea. Aceasta este o profetie destul de uimitoare, deoarece nimeni nu ar fi prezis vreodată că Mesia va sosi în Galileea. Galileea a fost locul umil și detestabil pentru toți. Poporul iudeu nu s-a mutat aici să colonizeze zona din jurul Mării Galileii. Există locuri care ar fi putut fi bine populate, dar nu sunt. Deoarece Galileea a avut întotdeauna un renume prost și motivul este faptul că Galileea era Galileea neamurilor (Isa. 9:1). Galileea era o provincie de graniţă în imediata vecinătate a ţării Neamurilor și, astfel, era populată de grupuri de neamuri diverse; de aceea poporul iudeu a dispreţuit întotdeauna Galileea. De fapt, Isus a stat până la vârsta de 30 de ani aici, și apoi Și-a îndeplinit misiunea Sa mesianică, așa cum Isaia a prezis.

Când Domnul Isus a ajuns la Ierusalim mulți își arătau surprinderea că Mesia a trăit în Galileea și se întrebau, ca Natanael cu neîncredere, dacă poate ieși ceva bun din zona Galileii (vezi Ioan 1:46). Puțini însă știau că Domnul Isus se născuse de fapt în Betleemul lui Iuda, ca fiu al lui David, deci în afara Galileii, așa cum a profețit Mica (Mica 5:2), ca după aceea să se mute în Nazaretul Galileii, în condiții fortuite (vezi Matei 2). Așadar, nedumerirea în privința provenienței Domnului era mare în vremea lui Isus. Dar lucrurile s-au întâmplat astfel tocmai ca profeția lui Isaia din Isa. 9:1-2 să se împlinească. Motivul pentru care Dumnezeu a stabilit Galileea ca loc special de creștere a lui Isus a fost să arate în primul rând, că mântuirea promisă nu a fost instituţională şi nu a fost legată în mod necesar de inchinarea de la templul din Ierusalim. În acest fel, s-a arătat că au răsărit zorii unei noi ere, că Isus Hristos a venit şi că un nou trup urmează să fie format şi un nou templu va fi construit, nu din piatră ci din pietre vii (credincioși). Deşi Isus Cristos a împlinit profeţia lui Isaia, El urma să vină și să intre în templul Lui, atunci când El a venit şi a curăţit templul (vezi Ioan 2; Mat. 21) şi urma să-Și zidească templul Său spiritual (Biserica) după înălțarea Sa la cer și după coborârea Duhului Sfânt (vezi Fapte 2; 1 Pet. 2). Când Domnul Isus va ajunge în Ierusalim, El urma să arate că a venit într-un mod unic în zona Galileii (împlinind profeția lui Isaia), indicând că El este mai mare decât doar o instituţie iudaică, că Acesta nu a fost pur şi simplu Mesia lui Israel, ci Mântuitorul lumii, al tuturor celor care cred în El din întreaga lume și din întreaga istorie umană – iată de ce El a trăit și a misionat în Galileea neamurilor. El urma să fie Mântuitorul întregii lumi, pentru toţi oamenii, nu doar pentru liderii religioşi din Israel, nu numai pentru iudei. În acest fel, avem un fel de respingere deschisă a religiei iudaice, ca atare, care a ajuns plină de ipocrizie, fără substanță (formă fără conținut). Observaţi Isa. 9:2: „Poporul, care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii, răsare o lumină”. Ce contrast minunat vedem aici!

Profetul lui Dumnezeu spune, că a fost întuneric, dar vor răsări zorile, iar oamenii care umblă într-o lume întunecată vor vedea lumina. Isus Cristos a venit în lume şi Biblia spune, „El era adevărata Lumină, care luminează pe orice om care vine în lume” (Ioan 1:9). Lumina a răsărit, dar oamenii au ajuns să o respingă, în mod tragic. Așa a fost întotdeauna de-a lungul întregii istorii a omului, pe întreg parcursul revelaţiei Vechiului Testament. Dumnezeu a revelat lumina Mântuitorului care urma să vină, în ciuda întunericului profund din lume. Nu ştiu dacă aţi observat acest lucru că întotdeauna a fost aşa. El este întotdeauna Cel Ales, Soarele neprihănirii (Mal. 4:2), care urmează să fie singura stea aprinsă pe cerul întunecat. Profeţii care au profețit cu privire la Mesia au profețit mereu, pe un fundal negru, întunecos. 

De exemplu, în Geneza 3, Adam şi Eva au păcătuit, şi imediat după păcatul lor promisiunea lui Dumnezeu a venit: Sămânţa femeii va veni pentru a zdrobi capul şerpilor (Gen. 3:15). Aceasta a fost adevărat în Egipt, când Egiptul a generat cea mai neagră și dureroasă robie. Atunci când lucrurile erau de nesuportat, Mesia a fost arătat prin Mielul Pascal și prin şi sângele stropit pe ușile caselor celor din poporul Israel și aceasta a însemnat mântuirea care urma să vină pentru toţi cei care vor crede şi-L vor primi pe Mântuitorul. În Isaia, de exemplu, în vremuri dificile pentru poporul Domnului s-a profețit despre venirea lui Mesia (vezi Isa. 7:14). Același lucru îl vedem și în profeția lui Ieremia, a lui Ezechiel, și în toate celelalte cărți profetice ale Vechiului Testament. Toate aceste profeții au fost date în vremuri întunecate și ele apăreau ca lumină în întuneric.

În fiecare caz, atunci când lucrurile erau rele, atunci când ipocrizia era înălțată şi închinarea la demoni era promovată în popor, Dumnezeu a proclamat vestea bună a lui Isus Hristos, ca o lumină în întuneric. Şi astăzi este la fel. Astăzi se anunță că Hristos a venit în lume, că există o lumină pentru întunericul din această lume şi pentru întunericul din inima omului. Profetul Isaia a vorbit despre lumina care va străluci în întuneric şi în Matei 4:12-17 vedem cum s-a împlinit această profeție prin venirea Mântuitorului Isus Cristos. Isus a plecat în Galileea, atunci când a auzit că Ioan a fost aruncat în temniţă. Şi, părăsind Nazaretul, a venit şi a locuit în Capernaum, care este pe ţărmul mării, în hotarele lui Zabulon şi Neftali. Isus S-a dus acolo tocmai ca să se împlinească ce fusese vestit prin Isaia, proorocul, în Isaia 9:1-2. Isus a slujit în Galileea, ca îndeplinire directă a profeţiei lui Isaia.

Şi Galileea era în întuneric. Şi lumea noastră de astăzi este în întuneric, însă lumina a răsărit și ne cheamă pe noi să ducem această lumină într-o lume întunecată pentru ca oamenii să răspundă acestei lumini.

În Isa. 9:3-5, Isaia prezintă împărăția mesianică pe care Cristos ca adus-o și pe care El o va desăvârși. Venirea Împăratului va aduce această împărăție. În calitate de Împărat, Mesia a venit, însă Cristos (Mesia) a fost respins. El a venit şi a spus, „Pocăiţi-vă căci Împărăţia cerurilor este aproape”. Textul menționat în Isaia vorbește despre Împărăţia care vine. Ea a venit mai întâi în inimile celor care au crezut și cred Evanghelia Împărăției. Binecuvântările acestei Împărății sunt prezente în cei care și-au pus încrederea în Cristos și în inimile acestora este Cristos care domnește ca Împărat. De aceea, binecuvântările Împărăției cerurilor sunt reale în viețile acestora. Cei răscumpărați de Cristos se înmulțesc (vezi v. 3; Efes. 2) și ei se bucură de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești, în Cristos (Efes. 1-2). Robia păcatului este înlăturată și ei se bucură de răscumpărarea care este pentru ei reală prin jertfa lui Cristos (vezi v. 4; Colos. 1:13-14). Pacea lui Cristos este, de asemenea, o binecuvântare de care se bucură orice om răscumpărat prin sângele Lui vărsat la cruce (v. 5; Efes. 2; Rom. 5; Colos. 2; 1 Ioan 1:5-7). Așadar, în Cristos, binecuvântările împărăției cerurilor sunt experimentate prin Duhul Sfânt de toți cei ce cred (Efes. 1:13-14; Rom. 15:8-13; 2 Cor. 1:20-22). Mai mult, noi așteptăm împlinirea desăvârșită a binecuvântărilor acestei Împărății veșnice la revenirea în glorie a Domnului Isus Cristos și credincioșii sunt pecetluiți pentru această mântuire și împărăție veșnică (1 Pet. 1:3-9; Filip. 3:20-21; Efes. 4:30; Rom. 8:16-39).

Vestirea caracterului Mântuitorului lumii – Isaia 9:6-7

În Isaia 9:6-7, ni se prezintă caracterul distinctiv al lui Mesia, Mântuitorul lumii. El este prezentat aici ca Mântuitorul desăvârșit.

Am văzut până acum scena lumii pe care a venit Mântuitorul, am văzut apoi mântuirea promisă și ne vom uita acum la acest Mântuitor care a venit, şi pe care noi Îl vestim lumii întunecate astăzi. Versetul 6 ne vorbește despre Copilul care ni S-a născut. Titlurile de aici sunt neobisnuite pentru un copil. Aici avem pe Împăratul, aici este Mântuitorul desăvârșit. Să privim deci la desăvârșirile Sale.

În primul rând, ni se spune „Căci un copil ni S-a născut” – Afirmația vorbeste despre umanitatea Lui. Isus a fost o fiinţă umană adevărată, El a fost om, un om ca și noi. În Evrei ni se spune că El a fost la fel de uman ca orice om. El a luat asupra Sa un trup (Evr. 2; 10:5-10). Pavel a spus în Filipeni 2:6-8, „El s-a smerit şi la înfățișare a fost găsit ca un om”. În Evrei 4:15 ni se spune: „El a fost ispitit în toate lucrurile ca și noi, dar fără păcat”. Deoarece Isus a fost om ca și noi, El a simţit ceea ce simţim noi şi pentru că El a fost rănit, atunci când pe noi ne doare ceva El este capabil să ne ajute, El este un preot credincios înaintea lui Dumnezeu. El a trebuit să fie un om pentru că El a trebuit să moară în locul omului, El a trebuit să suporte păcatul omului, El a trebuit să simtă durerea omului, El a fost un om în adevăratul sens al cuvântului. El s-a identificat cu noi oamenii, dar fără păcat. 

Dar mai mult decât atât, Isus a fost Fiul care ni S-a dat nouă. El ne-a fost dat de Dumnezeu Însuși, ca dar pentru noi, oamenii. Acest lucru vorbește despre dumnezeirea Sa. El nu a fost doar un om El a fost Dumnezeu. El a fost divin în formă umană. El a trebuit să fie om ca să poarte păcatul omului, dar El a trebuit să fie Dumnezeu pentru a învinge păcatul şi moartea. În Isaia 7:14, Isaia a proorocit că El va fi Dumnezeu. „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn: „Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un fiu și-I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)”. Cine a fost Isus Hristos? El a fost Dumnezeu care este cu noi. Dumnezeu în formă umană. Dumnezeu a zis despre Isus Cristos: „Acesta este Fiul Meu preaiubit” (Mat. 3:17; Ioan 1:32-34). El trebuia să fie Dumnezeu, El a trebuit să fie om. Așadar, El nu a fost un copil obişnuit, El S-a născut din fecioară prin Duhul Sfânt, conceput de Dumnezeu (Lc. 1:31-35). El este Acela care este lumina în întuneric, El este speranţa care face să dispară disperarea. Acest copil născut, acest Fiu dat, este Fiul desăvârșit al lui Dumnezeu. El este singura speranţă pentru lumea noastră întunecată.

Dar oamenii nu ştiu cine este pruncul născut în Betleem. El este promisiunea veacurilor, Sfântul lui Israel, dorinţa naţiunilor, regele păcii, lumina din întunericul istoriei, împlinirea speranţelor fiecărui om.

Cristos este Salvatorul perfect. Acest copil de care oamenii își bat joc, căruia îi aduc un omagiu ipocrit este Fiul lui Dumnezeu. Perfecţiunile Sale sunt indicate de numele Lui. El este Sfetnic minunat. Cele două cuvinte ar trebui să meargă împreună (sfetnic minunat). Oamenii caută astăzi sfaturi înțelepte, răspunsuri la problemele vieții; ei caută sensul vieţii, ei merg la psihologi, psihiatri, analişti, consilieri, citesc cărţi, încearcă totul, caută sfătuire la demoni chiar, însă nu ajung niciodată la sfaturi care să le ofere un adevărat ajutor. Cuvântul lui Dumnezeu Îl prezintă însă pe Isus Cristos care este un Sfâtuitor (Sfetnic) minunat și desăvârșit (Colos. 2:1-4,8-10).  El ştie toate nevoile din inima ta, El ştie cum să răspundă acestor nevoi, El ştie ce este mai bine pentru tine, El ştie cum să rezolve problemele tale, El îţi dă sfaturi înţelepte, El nu este ca Satan care îi amăgește pe oameni (Ioan 8:44; Apoc. 12:9). Isus Hristos este, deci, un Sfetnic minunat.  

Pe de altă parte, Isus este un sfetnic care este constant lângă tine; el este credincios și nu te părăseşte. El este acolo tot timpul în care ai nevoie de sfătuire – în fiecare clipă din fiecare zi.

Dar și mai mult, noi avem nevoie de energie (întărire). Acest lucru îl vedem în cel de-al doilea nume, El este, de asemenea, Dumnezeu tare. El nu ne va sfătui pentru a ști doar ce să facem, ci El poate să ne și energizeze. El ne dă și putere de a împlini sfaturile pe care ni le dă. Dumnezeu tare are putere deplină divină de a acţiona în numele nostru, are puterea învierii, puterea creatoare. Acest copil născut, acest fiu dat, darul nespus de mare al lui Dumnezeu ne este dat ca să-şi manifeste puterea Lui. El este capabil de a învinge păcatul, de a birui moartea, de a-l distruge pe Satan. El este capabil să-i răscumpere pe oameni, este capabil să supună întreg pământul şi toate împărățiile lumii; El este capabil să domnească ca Împărat al împăraților şi Domn al domnilor, El are o putere dumnezeiască.

El este, de asemenea, Părintele veșniciilor. Domnul Isus Cristos este și Fiul lui Dumnezeu și Părinte veșnic. El este un copil în timp (în istorie) și în același timp El este în veșnicie Părintele. El este un copil în timp și Părinte al veșniciei.  El este izvorul vieții veșnice pentru toți care cred în El. El este Cel care ne iubește în mod desăvârșit.

De asemenea, Isus Cristos este Domnul păcii. Împărăția Lui este pacea veșnică. El a venit să aducă pacea. Pavel spune că Cristos este pacea noastră (Efes. 2:14). El ne dă pacea cu Dumnezeu și astfel răzvrătirea față de Dumnezeu este distrusă și, în același timp, mânia lui Dumnezeu care plana asupra noastră este înlăturată pentru vecie (vezi Rom. 5). Apoi, El pune pace în inimile noastre și avem astfel odihnă lăuntrică (vezi Evr. 3-4). De asemenea, El dă pace între toți cei credincioși și-i leagă între ei cu dragoste divină. Prin Cristos toți cei răscumpărați din întreaga istorie umană sunt de fapt poporul lui Dumnezeu, tupul lui Cristos (vezi Efes. 2; Colos. 3:14-15). Și toți cei răscumpărați sunt mădulare unii altora (Rom. 12; 1 Cor. 12). Așadar, legătura dintre cei sfinți este una organică, vie, puternică.

Şi apoi în cele din urmă, El este Suveranul plin de pacea lui Dumnezeu (Isa. 9:7). Domnia va fi pe umărul Lui.  Domnul „va face ca domnia Lui să crească și o pace fără sfârșit va da scaunului de domnie al lui David și împărăției Lui…”. Aceasta înseamnă că Domnul Isus Cristos va reveni și va aduce o împărăţie a păcii veșnice, un cer nou și un pământ nou, în care va locui neprihănirea pentru eternitate (vezi Apoc. 21-22; 2 Pet. 3:13). Această împărăție nu va avea deloc sfârșit. 

Toate acestea sunt întrupate în acest copil care s-a născut în Betleem. Râvna Domnului oştirilor este cea care va realiza toate acestea (Isa. 9:7).

„Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat” (Isa. 9:6). Cine fac parte între acești „noi”? Pentru cine este acest copil dăruit? Pentru toată lumea? Nu, în nici un caz. Isaia a vorbit rămășiții credincioase a lui Israel, pentru sămânța lui Avraam. Nu există nici un Mântuitor, nu există nici o speranţă, nu este deloc pace, nu există nici viaţă veşnică, nu există nimic din ceea ce a vestit Isaia în profeția lui pentru cei care nu primesc şi nu cred în Isus Hristos. Privind în Galat. 3 noi descoperim că sămânța lui Avraam este una singură: Cristos (Gal. 3:16). Iar în Galat. 3:28-29 noi vedem că toți cei care sunt în Cristos (adică toți cei care au crezut, cred și vor crede în Cristos) sunt „sămânța” lui Avraam, moștenitori prin făgăduință. Așadar, dacă tu chemi numele Domnului Isus Cristos și crezi în numele Lui ai parte în mod sigur de toate promisiunile pe care Dumnezeu le-a aferit în Copilul care s-a născut în Betleem (Rom. 10:13; Rom. 9:6-8; 2:28-29; Galat. 6:15-16).  Așadar, împotriva întunericul acestei lumi doar prin Isus Cristos, Domnul, avem lumina veșnică a binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Concluzie

Întunericul acestei lumi îi face pe oameni să disprețuiască pe Mântuitorul venit de la Dumnezeu și mântuirea promisă de El. Oamenii s-au învățat așa de mult să devalorizeze și să dilueze lucrurile lui Dumnezeu, încât ei privesc la Cristos, privesc în Scriptură și au impresia că totul este un spectacol ieftin. Satan este cel care întreține o asemenea gândire și stare. Oare n-ar trebui să deschidem în mod serios ochii? Oare n-ar trebui să medităm serios la lucrurile lui Dumnezeu? Dacă am face așa ceva, cu siguranță am vedea lumina strălucitoare a lui Dumnezeu în Cristos. Cu siguranță, am vedea gloria mântuirii și a Evangheliei lui Dumnezeu (2 Cor. 4:3-4). Este ceasul să ne trezim din somn. Este ceasul să evaluăm serios lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Este ceasul să ne deschidem ființele și inimile noastre luminii lui Cristos. Este ceasul să înțelegem că lumina lui Dumnezeu în Cristos este absolut biruitoare asupra întunericului. „Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o” (Ioan 1:5). Lumina este energie, în timp ce întunericul este absența energiei. Cu alte cuvinte lumina este realitatea existentă și biruitoare, în timp ce întunericul este nimic.  Aceasta este adevărata realitate.

Fă ca sărbătoarea nașterii Domnului Isus Cristos să-ți aducă lumina și mântuirea promisă de Dumnezeu în viața și în familia ta! AMIN.