Uită trecutul, memorează lecția?

18
views

Cu circa 2 ani de zile în urmă eram implicat într-o rețea de socializare care plătea utilizatorii pentru ceea ce postau acolo. Aveam prieteni virtuali cu care mă auzeam zilnic (în scris, desigur), pe care nu i-am întâlnit niciodată, dar care își făceau timp să îți ureze zilnic să ai o zi bună, sau îți dădeau un semnal ca să știi că există, că le-a fost dor de tine și de felul cum interacționai pe acea rețea de socializare. Tot cu 2 ani de zile în urmă am postat eu o chestie motivațională cu o fotografie de care nu îmi mai amintesc nimic, pentru că fotografiile au fost șterse, acea rețea de socializare s-a închis la circa 1 an. Ceea ce am postat acum 2 ani de zile în ziua de azi a fost o chestie care mi-a sărit astăzi în ochi: ”Forget the past, remember the lesson”, adică ”Uită trecutul, adu-ți aminte de lecția lui” (sau de ceea ce puteai să înveți de acolo).

Mi-am dat seama că sunt chestii în trecutul nostru pe care nu le putem uita așa de ușor. Sunt altele pe care nu ni le putem aduce aminte, chiar dacă a trecut mai mult sau mai puțin timp. Oare în creierul nostru există și opțiunea de ștergere definitivă a lucrurilor pe care… le-am dori șterse?

Dacă ar fi să stăm mai mult pe gânduri… poate că la unii dintre noi nu ar exista nici lecții de învățat din trecut. Uneori învățăm din greșelile noastre, alte ori din greșelile altora. De prea multe ori nu învățăm nimic pentru că ori nu avem ce să învățăm, ori lecția respectivă este prea grea de înțeles acum, aici, în această perioadă de timp.

Nu avem cum să uităm trecutul dacă nu l-am confruntat niciodată. Sunt sigur că trecutul fiecăruia dintre noi nu a fost niciodată roz. Au fost momente mai puțin plăcute uneori; la alții au fost mai multe lucruri neplăcute și greu de pomenit decât la alții. Unii poate își aduc aminte cu plăcere de anumite momente din viața lor trecută doar când privesc la fotografiile făcute în acele momente – bune sau mai puțin bune, cine știe cum au fost?

Ne dăm seama că există și momente de care ne este rușine să ne amintim. Sunt momente la care privim și sufletul ne sângerează pentru că atunci și acolo în trecut am fost răniți, am fost loviți, am fost batjocoriți, am fost trântiți, am fost respinși. Fiecare știe prin ce trecut a trecut. Avem noi vorba aceea, apa trece, pietrele rămân. La noi însă, trecutul trece, dar rănile trecutului rămân. Și din acestea ce să înveți? Să plângi mai profund? Să gemi mai tare?

Nu. Din rănile trecutului nu o să înveți niciodată nimic pentru că ele nu au avut niciodată menirea să ne învețe ceva vreodată. De fapt ele ne învață regretele, rușinea, remușcarea. Mai poți face acum ceva ca să îndrepți ceea ce a fost făcut greșit atunci? Cu siguranță că nu. Și chiar dacă s-ar putea, va trebui să ștergi nu doar lucrul greșit și dureros prin care ai trecut, dar și memoria acelui moment! S-ar putea face așa ceva?

De fapt, acum când privesc în urmă îmi dau seama că atunci când trebuia să iau notiție la lecția care o puteam învăța acum N ani… nu am învățat nimic, și tot cu regret sunt și acum. Să uit trecutul din care nu am învățat nimic? Să uit și lecția care o puteam învăța de acolo? Care lecție?

Momentele prin care trecem în această viață sunt menite să le experimentăm pentru că ne este scris să trecem pe acolo. Prin ele ne formează Dumnezeu caracterul și destinul nostru. Prin ele a trebuit să trecem ca să ajungem în vârful de munte de unde să putem vedea răsăritul de soare și apusul de soare. Vedem cum reflectă razele sale peste lucrurile din vale și realizăm ceva foarte interesant. Că în lumină noi suntem iluminați, în lumină vedem lucrurile mai bine și mai clar. Din trecut putem învăța ceva dacă îl aducem la lumină. El nu a fost menit să ne provoace răni, deși noi am cam luat lucrurile prea personal, prea interior, prea drastic. Am uitat să aprindem lumina, să zăbovim peste cele prin care am trecut și să rugăm pe Dumnezeul cel Atotputernic și Veșnic să alunge teama din inima noastră, să ne elibereze de ceea ce a intenționat cel rău să producă în noi prin evenimentele din trecut și să învățăm o lecție acum. Să învățăm lecția de dependență și de relație cu Dumnezeu și de Dumnezeu. Bazându-ne pe instinctul și pe raționamentul nostru, oricât de multă înțelepciune am avea în noi, nu am mai învăța o lecție autentică, ci una probabil care ar suna bine pentru urechile noastre, dar nu și pentru alții.

Trebuie să uităm trecutul pentru a învăța vreo lecție? Tu ce lecții ai învățat din trecutul tău? Ce ai putea face ca să nu mai calci pe acolo, dacă nu ai învățat nimic bun din trecutul și din momentele mai puțin plăcute prin care ai trecut, a trebuit să treci, și care probabil le retrăiești în memoria ta tot mai des?

NOTĂ: Articolul de mai sus este scris de Laurentiu Nica și a apărut inițial în site-ul Lumea cre(s)tin in care traim.