Dumnezeu este lumină (partea 4)

22
views

Viorel Ardeleande Ardelean Viorel

5). ISPITELE CREDINCIOSULUI. Satana l-a ispitit şi pe Isus Cristos deşi ştia că este Fiul lui Dumnezeu, dar fără succes. „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat”. (Evrei 4:15). Fiind situaţia dată trebuie să fim siguri că Satana vine fără reţinere la orice credincios pentru a-l ispiti ca să cadă în păcat şi să fie despărţit de Dumnezeu sub formă de ispite şi pofte care au larg palier 1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume” , în care autorul descrie trei aspecte ale păcatului ca : pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii. Ioan[1] leagă aceste păcate de neascultarea Evei prin „pofta trupească („bun de mâncat”) pofta ochilor („plăcut de privit”) și lăudăroșia vieții („de dorit pentru dobândirea înțelepciunii”)”. În Vechiul şi Noul Testament ne prezintă date psihologice cu privire la ispite, iar diversitatea şi modalitatea cuvântului poftă ne duce la o doctrină despre om. În Vechiul Testament pofta intră în porunca a –10 – a, (Exod 20:17), iar dacă  poftele nu se ţin în frâu este afectată întreaga comunitate Ieremia 6:13  ”Căci de la cel mai mic până la cel mai mare, toţi Sunt lacomi de câştig; de la prooroc până la preot, toţi înşală”. Pofta este dorinţa sufletului de a dorii ceva, a cere, a pretinde, şi este implicată întreaga personalitatea a omului. Cuvântul în ebraică este „nepes” („sufletul” sau „eul”)   şi indică lăcomie, invidie, gelozie, etc. În Noul Testament pofta este asociată cu dorinţe materiale şi iubirea de bani (1 Timotei 6:9-10), dar poate exprima şi pofta sexuală nelegitimă  (Matei 5:28), aspect pe care Pavel îl descrie ca şi Efeseni 2:3  „…poftele firii noastre pământeşti, când făceam voile firii pământeşti şi ale gândurilor noastre,…….”. Dacă ele sunt încurajate devin un foc care ne mistuie (Coloseni 3:5…). Termenul grecesc epithymia  exprimă o dorinţă puternică fiind un adjectiv  care explică natura poftei care este bună sau rea. În felul acesta cuvântul este folosit şi în sensul de a-l găsi pe Cristos dintr-o dorinţă curată (Luca 22:15), sau al lui Pavel de a  fi cu Cristos  (Filipeni 1:23) şi  revedea pe cei convertiţi (1 Tesaloniceni 2:17). Dar în Petru se găseşte o listă a viciilor legate de poftă 1 Petru 4:3  „Ajunge, în adevăr, că în trecut aţi făcut voia Neamurilor, şi aţi trăit în desfrânări, în pofte, în beţii, în ospeţe, în chefuri şi în slujiri idoleşti neîngăduite”. De asemenea sunt cuvinte înşelătoare legate de cuvântul poftă (Tit 2:12; Coloseni 3:5, 2 Timotei 2:22 şi Efeseni 4:22). Pofta este dorinţa cărnii în contrast cu dorinţa Duhului Galateni 5:17  „Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: Sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi”. Alte cuvinte care se înrudesc cu cuvântul poftă sunt „pathos, „pasiune”, orexis, „dorinţă aprinsă” şi hedone, „plăcere”, „Sau cereţi, şi nu căpătaţi, pentru că cereţi rău, cu gând să risipiţi în plăcerile voastre. (Iacov 4:3). Contrastele sunt evidente între dorinţa trupului, a cărnii şi cea a Duhului Sfânt. De la gânduri se ajunge la fapte ale firi pământeşti[2] pe care credinciosul căzut în ispită le face. Ele vin în contrast cu  voia lui Dumnezeu  1 Ioan 2:16  „Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. 17  Şi lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu, rămâne în veac”. Mândria este unul din păcate care afectează majoritatea oamenilor, care vor să fie cineva în contrast cu un „nimeni”. Totuşi în Biblia avem exemple de credincioşi care au avut poziţii înalte sau bogăţii, dar au rămas smeriţi, Iosiv, Daniel, Avraam, Iov sau Solomon. Acţiunile noastre trebuie să fie după voia lui Dumnezeu Coloseni 3:23  „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni”. Un exemplu este Isus Cristos care şi-a petrecut anii tinereţii lucrând alături de Iosiv ca tâmplar în Nazaret, ca şi u om obişnuit alături de ţărani şi muncitori. Isus a avut un caracter umil deşi era Fiul lui Dumnezeu. El a schimbat Tronul lui Dumnezeu cu o iesle, iar mândria şi trufia nu îşi au loc în preajma Sa. Satana foloseşte exact aceste lucruri pentru a distruge omul ele fiind pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii (mândria), iar Eva a fost atacată exact în aceste trei lucruri Geneza 3:6  „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. …….” Eva a dat şi lui Aadam, care nu s-au mulţumit cu statul lor şi au vrut să fie ca şi Dumnezeu. Dacă Eva şi Adam au pierdut bătălia, Isus Cristos o va câştiga. Adam şi Eva au fost ispitiţi în Grădina Edenului, pe când Isus Cristos numit numit al doilea Adam a fot ispitit în deşertul iudeii în condiţii diametral opuse, în condiţii de foame şi sete după un post de 40 de zile. Lui Adam şi Eva Satan foloseşte expresia „oare”, dar în abordarea lui Isus foloseşte cuvântul „dacă” Ispititorul s-a apropiat de El şi I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca pietrele acestea să se facă pâini.” (Matei 4:3) Isus Cristos câştigă bătălia şi răspunde Matei 4:10  „Pleacă, Satano” i-a răspuns Isus. „Căci este scris: „Domnului, Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.,” iar Diavolul l-a lăsat pentru o vreme. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, când nu este predicată pocăinţa, iar păcatul este ascuns, şi Diavolul chiar dacă am câştigat o bătălie revine după o vreme. Dacă vorbeşti despre Isus Cristos eşti luat în râs pentru că lumea este condusă de Satana 2 Corinteni 4: 3  “Şi dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce Sunt pe calea pierzării, 4  a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu”. Adam şi Eva au pierdut lupta, iar în om se vede roadele firii pământeşti ca rezulta al căderii în păcat Galateni 5:19 “ Şi faptele firii pământeşti Sunt cunoscute, şi Sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrînarea, 20  închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, desbinările, certurile de partide, 21  pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Ne întoarcem puţin în Vechiul Testament la Iacov[3] şi promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avram Isac şi Iacov, care doreau binecuvântările în timpul vieţii lor, mai ales Iacov şi  înţelegem că a forţa calendarul lui Dumnezeu este din pricina firi  umane a poftei  pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii. Principiul din Vechiul Testament se aplică şi în Noul Testament  (1Ioan cap.2:15-17). Un exemplu bun se află şi în Cântarea  Cântărilor 2:7: „Vă jur, fiice ale Ierusalimului, pe căprioarele şi pe cerboaicele de pe câmp, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea”, existând un timp pentru toate lucrurile, dar pe care tinerii le forţează cu rezultate dezastruoase prin relaţii intime înainte de căsătorie, divorţuri, infidelitate,  o societate coruptă sub toate aspectele. Iov spune ceva în sensul acesta .  Iov 31:1: „Făcusem un legământ cu ochii mei şi nu mi-aş fi oprit privirile asupra unei fecioare”. Isus reia acest principiu în învăţăturile Sale dar mai adânc la motivaţie . Matei 5:27-28: Aţi auzit că s-a zis celor din vechime „Să nu preacurveşti”. Dar Eu vă spun: „Oricine se uită la o femeie ca s-o poftească în inima lui, a şi preacurvit cu ea în inima lui”. Domnul a hotărât un cadru pentru dorinţele noastre legitime, în care binecuvântarea lui Dumnezeu se revarsă asupra ta, dar ieşirea din acel cadru, sau forţarea calendarul lui Dumnezeu, înseamnă deja dorinţe ilegitime care sunt un păcat ce are consecinţe. „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. (Romani 1:18). Astfel plătim un preţ pentru dorinţele noastre legiteme/ilegitime. Romani 12:3: „Prin harul care mi-a fost dat, eu spun fiecăruia dintre voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine. Ci să aibă simţiri cumpătate potrivit cu măsura de credinţă pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”. Dorinţele firii pământeşti intră în conflict cu planul lui Dumnezeu pentru noi iar dorinţa de semnificaţie de multe ori ne face să păcătuim. Satana ne pune în faţă tot felul de ispite, iar piaţa este construită pe principiul „ochii văd, inima pofteşte”, iar în vitrine se găseşte oferte variate, atrăgătoare şi tentaţia este mare. Omul doreşte să aibă totul încă de la început, şi imaginea despre lumea noastră este : „O semnătură – şi patruzeci de ani rob”, dar Biblia avertizează cu privire la dorinţele noastre .”Să nu datoraţi nimănui nimic, decât să vă iubiţi unii pe alţii: căci cine iubeşte pe alţii a împlinit Legea”. (Romani 13:8). Pavel de asemenea ne îndeamnă în cartea Evrei : “Să nu fiţi iubitori de bani, mulţumiţi-vă cu ce aveţi. Căci El a zis: „Nicidecum nu am să te las; Cu nici un chip nu te voi părăsi”. Dar şi mai mult însuşi Isus ne îndeamnă „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. (Matei 6:33). Dacă avem cele de trebuinţă viţii, datoriile înseamnă pofta de avea mai mult. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; şi unii, care au umblat după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu o mulţime de chinuri. (1Timotei 6:10). În consecinţă trebuie să aşteptăm să se îndeplinească planul lui Dumnezeu, să nu forţăm mâna lui Dumnezeu pentru că nu se poate sluji la doi  conducători. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt; nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona”. (Matei 6:24) În contrast cu ispitele, poftele şi roadele firii pământeşti avem Roada Duhului Sfânt care există în creştinul Născut din Nou şi care este o lucrare a Duhului Sfânt  în inima credinciosului Galateni 5:22  „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, 23  blândeţa, înfrînarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Roadele Duhului[4] în viaţa credinciosului sunt rezultatul prezenţei Duhului Sfânt  în inima credinciosului. Motivul principal pentru care Duhul Sfânt vine în vieţile noaste este transformarea vieţii după voia lui Dumnezeu şi să ne facă asemenea Chipului lui Isus Cristos. Oamenii care nu vor avea Chipul lui Dumnezeu în ei, Ymago Dey,  „nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu”. Viaţa creştină este caracterizată printr-o luptă a firii păcătoase împotriva naturii noi pe care o avem în Cristos. 2 Corinteni 5:17  „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură (Sau: zidire.) nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi”. Ţinuţi robi în trupul pământesc care opreşte lucruri păcătoase” (Romani 7:14-25). Prin Duhul Sfânt noi avem puterea să biruim faptele firii pământeşti şi să avem Radele Duhului Sfânt.   Filipeni 4:13  “Pot totul în Hristos, care mă întăreşte”. Pocăinţa, sfinţirea şi schimbarea sunt un proces în viaţa credinciosului, iar cu ajutorul Duhului Sfânt avem posibilitatea să devenim desăvârşiţi aşa cum a spus Isus Cristos Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit. (Matei 5:48). În urma procesului de pocăinţă şi sfinţire credincioşii au posibilitatea să aibă părtăşie cu alţi credincioşi, cu Dumnezeu  şi Isus Cristos.

6). PĂRTĂȘIA CREDINCIOȘILOR[5]. deci ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3). Cuvântul părtăşie în Noul Testament, are la bază cuvântul grec koin,koinonos, lat, communis, care tradus în diferite versiuni însemnă comuniune, părtăşie, a împărţi, contribuţie, comun etc. Potrivit cu gramatica şi felul cuvintelor ca adjectiv sau substantiv, rezultă în final trei clase în funcţie de ideea predominată din text, acestea fiind următoarele :  a avea parte, a participa şi a împărtăşi. Să analizăm puţin cele trei aspecte. A AVEA PARTE, cuprinde în  primul rând cuvinte care sunt adjective folosite la parteneri sau asociaţi în lucrarea creştină 2 Corinteni 8:23 „Astfel, fie având în vedere pe Tit, care este părtaşul şi tovarăşul meu de lucru în mijlocul vostru; fie având în vedere pe fraţii noştri, care Sunt trimeşii Bisericilor şi fala lui Hristos”, sau afaceri pământeşti, Luca 5:10 „Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zebedei, tovarăşii lui Simon……” , ori aceeaşi experienţă, persecuţie suferinţă….(Evrei 10:33, Apocalipsa 1:9), sau aspecte cu privite la închinare (2 Corinteni 1:7), ori martirizare, „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23:37), sau realităţi spirituale pe care credincioşii le au în comun Filipeni 1:7; 1 Petru 5:1, ori privilegii. Romani 11:7  „Deci, ce urmează? Că Israel n-a căpătat ce căuta, iar rămăşiţa aleasă a căpătat; pe când ceilalţi au fost împietriţi”, (1 Corinteni 9:23), dar cuvântul s-a folosit şi privind aspecte negative 1 Corinteni 10:20  “Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii”. Părtăşia se realizează şi cu Isus Cristos. 1 Corinteni 10:16  “Paharul binecuvântat, pe care-l binecuvântăm, nu este el împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pânea pe care o frângem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?” şi există o părtăşie creată de Duhul Sfânt. Filipeni 2:1  “Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare. ”. Al doilea aspect este A PARTICIPA LA, utilizând cuvântul koinonia se găseşte în diferite aspecte, ca dărnicie sau generozitate, 2 Corinteni 9:13  „Aşa că dovada dată de voi prin ajutorul acesta, îi face să slăvească pe Dumnezeu pentru ascultarea pe care mărturisiţi că o aveţi faţă de Evanghelia lui Hristos, şi pentru dărnicia ajutorului vostru faţă de ei şi faţă de toţi”. Alte acţiuni asociate sunt, bunuri în comun, strângerea de ajutoare, Cina Domnului, iar cuvântul în ebraică este habura, care se referă la societatea religioasă (Anderson Scott), iar J. Jeremias afirmă faptul că există referinţă la practica religioasă a primilor creştini Fapte. 2:42  „Ei stăruiau în învăţătura apostolilor, în legătura frăţească, în frângerea pâinii, şi în rugăciuni”. Al treilea aspect este A ÎMPĂRTĂŞI, folosind acelaşi cuvânt  koinonia cu referire la practica credincioşilor din Biserica primară din (Fapte 2:42, Galateni 2:9)   …. 1 Ioan 1:3  „deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Pasajele amintite anterior sunt suficiente pentru a da claritate cuvântului utilizat şi trăit de credincioşii de atunci şi de azi. Părtăşia[6] cu Dumnezeu şi cu Isus Cristos prin Duhul Sfânt, este un privilegiu pentru un credincios şi este partea noastră de binecuvântare pentru totdeauna. A avea ceva comun cu divinitatea, a primi şi a da în acelaşi timp este ceva extraordinar. „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească”. (Romani 12:1), iar Pavel spune. 1Corinteni 1:9  “Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostrum”. Astfel noi suntem chemaţi prin Har să avem PĂRTĂŞIE CU DOMNUL PROSLĂVIT, care include multe aspecte. El a fost Om şi Dumnezeu, mai presus de toate lucrurile, în comuniune cu Dumnezeu şi cu oamenii Ioan 20:17  „ ….. Ci, du-te la fraţii Mei, şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru.”. El este moştenitor peste toate lucrurile, iar noi vom fi moştenitori împreună cu El (Evrei 7:17, Apoc. 1:6-7). El este împărat iar noi suntem supuşi dar şi preoţi Apocalipsa 1:6  şi a făcut din noi o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu, Tatăl Său: a Lui să fie slava şi puterea în vecii vecilor! Amin”. De asemenea victoria asupra păcatului obţinută de noi este prin biruinţa lui Cristos (Romani 8:37), Isus este înviat şi proslăvit ca Om fiind preaiubitul lui Dumnezeu.    Ioan 17:22  „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru ca ei să fie una, cum şi noi Suntem una”,..23. „El S-a aşezat la dreapta maiestăţii în cele înalte. – Dumnezeu ne-a înviat împreună cu El şi ne-a pus să şedem în locurile cereşti în Hristos” (Evrei 1.3. “El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus,” (Efeseni 2:6). Isus Cristos este Alesul lui Dumnezeu şi noi suntem aleşi prin El, înainte de facerea lumii (Luca 23.35, În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, (Efeseni 1:4). Sub alt aspect prin părtăşia credincioşilor unii cu alţi şi cu Isus Cristos, El este plinătatea noastră iar noi suntem plinătatea Lui, aspect de neînţeles şi de nepătruns pentru mintea omului fiind mai presus de orice domnie sau stăpânire şi în acelaşi timp Capul Bisericii. Efeseni 1:23  “care este trupul Lui, plinătatea Celui ce plineşte totul în toţi”. Suntem părtaşi la gloria lui Cristos prin suferinţele lui, deşi trebuia să fim nimiciţi (Evrei 2.14), Isus fiind ascultător până la moarte pe Cruce (Filipeni 2.8). Avem comuniune  şi PĂRTĂŞIA CU O PERSOANĂ, care s-a coborât din sferele divine prin Întrupare,  a devenit om şi din dragoste “infinitul s-a redus la un timp determinat”, ucenicii fiind martori oculari la acest eveniment „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii! (Ioan 1:29) şi  1 Ioan 1:3  “deci, ce am văzut şi am auzit, aceea vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Dumnezeu se descopere  prin Revelaţia Generală şi Specială, El se descopere în natură şi univers şi în conştiinţa umană Romani 1:18-19 „mânia lui Dumnezeu se descopere din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşea adevărul în nelegiuirea lor. 19 Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu”. Dumnezeu se descopere prin Istoria Binecuvântării de la  Avraam, David, Mesia  care  trebuie să ne conducă la revelaţia în Cristos, când  Dumnezeu s-a făcut OM. Ioan 1: 14 „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl”. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine în Biblie care este ultima sursă de autoritate astfel orbirile spirituale  din Africa, Asia, India, India, America sau alte locuri geografice nu au justificare. Cristos se descopere în noi  prin Duhul sfânt care este o lucrare divină dar şi o acceptare a omului. Dacă Dumnezeu[7] este dragoste, atribut divin şi al Fiului, ea trebuie să fie în fiecare credincios, în alte condiţii părtăşia nu se poate realiza. De asemenea smerenia trebuie să caracterizeze orice credincios chiar dacă cunoaştem mult. 1 Corinteni 8:1  “În ce priveşte lucrurile jertfite idolilor, ştim că toţi avem cunoştinţă. Dar cunoştinţa îngîmfă pe când dragostea zideşte”. Glorificare Fiului se realizează doar atunci când vestim Cuvântul Său cu ajutorul Duhului Sfânt Ioan 15:26  “Când va veni mângîietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine. 27  Şi voi, de asemenea, veţi mărturisi, pentru că aţi fost cu Mine de la început”. Doar în asemenea condiţii adevărul îl va apropia pe om de Dumnezeu. Dumnezeu este Imuabil şi dorinţa lui David… Psalmi 27:4  “Un lucru cer de la Domnul, şi-l doresc fierbinte: aş vrea să locuiesc toată viaţa mea în Casa Domnului, ca să privesc frumuseţea Domnului, şi să mă minunez de Templul Lui”, se va împlini şi în vieţile noastre tot în asemenea condiţii “Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic. (Ioan 15:5). Doar în felul acesta viaţa noastră va fi plină de bucurie, pace, sfinţenie, iar El locuieşte în noi iar noi în El prin Duhul Sfânt, cu toate implicaţiile care derivă din acest aspect. Isus Cristos este o Persoană din Trinitate, şi avem posibilitatea de a avea o părtăşie reală cu El.

NOTE DE SUBSOL:

[1] Sait http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/08/pofta.html

[2] https://www.facebook.com/notes/alexandru-iulian/faptele-firii-pamantesti

[3] Sait https://ardeleanlogos.wordpress.com/predici/doamne-fa-mi-un-nume- Fundaţia Istoria Binecuvântări www.ib-ro.org

[4] Sait https://www.gotquestions.org/Romana/roada-Duhului.html

[5] Sait ://dictionarbiblic.blogspot.ro/2012/07/partasie.html

[6] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/  Din revista „Halte fest“

[7] Sait http://www.clickbible.org/teme-biblice/viata-de-credinta/partasia-2/  Din revista „Halte fest“

VA URMA