Să intrăm în logica Mântuitorului (Partea 2)

5
views

Marian Ghitade Marian Ghiță

2. Intră în logica slujirii Mântuitorului nostru      

Pentru că Isus Cristos este „Păstorul cel bun” (Ioan 10), imediat ce i-a văzut pe oameni şi le-a văzut nevoile, mânat de mila din inima Lui, a trecut imediat la acţiune. Mila Domnului nu se arată doar sentimental. Ea este o milă în acţiune, o milă concretă. Domnul Isus este dispus să ofere ceva concret oamenilor, pe măsura nevoilor lor concrete și pe măsura calității persoanei Sale.

– El „a început să-i înveţe multe lucruri” (Mc. 6:34). Conform Lc. 9:11 Isus le vorbea despre împărăţia lui Dumnezeu. Acesta a fost mesajul şi învăţătura Sa, oferită permanent de Domnul oamenilor (1:14-15). Oamenii au nevoie în primul rând de o învăţătură sănătoasă, de Cuvântul lui Dumnezeu. Isus nu a fost Cristosul care a dat doar ceea ce au vrut oamenii, doar pentru a atrage simpatia lor. El a oferit oamenilor exact ceea ce le-a trebuit. Este interesant să vedem că singurul care poate vorbi despre împărăţia lui Dumnezeu este Fiul lui Dumnezeu. El, ca Împărat, este în stare să întemeieze Împărăţia lui Dumnezeu, să mântuiască pe oameni şi să facă din ei poporul lui Dumnezeu. Dumnezeu a eliberat pe Israel din Egipt (un popor fără renume omenesc, fără organizarea de care un stat are nevoie, fără armată, fără lege) şi i-a dat la Sinai o identitate extraordinară – „poporul lui Dumnezeu” (vezi Ex. 19:3-6). Versetele 39-40 din Marcu 6 ne spun că Domnul a poruncit ucenicilor să-i aşeze pe toţi cete-cete, pe iarba verde, organizaţi în cete de 100, de 50 de persoane, El fiind în mijlocul lor. Imaginea aceasta este cea a poporului lui Dumnezeu organizat în cete în jurul cortului întâlnirii, simbolul prezenţei lui Dumnezeu (Num. 2). De fapt Isus Cristos este Cel în care locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii (Col. 2:9). Isus apare aici ca Cel de-al 2-lea Moise, cel care a organizat poporul lui Dumnezeu (Ex. 18:21,25; Num. 31:14), dar şi Cel care este mai mare ca Moise – Domnul Însuşi (Col. 2:9; Ioan 1:14-18; Evr. 3:1-6). Învăţătura Domnului Isus nu este o învăţătură utopică. El Însuşi va întemeia împărăţia lui Dumnezeu, în puterea lui Dumnezeu; de aceea, cuvântul Lui este viu și dătător de viață veșnică (Evr. 4:12; Ioan 6:63; Ioan 17:3; Ps. 107:20).

– El i-a vindecat pe cei bolnavi (Mat. 14:14). Isus a fost consecvent în lucrarea Sa. Totdeauna Şi-a însoţit predicarea Evangheliei Împărăţiei cu vindecări şi scoatere de demoni din cei demonizaţi (Mat. 4:23). În acest fel Isus a demonstrat că este într-adevăr trimisul lui Dumnezeu, Fiul Său (Mat. 11:2-5; Lc. 4:17-19).

– De asemenea, El le-a oferit şi hrana de care aveau nevoie pentru a fi săturaţi (pâine şi peşti – v. 36-44). Isus nu a ascultat sfatul ucenicilor Săi de a-i trimite acasă pentru a se hrăni. El a considerat că este dator să se ocupe şi de nevoile fizice ale oamenilor (v.35-37). Privind în Ps 23 înţelegem că un adevărat păstor se ocupă de toate nevoile oilor din turmă. Isus Cristos a văzut nevoile oamenilor şi le-a oferit tot ceea ce ei aveau nevoie.

Ucenicii Domnului au fost şi ei chemaţi să se implice în administrarea binecuvântărilor Domnului către popor (Mc. 6:37). Domnul Isus i-a pregătit pe ucenicii Lui pentru o lucrare pastorală în poporul Lui. Lucrarea pastorală în biserica Domnului presupune asigurarea împlinirii tuturor nevoilor oamenilor (Fap. 20:26-32; 6:1-6; 1 Tes. 2:7-12). Aici, în această lucrare mesianică, avem o veritabilă lucrare pastorală cu totul specială din partea Domnului. El nu a neglijat nimic din ceea ce oamenii aveau nevoie. Noi nu suntem chemaţi să satisfacem poftele oamenilor, dar suntem chemaţi să le administrăm binecuvântările Domnului.

În ceea ce privește asigurarea hranei pentru oamenii flămânzi și obosiți Domnul Isus a făcut o minune incredibilă. El a înmulțit cinci pâini și doi pești la peste cinci mii de oameni. Numai Domnul Isus Cristos putea face așa ceva, pentru că numai El este Cel care este cuvântul întrupat al lui Dumnezeu (Ioan 1:14-18).

Există o învățătură total greșită, care circulă prin bisericile evanghelice. Unii învățători ai cuvântului lui Dumnezeu interpretează în mod greșit textul din Ioan 14:12, în care Domnul Isus spune că „cine crede în Mine va face și el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele și mai mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl”. Asemenea învățători afirmă că dacă cineva este ascultător de Dumnezeu ca și Domnul Isus, atunci el va face minunile pe care Isus le-a făcut pe pământ. Așadar, aceștia au impresia că tot ceea ce contează este să ai caracterul lui Isus și, în baza aceasta, poți să imiți lucrările Sale. Ca și cum, omul ar putea prin el însuși să trăiască ca și Isus și să facă lucrările Sale. Aceasta este o erezie clară. Singurul care a putut face și ar putea face ceea ce Domnul Isus a făcut și face este doar Isus Cristos. Doar El este Fiul lui Dumnezeu (singurul Său Fiu și noi toți suntem frați – vezi Colos. 1:16-20; vezi Ioan 20:17 – meditează la de ce oare Cel care apare este doar „El” Cristos Domnul și nu noi, ca și cum noi am fi un fel de cristoși în miniatură? De ce oare Isus face distincția clară între El și ucenicii Lui, atunci când spune: „Tatăl Meu și Tatăl vostru”, „Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru”? Iată subiecte de meditatie pentru noi și pentru statutul nostru în relație cu El și cu Dumnezeu Tatăl. Noi nu suntem egali cu Fiul, ca și cum am avea în noi înșine abilități divine. Ceea ce noi putem facem este ceea ce El face prin noi. Despărțiți de El nu putem face nimic – Ioan 15:5; noi suntem doar mlădițele care suntem plantate în Isus și prin care El își aduce rodul Lui) și doar El este abilitat de Dumnezeu să îndeplinească lucrările și minunile Sale. De aici acești eretici ajung la o altă erezie periculoasă. Aceștia, interpretează greșit textul din Filipeni 2:5-8, care ne vorbește despre „dezbrăcarea de Sine” a lui Cristos, atunci când El a părăsit gloria cerului și a trăit ca om și Și-a dat viața ca jertfă de răscumpărare în ascultare de Dumnezeu Tatăl. Ei consideră această „dezbrăcare de Sine” a Fiului lui Dumnezeu ca o golire de dumnezeirea Lui. Aceasta ar însemna că Isus nu a acționat ca și Fiu de Dumnezeu, atunci când a făcut semne și minuni mesianice. Și aceasta înseamnă, după învățătura acestor eretici, că și noi, oamenii, dacă vom face voia Tatălui ca și Isus vom putea face „semne și minuni” ca și Isus sau chiar mai mari decât ale Lui (conform Ioan 14:12). Deci, nu trebuie să fii Fiul lui Dumnezeu ca să faci semne și minuni – Isus doar s-a golit de dumnezeirea Lui. Asemenea aberații teologice sunt contrazise de multe pasaje biblice. Vezi, de exemplu, Fapte 2:22. Aici, ni se spune că Isus din Nazaret a fost validat de Dumnezeu prin semnele, minunile și lucrările Sale, ca fiind Fiul lui Dumnezeu. În această calitate a făcut El tot ceea ce a făcut și astfel a murit, a înviat și a devenit Domn și Cristos (vezi predica lui Petru la Cincizecile – Fapte 2:22-36). Așa cum s-a spus mai sus, Isus Cristos este unic; nimeni nu poate fi ca El. Noi suntem doar urmașii Lui, uneltele Sale în lucrarea pe care El continuă să o facă din poziția Sa la dreapta lui Dumnezeu (Mai. 28:18-20; Ioan 15:1-5). Și totuși, ce a vrut să spună Domnul Isus prin cuvintele din Ioan 14:12?

Mai întâi, când ucenicii au luat pâinile și peștii din mâinile lui Isus și le-a împărțit celor peste 5000 de oameni, nu ucenicii au produs minunea ci Isus. Ucenicii Lui au fost doar uneltele Domnului pentru administrarea a ceea ce El binecuvântase. Ei au fost doar administratorii harului lui Dumnezeu către oameni și nu producătorii acestui har. Ei doar au crezut pe Domnul, atunci când au luat din mâna Lui cele cinci pâini și cei doi pești, și au avut îndrăzneala să asculte pe Domnul care i-a trimis să dea aceste puține elemente la marea masă de oameni. Domnul le-a înmulțit în mâinile lor.

Pe de altă parte, din ceea ce Isus afirmă la sfârșitul lui Ioan 14:12, înțelegem că ucenicii Săi vor face lucrări mari și chiar mai mari decât cele consemnate în evanghelii pentru că „Eu (Isus) mă duc la Tatăl”. Impresia multora este că ucenicii Lui au delegarea să facă aceste lucrări doar pentru că Isus va lipsi de pe pământ și, deci, ei sunt obligați să rezolve problema lipsei Lui prin a face ceea ce Isus ar trebui să facă în viața oamenilor, dar prin mobilizarea lor. Nu aceasta este interpretarea afirmației lui Isus. De fapt tot Isus va face lucrările pe care El vrea să le facă și în același fel în care El a lucrat la înmulțirea pâinilor și peștilor. El, se va înălța la cer și din poziția Sa plină de autoritate (Mat. 28:18-20) va lucra prin urmașii Lui prin Duhul Său, așa cum i-a folosit pe ucenici în administrarea către oameni a ceea ce El binecuvântează. Urmașii Lui doar trebuie să asculte de poruncile Domnului și să creadă că Domnul, care „are toată puterea în cer și pe pământ” (de data aceasta din cer de la dreapta lui Dumnezeu) va acționa prin urmașii Lui. Ei sunt doar administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu care ascultă de ceea ce Domnul prin Duhul Său poruncește și cred că El, deși în cer, va lucra prin mâinile și acțiunile lor.

A intra în logica slujirii Mântuitorului înseamnă:

  • Să accepți statutul pe care ți-L dă Domnul: „administrator al harului felurit al lui Dumnezeu, al binecuvântărilor Sale” (la fel ca și ucenicii din pilda noastră). Noi nu suntem chemați să oferim oamenilor ceea ce producem noi, prin puterea și abilitățile noastre. Noi oferim ceea ce Dumnezeu vrea să dea oamenilor, prin Duhul Sfânt (vezi din nou 1 Pet. 4:10-11). Ucenicii au primit pâini și pești de la Domnul și ei asta a dat oamenilor. Ei au împărțit acestea oamenilor în baza binecuvântării și poruncii Domnului Isus, nu în baza voinței și abilităților lor.
  • Să acționezi în ascultare de porunca și voia Domnului (vezi Mat. 7:21-27), prin credința în Domnul Isus care te-a chemat la slujire și care are, la dreapta lui Dumnezeu, toată puterea în cer și pe pământ (Mat. 28:18-20). Aceasta înseamnă, să acționezi prin Domnul Isus care lucrează prin tine, prin împuternicirea Duhului Sfânt (Fapte 1:8; Ioan 15:1-5; Filip. 4:13).

3. Intră în logica chemării încredințate de Mântuitorul nostru

În Ioan 6 avem din nou relatarea minunii lui Isus prin care El a înmulțit pâinile și peștii, însă avem și mesajul pe care Îl dă Domnul oamenilor cu ocazia acestei minuni. De aceea, este important să privim cu atenție la ceea ce Isus are să ne spună cu această ocazie. Înainte de relatarea mesajului lui Isus (Ioan 6:26-71), ni se spune ceva care este demn de luat în seamă.

  • Mai întâi, oamenii au fost foarte entuziasmați de minunea făcută de Isus. Au dorit chiar să-L facă împărat. Dar Domnul Isus S-a retras imediat din mulțime și S-a dus la munte să se roage (Ioan 6:14-15). Părea că Domnul nu a văzut chiar bine acest entuziasm. În discuția din Capernaum cu oamenii hrăniți în mod miraculos, Domnul Isus explică motivul acestei rețineri (Ioan 6:26-27). Trebuie să mai înțelegem și un alt motiv al reținerii Domnului. Dacă Isus ar fi acceptat să le devină atunci Împărat El n-ar mai fi ajuns la cruce să moară. Ori acest lucru ar fi anulat în totalitate motivul esențial pentru care a venit El pe pământ – acela de a ne răscumpăra de păcatele noastre (vezi Ioan 12:23-25). Lucrarea Sa mesianică ar fi fost de fapt anulată.
  • Între minunea făcută de Domnul în fața mulțimilor și discuția Domnului cu oamenii care au beneficiat de hrana dată lor în mod miraculos apare o altă minune făcută doar pentru ucenici – umblarea lui Isus pe mare (Ioan 6:16-21). Această minune apare și în evangheliile lui Matei și Marcu, dar nu apare în evanghelia după Luca. Cu siguranță, ucenicii Domnului au avut nevoie de această minune. Isus nu a venit pe pământ pentru a oferi omenirii rezolvare problemelor sociale și economice. Minunea înmulțirii pâinilor și peștilor arăta că El este într-adevăr Cristosul Fiul lui Dumnezeu, Cel venit pe pământ din cer pentru a fi Răscumpărătorul, Mântuitorul lumii. Minunile Domnului erau lucrări prin care El a fost validat de Dumnezeu să fie jertfă de răscumpărare, nu să satisfacă dorințele oamenilor (vezi Fapte 2:22-36; 10:36-43; etc.). Ei bine, ucenicii aveau nevoie să fie readuși la scopul pentru care Isus făcea minunile și semnele Sale – acela de a dovedi că El este Fiul lui Dumnezeu, singurul Mântuitor; El este „Eu sunt” care s-a arătat lui Moise (Exod 3:14; vezi Ioan 6:20). Ucenicii nu aveau voie să rămână doar la binecuvântarea hrănirii cu mâncare pieritoare în perceperea mesianității lui Isus. Ei trebuiau să devină martorii Domnului Isus în lume și să propovăduiască Evanghelia mântuirii veșnice pentru toți care vor crede în Cristos, Domnul (Mat. 28:18-20). Iată de ce, Domnul le oferă lor, ucenicilor Săi, o minune specială a umblării Sale pe mare care îi readuce pe ei la scopul lucrărilor Sale mesianice. În acest fel Isus pregătea cadrul discuției Sale cu cei din Capernaum prin care El a afirmat că El Însuși (Persoana și lucrarea Sa) este Pâinea Vieții (Ioan 6:22-71).

Așadar, dacă vrem să fim cu adevărat ispravnici buni ai harului felurit al lui Dumnezeu (1 Pet. 4:10-11), noi trebuie să fim buni cunoscători ai lucrării mesianice a Domnului nostru și al scopului acestei lucrări. Dacă noi ne vom rezuma la a fi doar uneltele prin care Domnul înmulțește pâinile și peștii pentru cei flămânzi; dacă noi ne vom implica doar în rezolvarea problemelor sociale și economice pentru o lume condamnată la iad veșnic; dacă noi, ca urmași ai Domnului, vom propovădui o evanghelie socială, o evanghelie a prosperității, o evanghelie limitată la binecuvântările de pe acest pământ trecător; dacă noi le vom vesti oamenilor că prin credința în Domnul Isus Cristos, ei au doar vindecare de boli aici și acum sau rezolvarea problemelor lor materiale – să fie foarte clar: noi nu vom fi buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu. Aceasta nu înseamnă să ignorăm problemele cu care se confruntă oamenii pe pământ. Nici Domnul Isus nu le-a ignorat. Dimpotrivă El s-a implicat oferind vindecare trupească, hrană pământească (așa cum vedem în minunea la care noi privim). Ni se spune chiar că Domnul Isus propovăduia Evanghelia făcând trei lucruri în același timp: învăța pe norod în sinagogi cuvântul lui Dumnezeu, propovăduia Evanghelia Împărăției și tămăduia orice boală și orice neputință care era în norod (Matei 4:23). Dar, Isus a făcut toate acestea ca un bun ispravnic al harului lui Dumnezeu – îi conducea pe oameni prin acestea înspre binecuvântările spirituale și veșnice, înspre adevăratele binecuvântări. Adevărata binecuvântare oferită de Dumnezeu lumii este chiar Fiul Său, Isus Cristos (Ioan 3:16). Când oamenii vor refuza pe Cristos și se vor mulțumi doar cu binecuvântările pământești pe care El le oferă, atunci ei vor pierde toate binecuvântările lui Dumnezeu și vor câștiga pentru ei doar pedeapsă veșnică. Așadar, un bun administrator al harului lui Dumnezeu va administra toate binecuvântările Domnului în cadrul voii Sale și va propovădui pe Domnul Isus Cristos – singurul care este Calea, Adevărul și Viața pentru orice om (Ioan 14:6). Așa a făcut și Domnul Isus Cristos – iată de ce avem discuția lămuritoare a minunii înmulțirii hranei pentru cei flămânzi din Ioan 6:26-71.

  1. Mai întâi Domnul Isus le spune oamenilor care Îl căutau că trebuie să se ferească de a lucra în această viață doar pentru mâncarea pieritoare. El a spus în mod clar că a lucra doar pentru mâncarea pieritoare este în afara voii lui Dumnezeu și în afara adevăratei împliniri a oamenilor (v. 26-27).
  2. Domnul Isus a afirmat în mod clar că lucrarea pe care Dumnezeu vrea să o facem și care ne aduce cu adevărat împlinire a vieții este să credem în Domnul Isus Cristos, în Cel trimis de Dumnezeu (v. 27-29). Observați că a crede în Cristos nu înseamnă a crede în vederea primirii unor binecuvântări pământești (se poate spune că oamenii care s-au hrănit în mod miraculor din cele 5 pâini și din cei 2 pești) au arătat o anume credință în Domnul; ei puteau să spună că nu au cum să se hrănească cu toții doar din această puțină hrană. Dar ei au acceptat hrana și s-au săturat și, mai mult, au dorit chiar să le fie Isus Împărat. Aceasta însă nu este credință mântuitoare. Din moment ce Domnul le spune că ei trebuie să creadă în Acela pe care Dumnezeu L-a trimis, este clar că ceea ce ei arătaseră până la acel moment nu era adevărata credință (vezi și Ioan 20:31). Ei trebuiau să Îl cunoască pe Cristos ca Fiu al lui Dumnezeu și să-L accepte pe El Însuși ca Domn și Mântuitor. De aceea discuția continuă în textul nostru.
  3. Domnul Isus afirmă că El este mai mare ca Moise. Moise le-a dat mană din cer (de fapt Dumnezeu le-a dat-o în peregrinările poporului Israel în cei 40 de ani prin pustiu în drum spre Canaan), dar mana, deși o hrană miraculoasă, nu le-a dat viață veșnică, ci doar hrană pământească. Isus Cristos însă este El Însuși Pâinea Vieții – hrana veșnică pentru oricine Îl acceptă prin credință pe El (vezi v. 33-58).
  4. Domnul Isus face o declarație șocantă pentru mulți dintre cei care Îl ascultau: Dacă ei vor să aibă viață veșnică ei trebuie să mănânce din trupul Lui și să bea din sângele Lui (v. 51-57). El dă explicație pentru această declarație spunând că nu este vorba despre a deveni niște canibali; „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh și viață” (v. 63). A mânca din trupul Domnului și a bea din sângele Lui înseamnă de fapt a-L primi pe Domnul Isus Însuși în viața ta pentru ca El să fie hrană spirituală pentru tine; înseamnă de fapt a asimila cuvântul Său în ființa ta, astfel ca El să fie totul pentru tine. Poți însă înțelege aceste cuvinte doar prin Duhul lui Dumnezeu, prin nașterea din nou pe care El o lucrează în cel care crede cu adevărat în Cristos. Faptul că mulți oameni care L-au ascultat pe Domnul nu au înțeles cuvintele Sale arată că ei gândeau afirmațiile Lui în termeni omenești. De aceea mulți L-au părăsit. Domnul explică că aceștia de fapt nu pot veni la El și nu pot crede în El pentru că Dumnezeu Tatăl nu i-a atras (v. 44).
  5. Este interesant că tocmai minunea care i-a entuziasmat în mod deosebit pe oameni i-a și făcut pe mulți să Îi întoarcă spatele și să-L părăsească (v. 66). Și este interesant că Domnul Isus a privit acest lucru nu ca Unul care a încercat să-i manipuleze pe oameni să-L accepte. El chiar i-a întrebat pe cei 12 ucenici dacă nu ar vrea și ei să plece. Isus nu a oprit pe nimeni să-L părăsească, dacă doreau acest lucru (v. 67). Dar aceștia și-ai afirmat credința adevărată în El (prin glasul lui Petru) și nu L-au părăsit: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice. Și noi am crezut și am ajuns la cunoștința că Tu ești Cristosul, Sfântul lui Dumnezeu” (v. 68-69). Nu era oare mai bine ca Domnul să evite o asemenea dezertare din partea multora și să nu le vorbească în felul șocant în care le-a vorbit? Omenește vorbind, poate suntem tentați să spunem: „Da, Domnul a greșit de data aceasta”. Însă Domnul a venit să ofere nu doar hrană pământească în mod miraculos. El a venit să mântuiască pe oameni și să le ofere Pâinea Vieții care dă viața veșnică. El a venit tocmai ca să moară pentru păcatele lumii și astfel oricine care crede în El să fie mântuiți pentru veșnicie. El a venit pentru a-i desparte pe cei ce cred cu adevărat de cei ce nu cred în El pentru viață veșnică (vezi Ioan 10:14-30). El a venit să le spună unora: „Dar voi nu credeți, pentru că, după cum v-am spus, nu sunteți din oile Mele” și despre alții El să spună: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc și ele vin după Mine. Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu le va smulge din Mâna Mea” (Ioan 10:26-28). Domnul Isus a venit pentru a spune Adevărul lui Dumnezeu oamenilor. El nu l-a evitat în propovăduirea Lui (Ioan 18:37-38). Domnul Isus a propovăduit tot adevărul lui Dumnezeu, nu doar o parte din el. Domnul Isus a arătat prin ceea ce El a făcut și a spus ce înseamnă să fii bun ispravnic al harului felurit al lui Dumnezeu – să oferi oamenilor adevărul despre mântuire și viață veșnică.

Concluzii

Suntem chemați să fim buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu (1 Petru 4:10-11). Nu există o altă cale de a fi asemenea buni ispravnici decât să intrăm în logica Mântuitorului nostru. Să ne însușim logica felului Lui de a fi, să intrăm în logica lucrării Sale și să ne însușim logica chemării Sale. Un bun ispravnic (administrator) nu este proprietarul binecuvântărilor pe care le oferim oamenilor ci Domnul este Proprietarul. Ispravnicul nu se uită la ce ar vrea el să facă ci la ce vrea Stăpânul Lui. Ispravnicul nu are nimic de la sine și nu poate nimic prin el însuși; binecuvântările și abilitatea de a le administra vin în totalitate de la Domnul nostru. Noi doar ascultăm de El și oferim oamenilor binecuvântările Sale care vin prin credința în El. Noi suntem chemați nu să reformăm o lume care va pieri și nici să oferim oamenilor binecuvântări care vor pieri odată cu întrebuințarea lor. Noi suntem chemați să-L mărturisim pe Cristos Domnul și să propovăduim lumii Evanghelia mântuirii și a vieții veșnice (Mat. 28:18-20; Mc. 16:15-16). Noi suntem chemați să mărturisim adevărul lui Dumnezeu cu orice preț. Și noi suntem chemați să vestim tot cuvântul lui Dumnezeu (vezi Fapte 20:26-27). Dacă este să propovăduim despre minunea înmulțirii pâinilor și peștilor noi ar trebui să avem în vedere toată relatarea evangheliilor despre această minune. Nu avem voie să vestim o lucrare trunchiată a Domnului sau una deformată. Noi trebuie să avem în vedere întregul adevăr al Evangheliei despre lucrarea mesianică săvârșită de Domnul nostru. Aceasta este misiunea unui bun ispravnic care va primi calificativul de „bine rob bun și credincios” din partea Stăpânului Lui. Așa să ne ajute Dumnezeu! AMIN.