Păcate care nu se iartă (Partea 4)

71
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

6). LIBER ARBITRU. Ca şi o definiţie se poate spune  că liberul arbitru, este puterea şi îndemânarea, iscusinţa, dibăcia sau  abilitatea omului, în desfăşurarea unei acţiuni, sau luarea unei decizii, fără să fie influenţat de cauze exterioare, evenimente anterioare, sau predestinare divină. În felul acesta liberul arbitru este o cauză şi nu un efect. În cazul acest libertatea omului de a acţiona este impusă de limitele umane, dar în sensul acesta este definită în mod negativ (ca absenţă a limitelor), dar această libertate nu poate intra în conflict cu legile morale care definesc fiinţa umană. Liberul arbitru se poate înţelege şi ca o consacrare a omului  pentru afirmare esenţei sale. Libertinismul este „doctrina” extremă în cazul acesta iar opusul ei este determinismul, care afirmă faptul că acţiunile şi deciziile omului nu sunt libere ci rezultatul unor influenţe exterioare, circumstanţe externe, iar omul nu are control individual ci totul este hotărât dinainte. Determinismul este de două feluri, 1. Divin,  în care o divinitate, în cazul nostru Dumnezeu este acela care hotăreşte acţiunile şi deciziile omului, fapta care nu este adevărat.  Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, (Exodul 34:6), aspect care este adevărat şi astăzi pentru că Dumnezeu este Imuabil, dar se ia în calcul şi Omniştienţa lui Dumnezeu care ştie ce se va întâmpla în viitor. 2. Natural în care se consideră că acţiunile şi deciziile omului sunt determinate de cauze şi factori naturali, iar libertatea omului este afectată numai în măsura în care aceşti factori se face simţită asupra sufletului ?  Atunci  când se pune problema libertăţii umane este necesar a realiza o teorie care să explice realitatea universală a naturii şi relaţia oamenilor cu ea. Dacă Universul este “raţional” este necesară succesiunea dintre cauză şi efect, iar fiecare acţiune şi efect trebuie să fie bazate pe o succesiune ne-întreruptă a cauzelor, până la cauza primară care este Dumnezeu, iar actul de liber arbitru este în cazul acesta un act  necauzat, în afara lanţului de succesiuni cauzate. Lucrul acesta este posibil pentru că Dumnezeu a dat libertate omului de a alege în a crede sau nu a crede în existenţa Sa, a asculta sau a se răzvrăti împotriva Lui, dar urmând consecinţele de rigoare, şi cred că trebuie să menţionez Omniştienţa lui Dumnezeu care cunoaşte viitorul. Opusul aceste idei de a nega ordinea raţională, sau un desing inteligent, face ca universal în sine să fie iraţional. În acest mod nu avem o rezolvare satisfăcătoare cu privire la univers, om şi relaţia dintre ele. Filozofii au încercat să dea un răspuns aceste probleme. Socrate, Platon Spinoza, au viziuni diferite cu privire la libertatea umană, pe când  Lebniz crede că nimic nu este întâmplător ci totul este cuprins în planul divin al lui Dumnezeu. Descartes pune omul pe acelaşi plan cu divinitatea, iar când greşim este datorită faptului a unei cunoaşteri finite. Deşi cunoaşterea omului[1] este finită, rămânem egali cu divinitatea şi chiar superiori. Contradicţia este evidentă şi lipsită de logică.  Pe de altă parte Nietzsche consideră faptul că doar clasele superioare (aristocraţii) sunt capabili de a avea acest liber arbitru, iar clasele inferioare nu sunt capabile de a experimenta acest sentiment. Kant la rândul său susţine faptul că libertatea omului este un postulat care este necesar pentru consecinţele morale ale omului. Pe de altă parte Kierkegard percepe două sfere ale existenţei umane pe care omul poate să le aleagă aestetică (legată strâns de hedonism) şi calea etică care include o datorie, care reprezintă o pierdere a responsabilităţii umane, dar concepţia nu este satisfăcătoare şi recomandă a treia cale în care omul se supune voii lui Dumnezeu şi în momentul în care omul face acest lucru are o libertate adevărată, el se apropie de adevăr, deşi a renunţat la teologie şi s-a afirmat ca filozof. „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”(Ioan 8:32). Din momentul în care religia creştină se răspândeşte tot mai mult, se pun în opoziţie problema răului şi a liberului arbitru, pentru că Dumnezeu este Omipotent şi Omniştient,  poate împiedeca răul, iar atributele Sale  se răsfrâng şi în viitor, iar acţiunea umană este decretată înainte de către El. Dar conform Bibliei lucru acesta nu este adevărat şi aşa cum amintit la început nu suntem roboţi ci fiinţe libere responsabile de alegerea noastră. Dacă se pune problema în felul acesta  Dumnezeu prin Omnipotenţa Sa se poate afirma că este “responsabil de tot răul din lume”, iar îndemnurile morale nu îşi mai au locul. Dar să ne amintim că răul s-a produs prima dată în cer de către Satan şi îngeri lui care este iar acest lucru este adevărat pentru o vreme “în ce priveşte judecata: fiindcă stăpânitorul lumii acesteia este judecat. (Ioan 16:11). Din acest punct de vedere predestinarea care va fi abordată mai târziu este o falsă abordare teologică. Deşi pentru gândirea umană mila lui Dumnezeu faţă de mânia Sa apar ca şi aspecte paradoxale, iar oamenii sunt responsabili morali pentru deciziile şi acţiunile lor,  liberal arbitru, deşi apare ca o contradicţie, rămâne o falsă problemă, dar şi cu multe dispute. Augustin era adeptul  predestinării şi susţinea că doar cei aleşi de Dumnezeu vor fi mântuiţi, iar răul era absenţa binelui, aşa cum întunericul este absenţa luminii. El crede şi faptul că binele este coruptibil, iar răul pătrunde la fiinţele care au liber arbitru. Dar ce spune Augustin nu este adevărat fiindcă Biblia afirmă „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi. (Romani 11:32). La această doctrină se opune şi Pelegialismul care deşi este o doctrină eretică susţine că prin graţia divină oamenii au libertatea de a alege sau nu calea oferită de Dumnezeu. În conformitate cu învăţătura Bibliei, Dumnezeu a oferit libertate se alegere a omului, iar răul este o alegere greşită. Îndemnurile date de Dumnezeu indică faptul că nu există ceva dinainte stabilit în ceea ce priveşte deciziile şi acţiunile sale cu privire la alegerea făcută de om, iar noi avem libertatea de a urma sau nu sfaturile Sale. Liberul arbitru se manifestă în plan temporal pentru oameni şi Omnipotenţa, Omniştienţa  şi Eternitate lui Dumnezeu, nu afectează acum capacitatea oamenilor de a se manifesta liber în vieţile lor, dar în Escaton prin Eternitatea Sa, sau “planul voii Sale”, ne indică un plan în ceea ce priveşte sfârşitul lumii după care are loc un nou început “Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era”. (Apocalipsa 21:1). În acest sens omul are libertatea de a accepta şi urma planul divin, iar refuzul în cazul acesta înseamnă Iad. Evrei 4:3  “Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El, când a zis: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcarcă lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii”. Părerile sunt împărţite chiar şi în cadrul religiei creştine astfel Calviştii neagă liberul arbitru al omului, şi este de acord cu doctrina predestinării, în care unii dintre oamenii sunt aleşi pentru mântuire, iar alţii sunt damnaţi. Pa de altă parte Arminianismul (sec XVII), afirmă faptul că liberul arbitru poate exista fără a limita putere lui Dumnezeu. Se foloseşte termenul de „oi şi capre” din Matei 25:32 termen folosit  la judecata neamurilor şi este de acord cu predestinarea. El se axează pe dragostea lui Dumnezeu când este vorba de alegere în detrimentul Omnipotenţei lui Dumnezeu, iar alegerea ţine de destin, iar Jertfa lui Cristos este valabilă pentru toţi oamenii. Sunt contradicţii evidente, fiindcă destinul omului ţine de alegerea făcută de om, prin libertatea dată de Dumnezeu şi cred că aici trebuie să ne axăm mai mult pe Omniştienţa lui Dumnezeu care cunoaşte viitorul. Religii necreştine sau ateismul la fel au păreri diferite în ce priveşte liberul arbitru. Islamul consideră faptul că alături de creştinism şi iudaism există un singur Dumnezeu, numit Alah, care are ca şi calităţi  omnipotenţa şi omniştienţa care este Creatorul universului. Cuvântul islam înseamnă a te supune voinţei lui Alah, iar în faţa lui toţi oamenii sunt egali, iar musulmanii trebuie să urmeze învăţăturile Coranului. În cazul acesta se exclude liberul arbitru, dar mai avem o problemă, fiindcă Mahomed[2] s-a născut la Meca în anul 570, iar în urma unei „revelaţii” înfiinţează o nouă religie, iar în 630 cucereşte Meca şi religia musulmană se extinde. Biblia justifică cruzimea triburilor de evrei care au omorât bătrâni şi copii când au cucerit Canananul iar Coranul motivează gesturile abominabile ale lui Mahomed (surata 33), dar este o falsă comparaţie. O altă problemă[3] este că Mahomed face o teologie de capul lui, de jos în sus, împrumută versete din Biblia, dar vorbeşte foarte urât la adresa lui sus Cristos şi a Mariei. Totuşi evreii, creştinii şi Musulmanii au un tată comun pe Avaram, care la început a avut doi fii pe Ismael şi pe Isaac fiul făgăduit de Dumnezeu. Fiecare din ei au destine diferite în generaţiile care descind din ei în viitor „Îngerul Domnului i-a zis: „Iată, acum eşti însărcinată şi vei naşte un fiu căruia îi vei pune numele Ismael; căci Domnul a auzit mâhnirea ta. El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” (Geneza 16:11-12). La fel se întâmplă şi în dreptul fiului promis, Issac şi a generaţiilor care se vor desprinde din el prin promisiune făcută de Dumnezeu lui Avram. Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. (Geneza 12:2-3), prin Cristos. Existenţialismul[4] (Kierkegaard) este o doctrină filozofică care este caracterizată de o accentuarea libertăţii şi propagarea libertăţii individuale şi a subiectivităţii, el cuprinde un sistem de idei, o morală ţi o învăţătură bazată pe acţiune. În sensul acesta liberal arbitru[5] este acceptat fiindcă include angajament şi responsabilitate, iar omul îşi alege singur calea. Privind aşa de multe viziuni şi aspecte ale liberului arbitru, considerăm că omul are un destin, dar acesta este ales de om, iar Dumnezeu nu este responsabil de producerea răului în lume, fiindcă de la început omul a avut posibilitatea alegeri Geneza 2:15  16  Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; 17  dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.”. În esenţă totul se reduce în a asculta sau a nu asculta de poruncile date de Dumnezeu atunci şi acum. Mergând pe firul acestei idei “vei muri negreşit” sau Romani 6:23  “Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” se abordează o altă problemă, aceea predestinării omului de care am amintit mai sus.

 

7). PREDESTINAREA[6]. De la început este necesar să fac precizarea faptului că predestinarea este un subiect controversat şi există versete pro şi contra, şi se pune întrebarea dacă ea este biblică. Cred că este o falsă problemă teologică pentru că oamenii nu au fost creaţi să meargă în Iad. Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui!”. De asemenea este adus în discuţie şi versetul aşa de mult cunoscut. Romani 11:32  „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi.” sau Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. De asemenea Domnul ne spune Romani 11:32  „Fiindcă Dumnezeu a închis pe toţi oamenii în neascultare, ca să aibă îndurare de toţi”. În cazul de faţă alegerea este a omului, este liber arbitru de care am vorbit mai sus, fiindcă nu suntem creaţi ca şi roboţi, ci ca fiinţe umane, cu libertate de alegere dată de Dumnezeu.  Din alt punct de vedere tot Scriptura afirmă .Romani 8:29  Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi. 30  Şi pe aceia pe care i-a Hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit sau în Efeseni 1:5  ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale. Sunt mulţi oameni care se opun doctrinei predestinării iar alţii afirmă că este o doctrină biblică. Cuvântul predestinat este de origine greacă “proorizo, cu înţeles de determinat mai dinainte,” “ordonat,” “decis dinainte”. În aceşti termeni Dumnezeu ştie ce se va întâmpla dinainte, în realitate, potrivit cu citatul de mai sus. Domnul stabileşte care persoane vor fi conform cu imaginea Fiului Său, Ymago Dey, fiind aleşi şi mântuiţi (Matei 24:22, ….2 Petru 1:10). Din acest punct de vedere poate fi o doctrină biblică, şi mergând pe firul acestei idei, se aminteşte că nimeni nu merită să fie mântuit, fapt care este adevărat, dar atunci trebuie să scoatem din ecuaţie Harul lui Dumnezeu, care este o realitate.  Se aduce în atenţie şi versetul care spune (Romani 3:23), „toţi am păcătuit”  şi Romani 6:23  „Fiindcă plata păcatului este moartea:……… ” care înseamnă Har. În cazul acesta avem de a dace cu dreptatea lui Dumnezeu, dar  şi cu îndurarea Sa. Dacă Dumnezeu alege pe cei care sunt mântuiţi cum rămâne cu libertatea de alegere, „liber arbitru” tratat anterior ?  În Biblie găsim că cei care aleg să creadă în Cristos vor fi mântuiţi (Ioan 3:16; Romani 10:9-10), şi nu găsim loc în Biblie în care Dumnezeu să refuze un om care îl caută pe Dumnezeu Deuteronomul 4:29  Şi dacă de acolo vei căuta pe Domnul, Dumnezeul tău, Îl vei găsi dacă-L vei căuta din toată inima ta şi din tot sufletul tău, iar Dumnezeu este Imuabil. Sub acest aspect predestinarea se împleteşte cu persoanele care sunt atrase de Dumnezeu (Ioan 6:44), şi care primesc mântuirea Romani 1:16  „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Deci Dumnezeu predestinează pe cei care vor fi mântuiţi, însă noi alegem pe Isus Cristos, pentru a  avea viaţă  veşnică. Contradicţia este evidentă, dar alţi credincioşi susţin că ambele variante, alegerea lui Dumnezeu şi a noastră sunt adevărate în mod egal. Nu sunt de acord cu faptul că ambele variante sunt adevărate ci mai degrabă cu faptul că Dumnezeu ştie dinainte ce se va întâmpla, aducând în discuţie atributul Omniştienţa lui Dumnezeu, care înseamnă şi Cunoaştere cu privire la El însuşi la modul complet şi toate lucrurile posibile trecute, prezente şi viitoare, care îi sunt cunoscute, fiindcă Dumnezeu este atemporal. Psalmi 139:16  „Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Acest  aspect nu se referă numai la David ci la fiecare persoană umană şi la întreaga specie umană.  Dar suntem prea mici să dăm un verdict categoric şi Pavel însăşi recunoaşte această stare  finită a omului în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Romani 11:33  „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! cât de nepătrunse Sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese Sunt căile Lui!”.

 

8). HARUL[7]. Ca şi o scurtă definiţie, Harul însemnă milă nemeritată. El implică subiecte ca mântuirea, pocăinţa regenerarea (Naşterea din Nou), şi dragoste omului faţă de Dumnezeu. Cuvântul echivalent din Vechiul Testament este hesed, care înseamnă îndurare, dragoste statornică, bunăvoinţă, loialitate bunătate. Cuvântul se întâlneşte în contextul Legământului mozaic de la Sinai prin care Dumnezeu îşi arată îndurarea faţă de popor, iar acesta trebuie să răspundă prin ascultare şi dragoste. Mai există cuvântul  hen care înseamnă favoare nemeritată dar nu este un cuvânt care indică Harul sau o relaţie cu Dumnezeu,  dar omul poate face un  hen doar altui om, dar nicidecum lui Dumnezeu. În contrast avem cuvântul Lege căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos. (Ioan 1:17), dar şi Legea dată de Dumnezeu lui Moise era tot prin Har. Există ideea de promisiune în Noul Testament Galateni (3:16-22) şi în cartea Evrei. Acest lucru ne indică faptul că Harul a fost dat înainte de Lege, pentru că Dumnezeu i-a tratat pe Avram Isac şi Iacob, în baza unei promisiuni, dar  pe poporul evreu la tratat în baza Legii conform Legământului mozaic. Harul este înainte de Lege, fiindcă alegerea Israelului ca şi popor a lui Dumnezeu  este alegerea liberă a Domnului şi nu „a neprihănirii” a evreilor. Iniţiativa vine din partea lui Dumnezeu şi nu a omului Deuteronomul 7:7  „Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi Sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. 8  Ci, pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei, din mâna Lui Faraon, împăratul Egiptului”. Şi profeţii Vechiului Testament au chemat oamenii la pocăinţă dar ei vizau interiorul inimii omului şi o inimă schimbată care este un dar de la Dumnezeu Ezechiel 18:32  „Căci Eu nu doresc moartea celui ce moare, zice Domnul Dumnezeu. Întoarceţi-vă dar la Dumnezeu, şi veţi trăi.” În cartea Psalmilor avem cuvinte ca ( bunătate şi credincioşie, cei care se încred în Tine, credincioşi), care corespund cuvântului „hesed, hasid, hasidim”. Psalmi 5:7  „Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta, şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel Sfânt”. În Noul Testament[8] cuvântul în greacă este  charis –  care corespunde cel mai bine cuvântului hen. Termenul de Har este considerat mai bun fiindcă include mai bine puterea divină prin care omul este înnoit şi înzestrat cu o viaţă morală şi sfântă conform Scripturii. În Evangheliile sinoptice, deşi cuvântul Har nu apare el este prezent prin ce a făcut sus care afirmă că a venit să mântuiască pe cei pierduţi, iar prin pilde ne învaţă doctrina Harului, ca exemplu prin Pilda fiului risipitor pe care tatăl l-a primit deşi fiul nu merita acest lucru  (Luca 15:20-24) Harul lui Dumnezeu este un dar oferit oamenilor dar  pentru mântuire este necesară credinţa şi pocăinţa. În Evanghelia după Luca, Harul are sensul de favoare pe care un om o face altui om (Faptele Apostolilor 24:27), dar se prezintă şi ca ceva dinamic din care rezultă curaj şi o mărturie în a vesti Evanghelia  Fapte 4:33, 13:43  „Şi după ce s-a împrăştiat adunarea, mulţi din Iudei şi din prozeliţii evlavioşi au mers după Pavel şi Barnaba, care stăteau de vorbă cu ei, şi-i îndemnau să stăruiască în harul lui Dumnezeu”. Aici observăm aspectul universal al Cuvântului lui Dumnezeu.  Luca aduce împreună termenii de Har şi Evanghelie „Şi toţi Îl vorbeau de bine, se mirau de cuvintele pline de har care ieşeau din gura Lui şi ziceau: „Oare nu este acesta feciorul lui Iosif?” (Luca 4:22), Fapte 20:24 “Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfîrşesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evaghelia harului lui Dumnezeu”. Astfel lucrurile încep  să prindă contur, iar cuvântul Har se foloseşte tot mai mult în saluturile lui Pavel din scrisori şi în benedecţie, la care se adaugă cuvântul pace. Ca temelie pentru doctrinei pe care o foloseşte Pavel se află în cartea Romani în care el afirmă că suntem justificaţi prin credinţă Romani 1:16,  „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoştinţa deplină a păcatului”. (Romani 3:20). În altă ordine de idei credinţa este răspunsul omului faţă de Harul lui Dumnezeu, Romani 5:2,  care este darul lui Dumnezeu  “Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu”. (Efeseni 2:8) Credinţa  este necesară şi vitală prin ea însăşi şi lucrează prin dragoste.  Credinciosul raportat la Harul lui Dumnezeu, mai corect poziţia pe care o are nu depinde de el ci de voia lui Dumnezeu. În acest caz  doctrina alegerii are două funcţii : 1. “limitează independenţa umană şi auto-îndreptăţirea, şi arată că Dumnezeu este complet liber atunci când acordă o favoare” 2 Timotei 1:9  „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după Hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii”, iar procesul din viaţa credinciosului, chemarea, credinţa, pocăinţa se datorează Harului lui Dumnezeu, dar nu se lasă afară nici responsabilitatea omului căruia i se cere ascultare Romani 1:5 „prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinţei pe toate Neamurile,” 2. La fel şi prin botez nu se prezintă un adevăr subiectiv ci unul obiectiv al credinţei celui în cauză. În celelalte scrieri din Noul Testament Petru percepe Harul în aspecte obişnuite ale alegerii prin Legământ şi moştenire, sau cu referire la gloria viitoare a credinciosului 1 Petru 5:10  „Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi”. În cartea Evrei scrisă de Pavel,  Harul „cuvinte de har”, expresie folosită de autor este legat de suferinţele lui Cristos, şi este utilizat în aspecte care privesc mulţumirea omului faţă de Dumnezeu dar Şi ca o consacrare. De asemenea găsim expresia :”tronul harului”, în care se uneşte măreţia divină cu Harul şi formula Duhul Harului. Evrei 4:16  „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie”. Ioan vorbeşte mai puţin despre Har dar se focalizează pe dragostea lui Dumnezeu, iar ideea de Har este raportată la „viaţă veşnică”. La fel Harul şi Adevărul caracterizează Cuvântul Întrupat (Ioan 1:14), care sunt un ecou al „îndurării şi adevărului” lui Dumnezeu (hesed we’ ‘emet) din Exodul 34:6 . Se poate trage o mică concluzie că „religia Bibliei „este o religie a harului, sau dacă nu, nu este nimic… nici har, nici Evanghelie” (Grace in the New Testament, p. xv), Moffatt). Această graţie o datorăm divinului Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu. (Romani 5:2).  O problemă deosebită este Chemarea eficace[9], atunci când se discută despre alegere, Har, sau predestinare şi suveranitatea lui Dumnezeu. Întrebare se referă la ce anume face Dumnezeu atunci când intervine pentru a duce o persoană la credinţă. Au fost dispute în istoria Bisericii, între şcoala augustiniană şi şcoala semi-pelagiană, cu puncte de vedere diferite. Referinţa se face la momentul în care un om păcătos vine la credinţă, iar calvinismul, arminianismul, augustinianismul, semi-pelagianismul, sunt de acord că Harul lui Dumnezeu este o cerinţă absolută pentru mântuire.  Se pun diferite întrebări dar cel mai bun este un răspuns biblic pentru care se apelează la texte din Scriptură.  Efeseni 2:1-3  „Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării.  Între ei eram şi noi toţi odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre, şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Pavel le aminteşte efesenilor faptul că au fost treziţi de la moarte la viaţă. Morţii nu pot colabora cu nimeni, nici Lazăr când a murit, nu a fost întrebat şi mort nu a cooperat cu nimeni. Prin puterea divină  Isus a poruncit, iar cel care era mort a înviat, această ilustraţie fiind o analogie. În timp ce oamenii sunt morţi în păcat Dumnezeu îi aduce la viaţă veşnică şi prin Duhul Lui schimbă inima omului. Pavel continuă mai departe şi arată suveranitatea lui Dumnezeu care intervine şi schimbă inima omului de la moarte la viaţă veşnică Efeseni 2:4 -7 „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit,  cu toate că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos (prin har Sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună, şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Hristos Isus”. Pavel se referă la minunile Harului, farmecul predestinării şi alegerii noastre în Cristos. El reaminteşte faptul că mântuirea care se primeşte prin Har Efeseni 2:8  „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă…………”. Dar rămâne întrebarea de ce sunt aşa de mulţi oameni care nu cred în Cristos, ci din contră unii luptă pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Răspunsul este faptul că Dumnezeu ne-a creat fiinţe libere, iar  regenerarea inimi este o condiţie a mântuirii. Faptul că există diferenţe între teologia reformată şi teologia non-reformată, cu privire la diferitele aspecte ca regenerare şi credinţă,  dar nu se poate ca regenerarea să se producă înaintea credinţei aşa cum cred unii dintre evanghelicii de astăzi 1 Corinteni 3:6  „Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească”. Doar Dumnezeu prin Duhul Sfânt are puterea să schimbe inima omului. Dumnezeu, nu respinge nici un om care doreşte să se împace cu El, dar nici nu obligă pe nimeni la o relaţie mântuitoare cu Isus Cristos.  Problema monergismului şi sinergismului este dacă Harul regenerării este eficace, sau nu, în alţi termeni dacă Harul este irezistibil pentru toţi oamenii sau doar pentru unii dintre oameni. Înainte de a fi cineva mântuit este nevoie de Har, credinţă şi de cooperarea omului. În subiectul de faţă este vorba despre neprihănirea lui Dumnezeu care face oferta oamenilor dar decizia rămâne în mâna fiecărui individ. Dacă se ia textul din Romani dat de Pavel găsim în el un „lanţ de aur” Romani 8:28-29  „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce Sunt chemaţi după planul Său.  Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi Hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi. 30  Şi pe aceia pe care i-a Hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit”. Aici avem o ordine care începe cu ceea ce  se numeşte cunoaşterea (Ominştieţa lui Dumnezeu, un atribut netransmisibil), „predestinarea”, chemarea, îndreptăţirea şi proslăvirea celui care a răspuns chemării lui Dumnezeu. se scoate în evidenţă cuvântul „toţi”, iar în baza Omniştienţei Dumnezeu ne „alege”, iar Dumnezeu nu vorbeşte despre întreaga lume, despre cei care ştie că nu vor primi Cuvântul Lui,  ci  despre cei  care acceptă mântuirea şi doar aşa se poate spune că sunt predestinaţi, care sunt cunoscuţi dinainte şi chemaţi la mântuire. Astfel toţi care sunt cunoscuţi mai dinainte, sunt chemaţi de Dumnezeu, sunt îndreptăţiţi, predestinaţi şi vor fi proslăviţi. Un al doilea punct de vedere este faptul că  deşii Cristos a murit pentru păcatele întregii umanităţi, toţi oamenii beneficiază de mântuire Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, şi  totuşi vedem aşa de mulţi oameni necredincioşi, chiar dacă există şi o poruncă în sensul acesta Faptele Apostolilor 17:30  „Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” deci omul are liber arbitru în alegerea sa. În sensul acesta predestinarea „spre Iad”, nu are suport biblic pentru că omul nu a fost creat pentru aşa ceva. Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui”!, iar Harul irezistibil se aplică întru-un anumit fel celor chemaţi special pentru o lucrare, un credincios sau mai mulţi, apropo de marile treziri spirituale din istorie. În final hotărârea de a accepta oferta lui Dumnezeu la mântuire prin Cristos rămâne la alegerea fiecărui individ în parte judecata nefiind colectivă Toate neamurile vor fi adunate înaintea Lui. El îi va despărţi pe unii de alţii cum desparte păstorul oile de capre; şi va pune oile la dreapta, iar caprele la stânga Lui. (Matei 25:32-33)

 

9). CONCLUZII.  În momentul în care Dumnezeu dă porunci, decrete, hotărâri, acestea se pun în aplicare indiferent de voinţa altor fiinţe, îngeri sau oameni şi acest lucru se numeşte voia Sa hotărâtoare, dar  este  şi  atributul Omnipotenţei care se poate da ca exemplul în momentul în care Cristos judecă lumea. Matei 25:41  „Apoi va zice celor de la stânga Lui: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care a fost pregătit diavolului şi îngerilor lui”! Spre deosebire de oameni, îngerii răi nu se pot pocăii şi vor sfârşi în Iadul şi pedeapsa veşnică. O parte dintre îngeri sunt legaţi până la judecată „Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu pe îngerii care au păcătuit, ci i-a aruncat în Adânc, unde stau înconjuraţi de întuneric, legaţi cu lanţuri şi păstraţi pentru judecată;” (2 Petru 2:4), dar alţii sunt liberi şi strică lucrarea lui Dumnezeu, în frunte cu Satana care va fi şi El judecat în final. Apocalipsa 20:10  „Şi diavolul, care-i înşela, a fost aruncat în iazul de foc şi de pucioasă, unde este fiara şi proorocul mincinos. Şi vor fi munciţi zi şi noapte în vecii vecilor”.  În Iad vor ajunge şi oamenii care s-au împotrivit lui Dumnezeu,  Cuvântului Său şi au făcut voia lui Satana Apocalipsa 21:8  „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Am făcut referinţă  la păcatele făcute de îngerii care nu mai au scăpare din faţa mâniei lui Dumnezeu,  în contrast cu oamenii care în funcţie de deciziile şi acţiunilor lor, vor ajunge în cerul lui Dumnezeu în binecuvântarea sau în Iad, care înseamnă pedeapsă  veşnică. În faţa omului stă alegerea fiindcă este o fiinţă liberă care poate sa aleagă drumul pe care merge. Jertfa lui Isus Cristos poate să ierte toate păcatele, oferă omului mântuire şi salvare, deci viaţă veşnică şi totuşi, Există puncte de vedere diferite asupra păcatelor omenirii, care tratează păcatul în mod diferit, dar calviniştii sunt cel mai aproape de adevărul biblic. Ei cred şi susţin conceptul de „depravare totală”, pocăinţă, şi faptul că numai dacă ne întoarcem la Cristos şi Jertfa Sa, prin puterea Duhului Sfânt, avem posibilitatea mântuiri dacă rămânem credincioşi până la capăt. Pentru cest lucru este necesar să crezi în Isus CristosFiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. (Ioan 3:16). Şi totuşi Biblia menţionează  trei păcate pe care omul le poate face şi care să nu fie iertate. În cazul păcatului denumit Hula împotriva Duhului Sfânt, contextul în care se face acest păcat este destul de clar,  Isus prin Duhul Sfânt face minuni, dar este acuzat că le face prin puterea lui Satana. De asemenea în mod analog atunci când atribuim răul legat de Persoana lui Dumnezeu, este posibil să facem acest păcat. În ceea ce se întâmplă azi în lume, a respinge în mod constant îndemnul Duhului Sfânt la pocăinţă, se poate ajunge şi la Hulă, iar persoana moare în necredinţă. La fel  a nega minunile sau vindecările actuale în totalitate, înseamnă a nega şi lucrarea Duhului Sfânt în lume, iar a le atribuii pe toate Satanei, este extrem de periculos şi mai bine ne abţinem. În Biblie persoanele care au fost vindecate prin minunile făcute de Isus Cristos, ulterior au dat slavă lui Dumnezeu şi acest aspect merită reţinut, dar numai pentru o judecată analitică fără a da un verdict categoric. Dumnezeu[10] a făcut minuni în poporul Israel, dar acestea nu l-au determinat să se întoarcă cu faţa la Dumnezeu. La rândul lui Isus a făcut minuni, dar au fost o majoritate care nu au crezut în El.  De asemenea scopul pentru care Isus a făcut minuni este unu de autentificare a Persoanei Sale ca fiind Fiul lui Dumnezeu (Fapte 2.22, 2 Corinteni 12:12), „fiind temelia credinţei noastre fiind zidiţi pe temelia apostolilor şi prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efeseni 2:20). Dumnezeu mai face minuni[11] şi astăzi şi există o posibilitate reală ca minunile să aibă loc, (1 Corinteni capitolele 12-14) , dar perspectiva trebuie mutată,  în ceea ce priveşte darul Duhului Sfânt, care pot fi dăruite şi azi oamenilor. Dar în primul rând trebuie să ne amintim că Duhul Sfânt este suveran şi în ceea ce priveşte aceste daruri spirituale (1 Corinteni 12:7-11). Motivaţia pentru primirea acestor daruri spirituale sunt semnele unui apostol Semnele unui apostol le-aţi avut printre voi în toată răbdarea, prin semne, puteri şi minuni care au fost făcute între voi. (2 Corinteni 12:12). În afara acestor persoane au fost persoane care au fost simpli creştini care au primit în mod excepţional aceste daruri. Spre sfârşitul relatării din Faptele Apostolilor, accentul se mută pe vestirea Evangheliei. Dar şi azi se fac vindecări miraculoase, şi în principiu ele se fac atunci când Dumnezeu vrea să zidească Biserica în medii ostile, dar nu şi ca spectacol pe diferite scene şi la comanda unor oameni. Despre păcatul care duce la  moarte avem un singur verset  în 1 Ioan 5:16, şi este foarte greu să te pronunţi supra lui. În fiecare secol aproape el a fost perceput şi înţeles diferit, sifilis, sida, iar acum există cel puţin cinci variante cu privire la el, fiind privit ca un păcat deliberat, un viciu de care nu poţi să scapi, a lua Cina Domnului în chip nevrednic, ucidere, păcatul blasfemiei, o formă specială de fărădelege, păcatul apostaziei, pasajul din Evrei 6, etc. De fapt toate păcatele enumerate mai sus duc omul la moarte. Păcatul[12] care duce la moarte are totuşi un specific, în sensul că este comis în mod deliberat şi continuu, fără intenţie de pocăinţă. În Harul lui Dumnezeu permite omului să păcătuiască fără ai pedepsi pe loc, dar după un timp de stare de păcat, omul trece o linie imaginară, un punct din perspectiva omului, dar un moment precis, decis de Dumnezeu în care El hotăreşte să pedepsească persoana respectivă, şi îi ia viaţa fizică, omul acela moare în păcat şi moarte spirituală. Pentru noi este greu să realizat acel moment, totuşi Duhul Sfânt va fi lumină pentru noi şi în această privinţă. Al treilea păcat despre care Biblia spune că nu se iartă este Păcatul cu voia, despre care ne vorbeşte în mod indirect cartea Evrei. El este un  păcat subînţeles „Am jurat în mânia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii. (Evrei 4:1-3), fiind un păcat făcut în mod deliberat şi voluntar. Din terminologia folosită de apostolul Pavel ne dăm seama de gravitatea acestuia şi de ce nu este iertat. Termenii folosiţi  de Pavel sunt de bunăvoie, împotrivitori, împotrivă, opus, ostili, adversari, iar ca rezulta înţelegem faptul că acest păcat este făcut de creştinii din biserică, fără Naşterea din Nou, resping Jertfa lui Isus Cristos, sunt nehotărâţi, şi cedează în faţa prigoanei, sau a unor împrejurări nefavorabile, sunt oportunişti, iar în viaţa lor predomină roadele firii descrise în Galateni 5.19-20. De asemenea ei calcă în picioare Jertfa lui Cristos prin gândire decizie şi acţiune, iar în cazul acesta nu mai există Jertfă pentru păcat. În cazul în care cineva respinge Jerfa lui Isus Cristos, Dumnezeu nu a oferit o altă cale spre mântuire, şi numai există decât o aşteptare a judecăţii lui Dumnezeu „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”. O acuzaţie gravă se găseşte în cartea Evrei 6:6 în care se calcă în picioare „sângele legământului cu care a fost sfinţit” şi nu mai există iertare. De asemenea judecat începe de la Casa lui Dumnezeu, aspect enunţat de Petru. Lepădarea de credinţă este Apostazie, pentru la început au crezut adevărul, dar apoi l-au respins, pericol care pândeşte pe fiecare credincios. Apostazia nu începe brusc ci în etape care începe cu superficialitate, neseriozitate, şi sfârşeşte în necredinţă şi împietrirea inimi în formă continuată. Unii se consideră creştini, dar alte persoane trec pe faţă în tabăra adversă şi fac voia Satanei. Pentru a încerca să înţelegem acest subiect controversat am pus în opoziţie Harul lui Dumnezeu şi Predestinarea, din care rezultă liber arbitru dar şi vina omului în cazul în care face aceste păcate. Dumnezeu a creat omul ca şi o fiinţă liberă, nu în postura de „robot”, cu porunci clare, în ceea ce priveşte acţiunile şi deciziile pe care le ia vizavi de voia lui Dumnezeu. Azi se face mul caz de „liber arbitru”, dar în realitate sau eşti rob la Satanei sau fiu al lui Dumnezeu. Romani 6:16  „Nu ştiţi că, dacă vă daţi robi cuiva, ca să-l ascultaţi, Sunteţi robii aceluia de care ascultaţi, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire”? Libertatea omului se raportează la voinţa divină, deciziile şi acţiunile omului sunt cunoscute de Dumnezeu prin atributul Omniştienţei. Omul ia decizii condiţionat şi de factori naturali sau circumstanţe, dar tot sub umbrela Omnipotenţei şi Omniştienţei lui Dumnezeu care lasă totuşi libertate omului de a asculta sau de a se împotrivi învăţăturilor şi voinţei Sale, cu consecinţele de rigoare Raiul sau Iadul cel veşnic. Preţul nespus de mare pe care l-a dat Dumnezeu, pentru a mântui umanitatea exclude predestinarea ca argument ca omul să meargă în Iad. Cei care se opun prin „argumente” ştiinţifice, filozofice sau e altă natură, nu au un răspuns satisfăcător la libertatea omului, nu au un punct de referinţă absolut, iar Socrate, Platon Spinoza, Kierkegard, percep această problemă total diferit unii faţă de alţii. Biblia dă răspunsul corect „veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”(Ioan 8:32), o libertate care este de dorit şi cu un final fericit, dar care implică şi problema răului din univers, în contradicţie cu bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu este o sursă a răului, ci Satana care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu şi care a înşelat şi pe unii dintre oameni să facă la fel, Diavolul fiind deja judecat şi îşi aşteaptă pedeapsa. Deşi nu ne place un Dumnezeu care iubeşte poate fi în acelaşi timp drept, mânios şi care pedepseşte păcatul. Dumnezeu îndeamnă oamenii la pocăinţă, fiind vorba de voia Sa povăţuitoare, dar lasă libertate omului să aleagă şi să decidă cale pe care o va urma. Liber arbitru există în plan terestru şi temporal în dreptul umanităţii dat la nivel divin în plan atemporal există Omnipotenţa, Omniştienţa  şi Eternitate şi alte atribute ale naturii lui Dumnezeu, dar care nu afectează libertatea de alegere a omului, în schimb el este avertizat în ceea ce priveşte veşnicia sa, binecuvântare sau pedeapsă veşnică. La fel se întâmplă şi cu religiile ne-creştine ca Islamul care diferă în mod radical de iudaism sau creştinism, prin însăşi faptul că a fost fondat la 600 de ani după Cristos, iar ca religie avem un sincretism religios în care se îmbină gândirea umană cu pasaje din Scriptură, chiar dacă au acelaşi Tată pe Avaram şi acelaşi Dumnezeu dar nu un Dumnezeu revelat ci invers. Ei vorbesc urât despre Maria, Isus Cristos, iar cruzimile islamului făcute în numele lui Alah nu au nici o justificare. Pentru islam promisiunea lui Dumnezeu faţă de Avram  sau avertismentul din (Geneza 12:2-3), nu are valoare. Ei îşi uită propria lor „ misiune” „……El va fi ca un măgar sălbatic printre oameni; mâna lui va fi împotriva tuturor oamenilor, şi mâna tuturor oamenilor va fi împotriva lui; şi va locui în faţa tuturor fraţilor lui.” (Geneza 16:11-12). Văzând aşa de multe perspective şi aspecte ale liberului arbitru, considerăm că omul are un destin, dar acesta este ales de om, iar Dumnezeu nu este responsabil de producerea răului în lume, fiindcă de la început omul a avut posibilitatea alegeri (Geneza 2:15 -16). Omul a fost avertizat cu privire la alegerea pe care o face. Un aspect deosebit este Harul lui Dumnezeu oferit din belşug tuturor oamenilor. Şi Legea dată de Dumnezeu poporului evreu prin Moise la muntele Sinai a fost dată tot prin Harul lui Dumnezeu, ca şi Revelaţia Naturală şi Revelaţia Specială prin Cuvânt şi prin Cristos. Înainte de toate lucrurile oferite omului după căderea în păcat şi blestemul lui Dumnezeu a fost Harul care s-a revărsat peste omenirea căzută în păcat. Harul este oferit la toţi oamenii pentru mântuire, dar condiţia este credinţa şi pocăinţa. Harul şi Adevărul este şi Cuvântul Întrupat, Isus Cristos, iar prin descoperirea de Sine a lui Dumnezeu prin formele arătate mai sus se poate vorbi despre Imuabilitatea lui Dumnezeu, care rămâne acelaşi, în decizii acţiuni şi raportare prin dragoste faţă de omul căzut în păcat. O problemă este Harul eficace descris în cartea Romani cap 8 – 9 prin care se dă impresia ă doar unii oameni sunt mântuiţi, cei aleşi de Dumnezeu, dar aici este necesar să se ţină seama de Suveranitatea lui Dumnezeu, planul Lui, atributele Omnipotenţei şi Omniştienţei, iar sub acesta perspectivă, modalitatea de interpretare se schimbă. Reamintim statutul omului de fiinţă liberă, care din păcate  în majoritate alege răul şi necredinţa, dar şi voinţa omului de a alege să asculte prin lucrarea Duhului Sfânt, prin cooperare, sau să nu asculte de Dumnezeu prin îndemnul firi pământeşti sau vocea lui Satana. Dumnezeu oferă neprihănire tuturor oamenilor dar decizia finală este a omului. În cazul acesta predestinarea este cumva sinonimă cu ceea ce se numeşte cunoaşterea dinainte a lui Dumnezeu cu privire la deciziile omului. Cristoas nu a murit doar pentru o parte din umanitate ci pentru toţi oamenii, sub acest aspect Jertfa de pe Calvar este completă infinită şi universală. Omul nu a fost creat pentru Iad, care era destinat lui Satan şi îngerilor care s-au răzvrătit, dar acolo ajung şi oameni care refuză să creadă, sau chiar se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, dar şi mai grav se închină lui Satana. Azi există „biserici” sataniste şi au existat cel puţin două concilii. Răul luptă pe faţă împotriva lui Dumnezeu.  Reamintim ce spune Biblia despre Dumnezeu.  Apocalipsa 1:8  „Eu Sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul” zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Cel Atotputernic, amintind doar unul din atributele Sale. Dacă încercăm să le luăm pe rând ne gândim la scopul lui Dumnezeu atunci când a creat omul Geneza 1:26  „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.” Omul este considerat ca şi o cunună a creaţiei, iar Dumnezeu dorea să aibă o relaţie de părtăşie cu omul în dragoste şi în sfinţenie. Există o realitate a cerului, care este un loc în care locuieşte Dumnezeu, îngerii Lui şi este o destinaţie a credincioşilor, aflat în universul spiritual, dar este şi o stare. Oamenii care cred în Isus Cristos şi se pocăiesc ajung în cer. El este descris sub multe forme care indică o stare de fericire şi binecuvântare.  Există o realitate a Iadului de care trebuie să ţinem seama pentru că este descris în Biblie sub diferite forme ca loc de chin şi pedeapsă fizic şi mintal, dar şi un loc unde nu există Dumnezeu. Iadul este un loc de pedeapsă destinat lui Satan și îngerilor care sau răzvrătit dar și oamenilor care nu s-au împăcat cu Dumnezeu Oamenii care ajung în Iad datorită necredinţei şi a unor caracteristici morale Apocalipsa 21:8  Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua,” din nou se poate afirma că libertatea de alegere ne aparține. Păcatul poate fi înfrânt pentru că esenţa Bibliei ne indică ofensiva lui Dumnezeu împotriva păcatului din lume, în context istoric prin răscumpărarea în Isus Cristos. El a biruit prin Cruce, a Înviat din morţi şi acum stă la dreapta lui Dumnezeu în putere şi glorie. De asemenea Cristos va reveni să îşi ia Biserica şi să stabilească Împărăţia Cerurilor, cu autoritate şi putere.  În  şi prin Isus Cristos Dumnezeu a biruit puterea păcatului, acesta fiind Vestea cea bună a Evangheliei, iar acest proces va ajunge la sfârşitul veacului în Escaton, când după victoria finală va fi un creat un cer nou şi un pământ nou, în care va domni sfinţenia şi neprihănirea. Şi totuşi ………sunt oameni care nu mai pot fi mântuiţi,, au trecut de linia imaginară descrisă mai sus, chiar dacă toţi beneficiază de Harul şi Jertfa lui Isus Cristos, un paradox dincolo de înţelegerea umană, dar care ţine de Cunoaşterea  lui Dumnezeu. Amin.

10). BIBLIOGRAFIE

Sait https://gotquestions.org/Romana/chipul-lui-Dumnezeu.html
O scurta mărturisire de credinţa scrisa de Beniamin Cocar – doctor in teologie, Detroit
Sait https://gotquestions.org/Romana/pacatul-originar.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html
Sait https://gotquestions.org/Romana/pacatul-originar.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/pacat_29.html
Millard,  Erickson   Teologie Creştină,  volumul 2 Editura „Cartea Creştină”  Oradea  1998.
Comentariu biblic la N T de William MacDonald
Sait https://gotquestions.org/Romana/pacatul-care-duce-moarte.html
Ce înseamnă păcatul cu voia – Evrei 10.26-31 by Andrei Croitoru
Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
Sait http://www.preferatele.com/docs/filozofie/2/liberul-arbitru-1.php
Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Mahomed
Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Existențialism
Sait http://www.preferatele.com/docs/filozofie/2/liberul-arbitru-1.php
Sait https://gotquestions.org/Romana/predestinare.html
Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/har.html
Sait http://www.rcrwebsite.com/effectual.htm R. C. Sproul Tradus de Florin Vidu
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Dumnezeu-face-minuni.html
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/daruri-miraculoase-Duh.html
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pacatul-care-duce-moarte.html
Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Dumnezeu-face-minuni.html

NOTE DE SUBSOL:

[1] Sait http://www.preferatele.com/docs/filozofie/2/liberul-arbitru-1.php

[2] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Mahomed

[3] Ardelean Viorel

[4] Sait https://ro.wikipedia.org/wiki/Existențialism

[5] Sait http://www.preferatele.com/docs/filozofie/2/liberul-arbitru-1.php

[6] Sait https://gotquestions.org/Romana/predestinare.html

[7] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/har.html

[8] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/har.html

[9] Sait http://www.rcrwebsite.com/effectual.htm R. C. Sproul Tradus de Florin Vidu

[10] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Dumnezeu-face-minuni.html

[11] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/daruri-miraculoase-Duh.html

[12] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/pacatul-care-duce-moarte.html