Dumnezeu este lumină (partea 1)

46
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

DUMNEZEU ESTE LUMINA – 1 Ioan 1:1-10

1). INTRODUCERE[1]. În personalitatea lui Ioan se reflectă ca şi într-o oglindă Slava lui Isus Cristos. El redă ce a văzut şi a auzit „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii”(1 Ioan 1:1). Ioan nu îşi spune numele în mod direct, dar prin afirmaţiile sale indică faptul că este martor direct al prezenţei şi lucrărilor lui Isus Cristos. De asemenea forme de adresare ca „tinerilor, copilaşilor, iubiţilor”, indică un om vârstnic dar şi un cunoscut a cărui autoritate nu este contestată. În scrierile sale Ioan nu admite zone gri ci doar delimitări clare între adevăr / minciună, lumină / întuneric, viaţă / moarte, etc. Ioan nu se mulţumeşte cu aspecte superficiale ci intră în profunzimea aspectelor spirituale.

Autorul [2] cărţii este apostolul Ioan, iar între Evanghelia lui Ioan şi cele trei scrisori,  prin identitatea stilului, formele de prezentare, cartea    nu este necontestată de nimeni. El a fost fiul lui Zebedei ş a avut pe Iacov ca şi frate care a fost  primul martir  al bisericii creştine. Petru Iacov şi Ioan, au format cercul intim al lui Isus. Ioan scrie Evanghelia după Ioan cele trei epistole şi Apocalipsa. Isus de pe Cruce ia încredinţat pe Maria, mama Lui să aibă grijă de ea. După Înviere lui Isus şi Înălţarea la cer, Ioan devine unul dintre stâlpii spirituali din biserica din Ierusalim. Genul cărţii   este mai mult o predică, sau meditaţii didactice. Gândurile merg în spirală, autorul afirmă şi reafirmă adevăruri despre Isus Cristos, viaţă vecinică, Dumnezeu, păcat. Elevii lui Ioan au fost Policarp, Papias,  Ignaţiu,  care au devenit părinţii ai bisericii. Data redactări este între anii 90-100 d.Cr, iar Apocalipsa a fost scrisă înainte de moartea sa. În perioada respectivă biserica era atăcată de tot felul de erezii interne şi externe Ioan fiind şi un apologet. Scopul epistolei are referinţă internă 1 Ioan 5:13 „V-am scris aceste lucruri ca să ştiţi că voi, care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu, aveţi viaţa veşnică”. Epistole lui Ioan[3] sunt un rezumat cu privire le Învăţătura lui Cristos şi oferă certitudine cu privinţă la credinţa în El. Gnosticismul era deja o problemă  atunci, iar ca şi filozofie susţinea faptul că materia este rea iar spiritul este bun, soluţia fiind o cunoaştere prin puterea omului. Pe de altă parte  certinianismul la fel ca şi docetismul cred că Isus  fost a fiinţă duală, uneori umană, alteori divină separândul de Mesia, Cristosul. Ioan arată graniţele credinţei creştine prin care se oferă credinciosului siguranţa mântuirii. Ioan vorbeşte despre Familia lui Dumnezeu[4] denumită  „sanctum sanctorum” (Sfânta Sfintelor) al Noului Testament”. Scrisoare este dedicată familiei, în care aduce pe credincios în părtăşie cu Dumnezeu. Biserica are calitatea de Trup al lui Cristos, loc în care credincioşii beneficiază de binecuvântări cereşti aspect prins şi de Pavel. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos” (Efeseni 1:3). Relaţia cu Dumnezeu se rupe în momentul în care păcatul pătrunde în viaţa omului, dar relaţia poate să fie refăcută, „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe de orice nelegiuire „(1 Ioan 1:9). Ca şi într-o  altă ordine de idei se poate gândi aspecte ca Trupul lui Cristos, Familia şi Împărăţia.

Titlul[5]. Numele autorului nu apare nicăieri în text, dar numele acestei scrisori  este în originalul grec: ”Ioanou A” – „Ioan A”, ceea ce o face prima dintre epistolă dintre  cele trei ale lui Ioan ucenicul preaiubit.

Versete Cheie[6] avem mai multe : 1 Ioan 1.9: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” 1 Ioan 3.6: „Oricine rămâne în El nu păcătuiește; oricine păcătuiește nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut.” 1 Ioan 4.4: „Voi, copilașilor, sunteți din Dumnezeu; și i-ați biruit, pentru că Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume.” 1 Ioan 5.13: „V-am scris aceste lucruri ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.” Cuvântul-cheie este cunoașterea, împreună cu cuvintele asociate,  şi apare de cel puțin treisprezece ori în Epistolă.

Teme caracteristice[7].  În Epistolă sunt mai multe teme şi enumerăm câteva : „Ca şi temă principală avem „Certitudinea creştină, care foloseşte verbe ca „ginoskein” – a  cunoaşte, a observa, a pricepe (de 15 ori), şi „eidenai“, a fi sigur pe ceea ce şti.  Cuvântul caracteristic acestei epistole este „parresia” -„îndrăzneală, încredere în  atitudine”. Siguranţa creştină presupune un adevăr obiectiv din pricina faptului că religia creştină este o sumă de adevăruri, şi un adevăr subiectiv cu privire la faptul că, creştinul a fost Născut din Nou şi poartă în sine „arvuna vieţii veşnice” (2 Corinteni 5:5). Prin cunoaşterea Cuvântului lui Dumnezeu e ajunge la o certitudine a credinţei, la Adevăr şi în acelaşi timp la o Persoană. Creştinul cunoaşte adevărul despre lume. 1 Ioan 5:19  „Ştim că Suntem din Dumnezeu şi că toată lumea zace în cel rău”… (1 Ioan 2:18). Creştinul cunoaşte adevărul despre Dumnezeu şi despre Cristos (1 Ioan 5:20…14, 4:6-7).  Pentru a ajunge la siguranţă  şi încredere deplină trebuie să ştim despre Isus Cristos şi lucrarea făcută de El, este necesar să vorbim despre Isus şi Întrupare, ca eveniment istoric, Mesia  a fost trimis de Tatăl,  1 Ioan 4:9-10, 14), Isus a venit pe pământ (1 Ioan 5:20), a fost arătat şi s-a manifestat (1 Ioan  l:2; 3:5,  4:9). Isus a venit în Trup (1 Ioan 4:2; 2 Ioan 7), şi s-a făcut „apă  şi cu sînge“, (1 Ioan 5:6).  Aceste adevăruri şi realităţi despre Isus ne face să fim obiectivi în ceea ce priveşte Naşterea lui Isus Cristos lucrarea Sa, învăţăturile Sale, Moartea, şi Învierea, apoi Înălţarea la cer. Evenimentul istoric nu a trecut neobservat ci din contră este punct de referinţă şi împarte istoria omenirii practic în două :  B.C şi D.C.  A doua sursă în ceea ce priveşte sursa cunoaşterii despre Isus este mărturia apostolilor 1 Ioan 1:1  „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieţii,2  pentru că viaţa a fost arătată, şi noi am văzut-o, şi mărturisim despre ea, şi vă vestim viaţa veşnică, viaţă care era la Tatăl, şi care ne-a fost arătată; 3  deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. De asemenea apostolii mărturisesc că Tatăl a trimis pe Fiul (1 Ioan 4:14). Un alt aspect cu privire la cunoaştere este ungerea Duhului Sfânt. 1 Ioan 2:27  „cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. Acest aspect este în inima creştinului dar are şi o corespondenţă reală în afara inimi (1 Ioan 5:6). Ioan este aşa de absorbit de gânduri fiindcă ştie că sunt şi creştini falşi iar în epistolă se întâlneşte „voi” şi „ei“, aspect valabil şi în zilele noastre. O parte dintre creştini sunt încrezuţi, frecventează biserica, dar nu au siguranţa mântuirii. O altă categorie de creştini răspândesc lumină şi cunosc un Dumnezeu revelat. Pentru a clarifica aceste aspecte Ioan propune teste ale credinţei.

a. Testul teologic prin care se  prin care se controlează cerinţele, calităţile şi mesajul credinciosului. Credinţa adevărată susţine faptul că Isus a venit în Trup şi este Fiul lui Dumnezeu ” (1 Ioan 3:23, 5:5, 2 Ioan 7). 1 Ioan 4:2  „Duhul lui Dumnezeu să-L cunoaşteţi după aceasta: Orice duh, care mărturiseşte că Isus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu” şi „Oricine tăgăduieşte pe  Fiul, n-are pe Tatăl” (2:23).

b. Testul Moral verifică dacă credincioşi păzesc poruncile lui Dumnezeu, iar păcatul este incompatibil cu natura lui Dumnezeu, El fiind definit ca şi Lumină 1 Ioan 1:5  „Vestea pe care am auzit-o de la El şi pe care v-o propovăduim, este că Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întuneric”. Păcatul este un accident în viaţa credinciosului, iar indiferent de sentimente sau experienţe mistice viaţa însoţită de imoralitate, denotă a stare de păcat care trebuie să fie părăsită imediat. De fapt se trăieşte în minciună şi autoânşelare.

c. Testul social verifică relaţiile dintre credincioşi pe verticală. Ioan spune „Dumnezeu este dragoste“, iar oamenii născuţi din Dumnezeu trebuie să moştenească această calitate şi să aibă la rândul lor dragoste faţă de oameni. 1 Ioan 4:7  „Prea iubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu”. Prin aceste teste se verifică adevărata viaţă creştină. Versetele care urmează sunt o bună verificare pentru fiecare credincios „Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim  adevărul” (1:6), „Cine zice: „Îl cunosc”, şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu  este în el” (2:4).  „Cine zice că este în lumină, şi urăşte pe fratele lui, este încă în întuneric pînă acum” (2:9).  Doar prin trecerea cu bine a acestor teste ale credinţei, creştinul şi Biserica au o bună mărturie în faţa acestei lumi şi al lui Dumnezeu.

Contextul scrierii[8]. Epistolele ioanide sunt caracterizate de date istorice, stilistice, text biblic şi un mesaj către credincioşi. El se adresează la modul particular, unei adunări, sau unui grup din adunare, aflat într-o anumită situaţie „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre  ai noştri, ar fi rămas cu noi; ci, ei au ieşit ca să se arate că nu toţi sînt dintre ai  noştri” (1 Ioan 2:19), Ioan este îngrijorat de ereziile apărute şi de falşii învăţători, în acest sens epistolele au un caracter polemic, prin mesaje fierbinţi. „Copilaşilor, nimeni să nu vă  înşele” (1 Ioan3:7) sau „V-am scris aceste lucruri în vederea celor ce caută să vă  rătăcească” (1 Ioan 2:26).

A. Se pare că una dintre ereziile apărute era Docetismul „a fi aparent”, cu privire la Persoana lui Isus Cristos, El fiind de fapt o teofanie în gândirea docetiştilor, erezie combătută de Ioan. Aceasta erezie este combătută mai târziu şi de părinţii bisericii ca Ignatius, Polycarp şi Tertulian. Erezia se referea mai mult la aspectul uman al lui Isus şi aspectul divin al lui Cristos. Negaţie se referă la aspectul divin al Fiului şi Cristos, pe identitatea „Cristosului pre-existent” cu „Omul Isus”.  De fapt erau sisteme dogmatice păgâne, evreieşti şi pseudo – creştine. Aceste aspecte se rezumă la „impuritatea materiei” şi  „supremaţia conştiinţei” (Plummer). Ioan duce polemica ca obiect al Întrupării Domnului Isus, iar fiecare credincios devine Templu al Duhului Sfânt. Gnosticii nu cred că mântuirea se obţine prin Jertfa lui Isus Criostos, ci prin iluminarea spiritului”, printr-o cunoaştere ezoterică şi prin ritualuri speciale, oamenii devenind „psuchikoi”, situându-se deasupra muritorilor  obişnuiţi. Gnosticismul s-a infiltrat în bisericile din Asia Mică prin Cerintius, care susţinea că Isus nu s-a născut dintr-o fecioară, ci fiul natural al Mariei şi al lui Iosiv. Abia mai târziu după botezul lui Isus Cristosul a coborât asupra lui Isus  sub forma unui porumbel trimis de Supremul Stăpân ? De asemenea ei cred că „divinul” l-a lăsat să moară pe cruce  pe Isus cel uman, iar Cristosul divin nu a fost afectat de suferinţă şi de moarte. Ioan face referire la această învăţătură falsă şi scrie 1 Ioan 2:22:  „Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Cristosul?, persoana respectivă fiind denumită antihrist.

B. Mai mult în gosticim găsim şi o latură morală întunecată pomenită de Irineus şi  Eusebius, „erezie morală….. împreunarea între bărbaţi… cunoscută şi  sub numele de Nicolaitism”. Despre faptele lor citim şi în Apocalispsa 2, Faptele apostolilor şi este  o învăţătură cu aspecte morale pe care Dumnezeu „le urăşte”. Ioan răspunde şi el la aceste depravări morale 1 Ioan 3:3-6  Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat. 4  Oricine face păcat, face şi fărădelege; şi păcatul este fărădelege. 5  Şi ştiţi că El S-a arătat ca să ia păcatele; şi în El nu este păcat. 6  Oricine rămâne în El, nu păcătuieşte; oricine păcătuieşte, nu L-a văzut, nici nu L-a cunoscut. De asemenea Ioan mai spune 1 Ioan 3:8  „Cine păcătuieşte, este de la diavolul, căci diavolul păcătuieşte de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului”. Păcatul nu este compatibil cu sfinţenia lui Dumnezeu.

C. Gnosticii, mai aveau o problemă cu dragostea, ei nu iubeau pe nimeni, se credeau o elită superioară, iluminaţi, un fel de aristocraţie a bisericii, dispreţuiau creştinii de rând şi considerau că sunt singurii care pot să cunoască ……? Ioan se opune acestei tendinţe şi afirmă necesitatea dragoste în rândul creştinilor 1 Ioan 1:7  „Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat” şi  „Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu; pentru că Dumnezeu este dragoste”. (1 Ioan 4:8). Ioan a fost denumi „apostolul iubirii”, cuvântul dragoste fiind folosit în epistole de nenumărate ori.

Apostolul clădeşte apologia şi învăţătura sa pe trei stâlpi de forţă în creştinism.

1. Credinţa în Isus ca şi Cristos Întrupat
2. Ascultarea de poruncile Domnului.
3. Creştinul trebuie să trăiască în dragoste frăţească.

Conţinutul cărţii[9].
1.
Ioan încearcă să ferească biserica de primejdiile care au apărut prin învăţători falşi şi atrage atenţia asupra caracteristicilor lor. Ei au o origine satanică, profeţesc sub influenţa unei puteri supranaturale, dar nu prin Duhul Sfânt, ci au un „duh de rătăcire”, fiind amintită „cercetarea duhurilor” (1 Ioan 4:1-6).
2. Profeţii sunt amăgitori (2 Ioan 7), prin faptul că promit lucruri care nu există de fapt şi duc poporul în rătăcire.
3.
Anticriştii neagă personalitatea divin-umană al lui Isus Cristos  (1 Ioan 2:18 .. 22, …, 2 Ioan 7). În plus erau mulţi profeţi falşi, amăgitori şi anticrişti, fapt care denotă că pentru o perioadă de timp s-a infiltra în biserică, iar în momentul scrierii epistolei această partidă ne-creştină  s-a separat de Biserică „au  ieşit din mijlocul nostru” şi „s-au dus în lume” (1 Ioan 2:19; 2 Ioan 7). Fenomenul în sine a tulburat Biserica şi pe creştinii de ea, iar Ioan a găsit de cuviinţă să scrie şi să preţuiască pe cei care au rămas în Cristos.

Atestări externe ale Epistolelor[10]. Epistola a fost întrebuinţată de Papias (prin 140 d.Cr.),  şi este amintită de Policarp (110-120), cu o mare probabilitate de Isustin (cca. 150-160 d.Cr.) şi de Ireneus. De asemenea este atestată de Canonul Muratoriu, Clement din Alexandria, iar autencititatea ei nu a fost în pusă în  dubiu, incertitudine, neîncredere, sau nesiguranță,  ci  originalitatea ei,  a fost certificată prin aceste atestări externe.

Dovezi patristice[11]. Ele sunt în baza textului din Marcu ? „Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu îl veţi bea, şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu veţi fi botezaţi” (Marcu 10:38-39),  iar prin  dovezi târzii şi care nu sunt demne de încredere se susţine ca atât Ioacov cât şi Ioan au murit prin martiraj de către Irod (George Hamartolos, „Filip din Side” cca. 450). Dar se pare că această afirmaţie provine din mariologia – siriacă, scrisă cam prin anul 400 d.Cr., informaţia aflată şi în calendarul Bisericii din Cartagina. Dar este necesară precizarea faptului că mariologia siriacă a păstra o independenţă faţă biserica şi limba greacă. Împotriva aceste afirmaţii fără suport se ridică Polycrates, episcopul de Efes (190 d.Cr.), care spune că „că Ioan „care s-a aplecat pe pieptul Domnului“….. după ce a fost „un martor şi un învăţător…… a adormit la Efes”. Irenaeus afirmă faptul că Efesul este locul din care Ioan ia înfruntat pe eretici şi a refuzat să stea sub acelaşi acoperiş cu Cerinthus, care era un duşman al adevărului. Ioan a trăit până în timpul împăratului Traian care a domnit între 98-117 d.Cr. Jeronim repetă faptul că Ioan a trăit până la adânci bătrâneţi, iar când se întâlnea cu creştinii folosea  un diminutiv,  „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul”. (1 Ioan 3:18)  Nu există dovezi în scrierile patristice a faptului că Ioan ar fi locuit şi ar fi trăit în Asia iar biserica primară nu atestează acest lucru. Din contră se susţine aşa cum s-a amintit că Ioan a locuit mult timp în Efes, şi prin scrierile sale a influenţat părinţii bisericii în  scrisorile lui Ignatius şi în Epistola lui Policarp.

Legături[12]. În pasajul din 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” autorul descrie trei aspecte ale păcatului, surprinse în viaţa omului şi indicate de verset. El leagă aceste păcate de neascultarea Evei prin „pofta trupească („bun de mâncat”); pofta ochilor („plăcut de privit”) și lăudăroșia vieții („de dorit pentru dobândirea înțelepciunii”)”. Nu găsim referinţe la faptul că Adam s-ar fi împotrivit ci Biblia spune că Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el”. Din păcate, cele trei păcate amintite  le găsim sub formă de ispite şi păcat şi în zilele noastre, şi nu puţini dintre credincioşi falimentează în faţa lor.

Aplicație practică. Cartea ne vorbeşte despre dragostea şi bucuria credinciosului şi părtăşia pe care trebuie să o avem unii cu alţii în Isus Cristos. Se face diferenţa dintre bucuria trecătoare de acum şi adevărata bucurie care ne aşteaptă în cer. De asemenea Ioan ne atenţionează cu privire la pericolele care au pândit Biserica, şi care sunt valabile şi astăzi. Ioan l-a cunoscut personal pe Isus Cristos, şi avem o mărturie directă despre El. Evangheliştii descriu o realitate istorică şi avem o bună mărturie din parte lor. Ce am citit din epistola lui Ioan trebuie să aplicăm în viaţa noastră. Dacă facem acest lucru. Isus va adăuga bucurie şi sfinţenie şi vom fi ca şi El, după Chip şi Asemănare, Imago Dey. Am văzut cum Ioan s-a luptata cu ereziile care deja au pătruns în biserică şi vom aborda două dintre ele.

NOTE DE SUBSOL:

[1] SCURTĂ INTRODUCERE BIBLICĂ ERNEST AEBI  pag 242
[2] Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[3] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html
[4] Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee
[5] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro
[6] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html
[7] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro
[8] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro
[9] Sait Teophilos  http://www.theophilos.3x.ro
[10] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html
[11] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/epistolele-lui-ioan.html
[12] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/cartea-1-ioan.html

VA URMA