Dumnezeu este lumină (Partea 3)

12
views

Viorel Ardeleande Viorel Ardelean

3). ETICA CREȘTINĂ. Conform  dicţionarul   etica este totalitatea  normelor de conduită morală.[1], în cazul nostru etica dată de Dumnezeu pentru umanitate, respective poporului Israel şi apoi creştinismului, iar din partea umanităţi etica este un set de legi date de către un guvern al unei ţări,  sau imperiu la un moment dat. Diferenţa fundamentală este că Decretele, Poruncile  sau Hotărârile lui Dumnezeu nu se schimbă, pe când etica oamenilor este schimbătoare, dar şi mai mult termenul de Etică şi Moralitate se confundă în zilele noastre în mod deliberat Dacă în vechile dicţionare etica însemna în mod clar legile, iar moralitatea însemna starea unui individ sau a unei naţiuni la un moment dat, raportată la etică, astăzi semantica celor două cuvinte este schimbată în mod intenţionat, iar omul sau naţiunea nu mai are la ce se raporta moral, respectiv la o etică corectă şi statornică.  Etica creştină se poate rezuma în ceea ce scrie Pavel Bisericii din Colose  „Dacă deci aţi înviat împreună cu Hristos, să umblaţi după lucrurile de sus, unde Hristos şade la dreapta lui Dumnezeu. Gândiţi-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa voastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă. De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării”. (Coloseni 3:1-6) În momentul în care Biblia nu dă porunci clare cu privire la o anumită problemă, care poate atunci nu exista, se aplică principiile Bibliei derivate din decrete porunci, hotărâri, învăţături şi principii care formează etica creştină. Ştiinţa defineşte etica ca şi un set de principii morale şi se ocupă cu studiul moralităţii. Acest lucru este valabil şi în creştinism dar şi în spaţiul laic, sau religii păgâne. Biblia nu dă indicaţii despre folosirea drogurilor, dar prin afecţiunile pe care le produce în corpul omenesc ele nu aduc cinste lui Dumnezeu fiindcă noi trebuie să fim Templul Duhului Sfânt „Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuieşte în voi şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19). Chiar şi în ţările unde sunt legalizate drogurile care nu au un mare risc, prin folosirea lor de către creştini se încalcă principiul Biblic.  În momentul în care citim şi aplicăm Scriptura în vieţile noastre Duhul Sfânt ne învaţă şi ne dă lumină şi călăuzire în multiple situaţii. Ioan 14:26  “Dar mângîietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”. De asemenea Ioan ne spune 1 Ioan 2:27  “cât despre voi, ungerea pe care aţi primit-o de la El, rămâne în voi, şi n-aveţi trebuinţă să vă înveţe cineva; ci, după cum ungerea Lui vă învaţă despre toate lucrurile şi este adevărată, şi nu este o minciună, rămâneţi în El, după cum v-a învăţat ea”. În consecinţă Duhul Sfânt ne va alumina în diferite momente sau circumstanţe ale vieţii din viaţa creştină. Scriptura şi învăţăturile Ei sunt autosuficiente pentru viaţa creştină  care conduce creştinul la mântuire, după ce el a primit iertare prin Sângele Mielului. Pentru acest lucru trebuie să ne rugăm, să fim deschişi în faţa Duhului Sfânt care ne va învăţa să trăim după Cuvântul lui Dumnezeu.

Cele 10 Porunci[2] date de către Dumnezeu prin Moise, la muntele Sinai în cadrul Legământului mozaic, aveau caracter de Lege şi erau obligatorii în relaţia poporului evreu cu Dumnezeu. Celelalte porunci 613, vizau aspectul relaţiilor în societate, erau legi ceremonial, şi cu privire la igienă. Ele erau o limitarea a răului în sensul acesta ne gândim la Legea Talionului. Deuteronomul 19:21  „Să n-ai nici o milă, ci să ceri: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior”, dar şi la celelalte 613 legi date de Dumnezeu. Dintre cele 10 porunci primele 4 vizau relaţia omului cu Dumnezeu, iar celelalte 6  aveau ca şi scop relaţia dintre semeni. Poruncile se găsesc în  Exod 20:1-17 şi  Deuteronom 5:6-21 şi se pot enumera : 1. Exodul 20:3  Să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine. 2.  20:4  Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care Sunt sus în ceruri sau jos pe pământ sau în apele mai de jos decât pământul. 5  Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, Sunt un Dumnezeu…..”, 3.  20:7  Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui. 4. 20:8  Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti. 5. Exodul 20:12  Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. 6. Exodul 20:13  Să nu ucizi. 7.  14  Să nu preacurveşti. 8. 15  Să nu furi. 9.  16  Să nu mărturiseşti strîmb împotriva aproapelui tău. 10.  17  Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău. În consecinţă cu privire la Dumnezeu, nu este permis să te închini altor dumnezei, care sunt falşi, să nu încerci să reprezinţi pe Dumnezeu sub nici-o formă pentru că nu poate fi cuprins în concepte omeneşti. De asemenea Numele lui Dumnezeu nu este permis a fi desconsiderat, ci din contră să arătăm reverenţă sub acest aspect, şi să-l onorăm, de asemenea ziua de odihnă trebuie închinată Domnului sub toate aspectele o zi de sfinţire şi închinare, Sabatul la evrei şi Duminica la creştini. În relaţiile sociale părinţii trebuie să trataţi cu respect, să fim fideli în căsătorie, să nu furăm, „apropo de evaziuni fiscale” şi altele de genul acesta, să nu minţim şi să nu dorim lucruri care nu ne aparţine, fiindcă pofta aduce după sine şi alte păcate ca crimă, adulter, hoţie, minciună etc. Dacă se calcă o singură poruncă sunt nesocotite toate celelalte porunci. „Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate”. (Iacov 2:10). Domnul Isus Cristos vine şi comprimă cele 10 porunci în Cele 2 porunci [3] : “Când au auzit Fariseii că Isus a astupat gura Saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: “Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: 1. “‘Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi, şi cea mai mare poruncă. 2. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”,  iar Isus continuă „În aceste două porunci se cuprinde toată Legea şi Proorocii.” (Matei 22: 36-40). Aici iese în evidenţă autoritatea Fiului. De asemenea se deschide o perspectivă şi cu privire la Regula de Aur Matei 7:12  „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii”. Regula de aur  a fost pusă de Isus în relaţii umane practice în care Isus s-a dat exemplu personal. Marcu 10:45  „Căci Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”. În acest context primează prima dată relaţia cu Dumnezeu, şi apoi relaţia cu oamenii, şi  ordinea nu se poate inversa. A împlini Lege Cuvântul  şi Poruncile lui Dumnezeu nu se poate face prin forţe proprii ci prin înnoirea inimi pe care o face Duhul Sfânt El ne-a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, (Tit 3:5).  Dumnezeu  are ca şi scop ca oamenii să vadă faptele bune ale credincioşilor şi să aducă Slavă lui Dumnezeu Matei 5:16  “Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri”. Atunci când oamenii împlinesc Regula de Aur, ea este o expresie  a împlinirii Legii şi Prorocilor, a Cuvântului lui Dumnezeu. Iubirea are sens atunci când este pusă în practică „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul şi ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ele nu pot funcţiona independent una faţă de cealaltă ci se împletesc armonios în relaţia omului cu Dumnezeu.   Un text relevant se găseşte în Romani 13:8-10, în care se insistă pe aplicarea sentimentului de dragoste care este o împlinire a Legii şi o împlinire a dragostei faţă de Dumnezeu şi de oameni. Creaţia, Răscumpărarea şi istoria omenirii ”atârnă” de două mari obiective 1. oamenii trebuie să-l iubească pe Dumnezeu  cu toată inima  2. şi   din revărsarea acestei iubiri omenii trebuie să se iubească unii pe alţii. „ Isus adaugă: “De aceste două porunci depind toată Legea şi Proorocii.” Ele sunt 1) prima şi cea mai mare, şi 2) a doua, care este asemenea primei şi celei mai mari. Dar ele sunt în acelaşi timp cele două porunci de care depinde întreaga Biblie”.  Originea dragostei este în Dumnezeu. Ioan 3:16  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, iar scopul se găseşte scris afirmat de apostolul Pavel. Romani 13:10  „Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea, deci, este împlinirea Legii. 11  Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât ştiţi în ce împrejurări ne aflăm: este ceasul să vă treziţi în sfârşit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut. 12  Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne desbrăcăm, deci, de faptele întunericului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii”. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a scris Biblia, este sursa, izvorul şi oceanul Istoriei Răscumpărări[4] care este amintit, promis şi împlinit de Dumnezeu, sub aspect soteorologic. Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ şi curăţat de şapte ori (Psalmi 12:6). Pentru a susţine afirmaţiile despre Etica şi Morala creştină alegem personaje biblice pentru a ilustra aplicare şi / sau  neaplicare lor în viaţa credinciosului cu implicaţiile de rigoare.

4). PERSONAJE BIBLICE – CONTRASTE. Primul personaj biblic pe care îl abordăm este Profetul Samuel[5] care a fost ultimul judecător în Israel şi în acelaşi timp primul Profet,  fiind din seminţia lui Simion (Num. 34:20), fiind strănepotul lui Isahar. Samuel a fost contemporan cu Saul şi cu David care au fost primii împăraţi ai lui Israel. Numele lui înseamnă ”Dumnezeu a ascultat”, sau  “nume de Dumnezeu” fiind un om al rugăciunii ca şi mama lui. El a fost închinat Domnului prin Legea nazireului de către părinţii lui, Elcana şi Ana şi a copilărit în Cort lângă prorocul Eli. Este chemat de copil de către Dumnezeu (1 Samuel cap 3), iar în timpul acela filistenii erau în război cu poporul evreu. Chivotul este luat de către filisteni de la Şilo. Ca şi evenimente importante din viaţa lui Samuel sunt cele când era chemat la Mipţa, înfrângerea filistenilor şi recuperarea Chivotului, locul fiind denumit  ”Eben-ezer”. Samuel oficiază slujba de judecător la Betel, Ghilgal, Miţpa și Rama  (1Samuel 7). Poporul răzvrătit[6] nu recunoaşte slujba de judecător a lui Samuel şi cere un împărat, se face trecerea de la perioada judecătorilor la monarhie caracterizată ca fiind o perioadă dificilă. Saul este uns ca şi împărat dar pierde tronul prin neascultare, iar în locul lui este uns  un David.  Nici preotul Eli nu a reuşit să facă în aşa fel ca şi copiii lui săi calce pe urme “ nu cunoșteau pe Domnul” (1 Sam 2.12), iar  poporul trăind în decădere fizică (morală/  moral spirituală. Samuel nu a fost afectat de această degradare a poporului în care se trăia chiar şi la Cortul lui Dumnezeu. El a avut un rol unic fiind singura autoritate religioasă la momentul respective. Un grup de prorocia fost adunat de către Samuel, pe care ia influenţat şi se pare că Natan şi Gad au făcut parte dintre aceştia. Prin ungerea celor doi împăraţi, Saul şi David el indică faptul că “oficiul de rege este sacru” (1 Sam 10: 17-24).  Trecerea la forma de guvernământ numită monarhie nu a fost după voia Domnului, şi nici a lui Samuel dar Dumnezeu[7] permite acest lucru dar poporul este avertizat cu privire la consecinţe  (1Samuel 8:8-19). Dar Dumnezeu fiind omniştient cunoştea viitorul : Deuteronomul 17:14-17  „….. şi vei zice: „Vreau să pun peste mine un împărat, ca toate neamurile care mă înconjoară” …….16  Dar să n-aibă mulţi cai, şi să nu întoarcă pe popor în Egipt ca să aibă mulţi cai; căci Domnul v-a zis: „Să nu vă mai întoarceţi pe drumul acela.” 17  Să n-aibă un mare număr de neveste, ca să nu i se abată inima; şi să nu strângă mari grămezi din argint şi aur”. Reluăm[8] puţin firul evenimentelor din viaţa lui Samuel. 1. ÎNCEPUTUL VIEŢII LUI SAMUEL. Ana s-a rugat Domnului pentru a primi un fiu, îl primeşte (1 Sam1:1-20), şi Samuel este consacrat Domnului care însemnă şi dedicat lucrării lui Dumnezeu 1 Samuel 1:26-28   „Ana a zis: „Domnul meu, iartă-mă!……. 27  Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. 28  De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului”. Samuel este crescut de preotul Eli la uşa Cortului întâlnirii (1 Samuel 2:11). El este chemat de Dumnezeu ca să fie profet al Domnului 1 Samuel 3:10-20. 10  „Domnul a venit, S-a înfăţişat şi l-a chemat ca şi în celelalte dăţi: „Samuele, Samuele!” Şi Samuel a răspuns: „Vorbeşte, căci robul Tău ascultă”…..20”. Mai târziu Samuel a avut curaj  a adunat poporul şi l-a trimis la luptă, filistenii au fost bătuţi  de către Israel (1Sam 7:5-8, 8:6).  2. VIAŢA LUI SAMUEL CA ŞI PROFET ŞI JUDECĂTOR. Samuel a fost judecător în Israel o lungă perioadă de timp (1 Sam 2:15-17), a avut funcţia şi de Profet al Domnului 1 Samuel 9:9  „Odinioară în Israel, când se ducea cineva să întrebe pe Dumnezeu, zicea: „Haide, să mergem la văzător!” Căci acela care se numeşte azi prooroc, se numea odinioară văzător”. Samuel se roagă pentru popor (1 Sam 7:5-8,…. 1 Samuel 15:11), poporul încăpăţânat cere un rege (1Sam 8:1-22), iar la porunca lui Dumnezeu Saul este uns ca şi rege 1 Samuel 10:1  „Samuel a luat sticluţa cu untdelemn, şi a turnat-o pe capul lui Saul. Apoi l-a sărutat şi a zis: „Nu te-a uns Domnul… ca să fii căpetenia moştenirii…… Lui?”(Faptele Apostolilor 13:20). Samuel ţine un discurs de despărţire din funcţia de conducător a poporului Israel (1Sam:1-25), el mustră pe Saul pentru că a adus jertfă Domnului, şi pentru că nu s-a supus  (1Sam 15:12-23), iar cu această ocazie Saul este anunţat că Dumnezeu se lepădase de el 1 Samuel 15:26  „Samuel i-a zis lui Saul: „Nu mă voi întoarce cu tine: fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, şi Domnul te leapădă, ca să nu mai fii împărat peste Israel”. David este uns ca şi rege în locul lui Saul  (1Sam 16:1-13), dar nu-şi ocupă tronul şi este vânat de Saul o bun bucată de timp, şi fuge din faţa lui Saul pentru a primi protecţie (1 Sam 19:18-24). Evenimentele sunt mult mai multe , dar am punctat câteva dintre ele, iar Samuel moare şi este îngropat la Rama 1 Samuel 25:1  „Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama………”. 3. LUCRURI SEMNIFICATIVE DUPĂ MOARTEA LUI. După moartea lui Samuel este invocat de o vrăjitoare (1Sam 25:2-20), dar este puţin probabil că Saul a vorbit cu Samuel, fiindcă Dumnezeu nu permite ca cineva de care s-a lepădat să tulbure odihna prorocului, ci mai degrabă a poruncit unui duh să vorbească cu Saul în locul lui Samuel. Profetul Samuel a vorbit despre Isus Cristos. Fapte 3:24  „Deasemenea toţi proorocii, de la Samuel şi ceilalţi, care au urmat după el, şi au vorbit, au vestit zilele acestea”, fiind considerat un exemplu de credinţă (Ps 99:6), Evrei 11:32  „Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Ieftaie, de David, de Samuel şi de prooroci”! Ne reîntoarcem puţin la perioada judecătorilor, care a fost una dintre cele mai negre etape din viaţa poporului Israel “Pe vremea aceea, nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea”. (Judecători 21:25). Samuel a fost ultimul judecător din Israel.  Judecătorii[9] erau un nume dat  unei căpetenii din perioada amintită, care conduceau poporul, ca şi interval de timp, de la Moise, respective Iosua până la Samuel (1554-1080) B.C. Samuel[10] a îndeplinit şi funcţia de Profet la Domnului, profeţii din vechiul Testament erau înzestrate cu însuşiri speciale, Duhul Sfânt se pogora peste ei şi aveau capacitatea  de a avea şi de interpreta vedeniile. Prorocul este purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu primeşte viziuni divine şi le interpretează, în Biblie avem patru mari proroci pe Isaia, Ieremia Ezekil şi Daniel, la care se adaugă prorocii mici ca Zaharia Amos , Maleahi etc. Moise este singurul proroc care a vorbit cu Dumnezeu faţă în faţă. Potrivit tradiţiei Samuel[11] nu a trăit decât 52 de ani (Tem. 15a), a fost judecător timp de 10 ani şi plus un an pe timpul lui Saul. Când moare este mormântat la Rama. El a jucat un rol important în stabilirea monarhiei având titluri de văzător, profet, judecător şi preot având o mare influenţă în unele cercuri. S-a afirmat ca şi levit  şi uşier la uşa Cortului întâlnirii. (1 Cron. 6, 12-13). Ca şi Moise el putea mijlocii pentru popor înaintea lui Dumnezeu. Pe de altă parte preoţii aveau multe îndatoriri cuprinse în  Cele 613 porunci, conform clasificării Iui Rambam[12], „de a avea veşmintele sacerdotale avea obligaţia de a purta chivotul pe umăr, să facă ungerea marelui preot şi a regilor, şi se ocupa de organizarea slujbei la Templu”. Activitatea preotului se regăsea în porunci pozitive care cuprindeai rugăciuni şi crezuri,  aspecte care vizau sanctuarul şi preoţia, se ocupau de jertfele publice / individuale, aspectul legat de Jertfe şi Legăminte, cazuri de necurăţie şi ritualuri de curăţire, aducerea din roadele pământului înaintea Domnului participarea şi organizarea sărbătorilor etc…. De asemenea erau sub autoritatea  profeţilor regilor şi judecătorilor, trebuiau să aibă respect faţă de viaţă, să urmărească criminalii, nimicirea cultelor păgâne, să dea legi cu privire la război, pedepsirea vinovaţilor, să dea diverse legi civile, dar care erau şi porunci cu aspect  negativ. Dar Dumnezeu[13] nu va mai lucra prin preoţi şi a ridicat un Preot / Profet pe Samuel care va turna untdelemn pe capul lui Saul şi al lui David, oficiul de profet fiind unul sacru. Acum vom vorbi despre începutul lucrării lui Samuel dar şi despre sfârşitul lui. 1 Sam 3:1 „Tînărul Samuel slujea Domnului înaintea lui Eli……” Când a slujit Samuel Domnului cel mai probabil era adolescent (Istoricul Josephus spune că avea 12 ani). Dumnezeu l-a chemat pe Samuel să fie Profet, pentru a conduce poporul evreu. Eli era bătrân, ochii îi slăbiseră, candela trebuia să ardă, iar Dumnezeu ia adus un alt slujitor. La început Samuel nu înţelege cine îl cheamă dar răspunde prin „Iată-mă”, dar Eli îl face să înţeleagă cine îl cheamă. Samuel este chemat din nou, iar cele două chemări sunt pentru mântuire fiindcă „Samuel nu cunoştea încă pe Domnul, şi Cuvântul Domnului nu-i fusese încă descoperit”. Aici apare  vârsta responsabilităţii, moment din care Dumnezeu îl face răspunzător pe Samuel din acel moment după a treia chemare. Din Numeri ştim că un tânăr trebuia să aibă 20 de ani pentru a merge la război, leviţii intrau în slujbă după 25 de ani, iar preoţii începeau să slujească la 30 de ani. La treia chemare Samuel învăţat de preotul Eli răspunde „Şi Samuel a răspuns: ,,Vorbeşte, căci robul Tău ascultă“. Această chemare este  la slujire şi Dumnezeu îi spune lui Samuel ce va face. Acest mesaj este unul profetic în care Domnul vorbeşte despre lucruri care se vor împlini în viitor. Deşi Dumnezeu a vorbit împotriva casei lui Eli, Samuel îi rămâne loial, fără a încerca să-i submineze autoritate. Nici noi nu se poate să avem pretenţia de a fi loiali lui Cristos sau Dumnezeu şi să nu fim sinceri şi cinstiţi faţă de un om al lui Dumnezeu care ne este superior în lucrare. Cuvântul ne spune că Samuel creştea iar poporul a ştiut că Domnul l-a pus pe Samuel ca proroc al Domnului, dar nu au intenţia de a se întoarce la Dumnezeu. Poporul de capul lui se luptă cu filistenii, pierd bătălia, Chivotul este captura, copii lui Eli,  Hofni şi Fineas mor în luptă, iar la aflarea veşti moare şi preotul Eli. Ducerea Chivotului în mijlocul bătăliei era deja o superstiţie păgână, obiectul nu avea cum să îl înlocuiască pe Dumnezeu. În această capcană se poate cădea şi astăzi, folosind „metode avantajoase” prin care omul este chemat la Cristos, dar succesul stă în relaţia noastră personală cu El. Dăm slavă biserici, unui om, unei metode, sau lui Dumnezeu? Israel est bătut de filisteni, iar pentru cuceritori Chivotul era un idol, dar din păcate şi pentru poporul evreu era tot aşa.  Totuşi preotul Eli era neliniştit de Chivotul lui Dumnezeu[14] fiind sincer în slujba lui faţă de Dumnezeu. Prin moartea preotului Eli Samuel devine „purtător de cuvânt al lui Dumnezeu”, adică Profet. Dumnezeu are îndurare faţă de noi şi trebuie să trăim după voia Sa şi să îi aducem slavă. Trecem peste perioade de timp la momentul morţii profetului Samuel. 1 Samuel 25:1  „Samuel a murit. Tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns, şi l-au îngropat în locuinţa lui la Rama. Atunci David s-a sculat şi s-a pogorât în pustia… Paran”. Deşi poporul nu a ascultat în general de Samuel totuşi “tot Israelul s-a adunat şi l-a plâns”. Biblia nu ne spune puţine lucruri despre evenimentul morţii lui Samuel, el a fost un om al lui Dumnezeu, a făcut puntea dintre perioada judecătorilor şi împăraţi, fiind ultimul judecător şi primul profet. Se pare că a fost ca un „tampon”  între Saul şi David, care nu a fost înţeles la timpul respectiv, oamenii se gândesc în primul rând la păcatele lui David şi abia apoi la caracterul lui, totuşi biblia spune cum gândea David era un om credincios. Psalmi 84:2  „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu!” Dumnezeu se uită la inima omului de aceea l-a ales ca şi succesor al lui Saul. Psalmul 23, psalmii de pocăinţă 32, 51.. şi alţi fac din David “dulcele psalmist al lui Israel”.  Cu privire la Samuel el afirmă un lucru care îi scoate în evidenţă caracterul lui special „Iată-mă! Mărturisiţi împotriva mea, în faţa Domnului şi în faţa unsului Lui: Cui i-am luat boul sau cui i-am luat măgarul? Pe cine am apăsat, şi pe cine am năpăstuit? De la cine am luat mită ca să închid ochii… asupra lui? Mărturisiţi, şi vă voi da înapoi.” (1 Samuel 12:3). Un  al doilea personaj pe care doresc să-l aduc în atenţie dar sub aspect negativ este un rege dintre cei mai răi a poporului evreu, Regele Manase[15]. 2 Împăraţi 20:21  „Ezechia a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase. 2 Împăraţi 21:1  Manase avea doisprezece ani când a ajuns împărat, şi a domnit cincizeci şi cinci de ani la Ierusalim……..”. El a făcut ce este rău înaintea Domnului  2 Împăraţi 21:11  „Pentru că Manase, împăratul lui Iuda, a săvârşit aceste urîciuni, pentru că a făcut mai rău decât tot ce făcuseră înaintea lui Amoriţii, şi pentru că a făcut şi pe Iuda să păcătuiască prin idolii lui”. Manase[16] fiul lui Ezechia a fost rege peste Împărăţia lui Iuda 55 de ani (697/643/42) B.C. Domnia lui Manase a fost cea mai lungă şi  rea dintre toate domniile împăraţilor lui Iuda. El a reintrodus închinarea la Baal, Aşera şi la stele. Templul a fost profanat prin zidirea altarelor destinate la închinarea înaintea stelelor în incinta Templului. Copiii lui Israel au fost „trecuţi” prin foc, s-a practicat vrăjitoria, au fost întrebaţi spiritiştii şi mediumuri despre viitor. Chipul cioplit al zeiţei Aşera având conotaţii sexuale a fost aşezat în Templu. Dumnezeu se uită la aceste fapte aşa cum a promis 1 Împăraţi 8:29  „Ochii tăi să fie zi şi noapte deschişi asupra casei acesteia, asupra locului despre care ai zis: „Acolo va fi Numele Meu!” Ascultă rugăciunea pe care Ţi-o face robul Tău în locul acesta”. Manase a condus poporul evreu la urâciuni mai mari  pe care le-au făcut popoarele cucerite de ei din Canaan.  În consecinţă Dumnezeu vorbeşte prin proroci şi anunţă pedeapsa, prin nenorociri, pe care urechea oamenilor nu acceptă să le audă, „asurzi urechile”  frânghia şi cumpăna înseamnă judecata asupra casei lui Manase, al Samariei şi Ierusalimului. Cetatea va fi curăţită şi dată în mâinile vrăşmaşilor, iar evreii vor fi jefuiţi de duşmanii lor, ca rezultat al mâniei lui Dumnezeu. Poporul va fi dus în captivitate pentru că a provocat mânia lui Dumnezeu.  Numele lui Manase[17] înseamnă în ebraică (care face să uite) el fiind din seminţia lui Manase, dar care şi-a pierdut dreptul de întâi născut (bekor),  în faţa fratelui mai tânăr Efraim (Geneza 48:5, 14). Seminţia lui Manase descinde din cele şapte familii (Machir şi Galad), partea seminţei lui Manase a inclus fortăreţe puternice ca Meghido,  Tannnac, Ibleam şi Bet- Şeba, în ţinutul Galadului şi Basan. Golan a fost una dintre cetăţile de refugiu (1 Cronici 6.71).  Evreii nu a reuşit să cucerească aceste cetăţi dar ele au plătit tribut seminţiei lui Manase. Din seminţia lui Manase se pot aminti viteji ca şi Ghedeon, Iefta, o parte dintre ei s-au unit cu David la Ţiglad  (1 Cronici 12:19-20)  şi l-au sprijinit la Hebron pentru a ajunge la tron. Seminţia lui Manase a fost deportată în Asiria după ce a fost cucerit Regatul de Nord de către Tilgat-Pileser  (1Cronici 5.18-26). Regele Manase a avut o fascinaţie în ceea ce priveşte  zeităţile şi religiile păgâne, fapt care a generat un sincretism religios între religia poporului evreu şi aceste zeităţi. Domnia lui a fost caracterizată de regres spiritual, spaimă faţă de imperiul Asirian, a avut un aspect sângeros, se practica închinare la aştrii, cultul Astarteelor, spiritism şi ghicire. S-au introdus altare ilegale în curţile Templului,  şi „a trecut fiii prin foc în vale Hinon”, pentru zeul Moloh. În Cartea Cronicilor este relatată deportarea lui Manase în Babilon dar şi căinţa şi eliberarea lui (2 Cronici 33:10-13). Regele Manase[18] (2 Regi-21, 2-Cronici-33:1-20) a fost în mod surprinzător de negru şi idolatru în comparaţie cu tatăl lui regele Ezechia care a fost un rege bun, dar din păcate   a fost un tată nereuşit aşa ca şi David. Numele lui Manase are şi o semnificaţie deosebită în sensul că de poate face un joc de cuvinte din pricina faptului că înseamnă  „a uita” dar cu dublă posibilitate. „În Geneza, Manase, și-a căpătat numele  acesta în contrast cu   Iosif, care uitase „toate necazurile“. Manase, fiul lui Ezechia a ajuns să uite însă nu necazurile, ci toate binecuvântările moștenite de la tatăl său”. Manase a avut şi un „ nume blestemat” pentru că „l-a uitat pe Dumnezeu“ şi s-a repezit şi năpustit în idolatrie, iar răul făcut poporului Israel este ireparabil. Manase  însemnat pentru Iuda ceea ce Ahab a semnificat pentru Regatul de Nord. Din pricina acesta Dumnezeu vesteşte judecata : „Voi întinde asupra Ierusalimului frânghia ca asupra Samariei şi cumpăna ca asupra casei lui Ahab: şi voi curăţi Ierusalimul, ca o farfurie, care se curăţeşte, şi se răstoarnă cu faţa în jos, după ce a fost curăţită“ (2 Regi 21:13). Poporul a căzut rapid în idolatrie, fapt care indică că reformele lui Ezechia a fost de suprafaţă şi nu a  schimbat inimile oamenilor. Manase a coborât Regatul de Sud păcat peste păcat, la un nivel de idolatrie care cu greu se poate imagina pentru poporul ales de Dumnezeu să fie lumina neamurilor „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, (Isaia 42:6), dar poporul nu a fost aşa (2 Regi 21:2-3). Poporul s-a închinat la „oştirea cerului” care însemna închinare în faţa Soarelui, a Lunii şi încă 5 planete cunoscute în perioada respectivă şi constelaţiile Zodiacului. Idolatria de acest gen a fost practicată şi de generaţia care a trebuit să moară în pustie, amintită de Ştefan în cuvântul său de apărare (Fapte 7:42-43). Manase nu a învăţat defel şi sub nici o formă din ce s-a întâmplat cu Regatul de Nord şi a dus Regatul lui Iuda într-o stare  de culpabilitate, după care a urmat pedeapsa lui Dumnezeu.şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel” (2 Regi 21:4-9). În momentul în care ne uităm la urâciunile pe care le-a făcut poporul evreu şi la societatea modernă de azi, în generaţia noastră ca şi atunci neascultarea de Dumnezeu a atins proporţii nemaipomenite care atrag pedeapsa lui Dumnezeu peste umanitate. Regele Manase a avut  un nume rău care răspândit în întreaga lume prin faptul că păcatul s-a acumulat    în mod constant şi a ajuns la limita răbdării lui Dumnezeu. şi pedeapsa a fost pe măsură adică maximă. Răul religios a avut consecinţă şi în societate, Manase şi-a impus voinţa peste cadavrele semenilor Manase a vărsat deasemenea mult sânge nevinovat, până acolo încât a umplut Ierusalimul dela un capăt la altul, …………“ (2 Regi 21:16). În Cartea regilor ne este prezentat doar aspectul negativ despre Manase, dar în 2 Cronici 33:10-16, ne este relatat faptul că după ce asirienii l-au pus în lanţuri pe Mana şi l-au dus în robie în Babilon[19], în necaz Manase s-a smerit înaintea Domnului, a făcut rugăciuni, iar Domnul l-a iertat, şi-a recăpătat tronul şi a făcut reforme religioase şi „şi a poruncit lui Iuda să slujească Domnului, Dumnezeului lui Israel“. Cei care erau duşi în robie sufereau cruzimi foarte mari, cu o verigă de fier le erau străpunse buzele şi falca şi erau târâţi în lanţuri în spatele carelor de luptă a învingătorilor. Răul făcut de Manase şi consecinţele au fost de durată, şi au cauzat căderea Regatului de Sud, deşi Manase s-a întors cu faţa către Dumnezeu, poporul nu a mai fost iertat aspect pe care îl prinde Isremia (2 Regi 24:3-4). De asemenea în afara faptului că soarta naţiunii a fost pecetluită, pedeapsa a avut şi un caracter personal  „…Aşa vorbeşte Domnul: „La moarte cei sortiţi la moarte, la sabie cei sortiţi săbiei, la foamete cei sortiţi foametei, la robie cei sortiţi robiei! Căci voi trimete împotriva lor patru feluri de nenorociri, zice Domnul: sabia, ca să-i ucidă, câinii ca să-i sfâşie, păsările cerului şi fiarele pământului, ca să-i mănânce şi să-i nimicească…. “ (Ier. 15:1-4). Manase nu a fost îngropat cu ceilalţi împăraţi al lui Iuda  ci în într-un mormânt din gradina casei  lui Uza, iar în locul lui a domnit fiul lui Amon (2 Regi 21:18). În literatura rabinică se afirmă faptul că prorocul Isaia a murit de mâna lui Manase, iar  alte variante cu privire la pocăinţa lui Manase se găsesc în  „Rugăciunea lui Manase”[20], carte considerată apocrifă de evrei, catolici și protestanți. Oricum contrastele dintre Samuel şi Manase  sunt mari şi la extreme, unul răspândim lumina lui Dumnezeu, iar celălalt întunericul lui Satana.

NOTE DE SUBSOL:

[1] Sait https://dexonline.ro/definitie/ETICA

[2] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/Cele-10-Porunci.htm

[3] Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

[4]  Sait https://www.rcrwebsite.com/greatest7.htm Pastor John Piper

[5] Dicţionar Biblic pag 1149

[6] Călătorie prin Vechiul Testament de Samuel J. Schultz pag 156-160

[7] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/samuel.html

[8] Index tematic de termeni şi nume din Biblie pag 221

[9] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[10] Sait https://dexonline.ro/definitie/profet

[11] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[12] Enciclopedia Iudaismului. Saithttps://cristytepes.wordpress.com/2012/10/17/cd-ul-adevaruri-crestine-editia2012

[13] Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[14] Sait  Itinerar Biblic http://www.twrro.ro/attb/ J Vernon Mc Gee

[15] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

[16] Comentariu Biblic al credinciosului V.T. de William -MacDonald

[17] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/manase.html

[18] Sait https://barzilaiendan.com/2013/03/20/37-arhivele-regale-manase-cel-mai-rau-rege-al-lui-iuda

[19] (Babilonul era pe atunci cea de a doua capitală a Asiriei – n.a.)

[20] Sait https://www.bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/54/Manase

VA URMA