O lecție bună de la un administrator rău pentru a fi un administrator bun

141
views

de Marian GhitaMarian Ghita

Luca 16:1-13

(Adaptare după John MacArthur)

La fiecare început de an ne exprimăm dorința să fim mai înțelepți în lucrurile duhovnicești și să privim în viitor cu o inimă mai dedicată Domnului, pentru că trecerea unui an și începutul unuia nou ne apropie și mai mult de revenirea în glorie a Domnului nostru Isus Cristos. Cu siguranță, ne aducem aminte de preocuparea Tatălui nostru ceresc pentru rodirea noastră spirituală și de îndurarea și grija Mântuitorului nostru pentru ca această rodire să fie o realitate (Luca 13:6-9). Avem, de asemenea, în minte și îndemnul apostolului Pavel din Efes. 5:15-17: „Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți. Răscumpărați vremea, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci înțelegeți care este voia Domnului”. Duhul Sfânt ne îndeamnă în mod permanent să fim înțelepți.

Ne vom uita la o cerință biblică, care nu este doar pentru slujitorii consacrați ai bisericii Domnului, ci este o cerință valabilă pentru toți sfinții Lui – cerința de a fi un bun administrator (sau un bun ispravnic). Nu vorbim aici doar despre administrarea lucrurilor materiale, pentru ca viața noastră pe pământ să aibă eficientă, ci despre administrarea vieții și slujirii noastre în plan spiritual, care are implicații veșnice. Apostolul Pavel ne arată: „Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie credincios în lucrul încredințat lui” (1 Cor. 4:1-2). Iar apostolul Petru ne îndeamnă: Ca niște buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare din voi să slujească altora după darul pe care l-a primit” (1 Pet. 4:10; vezi și v. 11). Noi deci trebuie să avem în vedere că suntem ispravnici ai lui Dumnezeu și El ne-a încredințat o isprăvnicie, iar în ziua judecății ni se va cere fiecăruia socoteală despre felul în care ne-am îndeplinit isprăvnicia încredințată (vezi, de ex., pilda talanților – Mat. 25:14-30).

În acest sens, ne vom uita la o parabolă dată de Domnul Isus, o parabolă foarte ciudată (vom vedea de ce): Pilda ispravnicului necredincios (Luca 16:1-13).

Ce face ispravnicul nedrept   

Există aproximativ 40 de pilde pe care Domnul Isus Cristos le-a dat și care apar în Noul Testament. Nimeni altcineva din Noul Testament nu a dat vreo pildă, așa că toate pildele au fost date de Domnul nostru. După cum știm, pildele au fost concepute să ascundă adevărul de necredincioși, dar să-l dezvăluie credincioșilor, acelora care au urechi să audă (Mat. 13:10-17). Pildele (sau parabolele) au fost, într-un sens, o judecată de la Dumnezeu, o confirmare a respingerii lui Cristos din partea lumii. În același timp, ele au fost lumina pentru cei care aveau ochi să vadă și urechi să audă.

„Isus a mai spus ucenicilor Săi …” (v. 1). Pilda deci este pentru ucenicii Domnului Isus și pentru noi. Această pildă, în special, este destinată să vorbească fiilor luminii, pentru toți cei care fac parte din Împărăția lui Dumnezeu. Este o parabolă care are de-a face cu banii, și acest lucru nu este ciudat deoarece aproximativ una din trei pilde date de Domnul au ceva de-a face cu banii. Așa este viața. Cineva a spus că dacă tu trăiești 80 de ani, atunci vei petrece 50 din acești 80 de ani gândindu-te la bani într-un fel sau altul. Domnul nostru înțelege că viața în lume este dependentă de o formă de tranzacție bănească și trăim, respirăm și ne mișcăm cu aceste schimburi bănești. Astfel, aici este o poveste despre bani. Este o poveste foarte șocantă, deoarece personajele din această poveste sunt la un anume nivel oameni răi. Unul dintre ei este chiar foarte rău. Ceilalți sunt complici cu acest om rău. Chiar și cel care ar fi trebuit să fie eroul în această poveste este într-adevăr greșit pentru că îl felicită pe acest om rău și pe cei care au fost complici în rău. Toate acestea, în mod ciudat, devin o ilustrare a modului în care ar trebui să trăim noi, ca și credincioși ai lui Dumnezeu.

Aceasta nu înseamnă că nu au fost prezenți și alții ca să asculte. În v. 14, citim: „Fariseii, care erau iubitori de bani, ascultau și ei toate lucrurile acestea” și, desigur, ei „își băteau joc de El”. Cuvântul „își băteau joc”, este un cuvânt foarte puternic. În mijlocul acestui cuvânt, „batjocură” în greaca originală este cuvântul pentru „nas”. Înseamnă să vă lipiți nasul. Batjocorirea este modul de manifestare a norodul atunci când Isus era atârnat pe cruce (Lc. 23:35). Isus era pentru ei vrednic de disprețuit. Batjocorirea este ceea ce ne putem aștepta de la oamenii care nu înțeleg această parabolă pentru că ei sunt, ca și fariseii de altădată, iubitori de bani. Oamenii batjocoritori și fariseii erau deci în mulțime și ascultau ce spunea Isus, dar direcția acestei parabole, ca întotdeauna, este să ascundă adevărul de ei din cauza necredinței lor ferme și să dea o lecție ucenicilor Său cât și nouă.

„Un om bogat avea un ispravnic …” (v. 1-8). Este un lucru foarte ciudat, într-un sens, să spui o poveste în care toată lumea este relativ coruptă, dar acest lucru este exact ceea ce face Domnul nostru. Isus i-a învățat pe oameni din aspectele obișnuite ale vieții. Din când în când El a răsturnat viața cu susul în jos și a spus lucruri care puteau părea ciudate. De asemenea, Isus a învățat despre un judecător nedrept (Luca 18), așa cum a învățat și despre un administrator fără scrupule. Au fost deci momente când El a folosit oameni răi pentru a-Și prezenta învățătura.

Rețineți că în această parabolă nu există nimic secret sau ascuns sau alegoric sau mistic. Este o poveste simplă, dar ceea ce îi deranjează pe unii oameni este că Isus îl laudă pe ispravnicul rău. Ascultați încheierea Domnului: „Stăpânul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentru că lucrase înțelepțește”. Apoi, în v. 9 Isus spune: „Și Eu vă zic: Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”. Incredibil! Ce să facem?? Cuvintele lui Isus sunt de-a dreptul șocante pentru unii oameni. Adică, „Urmați purtarea unui om risipitor, înșelător, a unui hoț, a unuia centrat în el însuși, urmați deci purtarea unui om fără principii morale”. Asta să înțelegem??

Apropo, ceea ce vedem aici în pildă, este plasat aici imediat după povestea fiului risipitor, deoarece acesta este un ispravnic risipitor. Fiul cel tânăr a risipit totul și nu și-a asigurat viitorul. În pilda noastră, însă, avem un om care a risipit bunurile pe care le-a controlat, dar el și-a asigurat astfel viitorul. Poate că aeasta este legătura dintre cele două pilde. Sfârșitul pildei noastre este un sfârșit surpriză. El devine concluzia povestirii. Dar, vom ajunge la aceasta imediat.

„(Era) un om bogat” (v. 1). Rezultă aceasta din faptul că oamenii (creditorii) îi datorau o sumă mare de bani. Și existau mulți debitori (vezi v. 5). Faptul că avea și un administrator al bunurilor sale întărește concluzia că omul era foarte bogat. Era ceva obișnuit în acele vremuri ca oamenii foarte bogați să aibă o mulțime de operațiuni de făcut, se desfășurau numeroase operațiuni agricole, se desfășurau afaceri și erau angajați administratori.

Termenul de „ispravnic” (oikonomos în greacă – ceea ce înseamnă lege și casă; legea casei), presupunea faptul că un asemenea om era delegat cu autoritatea de a acționa în numele proprietarului. El conducea proprietatea stăpânului, culturile pământului, gestiona activele, gestiona datoriile; el manageria resursele interne și hrana și tot ce era necesar pentru slujitorii lui și conducea pe toți oamenii care constituiau nucleul proprietății acestui om bogat, care operau în această întreprindere. Deci, el avea toată responsabilitatea administrației proprietății acestui om bogat. De asemenea, avea responsabilitate externă; avea mandatul de a acționa în numele acestui proprietar. Era deci administratorul averii din interior și din exterior, o poziție de mare responsabilitate. El interacționa cu oameni foarte importanți, poate și cu alți proprietari în numele stăpânului său.

Ei bine, acest administrator a risipit posesiunile stăpânului său (vezi v. 1). Cuvântul pentru risipire este același cuvânt folosit pentru a descrie ce a făcut fiul risipitor în Lc. 15:13. Aceasta nu este neapărat delapidare sau deturnare de fonduri. Acest administrator este de fapt o persoană iresponsabilă și incompetentă.

Omul bogat acționează imediat. În v. 2, el l-a chemat pe administrator și i-a spus: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine?” Ce a auzit de fapt bogatul? Ei bine, el a auzit câteva lucruri destul de grave pentru că verbul „a fost pârât” (v. 1), este verbul grecesc diaballo, din care noi avem cuvântul „diabolic”. A fost deci un raport care implica o calomnie serioasă și legitimă împotriva administratorului.

Apropo, diabolos este un nume biblic pentru Satan, care este defăimătorul. Deci, omul bogat primește un raport extrem de sever al naturii diabolice al activității acestui om în poziția lui de administrator. Apoi stăpânul lui face un lucru prostesc față de cel care s-a comportat „diabolic”. Îi cere, „Dă-ți socoteală de isprăvnicia ta, pentru că nu mai poți fi ispravnic” (v. 2). În loc să-i spună scurt: „Ești concediat!”, așa cum ar fi procedat orice om de afaceri inteligent, el de fapt îi spune în esență: „Fă socoteala (contabilitatea) isprăvniciei tale, pentru că nu mai poți fi spravnic” (v. 2). Ca și cum el însuși ar avea abilitatea să administreze corect  această dare de socoteală. Administratorul nu se apără pe el însuși. „Curăță-ți biroul”, îi spune stăpânul într-un anumit sens; „ai un termen de două săptămâni”, să zicem. Nu mai este posibil ca omul să-și salveze slujba de administrator. Aceasta este exclus. Ispravnicul știe că aceasta nu este posibil, dar omul bogat dorește o înregistrare corectă a iresponsabilității sale. Vrea să știe exact ce a făcut. Acesta este de fapt un demers prostesc. Dacă trebuie să rezolvi o asemenea problemă, scapă de cel ce ți-a făcut probleme chiar în acea zi. Pune pe altcineva să evalueze frauda, pentru că dacă îl lași pe cel necinstit să facă această treabă, el se va întoarce cu răzbunare și va reveni cu o țintă, cu un obiectiv de câștig personal. Exact asta a făcut ispravnicul necinstit.

El își pierde slujba și locuința, pentru că în acele vremuri străvechi asemenea ispravnici trăiau în locul în care slujeau. Își pierde veniturile și reputația, pentru că acum toată lumea va ști că este incompetent. Este un administrator greșit, iresponsabil, incompetent, risipitor.

Așa că, în vers.  3, el își spune lui însuși: „Ce trebuie să fac?” Apropo, Luca iubește această întrebare. El o folosește de trei ori. De două ori în Evanghelie și o dată în cartea Faptele Apostolilor. „Ce ar trebui sa fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia?” „Ca atunci când voi fi scos din isprăvnicie, oamenii să mă primească în casele lor. Trebuie să am un loc unde să trăiesc după aceea. Trebuie să am un venit. Trebuie să am un viitor”.

Apoi el spune: „Nu sunt suficient de puternic pentru a săpa și îmi este rușine să cerșesc”. Ispravnicul este un om mândru cu veleități de om respectabil. El nu este interesat să ia o lopată, nu vrea deloc o muncă manuală. Munca grea nu este pe măsura lui și nici cerșetoria. Nu va face deloc așa ceva. Și ce va face? El are însă un moment de revelație personală. „Știu ce voi face, ca atunci când voi fi îndepărtat din isprăvnicie, oamenii să mă primească în casele lor”. El trebuie să aibă un viitor care să fie benefic pentru el, un viitor care să fie confortabil, care să-i ofere tot ce are nevoie. Trebuie ca el să fie bine venit în casele oamenilor.

Și cine sunt acei oameni din comunitate care, deși vor ști că a fost dat afară pentru gestionare defectuoasă, totuși să îl primească în casele lor. Vor fi oamenii cu care el a lucrat, oamenii care sunt datornicii stăpânului său. El trebuie să fie în locuri importante și în casele unor oameni importanți, după ce nu va mai avea locul de muncă pe care l-a avut. Așa că ispravnicul are un plan. Îi va contacta pe toți cei care datorează stăpânului său ceva și va reduce în mod substantial din datoriile lor. Doar el, ca ispravnic, poate opera asemenea reduceri de datorii. Destul de inteligent.

Va renunța la toate datoriile lor pentru ca ei să fie obligați pentru el, nu? Acum, dacă el făcea acest lucru doar pentru un singur om, nu ar fi existat vreo presiune sufficient de mare care să-i rezolve lui problema. Dar dacă administratorul o face pentru toată lumea într-o societate de onoare, unde toată lumea este preocupată de onoarea sa, toți vor pune presiuni asupra tuturor celorlalți. Nu va avea doar o singură casă unde să meargă apoi, ci va avea o mulțime de case unde să meargă, pentru că ei vor dori să își mențină onoarea.

Așadar, conform v. 5, „El a chemat pe fiecare dintre datornicii stăpânului său”, și cu fiecare a început să discute despre datoria ce o avea. Unul datora 100 de măsuri de untdelemn.Iar el i-a spus: „Ia-ți factura, și scrie repede 50 de măsuri de ulei”. Observați că hoții se grăbesc întotdeauna. Așadar, 50% reducere. Aceasta ar echivala în valoare trei ani de salarii în bani, iar acest lucru ar fi produsul a cel puțin 150 de măslini. Aceasta era o datorie imensă, o sumă semnificativă ca datorie.

Nu se pune nici o întrebare dacă aceasta este dorința proprietarului. Omul care primește reducerea de 50% nu dorește să pună această întrebare. De ce? Pentru că nu dorește răspunsul la această întrebare. Vrea să semneze și să iasă repede, pentru că aceasta este o afacere pe care n-a sperat-o niciodată.

Un alt datornic (v. 7): „Cât ești dator?” Și el a spus: „100 de măsuri de grâu”. Acestuia, ispravnicul i-a zis: „Ia factura și scrieți 80″. Aceasta ar fi o estimare de aproximativ 100 de acri de teren cultivat cu grâu, care înseamnă poate 8-10 ani de muncă. Sumă uriașă. El îi face o reducere de 20%. Datornicul semnează la fel de repede ca primul.

Asemenea datorii erau reduse în lumea antică doar în caz de foamete, dacă exista o recesiune economică. Aceasta este o parte a vieții, dar aici nu sunt deloc elemente ale acestor lucruri. Nu există circumstanțe externe. Acest lucru nu are nimic de-a face cu economia în criză. Acest lucru nu are deloc de a face cu dezastre care se întâmplă în viața debitorului, în cazul în care aceștia sunt în imposibilitatea de a plăti și în cazul compasiunii arătată de proprietarii de bunuri, pentru ca datornicii să-i slujească ca răspuns la mărinimia acestor proprietari. De fapt, aceasta este, din partea ispravnicului, o modalitate clară de a-1 ucide pe stăpânul său într-un mod care să-i oblige pe toți acești datornici față de ispravnic, astfel încât el să se poată întoarce la ei și să le spună: „Îți amintești ce am făcut eu pentru tine? Trebuie să-mi dai o cameră. Trebuie să-mi dai un loc de muncă. Și dacă nu-mi dai, o să le spun celorlalți oameni pentru care am făcut același lucru că ești un om lipsit de onoare”.

Dar veți spune: „Ei bine, nu toți procedează așa”. Este adevărat. Dar, așa sunt oamenii din lume. Așa functionează ei. Aceasta este un fel de manipulare machiavelică în care își folosesc stăpânul și își asigură viitorul.

Așa că, în vers. 8, stăpânul său – și aici ne întâlnim cu felul lui Isus care, în mod foarte frecvent, ne șochează în pildele Sale. Iată șocul. „Stăpânul l-a lăudat pe ispravnicul nedrept”. Dar ce anume laudă el la acesta? Nu îi laudă incompetența lui, nu îl laudă pentru risipirea, deturnarea și înșelăciunea pe care le-a dovedit în administrarea proprietății sale. El îl laudă pentru că ispravnicul a acționat foarte bine.

Acum, spunem din nou, așa funcționează lumea. Toți oamenii sunt relativ corupți. Toate acestea fac parte din funcționarea sistemului. Asa e viata. Asigurați-vă viitorul în orice fel puteți, iar oamenii care fac parte din sistem sunt chiar predispuși să aprecieze inteligența și determinarea unei persoane inteligente. Ei bine, comentariul lui Isus cu privire la acest lucru este destul de uimitor. În vers. 8, El spune: „Fiii veacului acestuia, față de semenii lor, sunt mai înțelepți decât fiii luminii”. Ce? Isus îl laudă pe tipul ăsta? Am inteles că stăpânul ispravnicului îl laudă; că aplaudă perversitatea sa. Noi înțelegem aceasta, dar de ce este Isus face aprecierea aceasta?

Ispravnicul a acționat înțelepțește. Cuvântul grecesc de aici este Phronimos. El înseamnă „în mod providențial”, „considerabil”. Ispravnicul a folosit o schemă bine gândită. A profitat cu atenție de o oportunitate. El a lucrat pentru a-și asigura un viitor confortabil. Prin reducerea datoriilor, el i-a îndatorat pe toți datornicii stăpânului său. El le-a făcut un imens bine. Acum, ei sunt obligați să răspundă la generozitatea sa mare. Toți sunt preocupați de reciprocitate pentru cineva care face un bine pentru ei, deoarece face parte din cerința socială și din cultură. Ideea este că oamenii păcătoși acționează pentru a-și asigura beneficiile viitoare în moduri foarte inteligente și ingenioase. Ei folosesc resursele pe care le au la dispoziție, cu inteligență, fie pe căi cinstite sau necinstite pentru a-și asigura cel mai bun viitor pe care și-l pot asigura. Astfel operează fiii acestui veac. Asta este ceea ce spune Isus.

Ispravnicul și-a valorificat la maximum oportunitatea pe care a avut-o. El a realizat un plan destul de impresionant, destul de bine conceput. Cine sunt fiii acestui veac? Păcătoși, din această lume. Ei nu sunt în împărăția lui Dumnezeu. Aceștia sunt necredincioșii. Așa funcționează lumea trecătoare. Fiecare schemă inteligentă imaginabilă pentru a câștiga bani, pentru a-și asigura viitorul și viitorul oamenilor pe care îi interesează este gândită, folosită, indiferent dacă aceasta este cinstită sau necinstită. Prea puțin îi interesează pe oamenii păcătoși, din această lume, dacă un plan, o strategie, este cinstit(ă) sau necinstit(ă). Fiecare schemă pentru a asigura viitorul este folosită de cei din lume. Se folosesc și se aplică scheme ingenioase, de tot felul, în orice moment. Fiecare schemă imaginabilă și de neimaginat, pentru a garanta bogăția viitoare, este folosită de oamenii acestui veac. Se întâmplă tot timpul.

Acesta este modul în care operează lumea. Există oameni în fruntea băncilor legitime și a întreprinderilor legitime ale lumii care sunt corupți și folosesc orice procedeu pe care îl au la îndemână pentru a obține ceea ce vor să obțină. Există oameni care nu pun foarte multe întrebări, dar când li se spune că ceva va fi profitabil pentru ei, se vor implica în schemele care le aduc profit deoarece toți oamenii din această lume încearcă să-și însușească ceea ce le folosește pentru a-și asigura viitorul. Așa funcționează ei și sunt buni la asta.

Domnul Isus spune: „Aceștia, în așa ceva, sunt mai buni decât fiii luminii”. Ce poate însemna asta? Fiii luminii sunt cei credincioși (vezi Ioan 12:36, Efeseni 5: 8, 1 Tes. 5: 5). Noi suntem fii ai luminii; nu suntem în întuneric ci suntem în lumină. Cei necredincioși sunt fiii acestei generații. De fapt, în Luca 9:41, se vorbește despre „această generație pervertită”, iar în Luca 11, se vorbește despre „această generație rea”.

Deci, această generație pervertită și rea, lumea necredincioasă operează cu aceste tipuri de mașinații. Fie că ele sunt cinstite sau necinstite, acestea sunt folosite pentru a asigura viitorul. Oamenii din lume sunt mai deștepți decât noi, fiii luminii în așa ceva. Ce vrea să ne spună Domnul prin aceste lucruri? În versetul 9, Isus ne spune: „Și Eu vă spun” și aici avem interpretarea acestor lucruri pentru ucenici și pentru noi. O interpretare, pe care, apropo, fariseii au ratat-o complet, desigur. „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca, atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice”.

Lecția pentru noi a ispravnicului nedrept

Ca să înțelegem corect lecția Domnului Isus pentru cei credincioși noi trebuie să privim cu atenție la expresia „bogății nedrepte” ca să o aplicăm cum se cuvine la viața spiritual. Nu este vorba aici despre bogății însușite în mod incorect. Domnul Isus în nici un caz nu ne învață să fim incorecți în afaceri. Bogățiile nedrepte pentru cei credincioși sunt acele posesiuni asupra cărora noi nu avem deloc dreptul de proprietate. Noi avem viață. Cine dintre noi a obținut viața lui pentru că a cumpărat-o de la Dumnezeu? Nimeni. Viața este un dar al harului lui Dumnezeu pentru toate ființele omenești. Același lucru îl putem spune despre orice posesiune pe care noi o avem: despre sănătate, despre înțelepciune, avere material, oportunități, familie, etc. Totul este dat nouă de Dumnezeu (vezi 1 Cor. 4:7). Mai mult, noi suntem doar ispravnici ai darurilor pe care le avem de la Dumnezeu. Și va trebui să dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu de felul în care am administrat cee ace El ne-a dat. Conform pildei talanților (Mat. 25:14-30), Dumnezeu a încredințat fiecăruia dintre noi avuția Lui (v. 14). La revenirea Domnului Isus Cristos, El, Stăpânul, ne va spune fie, „Bine, rob bun și credincios, ai fost credincios în puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”; fie, Rob viclean și leneș!…Luați-i dar talantul și dați-l celui ce are zece talanți. Pentru că celui ce are, i se va da și va avea de prisos, dar de la cel ce n-are, se va lua și ce are! Iar pe robul acela netrebnic, aruncați-l în întunericul de afară: acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Noi suntem doar administratori a ceea ce este a lui Dumnezeu. În mod special, expresia „bogății nedrepte” se referă la lucrurile materiale, și în mod deosebit la „bani” (vezi „Mamona” din v. 13 din pilda noastră. Acest termen avea sensul, în vremea Domnului Isus, de bani, valori materiale).

Ce a făcut ispravnicul nedrept? El a folosit ceea ce avea, averile stăpânului său, bogăția care nu era a lui, dar era sub administrarea lui pentru a cumpăra locuințe pentru atunci când urma să fie dat afară, pentru viitorul temporal. Asta au făcut întotdeauna fiii acestui veac, cei necredincioși. „Voi”, spune Isus, „trebuie să fiți cel puțin la fel de înțelepți ca și ei. Apropo, aceasta este o abordare rabinică veche, raționamentul de la cel mai mic la cel mai mare. Dacă fiii acestui veac, cei răi folosesc fiecare mijloc imaginabil pentru a-și asigura viitorul lor temporal, nu ar trebui oare ca voi, fiii luminii să fiți atenți cum ar trebui să acționați în ceea ce privește viitorul vostru etern? Aceasta este ideea. „Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte”. Din nou, acesta este un stil clasic rabinic de învățare de la mai puțin la mai mult.

Utilizați deci banii, posesiunile voastre, averea voastră, chiar dacă face parte din sistemul nedrept al lumii în care trăim. Bogăția nedreaptă este parte a lumii trecătoare și El chiar așa spune (v. 9). Folosiți deci banii, averea materială, care va trece (nu poți să o iei cu tine atunci când vei fi în cer, în veșnicie). Cu toții înțelegem acest lucru și folosim această bogăție nedreaptă, această avere care nu are în sine nici o virtute, nici o neprihănire, asupra cărora noi nu avem drept de proprietate (vezi 1 Cor. 4:7) și cumpărați prieteni cu ea care să vă primească în locuințele veșnice. Cumpărați prieteni pentru cer, care vor sta la poartă pentru ca să vă întâmpine atunci când veți ajunge în cer.

Mai înainte, în Evanghelia lui Luca există o istorisire foarte dramatică. Ea este în cap. 12. Este o altă parabolă, parabola bogatului căruia i-a rodit țarina. În Lc. 12:16 ni se spune: „Țarina unui om bogat rodise mult și el a început să se gândească în sinea lui spunând: „Ce să fac, pentru că nu am loc unde să-mi păstrez recoltele?” Atunci a zis: „Iată, ce voi face. Îmi voi distruge hambarele și voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate roadele și toate bunurile mele și voi spune sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și veselește-te!” Probabil că el era un predicator al evangheliei prosperității.

Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule!” Chiar în noaptea aceasta ți se va cere înapoi sufletul, și lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?” Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu”. Orice posesie materială, atunci când vei muri, vei lăsa totul aici pe pământ. Ești deci un nebun dacă crezi că vei lua vreun bun material cu tine în cer.

Dar asta fac fiii acestui veac cu bogățiile nedrepte. Ei încearcă să-și asigure viitorul lor temporal și pot face acest lucru doar până când vor muri, ca apoi să eșueze, pentru că la moarte vor lăsa toate aceste bogății nedrepte pe pământ. Acestea aparțin acestei lumi temporale. Bogăția nedreaptă nu poate merge nicăieri. Și totuși, într-o manieră uimitoare și plină de bunătate și milă, Domnul spune: „Puteți să luați acele bogății care nu vor merge cu voi în cer și, în timp ce sunteți aici pe pământ, puteți să vă faceți prieteni care vă vor primi în ceruri”.

Cum putem face asta? Este destul de simplu. Să investim în promovarea împărăției cerurilor care aduce mântuirea păcătoșilor. Să folosim banii pentru a ne cumpăra prieteni pentru eternitate. Aceasta este exact ceea ce ne-a spus Domnul nostru în Matei 6:19-24 în Predica de pe Munte. „Nu vă strângeți comori pe pământ. Nu vă păstrați comori pe pământ unde molia și rugina le distrug, iar hoții le sapă și le fură. Adunați-vă comori în cer”. Cum să facem asta? „Strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile și rugina și unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Căci acolo unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră”. De fapt, acolo unde este inima ta, acolo vei pune comoara ta”.

Dar întrebarea este, cum putem să ne punem comori în ceruri? Cum pot să iau bogăția nedreaptă și să o pun în ceruri și să cumpăr prieteni care să mă primească când voi ajunge acolo în ceruri? Răspunsul este: investiți în ceea ce proclamă Evanghelia și aduce oamenii la mântuire. Investiți în lucrările împărăției cerurilor.

Acest lucru este ceea ce poți face cu banii, cu averea ta, astfel încât să ai un câștig atunci când ajungi acolo. Viața pământească este destul de scurtă pentru noi, oamenii. Nu a mai rămas mult din viața pe care o mai am de trăit. Cu cât trăiesc mai mult, cu atât mai puțin înseamnă orice trebuie să rămână aici. Cu atât mai mare însemnătate are tot ceea ce ne face să cumpărăm prieteni pentru eternitate. Deci, în ultima zi când viața noastră se va termina pe acest pământ și suntem separați de tot ceea ce avem, vom afla cine ne așteaptă la poarta cerului, primindu-ne ca prieteni.

Investiți în cei care predică Evanghelia, în aceia care îi învață pe oameni să predice Evanghelia. Investiți în misionari și în cei care trimit misionari. Investiți în fiecare demers al evangheliei care înmulțește învățătorii, predicatorii și evangheliștii și răspândirea Cuvântului și răspândirea adevărului în jurul lumii și cumpărați prieteni pentru veșnicie. Viața este scurtă și nu vrem să o pierdem. Nu puteți să vă trimiteți casa în cer; veți avea o casă mai bună acolo. Nu puteți să vă trimiteți mașina; veți zbura peste tot. Nu ai nimic de trimis în cer de pe pământ. Oricare ar fi comorile tale, ele rămân aici și altcineva le va folosi. Dar există un lucru pe care îl puteți trimite. Este bogăția voastră dacă este investită în proclamarea Evangheliei și în pregătirea celor care proclamă Evanghelia.

Ce lucru uimitor este să fii o parte din ceva în care toți fac acest lucru. Ceea ce nu am putea face niciodată în mod individual, noi putem face dincolo de cea mai îndrăzneață imaginație colectivă. Deci, tu spui, „Eu nu dau mult, dar nici nu am mult. Dacă aș avea mai mult, aș da mai mult”. Dar Domnul Isus spune (v. 10): „Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari și cine este nedrept în cele mai mici lucruri este nedrept și în cele mari”.

Aici nu este vorba despre cât de mult ai. Este vorba despre cine ești tu. Este vorba despre prioritățile tale. Este vorba despre dacă cerul este locul în care este inima ta. Este evident că oamenii credincioși sunt oameni credincioși dacă au puțin sau mult; și oamenii necredincioși sunt necredincioși dacă au puțin sau mult. Nu este niciodată despre cât de mult ai. Dacă ești preocupat de înaintarea împărăției cerurilor și ești hotărât să îți faci prieteni pentru veșnicie, vei da ceea ce ai cu generozitate și cu bucurie.

Tu spui: „Ei bine, am sperat să câștig la loterie”. Însă dacă ai câștigat la loterie, aceasta nu îți schimbă inima. Numai Dumnezeu îți poate schimba inima. Dacă inima ta nu este legată de cer, atunci loteria nu-ți va lega deloc inima de cer. Ești exact ceea ce ești.

Dacă ai o mătușă care este pe moarte și de la care speri că vei obține o moștenire în urma morții ei și dacă tu te vei ruga ca Domnul să o ia de pe pământ ca tu să obții moștenirea care îți este destinată prin testament și astfel să ai ocazia să dai Domnului acea moștenire, aceasta nu este credincioșie față de Domnul. Dacă nu ești credincios în puținul pe care tu îl ai, nu ești credincios cu adevărat. Aici este vorba despre credincioșie. Este vorba despre unde este inima ta.

Caracterul tău este deci problema. Dedicarea ta este problema. Dragostea ta pentru cer este problema. Ești tu neegoist, umil, generos, ne-materialist, dedicat împărăției cerurilor cu întreaga ta inimă sau nu ești? Nu este vorba de cât poți da Domnului. Nu are nimic de-a face cu o anumită sumă de bani.

Isus mai spune, în vers. 11, „Deci, dacă n-ați fost credincioși în bogățiile nedrepte, cine vă va încredința adevăratele bogății? Ești tu unul dintre cei care au acumulat și cheltuit banii tăi pe lucrurile pe care le vei lăsa aici după moarte sau ai acumulat și cheltuit în viața ta pentru promovarea împărăției cerurilor? Dacă nu ai fost credincios în folosirea averii nedrepte în investirea în lucrurile spirituale cine vă va încredința adevăratele comori? În mod literal, dacă nu ai fost credincios în mântuirea celor păcătoși, cine (este vorba despre Dumnezeu) vă va da lucrurile care sunt duhovnicești și veșnice?

Deci, ceea ce se întâmplă este că dacă demonstrezi necredincioșie în folosirea averii tale nedrepte, tu pierzi binecuvântările spirituale și veșnice; atât pentru acum cât și pentru veșnicie. Poți să-ți cumperi lucruri multe, pentru confortul tău pământesc, toate lucrurile superficiale, temporare, toate lucrurile care ard, însă tu nu vei primi bogățiile reale, lucrurile care vor dura pentru veșnicie. În Luca 6:38 se spune: „Dați și vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veți măsura, cu aceea vi se va măsura”.

Domnul Isus mai spune (vezi v. 12): „Și dacă n-ați fost credincioși în lucrul altuia, cine vă va da ce este al vostru?” Domnul Isus a vorbit despre bogății nedrepte (v. 9, 11). Utilizarea averii nedrepte, în versetul 11, ​​corespunde folosirii a ceea ce este al altuia. Aceasta înseamnă că bogăția pe care tu o ai nu este a ta. Ca și administratorul nedrept. El a fost risipitor cu resursele altcuiva.

Dar tu spui că „tu ești cel care ai câștigat-o. Am muncit din greu pentru această bogăție”. Poate că este adevărat. Ai muncit din greu pentru ea, dar nu e a ta. Fiii acestui veac trăiesc datorită îndurării lui Dumnezeu. Ei consumă ceea ce Dumnezeu le dă, realizează totul prin îngăduința și resursele lui Dumnezeu. Profetul Hagai spune, vorbind despre Dumnezeu: „Argintul este al Meu”, „Aurul este al Meu”, toate sunt ale lui Dumnezeu. În Psalmul 104: 24 se spune (despre Dumnezeu): „Pământul este plin de făpturile (posesiunile) Tale”.

În 1 Cronici 29:11-12 avem binecuvântarea lui David. Aici David spune: „Ale Tale sunt, Doamne, mărimea, puterea și măreția, veșnicia și slava, căci tot ce este în cer și pe pământ este al Tău!…De la Tine vin bogăția și slava, Tu stăpânești peste tot…”. Toate sunt ale lui Dumnezeu.

Așadar, tu nu ai nimic care să fie cu adevărat al tău. Tu ești doar administrator al lucrurilor pe care Dumnezeu ți le-a încredințat spre administrație. Totul vine de la Dumnezeu (vezi Rom. 11:36 – Totul este pentru gloria lui Dumnezeu). Ca și credincios, totul este un test al devotamentului tău față de Domnul. Totul apartine Lui. Tot ceea ce avem este o administrare. Amintiți-vă de parabola din Matei 25, în care stăpânul încredințează talanți slujitorilor Lui, și apoi le cere socoteală asupra modului în care ei au administrat ce li s-a încredințat. Deci, dacă risipești ceea ce este al lui Dumnezeu (nu discutăm despre o zecime, care aparține lui Dumnezeu), atunci El nu ne va încredința bogățiile adevărate. Care ar fi acestea? Lucruri care au semnificație veșnică.

Dacă tu eșuezi în testul administrării, tu vei pierde semnificația împărăției cerurilor și vei pierde binecuvântarea veșnică, răsplata veșnică. Dacă vei risipi banii pe lucrurile care vor pieri, atunci tu vei pierde banii lui Dumnezeu și astfel vei pierde binecuvântările tale spirituale și răsplata veșnică.

Care este răsplătirea veșnică? Este capacitatea de a te închina. Domnul Isus o reduce la o declarație din versetul 13: „Nici o slugă nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt, sau va ține numai la unul și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona”. Domnul vrea să spună că într-o lume a sclavilor, un sclav poate fi deținut de un singur stăpân. Când este vorba despre Dumnezeu tu trebuie să decizi. Există doi posibili proprietari pe care îi putem avea. Poți avea pe Dumnezeu sau poți avea averea. Dacă încerci să ai doi stăpâni, încercând să slujești lui Dumnezeu și bogăției, atunci vei urî pe unul și vei iubi pe celălalt, ori vei fi devotat unuia și vei disprețui pe celălalt.

Acest lucru este foarte clar pentru oricine. Dumnezeu dorește să te concentrezi asupra unui singur stăpân să oferi loialitate și credincioșie doar față de El. Nu este vorba despre o pedeapsă care apare aici dacă nu facem aceasta. Este vorba despre o pierdere a binecuvântării și o pierdere a răsplătirii.

Dacă ești prins între bani și Dumnezeu, atunci ești o persoană în conflict. Acest lucru se întâmplă în viața ta, un permanent conflict. Nu poți fi un sclav pentru Dumnezeu și un sclav al banilor. Și să fii un sclav al banilor este într-adevăr o condiție foarte gravă.

Apostolul Pavel spune în 1 Timotei 6:7-10: „Noi nu am adus nimic în lume și nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem dar cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credință și s-au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri”. Nu banii sunt rădăcina răului. Ci iubirea de bani. Puteți avea mulți bani și să nu iubiți banii și puteți să nu aveți bani și totuși să iubiți banii.

Nu puteți să iubiți pe Dumnezeu cu o inimă întreagă și să iubiți și bogăția cu o inimă întreagă. Limbajul lui Pavel este foarte clar și foarte puternic. Ioan Calvin a spus: „Acolo unde bogățiile dețin stăpânirea inimii, Dumnezeu și-a pierdut autoritatea. Poftirea banilor ne face sclavii diavolului”.

Arthur Pink a spus: „Aceste porunci sunt diametral opuse. Dumnezeu vă poruncește să umblați prin credință; cel rău vă cere să umblați prin vedere. Domnul cere să fii umil; în timp ce cel rău îți cere să fii mândru. Domnul ne cere să iubim lucrurile de sus; cel rău îți cere să iubești lucrurile de pe pământ. Domnul ne cere să privim la lucrurile nevăzute și veșnice; cel rău ne cere să privim la lucrurile văzute și temporale. Domnul ne cere să vorbim despre lucrurile din cer; cel rău ne înșeală cu lucrurile din țărână. Domnul îți poruncește să fii mulțumit cu lucrurile pe care le ai; cel rău îți cere să fii permanent nemulțumit cu ceea ce ai. Domnul îți cere să fii gata să dăruiești; cel rău îți cere să ții pentru tine. Domnul îți cere să te preocupi și de lucrurile celorlalți; cel rău îți cere să fii preocupat doar cu lucrurile proprii. Domnul îți cere să cauți fericirea în Creator; cel rău îți cere să cauți fericirea în creatură. Nu este clar? Nu ai cum să slujești la doi astfel de stăpâni”.

Așadar, posesiunea bogățiilor materiale este o modalitate pe care Dumnezeu ți-a oferit-o pentru a-ți asigura răsplata veșnică și prieteni pentru cer. Capacitatea noastră de a ne închina, de a-L lăuda pe Dumnezeu și de a ne bucura de Dumnezeu și de slavă veșnică este legată de ceea ce facem cu bogățiile nedrepte. Oamenii necredincioși (cei care aparțin acestei lumi) trăiesc pentru a-și asigura viitorul lor temporal și nu au nimic dincolo de această lume. Ce faci tu deci pentru a-ți asigura viitorul veșnic?

M.E. Burn declară: „Bogății, eu nu sunt preocupat cu laudele deșarte ale omului. Tu, Doamne, ești moștenirea mea acum și întotdeauna. Tu și numai Tu ai întâietate în inima mea. Mărețul Împărat al cerului, Tu ești comoara mea”.

Concluzie

Ceea ce în esență putem învăța de la acest ispravnic necredincios este filozofia lui de viață. El și-a pus următoarea întrebare și și-a dat un răspuns: „Ce am să fac dacă îmi ia stăpânul isprăvnicia?…Știu ce am să fac, pentru ca, atunci când voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor” (Lc. 16:3-4). Filozofia sa a fost aceasta: „Ce voi face (în acest scurt timp pe care îl am la dispoziție ca ispravnic, până cînd voi ieși din isprăvnicie) ca să-mi fie bine (nu în scurtul timp cât voi mai fi ispravnic ci pentru atunci când voi ieși din isprăvnicie)”. Aceasta poate fi tradus pentru noi, fiii luminii, pentru noi cei credincioși, în următorul fel: „Ce vom face în trăirea noastră pe pământ (o viață de fapt foarte scurtă) pentru ca să-mi fie bine (nu aici în viața aceasta de pe pământ, ci în viața de dincolo, adică în împărăția veșnică a cerurilor)?” „Cum să trăiesc eu pe acest pământ trecător pentru ca să-mi asigur binecuvântarea vieții veșnice?” Dacă ispravnicul nedrept s-ar fi gândit ca să facă ceva pentru ca să-i fie bine în perioada isprăvniciei sale, atunci el ar fi fost un „mare prost”, pentru că perioada isprăvniciei lui era extrem de scurtă și, de asemenea, nu putea evita să fie dat afară. Dar el a făcut singurul lucru bun care putea să-l facă pentru a-și asigura binele pentru atunci când urma să fie dat afară. De aceea, stăpânul lui și Domnul Isus l-a lăudat pe acest om. A făcut singurul bine pentru el pe care îl putea face. Așadar, noi, cei credincioși, putem învăța că trebuie să facem, aici pe pământ, „singurul” bine care să ne asigure binecuvântarea veșnică din cer. Oare n-am fi „proști” dacă am trăi pe acest pământ doar pentru a ne fi bine în această viață trecătoare?? Să ne ajute Dumnezeu să ne însușim filozofia corectă de viață, cea promovată de Cuvântul lui Dumnezeu, de Domnul nostru Isus Cristos! AMIN.